Civil liability for tax fraud despite criminal statute of limitations: distinction between fraud and tax evasion in civil damages calculation

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44/PI/2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 13216/P/2002, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.N.I., la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 42 din Legea nr. 82/1991 - rep. (fost art. 37 din Legea nr. 82/1991) rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 1 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în limitele art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen. s-a constatat îndeplinit termenul prescripției speciale pentru ambele infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-5 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice în condițiile art. 334 C. proc. pen. din art. 215 alin. (1) - (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297 /2004 - modificată, care a abrogat O.U.G. nr. 28/2002 și care a abrogat Legea nr. 52/1994 privind infracțiunea de intermediere de valori, fără autorizația C.N.V.M., prev. de art. 114.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 266 alin. (2)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de dobândire în contul societății la un preț superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 261 alin. (1)).

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a acestor două infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 -rep. în anul 2004.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 300.161,3124 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de spălare de bani prev. și ped. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 943.200 lei.

În baza art. 14 C. proc. pen., 16 C. proc. pen., 346 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a A.V.A.S.-D.G.F.P.S. Timiș.

Pentru a pronunța această sentință penală prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 67/PA/19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 13216/P/2002, inculpatul L.N.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosirea cu rea credință a creditului societății comerciale, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, fals prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 82/1990, dobândirea în contul societății de acțiuni ale altor societăți, la un preț pe care îl știa vândut superior valorii lor efective, prev. de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, intermediere de valori fără autorizarea C.N.V.M., prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994 și spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

În fapt s-a reținut că inculpatul L.N.I. a fost asociat și administrator al SC I.I. SRL Timișoara, societate înregistrată la Oficiul Comerțului - Camera de Comerț și Industrie Timișoara sub nr. J/35/288/1997 și deține codul fiscal nr. R 80449557 principala activitate desfășurată de Societate fiind comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare - activitate prevăzută în obiectul de activitate al societății.

În perioada 13 septembrie - 22 septembrie 2000 și 09 octombrie -8 noiembrie 2000, inspectorii de specialitate din cadrul M.F.P. - D.G.F.P. Timiș au efectuat un control tehnic la SC I.I. SRL Timișoara constatând că în perioada 1998-1999 aceasta a achiziționat cantitatea de 10.770.112 kg grâu de la diverse societăți comerciale, în valoare totală de 7.176.415.362 lei, din care T.V.A. 666.719.262 lei, întocmind note de intrare - recepție numai pentru cantitatea de 202.812 kg grâu înscrisă în factura din 10 iunie 1999 emisă de SC C.A. SRL Caraș Severin pentru 10.567.300 kg grâu inițial în perioada ianuarie - decembrie 1998 de la diverse societăți, nefiind întocmite note de intrare - recepție. Pentru neîntocmirea notelor de intrare- recepție a cantității de 10.567.300 kg SC I. SRL, încălcând prevederile art. 38 pct. 2 din Legea contabilității, a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 50.000.000 lei.

Conform fișelor de inventar întocmite de SC I. SRL la data de 03 decembrie 1999, aceasta trebuia să aibă în stoc cantitatea de 453.490 kg grâu în valoare de 251.419.500 lei, care nu a fost găsită, inculpatul neputând prezenta note justificative, respectiv procese verbale de custodie. În nota explicativă (anexa nr. 19) inculpatul a declarat că această cantitate de grâu nu mai există faptic întrucât 445.490 kg a fost livrată la SC E.T. SRL București 8.000 kg la persoana fizică G.V. din localitatea Iablanița, jud. Caraș-Severin, fără ca aceasta să întocmească (SC I. SRL) factura fiscală, deficiență sancționată de asemenea de către specialiștii din cadrul D.G.F.P. Timiș cu amendă contravențională.

Aceleași organe de control au constatat că SC I. SRL Timișoara nu a calculat, nu a înregistrat în contabilitate și nu a virat la bugetul statului suma de 38.077.066 lei T.V.A. și 35.999.545 lei, impozit pe profit aferent contabilității de 453.490 kg grâu cumpărat cu suma de 251.419.500 lei și vândută cu suma de 346.155.145 lei.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a constatat că vinovăția inculpatului, în raport cu infracțiunile reținute în seama sa, este dovedită și a aplicat acestuia pedepse înscrise în dispozitivul sentinței penale pronunțate.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât nu s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. și nepronunțarea cu privire la infracțiunea prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, respectiv nu s-a procedat la individualizarea pedepsei, constatându-se numai grațierea executării acesteia și pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante în seama inculpatului, și inculpatul L.N.I., care a criticat-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa.

Prin Decizia penală nr. 330/A din 11 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 26451/P/2006, ambele apeluri au fost admise, sentința penală apelată a fost desființată și în rejudecarea cauzei s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 C. pen., celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate fiind menținute.

Din considerentele deciziei rezultă că apelul procurorului este fondat cu privire la neaplicarea art. 13 C. pen., întrucât Legea nr. 87/1994 a fost modificată la data de 29 iulie 2003 sub aspectul limitelor de pedeapsă, care au fost agravate. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, instanța de control judiciar a reținut că nu este întemeiat, întrucât decizia penală apelată face vorbire de grațierea pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., astfel că nu se poate aprecia că instanța nu s-a pronunțat cu privire la această faptă.

Cu privire la motivele de netemeinicie a sentinței penale apelată, constând în greșita reținere a împrejurărilor ce constituie circumstanțe atenuante, prev. de art. 74, 76 C. pen., instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate, avându-se în vedere comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului, precum și lipsa antecedentelor penale.

Referitor la apelul declarat de inculpat, instanța de apel a reținut corect starea de fapt și încadrarea juridică, iar pedepsele aplicate au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul, reiterând motivele de apel.

Prin Decizia penală nr. 1518 din 20 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 15362/1/2006, ambele recursuri au fost admise, decizia penală recurată și sentința penală nr. 441/PI/20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș au fost casate, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Timiș.

Din considerentele deciziei de casare a rezultat că ambele recursului sunt întemeiate pentru următoarele motive:

1) Referitor la motivul de casare invocat de procuror în sensul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, s-a constatat că acesta este întemeiat, impunându-se reluarea judecății.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, între altele și pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 44 din 20 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș, în loc să pronunțe condamnarea după reținerea vinovăției inculpatului pentru această infracțiune, instanța a constatat grațiată pedeapsa de 1 an închisoare aplicată, ceea ce echivalează cu omisiunea rezolvării acțiunii penale conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 de modificare și completare a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006 s-a introdus art. 282, stabilindu-se că pentru infracțiunile prevăzute în titlul VIII „Contravenții și infracțiuni” acțiunea penală se exercită din oficiu.

Din această formulare se poate concluziona că până la introducerea acestui text, acțiunea penală pentru infracțiunile specifice societăților comerciale se putea exercita numai în condițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, care prevede că „acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor și altor persoane, pentru daune cauzate societății prin încălcarea îndatoririlor față de societate, aparține adunării generale” care va decide cu majoritatea prevăzută de art. 112.

Ca atare, s-a apreciat că se impune reluarea judecății pentru a se stabili dacă acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 imputate inculpatului prin rechizitoriu a fost exercitată cu respectarea dispozițiilor art. 155 din acest act normativ, știut fiind că, potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate fi exercitată, dacă lipsește autorizarea sau sesizarea organului competent ori alte condiții prevăzute de lege.

Mai este de menționat ca urmare modificărilor aduse Legii nr. 31/1990 republicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004 textele de la Titlul VIII - „Contravenții și infracțiuni” au fost renumerotate, astfel că infracțiunile prevăzute de art. 266 pct. 1 și 2 au devenit după modificări art. 272 pct. 1 și 2 din lege.

Deși operaseră aceste modificări, iar legea, după o nouă numerotare a textelor, fusese republicată, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au procedat la aplicarea noilor texte, ceea ce constituie o vădită nerespectare a dispozițiilor legii.

Mai mult, prin Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, la cap. V - „Infracțiuni și pedepse” au fost incriminate, între altele, variante ale infracțiunii de bancrută - simplă și frauduloasă.

