Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4021/2013 AI generated

Cassation jurisdiction limited to legal errors: sentencing individualization and factual findings excluded from review under post-2013 procedural reforms

Case Number Decizia nr. 4021/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeals of the two defendants, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to affirm the lower court’s guilty verdicts and sentences for human trafficking of adults and minors, continued trafficking of minors, complicity in human trafficking, and drug trafficking. The case involved the prosecution of individuals who recruited, detained, and sexually exploited young women, including minors, in Iasi County, alongside illicit cannabis sales, with the first-instance tribunal having initially returned the case for a reissued indictment due to procedural defects before ultimately convicting the principal offender to a resulting 10-year imprisonment and the accomplice to a suspended 3-year sentence with civil liability for moral damages. The Court ruled that under the new procedural code (Law No. 2/2013), the specific ground for cassation invoked (Article 3859(1)(172) of the Code of Criminal Procedure) limits judicial review to questions of law, excluding challenges regarding the quantification or individualization of penalties, which were therefore excluded from appellate examination as they pertain to fact-finding and sentencing discretion rather than legal error.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 13 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; Cassation jurisdiction limited to legal errors: sentencing individualization and factual findings excluded from review under post-2013 procedural reforms: The case involved the prosecution of individuals who recruited, detained, and sexually exploited young women, including minors, in Iasi County, alongside illicit cannabis sales, with the first-instance tribunal having initially returned the case for a reissued indictment due to procedural defects before ultimately convicting the principal offender to a resulting 10-year imprisonment and the accomplice to a suspended 3-year sentence with civil liability for moral damages. The Court ruled that under the new procedural code (Law No. 2/2013), the specific ground for cassation invoked (Article 3859(1)(172) of the Code of Criminal Procedure) limits judicial review to questions of law, excluding challenges regarding the quantification or individualization of penalties, which were therefore excluded from appellate examination as they pertain to fact-finding and sentencing discretion rather than legal error.

Keywords

AI generated
cassation review judicial reform individualization of criminal sentence human trafficking drug trafficking sentencing code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
519 din 14 decembrie 2012, a dispus următoarele: în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a admis sesizarea din oficiu a instanței, precum și, în parte, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
art. 13 C. pen
art. 13 C. pen., în infracțiunea de „trafic de minori” prev.
art. 41 alin. (2) C. pen
art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.
art. 26 C. pen
de art. 26 raportat la art.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.
art. 35 alin. (3) C. pen
b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prev.
art. 66 C. pen
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural ground for dismissing the cassation appeals as unfounded due to the lack of a valid legal basis under the new procedural code.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for the obligation of the appellants to pay judicial costs and the advance of counsel fees from the Ministry of Justice fund.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 519 din 14 decembrie 2012, a dispus următoarele: în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a admis sesizarea din oficiu a instanței, precum și, în parte, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privința inculpaților P.O.I., F.N.C. și R.L.R., și, în consecință:

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal și trafic de droguri de risc, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, pentru care inculpatul P.O.I. a fost trimis în judecată, în infracțiunea de „trafic de persoane” prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., în infracțiunea de „trafic de minori” prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori, și prev. de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 pentru care inculpatul F.N.C. a fost trimis în judecată, în „complicitate la infracțiunea de „trafic de persoane” și „trafic de minori”, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins, ca nefondată, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privința inculpaților F.N.C. și R.L.R., în ceea ce privește reținerea formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. la infracțiunea de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

1. A Condamnat pe inculpatul P.O.I. la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane” prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a), din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen.;

- 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori” în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc” în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis aceluiași inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

A luat act de încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - Târgu Frumos, fără încuviințarea instanței, luată față de inculpat prin sentința penală nr. 561 din data de 06 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalului Iași în Dosarul nr. 4039/99/2009, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 666 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, prin respingerea recursului declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului P.O.I., a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 17 aprilie 2009, la 27 octombrie 2009.

2. A condamnat pe inculpatul F.N.C. la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de „trafic de persoane” și „trafic de minori”, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen.;

- 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare;

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele stabilite anterior, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis aceluiași inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 861 alin. (1), (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen., în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 alin. (2) C. pen., datele prevăzute în paragraful precedent la lit. b), c) și d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, stabilit la lit. a).

În temeiul art. 863 alin. (3) C. pen. a impus inculpatului respectarea obligației de a desfășura o activitate sau de a urma un curs de calificare.

În baza art. 863 alin. (4) C. pen., supravegherea executării obligației stabilite de instanță conform paragrafului precedent se face de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, care, în caz de neîndeplinire a obligației de către inculpat, sesizează instanța pentru revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului că, potrivit art. 864 C. pen., în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligației stabilite de instanță sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului F.N.C., a dedus durata reținerii preventive de 24 de ore din data de 17 aprilie 2009.

În baza disp. art. 14, 15, 17 și art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părțile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exercițiu și a obligat inculpații P.O.I. și F.N.C., în solidar, la plata către partea civilă T.A.E. a sumei de 5.000 RON și către partea civilă B.I.A. a sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile de ordin moral cauzate victimelor prin săvârșirea infracțiunilor de „trafic de minori”.

A respins, ca nefondate, restul pretențiilor civile, formulate în cadrul procesului penal de către partea civilă B.I.A. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 131D/P/2009 din data de 19 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, înregistrat la această instanță sub nr. 4039/99/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. P.O.I., arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Iași, pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori, trafic și consum de droguri fără drept, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) și 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, prev. de art. 2 alin. (1), art. 4 din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen.;

2. F.N.C., pentru infracțiunile de complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, respectiv trafic și consum de droguri fără drept, prev. de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, respectiv art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000;

3. R.L.R., pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (4) din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința penala nr. 561 din 06 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 4039/99/2009 s-a dispus, între altele, restituirea cauzei la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, în vederea refacerii actului de sesizare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat, în esență, că rechizitoriul nu satisface exigențele prescrise de legea procesual penală, modul de redactare și întocmire a rechizitoriului prezentând carențe de substanță, ce trădează absența unui raționament juridic logic și coerent, consecința directă și imediată fiind aceea a negării în substanță a echității procedurilor deopotrivă pentru inculpați și părțile vătămate.

S-a mai arătat că șubrezenia acuzațiilor formulate în rechizitoriul cauzei erodează însăși baza noțiunii de drept la apărare, care devine astfel un drept teoretic și iluzoriu, iar nu unul concret și efectiv, așa cum impune jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Astfel, a continuat instanța, în ipoteza în care actul de sesizare ar fi lăsat în ființă, în forma sa actuală, inculpații vor fi puși în situația de a răspunde unor acuzații într-atât de vagi încât ar face imposibilă o apărare efectivă, câtă vreme infracțiunile imputate sunt mai degrabă abstracte, fără o veritabilă circumstanțiere de mod, loc și timp.

Față de multitudinea și gravitatea neregularităților mai sus constatate, care aduc atingeri de substanță actului de sesizare a instanței și care nu pot fi acoperite nici de îndată și nici prin acordarea unui termen, văzând că încălcările expuse mai sus nu pot fi remediate efectiv și eficient pe calea activării altor instituții juridice, Tribunalul a dispus în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea dosarului la Parchet, în vederea refacerii rechizitoriului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, procurorul a arătat că în mod greșit instanța de fond a restituit cauza pentru refacerea actului de sesizare, întrucât lipsurile reținute de instanță puteau fi acoperite printr-o adresă de relații solicitate de la D.I.I.C.O.T. și că instanța nu poate impune procurorului cum să întocmescă actul de sesizare, având la dispoziție alte soluții, dacă din probe rezultă altceva.

Prin decizia penală nr. 666 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Iasi a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de procuror împotriva sentinței penale nr. 561 din 06 octombrie 2009 a Tribunalului Iași, sentința pe care a menținut-o.

Curtea de Apel Iași a reținut că în mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei, instanța de fond a apreciat că actul de sesizare a instanței conține multiple și grave neregularități, enumerate în mod expres în considerentele sentinței recurate, care nu pot fi acoperite nici de îndată și nici prin acordarea unui termen.

Decizia Curții de Apel a fost motivată la data de 04 noiembrie 2009.

Ulterior restituirii, la dosarul cauzei, au fost atașate:

- adresa din 12 martie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iași - Poliția orașului Târgu Frumos;

- graficul prezentei inculpatului P.O.I. la sediul Poliției orașului Târgu Frumos;

- adresa din 02 aprilie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iași - Poliția orașului Târgu Frumos;

- adresa din 28 aprilie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iași - Poliția orașului Târgu Frumos;

- adresa din 27 iulie 2010 a M.A.I. - I.P.J. Iași - Poliția orașului Târgu Frumos.

De asemenea, la data de 15 decembrie 2010 a fost emis de către procuror un mandat de aducere pe numele inculpatului R.L.R., organele de poliție comunicând procesele-verbale încheiate cu ocazia verificărilor efectuate, procese-verbale datate 20 ianuarie 2011 și 16 septembrie 2011.

Anterior emiterii de către procuror a mandatului de aducere menționat mai sus, procurorul a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului F.N.C. la data de 10 decembrie 2010.

În cauză, la data de 10 septembrie 2011 a fost întocmit rechizitoriul nr. 131D/P/2009, înaintat Tribunalului Iași la data de 04 octombrie 2011, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la aceeași dată, fiind repartizat la prim termen (15 noiembrie 2011).

Prin sentința penală nr. 559 din 07 decembrie 2011 a Tribunalului Iași, pronunțată în prezentul dosar, s-a dispus restituirea cauzei la organul care a intocmit actul de sesizare, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, în vederea refacerii acestuia, în sensul:

- descrierii amănunțite a faptelor imputate fiecărui inculpat (prin precizarea contribuției efective a fiecăruia, prin stabilirea unor indicii de loc, de timp, de mod și situaționale), care să asigure exigențele de echitate a procedurilor și corecta și completa informare a inculpaților cu privire la acuzațiile care li se aduc;

- motivării efective a soluțiilor de netrimitere în judecată (scoatere de sub urmărire penală și respectiv neîncepere a urmăririi penale), prin analiza efectivă a mijloacelor de probă și motivarea reținerii sau înlăturării acestora;

- indicarea unor sume determinate sau determinabile, susceptibile a fi confiscate în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 și a eventualelor locuri în care s-ar mai putea afla substanțele interzise, ridicate sau cumpărate de la inculpați ori a sumelor vehiculate în pretinsele operațiuni ilicite, din perspectiva dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000.

