Reclassification of border smuggling charges and application of the more favorable new Penal Code to organized crime offenses
Legislator summary
AI generatedIn a final appeal, the High Court of Cassation and Justice partially upheld the prosecution's appeal against a first-instance criminal judgment, ordering the re-judgment of the defendant's conviction while maintaining the total resulting sentence and its suspension. The dispute centered on whether the first instance incorrectly reclassified the offense from complicity in abuse of office to smuggling and whether the sentencing was unduly lenient; the material facts involved the defendant’s organized smuggling of thousands of cigarettes across the border with the aid of corrupt customs and border police officials. Deciding the case on the grounds that the new Penal Code’s provision on organized crime (Art. 367) provided a more favorable statutory penalty range than the old law, and that the new Penal Code’s rule on continued crimes (Art. 36) was more favorable regarding the smuggling charge, the court applied the principle of lex mitior to requalify the legal basis of the convictions while retaining the original individual and resulting prison terms and the suspended execution of the sentence.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 3201 C. proc. pen, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 26 C. pen; Reclassification of border smuggling charges and application of the more favorable new Penal Code to organized crime offenses: The dispute centered on whether the first instance incorrectly reclassified the offense from complicity in abuse of office to smuggling and whether the sentencing was unduly lenient; the material facts involved the defendant’s organized smuggling of thousands of cigarettes across the border with the aid of corrupt customs and border police officials. Deciding the case on the grounds that the new Penal Code’s provision on organized crime (Art. 367) provided a more favorable statutory penalty range than the old law, and that the new Penal Code’s rule on continued crimes (Art. 36) was more favorable regarding the smuggling charge, the court applied the principle of lex mitior to requalify the legal basis of the convictions while retaining the original individual and resulting prison terms and the suspended execution of the sentence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied to determine the more favorable law governing the convictions following the entry into force of the new Penal Code.
Cited as the legal basis for calculating the resulting sentence based on the most severe individual punishment.
Applied to impose the accessory punishment of prohibition of exercising certain rights.
Procedural basis for the court's authority to re-qualify the legal nature of the offense in the dispositive.
Procedural basis referenced for the application of the law at the time of the act in the context of the new procedural code.
Full text
Deliberând asupra apelului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori prin Sentința penală nr. 34 din 2 aprilie 2013 a condamnat pe inculpata A.M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
A condamnat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
A condamnat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 118 alin. (4) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 2025,6 RON, reprezentând valoarea în vamă a cantității de 3300 pachete țigări, introduse în țară, valorificate și neconfiscate.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin Ordonanța nr. 37/P/2010 din data de 30 noiembrie 2011 a DNA - Serviciul Teritorial Suceava cu privire la autoturismul marca D., serie șasiu X, serie motor Z, an fabricație 2005, nr. înmatriculare aaa, proprietate a inculpatei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpata la plata către stat a sumei de 26.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (25.000 RON aferente fazei de urmărire penală și 1.000 RON aferente fazei de judecată).
Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. 37/P/2010 din data de 23 februarie 2012, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților: C.P.O., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, C.E.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000, luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, C.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, A.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
și luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, J.I.D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., M.L.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu împotriva intereselor publice, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, D.M.L., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., S.V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., Z.L.D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., U.L., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., P.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.
și folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., S.V.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., rap la art. 41 alin. (2) C. pen. și folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., U.S.C., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., B.A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. și luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., rap la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., V.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000, C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., rap la art 41 alin. (2) C. pen. și luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
și inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, B.M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, C. pen., C.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
și inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, O.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. și inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, B.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, A.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., C.S.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.
și art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin același rechizitoriu a fost trimisă în judecată și inculpata A.M., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
1. Complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), constând în aceea că:
- în luna ianuarie 2009 a introdus țigări de proveniență ucraineană și D. în România prin Vama Siret (cantitatea de 3.300 pachete de țigări la data de 11/12 ianuarie 2009), folosindu-se de doi interpuși (A.B. și B.G.), cu acceptul și sprijinul inculpatului C.P.O. - ofițer coordonator al turei polițiștilor de frontieră - și a lucrătorului vamal inculpat C.N.
- de asemenea, împreună cu inculpata C.A., au introdus prin Vama Siret, cu sprijinul inculpatului C.P.O. care o însoțea la D., cantitatea de 1.648 pachete de țigări, ce au fost inițial depozitate la domiciliul acestuia și vândute la data de 27 ianuarie 2009 lui P.I.
Pentru a introduce țigări în țară, a solicitat și primit sprijinul inculpatului C.P.O., care a intervenit la polițiștii de frontieră din subordine, la lucrători vamali și chiar la funcționari ucraineni din Vama Porubne.
Prin comiterea acestor infracțiuni, inculpata s-a sustras de la plata către bugetul de stat a accizelor și taxelor vamale în cuantum de 27.464,78 RON, aferente cantității de 4.948 pachete de țigări. Totodată, inculpata A.M. a obținut pentru sine un avantaj patrimonial în sumă de 27.612 RON, reprezentând prețul maxim de vânzare cu amănuntul a celor 4.948 pachete de țigări.
2. Dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 11 din 12 ianuarie 2009 a dat suma 300 RON vameșului inculpat C.N., pentru că acesta să-i permită, prin intermediul numitului A.B., ce a achiziționat de la D. pentru inculpată cantitatea de 150 cartușe de țigări, să le introducă în România fără a i le confisca.
3. Inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada decembrie 2008 - martie 2009 a aderat și a sprijinit un grup în vederea comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni de corupție și folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității, desfășurând activități infracționale în Vama Siret și zona de competență a poliției de frontieră Siret, având ca obiect principal introducerea ilegală de țigări în România, cu sprijinul și concursul unor lucrători vamali și polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, ce permiteau introducerea țigărilor în țară și asigurau traseul, îi informau pe ceilalți membri ai grupului despre echipele de control și interveneau pentru a nu le fi confiscate țigările, și a membrilor grupului (A.M., C.S., G.S. ș.a.) ce patrulau pe traseu, urmăreau echipele de control și îi informau pe ceilalți inculpați, pe vameși și pe polițiștii de frontieră.
Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile în care la termenul de judecată din 19 martie 2013 instanța fondului a admis cererea inculpatei privind aplicarea procedurii simplificate a judecății, potrivit art. 3201 C. proc. pen. - dispunând disjungerea cauzei, reținând pentru judecata în fond, în latură penală, relativ la inculpata A.M. (după disjungere, formarea unui nou dosar privitor la ceilalți inculpați, precum și la acțiunea civilă vizând inculpata A.M.) - instanța a reținut în sarcina inculpatei aceeași situație de fapt stabilită prin actul de trimitere în judecată, așa cum a rezultat din probele administrate la urmărirea penală, probe pe care inculpata și le-a însușit integral în sensul celor ce urmează:
Detaliind situația de fapt, cu referire la inculpata A.M., s-a reținut în actul de sesizare a instanței că o parte dintre inculpații trimiși în judecată au constituit un grup infracțional organizat, cu o structură complexă, alcătuit din ofițeri și agenți de poliție din cadrul Sectorului poliției de Frontieră Siret (unii dintre aceștia având funcții de conducere și coordonare), personal vamal, inspectori și consilieri vamali din cadrul Biroului Vamal Siret și persoane fizice a căror principală ocupație era deplasarea în Ucraina sau la magazinele D. situate în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, achiziționarea de țigarete în cantități ce depășeau cu mult limitele prevăzute de dispozițiile legale și introducerea acestora în România prin sustragerea de la plata accizelor și a taxelor vamale.
Grupul infracțional avea o organizare bine stabilită, sarcinile fiind împărțite între mai multe categorii de membri.
a) Astfel, existau persoane care coordonau activitățile grupului, acestea regăsindu-se la nivelul funcționarilor cu putere de decizie - ofițerul de poliție coordonator al grupei din cadrul SPF Siret, inculpatul C.P.O. și lucrătorii vamali M.L.D., C.N., C.E.D., care executau serviciul în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, pe artera de intrare călători în România, fiecare dintre aceștia având posibilitatea de a lua decizii cu privire la modul de efectuare a controlului vamal, confiscare a mărfurilor peste plafonul vamal, aplicarea de sancțiuni etc.
Mai mult decât atât, inculpatul C.P.O., având în vedere subordonarea ierarhică după care este organizată activitatea poliției de frontieră, a avut posibilitatea și și-a exercitat influența asupra subordonaților pentru că aceștia să nu-și desfășoare activitatea în conformitate cu atribuțiile prevăzute în fișa postului.
b) O altă categorie de persoane era formată din cei care, sub protecția asigurată de prima categorie, efectuau deplasări în Ucraina sau la magazinele D. de unde achiziționau importante cantități de țigări pe care le introduceau în România cu încălcarea reglementărilor vamale și prin sustragerea de la plata taxelor vamale. Din această categorie fac parte inculpatele G.C., B.M.M., A.M., C.A., O.L., B.A.
c) A treia categorie de membri ai grupului era aceea care realiza siguranța transportului pe traseul de la frontieră până la locul de depozitare, prin verificarea căilor de comunicație și transmiterea informațiilor privind prezența echipelor de control către transportatori ajutând în această modalitate la realizarea scopului grupului infracțional. Din această categorie au făcut parte inculpații A.C.M. și C.S.V.
Acest grup a fost constituit anterior datei de 01 noiembrie 2008 și și-a desfășurat activitatea pe toată perioada noiembrie 2008 - martie 2009, aspect confirmat și prin Raportul de analiză preliminară întocmit de Compartimentul de risc și analiză din cadrul Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți.
Schema după care își desfășura activitatea acest grup infracțional era următoarea:
Înainte de a pleca în Ucraina sau de a se deplasa la magazinele D., traficanții de țigări din grupul infracțional îl contactau telefonic pe inculpatul C.O.P. pentru a le comunica dacă situația operativă din Vama Siret sau din zona de competență (traseul PTF Siret - orașul Siret și căile de acces spre locurile de depozitare a țigărilor) le-ar permite să achiziționeze din Ucraina sau de la magazine cantități de țigări pentru a le introduce în România.
Totodată, traficanții se interesau care erau lucrătorii vamali ce erau planificați pe artera de intrare în țară, îi contactau telefonic și le cereau acceptul pentru a se deplasa în Ucraina, interesându-se, de asemenea, despre prezența în vamă a unor echipe de control de la Direcția Regională Vamală Iași sau a unor vameși exigenți în îndeplinirea sarcinilor de serviciu (B.R., șeful Biroului vama Siret - L.N.).
În situația în care nu era anunțată prezența unor echipe de control din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Rădăuți, Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, a Direcției Regionale Vamale Iași sau a șefilor Sectorului Poliției de Frontieră Siret (cms. F.N.), a Punctului de Trecere a Frontierei Siret (cms. A.A.) și Biroului Vamal Siret (L.N.), inculpatul C.O.P. "aproba" deplasarea membrilor grupului în Ucraina sau la magazinele D. pentru a achiziționa și introduce în țară respectivele țigări.
