Fraud and forgery convictions upheld; sentences reduced for two defendants, fine substituted for one.

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.K.V., recidivist, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.K.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 119 din 04 aprilie 2005 pronunțată de către Judecătoria Vatra Dornei, definitivă prin decizia penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005, pronunțată de către Curtea de Apel Suceava. Inculpatul G.K.V. inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate alături de pedeapsa de 10 ani închisoare, în total pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul G.K.V. la 93.979,79 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

A fost obligat inculpatul G.K.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K.U.G. SRL, la 254.097,36 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

2. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.C., din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.C. la pedeapsa 7 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăți comerciale pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

S-a menținut măsura sechestrului asigurătoriu dispusă prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din 09 martie 2010, cu privire la bunurile mobile aparținând inculpatului S.C., în valoare de 2.000 RON, conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurătoriu din 15 aprilie 2010.

A fost obligat inculpatul S.C., în solidar cu SC I.I. SRL Craiova la 299.800,73 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

3. În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.T. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare și a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) și c) C. pen. aplicate inculpatului B.T., pe termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

S-a atras atenția inculpatului, în conformitate cu art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen. asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare în cazul comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare.

S-a constatat acoperit prejudiciul în cuantum de 194.204,71 RON cauzat de către inculpatul B.T. părții civile SC C. SA Râmnicu Sărat.

4. În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C .pen., a fost condamnată inculpata B.M., recidivistă, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei B.M. prin sentința penală nr. 2696 din 19 decembrie 2007, pronunțată de către judecătoria Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 252/A din 20 mai 2008, pronunțată de către Tribunalul Bacău, inculpata B.M. urmând să execute pedeapsa de 1 an închisoare pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, în total pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

A fost obligată inculpata B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.B. SRL Bacău, la 30.549 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat.

5. În baza art. 290 C. pen. a fost condamnată inculpata E.L.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata E.L.F. din complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 2481 C. pen., rap. la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 2481 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata E.L.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnata pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul sau managerul unei societăți comerciale pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În latură civilă, a fost obligată inculpata E.L.F. la plata sumei de 678.427,50 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, din care suma de 348.077,15 RON alături de inculpatul G.K.V., 299.800,73 RON alături de inculpatul S.C. și 30.549,62 RON alături de inculpata B.M.

S-a dispus anularea facturii falsificate din 01 octombrie 2008 emisă de către inculpata E.L.F. pentru SC C. SA Râmnicu Sărat cu privire la cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, în valoare de 30.658,21 RON.

S-a dispus anularea notei de intrare recepție din 02 septembrie 2008, întocmită de către inculpata E.L.F. pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid.

S-a dispus anularea facturii din 01 septembrie 2008, emisă de către inculpatul G.K.V. pentru SC K.U.G. SRL.

Au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:

- inculpatul G.K.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K.U.G. SRL, la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond;

- inculpatul S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I.I. SRL Craiova la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond;

- inculpatul B.T. la plata sumei de 2.200 RON, din care 600 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond;

- inculpata B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.B. SRL Bacău la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond;

- inculpata E.L.F. la plata sumei de 2.000 RON, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 23 iulie 2010, Dosar nr. 46/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

1. G.K.V. pentru infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în vara anului 2008, inculpatul s-a aprovizionat cu marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în numele SC K.U.G. SRL în valoare de 254.159,06 RON, iar ca persoană fizică în valoare de 93.979,79 RON, sume de bani pentru care a lăsat bilete la ordin fără acoperire. De asemenea, în actul de sesizare a instanței s-a mai arătat că inculpatul a încercat remiterea fictivă a datoriei către SC I.I. SRL, a cesionat fictiv părțile sociale ale SC K.U.G. SRL și a creat relații comerciale fictive cu alte societăți prin livrarea fictivă de detergent lichid și primirea de instrumente de plată pentru a fi girate către furnizori. După refuzul în bancă a unui bilet la ordin lăsat spre plată de către inculpata B.M., în scopul ascunderii incidentului de plată față de Consiliul de Administrație al SC C. SA Buzău, în înțelegere cu inculpații S.C. și E.L.F., a emis în fals o factură fiscală antedatată cu 01 septembrie 2009, pentru detergent lichid către SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 30.562 RON (deși SC K.U.G. SRL fusese cesionată), valoarea fiind cea a biletului la ordin refuzat la plată, emis de către SC E.B. SRL.

2. S.C., pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

În actul de sesizare a instanței s-a susținut că inculpatul s-a aprovizionat cu marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat în numele SC I.I. SRL Craiova, în valoare de 299.800,73 RON, pentru plata căreia a emis 6 bilete la ordin ce au fost refuzate la plată, a vândut marfa sub prețul de achiziție, după care, în mod fraudulos, a facturat și compensat o parte din datorie cu detergent lichid cumpărat de la SC K.U.G. SRL, lăsat în custodie cu complicitatea inculpatei E.L.F.

3. B.T. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în faptul că, în calitate de administrator la SC P.T. SRL și SC E.D. SRL Carei, a achiziționat marfa în valoare de 194.204,71 RON de la SC C. SA Râmnicu Sărat pentru plata cărei a emis 6 file cec, pe care le-a înlocuit cu două bilete la ordin, refuzate la plată pentru lipsa disponibilului; marfa achiziționată a fost vândută sub prețul de cumpărare.

4. B.M. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. constând în faptul că la data de 17 iulie 2008, prin intermediul inculpatului G.K.V. a ridicat marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 30.549 RON, pentru plata căreia a lăsat un bilet la ordin fără acoperire, marfa fiind vândută în aceeași zi sub prețul de achiziție.

5. E.L.F. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în faptul că în calitate de administrator al SC C. SA Râmnicu Sărat a aprobat vânzarea de mărfuri către SC K.U.G. SRL, SC I.I. SRL, SC E.B. SRL, SC E.D. SRL Carei și SC P.T. SRL în valoare de 842.149,29 RON acceptând la plată diferite instrumente de plată cu termene scadente lungi și fără a exista disponibil în contul bancar. Totodată, se mai reține în actul de sesizare a instanței, că inculpata a permis înlocuirea instrumentelor de plată, având înscrise date scadente noi, a întocmit în fals NIR la factura din 01 septembrie 2008 emisă de către inculpatul G.K.V. în numele SC K.U.G. SRL cu data anterioară și a întocmit în fals factura de livrare din 01 octombrie 2008 pentru detergent lichid în cantitate de 30.562 litri către SC I.I. SRL pentru a ascunde conducerii SC C. SA Buzău incidentul de plată cu biletul al ordin emis de către inculpata B.M. pentru SC E.B. SRL Bacău la data de 17 iulie 2008, în valoare de 30.549,62 RON, refuzat la plată la 19 septembrie 2008.

Din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul G.K.V. a fost asociat unic și administratorul SC K.U.G. SRL Balta Albă, înființată la 06 decembrie 2007. În perioada 12 decembrie 2007 - 03 septembrie 2008 inculpatul a fabricat detergenți lichizi pentru uzul populației și uz industrial, deși societatea nu avea un asemenea obiect de activitate.

Inculpatul a conceput un plan de afaceri prin intermediul detergenților lichizi pe care îi producea, antrenând în aceste acțiuni și pe inculpații S.C., B.T. și B.M. De asemenea, inculpatul G.K. a prezentat afacerea sa ca fiind prosperă și inculpatei E.L., managerul SC C. SA Râmnicu Sărat, pe care o cunoștea anterior, prin intermediul fostului soț al acesteia.

Inculpatul G.K.V. s-a prezentat în luna mai 2008 la sediul SC C. SA Râmnicu Sărat în calitate de administrator la SC K.U.G. SRL și a comandat la data de 30 mai 2008 produse din metal în valoare de 616,40 RON și respectiv 1.910, 26 RON, iar pe 31 mai 2008 produse în valoare de 277,26 RON. La 03 iunie 2008 inculpatul a comandat mărfuri în valoare de 8.480,70 RON, iar la data de 11 iunie 2008 în valoare de 6.983,13 RON.

Marfa a fost livrată societății administrate de către inculpatul G.K.V. conform facturilor în valoare de 18.267,83 RON. Acestea au fost achitate cu biletul la ordin din 02 iulie 2008.

SC K.U.G. SRL a comandat și ridicat marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în perioada 30 mai 2008 - 16 octombrie 2008 în valoare de 290.218,19 RON, din care a achitat suma de 18.267,83 RON cu bilet la ordin și suma de 17.850 RON prin ordin de plată. Pentru diferența de 254.159,06 RON, inculpatul a emis 6 bilete la ordin în perioada 02-28 august 2008 cu datele scadente între 02 și 28 decembrie 2008 și un bilet la ordin emis de SC I.I. SRL în favoarea SC K.U.G. SRL și girat de către acesta în favoarea părții vătămate SC C. SA Râmnicu Sărat.

Biletele la ordin emise de către inculpatul G.K. au fost refuzate la plată, cu excepția biletului la ordin emis pe 02 august 2008, din care s-a decontat suma de 115,31 RON.

Marfa achiziționată de SC K.U.G. SRL a fost vândută sub prețul de achiziție către SC P.C.B. SRL Vrancea, administrată de către martorul A.V.

Inculpatul G.K.V. a cesionat părțile sociale ale SC K.U.G. SRL la 03 septembrie 2008 către martorii P.G. și C.V. din Bârlad, sediul firmei mutându-se fictiv la Vaslui.

După cesionarea părților sociale ale SC K.U.G. SRL, inculpatul G.K.V. a cumpărat, în calitate de persoană fizică, materiale de construcții, în perioada 23 septembrie - 07 octombrie 2008 de la SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 93.979,79 RON conform contractului de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 2008. Materialele de construcții au fost folosite la construcția unei ferme de animale în localitatea Balta Albă și la un subsol la Râmnicu Sărat.

Inculpatul S.C. era împuternicit, pe bază de procură, să administreze SC I.I. SRL Craiova, care avea ca principal obiect de activitate prestări servicii hoteliere și restaurante, comercializare îngrășăminte, ierbicide, pesticide și materiale de construcții.

Inculpații G.K. și S.C. s-au cunoscut la începutul anului 2008, când acesta din urmă l-a contactat telefonic pe G.K.V. și i-a vândut îngrășăminte chimice în valoare de 132.911 RON, potrivit facturii din 22 martie 2008, urmând ca plata să fie efectuată în trei tranșe, până la 22 iunie 2008. Întrucât inculpatul G.K.V. nu a respectat termenele de plată, cei doi inculpați s-au înțeles, la data de 22 mai 2008, ca o parte din datorie, respectiv 65.518,86 RON să fie achitată cu diferite instrumente de plată, iar pentru suma de 67.392,24 RON să primească în compensare detergent lichid.

Cei doi inculpați s-au întâlnit de mai multe ori la Râmnicu Sărat cu ocazia livrărilor de detergent lichid și s-au înțeles să achiziționeze materiale de construcții de la SC C. SA Râmnicu Sărat, cu sprijinul inculpatei E.L., mărfuri pe care urma să le vândă sub prețul de achiziție, iar plata să se facă prin bilet la ordin, la câteva luni de la livrare.

Inculpații G.K.V. și S.C. s-au deplasat la data de 11 iunie 2008 la SC C. SA Râmnicu Sărat, ocazie cu care inculpatul G.K.V. l-a prezentat pe inculpatul S.C. inculpatei E.L.F., precizându-i că este un colaborator serios care ar dori să cumpere marfa pentru SC I.I. SRL Craiova.

În perioada 02 iulie 2008 - 25 septembrie 2008, SC C. SA Râmnicu Sărat a livrat mărfuri către SC I.I. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 15 iulie 2008, pe baza a 8 facturi, în valoare totală de 383.269,29 RON, din care s-a achitat suma de 82.468,55 RON. Au rămas neachitate mărfuri în valoare de 299.800,73 RON.

Pentru plata mărfurilor, SC I.I. SRL a predat SC C. SA Râmnicu Sărat 6 bilete la ordin scadente în perioada 18 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008 (bilete la ordin emise de către SC S.I. SRL Brașov la datele de 06 octombrie 2008 și 08 august 2008 și biletele la ordin din 12 august 2008, 14 octombrie 2008, 18 octombrie 2008 și 20 octombrie 2008, girate de către SC C. SA Râmnicu Sărat către SC C. SA Buzău și refuzate la plată).

Pentru a scădea în mod fictiv datoria către partea vătămată, inculpatul S.C. a propus conducerii SC C. SA lăsarea în custodie a cantității de 58 de tone detergent lichid achiziționat de la SC K.U.G. SRL. Marfa a fost transportată la sediul SC C. SA la datele de 27 și 28 noiembrie și 08 decembrie 2008, deși această societate nu are în obiectul de activitate și nici posibilitatea să comercializeze acest produs. Inculpatul S.C. a completat facturile fiscale în valoare de 179.425 RON pe care le-a trimis prin poștă conducerii SC C. SA Râmnicu Sărat fără să aibă acordul societății.

Inculpata B.M., administrator al SC E.B. SRL, cu sediul în Bacău, l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul G.K.V., în data de 17 iulie 2008, în curtea SC C. SA Râmnicu Sărat, fiind recomandată, de către acesta din urmă, inculpatei E.L. care era managerul societății, întrucât inculpata B.M. dorea să cumpere fier beton și țeava rectangulară. Inculpatul G.K.V. dorea ca și inculpata B.M. să participe la derularea afacerii cu detergentul, motiv pentru care i-a facilitat și acesteia cumpărarea mărfurilor de la SC C. SA Râmnicu Sărat.

Inculpata B.M. a cumpărat de la SC C. SA Râmnicu Sărat, la data de 17 iulie 2008, marfa în valoare de 30.549,62 RON, pe care a vândut-o imediat cu suma de 24.088,83 RON (sub prețul de achiziție) la SC P.C.B. SRL Focșani, aceeași societate la care erau vândute și celelalte mărfuri cumpărate de către inculpații G.K., S.C. și B.T. Pentru plata mărfii, inculpata B.M. a emis un bilet la ordin, scadent la 15 septembrie 2008, instrument ce a fost refuzat la plată la data de 19 septembrie 2008, din lipsa disponibilului în contul bancar.

După refuzul la plată a biletului la ordin emis de către SC E.B. SRL în favoarea SC C. SA Râmnicu Sărat, inculpatul G.K.V. i-a propus inculpatei E.L. falsificarea biletului la ordin refuzat, prin înscrierea pe verso a mențiunilor de girare în favoarea SC K.U.G. SRL la data de 17 iulie 2008, situație în care refuzul ar fi trebuit comunicat societății.

Inculpata E.L.F. a declarat că scadența pentru biletul la ordin emis de către inculpata B.M. a fost stabilită la 60 de zile, la rugămintea inculpatului G.K. și a lui B.M., deși de obicei scadența era la 30 de zile. De asemenea, inculpata E.L. a recunoscut că biletul la ordin emis de către B.M. are pe verso, la rubrica girant „SC C. SA”, girat către SC K.U.G. SRL, mențiune efectuată de către inculpată cu semnătura sa, operațiune efectuată la rugămintea inculpatului G.K., care a pretins că ia biletul la ordin și în felul acesta recuperează datoria de la inculpata B.M. Inculpata E.L. a acceptat ca incidentul de plată ivit în legătură cu biletul la ordin emis de către inculpata B.M., care era primul de acest fel din 2008, să nu ajungă la cunoștința acționarilor SC C. SA Buzău și să poată continua relațiile comerciale cu inculpații G.K. și S.C.

Deși SC K.U.G. SRL fusese cesionată de către inculpatul G.K.V., la data de 03 septembrie 2008, martorilor P.G. și C.V., iar refuzul la plată al biletului la ordin emis de către inculpata B.M. a avut loc la data de 19 septembrie 2008, mențiunile efectuate de către inculpata E.L. cu privire la girarea acestui bilet la ordin au o dată falsă, momentul efectuării acestor mențiuni fiind ulterior datei de 19 septembrie 2008.

După cesionarea părților sociale ale SC K.U.G. SRL, inculpatul G.K.V. a emis, pentru această societate factura fiscală din 01 septembrie 2008, despre care inculpata E.L. a precizat că a fost antedatată de către inculpat întrucât această mențiune a fost efectuată la data de 20 septembrie 2008. Potrivit acestei facturi, SC K.U.G. SRL ar fi livrat către SC C. SA Râmnicu Sărat cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, la prețul de 1 RON/litru, pentru a acoperi valoarea produselor livrate de SC C. SA către SC E.B. SRL.

Inculpata E.L. a întocmit în fals nota de intrare recepție din 02 septembrie 2008, pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid. De asemenea, inculpata E.L. a întocmit, pe 01 octombrie 2008, factura falsificată potrivit căreia SC C. SA Râmnicu Sărat vindea cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, în valoare de 30.658,21 RON către SC I.I. SRL și a întocmit un proces-verbal de lăsare în custodie a detergentului la SC K.U.G. SRL. Inculpata E.L. a mai declarat că factura nu reflectă realitatea tranzacției care nu s-a efectuat până la data declarației (20 februarie 2009); susține că a fost o propunere efectuată de către inculpatul G.K. care i-a solicitat să stingă astfel datoria societății administrată de către inculpata B.M.; factura din 20 septembrie 2008 primită de la inculpatul G.K. era de fapt antedatată cu 01 septembrie 2008, fără să existe în realitate o vânzare-cumpărare a detergentului și apoi a întocmit factura către SC I.I. SRL din 01 octombrie 2008; aceeași inculpată a mai susținut că detergentul lichid nu a intrat în posesia SC C. SA; că a întocmit la calculatorul său din birou un proces-verbal de custodie, de comun acord cu inculpatul G.K., antedatat cu 01 septembrie 2008, care atesta fictiv că respectiva cantitate de 30.562 litri detergent este în custodia SC K.U.G. SRL.

