Rape of minor: evidentiary weight of initial witness statements versus retractions and scope of cassation review for grave error of fact

Asupra recursurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin Sentința penală nr. 119 din 13 iunie 2012, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic, art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a C. pen., a condamnat pe inculpatul C.A.F., cetățenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 07 martie 2012, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului C.A.F.

În baza art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 - 999 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă minoră R.M.O., prin reprezentantul legal R.P.

A fost obligat inculpatul C.A.F. să plătească părții civile minore R.M.O. suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 4, 5 și 9 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din aceeași lege, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

A fost obligat inculpatul la 1.278,29 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a reținut următoarele:

La data de 27 februarie 2012, în timp ce efectua controlul traficului rutier, agentul de poliție B.C. a oprit un moped, ce era condus de numitul S.F.I., pasager în spate fiind numitul C.A.F. Întrucât a stabilit că mopedul avea capacitatea cilindrică de 152 cm3 și se impunea întocmirea unor acte premergătoare pentru săvârșirea unei infracțiuni, agentul de poliție a imobilizat mopedul în curtea Poliției Orșova și a stabilit ca, a doua zi, să meargă împreună eu numitul S.F.I. la RAR, în Turnu Severin, pentru o verificare tehnică.

În data de 28 februarie 2012, la ora 900, potrivit raportului întocmit de agentul de poliție B.C., mopedul a fost încărcat într-o remorcă tractată de autoturismul condus de numitul C.A.F., iar agentul de poliție, împreună cu S.F.I. și cu C.A.F. au mers în Turnu Severin, la RAR, revenind în Orșova în jurul orei 1340. Odată ajunși în localitate, C.A.F. a plecat cu S.F.I.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că, între orele 800 și 900, în acea zi, inculpatul C.A.F. a mers la Restaurantul M. din Orșova, pentru a bea cafeaua, ocazie cu care s-a întâlnit cu B.D., apoi cu S.F.I. și cu M.D. și după aceea, inculpatul a plecat la Severin, împreună cu S.F.I. și cu agentul de poliție.

S-a reținut că această stare de fapt a rezultat din declarația dată de martorul B.D. în cursul urmăririi penale, la data de 07 martie 2012, deci la un interval de timp scurt față de data de 28 februarie 2012, martorul relatând că, dimineața, pe 28 februarie 2012, a băut cafea la M. cu inculpatul, că apoi nu l-a mai văzut pe inculpat în ziua respectivă și că l-a reîntâlnit a doua zi, tot la "M.", tot la cafea. Martorul a mai relatat că, în ziua de 28 februarie 2012, nu a mers la magazinul de piese auto al lui C. și nici nu i-a întâlnit pe F. sau pe Ț., aceștia din urmă venind probabil la cafea după ce martorul B. plecase din local.

S-a mai arătat că această stare de fapt se coroborează și cu relatarea martorului S. din data de 08 martie 2012, acesta arătând că, în dimineața de 28 februarie 2012 a băut cafea cu inculpatul la M.

Inculpatul a revenit din Turnu Severin în Orșova în jurul orei 1340 - 1400, aspect care rezultă din raportul întocmit de agentul de poliție B.C., cât și din declarația martorei P.I., prietena inculpatului, care, constant, a arătat, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, că, la 1345 inculpatul i-a spus la telefon că este pe drum, se întoarce la Orșova și merge la magazin.

De asemenea, instanța a constatat că, după ce inculpatul a revenit la magazinul de piese auto în data de 28 februarie 2012, vânzătorul P.P. a plecat, la magazin rămânând singur inculpatul C.A.F.

Instanța de fond a arătat că, acest aspect rezultă din declarațiile date de martorul P.P. la data de 06 martie 2012 și la data de 08 martie 2012, în care a învederat că, este sigur că, atunci când a plecat el de la magazin, nu a închis cu cheia, pentru că inculpatul a mai rămas în continuare.

S-a mai arătat că în totul cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, s-a acreditat ideea că inculpatul C.A.F. era un simplu vânzător la magazinul de piese auto, care avea cheile de la magazin și, după încheierea programului de lucru, la orele 17, încuia ușa cu cheia și pleca acasă la prietena lui. Or, din declarația martorului P.P., celălalt vânzător de la magazinul de piese auto, dar și din declarațiile martorilor Ț.N.L. și S.F.I., a rezultat că patronii magazinului de piese auto SC L.M.C. SRL sunt C.F. și C.E.M., respectiv părinții inculpatului. În consecință, inculpatul fiind fiul patronilor magazinului, avea atât interesul, cât și posibilitatea să rămână la magazinul de piese auto și după orele 1700, când, teoretic, se încheia programul de lucru. Ca atare, instanța de fond a apreciat că nu era nimic neobișnuit ca, în data de 28 februarie 2012, sau în oricare altă zi, inculpatul să fi rămas la magazin și după ora închiderii.

!S-a reținut că, împrejurarea că în data de 28 februarie 2012, programul de lucru s-a încheiat "oficial" mai devreme este dovedit chiar de înscrisurile depuse la dosar de inculpat, respectiv de raportul zilnic al încasărilor pe ziua respectivă scos din casa de marcat.

Astfel, deși programul de lucru la magazinul de piese auto era până la orele 1700, cum a susținut vânzătorul P.P., orele 1800, cum a susținut inculpatul în declarația dată în fața instanței, din înscrisul aflat la dosar, a rezultat că, raportul zilnic al încasărilor pe ziua respectivă s-a făcut la ora 16:00:07.

Potrivit notărilor tehnicianului de service din data de 12 martie 2012, s-a constatat o eroare de 30 de minute la casa de marcat ce aparține societății SC L.M.C. SRL Orșova, fără să se fi precizat, însă, dacă eroarea de 30 de minute este în avans sau în urmă față de ora afișată pe bonurile fiscale emise de respectiva casă de marcat.

S-a concluzionat astfel că, din coroborarea acestor înscrisuri cu declarația martorului P.P., a rezultat că, după orele 15 sau 16 (conform raportului zilnic al încasărilor), vânzătorul P. a plecat, iar inculpatul C.A.F. a rămas singur la magazinul amplasat în incinta Casei de Cultură din Orșova.

În data de 28 februarie 2012, în jurul orei 1530 - 1600 partea vătămată R.M.O., în vârstă de 11 ani, se juca împreună cu G.D.I., în vârstă de 10 ani, și cu O.C., de 12 ani, în curtea Cantinei sociale, situată în spatele Casei de Cultură din Orșova, în apropierea magazinului de piese auto, aparținând SC L.M.C. SRL.

Inculpatul C.A.F. a fost deranjat de zgomotul făcut de cei trei copii și le-a cerut să plece. Întrucât minorii nu s-au conformat, unul dintre ei chiar înjurându-l, inculpatul a început să-i alerge și l-a prins pe G.D.I. de mână. Partea vătămată R.M.O. a intervenit pentru a-și scăpa prietenul și i-a dat peste mână inculpatului. Acesta l-a lăsat pe G.D.I., întrucât îi cunoștea bine pe băieți, aceștia obișnuind să vină frecvent la magazinul de piese auto pentru a se încălzi și a cere câte o țigară de la inculpat, și a prins-o de mână pe partea vătămată R.M.O.

Au intrat toții în magazin, iar inculpatul C.A.F. i-a trimis pe G.D.I. și O.C. să-i cumpere o sticlă de suc de la Stația P., acesta rămânând doar cu minora R.M.O.

Plecând spre stația P., cei doi băieți minori, uitându-se înapoi, au observat că inculpatul ieșise din magazin și se uita după ei, fapt ce i-a trezit suspiciuni martorului O.C., care, după ce a ajuns la stația P., nu a mai stat cu prietenul lui să cumpere suc și s-a întors la magazinul de piese auto, să vadă ce fac cei doi, respectiv C. și O., în magazin.

În momentul în care inculpatul a ieșit să verifice dacă cei doi băieți minori au plecat după suc, din magazin a ieșit și partea vătămată. Inculpatul i-a spus să intre înapoi, ea a refuzat, motiv pentru care inculpatul a luat-o de mână și a băgat-o în magazin, asigurând ușa magazinului pe interior cu un zăvor, și i-a cerut minorei R.M.O. să întrețină cu el relații sexuale orale.

