Cocaine trafficking appeals granted; sentences reduced to 11 and 7 years under more lenient law.

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 04 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în dosarul nr. 6104/118/2009, s-a dispus în baza art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 10 din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului T.V. la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) și la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata K.V.L. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit a teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatei cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) și la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul Z.A.M. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța nr. 155D/P/2009 din data de 17 iunie 2009 înregistrat la această instanță sub nr. 6104/118/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. T.V. porecla „M." pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000.

2. K.V.L., fostă Z., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

3. Z.A.M., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Din perspectiva apărărilor formulate de inculpatul T.V., instanța de fond a reținut că au existat convorbiri telefonice din care rezultă că inculpații l-au coordonat pe T.E., iar probele administrate în cauză în determinarea implicării lui T.V. sunt legale și convingătoare .

S-a reținut în sarcina acestui inculpat că în luna octombrie 2008 a organizat și condus transportul cantității de 9,993 kg cocaină provenită din America de Sud de către T.E. recrutat în acest scop sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M.

În acest sens s-a reținut că la data de 06 octombrie 2008 Direcția Poliției de Frontieră Constanța s-a sesizat din oficiu cu privire la existența unui grup infracțional organizat transfrontalier implicat în traficul de droguri de mare risc. Din primele verificări s-a stabilit că I.M. a desfășurat împreună cu alte persoane activități de traficare a cocainei din America de Sud și Europa. De asemenea, a rezultat că I.M. și T.V. erau organizatorii unei rețele de narcotraficanți cu ramificații în America Centrală și America de Sud precum și în Europa de Vest.

Din cercetările efectuate a reieșit că cei doi au intenționat să organizeze aducerea unui transport de cocaină din Costa Rica. La data de 25 octombrie 2008 a fost depistat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam venind din Sao Paulo Brazilia, T.E. având în bagaje cantitatea de 9.9993 kg cocaină. Din documentele comunicate prin comisie rogatorie de autoritățile din Olanda a rezultat că acesta a călătorit pe ruta București - Milano- Amasterdam - Sao Paulo -Amsterdam.

Din procesul-verbal de control al bagajelor și bunurilor inculpatului T.E. a rezultat că s-au descoperit trei extrase de cont pe numele acestuia pe verso al unui extras fiind menționat 117xxx M., aceasta fiind persoana cu care inculpatul T.V. a purtat discuții.

Din sentința penală pronunțată de Tribunalul Haarlem la 10 februarie 2009 rezultă că în baza probelor administrate instanța a stabilit că inculpatul T.E. a introdus pe teritoriul Olandei 9.993 grame cocaină faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni închisoare cu executare.

S-a reținut că inculpatul a coordonat transportul cantității de 10 kg cocaină din Brazilia în Olanda, drogul fiind transportat de T.E. ce a fost depistat pe aeroportul Scbiphol, fiind condamnat de instanțele olandeze la pedeapsa de 40 luni închisoare.

Tribunalul Constanța nu a considerat relevant faptul că la audiere, T.E. conform declarației sale nu a relatat că îl cunoaște pe inculpatul T.V. sau pe ceilalți inculpați, în condițiile în care nici unul dintre cei trei inculpați din prezenta cauză nu recunosc faptele.

Cu ocazia audierii acesta a arătat că într-adevăr pe data de 25 octombrie a sosit la Scbiphol din Brazilia, că a avut asupra sa 2 geamantane în care mai târziu a rezultat că era cocaină și că urma să primească o recompensă de 2000 euro dacă le lua cu dânsul.

Inculpatul T.E. a precizat că era important că va primi 20.000 euro și de aceea nu s-a gândit la consecințe.

Din procesul-verbal de audiere a rezultat în ce împrejurări a plecat inculpatul T.E. din România și scopul pentru care a plecat. Astfel, a plecat cu avionul la Milano, a declarat la bagaje o geantă sport de aproximativ 9 kg și laptopul la bagaje de mână, a rămas pe aeroportul Milano 7 ore timp în care a mâncat, a dormit și a așteptat avionul pe care trebuia să-l ia, nu a plecat de pe aeroport, a așteptat să-și iau tichetul de KLM de la Amsterdam spre Sao Paulo.

Acesta a rezolvat problema tichetului în București pe 15 octombrie. A vorbit cu domnișoara de la agenția de turism, iar despre plecarea sa știa mama, soția, sora acestuia. S-a despărțit de soție cu câteva zile înainte de a pleca în excursie, urmând să se despartă oficial după ce se întorcea în țară.

De asemenea incupatul T.E. a precizat în apărarea sa că nu a știut că ia droguri, recunoscându-și prostia că a luat acele pachete.

A cunoscut o persoană care l-a invitat să bea o bere. Nu era român și inculpatul dorea puțină companie. A vorbit cu acea persoană în engleză. S-au întâlnit în holul hotelului și au ieșit împreună două seri.

Persoana stătea la același hotel la etajul 6 sau 7, iar inculpatul la etajul 8. El a venit o singură seară la inculpat în cameră. Este adevărat că M. este singurul bărbat, cu care a avut contact, s-a întâlnit și că nu a știut unde trebuie să ajungă drogurile.

Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Din interpretarea textului, a rezultat că probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare.

În faza procesuală a judecății în acord cu dispozițiile art. 289 C. proc. pen., probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanță prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătorești și exercitând un rol activ, potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen., instanța trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal.

Referitor la prezumția de nevinovăție, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007 a reținut că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe.

Tribunalul a considerat că în această cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive și sunt legale, nelăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului T.V. sau a celorlalți doi respectiv K.V.L. și Z.A.M.

Nu s-a impus a se da eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo), deoarece probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive și sunt legale.

În cauză, în susținerea acuzării au fost administrate așa cum a reținut instanța de fond următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din 6 octombrie 2008; procesele-verbale întocmite de către lucrătorii de poliție judiciară la datele de 7, 8, 14, 16 și 17 octombrie 2008; sesizarea autorităților olandeze întocmită de Inspectoratul General al Poliției Române la 21 octombrie 2008; procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliție judiciară la 23 și 27 octombrie 2008; adresa din 29 octombrie 2008 a SC A.C.R. SRL București și anexa la aceasta; adresa din 30 octombrie 2008 a Băncii Comerciale Române și anexa la aceasta; procesele-verbale din 30 octombrie 2008 de depistare a inculpaților T.V., Z.A.M. și K.V.L.; procesul verbal de percheziție corporală a inculpatului T.V.; procesul verbal din 30 octombrie 2008 de percheziție la locuința inculpatului T.V.; procesul verbal din 30 octombrie 2008 de percheziție asupra autoturismului marca O.V. utilizat de Z.A.M.; procesul verbal din 31 octombrie 2008 de ridicare facturi din autoturismului marca O.V. utilizat de Z.A.M.; facturile nr. F1 și F2 din 15 octombrie 2008; procesele verbale de verificare a telefoanelor găsite și ridicate de la inculpați; procesul verbal de percheziție informatică din 18 decembrie 2008; procesul verbal din 12 decembrie 2008 de copiere a hard-disk-ului marca F.; declarațiile martorei P.M.; procesul verbal de constatare întocmit de procuror la 15 ianuarie 2009; procesul-verbal din 30 octombrie 2008 de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise în cauză; procesul-verbal din 5 noiembrie 2008 de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 306/2008; declarațiile inculpaților audiați în cauză; răspunsul Autorităților Judiciare din Olanda la cererea de comisie rogatorie formulată la data de 29 octombrie 2008; răspunsul Autorităților Judiciare din Olanda la cererea de comisie rogatorie formulată la data de 30 ianuarie 2009; mijloacele materiale de probă: telefonul mobil marca N.E. prevăzut cu cartela V., telefonul mobil marca I. prevăzut cu cartela C., cartela SIM C1 și cartela SIM C2, toate ridicate de la inculpatul T.V. la 30 octombrie 2008, suportul cartelei C3, suportul cartelei C4 și cartela SIM C5, având același număr de apel toate ridicate de la Z.A.M. la 30 octombrie 2008.

Referitor la percheziția domiciliară la locuința inculpatului, când cu acea ocazie au fost ridicate din apartament o serie de documente, cartele telefonice precum și laptopul, instanța de fond a reținut că aceasta a fost legală, deoarece potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen. percheziția se dispune după începerea urmăririi penale și în baza autorizației emisă de judecător.

La data de 30 octombrie 2008 s-a formulat cererea de efectuare a percheziției domiciliare și s-a motivat că - la adresa susnumitului s-ar putea găsi documente din care rezultă vinovăția învinuitului, se impune de asemenea ca de la același imobil să fie ridicat sistemul informatic al învinuitului în vederea efectuării unei percheziții informatice în scopul de a se dovedi faptul că acesta a comunicat cu proprietarul cocainei.

Conform ordonanței de începere a urmăririi penale, aceasta a început la data de 30 octombrie 2008 orele 13.10, autorizația a fost eliberată la ora 15.00.