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că simpla lectură a acestui din urmă rechizitoriu conduce la concluzia că, la fel ca și cel dintâi, acest act de sesizare a instanței nu satisface exigențele de echitate a procedurilor și nu asigură o corectă și completă informare a inculpaților cu privire la acuzațiile formulate împotriva lor, reluând în cvasitotalitate același conținut pe care îl avea rechizitoriul anterior, singurele diferențe între cele două acte de sesizare fiind că în cazul celui din urmă s-a renunțat la plasarea între ghilimele a declarațiilor persoanelor audiate în cauză, dar s-a menținut aceeași reproducere a declarațiilor unora sau a altora dintre persoanele audiate în cauză.

Astfel, și în conținutul acestui din urmă rechizitoriu faptele imputate inculpaților sunt insuficient descrise, sunt neclare, imprecise și nu sunt circumstanțiate ca mod de operare, ori prin loc și timp.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia penală nr. 336 din 08 iunie 2012 a Curții de Apel Iași a fost admis recursul formulat și s-a trimis cauza Tribunalului Iași, pentru continuarea judecății.

În urma trimiterii cauzei, în conformarea deciziei instanței de apel, Tribunalul Iași a procedat la continuarea judecății.

În fața primei instanțe, în cursul judecății au fost administrate următoarele mijloace de probă, după criteriul cronologic:

- înscrisuri;

- declarația părții vătămate B.I.A.;

- declarația martorului F.C.;

- declarația mrtorului H.C.;

- declarația martorului R.V.;

- declarația martorului I.D.C.;

- declarația martorului T.M.;

- declarația martorului I.C.;

- declarația martorului I.P.C.;

- fișele de cazier judiciar ale inculpaților;

- declarația martorului M.C.;

- declarația martorului D.F.;

- declarația colaboratorului acoperit cu identitate protejată, nume de cod „T.”.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În esență:

I. a) În perioada anilor 2007-2008, inculpatul P.O.I. a racolat mai multe tinere, printre care și minore, speculând situația dificilă din familiile acestora, în scopul obligării acestora la practicarea prostituției, tinere racolate fiind obligate ulterior să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați, în schimbul unor sume de bani, în general cuprinse între 50-100 RON, însușite în totalitate de inculpat.

Inculpatul P.O.I. racola victimele, de obicei de pe raza orașului Târgu Frumos și a comunelor din apropiere, se împrietenea cu acestea, lansa invitații la diverse baruri și discoteci unde le achita consumația, se informa cu privire la situația materială și familială a acestora, întreținea raporturi sexuale cu acestea, după care le promitea câștigul unor sume de bani cu condiția de a fi „fetele lui” și de a se prostituia în favoarea sa. În măsura în care fetele se împotriveau, inculpatul uza de amenințări, de violență psihică și fizică, de constrângeri fizice, uneori și la răpirea și sechestrarea victimelor în diverse imobile, context în care, după aplicarea unor agresiuni corecționale, fie sub amenințarea cu cuțitul, fie agresate cu pumnii și picioarele, acestea erau nevoite să accepte practicarea prostituției.

b) La realizarea activităților de traficare a victimelor de către inculpatul P.O.I., și-a adus contribuții esențiale și inculpatul F.N.C., un apropiat al celui dintâi inculpat, care cunoștea cu exactitate activitățile prietenului său, oferindu-i ajutor material și moral. În sfera activităților sale de complicitate materială și morală intră activitățile inculpatului, care, cunoscând și profitând de starea de dependență, asociată cu teama, în care se aflau victimele față de inculpatul P.O.I., găsea clienți victimelor, stabilea locuri de întâlnire ale acestora cu victimele, strângea sumele de bani obținute din aceste activități, supraveghea victimele, fiind adesea în compania acestora, uneori oferindu-le propriul telefon mobil pentru a intra în legătură cu inculpatul P.O.I.

II. a) De asemenea, inculpatul P.O.I. a desfășurat, în mod continuat, activități din sfera traficului și consumului de substanțe stupefiante, vânzând cannabis către diverse persoane care îl contactau și îi solicitau să le vândă diferite cantități de droguri ușoare, acesta stabilind cu solicitanții punctele de întâlnire pentru livrarea drogurilor, eventual prețul care trebuia plătit sau îi îndruma pe aceștia către inculpatul F.N.C., asigurându-i că va vorbi cu acesta să le furnizeze cantitatea de droguri solicitată, în schimbul unor sume de bani. Astfel, inculpatul a vândut, la sfârșitul anului 2008, unor colaboratori și investigatori acoperiți, cantitățile de 0,5 g. și respectiv 1 g. de substanțe vegetale, pe care s-a pus în evidență tetrahidrocannbinol, substanță psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

În ceea ce privește consumul de substanțe stupefiante, discuțiile interceptate de la posturile telefonice ale inculpatului P.O.I. și declarațiile unor martori confirmă faptul că acesta era un consumator constant de astfel de substanțe.

b) Inculpatul F.N.C. cunoștea activitățile infracționale ale inculpatului P.O.I., astfel că la rândul lui a desfășurat activități în sfera traficului și consumului ilicit de droguri. Astfel, o mare parte din substanțele stupefiante pe care inculpatul P.O.I. le comercializa erau ținute la domiciliul inculpatului F.N.C. la care veneau mulți clienți consumatori de substanțe stupefiante.

Același inculpat prepara, cel mai adesea, substanța vegetală pe care i-o aducea inculpatul P.O.I.

La percheziția domiciliară efectuată, s-au identificat la locuința inculpatului două plicuri din celofan care conțineau urme de substanțe vegetale, 13 filtre de țigaretă confecționate artizanal din carton, neinscripționate, pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură și o foiță din staniol de culoare argintie pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură, probe pe care s-a pus în evidență prezența tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

c) Inculpatul R.L.R. vândut la data de 17 februarie 2009, colaboratorului acoperit, cu nume de cod „O.”, supravegheat de investigatorul acoperit, cu nume de cod „M.”, o cantitate de produs vegetal de culoare verde oliv, stabilit ca fiind cannabis în cantitate de 1,4 g. La percheziția efectuată la domiciliul acestuia s-a găsit o folie, ascunsă într-un port-act, care conținea o substanță vegetală (masă mărunțită), de culoare verde, dovedindu-se a fi cannabis în cantitate de 0,3 g.

Concret:

I. a) Victimele B.E., T.A.E. și B.I.A., ultimele două minore la data faptelor, au fost racolate, violate, sechestrate și apoi exploatate sexual de către inculpatul P.O.I.

Victima B.E. a fost racolată și sechestrată în vara anului 2008 în apartamentul situat în Târgu Frumos, unde a fost închisă de inculpatul F.N.C., ulterior inculpatul P.O.I. solicitându-i să suporte raporturi sexuale cu cei doi. Întrucât a refuzat, inculpatul P.O.I. i-a aplicat acte de violență, întreținând amândoi inculpații, împotriva voinței victimei, raporturi sexuale cu aceasta, normale, orale și anale neprotejate, concomitent, sechestrând-o apoi în apartament, inculpatul P.O.I. spunând victimei că va rămâne acolo, că va avea grijă de ea și că va trebui să practice prostituția în folosul său.

Victima a rămas în aceste condiții cca. o lună, timp în care a întreținut zilnic, raporturi sexuale normale, orale și anale neprotejate și/sau protejate cu bărbații pe care îi aduceau în acest scop inculpatul P.O.I.

Condițiile de trai ale victimei erau deosebit de precare, aceasta locuind în mizerie, fără hrană suficientă, fără apă caldă, apa rece cu care se spăla fiind păstrată în diverse recipiente întrucât alimentarea cu apă se oprea des.

Victima a încercat să părăsească imobilul în care se afla, cu ajutorul unor capete de cearșaf legate între ele, dar a fost surprinsă de inculpatul P.O.I., lucru care l-a determinat pe inculpatul P.O.I. să ceară victimei T.A.E., pe care a adus-o în același apartament, să meargă cu victima B.E., la plimbare prin oraș, prin locuri retrase, și să fie atentă să nu fugă, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori.

Inculpatul P.O.I. i-a spus victimei că urmează să fie dusă în Italia la prostituție, însă aceasta i-a spus că nu deține actele de identitate care se află la locuința martorului I.C., unde același inculpat s-a și deplasat și a recuperat actele victimei, reținându-i-le.

Plecarea victimei în Italia nu s-a mai produs întrucât aceasta a reușit să fugă atunci când se plimba cu partea vătămată T.A.E., plecând în localitatea Buznea, la locuința numitului I.C., unde inculpatul P.O.I. a căutat-o ulterior, dar nu a găsit-o.

Victima T.A.E. a fost racolată de către inculpatul P.O.I., care i-a câștigat încrederea și i-a propus să fie „fata lui”, adică să se prostitueze pentru el, iar sumele obținute să fie împărțite egal, asigurând-o că a mai avut și alte fete anterior care au făcut același lucru și au câștigat mulți bani împreună.

Deși inițial partea vătămată a refuzat „oferta” inculpatului, acesta a proferat amenințări victimei, cu acte de violență asupra sa și a membrilor familiei sale, context în care, asociat cu informațiile pe care victima le-a aflat despre persoana inculpatului (că este un tip rău și că se ocupă cu traficul de droguri), aceasta, de frică, a acceptat propunerea de a se prostitua.

În continuare, inculpatul P.O.I. a dus-o pe victimă în același apartament în care era cazată și partea vătămată B.E., și unde victima urma să întrețină raporturi sexuale cu clienții pe care el urma să-i aducă, avertizând-o să nu spună nimănui ce se întâmplă acolo.

La solicitarea aceluiași inculpat, victima a ieșit timp de două săptămâni la plimbare în oraș împreună cu colega sa care i s-a confesat, plângând, că inculpatul P.O.I. o exploatează sexual, că nu îi aduce mâncare suficientă și că nu îi dă nici un ban, victima T.A.E. sugerând că ar fi mai bine să meargă împreună la poliție sau să refuze amândouă să mai meargă la apartament.

După aproximativ două săptămâni, când victima B.E. a reușit să fugă de sub „escorta” victimei T.A.E., aceasta din urmă l-a anunțat pe inculpatul P.O.I. care i-a cerut amenințător să meargă să o găsească pe victima B.E. Întrucât nu a găsit-o, inculpatul i-a spus victimei că va trebui să practice prostituția pentru el, deoarece trebuia să o înlocuiască pe aceasta, moment din care victima T.A.E. a început să practice prostituția, întreținând raporturi sexuale cu clienții aduși de inculpatul P.O.I., câte 1-3 clienți zilnic, aceștia plătind inculpatului P.O.I. sume de bani cuprinse între 50-100 RON, fără ca victima să primească vreo sumă de bani.

