Asset diversion via fictitious bankruptcy auctions and unauthorized creditor compensation; statute of limitations and the boundary between factual and legal review in cassation.

Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 244 din 08 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 8765/63/2011, s-a respins cererea formulată de inculpatul C.M., prin apărătorul său ales, de restituire a cauzei la D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova și s-a admis cererea formulată de reprezentantul D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova de schimbare a încadrării. juridice dată faptelor comise de inculpatul B.C. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de inculpatul C.M. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C.pen în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul B.C., din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a faptei comise de inculpatul C.M., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. S-a admis cererea reprezentantului D.N.A - Serviciul Teritorial Craiova, de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatului C.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpatului C.M. pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 240 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare; în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare; în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare; în baza art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la pedeapsa de 2 luni închisoare; în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit, a și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul B.C. s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare; în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale; în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului B.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C.pen; în baza art. 83 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 291 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 25 C. pen. rap.la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art: 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare; în baza art. 71 C.pen, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și urm din C. civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile S.P., S.N. și S.I. și au fost obligați inculpații B.C. și C.M., în solidar, să achite părților civile menționate suma de 63.221 lei, cu titlu de despăgubiri civile; s-a luat act că părțile vătămate V.M., I.C. și Z.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea totală a următoarelor înscrisuri: proces verbal din data de 12 mai 2005; proces verbal din data de 12 mai 2005; proces verbal din data de 2 august 2005; act de adjudecare din data de 12 mai 2005 ; act de adjudecare din data de 12 mai 2005.; act de adjudecare din data de 31 octombrie 2005; act de adjudecare din data de 23 iunie 2005; hotărârea A.G.A. din 25 mai 2000; contract de vânzare - cumpărare din 21 noiembrie 2005; contract de vânzare - cumpărare din 30 iunie 2005; în baza art. 118 lit. e) din C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul B.C. suma de 14.000 lei, din care, suma de 8.738,67 lei se află depusă în contul deschis la B.C.R. Agenția Videle de către inculpatul B.C., asupra acesteia fiind luată măsura asiguratorie a sechestrului prin Ordonanța cu nr. 75/P/2005 a D.N.A Serviciul Teritorial Craiova; în baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanța cu nr. 75/P/2005 din data de 28 august 2006 a D.N.A -Serviciul Teritorial Craiova, asupra sumei de 8.738,67 lei existentă în contul deschis la B.C.R. - Agenția Videle de către inculpatul B.C., în vederea executării măsurii confiscării.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați fiecare dintre inculpații B.C. și C.M. la suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (5.000 lei pentru faza de urmărire penală și 5.000 lei pentru faza de judecată).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 751/P/2005 al Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de liberate, a inculpaților; B.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. x) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ; art. 290 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 240 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; art. 275 lit. b) din Legea nr. 31/1990 comb. cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 din Legea nr. 78/2000; art. 291 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ; două infracțiuni de participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 18/2000; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 din Legea nr. 78/2000; art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. în final cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, instanța de fond a constatat că la data de 23 iunie 1998 a fost înregistrată pe rolul tribunalului Dolj, sub nr. 38/F/1998, cererea creditoarei S.N.P. P. - Sucursala Peco Dolj, de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării și lichidării judiciare împotriva debitoarei SC A.P. SA, cu sediul în comuna Sălcuța, sat Plopșor, județul Dolj (societate cu capital privat), pentru o creanță în sumă de 64.978.402 lei, iar prin sentința nr. 28 din 17 februarie 2000 pronunțată în Dosarul nr. 38/F/1998, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment pentru SC A.P. SA, fiind desemnat ca lichidator judiciar numitul B.V.

La data de 09 martie 2000, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar privind evaluarea activelor debitoarei de către o echipă de experți tehnici, contabili și evaluatori.

În ședința publică din 30 martie 2000 lichidatorul judiciar B.V. a depus tabloul preliminar al creditorilor, creanțele verificate de lichidator fiind grupate pe trei categorii: creanțe din contracte de muncă (art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată în M.O. nr. 608 din 13 decembrie 1999); salarii personal muncitor - 45.000.000 lei - acceptată; salariul cuvenit președintelui consiliului de administrație, învinuitul C.M., pentru perioada octombrie 1998 - decembrie 1999 - respinsă cu motivarea că art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată în 1999, prevedea că vor fi plătite doar creanțele rezultate din contractele de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii. Creanțele statului, provenite din taxe și impozite (art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999): D.G.F.P.C.F.S. Dolj - 1.198.370.388 lei -acceptată; Consiliul local Sălcuța - 143.130.486 lei - acceptată; Primăria Vela -24.422.036 lei - acceptată doar suma de 10.166.715 lei; D.G.M.P.S. Dolj - 1.333.774.920 lei - acceptată.

Alte creanțe chirografare (art. 108 pct. 9 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999):

1. Consum C.O.O.P. Bucovăț - 20.022.971 lei - acceptată în totalitate;

2. Sucursala Peco Dolj - 64.978.402 lei - acceptată în totalitate;

3. Direcția Apelor Jiu Craiova - 4.653.548 lei - acceptată în totalitate;

4. SC B.L.C. SRL Craiova - 107.521.091 lei neacceptată cu motivarea că facturile au fost emise după data deschiderii procedurii și nu s-a făcut dovada recepționării mărfii;

5. SC E. S.D. Craiova - 13.031.523 lei - neacceptată cu motivarea că facturile au fost emise după data deschiderii procedurii;

6. SC C.C. SRL Craiova - 273.574.787 lei - neacceptată întrucât facturile au fost emise după data deschiderii procedurii și nu s-a făcut dovada recepționării mărfii;

7. S.D. - 93.081.095 lei - acceptată în totalitate cu precizarea că această creanță a fost calculată la nivelul lunii mai 1998 și poate fi reactualizată cu coeficientul de devalorizare al leului, potrivit Deciziei civile nr. 703/1998 a Curții de Apel Craiova;

8. B.N. - 2.831.000 lei - acceptată în totalitate;

9. C.C. pentru A.F. Z.Z. Craiova - 72.900.000 lei -neacceptată cu motivarea că a fost constituită în timpul procedurii și nu este certă, întrucât nu există o factură de prestare a serviciilor de mecanizare invocate de creditori, (vol. II, fila 86)

La data de 05 mai 2000, lichidatorul judiciar B.V. a depus la dosar raportul privind situația financiară a lichidării (vol. II, fila 89), din cuprinsul căruia rezulta care era starea financiară a societății aflată în lichidare și faliment, precum și faptul că a introdus pe rolul Tribunalului Dolj un număr de 21 acțiuni revocatorii pentru anularea unor facturi prin care au fost înstrăinate fraudulos, bunuri importante din patrimoniul debitoarei în valoare de aproximativ 600.000.000 lei, anexând și raportul de constatare tehnică și evaluare a construcțiilor și terenurilor debitoarei (vol. II, fila 90 -107).

Tot în cuprinsul acestui raport, lichidatorul judiciar a propus instanței un plan de distribuire a sumelor de bani rezultate din vânzarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, vânzare efectuată în cursul procedurii de reorganizare, pentru totalul sumei de 203.031.523 lei existentă în contul de faliment deschis la Banca Internațională a Religiilor - Sucursala Craiova.

Planul de distribuire cuprindea exclusiv creditorii cu creanțe certe, lichide și exigibile, stabiliți în urma verificărilor tăcute de lichidator, astfel cum au fost indicați și în tabloul creditorilor (vol. II, fila 89 verso).

Din conținutul raportului de evaluare și anexele la acesta, reieșea că la momentul evaluării, respectiv martie 2000, SC A.P. SA, mai deținea în proprietate următoarele suprafețe de teren din totalul de 121.361,036 mp, atestat la 24 septembrie 1996 prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de M.A.A.:

1. Sediul central Plopșor - 56.638,98 mp evaluat la valoarea de 287.442.820 lei.

2. Secția Vela - 6.999,99 mp cu valoarea de 45.499.935 lei,

3. Secția Căciulatu – 8.000,00 mp cu valoarea de 38.000.000 lei,

4. Secția Gubaucea - 3.696,06 mp evaluată la suma de 18.853.035 lei

5. Secția Vârvor - 7.000,00 mp evaluată la suma de 43.750.000 lei,

6. Secția Ciutura - 7.000,00 mp cu valoarea de 50.750.000 lei,

7. Secția Tencănău - 6.999,976 mp evaluată la suma de 33.249.886 lei 8. Secția Bucovicior - 7.000,00 mp cu valoarea de 33.250.000 lei,

9. Secția Dobromira - 9.504,00 mp la valoarea de 45.144.000 lei,

10. Secția Criva - 8.249,08 mp evaluată la suma de 39.183.130 lei,

Construcțiile aferente ultimelor patru secții nu au fost evaluate, deoarece făcuseră obiectul unor vânzări anterioare pentru care se formulaseră acțiuni revocatorii de către lichidatorul judiciar B.V.

Pentru primele șase secții, la care s-a adăugat „Brutăria S." s-au formulat de către experți două variante de evaluare: prima, la o valoare totală de 870.928.000 lei, iar a doua cu o reducere de 45%, dată fiind starea de degradare a activelor construcții, la un total de 479.010.400 lei.

Astfel, valoarea totală a imobilelor deținute la 28 martie 2000 de către debitoare era: terenuri -635.122.806 lei; construcții - 870.928.000 lei; total =1.506.050.806 lei, iar în situația lipsei de interes cauzată de starea fizică a construcțiilor: - terenuri - 635.122.806 lei; - construcții - 479.010.400 lei; total = 1.114.133.206 lei.

Cele 21 acțiuni revocatorii formulate de B.V. au fost conexate la dosarul de faliment, urmând ca judecătorul sindic să se pronunțe asupra acestora potrivit disp. art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999. Prin aceste acțiuni formulate de lichidator se solicita instanței să fie anulate 21 facturi fiscale prin care, în perioada 1997 - 1999 înculpatul C.M. înstrăinase o parte însemnată din activele SC A.P. SA către alte societăți în care avea interes, în scopul ascunderii unei părți din active în frauda creditorilor.

Atât împotriva lichidatorului judiciar B.V., cât și împotriva judecătorului sindic C.I., înculpatul C.M. a formulat prin procurator Popa Petre mai multe cereri de înlocuire, respectiv recuzare, ce au fost respinse.

Prin sentința civilă nr. 91 din 11 mai 2000 pronunțată în Dosarul nr. 38/F/24/1998, judecătorul sindic a admis cererea de înlocuire formulată chiar de lichidatorul B.V., pentru motive medicale, dispunând înlocuirea sa cu SC A. SA Craiova; prin încheierea din 23 mai 2000, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis cererea de strămutare formulată de C.M. dispunând strămutarea cauzei la Tribunalul Teleorman, căruia la 01 iunie 2000 i s-a trimis de către Tribunalul Dolj Dosarul de faliment nr. 38/F/24/1998, la care au fost conexate și cele 21 acțiuni revocatorii.

Conform rechizitoriului întocmit la momentul declanșării procedurii de lichidare și faliment asociați la debitoarea SC A.P. SA erau: acționari persoane fizice cu o cotă de 60,0002%; SC C.C. SRL Craiova, cu o cotă de 39,9998%; inculpatul C.M. deținea, de asemenea, o cotă de 50% din acțiunile SC C.C. SRL, SC B.L.C. SRL și SC G. SRL.

În procesul privind falimentul SC A.P. SA creditorul S.D., a fost reprezentat de fiul său, S.N., expert contabil, ulterior lichidator judiciar;

Creditorul C.C., reprezentant al A.F. Z.Z. Craiova, se afla în bune relații cu S.N., ulterior căsătorindu-se cu fiica sa;

Odată cu strămutarea Dosarului nr. 38/F/1998 de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Teleorman, Curtea Supremă de Justiție a decis și păstrarea actelor procesuale îndeplinite. La Tribunalul Teleorman, dosarul privind falimentul SC A.P. SA a fost înregistrat sub nr. 150/S/2000. La primirea dosarului președintele Tribunalului Teleorman, judecătorul G.C., a restituit la 10 noiembrie 2000 la Tribunalul Dolj cele 21 acțiuni revocatorii formulate de lichidatorul judiciar B.V., "apreciind" că asupra acestora, Curtea Supremă de Justiție nu dispusese strămutarea, (vol. III, fila 3)

Prin adresa din 17 noiembrie 2000, Tribunalul Dolj a restituit dosarele Tribunalului Teleorman, precizând că și aceste cauze sunt de competența judecătorului sindic investit cu soluționarea dosarului de faliment. La 09 noiembrie 2000, președintele G.C. a desemnat ca judecător sindic în cauza înregistrată sub nr.150/S/2000 pe judecătorul G.G..

La 29 noiembrie 2000, președintele G.C., a înregistrat cele 21 acțiuni revocatorii ca dosare civile distincte și le repartizează sieși, luându-le în pronunțare la primul termen de judecată în data de 20 decembrie 2000, când le-a respins pe toate ca netimbrate, cu motivarea că nu au fost formulate de către lichidatorul judiciar, ci de reclamanta SC A.P. SA, nefiind astfel exceptată de la obligația timbrării. In realitate toate acțiunile au fost formulate de către lichidatorul judiciar B.V. pentru SC A.P. SA, judecătorul luându-le în pronunțare la primul termen chiar în condițiile în care la dosare existau cereri de amânare din partea pârâților.

Împotriva celor 21 de hotărâri judecătorești nelegale, a formulat recurs martorul N.I., fost director la SC A.P. SA, și administrator judiciar, întrucât la finele anului 2000 când judecătorul C.G. a pronunțat aceste hotărâri, în Dosarul de faliment nr. 150/S/2000, noul lichidator judiciar încă nu-și preluase atribuțiile.

Curtea de Apel București a constat că recursurile declarate de N.I. sunt formulate de alte persoane decât lichidatorul judiciar și a respins ca netimbrate un număr de 19 recursuri. Două dintre recursuri au fost admise de Curtea de Apel București, au fost casate hotărârile pronunțate și s-au trimis cauzele spre rejudecare la instanța de fond urmând să fie judecate de către judecătorul sindic însărcinat cu falimentul SC A.P. SA Prin sentințele civile nr. 670 și 671 din 22 mai 2001, s-a dispus admiterea acțiunilor, anularea facturilor frauduloase și obligarea pârâților SC G. SRL Craiova și V.E., să restituie către SC A.P. SA, cinci tractoare - SC G. SRL și un tractor - V.E. (vol. II, filele 151-160 și 201-215).