Aceste chestiuni care constituie o parte din fondul apărării inculpaților au mai fost avute în vedere de către instanță care a sesizat că în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificat prin O.U.G. nr. 131/2006 „Ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați potrivit art. 27 efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sub directa coordonare și controlul nemijlocit al acestora." iar potrivit alin. (2) din același text de lege „dispozițiile procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1). „Actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia".

Potrivit art. 27 Legea nr. 508/2004 „Ministerul Administrației și Internelor va desemna nominal, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ofițerii și agenții de poliție judiciară care își vor desfășura activitatea sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism".

Urmărirea penală s-a efectuat în condițiile corelării acestor texte de lege din perspectiva ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 31 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 noiembrie 2008, ordonanțelor nr. 162/D/P/2008 din data de 19 noiembrie 2009 emise de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța dar și a adresei din data de 23 februarie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Resurse Umane.

Tribunalul a constatat în aceste condiții că urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, organ de urmărire penală competent material potrivit art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 12 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 508/2004, prin delegare așa cum impune să efectueze în mod obligatoriu urmărirea penală raportat la obiectul cauzei, respectiv - instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200, pentru care au fost trimiși în judecata inculpații K.V.L. și Z.A.M. prin actul de sesizare a instanței.

Astfel actele de urmărire penală au fost efectuate din dispoziția procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de către ofițeri și agenți din cadru I.G.P.F. și D.P.F.C., polițiști care erau competenți să efectueze acte de cercetare penală din dispoziția procurorului deoarece îndeplinesc condițiile prevăzute art. 9 rap. la art. 27 din Legea nr. 508/2004, în referire la art. 2 din Legea nr. 364/2004, în raport de actele nominalizate și textele de lege corelative.

S-a sesizat că nu se poate reține incidența disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. care să implice refacerea urmăririi penale deoarece tribunalul nu a constatat încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează procesul penal.

Instanța a constatat legalitatea probelor efectuate de organul de cercetare penală din dispoziția procurorului de caz, respectiv legala cercetare penală efectuată de organul de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul D.P.F.C., potrivit proceselor-verbale din perioada 6-10 octombrie 2008, raportat la obiectul cauzei.

Nu s-a constatat încălcarea disp. art. 210 C. proc. pen. deoarece organul de urmărire penală sesizat potrivit art. 221 C. proc. pen. și-a verificat competența organul de cercetare penală al poliției judiciare D.P.F.C., trimițând cauza, procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de 10 octombrie 2008, actele procesuale/procedurale efectuate până la aceasta dată respectiv procesele-verbale din perioada 06-10 octombrie 2008, fiind legale deoarece au fost efectuate de un organ competent, care au primit delegare ulterioară prin ordonanța procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru a efectua acte de cercetare penală.

Instanța nu a putut reține, de asemenea, nelegalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților.

În cauza s-a dispus și s-a efectuat interceptarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice ale inculpaților, existând autorizația judecătorului, nefiind relevant aspectul conform căruia aceasta a fost emisă înainte de începerea urmăririi penale, respectiv la data de 14 octombrie 2008, în condițiile în care urmărirea penală a fost dispusă prin rezoluția din data 30 octombrie 2008.

În interpretarea disp. art. 911 C. proc. pen. respectiv "interceptarea convorbirilor telefonice se realizează cu autorizația judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală", trebuie avută în vedere calitatea solicitantului și nu alte aspecte colaterale așa cum acreditează ideea apărarea.

Față de aceste motive, Tribunalul a considerat că interceptarea convorbirilor telefonice a fost efectuată în mod legal.

Tribunalul a constatat, de asemenea, în cauză legalitatea percheziției autoturismului utilizat de inculpatul Z.A.M. deoarece prin ordonanța din data de 30 octombrie 2010, procurorul a dispus efectuarea unei percheziții asupra autoturismului inculpaților de către organele de cercetare penală din cadrul I.G.P.F. s-a reținut că martorii asistenți ai acestei percheziții au avut aceeași atitudine procesuală în fața instanței, în mod nemijlocit.

Astfel, la data de 30 octombrie 2008, organul de cercetare penală a efectuat percheziția autoturismului nr. B-xxx, utilizat de inculpatul Z.A.M., ocazie cu care au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri ce au fost consemnate în procesul-verbal din data de 30 octombrie 2008, efectuat în prezenta inculpatului.

De asemenea, la data de 31 octombrie 2008, organul de cercetare penală nu efectuează o noua percheziție asupra autoturismului indicat așa cum se susține, ci în continuarea cercetărilor, în lipsa inculpatului și în prezenta a doi martori asistenți, ocazie cu care au fost ridicate două facturi reprezentând biletele de avion emise pe numele T.E. și C.G.

Tribunalul a apreciat că nu s-a efectuat o nouă percheziție a autoturismului, care să necesite o nouă ordonanță, potrivit art. 100 alin. (5) rap. la art. 106 C. proc. pen. a procurorului de caz, motiv pentru percheziția este legală.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că nu a avut loc încălcarea dreptului la apărare al inculpaților Z.A.M. și K.V.L. în faza de urmărire penală potrivit art. 6 rap. la art. 172 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în condițiile în care inculpații au fost audiați în prezența apărătorilor aleși și materialul de urmărire penală a fost prezentat în aceleași condiții.

În aceste condiții Tribunalul a apreciat că nu se impune anularea actelor și refacerea acestora în prezența apărătorilor cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 6 alin. (2) și (4) rap. la art. 172 alin. (1) C. proc. pen. și art. 6 pct. 3 lit. c) și d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 06 octombrie 2008 s-a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu de polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră, în care se consemnează că există indicii că numitul l.M. efectuează trafic de droguri din țările Americii de Sud.

La data de 07 octombrie 2008 s-a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu unde se reține că, l.M. și T.V. au fost implicați în trafic de droguri.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 508/2004 urmărirea penală este obligatorie a fi efectuată de procuror, care poate să dispună ca anumite acte să fie efectuate de organele poliției judiciare.

Nu sunt incidente încălcări ale disp. art. 207 C. proc. pen., potrivit cu care organele de cercetare ale poliției judiciare efectuează cercetare penală pentru orice infracțiune, care nu este dată în mod obligatoriu în competența altor organe de cercetare și art. 208 C. proc. pen. care reglementează competența organelor de cercetare specială, care la lit. d), se referă la ofițerii poliției de frontieră, anume desemnați pentru infracțiunile de frontieră în condițiile derogării de la general prin norma specială respectiv art. 12 din Legea nr. 508/2004 care stabilește competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și faptul că urmărirea penală pentru aceste fapte este obligatoriu a fi efectuată de procuror.

Astfel, din perspectiva ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 31 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 noiembrie 2008, ordonanțelor nr. 162/D/P/2008 din data de 19 noiembrie 2009 emise de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța dar și a adresei din data de 23 februarie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Resurse Umane, enunțate anterior, Tribunalul Constanța a considerat că urmărirea penală s-a efectuat în condițiile delegării conform legii.

În cauză s-a dispus efectuarea unei percheziții informatice a laptopului ce a fost ridicat de la locuința inculpatului, cu ocazia percheziției domiciliare Dosar nr. 10445/118/2009.

Dispoziții privitoare la percheziția informatică nu sunt cuprinse în C. proc. pen., însă sunt cuprinse în legea specială, respectiv Legea nr. 161/2003 - privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, accesul într-un sistem informatic precum și interceptarea și înregistrarea comunicațiilor desfășurate prin intermediul sistemelor informatice, se efectuează când sunt utile pentru aflarea adevărului, iar stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorilor nu poate fi realizată în baza altor probe.

Apărarea nu a probat că informațiile au fost obținute înainte ca instanța să dispună autorizarea acestora, afirmația fiind pur speculativă.

De asemenea nu se poate susține că încheierea prin care instanța a autorizat efectuarea percheziției informatice, este nelegală, deoarece instanța a invocat ca temei a admiterii cererii dispozițiile Legii nr. 161/2003 ori conform art. 58 din lege efectuarea percheziției informatice se aplică în urmărirea penală sau judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în prezentul titlu (infracțiuni informatice) dar și a oricăror alte infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, nefiind excluse alte infracțiuni.

Nu a reieșit din nicio probă că procurorul a accesat sistemul informatic fără autorizația instanței iar cererea de percheziție informatică nu putea fi admisă de instanță ori că încheierea a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor legale, din perspectiva raționamentului anterior.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (3) C. proc. pen., autorizația de interceptare se dă de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judeca cauza, iar în lipsa acestuia de un judecător anume desemnat de președintele instanței.

Autorizațiile de interceptare și localizare sunt emise in corpore de Președintele Tribunalului Constanța.

Laptopul a fost ridicat cu ocazia percheziției domiciliare la data de 30 octombrie 2008, în condițiile în care și percheziția a fost legală, deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 143/2000 - percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregătește săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în lege, cu respectarea dispozițiilor C. proc. pen.

