Trafficking of minors: proportionality of judicial individualization of penalty under Art. 72 Penal Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a defendant, upholding the lower courts' convictions and sentences against three family members for trafficking minors and two others for using services of trafficking victims. The dispute centered on a familial criminal enterprise that recruited, detained, and sexually exploited four minors through physical violence, threats, and psychological manipulation, with the appellant challenging the severity of her six-year and eight-month prison term as disproportionate. The court affirmed that the original sentences and associated civil damages, confiscation of illicit gains, and security measures remained in force, finding that the first instance and Court of Appeal correctly applied the general criteria for judicial individualization of punishment under Article 72 of the Penal Code. In determining that no further reduction of the sentence was justified, the court relied on the specific social danger of the crimes, the gravity of the continued offense committed against vulnerable minors, and the application of Article 3201(7) of the Code of Criminal Procedure, which reduced the special minimum penalty by one-third, thereby satisfying the principle of proportionality between the committed acts and the offender's profile.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (2) C. pen, art. 80 C. pen, art. 65 alin. (2) C. pen, art. 66 C. pen, art. 71 C. pen, art. 350 C. proc. pen; Trafficking of minors: proportionality of judicial individualization of penalty under Art. 72 Penal Code: The dispute centered on a familial criminal enterprise that recruited, detained, and sexually exploited four minors through physical violence, threats, and psychological manipulation, with the appellant challenging the severity of her six-year and eight-month prison term as disproportionate. The court affirmed that the original sentences and associated civil damages, confiscation of illicit gains, and security measures remained in force, finding that the first instance and Court of Appeal correctly applied the general criteria for judicial individualization of punishment under Article 72 of the Penal Code. In determining that no further reduction of the sentence was justified, the court relied on the specific social danger of the crimes, the gravity of the continued offense committed against vulnerable minors, and the application of Article 3201(7) of the Code of Criminal Procedure, which reduced the special minimum penalty by one-third, thereby satisfying the principle of proportionality between the committed acts and the offender's profile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, explicitly cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded.
Provision applied to impose the payment of judicial costs on the appellant to the state.
Full text
Asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința penală nr. 164 din 24 aprilie 2012 a Tribunalului Iași, a dispus condamnarea inculpaților:
1. V.M.L., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorită, fără copii minori, în prezent deținută în Penitenciarul B., cunoscută cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., art. 80 C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În baza disp. art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatei alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 C. pen.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen. menține măsura arestării preventive față de inculpata V.M.L., iar în temeiul disp. art. 88 C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală perioada reținerii și a arestului preventiv, respectiv perioada începând de la data de 9 noiembrie 2011 până la zi.
2. V.D.M., fiul lui natural și M.L., cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., art. 80 C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În baza disp. art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit disp. art. 66 C. pen.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen. menține măsura arestării preventive față de inculpatul V.D.M., iar în temeiul disp. art. 88 C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală perioada reținerii și a arestului preventiv, respectiv perioada începând de la data de 10 noiembrie 2011 până la zi.
3. C.L.A., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, doi copii minori, în prezent deținut în Penitenciarul I., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., art. 80 C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În baza disp. art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit 5 disp. art. 66 C. pen.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen. menține măsura arestării preventive față de inculpatul C.L.A., iar în temeiul disp. art. 88 C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta sentință penală perioada reținerii și a arestului preventiv, respectiv perioada începând de la data de 10 noiembrie 2011 până la zi.
4. I.C., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a serviciilor prevăzute la art. 2 pct. 2, prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, prev. și ped. de art. 141 din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., art. 80 C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice aceluiași o inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen.
În temeiul dispozițiilor art. 861 alin. (1) C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (unu) an inchisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen., în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;
b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;
c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.
În baza dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului că, potrivit art. 864 C. pen., în caz de nerespectare cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite ori în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, suspendă și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
5. A.D., zis "D.", cetățean român, studii 8 clase, de meserie mecanic auto, fără loc de muncă, necăsătorit, un copil minor, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de "utilizare a serviciilor prevăzute la art. 2 pct. 2, prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori", prev. și ped. de art. 141 din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., art. 80 C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice aceluiași inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen.
În temeiul dispozițiilor art. 861 alin. (1) C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 862 C. pen., în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;
b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;
c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.
În baza dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului că, potrivit art. 864 C. pen., în caz de nerespectare cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite ori în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, suspendă și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
În baza art. 14, art. 17 rap. la art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părțile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exercițiu S.A.M., P.A.P., B.N.C. și R.G.F, și, în consecință: a obligat în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea civilă S.A.M. a sumei de 3.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori"; a obligat în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea civilă P.A.P. a sumei de 1.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori"; a obligat în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea vătămată B.N.C. a sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori"; a obligat în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea vătămată R.G.F. a sumei de 400 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori";
A respins restul pretențiilor civile, formulate în cadrul procesului penal de partea o civilă S.A.M. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral și despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material) și respectiv de partea civilă P.A.P. (reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material). În baza disp. art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 111 alin. (2) C. pen. a luat față de inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. măsura de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. și, în consecință, a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpați a sumelor de bani dobândite în urma comiterii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată (rezultate după scăderea din acestea a sumelor de bani care au servit la despăgubirea victimelor, cu titlu de daune morale), după cum urmează: - suma de câte 17.000 lei de la fiecare dintre inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., dobândită prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori" asupra victimei S.A.M.; - suma de câte 4.666 lei de la fiecare dintre inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., dobândită prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori" asupra victimei P.A.P.; - suma de câte 11.000 lei de la fiecare dintre inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., dobândită prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori" asupra victimei B.N.C.; - suma de câte 10 lei de la fiecare dintre inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., dobândită prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori" asupra victimei R.G.F., sume care nu au servit la despăgubirea victimelor.
În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpații V.M.L. și V.D.M. a următoarelor bunuri ridicate de organele de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași cu ocazia percheziției domiciliare din data de 9 noiembrie 2011, bunuri folosite, în orice mod, la săvârșirea infracțiunilor: - card memorie M.N.1, card memorie telefon M.N.2, telefon marca D.M. cu nr. de apelare xxx, cartela SIM (aparținând inculpatei V.M.L.); - telefon mobil marca N. având cartela SIM (ridicate de la inculpatul V.D.M.); - cartela SIM1, cartela SIM2, cartela SIM3, cartela SIM4.
În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 163 alin. (1), alin. (2), alin. (5) teza a II-a și alin. (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile și imobile ale inculpaților V.M.L., V.D.M. și C.L.A., până la concurența sumei de câte 34.809,33 lei în privința fiecărui inculpat, în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiuni (plata către victime a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale) și respectiv în vederea confiscării speciale dispuse asupra sumelor de bani, dobândite prin săvârșirea infracțiunilor.
În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., dispozițiile din paragraful anterior al prezentei sentințe penale, privind luarea măsurilor asigurătorii, sunt executorii.
A dispus luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor imobile sechestrate, sens în care a dispus a se face adresă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La finele anului 2010 și pe parcursul anului 2011, inculpații V.M.L., C.L.A. și V.D.M., care sunt rude, inculpata V.M.L. fiind mama inculpaților C.L.A. și V.D.M., la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au recrutat, cazat, primit și transportat, prin amenințare, violențe și alte forme de constrângere, mai multe minore (P.A.P., în vârstă de 17 ani, R.G.F., în vârstă de 16 ani, S.A.M., în vârstă de 16 ani, precum și B.N.C., în vârstă de 14 ani), pe care le-au exploatat, în sensul determinării să practice prostituția în folosul lor.
Aceștia au racolat victime, doar minore, ce provin din familii cu probleme sociale sau cu o situație materială precară si instruire deficitară, naive, ușor de manipulat și de convins.
Inculpații V.M.L. sau V.D.M. recrutau victimele, iar apoi le cazau la domiciliul lor din comuna M., unde, le determinau pe acestea, în condiții precare, să practice prostituția cu diferiți clienți.
Inculpații s-au folosit de faptul că imobilul în care domiciliau era situat la circa 300 de metri de satul Mitești, într-o zonă izolată, ceea ce le oferea avantajul clandestinității activităților infracționale.
Minorele racolate locuiau, în condiții de promiscuitate morală, într-una din camerele de la parter, împreună cu inculpații V.M.L., C.L.A. și V.D.M., numita C.A. - concubina inculpatului C.L.A., cu cei doi copii minori ai lor, numitul C.D. - fratele numitei C.A., precum și patru copii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, ce aparțineau inculpatei V.M.L.
Scenariul infracțional presupenea ca inculpatul V.D.M. să le determine pe victime să se îndrăgostească de el, să le primească la domiciliul din satul M., iar în momentul în care doreau să plece ori după ce le recuperau, acesta acționa asupra victimelor cu o violență extremă.
Locurile practicării prostituției forate de către minore erau fie la etajul casei inculpaților, într-o cameră insalubră, fie la motelurile C.R. sau R., ori în diferite locații din municipiul Pașcani, în care erau duse de către inculpați la clienți, banii fiind încasați în totalitate de către inculpați și împărțiți între ei.
De precizat ca ori de câte ori victimele erau solicitate să presteze servicii sexuale contra cost, în afara domiciliului, acestea erau însoțite de unul sau doi dintre inculpați care exercitau astfel supravegherea lor.