În unele cazuri, C.P.O. se asigura că membrii grupului nu întâmpinau greutăți la controlul vamal, contactând telefonic în acest scop lucrătorii vamali de pe artera de intrare sau chiar deplasându-se personal în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Polițiștilor de frontieră și lucrătorilor vamali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu li se solicita să treacă cu vederea și să sprijine membrii grupului infracțional la trecerea frontierei de stat cu importante cantități de țigări, deși aceștia aveau obligația de a constata contravenții și/sau infracțiuni pe linia traficului cu țigarete.
În calitate de șef de tură, inculpatul C.O.P. avea atribuții de control atât asupra subordonaților săi din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, cât și asupra mijloacelor de transport ce intrau în țară, pe traseul Vama Siret - orașul Siret.
Pentru a preîntâmpina apariția inopinată a unor echipe de control pe traseu după ce autoturismele traficanților de țigări intrau în țară și pentru a nu li se confisca țigările, inculpatul C.P.O. instituia puncte fixe de control la podul peste râul Siret, ținând legătura telefonic cu traficanții, pe care îi informa despre situația operativă de pe traseu.
În situația în care își făceau apariția pe traseu echipe de control de la IJPF Rădăuți (pentru care se folosea în discuțiile telefonice denumirea de "studenții"), de la DRV Iași (cărora li se spunea "de la capitala Moldovei") sau de la IPJ Suceava (verișorii), C.P.O. îi informa pe traficanți, solicitându-le să staționeze în parcarea adiacentă Vămii Siret sau chiar în cea destinată autoturismelor lucrătorilor vamali.
Din acest grup infracțional făceau parte și traficanții de țigări, inclusiv inculpata A.M., care se deplasau în Ucraina de unde aduceau la fiecare tranzitare a frontierei câte 1500 - 3000 pachete de țigări (3 - 6 baxuri), oferind mită în Vama Siret polițistului de pe artera de intrare în țară câte 50 RON, vameșului ce "controla" mașina câte 150 RON, iar după ce intrau pe teritoriul României, dădeau inculpatului C.P.O. câte 100 RON.
Faptul că erau introduse astfel de cantități de țigări rezultă atât din discuțiile telefonice dintre traficanți, cât și din cantitățile ce au fost confiscate de organele de poliție, că urmare a monitorizării activității acestora (ex. 1.648 pachete de țigări confiscate la 27 ianuarie 2009 de la P.I. și care au fost cumpărate de la A.M.).
În unele cazuri, inculpata A.M. a fost chiar însoțită la magazinul D. de inculpatul C.P.O. pentru a cumpăra țigări și a nu avea probleme la intrarea în România. Inclusiv grănicerii ucraineni, la rugămintea lui C.O.P., le-au permis membrilor grupului infracțional să părăsească teritoriul Ucrainei cu importante cantități de țigări (ca în cazul lui A.B., trimis de inculpata A.M. să cumpere țigări de la magazinul D.), această intervenție fiind solicitată telefonic ofițerului chiar de către membrii grupului infracțional.
În aceleași împrejurări, C.O.P., precum și ceilalți agenți de poliție de frontieră le comunicau prin telefon membrilor grupului date cu caracter de "secret de serviciu", privind planificarea lucrătorilor de poliție și a vameșilor în posturile din PTF Siret, prezența unor echipe de control din cadrul SPF Șiret, IJPF Rădăuți și DRV Iași, precum și momentele favorabile când pot intra cu țigări în țară.
În perioada decembrie 2008 - martie 2009, insp. pr. C.O., ag. P.S., ag. S.V. erau posesori ai autorizațiilor de acces la informații clasificate - secrete de serviciu.
În raport cu prevederile actelor normative în vigoare, inculpatul C.O. și subordonații săi aveau obligația profesională de a nu divulga informații "secrete de serviciu" membrilor grupului infracțional, însă aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu, precum și angajamentele de confidențialitate, semnate de fiecare în parte.
Totodată, pentru a preîntâmpina apariția inopinată a unor echipe de control în zona de frontieră, care ar fi putut proceda la confiscarea țigărilor din mijloacele de transport folosite de membrii grupului, C.O.P. le solicita inculpaților C.S. și A.M. să supravegheze căile de acces către PTF Siret și chiar să urmărească autoturismele organelor de control sau autovehiculele cu numere de înmatriculare necunoscute lor.
Membrii grupului foloseau la telefon un limbaj codificat, asupra cărora căzuseră de acord, utilizând pentru a întreba dacă pot să vină în vamă și dacă sunt probleme (echipe de control) expresiile: "dacă pot să servească o cafea?", "dacă e loc de o cafea?" sau "cum este vremea", pentru că ar vrea să meargă "un pic la bunicii noștri", răspunsurile negative date de vameși sau de inculpatul C.P.O. fiind de genul "bate vânt rău deocamdată afară", "e frig și polei" sau "sunt caramboale". Au fost consiliați să nu folosească nume ci doar inițiale, cum ar fi: pentru numele lui C.P.O. - "T", "T." sau "destrăbălatul", pentru M.L.D. - "L.", pentru C.N.- "moșu C.", pentru C.D. - "CO", pentru cms. A.A. - "aninatul", pentru cms. F.N. - "F." sau "F", funcție de apartenența instituțională a echipelor de control acestea erau: "studenții" sau "intervenția" de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Rădăuți, "rutiera" de la Poliția Rutieră Siret, "S" sau "SI" de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, "de la capitala Moldovei" de la Direcția Regională Vamală Iași.
Pentru că autoturismele cu care membrele grupului se deplasau în Ucraina să nu fie luate în atenție ca mașini suspecte (datorită frecvenței deplasărilor și a confiscărilor de țigări), acestea au decis să le schimbe numerele de înmatriculare, să folosească alternativ alte mijloace de transport sau chiar să trimită alte persoane după țigări în Ucraina sau la SHOP.
În ziua de 29 noiembrie 2008, inculpatele G.C. și A.M. l-au contactat telefonic pe controlorul vamal inculpat M.L.D. pe care l-au întrebat dacă pot să vină în vamă, în limbaj codificat "dacă pot să servească o cafea" sau "dacă e loc de o cafea", pentru că ar vrea să meargă "un pic la bunicii noștri". Lucrătorul vamal le-a transmis să mai aștepte pentru că "bate vânt rău deocamdată afară", să se intereseze mai întâi "în stânga, în dreapta" și auzind că inculpata A.M. i-a spus că va discuta și cu "cel de pe drum" (inculpatul C.P.O., care asigură traseul), a avertizat-o să vorbească cât mai puțin la telefon.
Având în vedere prezența acestei echipe de control, în momentul în care inculpatul M.L.D. a fost contactat de către inculpata A.M. și întrebat dacă poate să vină "la o cafeluță", acesta, ce își începuse serviciul la orele 20:00, i-a răspuns "nu, pentru că e ceață mare și multe caramboale".
În aceleași împrejurări, inculpatul C.P.O. a fost solicitat și el de inculpatele A.M., O.L., B.M.M., pentru a fi sprijinite să între în țară prin Vama Siret și pentru a le proteja de echipa de control apărută pe traseu.
Pentru a rezolva problema apărută în legătură cu echipa de control de pe traseul post vamal, inculpatul C.P.O. a convenit cu inculpatul A.M. să urmărească autoturismul cu care se deplasa echipa de control și să-l informeze în legătură cu locația acestora.
Pentru a le ajuta pe inculpate și pe artera de intrare în țară, inculpatul C.P.O. a discutat la telefon cu subordonatul său agent H.C. (ce își desfășura serviciul în Vama Siret), solicitându-i să le faciliteze tranzitul prin Punctul de Trecere a Frontierei.
Despre plecarea echipei de control de pe traseu, inculpatul C.P.O. a fost informat de către inculpatul A.M. și la rândul său l-a informat pe inculpatul M.L.D.
La data de 05 decembrie 2008, inculpata A.M. l-a întrebat pe inculpatul C.P.O. dacă poate să vină "la o cafeluță", polițistul exprimându-și acordul și cerându-i să intre în țară pe artera din dreapta pentru călători și să fie liniștită. A informat-o că deși la intrarea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret era un echipaj de control, erau "ăștia de la noi, de la intrare, sunt aici" (de la Sectorul poliției de frontieră Siret).
Ulterior, inculpata A.M. i-a spus ofițerului de poliție că ea se duce încă o dată la "verișoara" (magazinul D.).
La datele de 07 decembrie 2008, 08 decembrie 2008 și 12 decembrie 2008, inculpatul M.L.D. a discutat la telefon cu inculpata A.M., care s-a interesat dacă poate veni în vamă, însă acesta i-a răspuns negativ completând că și-a luat liber două zile.
Pe tura de serviciu din 15 decembrie 2008, între orele 08:00 - 20:00, când au fost de serviciu inculpații M.L.D. și C.P.O., primul dintre funcționari a fost întrebat de către inculpata A.M. (la ora 10.38.29) dacă poate să-l deranjeze "la o cafeluță", vameșul răspunzându-i că după ora 16.00. La ora 16.19.51 inculpata A.M. a revenit cu aceeași întrebare, dacă "poate să vină la o cafeluță", întrucât ea este cu un Papuc.
Autovehiculul cu care inculpata a intrat în România a fost controlat de inculpatul M.L.D. și a fost înscris în fișa să de evidență nr. 9361.
Inculpatul M.L.D. a fost anunțat la ora 18.16.25 de către inculpatul C.S. despre faptul că o echipă de control de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Rădăuți s-a întors în zona vămii, iar la 18.38.55 l-a înștiințat că din incinta Sectorului Poliției de frontieră Siret a ieșit "buburuza aia albastră" și se îndreaptă spre vamă. Inculpatul M.L.D. a primit un SMS la ora 18.58.15 de la inculpatul C.S., prin care a fost anunțat că "au plecat toți".
La ora 19 august 26, același lucrător vamal a primit un SMS de la inculpatul C.S., fiind informat că o echipă de control de la Direcția Regională Vamală Iași a venit în zonă.
În aceste condiții, la ora 19, când a fost apelat de A.M. care i-a spus că a intrat deja în vamă, i-a comunicat faptul că au venit cei de la "capitala Moldovei", M.L.D. cerându-i să rămână pe loc până ce s-ar fi interesat cine făcea parte din echipa de control:
"A.: Eu deja am intrat. Ce să fac ?
L.: Aia e, că nici eu nu știu cine îs. Haide că mă duc să văd.
A.: T. spunea că…
L.: Hai că, stai pe loc cumva. Da ?
A.: Ok, ok.
L.: Să văd eu.
A.: Bine."
La orele 19 septembrie 45, inculpatul M.L.D. l-a contactat pe inspectorul vamal D.A., de la care a aflat că este prin zonă, fiind întrebat ce să facă, să mai țină sau nu pe cineva în așteptare. D.A. i-a comunicat că treaba este bună.
"A.: Da mă, e bine băi.
L.: No, hai că atunci nu mai țin pe nimeni în loc. Hai."
