Pirate CD acquittals upheld after prosecutor fails to prove commercial purpose; illegal car search bars evidence

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 4/115/2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N.H.J.R., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004, constatată în data de 3 decembrie 2004 și 16 decembrie 2004.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004, constatată la 16 decembrie 2004.

În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat s-a aplicat inculpatului M.N.H.J.R. o amendă administrativă de 500 (cincisute) RON.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.A. (R.O.A.C.T.), împotriva inculpatului M.N.H.J.R. și în consecință va obliga inculpatul să plătească părții civile R.A. (R.O.A.C.T.) echivalentul în lei la data plății al sumei de 1044 dolari SUA

Au fost respinse celelalte pretenții ale părții civile R.A. (R.O.A.C.T.) formulate împotriva aceluiași inculpat.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.C. împotriva inculpatului M.N.H.J.R. și în consecință inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.C. echivalentul în lei la data plății al sumei de 1086 dolari SUA.

S-au respins celelalte pretenții ale părții civile M.C. formulate împotriva aceluiași inculpat.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată A.I. împotriva inculpatului M.N.H.J.R.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. raportat la art. 139 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare s-a dispus confiscarea specială și distrugerea, pe cheltuiala inculpatului, a următoarelor produse un Hard Disk marca M. cu nr. serial xxx; un Hard Disk marca H. cu nr. serial aaa; un Hard Disk marca I. cu nr. serial bbb.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. raportat la art. 139 alin. (14) lit. c) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare s-a dispus confiscarea specială și distrugerea, pe cheltuiala inculpatului, a următoarelor produse pirat și produse defecte: cele 402 CD-DVD-uri pirat evidențiate în anexele 4, 5, 6, 10, 12 al Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A. conform punctelor D, E, F din același raport; cele 12 casete video evidențiate în Anexa 9, conform pct. J din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A.; cele 137 coperte videograme tip CD-DVD specificate la pct. M din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A.; cele 13 CD-DVD-uri defecte specificate la pct. 1 din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A.; o casetă video specificată la pct. L din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A., cele 4 CD-uri specificate în procesul-verbal de ridicare de la dosarul de urmărire penală, conform procesului-verbal de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 3945 din 06 decembrie 2004.

S-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor produse: 63 videograme tip CD și DVD evidențiate în Anexa 11 conform pct. G din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A.; 6 produse soft tip CD specificate la punctul H din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A.; 63 videograme tip casetă video specificate în Anexa 7 (52 videograme) și Anexa 8 (11 videograme) conform pct. K din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 al O.R.D.A.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului T.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 constatată la 03 decembrie 2004.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. același inculpat a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005, constatată la 11 ianuarie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. inculpatul T.D. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 constatată la 11 ianuarie 2006.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. s-au respins acțiunile civile formulate de părțile vătămate: Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, M.C., A.S.I. și R.A. (R.O.A.C.T.) împotriva inculpatului T.D.

În baza art. 139 alin. (14) lit. c) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare s-a dispus confiscarea specială și distrugerea, pe cheltuiala inculpatului a următoarelor produse pirat: 252 CD-uri evidențiate în Anexa 3 la Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006; 46 CD-uri tip DVD evidențiate în Anexa 5 la Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006; 67 CD-uri și DVD-uri defecte evidențiate la pct. 5 al Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006.

S-a dispus restituirea către inculpatul T.D. a următoarelor produse: 111 CD-uri evidențiate în Anexa 1 la Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006 și conform procesului-verbal de desigilare din 13 ianuarie 2006 aflat la dosar urmărire penală; 144 CD-uri și 10 DVD-uri evidențiate în Anexa 2 la Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006 și conform procesului-verbal de desigilare din 13 ianuarie 2006 aflat la dosar urmărire penală; 267 CD-uri și DVD-uri evidențiate în Anexa 4 la Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006 și conform procesului-verbal de desigilare din 13 ianuarie 2006 aflat la dosar urmărire penală; 1591 coperte specificate la pct. 3 al Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 4454 din 15 martie 2006; 619 CD-uri și DVD-uri produse neînregistrate (blankuri) toate, cu excepția celor deja predate conform procesului-verbal din 13 ianuarie 2006 de la dosar urmărire penală.

Pentru se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 27 decembrie 2006, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații T.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004, art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004, art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen. și M.N.H.J.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 1396 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004, art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen.

În esență, în sarcina inculpatului T.D. s-a reținut că a oferit spre vânzare, prin intermediul societății de profil pe care o administra, CD-uri și DVD-uri pirat unor cumpărători și că a deținut la domiciliul său mai multe astfel de mărfuri pirat și totodată că a stocat/rulat pe sisteme de calcul produse soft pentru a căror utilizare era necesară licența producătorilor.

În sarcina inculpatului M.N.H.J.R. s-a reținut că a inscripționat CD-uri, DVD-uri cu produse soft piratate pe care apoi le-a comercializat unor persoane și că a rulat/stocat pe 3 CD-uri ridicate de la domiciliul său produse soft pentru a căror utilizare era necesară licența producătorilor.

În cauză a fost acvirat Dosarul nr. 606/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-au luat declarații celor 2 inculpați, au fost administrate probe cu înscrisuri și probe testimoniale, din analiza cărora instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ceea ce-l privește pe inculpatul T.D., prin rechizitoriul parchetului s-a reținut următoarea stare de fapt la data de 01 decembrie 2004 Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița că la SC S.I. SRL Reșița se comercializează videograme pirat.

Urmare acestei sesizări la data de 03 decembrie 2004 s-a efectuat o verificare la SC S.I. SRL, iar în fața societății se aflau două persoane care tocmai au cumpărat de la societatea amintită mai multe suporturi magnetice cu înregistrări audio video, care nu prezentau însemnele holografice obligatorii la produsele originale.

Produsele au fost ridicate de la cei doi martori și au fost expertizate de către experții Oficiului Român pentru drepturile de autor (ORDA), care în procesul-verbal de constatare tehnico-științifică nr. 3946 din 06 decembrie 2004 au stabilit că cele două DVD-uri format DVD, ridicate de la cei doi martori L.V. și C.R.A. sunt produse pirat. În urma celor constatate de către experții O.R.D.A. și în baza informațiilor culese de către organele de cercetare penală s-a solicitat la data de 11 ianuarie 2006 emiterea unei autorizații de percheziție de către Tribunalul Caraș-Severin, care să vizeze apartamentul unde domiciliază inculpatul T.D., astfel încât a fost emisă autorizația de percheziție nr. 1 din 11 ianuarie 2006 în Dosarul nr. 774/2006 pe baza căreia s-a efectuat verificarea autoturismului inculpatului T.D. cu numerele de înmatriculare X1, precum și a apartamentului unde acesta locuia, aflat pe str. M. din Reșița, rezultatul percheziției fiind impresionant. În urma verificării autoturismului și locuinței inculpatului T.D.a s-au constatat următoarele: 162 CD- uri cu fonograme; un număr de 4767 CD-uri și DVD-uri cu fonograme; un număr de 252 CD-uri cu produse soft; un număr de 51 casete audio neînregistrate (blank-uri); un număr de 619 CD-uri și DVD-uri neînregistrate (blank-uri); un număr de 1591 coperte; un număr de 313 CD-uri și DVD-uri videograme. Toate produsele identificate în procesul-verbal de percheziție au fost ridicate și înaintate experților O.R.D.A. pentru a se stabili autenticitatea acestora.