Partea vătămată R.O.M., în momentul în care era băgată cu forța în magazin de către inculpat, a observat că martorul B.D., care doarme în Casa de Cultură, venea spre magazin, dar, până să ajungă, C.A.F. a încuiat ușa magazinului pe interior cu un zăvor.

Întrucât partea vătămată R.O.M. a început să țipe, inculpatul i-a pus un scotch la gură. După puțin timp, i-a luat scotch-ul de la gură, și-a dat jos pantalonii și chiloții, din buzunarul pantalonului a scos un prezervativ, după care, a obligat-o pe minoră să întrețină cu el raport sexual oral, aceasta țipând, la un moment dat.

În timpul actului sexual, partea vătămată a auzit bătăi în ușa magazinului și pe cineva strigând, "A., A., deschide!". Inculpatul a răspuns: "Stai mă, (...), să mă îmbrac!".

După terminarea raportului sexual, inculpatul a aruncat prezervativul într-o cutie de carton din magazin și, înainte de a deschide ușa, i-a dat părții vătămate R.O.M. suma de 10 RON și a amenințat-o că, dacă va spune cuiva ce s-a întâmplat, o bate și o omoară.

Când inculpatul a deschis ușa pentru ca partea vătămată minoră să iasă din magazin, aceasta din urmă a observat că, la ușa magazinului de piese auto se afla martorul O.C. și se vedea venind și G.D.I. cu sticla de suc.

Toți trei copiii au intrat în magazin, iar băieții minori au observat că partea vătămată era roșie la față.

Inculpatul i-a servit cu suc, după care, copiii au plecat imediat spre centrul orașului.

Pe drum, martorul O.C., care se întorsese din drum și ascultase la ușa magazinului, a auzit cum inculpatul i-a propus părții vătămate să întrețină relații sexuale orale, cum aceasta l-a refuzat și a țipat, cum inculpatul scotea apoi, sunete specifice întreținerii unui raport sexual și cum, la sfârșit, i-a oferit părții vătămate suma de 10 RON, i-a spus prietenului său, G.D.I. că inculpatul C. i-a dat O. 10 RON.

De frica amenințărilor inculpatului, partea vătămată R.M.O. nu a vrut să recunoască față de prietenii ei de joacă faptul că primise de la inculpat suma de 10 RON.

Întrucât G.D.I. a început să o caute la buzunare, partea vătămată a recunoscut că are banii și i-a scos din buzunar, iar, pentru că martorul G.D.I. i-a cerut să-i dea și lui 9 RON din banii respectivi, partea vătămată i-a înmânat toată suma.

Martorul O.C. a întrebat-o pe partea vătămată ce s-a întâmplat cât ea a stat singură cu inculpatul încuiată în magazin, iar, în acel moment, partea vătămată a recunoscut că a fost obligată de inculpat să întrețină cu acesta un raport sexual oral.

După acest moment, cei trei copii s-au despărțit, plecând fiecare către casele lor.

De teama amenințărilor inculpatului, partea vătămată minoră R.M.O. nu le-a spus părinților ei nimic despre incidentul din acea zi.

Odată ajuns acasă, martorul O.C. i-a povestit mamei lui, M.A., că partea vătămată R.M.O. a fost violată de inculpatul C.A.F. în magazinul de piese auto.

În data de 03 martie 2012, M.A., întâlnindu-se cu R.C.P., mama lui R.O.M., i-a relatat ce pățise fiica ei.

Întrebată fiind de mama sa dacă este adevărat, partea vătămată R.M.O. a recunoscut incidentul.

Seara, de supărare, numitei R.C.P. i s-a făcut rău, iar, a doua zi, pe 04 martie 2012, s-a internat în spital.

În aceste împrejurări, despre săvârșirea infracțiunii a aflat și R.P., tatăl minorei, care, în data de 05 martie 2012, a mers la organele de poliție și a sesizat cele întâmplate.

S-a reținut că această stare de fapt a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale și din probele administrate nemijlocit de instanță, respectiv: declarația părții vătămate, care se coroborează cu plângerea și cu declarațiile date la urmărirea penală; declarațiile martorei R.C.P.; declarația martorului B.C.; raportul încheiat de același martor la data de 08 martie 2012; procesul-verbal încheiat cu privire la listingul telefonic al inculpatului C.A.F.; declarația martorului O.C., din care rezultă că, la data de 28 februarie 2012, a auzit de la partea vătămată R.O.M. că inculpatul "a făcut prostii cu ea" și a auzit și despre suma de bani primită de aceasta de la inculpat; declarația martorului G.D.I., care confirmă că, la data de 28 februarie 2012 a mers cu martorul O.C. și cu partea vătămată R.O.M. la magazinul de piese auto, unde inculpatul, căruia ei îi spuneau A., este vânzător, acesta le-a dat 6 RON pentru a merge să cumpere suc, partea vătămată a rămas mai în urmă, O. și C. au plecat de la benzinărie mai înainte, iar el a rămas singur să cumpere suc, că, înainte de a pleca de la magazinul de piese auto l-a văzut și pe martorul B.D. la magazinul de piese auto, iar, după ce toți trei copiii au plecat de la magazinul de piese, auto în centru, O. le-a spus despre suma de 10 RON, sumă pe care partea vătămată le-a înmânat-o, iar el și-a cumpărat de bani înghețată și o pungă de snaks-uri.

Instanța a apreciat că, incidentul din magazinul de piese auto a fost perceput și de martorul B.D., care locuiește într-o încăpere situată în incinta Casei de Cultură din Orșova, la câțiva metri de ușa magazinului de piese auto.

Astfel, în timp ce minorul O.C. asculta la ușa magazinului, a venit și martorul B.D., care l-a întrebat pe O.C. unde este C.A.F., acesta răspunzându-i că este în magazin cu o fată.

Întrucât martorul B.D. îi văzuse anterior în preajma magazinului pe cei trei copii jucându-se, a apreciat că este vorba despre minora R.M.O., motiv pentru care a început să bată în ușă cu pumnii și cu picioarele strigând: "A., A., deschide!". Primind răspuns de la inculpat să aștepte, fiindcă el se schimbă, B.D. a părăsit imediat locul respectiv, minorul O.C. rămânând lângă ușa magazinului, iar martorul B.D. a mers în camera lui din incinta Casei de cultură și l-a sunat pe inculpatul C.A.F. pe telefonul mobil. Inculpatul i-a răspuns, martorul l-a întrebat "dacă se dă la puștoaică", interlocutorul răspunzându-i negativ.

S-a constatat că susținerile martorului B.D., din timpul urmăririi penale, se coroborează cu procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală, potrivit căruia, din listingul convorbirilor telefonice ale inculpatului C.A.F., ce se află pe CD-ul nr. S/201210/2012, rezultă că, la data de 28 februarie 2012, acesta a fost apelat de martorul B.D. de pe telefonul său mobil, cu numărul X, la orele 03:05:10 PM, și la 04:40:31 PM.

Potrivit martorului, cu prilejul ultimului apel, de la ora 0440, a avut loc discuția prezentată, aspect care infirmă versiunea inculpatului C.A.F., care a susținut că nu a discutat la telefon cu martorul B.D. în data de 28 februarie 2012.

De altfel, în instanță, inculpatul a revenit asupra declarațiilor de la urmărirea penală și a recunoscut că este posibil ca, la data respectivă, să fi fost sunat de martorul B.D.

În ceea ce privește declarațiile martorilor S.F.I., M.D.D. și P.D., instanța a apreciat că, în raport de materialul probator administrat în cauză, întregul scenariu, prezentat de aceștia ca fiind fapte petrecute după orele 1400, nu este veridic, fiind fabricat cu scopul de a-i crea inculpatului o justificare.

Astfel, instanța a constatat că acești martori nu au fost în totalitate sinceri în ceea ce privește relațiile existente între ei și inculpat. În afară de faptul că sunt prieteni cu inculpatul, se constată că între unii martori și inculpat exista raportul ca de la angajat la angajator, iar alți martori aveau diverse obligații către inculpat.

Astfel, s-a reținut că din declarația martorului S.F.I., a rezultat că inculpatul l-a ajutat să-și ducă mopedul la Turnu Severin, pentru o verificare. De asemenea, martorul a relatat, că, din data de 15 februarie 2012, de când nu mai lucra, era mai tot timpul împreună cu C.A.F., care are un magazin de piese auto, și îl ajuta pe acesta la diferite treburi, repara motorete, schimba ulei, schimba cauciucuri etc.