La data de 05 decembrie 2000, când a avut loc prima ședință de judecată la Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 150/S/2000, judecătorul sindic G.G. a admis cererea de înlocuire formulată de SC A. SA Craiovapentru motive de incompatibilitate și a dispus numirea ca lichidator judiciar a învinuitului B.C., respingând cererea formulată de creditorul D.G.F.P.C.F.S. Dolj cu privire la numirea ca lichidator a SC N. SRL Craiova. Cu acest prilej s-a stabilit indemnizația lichidatorului ce urma a reprezenta un procent de 7% din realizări. Hotărârea instanței de numire ca lichidator judiciar i-a fost comunicată inculpatului B.C. la 06 decembrie 2000, judecătorul sindic informându-l și cu privire la următorul termen de judecată, respectiv 09 ianuarie 2001 (vol. III, fila 8-9). La data de 28 decembrie 2000, inculpatul B.C. s-a deplasat în municipiul Craiova, întâlnindu-se cu creditorul S.N. și cu directorul debitoarei, N.I., împreună cu care a mers la sediul lichidatorului B.V., unde a primit actele contabile aferente perioadei februarie - iunie 2000 ale societății aflate în faliment, precum și raportul de evaluare a patrimoniului debitoarei după care, însoțiți și de creditorul C.C. s-au deplasat la sediul SC A.P. SA

Inculpatul B.C. a emis Decizia nr. 1 din 28 decembrie 2000 pentru inventarierea bunurilor debitoarei de către o comisie formată din N.I., contabila R.G. și șefii de secții sau înlocuitorii acestora. Din declarațiilor martorilor N.I. și R.G., a rezultat că la momentul emiterii deciziei de inventariere a fost prezent și inculpatul C.M., care le-a atras atenția „să nu inventarieze secțiile: Tencănău, Criva, Bucovicior și Dobromira, că nu mai sunt ale Agromec -ului, ci ale lui". (vol. I filele 161,165). Cunoscând conținutul acțiunilor revocatorii formulate de fostul lichidator B.V., comisia a inventariat și secțiile Bucovicior și Dobromira, a constatat că secția Tencănău nu mai avea în patrimoniu decât terenul și nu au putut proceda la inventarierea secției Criva întrucât nu au fost lăsați de paznici, care au acționat astfel din dispoziția învinuitului C.M.

Din centralizatorul listelor de inventar întocmit de martorul N.I., reieșea că în afara terenului în valoare totală de 635.122.824 lei (preluat din raportul de evaluare), mai existau la fața locului bunuri în valoare de 1.236.692.405 lei.

În raportul periodic încheiat și depus la dosar pentru ședința de judecată din 30 ianuarie 2001, inculpatul B.C. nu a prezentat judecătorului sindic situația reală a patrimoniului debitoarei, respectiv valoarea întregii suprafețe de teren de 121.361,08 mp aflată în proprietatea exclusivă a SC A.P. SA, valoarea construcțiilor și celorlalte bunuri existente faptic la Sediul Central Plopșor, la secțiile Căciulatu, Gubaucea, Vârvor, Ciutura și la Brutăria Sălcuța, susținând în mod nereal că terenurile aparținând secțiilor Bucovicior și Dobromira au fost valorificate anterior deschiderii procedurii de lichidare și excluzând din listele de inventariere, terenurile aparținând secțiilor Tencănău și Criva.

Tot în acest raport din 30 ianuarie 2001, învinuitul a întocmit un tabel cu creditorii totalizând creanțe în sumă de 3.450.738.072 lei, înlăturând fără nici o justificare tocmai creditorul S.N.P. București - Sucursala Peco Dolj, a cărui cerere dusese la deschiderea procedurii de faliment.

Inculpatul B.C. a propus judecătorului sindic vânzarea prin licitație publică a activelor nominalizate în listele de inventar, în bloc sau individual, și o retribuție lunară de 12.000.000 lei, din care 2.000.000 lei persoanei ce urma a-l ajuta în organizarea licitațiilor, respectiv B.I., angajat al inculpatului C.M.

În ședința de judecată din 30 ianuarie 2001, judecătorul sindic G.G. a dispus completarea raportului cu identificarea bunurilor prin situația lor pe teren și prin datele din registrele de publicitate imobiliară spre a arăta sarcinile de care sunt grevate. A dispus de asemenea ca propunerea lichidatorului privind vânzarea bunurilor debitoarei să fie notificată de lichidator debitoarei și creditorilor, amânând cauza pentru data de 21.02-2001. Examinând Dosarul nr. 150/S/2000 al Tribunalului Teleorman se constată însă că până la termenul din 27 februarie 2001 s-a interpus un termen intermediar la 13 februarie 2001, când prin încheiere judecătorul sindic G.G. a dispus efectuarea de către inculpatul B.C. a actelor și operațiunilor de lichidare "în condițiile propuse în raportul din 30 ianuarie 2001 aprobat de Adunarea Creditorilor în ședința din 27 ianuarie 2001". (vol. lll, fila 29) în cuprinsul încheierii din 13 februarie 2001 s-a tăcut mențiunea că procedura a fost îndeplinită, însă la dosar nu există nici o dovadă a îndeplinirii procedurii, la acest termen fiind prezent doar lichidatorul B.C.

Din examinarea conținutului procesului verbal, încheiat la 27 ianuarie 2001 de inculpatul B.C. cu prilejul întrunirii Adunării Creditorilor rezultă că s-a hotărât și s-a propus aprobării judecătorului sindic să fie vândute de către lichidator la licitație publică sau direct bunurile supuse distrugerii, sustragerii și deprecierii iminente, iar bunurile nominalizate în inventar la poziția 2 (bloc, birouri, apartamente de la sediul central Plopșor) și 16 (castel apă tot de la sediul central Plopșor), precum și Brutăria Sălcuța, să poată fi vândute direct la licitație cu respectarea procedurii prev. de art. 102 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999. (vol. I, filele 26-28) Acest proces verbal din 27 ianuarie 2001 a fost primit de judecătorul sindic la 13 februarie 2001, astfel cum rezultă din rezoluția acestuia aplicată chiar pe actul în cauză și nu a fost notificat creditorilor care nu au participat la Adunarea Creditorilor din 27 ianuarie 2001.

La termenul din 27 februarie 2001, s-a dispus înscrierea pe tabloul creditorilor a Consiliului Județean Dolj, cauza fiind amânată la data de 27 martie 2001, pentru ca lichidatorul să organizeze licitații, după 20 de zile de la publicarea anunțului într-un ziar de largă publicitate, (vol. II, fila 30)

La cererea inculpatului B.C., au fost publicate anunțuri privind vânzarea de active aparținând SC A.P. SA în ziarele „C.L." din 01 martie 2001 și „G.S." din 02 martie 2001.

Fără a respecta termenul legal de 20 zile prevăzut de lege și impus de judecătorul sindic, la 11 martie 2001, B.C. a ținut prima ședință de licitație când a și fost adjudecată o suprafață de teren de 2000 mp teren aparținând secției Gubaucea de către singurul solicitant, Priceputu Ștefan, pentru suma de 12.000.000 lei fără T V.A.(vol. II, filele 33-34)

La data de 15 martie 2001 (tot în afara termenului legal), a avut loc o altă ședință de licitație în cursul căreia a fost adjudecată o suprafață de teren de 300 mp aparținând secției Ciutura, pentru suma de 3.400.000 lei de către, N.G.

La data de 20 martie 2001, lichidatorul B.C. a obținut aprobarea judecătorului sindic de a organiza următoarele ședințe de licitație în municipiul Craiova, (sediul societăților comerciale la care inculpatul C.M. era asociat), motivând că este amenințat de săteni și paznicii SC A.P. SA, pentru a le achita drepturile salariale restante.

Prin raportul periodic, datat 22 martie 2001, prezentat judecătorului sindic la 23 martie 2001 învinuitul a solicitat plata directă din încasări a unei retribuții de 21.000.000 lei, iar pentru trei angajați ai debitoarei 10.500.000 lei. Judecătorul sindic a avizat doar plata pentru cei trei angajați, pentru lichidator stabilind să fie trecut în tabloul definitiv de distribuire.

În cele din urmă de la judecătorul sindic, inculpatul a obținut la 1 aprilie 2001 doar decontarea, în avans, a sumei de 2.000.000 lei.

În ședința de judecată din 26 iunie 2001, inculpatul B.C. nu a prezentat raportul periodic de activitate, ci doar a încunoștințat în mod nereal pe judecătorul sindic că: „a mai vândut din active, a mai rămas sediul central al debitoarei" și a solicitat un ultim termen în vederea organizării de licitații și pentru acest activ, ori pentru a solicita acordul creditorilor cu privire la preluarea activului la echivalent valoric în compensarea creanței. Judecătorul sindic G.G. a amânat cauza la 07 august 2001 dispunând ca lichidatorul judiciar să solicite acordul în scris al tuturor creditorilor privind preluarea activului la echivalent valoric în compensarea creanțelor, luând ca certe afirmațiile inculpatului B.C. în condițiile în care acesta nu depusese raportul periodic la care era obligat potrivit legii și nu prezentase înscrisuri doveditoare cu privire la vânzarea bunurilor debitoarei.

Inculpatul B.C. știa însă că judecătorul sindic urma să se pensioneze în cel mai scurt timp și profitând de acest fapt și subrogându-se în drepturile judecătorului sindic a procedat la lichidarea bunurilor SC A.P. SA în interesul său și al inculpatului C.M.

Susținerile făcute de inculpatul B. în fața judecătorului sindic la 26 iunie 2OO1 nu corespundeau nici pe departe realității. Din conținutul celor 15 procese

- verbale de licitații și al facturilor aferente reiese, în mod cert, că până la această dată se efectuaseră următoarele vânzări: 11 martie 2001, remorcă cisternă (1.700.000 lei P.M.C.; 11 martie 2001, teren secția Gubancea 2.000 mp (12.016.807 lei) - P.Ș.; 11 martie 2001, mașină tratat semințe (300.000 lei) - T.I.; 15 martie 2001, teren secția Ciutura 200 mp (2.857.143 lei) - N.G.; 22 martie 2001 deșeuri metalice 23.000 kg (13.142.857 lei) - D.D.; - 29 martie 2001, rezervor metalic 756.703 lei) SC G.P.C. SRL; 05 aprilie 2001, dormitoare comune și teren aferent (15.966.416 lei) - B.B.; 10 mai 2001, împrejmuire din plasă de sârmă (3.067.227 lei) - Consiliul local Terpezița; 17 mai 2001, împrejmuire, clădiri și teren secția Vela (21.008.403 lei) - C.L.; 17 mai 2001, magazie piese și componente prin demolare (7.563.025 lei) – B.B.; 4 mai 2001, magazie cereale și teren 1.300 mp secția Căciulatu (16.806.723 le) - C.M.; 24 mai 2001, atelier și părți componente prin demolare (3.361.345 lei) - B.E.; 31 mai 2001, brutărie Sălcuța (33.613.445 lei), SC G.P.C. SRL; 14 iunie 2001, (completată la 19 iulie 2001) teren 1.696,06 mp secția Gubaucea (12.605.042 lei) - P.Ș.; 21 iunie 2001, teren 700 mp sediu central (3.361.345 lei) - C.V.

Fără a fi luate în calcul clădirile și utilajele care erau supuse degradării și sustragerilor de părți componente, la data de 26 iunie 2001, erau nevalorificate următoarele terenuri : sediul central Plopșor (din totalul de 56.638,98 mp se valorificase doar 700 mp către C.V.); secția Căciulatu (din totalul de 8.000 mp se valorificase doar 1.300 mp către C.M.); secția Gubancea (din totalul de 3.969,06 mp se valorificaseră 3.696,06 mp către .P.Ș.); secția Vârvor (nevalorificată integral suprafața de 7.000 mp); secția Ciutura (din totalul de 7.000 mp se valorificaseră doar 300 mp către N.G.); secția Tencănău (nevalorificată integral suprafața de 6.999,976 mp) secția Bucovicior (nevalorificată integral suprafața de 7.000 mp); secția Dobromira (nevalorificată integral suprafața de 9.504 mp,); secția Criva (nevalorificată integral suprafața de 8.249,080 mp).

Înainte de termenul de judecată stabilit pentru 07 august 2001, judecătorul sindic G.G. s-a pensionat, în dosar fiind desemnată de președintele Tribunalului Teleorman judecătoarea D.L., Din acest moment, inculpatul B.C. a finalizat lichidarea SC A.P. SA, încălcând legea și dispozițiile judecătorului sindic, îndeplinind pentru SC A.P. SA însărcinările primite de la inculpatul C.M. de a efectua operațiuni comerciale având ca scop obținerea de către acesta, ca persoană fizică sau ca acționar majoritar la SC C.C. SRL Craiova și SC B.L. SRL Craiova, a celei mai mari părți din activele societății aflate în stare de faliment, de o parte din active urmând a beneficia și inculpatul B.C.. Tot folos necuvenit, în sensul disp. art. 1 1 din Legea nr. 78/2000 este și cel rezultat în urma măririi artificiale de către inculpatul B.C. a procentului realizărilor din valorificare activelor debitoarei, întrucât mărind acest procent se mărea automat și suma pe care trebuia să o încaseze ca indemnizație pentru activitatea desfășurată, judecătorul sindic stabilind în favoarea acestuia un procent de 7% din realizări, ce urma a fi calculat după valorificarea tuturor bunurilor. în legătură cu acest aspect (al stabilirii indemnizației lichidatorului) s-a reținut atitudinea inculpatului C.M. de a propune în ședința Adunării Creditorilor din 27 ianuarie 2001 o mdemnizație lunară de 20 milioane lei pentru B.C., în condițiile în care anterior criticase vehement, în mai multe rânduri, hotărârea judecătorului sindic de la Tribunalul Dolj de a stabili pentru lichidatorul B.V. o indemnizație de 5 milioane lei apreciată ca exagerat de mare.