Față de inculpat exista la acel moment procesual o bănuială că se săvârșește o infracțiune transfrontalieră, drogurile fiind transportate din Brazilia în Olanda de inculpatul T.E., care conform declarațiilor sale nu l-a cunoscut pe inculpatul T.V., însă existau suficiente indicii în condițiile legii pentru solicitarea și ulterior dispunerea efectuării percheziției în condițiile legii.

Nu s-a reținut, de asemenea, că în cauză nu s-au administrat toate probele iar procurorul a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată a inculpaților fără administrarea unor probe care au fost încuviințate în cursul urmăririi penale, deoarece s-a considerat de către procuror că probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată, ori Tribunalul a considerat că acestea sunt suficiente pentru a se reține vinovăția fiecărui inculpat.

Astfel au fost respectate dispozițiile privind audierea inculpatului având în vedere modalitatea în care s-a efectuat.

Audiat în instanță inculpatul T.V. a avut o atitudine de nerecunoaștere totală a faptelor reținute în sarcina sa, speculând în apărare o eventuală nelegală audiere, care însă nu s-a dovedit, iar ceilalți inculpați K.V.L. și Z.A.M. au avut o atitudine rezervată în sensul că nu au dorit să dea declarații.

Atitudinea celor trei inculpați de maniera descrisă anterior nu le este favorabilă și din perspectiva faptului că s-au întocmit referatele de evaluare pentru fiecare dintre inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M. de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, acestea nefiind favorabile vreunuia dintre inculpați în condițiile în care consilierul de probațiune nu poate da detalii privind șansele reale de reintegrare ale fiecărui inculpat în raport de faptul că nici unul dintre aceștia nu recunoaște săvârșirea faptelor.

Matorul S.M. și martorul Ș.L. au confirmat cu prisosință cele reținute în procesul - verbal de percheziție al autoturismului, în continuarea cercetărilor.

Martora P.M., angajata agenției de turism care a vândut biletul de avion pentru călătoria lui T.E., a declarat că - își menține declarațiile pe care le-a dat în cauză în integralitatea lor deoarece ele corespund întru totul adevărului.

Nu a fost primită susținerea potrivit căreia cu privire la legalitatea probelor instanța s-a pronunțat în parte cu ocazia soluționării cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, aspect susținut de instanța de recurs prin încheierea nr. 94 din 28 noiembrie 2008 prin care a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Însă, această instanță nu a analizat substanțial legalitatea probelor ci Tribunalul prin încheierea din data de 26 martie 2010 pronunțată în cauză.

S-a reținut corect în sarcina inculpatului T.V. activitatea de organizare și conducere a transportului cantității de 10 kg cocaină.

Organizarea reprezintă demersurile pe care una sau mai multe persoane le fac pentru constituirea unei asociații sau grupări, precum și constituirea efectivă a acestei organizații, nașterea acestuia având la bază acordul de voință al tuturor participanților.

Prin conducerea unei asemenea activități se înțelege acțiunea uneia sau mai multor persoane din interiorul organizației care supraveghează, dirijează și coordonează activitățile ilicite incriminate.

S-a reținut, astfel, justificat în sarcina inculpatului T.V. că a coordonat activitatea de transport a cantității de 10 kg cocaină din Brazilia în Olanda, în condițiile în care s-au cunoscut o parte din membrii grupului și s-a făcut dovada existenței unui grup care să aibă acordul de voință al participanților, chiar dacă inculpații, membri ai grupului nu au dorit să dea declarații sau să se incrimineze unii pe alții, astfel că dincolo de legalitatea probelor s-a reținut indubitabil existența elementelor constitutive ale infracțiuni prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Instanța de fond a considerat ca fiind lipsit de relevență faptul că din primele indicii a rezultat că I.M. era persoana despre care se cunoștea că organizează trafic de droguri, cu privire la care nu s-au mai făcut cercetări, dispunându-se disjungerea de această cauză, cât timp cercetările ulterioare au convers către acest inculpat T.V.

Corelativ celor precizate anterior Tribunalul a apreciat că nu se impune a se dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în care fapta există, este săvârșită de inculpat, cu intenție.

Pentru considerentele expuse de asemenea instanța de fond nu a reținut că inculpatul T.V. ar fi avut doar o contribuție la introducerea în Olanda de către T.E. a cantității de 10 kg cocaină, și că în sarcina inculpatului s-ar reține doar infracțiunea de instigare la trafic de droguri prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instigator fiind persoana care cu intenție determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Această chestiune a fost sesizată de apărare în concluziile scrise și nu a fost invocată în fața instanței pentru a putea fi pusă în discuție în contradictoriu, ca o cerere expresă de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Din probe a rezultat că inculpatul T.V. l-a ajutat pe T.E. în vreun mod la transportul cantității de 10 kg cocaină și l-a determinat să efectueze acest transport, cei doi se cunoșteau, astfel că nu s-a impus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Instanța de fond nu a apreciat ca fiind valabil silogismul conform căruia dacă instanța a reținut existența unei infracțiuni, trebuie să aibă în vedere și prevederile art. 27 C. pen. potrivit cu care instigatorul se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei instanța de fond a avut în vedere contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii precum și dispozițiile art. 72 C. pen., aplicându-i inculpatului cel mult pedeapsa aplicată inculpatului T.E., pentru instigator neputând fi aplicată o pedeapsă mai mare decât pentru autor, respectiv 3 ani și 4 luni, în condițiile în care inculpatul T.E. este condamnat în altă procedură decât cea română.

Nu a fost primită nici apărarea inculpaților K.V.L. și Z.A.M., care au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există, deoarece probatoriul care a stat la baza acuzării inculpaților nu a fost lovit de nulitate, având în vedere că a fost administrat cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal.

Apărarea nu a probat că informațiile au fost obținute înainte ca instanța să dispună autorizarea acestora, afirmația fiind pur speculativă.

De asemenea nu a fost primită nici susținerea potrivit căreia încheierea prin care instanța a autorizat efectuarea percheziției informatice, este nelegală, deoarece instanța a invocat ca temei a admiterii cererii dispozițiile Legii nr. 161/2003 ori conform art. 58 din lege efectuarea percheziției informatice se aplică în urmărirea penală sau judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în prezentul titlu (infracțiuni informatice) dar și a oricăror altei infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, nefiind excluse alte infracțiuni.

De asemenea, nu s-a reținut că procurorul a accesat sistemul informatic fără autorizația instanței iar cererea de percheziție informatică nu putea fi admisă de instanță ori că încheierea a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor legale , din perspectiva raționamentului anterior.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (3) C. proc. pen., autorizația de interceptare se dă de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judeca cauza, iar în lipsa acestuia de un judecător anume desemnat de președintele instanței.

Autorizațiile de interceptare și localizare sunt emise in corpore de Președintele Tribunalului Constanța.

Laptopul a fost ridicat cu ocazia percheziției domiciliare la data de 30 octombrie 2008, în condițiile în care și percheziția a fost legală deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 143/2000 - percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregătește săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în lege, cu respectarea dispozițiilor C. proc. pen.

Probele administrate nu reclamă sub nicio formă achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece inculpații K.V.L. și Z.A.M., sub coordonarea inculpatului T.V., l-au recrutat pe numitul T.E. pe care l-au instigat și ajutat să transporte droguri din America de Sud în Europa. Astfel, în urma analizării probatoriului administrat în mod nemijlocit în cauză, prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații a fost răsturnată, inculpații fiind vinovați.

Probatoriul, în opinia instanței de fond, nu a creat dubiu în ceea ce privește vinovăția inculpaților, în sensul că aceștia l-au recrutat, determinat și ajutat pe numitul T.E. pentru a efectua un transport de droguri din America de Sud în Europa.

Astfel, analizând convorbirile telefonice efectuate în prezenta cauză, proba esențială pe care se bazează acuzarea, s-a constatat că inculpații l-au trimis pe T.E. și C.G. pentru a efectua un transport din America de Sud în Europa.

T.E. a fost prins pe aeroport în Olanda cu o cantitate de droguri pe care o transporta din Brazilia.

Declarația lui T.E. luată de organele judiciare olandeze, a arătat că rezoluția infracțională de a efectua transportul de droguri a fost luată la îndemnul unui cetățean brazilian pe nume M. pe care l-a cunoscut în Brazilia, motivând faptul că datorită problemelor de sănătate pe care le avea soția sa, având nevoie de bani în acest sens, a acceptat propunerea acestuia de a transporta niște bagaje al căror conținut nu îl cunoștea.

De asemenea, interceptarea telefonică dintre inculpatul T.V. și o persoană vorbitoare de limbă spaniolă face referire la un transport. În agenda telefonică personală a inculpatului T.V. s-au arătat două numere din Columbia, și unul din Brazilia aparținând unei persoane cu numele M., fiind aceeași persoană cu care a discutat numitul T.E.

Probatoriul administrat în cauză a confirmat acuzarea, respectiv existența faptei care constituie infracțiune precum și vinovăția inculpaților.