Victima B.I.A. a fost racolată în toamna anului 2007 de către inculpatul P.O.I. în orașul Târgu Frumos, prin amenințare și constrângere fizică (uzând de un cuțit cu care a tăiat victima pe brațul stâng). Aceasta a fost luată cu forța de același inculpat, ajutat de inculpatul F.N.C., și dusă la domiciliul acestuia din urmă unde se afla numitul Z.L. cu care a rămas în apartament, ceilalți inculpați plecând, însă au revenit ulterior, luând-o ulterior și ducând-o cu un autoturism într-un imobil (o casă din oraș, aparținând inculpatului P.O.I.).

În acel imobil victima a rămas numai cu inculpatul P.O.I. care, prin amenințarea cu un cuțit, a constrâns-o fizic pe victimă, lovind-o cu pumnii și picioarele, obligând-o să întrețină cu el un raport sexual oral, după care, continuând amenințările, i-a transmis victimei că va trebui să rămână în casa respectivă și să practice prostituția în folosul lui, urmând să-i aducă clienți cu care să întrețină raporturi sexuale contra unor sume de bani, asigurând-o că a mai avut o fată anterior și că știe cum să facă bani din astfel de activități.

În continuare, inculpatul P.O.I. a încuiat ușa pe dinafară, plecând să-i aducă clienți victimei.

De frică, victima nu a putut fugi din acel imobil, mai mult, geamurile imobilului erau acoperite pe dinafară cu scânduri bătute în cuie.

Inculpatul P.O.I. a revenit în acel imobil după cca. o oră, însoțit de inculpatul F.N.C. și de numiții Z.L. și F.I.C., obligând-o pe victimă să suporte raporturi sexuale normale cu inculpatul F.N.C. și F.I.C., iar cu numitul Z.L., un raport sexual oral.

Victima a rămas în continuare sechestrată, iar inculpatul P.O.I. a „vizitat-o” a doua zi aducându-i de mâncare 4-5 cremwurști și o pâine, spunându-i să se pregătească întrucât urma să-i aducă 6 bărbați pentru a întreține relații sexuale cu aceștia. Victima a refuzat, însă inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele până ce victima a fost nevoită să accepte, în aceeași zi, în cursul serii, la orele 19.30, inculpatul aducând 6 bărbați și, împotriva voinței victimei, a obligat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu aceștia, în grup, normale, orale și anale, până dimineața următoarei zile, când în același imobil a revenit inculpatul P.O.I. care a primit de la clienți suma de 400 RON, în schimbul serviciilor sexuale de care au beneficiat.

În cea de-a treia seară, victima a fost dusă în apartamentul inculpatului F.N.C., unde l-a cunoscut și pe inculpatul R.L.R., de unde cei trei au dus-o acasă la doi bărbați unde a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu aceștia în schimbul sumei de 60 RON pentru fiecare client, bani achitați inculpatului P.O.I. la final.

Victima a fost obligată de inculpatul P.O.I. să întrețină raporturi sexuale normale și orale cu inculpații F.N.C. și R.L.R., precum și cu numitul P.B.A., fratele celui dintâi inculpat.

Ulterior, inculpatul P.O.I. a dus-o pe victimă și a sechestrat-o iarăși în același imobil, iar în următoarele două seri, consecutiv, inculpatul a venit însoțit de inculpații F.N.C. și R.L.R., precum și de numiții Z.L. și P.B.A. care au adus țigări, cel mai probabil cu cannabis, pe care le-au fumat în acel loc, oferindu-i și victimei forțat și au întreținut raporturi sexuale normale și orale cu victima, împotriva voinței acesteia, până dimineața, după care inculpatul P.O.I. a lăsat-o să se „refacă” pentru clienții pe care urma să-i aducă.

Inculpatul P.O.I. a dus-o apoi în barul B. din orașul Târgu Frumos, unde i-a găsit trei clienți cu care a obligat-o să întrețină raporturi sexuale orale și normale până dimineața, în schimbul unor sume de bani primite de același inculpat.

Aceasta este și perioada în care inculpatul P.O.I. i-a transmis victimei hotărârea de a o duce în Italia pentru practicarea prostituției, dar că mai întâi trebuie să aibă o procură notarială cu acordul părinților săi pentru a putea ieși din țară.

A urmat pentru victimă o perioadă de două săptămâni în care, în mod constant, a fost obligată să se prostitueze la Arad unde inculpatul P.O.I. a dus-o la un anume „V.”, împreună cu o altă minoră, Z.A.G., ulterior fiind dusă din nou în aceeași casă de același inculpat care a ținut-o acolo timp de aprox. 4 luni, timp în care era obligată să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați aduși de acesta, având 7-8 clienți zilnic, contra unor sume de bani pe care inculpatul P.O.I. le încasa direct de la clienți.

După aceste 4 luni, profitând de împrejurarea că într-una din zile inculpatul P.O.I. a uitat cheia, victima a deschis ușa și a fugit la o cunoștință, respectiv la martorul I.C. din cartierul J. al orașului Târgu Frumos, loc în care, ulterior, a fost căutată de inculpat.

b) Astfel cum s-a arătat și în cele ce precedă, la realizarea activităților de traficare a victimelor de către inculpatul P.O.I., și-a adus contribuții esențiale și inculpatul F.N.C.

Acesta, fiind un apropiat al celui dintâi inculpat, cunoștea cu exactitate activitățile prietenului său, oferindu-i ajutor material și moral, în sfera activităților sale de complicitate materială și morală intrând activitățile inculpatului, care, cunoscând și profitând de starea de dependență, asociată cu teama, în care se aflau victimele față de inculpatul P.O.I., găsea clienți victimelor, stabilea locuri de întâlnire ale acestora cu victimele, strângea sumele de bani obținute din aceste activități, supraveghea victimele, fiind adesea în compania acestora, uneori oferindu-le propriul telefon mobil pentru a intra în legătură cu inculpatul P.O.I.

Astfel, în privința victimei B.E., se reține că inculpatul F.N.C. a însoțit pe inculpatul P.O.I. în momentul în care după momentul sechestrării acesteia, cei doi s-au reîntors în acel imobil și i-au adus ceva de mâncare, inculpatul întreținând și el raporturi sexuale normale, orale și anale neprotejate, împotriva voinței victimei și sechestrând-o apoi în același imobil.

Inculpatul F.N.C. a însoțit pe inculpatul P.O.I. și în momentul în care acesta a racolat-o pe victima B.I.A., în toamna anului 2007, apoi a oferit propriul apartament pentru sechestrarea victimei pe care apoi a supravegheat-o apoi numitul Z.L.

În mod similar, inculpatul F.N.C., întărind percepția inculpatului P.O.I. privind absoluta subordonare a victimei față de acesta, a întreținut cu victima raporturi sexuale normale, împotriva voinței sale, inclusiv în apartamentul pus la dispoziție pentru asigurarea reușitei activității de traficare.

Aceleași activități au fost desfășurate și în privința victimei T.A.E. care l-a indicat pe inculpat ca fiind un prieten al inculpatul P.O.I.

II. a) Inculpatul P.O.I. a desfășurat, în mod continuat, activități din sfera traficului și consumului de substanțe stupefiante, vânzând cannabis către diverse persoane care îl contactau și îi solicitau să le vândă diferite cantități de droguri ușoare, acesta stabilind cu solicitanții punctele de întâlnire pentru livrarea drogurilor, eventual prețul care trebuia plătit sau îi îndruma pe aceștia către inculpatul F.N.C., asigurându-i că va vorbi cu acesta să le furnizeze cantitatea de droguri solicitată, în schimbul unor sume de bani. Astfel, în concret, inculpatul a vândut, la sfârșitul anului 2008, unor colaboratori și investigatori acoperiți, cantitățile de 0,5 g. și respectiv 1 g. de substanțe vegetale, pe care, pe baza analizei de laborator, s-a pus în evidența tetrahidrocannbinol, substanță psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

În ceea ce privește consumul de substanțe stupefiante, discuțiile interceptate de la posturile telefonice ale inculpatului P.O.I. și declarațiile unor martori, precum și ale părților vătămate confirmă faptul că acesta era un consumator constant de astfel de substanțe.

b) Inculpatul F.N.C., care, astfel cum am arătat anterior, cunoștea activitățile infracționale ale inculpatului P.O.I. în sfera traficului de persoane și minori, la a căror reușită și-a adus propria contribuție, la rândul lui a desfășurat activități în sfera traficului și consumului ilicit de droguri, o mare parte din substanțele stupefiante pe care inculpatul P.O.I. le comercializa fiind ținute la domiciliul inculpatului F.N.C. la care veneau mulți clienți consumatori de substanțe stupefiante.

Același inculpat prepara, cel mai adesea, substanța vegetală pe care i-o aducea inculpatul P.O.I.

La percheziția domiciliară efectuată, s-au identificat la locuința inculpatului două plicuri din celofan care conțineau urme de substanțe vegetale, 13 filtre de țigaretă confecționate artizanal din carton, neinscripționate, pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură și o foiță din staniol de culoare argintie pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură, probe pe care s-a pus în evidență prezența tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

c) Inculpatul R.L.R. a vândut la data de 17 februarie 2009, colaboratorului acoperit, cu nume de cod „O.”, supravegheat de investigatorul acoperit, cu nume de cod „M.”, o cantitate de produs vegetal de culoare verde oliv, stabilit, pe baza probelor de laborator, ca fiind cannabis în cantitate de 1,4 g. La percheziția efectuată la domiciliul acestuia s-a găsit o folie, ascunsă într-un port-act, care conținea o substanță vegetală (masă mărunțită), de culoare verde, dovedindu-se a fi cannabis în cantitate de 0,3 g.

Pentru a reține această situație de fapt, prima instanță a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile victimelor, declarațiile martorilor, procesele-verbale de recunoaștere după planșe fotografice, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale întocmite cu ocazia realizării perchezițiilor domiciliare, declarațiile inculpaților.

Trebuie precizat că probațiunea în astfel de cauze (infracțiunile desfășurându-se, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinității), cunoaște anumite particularități date de limitarea în mod obiectiv a capacității organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului și lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind și mai dificilă în condițiile în care victimele sunt minore.