Inculpata E.L. a considerat că recuperează paguba prin metoda propusă de către inculpatul G.K., fără să mai consulte acționarii principali ai SC C. SA Buzău.

Cu privire la aceste împrejurări, inculpatul S.C. a declarat că a fost chemat în biroul inculpatei E.L., unde în prezența inculpatului G.K. i s-a cerut să factureze o cantitate de detergent pentru că inculpata E.L. a fost înșelată de inculpata B.M. și „trebuia ajutată pentru a nu-și pierde serviciul”. Același inculpat mai susține că a fost rugat să se întâlnească cu cei doi inculpați, la data de 01 octombrie 2008, la sediul SC C. SA, unde a fost convins să semneze de primirea cantității de detergent.

Inculpatul B.T. i-a fost prezentat inculpatului G.K. în luna mai 2008 de către inculpatul S.C. Potrivit declarației date de către inculpatul B.T. în fața instanței de judecată, societățile comerciale pe care le administra, respectiv SC P.T. SA Carei și SC E.D. SRL Carei se aflau într-o situație financiară grea astfel încât inculpatul a fost interesat de propunerea inculpatului S.C. de a derula o afacere împreună cu inculpatul G.K. ce i-a fost prezentat ca un om de afaceri prosper, ce administra o fermă de animale cu 1.000 de capete și era interesat de accesarea unui credit bancar garantat cu instrumente de plată, respectiv file cec. Cei trei inculpați s-au înțeles ca inculpatul B.T. să emită 3 file cec în alb, semnate și ștampilate, în favoarea SC I.I. SRL, pentru o valoare aproximativă de 50.000 RON, filele cec reprezentând inițial plata fictivă a detergentului lichid pe care SC I.I. SRL l-ar fi livrat acestei societăți. În realitate, societățile administrate de către inculpatul B.T. nu au intrat inițial în posesia cantității de detergent lichid. Filele cec emise de către inculpatul B.T. au fost girate de către inculpatul S.C. către SC K.U.G. SRL, iar inculpatul G.K.V. le-a girat la rândul său pentru plata mărfurilor achiziționate de la SC P.C.B. SRL Focșani, în valoare de 10.000 RON și de la SC S.I. SRL Focșani, în valoare de 61.176,72 RON.

Inculpatul B.T. a mai declarat că a fost contactat telefonic de către administratorul unei societăți comerciale din Focșani care i-a precizat că va introduce la plată filele cec, astfel încât s-a deplasat la Râmnicu Sărat, unde a discutat cu inculpatul G.K. Acesta din urmă i-a propus să achiziționeze produse comercializate de către SC C. SA Râmnicu Sărat, care sunt ușor vandabile și unde este administrator o persoană pe care o cunoaște.

Inculpatul B.T. a achiziționat profile metalice în valoare totală de 194.204 RON, din care mărfuri în valoare de 107.933 RON pentru SC P.T. SRL, iar pentru SC E.D. SRL mărfuri în valoare de 86.271,69 RON. Pentru plata mărfurilor achiziționate, inculpatul B.T. a emis șase file cec, cu termene scadente între 45 și 60 de zile. Ulterior, cu ajutorul inculpatei E.L., inculpatul B.T. a recuperat filele cec, emițând în locul acestora două bilete la ordin, avalizate în nume propriu, cu datele scadente la 06 și respectiv 10 noiembrie 2008. Cele două bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsa totală a disponibilului în contul bancar.

Marfa achiziționată de către inculpatul B.T. de la SC C. SA Râmnicu Sărat pentru SC P.T. SRL a fost vândută, sub prețul de achiziție către SC P.C.B. SRL Focșani (în valoare de 35.215,65 RON), către SC C.I. SRL (în valoare de 25.479,86 RON), iar către SC I.I. SRL în valoare de 82.000 RON. De asemenea, marfa achiziționată pentru SC E.D. SRL Carei a fost vândută către SC P.C.B. SRL Focșani pentru suma de 19.865,18 RON, iar către SC I.I. SRL pentru suma de 62.000 RON. Marfa achiziționată de către SC I.L. SRL a ajuns la inculpatul G.K.V., care a compensat datoria sa la cei doi furnizori din Focșani și a recuperat filele cec pe care le-a restituit inculpatului B.T.

Fapta inculpatului G.K.V. de a cumpăra în perioada mai-octombrie 2008 mărfuri în valoare de 254.159,06 RON de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în calitate de reprezentant al SC K.U.G. SRL, iar ca persoană fizică, mărfuri în valoare de 93.979,79 RON pentru plata cărora a emis bilete la ordin refuzate la plată, inducând în eroare cu prilejul încheierii și derulării contractelor comerciale societatea care a livrat mărfurile cu privire la achitarea prețului și producând în final o pagubă ce a rămas neacoperită, s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privința elementelor constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, instanța de fond a reținut următoarele:

Elementele laturii subiective a infracțiunii, constând în intenția directă cu care a acționat inculpatul G.K.V., în sensul prejudicierii SC C. SA Râmnicu Sărat, prin inducerea în eroare, rezultă din următoarele împrejurări:

- inculpatul a urmărit să-și plaseze avantajos propriul produs, respectiv detergentul lichid (cu privire la care inculpatul B.T. a declarat că nu corespundea din punct de vedere calitativ și nu a putut fi valorificat), pe care îl dădea în compensare cu alte mărfuri. În acest sens sunt declarațiile inculpaților S.C. și B.T.;

- inculpații G.K.V. și S.C. au conceput o strategie de înșelare a SC C. SA Râmnicu Sărat, cu ajutorul inculpatei E.L., prin următoarele modalități:

- ridicarea de mărfuri în valoare cât mai mare și acceptarea la plată de bilete la ordin cu scadențe foarte lungi (chiar și 4 luni), termene suficiente pentru remiterea ulterioară a datoriei și cesionarea părților sociale ale firmei debitoare;

- această afacere cu detergent lichid i-a fost prezentată și inculpatei E.L. pentru a obține mărfuri produse de către SC C. SA Râmnicu Sărat;

- inculpatul a ridicat inițial cantități reduse de mărfuri ce au fost achitate, iar ulterior a cumpărat mărfuri de valoare mare, ce nu au mai fost plătite;

- marfa achiziționată a fost vândută sub prețul de achiziție către SC P.C.B. SRL Vrancea, administrată de A.V.;

- inculpatul a emis pentru plata mărfurilor bilete la ordin cu date scadente la 30 de zile, iar la împlinirea termenului a solicitat prelungirea scadenței, fără a plăti în final contravaloarea mărfurilor;

- a cesionat părțile sociale ale SC K.U.G. SRL, fără să aducă acest lucru la cunoștința conducerii SC C. SA;

- deși nu a achitat prețul produselor achiziționate pentru SC K.U.G. SRL, inculpatul a cumpărat mărfuri și în calitate de persoană fizică, în valoare de 93.979,79 RON, procedând în aceeași modalitate cât privește plata prețului, contravaloarea acestora rămânând în final neachitată;

- s-a folosit în realizarea acțiunilor sale de ajutorul inculpaților S.C. și B.T., pe care i-a atras în afacerea cu detergentul lichid, le-a facilitat cumpărarea de mărfuri de la SC C. SA Râmnicu Sărat, mărfuri ce au fost vândute sub prețul de achiziție, urmând ca banii obținuți să fie investiți în afacerea cu detergent lichid (în acest sens sunt declarațiile inculpaților S.C. și B.T.);

- inculpatul G.K. cu inculpatul S.C. au încheiat un înscris sub semnătură privată prin care inculpatul S.C. prelua datoria pe care o avea SC K.U.G. SRL la SC C. SA, deși remiterea de datorie nu era posibilă fără acordul creditorului, inculpatul G.K. urmărind în acest fel să lase neachitată datoria către SC C. SA Râmnicu Sărat;

- martorul A.V., administrator la SC P.C.B. SRL, a susținut că inculpatul G.K. l-a rugat în luna iulie 2008 să cumpere materiale de construcții la prețuri minime de la SC I.I. SRL, inculpatul B.T. și inculpata B.M.; martorul a mai declarat că a plătit sumele de bani pentru mărfurile respective.

Prima instanță a considerat că inculpatul G.K.V. a comis și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. constând în emiterea facturii fiscale din 01 septembrie 2008 pentru SC K.U.G. SRL, prin care atesta în mod fictiv livrarea cantității de 30.562 litri detergent lichid către SC C. SA Râmnicu Sărat, pentru a compensa contravaloarea mărfii livrate de SC C. SA către SC E.B. SRL Bacău. În fapt, a reținut instanța, așa cum a rezultat din declarațiile inculpaților S.C. și E.L., emiterea acestei facturi s-a realizat după ivirea incidentului de plată cu biletul la ordin emis de către inculpata B.M., respectiv după data de 19 septembrie 2008, când deja inculpatul G.K. cesionase părțile sociale ale SC K.U.G. SRL, astfel încât factura menționată nu exprima realitatea unei operațiuni comerciale.

S-a constatat că inculpatul G.K.V. a comis cele două infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 109 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin decizia penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, pedeapsă ce a fost suspendată condiționat pe termen de încercare de 4 ani, faptele din prezenta caută fiind comise anterior împlinirii termenului de încercare al suspendării condiționate.

Instanța de fond a reținut că inculpatul S.C. a acceptat propunerea inculpatului G.K.V. și s-a folosit de sprijinul acestuia pentru a obține de la SC C. SA mărfuri în valoare de 412.927,49 RON, într-o perioadă scurtă de timp, din care a achitat numai suma de 82.462,55 RON.

S-a considerat că intenția de inducere în eroare a societății furnizoare de către inculpatul S.C. a rezultat din următoarele împrejurări:

- inculpatul a ascuns faptul că societatea pe care o administra nu dispunea de sumele de bani necesare pentru plata mărfurilor cumpărate;

- a vândut, la scurt timp de la achiziționare, mărfurile sub prețul de achiziție societăților la care vindea aceleași mărfuri și inculpatul G.K.V., fără să urmărească achitarea contravalorii celor ridicate de la SC C. SA;

- inculpatul a declarat în fața instanței de judecată că a dorit să investească în afacerea cu detergent lichid pe care o derula inculpatul G.K.V., fiind atras de „mirajul unor câștiguri mari și rapide”;

- a emis 6 bilete la ordin scadente în perioada 18 octombrie - 31 decembrie 2008 ce au fost refuzate la plată.

Astfel, s-a apreciat de către instanța de fond, că fapta inculpatului S.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În conformitate cu art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934 întrucât inculpatul nu a emis file cec ce nu conțin mențiunile prev. de lege, instrumente de plată ce ar fi putut face incidente dispozițiile Legii nr. 59/1934, inculpatul emițând bilete la ordin ce au fost refuzate la plată.

Instanța de fond a mai reținut că inculpatul B.T. a fost de acord să cumpere mărfuri de la SC C. SA Râmnicu Sărat, deși cele două societăți pe care le administra nu dispuneau de bani pentru a achita contravaloarea acestora. Inculpatul a indus în eroare pe reprezentantul SC C. SA cu privire la posibilitatea de plată a mărfurilor emițând 6 file cec cu termen scadente între 45 și 60 de zile ce au fost înlocuite ulterior cu 2 bilete la ordin avalizate în nume propriu, scadente la 6 și respectiv 10 noiembrie 2008 și refuzate la plată. Inculpatul a declarat în fața instanței de judecată că societățile pe care le administra nu dispuneau de bani, motiv pentru care a acceptat propunerea inculpatului S.C. de a derula o afacere cu detergent împreună cu inculpatul G.K.V. După ce a emis cele 2 file cec în alb pe care i le-a înmânat inculpatului S.C., inculpatul B.T. a constatat că aceste file cec au fost girate de către inculpatul G.K. în favoarea unor societăți comerciale din Focșani și nu au fost folosite așa cum s-au înțeles pentru contractarea unui împrumut bancar. În aceste condiții, inculpatul B.T. a hotărât, la propunerea inculpatului G.K., să ia marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat pe care a vândut-o imediat sub prețul de achiziție, știind că nu va achita valoarea acestora către beneficiar.

S-a apreciat că inculpatul B.T. a comis infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. prin inducerea în eroare a SC C. SA Râmnicu Sărat cu privire la posibilitatea de plată a mărfurilor achiziționate, emițând 6 file cec ce au fost înlocuite cu 2 bilete la ordin, refuzate la plată, împrejurări care dacă ar fi fost cunoscute de către SC C. SA cu prilejul încheierii sau executării contractului, nu ar mai fi făcut posibilă încheierea acestuia.

Intenția inculpatului de inducere în eroare a SC C. SA, s-a considerat că rezultă din următoarele împrejurări:

- inculpatul a intenționat, de la începutul derulării relațiilor comerciale cu inculpații S.C., G.K., să obțină sume de bani necesare finanțării celor două societăți pe care le administra; acesta a susținut că nu trebuia să vândă detergent, ci doar să emită filele cec în alb, pentru a se putea obține creditul bancar de către inculpatul G.K.;

- a vândut mărfurile cumpărate de la SC C. SA sub prețul de achiziție, fără a plăti produsele cumpărate.

Prin sentință, s-a stabilit că inculpata B.M. a comis infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., constând în faptul că, la data de 17 iulie 2008, a cumpărat marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat, prin intermediul inculpatului G.K.V., în valoare de 30.549 RON, pentru plata căreia a lăsat un bilet la ordin ce a fost refuzat la plată la data scadenței. Intenția inculpatei de inducere în eroare a societății comerciale furnizoare rezultă din faptul că inculpata a vândut mărfurile cumpărate, sub prețul de achiziție, la scurt timp de la ridicarea acestora societății comerciale recomandate de către inculpatul G.K., respectiv SC B.C.P. SRL Focșani. Apărările inculpatei în sensul că mărfurile i-au fost furate, iar cele vândute societății din Focșani sunt mărfuri pe care le avea deja în depozit nu sunt susținute de mijloacele de probă administrate în cauză. Deși era vorba de mărfuri de o valoare importantă, instanța a constatat că inculpata nu a formulat plângere penală organelor judiciare competente pentru pretinsul furt al acestora. Vânzarea mărfurilor cumpărate de la SC C. SA sub prețul de achiziție este confirmată de către martora B.M., ce a fost rugată de către inculpată să completeze documentele fiscale necesare, martora susținând că inculpata i-a precizat că este vorba de produse cumpărate de la SC C. SA Râmnicu Sărat.

Inculpata B.M. a declarat că știa despre faptul că inculpatul G.K. dorea să obțină un credit bancar cu instrumente de plată, că i s-a propus de către acesta să deruleze o afacere cu detergent lichid, însă neavând încredere în corectitudinea acestor afaceri a refuzat să colaboreze cu inculpatul. S-a mai arătat că inculpata nu a avut cunoștință despre girarea biletului la ordin, de către SC C. SA în favoarea SC K.U.G. SRL, însă înțelesese faptul că inculpatul G.K. vrea să obțină un credit bancar garantat cu instrumente bancare.

S-a constatat că inculpata B.M. a comis infracțiunea de înșelăciune din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 2696 din 19 decembrie 2007, pronunțată de către Judecătoria Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 252/A din 20 mai 2008, pronunțată de către Tribunalul Bacău, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat pe termen de încercare de 3 ani, fapta de înșelăciune din prezenta cauză fiind comisă pe durata termenului de încercare.

Instanța de fond a mai reținut că inculpata E.L.F., în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, a acceptat să livreze mărfuri inculpaților G.K.V., S.C., B.T. și B.M. fără a verifica solvabilitatea acestor clienți așa cum prevedea contractul de management pe care îl încheiase cu conducerea SC C. SA Buzău, doar la recomandarea și susținerile inculpatului G.K.V., cu privire la care a declarat că nu avea deplină încredere întrucât era cunoscut în localitate că înșelase diferite persoane din județul Galați. De asemenea, inculpata a acceptat ca plata mărfurilor să se facă la termene cuprinse între 3-4 luni, mai lungi decât cele pe care le obișnuia societatea până la acea dată, ori chiar să prelungească scadența pentru plata mărfurilor achiziționate, chiar dacă nu se făcuse dovada achitării chiar și numai parțială a unora dintre facturi.