După această convorbire, inculpatul M.L.D. i-a confirmat inculpatei A.M. că poate să se așeze la rând. Inculpatul C.P.O. a luat legătura și el cu membrii echipei de control de la DRV Iași și în timp ce se afla lângă aceștia i-a confirmat inculpatei A.M. că poate să intre în țară fără probleme.
Autoturismul cu care inculpata a intrat în țară au fost evidențiat de M.L.D. în fișele sale de evidență.
Pe tura de serviciu din 16/17 decembrie 2008, între orele 20:00 - 08.00, când au fost de serviciu inculpații M.L.D. și C.P.O., inculpata A.M. l-a întrebat pe cel de-al doilea prin telefon la 21.21.43 și 22 aprilie 12 dacă "este loc de o cafeluță", acesta spunându-le să mai aștepte pentru că nu știe care e situația, dar ar fi urmat să se edifice.
După ce echipajul Direcției Regionale Vamale Iași a plecat din zonă, inculpații le-au divulgat membrilor grupului date și informații cu caracter secret, nedestinate acestora, îndemnându-i să plece în Ucraina. Astfel, la 22.53.42, inculpatul C.P.O. i-a spus inculpatei A.M. că echipa de control de la DRV Iași a plecat și poate să se ducă "la verișoara", iar la întoarcere ar fi fost controlată de "LU". La ora 00 iunie 36, polițistul i-a spus să vină în țară pe artera dreaptă, dar să mai aștepte, întrucât aflase de la inculpatul M.L.D. că servește masa (vameș M.L.D., în a cărei fișă de evidență, la poziția 7, a fost menționat controlul asupra autoturismului cu care s-a întors din Ucraina numita A.M.).
Pe tura de serviciu din 24/25 decembrie 2008, inculpata A.M. (dar și alți membri ai grupării) a luat legătura pe rând atât cu inculpatul vameș M.L.D., cât și cu inculpatul C.P.O., pe care i-a întrebat dacă poate să plece în Ucraina. După ce a primit acceptul acestora, s-a deplasat în Ucraina cu autoturismul cu nr. X, iar înainte de a se întoarce în România, l-a contactat din nou pe vameș pentru a afla pe care arteră să intre pentru control. La ora 20.40.19, vameșul i-a spus inculpatei A.M. să vină repede pe oricare dintre cele două artere.
A.M. a fost oprită de ag. C.M., ce își desfășura activitatea pe artera de intrare în țară, fiind întrebată câte cartușe de țigări are și cu toate că "i-a spus și degeaba", subofițerul a trimis-o la mașină și i-a oprit pașaportul.
Aflând acest lucru de la A.M., inculpatul C.P.O. l-a contactat pe ag C.M. și i-a ordonat să-i restituie pașaportul inculpatei A.M.:
"C. P.O: - (...) Știu! Dă-i pașapoartele!
CM: - Da? Bine pa!
C. P.O: - Pa!"
Inculpata A.M. a fost "controlată" la intrarea în România de vameșul M.L.D. și evidențiată în fișa sa de evidență nr. 9586.
Respectându-se șablonul după care acționa grupul, membrii acestuia l-au contactat apoi pe inculpatul C.P.O. pentru a afla situația controalelor de pe traseul post-vamal, stabilind să se întâlnească cu acesta. După fiecare întoarcere în țară traficanții de țigări se întâlneau cu ofițerul, scopul fiind de a-i da sume de bani.
Întrucât cel ce avea ca sarcină asigurarea traseului și patrularea în zona orașului Siret, spre vamă, spre Rădăuți și Suceava, în persoana inculpatului C.S., l-a anunțat printr-un SMS, la ora 21.58.15, pe inculpatul M.L.D. despre venirea unei echipe de control de la "intervenție", acesta din urmă a întrebat-o pe inculpata A.M., după ce anterior i-a dat liber de vamă, dacă "e bine până amu", pentru că a venit "intervenția", un J. care s-a îndreptat spre Botoșani, cerându-i să aștepte până se lămurește situația (conv. de la 22.16.55 M.L.D. cu A.M.):
"M.L.D: Na bine, că îi ceva mișcare zic în zonă, suspectă de tot.
AM: Da, da, da. Știu. Știu. De asta mai, mă plimb să beau o cafea pe aici.
M.L.D: Că nu știu ce-i, îi, până nu-i lămurită nu mai (...)"
La data de 03 din 04 ianuarie 2009, inculpata A.M. a încercat să aducă în țară cantitatea de 21.480 pachete de țigări marca V. și 4.980 pachete de țigarete marca M. (cca. 50 baxuri de țigări), având sprijinul inculpatului C.P.O., țigări ce au fost confiscate de autoritățile vamale ucrainene înainte de a fi introduse în România. Vameșul român ce ar fi trebuit să "controleze" la intrarea în România autoturismul X era inculpatul C.N., ofițerul de poliție informându-l pe acesta la ora 04 februarie 47 despre faptul că inculpata A.M. "n-o venit", întrucât au "băgat-o dincolo la boxă" (camera de control amănunțit).
Pe data de 08 ianuarie 2009, la orele 11:38:17 și 11:46:57, inculpatul C.P.O. a discutat la telefon pe aceeași temă cu inculpata A.M., aceasta din urmă fiind revoltată de verificările pe care le-a făcut șeful SPF Siret (cms. F.N.), deși era în concediu, în legătură cu implicarea șefului de tură (C.P.O.) în acțiunea de a introduce cele 50 baxuri de țigări în România, în noaptea de 03 din 04 ianuarie 2009.
Inculpatul C.P.O. a sfătuit-o să declare că ea nu are nicio treabă cu "papucul acela" (D. nr. X, în care au fost găsite cele 26.460 pachete de țigări), că s-a urcat la ocazie în acea mașină și să nu accepte să se deplaseze împreună cu șeful SPF Siret în Ucraina, pentru verificări:
"C.P.O. - Na (...) Și (...) deci el asta te-o întrebat, nu?
A.M - Da (...)
C.P.O. - Dacă te-am ajutat eu?
A.M - Da, dacă tu știai, dacă (...) o verificat dacă mașina trecea pe par (...) pe tura ta, știi?
……………………………………………………………………
C.P.O. - Na, eu îți spun cum lucrează el, știi? Eu tare (...) na, că (...) oricum tu n-aveai nicio treabă cu Papucul ăla (...) m-auzi?
A.M - Te-aud da ce treabă aveam eu, era a mea? Aia era o ocazie (...) ce să (...)
C.P.O. - Na (...) Și tu la ocazie te-ai urcat în P. și cu asta basta!"
Cartea de identitate a autoturismului cu nr. X și procura prin care proprietarul acestuia o împuternicea pe inculpata A.M. să-l folosească la tranzitarea frontierei de stat a fost găsită, cu ocazia percheziției domiciliare din 23 martie 2009, la domiciliul inculpatului C.P.O., împreună cu procese-verbale de confiscare a țigărilor întocmite pe numele lui A.M.
Inculpata A.M. a avut o discuție telefonică pe data de 17 ianuarie 2009 la ora 13 martie 47 cu C.P.O. despre confiscarea celor 50 cartușe de țigări, acesta din urmă spunând că șeful Vămii Siret - L.N. - a obținut de la autoritățile ucrainene copia procesului-verbal de confiscare, comisarul A.A. a solicitat desfășurătorul telefoanelor lor din noaptea de 03/04 ianuarie 2009, dar că ar fi declarat că sunt amanți pentru a putea justifica dialogurile telefonice dintre ei:
"AM: - Păi nici n-am vorbit în ultima perioadă, nu?
C.P.O: - Păi nu (...) că pe mine orice m-ar întreba, domne ai vorbit? Da domne da, ce? E amanta mea și vorbesc cu ea, care-i problema? Că s-o urcat în mașina aia și aia o avut confiscare, normal că am vorbit, așa, dar mașina ei e acolo și cu asta basta, în cazul în care m-ar întreba. Nu m-o întrebat nimeni, nimica, nu, dar (...) N.L. vrea (...) e în râcă cu N., tare, știi?"
Această confiscare, ce a presupus pierderea unei importante sume de bani investită într-o cantitate mare de țigări, a generat o datorie pe care inculpata A.M. o avea astfel de achitat inculpatului C.P.O. și pe care i-a achitat-o, la insistențele sale, după o perioadă de timp. Din convorbirile telefonice ulterioare dintre inculpații G.C., B.M.M., A.M., C.P.O. și A.M. a reieșit că inculpatul C.P.O. era implicat în acest eveniment, iar o parte din banii folosiți la cumpărarea țigărilor din Ucraina îi aparțineau.
Astfel, la data de 16 februarie 2009, ora 20.39.33, inculpata A.M. i-a spus lui L. că a fost la C.P.O. acasă, i-a lăsat surorii acestuia datoria, povestind despre faptul că aceasta a fost generată de confiscarea celor 50 baxuri de țigări din 03/04 ianuarie 2009.
Întrucât de la confiscarea celor 50 baxuri de țigări din 03/04 ianuarie 2009 inculpata A.M. a evitat să se mai deplaseze în Ucraina, a apelat la două cunoștințe, A.B. și B.G. pe care, cu știința și acceptul inculpatului C.P.O., i-a trimis pe 10 ianuarie 2008 la magazinul D. pentru a-i cumpăra țigări.
Inculpata A.M. l-a întrebat pe inculpatul C.P.O., la ora 17.49.08, pe ce arteră să intre în țară A.B.:
"C.P..O: - Da, iubire!
AM: - Iubire! Stânga sau dreapta?
C.P.O: - Am văzut, e bine!
AM: - Bine!"
Despre modul în care a fost verificat la intrarea în România de vameșii români, A.B. i-a comunicat inculpatei A.M., precizând că la întoarcerea în țară n-a fost controlat, refuzându-i-se orice sumă de bani:
"AM: - A fost OK?
AB: - Da, da, da, fără probleme, numai că ăștia n-o luat vamă, n-o controlat nimica că să vedem (...)
AM: - Păi (...) te omor.
AB: - Da.
AM: - Dar i-ai dat banii, nu?
AB: - Nu, păi de aia (...) să vedem (...) o zis că (...) asta nu știu ce înseamnă (...) cine vedea sau (...)"
După această convorbire, inculpata A.M. i-a comunicat inculpatului C.P.O., la 17.56.40, că "moșu nu i-a luat nimic".
La sfârșitul turei de serviciu, inculpatul C.P.O. s-a întâlnit cu inculpata A.M., iar după ce s-au despărțit polițistul află de la aceasta că geaca sa a rămas în autoturismul ei.
În tura de serviciu din noaptea de 11/12 ianuarie 2009, inculpata A.M. și-a dat întâlnire (conv. de la 21.26.15) și ulterior s-a întâlnit în zona vămii cu inculpatul C.P.O.
Aceasta l-a chemat din nou pe A.B.G. cu auto Y (conv. de la 22.52.35), trimițându-l să cumpere pentru dânsa cinci baxuri cu țigări de la magazinul D. situat pe teritoriul Ucrainei, înainte de intrarea în Vama Porubne.
