Applicability of guilty plea sentencing reduction to lesser offenses in concurrence with life-imprisonment crimes and individualization of penalties

Deliberând asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 61 din 12 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-au dispus următoarele:

I) În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A., în Mediaș, jud. Sibiu, la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 alin. (1) și (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

II) În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.G., studii primare, fără ocupație, în prezent în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după efectuarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 alin. (1), (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 864 C. pen., raportat la art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.G. prin Sentința penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaș, dată în Dosarul nr. 1278/257/2011 și s-a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul F.G. să execute, în final, 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpați prin încheierea penală nr. 65/A din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Mediaș (mandat de arestare preventivă nr. 30 din 14 decembrie 2011 - G.A. și din 14 decembrie 2011 - F.G.).

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 13 decembrie 2011, la zi.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F.G. durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 28 februarie 2011 până la data de 5 mai 2011, și începând cu data de 13 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.G. a unei șurubelnițe cu mâner din plastic negru, cu lungimea de 12 cm, ridicată cu ocazia încheierii penale din 13 decembrie 2011.

S-a constatat că numita P.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 și O.U.G. nr. 72/2006, au fost obligați inculpații, în solidar, la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, astfel:

- către Spitalul Municipal Mediaș cu sediul în Mediaș, str. I.G. Duca, nr. 33, jud. Sibiu, - suma de 100 lei cu dobânda legală aferentă până la data plății efective;

- către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu sediul în Sibiu, - suma de 5.417,85 lei cu dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea debitului.

- către Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu cu sediul în Sibiu, - suma de 444,40 lei plus dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea datoriei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ, la data eliberării din penitenciar.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.950 lei, din care, suma de 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu la fond pentru inculpatul F.G. și suma de 500 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu la fond pentru inculpatul G.A..

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: în noaptea de 12 - 13 decembrie 2011, în jurul orelor 21.30, cei doi inculpați, pe fondul consumului de alcool, au luat hotărârea de a pătrunde în imobilul părții vătămate P.A., din Mediaș, cu scopul de a sustrage banii deținuți de partea vătămată după ce, anterior, inculpații au efectuat o lucrare la coșurile de fum ale gospodăriei părții vătămate, observând faptul că aceasta are bani și identificând locul în care victima păstra banii. În acest context, inculpații, dotați cu o șurubelniță și cu o pereche de mănuși, s-au deplasat la locuința părții vătămate unde, în jurul orelor 23,00, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului, unde inculpatul F.G. a întrerupt alimentarea de curent electric a locuinței iar cu ajutorul șurubelniței a desfăcut grilajul metalic de la geamul camerei, geam prin care inculpatul G.A. a pătruns în imobil și a descuiat ușa de acces.

Ajunși în locuință, inculpații au pătruns în dormitorul părții vătămate, au imobilizat-o cu ajutorul unor baticuri, i-au pus un căluș în gură și au lovit-o cu palmele și cu pumnii.

Dintr-un sertar, inculpatul F.G. a luat un cuțit cu care a amenințat-o pe partea vătămată pentru a o determina să spună unde ține banii. Partea vătămată a indicat inculpaților locul unde ține banii, respectiv sub saltea, astfel că inculpații i-au sustras acesteia suma de 2.400 lei după care au părăsit locuința, încuind din exterior ușa de acces în locuință și lăsând partea vătămată pe podeaua din dormitor sumar îmbrăcată și imobilizată prin legare, expusă frigului care pătrundea prin geamul de la cămară, lăsat deschis de inculpați.

A doua zi dimineața, în jurul orelor 6,30, victima a fost găsită în stare critică de către vecini, fiind deplasată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și internată pentru a primi îngrijirile necesare.

Raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză, a concluzionat faptul că partea vătămată prezintă multiple contuzii, plăgi la ambele mâini, fracturi costale, traumatism cranio cerebral și facial, aceste leziuni fiind produse prin lovire repetată cu corpuri dure, unele de formă alungită, iar altele putând fi produse în cadrul unei contenții cu sârmă la nivelul antebrațului și mâinilor, leziunile nefiind de natură a pune în primejdie viața victimei.

S-a arătat că inculpații au recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât și fața instanței, săvârșirea faptelor, manifestând regret față de faptele săvârșite și solicitând reținerea, în favoarea lor, a unor circumstanțe atenuante personale (art. 75 lit. a) și c) C. pen.).

