Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 42/A/2014 AI generated

Abuse of authority by police officers: failure to identify status and excessive force during non-consensual detention triggering application of more favorable new penal code via lex mitior.

Case Number Decizia nr. 42/A/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the conviction of two police officers for abuse of authority (purtare abuzivă) and abusive conduct against a male victim, while maintaining the acquittal of one officer regarding abusive conduct against the female victim; specifically, the Court applied the more favorable New Penal Code (Law 286/2009) under the principle of *lex mitior*, recharacterizing the offense under Art. 296(1) and (2) in conjunction with Art. 193, and confirmed the sentence of one year imprisonment with conditional suspension for both defendants, thereby rejecting the civil parties' appeals to increase damages or secure additional criminal liability, while also rejecting the defendants' appeals for full acquittal. The dispute centered on whether the officers' use of force during a prostitution crackdown, where they allegedly failed to properly identify themselves and aggressively assaulted a man they mistakenly identified as a pimp, constituted a criminal offense rather than a lawful exercise of police duties, with the Court finding that the officers violated legal procedures by not legitimizing their status and lacked reasonable grounds to use such force, thereby incurring criminal and civil liability. The decisive legal basis included the application of Art. 5 of the New Penal Code to select the more favorable law between the old Art. 250 and the new Art. 296, the exclusion of the statutory immunity provided by Art. 56 of the Police Statute due to illegal conduct outside legal limits, and the assessment of medical evidence confirming injuries requiring 35–40 days of medical care, alongside the rejection of the defense's argument that the injuries were pre-existing or resulted solely from lawful immobilization.

Legislator headnote

AI generated

art. 71 alin. (2) C. pen, art. 359 C. proc. pen, art. 71 alin. (5) C. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 346 C. proc. pen, art. 14 C. proc. pen; Abuse of authority by police officers: failure to identify status and excessive force during non-consensual detention triggering application of more favorable new penal code via lex mitior: , instanța a constatat că fapta inculpatului P.O. - care în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V.A.R. și totodată, împreună cu coinculpatul M.D. i-a aplicat părții vătămate V.A.R. multiple lovituri (inclusiv cu piciorul), cauzându-i leziuni corporale, care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Keywords

AI generated
abuse of authority police officers criminal conduct sentence of detention principle of lex mitior legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 71 alin. (2) C. pen
În baza art. 71 alin. (2) C. pen.
art. 359 C. proc. pen
În baza art. 359 C. proc. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
În baza art. 71 alin. (5) C. pen.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
art. 346 C. proc. pen
În baza art. 346 C. proc. pen.
art. 14 C. proc. pen
la art. 14 C. proc. pen., art.
art. 313 din Legea nr. 95/2006
civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat în solidar, inculpații P.O.
art. 346 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra apelurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Sentința penală nr. 9 din 28 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2067/33/2010, în baza art. 250 alin. (1), (4) C. pen., a condamnat pe inculpații:

- P.O., cetățean român, studii superioare, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, subinspector de poliție la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca;

- M.D., cetățean român, studii superioare, fără antecedente penale, agent șef de poliție la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca,

fiecare, la pedeapsa de câte 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă (parte vătămată V.A.R.).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, pe durata termenului de încercare de 3 ani, pentru fiecare.

În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 83 - 84 C. pen. a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor, respectiv dacă săvârșesc o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare sau nu îndeplinesc obligațiile civile stabilite prin prezenta.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii, a suspendat și executarea pedepselor accesorii, pentru ambii inculpați.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.O. - cu datele de mai sus - de sub învinuirea comiterii infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. (parte vătămata V.V.).

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1357, 1370, 1373 alin. (2) C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat în solidar, inculpații P.O. și M.D. și, ambii, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române să plătească despăgubiri civile, după cum urmează:

- părților civile: Spitalul Municipal Dej, jud. Cluj, suma de 2249 RON plus dobânda legală începând cu 27 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului; Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, jud. Cluj, suma de 1131,94 RON plus majorări de întârziere începând cu 16 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului; Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj, jud. Cluj, suma de 871,80 RON plus dobânda legală începând cu 15 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului - sume reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență medicală acordate părții civile V.A.R.;

- părții civile V.A.R., suma de 730,15 RON reprezentând daune materiale și suma de 6000 euro sau echivalentul în RON la data plății, reprezentând daune morale, la ambele sume adăugându-se dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului; a respins restul pretențiilor formulate de această parte civilă.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată V.V.

În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen. și, respectiv, art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a obligat inculpații și partea responsabilă civilmente să plătească cheltuieli judiciare după cum urmează:

- inculpatul M.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române sumele de: 4975 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă V.A.R. și, respectiv, suma de 3500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

- inculpatul P.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române sumele de: 4975 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă V.A.R. și, respectiv, suma de 3500 RON, cheltuieli judiciare către stat; a respins restul cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă V.A.R.

Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 15 decembrie 2010, în Dosarul nr. 209/P/2010 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.O. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen. și art. 250 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; M.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

În esență, actul de inculpare a reținut că în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, jud. Cluj, ca lucrători de poliție, inculpați P.O. și M.D. au întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V.A.R. și i-au aplicat acestuia multiple lovituri cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale. În aceeași seară și cu aceeași ocazie, inculpatul P.O. a folosit expresii jignitoare și față de partea vătămată V.V. (soția lui V.A.R.) și totodată a exercitat acte de violență asupra acesteia, prinzând-o cu brutalitate de braț și împingând-o.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 376 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând parțial existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, în care sens a reținut următoarele:

Inculpații, în calitate de lucrători de poliție judiciară la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, P.O. având funcția de ofițer principal II și gradul profesional de subinspector de poliție, iar M.D. având funcția de agent principal și conducător auto, cu gradul profesional de agent șef de poliție, în noaptea de 13/14 aprilie 2010 erau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, județul Cluj, în baza planului de acțiune comun nr. 8/953456 din 13 aprilie 2010, având ca sarcini de serviciu: identificarea și luarea în evidență a persoanelor care practică prostituția în orașul respectiv, a persoanelor care se află în compania persoanelor care practică prostituția și a celor care le supraveghează. La acțiunea din noaptea respectivă au participat și lucrători din cadrul Poliției Municipiului Dej.

Întrucât se cunoșteau locațiile din oraș în care se practică prostituția, în cadrul acțiunii din 13 aprilie 2013, în zona autogării din Dej, a fost depistată de unul din echipajele de poliție - din care făceau parte și inculpații - martora J.R.R., care se afla într-un autoturism, întreținând relații sexuale contra cost cu martorul R.F.M., astfel că martora a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Dej, pentru sancționarea sa pentru prostituție - dosar penal sau sancționare contravențională.

Totodată, de pe traseu, alți lucrători de poliție au depistat, ridicat și condus la poliție și alte persoane de sex feminin, care racolau clienți pentru întreținerea de relații sexuale contra cost.

Odată conduse la sediul poliției, lucrătorii de poliție au observat că la majoritatea fetelor aduse, le sunau telefoanele mobile, numărul de pe care erau apelate fiind același, astfel că, au avut bănuiala că persoana neidentificată care apela, inclusiv pe martora J.R.R. ar fi de fapt, proxenetul acesteia și al celorlalte fete.

În aceste condiții, inculpatul P.O. a luat telefonul mobil și a răspuns la un apel, constatând că interlocutorul neidentificat este o persoană de sex masculin, căreia inculpatul i-a spus că ar fi client al prostituatei respective și că aceasta i-ar fi furat niște bani, cerându-i bărbatului să vină în zona autogării din Dej, pe str. Bistriței la intersecția cu str. Baia Mare, să-i aducă acei bani, în caz contrar, urmând a sesiza poliția.

Urmare a acestei convorbiri, inculpații P.O. și M.D., împreună cu martora J.R.R., s-au deplasat în zona autogării din Dej, cu autovehiculul de serviciu M.V. cu numere de înmatriculare X, neinscripționat, de culoare albastră, în scopul depistării și identificării presupusului proxenet.

Întrucât se stabilise exact locul de întâlnire, odată ajunși în zona respectivă, cei doi inculpați au observat la intersecția străzii Bistriței cu strada ce duce spre Baia Mare un bărbat - partea vătămată V.A.R. - ce locuiește pe str. Bistriței nr. 11 și care, arată că la ora respectivă, ieșise pe stradă să-și caute pisica.

Inculpații P.O. și M.D. au considerat (conform susținerilor lor), că acesta ar fi suspectul, mai precis, că ar fi proxenetul pe care îl așteptau, astfel că au coborât din mașină, mai întâi inculpatul M.D. și apoi și inculpatul P.O. și i-au solicitat lui V.A.R., să prezinte un act de identitate.

De menționat că, deși inculpații însuși precizează că au luat-o pe J.R.R. cu ei pentru ca potențialul proxenet să vadă că este cu ei, altfel nu ar fi avut ce să discute cu acesta și, la rândul lor să-l poată identifica, au recunoscut că, fără a o întreba pe J.R.R. (care a rămas în mașină pe tot timpul derulării incidentului) dacă bărbatul respectiv este cel care a apelat-o sau măcar să o lase să coboare din mașină, spre a fi văzută de acesta, au mers la partea vătămată și, fără a se prezenta în vreun mod, fără a-și declina calitatea profesională, i-au solicitat un act de identitate.

Partea vătămată le-a spus că nu are actul de identitate asupra sa, dar că locuiește în imediata apropiere și că poate să-și strige soția să-i aducă actul de identitate, dacă este necesar, indicându-le în același timp imobilul în care locuiește și a spus că se numește V.A.R.

Cu toate acestea, inculpatul P.O. l-a apucat pe V.A.R. de încheietura unei mâini și i-a spus să urce în autovehicul, trăgându-l de mână pentru a-l urca în dubă.

Partea vătămată a ripostat, s-a împotrivit a fi urcată în mașină, astfel că P.O. a lovit-o cu piciorul lui în fluierul piciorului, aceasta a căzut la pământ, iar M.D. a lovit-o în zona cefei, din spate, după care ambii inculpați, au început să-i aplice lovituri cu pumnii și picioarele, deși partea vătămată, în afară de faptul că nu a înțeles să dea curs solicitării inculpaților de a urca în mașină și a merge la poliție (pentru că, spune ea, nu avea nicio treabă cu poliția), nu îi agresase în niciun mod, nici fizic, nici verbal.

Partea vătămată V.A.R. a început să strige după ajutor, strigătele victimei fiind auzite de soția acesteia, V.V., care a mers în grabă în locul respectiv și l-a văzut pe soțul său întins pe jos, cu fața la pământ, observând că inculpatul P.O. îl lovea în mod repetat, cu picioarele în zona trunchiului și auzind când soțul său striga în continuu că nu mai poate și spunea: "mi-au rupt mâna, nu-mi mai simt mâna" .

V.V. le-a spus inculpaților că este însărcinată și să nu mai dea în soțul său, auzind totodată că aceștia l-au jignit în continuu pe V.A.R., strigându-i că este "gunoi" și solicitându-i în mod repetat să tacă din gură.

De asemenea, V.V. l-a prins de mână pe P.O., rugându-l să nu-l mai lovească pe V.A.R., însă acesta a luat-o de braț pentru a o îndepărta din locul respectiv.

Incidentul în integralitatea sa a fost observat de J.R.R., rămasă în mașina poliției, aspect confirmat și de către inculpatul M.D., care a arătat că martora a putut vedea și auzi ce se întâmplă, deoarece ușa de la mașină a rămas deschisă.

De asemenea, martora B.S.P., o altă persoană care practică prostituția și aflată în zonă la momentul respectiv, a văzut când partea vătămată a fost agresată de către ambii inculpați, relatând aceleași aspecte ca și J.R.R. și partea vătămată - că V.A.R. a fost lovit cu pumnul în ceafă, iar după ce s-a aplecat și s-a lăsat în jos, victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii în zona cefei și a capului și cu picioarele în zona coastelor și a spatelui. Martora a sesizat incidentul la numărul telefonic de urgență 112, deoarece s-a "speriat foarte tare (...) relatând că doi bărbați îl bat foarte rău pe un al treilea".

Astfel, la fața locului au sosit două echipaje de la Poliția Dej, la solicitarea martorei B.S.P., dar și a inculpatului M.D. care a solicitat ajutor, constatând că, împreună cu colegul P.O., nu pot face față situației, nu reușeau să introducă partea vătămată în mașină.

Cu o mașină au sosit la fața locului, martorii D.F., U.C., C.S. și S.A., iar cu o altă mașină, martorii R.C. și C.A. - toți, lucrători de poliție, la Ordine Publică, respectiv, la Serviciul de Combatere Crimei Organizate.

Partea vătămată era căzută la pământ, iar inculpații, peste ea, încercau să o imobilizeze, în acest scop cerând niște cătușe colegilor sosiți la fața locului. Martorul R.C. a fost cel care a scos cătușele, partea vătămată s-a opus încătușării, astfel că a fost nevoie ca mai multe persoane dintre cele sosite, inclusiv inculpații, să o imobilizeze pe partea vătămată. I s-au pus cătușele pe o mână, i s-a întors mâna la spate și apoi, s-a reușit încătușarea acesteia și urcarea în mașina poliției, cea cu care veniseră inculpații. În mașină, s-a permis și accesul părții vătămate V.V., ambii soți fiind transportați la sediul Poliției Municipiului Dej, cu autovehiculul inculpaților.

În incinta respectivă, V.A.R. a fost dus în biroul nr. 10, al formațiunii poliției de investigații criminale, unde după câteva momente, fiindu-i rău, în urma rănilor suferite, partea vătămată s-a întins pe pardoseală, solicitând în mod repetat să fie chemată ambulanța.

În cele din urmă, având în vedere starea părții vătămate V.A.R., a fost sesizat Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj, iar la sediul Poliției Municipiului Dej s-a prezentat ambulanța cu numărul de înmatriculare Y, echipajul fiind format din martorii I.V. și I.M.A., conform ordinului de misiune nr. 190395 din 13 aprilie 2010, ora apelului către Salvare fiind 22:57:35.

Partea vătămată a fost preluată de către echipajul ambulanței, cu targa, dintr-un birou din sediul Poliției Municipiului Dej și transportată ulterior la mai multe unități spitalicești, de urgență. Echipajul ambulanței a constatat, la o examinare sumară că V.A.R. suferise contuzii, traumatism cranio-cerebral și traumatism al coloanei vertebrale.

Potrivit certificatului medico-legal emis de I.M.L. Cluj la 16 aprilie 2010 - partea vătămată V.A.R. prezenta la această dată leziuni corporale (traumatism vertebral cervical, traumatism cranio-facial minor, excoriații frontale, contuzie toracică cu fractură claviculă dreaptă - imobilizat în bandaj Watson, contuzie lombară, contuzie antebraț și genunchi drept) datând din 13 aprilie 2010, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.

Pentru același număr de zile de îngrijiri medicale sunt și concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală - I.N.M.L. Mina Minovici București din 25 decembrie 2012, avizat de Comisia Superioară Medico-Legală, care menționează că: fractura de claviculă s-a produs la 13 aprilie 2010, având în vedere absența unor date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date, precum și diagnosticele consemnate în documentația medicală pusă la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010.

Partea vătămată V.V. nu a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal, raportat la agresiunea pretins suferită.

Starea de fapt, mai sus descrisă a fost probată cu următoarele mijloace de probă: de la urmărire penală:

Volumul I: plângere penală; xerocopie certificat medico-egal; xerocopii declarații olografe J.R.R. și B.S.P., date în fața unui avocat; declarațiile părților vătămate V.A.R. și V.V.; adresa nr. 950538 din 13 iulie 2010 a D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca; adresa nr. 341965 din 14 iulie 2010 a I.P.J. Cluj - Serviciul de Resurse Umane; referat nr. 381/VIII din 1 din 20 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj; nota de relații nr. 431592 din 03 august 2010 a Poliției Municipiului Dej; adresa nr. 950769 din 03 august 2010 a D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca; xerocopia sintezei acțiunii nr. 949398 din 14 aprilie 2010 și raport întocmit de inculpații P.O. și M.D.; adresa nr. 2666 din 30 iulie 2010 a Serviciului de Ambulantă al Județului Cluj; xerocopia ordinului de misiune nr. 190395 din 13 aprilie 2010 și a fișei pacientului V.A.R.; adresa nr. 6421 din 05 august 2010 a Spitalului Municipal Dej; precum și xerocopia foii de observație a numitului V.A.R.; xerocopiile biletului de ieșire din spital emis de Clinica de Neurochirurgie, a fișei de examinare emisă de Spitalul Clinic de Urgență "Prof Dr. O.F." Cluj-Napoca - Urgență - Ortopedie, a buletinului de analiză medicală nr. 4827 din 14 aprilie 2010, a unui bilet de trimite ș.a.; decont de cheltuieli; adrese ale procurorului către Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj - Unitatea de Primire Urgențe, Cluj-Napoca, str. Moților nr. 68, din 27 iulie 2010, respectiv către Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca, str. Victor Babeș nr. 43, din 26 iulie 2010; declarațiile martorilor I.V. și I.M.A.;

Volumul II: declarațiile martorilor B.S.P., R.C., C.A., F.F., V.S., C.S., D.F., S.A., U.C., J.R.R.; declarațiile inculpaților M.D. și P.O.; adresa nr. 14040 din 11 august 2010 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj - Compartimentul Contencios, decont de cheltuieli și xerocopie a fișei de urgență nr. 10739 din 14 aprilie 2010; xerocopia foii de observație nr. 38237/2010 Neurochirurgie și xerocopiile altor acte medicale; xerocopia procedurii privind imobilizarea persoanelor PRO-PS/POP 11, intrat în vigoare la 27 octombrie 2008 și aprobat de I.G.P.R.; fotografii ale victimei V.A.R., efectuate în timp ce aceasta se afla căzută pe pardoseală, într-un birou din incinta sediul Poliției Municipiului Dej, în seara zilei de 13 aprilie 2010; declarația făptuitorului M.I.F.;

Volumul III: plângere penală înregistrată la data de 24 august 2010, sub nr. 1267/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, formulată de inculpați împotriva lui V.A.R.; declarații de martor luate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în Dosarul nr. 1267/P/2010, de la martorii U.C., R.C., I.V., I.M.A. și F.F.; adresa cu nr. 1267/P/2010 din 26 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej; declarațiile martorilor V.G.L., R.D.C.; declarație inculpat P.O. din 14 decembrie 2010.