Deși aflase că inculpatul G.K. cesionase părțile sociale ale SC K.U.G. SRL, inculpata E.L. a acceptat să vândă mărfuri inculpatului în calitate de persoană fizică, fără ca acesta să depună vreo garanție cu privire la plata prețului. În aceeași modalitate a procedat inculpata și în ceea ce privește mărfurile livrate inculpaților S.C., B.T. și B.M. Inculpata E.L. a declarat că i-a solicitat inculpatului G.K. să semneze un contract în calitate de reprezentant al SC K.U.G. SRL, însă acesta a refuzat. Cu toate că inculpatul a refuzat să semneze contractul (la 07 iulie 2008), inculpata E.L. a dispus livrarea de mărfuri în continuare către societatea administrată de către inculpatul G.K. îndeplinindu-și în mod defectuos obligațiile pe care le avea potrivit contactului de management, care prevedea că trebuie să se comporte ca un bun administrator care trebuia să se preocupe de încasarea contravalorii mărfurilor livrate.

Inculpata și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și atunci când a acceptat propunerea inculpatului G.K. de a falsifica biletul la ordin emis de către inculpata B.M., pentru a ascunde incidentul de plată ivit la 19 septembrie 2008. În plus, inculpata a acceptat să întocmească documente fictive cu privire la cantitatea de 30.549 litri detergent lichid pentru ca acest aspect să nu ajungă la cunoștința conducerii SC C. SA Buzău. Prin acțiunile sale, inculpata E.L. a permis derularea în continuare a relațiilor comerciale care au dus la prejudicierea societății al cărei administrator era, la prelungirea termenelor de plată și chiar la livrarea de produse către inculpatul G.K. în calitate de persoană fizică, până la data de 18 octombrie 2008.

Inculpata E.L. a recunoscut că a primit 6 bilete la ordin de la inculpatul G.K., cu scadența la 30 de zile, iar la expirarea acestor termene inculpatul îi solicita restituirea lor și emiterea altor bilete cu scadențe ulterioare (august-septembrie 2008). Inculpata a fost de acord cu această modalitate de derulare a afacerilor comerciale, cu prelungirea termenului scadenței, deși nu încasase prețul pentru mărfurile livrate către SC K.U.G. SRL.

Ca atare, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatei E.L.F., care în mod repetat, în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos acțiunile ce vizau comercializarea produselor, cu consecința producerii unui prejudiciu în patrimoniul societății, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 2481 C. pen., rap. la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai apreciat de către instanța de fond că nu se poate reține în sarcina inculpatei complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. pentru care a fost trimisă în judecată, motivat de faptul că nu a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză că inculpata a acționat cu intenția de a coopera cu inculpații G.K.V., S.C., B.T. și B.M. în vederea înșelării SC C. SA. Instanța de fond a constatat că acțiunile inculpatei se înscriu în latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, astfel încât a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în conformitate cu art. 334 C. proc. pen.

La stabilirea și aplicarea pedepselor inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, datele ce caracterizează persoanele inculpaților, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracțiunilor comise de către inculpați, s-au reținut modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările comiterii infracțiunilor, urmările produse, precum și conduita și datele ce caracterizează persoanele inculpaților.

Instanța a reținut că inculpatul G.K.V. și-a disimulat comportamentul infracțional chiar și față de ceilalți inculpați, la început, creându-le convingerea că vor derula o afacere prosperă cu detergentul lichid pe care îl producea. Ulterior, s-a folosit de situațiile create pentru a cesiona părțile sociale către persoane din altă localitate, așa cum s-a arătat, și datoria societății către inculpatul S.C. S-a considerat că nu se poate reține că ceilalți inculpați au fost induși în eroare de către inculpatul G.K.V. întrucât aceștia au acceptat să preia mărfuri de la SC C. SA Râmnicu Sărat cunoscând situația financiară a societăților pe care le administrau și valorificând produsele cumpărate sub prețurile de achiziție, iar ulterior folosind banii obținuți în alte scopuri, fără a achita prețul mărfurilor cumpărate.

S-a constatat din mijloacele de probă administrate că societățile comerciale din orașul Focșani, cărora le-au fost vândute mărfurile cumpărate de către inculpați de la SC C. SA, au achitat în totalitate prețul acestor produse.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G.K.V. au fost avute în vedere următoarele aspecte:

- conținutul concret al faptei de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului, faptă comisă prin acte materiale repetate, inculpatul având de la început reprezentarea scopului urmărit, respectiv inducerea în eroare a societății contractante cu privire la plata mărfurilor achiziționate;

- pericolul social ridicat al infracțiunii de înșelăciune comisă rezultă și din conduita inculpatului care după achiziționarea mărfurilor le-a valorificat sub prețul de achiziție, a atras în această acțiune și pe ceilalți inculpați cărora le-a facilitat cumpărarea de mărfuri de la SC C. SA, iar, ulterior, după cesionarea părților sociale ale SC K.U.G. SRL a continuat să se aprovizioneze cu mărfuri în calitate de persoană fizică;

- caracterul și gravitatea urmărilor produse constând în cauzarea unui prejudiciu însemnat ce a rămas neacoperit;

- atitudinea inculpatului față de infracțiunea comisă, modul în care acesta a premeditat acțiunile de înșelare a SC C. SA Râmnicu Sărat și atragerea celorlalți inculpați în derularea afacerii cu detergent lichid pe care o desfășura; complexitatea și durata procesului deliberativ; rolul pe care l-a avut inculpatul în înșelarea societății comerciale, astfel cum a fost descris anterior;

- faptul că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, acesta comițând infracțiunile în stare de recidivă postcondamnatorie.

La stabilirea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului S.C. au fost avute în vedere următoarele aspecte:

- acțiunile repetate prin care a fost comisă infracțiunea de înșelăciune;

- mijloacele folosite de către inculpat, asemănătoare cu cele ale inculpatului G.K., constând în lăsarea unor bilete la ordin pentru plata prețului, instrumente de plată al căror termen a fost ulterior prelungit cu acordul inculpatei E.L.;

- scopul urmărit de către inculpat, așa cum a rezultat din declarațiile acestuia, respectiv realizarea unor câștiguri rapide și mari din derularea afacerii cu detergent propusă de către inculpatul G.K., inculpatul S.C. folosind banii obținuți din vânzarea mărfurilor cumpărate de la SC C. SA pentru achiziționarea de ambalaje necesare comercializării detergentului lichid;

- prejudiciul de peste 250.000 RON cauzat SC C. SA Râmnicu Sărat ce a rămas neachitat;

- împrejurarea că inculpatul a fost atras în a activitatea infracțională de către inculpatul G.K.;

- faptul că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat și a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal.

Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, conduita procesuală a acestuia, dar și împrejurările în care a acționat, fiind atras de perspectiva unei afaceri prospere, a determinat instanța de fond să rețină în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, în conformitate cu art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prev. de art. 76 alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului B.T. au fost avute în vedere acțiunile repetate ale inculpatului prin care a prejudiciat SC C. SA Râmnicu Sărat cu suma de 194.204 RON, faptul că inculpatul a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal, nu a mai fost anterior condamnat și a achitat prejudiciul pe parcursul procesului penal, astfel încât instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

S-a apreciat, de către instanța de fond, că nu sunt incidente cu privire la inculpatul B.T. dispozițiile art. 741 C. pen., astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010, întrucât prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363/25 mai 2011, s-a constatat că dispozițiile art. 741 C. pen. sunt neconstituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.”

Avându-se în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, reținând că prin declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 741 C. pen. (ce prevedea posibilitatea aplicării unei amenzi administrative în cazul în care prejudiciul cauzat prin infracțiune și recuperat pe parcursul procesului penal era sub 50.000 euro), acest text de lege nu mai poate produce efecte, s-a reținut că nu se poate exonera de răspunderea penală inculpatul B.T.

La stabilirea pedepsei aplicate inculaptei B.M. s-a avut în vedere pericolul social ridicat al infracțiunii determinat de împrejurările în care a fost comisă, de valoarea mare a prejudiciului cauzat ce a rămas neacoperit, dar și de conduita inculpatei ce a încercat să scape de răspunderea penală susținând că mărfurile cumpărate, pe care în realitate le-a vândut imediat sub prețul de achiziție, i-au fost furate. Inculpata nu se află la prima încălcarea a legii penale, acesta comițând infracțiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatei E.L.F. au fost avute în vedere următoarele criterii:

- gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor comise determinat de modul repetat în care inculpata și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat;

- împrejurarea că inculpata a ascuns conducerii SC C. SA Buzău existența unui incident de plată cu privire la un bilet la ordin, încercând, la sugestia inculpatului G.K. să acopere printr-un fals în înscrisuri sub semnătură privată această situație ivită în administrarea societății pentru a permite în continuare derularea afacerilor comerciale cu societățile administrate de către inculpați;

- prejudiciul însemnat ce a fost cauzat societății, prejudiciu ce a rămas în mare parte neacoperit;

- complexitatea și durata acțiunilor infracționale comise de către inculpată care a avut posibilitatea să oprească livrarea de mărfuri către beneficiarii care, deși nu achitau prețul produselor ridicate solicitau prelungirea termenelor de plată și cumpărarea în continuare de cantități însemnate de mărfuri;

- datele ce caracterizează persoana inculpatei ce nu a mai fost anterior condamnată.

În privința restabilirii situației anterioare comiterii infracțiunilor, Tribunalul Buzău a mai dispus, în baza art. 170 și art. 348 C. proc. pen.:

- anularea facturii falsificate din 01 octombrie 2008 emisă de către inculpata E.L.F. pentru SC C. SA Râmnicu Sărat cu privire la cantitatea de 30.562 litri detergent lichid, în valoare de 30.658,21 RON.

- anularea notei de intrare recepție din 02 septembrie 2008, întocmită de către inculpata E.L.F. pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid.

- anularea facturii din 01 septembrie 2008, emisă de către inculpatul G.K.V. pentru SC K.U.G. SRL.

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act de faptul că inculpatul B.T. a achitat prejudiciul cauzat SC C. SA Râmnicu Sărat în sumă de 194.204,71 RON.

Întrucât prin faptele inculpaților G.K.V., S.C. și B.M., care au acționat în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, s-au cauzat părții civile SC C. SA Râmnicu Sărat prejudicii constând în contravaloarea mărfurilor ce au fost livrate și al căror preț nu a fost achitat, instanța de fond a dispus ca în conformitate cu art. 998, 999, art. 1003 C. civ., art. 14 C. proc. pen., art. 16 și 24 alin. (3) C. proc. pen., obligarea acestora la plata despăgubirilor civile datorate, în solidar cu părțile responsabile civilmente, după cum urmează:

- inculpatul G.K.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K.U.G. SRL, la 254.097,36 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat;

- inculpatul G.K.V. la 93.979,79 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, în calitate de persoană fizică;

- inculpatul S.C., în solidar cu SC I.I. SRL Craiova la 299.800,73 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat; A fost menținută măsura sechestrului asigurătoriu dispusă prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, din 09 martie 2010, cu privire la bunurile mobile aparținând inculpatului S.C., în valoare de 2.000 RON, conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurătoriu din 15 aprilie 2010;

- inculpata B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.B. SRL Bacău, la 30.549 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat;

- inculpata E.L.F. a fost obligată la plata sumei de 678.427,50 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, din care suma de 348.077,15 RON alături de inculpatul G.K.V., 299.800,73 RON alături de inculpatul S.C. și 30.549,62 RON alături de inculpata B.M. S-a reținut că, prin acțiunile sale repetate, inculpata E.L. a contribuit la producerea prejudiciului în patrimoniul părții civile, existând o legătură de cauzalitate între infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și acest prejudiciu.

Prima instanța a apreciat că nu a rezultat din mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal că a existat o coeziune psihică, respectiv voința inculpatei E.L. de a comite împreună cu ceilalți inculpați infracțiunea de înșelăciune, considerent pentru care nu s-a reținut în sarcina inculpatei complicitatea la această infracțiune.

S-a observat, în acest sens, că acțiunile inculpatei s-au grevat în antecedența cauzală a producerii prejudiciului, acestea constituindu-se în cauze care au concurat, alături de acțiunile separate al inculpaților la prejudicierea părții civile SC C. SA Râmnicu Sărat.

Așadar, răspunderea civilă a inculpatei E.L., alături de ceilalți inculpați, a fost determinată de faptul că prejudicierea părții civile a fost rezultatul unui concurs de cauze, printre care au fost reținute și acțiunile repetate, concomitente sau succesive ale inculpatei, răspundere ce este întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ. și art. 14 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpații G.K.V., S.C., B.T., B.M. și E.L.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât prin prisma greșitei lor condamnări, cât și pentru greșita individualizare a pedepselor principale ce le-au fost aplicate.

Prin decizia penală nr. 151 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile declarate de inculpații S.C. și E.L.F., împotriva sentinței penale nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău.

A fost desființată în parte sentința, în latură penală, în ceea ce privește pe cei doi inculpați și rejudecând cauza:

I. A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului S.C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 86 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 862 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului cu privire la prev. art. 86 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata suspedării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

II. Au fost reținute în favoarea inculpatei E.L.F. disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și în baza art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare, iar în baza art. 76 alin. (2) C. pen. a fost redus pedeapsa principală aplicată aceleiași inculpate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2481 rap. la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele astfel stabilite și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 862 C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, a stabilit ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatei cu privire la prev. art. 86 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata suspedării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Au fost respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații G.K.V., B.M. și B.T. împotriva aceleiași sentinței penale.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Au fost obligați inculpații G.K.V. și B.M. la plata sumei de 700 RON, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia, iar inculpatul B.T. la 1.100 RON, cu același titlu, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 RON, va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpații apelanți au fost trimiși în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpați.

Au fost avute astfel în vedere: actele constitutive ale societăților comerciale administrate de către inculpați, actele constitutive ale părții civile, contractul de muncă și cel de management al inculpatei E.L.F., înscrisurile atestând raporturile comerciale derulate de partea civilă cu părțile responsabile civilmente, biletele la ordin emise în favoarea SC C. SA Râmnicu Sărat și refuzate la plată, înscrisurile falsificate - facturi, bilete la ordin, documentele privind relația comercială dintre SC K.U.G. SRL și SC C. SA Râmnicu Sărat; documentele privind SC I.I. SRL, documentele privind SC E.D. SRL și SC P.T. SRL, adresele eliberate de unitățile bancare, incidentele de plăți conform Băncii Naționale, înscrisurile privind SC S.I. SRL și SC P.C.B. SRL, declarațiile inculpaților date pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, declarațiile martorilor C.V., P.G., B.M., A.V., raportul de expertiză contabilă întocmit pe parcursul cercetării judecătorești de către expert Ț.A., precum și punctul de vedere al expertului parte desemnat la solicitarea inculpatului G.K.V., fișele de cazier judiciar ale inculpaților.

Pe baza acestor mijloace de probă, s-a constatat că inculpatul G.K. a fost administratorul SC K.U.G. SRL, în perioada 06 decembrie 2007 (data înființării) - 03 septembrie 2009, dată la care societatea a fost cesionată numiților P.G. și C.V.

S-a reținut că, la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie 2008, inculpatul a contactat-o pe inculpata E.L.F., director și manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, și a convins-o să-i livreze în mai multe rânduri, marfa în valoare de 18.267,83 RON, pe care a achitat-o integral cu un bilet la ordin din data de 02 iulie 2008.

Ulterior, inculpatul G. a comandat și a ridicat marfa în valoare totală de 290.215,19 RON, din care a achitat cu ordin de plată suma de 17.850 RON. Pentru diferența de 254.159,06 RON a emis bilete la ordin în perioada 02-28 august 2008, scadente în perioada 02-28 august 2008 și un bilet la ordin emis de SC I.I. SRL, în favoarea SC K.U.G. SRL și girat în favoarea societății creditoare. Biletele la ordin au fost au fost refuzate la plată, cu excepția celui emis la 02 august, prin care s-a achitat suma de 115,31 RON.

La data de 03 septembrie 2009, inculpatul G. a cesionat părțile sociale ale societății debitoare, fără a aduce la cunoștința partenerilor comerciali această împrejurare, mai exact partea civilă neavând cunoștință despre intervenția cesiunii.

Marfa achiziționată a fost vândută cu prețuri mai mici decât cel de achiziție către SC P.C.B. SRL Vrancea, administrată de A.V.

În perioada 23 septembrie - 07 octombrie 2008, inculpatul a ridicat de la SC C. SA Râmnicu Sărat în nume propriu, materiale de construcții în valoare de 93.979.79 RON, pe care le-a folosit, dar care nu au fost achitate.

În cursul anului 2008, inculpatul G.K. l-a cunoscut pe inculpatul S.C., administratorul SC I.I. SRL Craiova, de la care a cumpărat îngrășăminte în valoare de 132.911 RON, pe care trebuia să le achite în trei tranșe, până la 22 iunie 2008.

Inculpatul G.K. nu a respectat termenele de plată, însă cu toate acestea la data de 22 mai 2009 inculpatul a convenit cu S.C. să primească detergent lichid produs de SC K.U.G. SRL până la concurența sumei de 67.392,24 RON.

Bazându-se pe relația sa cu managerul societății, inculpatul G.K. i-a propus inculpatului S.C. să cumpere materiale de construcții de la SC C. SA Râmnicu Sărat, marfă ce urma să fie achitată la câteva luni de la livrare, prin bilet la ordin, dar care putea fi valorificată rapid, chiar dacă vânzarea se făcea la prețuri mai mici decât prețul de achiziție.