La încadrarea în drept, s-a reținut că faptele inculpaților G.A. și F.G. de a pătrunde, prin escaladare și efracție în locuința părții vătămate P.A., cu scopul de a sustrage banii acesteia și de a aplica victimei, lovituri repetate, cu pumnii, de intensitate ridicată, în zone anatomice vitale, lovituri soldate cu fracturi costale și fractura piramidei nazale, care au impus intervenție medicală de urgență, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, s-a reținut în sarcina ambilor inculpați săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., constând în furtul sumei de 2.400 lei, prin întrebuințarea violenței și amenințării la adresa părții vătămate și prin punerea acesteia în imposibilitatea de a se apăra. Întrucât inculpații au pătruns, în noaptea de 12 - 13 decembrie 2012 fără drept, prin escaladarea gardului curții părții vătămate și prin spargerea geamului de la cămară, în locuința acesteia, fără consimțământul părții vătămate, s-a reținut existența infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., fiind săvârșită de două persoane împreună și în timpul nopții. De asemenea, s-a reținut că sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) teza IV C. pen., întrucât în noaptea de 12 - 13 decembrie 2011, pătrunzând în locuința părții vătămate, inculpații au imobilizat-o pe aceasta prin legarea mâinilor și a picioarelor cu cabluri metalice și prin introducerea unui căluș în gură, fapta fiind săvârșită de cei doi inculpați împreună.

Procedând la individualizarea pedepselor potrivit criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește infracțiunea de omor deosebit de grav, sub forma tentativei prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.A. o pedeapsă de 6 ani închisoare, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această faptă (închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni), gradul de pericol social ridicat al acesteia (o infracțiune contra vieții persoanei), împrejurările în care a fost săvârșită (de cei doi inculpați împreună, profitând de încrederea victimei și de împrejurarea că cei doi cunoșteau locuința victimei, prin acte repetate de violență, asupra unei persoane în vârstă de 80 de ani, cu posibilități reduse de apărare, lăsând victima sumar îmbrăcată, legată, pe podeaua camerei și cu un geam alăturat deschis, faptă săvârșită cu scopul de a le facilita săvârșirea infracțiunii de tâlhărie) dar și de persoana inculpatului G.A., care nu are antecedente penale și a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., cu privire la acest inculpat. În ceea ce-l privește pe inculpatul F.G., s-a reținut că acesta este recidivist, având mai multe condamnări anterioare pentru infracțiuni contra patrimoniului (dosar urmărire penală). La individualizarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare s-au avut în vedere limitele de pedeapsă pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, natura și gravitatea faptei săvârșite, împrejurările în care a fost comisă, învederate mai sus, dar și împrejurarea că inculpații au recunoscut și regretat fapta. Totodată, s-a arătat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale este justificată de natura și gravitatea faptelor săvârșite (o infracțiune contra vieții persoanei), împrejurările cauzei și persoana inculpaților, apreciindu-se că aceștia nu prezintă garanții morale pentru a fi aleși în autorități publice sau în funcții elective publice și nici de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Pentru infracțiunea de tâlhărie, instanța de fond a avut în vedere împrejurările comiterii faptei (fapte săvârșită prin violențe, prin legarea victimei, în timpul nopții, de două persoane împreună, în locuința părții vătămate), scopul săvârșirii infracțiunii (obținerea unor venituri ilicite), valoarea prejudiciului și faptul că acesta a fost recuperat integral, dar și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul G.A..

La alegerea pedepselor aplicate pentru infracțiunea de violare de domiciliu, instanța de fond a apreciat că se justifică orientarea spre minimul special al pedepsei, față de atitudinea procesuală a celor doi inculpați.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., instanța a avut în vedere natura faptelor săvârșite (infracțiuni contra vieții persoanei, contra libertății persoanei și contra patrimoniului), gravitatea acestora, împrejurările în care au fost comise și persoana inculpatului (care nu are antecedente penale), apreciind că aceștia nu prezintă garanții morale pentru a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau pentru a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, reținând totodată că inculpatul F.G. a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Instanța de fond a constatat că inculpatul F.G. a săvârșit prezentele infracțiuni în termenul de încercare de 5 ani în care a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaș, inculpatul fiind arestat la data de 28 februarie 2011 și eliberat la data de 5 mai 2011 cu un rest de executat de 845 zile.