Inculpatul B.C., contrar dispozițiilor legale, a procedat la atribuirea activelor rămase nevalorificate (ascunse judecătorului sindic) în compensarea creanțelor numai anumitor creditori, mai precis exact acelora ale căror creanțe fuseseră contestate de către lichidatorul judiciar B.V., însă judecătorul sindic C.I. nu mai reușise să se pronunțe asupra acestui aspect, dosarul fiind strămutat la Tribunalul Teleorman, iar judecătorul G.G. se pensionase.

Inculpatul B.C. nu s-a preocupat nici măcar de a da o aparență de legalitate atribuirii bunurilor societății debitoare în compensarea creanțelor -practică nereglementată de lege - prin obținerea acordului scris al tuturor creditorilor, astfel cum dispusese judecătorul sindic, acord în baza căruia judecătorul urma să dea o hotărâre cu privire la compensare. Inculpatul B. s-a subrogat drepturilor judecătorului sindic, hotărând în locul acestuia că o astfel de practică este legală și a atribuit bunuri în compensarea creanțelor fără ca vreun judecător sindic să hotărască cu privire la acest lucru.

Astfel, la data de 27 iulie 2001 C.M., SC C.C. SRL Craiova, SC B.L. SRL Craiova și SC G. SRL Craiova au solicitat lichidatorului judiciar atribuirea în compensarea creanțelor, în bloc, a suprafeței totale de teren de 31.753,05 mp compusă din terenurile aparținând secțiilor Tencănău, Bucovicior, Dobromira și Criva la valoarea fixă de 4.750 lei/mp, precum și bunurile care mai existau în secțiile Dobromira și Bucovicior. Cu motivarea că nu au fost definitivate datele de indicatori statistici, adjudecarea a fost amânată de către inculpatul B.C..

Valoarea totală a bunurilor solicitate, de inculpatul C.M. pentru sine și pentru societățile la care era acționar majoritar, depășea însă cu mult sumele de bani reprezentând creanțele a căror compensare se cerea. In aceste condiții, pentru a-i putea acorda în compensare toate bunurile solicitate învinuitul B.C. a procedat la actualizarea creanțelor pentru a le aduce la valoarea bunurilor de care era interesat „A uitat" însă să procedeze și la actualizarea în raport de indicele de inflație a valorii bunurilor ce făceau obiectul lichidării. Așa se face că, aplicând regulii numai de el cunoscute, învinuitul B.C. a actualizat nelegal, încălcând disp. art. 37 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999, doar creanțele: SC C.C. SRL de la 273.574.787 lei la 556.724.692 lei;C.M. de la 54.000.000 lei la 121392.000 lei; SC B.L. SRL de la 107.521.091 lei la 831.979373 lei; S.D. de la 93.081.095 lei la 207.291.599 lei; C.C. de la 79.200.000 lei la 119.829.000 lei. Din procesul - verbal de licitație încheiat la data de 02 august 2001 reiese că la solicitarea creditorilor C.M., SC C.C. SRL și SC B.L. SRL de a li se acorda în bloc activele secțiilor Bucovicior, Ciutura, Dobromira, Tencănău, Criva, magazia Vârvoru de Jos, având în vedere „că bunurile prezintă un grad de uzură de peste 80%" și din „ notele de calcul" întocmite de lichidatorul B.C., rezultă că pentru o creanță totală de 832.000.000 lei calculată nelegal de către B.C., au fost acordate toate bunurile solicitate care au acoperit integral creanțele.

Deși în procesul verbal de licitație nu s-a menționat nimic cu privire la atribuirea către creditorii menționați mai sus și a unui număr de 5 tractoare, în factura fiscală din 02 august 2001, sunt incluse și 5 tractoare.

Despre includerea pe factură a tractoarelor, martora R.G. a declarat că a făcut această mențiune din dispoziția inculpatului B.C.

Din lista anexă la factura fiscală din 02 august 2001, care a fost identificată în dosarul cu acte contabile aferente perioadei iulie - august 2001 și aflat în păstrarea martorei R.G., și nu la dosarul cauzei, rezultă exact ce reprezintă următoarele componente în bloc: la secția Ciutura, teren 1.500 mp și magazie cereale; la secția Criva, teren 8.249,080 mp; la secția Tencănău, teren 6.999,976 mp; la secția Vârvor, magazia.

De asemenea și în lista anexă la pct. 5 este menționat „tractoare - 5 bucăți".

Cele 5 tractoare au fost acordate inculpatului C.M. ca supliment la bunurile acordate în compensarea creanțelor nefiind găsit vreun înscris prin care să fi fost solicitate și aceste bunuri.

Cele 5 tractoare făcuseră obiectul uneia dintre acțiunile revocatorii care a fost admisă de judecătorul sindic G.G., și se dispusese revenirea acestor bunuri în patrimoniul debitoarei.

În acest mod, inculpatul B.C. i-a „scutit" pe C.M., acționar majoritar la SC G. SRL în favoarea căreia se înstrăinaseră fraudulos tractoarele anterior deschiderii procedurii de faliment, de obligația de a readuce în patrimoniul SC A.P. SA cele 5 tractoare spre a fi valorificate la licitație publică, iar sumele rezultate spre a fi distribuite creditorilor.

Tot la data de 02 august 2001, printr-un alt proces - verbal de licitație și factura fiscală aferentă, inculpatul B.C. a atribuit în. compensarea creanțelor reactualizate în maniera descrisă, în comun pentru creditorii S.N. și A.F. Z.Z. reprezentată de C.C., ce mai era nevalorificat la sediul central Plopșor și secțiile: Vârvor, Căciulatu și Ciutura.

Profitând de pensionarea judecătorului sindic G.G. și de concediul de odihnă al noului judecător desemnat în cauză, la termenul de judecată din 07 august 2001 inculpatul B.C. a informat judecătorul de ședință că lichidarea debitoarei s-a realizat în proporție de 99,9%, solicitând termen pentru a întocmi raportul final.

La dosarul cauzei nu s-a găsit vreun înscris din care să rezulte că inculpatul B.C. a cerut acordul tuturor creditorilor cu privire la compensarea în bunuri a creanțelor. Când însă în cursul urmăririi penale, inculpatul a fost întrebat cu privire la acest aspect, a prezentat un proces verbal datat 05 iulie 2001 (vol. V, fila 201) în care se consemna că, mtrunindu-se adunarea creditorilor cu creanțe în proporție de 90% din totalul acestora, s-a hotărât compensarea în bunuri a creanțelor.

Verificând creditorii menționați ca prezenți la această adunare, se constată că dintre cei 14 creditori nominalizați, 4 erau angajați ai debitoarei, iar SC G. SRL nu formulase niciodată cerere de înscriere pe tabloul creditorilor. Acest proces -verbal a fost întocmit cu scopul de a fi prezentat noului judecător sindic dacă ar fi fost cerut de acesta, iar faptul că nu l-am găsit menționat în vreo încheiere de ședință și că nu se afla la dosarul cauzei, denotă că nu a fost cerut de judecător și că învinuitul a preferat să-1 păstreze având în vedere împrejurările în care a fost întocmit.

La termenul de judecată din 18 septembrie 2001, judecătorul sindic D.L. a acordat la solicitarea lichidatorului judiciar un nou termen până la care acesta să depună la dosar raportul final privind lichidarea SC A.P. SA.

Raportul final a fost depus de inculpatul B.C., chiar în ședința de judecată din 16 octombrie 2001, judecătorul sindic amânând cauza pentru data de 13 noiembrie 2001 când urmă a se pronunța asupra raportului final. Cu acest prilej inculpatul B.C. a precizat judecătorului că a afișat la ușa instanței raportul final, bilanțul contabil la 30 septembrie 2001 și tabelul nominal al creditorilor însă nu există nici o dovadă certă că învinuitul a procedat în acest mod.

Prin sentința civilă nr. 1599 din 13 noiembrie 2001 pronunțată în Dosarul nr. 150/S/2000, judecătorul D.L. a confirmat raportul final întocmit de învinuit, a respins cererea creditoarei D.G.F.P.S. Dolj prin care se cerea autorizarea acesteia de a executa creanțele bugetare, a închis procedura de lichidare și a dispus dizolvarea SC A.P. SA și radierea societății de la Registrul Comerțului.

Hotărârea de închidere a procedurii de lichidare a SC A.P. SA a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr 569/12.042002 - pronunțata de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 41/2002. Această hotărâre a fost comunicată de Tribunalul Teleorman la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj la 13 decembrie 2005 la solicitarea acestuia.

Inculpatul B.C. nu a încheiat contracte de vânzare - cumpărare nici măcar pentru bunurile pe care le-a vândut la licitație publică, așa cum era obligat prin disp. art. 105 din Legea nr. 64/1995 rep. în 1999. S-a mulțumit a întocmi doar facturi fiscale, iar pentru creditorii cărora le-a atribuit bunuri în compensarea creanțelor nu a individualizat cumpărătorul, atribuind în bloc bunuri către grupuri de persoane cu interese comune. Este cazul facturilor fiscale din 02 august 2001 prin care a atribuit bunuri în comun către inculpatul C.M., SC C.l. SRL și SC B.L. SRL și către S.N. și A.F. Z.Z.

Scopul atribuirii în indiviziune a bunurilor a fost acela ca în final acestea să ajungă în proprietatea efectivă numai a unuia dintre cei în favoarea cărora a fost dat și mai târziu B.C. a reușit să intre și el în posesia sumelor de bani reprezentând contravaloarea unor terenuri de care a putut să dispună cu acordul inculpatului C.M.

Așa se face că, deși descărcat de orice îndatorire sau responsabilitate ca lichidator judiciar cu privire la debitoare și averea ei prin închiderea procedurii de faliment, în cursul anului 2005 învinuitul B.C. a început din nou să desfășoare operațiuni comerciale în numele SC A.P. SA, atribuindu-și fără drept calitatea" de lichidator judiciar al acesteia.

Astfel, la 25 martie 2005 a deschis la B.C.R. - Agenția Videle, județul Teleorman, contul de depozit colateral pentru disponibilități I.B.A.N. pentru SC A.P. SA., prezentând adresa din 06 decembrie 2000 emisă de Tribunalul Teleorman prin care i se comunica faptul că fusese numit lichidator judiciar în Dosarul nr. 150/S/2000, precum și certificatul de înmatriculare emis de O.R.C. și certificatul de înregistrare fiscală emis de M.F. pentru SC A.P. SA (vol. I, fila 42)

În lunile mai și august 2005, uzând fără drept de calitatea de lichidator al SC A.P. SA, B.C. a organizat „licitații" pentru vânzarea unor terenuri pe care în cursul anului 2001 le acordase în compensarea creanțelor, în tot sau în parte, după cum urmează:

- teren intravilan în suprafața de 7.000 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, sat Ciutura, județul Dolj, ce aparținuse fostei secții Ciutura îl „adjudecă" părții vătămate V.M. cu suma de 2.500 lei prin "procesul -verbal de licitație publică cu strigare" din 12 mai 2005; teren intravilan în suprafață de 7.000 mp situat în comuna Vârvoru de Jos, sat Vârvoru de Sus, județul Dolj, ce aparținuse fostei secții Vârvor, îl adjudecă" părții vătămate I.C.L. cu suma de 1.500 lei prin "procesul - verbal de licitație publică cu strigare" nr. 2/12 mai 2005; teren intravilan în suprafață de 7.000 mp situat în comuna Sălcuța, sat. Tencănău, județul Dolj, ce aparținuse fostei secții Tencănău, îl „adjudecă" părții vătămate Z.M. cu suma de 10.000 lei prin "procesul - ; verbal de licitație publică cu strigare" din 02 august 2005.

Sumele de bani reprezentând prețul vânzării și taxele de participare la licitație au fost depuse de părțile vătămate în contul deschis de învinuitul B.C. la B.C.R. - Agenția Videle.

Din cele trei vânzări s-au încasat 14.000 lei, iar la data de 01 martie 2006 în cont mai era suma de 8.738,67 lei, ce a fost indisponibilizată în baza Ordonanței D.N.A. nr. 75/P/2005 din 28 februarie 2006 prin aplicarea sechestrului asigurător (vol. IV, filele 141 - 143), diferența fiind însușită de inculpatul B.C..

Din declarația părții vătămate Z.M. rezultă că în luna iunie 2005 a primit prin poștă adresa din 26 iunie 2005 emisă de inculpatul B.C. ca lichidator al SC A.P. SA

Prin această adresă partea vătămată era încunoștințată că activele debitoarei SC A.P. SA se adjudecă doar prin licitație și era somată ca până la data de 04 iulie 2005 să-l informeze pe lichidator asupra modului în care a dobândit posesia secției Tencănău, pe terenul căreia încă din anul 2003 Z.M. își adăpostea animalele, nefiind deranjat de nimeni până la acel moment.

Primind adresa, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpatul B.C. la numărul indicat în adresă și după o primă întâlnire cu acesta în Gara Craiova, la data de 02 august 2005 s-a deplasat în municipiul Videle însoțit de fiul său Z.C. Aici inculpatul B.C. a întocmit în fals un proces verbal de licitație prin care atribuia părții vătămate terenul aparținând fostei secții"Tencănău. După ce partea vătămată a achitat suma de 5.000 lei la B.C.R. - Agenția Videle în contul indicat de învinuit, și după ce a remis acestuia ca și „atenție" suma de 1.000 lei și un vițel, iar la 28 octombrie 2005 a achitat și diferența de 5.000 lei până la concurența sumei totale de 10.000 lei pretinsă de învinuit ca preț al vânzării terenului, la data de 31 octombrie 2005 B.C. i-a întocmit în fals și un act de adjudecare.

În toate cele trei acte de adjudecare B.C. a menționat că „licitațiile" s-au desfășurat în municipiul Craiova, în urma unor anunțuri publicitare din 01 și 02 martie 2001, iar la poziția lichidator, după ce a semnat, a aplicat ștampila SC A.P. SA rămasă în posesia lui. Când partea vătămată V.M. a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra terenului cumpărat la „licitația" organizată de B.C., O.C.P.I. Dolj i-a cerut să prezinte actul de adjudecare autentificat de judecătorul sindic.