- de la instanță: Volumul I: declarații martori J.R.R., I.A., R.C., C.A., V.S., C.S., D.F., S.A., U.C., M.I.F., V.G.L., R.D.C., B.I.

Volumul II: declarații de martori: B.S.P., M.G., R.F.M., S.L.; relații Poliția Dej; răspuns de la unitățile medicale; raport de expertiză medico-legală și nouă expertiză medico-legală - I.M.L. Cluj; relații de la unitățile medicale privind istoricul și circuitul radiografiilor părții vătămate V.A.R.

Volumul III: raport de nouă expertiză medico-legală - I.N.M.L. Mina Minovici București; declarații inculpați filele.

În drept, instanța a constatat că fapta inculpatului P.O. - care în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V.A.R. și totodată, împreună cu coinculpatul M.D. i-a aplicat părții vătămate V.A.R. multiple lovituri (inclusiv cu piciorul), cauzându-i leziuni corporale, care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Fapta inculpatului M.D. - care în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V.A.R. și totodată, împreună cu coinculpatul P.O., i-a aplicat părții vătămate V.A.R. multiple lovituri (inclusiv cu pumnul și piciorul), cauzându-i leziuni, care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

Inculpații au negat constant comiterea faptelor de care sunt acuzați, recunoscând în parte, în materialitatea lor, agresiunile asupra părții vătămate V.A.R., însă arătând că acestea au fost impuse de atitudinea agresivă a părții vătămate și refuzul acesteia de a se legitima și de a da curs solicitării de a însoți inculpații la sediul poliției, în vederea stabilirii identității, acțiunile lor fiind circumscrise măsurilor permise de lege în astfel de situații.

Apărările inculpaților nu au fost primite pentru următoarele considerente:

S-a arătat că este adevărat, așa cum au susținut și inculpații că, potrivit dispozițiilor legale în materie - art. 31 din Legea nr. 218/2002 - polițistul are dreptul să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală și, respectiv, să conducă la poliție pe cei, care prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii, cazuri în care polițistul este îndreptățit să folosească forța.

Inculpații au omis însă, a preciza în acest context și obligațiile ce-i revin polițistului, înainte de a acționa, respectiv, cele prev. de art. 41 din aceeași lege - în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să prezinte insigna sau legitimația de serviciu, după caz, pentru a-și face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepția situațiilor în care rezultatul intervenției sau siguranța ulterioară a polițistului ar fi periclitată; înainte de intrarea în acțiune sau efectuarea intervenției ce nu suferă amânare polițistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acțiuni sau intervenții, să se legitimeze și să își declare funcția și unitatea de poliție din care face parte.

Astfel, pentru a beneficia și a se prevala de dispozițiile legale care dispun absolvirea de orice răspundere a polițistului pentru fapte comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu (potrivit art. 56 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului - este absolvit de orice răspundere, polițistul, care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora), este necesar ca inculpații să se fi situat în situațiile premisă stabilite de lege.

Or, în cauză, din probele dosarului rezultă clar că cei doi inculpați nu s-au situat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în limitele legii, ci au acționat cu încălcarea acestora.

Din declarațiile părții vătămate V.A.R., coroborate cu declarațiile martorelor J.R.R. și B.S.P. a rezultat că cei doi inculpați nu s-au legitimat, nu și-au declinat calitatea, nu au spus din ce unitate de poliție fac parte, nici la momentul abordării părții vătămate și nici la finalul acțiunii, iar mașina în care au sosit nu era inscripționată, nu purta însemnele poliției; apoi, inculpații nu se aflau în situația de a lucra sub acoperire, astfel încât să nu trebuiască să se legitimeze pentru a nu periclita rezultatul intervenției sau siguranța lor ulterioară.

Pe de altă parte, nu s-a dovedit că V.A.R. făcea parte din categoria persoanelor, față de care exista obligația legitimării, respectiv, că a încălcat dispozițiile legale ori existau indicii că pregătește sau că a comis o faptă ilegală. Sub acest aspect, s-a precizat că, inculpații recunosc că nu au întrebat pe martora J.R.R., ce era cu ei, dacă bărbatul interpelat este presupusul proxenet, deși în acest scop o luaseră pe martoră cu ei, iar martora a arătat expres că le-a spus celor doi că nu este "peștele său"; mai mult, nu exista nici cel mai mic indiciu că partea vătămată a încălcat vreo dispoziție legală - partea vătămată ieșise pe stradă la o oră normală, să-și caute pisica - sau că pregătește sau a comis vreo faptă ilicită, inculpații nu aveau semnalmentele presupusului proxenet, nu știau nimic despre acesta, despre înfățișarea lui.

Potrivit declarațiilor ambelor părți vătămate și martorei J.R.R., li s-a spus polițiștilor că partea vătămată locuiește în apropiere și poate prezenta un act de identitate, chiar soția sa menționându-le acest aspect, astfel că nu ar fi fost necesară conducerea la poliție, dacă inculpații ar fi dat curs acestei solicitări; dar chiar și în ipoteza în care identitatea părții vătămate nu ar fi putut fi stabilită în condițiile legii (prin prezentarea unui act de identitate) - conducerea la poliție și folosirea forței în acest scop, legea o impune dacă este vorba de persoane care, prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte - împrejurări, condiții premisă - nedovedite în cauză, partea vătămată devenind recalcitrant, doar în momentul în care inculpații au început agresiunile.

În ceea ce privește obiectivitatea și valoarea declarațiilor martorelor J.R.R. și B.S.P., instanța de fond a constatat că solicitarea inculpaților de a înlătura aceste depoziții din economia probatoriului cauzei, nu a putut fi primită.

Martora J.R.R. a fost prezentă de la începutul până la finalul incidentului, a putut auzi și vedea tot ce s-a întâmplat, cum, de altfel, au recunoscut și inculpații, a susținut constant că a văzut inculpații agresând partea vătămată, că nu i s-a cerut să identifice presupusul proxenet, că inculpații nu s-au legitimat și nu și-au declinat calitatea. Declarațiile ei se coroborează cu ale părții vătămate, iar inadvertențele din declarațiile sale, invocate de inculpați, nu sunt relevante, nu se referă la aspecte esențiale, de natură a influența veridicitatea celor declarate cu privire la fondul problemei - agresarea sau nu a părții vătămate (că a mai dat o declarație, înainte de demararea cercetărilor în cauză, în fața unei procuroare sau a unei avocate, că a fost inițiativa sa ori că i s-a cerut să dea această declarație, momentul încătușării părții vătămate etc.).

Martora B.S.P., de asemenea, a confirmat susținerile părții vătămate și ale martorei J.R.R. cu privire la agresiunile exercitate de inculpați, iar neconcordanțele din declarațiile sale, invocate de inculpați, nu poartă asupra unor aspecte relevante ale cauzei.

Astfel, nu importă că martora s-a aflat pe o parte sau alta a străzii, în momentul în care a observat incidentul, esențial fiind faptul că l-a observat, fapt confirmat și de alte probe.

Faptul că martora a fost cea care a sunat la nr. de urgență 112, fără a-și declina identitatea, anunțând că în zona în care se afla, în apropiere de autogară, doi bărbați îl bat pe un al treilea - este confirmat de martorul V.S. - ofițer de serviciu la Poliția Dej în noaptea respectivă, care arată că, într-adevăr, a primit un apel, o persoană de sex feminin anunțând că "este scandal la autogară pe strada Bistriței"; mai arată martorul că, nu reține exact, persoana respectivă, parcă și-a dat numele de "L.", context în care inculpații au susținut că martora S.L. ar fi sunat la poliție și nu B.S.P.

Or, în condițiile în care, martorul V.S., a arătat că persoana care a sunat nu și-a dat numele, iar în fața instanței a făcut niște mențiuni imprecise "nu reține exact (...) parcă (...) numele era L.", iar martora S.L. a arătat că, într-adevăr, a sunat la poliție, dar pentru a anunța că o prietenă a ei a fost luată de doi domni pe str. Bistriței și nu i se mai dă drumul și că nu a asistat la incidentul din seara respectivă și nici nu i s-a povestit de către J.R.R. sau B.S.P., este clar că martorul V.S., s-a referit la B.S.P., raportat la conținutul anunțului primit, doar aceasta putând ști ce s-a întâmplat, în contextul în care și martorul R.C., sosit la fața locului, a observat o prostituată pe marginea carosabilului alergând și gesticulând și care le-a indicat unde este incidentul.

În ceea ce privește contestarea de către inculpați a probelor cu caracter științific - expertizele medico-legale - care nu ar fi stabilit cu certitudine dacă fractura claviculară dreaptă a părții vătămate V.A.R. s-a produs, urmare a incidentelor din 13 aprilie 2010 sau era preexistentă, pe motiv că nu au fost avute în vedere toate actele medicale și radiografiile efectuate părții la acest nivel, s-au făcut următoarele precizări:

În cauză, sub aspectul leziunilor suferite de partea vătămată și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, există la dosar următoarele mijloace de probă:

- certificat medico-legal din 16 aprilie 2012, emis de I.M.L. Cluj care concluzionează că leziunile traumatice prezentate de V.A.R. s-au putut produce prin lovire cu corp dur, necesită 35 - 40 zile de îngrijiri medicale și pot data din 13 aprilie 2010.

S-a precizat că printre leziunile descrise în certificat, se menționează și fractură claviculă dreaptă, recomandându-se imobilizare umăr drept în bandaj Watson Jones; leziunile și diagnosticele menționate au avut la bază radiografiile efectuate la U.P.U. Cluj, inclusiv radiografie de umăr și figurează în fișa de examinare de la toate unitățile la care a fost dusă partea vătămată în seara incidentului - Clinica de Neurochirurgie și Clinica Ortopedie Cluj;

- raport de expertiză medico-legală din 20 decembrie 2011 efectuată de I.M.L. Cluj ale cărei concluzii sunt în sensul că, leziunile traumatice prezentate de V.A.R. la 13 aprilie 2010 s-au putut produce prin cădere și lovire cu sau de corpuri dure, au necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei drepte consemnată în certificatul medico-legal este anterioară datei presupusei agresiuni, cu cel puțin 4 - 6 săptămâni.

Concluzia cu privire la fractura de claviculă s-a impus, urmare a reinterpretării filmelor radiologice puse la dispoziție de către Clinica de Ortopedie, dar și luând în considerare declarația martorei I.V. - asistent medical la Ambulanță, care a examinat victima în seara incidentului, la sediul poliției din Dej și a observat că aceasta nu prezenta urme de violență pe față sau mâini și acuza dureri doar în regiunea cervicală și cefalee. Radiografiile puse la dispoziție pentru interpretare, se menționează că sunt nedatate și fără date de identificare a pacientului.

- raport de nouă expertiză medico-legală din 02 aprilie 2012 efectuată de I.M.L. Cluj, conform căruia, leziunile prezentate de partea vătămată s-au putut produce prin cădere și lovire cu sau de corpuri dure, au necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, iar fractura claviculei drepte nu a existat, fiind infirmată de examinare CT din 08 februarie 2012.

S-a mai precizat că radiografia cu nr. de înregistrare nr. 5187 și nr. de fabricație 1 2617770450 nu conține numele și prenumele pacientului și nici data și denumirea instituției medicale unde a fost efectuată, astfel că nu a putut fi luată în considerare.

Comisia de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. Cluj a considerat că nu pot fi emise concluzii de certitudine în acest caz, iar Comisia superioară de medicină legală din cadrul I.N.M.L. București a recomandat efectuarea unei noi expertize medico-legale la I.N.M.L. București.

- raport de noua expertiză medico-legală din 29 noiembrie 2012 efectuată de I.N.M.L. București avizat de Comisia Superioară Medico-Legală, este în sensul că leziunile traumatice suferite de partea vătămată V.A.R. la 13 aprilie 2010 au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale și că, fractura de claviculă s-a produs la 13 aprilie 2010, având în vedere absența unor date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date, precum și diagnosticele consemnate în documentația medicală pusă la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010.

Față de toate aceste probe științifice, instanța, având în vedere și concluziile contradictorii ale acestora, dar și precizările din cuprinsul tuturor actelor medicale existente la dosar, prin coroborare, a apreciat că este cu gradul cel mai mare de certitudine, cea din urmă expertiză, având și avizul Comisiei Superioare Medico-Legală, pentru că, așa cum s-a precizat, și-a întemeiat concluziile pe documentația medico-legală avută la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010, documentație care, în întregime (încă de la primirea victimei la U.P.U. Cluj, apoi la Neurochirurgie și la Ortopedie Cluj) consemnează fractura de claviculă și care, este un act oficial care, până la proba contrară (care nu s-a făcut în cauză), exprimă realitatea.

S-a precizat încă o dată că expertiza care a reținut un nr. de 4 - 5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor părții vătămate din 13 aprilie 2010 și lipsa fracturii de claviculă - și-a întemeiat concluziile pe interpretarea unor filme radiologice nedatate și fără date de identificare a pacientului, puse la dispoziția specialistului radiolog de către medicul legist, însărcinat cu efectuarea expertizei, pe când, ultima expertiză a luat în considerare documentația medico-legală întocmită în cauză, inclusiv buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010, documentație care, în întregime, cum arătam, consemnează fractura de claviculă, chiar dacă nu a avut la dispoziție toate radiografiile efectuate părții vătămate sau nu le-a putut lua în considerare din cauza unor vicii.

De altfel, sub acest aspect, instanța a efectuat demersuri la unitățile medicale pentru comunicarea tuturor filmelor radiologice efectuate părții fără vreun rezultat însă, pentru că, se pare, pe parcursul circuitului actelor medicale între unitățile la care a fost investigată partea vătămată, a apărut la un moment dat un blocaj, o lacună - aspect care, în prezent face obiectul unor verificări ale organelor de urmărire penală.

Inculpatul P.O. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se în sarcina sa că la aceeași dată - în seara zilei de 13 aprilie 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrător de poliție, a întrebuințat expresii jignitoare față de partea vătămată V.V. și totodată, a exercitat acte de violență asupra părții vătămate V.V. (prinzând-o cu brutalitate de braț și împingând-o).

Sub aspectul acestei din urmă infracțiuni, instanța de fond a constatat însă că fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă.

Astfel, inculpatul P.O., ale cărui susțineri concordă cu ale coinculpatului M.D., cu privire la această faptă, a arătat că nu a făcut altceva decât să o îndepărteze pe partea vătămată V.V., pentru că aceasta îl trăgea de haine, solicitându-i să-i dea drumul soțului său.

Apoi, afirmațiile părții vătămate V.V. că inculpatul ar fi împins-o violent lăsându-i urme pe braț, s-a apreciat că nu sunt susținute de alte probe. Doar soțul său, V.A.R. a arătat că, multă vreme aceasta a prezentat o vânătaie pe braț, în declarația de la urmărire penală, pentru că în fața instanței cele două părți vătămate au refuzat să dea declarații.

S-a apreciat că martorele J.R.R. și B.S.P. nu au confirmat indubitabil agresarea părții vătămate și nici folosirea de către inculpați de expresii jignitoare la adresa acesteia.

Astfel, martora J.R.R. a arătat în cursul urmăririi penale că nu a auzit ca P.O. să o jignească pe partea vătămată și nici nu a văzut să o lovească, a văzut doar că a prins-o de braț și a tras-o în lateral pentru a o îndepărta din acel loc; în fața instanței nu mai face nicio referire la aceste aspecte.

Martora B.S.P. a declarat în cursul urmăririi penale că nu a auzit dacă polițistul blond (n.n. P.O.) a jignit-o sau nu pe partea vătămată, ci doar a văzut că a prins-o de braț și a împins-o; în fața instanței arată că "nu a observat că asupra părții vătămate să se exercite violențe de către inculpați".

Or, în condițiile în care susținerile părții vătămate V.V. sunt confirmate doar de soțul său, V.A.R., și el implicat în conflictul cu polițiștii, cele două martore, anterior menționate, nefiind constante în declarații - cu privire la jignirea părții vătămate sau agresarea acesteia - nu se poate reține cu certitudine că părții vătămate, în urma acțiunii inculpatului, i s-au cauzat anumite suferințe fizice și o echimoză la nivelul brațului.

Acțiunea de împingere a părții vătămate a avut loc, dar, față de lipsa unor investigații medicale care să confirme anumite leziuni, dar, mai ales, a unor dovezi certe că această acțiune a cauzat suferințe fizice specifice faptei de lovire, în sensul legii penale - nu se poate stabili în mod indubitabil întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

În consecință, pentru această infracțiune s-a dispus achitarea inculpatului P.O., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca urmare a lipsei laturii obiective.