În ceea ce privește măsura preventivă luată față de inculpați, s-a constatat că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin, indiciile săvârșirii faptelor fiind transformate în probe certe de vinovăție, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele săvârșite fiind mai mari de 4 ani iar lăsarea în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică prin natura și gravitatea faptelor săvârșite, împrejurările în care au fost comise (de două persoane împreună, prin efracție, în timpul nopții, asupra unei persoane în vârstă), prin urmările produse și ecoul negativ pe care l-au avut faptele în rândul comunității.

Întrucât inculpatul F.G. a folosit la spargerea geamului de la cămara părții vătămate o șurubelnița cu mâner din plastic negru cu lungimea de 12 cm, găsită la locuința inculpatului de către organele de poliție, Tribunalul, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea acesteia de la inculpat.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpații G.A. și F.G..

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat desființarea hotărârii de fond, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. în cazul inculpatului G.A. și majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpați pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor. În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a încălcat tehnica de individualizare, trebuind să argumenteze alegerea pedepsei alternative în cazul tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.

Infracțiunea de omor deosebit de grav se pedepsește, potrivit art. 176 C. pen. cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi iar în cazul în care pentru infracțiunea consumată sunt prevăzute pedepse alternative, în mod constant s-a decis în practica judiciară, că instanța trebuie mai întâi să se fixeze asupra uneia dintre pedepsele alternative și apoi să aplice pedeapsa pentru tentativă. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen. tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, iar în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

Din considerentele hotărârii instanței de fond nu rezultă în mod concret asupra cărei pedepse alternative s-a orientat în procesul de individualizare al pedepsei aplicate, reținându-se doar că s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, limite care sunt legale doar în cazul pedepsei închisorii de la 15 la 25 de ani, în cazul pedepsei detențiunii pe viață limitele fiind închisoare de la 10 la 25 de ani, însă instanța trebuia să motiveze alegerea uneia dintre cele două pedepse alternative prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, altfel legalitatea pedepsei aplicate pentru tentativă nu poate fi apreciată.

O a doua critică adusă hotărârii se referă la faptul că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului G.A. circumstanța atenuantă reglementată de art. 74 lit.

a) C. pen., luând în considerare împrejurarea că nu are antecedente penale și a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptelor, deoarece în contrapondere cu această împrejurare instanța de fond reține în defavoarea inculpatului gravitatea faptelor comise, reprezentată de faptul că cei doi inculpați au acționat împreună, profitând de încrederea victimei și de împrejurarea că cei doi cunoșteau locuința victimei, au săvârșit acte repetate de violență asupra unei persoane în vârstă de 80 de ani, cu posibilități reduse de apărare, lăsând victima sumar îmbrăcată, legată, pe podeaua camerei și cu un geam alăturat deschis, pe timp de iarnă, împrejurări care agravează răspunderea penală. În aceste condiții, așa cum se reține în literatura și practica judiciară, circumstanța atenuantă reglementată de art. 74 lit.

a) C. pen. nu are relevanță în prezența cauzelor de agravare care reliefează un grad de pericol social ridicat al faptelor prin urmările lor, ori de periculozitate sporită a infractorului prin modul și mijloacele folosite în săvârșirea faptelor. Instanța de fond trebuia să ia în considerare și urmările pe care faptele inculpaților le-au produs părții vătămate, care prin memoriile scrise comunicate instanței a arătat că îi este frică să mai stea în locuința sa după ce a ieșit din spital, nu mai poate dormi și tresare la orice mișcare, nu și-a putut folosi mâinile 3 săptămâni, etc, solicitând să fie "aspru pedepsiți de către instanță pentru bătăile și spaima pe care le-a îndurat la cei 80 de ani ai săi". Atitudinea "bună" a inculpatului înainte de comiterea faptelor, în sensul art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., nu se rezumă, în mod exclusiv, la lipsa antecedentelor penale, nefiind în măsură să caracterizeze favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unor pedepse sub minimul special să satisfacă, în mod concret, imperativul justei individualizări a acestora. Pentru aceleași considerente, s-a arătat că și în cazul inculpatului F.G. nu s-a procedat la o individualizare corectă a pedepselor, fiind aplicate pedepsele minime legale în condițiile în care acesta este recidivist postcondamnatoriu, suferind anterior alte 4 condamnări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză fiind comise după câteva luni de la ultima condamnare a sa cu suspendare.