Ca urmare, cei doi inculpați au mers la sediul SC C. SA Râmnicu Sărat la 11 iunie 2008, când inculpatul G.K. a cumpărat marfa în valoare de 6.983,13 RON și i l-a prezentat inculpatei E.L.F. pe inculpatul S.C., „garantând” prin prezența sa pentru seriozitatea acestuia.

În aceste condiții, între SC C. SA și SC I.I. SRL s-a încheiat la 17 iulie 2008 un contract, în baza căruia în perioada 02 iulie - 25 septembrie 2008 SC C. SA a vândut mărfuri în valoare totală de 383.269,29 RON SC I.I. SRL, care a achitat o mică parte din sumă, respectiv doar 82.468,55 RON, iar pentru diferență a remis părții civile un număr de 6 bilete la ordin avalizate în nume propriu de către inculpatul S., emise însă de către o altă societate comercială.

Cele 6 bilete la ordin scadente în perioada 18 octombrie - 31 decembrie 2008 au fost refuzate la plată, iar pentru a compensa parțial datoria, inculpatul S.C. a lăsat în custodia părții civile 58 tone detergent lichid achiziționat de la SC K.U.G. SRL, după care a completat facturile fiscale pentru valoarea de 179.425 RON, pe care le-a trimis prin poștă părții civile , deși nu avea acordul conducerii societății.

În cursul lunii iulie 2008, inculpatul G.K.V. a cunoscut-o pe inculpata B.M., administratorul SC E.B. SRL i-a propus afacerea sa cu detergent și a recomandat-o inculpatei E.L.F., facilitându-i cumpărarea unor mărfuri în valoare de 30.549 RON de la SC C. SA, în schimbul unui bilet la ordin scadent la 15 septembrie 2008, care a fost refuzat la plată.

Inculpata B.M. a vândut imediat marfa achiziționată cu prețul de 24.088,83 RON, către SC P.C.B. SRL Focșani. Despre această operațiune inculpata i-a relatat numitei B.M., pe care a și rugat-o să completeze facturile și chitanțele care atestau încasarea sumei de 17.974 RON de la SC P.C.B. SRL.

Inculpatul G.K.V. i-a propus inculpatei E.L.F. falsificarea biletului la ordin emis de SC E.B. SRL, prin înscrierea pe verso a mențiunii de girare a acestuia în favoarea SC K.U.G. SRL la data de 17 iulie 2008 (această operațiune a avut loc după ce respectivul bilet la ordin a fost refuzat la plată și avea ca scop ascunderea situației reale a plăților efectuate de clienți, față de SC C. SA Buzău).

Inculpatul G.K.V. a emis factura fiscală din 01 septembrie 2008 către SC C. SA care atesta livrarea (fictivă) a cantității de 30.562 litri detergent lichid la prețul de 1 RON litrul, pentru a compensa integral valoarea produselor cumpărate de SC E.B. SRL. Inculpata E.L. a întocmit în fals NIR la factura emisă de inculpatul G., după care conform înțelegerii a emis la 01 octombrie 2008 factura de livrare a celor 30.562 litri detergent lichid către SC T.I. SRL cu un adaos comercial nesemnificativ și a întocmit un proces-verbal de lăsare în custodie a detergentului la SC K.U.G. SRL. Practic această marfa nu a circulat decât scriptic, rămânând în custodia inculpatului G.K.

Astfel, SC I.I. SRL, care a primit detergent lichid de la SC K.U.G. SRL, a livrat detergent către SC E.D. SRL Carei și SC P.T. SRL Carei, societăți administrate de inculpatul B.T., acesta a emis 2 file cec, către SC I.I. SRL, girate apoi de inculpatul S.C. către SC K.U.G. SRL, care la rândul său le-a girat și le-a folosit pentru a plăti marfa achiziționată de la SC P.C.B. SRL Focșani și SC S.I. SRL Focșani.

Știind că cele două file cec nu vor fi onorate la plată, inculpatul G. l-a introdus în schemă pe inculpatul B.T., prezentându-l inculpatei E.L. care i-a vândut pofile metalice în valoare de 194.204 RON. Inculpatul B.T. a emis 6 file cec cu termene scadente între 45 și 60 de zile, recuperate ulterior și înlocuite cu 2 bilete la ordin avalizate în nume propriu, scadente la 06 și respectiv 10 noiembrie 2008 și refuzate de asemenea la decontare.

Marfa cumpărată a fost vândută către SC P.C.B. SRL Focșani, SC S.I. SRL Focșani și SC I.I. SRL, cu prețul total de 142.695,51 RON. Marfa achiziționată de SC I.I. SRL a ajuns la inculpatul G., care a compensat datoria sa la cei doi furnizori din Focșani, recuperând filele cec emise de inculpatul B.T. La acesta au rămas 40 de tone de detergent lichid, pe care nu a reușit să le valorifice.

În legătură cu criticile apelanților inculpați, instanța de apel a reținut următoarele:

1. În ceea ce privește critica invocată de apelantele E.L.F. și B.M., vizând soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 300 C. proc. pen. care reglementează verificarea sesizării instanței, s-a arătat că, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfățișare, regularitatea actului de sesizare.

Conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen. în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, în speța dedusă judecății, curtea a constatat că dosarul a fost înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 28 iulie 2010, fixându-se aleatoriu primul termen de judecată la 07 septembrie 2010, când inculpații au lipsit depunând cereri de amânare în vederea angajării unor apărători aleși, partea civilă depunând la dosar nota de constituire de parte civilă.

După alte două termene, la care cauza a fost amânată, din motive obiective, în raport de cererile de amânare formulate de apărătorii inculpaților, care au solicitat termen în vederea pregătirii apărării, ulterior, la data de 03 decembrie 2010, în prezența a 4 dintre inculpați (doar inculpatul G. lipsind, împotriva sa fiind emis de la termenul anterior un mandat de aducere), prima instanță a adus la cunoștința inculpaților disp. art. 3201 C. proc. pen., iar inculpata B.M. a formulat cerere pentru a-și angaja apărător ales.

La noul termen de judecată acordat, 18 ianuarie 2011, prima instanță, având în vedere faptul că atât apărătorii inculpaților, cât și reprezentantul Ministerului Public au precizat că nu au cereri de formulat înainte de citirea actului de sesizare, a dat citire actului de sesizare și după ce a pus în vedere inculpaților disp. art. 70 C. proc. pen., a procedat la ascultarea inculpaților prezenți: G.K.V., S.C., B.T. și E.L.F., care au fost de acord să dea declarații în cauză.

S-a apreciat ca fiind adevărat că, la acest termen de judecată, înainte de a asculta inculpații, prima instanță nu a făcut o aplicare formală a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost detaliate mai sus.

Însă, în egală măsură, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință de la această dată, niciunul dintre apărătorii inculpaților nu au formulat cereri înainte de citirea actului de sesizare, ceea ce a condus la concluzia că nu au înțeles să invoce neregularități ale actului de sesizare, care să fi impus aplicabilitatea art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sunt sancționate cu nulitatea absolută, doar dispozițiile relative la competenta după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.

În doctrină și jurisprudență, s-a stabilit faptul că nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la sesizarea primară (sesizarea prin rechizitoriu), sesizarea suplimentară (extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și sesizarea de trimitere casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de competență, strămutarea).

S-a precizat că jurisprudența și doctrina sunt într-o covârșitoare majoritare, în sensul opiniei că verificările instanței conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen. poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriul) asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 377 din 02 februarie 2010).

În speță însă, instanța de apel a observat că, rechizitoriul întocmit la 23 iulie 2010 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, fiind respectate așadar disp. art. 264 alin. (3) și (4) C. proc. pen., purtând semnătura celui ce a efectuat această verificare, iar prin punerea în discuție a părților a unor eventuale cereri, anterior momentului citirii actului de sesizare, dublate de constatarea inexistenței unor astfel de cereri și de neinvocarea unor încălcări ale dispozițiilor legale sub acest aspect, prima instanță s-a supus exigențelor prevăzute de art. 300 alin. (1) C. proc. pen., chiar dacă, în mod formal, această mențiune nu a fost inserată în conținutul încheierii de la data la care s-a dat citire actului de sesizare a instanței.

În altă ordine de idei, s-a arătat că omisiunea primei instanțe de aplicare formală a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., nu poate atrage sancțiunea nulității absolute, prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, pe de o parte, acest ultim text de lege își găsește aplicarea doar în situația nerespectării dispozițiilor legale ce reglementează modul în care se realizează sesizarea instanței de judecată.

Pe de altă parte, nu se poate pune problema intervenției sancțiunii nulității absolute, așa cum susțin apelanții, în cadrul motivelor de apel, atâta vreme cât însăși dispozițiile cuprinse în art. 3002 C. proc. pen., stabilesc remediile procesuale ce intervin în cazul constatării neregularității actului de sesizare, acestea constând fie în acordarea unui termen pentru înlăturarea neregularității, fie în restituirea actului de sesizare în vederea refacerii acestuia de către emitentul său.

Un argument în plus, în sprijinul concluziei, potrivit căreia omisiunea instanței de fond de a face aplicarea disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. nu poate atrage sancțiunea nulității absolute este chiar cel înscris în dispozițiile deciziei nr. 9/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat în mod obligatoriu că lipsa mențiunii „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei” din cadrul rechizitoriului atrage neregularitatea actului de sesizare care poate fi înlăturată după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

Cu alte cuvinte, sancțiunea este neregularitatea și nu nulitatea absolută a hotărârii prin care prima instanță a omis să facă o aplicare formală a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., fiind evident așadar că sancțiunea aplicabilă în cazul omisiunii instanței de a face aplicarea disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. nu ar putea atrage decât eventual sancțiunea nulității relative și nu pe cea a nulității absolute.

Or, în speță, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile legale care reglementează această cauză de nulitate.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziții legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cum este și cea vizând omisiunea instanței de a face aplicarea art. 300 alin. (1) C. proc. pen., atrage nulitatea actului, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată, cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.

Însă, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, atât timp cât inculpații, beneficiind de asistență juridică prin intermediul unor apărători aleși, nu au înțeles să invoce în fața primei instanțe existența vreunei cauze de neregularitate a actului de sesizare, de natură a atrage refacerea acestuia, așa cum reglementează art. 3002 C. proc. pen. și mai mult decât atât, în cadrul motivelor de apel de asemenea, nu au invocat nici un fel de critică privitoare la vreo eventuală neregularitate, este evident că, nu se pune problema existenței vreunei neregularități ale actului de sesizare, care să fi putut atrage consecințele prevăzute de art. 3002 C. proc. pen., nepunându-se deci problema existenței vreunei vătămări a intereselor legale ale acestora, așa cum se prevede în art. 197 alin. (1) C. proc. pen., sentința apelată nefiind deci lovită de nulitate absolută care să impună desființarea sa și reluarea judecății, așa cum solicita apelanții.

2. În ceea ce privește motivul de apel ce vizează nelegala administrare a probelor în fața primei instanțe, cu referire directă la încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează efectuarea expertizelor, motiv de apel invocat de apelanții G.K.V., E.L.F. și B.M., Curtea a apreciat ca fiind nefondată această critică, arătând că dispozițiile ce reglementează efectuarea expertizelor ca mijloc de probă în cadrul procesului penal, sunt cuprinse în cadrul secțiunii a X-a din Capitolul II al Titlului 3 al C. proc. pen., vizând probele și mijloacele de probă.

S-a reținut că apelanții au invocat încălcarea acestor dispoziții prin aceea că prima instanță de judecată, deși a încuviințat numirea unui expert recomandat de părți, mai exact unui expert recomandat de inculpatul G.K.V., cu toate acestea nu s-a conformat disp. art. 120 C. proc. pen. care reglementează lămuririle date expertului și părților, la termenul de judecată la care sunt chemate părțile și expertul, precum și disp. art. 122 alin. (1) și (2) C. proc. pen., potrivit căruia se întocmește un singur raport scris de expertiză, chiar în situația în care sunt desemnați mai mulți experți, iar dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă.

Mai exact, s-a invocat de către apelanți împrejurarea că expertul parte, recomandat de inculpatul G.K.V., expert M.L., a formulat un raport de expertiză separat și nu integrat în cadrul raportului de expertiză ce a fost întocmit de expertul desemnat de instanță, expert Ț.A.A., precum și împrejurarea că după desemnarea expertului oficial Ț., instanța de fond nu a procedat la chemarea părților pentru a li se pune în vedere obiectivele expertizei.

S-a apreciat ca fiind nefondate susținerile apelanților în condițiile în care potrivit încheierii de ședință din 28 aprilie 2011, instanța a încuviințat proba cu expertiză judiciară contabilă, având obiectivele formulate de inculpați prin apărători, desemnând ca expert contabil pe Ț.A.A., ce a fost încunoștințată prin adresă despre dispoziția de efectuare a expertizei.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că obiectivele la care expertul urma să răspundă au fost cele solicitate de către inculpați, condiție în care aceștia urmau să pună la dispoziție expertului propriile obiective, cu atât mai mult cu cât, la termenele ulterioare de judecată, între care și termenul din 17 mai 2011, inculpații au învederat instanței aspectele legate de propriile obiective și apărări, instanța de fond dispunând emiterea unei adrese către expertul desemnat, punându-i-se acestuia în vedere să verifice pentru a realiza obiectivele expertizei întreaga evidență contabilă a părții civile, precum și toate precizările făcute la acel termen de judecată de către inculpați.

Mai mult decât atât, la dosar fond, se află comunicarea transmisă prin fax de către apărătorul ales al inculpatei B.M. prin care se învederează instanței că aceasta înțelege să renunțe la administrarea probei cu expertiză contabilă, motivat de lipsa posibilităților financiare de achitare a onorariului, înțelegând să se folosească în apărare de proba cu înscrisuri și cea cu martori.

Așa fiind, a considerat instanța, este evident că invocarea unor pretinse neregularități procedurale de către această inculpată, în condițiile în care a înțeles să renunțe la administrarea probei cu expertiză, nu mai poate conduce la reformarea hotărârii câtă vreme pretinsele neregularități nu i-au cauzat nicio vătămare, iar inculpata nu depusese la dosar obiective proprii ale expertizei care să nu fi fost avute în vedere de către expert.

Și în privința apelantei inculpate E.L.F., Curtea de Apel a constatat că nu poate primi aceste critici în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, instanța a încuviințat efectuarea expertizei judiciare contabile, cu obiectivele solicitate de inculpați care, aveau așadar obligația de a aduce la cunoștința expertului și evident a instanței de judecată, obiectivele proprii în cadrul efectuării lucrării, fără a putea invoca ulterior propria culpă în neluarea acestor măsuri și deci, a invoca o pretinsă nulitate a acestui mijloc de probă ce a fost încuviințat, așa cum au solicitat inculpații în apărare.

Cu alte cuvinte, pretinsa nerespectare de către prima instanță de judecată a disp. art. 120 C. proc. pen. nu poate conduce la sancțiunea nulității absolute și nici măcar relative a acestui mijloc de probă și pe cale de consecință, nici la constatarea nelegalei sale administrări, urmată de excluderea probei din cadrul ansamblului probator administrat.

Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a respectat în totalitate dreptul la apărare al inculpaților, încuviințând efectuarea expertizei, cu obiectivele ce au fost formulate de inculpați prin apărători, constatându-se că dimpotrivă, dreptul la apărare al inculpaților a fost valorificat de o manieră absolută extinsă, câtă vreme s-a lăsat la latitudinea acestora, prin intermediul apărătorilor aleși, formularea și depunerea obiectivelor expertizei, neputându-se ajunge, așadar, la invocarea unei sancțiuni procedurale câtă vreme exercitarea dreptului de a propune obiective pentru expertiza contabilă nu a fost în nici un fel limitată sau îngrădită de către prima instanță de judecată.

Într-adevăr, raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit de expertul contabil desemnat de instanță, Ț.A.A., a fost depus la 14 iunie 2011, aflându-se la dosar fond și nu cuprinde, în cadrul raportului, consemnarea punctului de vedere sau apărării expertului recomandat de inculpatul G.K.V. și anume expert consilier M.L., solicitat a fi desemnat în această cauză potrivit cererii inculpatului din data de 03 mai 2011.

Această împrejurare se datorează însă modului în care expertul consilier recomandat de inculpatul G.K. a înțeles să colaboreze cu expertul oficial desemnat de instanță, observându-se că, potrivit mențiunilor inserate în raport de expertiză judiciară, expertul consilier nu s-a prezentat la solicitările expertului oficial desemnat, condiționând studierea dosarului de punerea la dispoziție a întregului material documentar, inclusiv evidențele contabile și registrele contabile ale firmelor implicate, ceea ce în mod evident, ar fi produs o întârziere în termenul de predare al lucrării care fusese stabilit la data de 10 iunie 2011, fiind respectat de expertul judiciar care a depus expertiza pentru termenul din data de 14 iunie 2011.