Conform evidenței autorităților ucrainene și a Punctului de contact Porubne, numitul A.B., cu autoturismul marca D. cu nr. Y, a intrat în Ucraina la ora 23:32.
Întrucât acesta i-a comunicat la 23 iunie 16 că la Shop nu mai este M., a fost sfătuit de inculpata A.M. să vadă dacă are P.M. și i s-a răspuns că are numai câteva cartușe de culoare roșie. Ulterior, inculpata A.M. a fost sfătuită de inculpata O.L. să-l trimită pe A.B. la autoritățile vamale ucrainene, să le spună adevărul, câte țigări are în mașină la ieșirea din Ucraina și să le dea câte 200 grivne de bax vameșilor și câte 100 grivne grănicerilor (conv. de la 23 octombrie 14).
A.B. a încercat să rezolve problema cu grănicerii ucraineni la orele 23.41.57, 23.43.42 și 23.57.27, cei doi au discutat din nou la telefon, A.B. spunând că soldatul l-a refuzat crezând că e de la poliție și e o provocare, motiv pentru care inculpata A.M. i-a cerut să se oprească la SHOP și să cumpere țigări L., "câte am zis plus unu".
Conform evidenței autorităților ucrainene și a Punctului de contact Porubne, numitul A.B., cu autoturismul marca D. cu nr. Y, a părăsit vama ucraineană la ora 23:59.
La ora 00 februarie 27, inculpata A.M. i-a cerut lui A.B. să cumpere 5 baxuri de țigări, acesta răspunzând că țigările sunt scumpe, că nu-i ajung euro pentru că un cartuș costă 6 euro, fiind sfătuit să folosească și grivne.
La ora 00 septembrie 09, A.B. i-a spus inculpatei A.M. că baxul costă 300 euro, după care la 00.21.15 a înștiințat-o că a încărcat și o întreabă pe ce arteră să intre în țară, acesta răspunzându-i că-l va suna în 5 minute.
După ce autoturismul cu care A.B. introducea țigări în România pentru inculpata A.M. a intrat în Vama Siret, inculpatul C.N. l-a informat despre acest lucru pe inculpatul C.P.O., care l-a rândul lui i-a cerut inculpatului B.A. să lucreze el pașaportul lui A.B., inculpatei A.M. indicându-i să vină pe artera pe care lucra vameșul inculpat C.N.
După ce inculpatul C.S. i-a confirmat că echipa de control s-a întors la sediul IJPF Rădăuți, inculpatul C.P.O. i-a comunicat vameșului inculpat C.N. și agentului inculpat B.A. datele autoturismului cu care venea A.B.G. în România, referindu-se la "bagajul polițistului care va intra și va veni cu un L.", care a conținut trei baxuri de țigări:
"C.P.O: - Ă (...) auziți (...) ă (...) eu am vorbit cu cineva am dat în mediu să v-aducă bagajul dumneavoastră.
vameș CN: - Da?
…………………………………….
C.P.O.: - Vezi că vine (...) (neinteligibil) cu un L.
vameș CN: - Știu.
C.P.O.: - Cu un L., da? G.H. nu știu ce, spune-i că-i din partea mea să știe, da?
vameș CN: - Bine."
(conv. de la ora 00.21.46 dintre C.P.O. și ag. B.A.):
"C.P.O.: - Un L. tre s-apară, NGH, da?
BA: - Î (...)
C.P.O.: - Îi iei tu pașapoartele.
BA: - Bine, bine.
C.P.O.: - Da?
BA: - Și v (...) îi spui ăla e-n față nu mă spune, pa."
Imediat după aceasta, inculpata A.M. i-a cerut lui A.B. să pună în pașaportul pe care l-a prezentat polițistului de frontieră suma de 100 RON, iar vameșului să-i dea suma de 300 RON și să vină pe artera stângă de intrare în țară (unde lucra ag. B.A. și vameșul C.N.) (conv. de la 00.23.48 dintre A.M. și A.B. auzindu-se pe fundal și vocea lui C.P.O.):
"AM: - Îî (...) Pui unu în pașapoarte (...).
AB: - Da.
Pe fundal se aude o voce aparținând unei persoane de sex bărbătesc (C.P.O. care discuta cu B.A. - n.r.) care spune: "Un L. (...) neinteligibil (...) MGH, da? Iei tu pașaportul"
AM: - (...) și trei la vamă.
AB: - Da. OK.
AM: - Da. (...)"
A.B., trimis de inculpata A.M. să cumpere țigări de la SHOP-ul din Ucraina, cu auto Y, a fost controlat la intrarea în România de către vameșul inculpat C.N., fiind menționat la poz. 35 din fișa de evidență 169.
După ce vameșul inculpat C.N. a dat liber de vamă autoturismului cu nr. Y, în care se aflau trei baxuri cu țigări, fiind oprit de polițistul de la "Post acces P1" la ieșirea din Vama Siret spre România, A.B. a fost sfătuit de inculpata A.M. să-i spună celui care l-a oprit că mașina este "a lui C.P.O.".
Inculpata A.M. l-a așteptat împreună cu inculpatul C.P.O. pe A.B. la Stația P. Severin (întrucât pe traseu își făcuse apariția o echipă de control de la Poliția Rutieră), după care a chemat în vamă încă o cunoștință de-a sa - pe B.G., cu auto Z, pe care, de asemenea, l-a trimis la magazinul D., împreună cu A.B. (care a mers pentru a două oară) să mai cumpere țigări pentru dânsa.
Conform evidenței autorităților ucrainene și a Punctului de contact Porubne, numitul A.B. a intrat în Ucraina pe data de 12 ianuarie 2009 la ora 02:10 cu auto cu nr. Y, iar numitul B.G. la ora 02:12 cu auto cu nr. Z.
A.M. i-a trimis a două oară pe A.B. și B.G. după țigări în Ucraina, fiind dirijați prin telefon de către aceasta, care la rândul ei primea indicații de la inculpatul C.P.O.
Ea le-a comunicat la telefon celor doi (la orele 02.22.28, 02.25.16, 02.23.20 și 02.41.55) să cumpere în total 8 baxuri de țigări de la SHOP-ul ucrainean (de 2.400 euro), fiecare dintre ei să-și oprească câte 100 RON, pe care să le pună în pașapoarte la întoarcerea în România agentului de poliție de pe artera de intrare în țară și câte 50 de euro pentru a le da vameșului.
A.M. a discutat apoi cu A.B. și i-a cerut să încarce țigările în "D." condusă de B.G. căreia să-i dea drumul, să o trimită în România și să-i dea acestuia 100 RON pentru polițistul de frontieră și 50 euro pentru vameșul de pe artera de intrare în țară (conv. de la 02.59.13 și 03.00.57).
După ce inculpata A.M. i-a spus lui C.P.O. că "D. aia vine acum", a aflat de la polițist că aceasta trebuie să vină "pe artera stângă de intrare în țară" (conv. de la 03 ianuarie 40), aspect pe care i l-a comunicat și lui B.G. (03 februarie 22).
Conform Fișei de evidență nr. 169, lucrătorul vamal inculpat C.N. a controlat la ora 03:10 autoturismul cu nr. Z cu care a intrat în țară B.G., acesta confirmându-i inculpatei A.M. că a intrat în țară, că nu "a luat banii pe arteră" și că a tras în parcare unde va aștepta ca să-l ia.
După ce A.B. a terminat de numărat țigările cumpărate de la SHOP, le-a ambalat în saci negri și le-a pus în portbagaj, îndreptându-se spre România.
Întrucât la ieșirea din Ucraina spre România grănicerul ucrainean nu a permis autoturismului condus de A.B. să părăsească teritoriul țării, deși i-a dat 100 grivne, întrucât cantitatea de țigări din mașină era prea mare, inculpatul C.P.O. a intervenit telefonic pe lângă grănicerul ucrainean pentru a-i permite D.L. cu nr. Y să intre în România încărcat cu țigări.
După ce au intrat pe teritoriul României, numiții A.B. și B.G. s-au întâlnit cu inculpata A.M. "în spatele Stației P.", fiindu-le anterior indicată artera pe care lucra vameșul inculpat C.N.
"AM: - Și intri la noi, da?
AB: - Da, intru la (...) Ce? Unde intru? Sau aștept?
AM: - Pe stânga, intră!"
Cele două autoturisme au fost controlate tot de vameșul inculpat C.N. O parte din țigările introduse în România au fost vândute inculpatei O.L. (conv. de la 01.25.27), iar o parte au fost depozitate la "L." (conv. din 12 ianuarie 2009 de la ora 12.47.23).
Și de această dată vameșul inculpat C.N. trebuia să efectueze control amănunțit asupra autoturismului cu nr. Y, însă, conform fișei sale de evidență, a rezultat efectuarea unei verificări prin sondaj.
La data de 13 ianuarie 2009, inculpata A.M. a discutat cu P.I., pentru a se întâlni și a-i vinde țigările introduse în țară de A.B. și B.G., cu condiția că acesta să-i asigure traseul de la depozit că ante-mergător, iar după ce s-au întâlnit, l-a informat pe inculpatul C.P.O. că "s-a dezbrăcat fără evenimente".
În seara aceleiași zile, inculpata A.M. s-a mai întâlnit o dată cu P.I., iar după ce i-a predat țigările, a fost contactată de acesta, care i-a spus că totul a fost corect, mai puțin țigările P.M., care erau doar 27 cartușe. Inculpata A. i-a răspuns lui P.I. că a două zi îi va aduce trei baxuri cu țigări marca L. pentru că mai are lăsate la altcineva.
Pe aceeași tură de serviciu s-a deplasat în Ucraina inculpata C.A., soția inculpatului C.P.O. și mama ofițerului.
În tot timpul cât au intrat în țară, cu știința inculpatului C.P.O., numiții C.A., C.E., A.B., B.G., C.C., G.C., B.M.M., O.L., C.P.O. au organizat un dispozitiv de supraveghere a traseului, trimițându-i pe inculpații C.S. și A.M. să verifice anumite trasee (în localitatea Ratoș) și chiar să urmărească până în mun. Rădăuți echipe de control de la IJPF Rădăuți care executau diferite misiuni în zonă (conv. de la 21.35.45, 21.38.53, 21.41.25, 21.46.51, 21.50.44, 22.00.13, 22 octombrie 02, 22.25.21, 22.27.16, 22.47.25): (convorbire între C.P.O. și C.S. la 21.38.53):
"C.P.O.: - Da!
CS: - Îs sus, la ieșire din oraș!
C.P.O.: - La ieșire?
CS: - Da!
C.P.O.: - Și cine-i acolo?
CS: - Nu știu! N-am mers până înăuntru, nu i-am văzut!
C.P.O.: - "Intervenția" (...) sau cine?
…………………………….
C.P.O.: - Aha! Da’ ce mașină e?
CS: - Ă (...) de astea noi!
C.P.O.: - P.f.?
CS: - Da!"