Cu toate aceste neajunsuri, prezente și în cauza de față, există totuși probe certe în susținerea existenței faptelor și a vinovăției inculpaților; mai mult, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise și concordante, asimilată probelor certe, situează probațiunea dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Părțile vătămate au descris detalii esențiale și credibile, iar martorii ascultați în cauză au confirmat aspectele pe care se fundamentează baza facturală reținută de instanță în cele ce preced.

Audiați fiind în cursul urmăririi penale, inculpații P.O.I. și F.N.C. au declarat că se prevalează de dreptul la tăcere, nedorind să dea declarații în cauză.

Inculpatul R.L.R. a acceptat să de declarație în cursul urmăririi penale. Cu privire la acuzațiile aduse, acesta a arătat că este adevărat că a fumat țigări ce conțineau cannabis de la inculpatul P.O.I., dar nu a plătit niciodată pentru aceasta, că nu era foarte bun prieten cu acesta, nestând foarte mult în preajma lui.

Din declarațiile victimei B.E. rezultă atât împrejurările în care a fost racolată și sechestrată în imobil, exploatarea sa sexuală, desfășurată de inculpatul P.O.I., ajutat de inculpatul F.N.C., cât și contextul în care s-a produs eliberarea sa prin fugă.

Potrivit declarațiilor victimei B.E., rolul esențial în desfășurarea activității de traficare îl deținea inculpatul P.O.I., cel care i-a și adus la cunoștință că „nu va pleca nicăieri și că o să rămână la el”, cel care îi aducea clienți pentru întreținerea de raporturi sexuale, cel care stabilea măsurile de supraveghere a victimei, punând-o în acest scop pe victima T.A.E. să o însoțească permanent, dar și cel care încasa sumele de bani de la clienți.

Aceeași victimă a confirmat prezența inculpatului F.N.C. alături de „capul” activității de traficare, acesta, prin actele sale, inclusiv întreținerea, concomitent cu inculpatul P.O.I., de raporturi sexuale cu victima, în contextul în care aceasta era pusă în situația de vulnerabilitate prin conduita violentă a celui din urmă inculpat, întărind rezoluția infracțională a acestuia, acordându-i asistență activă, morală și materială.

În ceea ce privește clienții pe care i-a avut, victima a menționat pe T.M., I.D.C. și Z.L.

Victima a descris condițiile promiscue în care era forțată să se prostitueze, precizând că mâncarea era insuficientă, se spăla numai cu apă rece de la robinet, în interiorul apartamentului era mizerie, cada fiind plină cu haine murdare și cu cărămizi de teracotă pentru sobe, zilnic fiind obligată să suporte raporturi sexuale normale, orale și anale protejate și/sau neprotejate cu mai mulți clienți, de regulă 4-6, concomitent.

În ceea ce privește traficul și consumul de droguri imputat inculpaților, victima B.E. a arătat că pe durata cât a stat sechestrată în apartament, inculpații P.O.I. și R.L.R. fumau în mod frecvent droguri pe care le numeau cannabis sau iarbă pe care le aveau ambalate în niște țiple de plastic, aceștia confecționându-și țigările în apartament în prezența victimei, aceștia oferind țigările și altor bărbați care veneau cu ei în apartament.

Din declarațiile victimei T.A.E. rezultă atât împrejurările în care a fost racolată de către inculpatul P.O.I. care i-a câștigat apoi încrederea și i-a propus în mod neechivoc „să fie fata lui”, cât și amenințările care au însoțit această „propunere” și modalitatea concretă în care a ajuns să se prostitueze în folosul inculpatului P.O.I.

Victima a relatat cu amănunte împrejurările privind locațiile în care era forțată să se prostitueze, clienții cu care era obligată să întrețină raporturi sexuale, dar și împrejurarea însărcinării primite de la același inculpat de a o supraveghea permanent pe victima B.E. cu care era „colegă” de apartament.

Potrivit declarațiilor victimei, inculpatul P.O.I. contacta clienții la telefon, cărora le spunea că nu negociază suma de bani prin telefon și nici nu dă prea multe detalii, pe motiv că telefonul său este interceptat de poliție.

Aceeași victimă a menționat printre clienții săi pe T.M., B.R.I., A.I.C., I.D.C., dar și un cetățean italian căruia victima îi fusese plasată pentru a-i ține companie.

Din declarațiile victimei rezultă aspectul violent al comportamentului infracțional al inculpatului P.O.I., care a proferat amenințări victimei cu acte de violență sau cu moartea asupra sa și a familiei victimei, în special asupra surorii mai mici a victimei atât direct, cât și telefonic, în sensul că o va găsi oriunde va pleca. Și această victimă a descris condițiile mizere în care era forțată să se prostitueze, precizând că în interiorul apartamentului era multă mizerie și dezordine, erau aruncate pe jos resturi de țigară, făcute cu „iarbă”.

În ceea ce privește traficul și consumul de droguri imputat inculpaților, victima T.A.E. a arătat că pe durata cât a practicat prostituția în favoarea inculpatului P.O.I., acesta se droga cu cannabis și că se ocupa și cu vânzarea de droguri, împreună cu mai mulți prieteni de-ai acestuia, printre care inculpații F.N.C. și R.L.R.

Din declarațiile victimei B.I.A. rezultă contextul în care aceasta a fost racolată, respectiv prin promisiuni de prietenie, prin invitații în oraș unde i se plătea consumația, dar și dovada caracterului violent al conduitei inculpatului P.O.I. care, după o primă perioadă de speculare a naivității victimei, în cadrul așa-zisei „relații de prietenie”, a luat-o cu forța și sub amenințarea cu un cuțit cu care a și tăiat-o pe brațul stâng, a dus-o într-un apartament al prietenului său, inculpatul F.N.C.

Victima a relatat aspecte esențiale ale transferului său în vederea traficării, într-un imobil aflat într-o zonă mai retrasă, potrivită pentru reușita activității de traficare, unde victima a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați, sumele de bani fiind încasate de către inculpatul P.O.I.

Deși a confirmat prezența inculpatului F.N.C. alături de inculpatul P.O.I., atestând sprijinul esențial al acestuia la activitățile de traficare a victimei, inclusiv suportul material și moral oferit la răpirea efectivă a victimei în toamna anului 2007, supravegherea sa, cazarea sa în propriul apartament și transportarea sa către diferite locații unde era plasată diverșilor clienți, totuși din declarațiile victimei rezultă neîndoielnic faptul că rolul central în complexul activităților infracționale îl deținea inculpatul P.O.I., cel care a lovit-o cu pumnii și picioarele atunci când victima se opunea să întrețină raporturi sexuale cu inculpații sau cu clienții pe care el îi aducea. Tot inculpatul P.O.I. era cel care, potrivit victimei, o amenința cu acte de violență și care a căutat-o după ce victima a reușit să fugă de sub autoritatea acestuia.

În ceea ce privește clienții pe care i-a avut, victima a menționat pe șase bărbați din Arad, D., T., B.F., B.V., M.I., G. și C.

Victima a descris condițiile promiscue în care era forțată să se prostitueze, precizând că nu avea condiții pentru a se spăla, nefiind apă curentă, casa nu era racordată la curent electric, stătea cu lumânări, nu exista baie, victima își făcea nevoile fiziologice pe hol, într-o găleată care era aruncată numai când venea inculpatul P.O.I., ușa era încuiată pe dinafară, iar geamurile erau acoperite cu scânduri bătute în cuie pe dinafară și nu a putut fugi. Masa zilnică era formată din pâine, 3-4 cârnați și o sticlă cu apă.

În aceste condiții, potrivit victimei, aceasta era obligată să suporte raporturi sexuale normale, orale și chiar anale, uneori (cum este cazul celor șase persoane din Arad) cu mai mulți bărbați deodată.

În ceea ce privește traficul și consumul de droguri imputat inculpaților, victima B.I.A. a arătat că în acea perioadă, inculpatul P.O.I. venea de aproximativ 3-4 ori pe săptămână în acel imobil, însoțit de „amicii săi”, cel mai des cu F.N.C. și se drogau și, de fiecare dată, îi oferea și ei să se drogheze.

Victima a menținut, în mare parte, în fața instanței, declarațiile date în faza de urmărire penală, neconcordanțele dintre declarații privind aspecte fără relevanță esențială asupra fondului acuzațiilor, respectiv în special cu privire la locațiile în care a fost exploatată, la perioada exploatării sexuale. Cert este însă că victima a arătat în fața instanței că își menține toate declarațiile date anterior în cursul urmăririi penale, în toate aceste declarații spunând adevărul, nefiind amenințată, și nefăcându-se presiuni asupra sa din partea organelor de anchetă, împrejurare în raport de care instanța, față și de lipsa unor elemente obiective care să susțină varianta modificată a versiunii sale, nu va reține aceste aspecte.

Esențial este și că victima însăși a arătat în cursul cercetării judecătorești că dintre inculpați, „cel mai activ era P.O.I., ceilalți executând ce spunea acesta”, inculpații „umblau tot timpul împreună”.

Declarațiile victimelor sunt confirmate, parțial, de martorii audiați în cauză, clienți ai victimelor, care au relatat că inculpatul P.O.I. le-a pus la dispoziție atât victimele, cât și unele imobile, pentru a întreține raporturi sexuale cu tinerele exploatate sexual în condițiile arătate, contra unor sume de bani pe care aceștia le achitau direct inculpatului.

Din declarațiile martorilor T.M., A.I.C., C.B.R. și B.R.I. au arătat că în vara anului 2007, în timp ce se aflau la o masă în barul „B.” din Târgu Frumos, la masa lor a venit inculpatul P.O.I. care le-a propus să le ofere o tânără cu care să întrețină raporturi sexuale, în schimbul sumei de 60 RON, propunere acceptată de martori, primii doi întreținând raporturi sexuale cu victima T.A.E. pe care au recunoscut-o ca fiind colega lor de școală.

Potrivit celor din urmă martori, aceștia nu au întreținut raporturi sexuale cu victima întrucât nu au plăcut-o, luând act totodată de promisiunea inculpatului de a se revanșa față de ei, precum și de lauda acestuia potrivit căruia a avut o altă fată foarte frumoasă, cu vârsta de aprox. 33 ani, „nimfomană”.