Or, din câte se observă, onorariul expertului consilier a fost achitat de către inculpatul G.K.V. după data la care expertul contabil judiciar Ț. a întocmit și predat raportul de expertiză, în sensul că de abia la data de 30 iunie 2011 inculpatul G.K.V. a depus la dosar atât onorariul expertului consilier ce-i fusese încuviințat la cererea sa, cât și celelalte documente necesare efectuării expertizei, situație care a condus la întocmirea separată a punctului de vedere de către expertul contabil consilier al acestui inculpat, expert M.L. care a întocmit un raport de expertiză separat, ce a fost primit de instanța de judecată de-abia la data de 06 octombrie 2011, deci la circa 4 luni de la data la care fusese întocmit și depus raportul de expertiză de către expertul desemnat de instanță.

În aceste condiții, Curtea a constatat că deși strict formal expertul judiciar desemnat de instanță și expertul consilier recomandat de către inculpat nu s-au supus exigențelor instituite în art. 122 alin. (2) C. proc. pen., acest aspect nu este imputabil instanței de judecată, ci modului în care a decurs colaborarea între cei doi experți, precum și modului în care inculpatul ce a solicitat desemnarea propriului expert consilier, a înțeles să se supună exigențelor legale privind punerea la dispoziția expertului a documentelor necesare efectuării expertizei.

Separat de aceasta, Curtea a reținut că chiar în aceste condiții în care expertul desemnat de instanță și expertul consilier recomandat de inculpat, au întocmit două lucrări separate, în care și-au prezentat fiecare punctul de vedere și concluziile, aceasta nu poate atrage sancțiunea nulității absolute a raportului de expertiză în condițiile în care, printre încălcările dispozițiilor legale, sancționate cu nulitatea absolută, nu figurează și cea privind nerespectarea dispozițiilor referitoare la administrarea probei cu expertiză, mai exact a dispozițiilor privind întocmirea unui singur raport de expertiză, chiar în situația în care sunt desemnați mai mulți experți în cauză, cum este și cazul de față, unde a fost desemnat un expert consilier recomandat de unul dintre inculpați.

Cu alte cuvinte, întocmirea separată a două rapoarte de expertiză contabilă nu ar fi putut decât, eventual, să conducă la sancțiunea nulității relative, dacă aceasta ar fi fost invocată, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în cursul efectuării actului, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, ceea ce nu este cazul în speță întrucât apelanții-inculpați G.K.V., E.L.F. și B.M. nu au invocat intervenția sancțiunii nulității relative raportat la acest mijloc de probă, nici un moment pe parcursul judecății cauzei în primă instanță, nefiind respectat deci termenul prevăzut de această dispoziție legală.

3. Motivul de apel invocat de inculpata E.L.F. referitor la încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează dreptul la apărare prin nerespectarea disp. art. 334 C. proc. pen., referitor la schimbarea încadrării juridice dată faptei.

S-a reținut că inculpata a invocat acest motiv de apel în legătură cu faptul că prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în ceea ce o privește, din complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecințe deosebit de grave, schimbarea de încadrare dispusă, după deliberare, prin sentință și nu prin încheiere, înainte de dezbaterea asupra fondului cauzei.

Potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Curtea de Apel a considerat că aceste dispoziții legale au fost respectate întrutotul în cauză deoarece, solicitarea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată, în ceea ce o privește pe apelanta inculpată E.L.F., de către reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din 08 noiembrie 2011, fiind pusă în discuția părților, la acest moment de judecată, ocazie cu care a fost pusă în discuția părților și solicitarea formulată de inculpatul S.C. prin apărătorul său ales, de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina acestuia din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea cecului.

Or, după punerea în discuția părților a acestor solicitări, vizându-i pe cei doi inculpați, instanța a adus acestora la cunoștință disp. art. 334 C. proc. pen. și față de solicitarea inculpatei E.L.F. de a-și pregăti apărarea în raport de noua încadrare juridică, astfel cum reiese din încheierea sus-menționată, a dispus amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.

Instanța de apel a constatat că nu se pune problema încălcării dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., câtă vreme inculpatei i-a fost încuviințată cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, cu atât mai mult cu cât în situația în care instanța s-ar fi pronunțat în mod separat, prin încheiere, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, în mod evident s-ar fi antepronunțat în cauză, încălcând așadar dispozițiile legale incidente sub acest aspect.

În condițiile în care solicitările reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice în ceea ce o privește pe apelanta-inculpată E.L.F. a fost pusă în discuția părților în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor legale și a garanțiilor procesuale vizând dreptul la apărare, Curtea a constatat că această solicitare a fost complet formulată, în sensul că s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele 4 infracțiuni de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave într-o singură infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecințe deosebit de grave, aspect care rezultă cu claritate din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 08 noiembrie 2011.

Prin urmare, nu s-a putut reține nici critica vizând îndoiala existentă asupra faptei în care s-a solicitat a fi schimbată încadrarea juridică, astfel cum susține apelanta, situație în care Curtea a apreciat ca fiind nefondat acest motiv de apel, dimpotrivă, prima instanță, respectând în mod concret toate componentele dreptului la apărare, inclusiv pe cea vizând acordarea termenului de judecată, necesar pentru pregătirea apărării, după ce s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice.

4. În legătură cu criticile formulate de inculpați vizând atât insuficiența probatoriului, cât și greșita lor condamnare, ca o consecință a greșitei aprecieri a mijloacelor de probă, probatoriu care în realitate nu confirmă vinovăția inculpaților, Curtea a arătat că aceste critici sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare:

În primul rând, legat de acest motiv de apel, Curtea de Apel a constatat că în fața primei instanțe de judecată s-a procedat la administrarea tuturor mijloacelor de probă necesare și utile în cauză, inclusiv a expertizei judiciare contabile, ce a fost efectuată prin verificările evidențelor contabile ale părții civile, așa cum precizează expertul contabil în descrierea lucrărilor efectuate.

În ceea ce-i privește pe inculpații G.K.V., S.C. și B.M., care au susținut că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina lor, ca urmare a lipsei intenției de a induce în eroare partea civilă, Curtea a arătat că aceste apărări, în mod judicios, au fost înlăturate de către prima instanță.

Sub acest aspect, s-a arătat că nu pot fi ignorate aspectele rezultate din coroborarea probelor administrate, care confirmă împrejurarea că inculpatul G.K.V., ce a avut un rol esențial în derulare a întregii activități infracționale, a exercitat acte dolosive asupra tuturor partenerilor comerciali, iar în timpul în care se derulau operațiunile comerciale a cedat părțile sociale ale uneia dintre societățile sale comerciale - SC K.U.G. SRL, ascunzând această cesiune partenerilor săi comerciali și ulterior încercând prin diverse mijloace să transfere obligațiile sale comerciale asupra altor persoane juridice.

Probele administrate conduc la concluzia că întreaga schemă infracțională a fost concepută de inculpatul G.K. și pusă în aplicare cu sprijinul și prin contribuția celorlalți inculpați. Acesta s-a implicat în producerea de detergent lichid, inițial prin SC K.U.G. SRL, iar după ce a înstrăinat această societate cu pasivul său, prin nou înființata SC C. SRL. Perspectiva valorificării detergentului lichid, furnizat la prețuri atractive de inculpatul G., în condiții care să le asigure un profit ridicat, i-a determinat pe inculpatul S.C., B.T., B.M., să accepte propunerea acestuia de a cumpăra marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat, pe care să o vândă rapid, chiar în pierdere, această pierdere urmând să fie compensată prin vânzarea detergentului.

Inculpatul S. a declarat că a acceptat inițial să primească detergent lichid în compensare pentru îngrășămintele pe care le livrase inculpatului G.K. și pe care acesta nu le achitase la termenele stabilite, a vândut detergentul respectiv unor agenți economici care nu i-au plătit, iar inculpatulG. i-a propus să cumpere marfa cu desfacere rapidă de la SC C. SA, pe care să o vândă și să achiziționeze detergent. Urmând acest plan, a cumpărat produse de circa 400.000 RON, a girat cu bilete la ordin emise de debitorul său din Brașov, apoi a vândut marfa și a reintrodus banii în circuit, investind în detergentul produs se inculpatulG., cu speranța că va obține un profit ridicat din afacerea respectivă. Inculpatul a mai precizat că a fost prezentat inculpatei E.L., managerul SC C. SA Râmnicu Sărat, de către inculpatul G., nu a spus niciodată că nu are bani pentru a achita marfa și a procedat în acest mod pentru a obține lichidități, pe care să le investească în afacerea cu detergent, afacere care spera să aducă câștiguri mari.

Așa cum a reținut de altfel și instanța de fond, Curtea de Apel a arătat că, din probele administrate, se desprinde concluzia că inculpatul nu a avut nici un moment intenția de a-și îndeplini obligațiile contractuale, toate demersurile sale fiind îndreptate în direcția transferării datoriei către alți parteneri comerciali și pentru a-și plasa în mod avantajos propriul produs, inducând în eroare partea civilă.

În plus, inculpatul a recurs la uzanța specifică infracțiunii de înșelăciune, în sensul că inițial a achiziționat de la partea civilă mărfuri de valoare redusă, pe care le-a achitat integral, tocmai pentru a câștiga încrederea și a-și crea o imagine de partener serios, cu toate că inculpata E.L.F. a recunoscut că acest inculpat G.K.V. avea renumele unei persoane ce-și induce în eroare partenerii comerciali.

Ulterior, inculpatul a pus la cale o metodă de inducere în eroare a partenerilor comerciali, contractând achiziția diferitelor mărfuri al căror preț era compensat prin livrarea detergentului lichid pe care firma sa îl producea, însă preluând instrumente bancare girate în favoarea altor furnizori și acoperind debitul acestora prin compensarea cu marfa ridicată de la SC C. SA Râmnicu Sărat, societate care a rămas în final păgubită.

Practic, Curtea a constatat că, într-adevăr inculpatul a produs un detergent lichid pe care l-a folosit ca mijloc de inducere în eroare, în concret pentru a o determina pe inculpata E.L. să-i livreze importante cantități de produs în condiții în mod evident contrare uzanțelor instituite la nivelul părții civile, iar din expunerea situației de fapt rezultă că a fost pusă în aplicare o metodă de inducere în eroare specifică infracțiunilor economico-financiare, respectiv aceea de a se solicita inițial cantități mai reduse de marfă, care pentru câștigarea încrederii partenerului comercial, au fost inițial achitate, iar ulterior a ridicat mărfuri de valoare mare, care nu au fot plătite.

De asemenea, potrivit declarației date de inculpata E., coinculpatul G. i-a ascuns acesteia cesionarea părților sociale ale societății debitoare, deși la acea dată (03 septembrie 2008) relațiile comerciale cu partea civilă erau în desfășurare. Tot inculpatul G. le-a propus celorlalți inculpați să achiziționeze marfa de la SC C. SA, pe care s-o vândă repede pentru a obține bani pe care să-i investească în detergentul său și a intermediat relația acestora cu partea civilă, prin inculpata E. și, de asemenea, a emis factura fiscală din 01 septembrie 2008 în numele SC K.U.G. SRL, prin care atesta în mod fictiv livrarea a 30562 litri detergent lichid către SC C. SA, pentru a compensa contravaloarea mărfii livrate către SC E.B. SRL, fapta care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În fapt, a reținut instanța de apel, activitatea infracțională a inculpatului nu s-a limitat la neîndeplinirea unor obligații comerciale, ci a constat în actele de inducere și menținere în eroare a părții civile cu privire, în primul rând, la realitatea calității sale de administrator al societății comerciale, pe care o cesionase încă de la data de 03 septembrie 2009, iar mai apoi, menținerea în eroare s-a evidențiat în metodele folosite pentru a ascunde intenția sa de a nu achita prețul produselor achiziționate, dar mai ales prin „artificiile” create în mod special pentru a ascunde adevărata sa intenție.

Ulterior, inculpatul G.K.V. și-a îndreptat eforturile în direcția transferării datoriei către alți parteneri comerciali, câtă vreme cesiunea părților sale sociale a intervenit în plină desfășurare a operațiunilor comerciale și a fost ascunsă față de partenerii comerciali, iar pe de altă parte compensarea intervenită cu societatea administrată de coinculpatul S.C. nu a fost consfințită, așa cum impun dispozițiile legii civile, printr-un înscris, ci s-a recurs la artificiul prezentării și girării unor bilete la ordin care însă au fost refuzate la plată.

Inculpatul S.C. a acceptat propunerea lui G.K. și s-a folosit de sprijinul acestuia pentru a obține de la SC C. SA Râmnicu Sărat - cu care nu avusese până atunci relații comerciale - într-o perioadă foarte scurtă, mărfuri în valoare totală de 412.927,49 RON din care a achitat numai 82.462.55 RON.

Intenția acestuia de a induce în eroare partea civilă este relevată de împrejurarea că marfa a fost vândută sub prețul de achiziție și că sumele obținute au fost folosite în cu totul alt scop: ele au fost investite, așa cum dorea inculpatul G., în afacere cu detergent. De altfel, inculpatul S. a precizat că nu a spus niciodată reprezentantului societății că nu are bani să achite marfa, iar scopul acestei operațiuni era să obțină lichidități pe care să le investească în afacerea cu detergent pe care inculpatul G. o prezentase într-un mod foarte atractiv, ca pe o oportunitate de derulare a unei afaceri comerciale de succes.

S-a apreciat că această împrejurare conduce la concluzia că, date fiind valoarea ridicată de 412.927 RON în raport de care inculpatul S.C. intrase în relații comerciale, cu partea civilă din care achitase doar o mică sumă, aceea de 82.462 RON, precum și împrejurarea că inculpatul nu a adus la cunoștință reprezentantului părții civile inexistența lichidităților pentru achitarea mărfii, scopul real al inculpatului nu a fost decât de inducere în eroare a reprezentanților părții civile pentru obținerea de lichidități pe care ar fi urmat să le investească în afacerea propusă de coinculpatul G., care la rândul său o prezentase de o manieră extrem de atractivă ce crea impresia unei oportunități de obținere a unor câștiguri substanțiale în timp foarte scurt.

Inculpatul B.T. a fost de acord cu propunerea inculpatului G.K. de a lua marfa de la SC C. SA, din dorința de a recupera cecurile în alb pe care le emisese de la SC P.C.B. SRL și SC S.I. SRL și pentru a pune la dispoziția lui G. instrumente de plată, în vederea obținerii unei linii de credit. În schimb a primit detergent lichid, circa 40 tone din vânzarea căruia urma să-și recupereze banii și să obțină profit. Și în acest caz marfa a fost vândută în pierdere, sumele obținute aveau o altă destinație, iar întreaga operațiune avea o finalitate pe care, dacă cealaltă parte contractantă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat contractul.

La rândul său, în ceea ce o privește pe inculpata B.M., intenția sa de inducere în eroare a părții civile este evidențiată de împrejurarea că a vândut produsele achiziționate de la partea civilă imediat, sub prețul de achiziție, și nu a achitat nici până la acest moment prețul către partea civilă.

Inculpata E.L.F., care în perioada respectivă deținea întreaga putere de decizie, ca manager și director economic în cadrul părții civile, a acceptat să-i livreze marfa inițial inculpatului G. și apoi și celorlalți inculpați, în condiții care încălcau flagrant uzanțele societății și cu ignorarea oricăror reguli prudențiale, care trebuie să ghideze activitatea unuia agent economic: a acceptat livrarea unor mari cantități de produse, cu plata la 3-4 luni, a acceptat să intre în relații comerciale cu parteneri necunoscuți, care operau în zone îndepărtate ale țării, fără a se întreba de ce preferă aceștia să se aprovizioneze de la societatea sa și dacă acceptarea plății la intervale atât de mari de timp nu pune într-o situație de risc societatea sa, fără a le verifica situația financiară, bonitatea, bizuindu-se exclusiv pe „recomandarea” inculpatului G.K.

Deși cunoștea în profunzime problemele societății, dinamica obișnuită a vânzărilor, deși are o mare experiență ca director economic și se bucură de încrederea conducerii societății de la Buzău (în acest sens sunt relevante declarațiile martorilor A. și N.), Curtea de Apel a constatat că nu a luat nici un fel de măsuri de prevedere, lăsând societatea pe care o conducea să intre într-o situație periculoasă: volumul vânzărilor a crescut semnificativ într-o scurtă perioadă de timp - de circa 4 ori în aproximativ 2 luni - concomitent cu mărirea intervalului între data livrărilor și cea a plății.

S-a considerat că inculpata a luat decizii riscante: conform declarației martorului N., niciodată până atunci nu s-a emis factura de 80.000 RON unei persoane fizice care nu oferă garanții, iar termenele obișnuite de plată, la 60 de zile nu au mai fost respectate, deși clienții care au beneficiat de acest tratament nu erau clienți obișnuiți și nici nu au fost verificați. Instanța de apel a apreciat că, cu experiența și competența sa, inculpata nu putea să nu se întrebe de ce acești clienți preferau să se aprovizioneze de la societatea sa și nu de la altele, care ofereau aceeași marfă la prețuri mai mici sau care se aflau mai aproape de sediile lor.

Caracterul repetat, modul și condițiile în care a fost săvârșită, plasează activitatea inculpatului dincolo de limitele ușurinței, ale neprevederii culpabile, în sfera intenției, când subiectul activ are reprezentare a urmărilor periculoase ale acțiunilor sale și le acceptă, asumându-și riscurile producerii rezultatului. Inculpata a acționat în scopul de a asigura, în primul rând coinculpatului G.K., un folos material injust, prejudiciind în felul acesta societatea comercială pe care o conducea și ale cărei interese trebuia să le promoveze.