În privința infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., reținută în sarcina ambilor inculpați însă, așa cum s-a arătat anterior, probele administrate dovedesc comiterea acestora de către cei doi inculpați, cu forma de vinovăție prevăzută de textul incriminator, astfel că, instanța a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii, de câte 1 (un) an închisoare, pentru fiecare.

La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. - limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege (pedeapsa închisorii de la 6 luni la 6 ani); gradul de pericol social concret al faptei: ridicat, având în vedere natura infracțiunii, importanța relațiilor sociale lezate - relații a căror existență și evoluție normală, firească, depinde de atitudinea diferendă, nonviolentă a funcționarului în raporturile cu alte persoane, relații care se referă, în primul rând la serviciu, iar în secundar privesc și importante atribute ale omului (onoarea demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea), cu atât mai mult, cu cât, inculpații, cu autoritatea cu care erau învestiți aveau datoria de a preveni și combate astfel de atitudini violente și, nicidecum, de a se deda ei înșiși, la practici violente, jignitoare, care nu aveau nicio legătură cu atribuțiile specifice din seara incidentului, dacă, cu mai multă diligență ar fi făcut verificările necesare pentru a porni în acțiunea de identificare a proxenetului, doar în momentul în care ar fi avut suficiente și rezonabile date, în acest scop; persoana inculpaților - cu o atitudine corespunzătoare, anterior comiterii faptelor, neavând antecedente penale - împrejurare care, a fost reținută în favoarea lor, în sensul stabilirii unei pedepse apropiate de minimul special, care, apreciem că este în măsură a asigura scopul prev. de art. 52 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Întrucât pedepsele aplicate sunt mai mici de 3 ani închisoare, inculpații nu au mai fost condamnați și, raportat la conduita lor anterioară, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 83 - 84 C. pen. s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor, respectiv dacă săvârșesc o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare sau nu îndeplinesc obligațiile civile stabilite prin prezenta.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii, a suspendat și executarea pedepselor accesorii, pentru ambii inculpați.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că s-au formulat pretenții civile în cauză, după cum urmează:

- Spitalul Municipal Dej - suma de 2249 RON și dobânda legală pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi următoare datei externării părții vătămate V.A.R. - 27 aprilie 2010;

- Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj - suma de 1.131,94 RON, cu majorări de întârziere calculate din prima zi următoare datei externării părții vătămate V.A.R. - 16 aprilie 2010, sumă aferentă cheltuielilor efectuate pentru tratarea cesteia la Secția Neurochirurgie și la Unitatea de Primire Urgențe;

- Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj - suma de 871,80 RON plus dobânda legală începând cu 15 aprilie 2010 până la recuperarea integrală a prejudiciului, sumă reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență medicală acordate părții vătămate V.A.R.;

- partea vătămată V.A.R. - cu sumele de 5000 RON daune materiale (din care, 4000 RON - contravaloarea medicamentelor, investigațiilor medicale și supraalimentației pe perioada spitalizării și convalescenței, 1000 RON - contravaloare carburant achiziționat cu ocazia deplasărilor la unitățile spitalicești) și 20.000 euro sau echivalentul în RON, daune morale, precum și dobânda legală calculată la aceste sume, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata integrală;

- partea vătămată V.V. - suma de 8000 euro sau echivalentul în RON, daune morale.

Deoarece în cauză, s-a făcut dovada că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor, în dauna părții vătămate V.A.R. și, că au fost cheltuite cu serviciile medicale acordate acesteia sumele de bani solicitate de unitățile spitalicești, cu deconturile și actele medicale depuse la dosar, instanța a constatat întemeiate pretențiile acestora și în baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1357, 1370, 1373 alin. (2) C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 2, 3 din O.G. nr. 13/2011 a admis acțiunile civile formulate de acestea.

În ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea vătămată V.A.R., acestea au fost admise doar în parte, în baza acelorași temeiuri legale, pentru următoarele considerente:

Despăgubirile materiale solicitate au fost dovedite doar la nivelul sumei de 730,15 RON, sumă care se compune din: 39,10 RON - taxă I.M.L., 15 RON - radiografie umăr, 15 RON - radiografie claviculă dr. și 661,05 RON - contravaloare combustibil.

S-a menționat că nu s-a luat în considerare bonul de benzină în sumă de 299,79 RON, deoarece acesta datează din 13 aprilie 2010, ora 11.42 - deci, anterior incidentului din seara de 13 aprilie 2010, această cheltuială neavând vreo legătură de cauzalitate cu incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată.

De asemenea, nu s-au dovedit sumele de bani cheltuite cu medicamentația și supraalimentația, depozițiile de martori audiați pentru dovedirea acestor cheltuieli nefiind concludente și utile sub acest aspect.

Astfel, martora B.A. a arătat că nu poate preciza sumele cheltuite de soția părții vătămate cu produsele cumpărate și duse la spital, știe doar că s-a cumpărat de către aceasta, generic - mâncare, fructe, medicamente; în același sens este și declarația martorului G.O. - știe doar că soția părții vătămate mergea la spital la Dej, de 2 ori pe zi, cu carne, banane, suc, ciocolate pentru asistente, cheltuind probabil, în jur de 50 RON, că probabil, aceeași sumă se cheltuia la fiecare deplasare, dar că nu poate preciza sumele, că s-au dus la spital și medicamente, dar nu știe ce sume s-au cheltuit pentru acestea; nici martora V.A.C. nu a putut preciza suma cheltuită, știe doar că s-au făcut cheltuieli cu mâncare, drumuri, medicamente; martorul B.I., nu știe ce cheltuieli s-au făcut cu medicamentele și mâncarea, dar crede că, probabil s-au făcut astfel de cheltuieli.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de această parte civilă, instanța a constatat că și acestea se justifică în cauză, dar nu în cuantumul cerut.

Astfel, raportat la suferințele fizice pe care a trebuit să le suporte partea civilă, atât la momentul agresării efective de către inculpați, dar și ulterior, cu ocazia spitalizării, și apoi, a convalescenței, la faptul că o perioadă destul de mare - aproximativ 3 luni nu a putut lucra (potrivit susținerilor martorilor), precum și față de umilința pe care a trebuit să o îndure, prin faptul că, a fost "confundat" cu un proxenet, ba chiar, inculpații au intenționat chiar să-l fotografieze lângă prostituată, martora J.R.R. așa cum s-a recunoscut, de altfel, de către inculpați - s-a apreciat că suma de 6000 euro sau echivalentul în RON, este în măsură a compensa prejudiciul afectiv cauzat prin fapta inculpaților.

Așadar, inculpații, prin faptele lor, cauzând împreună prejudiciile, mai sus descrise, au fost obligați în solidar la repararea acestora, în temeiul art. 1370 C. civ.

Totodată, întrucât, la momentul comiterii faptelor, inculpații erau angajați în cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, unitatea aflată în subordinea directă a Inspectoratul General al Poliției Române din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - această unitate a fost obligată să răspundă în solidar cu inculpații, pentru repararea daunelor produse de aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în virtutea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1373 alin. (2) C. civ.

În privința acțiunii civile formulate de partea vătămată V.V., aceasta a fost respinsă, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., dată fiind soluția de achitare pronunțată față de inculpatul P.O. relativ la fapta reținută ca fiind comisă în dauna acestei părți vătămate, soluție care, într-adevăr, permite acordarea de daune, potrivit legii civile; or, potrivit legii civile - art. 1357 C. civ., nu s-a făcut dovada creării vreunui prejudiciu în dauna părții vătămate, nefiind dovedite în cauză nici expresiile jignitoare ce s-ar fi adresat de către inculpat și nici agresarea părții vătămate, care să se circumscrie noțiunii de "alte acte de violență" cauzatoare de suferințe fizice, în sensul art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen. și, respectiv, art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. inculpații, fiecare, în solidar cu partea responsabilă civilmente, au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat - în sumă de 3500 RON și, către partea civilă V.A.R. - în sumă de 4975 RON, au fost respinse restul cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă V.A.R.

Cheltuielile judiciare către partea civilă V.A.R. în sumă totală de 9950 RON, se compun din: 1200 RON - contravaloare combustibil pentru deplasarea părții la 24 termene de judecată (50 RON/drum pe distanța Dej - Cluj și retur); nu s-a admis suma de 60 RON/drum, luându-se în considerare distanța Dej - Cluj și retur de 120 Km.; 7,5 l combustibil la 100 Km și respectiv, un preț mediu al combustibilului de 5,5, RON în perioada de referință, pentru care s-au depus bonuri de benzină;

- 100 RON - contravaloare combustibil pentru deplasarea părții de 2 ori la I.M.L. Cluj, pentru eliberarea certificatului medico-legal și apoi, pentru expertiza medico-legală; nu s-a admis suma de 60 RON/drum ci, de 50 RON/drum, pentru aceleași considerente, mai sus arătate;

- 460 RON - contravaloare combustibil pentru deplasarea părții la I.N.M.L. București și contravaloare investigații, luându-se în considerare distanța Cluj - București și retur de 900 Km.; 7,5 l combustibil la 100 Km și respectiv, un preț mediu al combustibilului de 6,2 RON/l în perioada de referință, pentru care s-au depus bonuri de benzină, plus 25 RON - taxă radiologie I.N.M.L.;

- 110 RON - contravaloare cazare hotel București cu ocazia deplasării la I.N.M.L. București și, nu 120 RON, cum greșit s-a solicitat;

- 80 RON - contravaloare combustibil pentru o deplasare la I.M.L. Baia Mare, luându-se în considerare distanța Dej - Baia Mare și retur - 200 Km, un consum de 7,5 l/100 Km și un preț mediu al combustibilului de 5,8 RON/l în perioada de referință - 02 februarie 2012; s-a făcut dovada doar a unei deplasări la Baia-Mare la 2 februarie 2012 când partea vătămată a achitat onorariu pentru expertul parte numit în cauză - Dr. A.C., nejustificându-se deplasarea din 18 ianuarie 2013, această dată fiind ulterioară încheierii procesului în fața primei instanțe - 14 ianuarie 2013;

- 1500 RON - onorariu expert parte I.M.L. Baia Mare - Dr. A.C. și nu 2300 RON, cum s-a solicitat, suma de 650 RON, achitându-se la 18 ianuarie 2013, ulterior încheierii procesului în fața Curții, astfel că, nu s-a dovedit că ar reprezenta servicii de medicină legală aferente acestei cauze;

- 6500 RON - onorarii avocați B.T. și F.S. 5300 + 900 + 300.

Nefiind dovedite cu titlu de cheltuieli judiciare, nu au putut fi acordate nici sumele:

- 240 RON - reprezentând 4 deplasări la arhiva instanței pentru studiere dosar și copiere acte din dosar, partea neprecizând datele deplasării, mijloc de transport, pentru a se putea face verificările necesare;

- 300 RON - reprezentând 4 deplasări la Cluj pentru consultare cu avocatul, din aceleași considerente - neprecizare dată deplasare, mijloc de transport etc. pentru a se verifica prețul combustibilului la data de referință și, dacă, într-adevăr, datele respective coincid sau nu cu cele ale termenelor de judecată, pentru care s-au acordat cheltuieli;

- 2400 RON - pierderi zile de muncă datorate deplasării la cele 24 termene de judecată (100 RON/zi x 24) - întrucât nu s-a făcut dovada că partea vătămată desfășoară vreo activitate aducătoare de venituri sau, eventual, în ce au constat pierderile;

- 1600 RON - diverse deplasări la I.M.L. Cluj și Baia Mare - întrucât nu s-a specificat pentru ce s-au făcut deplasările, datele la care s-au făcut, mijloacele de transport etc. - pentru a se verifica veridicitatea susținerilor și justificarea sau nu, a unor astfel de cheltuieli.

2. Împotriva sentinței penale evocate au declarat în termen legal recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpații P.O. și M.D., dar și părțile civile V.A.R. și V.V. aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a invocat greșita soluție de achitare a inculpatului P.O. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă având ca parte vătămată pe numita V.V., arătând că soluția este netemeinică, iar motivarea nesubstanțială juridic.

În opinia acuzării instanța fondului a încălcat vădit disp. art. 63 C. proc. pen. înlăturând nemotivat probe legal administrate și pertinente prin conținutul lor, deși le-a valorificat corect și total diferit, atunci când a stabilit existența infracțiunii comise cu aceeași ocazie față de partea vătămată V.A.R..

Astfel, se învederează aspectul că deși instanța a reținut că declarațiile părții vătămate V.A.R. sunt confirmate de probe referitor la jignirea și agresarea sa, acestea nu sunt apreciate ca reale și suficiente și pentru a confirma susținerile soției sale, cu toate că încă de la primele cercetări martorele B.S.P. și J.R.R. au relatat că au văzut cum inculpatul P.O. a prins-o de braț și a tras-o lateral pe partea vătămată V.V., pentru a o îndepărta din locul în care se afla soțul său agresat.

Se susține că instanța a ignorat faptul că martorele și-au menținut cu ocazia audierii lor declarațiile date în fața procurorului și mai ales că martora B.S.P. a menționat expres că inculpații au încercat să influențeze modul de redare de către martore a evenimentelor. În aceste împrejurări procurorul precizează că este pe deplin explicabilă omiterea de către martoră a unor amănunte legate de evenimentele observate personal, direct, context în care instanța avea datoria de a găsi o explicație logică ce să concorde cu necesitatea aflării adevărului.

O asemenea situație se impune a fi lămurită cu atât mai mult cu cât împrejurările descrise de martora B.S.P. referitor la agresarea de către inculpați a lui V.A.R. au fost evaluate, valorizate de instanță, fundamentând soluția de condamnare a acestora.

Pe de altă parte, procurorul invocă aspectul că alți martori audiați în cauză au evidențiat că inculpații au manifestat agresivitate față de V.A.R. chiar în prezența soției sale, care la rândul ei era agitată, plângea și i-a tras pe inculpați de haine pentru a-l elibera pe soțul ei (martori R.D.C. și S.A.).

Procurorul învederează inexistența vreunui motiv pentru care instanța să trateze diferențiat declarațiile martorilor, considerând ca veridice doar unele părți ale acestora în funcție de situația fiecărei părți vătămate, ca și când evenimentele nu ar prezenta legătura.

În altă ordine de idei se arată că este ilogic a considera că inculpații au agresat prin acte de violență ce vădesc lipsa oricărui autocontrol, doar partea vătămată V.A.R., păstrându-și în același timp calmul și bunele maniere față de soția acestuia.

În viziunea procurorului netemeinică este și susținerea instanței în sensul că nu se poate determina intensitatea suferințelor fizice specifice datorită lipsei unui certificat medico-legal în acest sens, condiție de altfel necerută de legiuitor.

În acest sens se invocă faptul că textul art. 180 alin. (1) C. pen. vizează tocmai ipoteze de natura celei de față, anume când partea nu înțelege să facă demersuri pentru cuantificarea medico-legală a vătămărilor fizice, aspect precizat chiar în actul de sesizare și reflectat de încadrarea juridică a acestei fapte. Referitor la producerea de suferințe fizice părții vătămate V.V., în condițiile în care s-a probat că inculpatul P.O. "a prins-o de braț și a împins-o în lateral pentru a o îndepărta din acel loc", dacă nu este suficientă probarea urmării menționate prin specificarea acesteia de către partea vătămată și soțul său, se apelează ca ultim argument la bunul simț al instanței de control judiciar, care trebuie să se manifeste din perspectiva principiului umanismului în realizarea funcției de jurisdicție.

În virtutea considerentelor expuse procurorul a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție condamnarea inculpatului P.O. și cu privire la infracțiunea de purtare abuzivă comisă asupra părții vătămate V.V. cu consecința reținerii corespunzătoare a dispozițiilor legii vizând concursul de infracțiuni (real), iar ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, aplicarea art. 81 C. pen.

În raport cu latura civilă a cauzei s-a cerut admiterea solicitărilor părții vătămate constituite legal parte civilă, în modalitatea pe care instanța o va considera conform legii și poziției pe care partea și-o va exprima cu ocazia rezolvării căii de atac.

Inculpații P.O. și M.D. au apreciat în cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la dosarul cauzei, dar și în cadrul dezbaterilor prin apărător ales și personal, în ultimul cuvânt, că faptele deduse judecății nu întrunesc elementele constitutive, context în care au invocat incidența art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea au solicitat respingerea acțiunilor civile formulate în cauză.

În sprijinul susținerilor formulate, inculpații arată că soluția pronunțată de instanța fondului este vădit netemeinică, fiind fundamentată pe o stare de fapt reținută în mod eronat, prin ignorarea împrejurărilor obiective indicate de martori, a probelor cu privire la incidentul din 13 aprilie 2010.

În opinia inculpaților, instanța nu a făcut nicio referire în cuprinsul hotărârii atacate la motivele care au stat la baza înlăturării probelor care se coroborau cu declarațiile inculpaților, precum și considerentele care au justificat reținerea stării de fapt reprezentate de părțile civile.

Mai mult, Curtea de Apel Cluj nu numai că a luat în considerare în mod arbitrar, doar anumite probe, ci a preferat să-și motiveze hotărârea în mod exclusiv pe declarațiile părții civile de la urmărirea penală, care au refuzat să dea declarații în fața instanței.