În urma verificării CD-urilor, DVD-urilor și copertelor transmise O.R.D.A. spre expertizare, s-au constatat următoarele: un număr de 162 CD-uri sunt fonograme originale; un număr de 4700 CD-uri și DVD-uri sunt fonograme pirat; un număr de 252 CD-uri sunt produse soft pirat; un număr de 67 CD-uri și DVD-uri sunt defecte; un număr de 51 casete audio sunt neînregistrate (blank-uri); un număr de 619 CD-uri și DVD-uri sunt neînregistrate (blank-uri); un număr de 1591 sunt coperte pirat; un număr de 313 CD-uri și DVD-uri sunt videograme pirat.

De asemenea la domiciliul inculpatului au fost identificate mai multe înscrisuri sub formă de agende sau foi volante pe care erau trecute liste cu diferite titluri de videograme, reprezentând solicitări din partea clienților pentru împrumut.

S-a reținut însă de către instanța de fond că starea de fapt prezentată de parchet în rechizitoriu nu este conformă cu cea care rezultă din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată.

Astfel, în primul rând, în sarcina inculpatului T.D. s-a reținut că, în data de 3 decembrie 2004 ar fi vândut martorilor C.R.A. și L.V., în magazinul SC S.I. SRL administrat de acesta, 2 CD-uri format DVD conținând înregistrări audio-video care nu prezentau însemnele holografice obligatorii pentru produsele originale, faptă ce s-ar circumscrie infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004.

Infracțiunea prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004 constă în distribuirea sau deținerea, în scopuri comerciale, de mărfuri pirat ori dispozitive pirat de control al accesului în magazine specializate în distribuirea de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

Din declarațiile martorilor C.R.A. și L.V. a rezultat că, în momentul în care aceștia au cumpărat cele 2 CD-uri despre care se face vorbire în rechizitoriu, la magazinul administrat de inculpat era o vânzătoare, pe care aceștia nu au putut-o nominaliza.

De asemenea, din declarațiile martorei T.F. - fosta soție a inculpatului - a rezultat că aceasta era cea care se ocupa efectiv de magazin, declarația acesteia coroborându-se cu cea a inculpatului T.D. în acest sens. Tot din declarațiile martorei T.F. și ale inculpatului T.D. rezultă și că la magazinul aparținând SC S.I. SRL au avut angajată și o vânzătoare.

Coroborând declarațiile martorei T.F., cu cele ale inculpatului T.D. și cu cele ale martorilor C.R.A. și L.V., a rezultat că la data de 3 decembrie 2004, nu inculpatul este cel care a comercializat cele 2 CD-uri către cei doi martori, neputându-se reține astfel în sarcina sa că ar fi săvârșit prima modalitate (distribuirea) a acțiunii ce formează elementul material specific infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004.

Totodată, s-a reținut că nu există nicio dovadă a faptului că inculpatul T.D. este cel care ar fi plasat cele 2 CD-uri în magazinul pe care-l administra și nici că ar fi avut cunoștință despre existența acestora, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa nici realizarea celei de-a doua modalități (deținerea) a acțiunii ce formează elementul material al aceleiași infracțiuni.

Prin urmare, s-a reținut că, deși s-a făcut dovadă că, prin intermediul magazinului SC S.I. SRL s-au comercializat 2 CD-uri către martorii C.R.A. și L.V. și că cele 2 CD-uri format DVD sunt produse pirat (conform procesului-verbal de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 3946 din 6 decembrie 2004), nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost comercializate (distribuite) de inculpatul T.D. și nici că același inculpat ar fi responsabil pentru deținerea lor, așadar deși fapta în materialitatea sa există, nu s-a făcut dovada că aceasta a fost săvârșită de inculpat.

Această concluzie este susținută și de faptul că, după primirea raportului de constatare tehnico-științifică prin care se arată că CD-urile cumpărate de martorii C.R.A. și L.V. sunt produse pirat, în data de 16 decembrie 2004, s-a procedat la efectuarea unei verificări la magazinul SC S.I. S.R.L., ocazie cu care au fost ridicate 2 casete audio pentru care s-au prezentat documente de proveniență de către martora T.F.

Cele două casete ridicate s-a dovedit a fi produse originale (procesul-verbal de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 4099 din 15 iulie 2005), nu s-au găsit la magazin alte produse care să fie piratate, iar la percheziția efectuată la aceeași dată la domiciliul părinților inculpatului nu s-au găsit niciun fel de bunuri cu privire la care să existe suspiciuni că ar fi produse pirat.

În al doilea rând, s-a reținut în sarcina inculpatului T.D. că, la percheziția efectuată la domiciliul acestuia la data de 11 ianuarie 2006, au fost găsite numeroase produse pirat ce au fost deținute în vederea comercializării, faptă ce s-ar circumscrie infracțiunilor prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și respectiv art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și că, la aceeași percheziție s-au identificat mai multe produse soft fără licențe, ce au fost deținute în vederea comercializării, faptă ce s-ar circumscrie infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004.

Prin încheierea de ședință din 20 mai 2008, instanța de fond, văzând că la data constatării infracțiunilor mai sus descrise, reținute în sarcina inculpatului T.D. erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 123/2005 care modifică și completează Legea nr. 8/1996 și Legea nr. 285/2004, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului din cele 3 infracțiuni reținute prin rechizitoriu, în 2 infracțiuni concurente prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 și respectiv art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005.

Infracțiunea prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 constă în oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice. Alin. (3) al art. 1396 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 prevede o cauză de agravare a pedepsei, în situația în care faptele de la alin. (2) se săvârșesc în scop comercial.

La data de 11 ianuarie 2006 (la doi ani după constatarea primei fapte - 3 decembrie 2004) la domiciliul și asupra mașinii inculpatului T.D. s-a efectuat o percheziție, ocazie cu care s-au ridicat numeroase CD-uri și DVD-uri, precum și coperte și casete audio.

S-a reținut însă că, între fapta constatată la 3 decembrie 2004, care așa cum s-a stabilit nu a fost săvârșită de inculpat, și cea constatată la 11 ianuarie 2006, nu există nicio legătură.

Astfel, așa cum s-a mai reținut, după constatarea faptului că, la data de 3 decembrie 2004 cei 2 martori (C.R.A. și L.V.) au cumpărat 2 CD-uri pirat de la magazinul aparținând SC S.I. S.R.L., s-au efectuat un control la acest magazin și apoi percheziție la domiciliul părinților inculpatului, nefiind găsite mărfuri pirat. Într-adevăr, la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului la 11 ianuarie 2006 s-au găsit mai multe produse care s-au dovedit a fi pirat, însă nu există nicio dovadă că vreo persoană ar fi cumpărat, de la inculpat astfel de mărfuri, astfel că nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost oferite sau distribuite de către inculpat.

În ce privește deținerea și depozitarea, ca modalități alternative de săvârșire a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, s-a reținut că, deși s-a făcut dovada că inculpatul a deținut/depozitat la domiciliul său mai multe mărfuri pirat, nu s-a făcut dovada că acestea au fost deținute/depozitate în scopul distribuirii.