(convorbire între C.P.O. și C.S. la 21.46.51):
"CS: - Da!
C.P.O.: - Nu-s aicea! Unde sunt? (echipa de control de la IJPF Rădăuți - n.r.)
CS: - S-o dus înspre (...) înseamnă că o fi luat-o înspre Grămești! Spre Grămești!
……………………………….
C.P.O.: - Sau spre Mihăileni? Ia du-te încolo, spre Mihăileni și vezi!
CS: - Da, hai că trimit acuma pe cineva!
C.P.O.: - Și ălalalt să meargă spre Grămești!
CS: - Ă?
C.P.O.: - Și ălalalt să meargă spre Grămești!
CS: - Da!"
(convorbire între C.P.O. și C.S. la 22 octombrie 02):
"C.P.O.: - Da!
CS: - Se întorc înapoi!
……………………................
C.P.O.: - Și unde vin?
CS: - Vin înapoi înspre oraș!
C.P.O.: - Aha!
CS: - Hai că îți spun dacă trec pe-aici!
(convorbire între C.P.O. și C.S. la 22.27.16)
"C.P.O.: - Da!
CS: - Au trecut de oraș!
C.P.O.: - Unde?
CS: - Merg la pod acuma!" (podul peste râul Siret spre Vama Siret - n.r.)
Dispoziția inculpatului C.P.O. de a urmări echipele de control a fost respectată de inculpatul C.S., care a făcut acest lucru până la întoarcerea la sediul IJPF Rădăuți, întrucât "porumbeii trebuie să plece" (conv. de la 22.56.31).
Pentru faptul că inculpații C.S. și A.M. (zis "negru" sau "măslină") supravegheau traseul pentru grupul infracțional, beneficiau de sprijin la introducerea de țigări în țară prin interpuși, din partea inculpaților C.P.O., C.N. și B.A.
La data de 13 ianuarie 2009, inculpata A.M. i-a vândut lui P.I. țigările cumpărate pentru ea de A.B. și B.G., activități desfășurate cu știrea și sprijinul inculpatului C.P.O., promițându-i totodată lui P.I. că îi va da și țigările depozitate într-o altă locație.
În tura de serviciu din 14 ianuarie 2009, la ora 15.28.30, inculpata A.M. a discutat cu inculpata O.L., stabilind că își vor face planul de plecare în Ucraina după ce vor discuta cu inculpatul C.P.O., și ar fi mai bine că acesta să umble "el cu tine" (cu inculpata A.M.). De asemenea, a confirmat că ultima dată A.B. a luat de la SHOP și țigări "roșii".
L-a contactat apoi pe P.I. (conv. de la 18.30.07) căruia i-a spus că mai are 3 baxuri de țigări, a discutat despre prețul la țigările "M. alb" și cererea de "M. roșu", fiind întrebat dacă este "OK" în situația în care pe lângă cele 3 baxuri a mai adăugat încă vreo 4 baxuri, spunându-i că îi va da beep când se întoarce de la "Roma".
După ce A.M. l-a chemat pe A.B. la stația P. de lângă vamă (conv. de la 17.16.22), l-a informat despre aceasta și pe inculpatul C.P.O., stabilind să se întâlnească și să meargă împreună cu ofițerul de poliție în Vama Siret, cu autoturismul ei, unde să-l aștepte pe A.B. (conv. de la 18.17.54).
Conform procesului-verbal de supraveghere, inculpata A.M. s-a deplasat cu autoturismul proprietate marca A. și s-a întâlnit la ieșirea din oraș Siret cu inculpatul C.P.O., ce conducea auto proprietate Q, acesta din urmă urcându-se în mașina condusă de inculpata A.M., cu care s-a deplasat în Vama Siret.
La ora 18.26.05, inculpata A.M. i-a cerut lui A.B. să vină la ea, că-l așteaptă. Conform evidenței IJPF Suceava și a Punctului de contact Porubne, acesta a intrat în Ucraina la ora 18.51, cu autoturismul X. A.M. a fost apostrofată de inculpatul C.P.O. că l-a trimis pe A.B. în Ucraina, întrucât venise o echipă de control de la DRV Iași și nu i-a spus să aștepte în partea românească, motiv pentru care aceasta i-a cerut să revină în țară fără țigări, pentru a-i da o lecție ofițerului.
Pe tura de serviciu din 15/16 ianuarie 2009, la ora 19.50.59, inculpații A.M. și C.P.O. s-au consultat dacă ar fi bine sau nu să facă vreo deplasare în Ucraina pentru că ofițerul să știe dacă să "mai rămână la serviciu sau să plece acasă". După această convorbire, inculpata A.M. l-a chemat pe A.B. și i-a cerut să parcheze mașina la intersecția E 85 cu drumul spre localitatea Mihăileni, întrucât erau echipe de control pe traseu.
Conform procesului-verbal de supraveghere, A.M. a fost observată venind dinspre com. Mihăileni, jud. Botoșani și imediat a trecut și autoturismul D.L. cu nr. Y A.M. s-a deplasat în parcarea adiacentă Vămii Siret, iar auto cu nr. Y a staționat la ieșirea din com. Mihăileni. După 15 minute A.M. s-a întors din vamă și a plecat spre mun. Botoșani, fiind urmată de autoturismul cu nr. X.
La data 18 ianuarie 2009, pe tura de serviciu a inculpatului C.P.O., între orele 08.00 - 20.00, acesta le-a chemat la el pe inculpatele C.A. și A.M. pentru a se apuca de treabă. Celei din urmă i-a spus că pe artera de intrare în vamă era de serviciu D. și C. (vameșii J.D. și C.V.) că băieții răi erau plecați deja (echipa de control de la DRV Iași a acționat între orele 10.00 - 13.00), că s-a adus "marfă aicea aproape" respectiv avea plin de "roșu" (la SHOP-ul românesc) și i-a reproșat că nu s-a pornit deja spre vamă când era liber, în condițiile în care i-a atras atenția anterior că la ora 09,00 să fie în vamă. Polițistul i-a mai spus inculpatei A.M. să se grăbească pentru că pe la orele 5 - 6 ar fi apărut echipele de control și au stabilit să se întâlnească în parcarea vămii.
Înainte de a se deplasa în Ucraina, inculpata i-a cerut inculpatului A.M. să o anunțe dacă sunt probleme, el spunând că va afla acest lucru de la soția să care va merge la serviciu (fiind angajată la punctul de lucru al Direcției de Drumuri și Poduri din Vama Siret)
La data de 19 ianuarie 2009, în jurul orei 22.50, inculpata A.M., cu auto H., a așteptat la Stația P. din vecinătatea Vămii Siret autoturismul D. break cu nr. Z. Cele două autoturisme au intrat în Vama Siret în jurul orei 23:25.
Autoturismul cu nr. Z, după ce a intrat în PTF Siret, s-a deplasat și a parcat în dreptul magazinului D. aparținând SC E. SRL București.
Inculpata A.M. a parcat autoturismul său în parcarea destinată cadrelor din vamă, după care s-a deplasat pe jos și a intrat în același magazin D., trecând pe lângă polițiștii de frontieră și vameșii de pe artera de ieșire din țară, fără să fie oprită sau întrebată în legătură cu prezența să în PTF Siret și unde s-a deplasat aceasta.
În jurul orei 23.35, inculpatul C.P.O. a ieșit din toneta de pe artera de intrare în țară și s-a deplasat pe jos până în incinta magazinul D., discutând cu A.M. câteva minute, fiind atenți să nu fie observați împreună prin geamul magazinului D., situat după bariera de ieșire din România spre Ucraina.
La ora 23.50, inculpatul C.P.O. a părăsit PTF Siret și s-a deplasat la ieșirea din orașul Siret, unde a staționat 5 minute, după care s-a întors la PTF Siret.
Conform Ordinului de misiune nr. 47, la data de 26 ianuarie 2009 o echipă de control de la Direcția Regională Vamală Iași a executat o acțiune în zona Vămii Siret între orele 12.00 -01.00.
La ora 20.24.10, inculpatul C.A. a apelat-o pe inculpata A.M. și i-a cerut să treacă pe la dânsa că să-i dea 136 de "saci", aceasta spunându-i că este prin zonă, dar că nu are bănuți la ea, că are puțini de tot.
Ulterior, A.M. i-a comunicat lui L. faptul că inculpatul C.P.O. o lasă să meargă "la serviciu", că mai nou merg împreună la magazinul Shop, de unde se întorc tot împreună, că subordonații acestuia mai comentează, dar o salută foarte sobru, iar când a fost vorba de bani, C.P.O. a însoțit-o (conv. de la ora 21.23.39).
La data de 27 ianuarie 2009, inculpata A.M. a luat legătura cu P.I. și i-a spus că are niște "lapte", dar că în această seară, la ora 20,30, trebuie să vină și el "încolo" (or. Siret).
Ulterior, la ora 20.19.52, inculpata A.M. i-a spus inculpatului C.P.O. că în 20 minute se duce la el acasă, l-a întrebat dacă pe lângă "a lui A." mai e și altceva, că să știe dacă "să mai ceară și altceva sau nu", polițistul răspunzând că "alea care le-a pus ea în P.".
După ce P.I. s-a întâlnit cu inculpata A.M. într-o parcare situată în orașul Siret, fiecare fiind cu autoturismul său, aceasta din urmă a apelat-o, la ora 20.59.17, pe inculpata C.A., căreia i-a spus că a ajuns la dânsa acasă, în spatele imobilului.
Conform procesului-verbal de supraveghere, în seara zilei de 27 ianuarie 2009, la orele 21.20, la domiciliul inculpatului C.P.O., s-a deplasat inculpata A.M. cu autoturismul marca A., de unde a încărcat o cantitate de țigări.
După plecarea de la domiciliul inculpatului C.O., de unde s-au încărcat cele 1.648 pachete de țigări în autoturismul A., până la întâlnirea cu numitul P.I., lângă inculpata A.M. s-a aflat și un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist.
La ora 21.14.15, inculpata A.M. a stabilit cu P.I. să se întâlnească din nou, pentru a-i preda acestuia țigările luate de la domiciliul lui C.P.O.
La ora 21.25, țigările au fost date de inculpata A.M., pe raza orașului Siret, numitului P.I., care s-a deplasat cu autoturismul marca O. (proces-verbal de supraveghere), după care aceasta i-a adus la cunoștință ofițerului că "a rezolvat problema" și au stabilit să se întâlnească în 5 minute la P.P.
După ce a preluat cantitatea de țigări, numitul P.I. a urmat traseul Siret - Grănicești - Pătrăuți, unde a fost oprit de către un echipaj de poliție, la ora 22.00, pe raza localității Pătrăuți, fiind descoperite în autoturism 1.648 pachete de țigări de proveniență ucraineană și de la shop-ul "E.", din PTF Siret.
În timp ce autoturismul condus de P.I. a fost oprit de organele de poliție, a anunțat-o pe A.M. că cineva "l-a turnat", că a fost urmărit până la Pătrăuți de două mașini, una de la Poliția Pătrăuți, A.M. cerându-i să sune la cineva că să-l ajute.