Pe de altă parte, apărarea invocă aspectul că în soluția de achitare a inculpatului P.O. pentru infracțiunea prev. de art. 250 alin. (1), (3) C. pen. asupra părții vătămate V.V., instanța a apreciat în mod direct că susținerile părții vătămate nu sunt confirmate decât de soțul acesteia care la rândul său era implicat în conflictul cu polițiștii. S-ar fi cuvenit, conform apărării, ca instanța fondului, la momentul analizării materialului probator cu privire la leziunile suferite de V.A.R., la modul de producere a acestora, să respecte principiul prezumției de nevinovăție și in dubio pro reo.

Potrivit susținerilor inculpatului, prin apărător ales, întregul comportament manifestat al acestora se încadrează în prevederile art. 56 din Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) care statuează că "este absolvit de orice răspundere, polițistul, care prin exercitarea în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora."

Invocând atribuțiile pe care le exercită polițistul în a legitima, stabili identitatea persoanei care încalcă dispozițiile legii, în a le conduce la sediul poliției pe cei care prin acțiunile lor periclitează anumite valori sociale, apărarea concluzionează cu privire la faptul că atunci când folosirea violenței de către un polițist este autorizată de lege, fapta nu mai este antijuridică.

Contrar celor constatate de judecătorul fondului, apărarea pretinde că în data de 13 aprilie 2010, cei doi inculpați se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Dej, în baza unui plan de acțiune pentru identificarea tuturor persoanelor care practică prostituția, a celor ce le asigură acestora protecție, împrejurare în care solicitând părții vătămate V.A.R. să se legitimeze, acesta a refuzat. Se arată că lucrătorii de poliție au procedat legal, în sensul că și-au declinat calitatea de polițist, au prezentat părții vătămate legitimațiile de serviciu și au indicat inclusiv unitatea de poliție din care fac parte, sens în care declarațiile martorilor J.R.R., B.S.P. potrivit cărora polițiștii "nu ar fi spus cine sunt părțile vătămate" - sunt nereale.

Se mai arată că în mod netemeinic instanța fondului a reținut că nu erau îndeplinite condițiile pentru a se proceda la legitimarea părții vătămate V.A.R., întrucât acesta nu încălcase nicio dispoziție legală și nici nu existau indicii că pregătește sau că a comis o ilegalitate.

Legitimarea părții vătămate era necesară în împrejurarea în care obiectivul acțiunii inculpaților la acea dată era identificarea tuturor persoanelor care practică prostituția și a celor care le asigură acestora protecția, or în condițiile în care persoanele care se aflau în zona în care în mod obișnuit se practică prostituția în municipiul Dej nu ar fi fost legitimate nici nu ar fi existat în mod real posibilitatea de a identifica presupușii proxeneți.

Apărarea combate de asemenea și concluzia instanței fondului potrivit căreia V.A.R. nu ar fi fost "suspect" și nu ar fi trebuit legitimat, deoarece se plimba la o oră obișnuită pe trotuarul din fața casei. Se arată în acest sens că starea de fapt unanim acceptată a relevat că inculpații solicitaseră telefonic presupusului proxenet al martorei J.R.R. să se întâlnească în zona autogării din Dej, zonă în care se practica prostituția și unde, la data evenimentelor, în jurul orelor 22, se afla doar partea vătămată V.A.R.. În atare împrejurare, apărarea consideră, în raport cu obiectivele planului de acțiune ale inculpaților, că aceștia erau pe deplin îndreptățiți să procedeze la legitimarea acestei persoane, care însă s-a opus în mod vehement.

În același context, se apreciază că este lipsit de relevanță aspectul că inculpații nu au întrebat-o pe martora J.R.R., care se afla în mașină dacă persoana respectivă era proxenetul său, atâta timp cât răspunsul acestuia nu putea fi decât unul negativ, evident fiind că persoana ce practică prostituția nu ar fi dorit identificarea persoanei care îi asigura protecția.

Apărarea susține că într-o manieră arbitrară, fără vreun fundament probator, instanța fondului a reținut că V.A.R. nu a fost recalcitrant inițial ci a devenit astfel doar în momentul în care a fost agresat, ceea ce nu corespunde realității în împrejurarea în care încă de la momentul solicitării părții vătămate de a se legitima, acesta a fost necooperant, a refuzat, iar când i s-a cerut să însoțească inculpații la sediul Poliției Municipiului Dej, a devenit agresiv, a manifestat acțiuni violente.

Apărarea învederează că într-un asemenea context faptic, raportat la comportamentul anormal al părții vătămate, conform prevederilor și ordinelor specifice polițienești privind modalitatea de legitimare și de folosire a forței coercitive, s-a încercat imobilizarea părții vătămate pentru a se proteja integritatea corporală și pentru a-l conduce la secția de poliție, însă urmare a constituției masive a părții vătămate, acest demers s-a dovedit foarte dificil.

În raport cu partea vătămată care a intenționat să fugă, procedeele specifice folosite de inculpați s-au înscris în limitele legale și potrivit apărării, conduita agresivă a părții vătămate a determinat inculpații să solicite telefonic ajutor colegilor din cadrul Poliției Municipiului Dej, întrucât nu s-a reușit decât imobilizarea temporară a părții vătămate, fără a se realiza urcarea acestuia în autoturismul de serviciu pentru conducerea sa la sediul cel mai apropiat de poliție.

În descrierea stării de fapt, se arată că în momentul imobilizării părții vătămate V.A.R. și culcării la sol pe partea dreaptă, la fața locului a sosit și soția acestuia, V.V., iar inculpații, la insistențele femeii și la promisiunea părții vătămate că se va calma, i-au permis acestuia să se ridice din poziția imobilizării, însă imediat partea vătămată a redevenit violent adresând injurii și amenințări, ceea ce a determinat necesitatea din nou a imobilizării până la sosirea colegilor polițiști. Inculpatul P.O. pretinde că deși partea vătămată V.V. a încercat să-l elibereze pe soțul său și l-a tras de braț pe inculpat, acesta nu a lovit-o, nu a împins-o și nu a injuriat-o.

În privința presupuselor agresiuni la care a fost supusă partea vătămată V.A.R., constând în opinia acuzării și a instanței în aplicarea de către subsemnații a unor multiple lovituri, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile îngrijiri medicale, faptă pentru care au și fost condamnați, se impun a fi făcute următoarele precizări.

Instanța de fond a apreciat că această faptă este dovedită de declarațiile martorelor B.S.P. și J.R.R.

Întrucât aceste depoziții nu se coroborează cu restul probelor existente la dosarul cauzei și prezintă un caracter profund nesincer s-a solicitat înlăturarea acestora din ansamblul materialului probator. Curtea de Apel Cluj a apreciat că neconcordanțele pe care le conțin poartă asupra unor aspecte nerelevante și nu se impune o astfel de soluție. Contrar motivelor invocate de instanța de fond, s-a considerat că aceste inadvertențe privesc aspecte esențiale ale cauzei, chiar prezența martorei B.S.P. la locul producerii acestui incident, fiind pusă sub semnul întrebării, astfel încât se impune înlăturarea acestora.

Declarațiile martorei B.S.P. sunt nesincere cu privire la faptul că aceasta a sunat la numărul de urgență 112. Astfel, în fața organelor de urmărire penală, martora a declarat că prima dată a sunat la 112, după care a sunat la Poliția Municipiului Dej, fără a-și declina identitatea. În fața instanței de judecată a mărturisit că atunci când a sunat la Poliția Municipiului Dej s-a prezentat, după care a revenit și a arătat că de fapt nu și-a declinat identitatea.

În schimb, martorul V.S., care în noaptea de 13/14 aprilie 2010 era de serviciu la Poliția Municipiului Dej, a precizat că persoana care a sesizat incidentul se numește "L.".

Cu toate acestea instanța de fond a reținut în cuprinsul hotărârii că "este clar că martorul V.S. s-a referit la B.S.P.". Aceste susțineri ale instanței de fond a apreciat că sunt contrare probelor administrate în mod nemijlocit, fiind omise cu desăvârșire consemnările din registrul de evidență a solicitărilor primite prin sistemul SNAU 112 în data de 13 aprilie 2010 între orele 22:15 - 22:45, pe baza cărora s-a stabilit că persoana care a sunat la acest număr s-a recomandat cu numele de "L.S." fiind indicat numărul de telefon al acesteia.

Pe de altă parte, întrebată fiind, martora B.S.P. a susținut că nu cunoaște dintre fetele care practică prostituția în zonă o persoană cu numele "L.S." și că nu a folosit acest nume și nu s-a prezentat niciodată cu acest nume.

Sub acest aspect, relevanță prezintă și declarația martorei J.R.R., care a afirmat că "o știu pe numita B.S.P. (...). O altă fată se afla în parcare, de care am vorbit anterior, și aceea a sunat la poliție".

Totodată, martora L.S. audiată de instanța de judecată la termenul din data de 20 februarie 2012 a declarat că "am sunat la 112, mi-am dat numele și am comunicat că o prietenă de-a mea a fost luată de către 2 domni de pe str. Bistriței din Dej și nu i se mai dă drumul".

Aceeași martoră L.S. a arătat că "o cunosc pe numita B.S.P., care este tot o fată din Dej care practică prostituția. Nu am văzut-o în seara respectivă pe B.S.P., în zona în care am fost eu, dar am văzut-o ulterior la poliție. Nu mi-a povestit B.S.P. despre un incident avut loc în seara respectivă".

Or, coroborarea susținerilor celor trei martore, cu consemnările din registrul de evidență a solicitărilor primite prin sistemul SNAU 112, dar și cu declarațiile martorului V.S., (ofițer de serviciu în seara incidentului) demonstrează două aspecte esențiale: 1. nu martora B.S.P. a apelat serviciul de urgentă 112 pentru a relata incidentul; 2. martora B.S.P. nu a fost de față la momentul și locul incidentului din 13 aprilie 2010.

S-a mai arătat că justețea acestor concluzii de mai sus este demonstrată și de văditele discordanțe din declarațiile martorei B.S.P. cu privire la incidentul din acea seară, dar și de imposibilitatea acesteia de a oferi explicații logice cu privire la prezența ei în acel loc la momentul incidentului. Pentru a găsi justificări, martora a invocat explicații imaginare.

Astfel, B.S.P. a declarat în fața instanței de judecată că din locul unde se afla a avut o bună vizibilitate, "aflându-se pe aceeași parte a străzii cu locul unde a avut loc incidentul, fără să poată preciza distanța. De asemenea, a declarat că din locul respectiv a putut observa atât partea din față cât și partea laterală a dubei, având vizibilitate directă asupra locului în care se afla partea vătămată, fără niciun obstacol în față.

În faza de urmărire penală martora B.S.P. a declarat că a văzut partea vătămată de pe cealaltă parte a străzii față de locul unde se afla, pe trotuar: "doresc să precizez ca eu am văzut de pe cealaltă parte a străzii, din locul unde eram ascunsă, întreaga agresiune comisă împotriva lui V.A.R., vizibilitatea mea nu a fost obturată de duba poliției, incidentul petrecându-se pe trotuar, la 1 - 2 metri în spatele dubei."

Din aceeași perspectivă a prezenței martorei B.S.P. la locul incidentului și a poziției unde aceasta a avut loc, a făcut trimitere la declarația martorei J.R.R. din cursul urmăririi penale, care contrazice susținerile colegei sale și afirmă că a observat altercația dintre inculpați și partea vătămată, deoarece a avut loc "pe trotuar, cam cu 0,5 m mai în fața mașinii".

Totodată, martora B.S.P. a afirmat că a fost ridicată de către organele de poliție împreună cu celelalte fete (inclusiv cu martora J.R.R.) și dusă la sediul Poliției Dej. După ce a fost sancționată contravențional pentru practicarea prostituției, ar fi luat un taxi și s-ar fi deplasat din nou în zona Autogării Dej, unde ar fi văzut incidentul în care am fi fost implicați, ar fi sunat la serviciu de urgență 112, după care ar fi fost din nou identificată și dusă la sediul poliției unde i s-a aplicat o nouă amendă contravențională.

Aceste afirmații sunt cel puțin nesincere. Așa cum rezultă din actele de la dosarul cauzei în data de 13 - 14 aprilie 2010, a fost întocmit un singur proces-verbal în vederea sancționării acesteia. Pe de altă parte, la momentul la care am plecat împreună cu martora J.R.R. pentru identificarea proxenetului ei, acțiunea de identificare și sancționare a prostituatelor nu era finalizată, situație în care martora B.S.P. nu avea cum să plece din sediul Poliției. Conform procedurilor, în cazul unor astfel de acțiuni, toate prostituatele sunt ridicate simultan, iar apoi sunt lăsate să plece toate odată.

De asemenea și declarația martorei J.R.R., pe baza căreia instanța de fond își întemeiază soluția de condamnare prezintă numeroase neconcordanțe asupra unor aspecte esențiale.

Cu privire la momentul încătușării părții vătămate, martora J.R.R. a declarat: "după ce a căzut jos partea vătămată, unul dintre polițiști i-a pus cătușe, după care ambii polițiști au lovit partea vătămată cu pumnii și picioarele unde au apucat".

În realitate, așa cum rezultă din declarațiile celorlalte persoane aflate la fața locului, la operațiunea de încătușare au participat mai mulți polițiști, subsemnații neavând, de altfel, cătușe până la sosirea colegilor de la Poliția Municipiului Dej. În acest sens, martorul R.C. a declarat următoarele: "am fost întrebat dacă am cătușe la mine, am scos cătușele și le-am dat nu mai știu cui anume (...) după care, am căzut toți peste el, partea vătămată a căzut cu fața la pământ și noi ceilalți peste el, i s-au pus mâinile la spate după care i s-au pus cătușele."

Dacă în fața instanței de judecată martora J.R.R. a relatat că "nu mi-am dat seama dacă partea vătămată V.A.R. era sub influența alcoolului", în cursul urmăririi penale aceasta a declarat că "după respirație mi-am dat seama că V.A.R. consumase băuturi alcoolice, dar nu mi s-a părut a fi în stare de ebrietate".

De asemenea, lipsa de sinceritate este evidentă și în ceea ce privește condițiile în care au fost date declarațiile olografe ale martorelor B.S.P. și J.R.R. anterior formulării plângerii penale în cauză de către părțile vătămate. Trebuie precizat că atât B.S.P. cât și J.R.R. au dat declarații olografe în fața numitei M.G., avocat în cadrul baroului Cluj, la inițiativa părții vătămate V.V., anterior sesizării organelor de urmărire penală.

Cu privire la acest aspect, martora J.R.R. a afirmat în fața instanței că a fost inițiativa ei de a da această declarație, dorind să se facă dreptate, întrucât era nemulțumită de ce i se întâmplase în seara respectivă.

În mod contrar, în cursul urmăririi penale martora J.R.R. a mărturisit că "într-o zi domnul B. m-a întrebat dacă aș fi de acord să dau o declarație despre cele întâmplate, mi-a spus că el se cunoaște cu partea vătămată V.A.R. Eu i-am spus că sunt de acord, după care acasă la B. a venit și V.A.R. care m-a întrebat și el dacă doresc să dau o declarație".

O posibilă justificare a caracterului nesincer al declarațiilor martorelor B.S.P. și J.R.R. poate fi aceea că am participat la operațiunea prin care ele au fost sancționate contravențional pentru practicarea prostituției.

Deși toate aceste contradicții sunt evidente și reies fără dubii din simpla citire a materialului probator, Curtea de Apel Cluj a apreciat că depozițiile celor două martore se coroborează, sunt apte să susțină acuzarea și pot constitui fundamentul unei soluții de condamnare.

Pentru a demonstra faptul că probațiunea testimonială a fost interpretată în mod eronat și că starea de fapt reținută în sentința de condamnare nu este conformă cu realitatea obiectivă, raportat la contradicțiile între depozițiile celor trei martore, pentru a se putea proba nevinovăția, s-a solicitat a se dispune administrarea următoarelor mijloace de probă: 1. reaudierea martorelor J.R.R., B.S.P. și S.L.; 2. efectuarea unei adrese către SNAU 112, în vederea comunicării înregistrării din data de 13 aprilie 2010 din jurul orelor 22:15 - 22:45, prin care incidentul în care au fost implicați a fost sesizat organelor de poliție. S-a mai precizat și faptul că aceste cereri în probațiune vor fi solicitate, susținute și dezvoltate prin memorii separate în fața instanței de recurs.

Pentru a dispune soluția de condamnare, instanța de fond a avut în vedere expertiza medico-legală realizată de către I.N.M.L. "Mina Minovici" cu privire la presupusele leziuni suferite de partea vătămată ca urmare a incidentului generat de acesta.

Totuși, probele cu caracter științific administrate de către Curtea de Apel Cluj nu au stabilit în mod cert și pe baza tuturor actelor medicale și radiografiilor efectuate părții vătămate V.A.R., dacă leziunea de fractură claviculară dreapta a fost produsă ca urmare a incidentelor din data de 13 aprilie 2010 sau dimpotrivă aceasta era preexistentă.

Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 6687/II/a/190 întocmit de către I.M.L. Cluj-Napoca s-a concluzionat la punctul nr. 3 că fractura claviculei drepte consemnată în Certificatul Medico-Legal nr. 2825/I/a/527 din 16 aprilie 2010 este anterioară datei presupusei agresiuni cu cel puțin 4 și până la 6 săptămâni".

De asemenea s-a apreciat că pentru vindecarea celorlalte leziuni suferite de partea vătămată în data de 13 aprilie 2010, respectiv excoriații, sunt necesare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale. S-a considerat că aceste concluzii ale raportului de expertiză medico-legală sunt conforme realității, în condițiile în care au recunoscut că este posibil ca partea vătămată să fi suferit unele leziuni ușoare ca urmare a procedurii de imobilizare la care a fost supusă, raportat la refuzul de a se legitima și de a fi condus la cea mai apropiată secție de poliție.