Chiar dacă acest fapt a atras revocarea acestei suspendări și adăugarea pedepsei respective la pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea criticată, nu se justifică aplicarea unor pedepse minime, în condițiile în care chiar și din considerentele hotărârii pronunțate de către instanța de fond se desprinde gradul ridicat de pericol social atât al faptelor săvârșite cât și al inculpatului. Luând în considerare toate împrejurările concrete în care s-au săvârșit faptele, urmările pe care le-au produs părții vătămate și persoana inculpaților s-a apreciat că aplicarea unor pedepse sub minimul special sau chiar la limita minimului special nu este în măsură să realizeze scopul acestor pedepse, astfel cum este definit prin dispozițiile art. 52 C. pen., fiind urmarea unei injuste individualizări făcute de către instanța de fond prin neluarea în considerare a tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen.

Prin apelul formulat, inculpații G.A. și F.G. au solicitat, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. și reducerea pedepselor aplicate, dată fiind atitudinea sinceră de care au dat dovadă pe parcursul procesului.

Prin Decizia penală nr. 88 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpații G.A. și F.G. împotriva Sentinței penale nr. 61 din data de 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1017/85/2012.

A desființat sentința penală atacată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților G.A. și F.G. și, rejudecând în aceste limite, a dispus următoarele:

A reținut în favoarea inculpaților dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu privire la infracțiunile prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., de art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen. și de art. 189 alin. (1) și (2) teza IV C. pen., după care:

I) A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului G.A. în elementele ei componente, respectiv:

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 65 alin. (2) rap. la 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.

- 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1) și (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.

A înlăturat sporul de pedeapsă aplicat, în cuantum de 1 an închisoare.

A înlăturat din sentința penală atacată circumstanțele atenuante judiciare, prev. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., reținute în favoarea inculpatului G.A. și a stabilit pedepsele principale după cum urmează:

- 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

- 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. și ped. de art. 189 alin. (1) și (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatului și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

A interzis inculpatului exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

II. A repus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului F.G., respectiv:

- pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză;

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.G. prin Sentința penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaș cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului F.G. în elementele ei componente, respectiv:

- 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 65 alin. (2) rap. la 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. (1) și (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A stabilit pedepsele principale pentru inculpat după cum urmează:

- 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

- 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189 alin. (1) și (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

A menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatului și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, rezultând pedeapsa de 9 ani închisoare, alături de care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

A menținut dispozițiile privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.G. prin Sentința penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaș, dată în Dosarul nr. 1278/257/2011 și a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa rezultantă de 9 ani aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul F.G. să execute în final 11 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A interzis inculpatului exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpați prin încheierea penală nr. 65/A din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Mediaș (mandat de arestare preventivă din 14 decembrie 2011 - G.A. și din 14 decembrie 2011 - F.G.).

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata reținerii și arestului preventiv începând cu 13 decembrie 2011 și până la 5 iulie 2012.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F.G. durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 28 februarie 2011 și până la data de 5 mai 2011 și începând cu data de 13 decembrie 2011 și până la 5 iulie 2012.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpaților, plângerea penală și declarațiile date de partea vătămată P.A., declarațiile martorilor P.I.N., S.A., D.E., O.T., B.E. și G.I., raportul de constatare medico-legală din 14 decembrie 2011 întocmit de SJML Sibiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului din 13 decembrie 2011, procesul-verbal de reconstituire privind activitatea infracțională a inculpaților, dovezile de ridicare întocmite cu ocazia găsirii banilor și a cuțitului luate de la partea vătămate, rezultă că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav sub forma tentativei, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal și violare de domiciliu, în forme agravate.

Astfel, în seara de, în jurul orelor 23,00 după ce în prealabil au consumat băuturi alcoolice și au hotărât să pătrundă în imobilul părții vătămate P.A., cu scopul de a sustrage banii deținuți de aceasta, inculpații G.A. și F.G., dotați cu o șurubelniță și cu o pereche de mănuși, s-au deplasat la locuința părții vătămate, unde, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului. Inculpatul F.G. a întrerupt alimentarea de curent electric a locuinței, iar cu ajutorul șurubelniței a desfăcut grilajul metalic de la geamul camerei, geam prin care inculpatul G.A. a pătruns în imobil și a descuiat ușa de acces. Ajunși în locuință, inculpații au pătruns în dormitorul părții vătămate, au imobilizat-o cu ajutorul unor baticuri, i-au pus un căluș în gură și au lovit-o cu palmele și cu pumnii, după care inculpatul F.G. a luat dintr-un sertar un cuțit, cu care a amenințat-o pe partea vătămată pentru a o determina să spună unde ține banii. La indicația acesteia, inculpații au găsit suma de 2.400 lei pe care au luat-o și au părăsit locuința, încuind din exterior ușa de acces în locuință și lăsând partea vătămată pe podeaua din dormitor sumar îmbrăcată și imobilizată prin legare, unde a fost găsită de martorul P.I.N. în jurul orelor 6,00, fiind deplasată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și internată pentru a primi îngrijirile necesare.

