Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3486/2009 AI generated

Drug trafficking acquittal upheld due to exclusion of illegally obtained and uncorroborated co-accused testimony

Case Number Decizia nr. 3486/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's appeal as unfounded, thereby upholding the acquittal of the defendant for all charged drug offenses (trafficking, possession for personal consumption, and providing premises for illicit consumption) under Law 143/2000. The dispute centered on whether testimonial evidence from co-accused persons, who initially incriminated the defendant to benefit from leniency provisions but later retracted their statements due to alleged pressure and lack of corroboration, was sufficient to prove guilt beyond a reasonable doubt, particularly given that key evidence was administered in violation of the right to defense (failure to notify defense counsel during preliminary investigation acts) and the absence of material proof of the drugs themselves. The court held that the lower courts correctly applied the principle *in dubio pro reo* and excluded illegally obtained evidence, finding that the contradictory, uncorroborated, and partially illegal testimony did not meet the threshold for conviction, thus confirming the final operative outcome of full acquittal.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 5 din Legea nr. 143/2000, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 192 alin. (3) C. proc. pen; Drug trafficking acquittal upheld due to exclusion of illegally obtained and uncorroborated co-accused testimony: The dispute centered on whether testimonial evidence from co-accused persons, who initially incriminated the defendant to benefit from leniency provisions but later retracted their statements due to alleged pressure and lack of corroboration, was sufficient to prove guilt beyond a reasonable doubt, particularly given that key evidence was administered in violation of the right to defense (failure to notify defense counsel during preliminary investigation acts) and the absence of material proof of the drugs themselves. The court held that the lower courts correctly applied the principle *in dubio pro reo* and excluded illegally obtained evidence, finding that the contradictory, uncorroborated, and partially illegal testimony did not meet the threshold for conviction, thus confirming the final operative outcome of full acquittal.

Keywords

AI generated
drug trafficking illegally obtained evidence corroborating evidence qualified narcotics offense complicity in a criminal offence right to legal counsel

Cited Legislation

AI generated
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
art. 33 lit. a) C. pen
143/2000 cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.
art. 5 din Legea nr. 143/2000
de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
art. 192 alin. (3) C. proc. pen
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
art. 4 din Legea nr. 143/2000
având o cantitate foarte mică de cocaină (art. 4 din Legea nr. 143/2000).
art. 2 din Legea nr. 143/2000
143/2000, cât și soluția de scoaterea acestuia de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 2 din Legea nr. 143/2000, ceea ce în conformitate cu prevederile art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 385^15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin Sentința penală nr. 1.424 din 18 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 10437/3/2006, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului T.I.A. sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

- trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârșite în următoarele locații: hotel "P." din Mangalia, ferma din județul Călărași situată pe DN3, locuințele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 din cartierul Aviatorilor și D.A. din cartierul Primăverii;

- deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârșite în următoarele locații: hotel "P." din Mangalia, ferma din județul Călărași situată pe DN3, locuințele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 și D.A. din cartierul Primăverii, barul "S.", clubul "K.", locuința lui M.R.S. situată pe str. P. nr. 16A;

- punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - fapte pretins săvârșite în următoarele locații: hotel "P." din Mangalia și locuințele inculpatului situate pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, str. M.E. nr. 3 și str. D.A. din cartierul Primăverii.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 (deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - 2 fapte pretins săvârșite în locuința situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera.

A constatat că inculpatul a fost reținut în cauză de la 24 iunie 2004 ora 11.00 până la 24 iunie 2004 ora 20.00.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2004 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog în dosarul nr. 303/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului I.A.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

La rubrica din rechizitoriu destinată încadrării juridice a faptelor s-a reținut în sarcina inculpatului faptul că în vara anului 2000 a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotelul P. din Mangalia (art. 5 din Legea nr. 143/2000) iar ulterior, în primăvara anului 2002, împreună cu T.S. a deținut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu - conform declarației lui T.S. fiecare a avut propria doză, I.A.Ț. având o cantitate foarte mică de cocaină (art. 4 din Legea nr. 143/2000).

În partea expozitivă a actului de sesizare a instanței procurorul a realizat o descriere a mijloacelor de probă administrate în cauză, justificat de faptul că prin același act de inculpare (rechizitoriul din 12 noiembrie 2004 din dosarul de 303/P/2004) s-a dispus atât trimiterea în judecată a inculpatului I.A.Ț. pentru infracțiunile prev. de art. 4 și 5 din Legea nr. 143/2000, cât și soluția de scoaterea acestuia de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 2 din Legea nr. 143/2000, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., impunea reținerea unei situații de fapt unice pentru ambele soluții.

Prin Sentința penală nr. 1159 din 22 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului Ț.I.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a constatat că inculpatul a fost reținut la data de 24 iunie 2004 orele 11,00 până la 24 iunie 2004 orele 20,00, iar cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În cuprinsul motivelor scrise de apel, Sentința penală nr. 1.159 din 22 septembrie 2005 a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie pe de o parte sub aspectul greșitei evaluări a materialului probator administrat în cauză, ceea ce ar fi condus la o gravă eroare de fapt, iar pe de altă parte din perspectiva unei pretinse încălcări a disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen. privind sesizarea instanței, în sensul că în condițiile existenței unei nepotriviri evidente între descrierea faptelor din rechizitoriu și încadrarea juridică, instanța nu ar fi fost legal sesizată cu judecarea cauzei și se impunea restituirea pentru refacerea actului de inculpare în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 197 alin. (2) și 3 C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor în apel, susținând oral calea de atac declarată de Parchet, reprezentantul Ministerului Public a reformulat criticile îndreptate împotriva hotărârii atacate, precizând că apelul vizează nesoluționarea în fond a cauzei de către Tribunalul București, motivat de faptul că instanța trebuia să se considere sesizată cu toate activitățile infracționale ale inculpatului I.A.Ț. săvârșite în locuințele acestuia din Pipera, str. P. nr. 16, str. M.E., apartamentul din Primăverii, Hotel P. din Mangalia, precum și din Barul S., Clubul K. și de la o fermă din Orașul Călărași, descrise în partea expozitivă a rechizitoriului și care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 5 din aceeași lege, toate cu aplic. art. art. 33 lit. a) și b) C. pen., fapte pentru care în cauză a fost începută urmărirea penală, s-au administrat probe și a fost pusă în mișcare acțiunea penală iar prin dispozitivul rechizitoriului nu s-a dispus vreo soluție de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau eventual de disjungere în vederea continuării cercetărilor.

În considerarea acestor motive de apel, s-a arătat că analizând superficial dosarul, Tribunalul a pronunțat o soluție prin care nu a fost rezolvat fondul cauzei, fiind încălcate astfel disp. art. 3 C. proc. pen. referitoare la aflarea adevărului judiciar, solicitându-se desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Decizia penală nr. 172/A din 02 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 1.159 din 22 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 6314/2004 (nr. unic 23492/3/2004), care a fost integral desființată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție instanța de control judiciar a reținut în esență că omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la o parte din infracțiunile ce compun concursul real de infracțiuni ce se reține în sarcina inculpatului echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei și impune admiterea apelului declarat de Parchet prin incidența cazului de desființare totală prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (în reglementarea anterioară adoptării Legii nr. 356/2006) și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea reluării cercetării judecătorești.

În considerentele deciziei pronunțate de instanța de control judiciar s-a reținut, în esență, că din prevederile art. 317 C. proc. pen. rezultă că sesizarea instanței se face "in rem" cu toate faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, chiar dacă cu privire la ele nu se face mențiune expresă, cu alte cuvinte, enunțarea faptei în rechizitoriu chiar dacă nu se arată textul în care ea se încadrează, este suficientă pentru legala investire a instanței, doctrina și practica judiciară fiind constante în îmbrățișarea acestui punct de vedere.

- Tabloul infracțional arată în felul următor:

1) Pipera

- vara anului 2003, deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului, deținere de droguri pentru consum.

Probe: declarație M.R.S., înregistrări de convorbiri telefonice, declarație G.M., declarație M.R., declarație T.S., declarație H.V., proces-verbal de consemnare a declarațiilor martorului cu identitate protejată P.A.

2) Str. P. Nr. 16A

- deținere de droguri în vederea consumului și oferte de droguri - 10 octombrie și 11 octombrie 2003.

Probe: declarație M.R.S., declarație N.R.E., înregistrări convorbiri telefonice, declarație G.M. (martor cu identitate protejată).

3) Str. M.E.

- sfârșitul anului 2001, toamna 2003 (18 noiembrie 2003), ianuarie 2004 - deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe: declarație R.M., T.S., declarație M.R.S.

4) Apartament Primăverii

- deținere de droguri în vederea consumului, punerea la dispoziție a locuinței în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe: declarație P.A., declarație G.M., declarație R.M., T.S., declarație M.R.S.

5) Hotel "P." Mangalia

- vara 2001, deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe: declarație R.M., T.S., declarație M.R.S., declarație martor cu identitate protejată M.S.

6) Barul "S."

- august 2000/2001, toamna anului 2001- deținere de droguri în vederea consumului.

Probe: declarație R.M., T.S., declarație B.R., declarație V.G.

7) Clubul "K."

- consum de cocaină

Probe: declarație R.M., declarație M.S., T.S., declarație V.G.

8) Ferma municipiul Călărași - DN3

- deținere de droguri în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Probe: declarație M.R.S., H.V. și N.R.E.

Rejudecând cauza în fond, tribunalul a reținut că mai întâi, cu privire la determinarea obiectului judecății prin prisma dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., este de precizat că deși Tribunalul nu a fost de acord cu opinia instanței de control judiciar în sensul că prima instanță trebuie să se considere investită și să se pronunțe cu privire la toate presupusele acțiuni infracționale enumerate în așa numitul "tablou infracțional" descris în considerentele deciziei pronunțate în apel, apreciind că obiectul investirii instanței ar trebui să se limiteze strict la cele două infracțiuni care sunt în concret descrise la rubrica din rechizitoriu rezervată stabilirii încadrării juridice a faptelor și cu privire la care prin dispozitivul rechizitoriului apare ca fiind exprimată fără echivoc voința procurorului de a dispune trimiterea în judecată a persoanei cercetate, respectiv infracțiunile prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 (constând în aceea că în vara anului 2000, inculpatul Ț.I.A. a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în hotelul P. din Mangalia) și art. 5 din Legea nr. 143/2000 (constând în aceea că în primăvara anului 2002, împreună cu T.S. a deținut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., totuși, ca instanță de rejudecare, în virtutea prevederilor imperative ale art. 385 alin. (1) C. proc. pen., era ținut să se supună dispozițiilor obligatorii ale instanței superioare date printr-o decizie ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Argumentele pentru care tribunalul nu a împărtășit punctul de vedere al instanței de control judiciar cu privire la obiectul sesizării instanței și limitele rejudecării se înfățișează după cum urmează.

În lumina disp. art. 317 teza I C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței. Prin prisma acestei dispoziții legale, obiectul judecății care constituie totodată obiectul învestirii, nu este legat de un act al instanței de judecată, care să-i determine conținutul și limitele, ei este determinat în mod strict de cuprinsul actului de sesizare care este astfel implicit caracterizat și ca act de investire.

Pentru a determina ce se înțelege prin sintagma "fapta și persoana arătate în actul de sesizare", în cazul de față având în vedere ca act de sesizare rechizitoriul procurorului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ț.I.A., este necesar ca textul art. 317 teza I C. proc. pen. să fie interpretat prin raportare la disp. art. 263 C. proc. pen. care reglementează conținutul rechizitoriului.

Astfel, rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanței, trebuie să aibă, potrivit art. 263 C. proc. pen. un anumit conținut pentru a contura obiectul judecății. În conformitate cu textul de lege menționat, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și la persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203 C. proc. pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică a acesteia, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.

Este de observat că dintre mențiunile pe care conform art. 263 C. proc. pen., trebuie să le cuprindă rechizitoriul, în cuprinsul art. 317 C. proc. pen., care se referă la fixarea obiectului judecății se au în vedere numai fapta și persoana arătate în acul de sesizare (adică în rechizitoriu).

Tribunalul a considerat că la determinarea obiectului sesizării instanței, ca "faptă arătată în actul de sesizare" în accepțiunea disp. art. 317 C. proc. pen., nu poate fi avută în vedere doar simpla referire la o faptă menționată în succesiunea activităților unei persoane, ci pentru ca o anume faptă să constituie obiectul judecății este necesar ca descrierea acesteia să se realizeze într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, în sensul de a fi aptă să investească instanța.

Este de netăgăduit că în practica judiciară s-a susținut în mod constant că intră în obiectul judecății și, în consecință, instanța are obligația să se pronunțe și cu privire la faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, dar cu privire la care în dispozitivul rechizitoriului nu s-a menționat expres trimiterea în judecată a inculpatului.

În aceste cazuri însă, rigurozitatea dispozițiilor legale privind obiectul judecății, impune ca fapta dedusă judecății să fie reținută clar în actul de sesizare, adică să fie determinată prin toate elementele constitutive care să demonstreze neîndoielnic voința procurorului ca acea faptă să facă obiectul judecății. Din această perspectivă simpla mențiune privind săvârșirea unei anumite infracțiuni sau simpla reproducere a conținutului unui mijloc de probă prin care se face o anumită narațiune privind o faptă penală nu răspunde cerințelor legii privind sesizarea instanței de judecată și în consecință asemenea fapte nu pot forma obiectul judecății.

În contextul acestor argumente întemeiate pe dispozițiile legale incidente în această materie, pe opinii doctrinare (a se vedea în acest sens Tratatele de drept procesual penal I.N. și G.T.), precum și pe considerente emanate de practica judiciară (a se vedea Decizia penală nr. 74 din 08 octombrie 2001 pronunțată de instanța supremă în complet de 9 judecători cu prilejul soluționării unui recurs în anulare), în cazul de față se constată că în partea expozitivă a rechizitoriului nr. 303/P/2004 din data de 12 noiembrie 2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar susținerilor instanței de control judiciar, nu se fac nicidecum referiri precise și detaliate cu privire la pretinsele acțiuni infracționale ale inculpatului Ț.I.A. și care ar alcătui așa zisul "tablou infracțional" descris în decizia instanței de apel, aceste fapte nu sunt descrise în mod clar în sensul de a fi determinate prin toate elementele lor constitutive astfel încât să rezulte fără echivoc voința procurorului ca ele să constituie obiectul judecății. Dimpotrivă, se poate lesne observa că în partea expozitivă a rechizitoriului, procurorul nu a făcut altceva decât să înșiruie și să reproducă conținutul depozițiilor persoanelor audiate în cursul urmăririi penale, or, simpla narațiune realizată în acest mod cu privire la aspectele relatate de diverse persoane audiate în cauză nu corespunde exigențelor legii privind sesizarea instanței de judecată și în consecință nu este susceptibilă de a produce consecințe juridice în sensul învestirii instanței.

Singurele fapte care răspund acestor exigențe, fiind descrise în mod clar și detaliat în cuprinsul rechizitoriului, sunt cele două infracțiuni prev. de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în vara anului 2000 inculpatul I.A.Ț. a tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotelul P. din Mangalia, iar ulterior, în primăvara anului 2002, împreună cu inculpatul T.S. a deținut o cantitate mică de cocaină în vederea consumului propriu, fapte pentru care de altfel procurorul a și indicat în cuprinsul rechizitoriului încadrarea juridică, iar prin dispozitiv a dispus în mod expres trimiterea inculpatului în judecată.

Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că redarea în cuprinsul rechizitoriului a unor elemente probatorii care se referă și la alte aspecte faptice decât cele care constituiau acuzația propriu-zisă de trimitere în judecată apare ca fiind justificată prin aceea că odată cu sesizarea instanței prin același act procedural, procurorul a dispus în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen. soluția scoaterii de sub urmărire penală a inculpatului I.A.Ț. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, în partea expozitivă a rechizitoriului se fac referiri în mod expres și la ordonanța din data de 03 noiembrie 2004 prin care se dispusese schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunile prev. de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 în sensul înlăturării circumstanței agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. pe motiv că nu există suficiente probe certe care să susțină vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii altor acte materiale care să intre în conținutul constitutiv al acestor infracțiuni alături de cele două activități infracționale reținute prin această ordonanță ca fiind dovedite (respectiv episodul petrecut la Hotel P. din Mangalia în vara anului 2000 și cel din apartamentul situat în cartierul Primăverii, petrecut în primăvara anului 2002), o atare împrejurare presupunând că procurorul, la determinarea cadrului procesual din perspectiva limitelor investirii instanței, a avut în vedere măsurile anterior dispuse prin ordonanța în discuție, neînțelegând să sesizeze instanța cu privire la fapte pentru care considera că nu există probe certe de vinovăție.

Că în această manieră ar fi trebuit să fie interpretată voința reală a procurorului care a sesizat instanța de judecată prin rechizitoriul nr. 303/P/2004 din 12 noiembrie 2004 o dovedește și adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT înaintată instanței cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, prin care s-a precizat, așa cum s-a arătat în cele ce preced, că faptele descrise în decizia Curții de Apel București au constituit acte materiale ale infracțiunilor prev. de art. 2,4 și 5 din Legea nr. 143/2000, infracțiuni pentru care s-a pronunțat soluția de scoatere de sub urmărire penală (infracțiunea de trafic de droguri) și schimbarea încadrării juridice din forma continuată în formă simplă (infracțiunile de deținere de droguri în vederea consumului propriu și punere la dispoziție a unei locuințe pentru consum ilicit de droguri) întrucât s-a apreciat că nu există probe certe și concludente pentru dovedirea existenței faptelor.

Cu toate acestea însă, pentru a nu se reproșa instanței de rejudecare nerespectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 3851 C. proc. pen. care impun obligativitatea deciziei pronunțate de instanța superioară, în condițiile în care nu ne aflăm în prezența vreunei schimbări a situației de fapt avută în vedere la soluționarea apelului, Tribunalul a examinat toate aspectele de fapt care alcătuiesc așa numitul "tablou infracțional" înfățișat în considerentele deciziei instanței de control judiciar ca și acuzații penale aduse inculpatului I.A.Ț.

Raportându-se la exigențele principiului in dubio pro reo, tribunalul a reținut că probele existente la dosar nu au caracterul unor probe certe de vinovăție, temeinice sau/și (după caz) legal administrate pentru a fi apte să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului și pentru a fundamenta fără echivoc, dincolo de orice îndoială, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a acestuia.

Un prim aspect ce se impune a fi observat constă în aceea că unele dintre persoanele audiate în cauză au fost ascultate în cursul urmăririi penale în calitate de învinuiți sau după caz inculpați și abia în faza cercetării judecătorești au fost chemate să depună mărturie sub prestare de jurământ (este vorba aici despre numiții R.M. și H.V.A. audiați în cursul urmăririi penale în calitate de învinuiți și respectiv de T.S. și R.M.S. audiați la urmărirea penală în calitate de inculpați, toți aceștia fiind cercetați pentru infracțiuni la legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri).

Din perspectiva calității în care au fost audiate aceste persoane în raport cu faza procesuală în care au fost ascultate, declarațiile lor trebuie examinate prin raportare după caz la prevederile art. 69 C. proc. pen. și respectiv art. 78 și următ. C. proc. pen. În concret, declarațiile date în faza urmăririi penale de către R.M. și H.V.A. în calitate de învinuiți și respectiv de către T.S. și M.R.S. în calitate de inculpați, trebuie examinate în lumina disp. art. 69 C. proc. pen., în sensul că ele pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză; în schimb, declarațiile date de aceste persoane în faza cercetării judecătorești urmează a fi examinate după rigorile disp. art. 78 și următ. C. proc. pen.

O doua observație ce se impune a fi făcută în legătură cu aprecierea probelor este aceea că depozițiile unora dintre persoanele audiate în cauză sunt oscilante, confuze și contradictorii, culminând uneori cu retractarea celor declarate inițial, aspecte de natură să genereze puternice dubii cu privire la credibilitatea acestora (este vorba de declarațiile numiților T.S., R.M., M.S. - martor cu identitate protejată, M.R.S.).

În al treilea rând este de remarcat faptul că administrarea unor mijloace de probă în cursul urmăririi penale s-a realizat cu încălcarea principiului legalității consacrat prin disp. art. 2 din C. proc. pen. conform căruia procesul penal se desfășoară atât în curul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În lumina acestuia principiu fundamental, ce stă la baza desfășurării procesului penal, activitatea de administrare a probelor trebuie să se realizeze în condițiile respectării stricte a dispozițiilor legale, încălcarea principiului legalității fiind sancționată conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu înlăturarea mijloacelor de probă obținute în mod ilegal.

În concret, potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., înainte de modificarea intervenită în luna septembrie 2006, prin Legea nr. 356/2006, în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului avea dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și putea formula cereri și depune memorii.

În legătură cu aplicabilitatea în cauza de față a acestui text de lege în varianta de dinaintea modificării intervenită prin Legea nr. 356/2006 (modificare conform căreia în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea și poate formula cereri și depune memorii), Tribunalul a considerat că modificarea ulterioară a disp. art. 172 C. proc. pen. nu are relevanță sub aspectul eventualei validări a legalității mijloacelor de probă obținute sub imperiul legii vechi, deoarece pe de o parte conform principiului "tempus regit actum" administrarea probelor trebuie circumscrisă dispozițiilor procedurale aplicabile la acel moment, iar pe de altă parte această modificare a disp. art. 172 C. proc. pen. în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului este contrară art. 6 alin. (1) din CEDO, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, or potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În acest context se cuvine a fi precizat faptul că prin Hotărârea CEDO din data de 04 octombrie 2007 pronunțată în cauza "F.M." S.A. împotriva României, Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil pentru aceea că posibilitatea oferită avocatului reclamantei - parte civilă de a solicita procurorului autorizarea de a asista la îndeplinirea unor acte de procedură, altele decât cele prevăzute de art. 173 C. proc. pen. nu are un caracter efectiv în practică, întrucât C. proc. pen. nu obligă parchetul să informeze avocatul despre intenția sa de a proceda la îndeplinirea acestora și de a-l convoca. În considerentele aceleiași decizii s-a mai reținut că, cu unele excepții, nici partea civilă și nici avocatul său nu puteau asista la îndeplinirea actelor de urmărire - cum sunt audierea martorilor sau a inculpatului - de către organele de urmărire penală și nu puteau astfel să ia cunoștință de mijloacele de probă folosite de parchet pentru a se pronunța cu privire la o plângere penală.

Prin raportare la această orientare jurisprudențială a CEDO, Tribunalul a considerat că actuala reglementare a disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. contravine disp. art. 6 parag. 1 din CEDO, în sensul că prin îngrădirea posibilităților apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista la îndeplinirea și a altor acte de urmărire penală în afară de cele care implică audierea sau prezența învinuitului/inculpatului se aduce o atingere gravă dreptului la un proces echitabil prin aceea că învinuitul sau inculpatul este privat de șansa de a veghea, prin apărătorul său, la respectarea întocmai a dispozițiilor legale în cadrul activităților de urmărire penală care-l privesc direct și personal și de a-și formula apărări pertinente, complete și în timp util față de toate aspectele ce pot influența situația sa în condiții de contradictorialitate.

Revenind la discuția inițială în legătură cu administrarea unor mijloace de probă în cursul urmăririi penale cu încălcarea principiului legalității, din actele și lucrările dosarului se reține că prevalându-se de dreptul ce le era conferit prin disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen., în varianta anterioară modificării survenite prin Legea nr. 356/2006, drept căruia îi corespundea obligația corelativă a procurorului de a încuviința apărătorului ales participarea la efectuarea oricărui act de urmărire penală, la data de 01 iulie 2004, prin adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 20483, apărătorii aleși ai inculpatului Ț.I.A., au solicitat organului de urmărire penală, printre altele, încuviințarea participării la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală ce urmau a fi îndeplinite în cauză, indicându-și în cuprinsul acestei cereri numerele de telefon la care puteau fi contactați.

Astfel cum rezultă din informarea nr. 472/C/118/2005 din 30 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Inspecție, procurorul de caz, a răspuns acestei solicitări a apărătorilor inculpaților abia la data de 30 iulie 2004, prin rezoluția din acea dată admițând această cerere de participare a avocaților inculpatului la efectuarea tuturor activităților de urmărire penală, însă această soluție nu a fost comunicată beneficiarilor săi, astfel că la data de 3 august 2004, cu adresa nr. 20485, apărătorii inculpatului au solicitat răspuns la memoriul lor din 01 iulie 2007.