Inculpatul, atât în declarațiile sale din faza de urmărire penală, cât și în cele din faza de judecată a susținut că este colecționar de muzică de aproximativ 25 de ani și că, în scopul întregirii colecției sale cumpăra de pe piața liberă CD-uri, DVD-uri și coperte în calup, acesta fiind și motivul pentru care la percheziție s-au identificat mai multe exemplare conținând aceleași opere muzicale.

De asemenea inculpatul a specificat că nu a vândut niciodată CD-uri sau DVD-uri din colecția sa. Declarația inculpatului este confirmată atât de martora T.F. - fosta soție a inculpatului, cât și de martorii G.I. și A.D.

S-a mai reținut și că, faptul că la percheziția efectuată la domiciliul părinților inculpatului la data de 16 decembrie 2004 nu s-au identificat bunuri pirat și deci nu s-a identificat atunci, măcar parțial, această colecție, nu este de natură a face dovada contrară celor susținute de inculpat cu privire la colecționarea de CD-uri, DVD-uri și coperte cuprinzând opere muzicale, întrucât la data de 3 decembrie 2004 nu s-a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului, deși acesta locuia la același domiciliu cu cel percheziționat la 11 ianuarie 2006.

Totodată, s-a reținut că, deși în rechizitoriul parchetului, în susținerea faptului că inculpatul ar fi oferit sau distribuit mărfuri pirat se arată că, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul acestuia, s-au ridicat mai multe liste și agende care cuprind potențiali cumpărători, la dosarul de urmărire penală nu se regăsesc aceste înscrisuri și cu toate că instanța de fond a solicitat depunerea lor (încheierea ședinței publice din 12 februarie 2008) parchetul nu le-a putut prezenta (răspunsul parchetului de la dosar fond).

Coroborând probele mai sus analizate s-a reținut că mărfurile pirat ridicate de la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției au fost deținute/depozitate la domiciliul acestuia cu scopul întregirii colecției sale personale și nefăcându-se dovada că inculpatul ar fi oferit spre vânzare sau ar fi vândut astfel de mărfuri, aceste mărfuri nu au fost deținute/depozitate în scopul distribuirii.

Referitor la transport, ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, s-a constatat de către tribunal următoarele: la data de 11 ianuarie 2006, pe lângă percheziția efectuată la domiciliul inculpatului, s-a efectuat o percheziție și asupra autoturismului marca D.T., cu nr. de înmatriculare X1. Din conținutul autorizației și a încheierii în baza căreia a fost aceasta emisă a rezultat că tribunalul a autorizat efectuarea unei percheziții numai cu privire la domiciliul inculpatului T.D., nu și cu privire la autoturismul în discuție.

Din declarația martorei T.F. (care la data efectuării percheziției era soția inculpatului T.D.) a rezultat, contrar celor consemnate în procesul-verbal de percheziție de la, că organele de poliție și procurorul nu au prezentat martorei autorizația de percheziție și că, în fapt, martora nu și-a dat consimțământul la efectuarea acestei percheziții, aceasta fiind intimidată de atitudinea organelor de poliție care, s-au prezentat cu 3 mașini la sediul magazinului SC S.I. S.R.L unde se afla martora, i-au luat acesteia telefonul mobil și i-au solicitat imperativ să le conducă la domiciliul unde locuia împreună cu inculpatul.

Pe de altă parte, s-a reținut că numai în declarația martorei V.E. prezentă la efectuarea percheziției, se consemnează că martora T.F. ar fi permis accesul organelor de poliție în autoturismul percheziționat, în declarația celeilalte martore prezente la percheziție nemairegăsindu-se această consemnare.

Acest aspect, coroborat cu declarația martorei T.F. și cu faptul că în procesul-verbal de percheziție nu se specifică faptul că, în lipsa unei autorizații valabile, s-a cerut permisiunea de a se percheziționa și autoturismul respectiv, conduce la concluzia că această percheziție s-a efectuat fără ca T.F. să-și fi dat acordul în mod real.

S-a reținut astfel că percheziția asupra autoturismului marca D.T. s-a efectuat în lipsa unei autorizații valabile emise de judecător, în lipsa inculpatului și a consimțământului expres al soției acestuia (martora T.F.), fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la probele obținute ilegal.

Tot în privința autoturismului respectiv s-a reținut și că, prin certificatul de înmatriculare depus la dosar, inculpatul a făcut dovada faptului că acest autoturism este proprietatea sa personală și nu se află în proprietatea SC S.I. SRL și totodată, prin contractul de transport depus la dosar, inculpatul a făcut dovada că distribuirea și transportul mărfurilor puse în vânzare de SC S.I. SRL se fac prin intermediul unei firme de curierat.

Față de reținerea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la percheziția efectuată asupra autoturismului, faptul că în acesta au fost găsite mărfuri aparținând SC S.I. SRL este irelevant, sub aspectul dovedirii săvârșirii acțiunii de "transport", cu atât mai mult cu cât, din declarația martorei T.F. a rezultat că, la momentul percheziției, o parte din marfa distribuită către SC S.I. SRL era depozitată în autoturism în vederea recepționării, întrucât spațiul magazinului era foarte mic, iar această susținere nu este contrazisă de nicio probă administrată în cauză.

S-a reținut astfel că, față de analiza probelor mai sus expusă, nu sunt incidente în speță dispozițiile tezei a II-a a art. 10 din O.U.G. nr. 123/2005 care prezumă existența scopului comercial în situația identificării de mărfuri pirat în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici, întrucât inculpatul a făcut dovada că autoturismul marca D.T. este proprietatea sa și nu este utilizat de firma SC S.I. SRL pe care o administrează.

Totodată, cu privire la cea de-a două ipoteză prev. de alin. (2) al art. 1366 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 (deținerea în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice), s-a reținut că percheziția din data de 11 ianuarie 2006 în urma căreia s-au ridicat produsele pirat a fost efectuată la domiciliul inculpatului T.D. și nu la sediul SC S.I. S.R.L., astfel încât nu s-a făcut dovada că produsele pirat au fost deținute la punctul de lucru al societății administrate de inculpat.

Acest aspect face ca, în speță, să nu fie incidente nici dispozițiile tezei I a art. 10 din O.U.G. nr. 123/2005 care prezumă existența scopului comercial în situația identificării mărfurilor pirat la sediul, punctele de lucru sau anexele persoanelor juridice de profil, întrucât mărfurile pirat nu au fost identificate la sediul SC S.I. SRL Reșița.

Concluzionând, cu privire la infracțiunea prev. și ped. de art. 1366 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 reținută în sarcina inculpatului T.D. prin rechizitoriul parchetului, instanța de fond a constatat că nu s-a făcut dovada existenței scopurilor prevăzute de lege (scopul distribuirii și scopul comercial) care condiționează încadrarea drept infracțiune a săvârșirii acțiunilor alternative prevăzute de ipoteza normei, situație în care se reține că fapta imputată inculpatului nu există în materialitatea sa, prin urmare, inculpatul T.D. a fost achitat.

Infracțiunea prev. și ped. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 constă în reproducerea neautorizată, pe sisteme de calcul, a programelor pentru calculator, în oricare din următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Cu privire la această infracțiune reținută în sarcina inculpatului T.D. s-a constatat că, pentru realizarea conținutului constitutiv al acestei infracțiuni este impusă condiția ca, modalitățile alternative de reproducere neautorizată a programelor pentru calculator să se realizeze pe "sisteme de calcul".