Astfel la art. 143 alin. (2) lit. c) din lege s-a stabilit că fapta persoanei care „înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active” constituie bancrută frauduloasă și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Prin art. 156 alin. (3) din aceeași Lege nr. 85/2006 au fost abrogate prevederile art. 282 din Legea nr. 31/1990 (după republicarea legii în 2004) - fost art. 276 care, la lit. b) incriminau bancruta frauduloasă prin „înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăți, a unei părți însemnate din active” stabilind că aceasta pedepsește de la 3 la 12 ani.

Cum noua lege avea un nou conținut al bancrutei frauduloase și se referea la starea de insolvență a debitorului, iar pedeapsa pentru această infracțiune era mai mică, de la 6 luni la 5 ani, instanța de fond și cea de apel erau datoare ca potrivit art. 13 C. pen. să verifice dacă sunt suficiente probe pentru reținerea acestei infracțiuni și să aplice legea mai favorabilă.

Așa fiind, și pentru acest motiv s-a impus reluarea judecății de către instanța de fond.

Privitor la infracțiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, nici aceasta nu a fost corect reținută.

Astfel, respectiva lege a fost abrogată prin O.U.G. nr. 28/2002 publicată în M. Of. nr. 238 din 9 aprilie 2002, iar această ordonanță a fost abrogată prin Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piața de capital publicată în M. Of. nr. 571 din 29 iunie 2004, lege care de asemenea a suferit modificări ulterioare.

Potrivit art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004 (care a înlocuit o dispoziție asemănătoare respectiv art. 178 din O.U.G. nr. 28/2002), constituie contravenție desfășurarea oricărei activitate pentru care legea sau reglementările C.N.V.M. impune autorizarea.

Potrivit art. 181 din Legea nr. 297/2004 au fost incriminate ca infracțiuni alte fapte, întrucât infracțiunea imputată inculpatului era prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, iar această lege fusese abrogată de la 9 aprilie 2002, înainte de sesizarea instanței de fond prin rechizitoriul din 19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, tribunalul investit și instanța de control judiciar erau datoare să aplice noile dispoziții legale pe care nu le-au făcut, pronunțând o soluție greșită de condamnare a inculpatului.

Ca atare, și privitor la această faptă s-a impus reluarea judecății, urmând a se stabili dacă fapta inculpatului constituie o altă infracțiune ori contravenție.

În legătură cu infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1999, s-a menționat că și acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 care, la art. 23 lit. a), a dat o nouă definiție infracțiunii de spălare de bani.

Cum conținutul celor două texte era diferit, instanțele erau datoare să aplice, în cazul reținerii vinovăției inculpatului, dispoziția cea mai favorabilă, conform art. 13 C. pen. Întrucât nu au procedat în acest mod, soluția pronunțată nu este legală.

În legătură cu toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, s-a reținut că instanțele erau obligate să verifice apărările inculpatului, în sensul că a înțeles să își administreze și să-și sporească patrimoniul în modul în care a procedat, că a fost de bună credință în raporturile cu partenerii săi, că a efectuat acte de comerț potrivit uzanțelor cinstite, lucru pe care însă nu l-au făcut preluând, cum s-a mai arătat.

În consecință, Curtea, constatând întemeiate motivele de recurs menționate, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul L.N.I., a casat decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe și a trimis cauza la Tribunalul Timiș spre rejudecare.

În fond, după casarea cu trimitere pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 15362/1/2006, iar prin sentința penală nr. 336/PI din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.N.I. la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 42 din Legea nr. 82/1991 rep. (fost art. 37 din Legea nr. 82/1991) rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în limitele art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen., a constatat îndeplinit termenul prescripției speciale pentru ambele infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice în condițiile art. 334 C. proc. pen. din art. 215 alin. (1) - (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004 modif., care a abrogat O.U.G. nr. 28/2002 și care a abrogat Legea nr. 52/1994 privind infracțiunea de intermediere de valori, fără autorizația CNVM, prev. de art. 114.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 266 alin. (2)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de dobândire în contul societății la un preț superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 261 alin. (1)).

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a acestor două infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. în anul 2004.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 300.161,3124 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de spălare de bani prev. și ped. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 943.200 lei.

În baza art. 14 C. proc. pen., 16 C. proc. pen., 346 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a A.V.A.S.-D.G.F.P.S. Timiș.

Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Timiș a reținut că inculpatul a fost din anul 1997 asociat și administrator unic la SC I.I. SRL Timișoara, având ca obiect de activitate, printre altele, comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare.

În perioada mai 1997-30 septembrie 2000, inculpatul nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate și ca urmare s-a diminuat impozitul, taxele și contribuția, cu suma totală de 517.639.896,6 lei „fapta constituind infracțiunea de evaziune fiscală”, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 C. pen. S-a mai reținut că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. și cheltuieli nedeductibile și le-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, fapta constituind infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății, respectiv a folosit din casierie și conturile societății suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824+ 26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăți comerciale acțiuni în interes personal, fapta constituind infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanșarea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului prin sentința civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, a ridicat din casierie și conturile societății suma de 9.432.000.000 lei, fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părți importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Prima instanță a mai reținut că, după cumpărarea la 2 februarie 2000 a unui număr de 1.218.610 acțiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acțiune de la SC I.l. SA Caraș Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul le-a cesionat către SC I.I. SRL al cărui asociat și acționar era cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acțiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei.

S-a mai apreciat că fapta constituie infracțiunea de dobândire în contul Societății de acțiuni de altor societăți la un preț pe care îl știa superior valorii lor efective, în scopul obținerii unui folos în paguba societății, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanța a concluzionat că fapta de cesionare a acțiunilor, arătată fără autorizația C.N.V.M., constituie infracțiunea de intermediere de valori fără autorizație legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

S-a mai reținut că fapta de a schimba sau transfera valori bănești, însumând 9.432.000.000 lei provenind din infracțiunea de bancrută frauduloasă constituie infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

În baza acestei stări de fapt, prima instanță a constatat vinovăția inculpatului în raport cu infracțiunile de evaziune fiscală, fals intelectual, a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de intermediere de valori fără autorizația C.N.V.M., folosirea cu rea-credință a creditului societății, bancrută frauduloasă, spălarea banilor și de încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor de dobândire în contul societății la un preț superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1991.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, inculpatul L.N.I., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, și partea civilă D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit nu s-au acordat despăgubirile civile în cuantumul solicitat.

Criticile privind nelegalitatea sentinței penale apelate, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, se referă la greșita achitare a inculpatului pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 29/2004, nemotivarea în fapt a sentinței, greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, pentru ca ulterior să constate împlinirea termenului de prescripție specială, prev. de art. 124 C. pen., impunându-se încetarea procesului penal în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prev. art. 10 lit. g) C. proc. pen.; greșita încetare a procesului penal pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 266 pct. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990.

Criticile privind netemeinicia sentinței penale apelată se referă la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor de bancrută frauduloasă, respectiv spălare de bani.

Prin Decizia penală nr. 170/A din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 15362/1/2006, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul L.N.I., împotriva sentinței penale nr. 336/PI din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 15362/1/2006.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând cauza:

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. „b)” și lit. „c)” din Legea nr. 241/2003, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., infracțiune în conținutul căreia intră și infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind împlinit termenul prescripției răspunderii penale;

- s-a constatat că infracțiunea de intermediere de valori mobiliare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 52/1994 a fost dezincriminată prin Legea nr. 297/2004, constituie contravenție și în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994;

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 și art. 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990, constatându-se împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale;

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înstrăinare și fraudă creditorilor în caz de insolvență a debitului și parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. „c)” din Legea nr. 85/2006.

Au fost menținute nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiș, împotriva aceleiași sentințe penale.

Curtea de Apel Timișoara a reținut că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât îndeplinindu-se termenul de prescripție a răspunderii penale, soluția legală o constituia încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. De asemenea s-a apreciat ca greșită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității, prevăzută de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991, raportat la prevederile art. 289 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., această infracțiune regăsindu-se în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, astfel că pedepsirea ei separat, este greșită, în acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin recurs în interesul legii.

S-a reținut că este greșită achitarea inculpatului pentru contravenția de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M, întrucât această infracțiune a fost dezincriminată, prin dispozițiile Legii nr. 297/2004, constituind contravenție, astfel că soluția legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., articolul 114 din Legea nr. 52/1994 fiind abrogat prin O.U.G. nr. 28/2002.