S-a reținut că inculpata a acceptat propunerea inculpatului G.K.V. de a falsifica biletul la ordin scadent la data de 15 septembrie 2008 emis de SC E.B. SRL și refuzat la plată, prin înscrierea pe verso a mențiunii de girare în favoarea SC K.U.G. SRL, la o dată anterioară, respectiv data de 17 iulie 2008. În schimb, inculpatul G. a emis factura fiscală antedatată 01 septembrie 2008, care atesta operațiunea fictivă - de livrare a 30.562 litri detergent lichid către SC C. SA. Inculpata a emis NTR la această factură, după care a întocmit factura de livrare a detergentului către SC I.I. SRL și a întocmit proces-verbal de lăsare în custodie a detergentului la SC K.U.G. SRL.

Inculpata E.L.F. și-a desfășurat activitatea atât ca director economic, cât și ca manager în cadrul părții civile, având depline puteri de dispoziție asupra activității comerciale în ansamblu, aspect pe care l-a recunoscut inclusiv cu ocazia declarațiilor date în fața instanței de apel, astfel încât a considerat instanța, nu poate invoca o eventuală nulitate a contractului de management, susținând că acesta nu ar fi fost aprobat de consiliul de administrație al societății.

Astfel, deși inculpata recunoaște că și-a desfășurat activitatea în baza contractului de management, începând cu data de 02 aprilie 2008, cu toate acestea invocă nulitatea propriului contract pentru lipsa aprobării consiliului de administrație al SC C. SA Buzău în acest sens, cu alte cuvinte invocă această nulitate cu toate că pe parcursul activității s-a prevalat de atribuțiile ce i-au fost conferite în baza acestui contract.

Atâta vreme cât această neregularitate nu a fost invocată de către inculpată pe parcursul desfășurării activității sale, nefiind adusă la cunoștința acționarilor SC C. SA Râmnicu Sărat, dimpotrivă, inculpata acceptând să-și desfășoare activitatea în baza contractului de management, s-a apreciat că este evident că această pretinsă nulitate nu poate opera cu privire la perioada în care inculpata a înțeles să se conformeze dispozițiilor contractului de management a cărui nulitate o invocă, practic acordul său, complinind în acest sens, o eventuală lipsă formală a deciziei consiliului de administrație al acționarului majoritar.

Pe de altă parte, s-a reținut că susținerile acestei inculpate potrivit cărora întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul părții civile ar fi fost în realitate supusă aprobărilor provenite de la președintele consiliului de administrație, A.N., sau cel puțin deciziile cu impact economic major, sunt infirmate de declarațiile acestui martor care audiat fiind în fața instanței de fond, a evidențiat contrariul celor afirmate de inculpată.

Martorul A.N. a relatat că, dimpotrivă, după ce l-a cunoscut pe inculpatul G.K.V., știind că acesta este o persoană ce avea renumele de rău platnic, i-a sugerat inculpatei E.L.F. să nu-i livreze marfă decât după încasarea contravalorii acesteia, iar ulterior inculpata nu l-a informat pe martor în legătură cu livrările de mărfuri către societatea administrată de inculpatul G., mai mult decât atât acceptând din proprie inițiativă să-i livreze marfa acestuia inclusiv în calitate de persoană fizică, situație pe care martorul A. a calificat-o ca fiind „fără precedent” în relațiile comerciale ale SC C. SA.

Tot martorul A. a mai confirmat și împrejurarea că inculpata E.L.F. avea libertatea de decizie în cadrul SC C. SA Râmnicu Sărat, în ceea ce privește aprovizionarea și livrările de mărfuri către beneficiari, depoziția acestui martor fiind întărită cu cea a martorului N.V., manager al SC C. SA Buzău, acționarul principal, majoritar al SC C. SA Râmnicu Sărat, care audiat fiind, a declarat că inculpata E.L.F. ar fi avut posibilitatea de a depune diligente pentru a verifica dacă firmele care ridicau mărfuri aveau înregistrate incidențe de plăți sau erau solvabile, având posibilitatea chiar de a verifica bilanțul acestora.

La rândul său, martorul N.V. a relatat că și-a putut da seama că nu au fost făcute verificări cu privire la firmele ce au achiziționat produse din patrimoniul părții civile în valoare de circa 800.000 RON în decurs de o lună și jumătate, cu toate că nu au plătit prețul acestora, iar încasările erau foarte mici, practic martorul opunându-se achiziționării detergentului provenit de la firma inculpatului G., deoarece nu se plia pe specificul activității părții civile.

Ambii martori au confirmat împrejurarea că nu au aflat despre aceste vânzări ce se cifrează la suma de mai sus decât după ce au apărut problemele legate de plata mărfurilor, ceea ce instanța a considerat că conduce la concluzia că inculpata E.L.F. care, ca director economic și manager conducea în fapt întreaga activitate a părții civile, a luat hotărârile de a intra în relații cu firmele reprezentate de ceilalți inculpați, fără a avea acordul președintelui consiliului de administrație ori al reprezentanților acționarului majoritar, astfel cum aceasta susține.

Mai mult decât atât, așa cum inculpata a arătat în declarațiile date în cursul urmăririi penale, la începutul colaborării cu societatea comercială reprezentată de inculpatul G.K.V. a avut reprezentarea faptului că acesta este un partener comercial lipsit de credibilitate și care înregistra datorii.

S-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că plângerea penală ce a stat la baza sesizării organelor de urmărire penală a fost formulată, în numele și pentru partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, de către inculpata E.L.F., care la acel moment - data de 23 ianuarie 2009 a semnat în calitate de director economic al societății, cu puteri de reprezentare.

Curtea de Apel a apreciat că formularea acestei plângeri penale nu exclude răspunderea penală a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa de către prima instanță, atâta vreme cât argumentele sus-arătate conduc la concluzia existenței vinovăției în raport de infracțiunea de abuz în serviciu, practic inculpata săvârșind cu intenție indirectă și acceptând prejudicierea intereselor patrimoniale ale părții civile prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiunilor de serviciu, constând în exercitarea funcției în mod abuziv, contrar uzanțelor comerciale și regulilor instituite la nivelul părții civile, atât prin acceptarea unor parteneri comerciali lipsiți de credibilitate, dar mai ales prin acceptarea unor tranzacții comerciale de valori exagerat de mari, dublate de mențiuni evident false în înscrisurile comerciale relevante, ce nu se conformau practicilor comerciale constante, dublate de acceptarea unor instrumente de plată girate de alți parteneri comerciali, fără verificarea solvabilității acestora.

Instanța de apel a aprecizat că jurisprudența constantă a instanțelor de judecată, în principal a instanței supreme, a reliefat că emiterea unui bilet la ordin, pentru a cărui valorificare la data scadenței, nu există acoperirea necesară, nu constituie infracțiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conținutului constitutiv al unei fapte penale.

Când beneficiarul este indus sau menținut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca adevărat a unui fapt mincinos, în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, decizia penală nr. 338 din 13 decembrie 2004)

Or, în speță, a arătat instanța, potrivit argumentelor prezentate mai sus, sunt relevate aspecte clare ale actelor de inducere în eroare exercitate de către inculpați în dauna părții civile, în condiții în care dacă ar fi cunoscut adevărata natură, partea civilă nu ar fi acceptat încheierea sau derularea contractelor respective, evidențiindu-se în acest sens, operațiuni de prezentare ca adevărate a unor fapte mincinoase (referitoare la adevărata calitate a inculpatului G. de administrator, în condițiile în care acesta își cesionase societatea comercială ce intrase în raporturi cu partea civilă, ascunzând intervenția cesiunii), precum și operațiuni de folosire a instrumentelor de plată constând în bilete la ordin, girate sau avalizate, în condițiile în care nu s-a adus la cunoștința părții civile inexistența acoperirilor financiare necesare pentru încasarea instrumentului de plată, precum și emiterea unor înscrisuri în fals, respectiv a antedatării facturii și a notei de intrare recepție, atestând livrarea cantității de detergent.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea a constatat că, în speță, din descrierea situației de fapt și a modului în acare au acționat inculpații, rezultă cu claritate manoperele dolosive ce pun în evidență intenția lor de a induce în eroare partea civilă, al cărei prejudiciu nu a fost acoperit nici până în momentul de față, astfel încât vinovăția inculpaților este pe deplin confirmată, soluția de condamnare fiind astfel considerată ca legală în privința tuturor inculpaților, ca și încadrarea juridică dată faptelor comise de fiecare dintre inculpați, în raport de actele materiale desfășurate de către fiecare dintre aceștia, criticile inculpaților, privind greșita lor condamnare, fiind astfel apreciate ca nefondate.

Încadrările juridice date faptelor s-au apreciat ca fiind corecte și prin prisma pluralității infracționale ce s-a reținut în privința inculpaților G.K.V. și B.M.

Astfel, potrivit cazierului judiciar, inculpatul G.K.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală, prin sentința penală 119 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, situație în care se constată că așa cum a reținut și prima instanță, infracțiunile deduse judecății sunt comise în de cursul termenului de încercare iar aplicarea disp. art. 83 s-a făcut în mod corect în cauză.

La rândul său, nici inculpata B.M. nu este la prima încălcare a legii penale, în cazierul său judiciar figurând, pe lângă condamnarea la o pedeapsă de 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea cecului nr. 59/1934, în raport de care a fost împlinit termenul de încercare, încă o condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare tot cu suspendarea condiționată a executării, aplicată de asemenea pentru comiterea unei infracțiuni legate de instrumente de plată și anume, cea prev. de art. 215 alin. (2) și (4) C. pen., prin sentința penală nr. 2696 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 252 din 20 mai 2008 a Tribunalului Bacău, prezenta infracțiune fiind comisă în de cursul termenului de încercare al acestei suspendări condiționate, ceea ce în mod just a atras aplicarea art. 83 C. pen. și în privința acestei inculpate.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea de Apel a reținut că, potrivit disp. art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul încriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează, răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracțiuni.

Raportat la aceste prevederi s-a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului.

S-a menționat că pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor, în cuprinsul art. 52 C. pen., este necesar ca aceasta să corespundă, sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, a arătat instanța, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, s-a arătat, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale, și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

În această ordine de idei, Curtea a apreciat că prima instanță s-a orientat în aplicarea unor pedepse situate la limita minimă specială prevăzută de textele legale încriminatoare, sau chiar sub limita minimă specială (în ceea ce-i privește pe inculpații S.C. și B.T., față de care a făcut aplicarea dispozițiilor legale privitoare la circumstanțele atenuante facultative judiciare).

În ceea ce privește pe inculpații G.K.V. și B.M., în sarcina cărora s-a reținut pluralitatea infracțională reprezentată de recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de argumentele prezentate mai sus, Curtea a arătat că nu se impune a fi reformată sentința apelată, atâta vreme cât prin persistența lor infracțională, manifestată în mod evident pe linia aceluiași gen de infracțiuni, infracțiuni economice, săvârșite prin intermediul instrumentelor de plată, apelanții pun în evidență o periculozitate accentuată în încălcarea acelorași dispoziții legale, care conduce la concluzia că pedepsele stabilite de instanța de fond sunt pe deplin corespunzătoare, atât sub aspectul întinderii, cât și în privința modalității de executare, fiind respectate toate criteriile avute în vedere de legiuitor, astfel cum acestea au fost definite în cele de mai sus.

Cu referire însă la inculpații S.C. și E.L.F., Curtea a constatat însă că, deși modul de proporționalizare a duratei pedepselor aplicate celor doi inculpați, se înscrie în limitele legalității, totuși caracterul excesiv al acestora este evident, prin prisma cuantumurilor, care apar ca fiind totuși exagerate raportat la lipsa antecedentelor lor penale, precum și la conduita manifestată în comunitate, anterior încălcării legii penale, ambii fiind persoane cu studii superioare, ce nu au produs perturbări în viața socială, dimpotrivă fiind persoane cu familii și copii ce au depășit vârsta majoratului.

În raport de analiza impactului și a consecințelor faptelor celor doi recurenți, precum și față de celelalte circumstanțe personale ale acestora, așa cum au fost evocate în cele ce preced, Curtea a constatat că pentru realizarea cerințelor unei juste individualizări, se impune a se reține în sarcina celor doi apelanți circumstanțele atenuante facultative judiciare prev. de art art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub limita minimă specială, aceasta fiind calea prin intermediul cărora pedepsele aplicate acestora pot fi reduse astfel încât să nu apară ca fiind excesive.

În consecință, constatându-se sub acest aspect ca fiind fondate apelurile declarate de inculpații S.C. și E.L.F. acestea au fost admise și conform art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost desființată în parte sentința atacată în latură penală, în ceea ce privește pe cei doi inculpați și rejudecând cauza a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului S.C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., iar în favoarea inculpatei E.L.F. s-au reținut disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și în baza art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare, iar în baza art. 76 alin. (2) C. pen. a redus pedeapsa principală aplicată aceleiași inculpate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2481 rap. la art. 246 C. pen. și art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de împrejurarea că acești doi apelanți se află la prima încălcare a legii penale, s-a apreciat că în privința lor, scopul preventiv educativ și sancționator avut în vedere de legiuitor poate fi atins în mod eficient și fără executare, numai prin instituirea mecanismelor supravegherii prevăzute de art. 861 C. proc. pen., a căror incidență s-a constatat în cauză, în raport de cuantumul pedepselor reduse.

În ceea ce privește pe inculpatul B.T., Curtea a constatat că în privința acestuia, prima instanță s-a orientat la aplicarea unei pedepse pe deplin corespunzătoare atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate toate cerințele prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., raportat la conduita procesual sinceră și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.

Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpații G.K.V., B.T., S.C., B.M. și E.L.F.

Recurentul, inculpat G.K.V. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune întrucât nu a dorit să comită această infracțiune, precum și cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând diminuarea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege față de împrejurarea că este la prima abatere de genul faptelor de care este acuzat.

Recurentul inculpat S.C. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. susținând că prin decizia instanței de apel nu s-au evaluat toate probele, inclusiv a celor administrate în apel, făcând trimitere la declarația inculpatei E.L.F. și la faptul că unele dintre biletele la ordin au fost emise de o altă societate comercială, fiind doar girate către partea civilă și considerând că dacă s-ar fi ținut seama de acestea, soluția procesului ar fi fost influențată întrucât dovedesc lipsa intenției de inducere și menținere în eroare, de care a fost acuzat.

Totodată, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. susținând că lipsesc elementul material al inducerii în eroare al laturii obiective și latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune întrucât a fost convins că va exista în viitor acoperire pentru biletele la ordin, întrucât în ceea ce privește plata prin bilet la ordin nu se cere a exista disponibil la momentul emiterii, ca în cazul înșelăciunii prin cecuri prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., partea civilă având cunoștință că biletele la ordin provin de la un debitor al inculpatului. Referitor la aspectul că a vândut marfa la scurt timp, sub prețul ei, a învederat că banii astfel obținuți au fost investiți în activitatea societății, afacerea cu detergent pe care inculpatul G.K.V. i-a propus-o fiind atractivă și crea impresia unor câștiguri substanțiale în timp foarte scurt, motiv pentru care a ales să investească în aceasta, neurmărind să evite achitarea contravalorii mărfii ridicate de la SC C. SA. De asemenea, a învederat că debitorii săi nu și-au onorat obligațiile de plată, astfel că s-a ajuns a se crea pagubă părții civile, căreia i-a comunicat lipsa disponibilului din cont și i-a solicitat amânarea introducerii la plată, încercând să acopere prejudiciul prin compensare, fiind restituit o treime din acesta.

În concluzie, a arătat că nu a comis acțiunea de inducere în eroare, aferentă laturii obiective a infracțiunii, și nu există intenția directă calificată în scopul însușirii pe nedrept a unor sume, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat B.T. a criticat decizia recurată sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 741 C. pen. învederând că a acoperit paguba cauzată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

De asemenea, a susținut că erau aplicabile prevederile art. 74 și art. 76 C. pen. deoarece este fără antecedente penale și a acoperit prejudiciul înainte ca instanța de fond să pronunțe sentința, o altă critică constând în neaplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. în baza căruia a solicitat aplicarea unei amenzi administrative.

În drept, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Prin motivarea scrisă a recursului, același inculpat a susținut că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică în infracțiunea de înșelăciune, fapta fiind un delict de drept civil, din materia obligațiilor comerciale întrucât la momentul încheierii contractului și al emiterii biletelor la ordin nu a existat o inducere în eroare, existând bani în contul bancar, dar ulterior, creanțele nu s-au mai transformat în lichidități, iar pe parcursul executării contractului, între părți, a existat în permanență o comunicare cu privire la posibilitățile reale de plată ale inculpatului. De asemenea, sub aspectul laturii subiective s-a apreciat că probatoriul existent în cauză nu dovedește intenția directă de a obține un folos material injust, cu atât mai mult, imediat cea avut posibilitatea, a achitat debitul de 194.204,71 RON datorat către SC C. SA.