Instanța de apel a reținut că, de altfel, inculpații G.A. și F.G. au recunoscut încă de la început săvârșirea faptelor, colaborând cu organul de urmărire penală, iar cu ocazia reconstituirii activității infracționale au indicat în amănunt modalitatea de săvârșire a faptelor.

Raportat la starea de fapt reținută, s-a apreciat că faptele inculpaților constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, tâlhărie, violare de domiciliu și lipsire de libertate, toate în formă agravată și că există probe care dovedesc vinovăția acestora. în ceea ce privește infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal, s-a precizat că aceasta constă în imobilizarea părții vătămate P.A. prin legarea mâinilor și a picioarelor cu cabluri metalice și prin introducerea unui căluș în gură și lăsarea acesteia pe podeaua din dormitor, sumar îmbrăcată, imobilizată prin legare și expusă frigului, fiind găsită de martorul P.I.N. în dimineața zilei de 13 decembrie 2011, în jurul orelor 6,00 (după aproximativ 7 ore). Aceasta deoarece, în cazul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen., în modalitatea punerii victimei în neputință de a se apăra, prin imobilizare, lipsirea de libertate a victimei pe timpul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie se absoarbe în conținutul constitutiv al acestei infracțiuni. Dacă însă timpul în care victima este lipsită de libertate depășește timpul cât s-a desfășurat comiterea infracțiunii de tâlhărie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 C. pen., cât și elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 din același cod.

În opinia instanței de prim control judiciar, instanța de fond nu a făcut o individualizare judiciară justă, raportat la dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, în primul rând, a fost reanalizată cererea inculpaților de aplicare a dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat că la termenul din 7 martie 2012 inculpații au declarat la instanța de fond că recunosc și regretă săvârșirea faptelor, solicitând aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.

Prin încheierea de ședință din 21 martie 2012 instanța de fond a respins cererea formulată de inculpați, constatând că pentru una dintre faptele pentru care aceștia au fost trimiși în judecată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, situație în care s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile 3201 C. proc. pen., raportat și la alineatul 8 al acestui articol.

Curtea de apel a apreciat, raportat la faptul că inculpații au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de omor deosebit de grav - pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani - față de dispozițiile 3201 alin. (7) teza a doua și ale art. 1441 C. pen. (care definesc noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege), că instanța de fond a stabilit în mod corect că nu se poate recurge la procedura simplificată privind judecata în cazul recunoașterea vinovăției, continuând judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. S-a avut în vedere faptul că aceste dispoziții legale, de excludere a infracțiunilor sancționate cu detențiunea pe viață de la aplicarea procedurii prevăzute de 3201 C. proc. pen., au fost excluse de legiuitor în raport cu gravitatea acestor infracțiuni, apreciindu-se că nu este justificată reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul recunoașterii vinovăției.

Curtea Constituțională a României, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, a stabilit prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, că dispozițiile 3201 C. proc. pen. au un caracter mixt, iar cele ale alin. (7) conțin o normă de drept penal care, privind cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni, poate fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală. S-a mai arătat că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit. Reglementarea unui regim sancționator în funcție și de atitudinea de recunoaștere a vinovăției este expresia principiului egalității în fața legii, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat. în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului când, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), a statuat că simpla apartenență a art. 442 referitor la o procedură simplificată în C. proc. pen. italian nu poate fi decisivă deoarece, având în vedere durata pedepsei care urmează a fi aplicată și care va fi redusă cu o treime, nu există nicio îndoială că sancțiunile prevăzute de art. 442 alin. (2) C. proc. pen. italian sunt cele care urmează a fi impuse în cazul condamnării, fiind calificate ca dispoziții de fond de drept penal al căror scop a fost de descurajare. Așa fiind, instanța europeană a statuat că art. 442 alin. (2) reprezintă o dispoziție de drept penal material cu privire la durata pedepsei care urmează a fi aplicată în caz de condamnare în urma unei proceduri simplificate, intrând în domeniul de aplicare al art. 7 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În final, s-a menționat că toate aceste aspecte, precum și faptul că procedura simplificată a urmărit garantarea dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dar și înlăturarea unei proceduri judiciare îndelungate și costisitoare, îndreptățesc concluzia că, în speța dedusă judecății, parcurgerea procedurii de drept comun - impusă de dispozițiile 3201 alin. (7) teza a doua raportat la una dintre cele patru fapte comise de inculpați - nu poate înlătura aplicarea normei substanțiale de reducere a pedepselor cu o treime în cazul celorlalte trei infracțiuni pentru săvârșirea cărora inculpații au fost trimiși în judecată, infracțiuni pe care aceștia le-au recunoscut în totalitate și pentru care ar fi fost incidente dispozițiile procedurii simplificate.