Din declarațiile martorului H.C. rezultă că și lui inculpatul P.O.I. i-a oferit o fată cu care să întrețină raporturi sexuale contra sumei de 50 RON, fapt acceptat de martor care însă, după consumarea raportului sexual i-a reproșat inculpatului că persoana oferită era cam în vârstă, ocazie cu care inculpatul i-a promis martorului că data viitoare îi va oferi ceva mai bun, referindu-se la victima T.A.E., a cărei prezență în acel imobil a confirmat-o și martorul.

De altfel, potrivit aceluiași martor, acesta a ajuns să întrețină raporturi sexuale cu victima promisă după aproximativ o lună când martorul a solicitat inculpatului să o aducă pe victimă în apartamentul martorului I.P.C., unde au avut loc și activitățile planificate.

Cu privire la acest aspect, (în faza de urmărire penală), martorul D.C., care se afla în același apartament, a relatat un episod conflictual pe care l-a avut cu inculpatul P.O.I., potrivit căruia acesta intenționa să întrețină și el raporturi sexuale cu victima T.A.E., dar aceasta a refuzat și l-a contactat pe „protectorul” său care a revenit în acel imobil solicitându-i martorului să-i plătească 50 RON, fapt refuzat de martor întrucât nu beneficiase de serviciile victimei.

În fața instanței, fără o justificare plauzibilă, martorul a făcut afirmații nesincere, încercând să atenueze posibila sa implicare infracțională, ca și beneficiar potențial al serviciilor sexuale ale victimei despre care știa, din împrejurările descrise, că ar fi victimă a traficului de persoane.

Aceeași împrejurare a fost confirmată și de martorii C.V. și I.P.C. care au declarat că în tot acest timp ei se aflau în bucătăria imobilului unde consumau băuturi alcoolice și au asistat la cele petrecute și descrise de martorii H.C. și D.F. (în cursul urmării penale).

Potrivit declarațiilor aceluiași martor H.C., care se pare că era un client fidel al fetelor oferite de inculpatul P.O.I., acesta a mai întreținut raporturi sexuale și cu victima B.E. după numai două săptămâni de la episodul anterior menționat, achitându-i inculpatului P.O.I. suma de 50 RON.

De asemenea, același martor a precizat că în luna septembrie 2008, a fost din nou contactat de inculpatul P.O.I. care i-a oferit-o din nou pe victima T.A.E., în schimbul sumei de 50 RON achitată direct inculpatului, martorul întreținând raporturi sexuale cu aceasta într-o cameră din locuința pe care martorul R.V. i-a pus-o la dispoziție inculpatului contra unei sticle de bere.

Același martor a arătat că nu a întreținut raporturi sexuale cu victima B., pe care o cunoștea doar din vedere și că inculpatul P.O.I. se ocupa de racolarea clienților și încasa bani de la cei care întrețineau relații sexuale cu fetele.

Despre inculpatul P.O.I., martorul a mai precizat că, din câte a auzit, acesta consuma droguri, iarbă (cannabis), iar despre inculpatul F.N.C. a afirmat că era prieten nedespărțit cu cel dintâi, precizând că nu știe cu ce se ocupa.

Martorul R.V. a declarat că în perioada martie-octombrie 2008, inculpatul P.O.I. a venit de mai multe ori (3-4 ori pe săptămână) cu fete tinere și diverși bărbați care întrețineau relații sexuale într-una din camerele locuinței martorului, acesta fiind de acord cu propunerea făcută în acest sens de concubina sa B.P., mama victimei B.E., în schimbul unor bunuri, respectiv băuturi alcoolice, alimente și țigări, martorul confirmând prezența victimelor B.E. și T.A. printre acele tinere.

Potrivit declarațiilor date în cursul urmăririi penale de martorul I.C., în cursul anului 2008, victima B.E. a venit la domiciliul său rugându-l s-o găzduiască, iar după câteva zile a venit după ea inculpatul P.O.I., însoțit de victima T.A.E., însă martorul l-a mințit spunându-i că nu cunoaște unde este, ulterior victima protejată în aceste condiții relatând martorului că a fost sechestrată de inculpat și că acesta o căuta pentru a o duce în Italia în scopul practicării prostituției.

În mod surprinzător și fără a indica vreo împrejurare justificatoare, în fața instanței, același martor a declarat în mod nesincer, în opinia instanței, că nu cunoaște niciunul dintre inculpați, o cunoaște numai pe victima B.E., despre care a arătat doar că a lucrat la „lipoveni”, evitând a relata împrejurările esențiale de care a luat cunoștință și pe care le-a relatat anterior în faza de urmărire penală, declarații pe care însă a arătat că și le menține.

Din declarațiile martorului F.C. rezultă că în luna septembrie victima T.A.E. era sub autoritatea inculpatului P.O.I. la care martorul a apelat în intenția de a găsi o fata care să ofere companie unui cetățean italian într-un restaurant din Hârlău. Astfel, potrivit acestuia, care a arătat neechivoc că „T.” se numește P.O.I. și se ocupa cu exploatarea fetelor, inculpatul a adus-o pe partea vătămată T.A.E. la stația de carburanți L. din Târgu Frumos, martorul plătind pentru ea 200 RON pentru cca. 2 ore cât victima i-a oferit companie cetățeanului italian.

Aceeași împrejurare a fost confirmată și de martorul I.D.C. care a arătat că martorul F.C. plătise 200 RON unei persoane „T.” din Târgu Frumos pentru a avea relații sexuale cu o tânără și că a recunoscut-o pe victima T.A.E. în persoana acelei tinere, martorul, împreună cu martorul M.C. conducând-o pe victimă înapoi către Târgu Frumos unde era chemată.

Din declarațiile martorului M.C. rezultă că a întreținut relații sexuale cu victima B.I.A., dar nu contracost, și la domiciliul acesteia. Cu toate acestea, martorul a precizat că în oraș, în mediul persoanelor care frecventau barurile, s-a auzit că inculpatul P.O.I. „se ocupa cu sechestrarea de persoane tinere în imobilul din Târgu Frumos” și că era de notorietate că acesta se droga.

Despre victima T.A.E., martorul a arătat că și aceasta avea aceleași preocupări ca și victima B., în sensul că întreținea relații sexuale cu diferite persoane.

Interceptările efectuate în cauză cu privire la comunicările telefonice (convorbiri și SMS-uri) atestă că în momentul în care victimele îl contactau pe inculpatul P.O.I. de pe telefonul inculpatului F.N.C., acesta din urmă cunoștea situația victimelor, de dependență asociată cu teamă, față de cel dintâi, acesta acordând și sprijin material în sensul că se preocupa de identificarea clienților, a locurilor de întâlnire ale acestora cu victimele, uneori strângând și sumele de bani obținute din aceste activități.

În ceea ce privește infracțiunile din sfera traficului și consumului de substanțe stupefiante, trebuie precizat că în cauză au fost dispuse, prin ordonanța procurorului, două cumpărări de cannabis de la inculpatul P.O.I., la sfârșitul anului 2008, împrejurare confirmată de colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „T.”, audiat în cauză.

Prin rapoartele de constatare tehnico-științifică din 20 noiembrie 2008 și din 27 octombrie 2008, s-a stabilit că în substanțele vegetale cumpărate de la inculpatul P.O.I. s-a pus în evidență prezența tetrahidrocannbinol (THC), substanță psihotropă sintetizată de planta cannabis.

Pe lângă cele două cumpărări efectuale de la inculpatul P.O.I., existența infracțiunii de trafic de droguri rezultă neîndoielnic și din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice și a mesajelor SMS care pun în evidență faptul că inculpatul P.O.I. era contactat de diverse persoane care cereau să le vândă diverse cantități de droguri ușoare.

Din aceleași convorbiri și SMS-uri, de la posturile telefonice ale inculpaților P.O.I. și F.N.C. rezultă că deținerea și comercializarea drogurilor de risc era ocupația cotidiană a acestora, ei fiind și consumatori constanți ai unor astfel de substanțe.

Din declarațiile martorilor O.F. și F.C. rezultă că cea dintâi martoră îi solicita inculpatului P.O.I. astfel de substanțe.

Din declarațiile martorului M.C. rezultă că inculpatul R.L.R. i-a oferit să consume droguri, respectiv să fumeze împreună țigări ce conțineau substanțe interzise, însă martorul l-a refuzat.

Pe de altă parte, o mare parte din substanțele stupefiante comercializate de inculpatul P.O.I. erau deținute la domiciliul inculpatului F.N.C. la care veneau mulți clienți consumatori de astfel de substanțe, pe care inculpatul P.O.I. îi dirija acolo, în acest sens fiind deosebit de relevante discuțiile pe care cei doi inculpați le-au avut la datele de 17 august 2008, 31 august 2008, 05 septembrie 2008, cu privire la racolarea clienților.

Din interceptări, chiar dacă limbajul este unul codificat (dar acest aspect semnifică tocmai preocupările infracționale ale inculpaților, de consecințele cărora se temeau) rezultă și că inculpatul F.N.C. prepara de cele mai multe ori substanța vegetală pe care i-o furniza inculpatul P.O.I.

Mai mult, la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului F.N.C. s-au identificat la locuința inculpatului două plicuri din celofan care conțineau urme de substanțe vegetale, 13 filtre de țigaretă confecționate artizanal din carton, neinscripționate, pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură și o foiță din staniol de culoare argintie pe care se observau urme de materie cu aspect de arsură, probe pe care s-a pus în evidență prezența tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de planta „Cannabis”.

În ceea ce privește pe inculpatul R.L.R., acesta a vândut la data de 17 februarie 2009, colaboratorului acoperit, cu nume de cod „O.”, supravegheat de investigatorul acoperit, cu nume de cod „M.”, o cantitate de produs vegetal de culoare verde oliv, stabilit ca fiind cannabis in cantitate de 1,4 g.

Interceptările efectuate la postul telefonic al inculpatului R.L.R., în același limbaj codificat, relevă conexiunile dintre acesta și ceilalți inculpați, precum și propriile activități orientate către căutarea zilnică pentru cumpărare de substanțe stupefiante.

Mai mult, la percheziția efectuată la domiciliul acestuia s-a găsit o folie, ascunsă într-un port-act, care conținea o substanță vegetală (masă mărunțită), de culoare verde, dovedindu-se a fi cannabis în cantitate de 0,3 g., substanță despre care inculpatul a arătat că este cânepă uscată și că a recoltat-o în vara anului 2008 de pe un deal dintr-o zonă limitrofă a orașului Târgu Frumos și a fumat planta pentru a vedea dacă induce efect halucinogen.