Aceste concluzii sunt susținute și de raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 482/VI/a/3 întocmit de o comisie formată din 3 medici din cadrul I.M.L. Cluj-Napoca din data de 02 aprilie 2012, unde se concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.

Mai mult la pct. 3 se arată că "diagnosticul de fractură parcelară claviculă dreapta 1/3 externă, disjuncție acromio-claviculară grad I umăr drept a fost infirmat de examinarea Computer Tomograf din data de 08 februarie 2012 și prin urmare aceste leziuni nu au existat".

Raportat la aceste contradicții, prin încheierea instanței de judecată din data de 23 aprilie 2012 s-a dispus comunicarea dosarului cauzei Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" pentru a se pronunța asupra contradicțiilor existente în cuprinsul celor 2 rapoarte de expertiză medico-legale.

Prin avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală nr. EI/4613/2012 din data de 21 iunie 2012 s-a recomandat efectuarea unei noi expertize medico-legale la I.N.M.L. "Mina Minovici".

Prin raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici" s-a concluzionat, "sub rezerva examinării filmelor, radiografiilor solicitate prin avizul Comisiei Superioare nr. E1/4613 din 21 iunie 2012, s-a opinat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de un corp dur".

Concluziile expertizei mai sus menționate sunt fundamentate în mod exclusiv pe actele medicale întocmite de unitățile spitalicești imediat după producerea incidentului din data de 13 aprilie 2010 și pe 2 radiografii, una dintre ele efectuată în data de 28 mai 2010 în control ambulatoriu de către partea vătămată, iar cealaltă efectuată la S.I. Cluj în data de 02 august 2012 (stocată pe suport optic).

De asemenea, părții vătămate i-a fost efectuată încă o radiografie la nivelul umărului drept la I.N.M.L. "Mina Minovici" în data de 24 septembrie 2012.

Potrivit Buletinului de Analize Radiologie din data de 26 septembrie 2012 (raportul de nouă expertiză medico-egală efectuat de către I.N.M.L.), inscripționat Spitalul Universitar București, semnat și parafat de dr. C.G. căreia i-a fost solicitată opinia, toate cele 3 radiografii reprezintă "imagini sugestive pentru fractură parcelară veche".

De asemenea, cu privire la radiografia nr. 5187 efectuată pacientului V.A.R. la Clinica de Ortopedie în data de 15 aprilie 2010, pusă la dispoziție de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a precizat că "acest film cu seria 226177704450 nu este marcat cu nr. 5187 și nu corespunde descrierii din adresa Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca nr. 4011 din 16 martie 2012".

Mai mult, astfel cum se subliniază în preambulul concluziilor, aceste opinii sunt formulate în lipsa radiografiilor și filmelor efectuate părții vătămate V.A.R. în data de 14 aprilie 2010 în cadrul Laboratorului Radiologie-Imagistică Medicală din cadrul Unității de Primire Urgențe.

În aceste condiții în care expertizele medico-legale dispuse în cauză sunt într-o vădită stare de contradictorialitate și nici nu au avut la bază toate radiografiile și filmele efectuate părții vătămate V.A.R., nu se poate afirma fără dubii că fractura claviculară dreapta datează din data de 13 aprilie 2010.

De altfel, la pagina 9 din cuprinsul raportului de nouă expertiză întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici", cu prilejul prezentării concluziilor referatului medical nr. 501 din 24 noiembrie 2012 întocmit de către dr. I.P. din cadrul I.N.M.L. - Radiologie se menționează că "Nu se poate preciza vechimea fracturii. Nu se poate exclude producerea ei în data afirmată în actele anexate".

În mod contrar, opiniei expertizei medico-legale efectuate de către I.N.M.L. "Mina Minovici" conform căreia în absența unor date medicale în măsură să ateste o fractură a claviculei anterior datei de 13 aprilie 2010, diagnosticele consemnate în actele medicale sunt corecte, s-a considerat că dubiile rezultate nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaților.

Pe de altă parte prin avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici" s-a precizat că "o fractură de claviculă cu deplasare determină obligatoriu impotența funcțională a membrului superior, respectiv a articulației umărului de aceeași parte, ceea ce face imposibilă desfășurarea unei activități cotidiene obișnuite, simptomatologia algică importantă îl obligă să solicite asistență medicală de specialitate".

Cu privire la aceste aspecte, asistenta medicală I.V., care a făcut parte din echipajul care s-a deplasat la sediul Poliției Municipiului Dej și a transportat partea vătămată la Spitalul Dej, a arătat în fața instanței de judecată că "nu am dezbrăcat pacientul ca să pot constata dacă prezintă urme de violență la nivelul claviculei, dar el se plângea doar de dureri de spate (...) precizez că după cunoștințele mele medicale o persoană care are fractură de claviculă poate să-și miște mâinile, dar acuză dureri".

Aceeași martoră a declarat în cursul urmăririi penale, că V.A.R. invoca "dureri în regiunea cervicală și cefalee" și nu a observat ca acesta să prezinte urme de violență pe față sau pe mâini.

Totodată, s-a menționat că în cuprinsul examenului obiectiv al pacientului V.A.R. realizat de către medicii din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj se face referire la existența unei contuzii a acestuia și nu despre existența unei fracturi închise sau deschise.

Pe de altă parte, diagnosticul înscris în Registrul de gardă al C.P.U. al Spitalului Municipal Dej a fost de "T.C.C.A. închis, traumatism coloană cervicală, comoție cerebrală, escoriații regiune frontală dreapta și ambii genunchi".

Ulterior, pacientul V.A.R. a fost transportat la U.P.U. I Cluj-Napoca, Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca și Clinica de Ortopedie Cluj din cadrul Spitalului Clinic de Urgență prof. dr. O.F. unde a fost supus unor analize și investigații medicale. Doar la acest moment diagnosticul stabilit de dr. R.R. din cadrul Clinicii de Ortopedie Cluj în urma examinării pacientului V.A.R. a fost de "politraumatism afirmativ prin agresiune. Fractură parcelară claviculă dreapta în 1/3 externă. Disjuncție acromio-claviculară gr. 1 umăr dreapta. TCC acut. Contuzie coloană lombară. Contuzie toracică. Excoriații frontale. Contuzie gambă și genunchi drept. Stare post consum alcool."

Având în vedere și numeroasele contradicții între rapoartele de expertiză medico-legale, care nu permit stabilirea cu certitudine a vechimii leziunii de fractură claviculară dreapta suferită de partea vătămată V.A.R., se impune pronunțarea unei soluții de achitare raportat la dubiile care nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaților. Chiar în măsura în care s-ar constata că aceste leziuni există și datează din data de 13 aprilie 2010, acestea sunt consecința directă și inerentă a procedurii de imobilizare.

Mai mult, în virtutea prezumției de nevinovăție nu se poate susține că fractura claviculară dreapta a părții vătămate V.A.R. a fost produsă în data de 13 aprilie 2010, în lipsa depunerii la dosarul cauzei a altor documente medicale.

Imposibilitatea analizării radiografiilor realizate imediat după momentul incidentului nu poate fi imputată inculpaților, iar consecințele unor erori în gestionarea unor documente medicale care ar fi putut demonstra nevinovăția subsemnaților nu ar trebui să fie suportate de către subsemnații P.O. și M.D.

Pentru a înlătura aceste contradicții raportat la concluziile celor trei rapoarte de expertiză medico-legală realizate în cauză, dar mai ales raportat la concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici", s-a apreciat că se impune, în temeiul dispozițiilor art. 124 alin. (2) C. proc. pen. solicitarea de lămuriri suplimentare în scris prin care să se răspundă următoarelor aspecte:

- Care este tipul fracturii de claviculă prezentat de partea vătămată V.A.R.?

- Care este mecanismul de producere al fracturii suferite de partea vătămată, prin smulgerea unui fragment osos sau prin lovire cu sau de un corp dur?

- Dacă partea vătămată mai avea posibilitatea fizică de a se opune vehement încătușării sale, fiind nevoie de intervenția mai multor lucrători de poliție, în urma suferirii unei fracturi de claviculă, astfel cum a reținut instanța de fond?

- Care este tratamentul indicat în cazul fracturilor parcelare de claviculă și care este numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acestei afecțiuni?

- Dacă diagnosticul de fractură parcelară cu deplasare este susținut de vreo radiografie existentă la dosarul cauzei?

- Dacă pe baza radiografiilor examinate se poate stabili cu exactitate, care este vechimea fracturii claviculare și dacă există posibilitatea ca aceasta să se fi produs anterior datei de 13 aprilie 2010?

În acest sens, inculpații au formulat separat o cerere în probațiune cu explicitarea tezei probatorii și a necesității administrării în apărare a acestui mijloc probator.

Raportat la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prevăzute de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., inculpații au solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de purtare abuzivă, s-a arătat că lipsește chiar acțiunea de întrebuințare a unor expresii jignitoare față de părțile vătămate. De asemenea leziunile suferite de V.A.R. nu au fost produse printr-o activitate directă și intenționată de lovire, ci eventual, sunt inerente procedurii de imobilizare la care a fost supus, în condițiile în care aceasta a refuzat să se legitimeze și a devenit agresiv în momentul în care i-a fost solicitat să meargă la sediul Poliției Municipiului Dej în vederea stabilirii identității și sancționării sale contravenționale.

Astfel cum au menționat anterior, leziunile evidențiate în înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei au fost produse în timpul și datorită dinamicii de imobilizare, pe fondul stării de agresivitate și ebrietate a părții vătămate V.A.R.

Aceste susțineri ale inculpaților se coroborează cu ansamblul materialului probator, respectiv cu declarațiile celorlalți martori audiați în mod nemijlocit de către instanța de judecată, care au observat incidentul din data de 13 aprilie 2010 și au relatat despre atitudinea părții vătămate cu privire la necesitatea conducerii sale la sediul Poliției Municipiului Dej precum și despre împrejurările în care s-a realizat imobilizarea părții vătămate V.A.R.. Astfel la dosarul instanței de judecată se află declarația martorului R.C. - polițist la Poliția Dej - care afirmă că "partea vătămată a fost ridicată în picioare pentru a fi încătușată, iar pentru că s-a opus, i s-au pus cătușele doar pe o mână, după care am căzut toți peste el, partea vătămată a căzut cu fața la pământ și noi ceilalți peste el (...) a fost nevoie de mai mulți polițiști pentru încătușarea părții vătămate pentru că aceasta opunea rezistență".

De asemenea martorul R.D.C. a declarat la termenul de judecată din data de 13 mai 2011 că "4 polițiști au participat la încătușarea părții vătămate, este vorba de colegii mei P.O. și M.D. și încă 2 polițiști de la Poliția Dej, cătușele fiind aduse de aceștia din urmă, pentru că noi nu aveam cătușe. La momentul imobilizării partea vătămată a vorbit urât, a spus că ne dă afară din poliție, are relații, era practic inconsolabil".

În același sens este și declarația martorului C.A. în fața Curții de Apel Cluj, care a susținut că. "Toți polițiștii prezenți la fața locului au încercat să ajute la încătușarea părții vătămate, fiindcă acesta era și mai greu și opunea rezistență".

Aceste susțineri se coroborează și cu afirmațiile martorului C.S.O. de la dosarul instanței de judecată, potrivit cărora: "în prezența mea cei doi inculpați nu au adresat injurii părții vătămate, nu au agresat partea vătămată, nu au observat aceste aspecte, nici la fața locului și nici la sediul poliției".

Pe de altă parte, martora I.V. a declarat în cursul urmăririi penale că l-a întrebat pe V.A.R. care a fost motivul pentru care a fost bătut iar acesta i-a mărturisit că "nu a fost de acord cu un lucru pe care i l-au solicitat polițiștii să-l facă, dar nu-mi amintesc exact despre ce lucru era vorba, posibil ca el să-mi fi relatat că nu a fost de acord să fie reținut în locul în care a fost găsit de poliție sau că nu ar fi fost de acord să-i însoțească pe polițiști la sediul Poliției Dej".

Prin urmare utilizarea forței apare pe deplin justificată de prevederile legii, iar leziunile evidențiate în actele medicale nu sunt cauzate de acte de lovire intenționate, ci sunt consecința dinamicii de imobilizare, în condițiile în care V.A.R. s-a opus în mod agresiv legitimării și conducerii la secția de poliție.

Sub aspectul laturii subiective lipsește intenția inculpaților de a produce leziuni, respectiv vătămări corporale părților vătămate. Eventualele leziuni au fost produse în dinamica de imobilizare pe care au fost nevoiți să o întreprindă vizavi de starea de ebrietate și comportamentul agresiv al părții vătămate, a refuzului vehement al acesteia de a se legitima și de a fi condusă la sediul Poliției Dej.

Având în vedere toate aceste considerente, s-a solicitat a se dispune achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Părțile civile V.A.R. și V.V., prin apărător ales, au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție ca în cadrul examinării cauzei sub toate aspectele să mențină dispozițiile de condamnare a inculpaților referitor la actele de violență exercitate față de V.A.R., dar să dispună casarea sentinței penale atacate sub aspectul achitării inculpatului P.O. pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă asupra părții vătămate V.V. și pe cale de consecință să procedeze la tragerea la răspundere penală a inculpaților și pentru această infracțiune. În latura civilă a cauzei, s-a solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea celor doi inculpați în solidar cu partea civilmente responsabilă, M.A.I. la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.000 RON pretinse de partea civilă V.A.R., dispunându-se majorarea daunelor morale acordate de prima instanță până la concurența sumei de 20.000 euro către partea civilă V.A.R. În referire la pretențiile formulate de partea civilă V.V. se cere a se constata că în mod total nelegal și nejustificat instanța fondului a respins, în întregime cererea formulată față de inculpatul subinspector P.O., în condițiile în care erau întrunite cerințele angajării răspunderii civile delictuale, sens în care se apreciază s-ar impune obligarea inculpatului P.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I., la plata sumei de 8.000 euro cu titlu de daune morale.

S-a solicitat de asemenea, obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă.

În expunerea situației de fapt, părțile civile susțin că acțiunile inculpaților au depășit sfera unei conduite polițienești legale și au intrat sub incidența legii penale, responsabilitatea revenind exclusiv celor doi inculpați care, în calitate de lucrători de poliție, au acționat în mod brutal și nejustificat de agresiv în raport cu părțile civile.

Manifestând un evident neprofesionalism, cei doi inculpați au oprit autovehiculul M.A.I. lângă partea vătămată V.A.R., cu toate că martora J.R.R. i-a atenționat expres că persoana respectivă nu este proxenetul cu care urmau să se întâlnească.

Personal inculpatul M.D., în declarațiile sale, (vol. I urmărire penală, reluată și în fața primei instanțe) a susținut în mod nesincer că cei doi lucrători de poliție nici măcar nu au întrebat-o pe martora J.R.R. (luată în mașină exclusiv în acest scop) dacă acel bărbat este sau nu proxenetul. De altfel martora a confirmat integral această stare de fapt și implicit ilegalitatea vădită a modului în care au "operat" cei doi inculpați.

Cei doi inculpați au coborât din autoturismul care nu avea nicio inscripție oficială, fără a fi îmbrăcați în uniforma de serviciu și fără să se legitimeze l-au interpelat într-o manieră agresivă și total nejustificată pe partea vătămată V.A.R., cerându-i explicații în legătură cu prezența sa în locul respectiv și solicitându-i actul de identitate.

Întreg probatoriul administrat în cauză atestă că fără nicio justificare cei doi lucrători de poliție l-au agresat pe partea vătămată V.A.R. cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 35 - 40 zile de îngrijiri medicale produse prin lovire cu pumnii și picioarele.

Este posibil ca cei doi inculpați să nu fie străini nici de modul în care a fost stabilit numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor corporale suferite de partea civilă V.A.R., în urma violențelor corporale exercitate asupra sa, cu atât mai mult cu cât procurorul de ședință s-a sesizat din oficiu, apreciind că s-au comis fapte penale de către unul din doctorii din cadrul I.M.L. Cluj-Napoca.

La dosarul cauzei, în faza de urmărire penală a fost depus Certificatul medico-legal nr. 2825/I/A/527 din 16 aprilie 2010 întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca din care rezultă că numitul V.A.R. prezenta leziuni traumatice corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și care necesită 35 - 40 zile de îngrijiri medicale. Aceste leziuni pot data din 13 aprilie 2010.

A) Potrivit unui prim Raport de expertiză medico-legală nr. 6687/II/a/190 din 20 noiembrie 2011 întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca s-a concluzionat că partea civilă la data de 13 aprilie 2010 a prezentat: Escoriații ale regiunii frontale, genunchiul drept și articulației radiocarpiene, însoțite de tumefierea gambei drepte și brațului drept în 1/3 medie; Leziunile suferite la data de 13 aprilie 2010 au necesitat 4 - 5 (patru - cinci) zile îngrijiri medicale. Aceste leziuni s-au putut produce prin cădere și lovire cu și de corpuri dure; Fractura claviculei drepte consemnată în Certificatul medico-legal nr. 2825/I/A/527 din 16 aprilie 2010 este anterioară presupusei agresiuni, cu cel puțin 4 și până la 6 săptămâni.