Ori, în procesul-verbal de percheziție de la dosar se specifică faptul că nu au fost găsite și nici ridicate de la domiciliul inculpatului sisteme de calcul (PC sau HD), ci au fost ridicate CD-uri, DVD-uri pe care erau inscripționate produse soft, CD-uri, DVD-uri ce s-au dovedit a fi produse pirat.

Prin urmare, negăsindu-se la domiciliul inculpatului sisteme de calcul, s-a reținut că nu s-a făcut dovada că programele soft inscripționate pe CD-urile, DVD-urile ridicate au fost instalate, stocate sau executate, afișate ori transmise în rețea internă prin intermediul unor astfel de sisteme.

Așa fiind, s-a constatat că faptei inculpatului îi lipsește unul din elementele constitutive pentru a se circumscrie infracțiunii.

În ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că, împotriva inculpatului, partea vătămată Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei la data plății al sumei de 4840 euro, partea vătămată R.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei la data plății al sumei de 1824 dolari SUA, partea vătămată M.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei al sumei de 2687 dolari SUA, iar partea vătămată A.S.I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei al sumei de 6642 dolari SUA.

Referitor la părțile civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și R.A., întrucât constituirea de parte civilă a acestor societăți privește produse ridicate de la inculpatul T.D. ca și obiecte materiale ale infracțiunilor pentru care acesta a fost achitat în temeiul art. 10 lit. a) și raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a reținut că, având în vedere temeiurile de achitare și dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., despăgubirile solicitate nu pot fi acordate.

Prin urmare acțiunea civilă formulată de către cele 2 părți vătămate a fost respinsă.

În ce privește acțiunea civilă formulată de părțile vătămate M.C. și A.S.I., instanța de fond a apreciat că, nefăcându-se dovada că programele soft inscripționate pe CD-urile, DVD-urile ridicate de la inculpat ar fi fost folosite sau puse în circulație, prin simpla deținere a acestor programe, nu s-a produs niciun prejudiciu moral sau material celor două societăți. Prin urmare acțiunea civilă formulată de cele 2 părți vătămate a fost de asemenea respinsă.

În ce-l privește pe inculpatul M.N.H.J.R., prin rechizitoriul parchetului s-a reținut următoarea stare de fapt: la data de 03 decembrie 2004, au fost identificați martorii C.R.A. și L.V. având asupra lor 6 CD-uri pe care aceștia au declarat că le-au achiziționat de la inculpatul M.N.H.J.R. În urma acestor declarații s-a efectuat la domiciliul inculpatului o percheziție în urma căreia au fost ridicate în vederea expertizării printre altele 3 hard discuri. Pe acestea se găseau înregistrate mai multe fișiere tip imagine CD/DVD cu extensiile "bin", "cue", "mdf, "mds", precum și programe de calculator cum ar fi W.X.P., A.F.R.P.E., etc. Acestea conțineau programe de calculator pentru care era necesară autorizarea titularului de drepturi (art. 4 din Directiva 91/250/CEE) și pentru care inculpatul nu a putut prezenta licențele aferente. Conform declarațiilor martorilor, aceștia s-au prezentat în aceiași zi la domiciliul inculpatului de pe str. C. din Reșița și au solicitat cumpărarea unor jocuri de calculator, iar inculpatul în prezența martorilor a copiat de pe hardul PC-ului său jocuri pe un CD blak pe care l-a vândut contra sumei de 100.000 ROL. Prin procesul-verbal de constatare tehnico-științifică nr. 3945 din 06 decembrie 2004 s-a stabilit că inculpatul M. a comercializat martorului C.R. produse soft piratate.

S-a reținut însă de către tribunal că starea de fapt prezentată de parchet în rechizitoriu nu este întru totul conformă cu cea care rezultă din probele administrate în cauză.

Astfel, în sarcina inculpatului M.N.H.J.R. s-a reținut, în primul rând că, în data de 3 decembrie 2004 ar fi inscripționat și vândut martorilor C.R.A. și L.V. 4 CD-uri ce conțineau opere piratate și că, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului la data de 16 decembrie 2004 s-au găsit mai multe CD-uri pirat, faptă ce s-ar circumscrie infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004.

Parchetul, în rechizitoriu, a arătat că starea de fapt mai sus reținută se probează cu declarațiile martorilor L.V. și C.R.A., care au cumpărat de la inculpat cele 4 CD-uri și cu raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 3945 din 6 decembrie 2004 care face dovada că cele 4 CD-uri sunt produse pirat, precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 4099 din 15 iulie 2005 care face dovada că CD-urile, DVD-urile și copertele ridicate de la domiciliul inculpatului sunt mărfuri pirat.

Cu privire la declarațiile celor 2 martori nominalizați în rechizitoriul parchetului tribunalul a reținut însă următoarele: martorul C.R.A. în faza de urmărire penală a declarat că împreună cu martorul L.V., care ar fi vecin cu inculpatul M., s-a prezentat la domiciliul inculpatului și i-a solicitat acestuia să-i înregistreze 4 CD-uri (câte 2 pentru fiecare martor). În aceeași declarație martorul arată și că cele 4 CD-uri au fost inscripționate de către inculpat în prezența sa și că inculpatul le-a solicitat martorilor câte 150.000 lei pentru fiecare CD. La fel a declarat și martorul L.V.

În faza de judecată însă, martorul C.R.A. a arătat că martorul L.V. se ocupa cu vânzarea de CD-uri și că îl cunoștea pe inculpatul M. din piață, unde și inculpatul vindea asemenea produse, că organele de poliție au aflat de la acest martor că inculpatul M. s-ar ocupa cu vânzarea de CD-uri, că ambii martori au primit bani de la organele de poliție pentru a cumpăra CD-urile și că nu a văzut personal ca inculpatul M. să fi inscripționat CD-urile. S-a reținut că pe declarația martorului L.V. din faza de urmărire penală se arată că acesta are domiciliul în Bocșa, fapt ce contrazice declarația acestui martor că ar fi vecin cu inculpatul M. (care domiciliază în Reșița) și care duce la concluzia că prima parte a declarației din faza de judecată a martorului C.R.A., corespunde adevărului.

De asemenea, față de faptul că aceiași martori (C.R.A. și L.V.), în aceeași zi, 3 decembrie 2004, au fost identificați cumpărând CD-uri pirat și la SC S.I. S.R.L., societate administrată de inculpatul T.D., cu toate că cei doi inculpați nu se cunoșteau și între activitățile lor nu exista nicio legătură, întărește concluzia instanței că, și ultima parte a declarației din faza de judecată a martorului C.R.A., cu privire la modul în care au procedat organele de poliție, corespunde adevărului.

Având în vedere și declarația inculpatului M.N.H.J.R. de la dosar, în care arată că cei doi martori au insistat să le dea cele 4 CD-uri, spunându-i că vin din partea unui prieten, precum și cele mai sus reținute, s-a constatat că prin modul și împrejurările în care au acționat, cei doi martori au instigat inculpatul la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, neexistând niciun element care să indice că, în lipsa acestei intervenții, infracțiunea ar fi avut loc. S-a reținut astfel că, în aceste condiții, pronunțarea unei condamnări numai pe baza declarațiilor celor 2 martori, s-ar constitui într-o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum a decis și Curtea Europeană în cazul Teixeiro de Castro vs. Portugalia 1998.