Ignorând această solicitare a apărătorilor inculpaților adresată la data de 01 iulie 2007, în perioada cuprinsă între 01 iulie 2007 și 30 iulie 2007, procurorul de caz a procedat la efectuarea unor acte de urmărire penală la care apărătorii inculpatului nu au fost convocați, în aceste condiții fiind audiate mai multe persoane care făceau referire la inculpatul I.A.Ț. Astfel la data de 12 iulie 2004 a fost audiat inculpatul T.S., la datele de 19 și 30 iulie 2004 a fost ascultat inculpatul M.R.S., la 23 iulie 2004 a fost audiată învinuita R.M., la 08 iulie 2004 a fost audiată învinuita I.V., la 13 iulie 2004 învinuitul M.M.M., iar la data de 22 iulie 2004 martorul M.I.

În condițiile în care aceste mijloace de probă au fost administrate cu încălcarea disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta de reglementare în vigoare la data administrării probelor) și a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din CEDO și de art. 21 alin. (3) din Constituția României, prin aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. pen., ele vor fi înlăturate din ansamblul probelor existente în cauză pe motiv de nelegalitate.

În continuare urmează a fi examinate pretinsele activități infracționale imputate inculpatului I.A.Ț., astfel cum acestea sunt înfățișate în așa numitul "tablou infracțional" descris în considerentele Deciziei penale nr. 172/A din 02 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

I. Faptele pretins săvârșite în locuința inculpatului situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera - vara anului 2003 - deținere de droguri în vederea consumului propriu, punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului, oferire de droguri pentru consum.

Prezentarea mijloacelor de probă incriminatorii:

a) - În denunțul scris formulat la data de 18 iunie 2004 în prezența traducătorului autorizat T.S., inculpatul T.S.a relatat următoarele: "În vara anului 2003 am fost împreună cu prietena mea la vila lui I.I.T., situată în cartierul Băneasa în apropierea Academiei de Poliție. Prima oară m-am întâlnit la locuința de mai sus cu I.I.T., E. și o prietenă de-a acesteia pe care o cunosc sub numele de L.. Despre L. știu că înainte cântase cu Elena într-o formație și că era prietenă cu un fotbalist. Cu acea ocazie după ce am stat în curte la piscină, am intrat cu toții în imobil și I.I.T. ne-a pus la dispoziție pentru consum cocaină. Cu această ocazie, atât I.I.T., E., L. și cu mine am consumat cocaină. După o lună a avut loc cea de-a doua întâlnire, la aceeași casă a lui I.I.T., fiind prezenți I.I.T., E., un bărbat pe nume R., prietena mea și cu mine. Despre R. arăt că este un tip înalt cu constituție atletică, păr închis la culoare, prieten cu I.I.T. În aceeași seară la un moment dat R. a scos din buzunar o punguliță cu cocaină și a răsturnat conținutul pe o masă de biliard. I.I.T. a cumpărat cocaina. Am consumat cocaina împreună cu I.I. și E.

Prin declarația dată în aceeași zi - 18 iunie 2004 tot în calitate de inculpat, T.S. a reiterat aspectele referitoare la cele două vizite făcute în locuința inculpatului din cartierul Băneasa.

Ulterior inculpatul T.S. este audiat din nou la data de 12 iulie 2004 ocazie cu care a menționat că "își menține declarațiile și denunțul date la data de 18 iunie 2004".

Fiind audiat în cursul urmăririi penale și la data de 22 septembrie 2003, inculpatul T.S. precizează "La sfârșitul anului 2002/2003 I.I.T. mi-a prezentat-o pe noua lui prietenă E. Am fost în vizită la aceștia în locuința din Băneasa, dar nu-mi amintesc dacă în acea vilă am consumat droguri. În mod sigur Elena nu a consumat niciodată cu noi. Cu ocazia uneia din vizitele din Băneasa, am cunoscut-o și pe L., prietena Elenei, dar nu am consumat droguri împreună cu acestea. După ce am fost arestat l-am cunoscut și pe R.S. și pot preciza cu certitudine că acesta nu mi-a furnizat droguri și nici nu l-am văzut vânzând droguri lui I.I.T. Nu-mi amintesc de incidentul menționat în declarația anterioară cu privire la faptul că R.S. i-a înmânat o pungă de 3 grame lui Ț., pe care am consumat-o eu cu I.I.T. și E. pe masa de biliard, dar precizeze că pe masa de biliard nu se poate porționa cocaină în vederea consumării, deoarece materialul poros absoarbe praful".

Prin aceeași declarație, în legătură cu discordanțele ivite în declarațiile sale, inculpatul a menționat că "declarațiile anterioare le-am dat sub stres, am fost confuz și speriat de ceea ce mi se întâmpla și citind Legea nr. 143/2000 am sperat că dând acele declarații voi beneficia de art. 16".

Cu ocazia confruntării realizate de procuror la data de 26 octombrie 2004 între inculpații I.A.Ț. și T.S., la întrebarea procurorului dacă a consumat vreodată cocaină împreună cu I.A.Ț., răspunsul inculpatului T.S. a fost negativ,iar la întrebarea dacă l-a văzut pe I.I.T. consumând cocaină, răspunsul inculpatului T.S. a fost de asemenea negativ.

Fiind audiat de către instanța de judecată în cadrul primei cercetări judecătorești efectuată în cauză, de această dată în calitate de martor, T.S. a precizat că "în septembrie/octombrie 2003 am fost și la domiciliul inculpatului din zona Băneasa. La locuința acestuia am întâlnit-o pe E. prietena inculpatului, L. o prietenă a Elenei, al cărei nu mi-l aduc aminte. Nu-mi amintesc să fi consumat cocaină".

Cu ocazia aceleiași audieri în calitate de martor, T.S. a menționat că declarațiile date în cursul urmăririi penale, cu excepția celei din 22 septembrie 2004 au fost date într-o stare de confuzie. Astfel martorul precizează: "Am formulat denunțul la Parchet întrucât eram sub presiune. Arăt că de vină era situația pe care am descris-o mai sus, în sensul că copilul meu era la Londra [...]. Arăt că la Parchet procurorul mi-a spus că dacă denunț vreo persoană despre care știu că trafică sau consumă droguri mi se reduce pedeapsa la jumătate. Eu le-am spus la Parchet despre B., D., însă procurorul m-a întrebat anume dacă știe cineva despre I.Ț.".

b) - Numita R.M. a fost audiată în calitate de învinuit mai întâi în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002 din care ulterior s-a disjuns dosarul nr. 202/P/2004. Astfel prin declarația olografă din data de 11 iunie 2004, cât și prin aceea pe formular tipizat din aceeași dată, învinuita R.M. a relatat următoarele: "Tot prin intermediul lui S.T. începând cu anul 2000 am participat la circa 6 petreceri la majoritatea cărora s-a consumat cocaină. Aceste petreceri erau organizate la locuințele lui I.I.T. din zona Primăverii, Aviatorilor și cea din zona Pipera [...]. La aceste petreceri participau prietenele lui I.I.T., în primă fază R.S. și ulterior I.L., una din componentele formației T., slăbuță cu părul lung blond, un băiat ce avea o agenție de bilete pentru avion, B. și asociatul său de la Terasa S. și alți prieteni ai celor menționați mai sus, al căror nume nu îl cunosc [...]. Eu am participat la aceste la aceste petreceri numai însoțită de S.T. S-a consumat cocaină la petrecerile amintite de către S., I.I.T., R.S., I.L., B., asociatul său, eu și posibil alte persoane care au participat. Cunosc că drogurile, respectiv cocaina era procurată de I.I.T. și S. de la următoarele persoane: R., R. (pe care l-am recunoscut după fotografie ca fiind R.N.), un anume L. și I. [...]. Cu certitudine cunosc că I.I.T. și S. au procurat cocaină de câteva ori de la R. și R. Cocaina procurată de I.I.T. și S. era pusă în cadrul petrecerilor amintite la dispoziția celorlalte persoane ce o consumau alături de cei doi amintiți [...]. Precizez că la toate petrecerile la care am participat, cocaina ce era pusă la dispoziție în vederea consumului se afla la vedere respectiv pe o farfurie sau tavă așezată în bucătărie sau sufragerie [...]. Ultima petrecere la care am participat și la care s-au consumat droguri, respectiv cocaină, a fost la locuința lui I.I.T., în cursul anului 2003, înainte de luna septembrie și au participat persoanele amintite anterior, toți consumând cocaină [...]. Precizez că după prezentarea mai multor planșe fotografice am recunoscut următoarele persoane: pe numitul R. în persoana lui R.N., acesta fiind cel de la care procurau cocaină I.I.T. și S.; pe R.S., ea fiind una din participantele la petrecerile despre care au făcut vorbire, unde se consumau droguri puse la dispoziție de către cei în locuințele cărora se organizau petrecerile și anume I.I.T. și S.".

Ulterior la data de 14 iunie 2004, de această dată în dosarul disjuns nr. 202/P/2004, învinuita R.M. a fost din nou audiată, aceasta precizând următoarele: "O primă locație o reprezintă o vilă în care locuia I.I.T., amplasată în cartierul Pipera, mai precis pe str. E.I.N., vila respectivă având două nivele, curtea fiind prevăzută cu piscină, iar gardul de la intrare este înalt, nepermițând vizibilitatea din afară. Vila prezintă două intrări din curtea interioară a casei, una dintre ele fiind prevăzută cu scări care conduc la piscina aflată în spatele casei. În interior la parter se află sufrageria și bucătăria, în același spațiu unde se mai află și o baie ce avea ușa de acces direct din sufragerie. La nivelul superior se aflau mai multe dormitoare, însă cocaina era pusă la dispoziție de I.I.T. celor care participau la petrecere doar în sufrageria imobilului amintit".

În declarația din 23 septembrie 2004 învinuita R.M. a precizat: "Între timp ne-am împrietenit cu I.I.T. și am participat la diverse petreceri date de acesta în locuințele pe care le deținea în diverse zone ale Bucureștiului, respectiv în cartierele Primăverii, Aviatorilor și Pipera. Cu această ocazie am cunoscut-o și pe R.S. care era prietena lui Ț.; ulterior după despărțirea de aceasta ne-a fost prezentată E.L. [...] Personal nu-l cunosc pe R.S., în sensul că nu am stat de vorbă cu acesta niciodată, dar îmi amintesc că o dată în timp ce eram în vizită la I.I.T., la locuința acestuia din zona Pipera a venit o persoană de sex masculin, pe care nu-l pot descrie în amănunt, care a stat câteva minute cu I.I.T. la intrare, iar după plecarea acestuia dintr-o discuție am dedus că era R.S. Nu am văzut ca acesta să-i fi dat lui I.I.T. un pachet sau bani, sau Ț. să-i dea bani și nici ulterior, după plecarea acestuia I.I.T. să consume cocaină. Eu nu am consumat niciodată cocaină la I.I.T. și nici pe I.L. nu am văzut-o consumând.

Prin aceeași declarație, învinuita R.M. și-a precizat poziția în raport cu declarațiile date anterior menționând că: "Revin asupra aspectelor din declarațiile anterioare [...] Am dat acea declarație întrucât am citit Legea nr. 143/2000, respectiv art. 16 și am înțeles că dacă furnizezi informații referitoare la alte persoane care consumă droguri sau își pun locuința la dispoziția acestora în vederea consumării, beneficiezi de reducerea pedepsei la jumătate și am avut sentimentul că acest lucru se așteaptă de la mine. Eram foarte speriată de tot ceea ce se întâmplase, de atmosfera care era și mi s-a adus la cunoștință că pedeapsa prevăzută de lege era de la 10 - 25 ani, situație în care aș fi declarat orice ca să nu fiu implicată.

În primul ciclu procesual pe care l-a parcurs cauza, la termenul de judecată din data de 10 februarie 2005, de data aceasta fiind audiată în calitate de martor, numita R.M. a declarat că: "mențin declarația de la urmărire penală, respectiv pe cea din 22 septembrie 2004, întrucât această din urmă declarație reflectă adevărul [...] M-am întâlnit cu I.Ț. în perioada 2000 - 2003 de aproximativ 5 - 6 ori. La petrecerile la care am participat care erau organizate de I.Ț. se discuta, se asculta muzică. Nu am văzut să se consume cocaină. Am declarat la parchet că la toate petrecerile la care am participat și unde se afla și I.Ț., acesta consuma cocaină și ne punea la dispoziție cocaină, întrucât la urmărirea penală procurorul care instrumenta cauza, în mod indirect mi-a spus că dacă nu voi declara în acest sens, pedeapsa pentru fapta pe care eu am comis-o de trafic de droguri, este de 25 de ani închisoare. Arăt că niciodată nu l-am văzut pe I.Ț. să consume cocaină sau alt drog".

Numita R.M. a fost audiată în calitate de martor și în cadrul cercetării judecătorești efectuată în cauză de către instanța de rejudecare, cu acest prilej aceasta precizând următoarele: "Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul Ț.I.A. consumând cocaină sau vreun alt drog [...] Am fost de aproximativ 2 - 3 ori în locuința inculpatului din cartierul Pipera unde mai erau prezente și alte persoane. Cu prilejul acestor vizite nu mi s-a oferit de către inculpat spre consum cocaină și nici nu am văzut în posesia acestuia vreun astfel de drog. Cu prilejul uneia din vizitele pe care le-am făcut în locuința din Pipera am sesizat că la un moment dat s-a prezentat un bărbat pe care nu îl cunoșteam, care a discutat cu Ț. în dreptul ușii de la intrare, însă eram departe de aceștia și nu am auzit ce au discutat cei doi și nici nu am observat ca acel bărbat să-i fi dat ceva inculpatului. Ulterior am întrebat cine estre acea persoană și mi s-a spus că se numește M.R.S.".

Și în cadrul acestei declarații martora R.M. și-a exprimat cu claritate poziția față de declarațiile date în cursul urmăririi penale, anterior datei de 22 septembrie 2004: "Explicația declarațiilor incriminatoare pe care le-am dat în faza de început a urmăririi penale, constă în aceea că la momentul respectiv aveam calitatea de inculpat; am fost luată pur și simplu de pe stradă, fără nici o citație prealabilă și asupra mea s-au făcut presiuni la modul că voi sta 25 de ani închisoare. Cu prilejul acelei audieri nu am fost asistată de un avocat ales. Consider că declarațiile date în iunie 2004 nu corespund adevărului".

c) - Prin denunțul formulat la data de 19 iulie 2004 în condițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 coinculpatul S.R.M. a precizat următoarele: "În vara anului 2003 cu ocazia unei vizite la locuința lui din Pipera, mi-a spus că știe că am consumat droguri și hârtia despre care îmi vorbise că s-ar afla la garda sa de corp R., confirmă acest lucru [...] și mi-a cerut în mod expres să-i procur și lui cocaină, În primul moment am refuzat dar el a insistat [...] Despre locuința din Pipera a lui I.A.Ț. arăt că era constituită dintr-o casă cu etaj cu piscină, iar gardul împrejmuitor era din lemn cu o înălțime de circa 2 metri, poarta fiind tot din lemn și de înălțime asemănătoare.

Arăt că începând cu vara anului 2003 și până în ianuarie 2004 am procurat cocaină de la N.R.E. și D.R.M. [...]. Începând cu vara anului 2003, i-am dus lui I.A.Ț. cocaină de ordinul gramelor la prețuri variind între 80 - 120 euro/dolari sau contravaloarea în RON. Astfel, în vara anului 2003 i-am dus prima oară cocaină lui I.A.Ț. la locuința acestuia descrisă mai sus, situată în Pipera. La locuința din Pipera i-am dus lui I.A.Ț. de mai multe ori cocaină. Astfel o dată i-am dus cocaină procurată de la D.R., respectiv cantitatea de 8 - 9 grame.

Cu această ocazie am intrat în curtea casei și în casă m-am întâlnit cu I.A.Ț., împreună cu acesta aflându-se, I.L., un cetățean indian pe nume S. și prietena acestuia M. I-am înmânat lui I. punguța cu cocaină, acesta cântărind cocaina cu un cântar al lui S., ocazie cu care am constatat că este o cantitate de 8 grame deși îmi ceruse să-i dau 10 grame. Pentru cele 8 grame, I.A.Ț. mi-a dat o sumă de bani pe care însă nu mi-o amintesc [...] În rest la locuința din Pipera a lui I.A.Ț., i-am dus acestuia de mai multe ori cocaină ce provenea de la N.R.E. în perioada vară - toamnă 2003.

Uneori așa cum am arătat și mai sus mă întâlneam cu I. pentru a-i da cocaina în curtea casei din Pipera. Alteori îi duceam acestuia cocaina introdusă într-un pachet de țigări "K." pe care îl aruncam peste gard. Banii pentru cocaina pe care i-o procuram lui I.A.Ț. îi recuperam de la portarul locuinței inculpatului situată în str. M.E. nr. 3 din București, banii fiind lăsați într-un plic [...]. O dată I.A.Ț. mi-a spus că, cățelul acestuia, un rottwailer de 6 luni, i-a găsit pachetul aruncat peste poartă și l-a apucat cu dinții [...] Tot în Pipera, I.A.Ț. m-a invitat o dată cu ocazia unei procurări de cocaină de la mine să consum și eu din cocaina adusă.

Cu această ocazie I.A.Ț. a consumat din cocaina adusă prin prizare, folosind în acest sens o bancnotă rulată sub forma unui tubușor, cocaina fiind porționată în linii pe o farfurie. Acest lucru s-a întâmplat în interiorul locuinței, în living. În living îmi amintesc că se mai afla o masă de biliard, un televizor cu plasmă iar construcția acestuia era în stil american cu bucătăria încorporată. Din living se făcea accesul direct în curte printr-o ușă".

Prin declarația dată în aceeași zi de 19 iulie 2004, inculpatul M.R.S. a relatat aceleași aspecte prezentate în cuprinsul denunțului sus-menționat, însă pentru considerentele expuse în cele ce preced cu privire la încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, această declarație va fi înlăturată din ansamblul mijloacelor de probă avute în vedere la soluționarea cauzei.

Fiind audiat de către instanța de judecată, la termenul de judecată din data de 18 aprilie 2007, în calitate de martor S.R.M. a precizat "În cursul anului 2003 i-am livrat inculpatului de mai multe ori cocaină la datele și împrejurările arătate în declarațiile date în cursul urmăririi penale și cu privire la care nu mai pot face referiri datorită timpului îndelungat scurs de atunci [...]. Am mers personal de câteva ori la locuința inculpatului din Pipera pentru a-i aduce acestuia cocaină, de față fiind prietena acestuia I.L., precum și alte persoane pe care nu mi le mai amintesc. Nu îmi mai aduc aminte dacă cu prilejul acestor vizite, inculpatul mi-a oferit și mie droguri pentru consum. Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate dacă pe inculpat l-am văzut consumând cocaină, datorită faptului că a trecut un interval lung de timp de atunci și am încercat să dau uitării acest trecut [...]. N-aș putea confirma că l-am văzut pe inculpat oferind spre consum droguri persoanelor prezente din același motiv enunțat anterior [...]. Nu îmi mai aduc aminte dacă am livrat cocaină inculpatului la locuința acestuia din Pipera prin intermediul unor pachete de K. în interiorul cărora se aflau doze de cocaină și pe care eu să le fi aruncat în curtea acestui imobil. Este posibil ca la un moment dat să fi fost sunat de inculpat care să spună că pachetul pe care l-am aruncat în curte a fost luat de cățelul său [...]. Uneori banii pentru cocaina pe care o livram inculpatului îmi erau lăsați de către acesta la portarul locuinței din str. M.E. nr. 3".

Cu ocazia confruntării realizate de procuror la data de 1 noiembrie 2004 între inculpații Ț.I.A. și S.R.M., la întrebarea procurorului "În vara anului 2003 i-ați dus lui I.A.Ț. cocaină în locuința acestuia din Pipera (ați precizat că era prezentă I.L., un prieten S. și prietena acestuia M., inculpatul M.R.S. a răspuns că își menține ceea ce a declarat, dar având în vedere perioada de timp care a trecut de la acel moment nu poate să aducă precizări suplimentare, iar la întrebarea "Cum intrați în posesia banilor reprezentând contravaloarea cocainei vândute?" același inculpat a răspuns "Banii reprezentând contravaloarea cocainei îi primeam prin intermediul portarilor de la locuința din str. M.E. nr. 3".

d) La data de 14 iunie 2004, în dosarul de urmărire penală nr. 202/P/2004 a fost audiat martorul cu identitate protejată G.M. care a precizat următoarele: "Despre I.I.T. mai știu că acesta deține o locuință, vilă în cartierul Pipera. Am fost împreună cu M.R.S., la solicitarea acestuia cu un autoturism la locuința din Pipera a lui I.I.T. pentru ca R. să-i ducă acestuia cocaină. Astfel am fost la începutul verii anului 2003, împreună cu R.S., întrucât acesta nu avea mașină, la locuința sus-menționată. Ajungând acolo, R.S. a discutat telefonic cu I. și au convenit ca R.S. să arunce cocaina peste gradul vilei, urmând ca I. să-și ia drogurile din curte. În acest sens R.S. a coborât din mașină și a aruncat peste gradul vilei un pachet de țigări ce conținea în interior câteva grame de cocaină. Știu că acest pachet de țigări conținea droguri întrucât acestea proveneau de la mine. Pe cocaina respectivă au am primit banii de la R.S. ulterior, prețul fiind de 70 dolari S.U.A./gram. Împreună cu mine și cu R.S. a mai fost și un prieten comun, autoturismul fiind al acestuia. A doua oară am fost împreună cu R.S. la locuința lui I.Ț. pentru ca acesta să-i ducă cocaina peste circa 2 - 3 săptămâni. Cu această ocazie ca și prima dată, în fața porții vilei lui I., după o discuție telefonică purtată de R. cu acesta, R.S. a aruncat tot un pachet de țigări ce conținea o punguță de cocaină ce provenea de la mine, peste gard în curtea vilei. Peste circa 2 minute, noi aflându-ne la o distanță de circa 500 metri de locuința lui I., R.S. a primit un telefon de la acesta, eu auzind discuția dintre cei doi în care R. era certat de către I. că nu a aruncat bine pachetul de țigări cu droguri, întrucât l-a găsit câinele acestuia și se chinuia prietena sa I. să recupereze pachetul de la câine.

Astfel cum rezultă din informările nr. 895/C/94/2005 din 17 mai 2005 și nr. 1637/C/437/2005 din 31 mai 2005 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Inspecție, prin Ordonanța din 1 noiembrie 2004 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism martorul N.R.E., audiat sub identitate protejată de G.M. a fost scos din Programul de Protecție a martorilor, apreciindu-se în acest sens că introducerea în acest program a martorului în discuție prin Ordonanța din data de 7 iulie 2004 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 2 pct. 2 din Legea nr. 682/2002 prin schimbarea calității de coinculpat urmare a rezoluției de disjungere în condițiile în care disjungerea se referă la activitatea infracțională și nu la calitatea inculpatului care nu poate fi schimbată prin acest act de urmărire penală.

Într-o atare împrejurare declarațiile date de N.R.E. sub identitatea sa reală nu pot fi disociate de declarația dată la 14 iunie 2004 de aceeași persoană sub identitate protejată de "G.M.", constituind practic unul și același mijloc de probă.

În faza cercetării judecătorești, numitul N.R.E. a fost audiat asupra aspectelor relevante supuse analizei la termenul de judecată din data de 16 mai 2007, acesta declarând următoarele: "Nu îl cunosc personal pe inculpatul I.A.Ț. [...]. Cred că în primăvara anului 2003 am fost de două ori în cartierul Pipera împreună cu R.S.M. căruia îi dădusem cocaină. O dată am fost în Pipera cu mașina unui prieten H.V.A., iar a doua oară am fost cu mașina mea. Am fost în cartierul Pipera la rugămintea lui R.S. care mi-a spus că trebuie să îi ducă heroină lui I.A.Ț. Ajungând în Pipera am oprit la adresa indicată de R.M.S., acesta a coborât din mașină și a aruncat peste gard un pachet de țigări în care introdusese cocaina pe care i-o dădusem. În aceste împrejurări nu l-am văzut pe inculpatul Ț. ieșind; de altfel în curtea imobilului nu se putea vedea [...]. Când am fost în cartierul Pipera nu știam personal că imobilul în curtea căruia s-a aruncat pachetul de țigări în interiorul căruia se afla cocaina aparține inculpatului Ț., însă acest lucru l-am aflat de la R.M.S.".

e) Fiind audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit, atât prin declarația olografă din data de 16 iunie 2004, cât și prin aceea pe formular tipizat din aceeași dată, numitul H.V.A. a relatat următoarele aspecte: "Arăt că în cursul anului 2003, pe la sfârșitul primăverii, nu-mi mai amintesc cu exactitate data, am fost împreună cu R.M.S. și N.R.E., cu autoturismul meu, marca A. A6, de culoare neagră în zona Pipera. Astfel, ajungând cu autoturismul pe str. I.N., mergând pe drumul dinspre parcul Zoo, a treia aleea la stânga, am virat stânga și după ce am parcurs circa 200 metri am parcat autoturismul în fața porții uneia dintre vile la sugestia lui R.M.S. Menționez că vila respectivă avea atât poarta, cât și gardul din lemn lăcuit și o înălțime de circa 2 metri. În fața porții era parcat un autoturism marca M. de culoare neagră cu geamuri fumurii [...] cunoscut în oraș ca fiind proprietatea lui I.A.Ț. Vila respectivă am aflat de la R.N. ca fiind cea în care locuiește I.I.T. După ce am parcat autoturismul A., M.R.S. a coborât din autoturism, R.N. rămânând în interior și am observat din mașină ce se afla la câțiva metri de poartă că acesta a aruncat peste poartă un pachet de țigări. Eu nu cunosc ce conținea acel pachet de țigări, M.R.S. nespunându-mi ce conține acesta. După aceasta M.R.S. s-a întors în mașină și ne-a spus să mergem".