La data de 19 octombrie 2005, partea vătămată s-a deplasat la Tribunalul Teleorman unde a solicitat autentificarea actului de adjudecare iar judecătorul sindic Diojdescu Anica 1-a autentificat, fără să observe că actul de adjudecare era încheiat după 4 ani de la momentul închiderii procedurii de faliment a SC A.P. SA; prin încheierea din 2005 O.C.P.I. Dolj a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7.000 mp în favoarea lui V.M.

La data de 12 noiembrie 2005, inculpatul și partea vătămată s-au prezentat la B.N.P. D.N. din localitatea Nanov, județul Teleorman, inculpatul B.C. prezentând notarului adresa Tribunalului Teleorman prin care era desemnat ca lichidator judiciar al SC A.P. SA și actul de adjudecare din 12 mai 2005 ce conținea date nereale, determinându-l astfel pe notarul public D.N. să autentifice contractul de vânzare cumpărare din 21 noiembrie 2005 prin care B.C., în calitate de lichidator judiciar al SC A.P. SA vindea părții vătămate I.C.L. terenul în suprafață de 7.000 mp, aparținând fostei secții Vârvor.

În baza acestui contract autentic, prin încheierea din 2005 O.C.P.I. Dolj a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui I.C. Lucian.

Partea vătămată Z.M. nu a reușit să obțină intabularea dreptului de proprietate asupra terenului ce aparținuse fostei secții Tencănău adjudecat în anul 2005 la licitația organizată de inculpatul B.C.

Inițial inculpatul B.C. a susținut că terenurile celor 3 secții „nu au putut fi vândute în anul 2001" și "ca să nu rămână nelichidate" le-a vândut în anul 2005, fapt neadevărat pentru că așa cum arătam anterior cele trei terenuri fuseseră atribuite în compensarea creanțelor în indiviziune creditorilor C.M., SC C.C. SRL și SC B.L. SRL - terenurile secțiilor Tencănău și Ciutura și creditorilor S.D., reprezentat de S.N. și A.F. Z.Z. reprezentată de C.C. - terenul secției Vârvor.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarației și a precizat că în toamna anului 2004 a fost solicitat de inculpatul C.M. pentru încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare - cumpărare asupra terenului secției Criva acordat în compensarea creanței la data de 02 august 2001, prilej cu care C.M. i-a comunicat că nu-l mai interesează terenurile primite în compensare. In aceste condiții a procedat la vânzarea terenurilor către părțile vătămate V.M., I.C.L. și Z.M., folosind sumele de bani rezultate din vânzare pentru achitarea chiriei spațiului în care păstra arhiva societăților comerciale pe care le lichidase.

Verificând susținerile inculpatului, s-a constatat că acesta depozitase documentele într-un spațiu aparținând A.F. G.V., cu care a încheiat contract de închiriere, din declarația martorei V.G. rezultând că învinuitul achitase în perioada 2003 - 2006 suma de 5.400 lei pentru care nu au fost emise documente de încasare.

Procedând la stabilirea situației fiecăruia dintre celelalte terenuri acordate nelegal în compensarea creanțelor creditorilor SC C.C. SRL, SC B.L. SRL și C.M. s-au stabilit următoarele: Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T. din municipiul Craiova, SC A.P. SA în baza Hotărârii A.G.A. din 25 mai 2000, prin împuternicitul S.M.G., ce a prezentat delegația din 16 februarie 2004 a SC A.P. SA, a vândut cumpărătorului S.G. teren intravilan în suprafață de 9.504 mp.

Contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. D.T. reprezintă un înscris fals întrucât în conținutul său au fost prezentate date nereale privind vânzătorul, notarul fiind indus în eroare prin prezentarea unor înscrisuri contrafăcute folosite în acest scop de inculpatul C.M.

Astfel, înscrisul denumit „Hotărâre A.G.A. din 25 mai 2000" atestă în mod nereal întrunirea A.G.A. SC A.P. SA la data de 25 mai 2000, dată la care societatea se afla în faliment, activitatea acesteia fiind efectiv condusă de lichidatorul B.V.

Întrucât nu s-a putut stabili autorul falsului, în sarcina inculpatului s-a reținut doar săvârșirea infracțiunii de uz de fals, acesta cunoscând la momentul încredințării înscrisului martorului S.M.G. că Adunarea Asociaților nu s-a întrunit și nu a dispus cele înscrise în conținutul acrului.

Tot un fals, ce a creat reprezentarea notarului public că autentifică un act în condiții legale, îl reprezintă și delegația din 16 februarie 2004, la acest moment SC A.P. SA fiind" dizolvată și radiată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Din concluziile Raportului de constatare tehnico - științifică din 07 iunie 2007 întocmit de I.PJ. Dolj - Serviciul criminalistic, a rezultat că semnătura depusă pe înscrisul denumit delegație a fost probabil executată de C.M.

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 30 iunie 2005 la B.N.P. P.G. din Craiova, C.M., ca persoană fizică, a vândut martorului C.M.P. un teren în suprafață de 8.249,08 mp și construcții ce aparținuseră secției Criva a SC A.P. SA în schimbul sumei de 10.000 lei.

Anterior, respectiv la data de 28 octombrie 2004, C.M. încheiase cu inculpatul B.C. contractul de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P. G.I. asupra terenului în suprafață de 8.249,08 mp.

Construcțiile existente pe teren nu-i fuseseră însă atribuite inculpatului C.M. de către lichidatorul judiciar în timpul derulării procedurii de faliment. In aceste condiții, pentru ca învinuitul C.M. să poată vinde și construcțiile, B.C. a întocmit la cererea acestuia înscrisul denumit "act de adjudecare" în data de 23 iunie 2005 (vol. IV, fila 74), efectuând operațiuni comerciale privind "patrimoniul SC A.P. SA asupra unor bunuri ce fuseseră scoase de la masa credală, într-un interval de 5 ani de la încetarea calității de lichidator judiciar în dosarul privind falimentul SC A.P. SA.

Suma de 10.000 lei, reprezentând prețul vânzării, a fost însușită de inculpatul C.M.

Din conținutul facturii fiscale din 02 mai 2001 reiese că martorii C.S. și C.M. au cumpărat de la SC B.L. SRL Secția de mecanizare A.G.R.O.M.E.C. Plopșor din satul Bucovicior, comuna Vela, județul Dolj, compusă din: atelier mecanic, copertină, tractoare, copertină combine, magazie piese, casă câmp, împrejmuire secție și suprafață teren aferent de 7.000,410 mp. (vol. 1, fila 190)

La data de 02 mai 2001, această suprafață de teren se afla în proprietatea SC A.P. SA, fiind înscrisă în raportul de evaluare și în raportul final întocmit de B.C. cu valoarea de 33.250.000 lei. Celelalte bunuri menționate în factura fiscală din 02 mai 2001, mai puțin împrejmuirea și terenul, făcuseră obiectul facturii fiscale din 04 august 1999 prin care SC A.P. SA le înstrăinase către SC G. SRL și al uneia dintre acțiunile revocatorii respinse ca netimbrate.

Terenul însă nu ieșise niciodată din patrimoniul SC A.P. SA

Infracțiunea de bancrută frauduloasă s-a consumat la data de 02 mai 200,1 când s-a întocmit factura fiscală prin care C.M. a înstrăinat în frauda creditorilor bunuri din patrimoniul debitoarei aflată în procedura de faliment.

Inculpatul B.C. nu a făcut prin procesul - verbal de licitație din 02 august 2001 decât să constate o situație de fapt, deja petrecută.

Cauza a fost înregistrată inițial la Judecătoria Craiova, sub nr. 16235/215/2007 la data de 16 iulie 2007, iar prin sentința penală nr. 153 din 22 ianuarie 2009 a acestei instanțe, s-a dispus, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei la D.N.A - S.T. Craiova, în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.

În considerentele hotărârii pronunțate s-a arătat că descrierea stării de fapt, în cuprinsul rechizitoriului, nu conține și indicarea expresă a actelor false, nu se face o referire la creditorii inițiali ca părți vătămate, deși se descrie o bogată activitate infracțională care a început să se desfășoare în anul 2000 trimiterea în judecată s-a făcut pentru fapte comise în anul 2005, nu s-au analizat consecințele actelor autentice încheiate, nu au fost verificate condițiile bunei sau rele credințe în dobândirea bunurilor, cadrul procesual nu a fost complet stabilit. împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Craiova, a declarat recurs D.N.A. -S.T. Craiova, iar Tribunalul Dolj, prin Decizia pen. nr. 138 din 23 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 16235/215/2007, l-a admis, a casat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza la instanța de fond pentru continuarea judecății, reținând că rechizitoriul întocmit de parchet conține mențiunile impuse de art. 263 și 264 C. proc. pen., a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul șef de secție și prin urmare, actul de sesizare este legal întocmit.

Potrivit hotărârii menționate, aspectele invocate de instanța de fond în soluționarea hotărârii pronunțate nu afectează regularitatea actului de sesizare, unele dintre acestea vizând aplicarea art. 337 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 7472/215/2010, la data de 11 martie 2010.

Pe parcursul cercetării judecătorești la data de 01 aprilie 2010, părțile civile S.P., S.I. și S.N. au solicitat extinderea procesului penal cu privire la alte persoane - I.C.L. și V.M., anularea actelor false și repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor, iar prin încheierea din data de 28 octombrie 2010, instanța a respins cererea de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane, reținând că nu poate dispune acest lucru, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal.

La termenul din data de 3 februarie 2011 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a uneia dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C.M. din infracțiunea prev. de art. 276 lit .b) din Legea nr. 31/1990 în infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin sentința penală nr. 353 din 3 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 7472/215/2010 al Judecătoriei Craiova, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul C.M. din infracțiunea prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, în infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 și, în baza art. 42 C. pen. raportat la art. 148 din Legea nr. 85/2006; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23 februarie 2011, sub nr. 8756/63/20111, iar prin încheierea din data de 18 mai 2011, în baza art. 42 din C. proc. pen., instanța a hotărât că va păstra actele și va menține lucrările întocmite de Judecătoria Craiova; prin aceiași încheiere a fost respinsă cererea părții vătămate S.N. de extindere a cercetărilor penale față de V.M. și I.C., reținându-se că procurorul - titularul acțiunii penale - a declarat că nu înțelege să pună în mișcare acțiunea penală față de persoanele menționate, întrucât nu există date că au săvârșit o faptă penală.

Examinând actele efectuate pe parcursul urmăririi penale, dar și cu ocazia judecării cauzei de către instanța de fond, s-a constatat că, în ceea ce privește cererea formulată de inculpatul C.M. - de restituire a cauzei la parchet - aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă deoarece, în prezenta cauză nu este incident nici unul dintre cazurile care conduc la restituirea cauzei la procuror. împrejurarea că pe parcursul judecării cauzei s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale s-a apreciat a fi irelevantă sub aspectul dispozițiilor legale relative la competența după materie, câtă vreme la data la care tribunalul a fost investit să o soluționeze, dar și la data judecării cauzei, a fost și este competent conform art. 148 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește conținutul actului de sesizare a instanței, prima instanță a constatat, pe de o parte, că rechizitoriul întocmit conține toate datele impuse de art. 262, 263 și 264 C. proc. pen., iar pe de altă parte, neregularitatea invocată este tardiv formulată, fiind ulterioară primei înfățișări.

În acest sens, instanța de fond a reținut că potrivit art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sunt considerate a fi în legătură cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiunile asimilate acestora, falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea unuia dintre infracțiunile prevăzute în secțiile a Ii-a și a IlI-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune. La încadrarea juridică a infracțiunilor respective nu se rețin și textele de lege care incriminează infracțiunile de corupție sau pe cele asimilate infracțiunilor de corupție. De altfel, chiar și în ipoteza în care încadrarea juridică a faptelor ar fi trebuit să conțină și textele de lege care incriminează infracțiunile din secțiunea a II-a și a III-a din Legea nr. 78/2000, această împrejurare nu ar fi avut drept consecință neregularitatea actului de sesizare, întrucât constituie o chestiune de drept asupra căreia instanța se poate pronunța conform art. 334 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a dispus respingerea cererii formulate de inculpatul C.M., de restituire a cauzei la parchet. Potrivit rechizitoriului întocmit și actelor de la dosarul cauzei în cursul anului 2005, inculpatul B.C., folosindu-se de o calitate mincinoasă -calitatea de lichidator judiciar al SC A.P. SA, a vândut la licitație publică terenurile aparținând secțiilor Tencănău, Ciutura și Vârvor, inducându-i în eroare pe cumpărători - părțile vătămate V.M., I.C.L. și Z.M., cu privire la titularul dreptului de proprietate și la dreptul său de dispoziție asupra acestora.

Conform proceselor-verbale din 12 mai 2005, din 12 mai 2005 și din 12 august 2005, actelor de adjudecare din 12 mai 2005 și 31 octombrie 2005 și declarațiilor părților vătămate, inculpatul B.C. s-a prezentat, cu ocazia desfășurării licitațiilor ca fiind lichidator judiciar desemnat de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 150/S/2000 privind falimentul debitoarei SC A.P. SA, iar bunurile vândute aparțineau debitoarei. Instanța de fond a constatat, în aceste condiții, că manoperele de inducere în eroare a părților vătămate au avut loc cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, adică în intervalul de timp care s-a scurs de la începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință și că fără aceste manopere părțile vătămate nu ar fi încheiat contractele respective.

Pentru aceste motive, constatând că fapta de inducere în eroare s-a comis în condițiile circumstanței agravante prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., instanța de fond a admis cererea formulată de reprezentantul parchetului și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B.C. din infracțiunea prev. de art 215 alin. (1) și (2) C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 1. 2 C. pen.

Având în vedere împrejurarea că în sarcina inculpatului C.M. s-a reținut, prin rechizitoriul parchetului, că a contribuit la săvârșirea faptei comunicându-le părților vătămate că bunurile de care sunt interesați aparțin SC A.P. SA, care se află în faliment și că inculpatul B.C. are calitatea de lichidator judiciar, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de complicitate la înșelăciune prin rechizitoriul parchetului, din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, reținută în sarcina inculpatului C.M. prin rechizitoriul parchetului, a fost comisă la data de 02 mai 2001 și este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani. In aceste condiții, ținând seama de dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen. și art. 124 C. pen. instanța de fond a constatat că de la data respectivă și până în prezent au trecut mai mult de 7 ani și 6 luni, împlinindu-se astfel termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

Analizând probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a constatat că faptele descrise în rechizitoriul parchetului există și au fost săvârșite cu vinovăție de inculpații B.C. și C.M.