Având în vedere analiza probelor și considerentele mai sus expuse, cu privire la cele 4 CD-uri găsite asupra martorilor C.R.A. și L.V. s-a reținut că faptei inculpatului îi lipsește latura subiectivă.

Referitor la celelalte CD-uri, DVD-uri și coperte ridicate de la domiciliul inculpatului și care s-au dovedit a fi mărfuri pirat, s-a reținut că nu există nicio dovadă că acestea ar fi fost realizate de inculpatul M., astfel încât faptei îi lipsește latura obiectivă.

În al doilea rând, în sarcina inculpatului M.N.H.J.R. s-a reținut că, la percheziția domiciliară din data de 16 decembrie 2004 au fost ridicate 3 HD pe care există instalate programe soft pentru a căror utilizare era necesară licența producătorilor, faptă ce s-ar circumscrie infracțiunii prev. și ped. de art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificată cu Legea nr. 285/2004.

Prin încheierea ședinței publice din 20 mai 2008, având în vedere starea de fapt descrisă în rechizitoriu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea de mai sus în infracțiunea prev. și ped. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată cu Legea nr. 285/2004.

Cu privire la această infracțiune s-a reținut că, într-adevăr, conform procesului-verbal de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 4099 din 15 iulie 2005 rezultă că o parte din programele instalate/stocate pe cele 3 HD-uri ridicate de la domiciliul inculpatului au fost utilizate fără licența producătorilor. De asemenea, s-a reținut că, HD-ul, constituie un element Hardware care reprezintă o extensie a PC-ului și este un sistem de calcul în accepțiunea legii,așa cum s-a reținut și mai sus.

Referitor la programele instalate/stocate inculpatul a declarat că le-a procurat de pe piața liberă, neexistând nicio dovadă care să contrazică această susținere, după cum nu există nicio dovadă că inculpatul ar fi folosit aceste programe altfel decât pentru uzul personal.

Având în vedere împrejurările mai sus descrise în care s-a săvârșit fapta, faptul că pentru unele dintre programele stocate inculpatul a prezentat licențele producătorilor, că acesta se află la prima încălcare a legii penale și că prejudiciul produs este relativ mic, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului M.N.H.J.R., prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În ce privește acțiunea civilă formulată de părțile vătămate R.A., M.C., A.I. și E.A.G. împotriva inculpatului M.N.H.J.R., s-au reținut următoarele: cu privire la partea vătămată E.A.G., prin încheierea din data de 20 mai 2008 s-a dispus scoaterea din cauză ca urmare a faptului că, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din 20 decembrie 2005 s-a dispus, în legătură cu produsele specificate în constituirea de parte civilă, scoaterea inculpatului M.N de sub urmărirea penală.

Partea vătămată R.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei al sumei de 1714 dolari SUA reprezentând contravaloarea produselor soft specificate în anexele 7, 4, 3.2 și 1.1 ale raportului de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 4099 din 15 iulie 2005.

Cu privire la prejudiciul solicitat s-a reținut însă că produsele specificate în anexa 7, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A., sunt produse originale; inculpatul a declarat că a cumpărat aceste produse din Germania; este adevărat că inculpatul nu a prezentat o dovadă scrisă în acest sens, însă, având în vedere că nu există nicio probă care să facă dovada unei stări contrare celei susținute de inculpat.

Prin urmare s-a reținut că s-a făcut numai dovada parțială a producerii unui prejudiciu, în sumă de 1044 dolari SUA (din cei 1714 dolari SUA solicitați), reprezentând contravaloarea programelor soft specificate în anexa 4 la raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A., care conform concluziilor acestui raport sunt produse pirat.

Partea vătămată M.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei al sumei de 1929 dolari SUA. Dintre programele soft enumerate în constituirea de parte civilă s-a reținut că, pentru programele W.X.P., X.H.E. și W. inculpatul a prezentat licențele originale, acesta neputând prezenta licențe pentru programul O.X.P. Pentru acest din urmă program, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1629 dolari SUA reprezentând contravaloarea a 3 CD-uri ce conțin acest program.

S-a reținut însă că în anexa 10 la raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A., singura anexă ce conține programe soft stocate pe CD - DVD-uri, acest program se regăsește copiat doar pe 2 suporturi electronice, la pozițiile 26 și 67 din această anexă. Prin urmare s-a constatat că prejudiciul material a fost dovedit parțial, până la concurența echivalentului în lei al sumei de 1086 dolari SUA.

Având în vedere că programele soft nu au fost distribuite altor persoane și nu au fost introduse pe piața liberă, s-a reținut că nu s-a produs un prejudiciu moral.

Partea vătămată A.I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4440 euro, însă nu s-a făcut dovada acestui prejudiciu întrucât programul specificat în constituirea de parte civilă nu se regăsește pe niciuna dintre anexele la raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A.

Având în vedere temeiurile în baza cărora a fost achitat inculpatul și dispozițiile art. 346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata prejudiciilor dovedite, conform considerentelor de mai sus.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 139 alin. (14) lit. b) și c), precum și art. 139 alin. (15) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată s-a dispus distrugerea pe cheltuiala inculpatului a celor 3 HD-uri și a produselor pirat, dar și restituirea produselor pentru a căror utilizare nu era necesară licența producătorilor, precum și a produselor originale.

Împotriva Sentinței penale nr. 40 din 10 iunie 08 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței apelate și urmare a rejudecării, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, întrucât în mod greșit s-a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina inculpatului T.D. infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pe motiv că nu a vândut direct martorilor C.R. și L.V. produse pirat, și acestea au fost distribuite de vânzătoarea magazinului, și că între fapta din data de 03 decembrie 2004 și cea din 11 ianuarie 2006 nu există legătură.

Se mai arătat că activitatea materială s-a realizat prin deținerea și transportul în scopul distribuirii de mărfuri pirat la punctul de lucru al SC S.I. SRL așa cum rezultă din declarația martorei V.E. prezentă la percheziționarea autoturismului, că percheziția a fost legal realizată în acest sens fiind și depoziția martorei V.E. care a confirmat că numita T.F. a permis accesul organelor de poliție în autoturismul percheziționat, înăuntrul căruia a fost depozitată marfă, deoarece spațiul magazinului era mic.

S-a mai susținut în motivarea apelului că instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul T.D. din trei infracțiuni reținute în rechizitoriu în două infracțiuni concurente, iar în dispozitiv se pronunță conform încadrării juridice faptelor prin rechizitoriu.

În privința inculpatului M.N.H.J. este criticată soluția de achitare raportat la probele administrate și din care reiese că martorii menționați i-au solicitat să le înregistreze patru CD- uri pe care inculpatul le-a inscripționat în prezența martorilor primind suma de 150.000 lei pentru fiecare CD, raportul de constatare tehnico științifică dovedind că CD-urile sunt mărfuri pirat, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art 1396 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Deși raportul de constatare tehnico-științifică a stabilit că o parte din programele instalate sau stocate pe cele trei hard discuri ridicate de la domiciliul inculpatului au fost utilizate fără licența producătorilor, în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 181 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 1399 din Legea nr. 8/1996.