În cursul cercetării judecătorești, H.V.A., supranumit "S." a fost audiat în calitate de martor, atât în primul ciclu procesual, cât și în cadrul rejudecării cauzei.

În ședința publică din 2 iunie 2005, martorul în discuție a declarat că "Nu-l cunosc pe I.A.Ț. Nu m-am întâlnit niciodată cu acesta în nicio împrejurare [...]. În vara anului 2003 mă aflam cu N.R.E. și cu M.R.S. în autoturism, eu conducând. În zona Pipera, am ajuns în dreptul unei case, unde M.R.S. a coborât din autoturism și a aruncat un pachet de țigări peste gard. Nu cunosc ce se afla în pachetul respectiv, probabil țigări. Nu-mi explic de ce M.R.S. a aruncat pachetul de țigări peste gard. În acest [...] N.R.E. a propus să mergem în zona Pipera, iar pentru că eu locuiam în acea zonă am acceptat [...]. Nu mi s-a părut nimic suspect în comportamentul lui M.R.S. atunci când a aruncat pachetul de țigări peste poartă".

Prin declarația dată în al doilea ciclu procesual al cauzei martorul H.V.A. a reiterat aceleași aspecte precizând următoarele: "Cred că în vara anului 2003, dat fiind faptul că locuiesc în cartierul Pipera am fost rugat de către prietenul meu N.R.E. să îl însoțesc pe acesta și pe M.R.S. undeva pe str. E.I.N. din cartierul Pipera. Am mers acolo cu autoturismul meu și aflându-se pe str. E.I.N. la indicația lui M.R.S. am oprit în dreptul unei vile însă nu aveam cunoștință de faptul că acolo ar locui inculpatul Ț. Anterior opririi în această locație, în mașină nu s-a purtat nicio discuție despre ce anume avea să facă M.R.S. în acest loc. După ce am oprit mașina M.R.S. a coborât și din câte am înțeles, ar fi aruncat ceva peste gardul imobilului, însă eu nu am remarcat fizic acest moment. Imediat după aceea M.R.S. s-a întors în mașină și am plecat mai departe, fără ca ulterior să se fi purtat vreo discuție referitor la scopul venirii în acest cartier".

f) În ceea ce privește procesul verbal de consemnare a declarațiilor martorului cu identitate protejată P.A. din data de 14 iunie 2004, dat fiind faptul că astfel cum rezultă din adresa nr. 341/P/2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din 6 august 2007 prin Ordonanța nr. 303/P/2004 din 1 ianuarie 2004 s-a dispus audierea martorei cu date protejate "P.A." sub numele real de învinuită R.M., întrucât aceasta era cercetată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 4 din Legea nr. 143/2000, susținerile martorului cu date protejate P.A. vor fi considerate ca reprezentând unul și același mijloc de probă cu declarațiile învinuitei R.M. din aceeași dată.

Referitor la pretinsele activități infracționale săvârșite în locuința sa din str. E.I.N. din cartierul Pipera în tot cursul procesului penal inculpatul s-a apărat susținând că este nevinovat.

Analiza și aprecierea mijloacelor de probă anterior evocate.

În procesul de evaluare a acestor mijloace de probă Tribunalul va lua în considerare pe de o parte poziția persoanelor ascultate în raport cu pricina în ansamblul ei și față de inculpat, pentru a aprecia asupra imparțialității acestora, iar pe de altă parte, va ține seama de dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În ceea ce privește cel dintâi aspect ce va fi avut în vedere la aprecierea probelor, poziția persoanelor ascultate față de pricină, nu poate fi ignorat faptul că persoanele care au declarat în acuzare în cursul urmăririi penale, au fost audiate în acea fază procesuală în calitate de învinuiți sau inculpați, urmărind prin intermediul acestor declarații să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul că fiind la rândul lor acuzați de infracțiuni prevăzute de legea pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aveau șansa reală de a beneficia de reducerea pedepsei cu jumătate dacă în timpul urmăririi penale denunțau și facilitau tragerea la răspundere penală a altor persoane.

Astfel, numitul T.S., precizează el însuși în declarația dată în faza urmăririi penale la 22 septembrie 2003 și în față instanței de judecată cu prilejul audierii sale în cadrul primului ciclu procesual (la termenul din 10 februarie 2005) că "declarațiile anterioare le-a dat sub stres, a fost confuz și speriat de ceea ce i se întâmpla și citind Legea nr. 143/2000 a sperat că dând acele declarații va beneficia de art. 16" și că "a formulat denunțul la Parchet întrucât era sub presiune ... la Parchet procurorul i-a spus că dacă denunță vreo persoană despre care știe că trafica sau consuma droguri, se reduce pedeapsa la jumătate el le-a spus despre B., D., însă procurorul l-a întrebat dacă știe ceva despre Ț. ...".

De asemenea, numita R.M., prin declarația dată în calitate de învinuit în cursul urmăririi penale a declarat că "revine asupra aspectelor din declarațiile anterioare ... a dat acele declarații întrucât a citit Legea nr. 143/2000, respectiv art. 16 și a înțeles că dacă furnizează relații referitoare la alte persoane care consumă droguri sau își pun locuința la dispoziție acestora în vederea consumării beneficiază de reducerea pedepsei la jumătate și a avut sentimentul că acest lucru se așteaptă de la ea; era foarte speriată de tot ceea ce se întâmplase, de atmosfera care era și s-a adus la cunoștință că pedeapsa prevăzută de lege era de la 10 la 25 de ani, situație în care ar fi declarat orice ca să nu fie implicată".

În același sens a declarat martora R.M. și cu prilejul audierii sale de către instanța de judecată, în primul ciclu procesual susținând că "procurorul care instrumenta cauza în mod indirect i-a spus că dacă nu va declara în acest sens pedeapsa pentru fapta pe care a comis-o este de 25 de ani închisoare", iar în cadrul celei de-a doua cercetări judecătorești efectuată în cauză a susținut că "Explicația declarațiilor incriminatoare pe care le-a dat în faza de început a urmăririi penale, constă în aceea că la momentul respectiv avea calitatea de inculpat ... și asupra sa s-au făcut presiuni la modul că va sta 25 de ani la închisoare".

În ceea ce îl privește pe numitul M.R.S. și acesta a fost audiat în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, fiind cercetat la rândul său pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din Lege, deținerea de droguri pentru consum prev. de art. 4 din aceeași lege, intenția sa de a beneficia de prevederile de favoare cuprinse în art. 16 din Legea nr. 143/2000 fiind ilustrată fără echivoc chiar la începutul denunțului formulat la data de 19 iulie 2004 prin sintagma "înțelegând să beneficiez de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 denunț următoarele:".

De asemenea această remarcă este pe deplin valabilă și cu privire la numitul N.R.E. care deși în dosarul de urmărire penală nr. 202/P/2004 a fost audiat în calitate de martor sub identitatea protejată de "G.M.", acesta în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002 din care la data de 10 iunie 2004 s-a disjuns dosarul nr. 202/P/2004, era cercetat în calitate de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Relevante sub aspectul scopurilor urmărite de acest inculpat sunt mențiunile cuprinse în raportul de evaluare psihologică întocmit la 12 iulie 2004 de către Oficiul Național pentru protecția Martorilor, aspecte ce reies din informarea nr. 895/C/194/2005 din 17 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Inspecție. Conform acestui raport, N.R.E. este caracterizat astfel: "urmărește cu perseverență ținte legate de interese personale", "rolul redus al scrupulelor morale în viața acestuia, deficiența stăpânirii, îl fac să renunțe la principiile sale și să coopereze atunci când i se oferă alternative", "sentimentele de inadecvare reprimate îi pot determina o atitudine extremă de apărare". Este evidentă așadar și în cazul acestei persoane intenția de a obține beneficiul reglementat de art. 16 din Legea nr. 143/2000 - reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate.

În contextul aspectelor sus-menționate nu se poate face abstracție de faptul că legătura și atitudinea acestor persoane față de pricină este de natură să inducă sentimentul existenței unui anumit interes al acestora vis-a-vis de soluția procurorului cu privire la persoana denunțată, interes care, dat fiind subiectivismul propriu oricărei ființe umane, atunci când este vorba de propria persoană, poate genera nesinceritate sau parțialitate în depoziții.

Pe de altă parte așa cum s-a arătat și în cele ce preced, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

În materie de apreciere a probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în respectarea art. 6 parag. 1 din Convenție, care consacră dreptul la un proces echitabil recunoaște o valoare deosebită principiului contradictorialității, stabilind în sarcina judecătorului obligația de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu, punând accent pe obligația de a oferi fiecărei părți posibilitatea de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său.

Tot cu privire la administrarea probelor și la aprecierea lor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii (CEDO - Hotărârea din 06 decembrie 1998 în cauza Barbera, Messeque și Jabardo vs. S.).

Procedând la aprecierea probelor în perspectiva argumentelor anterior prezentate, Tribunalul a constatat că nu ne aflăm în prezența unor probe certe de vinovăție care să demonstreze, dincolo de orice îndoială, săvârșirea de către inculpatul I.A.Ț. a unora dintre pretinsele fapte petrecute în locuința acestuia situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera - oferire de droguri pentru consum, deținere de droguri pentru consum propriu și punere la dispoziție a locuinței pentru consum ilicit de droguri.

În concret, martorii T.S. și R.M., încă din faza de urmărire penală (declarații din 22 septembrie 2004 și respectiv 23 septembrie 2004) și-au retractat declarațiile inițiale formulate în faza de început a urmăririi penale, prin care îl acuzau pe inculpatul Ț.I.A. că în cursul anului 2003 le-ar fi oferit lor și altor persoane cocaină spre consum, punându-le în acest sens la dispoziție locuința sa situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera și că l-ar fi văzut pe acesta consumând cocaină în aceleași împrejurări în această locație. Această poziție procesuală, de revenire asupra celor declarate inițial, a fost menținută de martorii în discuție și cu prilejul audierii lor de către instanța de judecată în condițiile de publicitate și contradictorialitate.

Dat fiind faptul că cei doi martori, au argumentat credibil în fața instanței de judecată, retractarea declarațiilor inițiale date în acuzarea inculpatului Ț.I.A., justificarea acestei modificări a poziției lor procesuale fiind legată în principal de existența, la momentul formulării declarațiilor acuzatoare, a unui interes personal vizând aplicarea beneficiului prevăzut de art. 16 C. pen. în cazul infracțiunilor pentru care erau cercetați, ceea ce este de natură să afecteze parțialitatea lor, iar pe de altă parte, având în vedere valoarea jurisprudenței CEDO care statuează asupra necesității ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a unui litigiu să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu, Tribunalul nu a putut considera că declarațiile celor doi date, în faza de început a urmăririi penale, ar avea caracterul unor probe certe de vinovăție.

În acest context, susținerile lui M.R.S., audiat în faza de urmărire penală în calitate de inculpat, iar în faza cercetării judecătorești, în calitate de martor, (conform cărora i-a adus o dată lui I.A.Ț., la locuința acestuia din Pipera, cocaină procurată de la D.R.M., de față fiind I.L., T.S. și prietena acestuia M., cocaina fiind cântărită de Ț. cu un cântar al lui S., uneori se întâlnea cu I. în curtea casei din Pipera pentru a-i da cocaina, iar cu ocazia unei procurări de cocaină a fost invitat de Ț. să consume și el din cocaina adusă, văzându-l cu acest prilej pe inculpat cum a consumat cocaină prin prizare cu ajutorul unei bancnote rulate nu sunt suficiente prin ele însele să dovedească pretinsele activități infracționale imputate inculpatului Ț.I.A., cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat în cele ce preced, și sinceritatea și parțialitatea acestui martor sunt afectate de existența interesului urmărit prin formularea declarațiilor în acuzare - aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

De altfel, chiar făcând abstracție de faptul că declarațiile inițiale ale învinuitei R.M. și ale inculpatului T.S. au fost ulterior retractate, din examinarea acestora se poate constata că nu se coroborează nici între ele și nici cu declarațiile inculpatului/martorului M.R.S., între acestea existând serioase contradicții care le afectează grav veridicitatea sau fiind contrazise sub unele aspecte de alte probe existente în cauză.

Astfel, prin denunțul formulat la data de 18 iunie 2004 și prin declarația făcută la aceeași dată, inculpatul T.S. relatează despre două vizite făcute la locuința inculpatului Ț. din cartierul Pipera în vara anului 2003. Cu privire la cea dintâi vizită martorul relatează că în locuința inculpatului s-a întâlnit cu I.I.T., E. și o prietenă a acesteia pe nume L. (e vorba de L.S.) și cu această ocazie cu toții au consumat cocaină pusă la dispoziție de I.A.Ț.

Este de observat că aceste susțineri ale inculpatului nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă existent la dosarul cauzei și nici măcar cu declarațiile învinuitei R.M. date în datele de 11 iunie 2004 și 14 iunie 2004, întrucât respectivele declarații ale acesteia din urmă sunt confuze și au un caracter general. În concret, prin declarațiile din 11 iunie 2004 învinuita R.M. precizează că începând cu anul 2000, împreună cu prietenul său T.S. a participat la circa 6 petreceri organizate în locuințele lui I.A.Ț., la fiecare dintre acestea consumându-se cocaină oferită de Ț. Cu toate că învinuita precizează și o listă de persoane care obișnuiau să participe la aceste petreceri, totuși aceasta nu oferă detalii concrete cu privire la data și participanții la eventualele petreceri organizate în locuința din Pipera pentru ca declarațiile sale să se bucure de credibilitate. Mai mult decât atât, prin aceste declarații învinuita susține că I.A.Ț. procura cocaina de la N.R.E. pe care-l și recunoaște după planșa foto, or acest aspect nu este confirmat de martorul N.R.E., care în fața instanței de judecată a precizat în mod expres că nu îl cunoaște personal pe inculpatul I.A.Ț. fiind evidentă așadar poziția confuză a învinuitei în privința împrejurărilor relatate.

În plus, persoanele amintite de inculpatul T.S. ca fiind de față la cea dintâi vizită a sa în locuința inculpatului Ț. din cartierul Pipera, nu confirmă susținerile sale cum că în această locație s-ar fi consumat cocaină pusă la dispoziție de inculpatul Ț. Astfel, fiind audiată în cursul urmăririi penale în calitate de învinuită, E.C. (cunoscută sub numele de I.L.) a declarat că "Nu l-am văzut niciodată pe I.A.Ț. consumând droguri ... Am invitat la locuința mea din Pipera o prietenă L.S., dar nu am consumat niciodată droguri cu aceasta și nici nu cred că e consumatoare de droguri".

De asemenea, și prin declarația dată în calitate de martor în fața instanței de judecată în primul ciclu procesual, E.C. a menționat că "nu l-am văzut vreodată pe inculpat consumând droguri la petreceri organizate".

Totodată, martora S.L., audiată în faza urmăririi penale la data de 13 octombrie 2004 a precizat următoarele: "Cu ocazia inaugurării casei din str.I.N., I.A.Ț. a organizat o petrecere, ocazie cu care mi-a fost prezentat un cetățean indian pe nume S. ... A fost singura oară când m-am întâlnit cu S. ... Nu s-au consumat droguri la această petrecere. Sunt de acord să fiu confruntată cu S., care a afirmat că împreună cu mine, cu E.C. și I.A.Ț., am consumat cocaină, declarație neadevărată". În cursul cercetării judecătorești efectuată în dosarul nr. 6314/2005, martora și-a menținut această declarație dată în cursul urmăririi penale.

Un al doilea episod la care face referire inculpatul T.S. prin denunțul și declarația formulate la data de 18 iunie 2004 ca fiind petrecut tot în locuința inculpatului Ț. situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera, constă în aceea că în timp ce se afla în vizită în această locuință a inculpatului, la această întâlnire fiind prezenți I.I.T., E., prietena sa M. și un băiat pe nume R., acesta din urmă a scos din buzunar o punguță ce conținea 3 grame de cocaină și a răsturnat conținutul pe o masă de biliard, inculpatul Ț. cumpărând cocaina, după care au consumat-o împreună, el, I.I.T. și E.

Cu toate că în declarațiile sale și inculpatul/martorul M.R.S. relatează despre o livrare de cocaină către inculpatul I.A.Ț. la locuința acestuia din Pipera în prezența lui T.S., a E.C. și a M.R., susținerile celor doi nu pot fi coroborate întrucât între ele se remarcă contradicții flagrante de natură a le știrbi credibilitatea și obiectivitatea. Astfel, în timp ce inculpatul T.S. relatează că la această întâlnire la care a participat și un anume R., la un moment dat acesta a scos din buzunar o punguță de aproximativ 3 grame de cocaină răsturnând conținutul pe masa de biliard, după care au consumat el, E. și I.A.Ț., M.R.S. susține că în prezența I.L., a cetățeanului indian pe nume S. și a prietenei acestuia M., i-a înmânat lui I.A.Ț. punguța cu cocaină, acesta cântărind-o cu un cântar al lui S., constatând că este o cantitate de 8 grame și nu 10 grame cât de fapt îi ceruse. Așadar, declarațiile celor doi se contrazic reciproc cu privire la împrejurările de fapt relatate și niciuna dintre ele nu este susținută de vreun alt element probator existent la dosarul cauzei pentru a se trage concluzia veridicității acestora.

În acest sens, așa cum s-a arătat anterior, declarațiile învinuitei R.M. din 11 iunie 2004 au un caracter general și abstract, neoferind date concrete cu privire la aspectele relatate de M.R.S. sau T.S. și mai mult decât atât, prin declarația dată la 23 septembrie 2004, precum și cu ocazia audierii sale în calitate de martor de către instanța de judecată, aceasta precizează că în timp ce se afla într-o vizită în locuința inculpatului Ț. din cartierul Pipera, își amintește că a venit o persoană de sex masculin care a stat de vorbă cu I.A.Ț. câteva minute la intrare, ulterior aflând că acesta era M.R.S., însă nu a observat că acesta să-i fi dat ceva lui Ț. sau acesta să-i fi dat bani acelui bărbat, iar după plecarea acestuia nu s-a consumat cocaină, așa cum de altfel nici cu prilejul altor vizite nu i-a fost oferită cocaină pentru consum de către inculpat și nu a văzut pe alte persoane consumând cocaină în locuința inculpatului, infirmând așadar atât susținerile lui M.R.S. cât și pe cele ale lui T.S.

Totodată, învinuita E.C., persoană despre care M.R.S. și T.S. amintesc că ar fi fost prezentă la întâlnirile despre care relatează, a declarat următoarele: "Cu ocazia inaugurării casei din Băneasa ce a avut loc în primăvara sau vara anului 2003 i-am cunoscut pe S. și M., precum și pe R.S. ... La această petrecere s-au consumat băuturi alcoolice și nici într-un caz droguri ... Nu cunosc dacă S. avea un cântar. Nu l-am văzut pe acesta folosindu-l în locuința mea pentru a cântări droguri", aceasta menținându-și aceste susțineri și cu prilejul audierii sale ca martor în instanță, astfel încât prin declarațiile acesteia sunt o dată în plus contrazise afirmațiile lui M.R.S. și T.S. la care s-a făcut anterior referire.

În plus, afirmațiile numitului M.R.S. cum că cu ocazia unei lucrări de cocaină a fost invitat de către inculpatul Ț. să consume și el din cocaina adusă și că în aceleași împrejurări, aflându-se în livingul locuinței l-ar fi văzut pe inculpat consumând prin prizare din cocaina porționată în linii pe o farfurie nu au suport probator, ele nefiind susținute de vreun alt mijloc de probă existent la dosarul cauzei.

Ba mai mult decât atât, susținerile lui M.R.S. în sensul că banii pentru cocaina pe care i-o procura lui I.A.Ț. îi recupera de la portarul locuinței inculpatului situată în str. M.E. nr. 3 din București unde erau lăsați într-un plic sunt contrazise de martorii L.E., S.F și F.N., toți trei fiind angajați ca portari pentru asigurarea pazei locuinței inculpatului din str. M.E. nr. 3. În concret cei trei martori au declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, în primul ciclu procesual că nu au primit niciodată de la I.A.Ț., bani sau pachete pentru a le înmâna unor terțe persoane și cu atât mai puțin numitului M.R.S. pe care l-au cunoscut de la televizor abia după izbucnirea scandalului.

De asemenea, nici împrejurarea că învinuiții M.R.S. și R.M. au descris în detaliu locuința inculpatului situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera nu poate constitui un aspect temeinic de acuzare a inculpatului, întrucât nici măcar acesta nu a contestat vreodată că cele două persoane au venit în diverse împrejurări în această locuință, astfel încât erau în măsură să o și descrie.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, infracțiunile prev. de art. 2, art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 sunt infracțiuni care au un obiect material - drogurile, ceea ce presupune sub aspectul probațiunii că este necesară utilizarea unor mijloace de investigație specifice prin care să se dovedească în mod obiectiv existența obiectului material.

Din această perspectivă, se poate constata că în cauză obiectul material al infracțiunilor pretins săvârșite de inculpat în locuința situată pe str. E.I.N. din cartierul Pipera lipsește în materialitatea sa în sensul că nu s-a făcut dovada existenței drogurilor (a cocainei) pe care inculpatul ar fi deținut-o pentru consumul propriu sau ar fi pus-o la dispoziția prietenilor săi în vederea consumului ilicit în propria sa locuință, iar în acest context se pune problema dacă în lipsa dovedirii existenței obiectului material al infracțiunilor ce-i sunt imputate (o anumită cantitate de cocaină) și care să fi fost ridicat de către organele judiciare care au efectuat ancheta în vederea examinării în laborator și apoi a aplicării măsurilor de siguranță prev.de art. 17 al.1 din Legea nr. 143/2000, este admisibilă dovedirea săvârșirii unor asemenea infracțiuni inclusiv pe baza declarațiilor de martori.

Problematica pe care o suscită din punct de vedere probator infracțiunile la regimul traficului și consumului ilicit de droguri este deosebit de sensibilă, întrucât proba este reprezentată de un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, iar pentru dovedirea acestui element de fapt, mijlocul de probă prin care se constată trebuie să fie de natură a contura pe deplin și în mod convingător în cazul unei soluții de condamnare, existența infracțiunii și a vinovăției persoanei cercetate și să nu aibă o valoare aleatorie ca în cazul declarațiilor de martori.

Față de toate considerentele anterior expuse cu privire la analiza și aprecierea probelor, Tribunalul a considerat că pronunțarea unei hotărâri de condamnare nu se poate fundamenta pe baza unor probe lapidare, confuze, contradictorii, lipsite de obiectivitate sau generice după caz și că în speța de față, aflându-ne în prezenta unor astfel de probe, prin intermediul lor, nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, că în cursul anului 2003, în timp ce se afla în locuința sa din cartierul Pipera, în prezența altor persoane, inculpatul I.A.Ț. ar fi deținut cocaină pentru consumul propriu și ar fi oferit și celorlalți astfel de droguri pentru consum ilicit punându-le în acest sens la dispoziție, cu știință locuința proprie.

Din coroborarea declarațiilor date de M.R.S. cu cele ale martorilor N.R.E. și H.V.A. - redate mai sus - precum și cu procesul verbal de redare a mesajului tip SMS, trimis de M.R.S. inculpatului Ț.I.A. la data de 06 octombrie 2004 ora 00.14, interceptat autorizat, conform căruia conținutul mesajului este "Ieși în curte. Ai un K.", Tribunalul reține ca fiind dovedită împrejurarea că M.R.S. s-a deplasat de două ori la locuința inculpatului Ț.I.A. situată pe str. E.I.N. din cartierul Băneasa în vara sau toamna anului 2003, odată fiind însoțit atât de N.R.E., cât și de H.V.A., deplasarea făcându-se cu autoturismul acestuia din urmă, iar a doua oară fiind însoțit numai de N.R.E. și că de fiecare dată acesta a aruncat în curtea imobilului aparținând inculpatului câte un pachet de țigări K.