Inculpatul a arătat că B.D. îl suna pentru că acesta îl informa despre obiecte pe care martorul le mai găsea pe la fier vechi și pe care inculpatul le folosea la repararea motoarelor.

S-a mai arătat că, între inculpat și martorul P.P., celălalt vânzător de la magazin, exista un raport ca de la angajat la angajator, inculpatul fiind fiul patronilor magazinului de piese auto. De altfel, martorul P. a și relatat că inculpatul, când a plecat în ziua de 28 februarie 2012 de la magazin, i-a cerut bani, fără a-i spune, însă, unde merge, ceea ce dovedește că, în acțiunile sale, inculpatul nu înțelegea să dea explicații angajatului de la magazin.

Martorul Ț.N.L. este frate cu martora P.G., iar aceasta, la rândul, ei, este mama martorei P.I., concubina inculpatului, subiectivismul fiind evident și de înțeles.

În consecință, instanța a arătat că declarațiile date de martorii S.F.I., M.D.D., P.D., atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, vor fi înlăturate ca nesincere și subiective, nefiind utile pentru stabilirea adevărului în cauză, întrucât, pe de o parte, nu se coroborează cu nicio altă probă, nici măcar cu cele relatate de inculpatul C. în instanță, iar, pe de altă parte, declarațiile date de acești martori la diferite intervale de timp se contrazic chiar și între ele.

Pe de altă parte, instanța a constatat că acești martori nu au perceput nimic legat de infracțiunea dedusă judecății.

S-a mai arătat că, deși, în cursul cercetării, judecătorești martorii O.C., G.D.I., B.D. și M.A., care au fost considerați martori cheie, atât de acuzare, cât și de apărare, și-au schimbat declarațiile date în cursul urmăririi penale, martora M.A. mergând până acolo încât nu și-a mai recunoscut propria semnătură, deși similitudinea dintre semnături este evidentă, instanța a înlăturat ca nesincere depozițiile acestora din faza de judecată, apreciind că doar în declarațiile de la urmărirea penală au relatat adevărul, deoarece, pe de o parte, explicațiile oferite instanței cu privire la retractarea declarațiilor date anterior nu sunt rezonabile, nu sunt credibile, iar, pe de altă parte, se contrazic cu cele relatate de alți martori audiați nemijlocit de instanță.

Astfel, martorul O.C. spune că a fost amenințat cu amendă de 5 milioane de RON. Martora P.G. precizează că martorul minor i-ar fi spus că a fost amenințat cu amendă de 10 milioane de RON.

De asemenea, deși martorul O.C. și mama acestuia, martora M.A., au arătat că, tot ceea ce s-a consemnat în cuprinsul declarațiilor date la parchet a fost consemnat așa, din cauză că s-a bătut cu pumnul în masă, iar minorul a fost amenințat cu amendă, instanța a reținut că, la cea de-a doua declarație a martorului O.C., mama acestuia, deși ar fi aflat imediat după prima declarație dată de fiul ei că acestuia i s-ar fi adresat amenințări, nu s-a plâns organelor de poliție pentru purtare abuzivă, nu a avut nicio obiecțiune, dar nici nu a observat ca fiul ei să fi fost amenințat pentru a declara în vreun fel sau altul.

Chiar dacă și-au schimbat declarațiile, s-a apreciat că, din mărturiile minorilor O.C. și G.D.I. transpar, însă, elemente care conving instanța că declarațiile de la urmărirea penală conțin adevărul și se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Instanța a mai reținut că, în momentul în care martorii O.C. și G.D.I. au intrat în magazin, având cu ei sticla de suc, au observat că partea vătămată era roșie la față, iar, ulterior, când au întrebat-o despre cei 10 RON, aceasta nu a recunoscut până când banii nu i-au fost găsiți, toate acestea subliniind o atitudine de respingere a ceea ce i s-a întâmplat.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că, este greu de crezut că, dacă incidentul nu ar fi fost real, partea vătămată, care este un copil de numai 11 ani, s-ar fi pus singură într-o situație înjositoare și umilitoare doar pentru a obține bani, așa cum a susținut inculpatul în instanță, deși, în declarația dată cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă a arătat contrariul, respectiv că în toată această perioadă, partea vătămată sau părinții acesteia nu i-au cerut bani.

Mai mult, instanța a constatat că partea vătămată a fost consecventă în toate declarațiile pe care le-a dat, atât în faza de urmărire penală, cât și în instanță, în declarațiile inițiale aceasta relatând chiar amănunte cu privire la lenjeria intimă pe care o purta inculpatul la data săvârșirii faptei.

De altfel, trebuie observat că, partea vătămată nu le-a recunoscut situația nici părinților săi decât după ce incidentul a fost demascat de mama unuia dintre copiii care percepuse direct întâmplarea, respectiv O.C., care ascultase la ușă în tot timpul săvârșirii faptei.

Instanța a mai constatat că, inculpatul, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a arătat că apreciază ca mincinoase declarațiile martorilor, care l-au acuzat pe nedrept, pentru a obține bani de la el.

Față de vârsta inculpatului (21 de ani) și, față de vârsta părții vătămate (11 ani), instanța a apreciat că, în mod cert, inculpatul a profitat de diferența de vârstă dintre părți, dar și de împrejurarea că partea vătămată se afla în imposibilitate de a-și exprima în mod deliberat voința, cu atât mai mult, cu cât partea vătămată, care a fost și amenințată, nici nu a avut posibilitatea reală să părăsească magazinul de piese auto, magazinul fiind asigurat pe interior cu un zăvor, așa cum reiese din declarația părții vătămate, dar și a martorului O.C., care a ascultat la ușa închisă, și din declarația martorului B.D., care a bătut cu pumnii și cu picioarele în ușă, cerându-i inculpatului să deschidă.

Față de cele arătate, în drept, fapta inculpatului C.A.F., de a întreține un raport sexual oral, prin constrângere, cu partea vătămată minoră R.M.O., în vârstă de 11 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Cu privire la forma de vinovăție s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen.

Astfel, la stabilirea pedepsei s-a ținut seama de natura și gradul de pericol social al faptei comise, dar și de limitele ridicate de pedeapsă - de la 10 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, s-au mai avut în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv faptul că, inculpatul, profitând de faptul că a rămas singur cu partea vătămată în magazinul de piese auto al părinților săi, după ce, anterior, cu motivarea că dorește să i se cumpere o sticlă cu suc, i-a trimis din locul respectiv pe minorii O.C. și G.D.I., s-a asigurat că aceștia au plecat și a închis ușa magazinului de piese auto pe interior cu un zăvor, profitând de vârsta și naivitatea părții vătămate.

De asemenea, s-a avut în vedere și persoana și conduita anterioară a acestui inculpat, care, deși pe parcursul cercetării penale a avut o atitudine nesinceră, de nerecunoaștere a faptei comise, este tânăr, în vârstă de 21 de ani și, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, este student în anul II la Facultatea de Asistență Socială din Arad, provine dintr-o familie în cadrul căreia se bucură de stabilitate și suport afectiv, iar, înaintea comiterii infracțiunii a avut o conduită bună, în sensul că, nu mai are antecedente penale și a fost perceput ca o persoană liniștită și sociabilă, dar care, în anumite situații, acționează fără să se gândească la consecințe - aceste aspecte, vizând persoana inculpatului, urmând a fi reținute ca fiind circumstanțe atenuante, conform art. art. 74 lit. a) C. pen.

În raport de toate aceste criterii de individualizare, s-a apreciat că, aplicarea unei pedepse privative de libertate, în cuantum de 4 ani închisoare, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare menționate anterior și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., este suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 și 72 C. pen.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a reținut că - față de vârsta părții vătămate R.M.O. - 11 ani, față de modalitatea în care inculpatul a săvârșit fapta (prin amenințări și constrângere fizică), față de gravitatea infracțiunii săvârșite și de urmările acesteia, dezvoltarea psihico-fizică și morală a părții vătămate putând să fie marcate pentru totdeauna de acest incident - scopul pedepsei, coercitiv și preventiv, poate fi atins doar prin executare în regim de detenție.