Detaliind, în mod concret, activitatea infracțională a inculpaților, instanța reține următoarele:
În privința faptelor săvârșite asupra victimei B.N.C., s-a reținut ca în luna octombrie 2010, inculpații V.D.M. și C.L.A. au cunoscut-o pe aceasta la discoteca din comuna Miroslovești, iar după circa o săptămână s-au întâlnit din nou cu aceasta, au obligat-o să consume băuturi alcoolice și au dus-o la un cunoscut, unde au întreținut raporturi sexuale, după care au transportat-o la domiciliul lor, unde au ținut-o câteva zile. Ulterior, cei doi inculpați au eliberat minora, dar, în luna ianuarie 2011, inculpatul V.D.M. a luat-o cu forța din discotecă și a dus-o din nou la domiciliul său, în zilele următoare, inculpata V.M.L. transportând-o pe minoră în municipiul Pașcani, unde a cazat-o într-o casă, i-a adus clienți și a obligat-o să practice prostituția, sub amenințarea că dacă refuză îl aduce pe inculpatul V.D.M., banii fiind încasați în principal de către inculpata V.M.L., dar și de către inculpații V.D.M. și C.L.A.
După aceea, partea vătămată a fost adusă la casa din Mitești, unde a fost obligată în continuare să practice prostituția, în favoarea inculpaților, suportând corecțiile fizice aplicate de inculpați ori de câte ori victima să le spunea acestora că nu ar mai dori să se prostitueze.
Minora B.N.C. a fost găsită de către asistenții sociali din cadrul Primăriei Miroslovești care s-au deplasat la locuința inculpaților, în luna februarie 2011, ca urmare a unei sesizări. Cu această ocazie, minora a declarat că era concubina inculpatului V.D.M. și că întreținea raporturi sexuale de bună voie cu acesta. Urmare a acestei imprejurări, la data de 9 februarie 2011, minora a fost luată de la inculpați, iar în luna mai 2011, la propunerea asistenților sociali, reprezentanții D.G.A.S.P.C. Iași au propus instituirea plasamentului în regim de urgență a minorei.
În privința faptelor săvârșite asupra victimei R.G.F., s-a reținut ca aceasta era prietenă cu numita C.I.A. - una dintre fiicele inculpatei V.M.L. (pe data de 19 martie 2011, și-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu aceasta), după care au mers la casa inculpaților din satul Mitești.
A doua zi, pe data de 20 martie 2011, inculpata V.M.L. a transportat-o pe minoră în municipiul P., la domiciliul fratelui acesteia - V.T., unde i-a adus mai mulți bărbați, cu care a obligat-o pe partea vătămată să practice prostituția, în această locație, partea vătămată minoră R.G.F. fiind determinată să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul A.D., zis "D." și l-a cunoscut pe numitul I.C., zis "G.", cu care a fost determinată să se deplaseze la domiciliul său, unde partea vătămată a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu acesta și cu mai mulți bărbați, timp de 24 de ore, serviciu pentru care inculpatei V.M.L. i-a fost predată suma totală de 380 de lei.
Văzând ce i se întâmplă, în disperare de situație, partea vătămată minoră R.G.F. i-a propus inculpatei V.M.L., în schimbul eliberării, să-i prezinte o altă minoră despre care știa că ar practica prostituția, în acest scop, împreună mergând la minora S.A.M., moment în care victima R.G.F. a fost eliberată.
În privința faptelor săvârșite asupra victimei S.A.M., instanța a reținut că, astfel cum s-a menționat în cele ce preced, în primăvara anului 2011, la sfârșitul lunii martie, inculpata V.M.L. împreună cu victima minoră R.G.F. au luat-o de la școală pe victima S.A.M., zisă "A." sau "R.", și, după ce inculpata le-a lăsat pe fiica sa și pe partea vătămată la domiciliu, a plecat în continuare cu un taxi în Pașcani. Aici, inculpata V.M.L. a dus-o pe minora S.A.M., zisă "A." la locuința fratelui ei, iar spre seară a adus doi bărbați, trimițând-o pe victimă la domiciliile celor doi bărbați pentru a întreține relații sexuale cu aceștia. Minora S.A.M. a fost determinată să întrețină raporturi sexuale cu cei doi, iar la întoarcere cu încă cinci clienți aduși de către inculpată.
În scopul determinării să rămână în continuare în Pașcani, inculpata V.M.L. i-a propus minorei S.A.M. să practice prostituția, iar banii obținuți să îi împartă, propunere cu care victima a fost de acord, însă după o săptămână în care au locuit împreună în apartamentul numitului V.T. și în care inculpata a adus între 5 - 10 clienți pe zi, partea vătămată nu a primit nicio sumă de bani.
Nici după acest episod victima nu a fost eliberată, dimpotrivă, a fost dusă la domiciliul inculpaților din satul M., unde inculpatul V.D.M. a sedus-o pe victimă și a determinat-o să practice prostituția în favoarea inculpaților, fără să-i dea nici un ban. De precizat că la începutul perioadei, inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. au împărțit sume ce ajungeau la 500 de lei pe zi, bani proveniți din exploatarea victimei minore.
În această situație, partea vătămată S.A.M., căreia i se spunea A. sau R., a rămas la inculpați până la sfârșitul lunii octombrie 2011, în cele circa șapte luni, victima încercând să fugă și să nu se mai întoarcă la inculpați, însă de fiecare dată inculpatul V.D.M. o determina să revină și o aducea de la domiciliu, iar odată ajunși în locuința de la M., acesta o bătea.
Astfel, la finele lunii septembrie 2011, după ce victima plecase din nou de la inculpați, inculpatul V.D.M. a recuperat-o și după ce inițial a bătut-o, deși știa că este însărcinată, a legat-o de picioare cu un cablu, pe care l-a prins de un cal, cu intenția de a elibera animalul și a o accidenta pe victimă, aplicându-i în acest fel corecția pentru că a fugit din nou, doar intervenția inculpatului C.L.A. salvând-o pe victimă; în seara aceleiași zile, însă, inculpatul V.D.M. a aruncat cu o furcă în victima S.A.M. și a nimerit-o în mâna stângă.
Eliberarea victimei S.A.M. s-a produs la sfârșitul lunii octombrie 2011 și cu toate că știau din luna septembrie că minora este însărcinată, inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. au continuat să o determine pe aceasta să practice prostituția, incasând sumele de bani obținute.
În perioada exploatării sexuale, părții vătămate minore S.A.M. i-au fost aduși între 6 - 10 clienți pe zi, cu care întreținea raporturi sexuale în camera situată la etajul casei în care domicilia cu inculpații, sau la motelurile C.R. și R., ori în diferite locații din municipiul Pașcani, în care era solicitată de către clienți și dusă de inculpați.
Printre clienții aduși părții vătămate S.A.M., de către inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., persoane cu care aceasta a fost o determinată să întrețină raporturi sexuale, banii fiind încasați de către inculpați, au fost identificați următorii martori: T.I., P.P.I., M.M.C., T.I., T.V., B.P., C.A.C., F.I.D., A.M., M.I.M., B.P.S., N.A.I., P.G.D., J.M.O., F.M., B.F. și N.I., precum și inculpații A.D. și I.C..
S-a mai reținut că deși nu mai locuia cu inculpații, la data de 9 noiembrie 2011, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, în geaca inculpatului V.D.M. a fost găsită cartea de identitate a minorei S.A.M.
În privința faptelor săvârșite asupra victimei P.A.P., instanța a reținut că la sfârșitul lunii august 2011, aceasta, în vârstă de 17 ani, fugită de la domiciliu, l-a cunoscut pe inculpatul V.D.M., de care s-a îndrăgostit, în acest context, minora acceptând propunerea numiților R.I.D. și B.I.D. de a merge la domiciliul inculpaților, pentru a practica prostituția.
Astfel, la data de 9 septembrie 2011, victima minoră a fost transportată de sus-numiții în satul Mitești, șofer fiind martorul M.A.A., la inculpații V.D.M. și C.L.A., care au preluat-o și au achitat suma de 100 de euro, reprezentând costul transportului.
Similar manierei de acțiune în privința celorlalte minore, victima P.A.P. a practicat prostituția în camera de la etajul imobilului care era destinată acestei activități, la motelurile C.R. sau R., banii fiind luați în totalitate de către inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A.
Minora a fost constrânsă să rămână la inculpați, pe de o parte pentru că se îndrăgostise de inculpatul V.D.M., iar pe de altă parte pentru că în prezența ei a fost maltratată minora S.A.M., la sfârșitul lunii septembrie 2011, aspect care realizase o constrângere indirectă asupra psihicului minorei.
În ciuda constrângerilor la care a fost supusă, la sfârșitul lunii octombrie 2011, partea vătămată P.A.P. l-a avut client pe martorul B.A., căruia i s-a plâns cu privire la condițiile în care trăiește și că ar vrea să plece, dar nu poate. După câteva zile, martorul B.A. a revenit noaptea la domiciliul inculpaților, a așteptat ca victima minoră să termine treaba cu doi clienți, le-a plătit inculpaților V.D.M. și C.L.A. suma de 50 de lei însă a fugit cu partea vătămată la domiciliul său.
Noua situație a victimei nu a durat foarte mult timp întrucât, la scurt timp, ca urmare a presiunilor constante ale inculpaților și de frica violențelor de care a dat dovadă inculpatul V.D.M., minora a hotărât să se întoarcă la aceștia, inculpații V.M.L. și C.L.A. fiind cei care i-au pus la dispoziție un taxi, pentru a se reîntoarce la domiciliul lor.
Minoră a continuat să practice prostituția, sumele de bani realizate fiind luate de către inculpați, iar la data de 9 noiembrie 2011, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare a fost găsită în imobilul inculpaților.
Dintre clienții părții vătămate minore P.A.P., cu care aceasta a fost determinată să întrețină raporturi sexuale de către inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. au fost identificați următorii martori: T.B., F.C., M.M.C., T.G., V.F., C.A.C., F.I.D., M.I.M., T.I. și P.G.D.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauza, astfel cum au fost enumerate în cele ce preced.