Tribunalul a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale, și care sunt menționate în rechizitoriu, se coroborează cu probele administrate nemijlocit de instanță, în sensul dovedirii vinovăției inculpaților privind faptele deduse judecății, și anume pentru T.V. infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, pentru K.V.L. infracțiunea de instigare la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și pentru Z.A.M. infracțiunea de instigare la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. De asemenea, a apreciat că se mai coroborează cu aceste probe și împrejurarea că T.E., un alt coparticipant, a fost prins de alte autorități cu cantitatea de 9.993 grame cocaină, faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni de închisoare cu executare în penitenciar.

Probele administrate la dosarul cauzei au dovedit cu certitudine că inculpatul T.V., care nu se afla la prima abatere de la legea penală (anterior fiind condamnat pentru comiterea infracțiunilor de uz de fals și fals privind identitatea, ambele în formă continuată), a organizat și condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină de către T.E., scop în care, prin intermediul inculpaților K.V.L. și Z.A.M., a fost recrutat inculpatul T.E., care a fost determinat și ajutat de către aceștia din urmă să realizeze activitatea de transport a cantității de cocaină.

Inculpatul T.V. a supravegheat, dirijat și coordonat în mod efectiv punerea în circulație a 9,993 kg. cocaină. Pe parcursul realizării activiății infracționale el s-a aflat într-o comunicare permanentă cu inculpații K.V.L. și Z.A.M., pe care i-a îndrumat în legătură cu achiziționarea biletelor de transport pentru T.E., a stabilit ruta și momentul plecării „cărăușului", a finanțat deplasarea inculpatului T.E. în Brazilia, i-a comunicat acestuia din urmă datele care să-i permită intrarea în legătură cu M., persoana de la care a primit cocaina, pentru a o transporta în Europa.

În plus, inculpatul T.V. a comunicat și cu numitul M. (persoană care nu a putut fi identificată datorită faptului că T.V. nu a colaborat în acest sens) pentru a se asigura de finalizarea activității infracționale de transport a cocainei, acesta fiind un alt element ce denotă că a supravegheat, dirijat și coordonat punerea în circulație a drogurilor.

În acest sens, în momentul în care T.E. a rămas fără bani în Brazilia, prin intermediul numitului M. și a inculpaților K.V.L. și Z.A.M., l-a dirijat pe T.E., ca să poată intra în posesia sumei de 566 de dolari trimisă prin W.U.

Interceptările convorbirilor și comunicărilor telefonice existente în cauză au relevat faptul că inculpatul T.V. a suportat costul deplasării lui T.E. în Brazilia, sumele necesare acestuia din urmă pentru hrană și cazare, inclusiv suma de 566 dolari.

Împrejurarea că inculpatul T.V. a fost cel care a organizat traficarea cantității de 9,993 kg. cocaină a rezultat și din discuția pe care acesta a purtat-o la data de 22 octombrie 2008, ora 17:50 autorizația 306 (procesul verbal de redare convorbiri încheiat la 5 noiembrie 2009), cu numitul M.

Materialul de urmărire penală a dovedit, fără nici un dubiu, de asemenea, participația inculpaților Z.A.M. și K.V.L., care sub coordonarea lui T.V. l-au determinat și ajutat pe T.E. să pună în circulație cantitatea de 9,993 kg. cocaină. Primii doi inculpați l-au recrutat pe T.E., i-au procurat biletul de avion și s-au aflat în contact permanent cu acesta, în scopul realizat al traficării cocainei. În plus, inculpatul Z.A.M. i-a trimis suma de 566 de dolari lui T.E., ce rămăsese fără resurse financiare în Brazilia.

În drept:

Fapta inculpatului T.V., care în luna octombrie 2008 a organizat și a condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină, provenită din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest scop, sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatei K..V.L., care în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 25 din C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului Z.A.M., care în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 25 din C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Aceste texte au fost enunțate în ședință publică și în baza lor s-a pronunțat condamnarea fiecărui inculpat.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. instanța va avea în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispozițiile Părții generale ale Codului penal, normele care impun regimul sancționator, natura și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârșire a acestora respectiv inculpatul T.V., în luna octombrie 2008 a organizat și a condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină, provenită din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest scop, sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M., inculpata K.V.L., în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină și inculpatul Z.A.M., în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină.

Tribunalul a avut în vedere și datele ce au caracterizat fiecare inculpat în raport de actele în circumstanțiere dar și de referatele de evaluare pentru fiecare dintre inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M. întocmite de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, care nu sunt favorabile vreunuia dintre inculpați în condițiile în care consilierul de probațiune nu poate da detalii privind șansele reale de reintegrare ale fiecărui inculpat în raport de faptul că nici unul dintre aceștia nu recunoaște săvârșirea faptelor - instanța apreciind în aceste condiții că scopul educativ al pedepsei putea fi atins doar prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de textele incriminatoare.

Atitudinea, contextul infracțional, antecedența inculpaților nu au impus sub nicio formă reținerea de atenuante în favoarea acestora așa cum s-a solicitat de către apărare.

În concluzie, s-a impus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea în limitele textelor de lege, iar la dozarea pedepselor Tribunalul a avut în vedere cantitatea și natura drogului, modul de organizare a activității infracționale și modul de punere în aplicare a planului infracțional, participarea și rolul fiecărui inculpat chiar și atitudinea procesuală a inculpaților.

Pentru inculpatul T.V. care a organizat și a condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină, provenită din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest scop, sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M. s-a impus aplicarea unei pedepse peste minimul prevăzut de lege.

Pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M. care sub coordonarea lui T.V. l-au recrutat pe T.E., pe care l-au instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină pedepsele au fost orientate către minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M.

Inculpatul T.V. a criticat sentința penală pronunțată de instanța de fond întrucât din împrejurările descrise în situația de fapt nu se arată în ce constă activitatea inculpatului de organizare și conducere a transportului. Hotărârea atacată cuprinde aprecieri generale de stabilire a vinovăției inculpatului, bazându-se pe o singură probă, respectiv interceptările convorbirilor telefonice, fără a face nicio referire la celelalte mijloace de probă.

De asemenea, inculpatul T.V. a invocat în susținerea moivelor sale de apel că percheziția domiciliară efectuată la locuința sa este ilegală, deoarece potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen. percheziția domiciliară se dispune după începerea urmăririi, penale și în baza autorizației emisă de judecător. Ori, în speță, urmărirea penală a început la data de 30 octombrie 2008 orele 13.10, autorizația a fost eliberată la ora 15.00, iar percheziția a început la orele 11.15.

În ceea ce privește percheziția informatică, inculpatul a considerat că și aceasta este ilegală, întrucât încalcă dispozițiile Legii nr. 143/2000.

În cuprinsul motivelor sale de apel, inculpatul T.V. a susținut că interceptarea convobirilor telefonice pentru parte din numerele de telefon aparținând inculpatului au fost autorizate de instanță la data de 28 octombrie 2008, iar în acuzarea inculpatului sunt reținute convorbiri interceptate în perioada 25 octombrie-28 octombrie 2008.

O altă critică adusă de către inculpat sentinței penale atacate vizează nerespectarea dispozițiilor privind audierea inculpatului, având în vedere modalitatea în care s-a făcut, precum și orele la care s-a făcut audierea: a fost reținut de polițiștii de frontieră la orele 13.00, după care a fost efectuată percheziția corporală, a autoturismului și cea domiciliară, fiind adus de la București la Constanța, unde audierile au durat până la orele 03.28.

Mai mult, inculpatul a precizat că în mod greșit instanța de fond a reținut la momentul individualizării pedepsei aplicate împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals privind identitatea, ambele în formă continuată, având în vedere că aceasta a fost condamnat pentru cele două infracțiuni în anul 1995, că faptele au fost grațiate prin Legea nr. 543/2002 și că a intervenit reabilitarea.

Prin motivele de apel, inculpații K.V.L. și Z.A.M., au criticat sentința instanței de fond sub aspectul temeiniciei și legalității.

Au susținut că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii în sensul că instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru.care inculpații au fost trimiși în judecată. Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) Legea nr. 143/2000, însă au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și instigare la trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) cu referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, fără a exista o motivare în acest sens și fără a pune în discuția părților o eventuală schimbare de încadrare juridică a faptei pentru reținerea acestei agravante.

De asemenea, s-a realizat o greșită individualizare a pedepsei în raport de dispozițiile art. 72 raportat la art. 861 C. pen. raportat la art. 3201 C. proc. pen. cu aplicarea art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 și decizia nr. 1470/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispoziții de care incupații au înțeles să se prevaleze în apel, raportat la noile reglementări în materie procesual penală ce le erau mai favorabile.

Prin decizia penală nr. 145/P din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul T.V. împotriva sentinței penale nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 6104/118/2009.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de inculpații K. (fostă Z.) V.L. și Z.A.M. împotriva sentinței penale nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 6104/118/2009.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte sentința penală apelată, numai cu privire la inculpații K.V.L. și Z.A.M. și rejudecând:

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul T.V. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 225 RON reprezentând onorarii parțiale apărători desemnați din oficiu - avocat l. (C.) S. (75 RON), avocat V.C. (75 RON) și avocat P.G.A. (75 RON) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Asupra criticilor privind nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și a nelegalității hotărârii primei instanțe, Curtea a reținut că doar critica privind nelegalitatea celei de-a doua percheziții auto și greșita reținere a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M. au fost întemeiate, restul criticilor fiind neîntemeiate.