În ceea ce privește încadrările juridice ale faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, se rețin următoarele:

În privința inculpatului P.O.I., în cazul infracțiunii de trafic de persoane s-a reținut incomplet art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, fără trimitere la vreuna dintre literele acestui text de lege, astfel că se impune, pentru acuratețe, reținerea lit. a) la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, precum și aplic. art. 13 C. pen., având în vedere existența situației privind legea penală mai favorabilă dintre cele active între momentul săvârșirii faptei și momentul pronunțării prezentei sentințe.

De asemenea, în cazul infracțiunii de trafic de minori s-a reținut incomplet art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, în condițiile în care alin. (3) cuprinde două teze și două pedepse; tot în cazul infracțiunii de trafic de minori, deși în expunerea rechizitoriului s-a făcut vorbire despre împrejurări care intră în conținutul constitutiv al formei agravate, prevăzut de alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, a fost ignorată incidența acestui text de lege, astfel că se impune precizarea exactă a încadrării juridice a faptei de trafic de minori, reținându-se în plus la art. 13 din Legea nr. 678/2001 și alin. (2), precum și precizarea tezei a II-a a alin. (3) din același articol, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., privind infracțiunea continuată, fără a se reține și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cu privire la acest ultim aspect, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat deja, pe calea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2008, după cum urmează:

„În aplicarea dispozițiilor art. 189 alin. (1)-(3) C. pen. privind lipsirea de libertate în mod ilegal, prin răpire, și ale art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, stabilesc:

1. Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primește o altă persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie infracțiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente și dispozițiile art. 189 alin. (1)-(3) C. pen.;

2. Aceeași faptă de recrutare, transferare, transportare, găzduire sau primire a unui minor lipsit de libertate, prin răpire, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori prevăzută la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente dispozițiile de drept comun ale art. 189 alin. (3) C. pen.”

Parte din considerentele anterioare sunt aplicabile și în privința inculpatului F.N.C.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., prima instanță a admis sesizarea din oficiu, precum și, în parte, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privința inculpaților P.O.I., F.N.C. și R.L.R., și, în consecință:

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal și trafic de droguri de risc, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul P.O.I. a fost trimis în judecată, în infracțiunea de „trafic de persoane” prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., în infracțiunea de „trafic de minori” prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori, și prev. de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1) și (2) și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 pentru care inculpatul F.N.C. a fost trimis în judecată, în „complicitate la infracțiunea de „trafic de persoane” și „trafic de minori”, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen., art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a respins, ca nefondată, cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, privind schimbarea încadrărilor juridice, în privința inculpaților F.N.C. și R.L.R., în ceea ce privește reținerea formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. la infracțiunea de „trafic de droguri de risc”, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având în vedere lipsa elementelor pluralității infracționale sub forma infracțiunii continuate, în privința acestora, respectiv inexistența mai multor acte materiale subsumate acelorași infracțiuni unite de rezoluție infracțională unică.

În drept, faptele inculpaților, în modalitatea expusă în cele ce preced realizează, sub raport obiectiv și subiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru a căror săvârșire a fost angajată răspunderea penală.

Infracțiunile sus-menționate au fost comise de către inculpați înainte de a fi condamnați pentru vreuna dintre ele, astfel că s-au aplicat regulile de la concursul de infracțiuni, prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen.

Deși față de unele dintre victime s-ar putea susține că a existat consimțământul la practicarea prostituției, totuși s-a reținut că din probele cauzei rezultă neîndoielnic faptul că intenția inculpaților P.O.I. și F.N.C., față de victime, a fost ca, prin mijloacele care au presupus înfrângerea libertății de voință, mișcare și conștiință a acestora, să vicieze poziția subiectului pasiv.

Inculpatul P.O.I. a recrutat victimele, profitând de situațiile financiare precare, de faptul că provin din familii dezorganizate, inapte să le ofere afecțiunea și educația necesară vârstei.

Multe dintre victime au văzut în „șansa” acordată de inculpatul P.O.I. un mijloc sigur de eliberare din situații pentru depășirea cărora nu dispuneau de posibilități adecvate. Acestea au fost seduse de promisiunile false ale inculpatului, iar apoi, cu ajutorul inculpatului F.N.C., au fost obligate să practice prostituția, la un moment dat unora dintre victime aplicându-li-se chiar corecții corporale.

Victimele au fost total încrezătoare în varianta oferită de inculpatul P.O.I., iar, odată ajunse în situația de exploatare, au fost obligate să depășească șocul psihologic creat, prin respectarea ordinelor inculpatului, fiind puse în fața faptului împlinit.

Așadar, elementul material al laturii obiective al infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori a fost realizat odată cu înfrângerea libertății victimelor de alegere a elementelor esențiale, strict legate de dezvoltarea și manifestarea personalității umane la care au fost supuse victimele. Valorile sociale încălcate prin activitățile desfășurate de inculpați au fost cele referitoare la libertatea de voință și acțiune, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite și aplicate, și a modului lor de executare, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legile speciale, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana fiecărui infractor, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpați este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv încălcarea esenței drepturilor fundamentale ale victimelor, a libertății sexuale, a integrității corporale și a libertății de mișcare a unor victime, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unor persoane, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimelor minore sau majore (în cazul infracțiunilor prev. de Legea nr. 678/2001). Prin raportare mai ales la vârsta părților vătămate, această experiență și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a acestora, asupra echilibrului socio-afectiv al acestora.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori ale victimelor, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice persoană la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, victimele au aflat rezonanța unor acte cu conotație sexuală, trăind semnificația reală a raporturilor sexuale săvârșite uneori de înșiși inculpații și de clienți, suferințele fizice și psihice pricinuite victimelor, urmare a raporturilor sexuale la care au fost supuse și exploatării sexuale căreia îi erau prizoniere. Toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine, victimele încercând sentimentul rușinii, chiar în ciuda promiscuității morale și materiale care conturează contextul vieții lor cotidiene.

În privința inculpatului F.N.C., prima instanță a reținut, exterior particularităților propriilor activități circumscrise complicității, ca formă a pluralității de infractori, ca circumstanță atenuantă, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen. și împrejurarea unei contribuții sau participări infracționale de mai mică amploare, a unui rol preponderent secundar în raport de poziția inculpatului P.O.I., de fapt „capul” activităților de trafic de persoane/minori. Așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, recunoașterea unor date și împrejurări ale realității, ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei. Aceste condiții au fost apreciate de prima instanță ca fiind îndeplinite în cauză față de inculpatul F.N.C.

Nu aceeași este situația inculpatului P.O.I. care a probat o contribuție activă, acesta fiind principalul autor al faptelor de trafic de persoane și trafic de minori, și în privința căruia probatoriul nu a antamat nici măcar un indiciu al atenuării răspunderii penale.

Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de încriminare, dispozițiile părții generale a C. pen. și regimul de sancționare a infracțiunilor săvârșite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracțiunile comise, vârsta părților vătămate la momentul activității infracționale, urmările produse asupra fizicului, dar, mai ales, asupra psihicului acestora (în cazul infracțiunilor prev. de Legea nr. 678/2001), ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpaților, prima instanță a stabilit inculpaților câte o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndreptățească aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea regimului de executare, prima instanță a reținut că față de ansamblul activităților infracționale comise, gravitatea faptelor și consecințele sociale profund negative ale acestora, impactul asupra valorilor sociale lezate și necesitatea constrângerii și reeducării inculpaților, în privința inculpatului P.O.I., numai executarea pedepsei în regim de detenție răspunde în mod adecvat funcțiilor și scopului pedepsei.

Prima instanță a luat act de încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - Târgu Frumos, fără încuviințarea instanței, luată față de inculpatul P.O.I., prin sentința penală nr. 561 din data de 06 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalului Iași în Dosarul nr. 4039/99/2009, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 666 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, prin respingerea recursului declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași.

În privința inculpaților F.N.C. și R.L.R., instanța a reținut că, raportându-se la persoana acestora și la conținutul faptelor comise, la particularitățile dezvoltării psiho-sociale a acestora și la ansamblul împrejurărilor cauzei, plasarea acestora în mediul carceral poate avea efecte negative și exterioare perspectivei de reintegrare socială, astfel că a considerat că scopul educativ, represiv și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

În baza dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 65 alin. (2) C. pen., alăturat de pedeapsa principală, prima instanță a stabilit inculpaților și o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. La individualizarea, în această modalitate, a pedepsei complementare, instanța a avut în vedere comportamentul ilicit al inculpaților, atitudinea lor în relațiile cu victimele, relevată de probele menționate mai sus (în cazul inculpaților P.O.I. și F.N.C., raportat la infracțiunile prev. de Legea nr. 678/2001), apreciind că aceștia sunt incompatibili cu exercitarea drepturilor interzise.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, instanța a reținut că prin decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Deciziile date către instanța supremă în soluționarea recursurilor în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești în temeiul art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanța a ținut seama și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst c. Marii Britanii, cauza Sabou și Pârcălab c. României, Cumpănă și Mazăre c. României), direct aplicabilă în dreptul intern odată cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție.

Analizând aplicabilitatea pedepselor accesorii în cauză, în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu ansamblul circumstanțelor personale ale tuturor inculpaților, instanța a apreciat că aceștia sunt nedemni în exercitarea drepturilor interzise.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile, instanța a reținut că în prezenta cauză acțiunea civilă în privința victimelor T.A.E. și B.I.A. se exercită din oficiu, conform art. 17 C. proc. pen., având în vedere că vizează persoane cu capacitate restrânsă de exercițiu.

Aceste victime ale traficului de minori au trăit semnificative suferințe ca urmare a faptelor inculpaților P.O.I. și F.N.C., umilințele nejustificate produse prin abuzurile și exploatarea sexuală la care au fost supuse creându-le o traumă psihică cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând reparație fiind unul evident.

Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații, neputându-se stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 998, 999 C. civ. (în vigoare la data faptelor), și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală și nu se stabilesc în raport cu posibilitățile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esențială este stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferență în plus și nici o diferență în minus.

În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la drepturile fundamentale ale persoanei, la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la conviețuirea socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viața unor tinere aflate în căutarea propriului drum în viață, a integrității fizice și psihice a unor minori, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, organul judiciar fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul emoțional, astfel cum rezultă din probele cauzei.

Astfel, este de reținut că această cuantificare nu este supusă unor criterii determinative, limitativ prevăzute de lege. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanța a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunile exercitate de către inculpați, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părților civile.