S-a reținut că există totuși probe certe în susținerea existenței faptelor și a vinovăției inculpaților; mai mult, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise și concordante, asimilată probelor certe, situează probațiunea dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel cum s-a arătat anterior, inculpata V.M.L. a avut o poziție nesinceră în cursul urmăririi penale și a arătat că este nevinovată de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Inculpatul C.L.A., după o primă poziție nesinceră, a revenit ulterior și a precizat că a împărțit cu inculpatul V.D.M. banii proveniți din exploatarea minorelor, recunoscând implicit faptele.
Inculpatul V.D.M., de asemenea, inițial a fost nesincer, declarându-se nevinovat de comiterea infracțiunii de trafic de minori, însă, iar la prezentarea materialului de urmărire penală, în prezenta apărătorului din oficiu, acesta a dat declarații suplimentare, în care a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, preluând întreaga vinovăție.
Inculpatul A.D. a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale și a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de acuzare, spre deosebire de inculpatul I.C., care a avut o atitudine opusă.
În fața instanței însă, toți inculpații au declarat că recunosc vinovăția faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, neavând alte probe de administrat în fața instanței, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, în privința inculpatei V.M.L.
Declarațiile de recunoaștere a faptelor, date de inculpați se coroborează cu declarațiile victimelor minore, care au fost înregistrate audio-video, dar și cu celelalte mijloace de probă.
Părțile vătămate au descris detalii pe baza cărora ulterior au putut fi identificați martorii ascultați în cauză care au confirmat aspectele pe care se fundamentează baza factuală reținută de instanță în cele ce preced.
Astfel, din declarația părții vătămate minore B.N.C., a rezultat că în luna octombrie a anului 2010, într-o zi de sâmbătă, s-a deplasat la o discotecă din comuna Miroslovești, cu mai multe tinere, ocazie cu care a cunoscut un băiat, care s-a prezentat D. și care a dansat cu ea, la sfârșitul distracției, victima fiind condusă acasă de el, care era împreună cu fratele său A.
Potrivit declarațiilor aceleiași victime, după o săptămână, aflându-se din nou la discotecă, aceasta s-a reîntâlnit cu D., cu care a dansat, acesta i-a oferit de băut, iar în momentul în care victima a refuzat, acesta a devenit violent, a rupt cu dinții o cutie (doză) de bere din aluminiu și a amenințat-o că îi va tăia gâtul dacă nu va servi tărie (coniac) cu el, de frică, minora acceptând propunerea acestuia, consumând un pahar de coniac, forțând-o să mai bea două pahare, fiind apoi condusă la un prieten de-al său, zis "B.", unde a venit și A.. Aici, sub amenințare, D. împreună cu fratele său au violat-o, de mai multe ori, după care D. a luat-o și a dus-o la domiciliul său din sat M.
Victima a mai precizat că, aici, a fost ținută circa două zile, timp în care, din nou, sub amenințare, D. împreună cu fratele său au întreținut raporturi sexuale cu aceasta, fără acordul său, iar la rugămințile victimei aceștia i-au dat drumul acasă, amenințând-o că o va omorî dacă va merge la poliție să declare ce i s-a întâmplat.
Efectiva exploatare a victimei, a început, potrivit declarațiilor sale, după ce inculpatul V.M.D. a luat-o cu forța și a dus-o acasă la el, unde victima a cunoscut-o pe mama lui, inculpata V.M.L., care l-a felicitat pe D. spunându-i că a adus o "păpușică" și că este o "piesă bună".
Din declarațiile detaliate ale victimei a rezultat ca aceasta rămasă acolo circa trei zile, timp în care V.M.D. a întreținut de mai multe ori raporturi sexuale cu ea, după care mama acestuia i-a spus că vor merge la Pașcani la cumpărături, însă, în realitate a fost dusă la un tânăr pe nume "C.", de la care a luat 120 RON pentru a întreține raporturi sexuale toată noaptea și că deși a refuzat, a fost din nou amenințată cu moartea, în cele din urmă ducându-se cu acel tânăr.
Transferarea minorei s-a produs, potrivit propriilor susțineri, a doua zi, când a fost luată de la C. de fratele M., pe nume T., care a dus-o la o casă, situată în Pașcani, pe malul unui pârâu, unde se afla inculpata V.M.L., care a preluat-o și sub amenințare a dus-o la diverse persoane, cu care a fost obligată să întrețină raporturi sexuale, contra unor sume de bani, cuprinse între 50 și 120 RON, bani care au fost luați de către inculpata V.M.L. și fii acesteia, D. și A.
Acesta este și locul unde victima l-a cunoscut pe inculpatul A.D., cu care a fost forțată să întrețină raporturi sexuale și care căuta diferite persoane, pentru a face acest lucru, contra unor sume de bani, pe care acesta le lua și le dădea inculpatei V.M.L.
Relevante, sub aspectul conturării datelor cu privire la amploarea evenimentelor infracționale au fost declarațiile aceleiași victime, potrivit căreia, aproape în fiecare zi, inculpații V.M.L., V.D.M., C.L.A., numitul T. și inculpatul "D." (A.D.), îi găseau persoane, cu care o forțau să întrețină raporturi sexuale normale, contra unor sume de bani, pe care aceștia îi luau și îi dădeau inculpatei V.M.L., existând zile când îi aduceau cel puțin 2 clienți și zile când îi aduceau și 7 clienți, câștigând în medie 250 RON pe zi.
Victima a făcut precizări esențiale și cu privire la "tratamentul" de care a beneficiat pe timpul exploatării sale sexuale, arătând ca, întrucât nu vroia să practice prostituția în favoarea inculpaților, a fost bătută de M., D., A. și D., de mai multe ori cu palmele și pumnii peste cap, față și pe tot corpul, lucru care i-a indus o stare de teamă și a determinat-o să nu mai comenteze și să întrețină raporturi sexuale cu toți clienții care i-au fost aduși. De asemenea, victima a relatat că le-a spus inculpaților că are doar 14 ani, însă nu au ținut cont de acest lucru, în sensul de a-i da voie să plece acasă și "să nu o mai oblige să practice prostituția contra voinței sale."
În privința momentului limită până la care a durat exploatarea sexuală a victimei, aceasta a declarat că a fost forțată să facă aceste lucruri până înaintea sărbătorilor de Paști din anul 2011, când D. și A. au fost căutați de poliție pentru săvârșirea unor furturi, victimei spunându-i să plece acasă, amenințând-o să nu declare nimic la poliție, altfel o vor găsi și o vor omorî.
Informații credibile a oferit victima și în privința părților vătămate S.A.M. și R.G.F. despre care a afirmat că prin luna martie 2011, la locuința inculpatei V.M.L. a mai fost adusă o fată pe nume "A." din Ciohorăni, în vârstă de 16 ani și o altă tânără pe nume "G." din comuna Miroslovești, în vârstă de 16 ani, care ca și ea, au fost obligate să întrețină raporturi sexuale cu clienți aduși de cei de mai sus, precizând că aceste fete, A. și G., aveau mai mulți "clienți", deoarece întrețineau raporturi sexuale normale, orale și anale.
În momentul efectuării percheziției domiciliare la inculpați, s-a luat legătura cu angajații departamentului de asistență socială din cadrul Primăriei comunei Miroslovești, care au pus la dispoziție copiile documentelor ce au stat la baza preluării minorei B.N.C., la data de 9 februarie 2011, de la domiciliul inculpaților și predarea acesteia tatălui ei. Aceste documente confirmă prezența victimei la inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A.
La fel de detaliat a expus situația de fapt și partea vătămată minoră R.G.F. care a arătat că la data de 19 martie 2011, de ziua sa, a invitat-o pe C.I.A. la unul din barurile din Miroslovești, iar în jurul orelor 23,00 I. a invitat-o la ea acasă unde se afla toată familia, a doua zi, inculpata V.M.L. spunându-i că un băiat din mun. P. dorește să o cunoască, așa că însoțită de aceasta și fiica ei I., a mers în cartierul V. din mun. P., la domiciliul numitului V.T., fratele inculpatei V.M., unde a adus un băiat, iar în momentul în care a ajuns, acesta i-a spus că trebuie să întrețină raporturi sexuale cu el, context în care victima, aflându-se doar cu ei în casa acestora și într-un oraș străin, nu s-a putut opune.
Potrivit aceleiași părți vătămate, în aceeași zi, inculpata V.M.L. a mai adus un bărbat pe nume D. (inculpatul A.D.), care i-a făcut cunoștință cu un altul zis "G.", pe care l-a identificat ca fiind inculpatul I.C., cu care a plecat la domiciliul lui, așa cum i-a cerut inculpata V.M.L., aici I.C. aducându-i mai mulți clienți și spunându-i că trebuie să întrețină relații sexuale cu aceștia, situație în care victima a rămas o zi și o noapte, timp în care a întreținut raporturi sexuale normale neprotejate cu aproximativ șase clienți, de pe urma cărora I.C. a încasat bani, victima precizând ca în momentul în care s-a dus înapoi la V.M., în apartamentul fratelui ei, a văzut că acesta i-a dat inculpatei suma de 380 de lei.
Victima a recunoscut pe D. în persoana numitului A.D., după prezentarea mai multor fotografii.
În dorința de a se elibera, potrivit susținerilor sale, victima i-a propus inculpatei V.M., să-i facă cunoștință cu o altă fată din com. C., despre care știa că practică prostituția, mergând cu aceasta la domiciliul fetei și făcându-i cunoștință cu S.A.M., zisă "A." iar pentru că nu a găsit-o pe fată acasă, a mers după ea la școala din comună, iar inculpata V.M.L. a vorbit cu A. de față cu ea și a întrebat-o "dacă vrea să facă bani în P.", aceasta acceptând oferta, așa că inculpata V.M.L. a eliberat-o conform înțelegerii.