Cu toate că martorii S.M.R. și N.R.E. au susținut că în interiorul respectivelor pachete de țigări K. se aflau de fapt doze de heroină și că inculpatul ar fi intrat în posesia acestora, în considerarea argumentelor anterior expuse cu privire la exigențele probațiunii în cazul infracțiunilor ce au ca obiect material drogurile și luând în considerare și aprecierile făcute cu privire la poziția procesuală interesată a celor doi martori, Tribunalul nu a putut reține ca fiind dovedit, în mod cert, faptul că pachetele de țigări K. aruncate de M.R.S. în curtea locuinței inculpatului din Pipera conțineau cocaină. De altfel, martorul H.V.A. a susținut în mod constant în declarațiile sale că nu a avut cunoștință despre conținutul pachetului de țigări aruncat peste gard de M.R.S., în mașină nepurtându-se nicio discuție referitor la acest aspect.

Tocmai de aceea, în lipsa unor dovezi certe și obiective cu privire la existența obiectului material al infracțiunii, Tribunalul a apreciat că cele două împrejurări de fapt relatate de M.R.S., N.R.E. și H.V.A. nu pot realiza conținutul constitutiv al infracțiunilor de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev.de art. 4 al.1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

II. Faptele pretins săvârșite în str. P. nr. 16 A din București (adresă unde locuiește martorul M.R.S.) - deținere de droguri în vederea consumului propriu - 10 octombrie 2003 și 11 octombrie 2003.

Prezentarea mijloacelor de probă incriminatorii:

a) - Prin denunțul formulat în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitor la aceste presupuse activități infracționale ale inculpatului Ț.I.A., coinculpatul M.R.S. a declarat următoarele. "Mai arăt că I.A.Ț. mai procura droguri de la mine și de la N.R.E., ce erau lăsate pentru a intra în posesia lor în curtea imobilului sub pervazul de tablă al unui fost geam ce fusese zidit. Astfel, în vara anului 2003 eu i-am lăsat o singură dată o punguliță de cca 1 gr cocaină sub pervazul din tablă. După aceasta I.A.Ț. a venit și a luat ulterior cocaina din acel loc. De circa 2 ori au mai fost lăsate în același loc, situat pe str. P. nr. 16A de către N.R.E.. Acesta a lăsat în cele două dăți cca 1 - 2 gr cocaină, de fiecare dată N.R.E. neștiind că acestea erau destinate lui I.A.Ț., el crezând că sunt pentru mine. Banii pentru cocaina lăsată lui I.A.Ț. sub acel pervaz au fost recuperați de către mine de la portarul angajat să asigure paza imobilului din str. M.E. nr. 3 și înmânați lui N.R.E. Îmi amintesc că la un moment dat, într-o convorbire telefonică, purtată cu I.A.Ț. acesta mi-a spus că încercând să pătrundă în curtea din str. P. nr. 16 A a găsit poarta închisă și nu a putut intra astfel pentru a lua cocaina de sub pervaz întrucât a ieșit o vecină care a auzit zgomote, astfel fiind nevoit să plece".

Cu prilejul confruntării realizată de procuror la data de 01 noiembrie 2004 intre inculpatul I.A.Ț. și martorul S.M.R., la întrebarea "Mențineți cele declarate în sensul că i-ați lăsat inculpatului I.A.Ț. cocaină sub un pervaz în curtea imobilului din str. P. nr. 16A?", S.R.M. a răspuns: "Mențin cele declarate cu precizarea că personal o singură dată am pus cocaină sub pervaz. Când eu eram plecat din București și I.A.Ț. îmi cerea cocaină, apelam la N.R.E., care lăsa drogurile sub pervaz, dar nu pot preciza cine le lua". În aceleași împrejurări martorul S.R.M. a fost întrebat "Există o convorbire telefonică din care rezultă că I.A.Ț. s-a deplasat la locuința dvs. dar a găsit ușa încuiată și a avut un conflict verbal cu o vecină?", răspunsul acestuia a fost următorul: "Am purtat acea convorbire și cred că se referă la faptul că N. i-a lăsat sub pervaz cocaină. Precizez că poarta se încuia pe timpul nopții". Vis-a-vis de aceste susțineri ale lui S.M.R., inculpatul Ț. s-a apărat precizând că "Nu este adevărat. Precizez că am fost la pescuit cu M.R.S. și alți prieteni (I., prietena lui R., A.) și la întoarcere, mașina mea care era încărcată cu obiecte de pescuit a rămas la R.S. și ulterior, seara am fost să recuperez cheia pentru a-mi lua mașina. Întrucât nu mai fusesem niciodată la R. acasă, nu am găsit adresa foarte ușor, sunând la altă adresă. Am avut ca punct de reper Restaurantul Izvorul Rece. Nu-mi amintesc dacă am fost însoțit de cineva. În acea seară nu m-am întâlnit cu R. și nici nu am găsit adresa sau dacă am găsit-o era poarta încuiată. Cert este că mașina am recuperat-o a doua zi".

Prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, în al doilea ciclu procesual al cauzei, în calitate de martor, M.R.S. a declarat "Inculpatul nu a venit personal niciodată la mine acasă în prezența mea, însă nu îmi mai aduc aminte dacă i-am lăsat acestuia vreodată cocaină în ascunzătoare. Nu îmi amintesc conținutul convorbirii în cursul căreia inculpatul îmi spunea că nu poate să intre în curtea locuinței mele întrucât poarta este încuiată".

b) - Fiind audiat sub identitatea protejată de G.M., la data de 14 iunie 2004, martorul N.R.E. nu a precizat absolut nimic în legătură cu împrejurările de fapt relatate de M.R.S. prin denunțul din 19 februarie 2004 (referitor la preluarea de cocaină de către I.A.Ț. de sub pervazul din tablă al ferestrei imobilului din str. P. nr. 16A).

În cadrul cercetării judecătorești, prin declarația din 16 mai 2007, martorul N.R.E. a declarat următoarele: "La rugămintea lui M.R.S., i-am lăsat de câteva ori cocaină sub pervazul unei ferestre de la locuința acestuia, însă datorită trecerii timpului îmi este greu să îmi amintesc de ce m-a rugat M.R.S. să îi las cocaina în acest loc și cui îi era destinată. Cocaina urma să fie luată din acel loc de către M.R.S.

Cu privire la aceste aspecte relatate de M.R.S., inculpatul Ț.I.A. în mod constant s-a declarat nevinovat.

Analiza și aprecierea probelor înfățișate mai sus.

Sub acest aspect se cuvine a fi precizat mai întâi faptul că se mențin pe deplin valabile constatările făcute anterior de instanță cu privire la poziția procesuală a martorilor S.R.M. și N.R.E. față de pricină, în contextul calității inițiale a acestora (M.R.S. a avut calitatea de inculpat în aceeași cauză, iar N.R.E. în cauza "mamă" din care s-a disjuns dosarul nr. 20215/2004) și a scopului urmărit - aplicarea disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000 - ceea ce pune problema sincerității și imparțialității lor.

Totodată, își găsesc pe deplin justificare și considerațiile anterioare ale instanței făcute cu privire la exigențele probațiunii în cazul infracțiunilor de droguri, infracțiunea examinată, prev.de art. 4 din Legea nr. 143/2000 având un obiect material a cărui existență trebuie dovedită pentru a se reține ca fiind probată însăși existența infracțiunii.

Procedând la examinarea probelor, înfățișate cu privire la această infracțiune, din perspectiva disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a constatat că acestea nu sunt în măsură să dovedească în mod convingător existența faptei imputată inculpatului, respectiv că acesta ar fi intrat în posesia unor droguri (cocaină) ascunse sub pervazul din tablă al unei fost ferestre a imobilului situat în str. P. nr. 16A, pe care să le fi deținut în vederea consumului propriu.

În acest sens se constată că susținerile martorului M.R.S. au caracterul unor afirmații singulare, izolate, nesusținute de nici un alt mijloc de probă existent în cauză, astfel încât sunt inapte de a dovedi prin ele însele împrejurările de fapt pe care le evocă.

Declarațiile martorului N.R.E. se coroborează cu susținerile martorului M.R.S. dar numai sub aspectul împrejurării că acesta din urmă la solicitarea celui dintâi, a lăsat de mai multe ori cocaină sub pervazul din tablă din curtea imobilului situat în str.P. nr. 16A, însă același martor a precizat în mod expres că, cocaina urma să fie luată din acel loc de către S.R.M. În rest, martorul N.R.E. nu face nicio referire la vreun act de conduită al inculpatului Ț. referitor la procurarea de cocaină pentru consumul propriu din ascunzătoarea aflată în curtea locuinței lui M.R.S.

În plus, nici convorbirea telefonică la care face referire în declarațiile sale martorul M.R.S., chiar dacă procesul-verbal de redare a conținutului acesteia nu se află atașat la dosarul cauzei, nu poate avea caracterul unei probe în acuzare, întrucât astfel cum susține însuși martorul M.R.S., din cuprinsul ei rezultă că inculpatul din diverse motive nu a intrat în curtea imobilului din str. P. nr. 16A.

În același context este demn de remarcat și faptul că susținerile lui M.R.S. cum că banii pentru cocaina vândută inculpatului Ț. îi recupera de la portarii imobilului situat pe str. M.E. nr. 3, sunt infirmate de martorii L.E., S.F. și F.N., persoane angajate să asigure paza locuinței anterior menționate și care așa cum s-a mai arătat și în cele ce preced, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată au declarat că nu i-au predat niciodată lui M.R.S. bani sau alte obiecte lăsate de inculpatul Ț., acest lucru fiindu-le de altfel interzis în cadrul atribuțiilor de serviciu.

Pe de altă parte, în cauză nu a fost probată existența obiectului material al infracțiunii, respectiv a cocainei pe care inculpatul ar fi preluat-o din ascunzătoarea aflată în curtea locuinței lui M.R.S. și ar fi deținut-o pentru consumul propriu.

Totodată, nu se înțelege de ce, imediat după ce a fost reținut de către organele judiciare, inculpatului, care era suspectat pentru săvârșirea infracțiunii la regimul legislației drogurilor, inclusiv pentru deținere de droguri (cocaină) în vederea consumului propriu, nu i s-a efectuat analiza toxicologică, o probă cu valoare științifică deosebit de importantă, pentru a se stabili dacă persoana este sau nu consumatoare de cocaină, astfel încât pe fondul unei constatări cu caracter obiectiv să se poată eventual face coroborări cu declarații de martori.

În raport de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, că această faptă imputată inculpatului există, respectiv nu s-a făcut dovada indubitabilă a niciunui act de conduită exterioară a inculpatului privitor la preluarea și deținerea de droguri (cocaină) procurate din str. P. nr. 16A.

III. Faptele pretins săvârșite în locuința inculpatului situată pe str. M.E. nr. 3 din cartierul Aviatorilor - deținere de droguri în vederea consumului, punerea la dispoziție a locuinței în vederea consumului și oferire de droguri pentru consum.

Prezentarea mijloacelor de probă

a) - Prin denunțul formulat la data de 19 iulie 2004, inculpatul M.R.S. a declarat în legătură cu aceste presupuse fapte: "I-am dus lui I.A.Ț. cocaină și la locuința acestuia situată pe str. M.E. nr. 3 din București. Astfel în toamna anului 2003 i-am dus circa 2 grame de cocaină lui I. Am intrat în curtea imobilului pe o poartă din fier ce se deschidea automat și am fost primit de către prietena sa I.L.. Aceasta mi-a spus că I. dormea și după circa 20 de minute, timp în care am discutat cu I., a apărut mai întâi o persoană de sex feminin ce s-a recomandat a fi E. și în final I.A.Ț..

I. și E. păreau a fi sub influența băuturilor alcoolice. Menționez că până să vină I. și E., eu i-am dat circa 1 - 2 grame cocaină lui I.L., drogurile rămânând la aceasta. După ce a ieșit și I., I. mi-a înmânat suma de bani pentru droguri. A doua oară, i-am mai dus lui I.A.Ț. cocaină la locuința din str. M.E. nr. 3, în luna ianuarie 2004 cu această ocazie, I. m-a invitat în casă, în living, fiind de față și I.L. Acolo după ce eu i-am înmânat o punguliță cu circa 1 - 2 grame cocaină, acesta a luat pungulița și a răsturnat conținutul pe o farfurie, așezând-o pe masă.

După aceasta I.A.Ț. a porționat cocaina în linii și a consumat cocaină prin prizare. Cu această ocazie I. mi-a oferit și mie să consum cocaină de pe farfurie însă eu l-am refuzat. Înainte de a pune cocaina pe farfurie pentru consum I.A.Ț. a sunat-o pe E. pentru a veni și aceasta. În circa 20 minute a venit și E. cred că cu un taxi. E. a consumat și ea cocaină prin prizare de pe farfuria arătată mai sus, fiindu-i oferită în acest sens de către I.A.Ț. După aceasta I. mi-a dat banii pe cocaină, iar eu am plecat. Despre E. arăt că este în vârstă de circa 20 - 25 de ani cu o înălțime de circa 1,70 m, păr șaten, despre care însă cred că era vopsit în această culoare, față ovală, păr tuns la nivelul umerilor, constituție astenică, bust mare.

Totodată despre locuința din Primăverii, str. M.E. nr. 3, arăt că în curte se află un părculeț în formă de cerc populat cu arbuști (brazi, plante). Casa are etaj și este deschisă la culoare. După ce se parcurg treptele de la intrare se pătrunde într-un hol în care se află pe jos o blană de urs. Din acest hol se dă în living, care la rândul său dă în bucătărie, având totodată acces și către curtea din spatele casei. Din hol de asemenea se face accesul în alte camere și un birou, precum și către o garderobă. Casa este prevăzută cu o scară interioară".

Cu ocazia confruntării dintre inculpatul Ț. și martorul M.R.S., acesta a precizat că își menține declarațiile anterioare conform cărora în luna ianuarie 2004 i-a dus lui I.A.Ț. în locuința sa din str. M.E. nr. 3, circa 1 - 2 grame cocaină din care acesta a consumat împreună cu I.L. și cu prietenă E., invitată de Ț., pe aceasta cunoscând-o anterior, în cercul de cunoștințe al lui I.A.Ț., aceste aspecte fiind contestate de către inculpat care a precizat că nu este adevărat.

În cursul cercetării judecătorești, în cadrul celui de-al doilea ciclu procesual al cauzei, audiat fiind de data aceasta în calitate de martor, M.R.S. a declarat în legătură cu aceste aspecte următoarele: "L-am vizitat pe inculpat și în locuința din str. M.E., motivul fiind posibil acela de a-i duce cocaină dar și din alte motive". Prin aceeași declarație martorul mai precizează "Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate, dacă pe inculpat l-am văzut consumând cocaină, datorită faptului că a trecut un interval lung de timp de atunci și am încercat să dau uitării acest trecut. N-aș putea confirma că l-am văzut pe inculpat oferind spre consum droguri persoanelor prezente din același motiv enunțat anterior".

b) - Prin declarația olografă și aceea pe formular tipizat date la 11 iunie 2004 în calitate de învinuit în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002, numita R.M. a formulat acele susțineri cu caracter general care au fost prezentate la punctul I, referitoare la cele circa 6 petreceri la care aceasta ar fi participat împreună cu T.S. începând cu anul 2000, organizate în locuințele inculpatului Ț.I.A. din zona cartierelor Pipera, Primăverii și Aviatorilor și la care susține ea s-ar fi consumat de fiecare dată droguri de către persoanele participante, droguri puse la dispoziție de Ț.I.A. În afara aspectelor redate la punctul I, învinuita a mai precizat prin aceste declarații următoarele: "Pe I.L. am văzut-o de două ori consumând cocaină pe care știu că i-o punea la dispoziție I.I.T. în locuințele acestuia de la locațiile mai sus amintite".

În completarea declarațiile din 11 iunie 2004, fiind audiată tot ca învinuit la 14 iunie 2004, numita R.M. a descris locațiile unde susținea că au avut loc petrecerile la care s-a consumat cocaină. În acest sens ea a declarat că "A treia locație este reprezentată tot de o locuință a lui I.I.T., mai precis o vilă amplasată în București, B-dul M.E. nr. 3, vila respectivă fiind prevăzută cu o curte interioară în care se afla o fântână arteziană, iar la parter, singurul loc în care am avut acces, se află o sufragerie și o bucătărie separată, în sufragerie, I.I.T. oferind spre consum cocaină participanților la petrecerile organizate în această locuință".

În cuprinsul declarației dată în 23 septembrie 2004, învinuita R.M. a reconfirmat faptul că a participat la diverse petreceri date de inculpatul I.A.Ț. în locuințele pe care acesta le deținea în diverse zone ale Bucureștiului, respectiv în cartiere Primăverii, Aviatorilor și Pipera, petreceri la care participau prietenele inculpatului (R.S. sau I.L.) precum și alte persoane (B. și cei doi frați ai săi, S. și D., F. și S. - patronii de la K., A.S., etc.), ce făceau parte din grupul lor de prieteni, însă aceasta nu mai susține ca în declarațiile anterioare că la respectivele petreceri s-ar fi consumat cocaină pusă la dispoziție de I.A.Ț., ba dimpotrivă așa cum s-a arătat și la punctul I, își retractează declarațiile anterioare despre care precizează că nu corespund adevărului și că au fost date din dorința de a beneficia de dispozițiile de favoare cuprinse în art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În cadrul cercetării judecătorești, audiată în calitate de martor, în primul ciclu procesual al cauzei, numita R.M. a precizat că "la petrecerile la care am participat și care erau organizate de I.I.T. se discuta, se asculta muzică. Nu am văzut să se consume cocaină. Am declarat la parchet că la toate petrecerile la care am participat și unde se afla și I.I.T. acesta consuma cocaină și ne punea la dispoziție cocaină, întrucât la urmărirea penală procurorul care instrumenta cauza, în mod indirect mi-a spus că dacă nu voi declara în acest sens, pedeapsa pentru fapta pe care am comis-o de trafic de droguri este de 25 de ani închisoare", iar în cadrul celei de-a doua cercetări judecătorești efectuată în cauză, martora a declarat că "Împreună cu T.S. am fost odată în vizită în locuința inculpatului Ț. din str. M.E.. În această locuință alături de inculpat am găsit pe prietena sa, și încă o persoană despre care nu îmi mai aduc amintesc cine era. Aici am stat în jur de o oră, unde am stat de vorbă în sufragerie servind ceva, Cu acest prilej nu l-am văzut pe M.R.S. venind în această locuință. În cursul acestei vizite nu s-au oferit droguri spre consum și nici nu s-a consumat cocaină de către vreuna din persoanele prezente".

c) În ceea ce-l privește pe martorul T.S., cu toate că în descrierea așa numitului "tablou infracțional" înfățișat în considerentele deciziei pronunțată de instanța de control judiciar, declarațiile acestuia sunt menționate ca mijloc de probă relevant pentru dovedirea pretinselor fapte săvârșite de inculpat în locuința situată în str. M.E. nr. 3, din examinarea atentă atât a declarațiilor date de acesta în cursul urmăririi penale (denunțul și declarația din 18 iunie 2004, declarația - nelegală, din 12 iulie 2004 și cea din 22 septembrie 2004), cât și a celei formulată în fața instanței de judecată la termenul din 10 februarie 2005, se poate constata că martorul în discuție nu formulează absolut nicio acuzație față de inculpat cu privire la desfășurarea vreunor activități infracționale cu droguri în locuința sa din str. M.E. nr. 3.

Poziția procesuală a inculpatului cu privire la aceste pretinse fapte a fost aceea de negare a săvârșirii lor, acesta susținându-și în mod constant nevinovăția.

Analiza și aprecierea probelor.

Desigur că și în acest caz, analiza și aprecierea probelor se va realiza de către Tribunal în raport cu aceleași criterii la care s-a făcut și anterior referire, respectiv atitudinea și legătura martorilor cu pricina, din perspectiva calității procesuale în care au fost ascultați și a interesului personal urmărit de aceștia cu privire la regimul juridic sancționator al propriilor fapte, principiul liberei aprecieri a probelor consacrat prin dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia administrării și aprecierii probelor.

Examinând mijloacele de probă înfățișate în cele ce preced din perspectiva acestor criterii, Tribunalul a constatat că declarațiile martorilor S.M.R. și R.M. nici nu se coroborează între ele și nici nu sunt susținute de alte mijloace de probă existente în cauză pentru a dovedi dincolo de orice dubiu împrejurările de fapt pe care le evocă, iar pe de altă parte, privite în mod distinct acestea nu au prin ele însele puterea de a convinge un observator obiectiv că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea pretinselor infracțiuni ce-i sunt imputate.

Astfel, observând în paralel conținutul declarațiilor inițiale ale învinuitei R.M. și declarațiile inculpatului, iar apoi martorului M.R.S. Tribunalul constată că cei doi relatează împrejurări de fapt total distincte, M.R.S. povestind despre două livrări de cocaină către inculpat în locuința din str. M.E. nr. 3, împrejurări în care, susține martorul, acesta a consumat cocaină și a oferit un astfel de drog și altor persoane (E.G. și o prietenă pe nume E.), iar R.M. făcând referiri la unele petreceri organizate de inculpat în această locație, în cadrul cărora s-ar fi consumat cocaină pusă la dispoziție de inculpat.

Pe de altă parte, declarațiile inițiale ale învinuitei R.M., în contextul retractării integrale a acestora și al interesului recunoscut al autoarei lor în obținerea uni regim sancționator favorabil prin formularea respectivelor acuzații, există serioase suspiciuni de nesinceritate și subiectivism.

De altfel, aceste declarații inițiale date de R.M. în calitate de învinuit au un caracter abstract, conțin afirmații generice și în orice caz nu se coroborează cu alte fapte sau împrejurări care să rezulte din ansamblul probelor existente în cauză, iar în final sunt integral retractate.

În ceea ce privește declarațiile lui M.R.S., pe de o parte nu se poate face abstracție de faptul că în cursul urmăririi penale acesta a fost audiat în calitate de inculpat în aceeași cauză, ceea ce generează unele suspiciuni cu privire la obiectivitatea sa, iar pe de altă parte se constată că susținerile acestuia nu au corespondent în nici un alt mijloc de probă existent în cauză pentru a căpăta caracterul unor probe certe în acuzare. Ba dimpotrivă, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, numita E.C., persoană despre care M.R.S. susține că a fost prezentă la cele două livrări de cocaină către inculpat în locuința din str. M.E. și chiar a consumat din cocaina cumpărată de inculpat, a negat în mod constant că inculpatul ar fi consumat vreodată cocaină sau că ar fi oferit altora cocaină spre consum în locuințele sale. Cât despre E., această persoană nici măcar nu a putut fi identificată, inculpatul precizând la întrebarea instanței că nu cunoaște cine este E.

Nici faptul că martorii M.R.S. și R.M. au realizat o descriere amănunțită a locuinței inculpatului situată pe str. M.E. nr. 3 nu este de natură să sporească forța doveditoare a declarațiilor acestora, întrucât aceste aspecte puteau fi cunoscute în cadrul unor vizite obișnuite.

În aceste condiții, Tribunalul a considerat că răsturnarea prezumției de nevinovăție nu se poate întemeia pe simpla presupunere că declarațiile unei persoane par a fi credibile, întrucât într-un asemenea caz s-ar ajunge la soluții arbitrare și de-a dreptul periculoase.

Nu în ultimul rând este de precizat că sunt valabile aceleași constatări făcute și anterior cu privire la lipsa dovezilor de existență a obiectului material al pretinselor infracțiuni - cocaina.

Față de argumentele sus menționate, Tribunalul a constatat că nici în acest caz nu există probe certe de vinovăție apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul în lumina art. 52 C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din CEDO.

IV. Faptele pretins săvârșite în apartamentul inculpatului, situat pe str. D.A. din cartierul Primăverii - deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a locuinței pentru consum, oferire de droguri pentru consum.