Astfel, cum inculpatul C.A.F. a comis infracțiunea de viol în forma agravată prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., infracțiune îndreptată împotriva vieții sexuale a altei persoane, atingând libertatea, demnitatea și integritatea acesteia prin obligarea la întreținerea unor relații sexuale fără acordul persoanei, cu atât mai mult cu cât partea vătămată nu avea împlinită vârsta de 15 ani, relevă faptul că inculpatul nu a avut capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale ale omului, și, în consecință, neavând maturitatea de a respecta drepturile unei persoane, acesta este motivul pentru care se impune, în mod rezonabil, concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze nici asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Prin urmare, s-a apreciat ca fiind proporțională și justificată și măsura interzicerii drepturilor sale electorale pe durata executării pedepsei.

Văzând și disp. art. 4, 5 și 9 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.A.F., în vedere introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din aceeași lege să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța a constatat că, în cursul cercetării judecătorești, înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată minoră R.O.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale pentru umilințele și traumele psihice îndurate.

Ulterior, reprezentantul legal al părții civile minore a solicitat majorarea daunelor morale la suma de 40.000 RON, motivând că, pe lângă traumele suportate ca urmare a săvârșirii faptei, minora s-a lovit, ulterior, și de reacția de respingere a comunității, fiind nevoită să suporte umilințe din partea colegilor de școală și comportamentul subiectiv al unor cadre didactice, în familia minorei punându-se chiar problema de a o transfera pe aceasta la o școală din Drobeta-Turnu Severin.

Având în vedere natura și gravitatea faptei de care se face responsabil inculpatul, precum și consecințele produse victimei de numai 11 ani prin abuzul sexual la care a fost supusă, abuz ce i-a provocat acesteia traume pe care le va resimți toată viață, instanța a apreciat ca fiind justificată acordarea unei sume de bani, cu titlu de daune morale, respectiv o compensare bănească pentru suferințele ce i-au fost cauzate prin infracțiunea comisă de inculpat.

S-a constatat că traumele părții vătămate rezultă atât din declarația mamei acesteia, care a arătat că fiica sa și-a schimbat în totalitate comportamentul, că are senzația că vorbește cu ea degeaba, că pare drogată și că merge cu partea vătămată la consiliere psihologică, cât și din evaluarea psihologică depusă la dosar, evaluare în care se arată că minora de 11 ani, în urma traumei trăite, s-a închis în ea, ezită să vorbească și, mai grav, chiar a început să plece deseori de acasă.

Pentru considerentele de mai sus, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, prev. de art. 998 - 999 C. civ., însă, doar pentru suma de 25.000 RON, întrucât suma majorată, solicitată ulterior de reprezentantul legal la părții civile minore și motivată pe reacția de respingere a societății față de fiica sa, nu a fost susținută cu nicio probă. Din contră, partea vătămată, în instanță, a arătat că, deși martorul O. a povestit la școală la toți colegii lor ce s-a întâmplat și, practic, toată școala a aflat despre incident, colegii ei nu s-au purtat urât cu ea.

În consecință, instanța a admis doar în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă minoră R.M.O., prin reprezentantul legal R.P., inculpatul C.A.F. fiind obligat să plătească părții civile minore R.M.O. suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul C.A.F.

În apelul formulat de parchet au fost invocate critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului. În motivarea apelului, s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, iar oportunitatea aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., este necorespunzătoare, neimpunându-se reținerea de circumstanțe atenuante, având în vedere gravitatea faptei comise, împrejurarea că familia inculpatului a încercat să influențeze martorii, care și-au schimbat pentru acest motiv declarațiile în faza de cercetare judecătorească, atitudinea nesinceră a inculpatului și faptul că ulterior comiterii faptei nu a luat nicio măsură pentru înlăturarea sau limitarea consecințelor faptei.

În apelul formulat de inculpat au fost invocate într-o primă teză, critici sub aspectul reținerii vinovăției, solicitându-se achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, iar într-o teză subsidiară s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) și (3) C. pen. și reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, aplicare dispozițiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În motivarea tezei de achitare, s-a susținut că probatoriul administrat în faza de judecată în primă instanță nu confirmă vinovăția inculpatului, soluția de condamnare bazându-se exclusiv pe declarațiile martorilor din faza de urmărire penală, deși aceștia au revenit în faza de judecată asupra declarațiilor anterioare, martorii O.C. și G.D.I. relatând în fața instanței că au fost amenințați de lucrătorii de poliție cu amendă pentru a da declarații necorespunzătoare adevărului la urmărirea penală, fiind obligați practic să transcrie în propriile declarații de martori, declarația părții vătămate.

În ce privește martorul B.D., acesta a revenit justificat asupra declarațiilor date la urmărirea penală, relatând că declarația din faza de urmărire penală nu corespunde adevărului, fiind dată la promisiunea lucrătorilor de poliție că îi vor găsi un loc de muncă și totodată sub amenințare, întrucât mai fusese cercetat într-un dosar penal.

În ce privește pe martora M.A., aceasta a susținut că la urmărirea penală nu a dat nicio declarație și practic nu și-a recunoscut semnătura de pe declarația din faza de urmărire penală, astfel că în mod greșit instanța de fond a ținut cont de această probă.

În consecință, s-a susținut că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului, deși probele administrate în faza de judecată infirmă probele administrate în faza de urmărire penală și alte probe directe de vinovăție nu există.

În susținerea tezei de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) și (3) C. pen., s-a motivat că în lipsa unei probe științifice care să confirme existența infracțiunii de viol, în condițiile în care nu a fost recoltat de pe hainele părții vătămate și ale inculpatului lichid seminal pentru a se efectua un raport de expertiză ADN, singura încadrare juridică ce ar putea subzista în cauză, este infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) și (3) C. pen.

În apelul inculpatului au fost de asemenea invocate critici sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, arătându-se că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea aspră, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, care are un loc de muncă stabil, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar până în prezent a avut o bună conduită, scopul pedepsei putând fi realizat prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În faza de apel a fost audiat inculpatul și partea vătămată, aceasta fiind audiată în prezența reprezentantului legal și a unui consilier de la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost audiați martorii O.C., G.D.I., B.D. și S.M. și de asemenea a fost solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți listingul convorbirilor telefonice aflate pe suportul optic la care s-a făcut referire în rechizitoriu, acesta fiind înaintat la dosar la data de 06 noiembrie 2012.

Inculpatul a depus la dosar înscrisuri extrajudiciare, respectiv declarații ale unor persoane care își exprimă punctul de vedere privitor la fapta de care este acuzat inculpatul, în sensul susținerii nevinovăției acestuia, susținând că în prezența lor partea vătămată ar fi declarat că cele relatate la urmărirea penală și instanța de judecată în legătură cu faptul că ar fi fost violată de inculpat, nu sunt reale, note scrise privind înregistrări audio-video reprezentând convorbiri purtate de mama inculpatului cu partea vătămată din cauză și de asemenea cu martorii minori în care aceștia relatează aspecte referitoare la fapta pentru care este judecat inculpatul fiind atașate și suporturile optice conținând înregistrările audio-video. Totodată, au fost depuse la dosar planșe foto și suport optic reprezentând imagini capturate de la camerele video de la benzinăria L. pentru a se face dovada vestimentației inculpatului din data faptei.

Cu ocazia dezbaterilor inculpatul a precizat în prezența apărătorilor că nu mai solicită administrarea altor probe în apel, instanța de apel constatând de asemenea că nu mai este necesară și utilă cauzei administrarea altor probe, situația de fapt fiind lămurită pe baza probelor administrate până în acest moment.

Examinând hotărârea atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul parchetului este întemeiat iar apelul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt, s-a constatat că aceasta a fost corect reținută de prima instanță, fiind corect reținut că în data de 28 februarie 2012, în jurul orei 1530 - 1600 partea vătămată R.M.O., în vârstă de 11 ani, se juca împreună cu G.D.I., în vârstă de 10 ani, și cu O.C., de 12 ani, în curtea Cantinei sociale, situată în spatele Casei de Cultură din Orșova, în apropierea magazinului de piese auto, aparținând SC L.M.C. SRL, și, în aceste împrejurări, inculpatul C.A.F. i-a trimis pe G.D.I. și O.C. să-i cumpere o sticlă de suc de la Stația P., acesta rămânând doar cu minora R.M.O. În aceste condiții, inculpatul a introdus-o cu forța pe partea vătămată în magazin, asigurând ușa magazinului pe interior cu un zăvor, și i-a cerut minorei R.M.O. să întrețină cu el relații sexuale orale. Întrucât partea vătămată R.O.M. a început să țipe, inculpatul i-a pus un scotch la gură. După puțin timp, i-a luat scotch-ul de la gură, s-a dezbrăcat, din buzunarul pantalonului a scos un prezervativ, după care, a obligat-o pe minoră să întrețină cu el raport sexual oral.