Urmărirea penală a fost începută împotriva inculpaților T.V., K.V.L. și Z.A.M. prin rezoluția din data de 30 octombrie 2008, ora 13,10. Anterior începerii urmăririi penale procurorul a solicitat autorizarea interceptării unor convorbiri telefonice purtate de inculpați, solicitarea fiind mcuviințată de președintele Tribunalului Constanța, astfel cum rezultă din autorizații.

Deși autorizarea interceptării convorbirilor telefonice și a comunicărilor de la posturile telefonice este anterioară începerii urmăririi penale, acest element nu. atrage nelegalitatea interceptărilor, dat fiind că dispozițiile art. 911 și urm. C. proc. pen. permit autorizarea și anterior începerii urmăririi penale.

Conform art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată. Alin. (2) al aceluiași art. enumera infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiții strict determinate, și anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei infracțiuni;

b) să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice;

d) să existe o autorizație din partea judecătorului competent.

Față de aceste precizări, Curtea de Apel a reținut că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. De altfel, nici nu s-ar fi putut prevedea posibilitatea autorizării exclusiv după începerea urmăririi penale, în condițiile în care legiuitorul a făcut trimitere și la ipoteza pregătirii unei infracțiuni, ceea ce nu ar fi permis începerea urmăririi penale pentru o faptă viitoare care urma să fie comisă.

Având în vedere că au fost respectate condițiile impuse de art. 911 C. proc. pen., autorizarea și interceptarea convorbirilor telefonice și a comunicărilor s-a realizat în condiții de legalitate.

Percheziția domiciliară efectuată la imobilul situat în București, Aleea A.C., unde locuia inculpatul T.V., a fost autorizată prin încheierea nr. 197 din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Constanța, fiind emisă autorizația de percheziția nr. 84 din 30 octombrie 2008, ora 15,00.

Percheziția domiciliară efectuată a fost consemnată în procesul verbal din data de 30 octombrie 2008, menționându-se că percheziția s-a desfășurat în intervalul 16,15 - 19,05. Inițial, s-a menționat în procesul verbal că percheziția a început la altă ora, dar această mențiune a fost corectată și s-a menționat ora 16,15. Deși inculpatul a susținut că se trecuse ora 11,10, Curtea nu a putut aprecia asupra acestei ore, întrucât nu se observă foarte bine prima oră trecută, putând fi menționată și ora 15,15. În orice caz, indiferent de ora menționată, aceasta a fost cu certitudine urmarea unei erori materiale, ce a fost imediat corectată, în timpul redactării procesului verbal. În niciun caz percheziția nu putea fi începută anterior urmăririi penale, în condițiile în care în procesul verbal este menționată autorizarea emisă de judecător, care a fost emisă după începerea urmăririi penale, deci și percheziția a fost începută după începerea urmăririi penale și emiterea autorizației de judecător, astfel nu ar fi fost cunoscute la efectuarea percheziției.

Astfel bunurile ridicate la efectuarea percheziției au fost legal ridicate, inclusiv laptopul marca S.V., care a fost ulterior supus expertizei informatice.

Percheziția informatică asupra laptopului marca S.V. ridicat de la inculpatul T.V. a fost încuviințată de instanță prin încheierea nr. 219 din 19 noiembrie 2008.

În cererea procurorului de încuviințare a autorizării, datată 19 noiembrie 2008, s-a susținut că, din conținutul discuțiilor telefonice purtate de inculpați, au rezultat indicii concrete că aceștia comunicau detalii ale activității infracționale și prin intermediul sistemelor informatice, fiind necesară încuviințarea percheziției informatice pentru probarea activității infracționale.

Din lecturarea propunerii de încuviințare a autorizării percheziției informatice nu a rezultat că procurorul ar fi cunoscut conținutul datelor din sistemul informatic, această apreciere a inculpaților fiind o simplă speculație, fără suport probator.

Curtea a constatat că în mod legal a fost dispusă și efectuată percheziția informatică, cu respectarea dispozițiilor art. 54 și urm. din Legea nr. 161/2003.

În art. 54 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 „în cazuri urgente și temeinic justificate, dacă există date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni prin intermediul sistemelor informatice, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorilor, se poate dispune conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informațional, față de care există pericolul distrugerii ori alterării".

Întrucât existau date că pentru săvârșirea infracțiunii ce făcea obiectul urmăririi penale a fost folosit un sistem informatic, dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 permiteau autorizarea percheziției informatice. Curtea nu a considerat ca fiind întemeiată aprecierea inculpaților că percheziția informatică s-ar putea dispune doar în cazul infracțiunilor prev. de Legea nr. 161/2003 sau a altor infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, întrucât această condiționalitate invocată excede dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, nu s-a reținut că percheziția informatică nu se putea dispune pe motiv că nu servea la stabilirea stării de fapt și identificarea autorilor, în condițiile în care în cauză nu erau la dispoziția organelor de urmărire penale numeroase mijloace de probă care să permită stabilirea cu ușurință a stării de fapt, fiind utilă exploatarea oricărei informații, contest în care sunt îndeplinite cerințele art. 57 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Curtea a avut în vedere și dispozițiile art. 56 din lege, care permit cercetarea unui sistem informatic ori de câte ori este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor.

Drept urmare, nici criticile privind nelegalitatea percheziției informatice asupra laptopului marca S.V. ridicat de la inculpatul T.V. nu au fost întemeiate.

În referire la audierea inculpatului T.V. în faza de urmărire penală Curtea a observat că acesta a fost audiat în calitate de învinuit în data de 31 octombrie 2008, între orele 0,25 - 1,05, în prezența apărătorului desemnat din oficiu B.A. Tot în data de 31 octombrie 2008, între orele 2,55 - 3,28, a fost audiat în calitate de inculpat, în prezența aceluiași avocat, după ce între timp s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului T.V.

În prima declarația a negat total acuzațiile aduse, iar în cea de-a doua a precizat că în luna octombrie 2008 a discutat cu inculpații K.V.L. și Z.A.M. despre posibilitatea ca aceștia să găsească o persoană de încredere care să se deplaseze în Brazilia de unde să transporte în Europa cantitatea de 10 kg cocaină, negând că a organizat traficul de droguri. Ulterior, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere.

S-a invocat nelegalitatea audierii inculpatului, în raport de lipsa declarației olografe, modalitatea în care a fost audiat și lipsa unei apărări efective din partea apărătorului desemnat din oficiu.

În declarațiile mai sus menționate se arată că inculpatul nu a dorit să dea declarații olografe, în acest fel explicându-se lipsa declarației olografe anterior declarației pe formular tipizat, așa cum prevăd dispozițiile art. 70 alin. (3) C. proc. pen. în condițiile în care lipsa declarației olografe este consecința conduitei inculpatului, care a refuzat darea acestei declarații, nu s-a putut constata, din această perspectivă, niciun element de nelegalitate în audierea inculpatului.

Nu s-au constatat date obiective că inculpatul T.V. a fost lipsit de o apărare efectivă la audierea sa în data de 31 octombrie 2008, chiar dacă a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu. Această apărare a inculpatului a survenit la o perioadă mai lungă după momentul audierii sale în data de 31 octombrie 2008. Deși nu s-a putut verifica în ce măsură inculpatul T.V. a beneficiat de o apărare efectivă în fața procurorului, din împrejurările ulterioare s-a dedus că apărarea exercitată de apărătorul desemnat din oficiu nu a fost una formală. În data de 31 octombrie 2008 s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpaților K.V.L. și Z.A.M., ce a făcut obiectul Dosarului nr. 9640/118/2008 al Tribunalului Constanța. Pentru această cauză inculpatul T.V. l-a angajat în calitate de apărător ales pe domnul avocat B.A., ale cărui concluzii se regăsesc în încheierea nr. 143 din 31 octombrie 2008 a Tribunalului Constanța și încheierea nr. 89/P din 04 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța. Concluziile apărătorului au demonstrat că în fața instanței a apărat în mod efectiv interesele inculpatului T.V., astfel că nu au existat motive pentru a considera că a acționat de o manieră diferită în fața organelor de urmărire penală; de altfel, alegerea ca apărător ales a celui care inițial a fost desemnat apărător din oficiu arată că inculpatul T.V. a fost mulțumit de prestația apărătorului, altfel nu s-ar justifica alegerea sa în calitatea de apărător ales.

Audierea inculpatului T.V. în data de 31 octombrie 2008 s-a realizat în prezența mai multor persoane, care au adresat succesiv întrebări inculpatului, așa cum rezultă din susținerile inculpatului și a apărătorului B.A., care i-a acordat la acel moment asistență juridică. În declarația dată la soluționarea propunerii de arestare preventivă, în fața instanței de recurs, inculpatul T.V. a susținut că în timpul audierii sale de către procuror erau prezente 3-4 persoane, care i-au adresat întrebări, fapt ce l-a bulversat și intimidat.