Chiar și în ipoteza în care instanța ar fi avut dubii cu privire la caracterul fraudulos și scopul operațiunilor efectuate de inculpatul B.C. pe parcursul derulării procedurii falimentului, dat fiind faptul, pe de o parte, că această activitate a fost confirmată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar pe de altă parte, că beneficiari ai activității desfășurate de inculpatul B.C. au fost și alți creditori, evoluția activității infracționale desfășurate de cei doi inculpați, după închiderea procedurii falimentului demonstrează fără nici un dubiu scopul real al activității infracționale desfășurate pe parcursul procedurii falimentului.

Prezența inculpatului B.C. la data efectuării inventarierii bunurilor aparținând SC A.P. SA, precum și vânzarea unor terenuri către C.S. și C.M., în perioada de desfășurare a procedurii falimentului, au dovedit de asemenea legătura subiectivă existentă între cei doi inculpați pe parcursul derulării procedurii falimentului, care a avut ca scop compensarea datoriilor pe care SC A.P. SA le avea către inculpatul C.M. sau către societăți comerciale la care acesta îndeplinea calitatea de acționar sau administrator.

Din actele de la dosarul cauzei a rezultat, de asemenea, că deși în cursul anului 2005 inculpatul B.C. nu mai avea calitatea de lichidator judiciar, întrucât prin sentința civilă nr. 1599 din 13 noiembrie 2001 pronunțată în Dosarul nr. 150/S/2000 de Tribunalul Teleorman, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 569 din 12 aprilie 2002 pronunțată în Dosarul nr. 41/2002 de Curtea de Apel București, a fost închisă procedura de lichidare și s-a dispus dizolvarea SC A.P. SA, acesta a vândut părților vătămate V.M., I.C.L. și Z.M. terenurile secțiilor Tencănău, Ciutura și Vârvor, încasând suma totală de 14.000 lei.

Cu ocazia încheierii proceselor verbale de licitație și actelor de adjudecare întocmite, inculpatul B.C. le-a ascuns părților vătămate atât faptul că nu mai avea calitatea de lichidator judiciar al societății menționate, cât și faptul că bunurile care au făcut obiectul vânzării cumpărării nu aparțineau SC A.P. SA fiind date în compensarea datoriilor pe parcursul derulării procedurii falimentului unora dintre creditorii debitoarei.

Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului B.C. (constând în aceea că, în calitate de lichidator judiciar desemnat de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 150/S/2000 a intermediat și înlesnit efectuarea unor operațiuni comerciale de către SC A.P. SA aflată în procedura de faliment, faptă ce i-a adus foloase necuvenite constând în contravaloarea terenurilor aparținând secțiilor Tencănău, Ciutura și Vârvor în sumă de 14.000 lei, iar învinuitului C.M. foloase necuvenite constând în active (construcții și terenuri) în valoare totală de 699.159.664 lei) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea 782000; fepta inculpatului B.C. (de a organiza în cursul anului 2005 licitații fictive pentru vânzarea terenurilor secțiilor Tencănău, Ciutura și Vârvor prin prezentarea ca adevărată a faptei mincinoase că terenurile aparțin SC A.P. SA iar el este lichidatorul judiciar al acestei societăți către părțile vătămate V.M., I.C.

Lucian și Z.M. de la care a primit suma totală de 14.000 lei după întocmirea în fals a unor procese - verbale de licitație și acte de adjudecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 240 C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.; fapta inculpatului B.C. (de a efectua la data de 23 iunie 2005 operațiuni comerciale pentru SC A.P. SA într-un interval de 5 ani de la încetarea calității de lichidator de natură a-i aduce foloase necuvenite sieși și învinuitului C.M.) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 7 din 2000; fapta inculpatului B.C. (de a încheia la 23 iunie 2005 un act de adjudecare în care a menționat în mod nereal că i-au fost adjudecate inculpatului C.M. construcțiile fostei secții Criva din cadrul SC A.P. SA) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului B.C. (de a determina pe notarul public N.D. să autentifice contractul de vânzare - cumpărare din 21 noiembrie 2005 prezentând actul de adjudecare din 12 mai 2005 încheiat pentru I.C.L. ce conține date nereale) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.; fapta inculpatului C.M. (de a înlesni în cursul anului 2001 activitatea lichidatorului B.C. spre a efectua pentru SC A.P. SA operațiuni comerciale de natură a-i aduce foloase necuvenite constând în active - terenuri și construcții - în valoare totală de 699.159.664 lei și învinuitului B.C. foloase necuvenite constând în teren intravilan în suprafață totală de 21.000 mp, valorificată cu suma de 14.000 lei) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. deart. 26 C. pen. rap. la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a folosi în 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T. Hotărârea A.G.A., din 25 mai 2000 cunoscând că înscrisul este fals) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. De art. 291 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; dapta inculpatului C.M. (de a determina pe notarul public D.T. să autentifice contractul de vânzare - cumpărare din 20 februarie 2004 încheiat de S.M.G. în baza delegației și a Hotărârii A.G.A. din 25 mai 2000 contrafăcută și indicând un preț nereal al vânzării) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta aceluiași inculpat (de a-l fi determinat la 23 iunie 2005 pe învinuitul B.C. să efectueze operațiuni comerciale pentru SC A.P. SA într-un interval de 5 ani de la încetarea calității de lichidator al lui B.C., faptă de natură a-i aduce lui C.M. foloase necuvenite, constând în suma de 100 milioane lei reprezentând contravaloarea activelor secției Criva) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a întocmi la 23 iunie 2005 cu învinuitul B.C. un act de adjudecare privind cumpărarea la licitație a construcțiilor din cadrul secției Criva ce contravine realității întrucât aceste active nu mai aparțineau SC A.P. SA) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a-l determina pe notarul public P.G. să autentifice contractul de vânzare - cumpărare din 30 iunie 2005 prezentând înscrisul contrafăcut, respectiv actul de adjudecare din 23 iunie 2005) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. La art. 289 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art .18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului C.M. (de a-l ajuta în cursul anului 2005 pe învinuitul B.C. pentru a induce în eroare pe numiții I.C.L. și V.M., prezentându-le ca adevărată fapta mincinoasă că SC A.P. SA se află în faliment și B.C. este lichidatorul acesteia spre a-i determina să cumpere la licitații fictive terenuri intravilane pentru care au achitat suma totală de 40 milioane lei) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Ținând seama de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., de pluralitatea faptelor comise, de consecințele acestora, de atitudinea manifestată de inculpatul B.C., anterior comiterii faptelor conform căreia acesta a avut o atitudine corespunzătoare normelor de conviețuire socială, nefiind cunoscut cu antecedente penale, dar și de cea manifestată pe parcursul procesului constând în recunoașterea parțială a faptelor comise, vârsta înaintată (80 de ani) și starea de sănătate (suferă de diabet zaharat tip II complicat cardiovascular și neurologic, hepatită cronică cu virus „C„ evolutivă ș.a.), instanța de fond, reținând în favoarea inculpatului dispozițiile 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., La condamnat la pedepse cu închisoarea situate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, conform art. 76 din C. pen. și întrucât infracțiunile comise de inculpat au fost săvârșite în concurs real, în baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Având în vedere vârsta înaintată și starea de sănătate a inculpatului, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia, în baza art. 81 C. pen. suspendându-se condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului B.C.

Ținând seama de criteriile de individualizare a pedepselor, de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracțiunile săvârșite, de pluralitatea infracțiunilor săvârșite, de circumstanțele în care acestea au fost comise, dar și de atitudinea manifestată de inculpatul C.M. pe parcursul procesului penal, constând în aceea că nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, instanța de fond l-a condamnat pe acesta la pedepse cu închisoare și constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în concurs real, în baza art. 33 lit. a) C. pen. și 34 lit. b) C.pen, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat în esență că au fost întrunite toate cerințele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 și urm. C. civ. - existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției autorului faptei ilicite și că prejudiciul nu a fost recuperat și ținând seama de principiul reparării integrale a prejudiciului provocat prin fapta ilicită - damnum emergens și lucrum cessans -, astfel că în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 și urm din C. civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile S.P., S.N. și S.I. și au fost obligați inculpații B.C. și C.M., în solidar, să achite părților civile menționate suma de 63.221 lei,cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru că părțile vătămate V.M., lovan Cătălin și Z.M., cu ocazia audierii, au declarat că nu se nu se constituie părți civile în cauză, instanța de fond a luat act de manifestarea de voință a acestora.

Întrucât, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că unele înscrisuri (procesele verbale din data de 12 mai 2005; act de adjudecare din data de 12 mai 2005 ; act de adjudecare din data de 12 mai 2005 ; act de adjudecare din data de 31 octombrie 2005; act de adjudecare din data de 23 iunie 2005; hotărârea A.G.A. din 25 mai 2000; contract de vânzare - cumpărare din 21 noiembrie 2005 și contract de vânzare - cumpărare din 30 iunie 2005) conțin mențiuni necorespunzătoarele adevărului cu privire la titularul dreptului de proprietate sau la bunul care a făcut obiectul proceselor verbale de licitație, a actelor de adjudecare sau a contractelor de vânzare-cumpărare, în baza art. 348 C. proc. pen. instanța de fond a anulat total înscrisurilor menționate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, cât și inculpații C.M. și B.C., precum si partea vătămată I.C.L.

D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova critică sentința ca nelegală și netemeinică și solicită desființarea acesteia, iar pe fond, modificarea temeiului în baza căruia s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev de art. 143 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 5/2006, respectiv în raport de dispozițiile art. 10 lit.

g) C. proc. pen. și nu art. 10 lit.

h) C. proc. pen., așa cum în mod greșit a dispus instanța de fond; arată că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. pen., respectiv inculpatul C. avea dreptul să solicite continuarea procesului penal pentru a se constata dacă fapta există sau nu și dacă a fost săvârșită sau nu de către acesta; critică hotărârea și sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, arătând că instanța trebuia să dispună confiscarea sumelor reprezentând prejudiciul produs ca urmare a săvârșirii cu vinovăție a infracțiunilor prev de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 143 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 85/2006, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și respectiv art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; arată, de asemenea, că este nelegală aplicarea pedepsei accesorii, pe lângă pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului de infracțiuni, în ceea ce-l privește pe inc. C.M., întrucât, aplicarea pedepsei accesorii se dispune pe lângă fiecare dintre pedepsele principale aplicate inculpatului; critică sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor, atât cu privire la cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, precum și în ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, arătând că instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele reale ale faptelor deduse judecății și nici de circumstanțele personale ale inculpaților, în condițiile în care activitatea infracțională s-a întins pe o perioadă lungă de timp și a atras în circuitul infracțional mai multe persoane, inculpații au săvârșit mai multe infracțiuni pentru a da o aparență de legalitate câștigurilor dobândite în mod ilicit, nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, prejudiciul nu a fost acoperit, iar inculpatul B. nu s-a prezentat la instanță, astfel încât, cu privire la acesta în mod greșit instanța a reținut circumstanțe atenuante; arată că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit.

a) C. pen. art. 76 C. pen., cu privire la inc. B.C. și majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpați.

Partea vătămată I.C.L. solicită desființarea sentinței și, pe fond, înlăturarea dispoziției privind anularea actului de adjudecare din data de 12 mai 2005 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 21 noiembrie 2005, încheiate pe numele acestuia, întrucât este de bună-credință, respingerea acțiunii civile formulate de părțile civile S.N., S.P. și S.I., precum și anularea facturii fiscale din 02 august 2001, ce reprezintă vânzarea fictivă în bloc a unor părți din activele SC A. SA Plopșor pe numele acestora, arătând că la 12 mai 2005 a cumpărat prin licitație publică imobilul teren intravilan în suprafață de 7.000 mp din comuna Vîrvoru de Jos și a achitat prețul adjudecat, intrând în posesia terenului fără a exista vreo opoziție din partea altor persoane;

în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notar la 21 noiembrie 2005, a efectuat cadastrul și înscrierea în cartea funciar ă a dreptului său de proprietate; arată că la 21 mai 2005 a devenit cumpărător de bună credință, iar ulterior și proprietar tabular, conform extrasului de carte funciară, precizând că având calitatea de cumpărător, ăi revenea numai achitarea prețului stabilit prin actul de adjudecare, conform art. 1361 C. civ.; odată cu achitarea prețului a intrat în posesia bunului adjudecat, având o posesie, utilă, netulburată, neviciată și sub nume de proprietar, exercitându-și toate atributele dreptului de proprietate; arată că a efectuat lucrări de investiții în regie proprie, construind o hală industrială, a efectuat împrejmuirea suprafeței de 7.000 mp; precizează, de asemenea, că părțile civile ar fi avut la dispoziția opoziția la intabulare sau înscrierea în Cartea Funciară, însă nu au făcut acest lucru, arătând de asemenea că părțile civile nu au avut niciodată posesia acestei suprafețe de teren, ceea ce conduce la concluzia că vânzarea către ei, realizată prin compensare, nu și-a produs efectele, fiind probabil încheiată într-un mod fraudulos, printr-o înțelegere secretă cu lichidatorul judiciar al SC A.

SA Plopșoru; menționează că la vânzarea bunului către părțile civile nu s-a transmis și posesiunea acestora, părțile civile manifestând pasivitate în acest sens, nefiind îndeplinite condițiile generale de valabilitate a tranzacției cu privire la plata prețului și predarea bunului; în consecință, arată că părțile civile aveau la dispoziție îndeplinirea exactă a obligației, primirea posesiunii bunului, fără a exercita vreun act material în acest sens, aceștia nu mai au dreptul decât la desdăunări de la vânzătorul de rea-credință, respectiv inculpatul B.C.; ca urmare, arată că instanța de fond a,pronunțat o hotărâre greșită, întrucât nu a avut în vedere buna credință a acestuia cu privire la dobândirea bunului adjudecat și intabulat în numele său, precum și imperfecțiunea vânzărilor anterioare către părțile civile, arătând că instanța avea obligația să dispună anularea facturii și a actului de adjudecare din 2001 către S.D.