De precizat că cu privire la aceste fapte se fac referiri și în actul de sesizare a instanței, reținându-se ca situație de fapt că împreună cu inculpatul T.S., aflându-se în apartamentul situat pe str. D.A. din cartierul Primăverii, a deținut o mică cantitate de cocaină în vederea consumului propriu (conform declarației lui T.S. fiecare a avut propria doza, I.A.Ț. având o cantitate foarte mică de cocaină), iar ca încadrare juridică, infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Prezentarea mijloacelor de probă

a) - Cu referire la aceste împrejurări de fapt, prin denunțul și declarația formulate la data de 18 iunie 2004 inculpatul T.S. a relatat următoarele: "În primăvara anului 2002, întrucât nu l-am putut întâlni pe L., l-am contactat telefonic pe I.I.T. care mi-a spus că L. a dispărut și nu știe nimic despre el și m-a invitat la el acasă. Astfel, am fost la acesta împreună cu prietena mea în apartamentul pe care I.I.T. îl deține în cartierul Primăverii într-un bloc de 4 - 5 etaje. Apartamentul respectiv avea două camere spațioase, fostul perete fiind transformat în bar. I.I.T. era împreună cu prietena sa R.S. și după ce ne-am așezat la bar, acesta a scos din buzunar o punguliță cu cocaină și a vărsat conținutul pe blatul din lemn al barului. Întrucât cocaina era umedă, I.I.T. a încălzit în cuptorul cu microunde un platou și apoi a pus-o pe platoul încins pentru a se usca. După ce cocaina s-a uscat a fost porționată în linii și consumată de către prietena mea, I.I.T. și R.S. În cursul aceluiași an, am mai fost în locuința lui I.I.T. din cartierul Primăverii de două-trei ori, unde de fiecare dată am consumat cocaină cu I.I.T. și R.S. De fiecare dată cocaina îmi era oferită de I.".

Ulterior, în declarația din 22 septembrie 2004, inculpatul T.S. a precizat că "Îmi amintesc că împreună cu prietena mea am fost în zona Primăverii, unde locuia I.A.Ț. împreună cu R.S. și am consumat cocaină, Ț. avea o mică cantitate de cocaină care era umedă și pentru a o putea consuma a uscat-o pe platoul de la cuptorul cu microunde".

În contextul contradicțiilor sesizate între declarațiile inculpaților T.S. și I.A.Ț., la data de 26 octombrie 2004 aceștia au fost confruntați, ocazie cu care T.S. a răspuns afirmativ la întrebarea procurorului "În declarația din 22 septembrie 2004 ați declarat că ați fost în locuința lui I.I.T. din zona Primăverii unde ați consumat cocaină (dumneavoastră având propria cantitate) și vă amintiți că I.I.T. avea o mică cantitate de cocaină care era umedă. Vă mențineți această declarație?".

Audiat fiind de către instanța de judecată în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, de data aceasta în calitate de martor, T.S. a precizat că: "În primăvara anului 2002, nu-mi amintesc data, împreună cu prietena R.M., ne-am deplasat la apartamentul inculpatului din cartierul Primăverii. Acesta era cu R.S. Am băut câteva beri, ne-am uitat la televizor, m-am dus la toaletă și eu singur am consumat o linie de cocaină. Nu l-am văzut pe I.Ț. să fi consumat cocaină. Am prezumat că inculpatul a consumat cocaină, dar eu personal nu l-am văzut. Arăt încă o dată că îmi mențin ultima declarație dată în fața procurorului la data de 22 septembrie 2004. Nu-mi amintesc să-l fi văzut pe I.Ț. că și-a uscat o mică cantitate de cocaină pe cuptorul cu microunde și apoi să o fi consumat. Este posibil să mai fi fost în apartamentul din cartierul Primăverii al lui I.Ț. în cursul aceluiași an [...] Arăt că nici cu ocazia deplasării la Mangalia, nici cu ocazia întâlnirii din apartamentul inculpatului din cartierul Primăverii nu l-am văzut pe inculpatul I.Ț. să fi consumat cocaină.

b) Fără a mai relua conținutul declarațiilor date de învinuita R.M. la data de 11 iunie 2004 în dosarul de urmărire penală nr. 117/P/2002, vom face precizarea că în cuprinsul acestora, R.M. a făcut doar acele precizări la care ne-am referit anterior, privitoare la participarea sa începând cu anul 2000, împreună cu prietenul său T.S., la circa 6 petreceri organizate în locuințele sale din zona cartierelor Pipera, Primăverii și Aviatorilor și la care acesta ar fi pus la dispoziția participanților cocaină pentru consum.

Prin declarația din 14 iunie 2004, învinuita R.M. a realizat o descriere și cu privire la apartamentul inculpatului situat pe str. D.A. din cartierul Primăverii precizând astfel că: "A doua locație este reprezentată tot de o locuință a inculpatului I.I.T. amplasă în București, str. S. - D.A., posibil la nr. 1 sau 2, unde se află un bloc cu o singură intrare compus din 12 apartamente, locuința lui I.I.T. aflându-se la etajul 2 sau 3 cum se iese din lift, respectiv apartamentul din față. Acest apartament este compus dintr-o sufragerie comună cu bucătăria, un dormitor și baie. Precizez că la petrecerile organizate în acest imobil I.I.T. oferea spre consum cocaină în sufragerie".

În declarația din 23 septembrie 2004 învinuita R.M. a precizat: "Îmi amintesc că am fost într-o vizită la I.I.T., într-un apartament din zona Aviației împreună cu prietena sa R.S. Îmi amintesc că la un moment dat, în timp ce stăteam de vorbă cu R.S. am sesizat că I.I.T. încălzea un praf alb pe platoul de la cuptorul cu microunde. L-am auzit pe I.I.T. discutând cu prietenul meu despre faptul că acel praf era prea ud și spera să-l usuce pe platoul de la cuptorul cu microunde pentru a-l putea consuma, din discuție dându-mi seama că era cocaină. Nu știu dacă fiecare avea propria doză, nu știu cine a consumat, cât a consumat, eu stând de vorbă cu R.S. în acest timp. Nici eu și nici R. nu am consumat cocaină în acea zi".

În fața instanței de judecată, în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, de data aceasta în calitate de martor, R.M. a declarat următoarele: "În primăvara anului 2002, împreună cu T., ne-am deplasat la apartamentul pe care inculpatul îl deținea în cartierul Primăverii. Acesta se afla cu R.S. Îmi amintesc că eu și cu Raluca am discutat în sufragerie iar A.Ț. și cu prietenul meu în bucătărie. Arăt că nu am văzut pe niciunul din ei consumând cocaină ci doar i-am auzit pe cei doi discutând despre cocaină. I-am auzit discutând despre ipoteza în care cocaina este udă, aceasta poate fi uscată în cuptorul cu microunde, însă nu pot relata cine a făcut această afirmație [...] Arăt că niciodată nu l-am văzut pe I.Ț. să consume cocaină sau alt drog".

Cu privire la aceleași aspecte, martora R.M. a fost audiată de către instanța de judecată și în cadrul celei de-a doua cercetări judecătorești întreprinsă în cauză, prilej cu care aceasta a declarat că: "Împreună cu prietenul meu din acea vreme T.S. l-am vizitat pe inculpatul Ț. în locuința din D.A., unde acesta era în compania prietenei sale de la acea vreme. Au fost momente când am stat toți la discuții împreună, după cum de asemenea am discutat și separat, eu cu prietena inculpatului, iar acesta cu prietenul meu. Nu am remarcat cu acest prilej ca cineva să dețină sau să consume cocaină [...] cu prilejul vizitei din locuința din str. D.A. nu mi s-a oferit cocaină spre consum".

c) Întrucât așa cum s-a mai precizat și anterior, în cursul urmăririi penale învinuita R.M. a avut și calitatea de martor cu identitate protejată purtând numele de "P.A.", iar prin Ordonanța nr. 341/D/P/2004 din 01 noiembrie 2004 a fost scoasă de sub protecție specială, actele de urmărire penală realizate cu privire la martorul cu date protejate "P.A." nu pot fi considerate ca mijloace de probă distincte de cele ce o privesc pe învinuita R.M., întrucât acest lucru ar echivala cu o sporire artificială a probatoriului.

d) Prin declarația dată la 14 iunie 2004, martorul N.R.E., sub identitatea protejată de G.M. a precizat că: "I. a locuit împreună cu R.S. în cartierul Primăverii, într-un apartament cu două camere. În perioada în care I. era împreună cu R.S., consumau împreună droguri, cocaină și canabis [...] Mai știu de la R.S., întrucât aceasta mi-a spus verbal că în două rânduri în iarna anului 2002 - 2003 i-a adus lui I.I.T. cocaină. R.S. i-a dus cocaina lui I.I.T. la locuința din cartierul Primăverii".

Cu prilejul audierii sale de către instanță, în primul ciclu procesual, martorul N.R.E. a precizat că "Ceea ce am relatat în faza de urmărire penală știam din anturajul meu care în parte era același cu anturajul inculpatului, este vorba de R.S. și M.R.S. ... Nu am cunoștință nici despre fapta petrecută în vara anului 2002 în cartierul Primăverii, unde aflu că se susține că inculpatul ar fi consumat cocaină împreună cu alte persoane".

În cadrul celei de-a doua cercetări judecătorești efectuată cu prilejul rejudecării în fond a cauzei, martorul N.R.E. a declarat "Știu că inculpatul Ț. avea un apartament în zona cartierului Primăverii pentru că acolo am lăsat-o de câteva ori pe R.S. dar nu știu ca în această locație să se fi organizat de către inculpat petreceri unde acesta să fi oferit spre consum participanților cocaină".

Analiza și aprecierea probelor:

Și în cazul de față sunt deopotrivă pertinente observațiile făcute de instanță cu privire la valoarea probatorie a declarațiilor martorilor T.S., R.M. și N.R.E., apreciate din perspectiva calității pe care au avut-o aceștia inițial în cauză și a legăturii lor cu pricina, a principiului liberei aprecieri a probelor.

Astfel, în condițiile audierii lor în calitate de învinuit (R.M.) și inculpat (T.S.) și a recunoașterii de către aceștia în fața instanței de judecată a existenței unui interes urmărit prin formularea unor declarații acuzatoare se creează un puternic sentiment de incertitudine asupra sincerității și imparțialității declarațiilor inițiale ale lui T.S. și R.M.

De altfel, din examinarea întregului material probator existent la dosarul cauzei se constată că declarațiile inițiale ale celor doi martori, prin care aceștia îl acuză pe inculpatul Ț.I.A. de a le fi oferit cocaină spre consum în locuința sa situată pe str. D.A. în primăvara anului 2002 și de a fi consumat el însuși cocaină în aceleași împrejurări (uscată pe platoul cuptorului cu microunde), nu se coroborează cu alte fapte și împrejurări care să rezulte din ansamblul celorlalte probe existente în cauză, iar ulterior sunt retractate pe motiv de neverosimilitate.

Pe de altă parte, martorul N.R.E. - alias "G.M." nu oferă date concrete cu privire la posibile activități infracționale desfășurate de inculpat în apartamentul situat pe str. D.A., ci acesta relatează doar aspecte pe care susține că le cunoaște de la R.S., având deci caracterul unor probe indirecte, însă în condițiile în care susținerile sale nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă, nu li se poate recunoaște valoarea de probe certe în acuzare.

În plus, în cuprinsul nici uneia dintre declarațiile inculpatului/martorului S.R.M., existente la dosarul cauzei nu se regăsește nicio acuzație cu privire la săvârșirea de către inculpat a vreunor posibile activități infracționale în apartamentul situat pe str. D.A. Mai mult decât atât, prin declarația dată în fața instanței de judecată în primul ciclu procesual al cauzei, acesta a precizat expres că nu are cunoștință ca inculpatul să fi organizat petreceri în apartamentul din cartierul Primăverii unde să fi oferit cocaină spre consum persoanelor participante.

În sfârșit, în lipsa oricăror probe cu privire la existența cocainei în materialitatea sa, ca obiect material al infracțiunilor imputate inculpatului, se pune aceeași problemă, dacă săvârșirea unor astfel de infracțiuni se poate proba exclusiv pe baza depozițiilor de martori.

Un ultim aspect care se impune a fi evidențiat este acela că în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel nu se aduce nicio critică legalității și temeiniciei soluției de achitare dispusă de prima instanță pentru faptele de care este acuzat inculpatul prin chiar actul de sesizare a instanței că le-ar fi săvârșit în apartamentul din D.A.

În raport cu aceste considerente, Tribunalul a apreciat că existența unor depoziții de martori inconsecvente, lipsite de obiectivitate sau după caz indirecte, nu este a de natură a contura pe deplin și în mod convingător concluzia că infracțiunile imputate inculpatului există, astfel încât prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta nu este infirmată.

V. Faptele pretins săvârșite în apartamentul închiriat în hotelul P. din Mangalia - deținere de droguri în vederea consumului, punere la dispoziție a locuinței pentru consum, oferire de droguri pentru consum.

De asemenea și aceste fapte au fost reținute în actul de sesizare a instanței, descriindu-se ca situație de fapt, împrejurarea că în vara anului 2000, inculpatul T.I.A. ar fi tolerat consumul ilicit de cocaină în apartamentul închiriat în Hotel "P." din Mangalia, organizând o petrecere la care au participat mai multe persoane, iar ca încadrare juridică fiind indicată infracțiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000.

Prezentarea mijloacelor de probă :

a) Cu privire la aceste fapte, prin denunțul scris și declarația formulate la data de 18 iunie 2004, inculpatul T.S. a declarat că: "În vara anului 2001 am fost împreună cu B., F., M., I.T., R.S., fiul directorului T., prietena mea și mai multe fete la Hotel P. din Mangalia. Ne-am cazat cu toții la acest hotel, I.T., închiriind apartamentul hotelului. În cursul nopții de sâmbătă spre dimineață, în apartamentul lui I.T. a fost organizată o petrecere la care a participat tot grupul arătat mai sus. Mergând la această petrecere, am observat în camera lui I.T., pe o masă, un platou pe care se afla o cantitate mare de cocaină. Cu ocazia acestei petreceri, au consumat cocaină de pe acel platou, B., I.T., R.S., fiul directorului T., un prieten de-al lui B., cetățean australian pe care îl cunosc sub numele de D.

Prin declarația din 22 septembrie 2004, fiind audiat tot în calitate de inculpat, T.S. a precizat că: "În vara anului 2000 sau 2001, nu-mi amintesc exact am fost la Mangalia și m-am cazat împreună cu prietena mea la Hotel P., iar apartamentul hotelului a fost închiriat de I.T. sau de B., în acesta stând în jur de 10 - 15 persoane. Îmi amintesc că era sfârșit de săptămână. Cu această ocazie am fost împreună cu prietena mea în apartamentul în care se aflau I.T. și prietenii noștri și am văzut că o parte din aceștia dormeau, o parte stăteau de vorbă iar, ulterior, după o perioadă de timp am sesizat că pe un platou se afla o mică cantitate de cocaină din care am consumat și eu și probabil, și ceilalți participanți. Apartamentul era format din două camere, una din camere era folosită de I.T. și cu prietena acestuia R.S., iar în cealaltă cameră unde stăteau celelalte persoane se afla cocaină.

Cu prilejul confruntării realizată de procuror la data de 26 octombrie 2004 între inculpatul Ț.I.A. și T.S., acesta din urmă a precizat: "Mențin cele declarate anterior în sensul că în vara anului 2000 apartamentul Hotelului P. din Mangalia a fost închiriat de I.A.T. sau B., în acesta stând în jur de 10 - 15 persoane. Mergând împreună cu prietena mea în acest apartament, am văzut că o parte din prietenii mei dormeau, o parte stăteau de vorbă iar la un moment dat am sesizat că pe un platou se afla o mică cantitate de cocaină din care am consumat și eu și probabil și alții. Apartamentul era format din două camere, una din camere era folosită de I.T. și prietena acestuia, iar în cealaltă cameră unde stăteau celelalte persoane se afla cocaina.

Fiind audiat de către instanța de judecată în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, de această dată în calitate de martor, T.S. a declarat că: "În perioada 04 - 06 august 2000 m-am deplasat la Mangalia împreună cu R.M., numiții B., D., alți trei-patru prieteni din Australia, de asemenea și I.A.T. care era însoțit de prietena lui R.S. Eu am stat într-o cameră împreună cu R.M. Am fost chemat de prietenul meu B. la un etaj superior celui în care se afla apartamentul în care eu mă cazasem, iar în apartamentul respectiv erau B., D., A.T. care venise mai târziu, R.S., R.M. și alte fete pe care nu le cunoșteam. Am stat, ne-am uitat la televizor, am băut, eu chiar am gătit, eu personal am consumat cocaină. Arăt că pe o farfurie se afla cocaină în cantitate mică, eu m-am servit singur de pe farfurie. Arăt că eu când am ajuns în apartament, respectiv, în sufragerie, farfuria ce conținea cocaină se afla deja acolo. Cred că B. mi-a spus să mă servesc din cocaina aflată pe farfurie. Nu mai îmi amintesc cu exactitate cine anume a consumat cocaina, dar cred că B., D. Cred că A.T. se afla în cealaltă cameră și dormea sau cred că a venit mai târziu. Arăt că nu-mi amintesc cu exactitate. Arăt că această întrunire s-a realizat sâmbătă după amiază. Cred că apartamentul unde se afla farfuria cu cocaină, am prezumat că este al lui A.T., întrucât se afla în cameră. [...] Arăt că nici cu ocazia deplasării la Mangalia, nici cu ocazia întâlnirii din apartamentul inculpatului din cartierul Primăverii nu l-am văzut pe inculpatul I.T. să fi consumat cocaină. [...] Nu sunt sigur că apartamentul din Hotelul P. unde se afla farfuria cu cocaină era închiriat de I.A.T., dar am prezumat că este închiriat de acesta întrucât, se afla în cameră inculpatul și R.S. În apartamentul de mai sus în perioada 04 - 06 august 2000 am fost o singură dată, restul timpului m-am întors în camera mea și am dormit. În apartamentul respectiv, în sufragerie se aflau 4 - 5 fete, 5 - 6 băieți, pe lângă aceștia se aflau R.S., I.T., R.M. Arăt că atunci când eu am consumat cocaină din farfurie, R.M. nu era prezentă în cameră. Nu cred că G.V., D.R. și A.S. se aflau în apartamentul respectiv".

b) Privitor la această faptă, prin declarațiile inițiale date la parchet în 11 iunie 2004 și 14 iunie 2004 R.M. nu a făcut nicio referire.

Ulterior, în declarația din 23 septembrie 2004, învinuita R.M. a arătat că: "în vara anului 2000 am fost la Mangalia împreună cu prietenul meu T., cazându-ne la Hotelul P., unde închiriase un apartament și I.T., acesta din urmă era împreună cu prietena sa R.S., în apartamentul lor fiind cazați și alți prieteni, în jur de 10 - 12. Am fost în acest apartament, dar nu aș putea spune că I.T. și prietena sa ocupau o cameră, iar restul erau cazați în altă cameră. După ce ne întorceam de la plajă sau când plecam în oraș, intram în acest apartament pentru a-i saluta și a-i întreba ce program au, în aceste ocazii văzând că unii stăteau de vorbă, iar alții dormeau, ocupând în aceeași măsură ambele camere. Într-una din aceste vizite am sesizat după o perioadă de timp că pe masa din sufragerie se afla o farfurie cu un praf alb, probabil cocaină. Ulterior, i-am văzut pe câțiva prizând dar nu pot să identific deoarece a trecut o perioadă mare de timp și nu am acordat importanță acestui aspect, eu personal nu am prizat și nici nu pot preciza cine a adus cocaina".

Audiată de instanță, în cadrul primului ciclu procesual al cauzei, martora R.M. a menționat că: "Eu personal nu am consumat cocaină. Nu am văzut consumându-se cocaină dar am văzut în apartament, respectiv în sufragerie, că pe o masă se afla o farfurie ce conținea un praf alb despre care am dedus că era cocaină. În cele 5 - 10 minute cât eu am stat în apartament nu am văzut ca o persoană să fi luat din praful respectiv. Nu am cunoștință cine a adus praful respectiv. Arăt că nu l-am văzut pe I.T. consumând cocaină. Arăt că nu cunosc cine anume a închiriat camerele la hotel. Nu pot să declar cu siguranță că apartamentul de la Hotel P. fusese închiriat de A.T.".

Numita R.M. a fost audiată tot în calitate de martor și cu prilejul rejudecării cauzei, de această dată declarația ei cu privire la faptele analizate fiind următoarea: "În vara anului 2000, împreună cu prietenul meu T.S. am fost la Mangalia, cazându-ne la hotelul P. În același hotel mai erau cazați și I.A.Ț. cu prietena sa, aceștia ocupând un apartament. La un moment dat, împreună cu prietenul meu am intrat în apartamentul închiriat de inculpat unde am rămas timp de aproximativ 10 - 15 minute. În acest apartament se aflau 10 sau poate mai multe persoane și am observat că pe o masă se găsea o farfurie cu un praf alb despre care am dedus că era cocaină.

Dat fiind faptul că aceste lucruri s-au petrecut acum 7 ani, nu îmi mai aduc aminte dacă inculpatul Ț. era prezent în acea încăpere, însă cred că da. Cu acest prilej eu nu am consumat din praful din farfuria de pe masă, și nici nu am fost îndemnată să consum. Nu cunoșteam pe mai nimeni din cei prezenți, motiv pentru care am și plecat. Nu l-am văzut pe inculpat oferind celor prezenți să consume din praful de pe farfurie și nici un știu de către cine era adus și pus pe farfurie praful respectiv.

c) Și în cazul martorei cu identitate protejată "M.S." se remarcă aceeași poziție oscilantă în depoziții, în final aceasta retractând cele declarate inițial.

Astfel, prin declarația din 28 iulie 2004, martora a declarat că: "... în vara anului 2000, cred că în luna august, am fost în discoteca K. din Neptun, împreună cu I.A.T., B. (patronul barului S. din București), fratele lui B. pe nume S., B.A., R.S., R.P., G.V., un cetățean indian ce părea a fi prieten bun cu B., D.R., D.R., precum și mai multe fete. După ce am stat toată noaptea la discoteca K., grupul arătat mai sus, s-a deplasat în Mangalia, cazându-se la Hotelul P. Acolo I.A.T. avea închiriat apartamentul hotelului. După puțin timp, ne-am strâns cu toții în apartamentul închiriat de I.A.T. și acesta a venit cu o punguliță cu câteva grame de cocaină pe care a răsturnat-o pe măsuță. Astfel, D.R. a porționat linii de cocaină, după care au prizat cocaină, atât D.R., cât și I.A.T., B., (patronul barului S. din București), fratele lui B., pe nume S., B.A., R.S., R.P., G.V., D.R. și cetățeanul indian, pentru ca ulterior, la data de 10 noiembrie 2004, aceeași martoră, să declare în fața procurorului: "din motive obiective revin asupra celor declarate, întrucât nu am avut o percepție directă asupra aspectelor care constituie obiectul prezentului dosar. Nu-mi mențin declarația anterioară."

d) Dat fiind faptul că martora cu identitate protejată M.S. a declarat că ar fi participat la respectiva petrecere și alte persoane, unele nemenționate nici măcar de T.S. și R.M., s-a procedat la audierea lor după cum urmează:

- martorul V.G., care a negat că ar fi participat la pretinsa petrecere ce ar fi avut loc în apartamentul închiriat de I.A.Ț. în hotelul P. din Mangalia, arătând că "... nu am făcut niciodată parte din grupul de prieteni ai lui I.A.Ț., fiind simplă cunoștință cu acesta (...), în luna august 2000 nu am fost la Hotel P. din Mangalia (...), nu îl cunosc pe T.S. (...) nu am văzut-o niciodată și nu cunosc cine este R.M.

- martorul R.R.A. (D.R.) care a arătat:" Pe I.A.Ț. nu-l cunosc personal, l-am văzut doar în Clubul K. din București. Nu am discutat niciodată cu acesta. Nu am participat la nicio petrecere organizată de I.A.Ț., întrucât așa cum am spus nu-l cunoșteam în luna august 2000, nu am fost la Mangalia, de altfel am fost întrebat la parchet în acest sens. De asemenea, nu am fost niciodată la Hotelul P. nu o cunosc pe R.S. și nici pe T.S. și R.M., între prieteni mi se spune D.R.. Mi s-a adus la cunoștință la parchet despre faptul că numita M.S. ar fi declarat că în august 2000 am fost la Mangalia participând la o petrecere organizată de I.A.Ț., unde s-ar fi consumat cocaină. Menționez că nu este nimic adevărat și nu-mi explic de ce a declarat în acest sens. Nu știu cine este M.S. și nu am fost în Mangalia ...".