Aceste precizări ale inculpatului nu au lăsat să se întrevadă o conduită abuzivă a organelor de cercetare penală, care să-l fi determinat direct sau indirect pe inculpatul T.V. să facă declarații de recunoaștere. Inculpatul a dat două declarații în data de 31 octombrie 2008, în prima a negat total acuzațiile, iar în cea de-a doua a recunoscut o mică implicare în activitatea infracțională. Dacă maniera de audiere ar fi fost de natură să-l intimideze ori să-l tulbure pe inculpat, nu s-ar fi identificat motivul pentru care în prima declarație s-a consemnat poziția sa de negare totală, iar în a doua declarație doar o recunoaștere parțială.

Analizând conținutul declarațiilor inculpatului, precum și maniera în care s-a susținut de către inculpat și apărătorul B.A. nu s-au identificat motive pertinente în a considera că audierea inculpatului de către procuror s-a realizat prin mijloace de natură a intimida, tulbura sau dezorienta inculpatul.

În consecință, nu s-a reținut nelegalitatea declarațiilor inculpatului din data de 31 octombrie 2008, acestea urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei, chiar dacă au o importanță extrem de redusă în soluția finală a cauzei.

Percheziția autoturismului marca O.V. cu nr. de înmatriculare B-xxx, folosit de inculpatul Z.A.M., a fost dispusă prin rezoluția procurorului nr. 162/D/P/2008 din data de 30 octombrie 2008.

În aceeași dată a fost efectuată percheziția autoturismului, consemnată în procesul verbal din data de 30 octombrie 2008. Cu prilejul percheziției au fost ridicate mai multe bunuri, acestea fiind individualizate în procesul verbal. În procesul verbal se mai arată că percheziția a început la orele 19,30 și s-a încheiat la orele 20,00, ceea ce înseamnă că această activitate procedurală a fost finalizată.

În data de 31 octombrie 2008 s-a efectuat o nouă percheziție asupra aceluiași autoturism, ocazie cu care au fost identificate două facturi emise de J.T. în data de 15 octombrie 2008, reprezentând bilete de avion pe numele T.E. și C.G. pentru ruta București-Milano -Malpensa-Amsterdam-Sao Paolo și retur.

Activitatea procedurală din data de 31 octombrie 2008 a avut, în opinia Curții, în contradicție cu opinia primei instanțe, caracterul unei noi percheziții a autoturismului, ceea ce presupunea necesitatea unei noi autorizări.

Conform art. 100 alin. (5) C. proc. pen. „percheziția corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător". Deși dispozițiile procesual penale nu conțin o reglementare detaliată a procedurii percheziției asupra vehiculelor, trebuie să se țină seama și în acest caz de regula potrivit căreia autorizația poate fi folosită o singură dată. Deși autorizația este emisă doar în cazul percheziției domiciliare, dispoziția de la art. 100 alin. (4) C. proc. pen. evidențiază posibilitatea efectuării unei singure percheziții în baza unei singure autorizații. Autorizația se emite în baza încheierii de admiterii a cererii de efectuare a percheziției, astfel că și dispoziția organului judiciar de efectuare a percheziției vehiculului permite efectuarea unei singure percheziții. O interpretare contrară ar permite efectuarea unui număr nelimitat și în orice moment a perchezițiilor vehiculului, ceea ce ar contraveni spiritului reglementării și ar permite exercitarea abuzivă a activităților procedurale.

Și din conținutul procesul verbal întocmit în data de 30 octombrie 2008 a rezultat că prima percheziția asupra autoturismului a fost finalizată, iar activitatea din data de 31 octombrie 2008 a constituit o nouă percheziție.

Curtea a apreciat că o dispoziție singulară de efectuare a percheziției asupra autoturismului permitea efectuarea unei singure percheziții, motiv pentru care percheziția din data de 31 octombrie 2008 a fost nelegală, deoarece nu are la baza dispoziția procurorului, potrivit art. 100 alin. (5) C. proc. pen., astfel că procesul verbal de percheziție din data de 31 octombrie 2008 și înscrisurile ridicate cu acel prilej vor fi îndepărtate din ansamblul probator, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Aceeași sancțiune a intervenit și cu privire la declarațiile martorilor Ș.L.C. și S.M. care au participat în calitate de martori asistenți la percheziția autoturismului din data de 31 octombrie 2008, întrucât cei doi martori au relatat aspecte percepute în cursul percheziției autoturismului, activitate procedurală derulată în mod nelegal. Nelegalitatea percheziției din 31 octombrie 2008 s-a răsfrânt și asupra declarațiilor martorilor, întrucât în lipsa efectuării acestei percheziții martorii nu ar fi cunoscut că în autoturism s-au aflat cele două facturi, ceea ce înseamnă că valabilitatea declarațiilor martorilor este condiționată de valabilitatea percheziției autoturismului, sancțiunea nulității procesului verbal de percheziție din data de 31 octombrie 2008 afectând și declarațiile martorilor.

Ca atare, în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen. au fost înlăturate și declarațiile martorilor Ș.L.C. și S.M.

În referire la omisiunea primei instanțe de a repune cauza pe rol și a pune în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri în forma autoratului în infracțiunea de instigare la trafic de droguri, Curtea a constatat că această cerere a fost formulată după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, în cuprinsul concluziilor scrise formulate în termenul de amânare a pronunțării.

Conform art. 301 alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății inculpatul poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii, însă acest drept este limitat la închiderea dezbaterilor, moment procesul după care nu se mai pot reitera cereri noi. Întrucât inculpatul T.V. a formulat cererea după închiderea dezbaterilor, moment până la care se puteau pune în discuție, cu respectarea principiilor publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității, cererile părților, prima instanță nu era ținută să se pronunțe asupra cererii și nici să repună cauza pe rol pentru discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Chiar și în măsura în care prima instanță ar fi omis să se pronunțe asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice nu ar fi fost incidente dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care permit desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În virtutea efectului devolutiv integral al apelului, această neregularitate ar fi soluționată de instanța de apel.

Reținerea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M. a constituit o critică întemeiată a hotărârii primei instanțe, care urmare a unei erori a reținut în dispozitiv aplicarea acestor dispoziții, deși nici în rechizitoriu și nici în considerentele hotărârii nu s-a considerat incident acest text de lege. Într-adevăr, mențiunea din dispozitiv a venit în contradicție cu considerentele hotărârii primei instanțe, însă această neregularitate nu a atras trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât această soluție putea fi adoptată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care nu sunt aplicabile.

Această neregularitate a fost remediată de instanța de apel prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M.

Asupra criticilor privind netemeinicia hotărârii primei instanțe, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate, prima instanță stabilind în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpaților T.V., K.V.L. și Z.A.M. pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Mijloacele de probă administrate în cauză, chiar și în condițiile înlăturării din materialul probator a procesului verbal de percheziție a autoturismului din data de 31 octombrie 2008, a înscrisurile ridicate cu acel prilej, precum și a declarațiilor martorilor Ș.L.C. și S.M., au oferit elemente de fapt care dovedesc cert implicarea și vinovăția celor trei inculpați.

Prima instanță a realizat o analiză detaliată a stării de fapt, corelând mijloacele de probă care au condus la concluzia certă a vinovăției inculpaților.

Martorul T.E. a fost depistat în data de 25 octombrie 2008 în aeroportul din Amsterdam, la sosirea din Sao Paolo - Brazilia, având asupra sa două geamantane ce conțineau cantitatea totală de 9.993.7 kg. cocaină.

Martorul T.E. a negat vreo legătură cu inculpații din prezenta cauză, însă s-a dovedit că recrutarea sa pentru transportarea cocainei a fost făcută de inculpații K.V.L. și Z.A.M., în timp ce inculpatul T.V. a fost cel care a organizat și condus transportul de cocaină din Brazilia.

Martorul T.E. a ajuns în Brazilia în data de 17 octombrie 2008 și a părăsit această țară în data de 24 octombrie 2008, astfel cum rezultă din vizele de intrare/ieșire de pe pașaportul său și biletele de avion.

Autoritățile române aveau informații despre existența unor persoane care recrutau cărăuși pentru a transporta cocaină din America Centrală și America de Sud, printre persoanele suspectate de această activitate infracțională fiind și inculpatul T.V., iar ulterior și inculpații K.V.L. și Z.A.M.

Convorbirile și comunicările telefonice interceptate, ce au fost purtate de inculpați, coroborate cu identificarea unor înscrisuri ce dovedeau implicarea lor, dar și, în final, cu depistarea martorului T.E., au confirmat conținutul convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate anterior, fiind suficiente în stabilirea vinovăției inculpaților.