Declarația minorei R.G.F. s-a coroborat cu cea a victimelor S.A.M., B.N.C., analizată anterior, dar și cu cele ale inculpaților I.C. și A.D.
Cel din urmă inculpat, când a fost ascultat în calitate de martor, la data de 17 noiembrie 2011, a arătat condițiile în care le-a cunoscut pe minorele R.G.F. și S.A.M., zisă R., cu care a întreținut raporturi sexuale contra-cost, precizând ca V.T. i-a adus-o pe tânăra pe nume G., care avea în jur de 17 ani, recunoscând-o pe aceasta în fotografiile prezentate și aflând că se numește R.G.F.
Din declarațiile aceluiași inculpat a rezultat ca victima R.G.F. i-a spus că a fost pusă de inculpata V.M.L. să mintă clienții, spunându-le că este majoră, promițându-i că va împărți banii pe care îi va câștiga cu ea; inculpatul a arătat că a plătit lui V.T. suma de 50 de lei, iar după ce a întreținut cu aceasta raporturi sexuale normale protejate, a dus-o pe tânără la domiciliul lui V.T., unde o aștepta sora acestuia, inculpata V.M.L.
Același inculpat a arătat că ulterior, de fiecare dată când se întâlnea cu V.T., acesta îi spunea că sora sa va veni cu altă fată mai "bună", ceea ce s-a si intamplat, după aproximativ o săptămână, inculpata V.M.L. venind din nou la atelierul sau însoțită de o tânără blondă și pe care i-a prezentat-o ca fiind R., tânără care părea a fi mai matură decât cealaltă, dar a aflat ulterior că avea în jur de 15 - 16 ani, si pe aceasta recunoscând-o fotografiile prezentate de organele de anchetă în persoana numitei S.A.M.
Inculpatul A.D. a recunoscut neîndoilenic faptul că a întreținut cu această tânără raporturi sexuale normale, după ce a stabilit cu inculpata V.M.L. să-l trimită în aceeași seară pe V.T. pentru a i-o aduce pe fată, lucru care s-a și întâmplat, plătindu-i acestuia suma de 50 de lei, zicându-i că poate să vină să o ia pe fată după aproximativ o oră.
Inculpatul a confirmat perseverența inculpatei V.M.L. în traficarea minorelor, precizând că a doua zi, aceasta a venit la atelierul său însoțită de R. (victima S.A.M.) iar în timp ce inculpatul se afla împreună cu F.I.D. zis "B.", acesta din urmă a făcut cunoștință cu inculpata V.M.L. și cu R., schimbând numărul de telefon cu inculpata V.M.L. și stabilind să se audă la un telefon, pentru a hotărî ziua când va întreține și el raporturi sexuale cu fata.
Inculpatul a confirmat ca ulterior inculpata V.M.L. i-a mai adus-o de două ori pe R. la atelier pentru a întreține raporturi sexuale cu aceasta, de fiecare dată plătind inculpatei suma de 50 de lei, iar fetei câte 20 - 30 de lei, bani care erau în final luați de către inculpata, care i-a confirmat ea însăși că îi lua banii.
În privința acțiunilor inculpaților V.D.M. și C.L.A., inculpatul A.D. a arătat că la începutul lunii februarie 2011 i-a cunoscut pe aceștia, ocazie cu care V.D.M. i-a făcut cunoștință cu "o tânără mai mică de statură, slabă, păr brunet, sărac îmbrăcată" și pe care a aflat că o cheamă C., acesta spunându-i că poate întreține raporturi sexuale cu acea tânără, fără a-i preciza tariful, inculpatul refuzând să întrețină raporturi sexuale cu aceasta.
Partea vătămată minoră S.A.M., audiată fiind, a precizat că, într-adevar, în luna mai a anului 2011, în timp ce se afla la școala din com. Ciohorăni, a fost căutată de către colega sa, R.G.F. care venise însoțită de inculpata V.M.L. și de fiica acesteia C.I.
A., inculpata invitând-o la un suc, fără să-i spună cu exactitate unde anume, inculpata conducând-o cu taxiul la domiciliul numitului V.T., iar spre seară a trimis-o cu doi băieți într-un apartament al acestora. Aici cei doi au trimis-o să facă un duș și pentru că s-a împotrivit, au început să țipe la ea și să spună că au plătit 100 de lei inculpatei V.M.L. pentru ea, context în care victima a fost nevoită să se supună, fapt pentru care a întreținut raporturi sexuale normale și orale, protejate cu aceștia, după aproximativ două ore cei doi ducând-o la locația unde se afla inculpata V.M.L..
Potrivit aceleiași victime, ulterior, în aceeași seară, inculpata V.M.L. i-a mai adus în jur de 5 - 6 clienți cu care a întreținut raporturi sexuale.
Din declarațiile victimei rezultă că inculpata V.M.L. i-a spus că aflase de la G. că aceasta practica prostituția și înainte și i-a propus ca banii proveniți din practicarea prostituției să-i împartă, lucru care nu s-a întâmplat niciodată din luna mai până la sfârșitul lunii octombrie 2011.
Victima a descris în detaliu situația în care a fost plasată, precizând că timp de o săptămână cât am locuit la fratele inculpatei V.M.L., aceasta i-a adus clienți, uneori câte 4 - 5 pe zi, iar alteori și 10 - 15 clienți, tarifele percepute de la clienți fiind cuprinse între 30 - 50 de lei actul sexual, bani însușiți în totalitate de către inculpata V.M.L., care, după o săptămână a adus-o la domiciliul său din sat M., victima practicând prostituția în continuare, iar sumele de bani, erau împărțite între inculpații V.M.L. și V.D.M.
Victima a explicat care a fost motivul nemulțumirii inculpaților în privința sumelor de bani pe care le obținea aceasta, precizând că "dacă la început erau zile când făcea și 500 de lei pe zi, ulterior după ce începuseră clienții să o cunoască, nu mai veneau chiar așa mulți", acesta fiind și "motivul pentru care inculpații au adus-o pe A. (P.A.P.).
În privința locațiilor în care a fort forțată să practice prostituția, victima a arătat ca raporturile sexuale cu clienții mai săraci se consumau fie la etajul casei unde locuia, iar cu alții mergea fie la C.R., R. sau la domiciliul lor, însă, ca și în cazul celorlalte victime, de fiecare dată când pleca de acasă cu clienții, aceasta era însoțită de inculpata V.M.L., dar mai des de inculpatul V.D.M., de care victima a arătat că s-a îndrăgostit de când l-a văzut prima dată.
Totala subordonare fizică și psihică a victimei față de acest din urmă inculpat a fost confirmată de victimă însăși care a arătat că de circa șase ori, a plecat de la acesta la mătușa sa, fără să îi spună, și de fiecare dată, acesta o "prostea să vină înapoi", însuși inculpatul venind după victimă în satul Ciohorăni și de cele mai multe ori o bătea pentru că plecase fără știrea lui.
În acest sens, victima a redat un episod de o deosebita ferocitate, confirmat de altfel si de victima P.A.P., potrivit căruia la sfârșitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie 2011, inculpatul V. D.-Mihaita a venit după victima și a convins-o să meargă din nou la el, promitându-i că nu o va mai bate, însă, când a ajuns la domiciliul lui, acesta s-a dus după A. care era în camera de sus și a amenintat-o că o leagă după cal dacă va îndrăzni să fugă de la el, a coborât apoi după victima, a lovit-o în casă cu palmele, după care a scos-o cu forța afară, i-a legat picioarele cu un cablu și a vrut să o lege de coada calului pentru a o trage prin zăvoi, să o rănească, victima fiind salvată de către inculpatul C.L.A., care l-a oprit pe D., spunându-i să nu o omoare, în aceeași seară D. aruncând cu furca după aceeași victima, cu intenția de a o înțepa, dar aceasta a început să țipe și a venit din nou incupatul C.L.A. și l-a oprit.
Violentele exercitate de către inculpatul V.D.M. asupra victimei minore însărcinate S.A.M. au fost relatate și de partea vătămată P.A.P., care a asistat la întreaga scenă.
În momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul V.D.M. a recunoscut parțial agresiunea asupra minorei din acea zi: "întrebat fiind dacă am legat-o pe A. de cal pentru a o accidenta, arăt că este adevărat că într-o zi, beat fiind, am vrut să o leg de cal, însă nu am făcut-o, ci doar am aruncat o furcă după ea și nu știu dacă am nimerit-o. Motivul pentru care mă supărasem era acela că Anuta a refuzat să facă avort, spunând că este gravidă cu mine, însă îmi furase bani din casă « înainte de a pleca la domiciliul ei".
Declarațiile victimei S.A.M. au confirmat si susținerile unei alte victime, respectiv B.N.C. Astfel, cea dintâi a arătat că în momentul în care a ajuns la casa din Mitești, acolo "mai era o fată pe nume C., care practica prostituția în folosul familiei V.", iar banii erau încasați de cele mai multe ori de către inculpații V.M.L. și V.D.M., aceasta plecând pe la jumătatea lunii iunie 2011, când au venit reprezentanții statului cu poliția și au internat-o într-un centru de minori.
Relevante au fost declarațiile victimei S.A.M. care a precizat ca,,a fost geloasă pe A., deoarece arăta mai bine decât ea și știa că D. o putea abandona, pentru că era,, expirată".