Pentru toate aceste motive, instanța de prim control judiciar a apreciat că nu există o motivare obiectivă și rezonabilă pentru a li se aplica inculpaților un tratament diferențiat cu privire la cele trei infracțiuni și se justifică astfel în prezenta cauză a se da eficiență regulii de drept substanțial prevăzute de 3201 alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen., art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen. și art. 189 alin. (1), (2) teza a IV-a C. pen.

În ceea ce privește criticile aduse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu referitoare la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, instanța de apel a apreciat că sunt justificate sub aspectul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului G.A., precum și al cuantumului redus al pedepsei aplicate inculpatului F.G., cu următoarea argumentare:

Potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că:

- pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. este închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni sau închisoarea de la 10 la 25 de ani, în cazul în care instanța alege pedeapsa detențiunii pe viață.

- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie în varianta agravată prev. de art. 211, alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen. este închisoarea de la 7 la 20 de ani iar ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de 4 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni.

- în cazul infracțiunii art. 192 alin. (1), (2) tezele II și III C. pen., limitele de pedeapsă, reduse cu o treime, sunt de 2 ani și 6 ani și 8 luni, iar în cazul infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) și (2) teza a IV-a C. pen. de 4 ani și 8 luni și 10 ani.

Or, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. Instanța de fond, procedând la individualizarea pedepselor aplicate pentru tentativa de omor deosebit de grav, nu a arătat, în concret, natura pedepsei alese, natură care rezultă însă din redarea limitelor prevăzute de lege pentru această infracțiune (închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni) și, chiar dacă nu a motivat alegerea făcută, instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod corect s-a orientat către pedeapsa închisorii, la individualizarea pe care o va face asupra pedepselor, urmând a se argumenta alegerea uneia dintre cele două pedepse alternative.

S-a mai arătat în decizia atacată că, în ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta presupune, pe de o parte lipsa antecedentelor penale și, pe de altă parte, dovedirea unor împrejurări personale deosebite cu privire la conduita bună anterioară a inculpatului, aspecte care nu există în cauza de față, actele depuse la dosar nefiind suficiente în a crea convingerea instanței cu privire la conduita exemplară în societate, anterior săvârșirii faptei, a inculpatului G.A.. Pe de altă parte, aspectele legate de conduita bună a inculpatului, în contextul cauzei, nu justifică diminuarea pedepsei și aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare atenuante, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret ridicat al faptei.

Distinct de gravitatea în sine a fiecărei infracțiuni, chiar numărul acestora și situația de concurs real în care se află, impune un tratament penal mai aspru, iar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor, agravat prin modul de comitere, numărul acestora, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs.

În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului F.G., raportat la faptul că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat iar infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză sunt comise după câteva luni de la ultima condamnare a sa cu suspendare, instanța de apel a apreciat că tratamentul sancționator diferit prevăzut de dispozițiile art. 864 raportat la art. 83 C. pen. privind cumulul aritmetic al pedepselor nu este suficient pentru a justifica aplicarea unor pedepse constând în minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care avertismentul dat anterior acestuia prin dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu și-a atins scopul urmărit, acela ca cel condamnat să nu mai săvârșească infracțiuni. Se justifică totodată și aplicarea unui spor de pedeapsă, având în vedere numărul infracțiunilor comise și că faptele pentru care s-a stabilit pedeapsa cea mai grea nu prezintă doar aceasta un pericol social foarte ridicat, faptele de lipsire de libertate și tâlhărie fiind de asemenea grave, nefiind suficientă aplicarea pentru întreg concursul a pedepsei de bază.