- martorul B.R.C. a declarat că "În data de 04/06 august 2000 am plecat împreună cu I.A.Ț. și cu R.S. la Mangalia. Ne-am deplasat cu un autoturism M. pe care eu l-am condus, în mașină fiind doar noi trei. Ne-am cazat la Hotel P., camera mea fiind situată vis-a-vis de camera pe care o închiriase I.A.Ț. cu R.S. Am ajuns seara la mare, după ce ne-am cazat, toți trei am mers și am mâncat la un restaurant din apropierea hotelului, apoi ne-am deplasat la un bar din Mangalia, unde am stat o oră și jumătate, două, și ne-am reîntors la hotel. A doua zi am servit micul dejun la restaurantul hotelului iar în restaurantul hotelului ne-am întâlnit cu R.M. și T.S. care erau cazați în același hotel. Ne-am dus la plajă, eu cu I.A.Ț. și cu R.S. Când s-au întâlnit I.A.Ț. a schimbat câteva amabilități cu T.S. Cunosc că I.A.Ț. s-a mai întâlnit cu T. în prezența mea de două ori în cursul aceluiași an, la restaurantul acestuia. Ne-am întors la hotel iar apoi toți trei am plecat în Mamaia și am servit masa la R.. După ce ne-am întors de la Mamaia eu am mai stat în camera lui I.Ț. și a R.S.; eram doar noi trei, am stat de vorbă iar apoi, în jurul orelor 23.00 I.A.Ț. mi-a spus să mergem să ne odihnim, întrucât urma să plecăm a doua zi. A doua zi fiind duminică ne-am luat bagajele și ne-am întors în aceeași compunere ca și la culcare. Eu nu am văzut ca R.M. și T. să se mai fi întâlnit cu I.A.Ț. sau să fi venit în camera acestuia. Deasemenea, nu a mai văzut nicio altă persoană să intre în apartament, care avea un antreu și dormitorul. În Hotel P. am văzut că se mai aflau B. - patronul terasei S., D. un cunoscut al lui I.A.Ț. și al R., dar nu cunosc ce calitate avea ...".

- martorul A.B. a susținut că: "personal nu îl cunosc pe inculpat (...) nu am fost în Mangalia și nu am fost cazat la Hotel P. în cursul anului 2000".

În ceea ce-l privește pe martorul M.R.S., cu toate că în descrierea așa numitului "tablou infracțional" înfățișat în considerentele deciziei pronunțată de instanța de control judiciar, declarațiile acestuia sunt menționate ca mijloace de probă relevante pentru dovedirea pretinselor fapte săvârșite de inculpat în apartamentul închiriat în hotelul P. din Mangalia, din examinarea atentă, atât a declarațiilor date de acesta în cursul urmăririi penale (denunțul din data de 19 iulie 2004 și susținerile făcute cu prilejul confruntării sale cu inculpatul T.I.A.), cât și a celor formulate în fața instanței de judecată, în cadrul celor două cicluri procesuale ale cauzei, se poate constata că martorul în discuție nu formulează absolut nici o acuzație față de inculpat cu privire la desfășurarea vreunor activități infracționale cu droguri în vara anului 2000 în apartamentul din hotelul P. din Mangalia. Ba mai mult decât atât, în fața instanței de judecată, martorul M.R.S. a precizat în mod expres că: "nu m-am aflat la Mangalia, respectiv la Hotel P., iar despre cele petrecute acolo nu am niciun fel de cunoștință";

Analiza și aprecierea probelor:

Considerațiile făcute anterior de instanța de judecată cu privire la atitudinea și calitatea martorilor T.S. și R.M., s-au menținut și cu privire la faptele analizate în prezenta secțiune, neputând trece neobservate pozițiile oscilante și confuze ale acestora, precum nici declarațiile retractate și respectiv calitatea de inculpat și învinuit a "martorilor" pentru faza de urmărire penală).

De asemenea, s-au menținut și considerațiile privitoare la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în ce privește rolul contradictorialității în asigurarea dreptului la un proces echitabil, expuse în cele ce preced.

Așadar, aprecierea declarațiilor lui T.S. și R.M., și în cazul de față urmează a se face în raport de legătura și atitudinea lor față de pricină, de interesul, recunoscut de aceștia, de a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 (reducerea la jumătate a limitelor pedepselor), ceea ce ridică problema sincerității și imparțialității lor.

În tot cazul însă, sunt evidente confuzia și contradicțiile din cuprinsul declarațiilor celor doi, martorul T.S. menționând că nu este sigur dacă este vorba de anul 2000 sau 2001, dacă pretinsa petrecere a avut loc în apartamentul lui I.A.T. sau a cetățeanului australian B., în același sens fiind și declarațiile numitei R.M., persoanele indicate ca participând la acea petrecere, fiind audiate, nu au confirmat susținerile respective, ș.a.m.d. - în final toate acestea fiind retractate.

Or mărturiile, pentru a fi considerate drept mijloace de probă adecvate pentru stabilirea corectă și completă a adevărului judiciar, trebuie să se armonizeze, nu numai cu ele însele, dar trebuie să fie concordante în ansamblul probelor, să nu fie contrazise de fiecare probă în parte și, implicit, de probele constituite în ansamblu, cerințe care în cazul de față nu sunt îndeplinite.

În ceea ce privește declarația martorei M.S. din data de 28 iunie 2004, aceasta a fost înlăturată de către instanță pentru următoarele motive:

a) - ridică serioase semne de întrebare cu privire la veridicitatea celor relatate, în condițiile în care martora indică cu totul alte persoane ca fiind participante la pretinsa petrecere, față de T.S. și R.M., persoane care audiate atât de procuror cât și de instanță au arătat că nu s-au aflat vreodată în cursul anului 2000 împreună cu I.A.T. la Hotel P., pe care, dealtfel, nici măcar nu îl cunosc (martorii V.G., R.R.A., A.B.). De altfel, sunt constatate și alte contradicții și neconcordanțe majore în depoziția martorei, cum ar fi aspecte legate de evenimente relatate ca fiind petrecute în vara anului 2001 în București, locuința inculpatului I.A.T. din cartierul Primăverii, însă așa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3240 din 4 iulie 2002 la Biroul Notarului Public V.R.J., imobilul în cauză a fost dobândit de inculpat după un an de zile în raport de momentul relatat de martor ș.a.m.d.

b) - declarația este retractată din chiar faza de urmărire penală, în fata procurorului, respectiv din data de 10 noiembrie 2004.

c) - în jurisprudența sa, Curte Europeană a Drepturilor Omului a arătat că o condamnare nu poate fi fundamentată numai sau într-o măsură determinantă pe declarații anonime, deoarece menținerea anonimatului confruntă apărarea cu multe dificultăți și nu ar trebui, în mod normal, să fie folosită într-un proces penal. Tribunalul consideră că în cazul de față, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aprecierii valorii probatorii a depozițiilor martorilor anonimi, care recomandă folosirea cu maximă circumspecție a acestor mijloace de probă, este cu atât mai pertinentă, cu cât martora cu identitate protejată "M.S." nici măcar nu a fost audiată de către instanță, în condiții de contradictorialitate, pentru ca apărarea inculpatului să aibă posibilitatea adecvată și suficientă de a o interoga.

Pe de altă parte s-au menținut și argumentele expuse anterior, cu privire la: obiectul material al infracțiunii, la lipsa oricărei dovezi materiale privitoare la droguri, urmărindu-se dovedirea unor infracțiuni în lipsa obiectului material, pe baza unor declarații de martori chemați să spună în legătură cu evenimente petrecute în urmă cu 7 ani de zile.

Tribunalul a constatat așadar, că nici aceste infracțiuni nu sunt probate sub niciun aspect, niciun element constitutiv al acestora nefiind dovedit.

Cât privește discuția ce s-ar putea face legat de împrejurarea că totuși inculpatul s-a aflat în vara anului 2000 la Hotelul P. și că nu se poate susține că fapta nu există se impun câteva precizări. Astfel, "fapta", în înțelesul legii penale, trebuie să fie privită în legătură cu infracțiunea imputată, adică să existe o modificare în lumea exterioară, un act de conduită privitor la operațiuni legate de droguri (oferire de droguri pentru consum, tolerarea consumului sau deținerea pentru consum). Nu interesează, din punct de vedere penal, orice faptă, orice act de conduită, ci doar acela sancționat de legea penală. Din această perspectivă, închirierea unui apartament, respectiv cazarea într-o cameră de hotel, chiar dacă sunt niște acțiuni, ele nu sunt "fapte" în înțelesul legii penale, câtă vreme nu s-a putut proba niciunul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor imputate inculpatului, ceea ce impune concluzia că din punct de vedere al legii penale - faptele imputate nu există - infracțiunea fiind singurul temei în baza căruia se poate angaja răspunderea penală a unei persoane conform art. 17 alin. (2) C. pen.

Un ultim aspect ce s-a impus a fi subliniat în acest context este acela că în considerentele deciziei pronunțată de instanța de apel și prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nesoluționarea fondului, legalitatea și temeinicia soluției de achitare pronunțată în primul ciclu procesual cu privire la fapta presupus săvârșită la hotelul P. din Mangalia (infracțiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000) nu au fost contestate.

VI. Faptele pretins săvârșite în barul S.- deținere de droguri în vederea consumului.

Prezentarea mijloacelor de probă:

a) Prin denunțul și declarația formulate la data de 18 iunie 2004, învinuitul T.S. a declarat următoarele: "După circa două-trei zile (se referă la anul 2000) aflându-mă la terasa S. împreună cu B., D. și fiul directorului de la T., la un moment dat a venit la noi la masă I.I.T., cu o fată care s-a prezentat ca fiind R.S. La puțin timp după aceasta au sosit la masa noastră și alte două persoane ce s-au recomandat sub numele de F. și S., patronii clubului K. din București. După ce am stat împreună la masă, consumând băuturi alcoolice, personale arătate mai sus cu excepția lui R.S., au intrat în barul S. și au mers într-o cameră cu destinația de depozit, aflată imediat sub scări, unde au consumat cocaină de pe un platou ce se găsea acolo. După această întâlnire, în cursul verii, ne-am întâlnit aceleași persoane de circa cinci-șase ori, în weekend-uri și de fiecare dată se consuma cocaină în depozitul barului S. arătat mai sus. De fiecare dată au consumat cocaină B., A.S., fiul directorului de la T., I.I.T. și D.".

La data de 22 aprilie 2004, inculpatul T.S. a declarat următoarele: "În perioada 1999 -2000 i-am cunoscut pe patronii barului S. din Piața Victoriei pe care știu că îi chema B., D. și S. La terasa S. era un grup de prieteni care se întâlneau petrecându-și și timpul împreună. La barul S. se află o cămăruță care era și birou al lui B. și spațiu de depozitare. În acea cămăruță de câteva ori am consumat cocaină pe care probabil o punea B. la dispoziție. Modalitatea era următoarea: intram în cameră singur și prizam cocaină pe care o găseam acolo. Având în vedere perioada mare de timp nu pot preciza dacă întotdeauna a fost pusă de B. sau de cei care prizau. În acea cameră intrau și alte persoane care nu erau consumatoare de cocaină, care nu făceau parte din grupul de prieteni, pentru a rezolva diverse probleme, având în vedere că avea multiple funcționalități. I-am văzut intrând în acea cameră pe B., D., I.I.T., A.S., fiul directorului de la T. și am bănuit că pentru același motiv, dar personal nu i-am văzut prizând".

Fiind audiat de către instanța de judecată în calitate de martor la 10 februarie 2005, T.S. a declarat "În perioada 1999 - 2000 l-am cunoscut pe I.A.T., arăt că nu sunt foarte sigur. L-am văzut la barul S. sau într-un alt restaurant, însă nu îmi mai amintesc cu exactitate ... Arăt că niciodată nu l-am văzut pe I.A.Ț. consumând cocaină".

b) Prin declarațiile de învinuit date la 11 iunie 2004 și respectiv 14 iunie 2004 R.M. nu a făcut nicio referire cu privire la consumul de cocaină în barul S. De asemenea, nici cu prilejul audierii sale la data de 23 septembrie 2004, învinuita R.M. nu a relatat ca l-ar fi văzut vreodată pe inculpatul Ț. consumând cocaină în barul S., iar în fata instanței de judecată, cu privire la acest aspect a precizat "În barul S. l-am cunoscut pe inculpatul Ț. în anul 2000. N-am remarcat niciodată ca acesta să fi deținut sau să fi consumat cocaină în aceste locații".

c) Numitul B.R., cercetat și el în aceeași cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 și 4 din Legea nr. 143/2000, a fost audiat în cursul urmăririi penale și sub identitatea protejată de "G.M.", iar la data de 02 decembrie 2000, ca urmare a solicitării acestuia de încetare a programului de protecție, prin ordonanță s-a dispus scoaterea sa de sub protecție specială.

Atât prin declarația dată sub identitatea sa reală cât și prin aceea dată sub identitatea protejată de "V.G.", B.R. a declarat următoarele: "R.S. i-am dat în anul 2000 cam de 3 ori cocaină, cunosc faptul că R.S. era consumatoare de cocaină și că în acea perioadă era prietenă (concubină) cu I.A.Ț. junior. Despre I.Ț. junior știu că frecventa cluburile O. și K. din București, precum și barul S. din Piața Victoriei. Menționez că I.A.Ț. junior lua cocaină pentru consum de la unul din patronii barului din Piața Victoriei, un australian pe nume B. L-am văzut în două rânduri pe I.A.T., de două ori în barul S., imediat ce i-am dat cocaina lui B., ieșind din magazia barului, având un comportament specific consumatorilor de cocaină ce au prizat droguri, imediat după ce acesta părăsea barul, B. venea și îmi plătea cocaina".

În cursul cercetării judecătorești audierea martorului B.R. s-a dovedit practic imposibilă.

Cu privire la aceste aspecte, inculpatul Ț.I.A. a precizat că deși în urmă cu 5 - 6 ani de zile obișnuia să frecventeze împreună cu prietenii barul S. din Piața Victoriei unde lua masa, cunoscându-i pe băieții patronului, pe B. și pe D., nu a intrat niciodată în biroul patronului și nu a avut niciodată de-a face cu deținerea sau consumul de droguri.

Analiza și aprecierea probelor:

Fără a relua observațiile anterioare făcute cu privire la analiza și evaluarea probelor și care își găsesc aplicabilitate și în cazul de față, se va preciza doar că și declarațiile numitului B.R. (V.G. - identitate protejată) urmează a fi apreciate pe de o parte în lumina principiului liberei aprecieri a probelor și pe de altă parte în raport de exigențele instituite prin disp. art. 69 C. proc. pen. dată fiind calitatea acestuia de învinuit cercetat în aceeași cauză pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul legislației drogurilor.

În ceea ce privește declarațiile inițiale ale lui T.S., retractate de acesta încă din cursul urmăririi penale pentru considerente pe care le-am redat în considerentele acestei sentințe, Tribunalul constată că veridicitatea acestora este îndoielnică în contextul în care la momentul când au fost date inculpatul T.S. putea avea în mod real interesul de a fi nesincer sau parțial.

Pe de altă parte, susținerile numitului B.R. audiat numai de către organul de urmărire penală nici nu au putut fi verificate de instanță în condiții de publicitate și contradictorialitate pentru a se putea aprecia asupra verosimilității și credibilității lor, așa cum statuează Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată pornind de la premisa că valoarea probatorie a declarațiilor învinuitului/inculpatului privite prin ele însele, este relativă și având în vedere calitatea procesuală pe care T.S. și B.R. au avut-o la momentul în care au dat aceste declarații ce se pretind a fi probe în acuzare, Tribunalul a constatat că nu există alte elemente probatorii care să confirme în mod obiectiv susținerile celor doi, în sensul că aflându-se în barul S. din Piața Victoriei, inculpatul ar fi deținut în mai multe rânduri cocaină în vederea consumului propriu. De altfel, din examinarea declarațiilor lui T.S. și B.R. nici nu rezultă că aceștia l-au văzut personal pe inculpatul Ț. deținând sau consumând cocaină, ci aceștia susțin doar că l-au văzut intrând sau ieșind din magazia barului S. unde știau că în mod obișnuit se găseau droguri procurate de patronii barului.

Or în lipsa unor probe directe și a căror veridicitate să nu fie discutabilă, nu se poate reține că fiind dovedit în mod cert faptul deținerii de cocaină de către inculpatul Ț. în împrejurările și locația sus menționată, cu atât mai mult cu cât lipsește și obiectul material al infracțiunii - cocaina care să fi fost descoperită în posesia inculpatului.

VII. Faptele pretins săvârșite în clubul K. - deținere de droguri în vederea consumului propriu

Prezentarea mijloacelor de probă:

a) - Prin denunțul și declarația din 18 iunie 2004, referitor la aceste aspecte inculpatul T.S. a precizat: " ... am fost împreună cu grupul arătat mai sus ce frecventa barul S. în clubul K. de cca 7 - 8 ori. De fiecare dată se consumau droguri, respectiv cocaină și ecstasy în biroul patronilor clubului. Consumau droguri B., patronii clubului F. și S., A.S., I.I.T., D. și un prieten de al lui B. din Australia ... În iarna aceluiași an (se referă la 2000 sau 2001) aflându-mă împreună cu S., B., D. și I.I.T. la un restaurant pe a lua cina, după masă s-au consumat de asemenea droguri, dar nu îmi mai amintesc de la cine erau. În aceeași noapte am mers împreună cu S., F., B., D., A.S. și I.I.T. la clubul K. unde și de această dată în biroul patronilor s-a consumat cocaină, drogurile fiind ale patronilor clubului".

La data de 22 septembrie 2004, învinuitul T.S. a declarat că "în clubul K. care a funcționat un sezon am fost de 7 - 8 ori și de câteva ori am consumat cocaină care se afla în biroul patronilor clubului, fiind probabil adusă de aceștia".

În cursul cercetării judecătorești, audiat fiind în calitate de martor, T.S. nu a mai relatat nimic în legătură cu vreo posibilă conduită infracțională a inculpatului referitoare la consumul de droguri în clubul K.

b) În cuprinsul declarațiilor din 11 iunie 2004 și respectiv 14 iunie 2004, învinuita R.M. nu a relatat niciun aspect referitor la consumul de cocaină în clubul K.

Prin declarația de învinuit dată la 23 septembrie 2004, aceasta precizează următoarele: "Personal am consumat cocaină în clubul K., într-o cameră folosită ca birou de către proprietarii S. și F. cu care eram în relații de prietenie. Modalitatea de a consuma cocaină în barul K. este următoarea: pe biroul din acea cameră se afla o farfurie cu câteva grame de cocaină de cocaină din care prizam, plecam, dansam în bar după care mă reîntorceam și prizam dacă era cazul. În același mod procedau și alte persoane care se aflau în bar, pe care le știam din vedere dar nu pot oferi amănunte cu privire la identitatea acestora, având în vedere că nu era un cerc stabil de persoane, iar faptele despre care am amintit se petreceau în anii 2000".

În fața instanței de judecată, la termenul din 18 aprilie 2007, martora R.M. a precizat "Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul Ț.I.A. consumând cocaină sau vreun alt drog. În perioada anilor 2000 - 2001 frecventam barul S. și K. împreună cu prietenul meu T.S. În barul S. l-am cunoscut pe inculpatul Ț. în anul 2000. Nu am remarcat niciodată ca acesta să fi deținut sau să fi consumat cocaină în aceste locații".

c) În ceea ce privește pe B.R., audiat așa cum s-a arătat și în cele ce preced și sub identitatea protejată de "G.M.", singura remarcă pe care acesta a făcut-o în legătură cu clubul K., este ceea ce știe că inculpatul Ț. junior frecventa acest club, fiind cunoscut ca un consumator de droguri.

d) La data de 28 iunie 2004, martorul cu identitate protejată "M.S." a precizat următoarele: "Frecventam în cursul anului 1999 clubul K. din București, situat vis a vis de Senatul României, actualul club S. Cunosc că în vremea aceea clubul era administrat de către B.A. și avea ca patroni pe S.S., F. și un anume D., zis "C." clubul K. era frecventat foarte des de către I.A.Ț., acesta venind însoțit de un bodyguard și diverse fete".

Prin declarația dată la 10 noiembrie 2004, martora cu date protejate "M.S." a declarat că din motive obiective revine asupra celor declarate, întrucât nu a avut o percepție directă asupra aspectelor care constituie obiectul dosarului.

e) Martorul A.B., prin declarația dată la 08 noiembrie 2004 a precizat următoarele: "Mi-am desfășurat activitatea ca administrator al barului K. din București până în anul 1999 respectiv octombrie. În primăvara anului 2000, martie, aprilie, barul K. s-a desființat ... Nu îl cunosc pe I.A.Ț.".

În cursul celei dintâi cercetări judecătorești, efectuată în cauză, martorul A.B. a declarat "Personal nu îl cunosc pe I.A.Ț., doar ca persoană publică. Nu am făcut parte din cercul de prieteni ai acestuia ... Nu m-am întâlnit niciodată cu I.A.Ț.".

Vis a vis de aceste fapte, inculpatul Ț.I.A. s-a apărat în aceeași manieră, susținând că este nevinovat.

Analiza și aprecierea mijloacelor de probă:

Examinând materialul probator înfățișat în cele ce preced, Tribunalul a constatat că pe baza acestuia nu se poate reține ca fiind probată dincolo de orice îndoială presupusa activitate infracțională a inculpatului Ț.I.A. legată de barul K., respectiv faptul deținerii de cocaină pentru consum în această locație.

Astfel, aprecierea declarațiilor acuzatoare ale inculpatului T.S. date la 18 iunie 2004 Tribunalul o face din perspectiva aceluiași criteriu al poziției sale față de pricină, respectiv prin prisma interesului recunoscut de acesta de a beneficia a prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, ceea ce este de natură să creeze dubii cu privire la sinceritatea și imparțialitatea sa.

Mai mult decât atât veridicitatea acestor declarații este afectată și de faptul că unele aspecte pe care le evocă sunt flagrant contrazise de alte mijloace de probă. Astfel, T.S. susține că în iarna anului 2000 sau 2001 împreună cu I.A.Ț. și restul grupului lor de prieteni, au mers în barul K. unde au consumat cocaină, afirmația sa fiind indirect contrazisă de martorul A.B., care a avut o perioadă de timp calitatea de administrator al barului K., acesta precizând că barul respectiv a fost desființat în martie sau aprilie 2000.

Pe de altă parte, susținerile inițiale ale inculpatului T.S. nu se coroborează în condițiile art. 69 C. proc. pen. cu alte probe certe și temeinice de vinovăție.

În acest sens, se poate observa că deși martora R.M. relatează despre modalitatea în care se obișnuia a se consuma cocaină în clubul K., aceasta nu precizează că inculpatul Ț. ar fi fost unul dintre acești consumatori și mai mult decât atât susține că pe acesta nu l-a văzut niciodată deținând sau consumând cocaină.

În ceea ce privește declarația numitului B.R., în nici un caz simpla afirmație a acestuia, cum că I.A.Ț. obișnuia să frecventeze clubul K., fiind cunoscut ca un consumator de droguri nu poate fi acceptată drept o probă concludentă de vinovăție.

Referitor la declarația martorei cu identitate protejată "M.S.", în primul rând se constată că aceasta a fost retractată încă din faza urmăririi penale, martora însăși precizând în fața procurorului că nu a avut o percepție directă asupra celor declarate inițial, lăsând astfel să se înțeleagă că aspectele relatate inițial nu corespund adevărului.

În al doilea rând, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia administrării și aprecierii probelor, nu poate trece neobservat faptul că din motive obiective, procurorul nu a fost în măsură să asigure prezența acestei martore în instanță pentru a fi audiată în condiții de contradictorialitate, respectiv în prezența celui acuzat pentru a-i garanta acestuia posibilitatea integrării martorului anonim în spiritul respectării dreptului la un proces echitabil.

În al treilea rând, din examinarea declarației acestei martore, se poate lesne constata că aceasta nu formulează nicio acuzație la adresa inculpatului cu privire la consumul de cocaină în clubul K., ci doar aceasta precizează că în anul 1999 inculpatul frecventa foarte des acest club însoțit de bodyguardul său și de diverse fete, or o astfel de conduită a inculpatului nu este prohibită de lege.

În raport cu argumentele anterior expuse, Tribunalul a apreciat că mijloacele de probă pe care în opinia instanței de control judiciar se întemeiază acuzarea formulată împotriva inculpatului în legătură cu presupusa deținere de cocaină în vederea consumului propriu în clubul K. nu au forța probantă necesară de a forma convingerea fermă a instanței că existența faptelor și vinovăția inculpatului sunt cu adevărat dovedite.

VIII. Faptele pretins săvârșite la ferma din județul Călărași situată pe D.N.3 - deținere de droguri pentru consum, oferire pentru consum.