Criticile formulate de inculpat referitoare la reținerea vinovăției sale au fost apreciate nefondate, Curtea de apel apreciind că vinovăția inculpatului este deplin dovedită cu probele administrate la urmărirea penală, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorei R.C.P. la urmărirea penală și instanța de fond, declarația martorului B.C.; raportul încheiat de același martor, la data de 08 martie 2012; procesul-verbal încheiat cu privire la listingul telefonic al inculpatului C.A.F., listingul telefonic fiind înaintat la instanța de apel și atașat la dosar urmare a solicitării instanței din data de 15 noiembrie 2012, declarațiile martorilor O.C., M.A., B.D. și G.D.I. din faza de urmărire penală, care se coroborează parțial cu declarațiile martorilor O.C. și G.D.I., audiați la instanța de fond și apel, care, deși au revenit asupra declarațiilor din faza de urmărire penală, au menținut totuși unele aspecte, referitoare la împrejurarea că partea vătămată a relatat martorului G. că inculpatul "a făcut prostii cu ea" relatând totodată aspecte referitoare la o sumă de bani pe care partea vătămată ar fi avut-o asupra ei cu această ocazie, toate acestea coroborându-se și cu declarația martorului S.M. audiat la instanța de apel care a arătat, de asemenea, că partea vătămată le-a relatat minorilor O.C. și G.D.I. că inculpatul a obligat-o să întrețină cu el raport sexual oral și i-a înmânat 10 RON.

În ce privește aprecierea probelor în procesul penal, Curtea de apel a făcut referiri la jurisprudența constantă care a statuat în sensul că, instanța este îndrituită în cazul unor nepotriviri sau contradicții să aprecieze fiecare declarație în contextul tuturor probelor cu care e necesar să se coroboreze și să rețină motivat, ca exprimând adevărul numai unele dintre acestea, iar, în cazul unor declarații succesive, că retractarea totală sau parțială ori modificarea declarației anterioare, nu este de natură prin ea însăși să înlăture acea declarație, deoarece aceasta ar însemna a lipsi de eficiență probe administrate în mod legal și a se ajunge la încălcarea principiului de bază al procesului penal, acela al aflării adevărului. S-a arătat că, instanța poate să înlăture total sau parțial o declarație anterioară asupra căreia o persoană a revenit, dar numai dacă retractarea sau modificarea este temeinic motivată cu date, elemente și împrejurări de natură a forma convingerea că exprimă adevărul și deci că relatările anterioare nu exprimă realitatea.

Curtea a apreciat că această din urmă situație nu poate fi reținută în cauză, întrucât, modificarea de către martorii G.D.I. și O.C. a declarațiilor din faza de urmărire penală nu este temeinic justificată cu date, elemente, împrejurări de natură să formeze convingerea că exprimă realitatea și deci că relatările anterioare nu sunt adevărate.

Astfel, martorul O.C. a declarat la instanța de fond că în data respectivă l-a văzut pe inculpat numai de dimineață, la magazin, susținând că nu își menține declarația dată la urmărirea penală întrucât aceasta a fost dată la presiunea lucrătorilor de poliție care l-au amenințat cu amendă în cuantum de 500 RON.

În mod corect instanța de fond nu a avut în vedere această depoziție a martorului, având în vedere că este în contradicție atât cu celelalte probe administrate la urmărirea penală, dar și cu declarația martorului G.D.I., din faza de judecată, care, a relatat la instanța de fond că în ziua respectivă, s-au întâlnit cu inculpatul înjurai orei 1600, când s-a aflat împreună cu martorul O. și cu partea vătămată în apropierea magazinului inculpatului iar acesta le-a dat 6 RON să îi cumpere suc; A mai precizat martorul că după ce i-au dat sucul inculpatului acesta i-a servit și pe ei, iar ulterior a văzut că partea vătămată avea asupra ei 10 RON, aceasta spunând că i-ar fi găsit. A mai precizat că l-a văzut la magazin și pe martorul B.D.

Fiind audiat și în faza de apel, martorul O.C. a revenit parțial asupra declarației date la urmărirea penală, însă cu o altă justificare, de această dată susținând că lucrătorul de poliție i-ar fi promis o sumă de bani pentru a da declarație în sensul cerut de acesta, Curtea observând că această depoziție este în contradicție cu declarația dată la instanța de fond, în care a arătat că polițistul a amenințat că îl amendează, dar este în contradicție și cu declarația mamei sale M.A., audiată la instanța de fond, care a relatat că în calitate de reprezentant legal l-a asistat pe fiul său minor O.C., când acesta a dat declarație la poliție iar acesta nu a fost amenințat în vreun fel de către lucrătorii de poliție care i-au spus fiului său să declare ceea ce știe.

Martorul a menținut însă anumite aspecte esențiale din declarațiile anterioare, susținând că a văzut-o pe partea vătămată fugind și aceasta i-a spus că băiatul de la magazin i-a dat 10 RON, aceasta fugind cu banii "ca să cumpere numai pentru ea".

Martorul G.D.I. audiat la instanța de apel, a revenit de asemenea asupra declarației date la urmărirea penală, susținând că a fost amenințat cu amendă de către lucrătorul de poliție, însă a menținut anumite aspecte esențiale din declarația dată la urmărirea penală și anume faptul că partea vătămată i-a povestit că inculpatul "a făcut prostii cu ea".

Martorul B.D., audiat la instanța de fond și apel a revenit de asemenea asupra declarației date la urmărirea penală, susținând că declarația dată la urmărirea penală a fost dată la presiunea organelor de poliție. În declarațiile date la instanța de fond și apel a relatat că în ziua respectivă nu s-a întâlnit cu martorii O. și G. și nici cu partea vătămată, fiind astfel în contradicție nu numai cu probele administrate la urmărirea penală, dar chiar și cu declarația martorului G.D.I. din faza de judecată la instanța de fond care a relatat că l-a văzut la magazinul inculpatului și pe martorul B.D. în ziua respectivă.

Având în vedere toate aceste nepotriviri și contradicții între depozițiile martorilor din faza de judecată la instanța de fond și apel, precum și faptul că martorii nu au o justificare plauzibilă pentru care și-au modificat declarațiile date la urmărirea penală, în prezența reprezentanților legali, văzând și dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, Curtea a apreciat că se impune a fi avute în vedere numai declarațiile date de acești martori la urmărirea penală, care se coroborează cu celelalte probe administrate la urmărire penală, precum și cu declarațiile martorului S.M. din faza de apel, cu declarațiile martorei R.C.P. la urmărirea penală și instanța de fond, procesul-verbal încheiat cu privire la listingul telefonic al inculpatului C.A.F., listingul telefonic fiind înaintat la dosar, la solicitarea instanței de apel, fiind dovedit astfel că inculpatul a fost apelat în acea dată la ora 0440, de martorul B.D., acesta coroborându-se cu depoziția martorului B.D. din faza de urmărire penală în care a relatat că a bătut în ușa magazinului inculpatului, însă inculpatul nu i-a răspuns deși și-a dat seama că inculpatul este, înăuntru pentru că ușa era închisă pe interior și martorii minori îi spuseseră că inculpatul este înăuntru cu o fată. Martorul a mai declarat că a mers în camera lui, situată în apropiere, în incinta Casei de Cultură, l-a sunat pe inculpat pe telefonul mobil și l-a întrebat dacă "se dă la puștoaică", acesta răspunzându-i negativ.

Curtea de apel a sesizat o încercare a martorilor în faza de judecată de a denatura adevărul în scopul de a-l ajuta pe inculpat să se sustragă răspunderii penale, însă depozițiile acestora din faza de judecată nu se coroborează între ele și sunt de asemenea contradictorii de la o fază procesuală la alta, astfel că nu au putut fi reținute ca exprimând adevărul, urmând ca în baza principiului liberei aprecieri a probelor să se dea eficiență depozițiilor din faza de urmărire penală. S-a arătat că, retractarea declarațiilor anterioare, cu motivarea generică în sensul că au fost amenințați de lucrătorii de poliție, deși nu au fost formulate plângeri pe parcursul urmăririi penale în legătură cu modul de desfășurare a urmăririi penale, nu poate constitui temei pentru a fi înlăturate din contextul probator declarațiile martorilor din faza de urmărire penală.