Mai mult si victima P.A.P. (dup, volumul I, filele 32-36) a confirmat aceasta situație, arătând ca in momentul in care a ajuns la locuința inculpaților V., in septembrie 2011, a cunoscut-o acolo pe S.A.M., care practica prostituția pentru D. și era și iubita acestuia si despre care a aflat de la R. că era gravidă cu D. și "aceasta nu era hotărâtă dacă să păstreze sarcina, în final hotărându-se să păstreze copilul, crezând că astfel va putea rămâne și cu D.".
Toate aceste sentimente au conturat starea de scalvie a victimei in contextul in care acesteia i se negau orice posibilități de eliberare, fie prin amenințări ("în aceIași timp, tot el (inculpatul V.D.M.) era cel care o amenința că dacă îl părăsește, o va găsi și în "gaură de șarpe" și o va decapita"), fie prin confiscarea actelor de identitate (aceIași inculpat,,i-a luat cartea de identitate, deoarece o convinsese să plee împreună pe "nașpa" în Italia, adică cu acte false făcute de un taximetrist din Pașcani").
În total, potrivit probatoriului adminsitrat, au fost identificate și audiate 19 persoane dintre clienții victimei minore S.A.M., cu care aceasta a fost obligată să întrețină raporturi sexuale, chiar și atunci când inculpații au aflat că aceasta era însărcinată, banii fiind încasați de către cei trei inculpați.
Din declarația martorei T.G.M. (dup, volumul I, filele 116-117), mătușa minorei S.A.M. - rezultă că, la sfârșitul lunii noiembrie 2011, a fost contactată de către inculpatul V.D.M., aflat în Arestul I.P.J. Iași, care dorea să afle detalii despre locul în care se află minora, pentru a încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta.
Partea vătămată minoră P.A.P. (dup, volumul I, filele 32-36), audiată fiind a relatat împrejurările in care a fost racolata si apoi, explotata sexual de către inculpații V.M.L., V.D.M. si C.L.A.
Potrivit declarațiilor victimei, la sfârșitul lunii august 2011, a mers împreună cu un amic pe nume l. din P. N. la un bâlci din satul D., corn. T., jud. N., ocazie cu care l-a cunoscut pe numitul V.D.M. de care s-a îndrăgostit si care i-a spus că "are fete la produs" la domiciliul său, numitul lonut întrebând victima dacă dorește să meargă la D. să practice prostituția, victima de acord, lonuț conducând-o la domiciliul acestuia, iar D. i-a plătit acestuia suma de 100 de euro pentru că a dus pe victima.
Din declarațiile victimei a rezultat ca aceasta a ajuns pe 09 septembrie 2011, la ora 22.30 la domiciliul lui V.D.M. si că la circa jumătate de oră, au venit doi clienți, care i-au plătit lui D. suma de 300 lei pentru două ore, victima mergând cu aceștia în mun. Pașcani, la locul de muncă al unuia dintre ei, unde a întreținut raporturi sexuale normale și orale protejate cu amândoi.
Victima a relatat că la început avea mai mulți clienți, adică 1-2 ziua și 4-6 noaptea, într-o seară având chiar 12 clienți, raporturile sexuale cu clienții având loc ori la etajul casei în care locuia, ori pentru că era prea frig în mașina clienților sau la Motelurile "C.R." sau "R.", clienții cu care întreținea raporturi sexuale la etaj sau în mașină plătindu-i lui D. sume cuprinse între 30-60 lei, iar cei cu care întrețineam « raporturi la moteluri plăteau câte 100 de lei ora, banii fiind încasați de către D. care ii impartea cu fratele său C.L.A.
Victima a descris condițiile mizere in care practica prostituția, arătând faptul că locuința unde stătea cu toții era fără curent electric, iar la etaj neîncălzită, în acea casă locuind împreună cu V.D.M., C.L.A., mama acestora V.M.L., concubina lui A. pe nume A., doi copii minori ai acesteia, patru copii minori ai M. și fratele acesteia pe nume D., toți aceștia din urma întreținându-se din banii pe care îi câștigau victimele din practicarea prostituției.
Printre clienții cu care a întreținut raporturi sexuale victima i-a putut menționa pe; B.A., B.D., Ș.C. din Tupilati, A. și L. din Tupilati, R. și F. din Miroslovești, B. din Pașcani, pe care l-a recunoscut în fotografiile prezentate de organele de anchetă în persoana numitului F.l.D., precum și alți clienți din com. Motca și împrejurimi.
În legătură cu numitul B.A., victima a arătat că în luna octombrie 2011, când l-a avut client, acesta a întrebat-o dacă nu se gândește să plece de la inculpați și de la condițiile precare de trai, propunându-i să se întoarcă acasă sau sa-l însoțească la domiciliul său fără vreo obligație din partea victimei, spunându-i că vrea să o ajute să "iasă din situația în care era deoarece considera,,că nu era făcută să fie prostituată", acesta dându-i termen de gândire până a doua zi, când a revenit si a luat-o la domiciliul acestuia.
Victima a relatat ca învinuiții i-au sesizat lipsa abia după aproximativ o oră, când I-au sunat pe B.A., dar acesta nu le-a răspuns inițial de frică să nu îl caute pentru a o recupera, ulterior, victima contactând-l telefonic pe D. și spunându-i că este la Hanul A., așa cum a învățat-o B.A., inculpatul amenințând-o pe victimă că îl va suna pe tatăl acesteia și îi va spune că se prostituează.
Potrivit declarațiilor victimei, aceasta a locuit la B.A. șase zile, timp în care D. a sunat-o mereu cerându-i să se întoarcă, plecat de la B.A., de spaimă că D. îl va suna pe tatăl său și îi va spune că este prostituată. In acest sens, victima aluat legătura cu inculpata V.M.L., care i-a trimis un taxi în apropierea locuinței lui B.A. din mun. Pașcani.
Starea de frică a victimei in relația cu inculpatul V.D.M. rezulta atât din prudenta cu care aceasta comunica cu inculpatul, precizând ca a mințit pe acesta că de fapt nu a vrut să plec de la ei, ci am fost luată de B.A. cât și din totala si permanenta supraveghere de către acesta, victima relatând că atunci când mergea cu clienții la moteluri de cele mai multe ori o însoțea și D. care aștepta afară sau în barul motelului.
Din aceleași declarații ale victimei a rezultat si alte aspecte legate de tratamentul aplicat altor victime exploatate sexual, aceasta relatând că într-o sâmbătă din luna septembrie, când D. și A. erau la un târg în Tupilati, R. a spus că se duce până la magazin să își cumpere țigări, dar nu a mai revenit iar când au revenit acasă, i-a spus lui D. că R. a plecat la magazin și nu s-a mai întors, fapt pentru care D. a plecat la Ciohorăni ca să o aducă înapoi, în aceeași seară, D. a revenit cu R. care era toată plânsă, probabil D. o bătuse, chiar de fată cu ea, acesta a lovit-o cu palmele și cu pumnii și a vrut să o lege cu lanțul de la cai pentru a o trage cu căruța, dar a intervenit Alin și D. nu a mai făcut acest lucru, tot atunci D. băgându-i R. furca în mână.
De altfel, victima a arătat ca de multe ori a văzut că D. o bătea pe R., ori de câte ori acestuia nu îi convenea câte ceva si că oamenilor din sat le era frică de inculpați deoarece erau cunoscuți ca persoane violente, unuia dintre băieții din sat, D. spărgându-i maxilarul, crezând că fusese cel care i-a pus o sârmă de-a lungul drumului și el a căzut.
Aceeași situație de subordonare afectivă a relatat victima în legătură cu inculpatul V.D.M. despre care a afirmat ca deși o scotea la "produs", ea chiar ajunsese să-l iubesc pe D., de multe ori promițându-i lui V.D.M., că dacă se va întâmpla să vină polițiștii la domiciliul lui, nu le va spune niciodată acestora că de fapt ea se prostituam în folosul lui și al familiei sale.
Despre celelalte victime, partea vătămata P.A.P. a arătat ca a aflat de la inculpați că înaintea sa au mai avut fete, pe una o chema G. și era "produsă" de V.M. iar pe cealaltă fată o chema C., avea 14-15 ani și a fost inițial "fata" inculpatei V.M., iar ulterior a lui D.
Împrejurările redate de victima P.A.P. au fost confirmate de martorul B.A. (dup, volumul I, filele 80-83), care a cunoscut-o pe minora P.A. în calitate de client, căruia partea vătămată i s-a plâns că nu mai suportă tratamentul la care este supusă de către inculpați.
Acesta a fost cel care a ajutat-o pe victimă să scape și cel care l-a anunțat pe tatăl minorei unde este fata, după ce aceasta s-a întors la domiciliul inculpaților, la presiunea lor.
Din declarația martorului a rezultat ca la sfârșitul lunii septembrie 2011, fiind împreună cu alți trei prieteni, a aflat de la un taximetrist din Pașcani, pe nume T., care lucrează la firma "T." că în localitatea Mitești, com. Miroslovești sunt doi frați care au fete ce întrețin relații sexuale contra cost, acest Todirașcu apelând telefonic pe unul din frați, ocazie cu care a auzit că se numește D., cu care a stabilit locația în care trebuie să ajungă după care s-au deplasat cu acesta în satul Mitești.
Odată ajunși la locația indicată, inculpatul V.D.M. le-a spus că are două fete și i-a întrebat dacă au bani, negociind cu acesta suma de 160 lei pentru a întreține relații sexuale toți patru cu cele două tinere o singură dată, după care au venit două tinere ce păreau că au vârste între 17 și 20 de ani din care una era corpolentă și blondă iar cealaltă care părea mai mică ca vârstă era șatenă și avea pistrui pe fată, ulterior martorul aflând că se numesc A., respectiv A., cele două tinere venind o însoțite de fratele lui D., pe nume A.