Prin Decizia penală nr. 27 A din 12 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 4/115/2007, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a desființat hotărârea apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

La termenul de judecată din 20 mai 2008 instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul T.D., din încadrarea reținută în rechizitoriu în: o infracțiune prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 (pentru fapta din data de 03 decembrie 2004); o singură infracțiune prev. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123 din 1 septembrie 2005 și o infracțiune prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată de Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 (fapta din 11 ianuarie 2006), iar pentru inculpatul M.N.H.J.R., din infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (6) în infracțiunea prev. de art. 1396 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004, dând cuvântul părților cu privire la această excepție.

Prin aceiași încheiere, instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor comise după cum urmează: a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului T.D. din încadrarea reținută în rechizitoriu într-o infracțiune prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 pentru fapta din 03 decembrie 2004; o singură infracțiune prev. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 și o infracțiune prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005, pentru faptele din data de 11 ianuarie 2006. Pentru inculpatul M. s-a apreciat că încadrarea pentru fapta prev. de art. 1396 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 este corectă și s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (6) în infracțiunea prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată prin Legea nr. 285/2004.

La același termen de judecată, instanța a rămas în pronunțare și a amânat succesiv pronunțarea pentru termenul din 3 iunie și ulterior 10 iunie 2008.

Contrar mențiunilor cuprinse în încheierea menționată, instanța s-a pronunțat asupra faptelor reținute în sarcina inculpaților potrivit încadrării juridice cuprinse în rechizitoriu, ignorând dispozițiile pe care le luase în încheierea menționată.

Potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și limitelor pedepsei aplicabile.

Având în vedere consecințele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, legea de procedură penală prevede că, această schimbare nu poate avea loc decât în anumite condiții, a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților și, în primul rând, al inculpatului, cât și a soluționării corecte a cauzei.

Încălcarea dispoziției atrage nulitatea absolută astfel încât situația este asimilată cu încălcarea dreptului la apărare ce nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea acesteia spre rejudecare.

În acest sens, se mai reține și că potrivit dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale", legea recunoscându-i dreptul la o apărare efectivă și eficientă, ce nu poate fi asigurată în condițiile în care instanța omite a analiza cereri esențiale pentru inculpat, respectiv cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei.

În speță, instanța a pus în discuție schimbarea de încadrare juridică conform celor menționate și a procedat în consecință, dând o altă calificare juridică faptelor decât cea reținută în actul de acuzare, pentru ca în dispozitiv să se pronunțe asupra încadrării juridice pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, ceea ce face ca sentința penală să nu poată fi înțeleasă lăsând loc arbitrarului și interpretărilor succesive. Din moment ce instanța de fond, la termenul de judecată la care a soluționat cauza, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpaților, în vederea respectării dreptului la apărare al inculpaților și pentru ca aceștia au înțeles să își formuleze concluziile potrivit noii încadrări juridice, avea obligația de a se pronunța asupra faptelor și noilor texte legale.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații T.D. și M.N.H.J.R., recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. Dosar 4/115/2007.

Inculpatul T.D. a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel, apreciind că au fost respectate dispozițiile art. 334 C. proc. pen. și nu s-a încălcat dreptul său la apărare. Inculpatul M.N.J. a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe. A apreciat că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil al inculpatului, deoarece în mod greșit a reținut că nu s-ar fi pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice la judecarea în fond a cauzei. În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Prin Decizia penală nr. 3041 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de inculpați, s-a dispus casarea Deciziei penale nr. 27A din 12 martie 2009 și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Examinând recursurile declarate, Înalta Curte a reținut că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au fost trimiși în judecată inculpații T.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004, art. 1396 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004, art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen. și M.N.H.J.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 1396 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004, art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificat prin Legea nr. 285/2004 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen.

La termenul de judecată din 15 aprilie 2008, prima instanță, în baza disp. art. 334 C. proc. pen. a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, astfel: o infracțiune prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8 din 96 (pentru fapta din 3 decembrie 2004), o singură infracțiune prev. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată prin Legea nr. 295/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 și o infracțiune prev. de art. 1396 din Legea nr. 8/1996 (fapta din 11 ianuarie 2006) în privința inculpatului T.D.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.N.J.H. s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/96 în infracțiunea prev. de art. 1369 din Legea nr.8 din 96 modificată și completată.

Prin încheierea din 20 mai 2008, Tribunalul Caraș-Severin a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi inculpați, așa cum a fost pusă în discuție la termenul din 15 aprilie 2008, întrucât în considerentele și dispozitivul încheierii de la acel termen, s-a omis să se consemneze că instanța a schimbat încadrarea juridică.

Examinând Decizia penală nr. 40 din 10 iunie 2008, Înalta Curte a reținut că inculpații au fost achitați pentru infracțiunile prev. de art. 1399 și 1396 alin. (2), 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) și art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor la data de 15 aprilie 2008, contrar susținerilor instanței de prim control judiciar - Curtea de Apel Timișoara.

De asemenea, au fost respectate disp. art. 334 C. proc. pen., instanța de fond punând în discuție schimbarea încadrării juridice, reprezentantul parchetului și inculpații prin apărători aleși, arătând că nu se opun.

În această ipoteză, au fost admise recursurile inculpaților, casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Urmare casării hotărârii de către instanța de recurs cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, aceasta s-a pronunțat asupra apelul declarat de Tribunalul Caraș-Severin .

Prin Decizia penală nr. 55A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin împotriva Sentinței penale nr. 40 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 4/115/2007 privind pe inculpații T.D. și M.N.H.J.R.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Astfel, în ceea ce privește achitarea inculpatului T.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, instanța de apel a apreciat că în mod corect a stabilit prima instanță că inculpatul nu a fost cel care a vândut în mod direct martorilor C.R. și L.V. cele două CD-uri format DVD produse pirat, chiar dacă magazinul S.I. SRL era administrat de către acesta, cele două CD-uri fiind comercializate martorilor de către vânzătoarea magazinului. De altfel, la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul părinților inculpatului nu au fost găsite produse pirat astfel încât în situația în care inculpatul T.D. avea asemenea preocupări de a pune în circulație produse, respectiv CD-uri pentru care nu avea licență, era firesc ca la domiciliul său să fie găsite asemenea obiecte.

Infracțiunea prev. de art 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004 constă în distribuirea sau deținerea în scopuri comerciale de mărfuri pirat ori dispozitive pirat de control al accesului în magazine specializate în distribuirea de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

Așa cum rezultă din depozițiile celor doi martori menționați anterior, aceștia au primit cele 2 CD-uri din magazinul inculpatului T.D., dar acestea le-au fost puse la dispoziție de către o persoană de sex feminin nenominalizată.

Fosta soție a inculpatului T.F. a declarat în fața primei instanțe, că ea este cea care se ocupa efectiv de magazin, aceasta fiind și susținerea inculpatului T.D.

Prin urmare, coroborând probele administrate, rezultă în mod cert că nu se poate reține comiterea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, nefiind întrunite elementele materiale ale laturii obiective, în modalitatea distribuirii celor două CD-uri, la dosar neexistând vreo dovadă în acest sens.

În legătură cu cele două infracțiuni concurente prev. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005, așa cum s-a dispus de către instanța de fond prin schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen., aceasta se realizează sub aspectul laturii obiective, prin acțiunea de oferire, distribuire, deținere ori depozitarea sau transportul în scopul distribuirii de mărfuri pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice.