După ce i-au fost confiscate cele 1.648 pachete de țigări de proveniență ucraineană și de la SHOP, numitul P.I. i-a comunicat inculpatei A.M. că acest lucru l-a făcut Poliția de la Grănicești, că a fost cu dedicație și că l-au întrebat de la început câte cartușe de țigări are, acesta fiind mirat de întrebare.
La data de 28 ianuarie 2009, inculpatul C.P.O. a informat-o pe inculpata A.M. despre faptul că B.M.M., O.L., Ț.M. și G.C. au fost date în consemn și cum ar fi ieșit din țară vine "intervenția".
În drept, fapta inculpatei, constând în aceea că, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, a aderat la un grup infracțional organizat care a desfășurat activități infracționale în Vama Siret și zona de competență a poliției de frontieră Siret, având că obiect principal introducerea ilegală de țigări în România, cu sprijinul și concursul unor lucrători vamali și polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, ce permiteau introducerea țigărilor în țară, a unor polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, ce asigurau traseul, îi informau pe ceilalți membri ai grupului despre echipele de control și interveneau pentru a nu le fi confiscate țigările, precum și a altor membri ai grupului (A.M., C.S., G.S. ș.a.) ce patrulau pe traseu, urmăreau echipele de control și îi informau pe ceilalți inculpați, pe vameși și pe polițiștii de frontieră întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A solicitat inculpata schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 coroborat cu art. 323 C. pen., întrucât persoanele cercetate în prezenta cauză nu au acționat în mod organizat, structurat, coordonat, potrivit vreunei strategii sau înțelegeri, neexistând nici scopul de a pune bazele unei grupări din categoria celor reglementate de art. 2 alin. (1) lit. a), c) al unei asocieri în vederea comiterii infracțiunilor - scop de contrabandă. Or, această cerere nu a fost primită.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat format din 3 sau mai multe persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
În accepțiunea textelor menționate, a existat un grup infracțional organizat dacă inculpații au acționat coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate în scopul comiterii de fapte penale grave în scopul anterior arătat.
În speță, în raport cu probele administrate, au fost realizate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (în modalitatea aderării), activitatea infracțională desfășurată nefiind rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare spontane, ea fiind temeinic și în amănunt pregătită, scopul organizării persoanelor implicate fiind de la început cunoscut și acceptat de către participanți - polițiști de frontieră, lucrători vamali și persoane fizice interesate să introducă în țară, în mod nelegal, țigări -, deopotrivă.
În această structură, rolul inculpaților polițiști de frontieră era acela de a permite persoanelor care făceau acte de contrabandă să introducă în mod ilegal în țară importante cantități de țigări, concretizat prin aceea că, deși aveau obligația să încunoștințeze lucrătorii vamali în cazul în care ar fi suspectat astfel de activități, nu au făcut-o, încălcându-și atribuțiile de serviciu. Mai mult, au sprijinit persoanele care tranzitau punctul vamal (A.M., G.C., B.M.M., C.C., C.A., O.C.A., O.L. etc), prin aceea că le-au comunicat informații clasificate "secret de serviciu" privind echipele de control din zona PTF Siret, prezența lor în PTF Siret și în vecinătatea acestuia, prezența unor ofițeri cu atribuții de control, precum și date despre darea în consemn local a unora dintre membrii grupului. În plus, în unele cazuri, au intervenit pe lângă lucrători vamali din Vama Siret sau inspectori vamali din cadrul DRAOV Iași în favoarea membrilor grupului infracțional, au asigurat traseul și i-au informat pe ceilalți membri ai grupului despre echipele de control ori au intervenit pentru a nu le fi confiscate țigările.
Lucrătorii vamali (C.D., C.N., A.M., C.E.D., M.L.D., B.A. ș.a) au permis introducerea țigărilor în țară, iar membrii grupului ce patrulau pe traseu (A.M., C.S., G.S. ș.a.) urmăreau echipele de control și îi informau pe ceilalți membri, pe vameși și pe polițiștii de frontieră.
Cel care în mod constant a coordonat întreaga activitate ilicită, rezultă din probele administrate, a fost inculpatul C.P.O., inspector principal de poliție, ofițer coordonator de tură în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Sectorul Poliției de Frontieră Siret.
Așadar, între persoanele implicate în sfera ilicită a existat o organizare, anterioară comiterii infracțiunilor scop, modalitatea de săvârșire a acesteia fiind stabilită în mod amănunțit, iar statusul și rolul fiecăruia, pe parcursul funcționării asocierii, concret determinate. Inculpații au stabilit relații atât între ei, cât și cu alți participanți, buna lor colaborare, exercitată cu intenție, fiind în mod imperativ necesară pentru a se ajunge la rezultatele scontate.
A rezultat așadar că săvârșirea, ulterior acestor acte preparatorii, a infracțiunii de contrabandă nu a avut un caracter spontan, specific și circumscris unei participații penale, ci a reprezentat infracțiunea scop ce constituia obiectivul de atins prin prealabila și sistematica organizare a celor implicați.
Prin urmare, elementele constitutive ale infracțiunii mijloc, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, în încadrarea dată ei prin actul de sesizare a instanței, sunt date în cauză.
Fapta inculpatei care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat (3 acte materiale, comise în luna ianuarie 2009), a introdus în țară, personal sau prin interpuși (A.B. și B.G., pe care i-a instigat să comită actele ilicite), cu sprijinul inculpaților C.P.O., C.N., M.L.D., A.M. și C.S., o cantitate totală de 4.948 pachete de țigări (din care un număr de 1.648 pachete de țigări au fost vândute la data de 27 ianuarie 2009 lui P.I.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prev. de art. art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și nu a celei de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpata a introdus în țară cantitatea de țigări anterior menționată cu acceptul și sprijinul inculpatului C.P.O. - ofițer coordonator al turei polițiștilor de frontieră și a lucrătorului vamal inculpat C.N. și nu că i-ar fi sprijinit pe aceștia, direct sau indirect, în activitatea lor ilicită de încălcare a atribuțiilor de serviciu pe care cei doi le aveau, potrivit fișei postului.
Dimpotrivă, ei au ajutat-o pe inculpată (acțiune ce se circumscrie, sub aspectul elementului material al laturii obiective, conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice) să introducă în țară, în mod nelegal, peste frontiera ucraineano-română și prin punctul de trecere a acesteia, a unor cantități de țigări prin sustragere de la vămuire, activitatea desfășurată de aceasta realizând elementul material al laturii obiective a infracțiunii de contrabandă, chiar dacă fapta a fost comisă anterior modificării Legi nr. 86/2006 prin O.U.G. nr. 54/2010.
Astfel, interpretarea dată de doctrină și jurisprudență textului de lege care reglementează infracțiunea de contrabandă, în forma anterioară apariției O.U.G. nr. 54/2010, a fost în sensul că introducerea în țară a produselor accizabile printr-un punct de trecere a frontierei, fără a fi prezentate și declarate spre vămuire, echivalează cu o trecere prin alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal. Este de esența trecerii valabile printr-un punct de frontieră efectuarea declarației vamale și prezentarea mărfii în vederea efectuării operațiunilor legale, ceea ce în speță nu a avut loc, deși din probele existente a reieșit că au fost transportate țigări prin acest punct vamal din Ucraina în România.
În ceea ce privește modificările aduse legii prin O.U.G. nr. 54/2010, s-au impus a fi avute în vedere și dispozițiile alin. (1) lit. b) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 care nu au stabilit o limită a prejudiciului pentru că fapta să constituie infracțiune. Așadar, în cazul existenței a cel puțin două acte materiale ale infracțiunii pe durata unui an calendaristic, cerință îndeplinită în speță, nu s-a reținut că fapta nu este prevăzută de legea penală, pentru a se dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Prin urmare, activitatea desfășurată de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care instanța, în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice.
Fapta inculpatei, constând în aceea că, la data de 11/12 ianuarie 2009 a dat suma 300 RON vameșului inculpat C.N., pentru că acesta să-i permită, prin intermediul numitului A.B., ce a achiziționat de la D. pentru această cantitatea de 150 cartușe de țigări, să introducă țigările în România fără a i le confisca întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Date fiind cele mai sus-expuse, instanța a constatat că faptele există și au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege pentru existența lor că infracțiuni și în consecință va proceda la condamnarea inculpatei pentru comiterea lor.
La individualizarea judiciară a sancțiunilor ce s-au stabilit în sarcina sa, s-a constatat că inculpata beneficiază de prevederile art. 3201 C. proc. pen., cu consecința diminuării cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare pentru faptele comise. Totodată, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor (reținându-se un număr mic de acte materiale ale infracțiunii scop, circumscrise unei durate reduse în timp, după care activitatea să ilicită a fost sistată din proprie inițiativă), urmarea produsă (prejudiciu diminuat că întindere, inculpata declarându-se de acord cu plata despăgubirilor la care va fi obligată), precum și elementele care caracterizează persoana și conduita acesteia, a apreciat curtea că scopul educativ-preventiv al pedepselor poate fi atins prin stabilirea, în sarcina sa, a câte unei sancțiuni cu închisoarea.
Comportamentul său anterior adecvat în familie și societate, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală corectă, de recunoaștere și regret a faptelor comise, dovedind că a conștientizat pe deplin consecințele încălcării normelor de conduită unanim acceptate vor fi reținute în favoarea să că circumstanțe atenuante judiciare, în accepțiunea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., cu efect coborârea pedepselor sub minimul special (redus conform art. 3201 C. proc. pen.), în conformitate cu disp. art. 76 alin. (1) lit. c), e) C. pen.
Prin raportare la circumstanțele faptelor și la persoana inculpatei, a apreciat curtea că stabilirea unor pedepse de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită au fost necesare, dar totodată și suficiente a determina atingerea scopului lor educativ-preventiv și a produce o schimbare a comportamentului inculpatei, începând cu atitudinea să față de valorile sociale și morale pe care le-a negat prin săvârșirea infracțiunilor și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.
Faptele fiind comise în concurs real, în conformitate cu disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
Având în vedere implicațiile socio-morale ale faptelor săvârșite, în temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatei, că pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Conform acelorași argumente anterior expuse, a apreciat curtea că scopul pedepsei a fost atins față de inculpată și fără executarea ei efectivă, în regim privativ de libertate. Cum aceasta nu a prezentat antecedente penale, iar pedeapsa aplicată nu depășește doi ani închisoare, îndeplinite fiind astfel cerințele prev. de art. 81 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83, 84 C. pen., ce s-a referit la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii, în interiorul termenului de încercare, a unei noi infracțiuni (cele două pedepse, cumulate aritmetic, urmând a fi executate în regim de penitenciar), precum și în cel an neachitării obligațiilor civile, dacă s-au stabilit în sarcina să (pedeapsa aici aplicată urmând a fi executată în detenție).