Martorul T.E. a plecat din București către Sao Paolo, în data de 16 octombrie 2008, ora 12,10, urmând traseul București - Milano - Amsterdam - Sao Paolo, iar ruta de întoarcere era stabilită pentru data de 23 octombrie 2008, pe traseul Sao Paolo - Amsterdam - Milano - București, data de sosire în Amsterdam fiind 24 octombrie 2008, iar în București 25 octombrie 2008.

Aceste date au rezultat din verificările efectuate de la sediul agenției J.T. din București de unde au fost cumpărate biletele de avion.

Odată cu biletele de avion pentru martorul T.E. au fost achiziționate bilete de avion și pentru numitul C.G., pentru aceeași rută și perioadă, doar la data de întoarcere fiind o mică diferență de timp.

În mod cert aceste bilete au fost cumpărate de inculpatul Z.A.M., aspect confirmat de martora P.M., angajata agenției J.T. din București de unde au fost cumpărate biletele de avion, care l-a recunoscut pe inculpatul Z.A.M. ca fiind persoana care a cumpărat biletele de avion pentru T.E. și C.G.

De altfel, și martorul T.E. a declarat în apel că biletele de avion au fost plătite și ridicate de inculpatul Z.A.M., de la care a și solicitat o sumă de bani în perioada cât s-a aflat în Brazilia. Deși martorul T.E. nu a confirmat discuțiile cu inculpatul Z.A.M. pentru transportarea unei cantități de cocaină din Brazilia, au reprezentat aspecte ale declarațiile sale care nu au indicat faptul că acesta a mers în Brazilia în vacanță. Martorul T.E. nu și-a achiziționat și ridicat singur biletele de avion, nu părea să fi avut resurse financiare pentru o astfel de călătorie costisitoare, la care numai biletele de avion au costat aproximativ 1800 euro. La scurt timp după ce a ajuns în Brazilia martorul T.E. a primit suma de 438 euro de la inculpatul Z.A.M., prin serviciul W.U. În măsura în care călătoria s-ar fi realizat în scopuri turistice, nu s-ar fi justificat lipsa resurselor financiare, fiind puțin probabil să se efectueze deplasarea într-o zonă îndepărtată fără minimul de bani necesar călătoriei. Relațiile dintre martorul T.E. și inculpatul Z.A.M. nu au relevat o relație strânsă între aceștia, pentru a justifica apelarea martorului la ajutorul inculpatului Z.A.M. Relația dintre cei doi a fost explicată de martorul T.E. în declarația sa, relevând doar faptul că au fost colegi de serviciu în anul 2007, punct comun care nu a putut explica relațiile ulterioare și suportul financiar oferit de inculpat.

La fel, explicațiile oferite de martorul T.E. în fața autorităților olandeze nu au conferit credibilitate susținerilor sale, întrucât nu s-ar putea reține că a preluat cele două geamantane conținând cocaină, direct la aeroportul din Sao Paolo, la simpla solicitare a unei persoane, fără a cunoaște expeditorul, destinatarul și conținutul bagajelor.

Dacă scopul călătoriei era turismul nu s-ar justifica achiziționarea biletelor de avion în preziua plecării, întrucât costul este mult mai ridicat la achiziționarea biletelor cu puțin timp înainte de plecare. Data cumpărării biletelor a indicat faptul că nu a fost o călătorie planificată, ci o plecare rapidă, când i s-a solicitat de inculpați.

Martorul T.E., la depistarea în Olanda, exceptând cele două geamantane ce conțineau droguri, nu avea decât două bagaje de mână, care nu sunt caracteristice unei deplasări în scop turistic.

Din corelarea împrejurărilor în care a efectuat călătoria în Brazilia și conținutul convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de inculpați Curtea a reținut că martorul T.E. s-a deplasat cu scopul precis de a transporta cocaină în Europa.

Martorul T.E. a declarat că îl cunoaște doar pe inculpatul Z.A.M., iar această afirmație a fost considerată credibilă, dat fiind că nu sunt nici un fel de date că i-ar fi cunoscut și pe ceilalți doi coinculpați. Și conținutul convorbirilor telefonice, redate pe larg de prima instanță, a arătat faptul că martorul T.E. păstra legătura cu inculpatul Z.A.M., care l-a rândul său comunica cu inculpata K.V.L., pentru ca deciziile finale privind transportul să îi aparțină inculpatului T.V.

Interceptarea convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de inculpați a început cu data de 14 octombrie 2008, acestea arătând că inculpatul Z.A.M. păstra legătura cu martorul T.E. și inculpata K.V.L., discuțiile relevând că inculpatul Z.A.M. s-a ocupat de achiziționarea biletelor de avion pentru martorul T.E., dar și pentru o altă persoană, cel mai probabil C.G., încercând obținerea unei preț cât mai bun.

În data de 14 octombrie 2008 inculpata K.V.L. a purtat convorbiri telefonice cu inculpatul T.V., din care a rezultat că acesta asigura finanțarea călătoriei, dând îndrumări inculpatei privind sumele pe care trebuia să le mai ia pentru cumpărarea biletelor de avion și asigurarea resurselor financiare pe timpul călătoriei.

A mai rezultat că inculpatul Z.A.M. a discutat și cu inculpatul T.V., care i-a dat indicațiile necesare pentru cumpărarea biletelor, dar și că sumele de bani proveneau de la T.V.

În data de 15 octombrie 2008 inculpatul T.V. a mai discutat cu o persoană de sex feminin căreia i-a transmis că trebuie să-i mai dea o sumă de bani inculpatului Z.A.M.

Discuțiile telefonice purtate în data de 15 octombrie 2008 între K.V.L. și Z.A.M. dovedesc că martorul T.E. nu a avut niciun rol în cumpărarea biletelor, fiind un simplu executant al sarcinilor transmise prin intermediul inculpatului Z.A.M.

Rolul de lider și organizator ale inculpatului T.V. a rezultat și din faptul că a solicitat telefonic să i se transmită prin email copia biletelor de avion cumpărate, exprimându-și apoi nemulțumirea privind companiile aeriene cu care urma să se efectueze transportul.

După data de 16 octombrie 2008 nu au mai existat discuții între inculpați privind achiziționarea unor bilete de avion, ceea ce întărește concluzia că discuțiile anterioare vizau cumpărarea biletelor de avion pentru martorul T.E.

Discuțiile dintre inculpați din perioada cât martorul T.E. s-a aflat în Brazilia demonstrează că inculpații au urmărit activitatea martorului din Brazilia, aveau cunoștință despre locația unde era cazat, despre plata hotelului și locurile unde se putea mânca ieftin, dar și că martorul mai avea nevoie de o sumă de bani suplimentară.

În data de 22 octombrie 2008 inculpatul Z.A.M. a trimis martorului T.E. suma de 438 euro, așa cum am arătat, iar din discuțiile telefonice a rezultat că martorul avea dificultăți în ridicarea banilor, inculpatul afirmând că va discuta cu „Mu.", adică inculpatul T.V., pentru că o persoană aflată în Brazilia să-l ajute, ceea ce a demonstrat că inculpatul T.V. avea conexiunile necesare în Brazilia și cunoștea foarte bine locația, fiind singurul dintre inculpați care ar fi putut organiza transportul drogurilor.

Tot în data de 22 octombrie 2008 inculpatul T.V. a purtat o discuție telefonică cu o persoană pe nume „M.", care se referea la trimiterea sumei de 438 euro (566 dolari SUA) ceea ce înseamnă că întreaga discuție nu se putea referi decât la martorul T.E. În convorbire se mai făcea trimitere la efectuarea unui transport, la un terminal, ceea ce a întărit convingerea că discutau despre T.E. La depistarea acestuia în Olanda a fost găsit un extras de cont pe versoul căruia era menționat „1170xxx M.", această mențiune demonstrând suplimentar că numitul M., rămas neidentificat, era persoana de legătură din Brazilia a inculpatului T.V.

Conform datelor obținute de la agenția J.T., martorul T.E. trebuia să plece din Brazilia în data de 23 octombrie 2008, dar în final a plecat în data de 24 octombrie 2008, aspect confirmat de copia biletului de avion, dar și de faptul că a ajuns în Olanda abia în data de 25 octombrie 2008, când a și fost depistat.

În discuțiile telefonice dintre inculpatul T.V. și numitul M. a rezultat că acesta din urmă a schimbat data de plecare, care a fost decalată cu o zi, coroborându-se cu datele privind biletele de avion, astfel că a fost cert obiectul discuțiilor dintre inculpatul T.V. și numitul M.

Imediat după depistarea martorului T.E. de autoritățile din Olanda au încetat discuțiile dintre inculpați, ce aveau ca obiect organizarea transportului.

Compararea discuțiilor telefonice ale inculpaților cu traseul urmat de martorul T.E. a arătat corespondența dintre acțiunile și indicațiile inculpaților și cele ale martorului, în opinia Curții fiind certă implicarea celor trei inculpați.

Rezumând, Curtea a reținut că inculpatul T.V. a inițiat, organizat, finanțat și condus transportul drogurilor de către martorul T.E. din Brazilia în Olanda. Martorul T.E. a fost determinat de inculpatul Z.A.M. să efectueze transportul, fiind singurul inculpat pe care îl cunoștea. De altfel, a rezultat din convorbirile telefonice că martorul T.E. păstra legătura cu inculpatul Z.A.M., ceea ce a confirmat varianta reținută.