La percheziția domiciliară efectuată la 11 ianuarie 2006 la domiciliul inculpatului au fost găsite mai multe produse pirat și produse soft fără licență deținute în vederea comercializării, percheziție efectuată la un interval de doi ani de la data constatării primei fapte, astfel încât între fapta presupusă a fi comisă la data de 3 decembrie 2004 și cea de la data de 11 ianuarie 2006 nu există elemente care să conducă la reținerea unității rezoluției infracționale.

La data de 11 ianuarie 2006 la domiciliul inculpatului au fost găsite mai multe produse pirat dar pentru a putea fi reținute elementele constitutive ale infracțiunii analizate se impune cu necesitate efectuarea dovezii că asemenea produse au fost deținute în vederea comercializării sau a oferirii și distribuirii în orice modalitate. Organul de urmărire penală nu a reușit să răstoarne apărarea inculpatului în sensul că acesta este un colecționar de muzică și că CD-urile erau destinate exclusiv uzului personal, în condițiile în care afirmațiile sale au fost întărite de depozițiile martorilor audiați și care au confirmat pasiunea inculpatului pentru muzică. În ceea ce privește fapta din 3 decembrie 2004 la percheziția efectuată la acel moment la domiciliul părinților inculpatului nu au fost identificate bunuri pirat, iar faptul că la acel moment asemenea bunuri nu existau la domiciliul la care s-a efectuat percheziția, nu răstoarnă afirmația inculpatului și înclinația acestuia pentru audierea unor anumite genuri muzicale.

Instanța de apel și-a însușit punctul de vedere reținut de către prima instanță în sensul că nu este întrunită nici activitatea materială de transportare ca modalitate alternativă de comitere a faptei, întrucât nu s-a dispus de către instanță percheziționarea autoturismului cu nr. înmatriculare X1, și în lipsa autorizației necesară pentru a se putea proceda la verificarea mașinii și a consimțământului persoanei care folosea autoturismul, respectiv martora T.F., o asemenea activitate este nelegală.

De altfel, în procesul-verbal de percheziție al autoturismului nu se menționează un eventual acord al fostei soții a inculpatului la verificarea mașinii, astfel încât nu se poate deduce ca fiind existent și valabil un asemenea acord, cu atât mai mult cu cât cele 2 martore asistente, respectiv V.E. și I.F. au declarații contradictorii în privința accesului lucrătorilor de poliție la autoturism.

Instanța de apel și-a însușit motivarea oferită de către prima instanță în privința proprietarului autoturismului și a modalității în care se realiza transportul mărfurilor puse în vânzare de SC S.I. SRL .

În ceea ce privește modalitatea de deținere în scopul utilizării prin comunicare publică la punctul de lucru al persoanelor juridice a produselor pirat, instanța de apel a considerat că percheziția domiciliară a fost efectuată la locuința inculpatului, care nu coincide cu punctul de lucru al societății S.I. SRL al cărei administrator este inculpatul și nu se poate deduce în lipsa unor probe certe că, deținerea la domiciliu a unor produse pirat echivalează cu comercializarea acestora la punctul de lucru al societății administrate, nefăcându-se dovada scopului ce califică fapta analizată, respectiv al distribuirii și al celui comercial, în mod corect a stabilit prima instanță că fapta nu există în privința inculpatului T.D.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului T.D. și comiterea infracțiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 ce constă în reproducerea neautorizată pe sistem de calcul a programelor de calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Față de această definiție dată infracțiunii, s-a reținut că elementul material ce formează latura obiectivă a infracțiunii trebuie să se realizeze prin sistem de calcul, respectiv printr-un ansamblul de elemente hardware și soft ware care contribuie la funcționarea sistemului.

La percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului nu au fost identificate asemenea sisteme de calcul și nu s-a făcut dovada că programele inscripționate pe CD-urile și DVD-urile ridicate au fost executate, afișate etc, prin intermediul unor asemenea sisteme. Prin urmare în mod corect a constatat instanța de fond ca nefiind întrunite elementele constitutive ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii dispunând achitarea inculpatului.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.N.J.H. s-a reținut în sarcina acestuia că în data de 3 decembrie 2004 a inscripționat și vândut martorilor C.R. și L.V. 4 CD-uri ce conțineau opere piratate, iar cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 16 decembrie 2004 s-au găsit mai multe CD-uri pirat, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996 .

Fapta reținută în sarcina inculpatului constă în realizarea în scopuri comerciale cu orice mijloace și în orice mod de mărfuri pirat, sau dispozitive pirat de control al accesului, faptă care nu poate fi reținută în sarcina inculpatului întrucât martorul C.R. a arătat că martorul L.V. este vecin cu inculpatul, solicitându-i să îi înregistreze 4 CD-uri, plătind în schimb suma de 150.000 lei vechi pentru fiecare CD.

Martorii nu și-au menținut pozițiile procesuale în cursul judecății, prezentând o altă stare de fapt decât cea relatată în cursul urmăririi penale, respectiv martorul L.V. nu a mai susținut că este vecin cu inculpatul M. și a menționat că îl cunoștea pe acesta din piață, amândoi ocupându-se cu comercializarea CD-urilor, martorul C. arătând că atât el cât și martorul L. au primit bani de la organele de poliție pentru a cumpăra CD-urile și că nu a văzut cum inculpatul M. a inscripționat CD-urile vândute ulterior.

Instanța de apel a reținut că afirmația martorului L. potrivit cu care ar fi vecin cu inculpatul M., afirmație efectuată în cursul urmăririi penale nu este adevărată, câtă vreme din actele de stare civilă prezentate în fața instanței de fond reiese că martorul are domiciliul în Bocșa, astfel încât depozițiile martorului L. apar ca neverosimile.

Instanța de apel și-a însușit opinia primei instanțe cu privire la modalitatea de achiziționare a celor 2 CD-uri pirat, în condițiile în care în aceiași zi cei doi martori s-au prezentat atât la sediul SC S.I. SRL, societate administrată de către inculpatul T.D., cât și la inculpatul M., fiind greu de acceptat că în aceiași zi celor doi martori le-au trebuit CD-urile piratate.

În această situație este de luat în considerare depoziția inculpatului M. referitoare la atitudinea martorilor de a insista în achiziționarea celor 4 CD-uri care realizează elementele instigării, cu atât mai mult cu cât în lipsa atitudinii insistente a martorilor nu există vreo dovadă că inculpatul ar fi executat activitatea infracțională, aceasta nefiind susținută și de alte probe.

În mod corect instanța de fond a constatat lipsa intenției inculpatului cu privire la cele 4 CD-uri găsite asupra martorilor C.R. și L.V., iar cu privire la celelalte CD-uri, organele de urmărire penală nu au făcut dovada că CD-urile piratate au fost efectuate de inculpatul M.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 pentru care instanța de fond a dispus achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative, instanța de apel a reținut că această faptă constă în reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 a concluzionat că o parte din programele instalate sau stocate pe cele 3 HD-uri ridicate de la domiciliul inculpatului au fost utilizate fără licența producătorilor, astfel încât este realizată latura obiectivă infracțiunii.

S-a mai reținut că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. și raportat la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, prejudiciul relativ mic cauzat părților vătămate, urmarea produsă prin comiterea faptei și atingerea minimă asudă relațiilor sociale ocrotite de norma penală, aplicarea unei amenzi administrative este suficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs, astfel cum au fost susținute oral de procuror, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, în baza probatoriului administrat, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, cu excepția infracțiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 pentru care s-a dispus achitarea inculpatului T.D.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de parchet, în sensul greșitei achitări a inculpaților, soluția dispusă de instanța de fond și menținută de instanța apel fiind corectă.