Sunt evidente consecințele negative suferite de părțile civile în plan psihic, traumele psihice (puse în evidență nu numai de constrângerile morale și de impactul acțiunilor agresive, dar și vârsta victimelor) și fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acestora la viața socială și la care instanța a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri.

Astfel, în cazul tuturor victimelor cu privire la care, în prezenta cauză acțiunea civilă se exercită din oficiu, evaluările psiho-sociale întocmite de către psihologii desemnați de Agenția Națională de Luptă împotriva Traficului de Persoane Iași, au pus în evidență existența unor „situații de traumă extrem de severă, cu afectare directă asupra propriei persoane”.

Față de cele arătate, instanța a apreciat că este justificată acordarea de daune morale și, statuând în echitate, în baza disp. art. 14, 15, 17 și art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părțile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exercițiu și a obligat inculpații P.O.I. și F.N.C., în solidar, la plata către partea civilă T.A.E. a sumei de 5.000 RON și către partea civilă B.I.A. a sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile de ordin moral cauzate victimelor prin săvârșirea infracțiunilor de „trafic de minori”.

Prima instanță a reținut că veniturile bănești obținute din practicarea prostituției sunt determinabile, pornind de la declarațiile părților vătămate și ale clienților acestora. Astfel, din declarațiile acestora rezultă atât media clienților pe zi, cât și costul prestației minime și a câștigului mediu zilnic, multiplicat cu numărul de zile care rezultă din probatoriul administrat, determinându-se astfel valoarea câștigurilor ilicite, sume de bani obținute în totalitate de inculpatul P.O.I. din traficul de persoane și traficul de minori, sume supuse confiscării, măsura care va opera de la persoana care a beneficiat de pe urma exploatării sexuale a victimelor (inculpatul P.O.I.), banii ajungând la această persoană direct, prin remiterea lor de către clienții tinerelor exploatate.

La confiscarea sumelor, instanța a făcut aplicarea principiilor jurisprudențiale statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, (a se vedea decizia nr. 391 din 19 ianuarie 2005 și decizia nr. 4457 din 21 iulie 2005), potrivit cărora banii dobândiți de participanți prin săvârșirea infracțiunii se confiscă, dispunându-se obligarea persoanei la plata sumei de care a beneficiat, măsurile de siguranță constituind sancțiuni și, ca atare, au caracter personal.

Făcând aplicarea normelor imperative ale art. 19 din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol.

În baza disp. art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 111 alin. (2) C. pen., a luat față de inculpatul P.O.I. măsura de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. și, în consecință, a dispus confiscarea sumelor de bani dobândite în urma comiterii infracțiunilor de „trafic de persoane” și „trafic de minori”, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia (sume rezultate după scăderea din acestea a sumelor de bani care au servit la despăgubirea victimelor, cu titlu de daune morale), după cum urmează:

- suma de 36.920 RON, care nu a servit la despăgubirea victimei B.I.A. (50 RON - F.I.C., 400 RON - 6 bărbați din Arad, 120 RON - 2 bărbați, în apartamentul din Târgu Frumos, 150 RON - 3 clienți racolați în barul „B.” din Târgu Frumos, 4.200 RON - 6 clienți/zi x 50 RON/client = 300 RON x 14 zile (2 săptămâni, Arad) și 42.000 RON - 7 clienți/zi x 50 RON/client = 350 RON x 120 zile (4 luni); din totalul de 46.920 RON se va scădea suma de 10.000 RON care a servit la despăgubirea victimei B.I.A., cu titlu de daune morale.

- suma de 7.500 RON, care nu a servit la despăgubirea victimei B.E. (5 clienți/zi x 50 RON/client x 30 zile = 7.500 RON); victima B.E. nu a solicitat despăgubiri.

În privința victimei T.A.E., s-a reținut că probele cauzei sunt susceptibile a dovedi suma totală obținută de inculpatul P.O.I. prin prestarea de către victimă a activităților sexuale la care era obligată, respectiv 740 RON (15 RON - diferența dintre 30 RON achitată de clientul T.M. și 15 RON primiți de victimă), 25 RON (diferența dintre 50 RON achitată de numitul „B.” și 25 RON primiți de victimă), 700 RON (14 zile x 1 client/zi în medie x 50 RON/client). Suma destinată despăgubirii victimei este însă superioară acesteia.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 111 alin. (2) C. pen., s-a luat față de inculpatul P.O.I. măsura de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. și, în consecință, s-au confiscat sumele de 50 RON, și respectiv 50 RON, dobândite prin valorificarea drogurilor, prin vânzările către colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „T.”.

Împotriva sentinței penale indicate mai sus au declarat apel inculpații P.O.I. și F.N.C.

Inculpatul P.O.I. a criticat sentința pentru nelegalitate deoarece:

1. Au fost încălcate dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză”, a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută, fiind dispoziții referitoare la compunerea instanței.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate s-a arătat că deși prin sentința penală nr. 559 din 07 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 12119/99/2011, prin care a restituit dosarul pentru refacerea rechizitoriului, Tribunalul Iași nu s-a pronunțat asupra fondului, s-a pronunțat totuși cât se poate de pertinent asupra actului de sesizare statuând că „faptele imputate inculpaților sunt insuficient descrise, sunt neclare, imprecise”, iar după admiterea recursului formulat de D.I.I.C.O.T., cu ocazia continuării judecății, a înlăturat toate mijloacele de probă obținute în această fază procesuală, reținând în totalitate probatoriul din cursul urmăririi penale și preluând în totalitate situația de fapt așa cum a fost ea reținută prin rechizitoriu, lipsa de circumstanțiere în ceea ce privește locul săvârșirii, modul și timpul persistând și în cuprinsul hotărârii criticate.

2. În mod greșit s-a dispus încetarea de drept a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece în faza de judecată măsura odată luată poate fi doar revocată sau înlocuită de către instanță, nicidecum nu se poate constata încetarea de drept a acesteia. S-a susținut, deci, că măsura obligării de a nu părăsi localitatea este încă în vigoare până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive sau până la revocarea sau înlocuirea ei.

3. Prin aprecierea greșită a mijloacelor de probă obținute atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată s-au reținut circumstanțe care agravează situația inculpatului P.O.I.

S-a arătat că probele în dovedirea săvârșirii de către inculpatul P.O.I. a traficării părții vătămate B.I.A. sunt inexistente, la dosar nefiind nici o mărturie care poate fi coroborată cu declarația acesteia. Singura mărturie care arată că partea vătămată B.I.A. a întreținut relații sexuale cu un bărbat este cea a martorului M.C.I. potrivit căruia „numai cu numita B.I. am întreținut o singură dată raporturi sexuale la domiciliul acesteia din Târgu Frumos, dar nu contra cost”.

S-a mai arătat că deși există contradicții între declarațiile date de această parte vătămată, prima instanță, fără o motivare concretă, a preluat conținutul faptic (care agravează situația apelantului), așa cum a fost declarat de partea vătămată în faza de urmărire și astfel cum a fost prezentat și în rechizitoriu, înlăturând nejustificat și în totalitate declarația aceleiași părți vătămate date în fata instanței.

Cu privire la partea vătămată T.A.E., inculpatul a arătat că nu s-a dovedit că a știut de starea de minoritate a acesteia și nici că ar fi fost amenințată pentru a i se înfrânge voința în scopul exploatării prin prostituție, aceasta fiind ocupația părții vătămate înainte de a-l cunoaște pe inculpat.

4. Prin aprecierea greșită a probelor s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu art. 72 C. pen. S-a arătat că prima instanță a aplicat inculpatului P.O.I. maximul de pedeapsă, neluând în calcul nici măcar lipsa antecedentelor penale, făcând o diferență de 7 ani între pedeapsa aplicată acestuia și cea aplicată inculpatului F.N.C.

Inculpatul F.N.C. a solicitat reducerea pedepsei într-un cuantum care să permită aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., arătând că, fiind plecat să muncească în străinătate, este posibil să nu poată respecta programul de supraveghere ce îi va fi stabilit potrivit hotărârii primei instanțe. A solicitat și reducerea daunelor morale la care a fost obligat de prima instanță.

Prin decizia penală nr. 46 din 25 martie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P.O.I. și F.N.C., împotriva sentinței penale nr. 519 din 14 decembrie 2012 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o.

A obligat inculpatul P.O.I. să plătească statului suma de 450 RON, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 300 RON, onorariu apărător oficiu.

A obligat inculpatul F.N.C. să plătească statului suma de 150 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Sub aspectul chestiunilor procedurale invocate, Curtea a constatat că nu există în cauză nereguli care să atragă desființarea sentinței, deoarece prin sentința penală nr. 559 din 07 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 12119/99/2011, prin care a restituit dosarul pentru refacerea rechizitoriului, Tribunalul Iași nu s-a pronunțat asupra existenței faptelor și vinovăției inculpaților, astfel că nu este incident în cauză cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Critica referitoare la dispoziția de încetare de drept a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a apreciat că nu poate fi primită, menținerea acestei măsuri până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, așa cum a solicitat apelantul P.O.I., fiind contrară disp. art. 372 C. proc. pen., potrivit cărora instanța de apel nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

S-a constatat că prima instanță a reținut, pe baza probatoriului judicios administrat, o corectă situație de fapt, pe care instanța de control judiciar și-a însușit-o, și a dat faptelor reținute în sarcina fiecărui inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a apreciat că soluția de condamnare a inculpaților pentru trafic de persoane și trafic de minore este conformă probelor administrate în cauză, cât și prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 și în acest context nu este rezultatul unei erori de fapt.

Conform declarațiilor părților vătămate, acestea au fost silite de inculpați să practice prostituția, prin violență și amenințări, în folosul inculpaților.

În cauză nu există nici un motiv întemeiat care să justifice înlăturarea din examinare a declarațiilor părților vătămate. Dimpotrivă, declarațiile acestora sunt concordante în ceea ce privește condițiile în care au fost exploatate, comportamentul și abuzurile la care au fost supuse de către inculpați și rolul fiecăruia dintre ei.

S-a reținut că rolul esențial în desfășurarea activității de traficare îl deținea inculpatul P.O.I., care racola victimele, aducea clienți pentru întreținerea de raporturi sexuale, cel care stabilea măsurile de supraveghere a victimelor și care încasa sumele de bani de la clienți.