În dispozitivul sentinței prima instanță a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.N.I. pentru contravenția prevăzută de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004, soluție apreciată de Curtea de Apel Timișoara ca fiind greșită.

S-a reținut că este greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)), soluția corectă constituind-o încetarea procesului penal în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. și nu în baza prevederilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., cum a dispus prima instanță, întrucât prin Legea nr. 441/2006, care a modificat Legea nr. 31/1990, a fost introdus art. 2821, care prevede că pentru infracțiunile prevăzute în textul VIII, intitulat „Contravenții și infracțiuni”, acțiunea penală se exercită din oficiu.

Încetarea procesului în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., trebuia să se dispună urmare împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, încadrarea juridică a faptei constituind-o dispozițiile art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 și nu art. 261 alin. (1) din aceeași lege.

De asemenea s-a apreciat ca fiind greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., soluția legală constituind-o încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 85/2006, care abrogă art. 282 din Legea nr. 31/1990, prevedea „înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de faliment, a unei părți însemnate din active”, situație care nu există în speța dedusă spre soluționare.

Pentru aceste considerente au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul L.N.I.

Apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiș s-a apreciat că este nefondat, întrucât, nereținându-se în seama inculpatului săvârșirea infracțiunilor cauzatoare de prejudiciu, pentru săvârșirea cărora acesta a fost trimis în judecată, obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile nu este admisibilă.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, D.G.F.P Timiș și inculpatul L.N.I., recursuri înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. Dosar nr. 715/1/2009.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat decizia pentru greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile de înșelăciune, bancrută frauduloasă și spălare de bani. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a relevat eroarea instanțelor în analiza conținutului infracțiunii de înșelăciune, ale cărei urmări se localizează în bugetul statului și nu al societății comerciale. S-a mai arătat că motivarea achitării pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, prin soluția de achitare pentru fapta de folosire cu rea credință a creditului societății, este întemeiată pe premise false, întrucât pentru această din urmă faptă nu s-a dispus achitarea, ci încetarea procesului penal.

Partea civilă D.G.F.P. Timiș a criticat greșita menținere a dispoziției de respingere a cererii de constituire ca parte civilă ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2009, inculpatul a declarat că își retrage recursul, luându-se act de manifestarea de voință a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 1580 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 715/1/2009, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă D.G.F.P. Timiș, s-a casat Decizia penală nr. 170/A din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a luat act că inculpatul și-a retras recursul declarat împotriva aceleiași decizii.

Instanța de recurs a apreciat că hotărârea nu este motivată cu privire la toate criticile aduse sentinței instanței de fond, în privința dispozițiilor de achitare și în raport de motivele complexe formulate prin apelul parchetului, nefiind făcută o analiză a acestor motive și o argumentare a dispoziției de menținere a primei hotărâri. Pe de altă parte, dispoziția de respingere a apelului DGFP Timiș, nu este motivată cu referire la substanța criticilor, ci prin aceea că „întrucât nereținându-se în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor cauzatoare de prejudiciu, pentru săvârșirea cărora acesta a fost trimis în judecată, obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile nefiind admisibilă”. Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea părții civile nu pentru că inculpatul nu ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, ci motivat de constituirea de către aceasta - ca parte civilă, și în procesul de lichidare judiciară, în care prin încheierea din 29 noiembrie 2001 i s-a constituit un titlu executoriu. Partea civilă a criticat această motivare și soluția care a precedat-o, arătând că suma pentru care a fost constituit titlu executoriu este infimă față de cea cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal. S-a apreciat că, acestor probleme, instanța de apel avea obligația să le dea răspuns, după analizarea actelor și lucrărilor dosarului.

Înalta Curte de Casație și Justiției a apreciat că respingerea apelului părții civile este și greșită, deoarece, chiar dacă inculpatul nu a fost condamnat pentru evaziune fiscală, ci s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., fiind împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, instanța de apel avea datoria să se pronunțe și asupra acțiunii civile, neputând să o lase nesoluționată.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. Dosar 15362.1/1/2006 la data de 05 ianuarie 2010. După casarea cu trimitere spre rejudecare, conform Deciziei penale nr. 1580/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Dosarul nr. 715/1/2009, Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 137/A din 30 septembrie 2010, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței penale nr. 336/A din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat inculpatul L.N.I., la 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În temeiul art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) C.penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor menționate pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, 64 lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. „b)” și lit. „c)” din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., infracțiune în conținutul căreia intră și infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

A constatat că infracțiunea de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 52/1994 a fost dezincriminată prin Legea nr. 297/2004, constituie contravenție și în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 și art. 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990, constatându-se împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de înstrăinare și fraudă creditorilor în caz de insolvență a debitului și parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 9.524.831.187 lei vechi către partea civilă D.G.F.P. Timiș reprezentând despăgubiri civile.

A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în perioada mai 1997-30 septembrie 2000, inculpatul nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate și ca urmare s-a diminuat impozitul, taxele și contribuția, cu suma totală de 517.639.896,6 lei, fapta constituind infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 C. pen. S-a mai reținut, în rechizitoriu, că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. și cheltuieli nedeductibile și le-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, fapta constituind infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății, respectiv a folosit din casierie și conturile societății, suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824 + 26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăți comerciale acțiuni în interes personal, fapta constituind infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanșarea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului prin sentința civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, inculpatul a ridicat din casierie și conturile societății suma de 9.432.000.000 lei, fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părți importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai reținut că după cumpărarea, la 2 februarie 2000, a unui număr de 1.218.610 acțiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acțiune de la SC I.l. SA Caraș-Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul le-a cesionat către SC I.I. SRL, al cărui asociat și acționar era, cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acțiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei, faptă care constituie infracțiunea de dobândire în contul Societății de acțiuni de altor societăți la un preț pe care îl știa superior valorii lor efective, în scopul obținerii unui folos în paguba societății, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de fond a apreciat că fapta de cesionare a acțiunilor, arătată fără autorizația C.N.V.M., constituie infracțiunea de intermediere de valori fără autorizație legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

S-a reținut de către instanța de apel că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât, îndeplinindu-se termenul de prescripție a răspunderii penale, soluția legală o constituia încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De asemenea s-a apreciat de către instanța de apel că este greșită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității, prevăzută de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991, raportat la prevederile art. 289 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., această infracțiune regăsindu-se în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală.

Tot astfel, s-a apreciat ca fiind greșită achitarea inculpatului pentru contravenția de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M, întrucât această infracțiune a fost dezincriminată prin dispozițiile Legii nr. 297/2004, constituind contravenție, astfel că soluția legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În dispozitivul sentinței prima instanță a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.N.I., pentru contravenția prevăzută de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004, soluție evident greșită.

Instanța de apel a apreciat că este greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)), soluția corectă constituind-o încetarea procesului penal în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., soluția legală constituind-o încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

De altfel, situația juridică a acestor infracțiuni nu a fost pusă în discuție prin calea de atac promovată, dobândind prin urmare autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de apel a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, întrucât în perioada 13 septembrie 8 noiembrie 2000, urmare a controlului financiar efectuat la SC I.I. SRL Timișoara, societate ce aparținea inculpatului și avea ca activitate comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare, s-a constatat ca în intervalul decembrie 1997 – septembrie 2000 inculpatul a dedus nelegal T.V.A., pe baza facturilor întocmite pentru operațiuni comerciale cu SC Z.P. SRL și SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli, avansuri acordate de furnizori și avansuri returnate de către aceștia. Controlul financiar întocmit a evidențiat că aceste operațiuni au fost efectuate doar în temeiul facturilor emise de către cele două societăți, fără ca marfa să fi fost efectiv livrată, astfel încât inculpatul a creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.384.683.720 lei. Este evident că inculpatul a comis infracțiunea prev. de art. 215 C. pen., respectiv a indus în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul de a obține un folos material injust, pricinuind-se o pagubă.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna bugetului de stat, raportat la modul nelegal de deducere a T.V.A.-ului, activitate care a condus la denaturarea masei impozabile, ca urmare a diferenței dintre T.V.A.-ul colectat și cel dedus.