În ce privește depoziția martorei M.A., s-a constatat că, la urmărirea penală, martora a declarat că a aflat de la fiul său, G.D.I. că partea vătămată a fost violată de către inculpat, fiind obligată de acesta să întrețină un raport sexual oral, aspecte pe care ea personal i le-a comunicat mamei părții vătămate.

În faza de judecată la instanța de fond, martora a revenit asupra acestei declarații, susținând că nu a avut nicio discuție cu mama părții vătămate în legătură cu fapta de care este acuzat inculpatul și a aflat despre acest lucru abia cu ocazia audierii fiului său la poliție, susținând că semnătura de pe declarația aflată la urmărirea penală nu îi aparține.

Curtea a apreciat că această declarație din faza de judecată a martorei este neverosimilă, în condițiile în care martora a fost prezentă la urmărirea penală și cu ocazia audierii fiului său minor în calitate de martor, pe care l-a asistat în calitate de reprezentant legal, iar cu această ocazie și nici ulterior nu a semnalat nereguli în legătură cu ancheta desfășurată.

În ceea ce privește declarațiile martorilor S.F.I., M.D.D. și P.D., s-a arătat că în mod corect instanța de fond nu a ținut cont de depozițiile acestora, având în vedere relațiile de prietenie existente între aceștia, și faptul că depozițiile acestor martori sunt infirmate de restul probelor administrate, prezentate anterior.

Referitor la depozițiile martorelor P.G. și P.I., instanța de apel a apreciat că depozițiile acestora nu sunt relevante în cauza întrucât nu cunosc în mod direct nimic în legătură cu fapta pentru care este judecat inculpatul, bazându-se exclusiv pe cele relatate de inculpat în legătură cu programul pe care l-ar fi avut în acea zi, iar celelalte aspecte relatate privitoare la discuții pe care le-au purtat ulterior cu martorii în proces, în cursul cărora martorii ar fi susținut că inculpatul este nevinovat, nu sunt elocvente, în condițiile în care martorii au fost audiați nemijlocit de instanță, depozițiile acestor martore fiind în mod evident subiective, date fiind relațiile cu inculpatul, respectiv martora P.I. era concubina inculpatului iar martora P.G. este mama acesteia.

În ce privește declarațiile inculpatului date pe tot parcursul procesului penal, s-a observat că acestea sunt contradictorii și nesusținute de celelalte probe administrate.

La aprecierea declarațiilor inculpatului au fost avute în vedere dispozițiile art. 69 C. proc. pen., conform căruia, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, iar în speță, faptele și împrejurările ce au rezultat din ansamblul probelor administrate sunt în sensul reținut de instanța de fond astfel cum s-a arătat anterior.

Astfel, inculpatul nu a recunoscut niciodată comiterea faptei dar a recunoscut cel puțin în prima declarație dată la urmărirea penală că s-a întâlnit în ziua respectivă cu martorii minori O. și G., declarând că, în data de 28 februarie 2012, în timp ce se afla singur în magazin, s-a întâlnit cu martorii minori G.D.I. și O.C., pe care i-a trimis să îi cumpere mâncare și suc, iar după ce aceștia i-au cumpărat aceste lucruri, cei doi martori au plecat. A precizat că, în acea zi, pe partea vătămată nu a văzut-o. Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, și-a schimbat această declarație susținând că, în data de 28 februarie 2012, nu s-a întâlnit nici cu partea vătămată dar nici cu martorii minori G.D.I. și O.C., precizând totodată că pe martorul B.D. l-a văzut numai în dimineața acelei zile, în jurul orei 1000, după care nu s-a mai întâlnit cu acesta în acea zi și nici nu au avut vreo discuție telefonică în ziua respectivă cu acest martor.

În declarația aflată la dos. urm. pen., inculpatul a susținut că, în data de 28 februarie 2012, nu s-a întâlnit cu partea vătămată și nici cu cei doi martori minori, precizând că s-a aflat la magazin împreună cu colegul său de serviciu, martorul P.P., până la ora 1600, după care a plecat împreună cu martorul S.F.I la un restaurant din apropiere, unde a rămas până la ora 1700 și apoi a plecat la domiciliul prietenei sale P.I.

În declarația dată la instanța de fond inculpatul a revenit parțial și asupra acestei ultime declarații date la urmărirea penală, relatând că este totuși posibil ca în data de 28 februarie 2012 martorul B.D. să îl fi apelat la telefonul mobil.

S-a observat astfel că declarațiile inculpatului date pe tot parcursul procesului penal sunt contradictorii și de asemenea nu sunt susținute de celelalte probe administrate.

Deși inculpatul a susținut că după ora 1700 a rămas în magazin vânzătorul P.P. și, după această oră, până la ora 1800, au fost efectuate încasări, în realitate, din chiar înscrisurile depuse la dosar de inculpat, Curtea a constatat că nu rezultă încasări decât până la ora 1600. Totodată, din înscrisul aflat la dosarul instanței de fond a rezultat că raportul zilnic al încasărilor în data de 28 februarie 2012 s-a încheiat la ora 16:00:07. În plus, martorul P.P. a relatat că la ora 1700 a plecat din magazin.

În consecință, Curtea de apel a reținut că, din coroborarea depozițiilor martorului P.P., cu notările tehnicianului care a semnalat o eroare de 30 de minute la casa de marcat și înscrisurile depuse de inculpat la dosar referitor la situația încasărilor, a rezultat că, după ora 1530 sau 1630 (conform raportului zilnic al încasărilor) vânzătorul P.P. a plecat din magazin, inculpatul a rămas singur (lucru deloc neobișnuit, dat fiind că inculpatul este fiul patronilor acelui magazin).

Inculpatul a susținut constant că partea vătămată a formulat plângerea cu unicul scop de a obține beneficii materiale, însă și partea vătămată a declarat la rândul său că o persoană din anturajul inculpatului a oferit familiei sale mașini și bani, pentru a-și retracta declarațiile.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că este greu de crezut că partea vătămată, minoră, în vârstă de numai 11 ani s-ar fi expus singură unei situații înjositoare numai pentru a obține o sumă de bani, această ipoteză nefiind credibilă cu atât mai mult cu cât rezultă din probele administrate că partea vătămată nu a povestit nimic nici chiar părinților săi despre cele întâmplate, decât după ce mama ei a aflat despre cele întâmplate de la unul dintre copiii care a perceput direct cele întâmplate, respectiv de la martora M.A. În plus, declarațiile părții vătămate au fost constante pe tot parcursul procesului penal, spre deosebire de declarațiile inculpatului, care au fost modificate nejustificat pe parcursul procesului penal, iar din raportul psihologic aflat la dosarul instanței de fond, care se coroborează cu raportul psihologic efectuat pe parcursul judecății în apel, rezultă că partea vătămată a fost afectată de cele întâmplate și necesită consiliere psihologică.

În ședința publică din data de 20 septembrie 2012 la instanța de apel, la solicitarea procurorului de ședință a fost pusă în discuție efectuarea unei constatări tehnico-științifice privind detecția psihologică a comportamentului simulat pentru inculpat. Deși acesta a declarat inițial în ședință publică, în prezența apărătorului că este de acord cu efectuarea testului, ulterior, după ce s-au efectuat de instanță toate demersurile necesare pentru a se asigura prezența inculpatului alături de apărător la IPJ Argeș Serviciul Criminalistic în vederea efectuării testului poligraf, inculpatul a refuzat susținând că nu s-a prezentat apărătorul său (proces-verbal de refuz al examinării, dosar instanță de apel), în timp ce apărătorul acestuia, fiind înștiințat prin notă telefonică de către grefierul de ședință să se prezinte alături de inculpat pentru efectuarea testului, a învederat că inculpatul refuză să efectueze testul pentru că are probleme de sănătate, aspect care rezultă din nota telefonică efectuată de grefierul de ședință cu apărătorul ales al inculpatului (dos. inst. de apel). Fiind interpelat de instanță, la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2012, inculpatul a refuzat expres efectuarea testului poligraf, susținând că a luat cunoștință de întrebările care îi vor fi adresate, iar alături de întrebările relevante fixate de instanță urmează să îi fie adresate întrebări personale, care țin de viața sa intimă, întrebări la care nu este de acord să răspundă.

Instanța de apel a arătat că, deși efectuarea constatării tehnice privind detectarea comportamentului simulat nu constituie probă în procesul penal, trebuie totuși avut în vedere că inculpatul a refuzat fără o justificare plauzibilă să se supună efectuării acestui test, după ce în prealabil consimțise la efectuarea lui.

În susținerea tezei de achitare, inculpatul a depus la dosar note scrise și suporturi optice conținând înregistrări audio video din mediul ambiental, reprezentând discuțiile purtate între mama inculpatului și partea vătămată în legătură cu fapta pentru care este cercetat inculpatul, discuții în cuprinsul cărora partea vătămată afirmă că nu a fost violată de inculpat dar a fost obligată de mama ei să depună plângere la poliție și să dea declarații în sensul că ar fi fost violată, precum și un tabel semnat de mai multe persoane care afirmă că ar fi asistat la discuții avute cu partea vătămată, ulterior faptei în care aceasta ar fi afirmat că nu sunt reale declarațiile date până în acel moment la organele judiciare în sensul că ar fi fost violată.

Curtea de apel a apreciat că acestea nu pot fi reținute ca probe concludente pentru dovedirea nevinovăției inculpatului, în condițiile în care sunt contestate de partea vătămată, care, fiind audiată de instanța de apel, inclusiv cu privire la aceste înregistrări audio-video, a relatat că, într-adevăr, a avut aceste discuții cu mama inculpatului, însă acestea nu exprimă adevărul, și se datorează stării de frică ce i-a fost creată datorită presiunilor exercitate de aceasta, în condițiile în care mama inculpatului a urmărit-o în permanență, ulterior depunerii plângerii, solicitându-i să spună că inculpatul nu i-a făcut nimic. De asemenea, partea vătămată a mai relatat că martorul S.M. i-a solicitat să își retracteze declarațiile și să declare că inculpatul nu a violat-o, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a-și petrece sărbătorile acasă, respectiv să fie eliberat din arest.

Instanța a constatat astfel că partea vătămată, a fost supusă unor presiuni psihice în scopul retractării declarațiilor, mama inculpatului efectuând practic o anchetă proprie neautorizată de organele judiciare, înregistrând audio-video, atât martorii minori din cauză cât și pe partea vătămată minoră, fără a fi prezent vreunul din părinții acestora sau alt reprezentant legal, fiind adresate întrebări sugestive și tendențioase, din partea mamei inculpatului și a altor persoane din anturajul său, rezultând din cuprinsul acestor înregistrări că mama inculpatului le reproșează în permanență atât părții vătămate cât și martorilor minori că inculpatul stă nevinovat în arest "Și ai văzut pe A. cum stă nevinovat acolo? Ai văzut? Tu ce părere ai?", "Dacă spuneți adevărul, poate să iasă A.", "A. de o săptămână nu mai este pe stradă, mă copii, mă.".

În aceste condiții, Curtea a apreciat că discuțiile purtate de martorii minori O.C., G.D.I., S.M. cu mama inculpatului, discuții înregistrate de aceasta audio și video și de asemenea discuțiile înregistrate în aceleași condiții de mama inculpatului purtate cu partea vătămată, nu pot constitui probe, întrucât nu pot forma convingerea instanței că cele relatate de minori în aceste împrejurări exprimă realitatea, aceasta cu atât mai mult cu cât au fost contestate cu ocazia audierii la instanța de apel.

În acest sens s-a arătat că partea vătămată, cu ocazia audierii în apel, a învederat că își menține toate declarațiile date anterior în cauză, în sensul că a întreținut raport sexual oral cu inculpatul, împotriva voinței sale iar martorii minori au fost de asemenea audiați nemijlocit de instanța de apel, neexistând niciun argument pentru a fi luate în considerare depozițiile extrajudiciare ale părții vătămate și ale martorilor în detrimentul celor din faza de judecată.

Planșele foto depuse la dosar de inculpat reprezentând imagini capturate de camerele de supraveghere de la benzinăria L., din data de 28 februarie 2012 referitoare la vestimentația inculpatului din ziua respectivă nu sunt relevante în cauză și nu pot constitui probe în susținerea nevinovăției sale, neavând importanță ce haine a purtat inculpatul în acea zi, în condițiile în care, fapta a fost reclamată după o săptămână de la comitere, atunci când părinții părții vătămate minore au aflat despre cele întâmplate de la mama unui dintre martorii minori din cauză, iar din declarația părții vătămate rezultă că inculpatul a avut prezervativ, pe care după consumarea actului l-a aruncat, nefiind deci posibilă efectuarea unui raport de expertiză ADN, iar partea vătămată a oferit detalii amănunțite numai în legătură cu lenjeria intimă a inculpatului nu și cu privire la celelalte haine pe care le-ar fi purtat în acea zi.

În ce privește încadrarea juridică a faptei, s-a reținut că inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) și (3) C. pen., pe motiv că probele administrate nu susțin încadrarea juridică de viol în lipsa unui raport de expertiză ADN. Criticile formulate sub acest aspect au fost de asemenea apreciate ca nefiind fondate, pentru următoarele considerente:

Pentru existența infracțiunii de corupție sexuală este necesar ca acțiunea inculpatului să se limiteze la simple acte cu caracter obscen comise în prezența părții vătămate, însă în speță, activitatea inculpatului nu s-a limitat nicidecum la asemenea acte ci, s-a dovedit că inculpatul a comis acte de intromisiune, încadrarea juridică justă fiind aceea stabilită de prima instanță, respectiv viol, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Totodată s-a arătat că, simpla împrejurare că în cauză nu a fost efectuat un raport de expertiză ADN, nu poate conduce la concluzia că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost prezentat anterior demonstrând că inculpatul a comis raport sexual oral cu partea vătămată și nu simple acte cu caracter obscen. Imposibilitatea efectuării unui raport de expertiză ADN, s-a datorat împrejurărilor în care fapta a fost comisă, dat fiind că inculpatul a purtat prezervativ, pe care l-a aruncat imediat după consumarea actului, iar fapta a fost reclamată de partea vătămată abia după o săptămână de la comitere.

Curtea a reținut că partea vătămată nu a consimțit la actul sexual împrejurare dovedită cu declarațiile pe care aceasta le-a dat în mod constant pe tot parcursul procesului penal, în care a arătat că inculpatul a amenințat-o cu un cuțit, i-a pus scotch la gură, după care i l-a dat jos și a obligat-o să întrețină raport sexual oral, această declarație coroborându-se cu depozițiile martorilor O. și G. audiați la urmărirea penală, care au relatat că au văzut-o pe partea vătămată roșie la față, aceasta relatând ulterior martorului G.D.I. că inculpatul a obligat-o să întrețină raport sexual oral și i-a dat 10 RON.

Instanța de apel a concluzionat că este evident că asupra părții vătămate a fost exercitată și o constrângere morală, având în vedere vârsta fragedă a părții vătămate (11 ani), împrejurările în care fapta a fost comisă, partea vătămată fiind încuiată de inculpat în magazin, fără a fi prezentă nicio altă persoană în interior, fiind redusă posibilitatea părții vătămate minore de a opune rezistență, aceasta neavând posibilitatea reală să părăsească magazinul de piese auto, întrucât ușa era asigurată pe interior cu un zăvor, așa cum reiese din declarația părții vătămate, dar și a martorilor audiați la urmărirea penală, O.C., care a relatat că a ascultat la ușa închisă, și B.D., care a declarat că a bătut cu pumnii și cu picioarele în ușă, cerându-i inculpatului să deschidă.

În aceste condiții, inculpatul profitând de starea materială precară a părții vătămate și de faptul că provenea dintr-o familie care nu manifesta un interes deosebit în supravegherea acesteia, după consumarea actului i-a înmânat părții vătămate suma de 10 RON, sperând în acest fel că partea vătămată nu va povesti nimănui cele întâmplate.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a constatat că pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată de instanța de fond, nu corespunde sub aspectul cuantumului scopului preventiv educativ al pedepsei, având în vedere gravitatea deosebită a faptei comise, urmările produse, respectiv consecințele deosebite în plan psihic și fizic, prin raportare la vârsta fragedă a părții vătămate, de numai 11 ani.

În consecință, având în vedere aceste aspect, dar și celelalte date pozitive care caracterizează persoana inculpatului, care provine dintr-o familie organizată, are studii superioare, un loc de muncă, beneficiază de suport afectiv din partea familiei, a avut o bună conduită anterior în societate, s-a concluzionat că, în mod corect au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, conform dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., însă tribunalul a acordat o prea mare eficiență acestor circumstanțe atenuante, prin raportare și la celelalte elemente prezentate anterior, Curtea apreciind că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., va fi realizat prin aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Pentru aceleași argumente arătate anterior, criticile formulate de inculpat referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei au fost apreciate ca nefondate.

S-a constatat că latura civilă a fost corect soluționată, fiind indiscutabil că partea vătămată a suferit traume de natură psihică prin abuzul sexual la care a fost supusă, aspect care rezultă și din raportul de evaluare psihologică întocmit în faza de apel care recomandă consiliere psihologică pentru partea vătămată și suport afectiv din partea familiei, suma de 25.000 RON fiind corect stabilită de instanța de fond, prin luarea în considerare a tuturor criteriilor de apreciere a prejudiciului moral încercat de partea civilă minoră.

Pentru toate considerentele expuse anterior, prin Decizia penală nr. 32 din 30 ianuarie 2013 Curtea de apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul parchetului, a desființat sentința penală în parte, în ce privește latura penală, și a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost respins ca nefondat apelul inculpatului C.A.F.

S-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului și s-a menținut starea de arest preventiv, Curtea arătând că temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare și nu s-au modificat, lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, nefiind oportună și justificată în acest moment dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, în raport de scopul măsurilor preventive, stadiul procesual și soluția pronunțată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 rap. la art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova și inculpatul C.A.F.

În motivarea recursului Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., susținând că în cauză s-a realizat o greșită individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, întrucât nu există elemente care să îl caracterizeze favorabil și care să poată fi valorificate conform art. 74 lit. a) C. pen., iar cea de-a doua critică a vizat cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care acestea a fost obligat de către instanța de apel, apreciindu-se că se impune majorarea sumei în raport de cheltuielile efective efectuate cu ocazia cercetării judecătorești în apel. Cu ocazia dezbaterilor, parchetul nu a mai susținut și cea de-a doua critică, referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare.

Recurentul inculpat C.A.F. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În susținerea acestui caz de casare s-a arătat că ambele hotărâri judecătorești pronunțate în cauză au făcut o analiză superficială a probatoriului administrat, care este apreciat ca incomplet și contradictoriu, impunându-se aplicarea principiului in dubio pro reo. S-a mai susținut că instanțele s-au întemeiat doar pe declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale, înlăturând depozițiile martorilor O., G. și B. din cursul cercetării judecătorești care au revenit asupra celor susținute în faza de urmărire penale. S-a apreciat că instanțele au interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, nesesizând inadvertențele existente între declarațiile martorilor sau lipsa de caracterului cert al probelor, care ar fi trebuit să împiedice crearea convingerii că fapta există.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, Înalta Curte dispunând amânarea pronunțării în acest scop, apărătorul ales al inculpatului a făcut o amplă analiză a materialului probator administrat, subliniind inadvertențele între declarațiile martorilor date pe parcursul întregului proces penal, apreciind că în condițiile în care în cauză este incident principiul in dubio pro reo.

Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, hotărârea fiind pronunțată anterior modificării dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul inculpatului C.A.F., astfel cum rezultă din criticile formulate, apărarea solicită, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., o reapreciere a materialului probator administrat în cauză, cu consecința achitării dându-se eficiență principiului in dubio pro reo.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare. Astfel cum instanța supremă a definit eroarea gravă de fapt prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, aceasta constă într-o greșită examinare a probelor administrate, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Înalta Curte constată că, ceea ce se invocă de către inculpat prin motivele de recurs, este greșita apreciere a materialului probator administrat, solicitându-se instanței de recurs să dea o nouă apreciere acestuia, în sensul de a înlătura declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale, să se dea relevanță depozițiilor din cursul cercetării judecătorești, sau, în raport de depozițiile contradictorii ale acestora, dubiul să fie interpretat în favoarea inculpatului. Or, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În cauză însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt niciun aspect esențial stabilit de instanța de fond sau de cea de apel care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, și, de altfel, nici apărarea nu invocă asemenea împrejurări. Punându-se în vedere apărării, cu ocazia dezbaterilor, să învedereze, în ce constă grava eroare de fapt, respectiv care sunt probele al căror conținut a fost denaturat, nu au fost învederate aspecte care să poată fi circumscrise cazului de casare analizat, accentuându-se și cu această ocazie solicitarea de reapreciere a materialului probator.

Starea de fapt ce a condus la pronunțarea și, ulterior, la menținerea soluției de condamnare a inculpatului este rezultatul analizei exhaustive a materialului probator administrat, ambele instanțe stabilind vinovăția inculpatului C.A.F. având în vedere declarațiile părții vătămate, declarațiile martorei R.C.P., declarația martorului B.C., raportul încheiat de același martor la data de 08 martie 2012; procesul-verbal încheiat cu privire la listingul telefonic al inculpatului C.A.F., listingul telefonic, declarațiile martorilor O.C., M.A., B.D. și G.D.I. din faza de urmărire penală, declarația martorului S.M., instanțele înlăturând motivat celelalte probe ce au fost administrate precum și apărările formulate de către inculpat.

Este adevărat că martorii O.C., M.A., B.D. și G.D.I., în faza cercetării judecătorești au revenit asupra declarațiilor date anterior. Înalta Curte constată însă că reținerea depozițiilor date în faza urmăririi penale nu a fost arbitrară, ci ea s-a fundamentat pe o analiză în detaliu a modului în care fiecare dintre susținerile martorilor se coroborau cu celelalte date care au rezultat din materialul probator administrat ambele instanțe, urmare a administrării nemijlocite a probelor, formându-și convingerea că depozițiile din faza cercetării judecătorești nu corespund adevărului, aceștia contrazicându-se atât între ei cât și de la o afirmație la alta, apărând astfel ca evidentă încercarea de a-l exonera de răspundere penală pe inculpat.

Concluzionând, Înalta Curte constată că reținerea vinovăției inculpatului este rezultatul unei analize detaliate a întregului material probator administrat, iar solicitarea inculpatului de reapreciere a acestora nu poate fi cenzurată din perspectiva cazului de casare invocat și nici a celorlalte cazuri reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, apreciind neîntemeiate criticile formulate și, nefiind incidente alte cazuri de casare care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. ar putea fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefondat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Nici motivul de recurs invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova, prin prisma cazului de casare prev. de art. art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu este întemeiat.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, instanța de apel punând în balanță atât natura și gravitatea faptei, cât și, pe de altă parte, datele care caracterizează favorabil persoana inculpatului, tânăr în vârstă de numai 21 de ani, student în anul al II-lea la facultatea de Asistență Socială din Arad, provenind dintr-o familie organizată, aflat la primul conflict cu legea penală, cunoscut cu un bun comportament în familie și societate anterior comiterii faptei (referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă tribunalul Mehedinți). Toate aceste date au fost în mod corect valorificate ca și circumstanțe atenuante judiciare în condițiile art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciind că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel este aptă să conducă la îndreptarea sa și la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. neimpunându-se majorarea acesteia.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că acesta nu a mai fost susținut de către parchet cu ocazia dezbaterilor, și oricum nu putea fi cenzurat prin prisma cazului de casare invocat, art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii), în condițiile în care nu se invocă o încălcare a unei dispoziții legale [art. 192 alin. (2) C. proc. pen. incident în cauză, dată fiind soluția de respingere a apelului inculpatului], ci se solicită o reapreciere a cuantumului cheltuielilor judiciare.

În raport de aceste considerente Înalta Curte va respinge și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul C.A.F., împotriva Deciziei penale nr. 32 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 3231/101/2012.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului intimat inculpat C.A.F. timpul reținerii și arestării preventive de la 07 martie 2012 la 27 iunie 2013.

Obligă recurentul intimat inculpat C.A.F. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2013.

Procesat de GGC - GV