Potrivit relatărilor martorului, T. i-a dat suma de 160 lei lui D., după care a urcat pe o scară, la etajul casei împreună cu A. unde a întreținut relații sexuale cu aceasta, in timp ce A. a rămas jos și a întreținut relații sexuale în acest timp cu P.l. în autoturismul lui T., marca F. După aceasta, prietenul lui Pârja lonut a întreținut relații sexuale mai întâi cu A. și, ulterior cu A., martorul întreținând relații sexuale cu A. în autoturismul lui T.
Acesta este momentul in care victima A. i-a spus că se află de aproximativ trei săptămâni la D. și A. și că vrea să plece de la D. deoarece aceștia o foloseau atât pentru relații sexuale cu diferiți clienți cât și pentru menaj în casă, precizând că vrea să se întoarcă la familia sa dar că nu poate deoarece este tot timpul supravegheată de familia lui D., martorul promițându-i ca o va ajuta, ceea ce s-a și întâmplat a doua zi când a luat-o pe victima cu autoturismul sau si au plecat spre Pașcani, fiind sunat de mai multe ori pe telefonul mobil de către D. și de către mama acestuia care l-au amenințat în mai multe rânduri cu violența dacă nu o aduce pe A. înapoi.
Martorul a precizat ca in cele din urma victima a plecat de la el, luându-i un telefon pe care i-l lăsase să vorbească cu familia sa, telefon ce avea numărul de apelare o 0756/XXXXXX, ulterior martorul luând legătura cu tatăl A. și spunându-i acestuia să se ducă la poliție și să declare cele relatate de el.
AceIași martor a mai arătat ca, de asemenea, cunoaște faptul că, anterior, D. și A., au mai determinat o tânără pe nume B.C. din satul Soci, corm. Miroslovești să practice prostituția în folosul lor.
Din declarațiile martorului T.B. (dup, volumul I, filele 84-86), rezulta ca acesta a cunoscut-o pe inculpata V.M. ca fiind "șefa afacerii și a asistat la amenințările exercitate de către inculpatul V.D.M. asupra victimelor, precizând ca în cursul anului 2011, l-a cunoscut pe numitul D. din Pașcani care locuiește în cartierul Vatra și despre care a aflat ulterior că se numește V.T., transportandu-l pe acesta de mai multe ori în diferite zone din Pașcani și la domiciliul său împreună cu o tânără pe nume R. și pe care a recunoscut-o în fotografiile prezentate de poliție ca fiind S.A.M.
De la acesta, martorul a aflat că R. este prostituată și că poate apela și el la serviciile sale contra cost sau alți prieteni pe care-i cunoaște.
Martorul a denumit-o pe inculpata V.M.L., "șefa" acesteia, precizând că am cunoscut-o prin intermediul lui D. și că a transportat-o ulterior în mai multe locuri din Pașcani, M. fiind însoțită și ea de S.A.M. zisă R., martorul dându-si seama că de fapt aceasta se deplasa în diferite locuri unde avea relații sexuale cu clienții, fiind de fată o dată când i-a transportat pe V.T. și "R." în cartierul "Micro", în zona blocurilor M2 sau M3 și când un client a achitat o sumă de bani pentru serviciile prestate de R.
Acest martor a confirmat împrejurările relatate de martorul B.A. si analizate anterior, arătând că la sfârșitul lunii septembrie, într-o sâmbătă, s-a întâlnit cu doi prieteni, respectiv I.P. și C.F. și cu un prieten de-al acestora pe nume B.A., împreună cu care a hotărât să se deplaseze în sat Mitești, corn. Miroslovești, jud. Iași la numitul D., fiul lui M.V., despre care știa că are fete care întrețin relații sexuale, ajungând la acesta în jurul orei 23.00, negociind cu acesta pentru a întreține toți patru raporturi sexuale cu două tinere pentru suma de 120 lei.
Martorul a precizat ca a întreținut relații sexuale cu ambele tinere, respectiv S.A.M. zisă R. sau A. și cu P. despre care a aflat ulterior că se numește P.A.P., în camera de la etajul unu al locuinței în care locuia D., tot la etaj a întreținut relații sexuale cu S.A.M. și I.P. iar în autoturismul sau a întreținut relații sexuale B.A. și F.C. cu P.A.P.
Din depozițiile martorului a rezultat ca după ce au plecat de la D., în mașină, martorul A.B. le-a spus că P.A.P. vrea să se întoarcă la familie dar nu poate deoarece îi este frică că o va bate D. și familia sa, acesta spunându-i să o ia pe aceasta din locuința lui D. dar, fiindu-i frică, martorul a refuzat, ceilalți insistând și stabilind să se întoarcă a doua zi tot ca clienți pentru a o scoate pe P. din locuința lui D., dar, a doua zi, de frică, acesta nu a mai răspuns la telefon pentru a merge cu aceștia la Mitești.
Deosebit de relevante pentru conturarea atitudinii inculpaților fată de victimele exploatate au fost declarațile aceluiași martor potrivit cărora inculpatul V.D.M. le-a amenințat pe S.A.M. și pe P.A.P. cu moartea în cazul în care declară la poliție că practică prostituția în folosul său și al familiei, în acea seară de fată cu el și cu martorul Adrian Buduroi.
Aceleași împrejurări au fost confirmate in detaliu si de către martorii F.C.C. (dup, volumul I, filele 87-88) si P.P.l. (dup, volumul I, filele 93-94).
Martorul M.M.C. (dup, volumul I, filele 89-90) a confirmat ca inculpații, membri ai familiei V. aveau fete care practica prostituția, personal beneficiind in mai multe rânduri de serviciile victimei S.A.M. si ale victimei P.A.P., aspecte confirmate si de martorul J.G. (dup, volumul l,filele 91-92).
Conținutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat au conturat sfera preocupărilor infracționale ale inculpaților in domeniul exploatării sexuale a victimelor, chiar in condițiile folosirii unui limbaj codat (discuție purtată între un client și inculpați, la data de 23 octombrie 2011, la ora 12:33:38: "VML: - Alo! X: - Mă auzi? VML: - Da! X: - Mai ai o vacă cu lapte? VML: - Un pic, v-o dau la telefon imediat! Nu pot eu vorbi nimic! X: -Aha! VML: - Da!; nculpata V.M.L. îi face legătura clientului (X) cu inculpatul V.D.M. (Y) aflat lângă ea. Discuția se desfășoară după cum urmează: X: -Alo! Y: - Da! X: - Mai ai vreo vacă cu lapte? Y: - Da! X: - Care, e aia nouă? Y: - Da! X: -Și pot să vin până acolo? Y: - Da, da! Dar câți? Câți clienți sunteți? X: -Unul, unul, eu unt o singur! Y: - Da! X: - Și care e scorul? Y: - Dar de unde ești? X: - De la PAȘCANI! Y: -Dar tu nu știi? X: - Păi nu știu de asta îti zic! Y: - Hai că ne înțelegem noi aici, nu e problemă de asta! X: - Bun, bun, hai! Salut!").
Din declarațiile martorului Bălan Constantin (dup, volumul I, filele 111-113), a rezultat ca, în calitate de taximetrist, acesta i-a cunoscut pe inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., care i-au spus că au fete care se prostituează în favoarea lor, cerându-i totodată să îi ducă clienți sau să o recomande pe cea dintâi clienților care doreau să întrețină raporturi sexuale cu tinerele.
Cu acea ocazie, martorul a aflat de la inculpații V.D.M. si C.L.A. că actul sexual cu fetele costa 50 de lei iar inculpata V.M.L. i-a dat totodată numărul sau de telefon pentru a-l da clienților să o sune, dacă doreau să întrețină raporturi sexuale cu fetele, ulterior după aproximativ două săptămâni martorul fiind contactat telefonic de inculpata V.M.L. care i-a cerut să îl transport pe fratele ei, V.T., de la domiciliul său la gara din mun. P., de unde urma să plece în Italia.
AceIași martor a arătat ca la aproximativ o săptămână, în timp ce se afla în gara o din mun. Pașcani, inculpat V.M.L. l-a abordat și i-a cerut să o transport pe ea și pe fiica ei în zona Clubului C.F.R., de unde urmau să se deplaseze cu un autocar În Italia, pe drum aceasta cerându-i din nou să îi ducă clienți pentru fete, zicându-i că, chiar dacă ea nu este acasă, D. este cel care se ocupă de fete.
Un alt contact al martorului cu inculpata a avut loc după aproximativ o săptămână de zile, în timp ce acesta se afla în gara din mun. Pașcani, inculpata, care se întorcea din Italia, i-a cerut să o ducă la domiciliul din corn. M. iar când a ajuns în fața barului din centrul satului, martorul l-a văzut pe V. D. cu două tinere pe care martorul le-a recunoscut în fotografiile prezentate de organele de anchetă, în persoana numitelor P.A.P., respectiv S.A.M. Potrivit martorului, inculpata V.M.L., nu a scăpat ocazia sa-l intrebe în acel moment dacă îi plac "fetele ei", spunându-i totodată că dacă este dispus poate întreține raporturi sexuale cu ele.
Martorul a recunoscut că a dat numărul de telefon al inculpatei V.M.L. mai multor bărbați din mun. Pașcani care își exprimau dorința de a întreține raporturi sexuale cu fetele și că a transportat în repetate rânduri mai mulți clienți la domiciliul familiei V. din sat M. pentru a întreține raporturi sexuale cu tinerele, raporturi sexuale care aveau loc la etajul casei familiei V., tot de la clineti martorul aflând că aceștia plăteau 50 de lei pentru un act sexual pe care îl aveau cu fetele, iar banii erau încasați fie de V. D., fie de V.M.L.