Așadar, înșelăciunea nu s-a produs în dauna agenților economici, ci în dauna bugetului de stat, respectiv în dauna părții civile D.G.F.P. Timiș, astfel că motivarea soluției primei instanțe, de achitare a inculpatului pe lipsa plângerii acestor societăți comerciale, care nu au fost prejudiciate, nu are legătură cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ce privește infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 pct. b din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a reținut că s-a apreciat de către parchet că această infracțiune ar fi întrunită, întrucât în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000, inculpatul a ridicat de la casieria și din contul societății, suma de 9.432.000.000 lei folosind banii în scop personal, infracțiune care urmare a modificărilor legislative urmează a fi încadrată în art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății, urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru infracțiunea prev. de art. 276 din Legea nr. 31/1990 modificată în art. 143 al.2 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În ce privește infracțiunea de spălare de bani, s-a reținut că în mod corect s-a arătat că art. 23 din Legea nr. 21/1999 a fost abrogat prin Legea nr. 656/2002, care nu mai cuprinde mențiuni referitoare la bancruta frauduloasă.

În ce privește apelul declarat de D.G.F.P. Timiș, instanța de apel a apreciat că acesta este întemeiat. Față de prejudiciul total creat societății și care a fost constatat de către organele de control și stabilite în expertiza contabilă, este evident că suma ce reprezintă despăgubiri civile și cu care partea civilă a înțeles să se constituie în cauză, depășește cu mult valoarea creanței menționată în tabloul creditorilor. Nu se poate susține că D.G.F.P. Timiș deține un titlu executoriu valabil în calitate de creditoare, câtă vreme nu s-a stabilit natura acestuia, respectiv dacă reprezintă o componentă a impozitelor și taxelor sau reprezintă alte obligații. Suma de bani la care este îndreptățită partea civilă reiese în mod evident din expertiza contabilă întocmită în cauză și se ridică la suma de 9.524.831.187 lei, în care sunt cuprinse majorările aferente sumei datorate. Instanța de apel a apreciat că intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile menționate nu are incidentă în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei și obligația inculpatului de a achita prejudiciul integral cauzat prin activitatea sa ilicită.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul L.N.I., fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. Dosar nr. 15362/1/1/2006 la data de 15 decembrie 2010.

Inculpatul a invocat în motivarea recursului cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, pct. 172, pct. 10 și pct. 21 C. proc. pen. A arătat că a fost condamnat în mod greșit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deși nu se face nicio referire la infracțiunea prev. de art. 215 alin. (2) și 3 C. pen.; în ce privește infracțiunea prev. de art. 272 pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 31/1990 s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., deși soluția corectă era aceea a încetării procesului penal, iar în ce privește fapta prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus încetarea procesului penal deși soluția corectă era aceea de achitare. A mai arătat că deși a solicitat audierea martorului J.G., martor din lucrări, în mod nejustificat a fost respinsă cererea, și deși în cadrul procesului a fost inclusă și partea civilă SC F. SA, aceasta nu a fost citată și nici prezentă la dezbateri. A fost criticată hotărârea de obligare a inculpatului la plata sumei de 9.524.831.187 lei vechi cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P., fără ca instanța să precizeze la care din cele trei expertize întocmite în cauză face referire și fără a se observa să suma respectivă este compusă atât din diferențele la T.V.A. și impozit pe profit, cât și din impozit pe salarii și dividende, cea ce este nelegal întrucât cu privire la acestea nu sunt elemente de fraudă și nu au legătură cu prejudiciul produs.

A mai arătat că în calculul sumei stabilită cu titlu de despăgubiri civile au fost incluse sumele stabilite cu titlu de amenzi contravenționale, deși răspunderea contravențională nu se poate cumula cu răspunderea penală.

De asemenea, partea civilă nu poate susține o acțiune civilă accesorie acțiunii penale, întrucât, urmare a deschiderii procedurii de insolvență împotriva societății administrate de inculpat, prin sentința civilă nr. 1314/PI din 24 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, declarația de creanță a părții civile a fost admisă pentru suma de 994.890.285 lei vechi și respinsă pentru suma de 9.524.831.177 lei vechi, respectiv suma stabilită cu titlu de despăgubiri civile, apoi prin încheierea din 29 noiembrie 2001 s-a dispus închiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 164/1995 față de debitoare și angajarea răspunderii inculpatului față de A.F.P. Timișoara cu suma de 994.890.285 lei vechi. Astfel, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale, s-a pronunțat o hotărâre civilă, situație ce impune respingerea acțiunii civile.

A mai criticat hotărârea instanței de apel și cu privire la greșita obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile derivând din infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât pentru această faptă s-a împlinit termenul de prescripție.

Prin Decizia penală nr. 4107 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 15362/1/1/2006, a fost admis recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva Deciziei penale nr. 137/A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a casat susmenționata decizie și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că instanța de apel, cu ocazia rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței penale nr. 336/A din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș, procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, a reținut că suma de bani la care este îndreptățită partea civilă este aceea de 9.524.831.187 lei, sumă care reiese din expertiza contabilă efectuată în cauză și în care sunt cuprinse majorările aferente sumei datorate.

A apreciat instanța de apel că intervenția prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile menționate în considerentele hotărârii, nu are incidență în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei și obligația inculpatului de a achita integral prejudiciul cauzat prin activitatea sa ilicită.

S-a mai arătat că prin încheierea din 2001 a Tribunalului Timiș s-a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului SC l.I. SRL și antrenarea răspunderii organelor de conducere, urmare a prejudiciului creat mat multor creditori. În dosarul având ca obiect falimentul societății, A.F.P. Timișoara s-a înscris în tabloul creditorilor cu suma de 99.489 lei.

Având în vedere, însă, procesul-verbal de constatare al organelor de control și expertiza contabilă efectuată în cauză, suma ce reprezintă despăgubiri civile depășește cu mult valoarea creanței menționată în tabloul creditorilor, respectiv suma de 9.524.831.187 lei.

Examinând raportul de expertiză contabilă efectuat de organul de urmărire penală, avut în vedere de instanța de apel la stabilirea prejudiciului cauzat de inculpat, Înalta Curte a constatat că în conținutul cuantumului sumei de 9.524.831.187 lei intră și alte sume decât cele reprezentând obligațiile fiscale privind T.V.A. și impozit pe profit, precum impozitul pe salarii, pe dividende și amenzi, fără a se face distincție între acestea și impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

Având în vedere că la stabilirea prejudiciului la care a fost obligat inculpatul au fost incluse cheltuieli care nu au legătură cu prejudiciul produs prin infracțiune, Înalta Curte a apreciat că în cauză este necesară efectuarea unei expertize contabile care să concluzioneze cu privire la sumele reprezentând impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

În vederea soluționării corecte a laturii civile, Înalta Curte a constatat că se impune stabilirea prejudiciului, defalcat pentru fiecare infracțiune dedusă judecății, aceasta fiind posibil doar pe calea unei expertize contabile.

Totodată s-a dispus a se avea în vedere că în cuprinsul raportului de expertiză contabilă se face mențiunea că declanșarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului SC I.I. SRL Timișoara a avut loc prin sentința civilă nr. 1314/P din 24 februarie 2000 a Tribunalului Timiș, în realitate fiind vorba de sentința civilă nr. 1314/PI din 20 septembrie 1999 (filele 118-119 dosar apel).

Față de cele menționate, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de inculpat este fondat în ce privește soluționarea laturii civile, sub aspectul stabilirii prejudiciului cauzat pentru fiecare infracțiune dedusă judecății, urmând a se face distincție între sumele datorate bugetului de stat și celelalte sume reprezentând prejudiciu.

Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte a dispus ca instanța de apel să aibă în vedere și celelalte motive de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței.

După casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. Dosar nr. 15362/1/1/2006 la data de 26 martie 2012.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și partea civilă D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit nu s-au acordat despăgubirile civile în cuantumul solicitat.

Criticile privind nelegalitatea sentinței penale apelată, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș se referă la greșita achitare a inculpatului pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 29/2004, nemotivarea în fapt a sentinței, greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, pentru ca ulterior să constate împlinirea termenului de prescripție specială, prev. de art. 124 C. pen., impunându-se încetarea procesului penal în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prev. art. 10 lit. g) C. proc. pen.; greșita încetare a procesului penal pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 266 pct. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990.

Criticile privind netemeinicia sentinței penale apelată se referă la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor de bancrută frauduloasă, respectiv spălare de bani.

