Utility supply contract: validity of late-payment interest rates under pre- and post-1997 legislative regimes and obligation to suspend services
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' final order for the defendant to pay overdue interest and litigation costs to the plaintiff. The dispute concerned a commercial contract where the plaintiff, a utility provider, sued the defendant, a public educational institution, for outstanding payments of water, energy, and waste treatment services from 1997 to 1998. The defendant argued that the interest penalties were miscalculated and that the provider should have suspended service after 15 days of delay rather than continuing to charge, claiming financial responsibility lay with the municipal budget. The Court held that the defendant failed to pay invoices on time and that the interest calculations were legally correct, applying a rate of 0.5% per day prior to the legislative amendment by Law No. 198/1997, and 0.2% per day thereafter. The decision relied on Article 20 of the specific contract between the parties and Article 67 of Law No. 4/1981, concluding that the ground for appeal did not fall under any statutory grounds for overturning the decision under the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 67 din Legea nr. 4/1981; Utility supply contract: validity of late-payment interest rates under pre- and post-1997 legislative regimes and obligation to suspend services: Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, corect instanța de fond, aplicând prevederile art. 20 din contractul dintre părți, a obligat-o pe pârâtă la plata majorărilor de întârziere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1000 din 26 noiembrie 1998, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC A.C. SA Suceava, în contradictoriu cu pârâta G.Ș. nr. 3 Suceava și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 262.187.675 lei, reprezentând majorări de întârziere, precum și 8.508.754 lei cheltuieli de judecată, reținând că, în perioada 1997-1998, reclamanta a furnizat pârâtei apă potabilă, apă caldă și energie electrică, prestându-i servicii de epurare a apei, iar pârâta a achitat cu întârziere facturile ce i-au fost prezentate la plată.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.
A fost criticată sentința apelată pentru netemeinicie, pârâta susținând că, în mod greșit, a fost obligată la suma cerută prin acțiune, întrucât, conform legii bugetului de stat pe anii 1996, 1997 și 1998, cheltuielile materiale, necesare pentru funcționarea instituțiilor publice de învățământ, au fost finanțate din bugetul local, iar ordonatorul principal de credite, respectiv, Primăria Suceava, avea obligația, pe care nu și-a respectat-o, de a deschide credite bugetare pentru acoperirea la timp și în totalitate a acestor cheltuieli.
Pârâta a mai susținut în apel că nu au fost calculate, în mod legal, majorările de întârziere, respectiv, că nu s-a calculat o majorare de 0,2% pe zi de întârziere numai pentru 15 zile, după care reclamanta avea dezlegarea legală de a întrerupe furnizarea agentului termic, dezlegare dată de prevederile art. 96 alin. (2) din H.G. nr. 425/1994.
Prin decizia nr. 373 din 13 septembrie 2001, apelul pârâtei a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, corect instanța de fond, aplicând prevederile art. 20 din contractul dintre părți, a obligat-o pe pârâtă la plata majorărilor de întârziere.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs și a criticat legalitatea acesteia, întrucât nu a ținut seama de faptul că furnizorul nu putea să factureze decât 0,2% pe zi de întârziere un număr de zile limitat, după care avea posibilitatea sistării serviciilor prestate.
Recursul pârâtei este nefondat.
Motivul de recurs, invocat de pârâtă în cererea de față, a fost analizat și ca motiv de apel.
Corect a motivat instanța de apel că nici una dintre facturile emise de reclamantă nu a fost achitată în termen.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că majorările de întârziere au fost calculate în cuantum de 0,5%, până la modificarea art. 67 din Legea nr. 4/1981, prin Legea nr. 198/1997, iar după această dată, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, cum corect a reținut instanța de apel.
Întrucât motivul de recurs invocat de recurentă nu se circumscrie nici uneia dintre situațiile de la pct. 1 – 10 C. proc. civ., care să impună modificarea, respectiv, casarea deciziei recurate, recursul acesteia se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, G.S. nr. 3 Suceava, împotriva deciziei nr. 373 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2003.