Victimele au confirmat prezența inculpatului F.N.C. alături de „capul” activității de traficare, acesta, prin actele sale, respectiv întreținerea, concomitent cu inculpatul P.O.I., de raporturi sexuale cu victima B.E., în contextul în care aceasta era pusă în situația de vulnerabilitate prin conduita violentă a celui din urmă inculpat, suportul material și moral oferit la răpirea efectivă a victimei B.I.A. în toamna anului 2007, supravegherea și cazarea acesteia în propriul apartament și transportarea către diferite locații unde era plasată diverșilor clienți, întărind rezoluția infracțională a inculpatul P.O.I., acordându-i asistență activă, morală și materială.

S-a reținut că declarațiile părților vătămate concordă și cu privire la comportamentul violent al inculpatului P.O.I. care a proferat amenințări victimei T.A.E. cu acte de violență sau cu moartea asupra sa și a familiei sale, în special asupra surorii mai mici a victimei și care după o primă perioadă de speculare a naivității victimei B.I.A., în cadrul așa-zisei „relații de prietenie”, a luat-o cu forța și sub amenințarea cu un cuțit cu care a și tăiat-o pe brațul stâng, a dus-o într-un apartament al inculpatului F.N.C.

Prin urmare, s-a constatat că prima instanță a stabilit corespunzător împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională, rezultând că părțile vătămate au fost obligate să practice prostituția în condițiile impuse de inculpați și în folosul lor exclusiv.

Chiar dacă pe parcursul judecării procesului, partea vătămată B.I.A. și-a modificat declarațiile inițiale s-a apreciat că nu se impune reținerea unei alte situații decât cea stabilită de prima instanță, deoarece diferențele dintre declarații privesc aspecte fără relevanță esențială asupra fondului acuzațiilor, respectiv în special cu privire la locațiile în care a fost exploatată, la perioada exploatării sexuale. În plus, partea vătămată nu și-a motivat convingător schimbarea de poziție adoptată și nu a prezentat date, elemente și împrejurări în raport de care să se poată considera că primele declarații erau nereale și nu serveau stabilirii adevărului în cauză.

Însă, vinovăția inculpaților rezultă nu numai din declarațiile date de părțile vătămate în cursul urmăririi penale și menținute în mare măsură în cursul judecății, dar și din declarațiile martorilor audiați în cauză, martori ce au apelat la serviciile sexuale ale părților vătămate sau care au pus la dispoziția inculpatului P.O.I. apartamentele în care erau exploatate victimele.

S-a reținut că martorii T.M., A.I.C., H.C. au întreținut raporturi sexuale cu victima T.A.E., contra unor sume de bani pe care aceștia le-au achitat inculpatului P.O.I.

Martorul H.C. a întreținut raporturi sexuale și cu victima B.E., plătindu-i inculpatului P.O.I. suma de 50 RON.

Martorul I.P.C. și R.V. au pus la dispoziția inculpatului P.O.I. apartamentele în care martorul H.C. a întreținut raporturi sexuale cu victimele T.A.E. și B.E. Martorul R.V. a declarat că în perioada martie-octombrie 2008, inculpatul P.O.I. venea de mai multe ori (3-4 ori pe săptămână) cu fete tinere și diverși bărbați care întrețineau relații sexuale într-una din camerele locuinței martorului, acesta fiind de acord cu propunerea făcută în acest sens de concubina sa B.P., mama victimei B.E., în schimbul unor bunuri, respectiv băuturi alcoolice, alimente și țigări, martorul confirmând prezența victimelor B.E. și T.A. printre acele tinere.

Deși martorul H.C. nu a întreținut raporturi sexuale cu victima B.I.A., a confirmat prezența acesteia printre fetele oferite de inculpatul P.O.I., care se ocupa de racolarea clienților și încasa bani de la cei care întrețineau relații sexuale cu fetele.

Din declarațiile martorului M.C. a rezultat că a întreținut relații sexuale cu victima B.I.A. la domiciliul acesteia, dar nu contra cost. Cu toate acestea, martorul a precizat că în oraș, în mediul persoanelor care frecventau barurile, s-a auzit că inculpatul P.O.I. „se ocupa cu sechestrarea de persoane tinere în imobilul din Târgu Frumos”.

Cât privește participația penală a inculpatului F.N.C. la traficul de persoane, Curtea a reținut că întreținerea, concomitent cu inculpatul P.O.I., de raporturi sexuale cu victima B.E., în contextul în care aceasta era pusă în situația de vulnerabilitate prin conduita violentă a celui din urmă inculpat, suportul material și moral oferit inculpatului P.O.I. la răpirea efectivă a victimei B.I.A. în toamna anului 2007, supravegherea și cazarea acesteia în propriul apartament și transportarea către diferite locații unde era plasată diverșilor clienți, constituie o constrângere, în sensul legii, a părților vătămate, realizând în drept elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, pentru care corect a fost condamnat.

Cât privește susținerile din motivele de apel ale inculpatului P.O.I. referitoare la faptul că victima T.A. ar fi întreținut raporturi sexuale cu diverși bărbați și înainte de a-l cunoaște pe inculpat, Curtea a reținut că în situația acestei victime minore, chiar dacă acțiunea de recrutare și găzduire s-ar face fără constrângere, legiuitorul prezumă în mod absolut că victima traficului, o persoană minoră, nu are capacitatea de a exprima liber un consimțământ valabil.

Curtea a constatat, așadar, că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță, respectiv participarea și vinovăția inculpaților au fost pe deplin dovedite, astfel că soluția de condamnare a inculpaților este justă.

Solicitarea inculpaților privind reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate nu a fost primită de instanța de apel.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului P.O.I., Curtea a reținut că infracțiunea de trafic de persoane pentru care acesta a fost condamnat în primă instanță, este sancționată cu închisoare de la 5 la 15 ani, iar infracțiunea de trafic de minori, este sancționată cu închisoare de la 10 la 20 ani.

Pedepsele aplicate inculpatului P.O.I. sunt în cuantumul minimului special al pedepsei prevăzute de legiuitor, la stabilirea acestora, prima instanță având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Deși este lipsit de antecedente penale, s-a constatat că prima instanță întemeiat nu a reținut în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a) C. pen. O „conduită bună” nu se reduce la absența antecedentelor penale, ci implică, de asemenea, o atitudine cuviincioasă față de muncă, o comportare corectă în toate relațiile sociale, o respectare riguroasă a îndatoririlor ce-i revin. Or, o astfel de conduită nu a fost probată în cauza de față, prima instanță având, dimpotrivă, date suficiente pentru a concluziona că nu se impune reținerea acestei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Lipsa antecedentelor penale nu constituie o împrejurare care să reducă semnificativ periculozitatea socială a inculpatului sau gravitatea faptei în ansamblu și să impună astfel coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Față de limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori reținute în sarcina inculpaților, gravitatea ridicată a faptelor săvârșite rezultată din modalitatea și împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise, numărul actelor materiale și valoarea însemnată a câștigului ilicit realizat, gradul de contribuție al fiecărui inculpat, în principal al inculpatului P.O.I., Curtea a constatat că pedepsele stabilite de prima instanță și modalitatea de executare a acestora corespund criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de natură să-și atingă scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Curtea a mai constatat că în favoarea inculpatului F.N.C. prima instanță a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. și, pe cale de consecință, nu numai că a redus sub minimul special pedepsele aplicate, dar a stabilit și o modalitate neprivativă de libertate pentru executarea acestora.

În condițiile reținerii pluralității de victime, a formei continuate a infracțiunii și, mai ales, a modalității concrete de săvârșire a infracțiunilor, Curtea a constatat că împrejurării unei contribuții sau participări infracționale de mai mică amploare, a unui rol preponderent secundar al inculpatului F.N.C. în raport de poziția inculpatului P.O.I., reținute de prima instanță ca circumstanțe atenuante, li s-a dat un efect juridic suficient în operațiunea de individualizare a pedepselor, nefiind justificată o nouă reducere a acestora, dar nici o altă modalitate de executare a pedepsei aplicate.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că prima instanță, deși a reținut două împrejurări de natură a atrage, potrivit legii, un regim sancționator mai aspru (forma continuată a infracțiunii și concursul de infracțiuni), observând caracterul facultativ al agravării, nu a sporit pedepsele aplicate și nici nu a adăugat un spor.

De asemenea, s-a constatat că, în raport de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, modalitatea concretă de săvârșire și durata în timp a activității infracționale, nu există temeiuri de reducere a pedepselor aplicate inculpaților, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite de prima instanță.

Nici critica inculpatului F.N.C. de reducere a daunelor morale acordate părților civile T.A.E. și B.I.A. nu a fost apreciată ca fiind întemeiată, Curtea apreciind, în acord cu prima instanță, că sumele de 5.000 RON (pentru partea civilă T.A.E.) și 10.000 RON (pentru partea civilă B.I.A.) acordate ca echivalent al traumelor și suferințelor încercate de acestea ca urmare a faptelor ilicite ale inculpaților apelanți, reprezintă o justă și integrală despăgubire.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri inculpații P.O.I. și F.N.C.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., prin apărător, au pus concluzii de admitere a recursurilor.

Cu privire la inculpatul P.O.I. apărătorul a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și nu a scăzut acestuia pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Referindu-se la inculpatul F.N.C. același apărător a solicitat reindividualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate acestuia, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte amintește că decizia penală nr. 46 a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași la data de 25 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar rezultă că, în susținerea recursurilor, inculpații P.O.I. și F.N.C. deși invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticile formulate de aceștia nu fac posibilă incidența acestui caz de casare.

Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Înalta Curte amintește că acest caz de casare permite Înaltei Curți să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu și asupra situației de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor.

Cum criticile formulate de recurenții inculpați prin prisma acestui caz de casare se referă la greșita individualizare a pedepselor cu privire la cuantumul acestora și individualizarea modalității de executare, Înalta Curte amintește că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o Curte de Casație, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.

Aspectele invocate de recurenții P.O.I. și F.N.C. cu privire la pedeapsă și la modul de individualizare a pedepsei exced conținutului cazului de casare evocat, care se referă doar la pedeapsa aplicată în alte limite decât cele stabilite de lege.

Legiuitorul stabilește în termeni imperativi limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului de aplicare și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege.

Greșita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel încât apreciază Înalta Curte că incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate de legiuitor.

Reținerea unor circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, stabilirea modalității de executare a pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de individualizare a pedepselor și nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a abrogării cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpați sub acest aspect.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.O.I. și F.N.C. împotriva deciziei penale nr. 46 din 25 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate T.E.A., B.I.A. și B.E., în sumă de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2013.