Astfel, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen., singurul temei al răspunderii penale este infracțiunea, rezolvarea acțiunii penale prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare fiind posibilă numai dacă instanța, ca urmare a evaluării probelor, constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. prevăd: "Probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului."

Criteriul determinant în aprecierea probelor și implicit în soluționarea acțiunii penale, îl constituie forța acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual sau de organul judiciar care l-a administrat.

Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect că probele administrate în cauză, temeinic analizate în considerentele hotărârilor, nu dovedesc în mod cert, dincolo de orice dubiu, temeinicia acuzațiilor aduse inculpaților privind săvârșirea infracțiunilor pretins săvârșite, acestea nefiind apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații, potrivit dispozițiilor art. 52 C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 1396 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004, în mod corect s-a stabilit că nu se poate reține comiterea acesteia de către inculpatul T.D., nefiind întrunite elementele materiale ale laturii obiective, în modalitatea distribuirii, având în vedere că nu acesta a vândut în mod direct la data de 03 decembrie 2004 martorilor C.R. și L.V. cele două CD-uri format DVD produse pirat, chiar dacă magazinul S.I. SRL era administrat de către inculpat, cele două CD-uri fiind comercializate martorilor de către vânzătoarea magazinului. De asemenea, la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul părinților inculpatului la aceeași dată nu au fost găsite CD-uri pentru care nu avea licență, iar în situația în care inculpatul T.D. avea preocupări de a pune în circulație asemenea produse, respectiv CD-uri pentru care nu avea licență, era firesc ca la domiciliul său să fie găsite asemenea obiecte.

Referitor la cele două infracțiuni concurente prev. de art. 1396 alin. (2) raportat la alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 - constând în oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul în scopul distribuirii de mărfuri pirat, precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice - soluția de achitare a inculpatului este, de asemenea, corectă, întrucât nu s-a făcut dovada existenței scopurilor prevăzute de lege (scopul distribuirii și scopul comercial).

Astfel, la percheziția efectuată la 11 ianuarie 2006, efectuată la un interval de doi ani de la data constatării primei fapte, la domiciliul inculpatului au fost găsite mai multe produse pirat și produse soft fără licență, însă organul de urmărire penală nu a reușit să răstoarne apărarea inculpatului susținută și de martorii audiați în cauză, în sensul că acesta este un colecționar de muzică și că CD-urile erau destinate exclusiv uzului personal.

În mod corect ambele instanțe au apreciat că nu este întrunită nici activitatea materială de transportare, ca modalitate alternativă de comitere a faptei, având în vedere incidența dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., întrucât percheziția efectuată asupra autoturismului D.T. cu nr. înmatriculare X1 nu s-a dispus de către instanță, iar în lipsa autorizației necesară pentru a se putea proceda la verificarea mașinii și a consimțământului persoanei care folosea autoturismul, respectiv martora T.F., o asemenea activitate este nelegală.

Totodată, cu privire la cea de-a două ipoteză prev. de alin. (2) al art. 1366 din Legea nr. 8/1996 modificată și completată cu Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005 (deținerea în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice), s-a reținut că percheziția din data de 11 ianuarie 2006, în urma căreia s-au ridicat produsele pirat, a fost efectuată la domiciliul inculpatului T.D. și nu la sediul SC S.I. S.R.L., astfel încât nu s-a făcut dovada că produsele pirat au fost deținute la punctul de lucru al societății administrate de inculpat, nefiind deci incidente nici dispozițiile tezei I a art. 10 din O.U.G. nr. 123/2005 care prezumă existența scopului comercial în situația identificării mărfurilor pirat la sediul, punctele de lucru sau anexele persoanelor juridice de profil, întrucât mărfurile pirat nu au fost identificate la sediul SC S.I. SRL Reșița.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.N.J.H., Înalta Curte constată, de asemenea, că soluțiile dispuse față de acesta sunt legale și temeinice.

Referitor la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, care constă în realizarea în scopuri comerciale cu orice mijloace și în orice mod de mărfuri pirat sau dispozitive pirat de control al accesului, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii.

Astfel, în sarcina inculpatului, s-a reținut că în data de 3 decembrie 2004 a inscripționat și vândut martorilor C.R. și L.V. 4 CD-uri ce conțineau opere piratate, iar cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 16 decembrie 2004 s-au găsit mai multe CD-uri pirat, parchetul apreciind că situația de fapt este probată cu declarațiile martorilor L.V. și C.R., care au cumpărat de la inculpat cele 4 CD-uri și cu raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 3945 din 6 decembrie 2004 care face dovada că cele 4 CD-uri sunt produse pirat, precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică O.R.D.A. nr. 4099 din 15 iulie 2005 care face dovada că CD-urile, DVD-urile și copertele ridicate de la domiciliul inculpatului sunt mărfuri pirat.

La pronunțarea soluției de achitare s-a avut în vedere că martorii nu și-au menținut pozițiile procesuale în cursul judecății, respectiv martorul C.R. a arătat că martorul L.V. nu era vecin cu inculpatul M., astfel cum rezultă și din actele dosarului, că atât el cât și martorul L.V. au primit bani de la organele de poliție pentru a cumpăra CD-urile și că nu a văzut cum inculpatul M. a inscripționat CD-urile vândute ulterior, reținându-se și modalitatea de achiziționare a celor 2 CD-uri pirat, întrucât în aceeași zi cei doi martori s-au prezentat atât la sediul SC S.I. SRL, societate administrată de către inculpatul T.D., cât și la inculpatul M., fiind greu de crezut că în aceeași zi celor doi martori le-au trebuit CD-urile piratate.

De asemenea, instanțele au apreciat corect ca fiind deosebit de relevantă declarația inculpatului M., referitoare la atitudinea instigatoare a martorilor, care au insistat în achiziționarea celor 4 CD-uri, constatând astfel lipsa intenției inculpatului de a săvârși fapta, cu privire la cele 4 CD-uri găsite asupra martorilor C.R. și L.V., iar cu privire la celelalte CD-uri constatând lipsa laturii obiective a infracțiunii, întrucât organele de urmărire penală nu au făcut dovada că CD-urile piratate au fost efectuate de inculpatul M.

Referitor la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 1396 alin. (6) din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004, reținută în sarcina aceluiași inculpat, Înalta Curte constată, de asemenea, că soluția de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen., cu aplicarea unei sancțiuni administrative, este legală.

Astfel, fapta prevăzută de dispozițiile legale menționate constă în reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, iar în cauză este realizată latura obiectivă a infracțiunii, întrucât din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 4099 din 15 iulie 2005 rezultă că o parte din programele instalate sau stocate pe cele 3 HD-uri ridicate de la domiciliul inculpatului au fost utilizate fără licența producătorilor.

În mod corect și argumentat ambele instanțe au reținut că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, raportat la faptul că inculpatul a prezentat licențe pentru cea mai mare parte din programele stocate, se află la prima încălcare a legii, prejudiciul cauzat părților vătămate este mic, astfel că aplicarea unei amenzi administrative este suficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 55 A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpații T.D. și M.N.H.J.R.

Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 55A din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpații T.D. și M.N.H.J.R.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2010.