B) În cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale și prin Raportul nr. 482/VI/a/3 din 02 aprilie 2012 efectuat de I.M.L. Cluj-Napoca s-au menținut practic constatările formulate în expertiza anterioară concluzionându-se: Numitul V.A.R. a prezentat leziuni traumatice tegumentare superficiale și de părți moi care s-au putut produce prin cădere și lovire cu sau de corpuri dure; Leziunile au necesitat 4 - 5 (patru - cinci) zile de îngrijiri medicale în totalitate; Diagnosticul de "Fractură parcelară claviculă dreaptă 1/3 externă. Disjuncție acromio-claviculară grad I umăr drept" a fost infirmat de examinarea Computer Tomograf din data de 08 februarie 2012 și prin urmare aceste leziuni nu au existat; Leziunile traumatice descrise la pct. 1 din prezentele concluzii pot data din 13 aprilie 2010; Radiografia cu nr. 5187 nu poate fi luată în considerare, întrucât nu prezintă suficiente date de identificare ale pacientului.

Acestei a doua expertize i s-a alăturat Opinia expertală nr. 33 din 17 februarie 2012 întocmită de expertul parte, care însă contrazice concluziile expertizei medico-legale și confirmă că în realitate partea vătămată V.A.R. a prezentat leziuni corporale vindecabile în 45 - 50 zile, care pot data din 13 aprilie 2010.

C) Pentru a stabili în mod real care sunt leziunile corporale suferite de partea vătămată V.A.R. în urma agresiunii suferite în seara de 13 aprilie 2010 și mai ales care este numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, prima instanță a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București.

În aceste condiții și sub semnătura unor reputați medici legiști, la dosarul cauzei s-a depus Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/9006/12 din 25 octombrie 2012 care și a fost avizat de Comisia Superioară medico-legală prin Avizul nr. E1/9006/2012.

Acest nou Raport de expertiză se dovedește a fi o probă științifică obiectivă și riguros întocmită, ale cărei concluzii confirmă realitatea Certificatului medico-legal depus inițial la dosarul cauzei, în sensul că fractura de claviculă s-a produs la data de 13 aprilie 2010, iar gravitatea leziunilor traumatice suferite de partea vătămată este evaluată din punct de vedere medico-legal la 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, fiind stabilit exclusiv pe baza leziunilor suferite la data de 13 aprilie 2010.

Părțile vătămate au apreciat ca fiind deosebit de relevantă și precizarea din Avizul Comisiei Superioare Medico-Legale, în sensul că "o fractură de claviculă cu deplasare determină în mod obligatoriu impotența funcțională a membrului superior, respectiv a articulației umărului de aceeași parte, ceea ce face imposibilă desfășurarea unei activități cotidiene obișnuite și mai mult, simptomatologia algică importantă îl obligă să solicite asistența medicală de specialitate".

Au mai considerat că aceste concluzii lasă în mod definitiv fără obiect și vădit nefondate eforturile apărării celor doi inculpați de a convinge instanța că fractura claviculei drepte prezentată de partea civilă nu s-a produs la 13 aprilie 2010, ci este mai veche, sau chiar că nu ar fi existat niciodată.

În concluzie, referindu-se exclusiv la materialitatea actelor de executare comise de cei doi inculpați au susținut că acestea s-au concretizat în agresarea total nejustificată a părții vătămate V.A.R. și i-au cauzat leziuni corporale vindecabile în 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale, stabilite fără dubiu, exclusiv pe baza vătămărilor cauzate la 13 aprilie 2010.

Realitatea și obiectivitatea stării de fapt reținută în actul de sesizare al instanței a fost dovedită și cu întreg probatoriul testimonial administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, în fața onoratei instanțe de judecată.

Au apreciat ca fiind relevante în primul rând declarațiile celor două martore oculare, străine de cauză și cu atât mai mult imposibil de a fi suspectate de părtinire - martorelor J.R.R. și B.S.P. -, care infirmă susținerile inculpaților că partea vătămată a avut un comportament agresiv, motiv pentru care s-a impus încătușarea acestuia.

Această stare de fapt este confirmată chiar de ceilalți lucrători de poliție implicați în aceste evenimente făcând referire la martorii C.S., S.A. și U.C., inclusiv de cei doi lucrători de la Serviciul de Ambulanță a jud. Cluj, martorii I.V. și I.M.A., care se coroborează cu declarațiile date de părțile vătămate în cursul urmăririi penale.

Materialul probatoriu administrat în cauză este în măsură să formeze convingerea onoratei instanțe supreme că în împrejurările corect reținute în actul de sesizare al instanței, partea civilă V.A.R. a fost agresat în mod nejustificat de cei doi inculpați și urmare a acestui fapt a suferit vătămări corporale vindecabile în 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.

În deplin acord cu concluziile orale formulate la ultimul termen de judecată a lăsat la aprecierea Înaltei Curți a se pronunța asupra naturii și întinderii pedepsei ce urmează a fi aplicată celor doi inculpați, cât și asupra modalității de executare a acesteia, cu atât mai mult cu cât în cazul de față acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită din oficiu.

B) În ce privește latura civilă a recursului declarat de partea civilă recurentă V.A.R., s-a solicitat a se admite în întregime acțiunea civilă așa cum a fost formulată și să se aprecieze că în prezenta cauză penală sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 1357 alin. (1) din actualul C. civ. (art. 998 C. civ. anterior) privind angajarea răspunderii civile delictuale a celor doi inculpați.

1) În acest sens s-a solicitat ca instanța de aprecieze ca fiind dovedit, pe baza documentelor justificative depuse anterior la dosar și a declarațiilor martorilor V.C.A., B.I., G.O. și B.A. că suma de 5.000 RON pretinsă cu titlul de despăgubiri materiale este pe deplin justificată.

Aceste cheltuieli au fost ocazionate de necesitatea procurării unor medicamente, de asigurarea unei supraalimentații adecvate pentru a asigura o cât mai urgentă însănătoșire a părții vătămate, precum și impuse de cheltuielile de deplasare la unitățile medicale din Cluj, în vederea reexaminării stării de sănătate a părții vătămate V.A.R.

S-a apreciat că în mod nelegal și fără o atentă examinare a probelor prima instanță a admis doar în parte daunele materiale acordate părții civile V.A.R., până la concurența sumei de 730,15 RON.

Vădit nefondate au fost apreciate argumentele primei instanțe, potrivit cărora nu au fost luate în considerare cheltuielile efectuate pentru supraalimentația părții civile V.A.R. pe perioada spitalizării și în ce privește costul carburantului necesar numeroaselor deplasări la spital.

Sub acest aspect au apreciat lipsite de orice suport probator concluziile primei instanțe care cenzurează drastic probatoriul administrat în latura civilă a cauzei și în mod surprinzător ajunge la concluzia ca suma de 730,15 RON reprezintă o justă, echitabilă și integrală reparare a tuturor cheltuielilor pe care familia părții vătămate V.A.R. le-a efectuat.

Greșit au fost ignorate bonurile fiscale reprezentând costul carburantului folosit pentru deplasarea aparținătorilor la spital, ori ulterior pentru a-și consulta apărătorul ales, justificat cu împuternicirea avocațială depusă la dosar.

2) Referitor la daunele morale pretinse în sumă de 20.000 euro sau echivalentul în monedă națională, în deplin acord și cu concluziile orale formulate și de parchet cu ocazia dezbaterilor la ultimul termen de judecată a apreciat ca fiind rezonabile și sub aspectul cuantumului sumei pretinse cu acest titlu.

În literatura juridică de specialitate (a se vedea I. Albu, V. Ursa - Răspunderea civilă pentru daunele morale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, pag. 79 și următoarele; L. Pop - Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Tratat, ed. a II-a, Ed. Fundației "Chemarea", Iași, 1996; M. Costin - O încercare de definire a răspunderii juridice în R.R.D. nr. 1/1970; Gh. Vintilă și C-tin Furtună - Daunele morale. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. CH Beck, București, 2002, pag. 25 - 27; Gh. Vintilă - Daunele morale, Ed. Hamangiu, București, 2006, pag. 20 - 21 și 32 - 34) daunele morale au fost definite drept rezultatul dăunător, direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale ce sunt strâns legate de persoana umană.

Așa cum este cazul și în speța de față și în deplin acord cu dispozițiile art. 14 alin. (5) din C. proc. pen., conform căruia acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, pretențiile civile, solicitarea acestor daune morale sunt justificate de necesitatea acoperirii juste și integrale a prejudiciului corporal, constând în cauzarea unor dureri fizice sau psihice, recunoscute în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară sub denumirea de pretium dolores.

Partea vătămată a considerat că este pe deplin dovedită gravitatea vătămărilor corporale cauzate prin conduita ilicită a celor doi lucrători de poliție deferiți instanței, concretizată în faptul că pentru vindecare au fost necesare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.

Fractura claviculei dreapta a fost de natură a-i cauza suferințe fizice de o intensitate deosebită și o impotență funcțională a membrului superior, respectiv a articulației umărului drept, după cum a concluzionat fără echivoc și Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul I.M.L. "Mina Minovici" București, în Avizul nr. E1/9006/2012 depus la dosarul cauzei.

Aceste vătămări au împiedicat partea vătămată să desfășoare activitățile cotidiene în gospodăria proprie și au privat-o de posibilitatea libertății de mișcare din moment ce a fost obligată să se trateze și să rămână inactivă în tot acest interval de timp.

Sub un alt aspect, daunele morale pretinse se justifică și ca o justă reparație a prejudiciului adus onoarei, demnității sau reputației unei persoane.

În acest context a subliniat că prin modul neprofesional, abuziv și violent în care au acționat cei doi inculpați în seara zilei de 13 aprilie 2010 când au supus-o efectiv unui tratament înjositor și degradant, din moment ce în mod nejustificat a fost încătușată și transportată la sediul Poliției municipiului Dej, unde a fost reținută mai multe ore sub pretextul unei așa-zise "identificări".

Chiar în sentința atacată se reține că partea vătămată a fost supusă unui tratament înjositor și chiar inculpații "au încercat să-l fotografieze lângă prostituată, martora J.R.R., așa cum au recunoscut de altfel inculpații."

Mai mult, după declanșarea urmăririi penale în prezenta cauză penală, cei doi inculpați au reclamat că partea vătămată se face vinovată de comiterea infracțiunii de ultraj, astfel că la data de 04 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, în Dosarul nr. 1267/P/2010 și a început urmărirea penală față de V.A.R. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Așa cum se arată la din Rechizitoriul din 15 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aceste acuzații formulate de cei doi lucrători de poliție judiciară s-au dovedit nesincere și neîntemeiate, motiv pentru care s-a și dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului V.A.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (1), 2 și 5 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) din C. pen., întrucât fapta nu există.

Cu toate acestea, inculpații au atacat soluția de netrimitere în judecată, uzând de procedura prevăzută de ari. 278 - 2781 din C. proc. pen., cu toate că și aceste plângeri au fost respinse ca neîntemeiate, dar inerent au expus pe partea vătămată V.A.R. unor traume psihice inerente declanșării unei proceduri judiciare în materie penală (a se vedea Sentința penală nr. 197 din 28 mai 2013 a Judecătoriei Dej, prin care s-a respins plângerea inc. P.O. împotriva soluției parchetului).

În concluzie, referitor la toate pretențiile civile formulate în prezenta cauză față de cei doi inculpați, s-a solicitat să se constate că acestea sunt pe deplin justificate și pe cale de consecință să se admită în întregime acțiunea civilă așa cum a fost formulată și sub acest aspect să se admită recursul părții civile V.A.R.

B) În ce privește recursul recurentei părți civile V.V., în considerarea întregului material probator administrat în cauză s-a solicitat a se constata că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inc. P.O. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. față de partea civilă recurentă V.V.

A subliniat și faptul că prima instanță a omis să ia în considerare întreg materialul probator și s-a rezumat să se aplece doar asupra acelora care vizau și confirmau în mod direct agresarea părții civile V.A.R., ignorând cu multă superficialitate probele care confirma că și partea civilă V.V. a fost agresată, insultată și supusă astfel unui tratament degradant și jignitor, de către cei doi inculpați, lucrători de poliție.

Prima instanță a reținut în mod corect, în sentința atacată, că inculpații, la data respectivă au acționat cu depășirea atribuțiilor de serviciu și că au recurs în mod nepermis la acte de violență gratuită față de partea vătămată V.A.R., omițând să acorde aceeași cuvenită atenție probelor care atestă și agresarea fizică și verbală a părții civile V.V.

Din aceste motive, a apreciat că soluția de achitare a inc. P.O. nu numai că este în vădită discordanță cu realitatea obiectivă, dar constituie și o greșită aplicare a legii, motiv de casare prev. de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen.

Reținând că "fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă", prima instanță a admis că inculpatul P.O. a împins-o pe V.V.

În acest sens declarațiile părții vătămate și ale soțului ei constituie probe care au fost înlăturate cu prea multă superficialitate, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu depozițiile martorei B.S.P. (dosar urmărire penală vol. II), care a relatat că a văzut când inc. P.O. "a prins-o de braț și a împins-o pe partea vătămată".

Argumentul primei instanțe, că în lipsa unui act medico-legal nu se poate reține existența agresării părții vătămate V.V., este facil și neconvingător, întrucât în modalitatea normativă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. este suficient ca subiectul activ să comită "acte de violență" care în accepțiunea art. 180 alin. (2) C. pen. și a literaturii juridice de specialitate presupun "orice alt mod de exercitare a unei forțe brutale, constrângeri sau energii de orice natură care cauzează suferințe fizice".

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat să se dea o corectă apreciere a probelor de la dosar și să se admită recursul declarat de partea civilă, cât și de parchet în ce privește greșita achitare a inc. P.O. cu privire la comiterea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 1 și 3 C. pen. față de partea civilă V.V.

Pe cale de consecință, în latura civilă a cauzei, a apreciat că se impune admiterea recursului declarat și obligarea inculpatului, în solidar cu partea civilmente responsabilă la plata daunelor morale pretinse.

În conformitate cu prevederile art. 1373 alin. (1) din actualul C. civ. să se dispună obligarea, în solidar cu cei doi inculpați la plata despăgubirilor civile și a părții civilmente responsabile, Ministerul Administrației și Internelor, în temeiul art. 1373 alin. (1) din actualul C. civ., care preia în mod adecvat dispozițiile art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ.

A mai susținut că nu poate fi contestat faptul că la data comiterii acestor infracțiuni cei doi inculpați aveau calitatea de lucrători de poliție, aflați în misiune ordonată.

În prezenta cauză penală se impune angajarea răspunderii civile a părții civilmente responsabile M.A.I., întrucât conform alin. (2) al art. 1373 din noul C. civ. este comitent cel care în virtutea unui contract sau în temeiul legii exercită direcția, supravegherea sau controlul asupra aceluia care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Dat fiind prezumția legală de culpă in eligendo angajarea răspunderii civile în solidar cu inculpații a părții responsabile civilmente este pe deplin justificată și legală, dat fiind faptul că aceștia au acționat în timpul serviciului și într-o misiune care le-a fost încredințată.

S-a solicitat ca instanța supremă să se pronunțe și asupra acordării dobânzilor legale aferente despăgubirilor civile pe care le va acorda, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata efectivă a acestora de către inculpați, sau partea civilmente responsabilă.

În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., raportat la art. 191 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. s-a solicitat a se dispune și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 15.640 RON, în solidar cu partea civilmente responsabilă.

Suma pretinsă cu acest titlu se dovedește cu chitanțele și actele depuse.

În ședința publică din 20 februarie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (publicată în M.Of. nr. 515 din 14 august 2013) a procedat la stabilirea cadrului procesual în raport cu calea de atac exercitată de părți în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 10 (2) din legea evocată, recursurile declarate în cauză în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (1 februarie 2014), declarate împotriva unei hotărâri pentru care legea veche nu prevedea calea de atac a apelului, urmează a se soluționa de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a recalificat drept apeluri calea de atac exercitată în cauză de către procuror, inculpați și părțile civile.

Examinând, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelanți, cauza sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu art. 417(2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu întregul material probator administrat în cauză, expune următoarele:

Inculpații P.O. și M.D. au fost deferiți justiției pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. și ped. de art. 250 alin. (1), (4) din vechiul C. pen. asupra părții vătămate V.A.R., iar inculpatul P.O. și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 250 alin. (1), (3) din vechiul C. pen. privind pe partea vătămată V.V.

Inculpații au calitatea de lucrători de poliție judiciară la D.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, P.O. fiind ofițer principal II și având grad profesional de subinspector de poliție, iar M.D. - agent principal și conducător auto, grad profesional de agent șef de poliție.

În baza planului de acțiune nr. 8/953456 din 13 aprilie 2010 inculpații, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Dej, în noaptea de 13/14 aprilie 2010 au exercitat atribuții specifice pe raza municipiului Dej, având drept obiectiv identificarea și luarea în evidență a persoanelor ce practică prostituția, precum și a acelor persoane care se aflau în compania lor și a celor care le supraveghează. În împrejurarea în care existau suficiente indicii cu privire la locațiile în care o asemenea practică era cunoscută, în zona autogării din Dej și cei doi inculpați, a descoperit pe martora J.R.R. într-un autoturism în timp ce întreținea relații sexuale contra cost cu martorul R.F.M., ceea ce a determinat conducerea martorei la sediul Poliției pentru luarea măsurilor contravenționale ori penale ce se impuneau.

Cu ocazia aceleiași acțiuni desfășurate de lucrătorii de poliție au fost depistate, ridicate și conduse la poliție și alte persoane de sex feminin care racolau clienți în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost, iar la sosirea la sediul Poliției s-a observat că majoritatea fetelor aduse erau apelate pe telefoanele lor mobile de pe același număr, ceea ce a creat polițiștilor bănuiala că persoana neidentificată ce iniția apelurile ar fi putut fi proxenetul martorei J.R.R. și al celorlalte.