În cursul cercetării judecătorești în rejudecarea apelului, potrivit Deciziei de casare nr. 4107 din 28 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost administrată proba cu expertiza contabilă (filele 89-116 dosar) și au fost întocmite lămuriri suplimentare la raportul de expertiză contabilă judiciară (filele 130-139 dosar) la solicitarea inculpatului prin apărător.

În ceea ce privește citarea părții civile SC F. SA, așa cum s-a arătat prin încheierea din data de 24 octombrie 2012, această societate a fost radiată din Registrul Comerțului în data de 05 aprilie 1994, potrivit adresei emise de O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sens în care s-a constatat imposibilitatea citării părții civile.

Având în vedere decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care cauza a fost casată doar pentru rejudecarea apelurilor procurorului și părții civile, precum și faptul că inculpatul și-a retras recursul potrivit Deciziei nr. 1580 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a constatat că nu mai este învestită cu soluționarea apelului acestuia, așa cum s-a procedat și prin Decizia nr. 137/A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 372 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și părții civile M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș sunt întemeiate.

În ceea ce privește starea de fapt s-a reținut că inculpatul L.N.I. a fost asociat și administrator al SC I.I. SRL Timișoara, societate înregistrată la Oficiul Comerțului - Camera de Comerț și Industrie Timișoara sub nr. J/35/288/1997, iar principala activitate desfășurată de societate a fost comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare, activitate prevăzută în obiectul societății.

Ca urmare a controlului efectuat de către inspectorii de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor - D.G.F.P. Timiș în perioada 13.09 - 22 septembrie 2000 și 09 octombrie - 08 noiembrie 2000, s-a constatat că în perioada mai 1997 - 30 septembrie 2000 inculpatul nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizare și, ca urmare, s-a diminuat impozitul, taxele și contribuția cu suma totală de 517.639.896,6 lei, fapta constituind infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 C. pen.

S-a mai reținut că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. și cheltuieli nedeductibile și le-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, fapta constituind infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății, respectiv a folosit din casierie și conturile societății, suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824 + 26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăți comerciale acțiuni în interes personal, fapta constituind infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanșarea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului prin sentința civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, inculpatul a ridicat din casierie și conturile societății suma de 9.432.000.000 lei, fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părți importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai reținut că după cumpărarea, la 2 februarie 2000, a unui număr de 1.218.610 acțiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acțiune de la SC I.l. SA Caraș-Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul le-a cesionat către SC I.I. SRL, al cărui asociat și acționar era, cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acțiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei, faptă care constituie infracțiunea de dobândire în contul Societății de acțiuni de altor societăți la un preț pe care îl știa superior valorii lor efective, în scopul obținerii unui folos în paguba societății, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de fond a apreciat că fapta de cesionare a acțiunilor, arătată fără autorizația C.N.V.M., constituie infracțiunea de intermediere de valori fără autorizație legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

Analizând motivele de nelegalitate invocate de procuror prin motivele de apel, instanța a constatat că acestea sunt întemeiate pentru următoarele motive:

Potrivit Deciziei nr. 4 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a decis că dispozițiile art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. sunt cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective al infracțiunii de evaziune fiscală.

Astfel, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității prev. de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991 rap. la prev. art. 289 C. pen. cu aplic. prev. art. 41 alin. (2) C. pen., această infracțiune regăsindu-se în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, motiv pentru care instanța de apel, având în vedere recursul în interesul legii, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 și 41 alin. (2) C. pen. și de fals intelectual la legea contabilității în formă continuată prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a faptei de omisiune în tot sau în parte, ori evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori, evidențierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune, întrucât în cauză, fiind îndeplinit termenul de prescripție a răspunderii penale, soluția legală este de încetare a procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În ceea ce privește achitarea inculpatului pentru contravenția de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M., întrucât această infracțiune a fost dezincriminată prin dispozițiile Legii nr. 297/2004, în mod greșit prima instanță a dispus această soluție, întrucât această faptă fiind o contravenție, soluția legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la prev. art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 14 din Legea nr. 52/1994 fiind abrogat prin O.U.G. nr. 28/2002.

În ceea ce privește infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)), în mod greșit prima instanță a dispus încetarea procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 441/2006, care a modificat Legea nr. 31/1990, a fost introdus art. 2821, care prevede că pentru infracțiunile prev. în textul VIII intitulat “Contravenții și infracțiuni” acțiunea penală se exercită din oficiu, motivând lipsa plângerii A.G.A. prev. de art. 155 din Legea nr. 31/1990. În cazul acestei infracțiuni soluția este de încetare a procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., întrucât în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, iar încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută în dispozițiile art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 și nu art. 261 alin. (1) din aceeași lege, așa cum în mod greșit a reținut instanța.

Prima instanță a dispus de asemenea încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., cu toate că prin Legea nr. 85/2006 care abrogă art. 282 din Legea nr. 31/1990 se prevedea “înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de faliment, a unei părți însemnate din active”, situație care nu există în speța dedusă spre soluționare, motiv pentru care soluția corectă era de încetare a procesului penal în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., astfel trebuia să se constate că s-a împlinit termenul de prescripție specială pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 pct. 1 din aceeași lege).

Referitor la infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 pct. b din Legea nr. 31/1990 s-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000 acesta a ridicat de la casierie și din contul societății suma de 9.432.000.000 lei, folosind banii în scop personal, fapta fiind încadrată în prezent în dispozițiile art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006; instanța de apel a apreciat că nu poate coexista infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății (pentru care s-a constatat intervenția prescripției speciale) cu cea de bancrută frauduloasă, nefiind vorba de un raport de la infracțiunea mijloc la infracțiunea scop. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999, în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 646/2002 are un caracter subsecvent față de infracțiunea inițială, prin care se obține produsul ce urmează a fi spălat, iar în cauză o activitate de transfer de bunuri sau valori ce provine din comiterea de infracțiuni nu există, motiv pentru care în mod corect s-a dispus soluția de achitare.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, critica procurorului cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru această infracțiune este întemeiată.

Prima instanță în mod greșit a dispus achitarea inculpatului pentru această infracțiune pe motiv că în cauză lipsește plângerea penală a societăților comerciale SC Z.P. SRL și respectiv SC A. SRL, întrucât înșelăciunea nu s-a produs în dauna acestor societăți comerciale, ci în dauna bugetului de stat, respectiv a părții civile D.G.F.P. Timiș, astfel încât motivarea nu are legătură cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară și a lămuririlor suplimentare referitoare la acest raport (filele 89 - 116; 130 - 139 dosar), precum și a facturilor fiscale, jurnalelor de vânzare-cumpărare, balanțele contabile de verificare, note contabile, rezultă că societatea administrată de inculpat nu a calculat, constituit și virat la bugetul statului T.V.A. de plată în valoare de 2.286.400.308 lei, cauzele care au determinat acest fapt fiind:

I. Deducerea nelegală a T.V.A. în sumă totală de 140.708.152 lei astfel:

a) În aprilie 1998 societatea a primit de la SC Z.P. SRL factura din 12 aprilie 1998, în valoare totală de 3.685.200.000 lei, reprezentând contravaloarea a 2.150 tone de îngrășăminte chimice și a dedus T.V.A. în sumă de 365.200.000 lei. Ulterior s-a constatat ca marfa nu a fost livrată la SC I.I. SRL, fiind emisă și o factură de stornare din 14 aprilie 1998, în sumă totală de 3.685.200.000 lei, care nu se regăsește în evidențele contabile ale SC I.I. SRL.

În aprilie 2000, factura din 12 aprilie 1998 este stornată parțial pentru valoarea de 2.957.249.800 lei, din care T.V.A. în sumă de 292.069.800 lei, argumentându-se că marfa nu a sosit. Astfel a rămas T.V.A. dedus nelegal în sumă de 73.130.200 lei.

b) În luna iulie 1998 a fost inclusă în T.V.A. deductibil suma de 144.400.000 lei, aferentă facturii nr. 349404/02 iulie 1998 emisă de SC A. SRL, fără ca livrarea de marfă să fie efectuată în realitate.

În luna aprilie 2000, în evidențele SC I.I. SRL a fost stornată factura din 02 iulie 1998, pe motiv ca marfa nu a fost livrată.