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În conformitate cu prevederile art. 118 alin. (4) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 2025,6 RON, din care 609 RON reprezentând valoarea în vamă a 1500 pachete țigări marcă neidentificată (poziția nr. 7 din anexa la adresa din data de 09 mai 2011 emisă de DRAOV Iași), 1180,5 RON reprezentând valoarea în vamă a 1500 pachete țigări L. (poziția 8 adresă) și 236,10 RON reprezentând valoarea în vamă a 300 pachete țigări P.M. (poziția 9 adresă) (total aferent unei cantități de 3300 pachete țigări, introduse de către inculpată în țară și care au fost înstrăinate unor persoane necunoscute, prin urmare nesupuse confiscării în materialitatea lor).
Instanța nu a confiscat de la inculpată suma de 300 RON, care a făcut obiectul material al infracțiunii de dare de mită, întrucât aceasta a ieșit din patrimoniul său, intrând în cel al inculpatului C.N., trimis și el în judecată, prin același rechizitoriu, pentru comiterea infracțiunii corelative, de luare de mită.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin Ordonanța nr. 37/P/2010 din data de 30 noiembrie 2011 a DNA - Serviciul Teritorial Suceava cu privire la autoturismul marca D., serie șasiu X, serie motor Z, an fabricație 2005, proprietate a inculpatei, avându-se în vedere că acțiunea civilă a fost disjunsă.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Sub aspectul nelegalității, procurorul a susținut greșita schimbare de încadrare juridică din complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) în contrabandă prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește existența infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) reținută în sarcina inculpatei A.M., s-a considerat că sunt date pe deplin elementele constitutive ale acesteia.
Ca situație de fapt s-a reținut că în luna ianuarie 2009 inculpata A.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a introdus țigări de proveniență ucraineană și din D. în România prin Vama Siret (cantitatea de 3.300 pachete de țigări la data de 11 din 12 ianuarie 2009), folosindu-se de doi interpuși (A.B. și B.G.) cu acceptul și sprijinul inculpatului C.P.O. - ofițer coordonator al turei polițiștilor de frontieră și a lucrătorului vamal inculpatul C.N.
- de asemenea, împreună cu inculpata C.A. au introdus prin Vama Siret, cu sprijinul lui C.P.O. care o însoțea la D., cantitatea de 1.648 pachete de țigări, ce au fost inițial depozitate la domiciliul ofițerului și vândute la data de 27 ianuarie 2009 lui P.I.
Pentru a introduce țigări în țară a solicitat și primit sprijinul inculpatului C.P.O., care a intervenit la polițiști de frontieră din subordine, la lucrători vamali și chiar la funcționarii ucraineni din Vama Porubne.
Prin comiterea acestor infracțiuni inculpata s-a sustras de la plata către bugetul de stat a accizelor și taxelor vamale în cuantum de 27.464,78 RON, reprezentând accize și taxe vamale pentru cantitatea de 4.948 pachete de țigări. Totodată inculpata A.M. a obținut pentru sine un avantaj patrimonial în sumă de 27.612 RON, reprezentând prețul maxim de vânzare cu amănuntul a celor 4.948 pachete de țigări.
Complicitatea, în sensul art. 26 C. pen., implică existența unor acte de executare a unei infracțiuni săvârșită de către o altă persoană, la care se aduce o contribuție prin acte exterioare acțiunii incriminate.
Inculpata A.M. a cunoscut intenția inculpaților C.P.O., ofițer coordonator al turei polițiștilor de frontieră și C.N., lucrător vamal, de a-i facilita trecerea frontierei cu produse accizabile.
De asemenea, prin aderarea la grupul infracțional organizat constituit tocmai în vederea comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni de corupție și folosire în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității având drept scop introducerea ilegală de țigări în România și sprijinirea acestuia, inculpata a cunoscut și acceptat întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpați.
De altfel și instanța de fond a motivat că "activitatea infracțională desfășurată nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare spontane, ea fiind temeinic și în amănunt pregătită, scopul organizării persoanelor implicate fiind de la început cunoscut și acceptat de către participanți - polițiști de frontieră, lucrători vamali și persoane fizice interesate să introducă în țară, în mod nelegal, țigări - deopotrivă".
S-a susținut că inculpații, polițiști de frontieră și lucrători vamali, au dorit de la bun început să favorizeze pe inculpații persoane fizice ce se ocupau cu transportul țigărilor, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv neîncunoștințarea lucrătorilor vamali pentru efectuarea controlului bagajelor inculpaților participanți la trafic care transportau țigări, comunicarea către acestea din urmă a informațiilor clasificate "secret de serviciu" privind echipele de control din zona PTF Șiret, prezența lor în zonă, precum și date despre darea în consemn local a unora dintre membrii grupului.
De această situație a beneficiat și inculpata A.M.
În acest fel i s-a dat de înțeles că ar fi putut transporta și introduce în țară bunuri accizabile peste plafonul legal admis, fără a se lua vreo măsură împotriva sa.
Complicitatea a fost de natură intelectuală, atitudinea inculpatei participantă la trafic fiind de natură să întărească hotărârea infracțională luată de ofițerul de poliție și lucrătorul vamal, în sensul că fiind ea însăși în sfera infracțională - intenționa să introducă în mod ilegal în țară țigări - nu ar fi denunțat nicicum autorităților abuzul comis de aceștia prin neefectuarea controlului bagajelor.
De la bun început s-a prezumat existența unei înțelegeri tacite între inculpați de a încălca normele legale vizând controlul vamal, inculpata A.M. prevăzând activitatea infracțională ce urma să fie desfășurată de inculpații C.P.O. și C.N., prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv primirea de mită, a dorit și a acceptat să se producă urmările acțiunii acestora, constând în permiterea introducerii în țară în mod ilegal de bunuri accizabile - țigări, fără achitarea taxelor legale și s-a alăturat acestei acțiuni prin atitudinea avută.
Pe de altă parte, beneficiarul direct al activității infracționale desfășurată de inculpații C.P.O. și C.N. a fost inculpata A.M.
Prin permiterea introducerii în țară de țigări în mod ilegal (cantitatea de 4.948 pachete) s-a produs un prejudiciu constând în valoarea taxelor vamale și accizelor ce ar fi trebuit achitate pentru acestea (suma de 27.464,78 RON), iar inculpata a obținut un avantaj patrimonial în sumă de 27.612 RON, reprezentând prețul maxim de vânzare cu amănuntul a țigărilor respective.
Din aceste considerente s-a apreciat că în ce o privește pe inculpata A.M. sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta acesteia a prezentat un grad ridicat de pericol social, raportat la împrejurările concrete în care a fost comisă, intenția directă, urmările dorite, prevăzute și acceptate și prejudiciul produs rămas nerecuperat. S-a susținut că gravitatea faptei este "împrumutată" de la acțiunea infracțională desfășurată de inculpații C.P.O. și C.N. în calitate de ofițer poliție de frontieră și lucrător vamal, raportată la aceleași situații menționate.
S-a solicitat condamnarea inculpatei A.M. pentru săvârșirea acestei infracțiuni în concurs cu celelalte infracțiuni reținute în sarcina să (aderare, sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și dare de mită) la pedeapsa închisorii cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 C. pen.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei A.M., s-a apreciat că s-a făcut mult prea blând, instanța luând în considerare mai mult aspectele legate de persoana inculpatei decât cele ce au vizat pericolul social grav al faptelor comise.
S-a reținut, la individualizarea judiciară a pedepsei, că inculpata a beneficiat de disp. art. 320 C. proc. pen., respectiv diminuarea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, fiind reținute și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. având că efect coborârea pedepselor sub minimul special (minim redus potrivit art. 3201 C. proc. pen.).
S-a considerat că nu s-au avut în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., ceea ce a condus implicit la aplicarea unor pedepse ce nu sunt de natură să realizeze scopul de prevenție, constrângere și reeducare prevăzut de art. 52 C. pen. și în niciun caz nu sunt proporționale cu gravitatea faptelor comise.
De asemenea, reținerea circumstanțelor atenuante potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. a dus, în mod nejustificat, potrivit art. 76 alin. (1) lit. c), e) C. pen., la aplicarea unor pedepse minime, care nu oglindesc în niciun fel gravitatea faptelor inculpatei A.M.
Referitor la reținerea acestor circumstanțe atenuante în sarcina inculpatei A.M., s-a susținut că nu sunt justificate.
Astfel, atitudinea acesteia anterior săvârșirii faptelor nu a fost dovedită suficient pe parcursul derulării judecății și nici în cursul urmăririi penale. Singurele probe depuse la dosar în acest sens au fost declarația sumară a numitei L.E., dată la cabinetul de avocatură "P.C.D.", care este și apărătorul inculpatei, precum și câteva înscrisuri ce au vizat decesul numitului M.N.D., prietenul inculpatei.
Prezumția că a avut un comportament adecvat în familie și societate, dedus din lipsa antecedentelor, nu a avut relevanță motivat și de caracterul activității infracționale desfășurate (introducerea ilegală de țigări în țară, acceptarea încălcării atribuțiilor de serviciu de către funcționari ai statului pentru obținerea personală de beneficii). De asemenea, nu a fost reținută că circumstanță atenuantă atitudinea acesteia după săvârșirea infracțiunilor, întrucât recunoașterea faptelor și regretul pentru săvârșirea lor s-a făcut în baza procedurii simplificate potrivit disp. art. 3201 C. proc. pen. și beneficiul acestei atitudini l-a reprezentat tocmai reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime faptul.
Prin reținerea circumstanței atenuante s-a aplicat o nouă reducere a pedepsei, deja redusă, ceea ce nu se justifică raportat la atitudinea inculpatei.
Inculpata a fost prezentă doar la primele trei termene de judecată (din 16 martie 2012, 24 aprilie 2012 și 22 mai 2012) la termenul din 22 mai 2012 depunând, prin apărătorul ales, declarație notarială prin care a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., fără a i se lua și declarație în fața instanței în acest sens. La termenul din 15 ianuarie 2013 apărătorul inculpatei, care a lipsit, a depus cerere de disjungere pentru a beneficia de disp. art. 3201 C. proc. pen., iar la termenul din 12 februarie 2013, în aceleași împrejurări, au fost depuse la dosar concluzii scrise.
Inculpata nu a mai participat la niciun alt termen de judecată și nu a dat nicio declarație în fața instanței de judecată, iar la organul de urmărire penală s-a prevalat de disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât s-a considerat că nu se poate reține nici circumstanța prevăzută la art. 74 lit. c) C. pen., ce a vizat atitudinea acesteia după săvârșirea infracțiunilor.
Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A.M. de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia a fost mult prea mică raportat la pericolul social ridicat al faptelor reținute în sarcina sa, a împrejurărilor în care au fost comise și nu în ultimul rând a urmărilor avute - slăbirea frontierei țării prin introducerea în mod organizat și ilegal de produse accizabile, obținerea de către inculpată a unui avantaj patrimonial neprevăzute de lege.