În intenția de a fi descoperită persoana care supraveghea și asigura protecția acelor fete, inculpatul P.O. a luat telefonul mobil al martorei și a răspuns la un apel, ceea ce a permis constatarea că interlocutorul neidentificat era o persoană de sex masculin căruia inculpatul i-a spus că este un client al prostituatei respective. Pentru a asigura o întâlnire cu presupusul proxenet, P.O. a afirmat în discuția telefonică că prostituata i-ar fi furat niște bani, cerându-i acelui bărbat să vină în zona autogării din Dej, str. Bistriței, intersecție cu str. Baia Mare, să-i aducă bani, altfel va anunța poliția.

În aceste împrejurări inculpații P.O., M.D. împreună cu martora J.R.R. s-au deplasat în zona indicată cu autovehiculul de serviciu M.V. cu numere de înmatriculare X, neinscripționat, de culoare albastră, având drept scop depistarea și identificarea presupusului proxenet.

Având în atenție locul de întâlnire ce fusese în prealabil stabilit în cadrul convorbirii telefonice, odată ajunși în zona respectivă, cei doi inculpați au observat prezența unui bărbat (parte vătămată V.A.R. care locuia pe str. Bistriței și care la acea oră 22.00, ieșise pe stradă pentru a-și căuta pisica, potrivit propriilor spuse).

Efectuând propriul demers analitic cu privire la materialul probator administrat în cauză în raport cu împrejurările în care din acest moment - al întâlnirii celor doi inculpați cu partea vătămată V.A.R. - s-au derulat evenimentele - Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Situația de fapt astfel cum a fost constatată prin actul de trimitere în judecată și de instanța fondului a fost reflectată în plan probator de probele strânse în cursul urmăririi penale - plângeri penale, certificat medico-legal parte vătămată V.A.R., declarațiile martorelor J.R.R. și B.S.P., declarații păți vătămate V.A.R. și V.V., acte medicale parte vătămată V.A.R., declarații martori R.C., C.A., F.F., V.S., C.S., D.F., S.A., U.C., declarații inculpați, declarații martori I.V., I.M.A., V.G.L., R.D.C., S.L., M.G., raport de expertiză medico-legală și noua expertiză medico-legală I.M.L. Cluj, relații de unități medicale privind istoricul și circuitul radiografiilor părții vătămate V.A.R.

Rezultă că soluția dispusă în cauză a avut la bază administrarea unui amplu material probatoriu, în mod complet și de natură a asigura aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la activitatea desfășurată de fiecare dintre inculpați.

Astfel, în incidentul produs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit susținerilor inculpaților, acțiunile lor s-au înscris în limitele legale, partea vătămată fiind cel care a manifestat o conduită agresivă în disprețul legii, ceea ce ar fi determinat imobilizarea acestuia.

Probele cauzei - declarații inculpați, parte vătămată V.A.R. au relevat că odată ajunși în locul unde urmau să se întâlnească cu bărbatul neidentificat de la telefon, observând pe stradă pe partea vătămată, inculpatul P.O. care conducea autoturismul a oprit și s-a dat jos coinculpatul M.D. care a mers la bărbatul respectiv în vederea legitimării.

La acest moment versiunile prezentate de părțile implicate în conflictul produs sunt total diferite, în sensul că inculpații pretind că partea vătămată V.A.R. a fost cel care s-a arătat revoltat că i se solicită așa ceva, deși inculpatul M.D. se legitimase conform procedurii, împrejurare în care a înțeles să coboare din mașină și P.O., care de asemenea s-a prezentat și a cerut părții vătămate să se legitimeze.

În acest sens, inculpatul P.O. declara în fața instanței fondului la 14 ianuarie 2013: "A spus că nu are acte la el, motiv pentru care l-au chemat să meargă cu noi la poliție pentru a face identificarea. Din acel moment, bărbatul respectiv, pe care au aflat ulterior că îl cheamă V.A.R. a încercat să fugă din locul respectiv, am încercat să-l împiedic să plece, în sensul că m-am pus în fața lui, i-am tăiat calea, m-am apropiat mai mult de el în așa fel încât dacă ar fi vrut să mă lovească să nu o poată face cu ușurință".

Inculpații au mai declarat că aflați în situația în care o persoană refuză să se legitimeze și încerca să fugă - au procedat la imobilizarea părții vătămate, prin metodele specifice - procedeu de judo care s-a dovedit ineficient, împrejurare în care au recurs la un alt procedeu pentru a-l dezechilibra - secerarea piciorului, adică lovirea cu piciorul în tibie pentru dezechilibrare apoi răsucirea mâinii stângi la spate.

Invocând statura, constituția solidă a părții vătămate dar și agresivitatea acestuia, inculpații au arătat că au fost nevoiți să sune la sediul poliției pentru a chema ajutoare, întrucât "ne era frică că nu îl puteam controla, nu îl puteam ține".

Din declarațiile inculpaților a mai reieșit că în timp ce partea vătămată era ținută în poziție culcată, imobilizat, a apărut o femeie care plângea și striga că este soția bărbatului, că locuiesc în apropiere, arătând locuința, că este însărcinată în luna VI și că soțul său este un fost polițist.

În acele condiții, potrivit susținerilor inculpaților, aceștia au intenționat să elibereze partea vătămată și să-i permită să se ridice de la sol, având în vedere că V.A.R. a început să strige că "le va arăta el lor", au convenit să îl țină în continuare imobilizat.

Oferind o versiune substanțial diferită, partea vătămată a relatat organelor judiciare că inculpații, fără a se prezenta în vreun mod ori a-și declina identitatea profesională, i-au cerut un act de identitate, moment în care le-a adus la cunoștință că nu are act de identitate asupra sa, dar că locuiește, în imediata apropiere și poate să-și strige soția să-i aducă actul de identitate dacă e necesar, context în care a indicat imobilul în care locuia și a afirmat că se numește V.A.R.

Deși, potrivit susținerilor părții vătămate conduita sa a fost corespunzătoare, fără vreo urmă de agresivitate ori dispreț la adresa oamenilor de ordine, inculpatul P.O. l-a apucat de încheietura unei mâini și i-a cerut să se urce în autovehicul, trăgându-l de mână. Partea vătămată a declarat că de abia în acel moment a ripostat, împotrivindu-se să fie urcată în mașină, împrejurare în care inculpatul P.O. l-a lovit cu piciorul, a căzut la pământ, apoi ambii inculpați i-au aplicat, repetat, lovituri cu pumnul și picioarele.

De altfel, la strigătele părții vătămate V.A.R. a sosit în acel loc soția acestuia V.V., care potrivit propriilor susțineri, l-a găsit pe soțul său întins pe jos, cu fața la pământ, în timp ce inculpatul P.O. îl lovea repetat, cu picioarele în zona trunchiului și a auzit pe V.A.R. spunând "mi-am rupt mâna, nu-mi mai simt mâna".

De observat că înseși inculpații în declarațiile lor afirmă că în timp ce-l imobilizaseră pe partea vătămată, a sosit acolo soția lui plângând și strigând că este însărcinată, că acel bărbat e soțul său și că locuiesc în apropiere. A mai relatat V.V. că le-a cerut inculpaților să nu-l mai lovească pe V.A.R. și că i-a auzit pe aceștia jignindu-l prin apelativul "gunoi".

Oprindu-se la momentul consumării incidentului dintre V.A.R. și cei doi inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție în evaluarea materialului probator administrat în cauză apreciază că se impune constatarea că succesiunea evenimentelor a fost observată în integralitatea sa, și, în mod direct, prin propriile simțuri și percepții de martora J.R.R. rămasă în mașina poliției, în imediata apropiere a locului incidentului.

Astfel, însuși inculpatul M.D., în declarația dată în fața curții de apel la 14 ianuarie 2013 arată: "Precizez că în tot cursul incidentului, J.R.R. a fost în mașină, nu s-a dat jos, dar din locul în care se afla a putut să vadă ce se întâmpla, să audă ce se discută, pentru că ușa de la mașina pe unde am coborât a rămas deschisă, avea vizibilitate și putea să audă".

O altă martoră ce practica de asemenea prostituția - B.S.P.- se afla în zonă la momentele respective și în reținerea unei corecte situații de fapt este relevantă și mărturia sa, în măsura în care spusele sale au confirmat cele relatate de J.R.R. dar și de partea vătămată.

În planul probațiunii semnificativă este prin conținutul informațiilor, prin maniera în care au fost percepute împrejurările, elemente de fapt care constituie obiectul probei, este declarația martorei J.R.R., singura persoană prezentă pe parcursul desfășurării întregului conflict, fără vreo legătură de ordin subiectiv cu părțile implicate în incident și care, dincolo de anumite inadvertențe, nerelevante de altfel, a relatat împrejurări referitoare la aspecte esențiale, confirmând, dincolo de orice dubiu, susținerile părții vătămate și lipsind de conținut apărările inculpaților construite în sensul înlăturării din economia probatoriului cauzei a depoziției acestei martore.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că martora a afirmat cu consecvență că cei doi inculpați, odată ajunși la locul așteptatei întâlniri și observând prezența acelui bărbat (parte vătămată V.A.R.) nu au chestionat-o în legătură cu posibilitatea ca el să fie proxenetul ei, ci fără a se legitima ori declina calitatea - deplasându-se cu o mașină neinscripționată - au exercitat agresiuni asupra părții vătămate, au lovit-o de mai multe ori cu pumnii în zona cefei, cu picioarele peste corp.

Aspectele învederate de J.R.R. au fost confirmate de martora B.S.P., cea care în fapt a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța că în zona în care se afla "în apropiere de autogară, doi bărbați îl bat pe un al treilea".

Probele cauzei au demonstrat că un asemenea apel a fost primit, iar controversa cu privire la numele pe care și l-ar fi declinat martora B.S.P. - cel real ori altul (L.) nu prezintă relevanță în raport cu acuzațiile formulate.

În adevăr, la locul incidentului, urmare a apelului martorei, dar și a telefonului dat de inculpatul M.D. după ajutor au sosit două echipaje de la Poliția Dej.

În referire la solicitarea apărării de a exclude din peisajul probator al cauzei declarațiile celor două martore - de altfel singurele persoane aflate în apropierea părților aflate în conflict - invocându-se probe pro causa, vădit nesincere, vădit influențate de partea civilă cu unicul scop de a susține acuzația formulată împotriva inculpaților, din dorința de răzbunare, dar și contradicțiile vădite dintre declarațiile martorilor - Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări:

O regulă generală în materie de probațiune cere ca proba să fie efectuată de cel care afirma existența unei fapte sau împrejurări de fapt, iar dacă împrejurarea de fapt a fost dovedită, persoana care invocă la rândul său o altă împrejurare de fapt - de negație - este obligată să o dovedească.

Martorele J.R.R. și B.S.P. au fundamentat prin împrejurări de fapt relatate acuzațiile formulate împotriva celor doi inculpați, confirmând versiunea expusă de partea vătămată V.A.R. și soția sa cu privire la agresarea acestuia, context în care cererea apărării de înlăturare a acestor declarații în condițiile în care ele se înscriu coroborat în probațiune, este nefondată.

Simplele susțineri că mărturiile sunt probe pro causa, vădit nesincere ori că, în relatările lor martorele ar fi fost influențate de părțile civile și animate de o dorință de răzbunare, nu pot fi primite atâta timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție nu identifică vreo rațiune pentru care asemenea probe directe - relatările martorilor care au văzut și auzit - probe care se referă la faptul principal - să fie excluse de la evaluare, interpretare.

Este știut că pentru dovedirea incriminării și apărării se pot folosi atât probele directe cât și cele indirecte, însă folosirea probelor directe, atunci când ele există este mai simplă, întrucât dacă sursa din care provine o probă directă - martori oculari, precum în speța de față - este de încredere, faptul la care se referă se consideră dovedit.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că apărarea inculpaților a învederat, în justificarea limitelor legii în care s-ar fi înscris, conduita lor, prevederile art. 56 din Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) invocând absolvirea de orice răspundere a acestora.

S-a arătat în acest sens că inculpații și-au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele legale, iar instanța fondului în mod incorect ar fi constatat ca fiind încălcate obligațiile impuse de art. 41 din Legea nr. 218/2002 potrivit cu care "înainte de intrarea în acțiune s-au efectuarea intervenției ce nu suferă amânare, polițistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acțiuni sau intervenții, să se legitimeze și să-și declare funcția și unitatea de poliție din care face parte".

În mod corespunzător, în analiza efectuată, instanța fondului a concluzionat cu privire la încălcarea de către cei doi inculpați a legii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împrejurare în care ei nu pot beneficia și nici nu se pot prevala de dispozițiile legii care dispun absolvirea de orice răspundere a polițistului pentru faptele comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În sensul celor stabilite, câteva elemente sunt semnificative: autoturismul cu care se deplasau la data evenimentelor cei doi inculpați nu purtau însemnele poliției; la momentul abordării părții vătămate a rezultat că inculpații nu s-au legitimat, nu au făcut cunoscută calitatea profesională, iar pe de altă parte, obiectivul acțiunii întreprinse de aceștia nu justifica acea situație specifică de a lucra sub acoperire, situație în care în adevăr nu ar fi existat obligația inculpaților de a se legitima.

În raport cu poziția părții vătămate în relația cu cei doi inculpați, cu maniera în care acesta s-a manifestat, Înalta Curte de Casație și Justiție nu identifică niciun indiciu, element care să contureze imaginea unei persoane care s-ar fi pregătit să comită o infracțiune ori ar fi comis deja un act ilicit, ci, dimpotrivă, acesta se deplasa pe stradă la o oră nu târzie, să-și caute pisica.

Martorele audiate, dar și soția părții vătămate au arătat că V.A.R. și-a manifestat disponibilitatea de a aduce actul de identitate, precizând că locuiește foarte aproape, că o poate chema pe soția sa, însă, cu toate acestea, inculpații au considerat necesar a-l determina cu forța să meargă la sediul poliției, deși presupunerea că partea vătămată ar fi proxenetul martorei J.R.R. nu se fundamenta pe vreun indiciu, atâta vreme cât martora nu oferise vreo descriere, negând în concret că ar avea asigurată protecția în activitatea pe care o practica. Mai mult decât atât, martora a precizat în declarațiile date organelor judiciare că le-a afirmat expres inculpaților că acel bărbat "nu este peștele său".

Într-un asemenea context, chiar admițând că identitatea părții vătămate nu a putut fi stabilită prin prezentarea unui act de identitate - procedura uzitată de cei doi inculpați de a recurge la forță pentru a-l conduce la poliție pe partea vătămată, nu se justifica sub nicio formă, deoarece legea impune o asemenea practică numai în situația în care în discuție sunt persoane, prin acțiunile lor periclitează viața cetățenilor, ordinea publică sau alte valori sociale, ori persoane suspecte de săvârșirea unor fapte. Or, în cauză nicio împrejurare nu era de natură și în măsură să creeze o bănuială rezonabilă potrivit căreia partea vătămată V.A.R. ar fi putut reprezenta un anumit pericol, prin conduita, maniera sa de manifestare, pentru vreo valoare socială.

Probele cauzei au mai demonstrat că partea vătămată a devenit recalcitrant doar în momentul în care inculpații au devenit agresivi fizic, verbal, iar faptul că situația a scăpat de sub control este dovedită de o serie de elemente precum martora B.S.P., aflată pe o parte a străzii și observând incidentul a sunat de îndată la numărul de urgență 112, căci un bărbat era bătut de alți doi, soția părții vătămate a sosit la fața altercației auzind strigătele de ajutor ale lui V.A.R.

În fine, în analiza acuzațiilor aduse celor doi inculpați cu privire la actele de agresiune exercitate asupra numitului V.A.R. nu poate fi omisă evaluarea probelor cu caracter științific - expertize medico-legale, acte medicale care atestă starea părții vătămate ulterior agresiunii.

Instanța fondului a procedat la o examinare judicioasă a probelor cu caracter științific, înlăturând în mod pe deplin justificat apărările formulate conform cărora nu s-ar fi stabilit cu certitudine dacă acea fractură claviculară dreaptă a părții vătămate s-a produs la data incidentului ori era preexistentă.

Se impune precizarea, în completarea stării de fapt, corect reținută de actul de inculpare și de instanța fondului, că după ce la fața locului au sosit cele două echipaje de la Poliția Dej, în condițiile în care ajutor solicitase atât inculpatul M.D., cât și martora B.S.P., partea vătămată s-a opus încătușării, așa încât a fost nevoie ca mai multe persoane din cele sosite (echipaje poliție), inclusiv inculpații să imobilizeze partea vătămată și să urce pe aceasta în mașina poliției. S-a mai reținut că în aceeași mașină s-a permis accesul părții vătămate V.V., ambii soți fiind duși la sediul poliției, iar la puțin timp de la sosire, întrucât V.A.R. s-a simțit rău, urmare a rănilor suferite, a fost sesizat Serviciul de Ambulanță al județului Cluj.

Toate aceste aspecte au fost confirmate de martorii D.F., U.C., C.S. și S.A., R.C., C.A. - toți lucrători ai poliției.

În atare împrejurări partea vătămată a fost preluată cu o targă de echipajul ambulanței, iar actele medicale produse la dosarul cauzei au atestat printre altele, că la o primă examinare sumară V.A.R. suferise contuzii, traumatism cranio-cerebral și traumatism al coloanei vertebrale.