Recurenta inculpată B.M. a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea sentinței și deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu înscrisuri, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. Sub acest aspect a criticat faptul că nu s-a administrat proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Garda Financiară menită a elucida o situație de fapt relevantă, prin care se dovedea că nu a existat intenția de inducere în eroare, având în derulare un contract potrivit cu care, la scadența biletului la ordin, ar fi putut acoperi suma din biletul la ordin. S-a învederat că instanța de fond nu s-a pronunțat expres asupra acestei cereri la termenele din 17 mai 2011 și 11 octombrie 2011, iar instanța de apel prin încheierea din 19 septembrie 2012 a încuviințat proba cu înscrisuri, dar a și constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor. S-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți.

Totodată, a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost condamnată, lipsind intenția, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., sens în care a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen.

Prin motivarea scrisă a recursului, inculpata B.M. a mai criticat modul de soluționare a laturii civile învederându-se că, în mod greșit, instanțele au obligat-o la plata sumei de 30.549 RON către partea civilă întrucât debitul a fost stins prin girarea biletului la ordin din data de 17 iulie 2008.

Având în vedere motivarea scrisă a recursului și concluziile orale ale apărării, se reține că recurenta inculpată E.L.F. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2, pct. 12, pct. 13, pct. 14, pct. 17, pct. 172, pct. 18 și pct. 21 C. proc. pen., prin motivele de recurs fiind susținute, în esență, următoarele critici:

- în cauză, trebuia să fie introdusă, în calitate de parte responsabilă civilmente SC C. SA Buzău întrucât inculpata E.L.F. a acționat în calitate de prepus al SC C. SA SRL Râmnicu Sărat în baza contractului individual de muncă și al SC C. SA Buzău în baza contractului de management din data de 02 aprilie 2008 - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 și pct. 21 C. proc. pen.;

- în mod nelegal, instanța de fond nu a pus în discuție regularitatea actului de sesizare a instanței conform art. 300 C. proc. pen., iar instanța de apel a considerat că exista o asemenea obligație numai dacă părțile prin apărători ar fi invocat neregularități ale actului de sesizare a instanței, deși legea prevede că instanța este datoare la prima înfățișare să verifice regularitatea actului de sesizare a instanței, subliniindu-se totodată că rechizitoriul nu este verificat pentru legalitate și temeinicie de primul procuror, ci de procurorul adjunct - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.;

- aprecierea instanței de apel că pronunțarea, prin încheiere separată, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice constituie antepronunțare, judecătorul devenind incompatibil, contravine deciziei nr. 1 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, încheierea de tipul celei în discuție garantând în mod efectiv și complet dreptul la apărare - critică încadrată de avocatul ales al inculpatei în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

În mod greșit, instanța de apel a considerat că procedura prevăzută de art. 120 C. proc. pen. privind efectuarea expertizei este una pur formală, instanța de fond procedând în realitate la administrarea probei cu expertiza contabilă într-o modalitate nelegală - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.;

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, lipsind latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii, impunându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu este prevăzută de legea penală întrucât înscrisurile, constând în nota internă de recepție din 02 septembrie 2008 și factura din 01 octombrie 2008, nu au preexistat ca să fie falsificate, lipsind obiectul material al infracțiunii, susținându-se totodată că, de fapt, înscrisurile reflectă realitatea, solicitându-se pentru această din urmă infracțiune achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. - criticile au fost încadrate de apărare în cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12, pct. 13 și pct. 18 C. proc. pen.;

- greșita încadrare juridică dată faptei care, dacă se consideră că se încadrează în sfera penală, ar putea constitui infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen., acțiunile sale putând fi considerate ca fiind comise din culpă - critica a fost circumscrisă de apărare cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. Totodată, s-a învederat că încadrarea juridică dată faptei în infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată este în contradicție cu încadrarea juridică dată faptelor celorlalți inculpați în infracțiunea de înșelăciune, apărarea inculpatei considerând că, corelativ, instanța trebuia să pună în discuție încadrarea juridică a faptelor acestora din urmă, într-o eventuală complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. De asemenea, s-a susținut că s-ar putea discuta, în raport de încadrarea juridică dată faptei în abuz în serviciu, dacă nu sunt incidente prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 în situația în care s-ar considera că prețul, marfa obținută de ceilalți inculpați ar fi un folos patrimonial injust;

- greșita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului și modalității de executare, solicitându-se diminuarea pedepsei și suspendarea condiționată a executării față de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, lipsa antecedentelor penale, buna reputație a inculpatei, împrejurarea că, în pofida faptului că este cercetată penal, societatea unde este angajată i-a prelungit contractul de muncă - critică circumscrisă de apărare cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cât privește recursul inculpatului G.K.V.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.

Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente, în fața cărora cauza devoluează în fapt și în drept, respectiv instanța de fond și de apel, în cazul ambelor situații fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reținute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menționat neputând fi asimilat cu o greșită apreciere a probelor.

Astfel cum s-a statuat și prin decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Pornind de la aceste explicații din considerentele deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probelor administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În concret, în acord cu probele, s-a stabilit că inculpatul G.K.V. a cumpărat, în perioada mai - octombrie 2008, mărfuri în valoare de 254.159,06 RON, de la SC C. SA Râmnicu Sărat, în calitate de reprezentant al SC K.U.G. SRL, iar ca persoană fizică, mărfuri în valoare de 93.979,79 RON pentru plata cărora a emis bilete la ordin refuzate la plată, inducând în eroare, cu prilejul încheierii și derulării contractelor comerciale, societatea care a livrat mărfurile, cu privire la achitarea prețului și producând, în final, o pagubă ce a rămas neacoperită.

În acest sens, în ceea ce îl privește pe inculpatul G.K.V., Înalta Curte are în vedere declarațiile martorilor P.G. și C.V. către care inculpatul, la data de 03 septembrie 2008, a cesionat SC K.U.G. SRL; declarațiile inculpaților S.C., B.T., B.M., E.L.F.; înscrisurile privind relația comercială dintre SC K.U.G. SRL și SC C. SA Râmnicu Sărat; înscrisurile falsificate constând în facturi, bilete la ordin și informații despre incidentele de plăți primite de la Banca Națională; raportul de expertiză contabilă; declarația martorului A.V.

În consecință, motivul de recurs al inculpatului G.K.V., prin care a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este neîntemeiat.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanța de apel și cea de fond au analizat infracțiunea pentru care este acuzat recurentul inculpat G.K.V. conform rechizitoriului, dar și apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedește, fără tăgadă, că inculpatul G.K.V. a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, respectiv intenție directă.

Dovadă stă faptul că inculpatul a ridicat inițial cantități reduse de mărfuri ce au fost achitate, iar ulterior a cumpărat mărfuri de valoare mare, ce nu au mai fost plătite; marfa achiziționată a fost vândută sub prețul de achiziție; în timpul în care se derulau operațiunile comerciale a cedat părțile sociale ale uneia dintre societățile sale comerciale - SC K.U.G. SRL, ascunzând această cesiune partenerilor săi comerciali, ulterior încercând prin diverse mijloace să transfere obligațiile sale comerciale asupra altor persoane juridice. Totodată, a emis bilete la ordin cu scadențe foarte lungi, la împlinirea cărora a solicitat prelungirea scadenței, fără a plăti în final contravaloarea mărfurilor. În aceste termene, a avut timpul necesară pentru remiterea de datoriei, fără acordul creditorului, și cesionarea părților sociale ale firmei debitoare.

În continuare, deși nu a achitat prețul produselor achiziționate pentru SC K.U.G. SRL, inculpatul a cumpărat mărfuri și în calitate de persoană fizică, în valoare de 93.979,79 RON, pentru care a emis tot bilete la ordin, însă și contravaloarea acestora a rămas neplătită.

Neachitarea constantă a produselor achiziționate de la SC C. SA Râmnicu Sărat, ca și atragerea în activitatea infracțională a inculpaților S.C., B.T. și B.M., prin care a urmărit, în realitate, valorificarea propriului produs (detergentul lighid), demonstrează că inculpatul G.K.V., a indus în eroare partea civilă, acționând cu vinovăția prevăzută de lege, nu doar la momentul acordului de voință dintre părți, ci și pe parcursul derulării contractelor.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Ținând cont de aceste criterii, se consideră că pedeapsa aplicată recurentului inculpat G.K.V. nu reflectă gradul de pericol social concret al acesteia, precum și datele ce caracterizează persoana sa.

Fără a minimaliza rolul acestui inculpat în ansamblul activității infracționale, definit prin modul în care a conceput acțiunea de inducere în eroare, inclusiv prin atragerea în sfera infracționalității a inculpaților S.C., B.T. și B.M., și nici valoarea prejudiciului cauzat părții civile, se apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte identifică drept circumstanță atenuantă judiciară împrejurarea că, în acțiunea inculpatului G.K.V., de inducere în eroare și prejudiciere a părții civile SC C. SA Râmnicu Sărat, un rol important, l-a avut managerul părții civile, respectiv inculpata E.L.F., care deși cunoștea „renumele” de rău platnic al inculpatului, a livrat repetat marfă acestuia, chiar și în calitate de persoană fizică, deși nu plătise produsele luate în numele SC K.U.G. SRL, și mai mult, pentru a ascunde un incident de plată, aceasta a întocmit documente false.

Totodată, se consideră că, în procesul de individualizare a pedepselor, s-a creat o disproporție între inculpatul G.K.V. și inculpatul S.C., condamnat tot pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, comisă în formă continuată, al cărei prejudiciu este comparabil cu cel cauzat de inculpatul G.K.V.

În consecință, vor fi coborâte pedepsele aplicate inculpatului G.K.V., pentru infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub minimele speciale de 10 ani închisoare, respectiv 3 luni închisoare, astfel încât cuantumul pedepselor ce se vor stabili să reflecte împrejurarea că inculpatul este recidivist conform art. 37 lit. a) C. pen.

Cât privește recursul inculpatului S.C.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului.

Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurentul inculpat S.C. că, prin decizia atacată, s-au avut în vedere biletele la ordin emise de SC S.I. SRL, instrumente de plată pe care inculpatul le-a girat în favoarea părții civile. Astfel, prin considerentele deciziei, s-a reținut expres că S.C. a cumpărat produse în valoare de circa 400.000 RON și a girat cu bilete la ordin emise de debitorul său din Brașov.

De asemenea, Curtea de Apel a ținut seama de declarațiile inculpatei E.L.F., acest mijloc de probă fiind amintit printre celelalte probe administrate în cauză. De altfel, instanța a făcut referire detaliată la afirmațiile acestei inculpate, în considerentele deciziei.

Aceste probe au fost, însă, apreciate prin coroborare cu toate celelalte mijloace de probă, Curtea de Apel considerând că, din modul în care acționt inculpatul S.C., rezultă cu claritate manoperele dolosive ce au pus în evidență intenția de a indice în eroare.

În consecință, soluția instanței este rezultatul aprecierii probelor, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanța de apel și cea de fond au analizat infracțiunea pentru care este acuzat recurentul inculpat S.C. conform rechizitoriului, dar și apărările formulate privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedește, fără dubiu, că inculpatul S.C. a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, respectiv intenție directă, constând în aceea că a indus în eroare societatea furnizoare SC C. SA Râmnicu Sărat, de la care a achiziționat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, marfă în valoare de 412.927,49 RON, din care a achitat numai 82.465,55 RON.

Recurentul inculpat S.C., într-o perioadă scurtă de timp, între 02 iulie 2008 și 02 octombrie 2008, a cumpărat produse de o valoare extrem de ridicată, de peste 400.00 RON, de la partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat, fiind stabilit ca instrument de plată biletele la ordin, care deveneau scadente la o dată ulterioară, în perioada 18 octombrie 2008 - 31 decembrie 2008. Aceste bunuri achiziționate au fost valorificate sub prețul de achiziție pentru a obține lichidități, cu care să cumpere, apoi, detergent lichid produs de firma inculpatului G.K.V., cu speranța că va obține un profit ridicat, după cum a și declarat inculpatul.

Înalta Curte, în acord cu instanțele de fond, consideră că, această schemă infracțională, în care rolul coordonator l-a avut inculpatul G.K.V., dovedește intenția inculpatului S.C., de inducere în eroare a părții civile, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust.

Prin urmare, motivul de recurs al inculpatului S.C. prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., este neîntemeiat, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Cât privește recursul inculpatului B.T.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanța de apel și cea de fond au analizat infracțiunea pentru care este acuzat recurentul inculpat B.T. conform rechizitoriului, dar și apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedește, fără tăgadă, că inculpatul B.T., fără a dispune de lichidități, a achiziționat marfă de la SC C. SA Râmnicu Sărat, fiind emise șase cecuri în alb care au fost înlocuite cu două bilete la ordin, refuzate la plată, cauzând un prejudiciu de 194.204,71 RON.

Lipsa disponibilului în cont, vânzarea sub prețul de achiziție a produselor cumpărate, intenția de a obține lichidități pentru societățile pe care le administra, repetabilitatea actelor materiale care fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale înșelăciunii, dovedesc că inculpatul a comis infracțiunea cu intenție directă, inducând în eroare partea civilă în scopul obținerii unui folos material injust și cauzând un prejudiciu.

Ca atare, motivul de recurs prin care s-a solicitat în achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. pen., este neîntemeiat.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.

Solicitarea inculpatului B.T. privind aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. va fi examinată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ținând cont de decizia în interesul legii nr. 8/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că, din conținutul cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu se poate exclude posibilitatea instanței de recurs de a-și exercita cenzura și asupra modului în care instanțele ierarhic inferioare au apreciat conținutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite de importanță a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracțiuni, sau, dimpotrivă, la evidențierea gradului de pericol social, cu consecința neaplicării dispozițiilor art. 181 C. pen.

Eventualele constatări privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecința unor aprecieri determinate de raționamente bazate pe erori esențiale în reținerea faptelor și a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului așa încât astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei rețineri a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecința aplicării unui tratament penal inadecvat, având relevanță în justa determinare a gradului de pericol social în accepțiunea prevederilor art. 181 C. pen.

Analizând, așadar, motivul de recurs al inculpatului B.T. privind achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 cu aplicare art. 181 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de recurs îl consideră neîntemeiat întrucât, în speță, nu s-a susținut eroarea gravă de fapt.

Dimpotrivă, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 181 C. pen., considerându-se, în mod greșit, că aplicarea amenzii administrative pentru lipsa pericolului social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, ar constitui o modalitate de individualizare a pedepsei, dovadă fiind că motivul de recurs a fost subsumat de apărarea inculpatului, cazului de casare prev. la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin rechizitoriul din 23 iulie 2010 emis în Dosarul nr. 46/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.T. pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. prin care a cauzat SC C. SA Râmnicu Sărat un prejudiciu în valoare de 194.204,71 RON.

Fiind audiat, în timpul cercetării judecătorești, la data de 18 ianuarie 2011, inculpatul B.T. a învederat că a achitat prejudiciul, sens în care este și extrasul de cont din 19 ianuarie 2011, precum și adresa din 20 septembrie 2011 prin care SC C. SA Buzău a comunicat instanței că paguba de 194.204,71 RON produsă de B.T. a fost acoperită după trimiterea acestuia în judecată, precizându-se că SC C. SA Râmnicu Sărat menține constituirea de parte civilă numai pentru suma de 678.489,20 RON.

Din considerentele sentinței nr. 175 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, reiese că prima instanță a constatat că, pe parcursul procesului, inculpatul B.T. a achitat paguba în cuantum de 194.204 RON.

Potrivit art. 741 alin. (1) și (2) C. pen., în cazul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, se poate aplica pedeapsa cu amenda, dacă prejudiciul cauzat de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, este acoperit integral, până la soluționarea cauzei în primă instanță.

Cum aceste condiții sunt întrunite, valoarea prejudiciului exprimat în euro, la data faptei, fiind între 50.000 și 100.000 euro, Înalta Curte va aplica inculpatului B.T., pedeapsa amenzii penale, având în vedere dispozițiile art. 741 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 53 pct. 1 lit. c) C. pen.

Prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. la 25 mai 2011, s-a constatat că dispozițiile art. 741 C. pen. sunt neconstituționale, dar, în speță, este incident principiul aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 13 C. pen., dispozițiile art. 741 C. pen. reprezentând lege penală mai favorabilă, pentru inculpatul B.T., care beneficiază de prevederile acestui text legal, condițiile cerute de lege fiind îndeplinite înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale.

Întrucât prin aplicarea amenzii penale, în baza textelor legale amintite, s-a valorificat în procesul de individualizare a pedepsei, împrejurarea acoperiii prejudiciului de către inculpat, care a dat dovadă de cooperare și interes pentru stingerea acțiunii civile, se apreciază că nu se mai justifică reținerea, în continuare, a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., aplicate de instanța de fond și menținute în apel.

Cât privește recursul inculpatei B.M.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului.

Așadar, cazul de casare în discuție este incident numai dacă cererea asupra căreia instanța nu s-a pronunțat îndeplinește cumulativ mai multe condiții, respectiv este esențială, de natură a garanta drepturile părții și a influența soluția procesului.