și A.F. „Z.Z.", deoarece convenția de vânzare prin această factură nu s-a materializat și prin vânzarea bunului vândut, condiție obligatorie pentru validitatea convenție; într-o teză subsidiară, menționează că instanța de fond, odată cu anularea actelor de adjudecare și vânzare-cumpărare din anul 2005, avea obligația de repunere în situația anterioară a părților, și anume restituirea către acesta a prețului actualizat a vânzării, a contravalorii construcțiilor edificate la prețul actul de circulație, chiar dacă nu s-a constituit parte civilă în cauză; arată că nu a știut că inc.

B.C. nu mai avea calitate de lichidator, iar părțile vătămate știau că acesta este proprietar; solicită cheltuieli judiciare, respectiv onorariu de avocat.

Inculpatul B.C. solicită desființarea sentinței, iar pe fond, reducerea pedepsei la care a fost condamnat, în raport de împrejurarea că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și este o persoană în vârstă; lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la celelalte apeluri din cauză.

Inculpatul C.M. solicită desființarea sentinței, iar pe fond, în principal restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât sesizarea este nelegală, infracțiunea de bancrută frauduloasă începând cu data de 20 iulie 2006 a fost dezincriminată, operând numai în cazul în care conduce la lichidarea unei societăți, fiind reglementată prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar din actele dosarului nu rezultă faptul că aceste vânzări au dus la lichidarea societății; arată că, în condițiile în care, pentru această infracțiune s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, nici una din celelalte infracțiuni deduse judecății, nu este dată în competența tribunalului și, în consecință, sesizarea este nelegală; arată, de asemenea, că deși s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale, inculpatul avea dreptul să ceară continuarea procesului penal; cu privire la infr. prev. de art. 291 C. pen. comb. cu art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârșită la 20 februarie 2004, a intervenit prescripția răspunderii penale; solicită schimbarea încadrării juridice a infr. prev de art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1) (2) și (3) C. pen., în infr. prev de art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1) și (20 C. pen., întrucât inculpatul nu se face vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa, având în vedere că nu a cunoscut împrejurarea că procedura falimentului a fost încheiată, astfel încât s-a aflat într-o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea de lichidator a inc.

B.C.; arată că din rechizitoriul parchetului reiese că procedura falimentului a fost efectuată în mod deficitar și că este pusă la îndoială hotărârea dată de judecătorul sindic; în legătură cu inf. prev de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actele întocmite de lichidatorul judiciar au fost verificate și aprobate de judecătorul sindic, iar inculpatul Constantinescu nu a înlesnit în nici un mod activitatea desfășurată de inculpatul B.C.; arată că inculpatul Constantinescu nu a cunoscut caracterul fals al mențiunilor pe care le conține Hotărârea A.G.A. din 25 mai 2000, nu s-a stabilit cine a întocmit actul respectiv, juristul firmei fiind cel care a încheiat contractul de vânzare cumpărare care a avut la bază actul menționat; arată că inculpatul C. nu a avut reprezentarea că-l determină pe inc.

B. să efectueze operațiuni comerciale pe care nu mai avea dreptul să le efectueze, întrucât nu a cunoscut împrejurarea că procedura falimentului a fost încheiată, astfel că s-a aflat într-o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea lichidatorului B.; arată că nu există procedură specifică celorlalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, întrucât nu a cunoscut data închiderii procedurii falimentului, iar simplul fapt că i-a îndrumat pe cumpărători către inc. B., nu justifică o soluție de condamnare a acestuia, ci o soluție de achitare, întrucât faptele nu au fost săvârșite de inculpat;

în subsidiar, solicită aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., în raport de comportamentul inculpatului în societate, vârsta acestuia, starea precară de sănătate, faptul că are un copil minor în întreținere, este singurul întreținător al familiei, nu au antecedente penale cu aplic. art. 861 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 160 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție -D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații C.M. și B.C., împotriva sentinței penale nr. 244 din 08 iunie 2012 pronunțata de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 8765/63/2011.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând: A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților C.M. și B.C. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A schimbat temeiul încetării procesului penal cu privire la infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, în sensul că a reținut în loc de art. 10 lit. h) C. proc. pen. temeiul de la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal declanșat împotriva inculpatului B.C. pentru infracțiunile prev. art. 240 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,prev, de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, si respectiv de art. 290 rap. la art. 17 lit. c)) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33-34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.C. de instanța de fond pentru infracțiunile prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c), 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. Art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. art. 76 lit. d) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. Art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. art. 76 lit. c) C. pen. si respectiv art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și menține aplicarea art. 81-83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal declanșat împotriva inculpatului C.M. pentru infracțiunile prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33-34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M. de instanța de fond pentru infracțiunile prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. rap.la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 57 C. pen.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.M. următoarele sume de bani: 69.915 lei, 3.325 lei și respectiv 10.000 lei.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.C. suma de 14.000 lei.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată I.C.L., împotriva sentinței penale nr. 244 din 08 iunie 2012 pronunțata de Tribunalul Dolj, secția penală, în Dosarul nr. 8765/63/2011.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

Verificând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material concludent și just apreciat, în baza căruia a dispus condamnarea celor doi inculpați pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, încetând procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prev. de art. 122 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind pe inculpatul C.M.

Primul motiv de apel formulat de parchet - care vizează nelegalitatea hotărârii cu privire la temeiul legal pentru care instanța a constatat încetat procesul penal ca urmare a prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prev de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 - este fondat. Astfel, potrivit art. 10 lit. h) C. proc. pen., temei în baza căruia instanța de fond a dispus încetarea procesului penal, acțiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat sau a fost încheiat un acord de mediere, în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Ori, în cauza de față, temeiul invocat nu are aplicabilitate, întrucât instanța de fond a dispus încetarea procesului penal, întrucât a constatat - cu privire la infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul C.M., a fost trimis în judecată - că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de lege, astfel încât temeiul legal în raport de care instanța trebuia să dispună încetarea procesului penal era art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Motivul de apel formulat de parchet - privind nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. pen. - este nefondat, întrucât, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., în caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Din analiza dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că, în cazul stingerii acțiunii penale, inculpatul este singurul titular care poate cere continuarea procesului penal, această aptitudine nefiind lăsată nici la dispoziția instanței și la dispoziția celorlalte părți din proces. Prin urmare, atunci când se constată ca fiind împlinit termenul de prescripție, inculpatul poate să ceară, în mod expres, continuarea procesului penal, în caz contrar, instanța pronunțând încetarea procesului penal.

În cauza dedusă judecății, se constată că în ședința publică de la 05 martie 2012, reprezentantul D.N.A. a solicitat instanței de fond să constate că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul C.M. a fost trimis în judecată, iar instanța a atras atenția inculpatului (asistat de apărător ales) că poate să ceară continuarea procesului penal. Inculpatul C.M. a solicitat termen pentru pregătirea apărării și pentru a hotărî în legătură cu poziția pe care o va adopta referitor la excepția invocată de parchet, privind prescripția răspunderii penale, ulterior cauza fiind amânată pentru lipsă de apărare, iar cu ocazia dezbaterilor în ședința publică de la 14 mai 2012, apărătorul ales a inculpatului C.M. a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă.

Mai mult, se constată că instanța de fond a reținut împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale după efectuarea cercetării judecătorești, așadar după administrarea probatoriului necesar pentru aflarea adevărului, astfel încât o continuare a procesului penal cu privire la infracțiunea menționată echivala cu susținerea eventuală a nelegalității sau netemeiniciei învinuirii care i s-a adus, în raport de probele administrate până la acel moment, probatoriul fiind epuizat la data de 14 mai 2012. Din considerentele încheierii din ședința publică de la 14 mai 2012, rezultă că apărătorul ales al inc. C.M. a solicitat numai restituirea cauzei la procuror, întrucât pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale și nu a formulat expres o cerere prin care să solicite continuarea procesului penal.

Așadar, în condițiile în care acțiunea penală era stinsă ca urmare a prescripției, iar inc. C.M. nu a cerut continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția, în mod legal instanța de fond a dispus încetarea procesului penal.

De altfel, nici în fața instanței de apel inculpații - apelanți nu au formulat cereri exprese pentru continuarea procesului penal, pentru a-și dovedi nevinovăția în legătură cu celelalte infracțiuni în raport de care s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, prevăzut de lege, însă, în raport de criticile formulate, în special de inculpatul C.M. (și care vizează nelegalitatea hotărârii apelate, întrucât nu ar fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată), instanța de apel va analiza, ținând seama de materialul probator existent la dosarul cauzei, dacă se poate reține existența unui caz de excludere a răspunderii penale ori de inexistență a acestei răspunderi (art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.), în caz contrar, întrucât efectele cauzei de înlăturare a răspunderii penale sunt câștigate cauzei, se va dispune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.

Primul motiv de apel formulat de inculpatul C.M. - vizând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, întrucât apreciază că sesizarea este nelegală, deoarece pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, iar competența de judecată a celorlalte infracțiuni reținute în sarcina sa, nu este dată de lege tribunalului, ca instanță de fond - este nefondat, deoarece prescripția răspunderii penale este o cale legală de înlăturare a răspunderii penale și nu echivalează cu schimbarea competenței de soluționare a cauzei, normele care reglementează competența după materie fiind absolut imperative, fiind interzisă încălcarea lor sub sancțiunea nulității absolute. Caracterul imperativ al normelor de competență materială se explică tocmai prin importanța care se acordă judecării cauzelor penale de instanțele judecătorești de o anumită categorie și de un anumit grad ierarhic, asupra acestor norme neputând fi făcută nici un fel de tranzacție sau modificare, iar nulitatea care decurge din încălcarea acestor norme putând fi invocată în orice stadiu al procesului.

Ori, prin sentința penală nr. 353 din 03 februarie 2011, Judecătoria Craiova a dispus în mod legal - ca urmare a schimbării încadrării juridice a infracțiunii de bancrută frauduloasă reținută în sarcina inc. C.M., din art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, în infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 -declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj (prin Legea nr. 85/2006 a fost incriminată ca infracțiune de bancrută frauduloasă fapta de înstrăinare în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, a unei părți din active, în conținutul art. 143 alin. (2) lit. c) din legea menționată, iar în art. 148 din aceeași Lege, s-a prevăzut expres că infracțiunile prev la art. 143, 147 se judecă în primă instanță de tribunal).

Este nefondată așadar critica apelantului inculpat C.M. privind nelegala sesizare a instanței, întrucât Judecătoria Craiova, în raport de modificările legislative intervenite, a invocat în mod legal excepția necompetenței după materie și a declinat competența de soluționare în favoarea instanței competente, respectiv Tribunalul Dolj (așa cum am arătat și mai sus, pentru lipsa de competență după materie, aflată sub sancțiunea unei nulități absolute, excepția de necompetență are un regim de ordine publică, oricare dintre părți și Ministerul Public având dreptul să o invoce în tot cursul judecății, în primă instanță, în căile de atac, până la rămânerea definitivă a hotărârii).

Cu privire la criticile apelantului inculpat C.M. - privind nelegalitatea sentinței, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât nu a cunoscut împrejurarea că procedura falimentului a fost încheiată, aflându-se într-o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea de lichidator a inculpatului B.C. și că nu a înlesnit în nici un mod activitatea desfășurată de acesta din urmă - menționăm că toate probele administrate atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, dovedesc contrariul susținerile apelantului-inculpat neputând să răstoarne, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., probele ce-l incriminează.

Invocarea nevinovăției de către apelantul inculpat C.M. contrazice nesusținut probatoriul administrat în cauză, simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, neputând fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe de vinovăție.

Astfel, inculpatul B.C. a fost numit - la data de 05 decembrie 2000 - lichidator judiciar pentru SC A.P. SA, acesta dispunând prin Decizia nr. 1/28 decembrie 2000 inventarierea bunurilor debitoarei de către o comisie formată din N.I., contabila R.G. și șefii de secții sau înlocuitorii acestora (martorii N.I. și R.G., au declarat că în momentul emiterii deciziei de inventariere a fost prezent și inc. C.M., care le-a precizat „să nu inventariere Secțiile Tencănău, Criva, Bucovicior și Dobromira", întrucât nu mai aparțin Agromec-ului, ci acestuia - inculpatului C.M.).

Comisia a inventariat însă și Secțiile Bucovicior și Dobromira (aveau cunoștință de conținutul acțiunilor revocatorii formulate de fostul lichidator) și a constatat că Secția Tencănău nu mai avea în patrimoniu decât terenul, iar Secția Criva nu a putut fi inventariată, întrucât nu a fost lăsată de paznici, care aveau o astfel de dispoziție dată de inculpatul C.M.

Din listele de inventar întocmite de martorul N.I. a reieșit că în afara terenului, a cărui valoare a fost preluată din raportul de evaluare, la fața locului existau și alte bunuri de o valoare mare.

În ședința din 30 ianuarie 2001, inc. B.C., în raportul periodic prezentat judecătorului sindic nu a menționat situația reală a patrimoniului debitoarei, respectiv valoarea întregii suprafețele de teren aflată în proprietatea exclusivă a SC A. SA Plopșor, valoarea construcțiilor și celelalte bunuri care existau la sediul central Plopșor, la Secțiile Gubaucea, Vîrvor, Ciutura, Căciulatu și la Brutăria Sălcuța, arătând în mod nereal că terenul aparținând Secțiilor Bucovicior și Dobromira au fost valorificate anterior deschiderii procedurii de lichidare, acesta excluzând din listele de inventariere terenurile aparținând Secțiilor Tencănău și Criva.

Același inculpat a întocmit un tabel cu creditorii, înlăturând fără nici o justificare creditorul S.N.P. București - Sucursala Peco Dolj, care anterior formulase cererea de deschidere a procedurii de faliment și a propus judecătorului sindic vânzarea prin licitație publică a activelor nominalizate în listele de inventar, în bloc sau individual, precum și o retribuție lunară de 1.200 lei, din care 200 lei numitului Bădărăscu Ion, angajat al inculpatului C.M.

La 30 ianuarie 2001, judecătorul sindic a dispus completarea raportului cu identificarea bunurilor, precum și notificarea debitoarei și creditorilor cu privire la vânzarea bunurilor debitoarei, inculpatul B.C., ulterior, deși a făcut mențiunea că procedura a fost îndeplinită, nu a depus o dovadă în acest sens.