Totuși pentru perioada iulie 1998 - aprilie 2000, societatea a dedus nelegal T.V.A. în sumă de 114.400.000 lei.

c) În perioada mai 1999 - septembrie 2000 au fost înregistrate în contabilitate cheltuieli de deplasare nedeductibile, în sumă de 176.855.253 lei, cu T.V.A. aferent de 28.304.544 lei, precum și alte cheltuieli nedeductibile (convorbiri telefonice, comisioane, intermediere afaceri), facturate de SC L.N.I. SC T. SRL cu T.V.A. aferent în sumă de 31.987.479 lei.

Societatea nu avea drept de deducere pentru T.V.A. în sumă de 60.292.023 lei, aferentă cheltuielilor nedeductibile.

d) În perioada iunie 1999 - august 1999 societatea a dedus fără documente legale T.V.A. în sumă de 627.083.696 lei, aferente avansurilor acordate furnizorilor și înregistrate în rulajul debitor - “Furnizori debitori".

În aceeași perioadă a fost înregistrată T.V.A. colectată fără documente legale în sumă de 471.171.981 lei aferentă avansurilor returnate către furnizori și înregistrate în rulajul creditor al contului “Furnizori debitori", rezultând astfel o diferență de 155.911.715 lei (627.083.696 - 471.171.981 = 155.911.715 ) pentru care societatea nu avea drept de deducere. Ca urmare a acestui control a fost stornată suma de 155.911.715 lei, reprezentând T.V.A. dedus eronat.

e)În luna iunie 1998 a fost inclusă în mod eronat suma de 7.285.929 lei în T.V.A. deductibil, acesta reprezentând T.V.A. de plata virat în luna iunie 1999.

II. Din expertizarea documentelor contabile, s-a constatat că societatea nu a calculat și nu a înregistrat în contabilitate T.V.A. colectat în sumă totală de 2.145.692.156 lei, astfel:

a) SC I.I. SRL a emis facturi către diverși agenți economici în perioada decembrie 1997 - decembrie 1999, cu cota „0" de T.V.A.

Astfel rezultă că societatea a emis eronat facturi fiscale cu cota „0" de T.V.A., în valoare totală de 9.547.088.001 pentru care a fost stabilită o valoare de T.V.A. colectată suplimentară în valoare totală de 2.171.438.623 lei.

De precizat că în luna noiembrie 1999, societatea a colectat T.V.A. în sumă de 63.823.533 lei aferent avansului încasat de la SC S.C.I. SRL rămânând de colectat T.V.A. suplimentară în sumă de 8.406.164 lei. Astfel s-a stabilit o valoare de T.V.A. colectată suplimentar în sumă de 2.107.615.090 lei (2.171.438.623-63.823.533 lei).

Societatea a aplicat eronat cota zero de T.V.A. pe factura din 01 decembrie 1997 în valoare de 185.571.135 lei emisă către SC M. SRL - Craiova. Livrarea celor 254.104 mc cherestea de la SC I.I. SRL către SC M. SRL a avut la bază contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 30 august 1997. Cantitatea de cherestea a fost livrată de SC M. SRL către SC O. SRL, întocmindu-se factura fiscală din 09 septembrie 1997.

Astfel între SC I.I. SRL și SC M. SRL s-a derulat o activitate de vânzare-cumpărare cu transmiterea dreptului de proprietate de la producător la cumpărător, odată cu facturarea.

Din verificările efectuate, organele de control au constatat faptul că pe documentele de export prezentate de societate apare ca exportator SC O. SRL Constanța, în loc de SC M. SRL Craiova.

Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 4.243.680.810 lei emise eronat cu cota zero T.V.A. către SC E.T. SRL, documentele prezentate de societate, astfel pe D.V.E. și facturile externe nu este înscrisă denumirea unității producătoare, cu semnătura persoanelor autorizate și aplicarea ștampilei în original a societății exportatoare.

De asemenea, societatea nu a prezentat factura de comision emisă de exportator cu cota zero T.V.A. pentru comisionul cuvenit acestuia, iar contractul de comision din 23 februarie 1998, încheiat cu SC E.T. SRL prevede o cantitate de 3.000 to grâu, față de cantitatea totală de 6294,24 to grâu facturată de SC I.I. SRL.

Pentru facturile fiscale în valoare totală de 4.789.519.252 lei, emise eronat cu cota zero T.V.A. către SC A.I. SRL, societatea a prezentat documente pentru a justifica aplicarea cotei zero de T.V.A.

Contractele de vânzare din 27 mai 1999 și din 28 mai 1999 au fost încheiate între SC I.I. SRL și SC A.I. SRL, părțile contractante fiind denumite vânzător și cumpărător.

Obiectul contractelor respective îl constituie vânzarea-cumpărarea a 1.000, respectiv a 200 mc cherestea de fag, plata efectuându-se după livrarea mărfii în portul Galați, la prezentarea facturii.

Contractul de export în comision din 07 septembrie 1999 este de fapt tot cu contract de vânzare-cumpărare, având în vedere că părțile sunt denumite vânzător și cumpărător.

Obiectul contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea a 1038,99 mc cherestea de fag.

Astfel societatea a desfășurat în acest caz o activitate de vânzare-cumpărare, cu transmiterea dreptului de proprietate de la producător la cumpărător, odată cu facturarea.

De asemenea, nu există factura de comision emisă de exportator, cu cota T.V.A. zero, pentru comisionul cuvenit acestuia.

Referitor la factura de stornare din 31 decembrie 1999 în valoare de 2.479.592.988 lei (135.830,895x18.255 lei/dolari SUA curs B.N.R. din 31 decembrie 1999), prin care SC I.I. SRL a stornat cantitatea de 567,177 mc cherestea de la factura din 31 mai 1999, aceasta are o valoare eronată, valoarea corectă fiind de 2.122.765.227 lei (135.830,895x15.628 lei/dolari SUA curs B.N.R. la 31 mai 1999).

Astfel s-a stabilit că T.V.A. colectată aferentă facturii din 31 decembrie 1999 este în sumă de 467.008.350 lei (2.122.765.227 lei x 22%).

Cu privire la facturile fiscale în valoare totală de 328.316.804 lei, emise eronat cu cota zero de T.V.A., către SC S.C.I. SRL București, societatea nu a fost în măsură să prezinte documentele legale care să justifice aplicarea cotei zero de T.V.A., respectiv declarații vamale de export și facturi externe.

b) Referitor la T.V.A. colectată suplimentar aferentă stocului scriptic de grâu existent la 31 decembrie 1999, s-a constatat că societatea deține în stoc la 31 decembrie 1999, cantitatea de 453.490kg grâu în valoare de 251.419.500 lei, care a fost comercializată fără ca societatea să întocmească facturi fiscale.

A fost stabilită o valoare de T.V.A. colectată suplimentar în valoare totală de 38.077.066 lei, aferentă stocului scriptic de grâu existent la 31 decembrie 1999, pe care societatea l-a livrat fără documente fiscale la SC E.T. SRL - în mai 1998 și la persoana fizică G.V. din com. Lablanița, Caraș-Severin în mai 1999.

c) Cu privire la T.V.A. colectată aferent avansurilor de la clienți - cont 419, în perioada mai 1997 - iunie 1999 pentru avansurile încasate de la clienți nu s-au emis facturi și nici nu s-a colectat T.V.A. în sumă de 226.090.274 lei.

Pentru avansurile încasate societatea avea obligația să emită facturi, astfel a fost calculat T.V.A. colectat suplimentar în sumă de 226.090.274 lei, aferent avansurilor încasate și nefacturate, până la data când acestea au fost înregistrate în contabilitate, pentru perioada mai 1997 - iunie 1999 calculându-se majorări de întârziere în sumă de 4.822.966.243 lei.

Astfel, fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prejudiciul cauzat depășind suma de 2.000.000.000 lei pentru încadrarea faptei în alin. (5) al art. 215 C. pen., respectiv înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, potrivit art. 146 C. pen.