Instanța de recurs constată că soluția de condamnare a inculpatei B.M., menținută prin decizia atacată, a fost întemeiată, pe conținutul mijloacelor de probă constând în biletul la ordin din 17 iulie 2008, emis de inculpată, ca administrator al SC E.B. SRL, scadent la 15 septembrie 2008 și refuzat la plată la data de 19 septembrie 2008; declarațiile inculpaților E.L.F., G.K.V., B.M.; înscrisuri falsificate - biletul la ordin prin înscrierea pe verso a mențiunii de girare în favoarea SC K.U.G. SRL, factura fiscală din 01 septembrie 2008, antedatată, întocmită de inculpatul G.K.V. care atesta o operațiune fictivă de livrare a 30.562 litri detergent lichid către SC C. SA, nota de intrare recepție din 02 septembrie 2008 și factura din 01 octombrie 2008 către SC I.I. SRL întocmite de inculpata E.L.F. pentru cantitatea de 30.562 litri detergent lichid; documentele privind relația dintre SC K.U.G. SRL și partea civilă SC C. SA Râmnicu Sărat; declarația martorei B.M.

Față de contextul factual relevat prin probatoriul enunțat, instanța de recurs constată că proba constând în efectuarea unei adrese către Garda Financiară Buzău pentru a se comunica procesul-verbal de control care a fost realizat în perioada în care SC E.B. SRL efectua lucrări de ecologizare, respectiv în perioada anterioară emiterii biletului la ordin din 17 iulie 2008 (conform încheierii din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel), nu era de natură a influența soluția procesului, în ceea ce o privește pe inculpata B.M., nefiind astfel întrunite cumulativ cerințele reglementate de cazul de casare de la pct. 10 al art. 3859 C. proc. pen. În acest sens, se are în vedere că proba solicitată nu era în măsură să răstoarne dovezile că inculpata a urmărit obținerea unui câștig rapid, prin vânzarea imediată a mărfurilor cumpărate, sub prețul de achiziție, inducând în eroare partea civilă cu privire la posibilitățile de plată de la momentul scadenței. De altfel, la urmărirea penală, inculpata B.M. a declarat că a existat o înțelegere cu E.L.F. ca plata efectivă să se facă cu ordin de plată, înainte de data scadenței, după care își retrăgea instrumentul de plată și, eventual, dacă mai avea datorie, lăsa un alt bilet la ordin pentru suma care mai trebuia plătită.

Având în vedere că acest motiv de recurs este nefondat, prin raportare la decizia pronunțată în apel, este lipsit de relevanță a se analiza această critică în funcție de modul în care prima instanță, la termenele din 17 mai 2011 și 11 octombrie 2011 s-a pronunțat cu privire la cererile în probațiune formulate de inculpată, față de dispozițiile art. 38515 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că instanța de recurs desființează și hotărârea primei instanțe, dacă constată aceleași încălcări de lege ca în decizia recurată.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Înalta Curte consideră că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unora dintre acestea.

Instanța de apel și cea de fond au analizat infracțiunea pentru care este acuzată recurenta inculpată B.M. conform rechizitoriului, dar și apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii.

În acest sens, probatoriul administrat dovedește, fără dubiu, că inculpata, la data de 17 iulie 2008, a cumpărat marfa de la SC C. SA Râmnicu Sărat, prin intermediul inculpatului G.K.V., pentru care a lăsat un bilet la ordin ce a fost refuzat la plată, la data scadenței, cauzând un prejudiciu de 30.549, 62 RON.

Lipsa disponibilului în cont la data scadenței, valorificarea imediată a mărfii achiziționate de la partea civilă, sub prețul de achiziție, către SC B.C.P. Focșani, la indicația inculpatului G.K.V., sunt elemente faptice care dau conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune de care este acuzată inculpata B.M., instanța de apel relizând o apreciere coroborată a întregului material probator.

Prin urmare, este neîntemeiat motivul de recurs prin care s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. pen.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Raportat la situația de fapt anterior enunțată, menținută prin decizia recurată, care relevă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nu se poate considera că s-a făcut o greșită aplicare a legii, prin obligarea inculpatei B.M., la acoperirea pagubei, înșelăciunea fiind o infracțiune de rezultat.

Girarea biletului la ordin nu poate fi apreciată ca o operațiune care să stingă datoria către partea civilă, din moment ce, în baza materialului probator, instanța de apel a stabilit că, la propunerea inculpatului G.K.V., inculpata E.L.F. a acceptat a falsifica biletul la ordin, scadent la data de 15 septembrie 2008, emis de SC E.B. SRL și refuzat la plată, prin înscrierea pe verso a mențiunii de girare în favoarea SC K.U.G. SRL, la o dată anterioară, respectiv la data emiterii, din 17 iulie 2008. Apoi, această acțiune a fost urmată de falsificarea unor facturi, care reprezintă obiectul material al infracținii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care au fost condamnați inculpații G.K.V. și E.L.F.

Cât privește recursul inculpatei E.L.F.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. în conformitate cu care instanța nu a fost legal sesizată.

Cazurile de casare vizează erorile de procedură sau de judecată care pot duce la admiterea recursului și casarea hotărârii recurate și sunt prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., reprezentând fie încălcări ale legii de procedură penală, fie ale legii materiale.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. are în vedere nerespectarea dispozițiilor care reglementează sesizarea primară a primei instanțe de judecată, în ceea ce privește organul sau persoana care o face și actul prevăzut de lege prin care este învestită instanța de judecată.

Rezultă că acest caz de casare are în vedere situațiile în care instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu, ci printr-un alt act al procurorului, și/sau rechizitoriul a fost emis cu nerespectarea unor dispoziții esențiale.

În cauză, se constată că prima instanță de judecată a fost sesizată prin rechizitoriul din 23 iulie 2010, întocmit în Dosarul nr. 46/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind respectate dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

Totodată, se constată că rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, adică de un procuror de la Parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza, iar potrivit art. 263 alin. (3) și (4) C. proc. pen., rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior.

Critica referitoare la încadrarea juridică realizată prin rechizitoriu sau valoarea pagubelor indicate în actul de sesizare a instenței, la care a făcut referire apărarea inculpatei, prin concluziile orale la dezbaterea recursului, nu pot fi încadrate în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. deoarece nu vizează sesizarea instenței, ci aspecte care țin de fondul cauzei, menite a fi stabilite prin probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal.

În aceste condiții, critica circumscrisă de inculpata E.L.F., cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., este nefondată.

De altfel, este de observat că, legiuitorul, prin cazul de casare în discuție, nu sancționează omisiunea instanței de a verifica, prin punerea explicită în discuție, a regularității actului de sesizare a instanței, ci încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instenței, după cum s-a arătat, și care sunt sancționate cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.

În temeiul acestui caz de casare, inculpata E.L.F. a criticat hotărârea atacată sub aspectul considerării ca false a notei interne de recepție din 02 septembrie 2008 și facturii din 01 octombrie 2008, care ar reflecta realitatea.

Materialul probator dovedește, însă, că motivul de recurs este neîntemeiat.

Inculpata B.M. a declarat că a cumpărat țeavă rectangulară și fier-beton de la SC C. SA Râmnicu Sărat în valoare de 30.549,62 RON și a emis un bilet la ordin pe care l-a completat la toate rubricile la data de 17 iulie 2008, și l-a semnat, cu dată scadentă la 15 septembrie 2008. A mai menționat inculpata, că a existat înțelegerea cu E.L.F. ca plata efectivă să se facă cu ordin de plată, înainte de data scadenței, după care își retrăgea instrumentul de plată și, eventual, dacă mai avea datorie, lăsa un alt bilet la ordin pentru suma care mai trebuia plătită.

Biletul la ordin a fost refuzat la plată, la data de 19 septembrie 2008, de Banca R.D. Bacău.

Inculpata B.M. a mai menționat că nu a avut cunoștință că biletul la ordin a fost girat de SC C. SA Râmnicu Sărat în favoarea SC K.U.G. SRL.

Având în vedere acestea, și cele ce vor fi enunțate în continuare, se consideră că factura emisă la 01 septembrie 2008 de G.K.V., precum și nota de intrare recepție din 02 septembrie 2008 și factura din 01 octombrie 2008 întocmite de inculpata E.L.F. nu reflectă realitatea.

Inculpata E.L.F. a declarat, în faza de urmărire penală că, fără a exista, în realitate, o vânzare-cumpărare a cantității de 30.562 litri detergent lichid, într-adevăr, G.K.V. a antedatat factura fiscală pentru acea cantitate de detergent lichid, consemnând data de 01 septembrie 2008, deși a primit factura la 20 septembrie 2008, iar ea, în data de 02 septembrie 2008, a întocmit nota de intrare antedatată, în același mod scriind și factura din 01 octombrie 2008, cumpărător SC I.I. SRL, deși cantitatea de detergent nu a intrat în posesia sau incinta SC C. SA Râmnicu Sărat.

Cu depoziția acesteia se coroborează declarația inculpatului S.C., administratorul SC I.I. SRL, care a relatat că „probabil această cantitate de detergent era și este la domiciliul lui G.K. din Râmnicu Sărat unde se fabrica detergentul”.

În consecință, Înalta Curte constată că nu există o contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probelor administrate, starea de fapt stabilită nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora, inculpata E.L.F. falsificând nota internă de recepție din 02 septembrie 2008 și factura din 01 octombrie 2008.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Referitor la motivul de recurs prin care s-a susținut că lipsesc latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, se consideră că este neîntemeiat.

Potrivit art. 246 rap. la art. 2481 și art. 258 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, cu consecințe deosebit de grave.

Înalta Curte consideră că probele administrate în cauză dovedesc că inculpata E.L.F. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, activitate pe care a desfășurat-o cu intenție, fiind probat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și forma de vinovăție prevăzută de lege pentru această infracțiune.

Astfel, în mod repetat, în calitate de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpata E.L.F. a îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile care vizau comercializarea produselor, faptele sale având drept urmare producerea unei pagube cu consecințe deosebit de grave.

Calitatea sa de manager al SC C. SA Râmnicu Sărat impunea anumite atribuții, pe care nu le-a respectat, ceea ce demonstrează că nu s-a comportat ca un bun administrator, și anume nu a verificat solvabilitatea firmelor administrate de inculpații G.K.V., S.C., B.T., B.M., nu s-a preocupat de încasarea contravalorii mărfurilor predate acceptând ca plata să se facă la termene foarte lungi și cu prelungirea scadenței pentru plata mărfurilor neachitate, a vândut mărfuri inculpatului G.K.V., ca persoană fizică, fără garanții și în condițiile în care nu se plătise produsele luate anterior pentru SC K.U.G. SRL, a ascuns incidentul de plată ivit la 19 septembrie 2008 prin întocmirea de documente fictive cu privire la cantitatea de 30.549 litri detergent lichid.

Varietatea atribuțiilor încălcate de către inculpata E.L.F., repetabilitatea acestor acțiuni care fiecare în parte întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nerespectarea atribuțiilor de serviciu în relațiile comerciale, nu doar cu G.K.V., ci și cu S.C., B.T. și B.M., dovedesc că inculpata a comis faptele cu intenție directă.

Prin urmare, este nefondat și motivul de recurs prin care inculpata a învederat că a săvârșit faptele din culpă și acestea ar constitui infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen.

Fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu se poate admite critica inculpatei că acțiunile inculpaților sunt expresia unor relații de natură comercială, așa încât, în cauză, nu-și găsește aplicabilitatea pct. 13 al art. 3859 C. proc. pen.

În acest sens, se mai constată că nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. potrivit cu care hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Acest din urmă caz de casare nu este aplicabil nici în raport de critica inculpatei prin care a susținut că trebuiau reținute prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 în situația în care s-ar considera că prețul, marfa obținută de ceilalți inculpați ar fi un folos patrimonial injust.

Infracțiunea pentru care a fost condamnată inculpata E.L.F. se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Dincolo de orice analiză a aplicabilității, în cauză, a prevederilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, se constată că pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în condițiile textului legal, din legea specială menționată, este de la 3 ani la 15 ani închisoare.

Prin urmare, se observă că apărarea inculpatei a făcut trimitere la o dispoziție legală, care dacă ar fi aplicată, ar aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac, prev. de art. 3858 C. proc. pen., deoarece Parchetul nu a exercitat calea de atac a recursului.

De asemenea, instanța de recurs apreciază că nu este întemeiat motivul de recurs prin care s-a susținut că lipsește obiectul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât înscrisurile nu au preexistat ca să fie falsificate.

Doctrina și jurisprudența sunt constante în sensul că există infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în varianta contrafacerii scrierii, atunci când un astfel de înscris, cu date false, este realizat cu prilejul întocmirii sale, iar activitatea de falsificare vizează alterarea adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Critica privind neintroducerea în cauză, a SC C. SA Buzău, în calitate de parte responsabilă civilmente, întrucât inculpata E.L.F. a acționat în calitate de prepus al SC C. SA Râmnicu Sărat - în baza contractului individual de muncă și al SC C. SA Buzău - conform contractului de management din data de 02 aprilie 2008, este neîntemeiată.

Se ține seama, cu prioritate, de împrejurarea că, potrivit art. 16 C. proc. pen., partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în cauză, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instenței de judecată până la citirea actului de sesizare, aceste momente procesuale fiind depășite.

Nu este aplicabil nici cazul de casare prev. de art. 21 C. proc. pen. întrucât pentru a discuta de nelegalitate procedurii de citare cu o parte, ar fi trebuit ca, anterior, în cursul procesului aceasta să fie introdusă în cauză, ceea ce nu este cazul.

Înalta Curte mai constată că schimbarea încadrării juridice a faptei, fie prin încheiere separată, prin sentință ori decizie, nu poate constitui un motiv de recurs care să se subsumeze cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. deoarece în niciuna din situații nu se face o greșită aplicare a legii, prin raportare la decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Dintr-o altă perspectivă, în acord cu instanța de apel, se consideră că administrarea probei cu expertiza contabilă a respectat dispozițiile legale prev. de art. 120 și urm. C. proc. pen., din moment ce a fost încuviințată expertiza contabilă având obiectivele formulate de inculpați, instanța a desemnat un expert contabil care a depus la dosar raportul de expertiză, iar expertul consilier încuviințat inculpatului G.K.V. a depus punctul său de vedere, chiar și sub forma unui raport de expertiză separat, această din urmă situație nefiind sancționată cu nulitatea absolută.

Totodată, se apreciază ce nefiind întemeiat motivul de recurs prin care s-a criticat hotărârea atacată în privința încadrării juridice dată faptelor comise de ceilalți inculpați, care în opinia apărării inculpatei E.L.F., este în contradicție cu încadrarea juridică dată faptelor sale, acelea constituind complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Ceea ce diferențiază, în mod esențial, faptele săvârșite de inculpata E.L.F., de ale celorlalți inculpați, este împrejurarea că aceștia din urmă au acționat în sensul inducerii în eroare a părții civile SC C. SA Râmnicu Sărat, ceea ce nu a caracterizat acțiunea inculpatei E.L.F., care a contribuit însă la cauzarea prejudiciului prin încălcarea atribuțiilor de serviciu.

Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că, în apel, prin reducerea pedepsei aplicate inculpatei E.L.F., de la 5 ani la 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, și de la 6 luni la 2 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și prin schimbarea modalității de executare a pedepsei, din executare în regim de detenție, în suspendare sub supraveghere, s-a realizat o justă individualizare a pedepsei așa încât diminuarea, în continuare, a cuntumului pedepselor sau suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu ar fi de natură să asigure scopul preventiv-educativ și de constrângere prev. de art. 52 C. pen.

Curtea de Apel a avut în vedere, în mod conjugat, toate criteriile generale de individualizare a pedepsei și a reținut în favoarea inculpatei E.L.F. circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

Așadar, față de gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpată, care constituie un concurs real de infracțiuni, forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prejudiciul cauzat care se caracterizează prin consecințe deosebit de grave, și în raport de atitudinea procesuală a inculpatei, se apreciază că motivul de recurs prin care se critică individualizarea pedepsei, este neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpații G.K.V. și B.T. împotriva deciziei penale nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa, în parte, decizia penală nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și sentința penală nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, și, rejudecând:

Va fi descontopită pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Se va face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și va fi redusă pedeapsa principală de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

Va face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și va reduce pedeapsa principală de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 119 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin sentința penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, în total, 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 741 C. pen. va fi condamnat inculpatul B.T. la amenda penală în cuantum de 1.000 RON pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C., B.M. și E.L.F. împotriva aceleiași decizii.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați S.C., B.M. și E.L.F. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați G.K.V. și B.T., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații G.K.V. și B.T. împotriva deciziei penale nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia penală nr. 151 din 28 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și sentința penală nr. 175 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa principală de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

Face aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa principală de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare aplicată inculpatului G.K.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 119 din 04 aprilie 2005 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă prin sentința penală nr. 656 din 02 noiembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, urmând ca inculpatul G.K.V. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, în total, 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 741 C. pen. condamnă inculpatul B.T. la amenda penală în cuantum de 1.000 RON pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C., B.M. și E.L.F. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați S.C., B.M. și E.L.F. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați G.K.V. și B.T., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2013.