La 27 ianuarie 2001, cu prilejul adunării creditorilor, s-a hotărât și s-a propus aprobării judecătorului sindic să fie vândute de către lichidator, la licitație publică sau direct, bunurilor supuse distrugerii, sustragerii și deprecierii iminente, iar celelalte bunuri nominalizate în inventar să poată fi vândute direct la licitație, cu respectarea dispozițiilor legale.

Fără a respecta termenele legale și cele impuse de judecătorul sindic, inc. B.C. a organizat prima ședință de licitație, când a fost adjudecată o suprafață de teren de 2.000 mp aparținând Secției Gubaucea, iar la 15 martie 2011, a organizat o altă licitație, fiind adjudecată o altă suprafață de teren, de 300 mp, aparținând Secției Ciutura.

Ulterior, inculpatul B.C. a organizat ședințe de licitații în Craiova, la sediul societăților comerciale la care inc. C.M. era asociat, întrucât a motivat că este amenințat de săteni și paznicii de la SC A.P. SA, a solicitat plata directă din încasări a unei retribuții de 2.100 lei, iar judecătorul sindic a aprobat numai decontarea în avans a unei sume de bani.

La 27 iunie 2001, inc. B.C. a încunoștințat în mod nereal judecătorul sindic că a vândut o parte din active și a solicitat un ultim termen în vederea organizării de licitații și pentru sediul central al debitoarei, ori pentru a solicita acordul creditorilor cu privire la preluarea activului la echivalent valoric în compensarea creanței.

Inculpatul B.C. a procedat la lichidarea bunurilor SC A.P. SA, iar în fața judecătorului sindic a făcut afirmații care nu corespundeau realității, întrucât, din conținutul proceselor-verbale de licitații și facturilor aferente, reiese că până la 26 iunie 2011 acesta vânduse o serie de bunuri mobile și imobile, nefiind valorificate mai multe terenuri aparținând secțiilor menționate mai sus.

Ulterior, inculpatul B.C., în raport și de însărcinările primite de la inculpatul C.M., a efectuat mai multe operațiuni comerciale, de asemenea, dispunând mărirea artificială a procentului realizării lor din valorificarea activelor debitoarei, pentru a se mări și suma pe care trebuia să o încaseze ca indemnizație pentru activitatea desfășurată (inc. C.M. a propus în ședința creditorilor din 26 ianuarie 2011 o indemnizație lunară de 2.000 lei, deși anterior criticase hotărârea judecătorului sindic de la Tribunalul Dolj care stabilise lichidatorului judiciar o indemnizație de 500 lei, pe care o aprecia ca fiind exagerată).

Inculpatul B.C. a finalizat lichidarea SC A. SA Plopșor, atribuind activele rămase nevalorificate - și despre care nu făcuse mențiune în raportul prezentat judecătorului sindic la 26 iunie 2011 - în compensarea creanțelor pentru anumiți creditori. De asemenea, cu încălcarea dispozițiilor legii falimentului, inc. B.C. a atribuit bunuri în compensarea creanțelor, deși judecătorul sindic nu pronunțase o hotărâre în acest sens, astfel încât, la 27 iulie 2011, inculpatul C.M., SC C.C. SRL Craiova, SC B.L. SRL Craiova și SC G. SRL Craiova au solicitat lichidatorului judiciar atribuirea în compensarea creanțelor în bloc a suprafeței totale de teren de 31.753,05 mp, compusă din terenurile aparținând Secțiilor Tencănău, Bucovicior, Dobromira și Criva, precum și bunurile existente la Secțiile Dobromira și Bucovicior (valoarea bunurilor solicitate de inculpatul C.M. pentru sine și societățile la care era acționar majoritar, depășea cu mult sumele de bani reprezentând creanțele a căror compensare se solicita, astfel încât inculpatul B. a procedat numai la actualizarea creanțelor, fără a proceda însă și la actualizarea valorii bunurilor ce făceau obiectul lichidării, stabilind o creanță totală de 83.200 lei, fiind acordate toate bunurile solicitate de inculpatul C.M. și societățile unde era acționar majoritar, respectiv au fost acordate în bloc Secțiile Bucovicior, Ciutura, Dobrimira, Tencănău, Criva, Magazia Vîrvoru de Jos).

În factura fiscală întocmită la 02 august 2011 au fost incluse și 5 tractoare, deși în procesul-verbal de licitație nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la atribuirea către creditor a acestora, martora R.G. precizând în declarația dată în cursul procesului penal că a făcut această mențiune în factură din dispoziția inc. B.C. (cu privire la aceste utilaje se formulase anterior o acțiune revocatorie, admisă de judecătorul sindic care dispusese revenirea acestor bunuri în patrimoniul debitoarei).

Ca urmare, se constată că în mod legal instanța de fond a reținut vinovăția celor doi inculpați pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, iar împrejurarea negată de inc. Constantinescu că ar fi existat o înțelegere între acesta și inc. B.C. de natură să conducă la fraudarea intereselor celorlalți creditori, rezultă din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor, în sensul că între cei doi a existat o colaborare pe parcursul derulării procedurii falimentului, precum și ulterior, după închiderea procedurii și dizolvarea SC A. SA Plopșor.

Așa cum am arătat și mai sus, inculpatul B. a actualizat numai creanțele, nu și valoarea bunurilor aparținând SC A.P. SA, astfel încât valoarea acestor creanțe aparținând inc. C. și societăților la care era acționar să ajungă la nivelul valorii bunurile de care acesta din urmă era interesat; de asemenea, a procedat la acordarea unor bunuri în compensarea datoriilor, deși inițial această modalitate de stingere a obligațiilor nu era prevăzută de Legea nr. 64/1995, o astfel de compensare fiind posibilă numai ca urmare modificării legii, în anul 2005; a apelat la sprijinul unor persoane care aveau calitate de salariat al firmelor aparținând inc. C.M. în organizarea licitațiilor și, de asemenea, a organizat mai multe licitații la sediul unora dintre societățile la care inc. Constantinescu era acționar majoritar.

Și ulterior închiderii procedurii falimentului, respectiv la 23 iunie 2005, la cererea inc. C.M., inc. B.C. a încheiat un act de adjudecare în care a menționat în mod nereal că i-au fost adjudecate inc. Constantinescu construcțiile fostei Secții Criva, deși, în realitate, inculpatul primise numai terenul aparținând secției respective.

Deși în anul 2005, inc. B.C. nu mai avea calitatea de lichidator judiciar (prin sentința civilă nr. 1599 din 13 noiembrie 2001 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă prin Decizia penală nr. 569 din 12 aprilie 2002 a Curții de Apel București, a fost închisă procedura de lichidare și s-a dispus dizolvarea SC A. SA Plopșor), acesta a vândut mai multe terenuri părților vătămate I.C.L., Z.M. și V.M., din declarațiile acestor părți, precum și a martorului I.N., rezultând că informații în legătură cu terenurile achiziționate și persoana de la care pot fi achiziționate, au obținut de la inculpatul C.M.

Apărarea inculpatului C.M. - în sensul că nu a cunoscut că inc. B.C. nu mai avea calitatea de lichidator - a fost înlăturată corect de instanța de fond. Astfel, așa cum am arătat și mai sus, procedura falimentului fusese închisă încă din anul 2002, în acest sens dispunând Tribunalul Teleorman, hotărârea pronunțată rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 569 din 12 aprilie 2002 a Curții de Apel București, procedura falimentului fiind de altfel una publică, iar inculpatului C.M. îi fuseseră acordate toate bunurile solicitate pentru creanța totală de 83.20.0 lei, calculată de către inc. B.C. în modalitatea menționată anterior.

Cu toate acestea, în toamna anului 2004, așa cum rezultă și din declarația inc. B.C. dată în cursul urmăririi penale (la instanța de fond și instanța de apel, deși inculpatul a fost citat de nenumărate ori, acesta invocând starea de boală și vârsta înaintată, nu s-a prezentat), inc. C.M. i-a solicitat inculpatului B. să vină în Craiova și să-i „facă un act de vânzare-cumpărare pentru terenul de la Secția Criva", întrucât „renunță la celelalte active din factura de compensare a creanțelor cu active" (aceste terenuri au fost ulterior vândute de inculpatul B.C. părților vătămate din această cauză).

Este nefondată și critica formulată de apelantul inculpat C.M. - în sensul schimbării încadrării juridice în art. 26 C. pen. rap la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. -, întrucât instanța de fond a dispus în mod legal schimbarea încadrării juridice în infr. prev de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., deoarece inducerea în eroare a părților vătămate s-a realizat cu ocazia încheierii contractelor de vânzare cumpărare, adică în perioada de timp scursă între începerea negocierilor și până la stabilirea acordului de voință, inculpatul B.C. folosindu-se de o calitate mincinoasă, respectiv calitatea de lichidator judiciar, tară această manoperă dolozivă, respectiv fără această eroare părțile vătămate nu ar fi încheiat contractele respective, complicitatea inc. C.M. în săvârșirea acestei infracțiuni constând în ajutorul pe care i l-a dat inc. B., indicând părților vătămate că terenurile respective sunt de vânzare, persoana care le vinde, modalitatea în care aceasta poate fi contactată.

Este nefondată și susținerea conform căreia, în momentul săvârșirii faptei inc. C.M. s-a aflat într-o eroare de fapt, întrucât, așa cum am arătat, din probe a rezultat că acesta cunoștea că inc. B.C. nu avea calitatea de lichidator și că procedura falimentului a fost încheiată.

Reținând vinovăția celor doi inculpați, instanța de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea orientate către minimul special prevăzut de lege, stabilind modalități de executare diferite pentru cei doi apelanți -inculpați.

Instanța de apel constată - în raport de dispozițiile care reglementează prescripția răspunderii penale, respectiv termenele de prescripție a răspunderii penale menționate în art. 122 C. pen., respectiv prescripția specială reglementată în art. 124 C. pen. - că la data pronunțării deciziei termenul de prescripție prevăzut în art. 122 C. pen. a fost depășit cu încă jumătate, intervenind astfel prescripția specială, care înlătură răspunderea penală pentru infracțiunile prev. art. 240 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, și respectiv de art. 290 rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/200 - referitor la inculpatul B.C. - și respectiv, pentru infracțiunile prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - referitor la inculpatul C.M.

Deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat existența unui caz de excludere a răspunderii penale ori de inexistența acestei răspunderi, dintre cele prev de art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., instanța urmează să dispună încetarea procesului penal, cu consecința înlăturării răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prev de art. 124 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Motivele de apel invocate atât de D.N.A. cât și de inculpați - cu privire la cuantumul pedepselor aplicate și respectiv modalitatea de executare stabilită de instanța de fond, - sunt nefondate.

Astfel, instanța de apel constată că la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de fond a reținut și a dat eficiență atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptelor, cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpați, interpretând și aplicând corect prevederile art. 72 C. pen., astfel încât nu se impune majorarea (conform solicitării parchetului), respectiv reducerea acestora (conform solicitărilor inculpaților).

Exigențele impuse de principiul legalității nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea unei pedepse să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare, ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere determinate, de asemenea, de lege.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are - pe lângă scopul său represiv - și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

În cauza de față, instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpaților la pedepse în cuantum diferit, modalitatea de executare fiind - de asemenea - diferită, în raport cu datele personale ale acestora, în cazul inc. B.C. având o relevanță deosebită vârsta înaintată a acestuia (respectiv peste 80 de ani) și, de asemenea, starea de boală care rezultă din numeroasele acte medicale depuse la dosarul cauzei, inclusiv la instanța de apel, acesta depunând adeverințe medicale din care rezultă că suferă de „diabet tip zaharat tip II; complicații cardiovasculare; sindrom vertiginos; hepatită cronică cu virus C; hipertrofie benignă de prostată; fiind nedeplasabil și netransportabil".

În raport de acest aspecte care rezultă din actele medicale, instanța de apel apreciază că, în contextul cauzei, în mod judicios instanța de fond a apreciat toate criteriile cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, a pedepsei rezultante cât și a modalității de executare stabilită pentru inc. B.C., în raport de care se justifică pe deplin modalitatea neprivativă de libertate a suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev de art. 82 C. pen.

Cu privire la inculpatul C.M., apreciază însă că nu se identifică împrejurări de natura celor menționate în art. 74 C. pen., întrucât conduita bună - în sensul art. 74 lit. a) C. pen. - nu se reduce în mod exclusiv la absența antecedentelor penale, iar atitudinea după săvârșirea infracțiunii - în sensul art. 74 lit. c) C. pen. - nu se reduce la prezentarea sa la organele judiciare de urmărire penală și de judecată, în condițiile în care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal și cu atât mai mult nu a regretat faptele, în condițiile existenței unui probatoriu care dovedește vinovăția acestuia.

De altfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu ceste posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblu, sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

De altfel, toate datele personale invocate de inculpatul C.M., respectiv comportamentul în societate, vârsta acestuia, starea de sănătate, lipsa antecedentelor penale, este singurul întreținător al familiei, având un copil minor, au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., criterii care au contribuit la aplicarea unei pedepse rezultante de 5 ani închisoare, pedeapsă aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, orientată așadar către minimul special prevăzut de lege și nu la maximul prevăzut de lege, care este de 15 ani închisoare.

Nu se impune nici majorarea pedepselor stabilite de instanța de fond pentru inculpatul C.M., așa cum a solicitat în motivele de apel parchetul, întrucât ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului să a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă, neputând fi percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit.

Este fondat însă motivul de apel formulat de parchet privind omisiunea instanței de a dispune, în raport de dispozițiile legale obligatorii, confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a sumelor obținute de cei doi inculpați prin săvârșirea infracțiunilor, întrucât acestea nu au fost restituite părților vătămate și nici nu servesc la despăgubirea acestora. In consecință, instanța de apel va dispune, în baza art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea de la fiecare dintre cei doi inculpați a sumelor obținute în această modalitate, respectiv: de la inculpatul C.M. 69.915 lei (prejudiciul produs prin săvârșirea inf. prev de art. 26 C. pen. rap la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), 3.325 lei (prejudiciu produs ca urmare a săvârșirii inf. prev de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006) și respectiv 10.000 lei (prejudiciu produs ca urmare a săvârșirii inf. prev de art. 25 rap la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 78/2000); de la inculpatul B.C. a sumei de 14.000 lei (prejudiciu rezultat ca urmare a săvârșirii inf. prev de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.).