Astfel, din declarațiile martorilor T.V. (dup, volumul I, filele 103-104), C.A.C. (dup, volumul I, filele 107-108), B.G.B. (dup, volumul I, filele 114-115), F.l.D. (dup, volumul I, filele 118-119), A.M. (dup, volumul I, filele120-121), M.I.M. (dup, volumul I, filele 122-123), P.G.D. (dup, volumul I, filele 131-133), T.l.C. (dup, volumul I, filele 134-136), J.O.M. (dup, volumul I, filele 137-138), N.I. (dup, volumul I, filele 139-140), B.l.D. (dup, volumul I, filele 150-152), B.P.S. (dup, volumul I, filele 153-155), M.A.A. (dup, volumul I, filele 156-159), R.V.M. (dup, volumul I, filele 160-162), U.R. (dup, volumul I, filele 163-165), toți, clienți ai fetelor exploatate sexual, a rezultat atât modul in care aceștia ajungeau la fetele traficate, locațiile in care se intrețineau relațiile sexuale contra cost, tarifele practicate cat si identitatea victimelor si participarea activa a inculpaților, membri ai familiei V.
În privința inculpaților I.C. și A.D., instanța a reținut ca vinovăția acestora este susținută de declarațiile părților vătămate minore, dar și de declarația inculpatului V.D.M.
La audierea în calitate de martori, inculpații I.C. și A.D. au descris faptele astfel cum s-au derulat iar după extinderea cercetărilor doar inculpatul A.D. și-a menținut poziția și a recunoscut comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa ( volumul I, filele 101-102,105-106, 204-205).
În privința victimelor, s-a solicitat evaluarea psihologică a acestora, iar din rapoartele întocmite de către specialiști (dup, volumul I, filele 67-70, 71-74, 75-79), rezultă că, părțile vătămate minore R.G.F., S.A.M. și P.A.P. prezintă stări de suferință psihică, manifestări ale stresului posttraumatic, depresie, anxietate, etc.
Concluzionând, vastul probatoriu administrat in cauza, expus în cele ce preced, a oferit elemente de detaliu credibile și coroborabile care formează un ansamblu probator ce dovedește pe deplin vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, în incadrarea juridică reținuta în actul de sesizare. în drept s-a reținut că:
Faptele inculpatei V.M.L., care, în perioada ianuarie-octombrie 2011, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, le-a recrutat pe minorele R.G.F. și S.A.M., ambele în vârstă de 16 ani, și împreună cu inculpații V.D.M. și C.L.A. le-a găzduit, primit și transportat, în mai multe locații de pe raza județului Iași, pe victimele minore R.G.F., B.N.C., în vârstă de 14 ani, P.A.P., în vârstă de 17 ani și S.A.M., iar prin amenințări, constrângeri și răpire le-a exploatat, prin obligarea la practicarea prostituției, în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, încasând'sumele de bani realizate de acestea, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată și completată raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre patru acte materiale. Faptele inculpatului V.D.M., care, în perioada octombrie 2010-octombrie 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, le-a recrutat pe minorele B.N.C., în vârstă de 14 ani și P.A.P., în vârstă de 17 ani și, împreună cu inculpații V.M.L. și C.L.A. le-a găzduit, primit și transportat, în mai multe locații de pe raza județului Iași, pe victimele minore B.N.C., R.G.F., P.A.P. și S.A.M., în vârstă de 16 ani, iar prin amenințări, violențe, constrângeri și răpire le-a exploatat, prin obligarea la practicarea prostituției în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, încasând și sumele de bani realizate de acestea, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată și completată raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre patru acte materiale.
Faptele inculpatului C.L.A., care, în perioada octombrie 2010- octombrie 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, le-a recrutat pe minorele B.N.C., în vârstă de 14 ani și P.A.P., în vârstă de 17 ani și, împreună cu inculpații V.M.L. și V.D.M. le-a găzduit, primit și transportat, în mai multe locații de pe raza județului Iași, pe victimele minore B.N.C., P.A.P. și S.A.M., în vârstă de 16 ani, iar prin amenințări, constrângeri și răpire le-a exploatat, prin obligarea la practicarea prostituției în sensul prevederilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, încasând și sumele de bani realizate de acestea, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată și completată raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre patru acte materiale. Faptele inculpatului A.D., care, în primăvara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a beneficiat de serviciile prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, prestate de către părțile vătămate R.G.F. și S.A.M., ambele în vârstă'de 16 ani, despre care inculpatul știa că sunt victime ale traficului de minori, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 141 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 aIin. (2) C. pen. (două acte materiale).
Faptele inculpatului I.C., care, în primăvara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a beneficiat de serviciile prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, prestate de către părțile vătămate R.G.F. și S.A.M., ambele în vârstă de 16 ani, despre care inculpatul știa că sunt victime ale traficului de minori, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 141 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).
Deși față de unele dintre victime s-ar putea susține ca a existat consimțământul la practicarea prostituției, totuși, din probele cauzei a rezultat neîndoilnic faptul că intenția inculpaților, fată de victime, a fost ca, prin mijloacele care au presupus înfrângerea libertății de voință, mișcare și conștiință a acestora, să vicieze poziția subiectului pasiv. Inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. au recrutat doar victime minore, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, inapte să le înțeleagă nevoile, să le ofere afecțiunea și educația necesare vârstei. Spre pildă, minora P.A.P. fugise de la domiciliu din primăvara anului 2011 și abandonase școala, datorită faptului că părinții nu au înțeles că are nevoie de atenție suplimentară, astfel că oferta inculpaților i s-a părut tentantă, prin prisma sumelor de bani care i-ar fi putut conferi independenta dorită.
Partea vătămată minoră B.N.C., aflată la o vârstă fragedă, cu un comportament rebel la școală, datorat și faptului că provenea dintr-o familie cu șase ° frați, monoparentală, a fost găsită de către inculpații V.D.M. și C.L.A. într-o discotecă, a fost răpită de aceștia și obligată să practice prostituția, până în momentul în care instituțiile statului au reușit să reacționeze și să o scoată de la inculpați.
Victimele minore S.A.M. și R.G.F. au fost luate prin surprindere de rapiditatea derulării evenimentelor și de faptul că au fost puse în fata faptului împlinit, însă în cazul celei dintâi inculpatul V. D.- Mihăită a supus-o violențelor corporale constante și chiar unor violente extreme, context în care cei trei inculpați au determinat-o, prin diferite forme de constrângere, să practice prostituția chiar și din momentul în care a rămas însărcinată.
Așadar, elementul material al laturii obiective al infracțiunii de trafic de minori a fost realizat odată cu constrângerile fizice, psihice și sentimentale la care au fost supuse victimele minore, iar valorile sociale încălcate prin activitățile desfășurate de inculpați au fost preponderent cele referitoare la libertatea de voință și acțiune, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 678/2001, și nu cele care aduc atingere relațiilor privind conviețuirea socială, adică bunelor moravuri, ocrotite de art. 329 C. pen.
Circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor de către inculpați, gradul de participație a acestora conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracțiunilor menționate.
Fiind pe deplin dovedită vinovăția inculpaților, instanța a antrenat răspunderea penală a acestora, dispunând condamnarea lor.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost stabilite și aplicate, și a modului lor de executare, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea speciala, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana fiecărui infractor, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpați este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea esenței drepturilor fundamentale ale victimelor, a libertății sexuale, a integrității corporale si a libertății de mișcare a unor minore, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unor copii, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimelor minore.
Prin raportare mai ales la vârsta părților vătămate, s-a reținut că aceasta experiență și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a acestora, asupra echilibrului socio - afectiv al acestora.
Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori ale victimelor, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minorele au aflat rezonanta unor acte cu conotatie sexuală, trăind semnificația reala a raporturilor sexuale săvârșite de clienți ai acestor victime, suferințele fizice si psihice pricinuite minorelor, urmare a raporturilor sexuale la care au fost supuse si exploatării sexuale căreia îi erau prozoniere.
Datele privind circumstantierea inculpatei V.M.L., astfel cum rezulta din caracterizările atașate la dosar nu au fost de natura să antameze reținerea vreunei circumstanțe atenuante, in contextul caracterului abominabil al faptelor sale, or recunoașterea unor date si împrejurări ale realității, ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute in vedere de instanță reduc in asemenea măsură gravitatea faptei in ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșita in concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispozițiile părții generale a Codului penal și regimul de sancționare a infracțiunilor săvârșite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracțiunile comise, vârsta părților vătămate la momentul activității infracționale, urmările produse asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului acestora, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpaților, făcând și aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., instanța a stabilit inculpaților câte o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care sa îndreptățească aprecierea ca aceasta este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.
În privința inculpaților V.M.L., V.D.M. si C.L.A., instanța a constatat ca minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de "trafic de minori" prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, este de 10 ani închisoare, astfel că prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., acesta se reduce cu o treime si devine 6 ani si 8 luni închisoare, cuantum suficient de mare, astfel că pedepsele ce vor fi stabilite vor fi dozate la nivelul minimului prevăzut de textul de incriminare, redus cu o treime.
În ceea ce privește individualizarea regimului de executare, instanța a reținut ca inculpata V.M.L. a fost condamnată, prin sentințele penale 2094 din 27 decembrie 2006 și 451 din 13 iunie 2077 ale Judecătoriei Pașcani, la două pedepse cu amendă penală pentru comiterea infracțiunilor de lovire iar inculpatul C.L.A. este cercetat în Dosarul nr. 3970/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice » și distrugere, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. și 217 alin. (1) C. pen., infracțiuni pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală la data de 12 aprilie 2010 în timp ce inculpatul V.D.M. este cercetat în zece dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat și distrugere. Fata de ansamblul activităților infracționale comise, gravitatea faptelor si consecințele sociale profund negative ale acestora, impactul asupra valorilor sociale lezate si necesitatea constrângerii si reeducării inculpaților, instanța apreciază ca numai executarea pedepselor in regim de detenție răspunde in mod adecvat funcțiilor si scopului pedepsei.