În ceea ce privește apărarea inculpatului referitoare la nepronunțarea instanței cu privire la infracțiunea de tentativă la înșelăciune, instanța de apel constată că, potrivit actului de sesizare a instanței, respectiv dispozitivul rechizitoriului, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru această infracțiune, ci doar pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 214 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., iar prima instanță, raportat la situația de fapt reținută în rechizitoriu, în mod corect a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pentru considerentele arătate, instanța înlătură apărările procurorului formulate în subsidiar doar cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de evaziune fiscală și înșelăciune doar în infracțiunea de evaziune fiscală.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, valorile sociale lezate prin săvârșirea acesteia, circumstanțele săvârșirii acesteia, prejudiciul produs, dar și aspectele favorabile inculpatului, precum conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale,comportamentul în timpul procesului penal, motiv pentru care va aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul de lege ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare, raportat la gravitatea faptei comisă, la cuantumul pedepsei, instanța a apreciat că scopul acesteia poate fi atins prin această modalitate de executare în regim de detenție, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Potrivit deciziei nr. 74 din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, dispozițiile art. 71C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3)C. pen.

La stabilirea pedepselor accesorii instanța de recurs a aplicat și jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prev. art. 3 al Protocolului nr. 1 din C.E.D.O.

De asemenea nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau profesie.

De asemenea, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, potrivit art. 14 C. proc. pen. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 998, 999 C. civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Mai trebuie reținut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât și cel viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare; însă nu și prejudiciul eventual.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, instanța de apel a constatat că pentru soluționarea laturii civile a cauzei intervenirea prescripției răspunderii penale nu are incidență asupra obligației inculpatului de a achita prejudiciul cauzat prin acțiunea sa ilicită. De asemenea, a înlăturat și apărările inculpatului referitoare la faptul că termenele de prescripția cu privire la repararea pagubei provenite din fapte juridice ilicite ar fi împlinit, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, deoarece acest act normativ nu este aplicabil în cazul impozitelor și taxelor datorate statului potrivit art. 22 din acest act normativ.

În ceea ce privește prejudiciul pentru infracțiunea de înșelăciune, acesta este cel arătat la soluționarea laturii penale, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, iar diferența reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și dividende, precum și majorările aferente, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, reprezintă prejudiciul aferent infracțiunii de evaziune fiscală.

Instanța de apel a înlăturat apărările inculpatului referitoare la lipsa de obiectivitate a expertului în efectuarea expertizei, întrucât numirea expertei s-a efectuat dintr-o listă de experți comunicată de Biroul local de expertize judiciare tehnice și contabile (fila 15 dosar), inculpatul și apărătorul acestuia fiind de acord și chiar solicitând numirea acesteia. De asemenea, instanța a încuviințat participarea domnului T.L.I. la efectuarea expertizei ca expert asistent, la solicitarea inculpatului prin apărător, iar acest expert a vizat atât raportul de expertiză întocmit în cauză, cât și lămuririle suplimentare la acest raport.

Față de SC I.I. SRL s-a declanșat procedura reorganizării judiciare și a falimentului prin sentința civilă nr. 1314/PI din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Timiș, iar prin încheierea din 2001 a Tribunalului Timiș s-a dispus închiderea procedurii și antrenarea răspunderii organelor de conducere, urmare a prejudiciului creat mai multor creditori, iar în dosarul având ca obiect falimentul societății s-a înscris și creanța A.F.P. Timișoara pentru suma de 99.489 lei. Instanța a înlăturat apărările inculpatului referitoare la faptul că partea civilă deține un titlu executoriu valabil în calitate de creditoare, întrucât suma ce reprezintă despăgubiri civile și cu care s-a constituit parte civilă în cauză depășește cu mult valoarea creanței menționate în tabloul creditorilor, nu s-a stabilit natura acesteia, respectiv dacă constituie o componentă a impozitelor și taxelor sau reprezintă alte obligații.

În cauză fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, instanța a admis acțiunea civilă și a acordat prejudiciul așa cum a fost stabilit potrivit expertizei și a lămuririlor la acestea efectuate în cauză, prejudiciu din care a exclus însă suma de 60.000.000 lei reprezentând amenzi aplicate, care nu intră în acest prejudiciu, întrucât nu are legătură cu faptele imputate inculpatului.

În consecință, prin Decizia penală nr. 246/A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței penale nr. 336 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 15362/1/2006 din 30 martie 2007.

A fost desființată sentința primei instanțe și, rejudecând cauza:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 și 41 alin. (2) C. pen. și de fals intelectual la legea contabilității în formă continuată prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a faptei de omisiune în tot sau în parte, ori evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori, evidențierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 și 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 13, 41 alin. (2), 74 alin. (1) lit. a) și c) și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.N.I. la o pedeapsă de:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 (patru) ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat, prin intervenirea prescripției răspunderii penale, procesul penal pornit împotriva inculpatului L.N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 și 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat, prin intervenirea prescripției răspunderii penale, procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului societății comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 și 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat, prin intervenirea prescripției răspunderii penale, procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înstrăinare, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 946.483,1187 lei (9.464.831.187 lei vechi) despăgubiri către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Timiș.

Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.N.I., care a invocat ca prim motiv de recurs cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel întrucât aceasta nu s-a pronunțat pe apelul inculpatului.

În ipoteza în care se va trece peste solicitarea de trimitere spre rejudecare, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Cu caracter subsidiar, a solicitat pentru aceeași infracțiune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de evaziune fiscală, pentru care urmează a se constata că a intervenit prescripția specială (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

De asemenea, tot cu caracter subsidiar a fost susținut și cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune până la minimul permis prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Sub aspectul laturii civile s-a solicitat, în principal, respingerea acțiunii civile ca inadmisibile, iar în subsidiar ca prescrisă, parțial nefondată sau să fie lăsată nesoluționată.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, analizând soluția pronunțată în cauză în raport de cazurile de casare invocate, dar și în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Primul caz de casare invocat de inculpat, prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., prin care se solicită trimiterea cauzei spre rejucare întrucât instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe apelul declarat de inculpat, nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv parcursul procesual al acestuia, în mai multe cicluri procesuale, Înalta Curte constată că aprecierea instanței de apel a fost una corectă. Având în vedere decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care cauza a fost casată doar pentru rejudecarea apelurilor procurorului și părții civile, precum și faptul că inculpatul și-a retras recursul potrivit Deciziei nr. 1580 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a constatat, corect, că nu mai este învestită cu soluționarea apelului acestuia, așa cum s-a procedat și prin Decizia nr. 137/A din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

Nici solicitarea de achitare formulată în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni (achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.), nu este fondată.

Ca situație de fapt, pentru această infracțiune s-au reținut următoarele:

a) În aprilie 1998 societatea a primit de la SC Z.P. SRL factura din 12 aprilie 1998, în valoare totală de 3.685.200.000 lei, reprezentând contravaloarea a 2.150 tone de îngrășăminte chimice și a dedus T.V.A. în sumă de 365.200.000 lei. Ulterior s-a constatat ca marfa nu a fost livrată la SC I.I. SRL, fiind emisă și o factură de stornare din 14 aprilie 1998, în sumă totală de 3.685.200.000 lei, care nu se regăsește în evidențele contabile ale SC I.I. SRL.

În aprilie 2000, factura din 12 aprilie 1998 este stornată parțial pentru valoarea de 2.957.249.800 lei, din care T.V.A. în sumă de 292.069.800 lei, argumentându-se că marfa nu a sosit. Astfel a rămas T.V.A. dedus nelegal în sumă de 73.130.200 lei.

b) În luna iulie 1998 a fost inclusă în T.V.A. deductibil suma de 144.400.000 lei, aferentă facturii din 02 iulie 1998 emisă de SC A. SRL, fără ca livrarea de marfă să fie efectuată în realitate.

În luna aprilie 2000, în evidențele SC I.I. SRL a fost stornată factura din 02 iulie 1998, pe motiv ca marfa nu a fost livrată.

Totuși pentru perioada iulie 1998 - aprilie 2000, societatea a dedus nelegal T.V.A. în sumă de 114.400.000 lei.

c) În perioada mai 1999 - septembrie 2000 au fost înregistrate în contabilitate cheltuieli de deplasare nedeductibile, în sumă de 176.855.253 lei, cu T.V.A. aferent de 28.304.544 lei, precum și alte cheltuieli nedeductibile (convorbiri telefonice, comisioane, intermediere afaceri), facturate de SC L.N.I.T. SRL cu T.V.A. aferent în sumă de 31.987.479 lei.