Motivul de apel formulat de parchet - privind comunicarea către creditori a hotărârii de condamnare - este nefondat, întrucât legea nu prevede o astfel de obligație a instanței.

De asemenea, este nefondat motivul de apel formulat de parchet - privind aplicarea pedepsei accesorii, pe lângă pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului de infracțiuni - în cerea ce-1 privește pe inc. C.M.

Astfel, instanța de apel constată că pedeapsa accesorie stabilită de instanța de fond respectă principiul proporționalității, fiind în acord cu decizi C.E.D.O., din cauza Hirst vs. Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și că în mod corect s-a aplicat pe durata executării pedepsei rezultante.

S-a apreciat că aceasta rezultă din dispozițiile art 71 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prev în art. 64 lit. a) - c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei sau stingerea ei în modalitățile prevăzute de lege. Așadar, textul legal reglementează aplicarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei date spre executare inculpatului, deci fie pe durata pedepsei principale aplicate acestuia, fie - în caz de concurs de infracțiuni - pe durata pedepsei rezultante.

În acest context, nu poate fi reținută critica parchetului, respectiv că pedeapsa accesorie trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită pentru infracțiunile concurente deduse judecății, deci în mod similar pedepselor complementare, deoarece, spre deosebire de pedepsele accesorii, pedepsele complementare se aplică alături de pedeapsa principală, în vederea completării represiunii. Un alt argument în sensul celor menționate îl constituie și dispozițiile legale care reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, respectiv dispozițiile art. 34 - 36 C. pen., dispoziții care prevăd numai contopirea pedepselor principale și a celor complementare, nu și a pedepselor accesorii.

Apelul părții vătămate I.C.L., este nefondat, întrucât nu se poate reține buna-credință invocată de către acesta în motivele de apel, deoarece cu minime diligente, ar fi putut constata că procedura falimentului fusese închisă încă din anul 2002, așa cum am arătat, instanța dispunând dizolvarea și iradierea societății din Registrul Comerțului, conform sentința civilă nr. 1599/2001, revocabilă prin Decizia civilă nr. 569 din 12 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 41/2002, procedura fiind una publică.

De asemenea, contrar susținerilor apelantului - parte vătămată, predarea bunului și exercitarea posesiei nu reprezintă o condiție de validitate a vânzării. Dimpotrivă, în materia vânzării, transferul dreptului de proprietate are loc la momentul acordului de voință, în forma prescrisă de lege, chiar dacă bunul nu a fost predat.

Așadar, buna credință reprezintă obligația generală de conduită ce revine părților la încheierea și executarea unei convenții, iar pentru a cunoaște dacă o persoană a acționat cu bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare este necesar a se avea în vedere toate acțiunile care se referă la prudență și diligentă la data încheierii acelui act juridic, implicând informarea asupra situației juridice a imobilului. Legea ocrotește buna credință, înțeleasă ca atitudine a celui care a făcut demersuri pentru a se edifica asupra situației juridice a bunului, numai o astfel de conduită putând duce la recunoașterea valabilității actului încheiat cu un neproprietar.

Ori, în cauza de față, partea vătămată - apelantă a obținut informații despre imobilul achiziționat de la inculpatul C.M. și, fără o verificare a situației juridice a acestuia, l-a contactat telefonic pe inculpatul B.C. la numărul indicat de inc. C.M., iar după o primă întâlnire cu inc. B. în mun. Craiova, ulterior, la data de 12 mai 2005 s-a întâlnit în orașul Videle, unde inc. B. a întocmit în fals un proces-verbal de licitație (menționăm din nou că printr-o minimă diligentă, partea vătămată apelantă ar fi putut constata că inc. B. nu mai avea calitatea de lichidator, procedura falimentului fiind încheiată din anul 2002).

Împotriva hotărârii pronunțate în apel a formulat recurs inculpatul C.M.

Prin motivele inițiale de recurs, depuse cu respectarea termenului prev. de art. 38510 alin. (1) C. proc. pen. (la data de 13 noiembrie 2013 în condițiile în care primul termen de judecată a fost stabilit la 22 noiembrie 2013) inculpatul, prin apărător ales, a criticat decizia invocând următoarele cazuri de casare incidente în raport cu criticile formulate:

1. Art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât hotărârea instanței de apel este contrară legii, respectiv dispozițiilor art. 378 alin. (3) și art. 383 alin. (1) C. proc. pen. încălcând dispozițiile anterior menționate, instanța de apel nu a analizat punctual criticile formulate în apel, limitându-se la a prelua în totalitate motivarea instanței de fond, fără a face o nouă examinare a cauzei.

A apreciat că s-ar impune casarea și rejudecarea cauzei de către instanța de apel, având în vedere art. 38515 lit. d) C. proc. pen.

2. Art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

A arătat că atât din declarațiile părților vătămate, cât și ale inculpatului B.C. reiese că nu există latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, în contextul în care faptul că a fost întrebat dacă mai are terenuri de vânzare și a îndrumat părțile vătămate la lichidator, nu înseamnă că a existat inducere în eroare. Totodată, a precizat că nu a participat la efectuarea vânzărilor respective și, deci nu a indus în eroare părțile vătămate.

De asemenea, apărarea a arătat că nu s-a făcut nici dovada unei înțelegeri între inculpatul C.M. și B.C., apreciind că simplele informații date de recurentul-inculpat nu au fost hotărâtoare pentru încheierea actelor de vânzare.

Faptul că s-a propus de către creditor o indemnizație pentru lichidator de 20 milioane lei, participând la adunarea creditorilor sau că au fost compensate niște creanțe, acest lucru a fost cenzurat tot timpul de către judecătorul sindic, deci, în consecință nu a participat efectiv la o asemenea decizie.

Ca atare, nefiind realizată latura subiectivă a infracțiunii, a solicitat achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât fapta nu există, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

3. Art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât hotărârea instanței de apel este contrară legii, respectiv dispozițiilor art. 122 și 124 din C. pen. în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A arătat că fapta s-a comis la 2 august 2001, iar termenul de prescripție a fost depășit cu încă jumătate, apreciind că operează prescripția specială prevăzută de art. 124 C. proc. pen.

4. În subsidiar, a susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, critică ce se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și a solicitat achitarea.

5. Art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 31 alin. (2) rap.la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 30 iunie 2005 la B.N.P. P.G.).

Actul de adjudecare din data de 23 iunie 2005 nu a produs niciun fel de efect întrucât, la momentul vânzării, proprietarul bunurilor era inculpatul, de aceea a depus acele facturi, ca înscrisuri, respectiv facturile fiscale din 14 august și din 30 iunie. Cu mult înainte inculpatul devenise proprietarul acelor bunuri și nu avea nevoie de un asemenea act de adjudecare pentru a obține bunurile respective.

Pentru această faptă, apărătorul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

6. Art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 din C. pen., art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T.

Prin urmare, a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

7. Art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât prin hotărârea instanței de apel s-a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 74 și 27 C. pen.

Astfel, a considerat că este o greșită aplicare a legii, raportat la omisiunea de a aplica dispozițiile art. 74 C. pen., având în vedere că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare, are probleme medicale foarte grave, are 1 copil minor în întreținere, iar soția sa nu lucrează.

Prin urmare, a solicitat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, eventual, o condamnare cu suspendare, pentru infracțiunea de înșelăciune, raportat la art. 81 C. pen., care ar fi suficientă pentru reeducarea inculpatului și atingerea scopului preventiv și educativ, conform art. 52 C. pen.

Ulterior depunerii motivelor de recurs expuse, data de 20 ianuarie 2014, a fost înregistrat la Înalta Curte un memoriu al inculpatului prin care acesta a invocat un nou motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Deși motivul de recurs nu a fost formulat în termenul prev. prev. de art 38510 alin. (1) C. proc. pen., cazul de casare face parte dintre cele care pot fi examinate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Critica inculpatului a vizat împrejurarea că hotărârile anterioare au fost date cu încălcarea legii deoarece, întrucât potrivit dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, D.N.A. nu avea competența de a instrumenta cauza la data la care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului B.C., acesta neavând calitatea de lichidator judiciar.

Prin urmare, apărătorul inculpatului, raportat la art. 332 alin. (2), coroborat cu art. 197 C. proc. pen., a solicitat ca dosarul să fie restituit la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în raport de considerentele enunțate anterior, pentru că, practic, competența ar fi aparținut, în această situație, parchetului de pe lângă tribunal.

În susținerea motivelor de recurs inculpatul a depus mai multe înscrisuri (filele 73-149).

Motivele de recurs au fost consemnate pe larg în încheierea din 24 ianuarie 2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Constatând că unele dintre motive de recurs formulate de inculpat vizează același caz de casare, înalta Curte le va examina împreună.

Totodată, ordinea în care vor fi analizate motivele de recurs este determinată de soluția ce ar putea fi adoptată, dacă critica ar fi apreciată ca întemeiată, prevalând motivele care ar putea conduce la pronunțarea unei soluții de trimitere spre rejudecare.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, inculpatul a invocat împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată de un organ care nu era competent după calitatea persoanei, întrucât inculpatul B.C. nu avea calitatea de lichidator judiciar, astfel încât hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel sunt contrare legii, respectiv dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 43/2002. Critica a fost subsumată cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor textului de lege ultim menționat, hotărârea poate fi supusă casării când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei.

Prin urmare, art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu mai prevede că încălcarea normelor referitoare la competența materială sau personală a organelor de urmărire penală poate constitui motiv de casare a unei hotărâri judecătorești.

Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Ca atare, critica inculpatului nu mai poate fi examinată în această fază procesuală neexistând vreun caz de casare care să permită o asemenea analiză.

Cea de-a doua critică a fost invocată prin menționarea cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., arătându-se că hotărârea instanței de apel este contrară legii, respectiv dispozițiilor art. 378 alin. (3) și art. 383 alin. (1) C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a susținut că instanța de apel nu a realizat un examen propriu al cauzei ci a reluat argumentația instanței de fond și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 383 alin. (1) C. proc. pen., decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă mențiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluția dată de instanța de apel, data pronunțării deciziei și mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică.

Criticile vizând nerespectarea dispozițiilor anterior menționate puteau fi analizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen.

Aceste cazuri de casare erau aplicabile pentru situația în care hotărârea instanței de apel nu cuprindea motivele pe care se întemeiază soluția, nu era motivată ori instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate criticile formulate în apel.

Prin Legea nr. 2/2013, dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen. au fost abrogate expres și, corelativ, a fost abrogată și dispoziția legală care permitea trimiterea spre rejudecare la instanța care a pronunțat hotărârea, pentru motivele menționate.

Cazul de casare în care inculpatul, prin apărător ales, și-a încadrat criticile este cel prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Astfel, este o soluție contrară legii soluția inversă de condamnare în loc de achitare ori de achitare în loc de condamnare, ca urmare a neaplicării unei dispoziții legale ori a aplicării ei greșite.

Din această perspectivă, criticile inculpatului vizând lipsa de motivare a deciziei și omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și nici a vreunui alt caz de casare prev. de art 3859 alin. (1) C. proc. pen.

Cea de-a treia critică vizează greșita condamnare a inculpatului în loc de a fi achitat, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de.art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 31 alin. (2) rap.la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 30 iunie 2005 la B.N.P. P.G. și art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen., art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu contractul de vânzare cumpărare autentificat din 20 februarie 2004 la B.N.P. D.T. În acest sens, inculpatul, prin apărător ales, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cazul de casare invocat presupune ca soluția instanței de apel să fie contrară legii, respectiv, pentru ipoteza în care inculpatul a fost condamnat prin reținerea unei situații de fapt corect stabilite și, în mod greșit, s-a apreciat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea constituie infracțiune, în realitate, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia.

În cauză inculpatul solicită achitarea criticând situația de fapt, arătând că aceasta nu are susținere în probatoriul administrat, or, cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea situație de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt.

Așadar, fiind o cale de atac cu devoluție în drept, cazurile de casare au drept finalitate verificarea legalității hotărârii sub aspectul modului în care au fost aplicate și interpretate dispozițiile legale prin raportare la faptele constatate de instanțele de apel și recurs.

Astfel, pentru a verifica dacă faptele întrunesc sau nu elementele constitutive ale unei infracțiuni, corespondența nu poate fi realizată decât cu situația de fapt deja stabilită de prima instanță - care, nu poate fi schimbată în recurs -, dar care a fost apreciată greșit, în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus soluția de condamnare, când, în realitate, lipsea unul din elementele sale constitutive.

Prin urmare, recursul nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăției și a pedepsei aplicate, ci doar sancționarea hotărârilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Așadar, recursul nu provoacă un control integral din partea instanței de recurs, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție.

În realitate, prin motivele de recurs nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de apel.

Pentru considerentele expuse, aceste critici ale inculpatului nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prev. art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și nici a vreunui alt caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.

A vatra critică a inculpatului vizează individualizarea pedepsei prin invocarea cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., solicitând reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., reducerea pedepsei sub minimul special și aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Individualizarea pedepsei se realizează de către instanța de fond pe baza criteriilor menționate în art. 72 C. pen., inclusiv în ceea ce privește reținerea de circumstanțe atenuante, implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor iar reindividualizarea pedepsei sau a modului de executare nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.

Abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 3859 C. proc. pen., examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate și nu de temeinicie.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. și nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Cea de-a cincea critică se referă la împrejurarea că în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului a fost săvârșită la 02 august 2001, termenul de prescripție specială a răspunderii penale calculat potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen. este de 12 ani și s-a împlinit la 01 august 2013.

Prin urmare, critica este întemeiată urmând a se constata că a intervenit prescripția răspunderii penale și a se dispune încetarea procesului penal față de inculpat în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.M., va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală și, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va constata intervenită prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și va dispune încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune.

În baza art. 33 - 34 C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului C.M. de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C pen. și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 1.7 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26-C. pen. rap. la art, 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.M., casează în parte Decizia penală nr. 160 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 244 din data de 8 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. constată intervenită prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și dispune încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune.

În baza art. 33 - 34 C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului C.M. de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 ianuarie 2014.