Prezentarea mijloacelor de probă.

a) - Prin denunțul formulat la data de 19 iulie 2007, inculpatul S.R.M. a arătat următoarele: "Tot în vara anului 2003 am mers împreună cu I.A.Ț. și I.L. la Călărași, la o fermă aparținând unui anume D. pe care ulterior am aflat că îl cheamă P.D. Ferma lui D. se află situată pe DN 3 la circa 3 km de Călărași. Acolo era în desfășurare o petrecere, observând mai multe fete la piscină și la bar. După câteva ore, timp în care I.A.Ț. a consumat băuturi alcoolice,acesta mi-a spus că vrea să îi fac rost de ceva, referindu-se la droguri, fiind foarte insistent. Eu i-am spus că nu am de unde să-i procur droguri, motiv pentru care cunoscând că D. se ocupă cu droguri, fiind și consumator, i-am spus acestuia dacă poate să-i procure lui I. ceea ce dorește. Precizez că D. mi-a spus că pot să mă ocup eu de acest lucru, știind că eu sunt consumator de droguri și întrebându-l de unde cunoaște acest lucru, el mi-a spus că din presă, lăsând să se înțeleagă dacă nu mă ocup eu de procurarea drogurilor o să dea publicității faptul că eu sunt consumator. Astfel am fost nevoit să mă ocup în acest sens de procurarea drogurilor, sens în care l-am sunat pe N. R., iar acesta mi-a spus să iau legătura cu un anume S.. L-am sunat pe S. și am stabilit cu acesta ca D. să trimită pe cineva, inițiativa aparținând lui D., care dorea la rândul său să procure droguri pentru el. Astfel, D. a trimis o persoană pe care nu o cunosc cu o D. de culoare albă, persoană care s-a întâlnit cu S. în București și de la care a luat o cantitate de 8 - 9 gr de cocaină. După ce persoana respectivă s-a întors la Călărași, i-a dat cocaina lui D., iar acesta din urmă mi-a dat din cantitatea respectivă circa 1 - 2 gr., păstrând restul. Cele 1 - 2 gr. cocaină luate de la D. i le-am dat lui I.A.T. În momentul următor I. a intrat împreună cu D. și cu alte persoane în casă, eu rămânând afară. După circa 30 de minute aceștia au ieșit din casă și am observat la ei un comportament specific consumatorilor de cocaină. La Călărași am mai fost o singură dată, fără I.A.Ț., cu mai mulți prieteni, ocazie cu care D. mi-a oferit spre consum o țigară în care susținea că a introdus marijuana, eu refuzându-l".

Cu ocazia confruntărilor realizate la data de 01 noiembrie 2004 între inculpatul Ț. și S.R.M., fiind întrebat cu privire la incidentul de la Călărași, acesta din urmă a precizat "Am fost împreună cu I.A.Ț., cu I. și cu A., prietena mea la Călărași, la o fermă de agroturism, ocazie cu care l-am cunoscut pe D. La solicitarea lui I.A.Ț. de a-i procura cocaină, l-am întrebat pe D. dacă are cocaină întrucât auzisem că acesta organizează petreceri unde se consumă diverse droguri, dar întrucât acesta mi-a spus că nu are, dar mi-a zis că a auzit că sunt consumator și pot procura, am sunat pe N., iar acesta mi-a dat telefonul unui anume S.. L-am sunat pe S. și am stabilit ca acesta să se întâlnească în București cu un șofer al lui D. care conducea un autoturism D. de culoare albă cu număr de Călărași. Am văzut când șoferul îi înmâna lui D. o punguliță/pliculeț semitransparentă, iar acesta, împreună cu alți prieteni și cu I.A.Ț. au intrat în vilă. Nu i-am văzut prizând. Ulterior, S. m-a sunat și mi-a spus că s-a întâlnit cu persoana respectivă. Precizez că atunci când am primit telefonul de la S., șoferul nu se întorsese". Referitor la aceste aspecte,cu același prilej, inculpatul I.A.Ț. a precizat "Am fost la o partidă de pescuit împreună cu R.S. și persoanele menționate de acesta, la o fermă din județul Călărași unde l-am cunoscut pe fiul patronului cu care am stat puțin de vorbă, dar cu această ocazie nu s-au consumat droguri.".

În cursul cercetării judecătorești, audiat în calitate de martor, S.R.M., fiind întrebat în legătură cu cele întâmplate la ferma de lângă municipiul Călărași a declarat: "În anul 2003 am fost împreună cu inculpatul la o fermă din Călărași, unde acesta mi-a solicitat la un moment dat să-i procur cocaină. În acest sens eu l-am sunat pe N.R.E. de la care luam în mod frecvent cocaină și care mi-a trimis drogurile prin intermediul unei persoane despre care nu îmi mai amintesc cine era [...] Din câte știu atunci când ne aflam la ferma din Municipiul Călărași au fost aduse drogurile din București".

b) Martorul N.R.E., audiat sub identitatea protejată de "G.M.", în cursul urmăririi penale, la data de 14 iunie 2004 a declarat următoarele: "În primăvara anului 2003 am fost contactat telefonic de către M.R.S. care mi-a spus că se află la Călărași și mi-a solicitat, întrucât I.I.T. dorea cocaină, să las câteva grame de cocaină sub un pervaz de la locuința sa din str. P. Astfel am introdus într-un pachet de țigări câteva grame de cocaină și intrând în curtea casei lui M.R.S. ce este comună cu locuințele altor familii am introdus pachetul sub învelișul din tablă al unui pervaz al casei lui M.R.S. Urma ca din acel loc cocaina să fie luată de către un șofer trimis de I.I.T.".

În fața instanței de judecată, în ședința publică din data de 16 mai 2007, martorul N.R.E. a precizat că "Știu că inculpatul Ț. a fost de mai multe ori împreună cu M.R.S. la o fermă din județul Călărași, iar uneori înainte de plecare eram sunat de M.R.S. să îi dau cocaină".

c) Învinuitul H.V.A., în cursul urmăririi penale, prin declarațiile formulate la data de 16 iunie 2004 a menționat că: "În cursul anului 2003 la sfârșitul verii l-am auzit într-o discuție pe M.R.S. spunând că tocmai s-a întors de la o petrecere ținută în zona Călărași, undeva în apropierea orașului la o casă. La această petrecere, spunea el, participase și I.I.T.. M.R.S. se lăuda că a asigurat menținerea petrecerii fără a preciza ce se înțelege prin acest lucru".

În cursul cercetării judecătorești, fiind audiat în calitate de martor, la termenul din 16 mai 2007, H.V.A. a precizat că "Nu am fost niciodată sunat de către N.R.E. pentru a-i procura cocaină lui M.R.S., care s-ar fi aflat la Călărași, cocaină pe care să i-o fi trimis prin șoferul fiului proprietarului acestei ferme. De altfel nici nu am furnizat vreodată cuiva cocaină. Nu am discutat niciodată cu cineva despre vreo petrecere organizată de inculpatul Ț., unde acesta să fi asigurat buna dispoziție, și în acest context nu îmi amintesc să fi discutat nici cu M.R.S. despre vreo petrecere organizată de Ț. în județul Călărași din dosarul nr. 10437/3/2004 al Tribunalului București, secția a II-a penală.

d) Martorul P.D.A.,, fiul proprietarul fermei situată pe D.N.3 în apropierea municipiului Călărași, a fost audiat în cursul urmăririi penale la data de 15 octombrie 2004, acesta declarând următoarele: "Îl cunosc pe I.A.Ț. de mai mulți ani, dar nu pot spune că am o relație de prietenie cu acesta, fiind doar simple cunoștințe. Nu am auzit că I.A.Ț. să fie consumator de droguri. R.S. mi-a fost prezentat de către o prietenă, A.D., în vara anului 2003. La aproximativ o săptămână după ce mi-a fost prezentat de către A., acesta a venit la ferma tatălui meu împreună cu I.A.Ț. și prietena acestuia I.L.. Îmi amintesc că aceștia au venit vineri seară, vineri noaptea au fost la pescuit, sâmbătă spre duminică au dormit la hotelul de la fermă, pe când duminică. Eu am stat împreună cu aceștia doar la masă. Nu l-am șantajat pe M.R.S. să procure droguri. Nu știam că era consumator de droguri. Precizez că la hotel se organizează vineri, sâmbătă și duminică discotecă în aer liber cu piscină la care participă circa 400 de persoane. Nu am avut niciodată un autoturism D. de culoare albă, nici eu și nici familia mea. Nu am trimis nicio persoană la București pentru a procura droguri la solicitarea lui I.A.Ț. sau a altei persoane. Nu cunosc nicio persoană cu poreclă de "S.". Întrucât îl vedeam pe R.S. a doua oară, nu aș fi îndrăznit să-i cer acestuia să procure droguri".

În fața instanței, la termenul de judecată din 02 iunie 2005, martorul P.D. a declarat următoarele: "L-am cunoscut pe I.A.T. în anul 1998 [...] iar ultima oară l-am văzut în vara anului 2003 când acesta a venit la ferma tatălui meu din județul Călărași împreună cu M.R.S. și cu I.L. Pe M.R.S. l-am cunoscut în cursul anului 2003 [...] Niciodată nu l-am văzut pe I.A.T. consumând cocaină sau alte droguri [...] Referitor la întâlnirea despre care am relatat la parchet că a avut loc în vara anului 2003 când I.A.T., M.R.S. și I.L. au venit la ferma tatălui meu, aceștia au dormit o noapte și au plecat a doua zi. Mai erau încă 200 de persoane și nu s-a consumat cocaină sau vreun alt drog [...] Arăt încă o dată că la acea petrecere la care au participat 200 de persoane nu s-a consumat cocaină sau vreun alt drog".

Cu privire la aceste fapte, inculpatul Ț.I.A. a declarat că este nevinovat, precizând că a fost o singură dată cu prietena sa de atunci I.L. la o fermă piscicolă din județul Călărași, situată undeva lângă Dunăre, acolo existând și un hotel unde ne-am cazat, în același timp mergând la acea fermă și M.R.S. cu prietena sa, iar cu prilejul acestei vizite nu i-a cerut lui R.S. să îi procure cocaină și nici nu a oferit altora spre consum.!.

Analiza și aprecierea probelor:

Procedând la examinarea declarațiilor acuzatoare formulate de M.R.S., N.R.E. și H.V.A., atât din perspectiva principiului liberei aprecieri a probelor consacrat prin disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cât și prin raportare la exigențele art. 69 C. proc. pen., având în vedere calitatea procesuală pe care au avut-o la un moment dat aceste persoane în aceeași cauză (privită per ansamblu), respectiv aceea de inculpați pentru M.R.S. și N.R.E. și de învinuit pentru H.V.A., Tribunalul a constatat nu numai că acestea nu sunt susținute de alte elemente probatorii existente în cauză, dar ele nu se armonizează nici cu ele însele și nici unele cu altele, datorită caracterului lor confuz sau numeroaselor contradicții pe care le emană.

Privitor la mărturii se apreciază că ele trebuie să se armonizeze nu numai cu ele însele, ci trebuie să fie concordante în ansamblul probelor, să nu fie contrazise de fiecare probă în parte și, implicit de probele constituite în ansamblu.

Din această perspectivă, examinând conținutul declarațiilor lui M.R.S., astfel cum au fost anterior descrise, apar ca evidente confuzia și contradicțiile între susținerile acestuia, făcute într-un moment procesual sau altul. Astfel, în cursul urmăririi penale, învinuitul M.R.S. a precizat că la solicitarea lui I.A.Ț. de a-i procura cocaină, l-a sunat pe N.R.E., care i-a spus să ia legătura cu un anume S. (este vorba de H.V.A.), după care un șofer de al lui P.D., fiul proprietarului fermei piscicole din Călărași, a mers la București unde s-a întâlnit cu S. și a adus la fermă o cantitate de 8 - 9 grame de cocaină pe care i le-a înmânat lui P.D., iar acesta din urmă i-a dat lui circa 1 - 2 grame cocaină pe care i-a remis-o lui I.A.T. Dimpotrivă, în fața instanței de judecată, acesta nu a mai susținut că drogurile au fost procurate de la numitul S. ci a precizat că în acest scop l-a sunat pe N.R.E., de la care lua în mod frecvent cocaină, iar acesta i-a trimis drogurile prin intermediul unei persoane despre care nu își mai amintește cine era. S-a observat așadar că martorul în discuție se contrazice pe el însuși cu privire la sursa de proveniență a drogurilor procurate pentru petrecerea de la ferma piscicolă din Călărași, punându-se în mod firesc problema de a ști dacă și când a spus acesta adevărul.

Cu privire la declarațiile numitului N.R.E. s-a constatat de asemenea că și acestea sunt confuze și contradictorii. În concret, în faza urmăririi penale acesta susține că în primăvara anului 2003 a fost sunat de M.R.S. care i-a spus că se află la Călărași și i-a solicitat cocaină pentru I.A.T., iar în acest sens i-a lăsat câteva grame de cocaină, sub pervazul din tablă al unei ferestre din curtea locuinței lui M.R.S., drogurile fiind introduse într-un pachet de țigări, urmând ca acestea să fie luate din acel loc de către un șofer trimis de I.A.T. În schimb, în faza cercetării judecătorești, contrazicându-se pe el însuși martorul N.R.E. susține că știe că inculpatul Ț. a fost de mai multe ori împreună cu M.R.S. la o fermă din Călărași, iar uneori înainte de plecare era sunat de M.R.S. pentru a-i da cocaină. Confuzia și aceste contradicții vădite din declarațiile lui N.R.E. de asemenea sunt de natură să inducă un sentiment de îndoială cu privire la sinceritatea autorului declarațiilor, afectând negativ valoarea probatorie a acestui mijloc de probă.

În afară de caracterul confuz și contradictoriu al declarațiilor celor doi se constată că acestea se contrazic și reciproc sau după caz sunt contrazise și de alte elemente probatorii existente în cauză.

Astfel, martorul M.R.S. plasează în timp evenimentele petrecute la ferma din Călărași, în vara anului 2003, în timp ce martorul N.R.E. susține la urmărirea penală că ar fi vorba de primăvara anului 2003; apoi, prin declarația dată în fața instanței, N.R.E. pretinde că inculpatul Ț. și M.R.S. ar fi mers de mai multe ori la o fermă din Călărași, afirmația sa fiind contrazisă atât de M.R.S., cât și de inculpatul T.I.A., care amândoi vorbesc despre o singură vizită în acest loc; M.R.S. susține în faza urmăririi penale că a procurat drogurile de la numitul "S." (H.V.A.), pe când acesta din urmă a negat vehement o atare împrejurare, iar N.R.E. pretinde tot în faza urmăririi penale că el a fost cel care a furnizat cocaina pentru inculpatul Ț. aflat la ferma din Călărași; M.R.S. susține în faza urmăririi penale că drogurile au fost aduse de la București de către un șofer al lui P.D. care conducea o D. de culoare albă și care s-ar fi întâlnit cu numitul S. în acest scop, pe când N.R.E. precizează în aceeași fază procesuală că drogurile urmau să fie luate din locul unde le lăsase (sub pervazul din tablă al fostei ferestre a locuinței lui M.R.S.) de un șofer trimis de către I.A.T.; M.R.S. relatează cu prilejul confruntării sale cu inculpatul Ț. că drogurile au fost aduse de șoferul lui D. într-o punguță semitransparentă, însă N.R.E. precizează tot în cursul urmăririi penale că a disimulat cocaina într-un pachet de țigări.

Pe de altă parte, martorul P.D., fiul proprietarului fermei piscicole situată la marginea municipiului Călărași, atât în faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești a infirmat susținerile lui M.R.S., atât în ceea ce privește pretinsa procurare de cocaină la solicitarea sa, cât și cu privire la consumul de cocaină de către alte persoane la petrecerea la care a participat și inculpatul T.I.A.

Totodată este de remarcat faptul că declarația învinuitului H.V.A. prin care relatează că în cadrul unei discuții într-un grup de prieteni l-a auzit pe M.R.S. lăudându-se că tocmai s-a întors de la o petrecere din Călărași la care participase și I.A.T. și unde el asigurase "menținerea petrecerii", nu poate fi considerată o probă temeinică în acuzare, întrucât aceasta este vagă, nu oferă date și elemente concrete cu privire la aspectele supuse probațiunii, iar în cele din urmă ea este în mod implicit retractată.

Caracterul confuz și vădit contradictoriu al mijloacelor de probă la care s-a făcut anterior referire le afectează acestora grav veridicitatea și credibilitatea, fiindu-i practic imposibil instanței de judecată să stabilească adevărul judiciar pe baza unor probe cu o valoare aleatorie, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada nici a existenței obiectului material al infractorilor imputate inculpatului.

Privind cauza per ansamblu, s-a constatat că la dosar există și alte mijloace de probă, care după caz, fie nu sunt relevante pentru dovedirea existenței faptelor și a vinovăției inculpatului, fie pur și simplu confirmă și întăresc prezumția de nevinovăție de care beneficiază acesta.

Astfel, numitul M.M.M., coinculpat în cauză înainte de disjungere, a declarat că nu cunoaște persoane care să se ocupe cu traficul sau consumul de droguri, nu a participat la vreo petrecere unde să fie prezent și I.A.T., a avut cu acesta doar relații profesionale fiind angajatul unei firme a acestuia.

Martorul S.M.S., care și el a avut la un moment dat calitatea de învinuit în cauză a declarat că a fost consumator ocazional de cocaină și în perioada septembrie - decembrie 2003 a cumpărat de 3 - 4 ori câte 1 gram de cocaină la prețul de 75 EURO/gram de la N.R.E., însă nu cunoaște alte persoane care să se ocupe cu traficul de droguri.

Martora I.V., inițial învinuită în cauză a precizat că a fost cu I.A.T. doar la botezul fiicei lui I.N. și nu a participat la alte întâlniri private cu acesta.

Cât despre fotografia predată organelor de urmărire penală de către martorul N.R.E., atașată în copie la pag. 175 din dosarul de urmărire penală și care îi înfățișează pe inculpatul I.A.T. și pe R.S., Tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi acceptată nici măcar drept o probă extrajudiciară în condițiile în care nu se știe când și unde a fost realizată, de către cine și în ce condiții, și dacă ceea ce se vede în imagine concordă în mod real cu susținerile lui N.R.E. conform cărora pe tavă s-ar afla rest de pulbere albă ce constituie cocaină, un obiect de culoare albă asemănător unui card, utilizabil pentru porționarea cocainei și un pai de culoare roșie pentru prizat cocaina.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Ț.A.I., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a susținut că instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat că probele administrate nu au demonstrat, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. Astfel, raportându-se la tabloul infracțional și la mijloacele de probă expres indicate în Decizia penală nr. 172/A din 02 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, Ministerul Public a apreciat că fiecare activitate infracțională a inculpatului este susținută de probe testimoniale, iar retractările ulterioare ale declarațiilor de către unii martori nu au fost convingător justificate.

În acest sens, făcându-se referire la martorul T.S., s-a arătat că motivația retractării declarațiilor, respectiv starea de stres și confuzie în care s-a aflat acesta, este neconvingătoare deoarece martorul este o persoană matură, căsătorită, instruită, obișnuită cu legile din România și care a beneficiat pe parcursul urmăririi penale de serviciile unui apărător ales și ale unui translator. În condițiile în care orice declarație dată într-un proces penal presupune o doză minimă de stres, simpla retractare ulterioară a celor afirmate nu poate avea drept consecință înlăturarea acestei declarații, dacă ea se coroborează cu alte probe existente în cauză.

Invocând și perioada mare de timp care s-a scurs de la data săvârșirii faptelor și până la audierea martorilor în instanță, precum și împrejurarea că, în procesul penal, probele nu au o valoare dinainte stabilită, Ministerul Public a apreciat că soluția de achitare este neîntemeiată, impunându-se condamnarea inculpatului pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

Apelantul-inculpat Ț.A.I. a criticat hotărârea sub aspectul efectuării nejustificate a cercetării judecătorești și pentru alte infracțiuni decât cele reținute în rechizitoriu. În acest sens, făcând referire la argumente de doctrină și soluții jurisprudențiale, inculpatul a apreciat că "pronunțarea" tribunalului cu privire la celelalte fapte menționate în decizia instanței de apel trebuia să se limiteze la constatarea că ele nu fac obiectul judecății, în caz contrar existând riscul de a se ajunge la paradoxul juridic ca pentru aceleași fapte să existe atât o soluție de netrimitere în judecată, cât și o soluție de achitare.

Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 10437/3/2006.

Prin Decizia penală nr. 33/A din 11 februarie 2008, Curtea a admis apelul declarat de inculpatul Ț.A.I., a desființat în parte sentința penală și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, că obiectul sesizării instanței îl constituie doar infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000 (fapte pretins comise în primăvara anului 2002 și vara anului 2000) iar, în virtutea dispozițiilor art. 385 alin. (1) C. proc. pen., "pronunțarea" Tribunalului cu privire la celelalte fapte la care se face referire în decizia instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare trebuia să se limiteze doar la precizarea că aceste fapte nu fac obiectul judecății.

În privința apelului declarat de Ministerul Public, Curtea a apreciat că acesta este nefondat având în vedere, pe de o parte, administrarea nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen., a unor mijloace de probă iar, pe de altă parte, caracterul contradictoriu și subiectiv al declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 și 18 C. proc. pen., a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate și cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului și a dispus în mod greșit achitarea acestuia pentru infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 5 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, față de dispozițiile art. 385 C. proc. pen., al căror caracter obligatoriu subzistă nu doar pentru instanța de fond, ci și pentru instanțele superioare, învestite cu soluționarea căilor de atac, Ministerul Public a apreciat că decizia instanței de apel este nelegală, încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii de rejudecare pronunțată anterior. În consecință, s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în sarcina inculpatului și nici asupra tuturor probelor administrate în cauză, omițând să dispună atașarea dosarului nr. 341/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se află acte procedurale privind pe inculpatul Ț.A.I., astfel cum rezultă din cuprinsul notei nr. 654/DIJ/CSM/2005.

Sub aspectul soluției de achitare, Ministerul Public a reiterat criticile referitoare la greșita apreciere a probatoriului.

Prin Decizia penală nr. 1886 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, reținându-se, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, indicate prin decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare și cu privire la care există o hotărâre de achitare a instanței de fond.

Totodată, în considerentele deciziei de casare s-a arătat că probele menționate în cuprinsul notei nr. 654/DIJ/CSM/2005 trebuiau atașate la dosar și refăcute în cursul cercetării judecătorești cu respectarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității, impunându-se instanței de rejudecare obligația de a atașa dosarul de urmărire penală nr. 341//P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se regăsesc declarațiile martorului V.G. din data de 01 aprilie 2004, declarațiile martorului N.R.E. din 14 și 23 iunie 2004, declarația învinuitei R.M. din 23 iulie 2004, procesul verbal de conducere în teren a martorei P.A. și casetele video sigilate în plicurile nr. 5, 9, 14, 42, 44 și 45. Totodată, s-a subliniat obligația de reaudiere a inculpatului și a martorilor B.R., N.R.E. și R.M. cu privire la împrejurările ce vor rezulta din declarațiile și înregistrările menționate.

În apel, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 17 iulie 2008, sub nr. 4355/2/2008.

În conformitate cu dispozițiile art. 38518 C. proc. pen., Curtea a procedat la atașarea dosarului de urmărire penală nr. 341/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în acesta se regăsesc următoarele mijloace de probă indicate în decizia de casare:

- declarația martorului audiat sub identitatea V.G. din data de 1 aprilie 2004, în original;

- declarația martorului N.R.E. din data de 23 februarie 2004, în copie.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că declarația acestui martor, pretins dată la 23 iunie 2004, nu se regăsește în dosarul de urmărire penală nr. 341/P/2004 și nici în dosarul nr. 303/P/2004 atașat prezentei cauze. Din relațiile comunicate la datele de 09 octombrie 2008, 06 noiembrie 2008, 19 noiembrie 2008 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. rezultă că, la nivelul anului 2004, nu a fost întocmită o evidență a declarațiilor după serie, număr sau dată, iar din examinarea dosarului nr. 202/P/2004 rezultă că există o declarație a martorului N.R.E. din data de 23 februarie 2004, iar nu 23 iunie 2004.

În privința declarației martorului N.R.E. (sub identitatea G.M.) din data de 14 iunie 2004, Curtea constată că aceasta se regăsește în original la dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Ț.A.I.

- declarația martorei R.M. din data de 23 iulie 2004, în copie.

- procesul-verbal de conducere în teren a martorei P.A. (R.M.), în original.

În privința casetelor aflate în plicurile sigilate sub nr. 5, 9, 14, 42, 44 și 45, în urma demersurilor repetate ale Curții, s-a constatat că acestea nu se află atașate dosarului de urmărire penală nr. 341/P/2004, ci dosarului nr. 117/P/2004, aflat în curs de judecată pe rolul Tribunalului București.

La data de 05 ianuarie 2009, cele șase casete audio (iar nu video) au fost înaintate Curții, iar în ședințele de judecată din datele de 20 ianuarie 2009 și 09 februarie 2009 s-a procedat la audierea a trei dintre acestea, în prezența părților.