În ceea ce privește măsura arestării preventive luată față de inculpați prin încheierea penală nr. 65/A din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Mediaș, aceasta a fost menținută, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere următoarele:

Inculpații G.A. și F.G. au fost arestați preventiv în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea penală nr. 65 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Mediaș, iar prin încheierea penală nr. 3 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului Sibiu, după schimbarea competenței, a fost prelungită această măsură. S-a reținut, în esență, că există date și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunea că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Măsura arestării preventive a fost menținută pe parcursul judecării cauzei, în condițiile art. 3001 și ale art. 3002 C. proc. pen.

Instanța de apel a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de acesta subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate.

Astfel, probele administrate până în prezent nu au înlăturat indiciile reținute de către judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpaților și care au legitimat luarea acestei măsuri, indicii care au determinat presupunerea rezonabilă că aceștia ar fi săvârșit faptele deduse judecății, iar pentru infracțiunile deduse judecății legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. S-a apreciat că subzistă și cealaltă condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă și din natura și gravitatea faptelor comise de inculpați, din modalitatea și circumstanțele concrete de săvârșirea faptei și din valoarea socială lezată (dreptul persoanei la viață). Lăsarea în libertate a unor persoane cu privire la care se presupune în mod rezonabil că ar fi săvârșit fapte penale de o asemenea gravitate ar avea ca efect nerealizarea scopului măsurii arestării preventive, între care buna desfășurare a procesului penal, pentru aceasta fiind absolut necesar a se prezerva starea siguranță și ordine publică. De asemenea, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, existența unei hotărâri de condamnare a inculpaților la pedeapsa închisorii (menținută de instanța de apel), pronunțată de un tribunal competent, constituie un temei pentru menținerea detenției preventive.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea se Apel Alba Iulia și inculpații G.A. și F.G., motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Ministerul Public a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și, prin completarea în termenul revăzut de lege, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. În sinteză, s-a susținut că individualizarea pedepselor este netemeinică (solicitându-se majorarea pedepselor pentru ambii inculpați) și că s-a făcut o greșită aplicare a legii (solicitându-se înlăturarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.).

Recurenții-inculpați, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., au solicitat reducerea pedepselor, prin reținerea datelor personale și familiale favorabile, inclusiv prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) din C. pen.

Recursurile vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:

- asupra criticii Ministerului Public referitoare la aplicarea în apel a dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Este adevărat că, potrivit art. 3207 alin. (7) C. proc. pen., "Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață".

De asemenea, jurisprudențial și cu o argumentare care nu face obiectul prezentei cauze, s-a statuat că este exclusă de la aplicarea procedurii simplificate nu numai infracțiunea fapt consumat, ci și infracțiunea rămasă în forma tentativei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracțiunii este detențiunea pe viață.

Corecta interpretare a textului art. 3201 C. proc. pen. presupune însă delimitarea "interdicției aplicării procedurii simplificate" de "interdicția aplicării cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.".

Textul arătat menționează "interdicția aplicării procedurii simplificate", adică a procedurii reglemente de art. 3201 alin. (1) - (6) C. proc. pen., în situația în care, printre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este și o infracțiune (în formă consumată sau în forma tentativei) sancționată cu detențiunea pe viață.

În sinteză, "procedura simplificată de judecată" presupune renunțarea acuzatului la administrarea probelor în cursul cercetării judecătorești (în mod contradictoriu, oral, public etc.), precum și la administrarea unor probe noi pe situația de fapt în cursul judecății, ceea ce duce la scurtarea procedurilor judiciare penale.

Așa cum a menționat și instanța de apel, rațiunea legiuitorului este legată de "natura infracțiunii", adică de săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave (sancționabilă cu detențiunea pe viață), infracțiune care - în ipoteza aplicării unei "proceduri simplificate" - ar fi susceptibilă să prejudicieze grav aflarea adevărului în condițiile încarcerării pe viață a acuzatului, ca sancțiune pentru săvârșirea respectivei infracțiuni.