Însăși instanța de judecată a reținut faptul că activitatea infracțională desfășurată nu a fost "rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ea fiind temeinic și în amănunt pregătită, scopul organizării persoanelor implicate fiind de la început cunoscut și acceptat de către participanți - polițiști de frontieră, lucrători vamali și persoane fizice interesate să introducă în țară, în mod nelegal, țigări".
S-a reținut că faptele au fost comise cu intenție directă, aspecte care, coroborate cu consecințele activității infracționale, urmarea produsă, denotă un grad ridicat al pericolului social al faptelor comise de inculpată.
De asemenea, nu s-a apreciat ca motiv de reducere a pedepselor faptul că urmarea produsă a constat în existența unui prejudiciu "diminuat ca întindere", cu care inculpata a fost de acord. Existența prejudiciului a reprezentat urmarea directă a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, la care inculpata este complice, așa cum s-a prezentat anterior și este în legătură strânsă cu avantajul patrimonial obținut de aceasta. Valoarea prejudiciului, mai mare sau mai mică nu a reprezentat un criteriu de individualizare a pedepsei, neregăsindu-se printre cele enumerate la art. 72 C. pen., ci doar stăruința inculpatei de a repara paguba pricinuită (art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen.), în cauza de față nefiind vorba de așa ceva, cu atât mai mult cu cât latura civilă a fost disjunsă.
Pericolul social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei A.M. a fost ridicat și a atras, în mod automat, aplicarea unei pedepse rezultante îndreptată spre maximul prevăzut de lege (cu diminuarea prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.), care să fie de natură să atragă atenția asupra gravității faptelor și a consecințelor acestora, în modalitatea executării efective în regim de detenție, întrucât, doar în acest fel, s-a apreciat că se poate atinge scopul prevăzut la art. 52 C. pen.
În raport cu motivele de recurs scrise înfățișate pe larg în precedent, în cadrul dezbaterilor, procurorul a înțeles să renunțe la critica de nelegalitate vizând greșita schimbare de încadrare juridică supunând controlului jurisdicțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție aspectele de netemeinicie - legate de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, cuantumul pedepselor, greșita reținere a circumstanțelor atenuante, modalitatea de executare.
În ședința publică din 6 februarie 2014 - urmare a intrării în vigoare a noului C. proc. pen., cu modificările aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (publicat în M. Of. nr. 515/14.08.2013) - în conformitate cu disp. art. 10 alin. (2) din legea evocată), Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la recalificarea căii de atac exercitate în prezenta cauză de către procuror, din recurs în apel, urmând a soluționa apelul conform dispozițiilor din legea nouă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse de procuror și din perspectiva prev. art. 5 din noul C. pen. (Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal publicată în M. Of. nr. 757/12.12.2012 rectificată în M. Of. nr. 117/1.03.2013 cu modificările aduse prin Legea nr. 255/2013) - privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:
Inculpata A.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial - art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și, respectiv dare de mită prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În rezolvarea acțiunii penale, judecătorul fondului a aplicat procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. în împrejurarea în care inculpata A.M. a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrare la urmărirea penală prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., context procesual în care instanța a procedat la disjungerea cauzei.
Constatând că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpata A.M., judecătorul fondului a rezolvat acțiunea penală exercitată în cauză prin condamnare, cu precizarea că pentru complicitate la infracțiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a procedat la schimbarea încadrării juridice în disp. art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate, instanța a reținut în favoarea inculpatei prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), c), C. pen., acordând eficiența juridică în plenul atenuării răspunderii penale în conformitate cu disp. art. 76 C. pen., context procesual în care a stabilit pedepse al căror cuantum s-a situat sub minimul special prevăzut de lege. În planul modalității de executare a pedepsei rezultante s-a apreciat incidența în cauză a art. 81 C. pen. Desigur s-a ținut seama de consecințele aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în sfera atenuării răspunderii penale a inculpatei.
Înalta Curte de Casație și Justiție observă că de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea cauzei a intervenit o nouă lege penală, așa încât se impune a efectua examenul legii mai favorabile în sensul identificării dispozițiilor penale mai favorabile în raport cu infracțiunile comise, procedând la o analiză și interpretare a normelor de drept substanțial pe instituții autonome. Un asemenea demers se poate finaliza prin regăsirea - în dezlegarea acțiunii penale - atât a unor dispoziții din vechea lege penală, cât și din a altor prevederi din noua lege.
Determinarea legii mai favorabile trebuie să se facă în raport cu fiecare instituție care se aplică în mod autonom, fiind evident că verificarea diferitelor criterii de determinare a legii mai blânde trebuie să se facă nu în mod abstract, ci în concret, ținându-se seama de fiecare situație în parte. În acest sens, este necesar să se cunoască exact, pe de o parte fapta și toate împrejurările în care aceasta a fost comisă, iar pe de altă parte dispozițiile legale incidente în raport cu situația de fapt, potrivit fiecăreia dintre legile succesive, pentru a se stabili în mod corect legea pe baza căreia se poate ajunge la situația cea mai favorabilă pentru infractor.
Criteriile analizate nu pot fi judicios valorificate decât în funcție de cazul concret.
În speța de față respectarea principiilor enunțate determină observația că în ceea ce privește infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat - prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - infracțiune ce face, printre altele, obiectul judecății a fost incriminată de legiuitor cu o pedeapsă de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi. Astfel dispozițiile evocate statuează că inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Noul C. pen. - Titlul VIII - "Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială prevede în art. 367 alin. (1) că aceeași acțiune ilicită - inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup - se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Efectuând examenul legii penale mai favorabile în funcție de situația concretă a faptei săvârșită de inculpata A.M. - în împrejurări în care în favoarea sa s-au reținut circumstanțe atenuante judiciare reglementate în art. 74 lit. a), c) din vechiul C. pen., dar și beneficiul disp. art. 3201 alin. (7) din vechiul C. proc. pen. - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că noul C. pen. este legea mai favorabilă.
Prin urmare, în raport cu această faptă se va impune că tragerea la răspundere penală a inculpatei să se realizeze în conformitate cu disp. art. 367 alin. (1) din noul C. pen., în referire la art. 5 din noul C. pen. și desigur cu incidența în cauză a art. 374 alin. (4) rap. la art. 369 alin. (10) din noul C. proc. pen., în contextul procesual în care rezolvarea acțiunii penale se face prin reținerea de către instanța de judecată a situației de fapt descrise în actul de trimitere în judecată și recunoscut de către inculpată.
Referitor la circumstanțele atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatei - respectiv disp. art. 74 lit. a), c) vechiul C. pen., constând în comportamentul corespunzător anterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății, lipsa antecedentelor penale atitudinea procesuală adecvată de recunoaștere și regret a faptelor - Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări:
Determinarea legii penale mai favorabile presupune o cerință concretă, ceea ce înseamnă luarea în considerare atât a legilor succesive, dar și a influenței concrete a acestora asupra situației infractorului fiind, în fapt fiind vorba de o comparație între legile succesive în scopul de a identifica pe aceea dintre ele care este mai favorabilă în concret infractorului.
Instanța de judecată va trebui să evalueze mai întâi soluțiile care se desprind din aplicarea fiecăreia dintre legile succesive și să aleagă acea lege ale cărei soluții în aplicarea concretă la caz sunt mai favorabile infractorului.
Doctrina penală a sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală și la condițiile de soluționare. Evaluarea în concret a acestor criterii, în raport cu toate instituțiile de drept penal incidente în cauză, trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând fi posibil legal a combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex tertia), deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.
În împrejurarea în care examenul efectuat în funcție de criteriile enunțate a permis concluzia că legea nouă este cea favorabilă inculpatei A.M., iar circumstanțele atenuante judiciare reținute, conform legii vechi, în favoarea acesteia nu se mai regăsesc, în conținutul și semnificația lor în cuprinsul noii reglementări, recunoscută că fiind legea mai favorabilă, urmează că aceste circumstanțe să nu-și mai afle incidența în cauză în raport cu infracțiunea prev. și ped. de art. 367 alin. (1) din noul C. pen.
Efectuând același demers analitic cu privire la celelalte 2 infracțiuni deduse judecății, anume infracțiunea prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea incriminată de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - se poate constata că în cazul primei infracțiuni nu se pune problema unei succesiuni de legi penale în timp, iar referitor la cea de-a doua infracțiune dispozițiile mai favorabile sunt cele ale legii penale vechi.
Se impune însă precizarea că în cazul infracțiunii prev. și ped. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, urmează a se reține disp. art. 36 alin. (1) din noul C. pen. - norma mai favorabilă în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., în condițiile în care regimul sancționator pentru infracțiunea continuată prevăzut de noul C. pen. este mai blând.
Apreciind că pedepsele, astfel cum au fost stabilite, în cuantum și modalitate de executare reflectă gradul de pericol social al faptelor, asigură reeducarea și reinserția socială a făptuitoarei și, totodată, restabilirea ordinii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a menține pedepsele aplicate, în cauză nefiind necesară o proporționalizare a acestora.
În ceea ce privește sancționarea concursului de infracțiuni, se va face aplicarea disp. art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., dispoziții cu caracter mai favorabil.
În fine, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se va aplica în conformitate cu disp. art. 65 - art. 66 lit. a), b) din noul C. pen.
În virtutea considerentelor expuse, se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava împotriva Sentinței penale nr. 34 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Se va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând:
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatei A.M. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor astfel:
- pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 din vechiul C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) din vechiul C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen.
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 3201 din vechiul C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) din vechiul C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.).
- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 din vechiul C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c), art. 76 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen.
Se va menține pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatei A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. (1) noul C. pen., cu reținerea art. 5 din noul C. pen., art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., art. 374 alin. (4) din noul C. proc. pen.
Se va menține pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 36 din noul C. pen., art. 396 alin. (10) - art. 374 alin. (4) din noul C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din vechiul C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen.
Se va menține pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatei A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) - art. 374 alin. (4) din noul C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) - art. 76 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din vechiul C. pen. inculpata A.M. urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată menținându-se modalitatea de executare stabilită prin Sentința penală nr. 34 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Se va aplica art. 65 - 66 lit. a) și lit. b) din noul C. pen.
Se va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.M., în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava împotriva Sentinței penale nr. 34 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatei A.M. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel:
- pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 din vechiul C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) din vechiul C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen.
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., art. 3201 din vechiul C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) din vechiul C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.).
- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 din vechiul C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c), art. 76 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen.
Menține pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatei A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. (1) noul C. pen., cu reținerea art. 5 din noul C. pen., art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., art. 374 alin. (4) din noul C. proc. pen.
Menține pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 36 din noul C. pen., art. 396 alin. (10) - art. 374 alin. (4) din noul C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din vechiul C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen.
Menține pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatei A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) - art. 374 alin. (4) din noul C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) - art. 76 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) din vechiul C. pen. inculpata A.M. urmează a executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată menținându-se modalitatea de executare stabilită prin Sentința penală nr. 34 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Aplică art. 65 - 66 lit. a) și lit. b) din noul C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.M., în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2014.
Procesat de GGC - NN