În acest sens, Curtea a constatat că la dosarul de urmărire penală nr. 341/P/2004 se află atașate doar parțial procesele verbale de redare a convorbirilor înregistrate pe casetele menționate, respectiv:

- în plicul nr. 42 s-a identificat caseta seria nr. 001138225, pe care se află înregistrate convorbiri redate integral în formă scrisă în cuprinsul proceselor verbale de redare aflate în dosarul nr. 341/P/2004 și atașate în copie prezentului dosar;

- în plicul nr. 44 s-a identificat caseta seria nr. 001138657, pe care se află înregistrate convorbiri redate parțial în formă scrisă în cuprinsul proceselor verbale de redare aflate în dosarul nr. 341/P/2004 și atașate în copie prezentului dosar. Înregistrarea unor convorbiri ce nu au fost redate în formă scrisă, neputându-se astfel identifica persoanele între care s-au purtat aceste convorbiri, a fost constatată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009 în prezența părților, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată;

- în plicul nr. 45 s-a identificat caseta seria nr. 001137651, pe care se află înregistrate convorbiri redate parțial în formă scrisă în cuprinsul proceselor verbale de redare aflate în dosarul nr. 341/P/2004 și atașate în copie prezentului dosar. Înregistrarea unor convorbiri ce nu au fost redate în formă scrisă, neputându-se astfel identifica persoanele între care s-au purtat aceste convorbiri, a fost constatată în ședințele publice din datele de 20 ianuarie 2009 și 09 februarie 2009 în prezența părților, astfel cum rezultă din încheierile de ședință de la aceste date.

Cu privire la casetele audio aflate în plicurile nr. 5, 9 și 14, Curtea a constatat că la dosarul de urmărire penală nr. 341/P/2004, dar și la dosarul atașat prezentei cauze, nu se află depus niciun proces-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor cu numerele aferente acestor trei casete.

La solicitarea adresată organelor de urmărire penală, de a fi înaintate toate procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a comunicat că "nu are competența materială de a efectua activități specifice urmăririi penale în această cauză", orice înscrisuri care ar avea legătură cu dosarul nr. 341/P/2004 aflându-se exclusiv în deținerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că dosarul nr. 341/P/2004 a fost înaintat Curții integral, astfel încât nu se pot pune la dispoziție alte acte care nu se regăsesc în cele 18 volume. Totodată, s-a comunicat că este posibil ca nu toate convorbirile să fi fost redate în formă scrisă în proces verbal și certificate de către instanță conform normelor legale ori parte să se afle în alte dosare formate ca urmare a disjungerilor succesive.

Având în vedere poziția exprimată de către Ministerul Public, în raport de actele dosarului, Curtea a constatat imposibilitatea administrării integrale a probei cu înregistrările audio în condiții de legalitate, absența proceselor verbale de redare făcând imposibilă identificarea persoanelor între care s-au purtat convorbirile înregistrate și, implicit, relevanța lor probatorie, dispunând, în consecință, la data de 09 februarie 2009, ca această probă să nu mai fie administrată.

Curtea a procedat la ascultarea inculpatului Ț.A.I. în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (11) C. proc. pen., cât și la reascultarea acestuia după administrarea tuturor probelor, în conformitate cu dispozițiile deciziei de casare.

Totodată, au fost ascultați în cauză martorii R.M. și N.R.E., în privința martorului B.R. instanța făcând aplicarea, la data de 26 ianuarie 2009, a dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., deoarece mandatele de aducere emise pe numele acestuia nu au putut fi executate ca urmare a faptului că martorul nu mai locuiește la adresa cunoscută. Totodată, demersurile efectuate la organele specializate, cât și relațiile solicitate actualului proprietar al imobilului la care martorul a domiciliat nu au permis identificarea adresei actuale a acestuia.

În cursul dezbaterilor în apel, după casare, apelantul-inculpat Ț.A.I. nu a mai susținut critica formulată în scris, referitoare la necesitatea "pronunțării" cu privire la celelalte fapte menționate în decizia instanței de apel în sensul constatării că ele nu fac obiectul judecății.

În schimb, inculpatul a solicitat modificarea temeiului achitării pentru două fapte prevăzute de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (pretins săvârșite în locuința din str. E.I.N.) din art. 10 lit. d) C. proc. pen. (reținut de către instanța de fond) în art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că toate argumentele avute în vedere la pronunțarea acestei soluții sunt similare celor reținute pentru restul infracțiunilor.

Totodată, apelantul-inculpat a precizat că, deși pentru faptele din locațiile Hotel "P." din Mangalia, clubul "K." și clubul "S." s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, înțelege să solicite continuarea procesului penal.

Prin Decizia penală nr. 43 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelantul inculpat Ț.A.I. împotriva Sentinței penale nr. 1424 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 10437/3/2006.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe de natură să influențeze soluția.

În subsidiar, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen., respectiv greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului și greșita achitare a acestuia pentru aceste fapte.

S-a solicitat admiterea recursului parchetului astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica formulată de parchet și care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., vizând trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale în soluționarea cauzei este neîntemeiată.

Este de precizat, în primul rând, că nu s-a realizat administrarea integrală a probei cu înregistrările audio, în conformitate cu dispozițiile deciziei de casare, deoarece nu au fost atașate procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate decât în cazul a trei dintre cele șase casete, aspect care cădea în sarcina Ministerului Public.

Mai mult, nici convorbirile ce nu au fost redate în formă scrisă și nici cele depuse în alte dosare nu au fost individualizate pentru ca instanța să poată stabili dacă ele sunt sau nu cele a căror administrare s-a dispus în cauză.

Prin urmare, lipsa comunicării proceselor verbale de redare a determinat imposibilitatea instanței de a stabili persoanele între care s-au purtat convorbiri înregistrate pe trei dintre cele șase casete și, parțial, pe casetele deja audiate și, implicit, imposibilitatea de a aprecia în mod complet valoarea probatorie a acestor înregistrări sub aspectul faptelor pretins săvârșite de către inculpatul Ț.I.

În consecință, având la dispoziție conținutul convorbirilor de pe cele trei casete audiate nemijlocit în apel, Curtea a constatat corect lipsa de relevanță probatorie asupra faptelor reținute în sarcina inculpatului Ț.A.I., în sensul că martorul N. R., în convorbirile telefonice avute cu o serie de persoane (T.S., M.R.S. sau R.S. etc.) nu face referiri la persoane sau conduita inculpatului.

Așa încât, în mod justificat instanța de apel a apreciat că aceste probe nu au caracter pertinent, concludent și util în lămurirea situației de fapt.

Prin urmare, cererea formulată de parchet de trimitere a cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

O altă critică formulată de Parchet vizează greșita apreciere a probelor de către instanță, cu consecința dispunerii unei soluții de achitare netemeinice.

Înalta Curte constată, însă, că în cauză s-a efectuat o analiză judicioasă a tuturor mijloacelor de probă existente, în raport cu exigențele legalității administrării probelor în procesul penal, cât și cu prezumția de nevinovăție, aspecte ce au determinat instanța să constate că declarațiile contradictorii sau generice ale persoanelor audiate în cauză nu au caracterul unor probe certe de vinovăție și sunt insuficiente pentru a reține vinovăția inculpatului Ț.I.A., dincolo de orice dubiu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția de achitare dispusă de instanță este întemeiată pe insuficiența unor probe certe și obiective în acuzare.

Cu privire la probele invocate de parchet în susținerea vinovăției inculpatului, respectiv declarațiile date în faza de urmărire penală de către T.S., R.M., S.R.M. și N.R.E., Curtea constată că aceste persoane au fost audiate în faza de urmărire penală ca învinuiți sau inculpați, iar pe parcursul cercetării judecătorești în calitate de martori, fapt ce a condus la modificări radicale ale depozițiilor date inițial.

Pe de altă parte, condamnarea unei persoane pentru săvârșirea unei fapte penale nu poate avea la bază declarațiile date de alte persoane inculpate sau învinuite în cauză, fără a exista alte probe care să confirme susținerile acestora din urmă.

1. Referitor la faptele pretins săvârșite în locuința inculpatului din str. E.I.N., cartierul Pipera - vara anului 2003, instanța a reținut că probele pe care se sprijină învinuirea, respectiv declarațiile date în faza de urmărire penală de numiții T.S., R.M., S.R.M. și N.R.E., se caracterizează prin existența unor contradicții vădite între aceste declarații privind activitățile descrise și prin absența altor mijloace de probă cu care să se coroboreze aceste declarații.

În acest sens, în declarația dată la 18 iunie 2004, inculpatul T.S. a precizat că inculpatul Ț. I. i-a pus la dispoziție cocaină în locuința din str.E.I.N. de două ori și anume, în vara anului 2003 (în prezența numitelor E.C. și S.L.) și o lună mai târziu când, în prezența inculpatului, a E.C. și a M.R., coinculpatul S.R.M. a răsturnat pe o masă de biliard o punguță ce conținea 3 grame de cocaină, cumpărată de Ț. I. și consumată de toți cei prezenți.

Or, persoanele participante la aceste activități nu au confirmat susținerile inculpatului T.S. Astfel, E.C. și S.L. au declarat că nu au consumat droguri în locuința inculpatului Ț. A.I. și că nu l-au văzut pe acesta consumând droguri, iar coinculpatul S.R.M. a descris altfel modul în care a livrat cocaina.

Pe de altă parte, declarațiile numitei R.M. au un caracter vag și generic, iar susținerile martorei E.C. sunt de natură a infirma orice implicare a inculpatului Ț.A.I. în activități de deținere de droguri sau de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului unor astfel de substanțe.

Cu privire la declarația dată de R.M. la data de 23 iulie 2004, Curtea apreciază că nu confirmă susținerile lui T.S. sau S.R.M. referitor la împrejurările în care inculpatul ar fi procurat și oferit droguri pentru consum. Astfel, R.M. nu a afirmat că S.R.M. a dat inculpatului Ț.A.I. vreo cantitate de droguri, ci a indicat doar o discuție purtată de cei doi și o farfurie cu cocaină aflată deja pe o măsuță, ceea ce diferă de susținerile persoanelor susmenționate.

Procesul-verbal din data de 14 iunie 2004 privind conducerea în teren a martorei R.M. nu este relevant sub aspectul faptelor imputate inculpatului Ț.I.A., ci dovedește doar că martora cunoștea amplasamentul locuinței inculpatului din str. E.I.N.

În aceste condiții, constatând absența altor mijloace de probă care să dovedească fără dubii existența și condițiile de săvârșire a faptelor imputate inculpatului Ț.I.A., instanța a apreciat că cele trei declarații contradictorii nu au caracterul unor probe certe de vinovăție și nu pot fundamenta reținerea vinovăției inculpatului.

Pe de altă parte, toate persoanele ale căror declarații au constituit probe în acuzare (cu excepția lui S.R.M.) și-au retractat ulterior declarațiile inițiale, invocând starea de teamă și confuzie în care s-au aflat la momentul primelor declarații, cât și interesul de a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, instanța a apreciat corect că esențială în aprecierea valorii probatorii a declarațiilor este calitatea în care acestea au fost date în sensul că T.S., R.M. și S.R.M. aveau calitate de învinuiți sau inculpați, iar declarațiile lor în faza de urmărire penală trebuiau coroborate cu alte mijloace de probă.

Referitor la declarațiile date la 12 iulie 2004, 23 iulie 2004 și 19 iulie 2004 de persoanele susmenționate (T.S., R.M., S.R.M.), Curtea constată corectă aprecierea instanței că s-au încălcat dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că s-au administrat probe cu declarațiile persoanelor susmenționate fără a fi anunțați apărătorii aleși ai inculpatului Ț.A.I., încălcându-se, astfel, dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Cu privire la declarația numitului S.R.M. din care rezultă că acesta în perioada vara 2003 - ianuarie 2004 a livrat inculpatului Ț.A.I. cocaină, porționată de acesta din urmă pe o farfurie și consumată prin prizare, instanța a reținut corect că acest fapt nu a fost dovedit, în măsura în care această declarație nu s-a coroborat cu alte mijloace de probă.

Așa încât, este legală și temeinică soluția de achitare în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1), (2), art. 4 alin. (1), (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000 (fapte în modalitatea descrisă de T.S., R.M. și S.R.M.).

Cu privire la faptele imputate inculpatului ca fiind săvârșite în locuința din str. E.I.N., instanța a constatat corect că pentru două infracțiuni prev.de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 se impune achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Cele două fapte despre care se face vorbire au la bază declarațiile coinculpatului S.R.M., rezultând că au constat în două livrări de cocaină către Ț.A.I., la locuința din Pipera, în vara și toamna anului 2003, Curtea achiesând la concluziile instanței de apel în sensul că singura probă care confirmă susținerile lui S.R.M. constă în declarațiile numitului N.R.E.

Or, acesta, audiat în faza de urmărire penală ca martor cu identitate protejată, avea și calitatea de inculpat în același timp, aspect care impunea aprecierea declarațiilor sale în condițiile prev. de art. 69 C. proc. pen.

Prin urmare, deși în cursul judecății N.R.E. a fost audiat în calitate de martor, se impune în continuare coroborarea declarațiilor sale cu alte mijloace de probă, în raport cu interesul acestuia în cauză care determină îndoieli privind obiectivitatea și credibilitatea declarațiilor sale.

De asemenea, este corectă și aprecierea instanței referitor la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate pe casetele aflate în plicurile nr. 42, 44 și 45 în sensul că acestea nu cuprind date relevante asupra faptelor reținute în sarcina inculpatului Ț.A.I.

2) Pentru faptele pretins săvârșite în imobilul din str. P. nr. 16 A (locuința recurentului S.R.M.), în perioada 10 octombrie 2003 - 11 octombrie 2003 acuzarea s-a bazat pe declarațiile numiților S.R.M. și N.R.E., care au fost audiați ca și coinculpați la urmărirea penală și ca martori în cursul judecății.

În esență, s-a reținut că S.R.M. a susținut că, în vara anului 2003, a lăsat sub pervazul geamului locuinței sale o punguță ce conținea 1 gr.cocaină și care era destinată inculpatului Ț.A.I.

De asemenea, a mai arătat că inculpatul N.R.E. a lăsat, în același loc, de două ori, câte 1 - 2 gr.cocaină, fără să știe că drogurile erau destinate inculpatului Ț.A.I.

Curtea apreciază ca întemeiată aplicarea de către instanță a principiului "in dubio pro reo" cu privire la aceste fapte, în absența unui probatoriu cert care să dovedească vinovăția inculpatului Ț. I.

Cât privește declarațiile lui S.R.M., trebuie avut în vedere, pe de o parte, că nu sunt susținute de alte mijloace de probă, iar, pe de altă parte, calitatea de inculpat a acestuia, aspecte care justifică concluzia instanței în sensul existenței unei îndoieli față de veridicitatea depozițiilor acestuia.

3) Pentru faptele pretins săvârșite în imobilul din str. M.E. nr. 3 - Cartierul Aviatorilor acuzarea a avut la bază declarațiile numiților S.R.M., R.M. și T.S., audiați în faza de urmărire penală în calitate de coinculpați, iar în cursul judecății în calitate de martori.

Or, aceste declarații, expuse pe larg în hotărârea instanței de fond, cuprind contradicții vădite privitor la condițiile realizării activităților descrise de persoanele audiate.

De asemenea, în cauză nu s-a constatat existența altor mijloace de probă obiective care să se coroboreze cu aceste declarații.

Prin urmare, corect s-a dat eficiență principiului "in dubio pro reo" de către instanța de fond, având în vedere considerentele expuse, cât și exigența probațiunii în cazul infracțiunilor de acest gen.

4) Pentru faptele pretins săvârșite în imobilul din str. D.A. - Cartierul Primăverii, acuzarea a avut la bază declarațiile numiților T.S., R.M. și N.R.E., apreciate, însă, de instanță ca fiind inconsistente și necoroborate cu alte mijloace de probă certe, care să releve fără echivoc că inculpatul Ț.A.I. a săvârșit faptele de deținere de droguri pentru consum, punerea la dispoziție a locuinței pentru consum și oferirea de droguri în același scop.

Astfel, după ce la urmărirea penală persoanele sus-menționate au declarat că, în primăvara anului 2002, în timp ce se aflau în apartamentul inculpatului Ț., împreună cu acesta și R.S., inculpatul a oferit spre consum cocaină (uscată, în prealabil în cuptorul cu microunde), împrejurare care s-a repetat de două - trei ori în cursul aceluiași an, cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătorești, aceștia și-au retractat declarațiile inițiale, invocând starea de teamă și confuzie în care s-au aflat la acel moment, cât și intenția de a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

R.M. a declarat și în fața instanței de apel că, în cele trei vizite pe care le-a efectuat în locuința din str. D.A., inculpatul nu a oferit cocaină și nu s-au consumat astfel de substanțe.

Instanța a apreciat corect valoarea probatorie a declarațiilor menționate, în raport de calitatea persoanelor, respectiv învinuiți sau inculpați și de necesitatea coroborării cu alte mijloace de probă.

Or, din analiza acestor declarații rezultă împrejurări diferite, iar alte mijloace de probă concludente, în susținerea acestora, nu există.

Referitor la declarația numitei R.M., din 23 iulie 2004, instanța a considerat că a fost administrată cu încălcarea disp. art. 172 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi avută în vedere, în mod singular, la soluționarea cauzei.

Cu privire la susținerile coinculpatului N.R.E., audiat în calitate de martor și în apel, instanța le-a apreciat ca o probă indirectă, ce nu se coroborează cu susținerile numiților T.S. și R.M. și sunt neconcludente sub aspectul împrejurării că în primăvara anului 2002, inculpatul Ț.I.A. ar fi oferit sau consumat droguri de mare risc, în sensul că nu demonstrează cunoașterea de către acesta că inculpatul Ț.I.A. a primit droguri și că a săvârșit acte de consum, punere la dispoziție a locuinței și consum de droguri.

Prin urmare, Curtea achiesează la concluzia instanțelor anterioare, în sensul că regula "in dubio pro reo" își găsește pe deplin aplicabilitatea în cauză, în absența oricăror mijloace de probă obiective și concludente care să permită stabilirea fără îndoială a existenței și a condițiilor în care inculpatul Ț.I.A. a săvârșit faptele imputate.

5) Cu privire la faptele săvârșite în apartamentul închiriat în hotelul "P." din Mangalia, corect s-a stabilit în cauză împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale la data de 5 august 2008, conform art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În raport de solicitarea inculpatului Ț.I.A., formulată în fața instanței de apel, de continuare a procesului penal, conform art. 13 alin. (1) C. proc. pen., instanța a analizat probatoriul existent în cauză și temeinicia soluției dispuse de instanța de fond, ajungând la concluzia că probele pe care se sprijină învinuirea sunt inconsistente și necoroborate cu alte mijloace de probă certe care să releve fără echivoc săvârșirea de către inculpatul Ț.I.A. a faptelor de deținere de droguri pentru consum, punerea la dispoziție a locuinței pentru consum și oferirea de droguri în același scop.

Astfel, declarațiile date de T.S. și R.M. în faza de urmărire penală au un conținut, iar, cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătorești, conținutul declarațiilor date de aceste persoane s-a modificat, instanța apreciind corect că și în acest caz, calitatea în care au fost audiate aceste persoane impune reținerea valorii probatorii a declarațiilor în condițiile art. 69 C. proc. pen.

Cu privire la declarațiile date de martora cu identitate protejată "M.S.", care, inițial, a susținut punerea la dispoziție a apartamentului și oferirea de cocaină participanților la petrecere de către inculpatul Ț.I.A., instanța a apreciat în mod întemeiat că trebuie înlăturat acest mijloc de probă, întrucât, pe de o parte, martora M.S. a retractat declarațiile date, iar pe de altă parte, persoanele indicate de martoră ca fiind prezente la acest eveniment (V.G., R.P.A., B.R.C. și A.B.) au infirmat fie participarea lor la petrecerea în cauză, fie efectuarea unor acte de oferire de droguri sau consum; aceste contradicții, cât și principiul avut la baza de jurisprudența CEDO în sensul că o soluție de condamnare nu se poate întemeia pe declarații anonime justifică soluția dată de instanță.

Nici procesul-verbal din 14 iunie 2004, privind conducerea în teren a martorei R.M. și nici declarațiile numitului S.R.M. nu conțin referiri la fapta analizată, constatându-se aceeași lipsă de concludență și cu privire la convorbirile telefonice administrate în apel.

Prin urmare, instanța a apreciat corect că aceste declarații singulare, date de persoane a căror calitate de inculpat implică aprecierea lor în limitele prev. de art. 69 C. proc. pen. și retractate ulterior, nu au caracterul unor probe certe de vinovăție și nu pot răsturna prezumția de nevinovăție a inculpatului.

În consecință, Curtea apreciază că se aplică și cu privire la această faptă regula "in dubio pro reo", soluția de achitare fiind legală și temeinică.

6) Cu privire la faptele săvârșite în barul "S.", instanța a constatat corect că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale în luna februarie 2008, conform art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În raport de solicitarea inculpatului Ț.I.A., formulată în fața instanței de apel, de continuare a procesului penal, conform art. 13 alin. (1) C. proc. pen., instanța a analizat probatoriul existent în cauză, constatând corect că probele pe care se sprijină învinuirea au același caracter contradictoriu și inconsistent, nefiind de natură să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatului Ț.I.A. cu privire la fapta de deținere de droguri pentru consum propriu.

Astfel, declarațiile date de T.S. în faza de urmărire penală și pe parcursul cercetării judecătorești sunt diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în apel, nu a fost posibilă reaudierea nemijlocită a martorului B.R.

La aceste aspecte se adaugă și faptul că alte mijloace de probă concludente și obiective, care să coroboreze susținerile acestui martor și ale inculpatului T.S. nu există, instanța apreciind corect că probele administrate, inclusiv convorbirile telefonice, nu cuprind date relevante sub aspectul faptei presupus comise în barul "S.".

Prin urmare, și cu privire la această faptă s-a aplicat corect regula "in dubio pro reo", soluția de achitare fiind legală și temeinică.

7. Pentru faptele săvârșite în clubul "K.", instanța a constatat corect că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale în luna august 2008, conform art. 124 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

În raport de solicitarea inculpatului Ț.I., formulată în fața instanței de apel, de continuare a procesului penal, în conformitate cu art. 13 alin. (1) C. proc. pen., instanța a analizat probatoriul existent în cauză, constatând că probele pe care se sprijină învinuirea sunt confuze și generice, neavând posibilitatea de a înlătura prezumția de nevinovăție a inculpatului Ț. I. cu privire la fapta de deținere de droguri pentru consum propriu.

Astfel, declarațiile date de T.S. în faza de urmărire penală și pe parcursul cercetării judecătorești sunt diferite, iar declarația dată de învinuita R.M. la 23 iulie 2004 nu a fost avută în vedere de instanță în mod justificat deoarece a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art. 172 C. proc. pen. și nu a fost confirmată de alte mijloace de probă.

De asemenea, declarațiile martorului B.R. și ale martorei cu identitate protejată "M.S." sau ale martorului A.B., nu cuprind referiri concrete la o eventuală conduită infracțională a inculpatului în clubul "K.", fiind lipsite de relevanță asupra faptei deduse judecății.

Prin urmare, corect a apreciat instanța și cu privire la această faptă că vinovăția inculpatului Ț. I. nu este pe deplin dovedită, soluția de achitare fiind legală și temeinică.

8. Pentru faptele pretins săvârșite la ferma din județul Călărași, situată pe DN3, instanța a apreciat corect că multiplele contradicții între declarațiile coinculpaților S.R. și N.R.E., calitatea în care aceștia au fost audiați și dubiile create asupra veridicității depozițiilor date pe parcursul procesului în raport de interesul acestora de a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, relevă caracterul insuficient al acestor mijloace de probă pentru a se reține cu certitudine vinovăția inculpatului Ț.I.A.

Astfel, probele pe care se sprijină învinuirea sunt declarațiile numiților S.R.M. și N.R.E., audiați în faza de urmărire penală în calitate de coinculpați, iar în cursul cercetării judecătorești în calitate de martori, declarații care conțin contradicții, iar persoanele despre care se afirmă că au procurat sau intermediat procurarea unei cantități de cocaină destinată inculpatului Ț.I.A. (H.V.A., P.D.A.) neagă acest fapt.

Prin urmare, în absența unor alte mijloace de probă care să coroboreze declarațiile date de cei doi coinculpați și în raport de exigențele probațiunii în materia infracțiunilor de acest gen, Curtea apreciază corectă aplicarea principiului "in dubio pro reo" și cu privire la această faptă, soluția de achitare dispusă fiind legală și temeinică.

Față de toate aceste considerente, Curtea constată că instanțele au apreciat în mod just probatoriul administrat în cauză, în raport de contradicțiile depozițiilor persoanelor audiate, de calitatea în care acestea au fost audiate și de măsura în care au fost respectate normele legale ce reglementează administrarea probelor în procesul penal, condiții în care s-a constatat în mod întemeiat lipsa unor probe certe de vinovăție a inculpatului Ț.I.A. cu privire la faptele ce i-au fost imputate, soluția de achitare fiind legală și temeinică.

În consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 43 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul Ț.I.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 43 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul Ț.I.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.

Procesat de GGC - AM