Societatea nu avea drept de deducere pentru T.V.A. în sumă de 60.292.023 lei, aferentă cheltuielilor nedeductibile.

d) În perioada iunie 1999 - august 1999 societatea a dedus fără documente legale T.V.A. în sumă de 627.083.696 lei, aferente avansurilor acordate furnizorilor și înregistrate în rulajul debitor al cotului 409 - „Furnizori debitori”.

În aceeași perioadă a fost înregistrată T.V.A. colectată fără documente legale în sumă de 471.171.981 lei aferentă avansurilor returnate către furnizori și înregistrate în rulajul creditor al contului 409 „Furnizori debitori”, rezultând astfel o diferență de 155.911.715 lei (627.083.696 - 471.171.981 = 155.911.715 ) pentru care societatea nu avea drept de deducere. Ca urmare a acestui control a fost stornată suma de 155.911.715 lei, reprezentând T.V.A. dedus eronat.

e)În luna iunie 1998 a fost inclusă în mod eronat suma de 7.285.929 lei în T.V.A. deductibil, acesta reprezentând T.V.A. de plata virat în luna iunie 1999.

II. Din expertizarea documentelor contabile, s-a constatat că societatea nu a calculat și nu a înregistrat în contabilitate T.V.A. colectat în sumă totală de 2.145.692.156 lei, astfel:

a) SC I.I. SRL a emis facturi către diverși agenți economici în perioada decembrie 1997 - decembrie 1999, cu cota „0” de T.V.A.

Astfel rezultă ca societatea a emis eronat facturi fiscale cu cota „0” de T.V.A., în valoare totală de 9.547.088.001 pentru care a fost stabilită o valoare de T.V.A. colectată suplimentară în valoare totală de 2.171.438.623 lei.

De precizat că în luna noiembrie 1999, societatea a colectat T.V.A. în sumă de 63.823.533 lei aferent avansului încasat de la SC S.C.I. SRL rămânând de colectat T.V.A. suplimentară în sumă de 8.406.164 lei. Astfel s-a stabilit o valoare de T.V.A. colectată suplimentar în sumă de 2.107.615.090 lei (2.171.438.623 lei - 63.823.533 lei).

Societatea a aplicat eronat cota zero de T.V.A. pe factura din 01 decembrie 1997 în valoare de 185.571.135 lei emisă către SC M. SRL - Craiova. Livrarea celor 254.104 mc cherestea de la SC I.I. SRL către SC M. SRL a avut la bază contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 30 august 1997. Cantitatea de cherestea a fost livrată de SC M. SRL către SC O. SRL, întocmindu-se factura fiscală din 09 septembrie 1997.

Astfel între SC I.I. SRL și SC M. SRL s-a derulat o activitate de vânzare-cumpărare cu transmiterea dreptului de proprietate de la producător la cumpărător, odată cu facturarea.

Din verificările efectuate, organele de control au constatat faptul că pe documentele de export prezentate de societate apare ca exportator SC O. SRL Constanta, în loc de SC M. SRL Craiova.

Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 4.243.680.810 lei emise eronat cu cota zero T.V.A. către SC E.T. SRL, documentele prezentate de societate, astfel pe D.V.E. și facturile externe nu este înscrisă denumirea unității producătoare, cu semnătura persoanelor autorizate și aplicarea ștampilei în original a societății exportatoare.

De asemenea, societatea nu a prezentat factura de comision emisă de exportator cu cota zero T.V.A. pentru comisionul cuvenit acestuia, iar contractul de comision din 23 februarie 1998, încheiat cu SC E.T. SRL prevede o cantitate de 3.000 to grâu, față de cantitatea totală de 6.294,24 to grâu facturată de SC I.I. SRL.

Pentru facturile fiscale în valoare totală de 4.789.519.252 lei, emise eronat cu cota zero T.V.A. către SC A.I. SRL, societatea a prezentat documente pentru a justifica aplicarea cotei zero de T.V.A.

Contractele de vânzare din 27 mai 1999 și din 28 mai 1999 au fost încheiate între SC I.I. SRL și SC A.I. SRL, părțile contractante fiind denumite vânzător și cumpărător.

Obiectul contractelor respective îl constituie vânzarea-cumpărarea a 1.000, respectiv a 200 mc cherestea de fag, plata efectuându-se după livrarea mărfii în portul Galați, la prezentarea facturii.

Contractul de export în comision din 07 septembrie 1999 este de fapt tot cu contract de vânzare-cumpărare, având în vedere că părțile sunt denumite vânzător și cumpărător.

Obiectul contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea a 1.038,99 mc cherestea de fag.

Astfel societatea a desfășurat în acest caz o activitate de vânzare-cumpărare, cu transmiterea dreptului de proprietate de la producător la cumpărător, odată cu facturarea.

De asemenea, nu există factura de comision emisă de exportator, cu cota T.V.A. zero, pentru comisionul cuvenit acestuia.

Referitor la factura de stornare din 31 decembrie 1999 în valoare de 2.479.592.988 lei (135.830,895 lei x 18.255 lei/dolari S.U.A. curs B.N.R. din 31 decembrie 1999), prin care SC I.I. SRL a stornat cantitatea de 567,177 mc cherestea de la factura din 31 mai 1999, aceasta are o valoare eronată, valoarea corectă fiind de 2.122.765.227 lei (135.830,895 lei x 15.628 lei/dolari S.U.A. curs B.N.R. la 31 mai 1999).

Astfel s-a stabilit că T.V.A. colectată aferentă facturii din 31 decembrie 1999 este în sumă de 467.008.350 lei (2.122.765.227 lei x 22%).

Cu privire la facturile fiscale în valoare totală de 328.316.804 lei, emise eronat cu cota zero de T.V.A., către SC S.C.I. SRL București, societatea nu a fost în măsură să prezinte documentele legale care să justifice aplicarea cotei zero de T.V.A., respectiv declarații vamale de export și facturi externe.

b) Referitor la T.V.A. colectată suplimentar aferentă stocului scriptic de grâu existent la 31 decembrie 1999, s-a constatat că societatea deține în stoc la 31 decembrie 1999, cantitatea de 453.490kg grâu în valoare de 251.419.500 lei, care a fost comercializată fără ca societatea să întocmească facturi fiscale.

A fost stabilită o valoare de T.V.A. colectată suplimentar în valoare totală de 38.077.066 lei, aferentă stocului scriptic de grâu existent la 31 decembrie 1999, pe care societatea l-a livrat fără documente fiscale la SC E.T. SRL - în mai 1998 și la persoana fizică G.V. din com. Lablanița, Caraș-Severin în mai 1999.

c) Cu privire la T.V.A. colectată aferent avansurilor de la clienți - cont 419, în perioada mai 1997 - iunie 1999 pentru avansurile încasate de la clienți nu s-au emis facturi și nici nu s-a colectat T.V.A. în sumă de 226.090.274 lei.

Pentru avansurile încasate societatea avea obligația să emită facturi, astfel a fost calculat T.V.A. colectat suplimentar în sumă de 226.090.274 lei, aferent avansurilor încasate și nefacturate, până la data când acestea au fost înregistrate în contabilitate, pentru perioada mai 1997 - iunie 1999 calculându-se majorări de întârziere în sumă de 4.822.966.243 lei.

În baza probelor administrate, în mod corect s-a reținut că în perioada decembrie 1997- septembrie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. și cheltuieli nedeductibile și le-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, fapta constituind infracțiunea de înșelăciune, astfel încât solicitarea inculpatului de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracțiune nu este fondată.

Nici critica subsidiară ce privește aceeași faptă, raportată la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., prin care se solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de evaziune, pentru care ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, nu poate fi primită, având în vedere că, așa cum s-a prezentat mai sus, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Inculpatului i s-a reținut în sarcină și comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că, în perioada mai 1997 - septembrie 2000, nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate și a diminuat astfel impozitul și taxele datorate statului.

Cât privește criticile formulate de inculpatul pe latură civilă, prin menținerea soluției de condamnare, solicitările acestuia de respingere a pretențiilor civile nu sunt fondate.

Nici critica formulată în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind individualizarea pedepsei, nu este fondată.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului în apel, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reținând circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, prev. de art. 74 lit. a) și c și coborând substanțial pedeapsa sub minimul textului incriminator, iar o nouă reducere a acesteia nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social al faptei, dar și consecințele acesteia, respectiv cuantumul deosebit de ridicat al prejudiciului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Se va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul parțial al avocatului din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva Deciziei penale nr. 246/A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2013.