În consecință, în situația în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru o pluralitate de infracțiuni, dintre care una este pedepsită cu detențiune pe viață, judecătorul nu poate soluționa cauza penală prin aplicarea "procedurii simplificate" prevăzută de art. 3201 alin. (1) - (6) C. proc. pen. - chiar dacă acesta declară expres că recunoaște toate faptele reținute în actul de sesizare al instanței, că nu contestă probele strânse în cursul urmăririi penale și că nu solicită probe noi pe situația de fapt, și chiar dacă nu contestă încadrarea juridică a faptelor - urmând a se efectua, obligatoriu, cercetarea judecătorească și judecarea cauzei în condițiile dreptului comun.

Totuși, chiar în condițiile efectuării obligatorii a cercetării judecătorești și judecării cauzei potrivit procedurii comune, nu se poate face abstracție de conduita procesuală a inculpatului care, anterior începerii cercetării judecătorești, a declarat expres că "recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală", "pe care le cunoaște și le însușește" și că "nu solicită administrarea de probe" (administrarea de probe pe situația de fapt, iar nu probe în circumstanțiere care sunt permise de art. 3201 alin. (2) C. proc. pen.).

Obligativitatea efectuării cercetării judecătorești, în cazurile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. - care se referă la situațiile neaplicării "procedurii simplificate" - nu este rezultatul voinței inculpatului, ci voința legiuitorului (art. 3201 alin. (7) teza ultimă C. proc. pen.) sau a judecătorului (art. 3201 alin. (8) C. proc. pen.).

În consecință, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de apel a aplicat inculpaților cauza de reducere prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. pentru toate celelalte infracțiuni din compunerea concursului de infracțiuni pentru care nu este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață, pentru toate acestea reținându-se că, anterior începerii cercetării judecătorești, au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, și că nu solicită administrarea de probe noi pe situația de fapt. Pentru toate aceste infracțiuni (nesancționate cu pedeapsa detențiunii pe viață) nu au fost administrate alte probe la cererea inculpaților, fiind administrate numai probele strânse în cursul urmăririi penale, săvârșirea tuturor faptelor fiind recunoscută necondiționat de către inculpați.

- asupra criticilor Ministerului Public și inculpaților cu privire la individualizarea pedepselor.

Sinceritatea inculpaților în cursul procesului penal a primit deja eficiență juridică, pe de o parte, prin aplicarea cauzei de reducere prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar pe de altă parte, prin aplicarea unor pedepse pentru tentativă de omor deosebit de grav fie egale cu minimul special (7 ani și 6 luni închisoare - inculpatul G.A.), fie orientate semnificativ către acest minim special (8 ani și 6 luni închisoare - inculpatul F.G.).

În condițiile existenței la dispoziția organelor judiciare a unor probe decisive cu privire la vinovăția inculpaților, recunoașterea faptelor de către aceștia nu este de natură să atragă o sancționare penală mai blândă, alta decât cea stabilită de instanța de apel, mai ales dacă se are în vedere conduita procesuală oscilantă în fața instanței de recurs a inculpatului G.A. (astfel cum a fost menționată în partea introductivă a acestei decizii și în declarațiile succesive de la acest termen), care - la un anumit moment - sugera ca fiind singura persoană vinovată de tentativa de omor pe coinculpatul F.G..

De asemenea, toate datele personale favorabile inculpaților au primit deja eficiență juridică prin stabilirea unor pedepse în deplin acord cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și, mai ales, cu gravitatea ridicată a faptelor pentru care au fost judecați și condamnați, fiind apte să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Aceleași argumente conduc și la aprecierea ca neîntemeiată a criticii Ministerului Public cu privire la individualizarea pedepselor.

Adoptarea de către inculpați a unei conduite procesuale definită ca sinceră și de regret cu privire la faptele săvârșite, de natură să sugereze asumarea răspunderii juridice, justifică cuantumul pedepselor aplicate de instanța de apel, nefiind necesară majorarea acestora.

Toate argumentele expuse la pag. 2 a motivelor scrise de recurs ale procurorului - pentru a justifica majorarea pedepselor - sunt, după caz, fie elemente de concepere a săvârșirii faptelor, fie elemente caracterizând săvârșirea acestora, inclusiv cu efect asupra încadrării juridice a faptelor care, "ab initio", au atras reținerea unor forme agravate ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public și de inculpați.

Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Ministerul Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de intimații inculpați G.A. și F.G. împotriva Deciziei penale nr. 88/A din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la 16 octombrie 2012, iar pentru inculpatul F.G. de la 28 februarie 2011 la 5 mai 2011 și perioada reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la 16 octombrie 2012.

Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL