Fraud conviction upheld but reduced to 2 years under new Penal Code; award cut to principal only.

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală s-a dispus:

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (1) și alin. (2) C. pen. a. interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă și a obligat pe inculpatul A.A. la plata sumelor de 1.601.226,97 euro și 11.643.083,68 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Banca L.R. SA.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a constatat că prin rechizitoriul nr. 39/P/2011 emis la data de 23 decembrie 2011 de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că inculpatul A.A., în calitate de asociat unic și director al SC A.G. SRL, prin folosirea unor documente scanate (scrisoare de bonitate și balanță de verificare) care conțineau date nereale, i-a indus în eroare pe reprezentanții Băncii L.R. SA determinându-i să încheie două contracte de credit și să-i acorde astfel sume importante de bani. A.A. nu intenționa să restituie sumele de bani obținute, urmărind să refinanțeze împrumutul acordat de Banca R.D. și să înlăture astfel ipoteca instituită asupra a două imobile, respectiv să-și continue activitatea cu o nouă societate comercială controlată printr-o persoană interpusă.

Baca L.R. SA urma să-și recupereze prejudiciul, în tot sau în parte, prin executarea silită a garanțiilor imobiliare, în măsura în care acest lucru era posibil. Cu privire la încheierea contractelor de credit, s-au reținut următoarele:

SC A.G. SRL are ca asociat unic pe A.A. și ca administrator pe soția acestuia, A.A.E.

La data de 27 mai 2010 între Banca L.R. SA și SC A.G. SRL a fost încheiat contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, contract care îi permitea celei din urmă societăți comerciale să ramburseze un credit de 1.378.660,64 euro „aflat în sold” la Banca R.D.

Suma obținută în baza contractului de credit ipotecar a fost folosită integral, prin transfer bancar, la rambursarea creditului amintit și la plata costurilor sale.

La aceeași dată între Banca L.R. SA și SC A.G. SRL a fost încheiat și contractul de linie de credit în valoare de 9.000.000 RON. Din această sumă, la data de 27 mai 2010, conform clauzelor contractuale, 7.138.206,73 RON au fost utilizați, prin transfer bancar, la rambursarea unui credit privind capitalul de lucru acordat tot de Banca R.D., iar la data de 31 mai 2010, cu 137.472 RON au fost achitate datoriile SC A.G. SRL față de Administrația Fondului pentru Mediu. În data de 31 mai 2010 suma de 1.734.321,27 RON a fost folosită pentru plata în favoarea unor furnizori din China a avansului privind achiziția de marfă.

Încheierea contractelor a fost negociată de către A.A., în calitate de asociat unic și director executiv. Faptul că A.A. a fost cel care a negociat și a gestionat relația cu reprezentanții Băncii L.R. SA a reieșit tot din declarația sa, dar și din declarația soției sale, A.A.E., precum și din declarația martorilor P.M. și T.C.T.

Încheierea contractelor de credit de către SC A.G. SRL cu Banca L.R. SA a avut la bază o hotărâre a administratorului unic A.A., contractele fiind semnate din partea societății comerciale de administratorul de drept, A.A.E.

Cu privire la constituirea garanțiilor, s-a arătat că:

Restituirea sumelor obținute în baza contractelor încheiate cu Banca L.R. SA a fost asigurată prin încheierea unor contracte de garanție reală imobiliară având ca obiect un teren intravilan în suprafață de 8452 mp situat în localitatea A., județul Ilfov și un „teren în suprafață de 14808 mp și construcții edificate pe acesta-depozit de scule și unelte (parter) și magazin prezentare produse și clădire administrativă (P+2E), situat tot în localitatea A., județul Ilfov”. Contractul de ipotecă a fost autentificat de Biroul Notarial Public I.L.V. din data de 27 mai 2010.

A mai fost constituită o garanție reală mobiliară asupra soldurilor conturilor curente deschise sau care urmau a fi deschise de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA și asupra „activelor curente prezente și viitoare ale societății, reprezentate de stocul net de marfa și creanțele de încasat”, așa cum sunt ele înregistrate în situațiile financiare ale societății, precum și asupra contractelor încheiate de client, înregistrate la Arhiva Electronică. în acest sens a fost încheiat și contractul de garanție reală mobiliară asupra universalității de bunuri mobile prezente și viitoare, din 27 mai 2010.

Soții A.A. și A.A.E. au avalizat două bilete la ordin care, de asemenea, urmau a constitui garanții privind rambursarea creditelor, cei doi devenind garanți personali.

Cele două imobile au constituit, alături de alte două imobile, garanții privind rambursarea creditelor obținute de la Banca R.D. Prin refmanțare SC A.G. SRL și-a scos de sub ipotecă două imobile, având o valoare de 622.200 euro și, respectiv, 670.600 euro și a rămas cu o sumă de bani cu care și-a plătit furnizorii de marfa din China.

Cu privire la scrisoarea de bonitate, s-a reținut:

Întrucât la analiza dosarului de credit al SC A.G. SRL reprezentanții Băncii L.R. SA, verificând informațiile înscrise în Centrala Riscurilor Bancare, Banca Națională a României, au identificat existența unor restanțe în valoare de 225.055 RON ale societății comerciale amintite față de Banca R.D. (împrejurare care împiedica, potrivit normelor interne, încheierea contractelor de credit), au solicitat inculpatului A.A. dovada achitării restanțelor.

După ce reprezentanții Băncii L.R. SA au luat legătura cu A.A. solicitându-i lămuriri cu privire la restanțele la plată și dovada amintită, acesta, la data de 18 mai 2010, a trimis de la adresa oficială de email a societății comerciale: o scrisoare de bonitate din 18 mai 2010, emisă de Banca R.D. în care se arăta: „Confirmăm prin prezenta că SC A.G. SRL (...) are deschis la unitatea noastră contul de disponibilități pentru activitatea curentă (...). Relația comercială dintre bancă și societate se desfășoară în condiții normale, SC A.G. SRL, având o conduită tranzacțională bună. Restanța aferentă lunii aprilie 2010 a fost achitată”.

Martora T.C.T. a declarat cu privire la acest aspect următoarele: „Tot în data de 18 mai 2010 am recepționat de la adresa de email a lui A.A. comunicată de acesta mie, mai multe documente scanate, între acestea aflându-se și o scrisoare de bonitate emisă de Banca R.D. care atesta între altele și achitarea ratelor restante la Banca R.D. pe luna aprilie 2010. La data de 27 mai 2010, după încheierea celor două contracte de credit și de garanție, conform practicii interne a băncii, am procedat din nou la verificarea bazelor de date obligatorii, printre care și Centrala Riscurilor Bancare. Cu această ocazie am constat că SC A.G. SRL încă figura cu o restanță la plată aferentă lunii aprilie 2010, dar întrucât aveam la dispoziție scrisoarea de bonitate din data de 18 mai 2010, emisă după actualizarea Centralei Riscului Bancar în data de 17 a fiecărei luni am considerat că se putea face plata fiind îndeplinite toate condițiile pentru acest lucru”.

E-mailul a fost trimis de la IP-ul de rețea X., rețea care este administrată de SC V.C. SRL. Prin adresa din 22 iulie 2011 SC V.C. SRL a comunicat faptul că SC A.G. SRL era clientul său pentru servicii de internet.

Adresa de email figurează și în documentele departamentului de comerț exterior din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri ca aparținând SC A.G. SRL. Că această adresă de email este folosită de reprezentanții SC A.G. SRL a reieșit din declarația inculpatului, precum și din declarația martorilor P.M. și P.M.A. Cei doi au confirmat și că, dacă scrisoarea de bonitate ar fi fost trimisă prin email către Banca L.R. SA de unul din cei trei sau patru angajați ai societății comerciale care utilizau adresa de e-mail amintită, acest lucru se putea petrece doar dacă A.A. o solicita.

Conform adresei din 16 mai 2011 a Băncii R.D. scrisoarea de bonitate amintită nu a fost emisă de această unitate bancară. Este atașată o copie a unei alte scrisori de bonitate emise pentru SC A.G. SRL în vederea obținerii unei refinanțări de la Banca O.T.P.

În adresa din 22 noiembrie 2011 a Băncii R.D. au fost indicate restanțele la plată la data refmanțării, adică 27 mai 2011. În aceste condiții Banca R.D. nu putea să confirme că SC A.G. SRL nu avea restanțe pentru luna aprilie 2010.

Prin adresa din 7 iulie 2011 Banca L.R. SA a comunicat faptul că „nu ar fi acordat creditele în condițiile în care solicitantul ar fi avut restanțe la Banca R.D. pentru luna aprilie 2010 sau ar fi cunoscut că acestea erau reeșalonate la începutul lunii mai 2010”. Una din explicațiile furnizate de Banca L.R. SA prin adresa din 1 august 2011 s-a referit la obligația respectării normei interne de creditare din 2006.

Cu privire la scrisoarea de bonitate inculpatul A.A. a declarat următoarele: „Doamna T.C.T. mi-a comunicat față în față, din câte îmi amintesc eu, că era nevoie de o dovadă privind achitarea restanțelor la Banca R.D., întrucât aceasta era o condiție la evaluare a dosarului de către reprezentanții Banca L.R. SA. Din câte îmi aduc aminte eu, doamna T.C.T. mi-a spus personal despre necesitatea obținerii dovezii amintite. Nu mai țin minte exact cum am intrat în posesia scrisorii de bonitate de la Banca R.D., dacă am ridicat-o personal sau dacă mi-a fost trimisă pe email. Nu știu de ce nu a fost înregistrată această scrisoare de bonitate la Banca R.D.; este posibil ca banca să fi dorit să-și obțină banii, să dorească să scape de mine, considerându-mă un client cu restanțe. Eu personal am cerut Băncii R.D. eliberarea scrisorii de bonitate trimisă ulterior prin email reprezentanților Băncii L.R. SA (...) Comunicarea actelor prin email a fost făcută de P.M., P.M.A. sau C.A.”. Prima declarație a lui A.A. are alte nuanțe: „Deși aveam restante înregistrate în Centrala Riscurilor Bancare, Banca L.R. SA a acceptat fără probleme acordarea creditului”.

Cu privire la dosarul de credit și balanța de verificare, s-au constatat:

Pentru obținerea finanțării se impunea constituirea dosarului de credit ce urma a fi supus analizei financiare. La dosarul de credit Banca L.R. SA a solicitat, între altele, și balanța de verificare.

A.A. a afirmat: actele necesare obținerii creditului: actele constitutive ale societății comerciale, certificatul de înregistrare, bilanțuri, balanțe (...) scrisoare de bonitate au fost trimise Băncii L.R. SA prin email, dar și înmânate de P.V. reprezentanților băncii”.

Martorul B.C. a susținut următoarele: „În data de 1 iulie 2010 (...) ne-am deplasat la depozitul SC A.G. SRL din localitatea A. (...). Am solicitat să ni se permită verificarea stocurilor și a balanței pe luna mai 2010 constatând ca societatea înregistrase o pierdere în acea lună de 0,7 milioane RON deși în luna martie, conform balanței ce ne fusese prezentată pentru contractarea creditelor, firma avusese un profit de 0,77 milioane RON. De asemenea existau neconcordanțe majore și cu privire la cifra de afaceri înregistrată pe luna mai, față de cea din martie. Una dintre cele două balanțe în mod cert nu era bună, întrucât cifra de afaceri până în luna mai nu avea cum să fie mai mică decât cea din luna martie, putând fi cel mult egală dacă nu se vindea nimic. I-am întrebat pe cei de la contabilitatea firmei de ce existau aceste diferențe și nu au putut să ne dea un răspuns”.

Analizând balanța de verificare pentru luna martie 2010 prezentată Băncii L.R. SA s-a constatat că în aceasta SC A.G. SRL apare cu un profit de 778.752,09 RON, marfă facturată, vândută (debit) de 1.995.530,97 RON și sume de bani încasate (credit) de 1.896.044,12 RON, precum și cu marfă în stoc (debit) de 8.605.478,25 RON.

De la lichidatorul judiciar a fost obținută balanța de verificare pentru luna martie 2010, aceasta fiind cea înregistrată în contabilitatea SC A.G. SRL. Datele cuprinse în aceasta nu sunt identice cu cele din balanța de verificare trimisă Băncii L.R. SA. Astfel SC A.G. SRL apare cu un profit de numai 16.625,10 RON, marfă facturată, vânduta (debit) de numai 823.826,43 RON și sume de bani încasate (credit) de 626.016,50 RON, precum și cu mai multă marfă în stoc (debit) de 9.963.203,35 RON.

Neconcordanțele privind sumele de bani efectiv încasate și profitul realizat nu acceptă nicio explicație, în opinia instanței, decât aceea că A.A. a urmărit să facă din SC A.G. SRL un client mai atractiv pentru Banca L.R. SA, prin înfățișarea unor documente financiar-contabile cu date nereale.

Cu privire la acest aspect martora M.D., contabila SC A.G. SRL a declarat următoarele: „balanța contabilă pe luna martie 2010 care mi-a fost arătată cu ocazia prezentei audieri, balanță în care profitul este 778,752.09 RON și rulajul de 66.597.691,15 RON, despre care am înțeles că a fost trimisă de firmă la Banca L.R. SA, declar că nu a fost întocmită de mine și nu am cunoștință despre persoana care a întocmit-o. De altfel balanța de verificare nu poartă semnătura mea. În schimb, cea de-a doua balanță care mi-a fost prezentată, respectiv cea cu un profit de 16.625,1 RON și un total rulaj de 51.907.779,31 RON, este cea întocmită și semnată de mine. Nu cunosc cine a falsificat datele din balanța care nu are semnătura mea însă din studierea ei constat ca a fost cineva care are cunoștințe bune de contabilitate, întrucât nu a modificat doar sumele care demonstrau profitabilitatea activității societății, ci și cifrele care se corelau cu cele legate de profitul firmei. Nu cred că C.A. avea cunoștințele necesare pentru a face acest lucru”.

După punerea la dispoziție a balanțelor de verificare și după explicarea de procuror a neconcordanțelor mai sus menționate, inculpatul A.A. a declarat: „Balanța de verificare prezentată de procuror și atașată la dosarul de credit prezentat Băncii L.R. SA a fost trimisă pe email de un angajat al SC A.G. SRL. Nu-mi amintesc exact despre ce angajat este vorba, însă acesta a luat documentul din contabilitate l-a scanat și l-a transmis prin email către reprezentanții Băncii L.R. SA. Această balanță de verificare a fost trimisă întrucât figura pe o listă de documente de care aveau nevoie reprezentanții Băncii L.R. SA pentru a aprecia dacă aprobau sau nu acordarea creditului, pentru analiza dosarului de credit. Nu-mi explic de ce doamna contabil nu-și asumă balanța de verificare”.

În ce privește scanarea și expedierea documentelor în numele SC A.G. SRL, martorul P.M. a declarat: „Soția mea răspundea la telefon, scana sau copia documente, le transmitea prin email sau fax la adresele, respectiv, la numerele de fax indicate de domnul A.A.”.

Verificările privind atașarea balanței contabile cu date nereale la un e-mail trimis Băncii L.R. SA de la adresa de e-mail: XX@yahoo.com sunt menționate într-un proces-verbal.

Faptul că la data depunerii dosarului de credit la Banca L.R. SA, inculpatul A.A. era conștient că nu avea cum să obțină finanțarea dorită invocând situația reală a societății comerciale și că nu avea cum să mai ramburseze banii reiese și din adresa din 11 mai 2009 trimisă Băncii R.D. de către SC A.G. SRL: „vă informăm că în contextul crizei economice care afectează întreg circuitul economic, criză care a dus la scăderea cifrei de afaceri pentru perioada ianuarie-aprilie 2009 cu 58% față de perioada similară a anului 2008, întâmpinăm dificultăți majore în desfășurarea activităților comerciale în parametri normali. Principalele cauze care au generat această situație dificilă sunt diminuarea încasărilor primite de la clienții noștri, înmulțirea problemelor cu recuperarea creanțelor (...) diminuarea cererii clienților pentru produsele noastre (...) s-a încercat și se încearcă valorificarea activelor firmei prin punerea în vânzare a sediului firmei (...). În aceste condiții de diminuare a încasărilor coroborată cu obligația rambursărilor convenite (...) întrevedem o consecință nefastă asupra activității comerciale a firmei (...)”.

Referitor la înființarea unei noi societăți comerciale, s-a precizat că:

Încă de la data de 31 mai 2010, după 3 zile de la obținerea unor importante sume de bani de la Banca L.R. SA și chiar în ziua în care SC A.G. SRL făcea plăți în favoarea furnizorilor din China s-au făcut și primele demersuri oficiale de înființare a unei noi societăți comerciale: SC A.G.I. SRL, având ca unic asociat și administrator pe A.M., nepoata lui A.A. și a soției sale, A.A.E.

La data de 31 mai 2010 a fost obținută dovada privind „disponibilitatea și rezervarea firmei” SC A.G.I. SRL, dovadă eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului București. La aceeași dată, a fost autentificată de Biroul Notarial Public G.I. o declarație dată de A.M. privind specimenul de semnătură.

Actul constitutiv al noii societăți comerciale a fost atestat la data de 1 iunie 2010, în condițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 republicată în aceleași condiții și la aceeași dată a fost atestat de avocat și contractul de comodat prin care A.A. a oferit cu titlu gratuit, pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 iunie 2010, noii societăți comerciale: SC A.G.I. SRL, folosința imobilului situat în comuna A., județul Ilfov, unde se afla un punct de lucru al SC A.G. SRL. La data de 10 iunie 2010, imobilul în care s-a stabilit sediul social al noii societăți comerciale a fost vândut lui A.M.D., fratele lui A.M. De altfel, cele două societății comerciale aveau același obiect principal de activitate, „comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire”.

Mai mult, și în cazul SC A.G.I. SRL, A.A. și A.A.E. au fost împuterniciți pentru efectuarea operațiunilor de cont curent.

În ciuda semnării contractului de comodat amintit, A.M. a declarat: „În ce privește sediul societății comerciale ce urma a fi înființată precizez că A.A. avea o datorie față de fratele meu A.M.D. și, în contul acestei datorii, i-a vândut o clădire cu terenul aferent. Contractul de comodat care a stat la baza declarării sediului social a fost încheiat de mine nu cu A.A., ci cu fratele meu A.M.D.”. Declarația atestă că nu ea s-a ocupat de înființarea societății comerciale și că este folosită ca paravan.

Din declarația lui A.M. s-a dedus, că la data semnării contractelor de credit dintre SC A.G. SRL și Banca L.R. SA sau, cel mult, până la 3 zile după acest moment, A.A. decisese deja încetarea activității societății comerciale: „în primăvara anului 2010 (martie-aprilie), am aflat de la unchiul meu A.A. că intenționa să se retragă din afacerile desfășurate cu SC A.G. SRL fără să-mi precizeze un motiv anume. Aflând acest lucru am considerat că se impunea să profit de împrejurare și să-mi deschid o afacere legată de vânzarea de articole de feronerie, sanitare, electrice, etc. I-am spus unchiului meu intenția de a-mi deschide o afacere și de a folosi pentru societatea comercială pe care urma să o înființez, o denumire asemănătoare denumirii societății comerciale al cărei asociat era el. A.A. a fost de acord cu denumirea societății comerciale de a cărei înființare urma să mă ocup eu și a fost de acord să preiau o parte din clienți și din furnizori (...). Denumirea societății comerciale înființate de mine este SC A.G.I. SRL.”.

Această împrejurare a venit să confirme că A.A. nu mai avea de gând să restituie banii luați de la Banca L.R. SA din profitul realizat de SC A.G. SRL din activități comerciale. Intrarea subită în faliment nu are o justificare economică.

S-a menționat și că din declarațiile persoanelor audiate în cauză reiese că prezența numitei A.M. în activitatea comercială a SC A.G.I. SRL. este una sporadică.

Tot martorei A.M. i-a fost vândută la data de 9 iulie 2010, marca „S.”, marcă sub care erau comercializate produsele SC A.G. SRL. La data de 12 iulie 2010, facturile de vânzare a mărcii au fost stornate. A.M. nu avea sumele de bani necesare pentru a începe afacerea dorită. Aceasta a declarat că a obținut circa 10.000 de euro de la frații ei și aproximativ 80.000 de euro de la părinți. În cazul din urmă banii sunt rezultatul vânzării unor terenuri nu se știe de unde.

Au fost făcute verificări la oficiile de carte funciară din mai multe județe din Moldova și nu s-a reușit identificarea terenurilor și a vânzărilor de care pomenea A.M.

Fiind audiată A.N., mama numitei A.M. a susținut că nu e vorba de vânzarea de terenuri, ci de faptul că soțul său a primit circa 1 miliard de ROL vechi pentru renunțarea la partea sa dintr-o moștenire, parte care însemna circa 3 ha de teren, din care 2 ha în extravilanul comunei C., județul Iași. A fost invocată situația financiară bună a familiei datorită veniturilor obținute din creșterea oilor. Această situație materială bună nu se regăsește în registrul agricol al comunei C., după cum rezultă din adresa din 23 august 2011 semnată de primarul comunei amintite.

În legăzută cu furnizorii de marfă din China, s-a precizat:

Organele de urmărire penală au procedat la evaluarea relațiilor comerciale dintre SC A.G. SRL și furnizorii de marfa din China plătiți cu o parte din banii primiți de la Banca L.R. SA, pentru cheltuieli de capital (circa 400.000 de euro).

S-a observat că SC A.G. SRL a cesionat în favoarea SC E.D.I.E. SRL creanțele față de furnizorii din China. Din cele 19 societăți din China către care s-au făcut plăti, 11 se regăsesc și în contractul de cesiune de creanță dintre SC A.G. SRL și SC E.D.I.E. SRL.

Cu privire la acest aspect A.A. a declarat următoarele: „Creanțele privind furnizorii din China au fost cesionate în iunie-iulie 2010, în favoarea SC E.D.I.E. SRL față de care SC A.G. SRL avea o datorie neachitată. Reprezentanții SC E.D.I.E. SRL nu au mai luat legătura cu mine să-mi reproșeze că nu și-au obținut marfa de la furnizorii din China plătiți de mine în numele SC A.G. SRL. Cred că totuși și-au obținut marfa, altfel aceștia veneau peste noi. Eu luam legătura cu I.T., ca reprezentantă a SC E.D.I.E. SRL. Pe I.T. o cunosc de vreo 5 ani, de la complexul D., unde avea un stand.”

Prima întrebare care se pune este de ce e vorba doar de 11 societăți comerciale. Răspunsul îl furnizează chiar A.A. care arată că o parte din banii trimiși în China au reprezentat rest de plată pentru marfa deja livrată, deși pe ordinele de plată externă depuse la Banca L.R. SA destinația indicată a banilor este următoarea: „avans marfa”. Inculpatul a declarat cu privire la acest aspect: „O parte din bani vizau stingerea unor datorii mai vechi, iar o parte a constituit avans pentru achiziția de marfă”.

SC A.G.I. SRL. a importat mărfuri de la 9 din cele 11 societăți comerciale la care se referă creanțele cesionate. Din cei 9 furnizori de marfă doar 2 au fost plătiți, așa cum rezultă din anexele la adresa din 24 iunie 2011. Plata este de 9,116 euro și a fost efectuată de A.A., împuternicit pentru operațiuni de cont. Aceeași împrejurare reiese și din anexa nr. 3 la procesul-verbal de control din 24 august 2011 al Gărzii Financiare, Comisariatul General.

Mărfurile din China n-au mai ajuns la SC E.D.I.E. SRL, care, după data de 1 mai 2010 nu a efectuat importuri, aspecte ce au rezultat din adresa din 4 octombrie 2011 a Autorității Naționale a Vămilor.

Au fost identificați clienții SC E.D.I.E. SRL în baza declarațiilor informative 394 aflate la dosarul fiscal pentru a verifica dacă au fost cesionate mai departe creanțele dobândite de la SC A.G. SRL și de la cine din China au efectuat importuri, eventualii terți beneficiari ai creanțelor.

Între clienții SC E.D.I.E. SRL se află și SC E.I. SRL, societate având ca unic asociat pe A.C., fratele inculpatului. Doar această societate comercială a efectuat importuri de o valoare nesemnificativă, de la unul din furnizorii trecuți în contractul de cesiune dintre SC A.G. SRL și SC E.D.I.E. SRL respectiv SC Z.J. SRL.

Marfa plătită de SC A.G. SRL nu a ajuns nici la SC E.D.I.E. SRL, nici la vreun client al acesteia. S-a considerat că sunt indicii temeinice că marfa a ajuns la noua societate comercială, SC A.G.I. SRL cesiunea de creanță (cesionar fiind SC E.D.I.E. SRL) a fost o diversiune.

Cele expuse vin să contureze reaua credință a inculpatului și intenția evidentă de a nu restitui banii din creditele obținute de la Banca L.R. SA, de a își continua afacerile cu o nouă societate comercială.

SC E.D.I.E. SRL, dar și alte societăți comerciale precum SC M.C. SRL sunt societăți fantomă, folosite doar pentru interpunere, uneori în mecanisme de evaziune fiscală.

SC E.D.I.E. SRL este o societate fantomă cu sediul social fictiv, stabilit la o adresa a unui apartament deținut în proprietate de A.G.A., un alt frate al inculpatului. Apartamentul a fost cumpărat de A.M.D., fratele lui A.M., cea care e administratorul de diept al SC A.G.I. SRL.

Din sesizarea din 10 septembrie 2010 a Gărzii Financiare, Comisariatul General a reieșit că SC A.G. SRL a încercat să obțină ilegal o rambursare de TVA invocând o achiziție fictivă intracomunitară, creanța față de o așa-zisă societate comercială din Italia fiind cedată apoi în favoarea SC E.D.I.E. SRL. Totodată a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive privind achiziția de materiale publicitare de la SC E.D.I.E. SRL, diminuându-și baza impozabilă.

Verificând achizițiile de mărfuri din China, Garda Financiară a descoperit că SC A.G.I. SRL și-a înregistrat în contabilitate drept cheltuieli, plățile făcute către SC M.C. SRL în baza unui contract de comision (comisionul perceput e de 30%!!!). Plățile vizează prestații efectuate de SC M.C. SRL în perioada iulie 2010-aprilie 2011. Numai că SC M.C. SRL s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului în 29 aprilie 2011. Prin urmare SC A.G.I. SRL și-a diminuat baza impozabilă, prejudiciul provocat bugetului de stat fiind de 156.419,76 RON.

SC M.C. SRL este o societate comercială având doi asociați care au fost angajați la SC A.G. SRL. Unul dintre ei, T.M.V. este angajat ca gestionar la SC A.G.I. SRL. SC M.C. SRL și SC E.D.I.E. SRL nu au angajați.

Referitor la ascunderea bunurilor urmăribile:

Prima rată modică, scadentă la data de 1 iunie 2010 nu a fost achitată, stocul de marfa al SC A.G. SRL a fost înstrăinat fără ca sumele de bani primite să fie rulate prin contul curent deschis la Leumi Bank. A.A. și A.A.E., de asemenea, și-au înstrăinat bunurile urmăribile. Cele expuse în continuare ilustrează, în opinia instanței, reaua-credință, intenția de fraudă.

În ceea ce privește, stocurile de marfă:

Banca L.R. SA avea un gaj general constituit asupra stocurilor de marfă. În cursul uneia din vizitele efectuate de reprezentanții Banca L.R. SA la depozitul de marfa al SC A.G. SRL au constatat că bunurile au fost vândute, sumele încasate din vânzare nefiind rulate prin conturile deschise de societatea comercială la Banca L.R. SA.

Legat de acest aspect inculpatul A.A. a declarat următoarele: „Cea mai mare parte din marfa aflată în stoc la SC A.G. SRL a fost returnată furnizorilor. Doar o mică parte din marfă a fost vândută. O parte din plăți au fost încasate prin contul deschis de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA, iar o altă parte nu a mai fost încasată prin conturile acestei unități bancare întrucât ne-ar fi fost reținută rata scadentă și nu am mai fi avut cu ce plăți salariile angajaților sau utilitățile. Aceste plăți au fost încasate de către SC A.G. SRL prin conturile deschise la Banca R.D.”.

Între societățile comerciale care au cumpărat marfa de la SC A.G. SRL sunt SC E.D.I.E. SRL și SC E.B.A. SRL.

Relativ la vânzările de bunuri către aceste două societăți comerciale, inculpatul a declarat: „facturile atașate la dosar vizează, în realitate, restituirea mărfurilor. Precizez că întrucât cumpărasem de la aceste două societăți comerciale marfa și aveam datorie la ele, fie le-am restituit unele produse, fie le-am vândut produse similare după care am procedat la compensarea creanțelor reciproce, întocmind procese-verbale. Acesta este și motivul pentru care sume de bani nu au fost rulate cu privire la aceste tranzacții, prin conturile deschise de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA”.

După verificarea facturile existente la dosar s-a constatat că, spre pildă, în data de 2 iulie 2011 sau 13 iulie 2011 SC E.D.I.E. SRL a achiziționat de la SC A.G. SRL importante cantități de produse pe care le-a vândut apoi, în aceeași zi, cu mult sub prețul de achiziție, la SC A.G.I. SRL. Mai mult, unele produse au fost transportate în aceeași zi, de aceeași persoană delegată, cu același autovehicul, de la SC A.G. SRL la SC E.D.I.E. SRL și apoi, de la această societate comercială, la SC A.G.I. SRL. În concluzie, așa-zisele vânzări succesive au reprezintat în realitate o mutare a stocului de marfa de la SC A.G. SRL la SC A.G.I. SRL.

De asemenea, cu privire la simularea vânzării autovehiculelor:

La data de 1 iulie 2010 SC A.G. SRL a vândut un număr de 12 autoutilitare marca M.M. și marca S.S., la prețuri modice, lui A.L., iar aceasta le-a vândut lui T.M.V., gestionarul care a fost angajat la SC A.G. SRL, iar acum este angajat la SC A.G.I. SRL, cu un salariu care nu depășește 2.000 RON. A.L. a redobândit cetățenia română prin repatriere, este născută în Republica Moldova, este casnică, nu are profesie și nici sursă de venit.

Prețul de vânzare și situația persoanelor care au dobândit succesiv autovehiculele ne îndreptățesc să credem că avem de a face cu o simulare, cu o încercare de a împiedica Banca LL.R. SA să treacă la vânzarea acestora în vederea recuperării prejudiciului.

În ceea ce privește, bunurile imobile:

După semnarea contractelor de credit cu Banca L.R. SA, soții A. au înstrăinat mai multe imobile în favoarea lui A.L. (casnică), A.M.D. (afin al lui A.A.), A.B., L.C. (un tehnician merciolog), D.M. (confecționer din S., județul Botoșani care a dorit să cumpere circa 500 de mp tocmai în tarlaua din comuna A., județul Ilfov), P.A.N. și SC O.F. SRL.

Numita A.L. nu a avut un loc de muncă cu forme legale, așa cum reiese din adresa din 25 mai 2011 a C.N.A.S. și nu a deținut cont bancar până la sfârșitul anului 2010, după cum rezultă din adresa A.N.A.F., D.G.T.I. din 4 mai 2011.

A.M.D. și A.B. au susținut că au făcut bani muncind în Italia în construcții, după cum spune primul: „la lopată”. Tot A.M.D. a susținut că în 3 ani a câștigat 140.000-150.000 de euro, cu un salariu de 1.000-2.000 de euro pe lună. În urma un calcul simplu s-a constatat că acesta ar fi trebuit să aibă un salariu de cel puțin 4.000 de euro pe lună, ca muncitor necalificat.

A.M.D. a pretins că o parte din cei 220.000 de euro cu care a achiziționat de la A.A. un depozit a primit-o de la părinții săi, care au vândut niște terenuri. E vorba de 60-70.000 de euro. Și A.M. a susținut că a primit circa 80.000 de euro de la părinții ei din vânzarea acelorași terenuri. Numai că A.B. a afirmat că părinții lor au încasat din vânzări de terenuri circa 20.000 de euro. A.N., mama celor trei a declarat că nu e vorba de vânzări de terenuri, ci de o renunțare la moștenire, iar suma primită fără nici un fel de document justificativ e de circa 1 miliard de ROL vechi. S-a apreciat că în cazul unora dintre vânzările de imobile se poate discuta de o simulație.

În legură cu prima rată:

O dovadă în plus a refuzului de a mai rambursa creditele acordate de Banca L.R. SA o reprezintă chiar neachitarea primei rate de o valoare neînsemnată, rată scadentă după 4 zile de la semnarea contractelor de credit.

Cu privire la acest aspect inculpatul a declarat următoarele: „în anul 2008 am cumpărat un teren în sectorul 4 București, teren cu care am garantat în anul 2009, un credit obținut de la Banca C. de către SC D.S. SRL, societate care aparținea unei cunoștințe, D.C. Acesta dorea să cumpere depozitul de marfă al SC A.G. SRL din comuna A. și mi-a plătit un avans, urmând să obțină o finanțare de la o bancă (parcă era vorba de Banca E. sau C.E.C.). Întrucât nu a reușit să obțină finanțarea s-a adresat apoi Băncii C., cerându-ne ajutorul pentru a-l sprijini prin constituirea unei garanții. Din câte îmi amintesc mi-a lăsat mie garanție niște file cec în alb. Întrucât D.C. nu a ridicat ipoteca instituită asupra imobilului din sectorul 4 București nu l-am mai putut vinde și nu am avut sumele de bani necesare, nici măcar pentru a plăti prima rată scadentă din creditele obținute de la Banca L.R. SA. Fiindcă eram amenințat de reprezentanții Banca L.R. SA că bagă SC A.G. SRL. în faliment m-am gândit să o trec în reorganizare, pentru a avea răgazul necesar efectuării demersurilor de vânzare a terenului pus garanție pentru SC D.S. SRL”.

Martorul B.C. și-a amintit lucrurile altfel, respectiv că banca făcea eforturi pentru a gândi soluții, iar A.A. era cel relaxat, dispus să lase societatea comercială, între timp golită de mărfuri și de alte elemente de patrimoniu, pentru a fi urmărită silit: „Vizita noastră a durat aproximativ 3 ore, în ultimele 10 minute apărând la firmă și A.A., care ne-a declarat pe un ton ironic și chiar zeflemitor că nu avea de unde să ne mai plătească ratele și că, din punctul său de vedere, eram liberi să facem ce credeam noi de cuviință. Noi ne dădeam de ceasul morții să găsim soluții, împreună cu reprezentanții societății, iar A.A. ne-a retezat-o, cu un aer relaxat și indiferent. M-a șocat că ne zâmbea tot timpul cât am discutat cu el, nepotrivit față de situația gravă cu care noi și el ne confruntam. Ne așteptam să fie măcar la fel de stresat ca și noi.

Având în vedere aceasta atitudine a sa nu am mai discutat altceva cu el. Deși noi i-am spus că venisem pentru a găsi în comun o soluție, el ne-a replicat că nu mai aveam ce soluție să găsim întrucât „asta e situația”.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a reținut, următoarea situație de fapt, conformă cu cea stabilită în actul, de sesizare:

La data de 27 mai 2010 între Bank L.R. SA și SC A.G. SRL (asociat unic inculpatul A.A. și administrator soția acestuia, A.A.E.) a fost încheiat contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, contract care îi permitea societății comerciale să ramburseze un credit de 1.378.660,64 euro „aflat în sold” la Banca R.D.

Suma obținută în baza contractului de credit ipotecar a fost folosită integral, prin transfer bancar, la rambursarea creditului amintit și la plata costurilor sale.

La aceeași dată, 27 mai 2010, între Bank L.R. SA și SC A.G. SRL a fost încheiat și contractul de linie de credit în valoare de 9.000.000 RON. Din această sumă, la data de 27 mai 2010, conform clauzelor contractuale, 7.138.206,73 RON au fost utilizați, prin transfer bancar, la rambursarea unui credit privind capitalul de lucru acordat tot de Banca R.D., iar la data de 31 mai 2010, cu 137.472 RON au fost achitate datoriile SC A.G. SRL față de Administrația Fondului pentru Mediu. În data de 31 mai 2010 suma de 1.734.321,27 RON a fost folosită pentru plata în favoarea unor furnizori din China a avansului privind achiziția de marfa.

Încheierea contractelor a fost negociată de inculpatul A.A., în calitate de asociat unic și director executiv, astfel cum rezultă din declarațiile acestuia, dar și din declarația soției sale, A.A.E., precum și din declarația martorilor P.M. și T.C.T.

Încheierea contractelor de credit de către SC A.G. SRL cu Banca L.R. SA are la bază o hotărâre a administratorului unic A.A., contractele fiind semnate din partea societății comerciale de administratorul de drept, A.A.E.

În vederea încheierii contractului de credit și obținerii finanțării s-a constituit dosar de credit ce urma a fi supus analizei financiare de către bancă. La dosarul de credit Banca L.R. SA a solicitat, între altele, dovada achitării ratei restante cu care SC A.G. SRL figura la Banca R.D. și balanța de verificare.

În declarațiile date, inculpatul A.A. a relatat că actele necesare obținerii creditului: actele constitutive ale societății comerciale, certificatul de înregistrare, bilanțuri, balanțe (...) scrisoare de bonitate au fost trimise Băncii L.R. SA prin email, dar și înmânate de P.V. reprezentanților băncii”.

Faptul că la data depunerii dosarului de credit la Banca L.R. SA, inculpatul A.A. era conștient că nu avea cum să obțină finanțarea dorită invocând situația reală a societății comerciale și că nu avea cum să mai ramburseze banii reiese și din adresa din 11 mai 2009 trimisă Băncii R.D. de către SC A.G. SRL: „vă informăm că în contextul crizei economice care afectează întreg circuitul economic, criză care a dus la scăderea cifrei de afaceri pentru perioada ianuarie-aprilie 2009 cu 58% față de perioada similară a anului 2008, întâmpinăm dificultăți majore în desfășurarea activităților comerciale în parametri normali. Principalele cauze care au generat această situație dificilă sunt diminuarea încasărilor primite de la de la clienții noștri, înmulțirea problemelor cu recuperarea creanțelor (...) diminuarea cererii clienților pentru produsele noastre (...) s-a încercat și se încearcă valorificarea activelor firmei prin punerea în vânzare a sediului firmei (...). În aceste condiții de diminuare a încasărilor coroborată cu obligația rambursărilor convenite (...) întrevedem o consecință nefastă asupra activității comerciale a firmei (...)”.

În atare situație, inculpatul A.A., pentru a fi sigur că va obține creditul dorit, a înaintat băncii o balanță cu date nereale.

Cu privire la scrisoarea de bonitate depusă la dosarul de creditare, Tribunalul a reținut următoarele:

La analiza dosarului de credit al SC A.G. SRL reprezentanții Băncii L.R. SA, verificând informațiile înscrise în Centrala Riscurilor Bancare, Băncii Naționale a României, au constatat existența unor restanțe în valoare de 225.055 RON ale societății comerciale amintite față de Banca R.D. (împrejurare care împiedica, potrivit normelor interne, încheierea contractelor de credit), astfel că au solicitat inculpatului A.A. dovada achitării acestor restanțe.

După ce reprezentanții Băncii L.R. SA au luat legătura cu A.A. solicitându-i lămuriri cu privire la restanțele la plată și dovada amintită, acesta, la data de 18 mai 2010, a trimis de la adresa oficială de email a societății comerciale: XX@yahoo.com o scrisoare de bonitate din 18 mai 2010, emisă de Banca R.D. în care se arăta: „Confirmăm prin prezenta că SC A.G. SRL (...) are deschis la unitatea noastră contul de disponibilități pentru activitatea curentă (...). Relația comercială dintre bancă și societate se desfășoară în condiții normale, SC A.G. SRL, având o conduită tranzacțională bună. Restanța aferentă lunii aprilie 2010 a fost achitată”.

Martora T.C.T. a declarat cu privire la acest aspect următoarele: „Tot în data de 18 mai 2010 am recepționat de la adresa de e-mail a lui A.A. comunicată de acesta mie, respectiv XX@yahoo.com, mai multe documente scanate, între acestea aflându-se și o scrisoare de bonitate emisă de Banca D.R. care atesta între altele și achitarea ratelor restante la Banca R.D. pe luna aprilie 2010. La data de 27 mai 2010, după încheierea celor două contracte de credit și de garanție, conform practicii interne a băncii, am procedat din nou la verificarea bazelor de date obligatorii, printre care și Centrala Riscurilor Bancare. Cu această ocazie am constat că SC A.G. SRL încă figura cu o restanță la plată aferentă lunii aprilie 2010, dar întrucât aveam la dispoziție scrisoarea de bonitate din data de 18 mai 2010, emisă după actualizarea Centralei Riscurilor Bancare în data de 17 a fiecărei luni am considerat că se putea face plata fiind îndeplinite toate condițiile pentru acest lucru”.

Că adresa de email este folosită de reprezentanții SC A.G. SRL reiese din declarația inculpatului, precum și din declarația martorilor P.M. și P.M.A. Cei doi au confirmat și că, dacă scrisoarea de bonitate ar fi fost trimisă prin e-mail către Banca L.R. SA de unul din cei trei sau patru angajați ai societății comerciale care utilizau adresa de e-mail amintită, acest lucru se putea petrece doar dacă A.A. o solicita.

Conform adresei din 16 mai 2011 a Băncii R.D. scrisoarea de bonitate amintită nu a fost emisă de această unitate bancară. Aceeași instituție a înaintat o copie a unei alte scrisori de bonitate emise pentru SC A.G. SRL în vederea obținerii unei refinanțări de la Banca O.T.P.

În adresa din 22 noiembrie 2011 a Băncii R.D. au fost indicate restanțele la plată la data refinanțării, adică 27 mai 2011. În aceste condiții Băncii R.D. nu putea să confirme că SC A.G. SRL nu avea restanțe pentru luna aprilie 2010. De asemenea, față de conținutul acestei adrese instanța nu a putut reține apărarea inculpatului în sensul că la momentul acordării creditului de către Banca L.R. SA nu avea nicio restanță față de Banca R.D.

Prin adresa din 7 iulie 2011 Banca L.R. SA a comunicat faptul că „nu ar fi acordat creditele în condițiile în care solicitantul ar fi avut restanțe la Banca R.D. pentru luna aprilie 2010 sau ar fi cunoscut că acestea erau reeșalonate la începutul lunii mai 2010”. Una din explicațiile furnizate de Banca L.R. SA prin adresa din 1 august 2011 se referea la obligația respectării normei interne de creditare.

Cu privire la scrisoarea de bonitate inculpatul A.A., inițial a arătat că „Deși aveam restante înregistrate în Centrala Riscurilor Bancare, Banca L.R. SA a acceptat fără probleme acordarea creditului” pentru ca apoi să arate: „Doamna T.C.T. mi-a comunicat față în față, din câte îmi amintesc eu, că era nevoie de o dovadă privind achitarea restanțelor la Banca R.D., întrucât aceasta era o condiție la evaluare a dosarului de către reprezentanții Băncii L.R. SA. Din câte îmi aduc aminte eu, doamna T.C.T. mi-a spus personal despre necesitatea obținerii dovezii amintite. Nu mai țin minte exact cum am intrat în posesia scrisorii de bonitate de la Banca R.D., dacă am ridicat-o personal sau dacă mi-a fost trimisă pe e-mail. Nu știu de ce nu a fost înregistrată această scrisoare de bonitate la Banca R.D.; este posibil ca banca să fi dorit să-și obțină banii, să dorească să scape de mine, considerându-mă un client cu restanțe. Eu personal am cerut Băncii R.D. eliberarea scrisorii de bonitate trimisă ulterior prin e-mail reprezentanților Băncii L.R. SA (...) Comunicarea actelor prin e-mail a fost făcută de P.M., P.M.A. sau C.A.” sau „Referitor la scrisoarea de bonitate, nu mai știu exact cum am primit-o de la Banca R.D., însă și aceasta a fost scanată și înaintată Băncii L.R. SA prin mail. Nu îmi explic de ce scrisoarea de bonitate înaintată de Banca R.D. nu figurează ca fiind emisă de această unitate bancară”.

S-a arătat că apărarea inculpatului în sensul că înscrisul intitulat „scrisoare de bonitate” nu este prevăzut de legislație, nici măcar de normele interne ale băncii ca un înscris esențial în acordarea unui credit, nu a putut fi reținută dat fiind faptul că una din condițiile de acordare a creditului, așa cum s-a arătat anterior, era ca societatea pe care o reprezenta inculpatul să nu aibă debite restante la alte unități bancare. Or, în această scrisoare de bonitate era menționată tocmai această împrejurare. Nici susținerea inculpatului în sensul că scrisoarea de bonitate nu produce efecte atât timp cât banca nu i-a solicitat-o, solicitându-i numai dovada achitării ratelor restante, nu a putut fi reținută, întrucât, indiferent ce denumire ar fi purtat înscrisul, acesta face dovada achitării restanțelor, exact ceea ce banca i-a solicitat pentru a putea acorda creditul.

Restituirea sumelor de bani obținute în baza contractelor încheiate cu Banca L.R. SA a fost asigurată prin încheierea unor contracte de garanție reală imobiliară având ca obiect un teren intravilan în suprafață de 8452 mp situat în A., județul Ilfov și un „teren în suprafață de 14808 mp și construcții edificate pe acesta, depozit de scule și unelte (parter) și magazin prezentare produse și clădire administrativă (P+2E), situat în A., județul Ilfov”. Contractul de ipotecă a fost autentificat de Biroul Notarial Public I.L.V. din 27 mai 2010.

După încheierea contractelor în data de 27 mai 2010, prima rată ce trebuia achitată băncii era scadentă la 4 zile după semnarea contractelor de credit, rată pe care inculpatul A.A. nu a achitat-o, deși a beneficiat și de o prelungire a termenului până la începutul lunii iulie 2010.

Cu privire la acest aspect inculpatul a declarat următoarele: „în anul 2008 am cumpărat un teren în sectorul 4 București, teren cu care am garantat în anul 2009, un credit obținut de la Banca C. de către SC D.S. SRL, societate care aparținea unei cunoștințe, D.C. Acesta dorea să cumpere depozitul de marfa al SC A.G. SRL din comuna A. și mi-a plătit un avans, urmând să obțină o finanțare de la o bancă (parcă era vorba de Banca E. sau C.E.C.). Întrucât nu a reușit să obțină finanțarea s-a adresat apoi Băncii C., cerându-ne ajutorul pentru a-l sprijini prin constituirea unei garanții. Din câte îmi amintesc mi-a lăsat mie garanție niște file cec în alb. Întrucât D.C. nu a ridicat ipoteca instituită asupra imobilului din sectorul 4 București nu l-am mai putut vinde și nu am avut sumele de bani necesare, nici măcar pentru a plăti prima rată scadentă din creditele obținute de la Banca L. Fiindcă eram amenințat de reprezentanții Băncii L.R. SA că bagă SC A.G. SRL în faliment m-am gândit să o trec în reorganizare, pentru a avea răgazul necesar efectuării demersurilor de vânzare a terenului pus garanție pentru SC D.S. SRL” și „Nu am achitat nici măcar prima rată, întrucât termenul a fost prea scurt, iar Leumi a introdus societatea în CIP. Deși între momentul acordării creditului și scadența primei rate au fost înstrăinate mai multe bunuri, nu am avut totuși bani să achit prima rată, întrucât am acoperit alte datorii.”

Martorul B.C., în declarațiile date, a arătat că banca făcea eforturi pentru a gândi soluții, iar inculpatul A.A. era cel relaxat, dispus să lase societatea comercială, între timp golită de mărfuri și de alte elemente de patrimoniu, pentru a fi urmărită silit: „Vizita noastră a durat aproximativ 3 ore, în ultimele 10 minute apărând la firmă și A.A., care ne-a declarat pe un ton ironic și chiar zeflemitor că nu avea de unde să ne mai plătească ratele și că, din punctul său de vedere, eram liberi să facem ce credeam noi de cuviință. Noi ne dădeam de ceasul morții să găsim soluții, împreună cu reprezentanții societății, iar A.A. ne-a retezat-o, cu un aer relaxat și indiferent. M-a șocat că ne zâmbea tot timpul cât am discutat cu el, nepotrivit față de situația gravă cu care noi și el ne confruntam. Ne așteptam să fie măcar la fel de stresat ca și noi. Având în vedere aceasta atitudine a sa nu am mai discutat altceva cu el. Deși noi i-am spus că venisem pentru a găsi în comun o soluție, el ne-a replicat că nu mai aveam ce soluție să găsim întrucât „asta e situația”.

În drept, tribunalul a constatat că fapta inculpatului A.A., de a induce în eroare reprezentanții Banca L.R. SA, prin utilizarea unor documente ce conțineau mențiuni nereale (scrisoarea de bonitate și balanța de verificare), deci prin manopere dolosive, cu ocazia încheierii contractelor de credit din data de 27 mai 2010, determinându-i să-i ofere sume de bani ce nu au fost restituite până în prezent, producând un prejudiciu de aproximativ 4.000.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.

Astfel, în speță, elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea inculpatului de a induce în eroare reprezentanții Băncii L.R. SA, cu ocazia încheierii contractelor de creditare din data de 27 mai 2010 [ce atrage incidența alin. (3) al art. 215 C. pen.], prin prezentarea unei situații financiare foarte bune a SC A.G. SRL, deși în realitate nu era așa, astfel cum s-a reținut la situația de fapt, cu ajutorul unor mijloace frauduloase [ce atrage incidența alin. (2) al art. 215 C. pen.], respectiv o balanță de verificare care conținea date nereale și o scrisoare de bonitate care figura a fi fost emisă de către Banca R.D., dar care, în realitate, nu a fost emisă de această unitate bancară.

Urmarea imediată a constat în pricinuirea unei pagube Băncii L.R. SA în cuantum de aproximativ 4.000.000 euro, reprezentând creditele acordate și costul acestora, valoare ce trage incidența alin. (5) al art. 215 C. pen.

Legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului (inducerea în eroare) și urmarea produsă (prejudiciul constând în valoarea creditului acordat și nerestituit și costurile acestuia) rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză și expuse anterior la prezentarea situației de fapt.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A.A. a acționat cu intenție directă astfel cum e definită de dispozițiile art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., în scopul obținerii unui folos material injust.

Intenția de a înșela rezultă, în opinia instanței, cu prisosință din împrejurările anterioare și ulterioare încheierii contractului de credit ce vor fi expuse în continuare.

Înainte de demararea demersurilor obținerii creditului de la Banca L.R. SA, respectiv în perioada martie-aprilie, inculpatul A.A. și-a exprimat dorința de a renunța la activitatea pe care o desfășura cu SC A.G. SRL, aspect ce a rezultat din declarațiile martorei A.M., nepoata soției inculpatului.

La data de 31 mai 2010, după 3 zile de la încheierea contractului de credit și obținerea unor importante sume de bani de la Banca L.R. SA și chiar în ziua în care SC A.G. SRL făcea plăți în favoarea furnizorilor din China s-au făcut și primele demersuri oficiale de înființare a unei noi societăți comerciale: SC A.G.I. SRL, având ca unic asociat și administrator pe A.M., nepoata soției inculpatului A.A.

La data de 31 mai 2010 a fost obținută dovada privind „disponibilitatea și rezervarea firmei SC A.G.I. SRL”, dovadă eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului București. La aceeași dată, a fost autentificată de Biroul Notarial Public G.I. o declarație dată de A.M. privind specimenul de semnătură.

Actul constitutiv al noii societăți comerciale a fost atestat la data de 1 iunie 2010, în condițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 republicată în aceleași condiții și la aceeași dată a fost atestat de avocat și contractul de comodat prin care A.A. a oferit cu titlu gratuit, pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 iunie 2010, noii societăți comerciale: SC A.G.I. SRL, folosința imobilului situat în comuna A., județul Ilfov, unde se afla un punct de lucru al SC A.G. SRL. La data de 10 iunie 2010, imobilul în care s-a stabilit sediul social al noii societăți comerciale a fost vândut lui A.M.D., fratele lui A.M. De altfel, cele două societății comerciale aveau același obiect principal de activitate, „comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire”.

Mai mult, și în cazul SC A.G.I. SRL, inculpatul A.A. și soția acestuia, A.A.E., au fost împuterniciți pentru efectuarea operațiunilor de cont curent.

Deși a semnat contractul de comodat anterior menționat, martora A.M. a declarat: „În ce privește sediul societății comerciale ce urma a fi înființată precizez că A.A. avea o datorie față de fratele meu A.M.D. și, în contul acestei datorii, i-a vândut o clădire cu terenul aferent. Contractul de comodat care a stat la baza declarării sediului social a fost încheiat de mine nu cu A.A., ci cu fratele meu A.M.D.”. Din această declarație se poate trage concluzia că nu ea s-a ocupat de înființarea societății comerciale.

Din declarațiile martorei A.M., așa cum s-a arătat și anterior, a rezultat împrejurarea că, la data semnării contractelor de credit dintre SC A.G. SRL și Banca L.R. SA sau, cel mult, până la 3 zile după acest moment, inculpatul A.A. decisese deja încetarea activității societății comerciale: „în primăvara anului 2010 (martie-aprilie), am aflat de la unchiul meu A.A. că intenționa să se retragă din afacerile desfășurate cu SC A.G. SRL fără să-mi precizeze un motiv anume. Aflând acest lucru am considerat că se impunea să profit de împrejurare și să-mi deschid o afacere legată de vânzarea de articole de feronerie, sanitare, electrice, etc. I-am spus unchiului meu intenția de a-mi deschide o afacere și de a folosi pentru societatea comercială pe care urma să o înființez, o denumire asemănătoare denumirii societății comerciale al cărei asociat era el. A.A. a fost de acord cu denumirea societății comerciale de a cărei înființare urma să mă ocup eu și a fost de acord să preiau o parte din clienți și din furnizori (...). Denumirea societății comerciale înființate de mine este SC A.G.I. SRL”, respectiv „înainte cu câteva luni de a înființa firma a cărei asociată sunt, am aflat de la unchiul meu A. că dorește să se retragă din afaceri și întrucât doream să îmi deschid o afacere am hotărât să o deschid în domeniul în care activa unchiul meu. Am discutat cu unchiul meu despre decizia de a înființa o societate, întrebându-l dacă ar fi de acord să aibă aceeași denumire ca societatea pe care o administra, iar acesta a fost de acord”.

S-a arătat că această împrejurare vine să confirme faptul că inculpatul A.A. nu mai avea intenția de a restitui banii luați de la Banca L.R. SA din profitul realizat de SC A.G. SRL din activități comerciale.

S-a subliniat și că din declarațiile persoanelor audiate în cauză reiese că prezența numitei A.M. în activitatea comercială a SC A.G.I. SRL este una sporadică.

Tot martorei A.M. i-a fost vândută la data de 9 iulie 2010, respectiv 12 iulie 2010 marca „S.”, marcă sub care erau comercializate produsele SC A.G. SRL. La data de 15 iulie 2010, facturile de vânzare a mărcii au fost stornate.

Martora A.M. nu avea sumele de bani necesare pentru a începe afacerea dorită. Aceasta a declarat că a obținut circa 10.000 de euro de la frații ei și aproximativ 80.000 de euro de la părinți. În cazul din urmă banii sunt rezultatul vânzării unor terenuri fără a preciza locul situării acestora.

În urma verificărilor efectuate la oficiile de carte funciară din mai multe județe din Moldova, nu s-a reușit identificarea terenurilor și a vânzărilor invocate de martora A.M.

Fiind audiată A.N., mama martorei A.M., a susținut că nu e vorba de vânzarea de terenuri, ci de faptul că soțul său a primit circa 1 miliard de ROL vechi pentru renunțarea la partea sa dintr-o moștenire, parte care însemna circa 3 ha de teren, din care 2 ha în extravilanul comunei C., județul Iași. Este invocată situația financiară bună a familiei datorită veniturilor obținute din creșterea oilor. Această situație materială bună nu se regăsește în registrul agricol al comunei C., după cum rezultă din adresa din 23 august 2011 emisă de Primăria acestei comune.

Totodată, au fost evaluate și relațiilor comerciale dintre SC A.G. SRL și furnizorii de marfa din China plătiți cu o parte din banii primiți de la Banca L.R. SA, pentru cheltuieli de capital (circa 400.000 de euro).

S-a observat că SC A.G. SRL a cesionat în favoarea SC E.D.I.E. SRL creanțele față de furnizorii din China. Din cele 19 societăți din China către care s-au făcut plăti, 11 se regăsesc și în contractul de cesiune de creanță dintre SC A.G. SRL și SC E.D.I.E. SRL.

Cu privire la acest aspect inculpatul A.A. a declarat: „Creanțele privind furnizorii din China au fost cesionate în iunie-iulie 2010, în favoarea SC E.D.I.E. SRL; față de care SC A.G. SRL avea o datorie neachitată. Reprezentanții SC E.D.I.E. SRL. nu au mai luat legătura cu mine să-mi reproșeze că nu și-au obținut marfa de la furnizorii din China plătiți de mine în numele SC A.G. SRL. Cred că totuși și-au obținut marfa, altfel aceștia veneau peste noi.”

Au fost cedate creanțele față doar de 11 societăți comerciale întrucât, așa cum a arătat inculpatul A.A., o parte din banii trimiși în China au reprezentat rest de plată pentru marfa deja livrată, deși pe ordinele de plată externă depuse la Banca L.R. SA destinația indicată a banilor este următoarea: „avans marfă”. Inculpatul a declarat cu privire la acest aspect: „O parte din bani viza stingerea unor datorii mai vechi, iar o parte a constituit avans pentru achiziția de marfa”.

Pe de altă parte, societatea nou înființată, SC A.G.I. SRL, a importat mărfuri de la 9 din cele 11 societăți comerciale la care se referă creanțele cesionate. Din cei 9 furnizorii de marfa doar 2 au fost plătiți, așa cum a rezultat din anexele la adresa din 24 iunie 2011. Plata este de 9,116 euro și a fost efectuată de inculpatul A.A., împuternicit pentru operațiuni de cont. Aceeași împrejurare a reieșit și din anexa nr. 3 la procesul-verbal de control din 24 august 2011 al Gărzii Financiare, Comisariatul General.

Mărfurile din China n-au mai ajuns la SC E.D.I.E. SRL, care, după data de 1 mai 2010 nu a efectuat importuri, aspecte ce a rezultat din adresa din data de 4 octombrie 2011 a Autorității Naționale a Vămilor.

Au fost identificați clienții SC E.D.I.E. SRL în baza declarațiilor informative 394 aflate la dosarul fiscal pentru a verifica dacă au fost cesionate mai departe creanțele dobândite de la SC A.G. SRL și de la cine din China au efectuat importuri, eventualii terți beneficiari ai creanțelor.

Între clienții SC E.D.I.E. SRL se află și SC E.I. SRL, societate având ca unic asociat pe A.C., fratele inculpatului. Doar această societate comercială a efectuat importuri de o valoare nesemnificativă, de la unul din furnizorii trecuți în contractul de cesiune dintre SC A.G. SRL și SC E.D.I.E. SRL respectiv SC Z.J. SRL.

Marfa plătită de SC A.G. SRL nu a ajuns nici la SC E.D.I.E. SRL, nici la vreun client al acesteia. Față de această situație se poate reține că sunt indicii temeinice în sensul că marfa a ajuns la noua societate comercială, SC A.G.I. SRL, iar cesiunea de creanță (cesionar fiind SC E.D.I.E. SRL) este o operație fictivă.

SC E.D.I.E. SRL are sediul social, stabilit la o adresa a unui apartament deținut în proprietate de A.G.A., un alt frate al inculpatului. Apartamentul a fost cumpărat de A.M.D., fratele lui A.M., cea care e administratorul de drept al SC A.G.I. SRL.

Din sesizarea din 10 septembrie 2010 a Gărzii Financiare, Comisariatul General a reieșit că SC A.G. SRL a încercat să obțină ilegal o rambursare de TVA invocând o achiziție fictivă intracomunitară, creanța față de o așa-zisă societate comercială din Italia fiind cedată apoi în favoarea SC E.D.I.E. SRL, respectiv a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive privind achiziția de materiale publicitare de la SC E.D.I.E. SRL, diminuându-și baza impozabilă.

Verificând achizițiile de mărfuri din China, Garda Financiară a descoperit că SC A.G.I. SRL și-a înregistrat în contabilitate drept cheltuieli, plățile făcute către SC M.C. SRL în baza unui contract de comision (comisionul perceput e de 30%). Plățile au vizat prestații efectuate de SC M.C. SRL în perioada iulie 2010-aprilie 2011. Numai că SC M.C. SRL s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului în 29 aprilie 2011.

SC M.C. SRL este o societate comercială având doi asociați care au fost angajați la SC A.G. SRL. Unul dintre ei, T.M.V. este angajat ca gestionar la SC A.G.I. SRL.

SC M.C. SRL și SC E.D.I.E. SRL nu au angajați.

Intenția de a înșela a rezultat și din faptul că stocul de marfă al SC A.G. SRL a fost înstrăinat fără ca sumele de bani primite să fie rulate prin contul curent deschis la Banca L.R. SA, iar inculpatul A.A. și soția acestuia, A.A.E., și-au înstrăinat bunurile urmăribile, știind că sunt ținuți și cu bunurile proprii să garanteze restituirea creditului.

Astfel, Banca L.R. SA avea un gaj general constituit asupra stocurilor de marfa. În cursul uneia din vizitele efectuate de reprezentanții Băncii L.R. SA la depozitul de marfa al SC A.G. SRL au constatat că bunurile au fost vândute, sumele încasate din vânzare nefiind rulate prin conturile deschise de societatea comercială la Banca L.R. SA.

Legat de acest aspect inculpatul A.A. a declarat următoarele: „Cea mai mare parte din marfa aflată în stoc la SC A.G. SRL a fost returnată furnizorilor. Doar o mică parte din marfa a fost vândută. O parte din plăți au fost încasate prin contul deschis de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA, iar o altă parte nu a mai fost încasată prin conturile acestei unități bancare întrucât ne-ar fi fost reținută rata scadentă și nu am mai fi avut cu ce plăti salariile angajaților sau utilitățile. Aceste plăți au fost încasate de către SC A.G. SRL prin conturile deschise la Banca R.D.”.

Între societățile comerciale care au cumpărat marfa de la SC A.G. SRL sunt SC E.D.I.E. SRL și SC E.B.A. SRL.

Relativ la vânzările de bunuri către aceste două societăți comerciale, inculpatul a declarat: „facturile atașate la dosar vizează, în realitate, restituirea mărfurilor. Precizez că întrucât cumpărasem de la aceste două societăți comerciale marfă și aveam datorie la ele, fie le-am restituit unele produse, fie le-am vândut produse similare după care am procedat la compensarea creanțelor reciproce, întocmind procese-verbale. Acesta este și motivul pentru care sume de bani nu au fost rulate cu privire la aceste tranzacții, prin conturile deschise de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA”.

S-a arătat că dacă se verifică facturile existente la dosar se poate constata că, spre pildă, în data de 2 iulie 2011 sau 13 iulie 2011 SC E.D.I.E. SRL a achiziționat de la SC A.G. SRL importante cantități de produse pe care le-a vândut apoi, în aceeași zi, cu mult sub prețul de achiziție, la SC A.G.I. SRL. Mai mult, unele produse au fost transportate în aceeași zi, de aceeași persoană delegată, cu același autovehicul, de la SC A.G. SRL la SC E.D.I.E. SRL și apoi, de la această societate comercială, la SC A.G.I. SRL.

În concluzie, s-a arătat că se poate presupune că așa-zisele vânzări succesive reprezintă în realitate o mutare a stocului de marfa de la SC A.G. SRL la SC A.G.I. SRL.

La data de 1 iulie 2010 SC A.G. SRL a vândut un număr de 12 autoutilitare marca M.M. și marca S.S., la prețuri modice, numitei A.L., iar aceasta le-a vândut lui T.M.V., gestionarul care a fost angajat la SC A.G. SRL, iar acum este angajat la SC A.G.I. SRL, cu un salariu care nu depășește 2.000 RON.

Numita A.L. a redobândit cetățenia română prin repatriere, este născută în Republica Moldova, este casnică, nu are profesie și nici sursă de venit.

Prețul de vânzare și situația persoanelor care au dobândit succesiv autovehiculele conduc la concluzia că poate fi vorba de o simulare, împiedicând astfel Banca L.R. SA să treacă la vânzarea acestora în vederea recuperării prejudiciului.

După semnarea contractelor de credit cu Banca L.R. SA, soții A. au înstrăinat mai multe imobile în favoarea lui A.L. (casnică), A.M.D. (afin al lui A.A.), A.B., L.C. (un tehnician merciolog), D.M. (confecționer din S., județul Botoșani care a dorit să cumpere circa 500 de mp tocmai în tarlaua din comuna A., județul Ilfov) P.A.N. și SC O.F. SRL.

Numita A.L. nu a avut un loc de muncă cu forme legale, așa cum reiese din adresa din 25 mai 2011 a C.N.A.S. și nu a deținut cont bancar până la sfârșitul anului 2010, după cum a rezultat din adresa A.N.A.F., D.G.T.I. din 4 mai 2011.

Martorii A.M.D. și A.B. au susținut că au făcut bani muncind în Italia în construcții, după cum spune primul: „la lopată”. Tot A.M.D. a susținut că în 3 ani a câștigat 140.000-150.000 de euro, cu un salariu de 1.000-2.000 de euro pe lună. La un calcul simplu se constată că acesta ar fi trebuit să aibă un salariu de cel puțin 4.000 de euro pe lună, ca muncitor necalificat.

Martorul A.M.D. mai arată că o parte din cei 220.000 de euro cu care a achiziționat de la inculpatul A.A. un depozit a primit-o de la părinții săi, care au vândut niște terenuri. E vorba de 60-70.000 de euro. Și martora A.M. a susținut că a primit circa 80.000 de euro de la părinții ei din vânzarea acelorași terenuri. Martorul A.B. a afirmat că părinții lor au încasat din vânzări de terenuri circa 20.000 de euro, iar A.N., mama celor trei a declarat că nu e vorba de vânzări de terenuri, ci de o renunțare la moștenire, iar suma primită fără nici un fel de document justificativ e de circa 1 miliard de ROL.

Intenția de a înșela a rezultat și din declarația inculpatului în care a arătat că „O altă garanție acordată Băncii L.R. SA a fost un bilet la ordin avalizat de mine și de soția mea și ca atare cunoșteam că suntem ținuți a garanta și cu bunurile noastre personale. Atât înainte, cât și după obținerea creditului, am înstrăinat mai multe bunuri imobile, proprietatea mea și a soției mele (...). Cu sumele obținute am achitat datoriile pe care le aveam (...). Nu am achitat nici măcar prima rată, întrucât termenul a fost prea scurt, iar Banca L.R. SA a introdus societatea în C.I.P. Deși între momentul acordării creditului și scadența primei rate au fost înstrăinate mai multe bunuri, nu am avut totuși bani să achit prima rată, întrucât am acoperit alte datorii.”

Tribunalul a reținut că, prin probele administrate în cauză și analizate anterior, s-a răsturnat prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului conform art. 52 C. proc. pen. și art. 66 C. proc. pen., fiind dovedită fără dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care este judecat, urmând să-l condamne pentru aceasta.

În procesul de individualizare, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 ani), dispozițiile relative la participația penală a inculpatului (calitate de autor), la forma consumată a infracțiunii și la forma de vinovăție cu care a comis fapta, respectiv intenție directă, gradul concret de pericol social al faptei deosebit de ridicat, relevat de natura infracțiunii săvârșite, împrejurările în care a fost comisă și modalitatea de comitere, cu premeditare, prin folosirea manoperelor dolosive, urmarea produsă de aceasta, respectiv un prejudiciu de aproximativ 4 milioane de euro, împrejurarea că inculpatul nu a achitat nicio sumă din acest prejudiciu până în prezent, fiind declanșată procedura insolvenței debitorului SC A.G. SRL (Dosar civil nr. 37605/3/2010 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă), precum și datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

Sub acest ultim aspect s-a reținut că inculpatul a avut o atitudine constantă de negare a faptei reținută în sarcina sa, dar și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are studii medii. Cu privire la conduita anterioară săvârșirii faptei, inculpatul nu a propus nicio probă în circumstanțiere, astfel că nu au fost administrate probe sub acest aspect.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reținut că Banca L.R. SA s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, cu suma de 1.580.468,30 euro și 11.391.110,78 RON, reprezentând valoarea creditelor acordate și nerestituite până în prezent. Valoarea actuală a bunurilor ipotecate nu permite Banca L.R. SA acoperirea integrală a prejudiciului.

În faza cercetării judecătorești, partea civilă și-a menținut constituirea de parte civilă și a precizat valoarea totală a prejudiciului la suma de 1.601.226,97 euro și 11.643.083,68 RON.

Prima instanță a constatat că prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, inculpatul i-a produs părții vătămate un prejudiciu în sensul vizat de dispozițiile art. 998 C.civ, și față de considerentele reținute pe latură penală, a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, există fapta ilicită, există prejudiciu, între fapta ilicită și prejudiciul suferit de partea civilă există legătură de cauzalitate, iar inculpatul a săvârșit fapta ilicită cu vinovăție sub forma intenției directe.

Față de această situație, Tribunalul, în temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Bank L.R. SA.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și inculpatul A.A.

Prin decizia penală nr. 11 din data de 18 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondate apelurile formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și de inculpatul A.A.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept a cauzei, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că situația de fapt rezultată în urma probatoriului administrat în ambele faze ale procesului penal, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în mod nemijlocit în fața primei instanțe, a fost corect stabilită și a constat, în esență, în accesarea de către inculpatul A.A. a două contracte de credit de la partea civilă Banca L.R. SA, unul pentru refmanțarea unui alt contract de credit încheiat cu Banca R.D. iar celălat pentru finanțarea activității curente a SC A.G. SRL, contracte încheiate în mod fraudulos prin inducerea în eroare a părții civile, în concret prin prezentarea unei scrisori de bonitate și a balanței de verificare conținând date nereale.

Fără a relua in extenso întreaga situație de fapt, redată amplu în hotărârea primei instanțe, Curtea a constatat că nici inculpatul nu a negat situația de fapt ce a constituit obiectul anchetei penale, respectiv încheierea celor două contracte de credit cu partea civilă Banca L.R. SA. Astfel, deși nu a semnat personal contractele de credit, inculpatul a recunoscut faptul că a negociat condițiile încheierii celor două contracte de credit, a purtat discuții cu reprezentanții băncii, confirmate de aceștia, ca atare solicitarea de achitare bazată pe inexistența faptei este contrazisă în argumentare de însăși depoziția inculpatului.

Apărarea inculpatului nu a negat, în concret situația faptică, ci a contestat acțiunea dolosivă a inculpatului prin care să se ajungă la inducerea în eroare a părții civile, precum și lipsa intenției inculpatului în a aduce un prejudiciu părții civile.

Solicitarea inculpatului de a fi achitat, fie pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., fie pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen, nu a putut fi primită întrucât întreg probatoriul administrat în cauză a răsturnat prezumția de nevinovăție și a demonstrat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Comportamentul inculpatului atât anterior acordării creditelor, cât și ulterior, a demonstrat fără putință de tăgadă intenția acestuia de a induce în eroare partea civilă prin prezentarea de acte nereale (fără de care nu ar fi obținut aprobarea creditelor), scopul fiind acela de a returna împrumutul luat de societate de la Banca R.D. și a scoate astfel două imobile de sub garanția aferentă creditului.

Cele două înscrisuri relevante care au stat la baza acordării creditului și, important de reținut, fără de care cererea de creditare ar fi fost respinsă dacă ar fi conținut date reale, respectiv balanța de verificare și scrisoarea de bonitate, nu confirmă susținerile inculpatului A.A. Astfel, așa-zisa scrisoare de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 nu există în arhivele acestei entități bancare, fiind expediată către partea civilă Banca L.R. SA de pe adresa de email a SC A.G. SRL. Conținutul acestui înscris s-a dovedit a fi nereal, întrucât în luna aprilie 2010 societatea apărea cu restanțe în Centrala Riscurilor Bancare. Această restanță exista la momentul 27 mai 2010 când s-a semnat contractul de credit și a rezultat și din anexa depusă de partea civilă la dosar, cât și din depoziția martorului T.C.T. care a declarat că „în data de 18 mai 2010 am recepționat de la adresa de email a lui A.A. comunicată de acesta mie, respectiv XX@yahoo.com, mai multe documente scanate, între acestea aflându-se și o scrisoare de bonitate emisă de Banca D.R. care atesta între altele și achitarea ratelor restante la Banca R.D. pe luna aprilie 2010. La data de 27 mai 2010, după încheierea celor două contracte de credit și de garanție, conform practicii interne a băncii, am procedat din nou la verificarea bazelor de date obligatorii, printre care și Centrala Riscurilor Bancare. Cu această ocazie am constat că SC A.G. SRL încă figura cu o restanță la plată aferentă lunii aprilie 2010, dar întrucât aveam la dispoziție scrisoarea de bonitate din data de 18 mai 2010, emisă după actualizarea Centralei Riscului Bancar în data de 17 a fiecărei luni am considerat că se putea face plata fiind îndeplinite toate condițiile pentru acest lucru”. Chiar dacă Banca R.D. ar fi aprobat reeșalonarea creditului, după cum susține inculpatul, această împrejurare nu schimbă datele speței, restanța existând și în condițiile reeșalonării. Oricum, prin adresa din 22 noiembrie 2011 Banca R.D. confirmă faptul că din sumele de bani transferate de partea civilă în contul SC A.G. SRL deschis la Banca R.D., aceasta a stins obligațiile sale de plată față de societatea împrumutată, obligații printer care se regăseau și restanța fată de această instituție de credit.

Concluzia care se desprinde pe baza probatoriului evidențiat este aceea că scrisoarea de bonitate a fost întocmită după modelul scrisorii de bonitate emisă de Banca R.D. către Banca O.T.P., scrisoare ce s-a regăsit în arhiva Băncii R.D.

Cu privire la balanța de verificare a SC A.G. SRL aferentă lunii martie 2010, după cum a rezultat din actele dosarului lichidatorul judiciar a depus balanța înregistrată în contabilitate la nivelul lunii martie 2010, care a prezentat o situație financiară concretizată într-un profit nesemnificativ, însă această balanță nu conține aceleași date „cosmetizate” depuse de societate la Banca L.R. SA în vederea acordării creditului. Diferența între conținutul celor două balanțe este mare și evident în defavoarea părții civile.

Această împrejurare este confirmată și prin depoziția martorei M.D., contabila SC A.G. SRL: „balanța contabilă pe luna martie 2010 care mi-a fost arătată cu ocazia prezentei audieri, balanță în care profitul este 778,752.09 RON și rulajul de 66.597.691,15 RON, despre care am înțeles că a fost trimisă de firmă la Banca L.R. SA, declar că nu a fost întocmită de mine și nu am cunoștință despre persoana care a întocmit-o. De altfel balanța de verificare nu poartă semnătura mea. în schimb, cea de-a doua balanță care mi-a fost prezentată, respectiv cea cu un profit de 16.625,1 RON și un total rulaj de 51.907.779,31 RON, este cea întocmită și semnată de mine. Nu cunosc cine a falsificat datele din balanța care nu are semnătura mea însă din studierea ei constat ca a fost cineva care are cunoștințe bune de contabilitate, întrucât nu a modificat doar sumele care demonstrau profitabilitatea activității societății, ci și cifrele care se corelau cu cele legate de profitul firmei. Nu cred că C.A. avea cunoștințele necesare pentru a face acest lucru”.

În concluzie, s-a arătat că este cert că cele două înscrisuri conțin date nereale, inculpatul a cunoscut existența acestora (în primele declarații a arătat că știa faptul că societatea apare în Centrala Riscurilor Bancare) și cunoștea situația finaciară a societății și implicit „bonitatea” acesteia, înscrisuri pe care le-a folosit pentru inducerea în eroare a băncii în vederea obținerii creditului.

Mai mult, comportamentul inculpatului ulterior obținerii creditului este deosebit de relevant pentru a constata intenția inițial frauduloasă, în condițiile în care la 3 zile de la obținerea creditului înființează o altă societate comercială (prin interpuși) unde transferă întreaga activitate a societății, transferă stocurile de marfă, înstrăinează autovehiculele aflate în patrimonial societății și declanșează intrarea subită în faliment a societății, fără vreo justificare economică.

În opinia Curții, declarația martorului B.C., angajatul părții civile, este grăitoare în privința atitudinii inculpatului: „Vizita noastră a durat aproximativ 3 ore, în ultimele 10 minute apărând la firmă și A.A., care ne-a declarat pe un ton ironic și chiar zeflemitor că nu avea de unde să ne mai plătească ratele și că, din punctul său de vedere, eram liberi să facem ce credeam noi de cuviință. Noi ne dădeam de ceasul morții să găsim soluții, împreună cu reprezentanții societății, iar A.A. ne-a retezat-o, cu un aer relaxat și indiferent. M-a șocat că ne zâmbea tot timpul cât am discutat cu el, nepotrivit față de situația gravă cu care noi și el ne confruntam. Ne așteptam să fie măcar la fel de stresat ca și noi. Având în vedere aceasta atitudine a sa nu am mai discutat altceva cu el. Deși noi i-am spus că venisem pentru a găsi în comun o soluție, el ne-a replicat că nu mai aveam ce soluție să găsim întrucât „asta e situația”.

Cu privire la celelalte detalii legate de comportamentul inculpatului ulterior obținerii creditului constând în diminuarea patrimoniului SC A.G. SRL cât și a patrimoniului propriu, considerentele perimei instanțe au fost pe larg prezentate și nu mai necesită comentarii suplimentare, s-a arătat în decizia penală.

S-a apreciat că apărarea inculpatului referitoare la existența garanției reale imobiliare din care partea civilă s-ar putea îndestula este fără relevanță cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții. Garanția reprezintă un accesoriu al contractului de credit, contractul de credit este de sine stătător și poate fi încheiat cu sau fără stipularea unor garanții, ceea ce prezintă relevanță în cauză este intenția inculpatului, la momentul încheierii contractului, de a induce în eroare partea civilă pentru obținerea creditului. Odată cu intrarea societății în insolvență și desemnarea unui lichidator judiciar, executarea silită asupra imobilului este îngreunată și, oricum, partea civilă nu este obligată să opteze pentru această modalitate de recuperare a creanței.

În acest sens, în contradicție cu apărarea inculpatului, s-a apreciat ca relevantă și depoziția martorului A.M.: „în primăvara anului 2010 (martie-aprilie), am aflat de la unchiul meu A.A. că intenționa să se retragă din afacerile desfășurate cu SC A.G. SRL fără să-mi precizeze un motiv anume. Aflând acest lucru am considerat că se impunea să profit de împrejurare și să-mi deschid o afacere legată de vânzarea de articole de feronerie, sanitare, electrice, etc. I-am spus unchiului meu intenția de a-mi deschide o afacere și de a folosi pentru societatea comercială pe care urma să o înființez, o denumire asemănătoare denumirii societății comerciale al cărei asociat era el. A.A. a fost de acord cu denumirea societății comerciale de a cărei înființare urma să mă ocup eu și a fost de acord să preiau o parte din clienți și din furnizori (...). Denumirea societății comerciale înființate de mine este SC A.G.I. SRL”.

S-a arătat că această împrejurare vine să confirme că A.A. nu mai avea de gând să restituie banii luați de la Banca L.R. SA din profitul realizat de SC A.G. SRL din activități comerciale.

Prejudiciul cauzat părții civile a apărut încă de la momentul semnării în mod fraudulos a contractului de credit, pentru că dacă ar fi cunoscut realitatea partea civilă nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate. Mai mult, inculpatul nu a achitat niciuna din ratele contractuale, astfel încât existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite pe deplin.

În concluzie, a fost dovedită existența faptei, identificat autorul faptei, infracțiunea de înșelăciune dovedită sub aspectul tuturor elementelor constitutive, inclusiv vinovăția inculpatului. Niciuna din apărările invocate de acesta nu combat probatoriul administrat în cauză. În acest sens, emiterea unei adrese către Banca Națională a României, audierea directorului Băncii L.R. SA, întocmirea expertizei financiar-contabile și a celei electronice nu prezintă utilitate la stabilirea corectă a situației de fapt.

Pedeapsa a fost corect individualizată, spre minimul special, cu toate că prejudiciul este foarte mare, nu a fost recuperat, iar atitudinea inculpatului a fost vădit nesinceră.

S-a apreciat, referitor la critica parchetului privind omisiunea anulării înscrisurilor falsificate că este nefondată. În cauză procurorul a dispus disjungerea cu privire la infracțiunea de fals, chiar dacă în speța dedusă judecății s-a dovedit că înscrisurile conțin date nereale. Mai mult, nefiind înscrisuri originale Curtea nu a putut dispune anularea acestora, indiferent dacă aceste înscrisuri au avut sau nu la bază alte înscrisuri originale.

Cu privire la omisiunea menționării echivalentului în RON a despăgubirilor civile, Curtea a apreciat că nu era imperios necesară o astfel de menționare, executarea dispozițiilor civile fie benevolă, fie în mod silit, se efectuează potrivit normelor procesual civile care nu impun o astfel de precizare. De altminteri, practica judiciară unitară îri materia daunelor morale prevede, în majoritatea cazurilor, sume menționate în monedă europeană, fără precizarea plății echivalentului în RON a acestora.

Împotriva hotărârilor au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și inculpatul A.A.

Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârilor pronunțate sub aspectul omisiunii anulării înscrisurilor falsificate și sub aspectul obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile în monedă europeană, fără a menționa plata echivalentului în RON a acestora.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. pr. pen. [echivalentul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior] întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective, neexistând manopere dolosive din partea sa cu intenția de a prejudicia partea civilă. În acest sens, a apreciat că instanțele de fond și de apel au analizat în mod eronat probele administrate în cauză.

Totodată, recurentul inculpat a mai solicitat schimbarea încadrării juririce din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., reindividualizarea pedepsei conform art. 74 C. pen., iar ca modalitate de executare, amânarea executării pedepsei, iar, în subsidiar, suspendarea, sub supraveghere. Referitor la cererea de redozare a pedepsei, inculpatul a invocat comportamentul său în raport de instituțiile bancare rezultat din înscrisurile aflate la dosar, precum și împrejurările că este căsătorit, are doi copii în întreținere, nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat la organele judiciare și disponibilitatea sa pentru achitarea prejudiciului creat, prin încercarea inițerii procedurii medierii cu partea civilă, fiind, însă, în imposibilitate de a-l achita datorită sechestrului instituit asupra bunurilor de către parchet.

Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 14 și pct. 20 C. proc. pen. anterior.

Recurentul inculpat a depus la data de 25 aprilie 2014 și motive scrise la dosar, prin care a invocat și alte critici care nu au mai fost reiterate oral cu ocazia dezbaterilor, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, pct. 172 și pct. 18 C. proc. pen. anterior.

În esență, acesta a arătat că se impune fie restituirea cauzei la procuror, fie trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării mai multor expertize, contabilă, pentru stabilirea valorii prejudiciului, criminalistică, asupra scrisorii de bonitate eliberată de Banca R.D., pentru a se constata dacă are aceleași caractere și același autor ca și scrisoarea de bonitate avută în vedere de partea civilă la acordarea creditului și electronică, asupra calculatorului pe care s-a redactat a doua hotărâre A.G.A. de către partea civilă, precum și în vederea audierii martorilor propuși de inculpat.

De asemenea, s-a mai arătat că se impune rejudecarea laturii civile a cauzei în raport de greșita respingere a cererii inculpatului de suspendare a procedurii de lichidare și de ridicare a sechestrului asigurător, în vederea efectuării expertizei contabile, ceea ce a determinat intrarea în faliment a societății inculpatului. Un alt motiv de casare cu trimitere spre rejudecare ce vizează latura civilă, este introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A.G. SRL și efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului rămas nerecuperat.

Totodată, recurentul a arătat, în scris, că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că prin respingerea cererii privind efectuarea expertizelor menționate anterior și a audierii martorilor propuși în apărare, a fost prejudiciat în mod grav.

Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, în parte, pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidență în prezenta speță.

Referitor la recursul declarat de parchet, Înalta Curte apreciază că primul motiv de nelegalitate invocat este întemeiat și se impune desființarea, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a înscrisurilor falsificate aflate în dosarul de urmărire penală, respectiv, a balanței de verificare aferentă lunii martie 2010 emisă de SC A.G. SRL și a scrisorii de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 privind SC A.G. SRL.

Astfel, înscrisurile menționate anterior au fost folosite de inculpat în scopul inducerii în eroare a părții civile Banca L.R. SA. Totodată, așa cum reține și instanța de apel cele două înscrisuri conțin date nereale.

Aceste documente au fost înaintate prin intermediul poștei electronice și au fost realizate prin scanarea înscrisurilor originale.

Prin urmare, inexistența înscrisurilor, în original, la dosarul cauzei, nu poate constitui un impediment pentru desființarea lor. Fiind mijloacele frauduloase folosite de inculpat la comiterea infracțiunii de înșelăciune, infracțiune pe care nu o recunoaște, este lesne de înțeles că acesta nu este „interesat” de depunerea originalelor la dispoziția organelor judiciare.

În același sens, împrejurarea, reținută de instanța de apel, că prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor față de autori necunoscuți, privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este nerelevantă juridic, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, aceste înscrisuri reprezintă mijlocul fraudulos utilizat de inculpat în vederea atingerii scopului infracțional.

Cel de al doilea motiv invocat de către parchet este nefondat, raportat la modalitatea de rezolvare a laturii civile, ce urmează a fi analizată în continuare.

Referitor Ia recursul declarat de inculpat, Înalta Curte apreciază că este întemeiat cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice urmare a aplicării legii penale mai favorabile. De asemenea, se mai impune reducerea despăgubirilor materiale în raport de înscrisurile depuse de către partea civilă referitoare la prejudiciul rămas nerecuperat. În ceea ce privește celelalte motive invocate, instanța de recurs le apreciază ca nefondate.

Astfel, solicitarea de achitare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prin prisma criticii privind greșita interpretare a probatoriului administrat în cursul procesului penal nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior.

Motivul de casare este incident în situația în care instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, reținând o situație de fapt corectă, însă în mod greșit a apreciat că fapta constituie o anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară legii. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte, secția penală prin decizia nr. 815 din 20 martie 2012.

Cenzura instanței de recurs vizează nelegalitatea hotărârii și nu aprecieri privind temeinicia sa, așa încât pretinsa lipsă a unora dintre elementele constitutive ale infracțiunii se analizează strict pe situația de fapt stabilita prin hotărârea atacată.

În consecință, se constată că solicitarea recurentului inculpat nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior.

Critica acestuia nu poate fi analizată nici prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

În literatura de specialitate, s-a arătat că motivul de casare este incident ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, în natura sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.

Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate de către instanță, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că o anumită probă demonstrează existența unei împrejurări, când în realitate, din aceasta rezultă contrariul.

Eroarea gravă de fapt nu înseamnă o greșită apreciere dată faptelor de către instanță, ci o constatare a reținerii unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau a nereținerii unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau.

Or, eroarea gravă de fapt la care dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior fac referire nu se confundă cu greșita apreciere a probatoriului, ci implică existența unei contrarietăți evidente și necontestabile între ceea ce rezultă din actele cauzei și mențiunile din hotărâre cu privire la existența concretă a faptei, a unui act sau a altui element probatoriu, contrarietate ce trebuie să fie nu doar evidentă, ci să și influențeze hotărâtor soluția dispusă în cauză.

Având în vedere că instanța de recurs nu poate da o nouă apreciere probelor, nu există eroare gravă de fapt dacă se cere instanței de recurs să dea o apreciere diferită probelor administrate în cauză.

Soluțiile expuse în doctrină au fost preluate și în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care amintim cu titlu de exemplu, deciziile de speță pronunțate de secția penală nr. 107 din 18 ianuarie 2010 și nr. 3559 din 2 noiembrie 2012 (decizii publicate), precum și decizia nr. 8 din 9 februarie 2009, pronunțată în recurs în interesul legii.

Aplicând considerațiile teoretice menționate anterior, se constată că motivele expuse de către inculpat prin care se critică modalitatea de interpretare a probelor nu se circumscriu cazului de casare art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior.

Mai mult, Înalta Curte constată că inculpatul contestă modalitatea de interpretare a probatoriului, care a condus instanțele la stabilirea vinovăției sale, prin prisma reținerii intenției de inducere în eroare a unității bancare, parte civilă. Recurentul nu contestă contradicția evidentă dintre actele dosarului și constatările instanțelor de judecată, ci raționamentul logico-juridic utilizat de organele judiciare care a condus la condamnarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune.

Față de cele arătate, este evident că nici critica, invocată în scris, subsumată de inculpat aceluiași caz de casare, privind respingerea cererii privind efectuarea expertizelor și audierea de martori nu poate fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut la pct. 18.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi solicitările recurentului inculpat de restituire a cauzei la parchet, respectiv de casare cu trimitere spre rejudecare, în vederea efectuării expertizelor contabilă, criminalistică și electronică și audierii mai multor martori. Critica acestuia privind greșita respingere a cererilor de probatorii nu se circumscrie cazurilor de casare invocate, respectiv prevăzute de art. 385 pct. 10 și pct. 17 C. proc. pen. anterior, care vizează cu totul alte motive de nelegalitate decât cele invocate de inculpat.

De asemenea, cazurile de casare menționate, pct. 10 și pct. 17, sunt invocate formal și în ceea ce privește solicitările de casare cu trimitere spre rejudecarea laturii civile, urmare a respingerii cererii inculpatului de suspendare a procedurii de lichidare, respectiv de introducere în cauză a societății în lichidare, în calitate de parte responsabilă civilmente, cererile în speță neavând vreo legătură cu cazurile de casare susmenționate.

Tot formal, se invocă și temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2 și pct. 6 C. proc. pen. anterior, în condițiile în care, în fapt, recurentul inculpat nu invocă nicio împrejurare specifică acestor motive de recurs, în modalitatea în care acestea sunt reglementate de legiuitor.

De altfel, așa cum s-a arătat anterior, aceste motive de recurs nu au mai fost susținute și cu ocazia dezbaterilor, ceea ce dovedește, în opinia instanței, caracterul pur formal al susținerilor din motivele scrise. Acestea au fost analizate totuși de instanță, în lipsa unei mențiuni exprese de renunțare din partea apărării, la termenul de dezbateri.

Având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 289/2009 privind C. pen., Înalta Curte urmează a analiza incidența în cauză a acestora, prin prisma aplicării principiului privind legea penală mai favorabilă.

În acest sens, se constată că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului continuă să fie incriminată și de dispozițiile noului C. pen. în prevederile art. 244 alin. (1) și alin. (2) cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare.

În condițiile în care infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. anterior era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, este evident că legea penală mai favorabilă inculpatului A.A. este C. pen. în vigoare.

În consecință, Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A.A. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În raport de limitele de pedeapsă stabilite de lege și pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârile recurate, Înalta Curte urmează a aplica acestuia o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare, apropiată de minimul special prevăzut de lege, păstrând proporția stabilită deja de către instanțele de fond și apel.

Nu poate fi primită solicitarea reprezentantului Ministerului Public, expusă oral cu ocazia dezbaterilor, de aplicare a unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege. Se constată că în recursul parchetului nu s-a criticat temeinicia pedepsei aplicate inculpatului, acest aspect fiind criticat doar de către inculpat. Ori, în condițiile în care criticile de nelegalitate ale parchetului vizează, în esență, latura civilă a cauzei, nu se poate aduce atingere principiului neagravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea recurentului de schimbare a modalității de executare a pedepsei aplicate, împrejurărilor favorabile invocate legate de situația familială, lipsa antecedentelor penale și prezența sa în fața autorităților judiciare, neputându-li-se da eficiență singulară, ci în raport și de natura faptei săvârșite, gravitatea acesteia, modalitatea concretă de comitere și urmările produse prin activitatea infracțională.

Ori, în cadrul operațiunii de individualizare, instanța urmază a pune în balanță, pe de o parte, circumstanțele reale legate de fapta comisă și, pe de altă parte, circumstanțele personale legate de persoana inculpatului.

Din actele dosarului, Înalta Curte reține gravitatea faptei comise de către inculpatul A.A. ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a acesteia, prin folosirea de manopere dolosive pentru inducerea în eroare a părții civile, săvârșirea acesteia cu intenție directă, producerea unui prejudiciu considerabil de aproximativ 4 milioane de euro, înstrăinarea către persoane interpuse a mai multor bunuri după semnarea contractelor de credit și, contrar celor susținute de inculpat, împrejurarea că nu a achitat nicio suma din acesta până la data judecării recursului. Invocarea disponibilității sale de achitare a prejudiciului este formală, precum și imposibilitatea de achitare a prejudiciului urmare a procedurii insolvenței sau a sechestrului instituit asupra bunurilor sale, din înscrisurile depuse de către partea civilă rezultând că inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani, recuperarea unei părți a prejudiciului datarându-se executării silite a imobilului adus în garanție de societatea creditată în procedura de lichidare judiciară.

Condiția esențială pentru aplicarea unei pedepse neprivative de libertate este, în opinia instanței de recurs, aptitudinea subiectivă a infractorului de a se îndrepta prin autoeducare, adică prin eforturi constante făcute sub amenințarea pedepsei la care a fost condamnat. îndeplinirea acestei condiții se deduce dintr-un complex de date, situații și însușiri personale, care îndreptățesc aprecierea că reeducarea poate fi realizată chiar fără executarea sancțiunii aplicate.

Primul pas în atingerea acestui obiectiv este asumarea responsabilității infractorului pentru fapta comisă, urmată, apoi, de eforturile depuse de acesta în vederea înlăturării sau diminuării consecințelor activității infracționale.

Ori, negarea de către inculpat a vinovăției sale în prezenta cauză, chiar dacă legea îi acordă acest beneficiu, denotă totuși faptul că acesta nu-și asumă responsabilitatea în comiterea faptei. Disponibilitatea de acoperire a prejudiciului este declarată doar formal, nu și faptic, inculpatul nefăcând niciun demers concret pentru plata sumelor datorate părții civile.

Împrejurarea că inculpatul a achitat o sumă modică părții civile, în raport de cuantumul prejudiciului, ulterior dezbaterilor din recurs și înainte de pronunțarea prezentei decizii nu conduce la schimbarea în vreun fel a considerațiilor făcute anterior, achitarea sumei de bani, prin raportare la data plății și valoarea acesteia, fiind făcută doar în scopul diminuării răspunderii sale penale.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se impune schimbarea modalității de executare stabilită de instanțele de fond și de apel, nefiind oportună amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Conform art. 67 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) și alin. (3) C. pen., Înalta Curte urmează a interzice inculpatului și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen., apreciind că față de natura și gravitatea infracțiunii comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, urmările produse și persoana inculpatului, pedeapsa complementară este necesară.

În baza art. 65 C. pen., urmează a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Referitor la soluționarea laturii civile, din încrisurile depuse de intimata parte civilă Banca L.R. SA rezultă, referitor la contractul de credit din 27 mai 2010, sumele de plată datorate constând în 7.444.075,05 RON, credit principal restant și 2.385.963,88 RON, dobândă restantă; referitor la contractul de credit din 27 mai 2010, sumele de plată datorate constând în 231.434,62 euro, dobândă restantă și 12.772,34 euro, dobânzi penalizatoare aferente dobânzii restante. Totodată, partea civilă solicită și plata altor creanțe după cum urmează: 907,42 RON, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 700 RON, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 1,54 dolari SUA, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 140,97 euro, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 3.310,54 RON, comisioane restante provenite din cheltuieli de executare, 240 RON, comisioane restante provenite din cheltuieli de executare, 197 RON, comisioane restante provenite din cheltuieli de executare.

În ceea ce privește cuantumul despăgubilor civile la care urmează a fi obligat recurentul, Înalta Curte va cenzura cererea de constituire de parte civilă a unității bancare, având în vedere natura delictuală a răspunderii civile a inculpatului. În acest sens, va avea în vedere că prejudiciul cauzat băncii de către inculpat este egal cu soldul creditelor restante, aflate în plată.

Instanța de recurs apreciază că nu se poate dispune obligarea inculpatului și la plata comisioanelor și a dobânzilor restante, aferente soldului creditelor, întrucât acestea își au izvorul în clauzele contractelor de credit, însă răspunderea sa este angajată în procesul penal pe temei delictual, nefiind de natură contractuală. În acest sens, instanța apreciază că nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului constând în inducerea în eroare a instituției de credit și valoarea prejudiciului constând în dobânzi restante, respectiv penalizatoare și comisioanele bancare, care derivă din neexecutarea contractelor de credit.

Mai mult, inducerea în eroare a părții civile s-a realizat la momentul încheierii convențiilor de credit, dată la care s-a și consumat infracțiunea de înșelăciune, cu privire la care inculpatul a fost cercetat și ulterior condamnat. Inculpatul nu a fost cercetat pentru vreo infracțiune legată de neexecutarea contractelor de credit, iar obiectul acțiunii civile este limitat la prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

În consecință, Înalta Curte, va dispune obligarea inculpatului A.A. la plata sumei de 7.444.075,05 RON care reprezintă creditul principal restant către partea civilă Banca L.R. SA.

Față de cele arătate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și de către inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va casa în totalitate decizia penală mai sus menționată și sentința penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A.A. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. va dispune condamnarea inculpatului A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Va aplica pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

De asemenea, va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Pe latură civilă, va obliga inculpatul A.A. la plata sumei de 7.444.075,05 RON către partea civilă Banca L.R. SA.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., urmează a desființa înscrisurile falsificate, respectiv, balanța de verificare aferentă lunii martie 2010 emisă de SC A.G. SRL și scrisoarea de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 privind SC A.G. SRL, aflate în dosarul de urmărire penală.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și de către inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Casează în totalitate decizia penală mai sus menționată și sentința penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A.A. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Obligă inculpatul A.A. la plata sumei de 7.444.075,05 RON către partea civilă Banca L.R. SA.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desființează înscrisurile falsificate, respectiv, balanța de verificare aferentă lunii martie 2010 emisă de SC A.G. SRL și scrisoarea.de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 privind SC A.G. SRL, aflate în dosarul de urmărire penală.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.