Certificatul medico-legal emis de I.M.L. Cluj la 16 aprilie 2010 evidențiază că la acea dată partea vătămată prezenta leziuni corporale - traumatism vertebral cervical, cranio facial minor, excoriații frontale, contuzie toracică cu fractură claviculară dreaptă - imobilizat în bandaj, alte contuzii - datând din 13 aprilie 2010 și care s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur și care au necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale.

În același sens au fost și concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală I.N.M.L. Mina Minovici București din 25 decembrie 2012 avizat de Comisia Superioară Medico Legală care a specificat că fractura de claviculă s-a produs în 13 aprilie 2010, în considerarea faptului că nu există date medicale care să ateste o fractură de claviculă anterior acestei date precum și diagnosticele consemnate în actele medicale puse la dispoziție și buletinele radiologice întocmite ulterior zilei de 13 aprilie 2010.

Instanța fondului a concluzionat pe deplin îndreptățit că este cu gradul cel mai mare de certitudine cea din urmă expertiză, având și avizul Comisiei Superioare Medico-Legale, motivând că expertiza ce reținuse un număr de 4 zile îngrijiri medicale (din 2 aprilie 2012 efectuată la I.M.L. Cluj) pentru vindecarea leziunilor părții vătămate și lipsa unei fracturi de claviculă avusese la bază interpretarea unor filme radiologice nedatate și fără date de identificare a pacientului.

Apărarea a invocat că probele cu caracter științific administrate de Curtea de Apel Cluj nu au stabilit în mod cert și pe baza tuturor actelor medicale și radiografiilor efectuate părții vătămate V.A.R. dacă leziunea de fractură claviculară dreaptă a fost produsă ca urmare a incidentelor din 13 aprilie 2010 sau dimpotrivă, era preexistentă.

Evidențiind caracterul contradictoriu al expertizelor medico-legale efectuate în cauză, neluarea în seamă a tuturor radiografiilor și filmelor efectuate părții vătămate, apărarea susține că nu se poate afirma fără dubiu că fractura claviculară a fost produsă la 13 aprilie 2010, iar consecințele unor erori în gestionarea documentației medicale de către unitățile spitalicești - afirmă apărarea - nu-i poate fi imputată.

Se mai arată că imposibilitatea analizării radiografiilor realizate imediat după momentul incidentului, urmare tocmai a erorilor evocate - lipsește inculpații de a-și putea demonstra nevinovăția.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi susținerile apărării în considerarea faptului că ultima expertiză de specialitate efectuată în cauză, a ținut seama inclusiv de buletinele radiologice întocmite ulterior datei de 13 aprilie 2010, de altfel, a avut în vedere întreaga documentație medico-legală, atestând dincolo de orice echivoc, fractura de claviculă. Prin urmare, chiar dacă la data întocmirii ultimei expertize nu au fost puse la dispoziție toate radiografiile efectuate părții vătămate, ori acestea nu au putut fi analizate din cauza unor vicii, documentația existentă a consemnat fractura de claviculă.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a reține în sarcina inculpaților P.O. și M.D. săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă - art. 250 alin. (1), (4) din vechiul C. pen., constând în aceea că la data de 13 aprilie 2010, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca lucrători de poliție, au întrebuințat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate V.A.R. și i-au aplicat acestuia multiple lovituri, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile îngrijiri medicale.

Astfel cum instanța fondului a apreciat, în cauză sunt întrunite exigențele tragerii la răspundere penală a inculpaților.

Se impune observația că de la data săvârșirii infracțiunii de către inculpații P.O. și M.D. și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, la 1 februarie 2014 intrând în vigoare Noul C. pen. (Legea nr. 286/2009 privind Noul C. pen., publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009 cu modificările și completările aduse ulterior).

În aplicarea art. 5 din Noul C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Vechea reglementare - art. 250 alin. (1) - (4) C. pen. prevedea pentru infracțiunea de purtare abuzivă o pedeapsă cuprinsă între o lună și un an alternativ cu amenda penală pentru modalitatea normativă a alin. (1) - întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în alin. (4) al aceluiași articol pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru vătămarea corporală săvârșită de către un funcționar public în condițiile alin. (1) este de închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Incriminarea se regăsește, în noul C. pen. în art. 296, în prezentarea a două variante normative. Astfel, alin. (1) al articolului evocat sancționează cu o pedeapsă cu închisoare între o lună și 6 luni sau cu amendă fapta de a întrebuința expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Alin. (2) al aceluiași articol pedepsește amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (2), statuând că pedeapsa este cea prevăzută de legea pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu 1/3.

Prin urmare, acest din urmă alineat [art. 296 alin. (2)] face trimitere la infracțiunea de amenințare (art. 206 Noul C. pen.) și respectiv la infracțiunea de lovire sau alte violențe (art. 193 Noul C. pen.).

Se poate constata că fapta de amenințare, potrivit Noului C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar infracțiunea de lovire sau alte violențe, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă de la 6 luni la 6 ani sau cu amendă, în varianta normativă din art. 193 alin. (2)- fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate e evaluată prin zile îngrijiri medicale de cel mult 90 zile (aceasta fiind varianta normativă în al cărei tipar se înscrie activitatea infracțională a inculpatului).

În considerarea celor expuse se poate constata că purtarea abuzivă incriminată în art. 296 Noul C. pen. are corespondent art. 250 C. pen. anterior, o examinare comparativă a celor două texte punând în evidență asemănări, dar și deosebiri.

Astfel, ambele texte incriminează purtarea abuzivă într-o variantă tip și mai multe variante agravate.

Varianta tip a infracțiunii de purtare abuzivă are, în principiu, același conținut în ambele legi penale. Există însă o deosebire în ceea ce privește subiectul activ nemijlocit. Dacă potrivit art. 250 coroborat cu art. 258 C. pen. anterior autor al infracțiunii de purtare abuzivă putea fi atât funcționarul public cât și funcționarul, totuși pe planul sancționării norma de incriminare distingea în sensul că un funcționar autor al faptei de purtare abuzivă era sancționat cu o pedeapsă mai ușoară (maximul pedepse se reducea cu 1/3 decât funcționarul public). În noul C. pen., subiect activ, nemijlocit poate fi orice persoană (angajat), aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără a se mai face deosebirea, în plan sancționator după cum acesta este funcționar public sau alt angajat.

În art. 250 C. pen. anterior, purtarea abuzivă era incriminată în 4 variante agravate, în funcție de natura și gravitatea infracțiunii absorbite în conținutul acesteia. În noul C. pen. varianta agravată a infracțiunii constă în amenințarea ori lovirea sau alte violențe exercitate, săvârșirea față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracțiunile absorbite în conținutul de purtare abuzivă ale cărei limite speciale se majorează cu 1/3. În concepția noului C. pen., legiuitorul nu a mai reținut ca variantă agravantă o infracțiune ipoteza în care prin lovirea ori orice alte acte de violență săvârșite în condițiile art. 296 C. pen. s-au produs consecințele specifice infracțiunii de vătămare corporală, în acest caz devenind aplicabile regulile concursului de infracțiuni.

Observând limitele de pedeapsă, Codul penal anterior sancționa varianta tip cu o pedeapsă cuprinsă între o lună închisoare - 1 an închisoare alternativ cu amenda, iar varianta agravată care interesează în prezenta cauză, respectiv prin art. 250 alin. (4) prevedea o pedeapsă între 6 luni și 6 ani închisoare.

În Codul penal nou, purtarea abuzivă varianta tip se pedepsește cu închisoare de la 1 lună la 6 luni sau amendă.

Purtarea abuzivă descrisă în art. 296 alin. (2) Noul C. pen. se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 206 (amenințare) ori în art. 193 (lovirea sau alte violențe) ale căror limite speciale se majorează cu o treime.

Rezultă astfel că atunci când purtarea abuzivă va consta în amenințare, pedeapsa în această modalitate va fi închisoarea de la 4 luni la 1 an și 4 luni; când purtarea abuzivă va consta în loviri sau alte violențe, pentru infracțiunea de purtare abuzivă sau în această modalitate, pedeapsa va fi închisoare de la 4 luni la 2 ani și 8 luni, iar când purtarea abuzivă constă în producerea de leziuni traumatice, afectarea sănătății unei persoane evaluate prin cel mult 90 zile îngrijiri medicale, pedeapsa pentru purtare abuzivă săvârșită în această modalitate va fi închisoarea de la 8 luni la 6 ani și 8 luni sau amendă.

Examenul comparativ al celor două incriminări permite următoarele observații:

Alegerea legii mai blânde urmează a se realiza în contextul în care ambele legi penale incriminează același fapt, însă cele două legi diferă în plan sancționator.

Astfel, dacă sub aspectul condițiunilor de aplicare a represiunii penale nu se distinge diferența între cele două legi, regimul sancționator prevăzut este distinct.

Pentru a stabili care pedeapsă este mai ușoară, urmează a ne călăuzi, nu după criterii abstracte, ci după rezultatele la care se ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzute de cele două legi criterii de evaluare în raport cu cazul concret.

În speța de față analiza comparativă a regimului sancționator aplicat în cazul incriminării ce se regăsește în Noul C. pen. permite observația că noua reglementare prevede alternativ cu pedeapsa închisorii pedeapsa amenzii (în varianta agravată) în timp ce legiuitorul în Codul penal anterior a prevăzut în ipoteza modalității agravate numai pedeapsa închisorii.

În consecință rezultatul care va conduce la o pedeapsă de o clasă inferioară (de exemplu, pedeapsa amenzii față de pedeapsa închisorii) va fi mai favorabil, în cauză pedepsele prevăzute în două legi penale nefiind de același grad.

În speță, legea mai favorabilă este noul C. pen. în împrejurarea în care prezintă la pedeapsa închisorii alternativ amenzii penale, context în care Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a face aplicarea art. 5 Noul C. pen., dar și a art. 12 din Legea nr. 187/2012, în referire la aplicarea pedepsei accesorii conform art. 65 Noul C. pen., art. 66 lit. a), b) Noul C. pen.

În referire la operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prin cuantum, natura, modalitatea de executare, pedeapsa stabilită de instanța fondului asigură atât restabilirea ordinii de drept, cât și o reală reinserție socială a inculpaților, reflectând gradul de pericol social al faptelor săvârșite, dar și circumstanțele de ordin personal și respectând principiul aplicării legii penale mai favorabile.

În rezolvarea acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului P.O., instanța fondului, în raport cu acuzația formulată cu privire la purtarea abuzivă - art. 250 alin. (1) și (3) vechiul C. pen. - față de partea vătămată V.V. - a concluzionat în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii.

Efectuând propriul examen cu privire la materialul probator administrat în raport cu învinuirea conform căreia la acea dată inculpatul P.O., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi întrebuințat expresii jignitoare, dar și violențe constând în prinderea cu brutalitate de braț și împingere, asupra părții vătămate V.V., Înalta Curte de Casație și Justiție expune.

Susținerile părții vătămate V.V. potrivit cărora inculpatul P.O. ar fi manifestat o atitudine agresivă verbal și fizic față de ea, sunt confirmate în integralitate numai de soțul său V.A.R., în timp ce inculpații P.O. și M.D. afirmă că inculpatul P.O. nu a făcut decât să încerce să o îndepărteze pe V.V., în împrejurarea în care aceasta îl trăgea de haine, cerându-i să-i dea drumul soțului său care fusese imobilizat.

Aspectul relatat de V.A.R. în cursul urmăririi penale (partea vătămată refuzând să dea declarație în fața instanței fondului) că soția sa ar fi prezentat o vătămare pe braț, consecință a agresiunii inculpatului P.O., nu este susținut de alte probe, iar martorele J.R.R. și B.S.P., în declarațiile lor, nu au confirmat în mod cert că inculpatul ar fi jignit-o ori lovit-o sau măcar împins-o brutal pe V.V.

Astfel, martorele J.R.R. și B.S.P. au declarat că nu au auzit ca inculpatul P.O. să o jignească pe V.V., ci au văzut când acesta a prins-o de braț și a tras-o în lateral în scopul de a o îndepărta din acel loc, aspecte care concordă cu susținerea inculpatului conform căreia intenția lui a fost de a o da la o parte pe V.V. Deși martora B.S.P. a relatat în cursul urmăririi penale că inculpatul "a prins-o de braț (pe partea vătămată) și a împins-o", în fața instanței a precizat că "nu a observat ca asupra părții vătămate să se exercite violențe de către inculpați".

Este de necontestat că acțiunea de împingere a părții vătămate a avut loc în condițiile în care partea vătămată sosise la locul în care soțul său era agresat de cei doi polițiști, însă probele cauzei nu demonstrează cert că inculpatul P.O. a jignit ori exercitat violențe fizice asupra acesteia, ci dimpotrivă reiese că intenția sa în contactul fizic cu partea vătămată a fost de a o îndepărta de la locul în care se afla soțul femeii. Pe cale de consecință, cel puțin în plan subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății nu sunt întrunite. Din această perspectivă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi criticile procurorului cu privire la tratarea diferențiată de către instanța fondului a declarațiilor martorilor, în sensul de a fi considerat veridice doar unele părți ale acestora în funcție de situația fiecărei părți vătămate, ca și când evenimentele nu avea nicio legătură.

S-a subliniat de către procuror în cuprinsul motivelor de apel că este ilogic a se aprecia că inculpații au agresat serios prin acte de violență ce vădesc lipsa oricărui autocontrol doar pe V.A.R., însă în raporturile cu soția acestuia și-au păstrat calmul și bunele maniere.

Contrar susținerilor procurorului și în deplin acord cu analiza efectuată de instanța fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că examinarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii deduse judecății impune evaluarea acțiunilor inculpaților în raport cu fiecare parte vătămată chiar în împrejurarea în care conflictul a fost unul singur și a avut drept consecință implicarea celor doi soți V. Probele cauzei au relevat că partea vătămată V.V. era agitată, plângea și cerea inculpaților să-i dea drumul soțului ei, sens în care s-a manifestat prin a trage de obiectele vestimentare pe P.O., context în care acesta - fără a intenționa să o lovească, fără a-i atribui vreo expresie jignitoare - a încercat să o îndepărteze prin împingere, însă nu brutal din acel loc.

Conduita manifestată de inculpatul P.O. față de partea vătămată V.V. nu a fost una agresivă fizic ori verbal, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu găsește ilogică ori nefirească concluzia instanței fondului cu referire la atitudinea controlată a lui P.O. față de V.V. chiar în împrejurarea în care în raporturile aceluiași inculpat cu V.A.R. actele de violență sunt dovedite.

Apreciind că acțiunea inculpatului P.O. - de apucare de mână și împingere - nu a fost de natură a cauza minime suferințe fizice, iar forma subiectivă cu care a acționat inculpatul nu a îmbrăcat cerința legii, Înalta Curte de Casație și Justiție va menține soluția de achitare, dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen.

În considerarea modalității de rezolvare a acțiunii penale cu referire la partea vătămată V.V., Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind corectă dispoziția de respingere a pretențiilor formulate de aceasta.

În ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii civile exercitate de partea civilă V.A.R., cererea de daune materiale și morale, solicitarea acestuia în apel de majorare a cuantumului acordat de prima instanță (prin obligarea în solidar a celor doi inculpați și ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. - Inspectoratul general al Poliției Române), se impun următoarele precizări:

În urma unei analize judicioase a materialului probator produs de partea vătămată în dovedirea pretențiilor avansate cu privire la despăgubirile materiale solicitate (cheltuieli cu medicamente, investigații medicale, supraalimentație - înscrisuri, declarații martori) instanța fondului a stabilit în mod corect cuantumul daunelor materiale pe care este îndreptățit a le primi V.A.R.

De asemenea, raportat la suferințele fizice suportate de partea civilă, atât la momentul agresiunii, cât și ulterior (spitalizare, convalescență, dar și la traumele de ordin psihic îndurate de V.A.R. (confuzie cu un proxenet, umilința la care a fost supus) instanța fondului a procedat la o justă compensație bănească.

Așadar, criticile formulate de partea civilă V.A.R. în planul laturii civile a cauzei nu vor fi primite de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În virtutea considerentelor înfățișate în conformitate cu art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. se vor admite apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și apelanții inculpați M.D. și P.O. împotriva Sentinței penale nr. 9 din data de 28 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj , secția penală și de minori.

Va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Va menține pedeapsa de câte 1 an închisoare aplicată inculpaților M.D. și P.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 alin. (1) și (2) C. pen. cu trimitere la art. 193 C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen., precum și modalitatea de executare stabilită prin sentința apelată.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., va aplica inculpaților M.D. și P.O. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 noul C. pen.

Va menține celelalte dispozițiile ale sentinței apelate.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile V.A.R. și V.V. împotriva aceleiași sentințe penale.

Onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga apelantele părți civile V.A.R. și V.V. la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și apelanții inculpați M.D. și P.O. împotriva Sentinței penale nr. 9 din data de 28 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Menține pedeapsa de câte 1 an închisoare aplicată inculpaților M.D. și P.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 alin. (1) și (2) C. pen. cu trimitere la art. 193 C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen., precum și modalitatea de executare stabilită prin sentința apelată.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., aplică inculpaților M.D. și P.O. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 noul C. pen.

Menține celelalte dispozițiile ale sentinței apelate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile V.A.R. și V.V. împotriva aceleiași sentințe penale.

Onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă apelantele părți civile V.A.R. și V.V. la plata sumei de câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5 martie 2014.

Procesat de GGC - GV