În privința inculpaților A.D. si I.C., instanța a reținut ca primul a fost sincer pe parcursul urmăririi penale și a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de acuzare, spre deosebire de inculpatul I.C., care a avut o atitudine opusă, dar că este și cunoscut cu antecedente penale, aspect care va fi avut in vedere la stabilirea cuantumului pedepsei ce va fi aplicata acestuia.
În ceea ce privește individualizarea regimului de executare a pedepselor aplicate acestora, instanța a reținut ca raportându-se la persoana inculpaților si la conținutul faptelor comise, la particularitățile dezvoltării psiho-sociale a acestora și la ansamblul * împrejurărilor cauzei, plasarea acestora in mediul carceral poate avea efecte negative si exterioare perspectivei de reintegrare socială, astfel că scopul educativ, represiv și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, urmând să suspende, în temeiul dispozițiilor art. 861 alin. (1) C. pen., sub supraveghere executarea pedepselor aplicate, pe durata unor termene de încercare stabilite in condițiile art. 862 C. pen., în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. (1) C. pen., fiecare inculpat are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.
În ce privește soluționarea laturii civile, instanța a reținut că părțile vătămate, in privința cărora, inainte de 'începerea cercetării judecătorești, s-a constatat de către instanța ca acțiunea civilă, in prezenta cauza, se exercita din oficiu, conform art. 17 Cod procedura penală, având in vedere ca vizează persoane cu capacitate restrânsă de exercițiu, au trăit semnificative suferințe ca urmare a faptelor inculpaților, autori ai trficului de minori, umilința nejustificata podusa prin abuzurile si exploatarea sexuală la care a fost supuse creându-le o traumă psihică cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând repartie fiind unul evident.
Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații, neputându-se stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 998, 999 C. civ., și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.
Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală și nu se stabilesc în raport cu posibilitățile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esențială este stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferență în plus și nici o diferență în minus.
În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la drepturile fundamantale ale persoanei, la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la conviețuirea socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, a integrității fizice și psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din probele cauzei.
Astfel, s-a reținut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, " măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.
În cauză, instanța a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunile exercitate de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părților civile minore.
Sunt evidente consecințele negative suferite de părțile civile în plan psihic, traumele psihice (puse în evidență nu numai de constrângerea morală și de impactul acțiunilor agresive, dar și vârsta victimelor minore) și fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acestora la viața socială și la care instanța a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri.
Față de cele arătate instanța a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpaților pentru faptele de trafic de minori comise, este justificată acordarea de daune morale si, statuând în echitate, în baza art. 14, ari. 17 rap. la art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., va admite acțiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părțile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exercițiu S.A.M., P.A.P., B.N.C. și R.G.F. și, in consecință: va obligă în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea civilă S.A.M. a sumei de 3.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori"; va obligă în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea civilă P.A.P. a sumei de 1.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin 6 moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori"; va obligă în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea vătămată B.N.C. a sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea finfracțiunilor de "trafic de minori"; va obligă în solidar inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A. la plata către partea vătămată R.G.F. a sumei de 400 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de "trafic de minori";
Având în vedere, pe de o parte, că daunele morale trebuie sa fie numai o justă reparație a prejudiciului de ordin psihic suferit de victimă și nu o amendă excesivă pentru autorul faptei cauzatoare de prejudicii iar pe de alta parte că victimele nu sunt îndreptățite să obțină sumele de bani "câștigate" din prostituția forțată, cu titlul de despăgubiri civile, aceste sume de bani fiind obținute ca urmare a încălcării normelor de conviețuire și conduitei morale general acceptate, instanța a respinge restul pretențiilor civile, formulate în cadrul procesului penal de partea civilă S.A.M. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral și despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material) si respectiv de partea civilă P.A.P. & (reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material).
Veniturile bănești obținute din practicarea prostituției sunt determinabile, pornind de la declarațiile părților vătămate si ale martorilor, clienți ai fetelor.
Astfel, din declarațiile acestora a rezultat atât media clienților pe zi cat si costul prestației minime si a câștigului mediu zilnic, multiplicat cu numărul de zile care rezulta din probatoriul administrat, determinandu-se astfel valoarea câștigurilor ilicite, sume de bani obținute de inculpați din traficul de persoane, sume supuse confiscării, măsura care va opera, nu solidar, ci in partea fiecăruia, in mod egal, de la persoanele care au beneficiat de pe urma exploatării sexuale a victimelor, chiar daca banii ajungeau la aceste persoane indirect, prin intermediul unuia dintre traficanți, suma fiind ulterior impartita intre aceștia.
În termen legal inculpații V.M.L., V.D.M. si C.L.A., au formulat apel împotriva acestei sentințe criticând-o pentru netemenicie solicitând prin apărătorii lor reducerea cuantumului pedepselor aplicate, care sunt prea mari față de circumstanțele lor personale.
Prin Decizia penală nr. 109/2012 din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații V.M.L., V.D.M. și C.L.A., împotriva Sentinței penale nr. 164 din data de 24 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Pentru a hotărî astfel a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, făcându-se și o încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpați, aceștia recunoscând comiterea cestora si au beneficiat de dispozițiile art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, aplicate s-a reținut că s-a dat semnificația cuvenită tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite și limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare.
Recunoașterea faptelor si regretul de care au dat dovada inculpații au fost avute in vedere de instanța fondului, aplicându-le pedepsele in condițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Nu a putut fi primita solicitarea inculpaților de reducerea cuantumului pedepselor, deoarece, așa cum a motivat si prima instanța inculpata V.M.L. a fost condamnată, prin sentințele penale 2094 din 27 decembrie 2006 și 451 din 13 iunie 2077 ale Judecătoriei Pașcani, la două pedepse cu amendă penală pentru comiterea infracțiunilor de lovire; inculpatul C.L.A. este cercetat în Dosarul nr. 3970/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. și 217 alin. (1) C. pen., infracțiuni pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală la data de 12 aprilie 2010 iar inculpatul V.D.M. este cercetat în zece dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat și distrugere.
Pedepsele de cate 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare, aplicate inculpaților-apelanți V.M.L., V.D.M. si C.L.A., corespund pe deplin cerințelor art. 52 C. pen., privind formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Instanța de apel a constat ca, fata de activitățile infracționale comise așa cum au fost reținute de prima instanța, de gravitatea si consecințele sociale profund negative ale acestora si impactul asupra valorilor sociale lezate, se impune executarea pedepselor aplicate inculpaților in regim de detenție pentru a răspunde în mod adecvat funcțiilor și scopului pedepsei.
Împotriva Decizia penală nr. 109/2012 din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpata V.M.L. invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei stabilită în sarcina sa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1056/99/2012. Examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel și instanța de fond au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepsei.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatei, instanța de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și circumstanțele personale ale inculpatei și circumstanțele reale în care faptele au fost săvârșite, de conținutul și gravitatea concretă a faptelor, de urmările produse și de pericolul social al infracțiunilor ce se înscriu într-un fenomen ce ia amploare, fiind lezată integritatea persoanei prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune săvârșită în formă continuată, având drept urmare realizarea unor venituri ilicite, aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare, orientată către minimul special 6 pentru una dintre infracțiuni și sub minimul special pentru cea de-a doua infracțiune prevăzut de lege, pedeapsă care a fost menținută și de instanța de apel, astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus fată de textul incriminator.
În mod corect s-a ținut cont de către ambele instanțe și de pericolul social la faptele săvârșite de persoana inculpatei și de recunoașterea faptei prin aplicarea disp. art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., dar și de împrejurările comiterii faptelor, respectiv, că la finele anului 2010 și pe parcursul anului 2011, inculpații V.M.L., C.L.A. și V.D.M., care sunt rude, inculpata V.M.L. fiind mama inculpaților C.L.A. și V.D.M., la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au recrutat, cazat, primit și transportat, prin amenințare, violențe și alte forme de constrângere, mai multe minore (P.A.P., în vârstă de 17 ani, R.G.F., în vârstă de 16 ani, S.A.M., în vârstă de 16 ani, precum și B.N.C., în vârstă de 14 ani), pe care le-au exploatat, în sensul determinării să practice prostituția în folosul lor.
Aceștia au racolat victime, doar minore, ce provin din familii cu probleme sociale sau cu o situație materială precară si instruire deficitară, naive, ușor de manipulat si de convins, inculpata V.M.L. fiind principala organizatoare a activității infracționale.
Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare dispozițiilor generale de reindividualizare judiciară a pedepsei, aceste criterii fiind reținute de instanța de apel și instanța de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că ambele instanțe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei cea mai grea aceea de 6 ani și 8 luni închisoare reținută în sarcina inculpatei, evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care au fost săvârșite.
Astfel Înalta Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatei, nu se justifică reducerea pedepsei reținută deja în sarcina inculpatei.
În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpata V.M.L. împotriva Deciziei penale nr. 109/2012 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei V.M.L., durata reținerii și arestării preventive de la 9 noiembrie 2011 la 8 noiembrie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul V.F. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.M.L. împotriva Deciziei penale nr. 109/2012 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei V.M.L., durata reținerii și arestării preventive de la 9 noiembrie 2011 la 8 noiembrie 2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți vătămate P.A.P., R.G.F., S.A.M. și B.N.C. în sumă de câte 150 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2012.