Inculpata K.V.L. a fost persoana care, la solicitarea inculpatului T.V., a căutat persoane care să efectueze transportul, determinându-l pe martorul T.E. să efectueze transportul, prin intermediul fratelui său Z.A.M.

În mod corect a fost reținută pentru inculpații Z.A.M. și K.V.L. forma de participație a instigării, contextul în care s-au derulat faptele pledând pentru această formă de participație penală.

Martorul T.E. nu se cunoștea decât cu inculpatul Z.A.M. astfel că o propunere de această natură nu putea proveni de la o persoană total necunoscută, cum era inițial inculpata K.V.L. Chiar și discuțiile telefonice, expedierea sumei de bani în Brazilia a arătat legătura directă dintre inculpatul Z.A.M. și martorul T.E., motiv pentru care instigarea directă a martorului nu putea proveni decât de la inculpatul Z.A.M.

Inculpata K.V.L. se cunoștea cu inculpatul T.V. de mai mulți ani, inclusiv în perioada în care a fost arestată în Costa Rica, iar inculpatul T.V., a rezultat cu certitudine din probele administrate, avea rolul de organizator și lider al grupului infracțional, fiind persoana interesată în identificarea unor „cărăuși".

Nu s-ar fi putut reține că inculpatul a avut rolul de instigator la săvârșirea infracțiunii, întrucât rolul său a fost mai mult decât de simplu instigator, fiind persoana care conducea și finanța grupul infracțional, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143 /2000.

Prin decizia nr. 38/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că fapta de organizare, conducere sau finanțare a acțiunilor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracțiune distinctă și nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege.

Întrucât infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 este „o infracțiune de sine stătătoare, iar inculpatul T.V. a realizat acțiuni care se circumscriu elementului material al acestei infracțiuni, dat fiind că a organizat, condus și finanțat transportul, în mod corect a fost reținută în sarcina sa infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) în ref. la art. 10 din Legea nr. 143/2000, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de instigare la trafic de droguri de mare risc.

Activitatea inculpatului, deși include și o instigare mediată la traficul de droguri de mare risc, este mai amplă, astfel că prin desfășurarea și de activități de organizare, finanțare și conducere a activității celui instigat, se va reține infracțiunea mai gravă, respectiv art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpata K.V.L. a fost elementul de legătură dintre persoana care conducea activitatea infracțională - T.V. și inculpatul Z.A.M. și martorul T.E.

Inculpata K.V.L. este sora inculpatului Z.A.M., astfel că intențiile infracționale ale inculpatului T.V. nu puteau fi transmise de la T.V. la Z.A.M. decât în această modalitate, întrucât nu au existat date că cei doi se cunoșteau anterior. Acest fapt a fost confirmat de convorbirile telefonice care au atestat că orice acțiune în legătură cu organizarea deplasării în Brazilia era comunicată de inculpata K.V.L. către inculpatul T.V.

Dorința inculpatului T.V. de a identifica persoane pe care să le folosească drept „cărăuși" ai drogurilor era cunoscută de inculpata K.V.L., care a derulat acțiuni în acest sens, ajungând să-l cunoască pe T.E. prin intermediul fratelui său Z.A.M.

Curtea a reținut, având în vedere starea de fapt descrisă și mijloacele de probă administrate, că inculpata K.V.L. a instigat pe martorul T.E. să săvârșească infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, însă acțiunile sale au fost intermediate de inculpatul Z.A.M., fiind în prezența unei instigări mediate.

Ulterior, atât inculpata K.V.L., cât și inculpatul Z.A.M. au desfășurat activități de sprijinire a martorului Z.A.M. în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prin cumpărarea biletelor de avion, transmiterea unei sume de bani în Brazilia, oferirea de informații pentru ca T.E. să poate intra în legătură cu persoana de contact din Brazilia, însă forma de participație a complicității a fost absorbită de forma mai gravă a instigării.

În concluzie, Curtea a reținut că în cauză s-a dovedit cert că faptele reținute în sarcina inculpaților au existat, au constituit infracțiunile menționate în actul de sesizare a instanței și au fost comise de inculpați, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Criticile inculpaților privind inexistența faptei sau neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor au fost vădit neîntemeiate, în condițiile în care s-a dovedit că fapta a existat, iar inculpații aveau reprezentarea exactă a naturii bunurilor ce urmau a fi transportate de martorul T.E.

Individualizarea pedepselor aplicate inculpaților T.V., K.V.L. și Z.A.M. a corespuns criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.

Prima instanță a aplicat inculpaților K.V.L. și Z.A.M. pedepse egale cu minimul special, în timp ce inculpatului T.V. i-a aplicat o pedeapsă apropiată de minimul special, în considerarea rolului său mai important în activitatea infracțională, reliefat și de încadrarea juridică a faptei.

Din punct de vedere al circumstanțele reale de comitere a faptelor se constată un pericol social ridicat, așa cum a reținut și prima instanță, având în vedere natura și cantitatea drogului, implicarea activă a inculpaților în identificarea unei persoane care să transporte o cantitatea mare de droguri din Brazilia, asigurarea deplasării cărăușului în Brazilia, finanțarea călătoriei, rolul inculpaților fiind esențial în activitatea infracțională. Trebuia avut în vedere că inculpații au cooptat alte persoane în rețeaua infracțională, aveau legături în Brazilia, fiind evidențiat caracterul transfrontalier al infracțiunii, de natură a accentua gravitatea faptei. Pericolul social ridicat este reflectat și de legiuitor prin incriminarea faptei și stabilirea unor limite mari de pedeapsă, în considerarea consecințelor negative ale consumului de droguri asupra sănătății populației și proliferarea acestui gen de infracțiuni, în special în rândul persoanelor mai tinere.

Din perspectiva datelor personale s-a constatat că inculpatul T.V. a mai fost anterior condamnat, iar conform declarațiilor sale a mai fost condamnat în Australia pentru infracțiuni în legătură cu drogurile. Inculpații K.V.L. și Z.A.M. nu au fost cunoscuți cu antecedente penale, însă din referatul de evaluare pentru inculpata K.V.L. a rezultat că ar fi executat o pedeapsă privativă de libertate în Costa Rica. Referatele de evaluare pentru inculpați nu au scos în evidență aspecte personale deosebite, cărora instanța să le dea valența unor circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Conduita procesuală a inculpaților a fost una de negare constantă a acuzațiilor, astfel că s-a impus aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Curtea nu a identificat alte împrejurări care să exprime un grad mai redus de pericol social al faptei sau al persoanei inculpaților și care să justifice reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare.

Pedepsele aplicate inculpaților sunt necesare pentru a se asigura realizarea prevenției generale și speciale, scop reglementat de art. 52 C. pen., motiv pentru care vor fi menținute pedepsele stabilite de prima instanță pentru cei trei inculpați.

Nu s-a putut face o legătură cu pedeapsa aplicată martorului T.E. de către autoritățile din Olanda, întrucât soluționarea cauzelor se realizează în baza unor proceduri judiciare distincte, a unor norme incriminatoare diferite, cel mai probabil cu limite de pedeapsă diferite, posibil mai reduse în Olanda. În opinia Curții nu a prezentat relevanță cuantumul pedepsei aplicate martorului T.E. în Olanda, întrucât circumstanțele procedurilor judiciare din cele două jurisdicții sunt diferite, așa încât pedeapsa aplicată martorului T.E. nu a constituit un criteriu de orientare pentru instanțele române la sancționarea inculpaților.

Cererea inculpatului T.V. de recunoaștere pe care incidentală a hotărârii de condamnare a martorului T.E. a fost vădit neîntemeiată, întrucât această cerere nu a fost de natură a ajuta la soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Haarlem la data de 10 februarie 2009 în legătură cu dosarul parchetului nr. 15/801838-08 martorul T.E. a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni închisoare, întrucât a introdus în Olanda cantitatea de 9993,7 kg. cocaină.

Dispozițiile art. 134 din Legea nr. 302/2004 permit recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penală pronunțată de o instanța a altui stat, însă recurgerea la această procedură ar fi justificată numai în măsura în care recunoașterea hotărârii ar prezenta un interes practic în actuala procedură. Trebuie ținut seama că recunoașterea unei hotărârii penale străine are în vedere producerea unor consecințe juridice ale respectivei hotărâri pe teritoriul statului unde se recunoaște hotărârea, însă în prezenta cauză nu ar fi produs nicio consecință juridică recunoașterea hotărârii de condamnare a martorului T.E., situația juridică a inculpaților T.V., K.V.L. și Z.A.M., din perspectiva sancționării, neputând fi influențată de sentința penală pronunțată de Tribunalul Haarlem la data de 10 februarie 2009.

În concluzie, singura critică întemeiată a fost cea vizând greșita reținere a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M., astfel că doar apelurile acestora și exclusiv sub acest aspect au fost admise.

Împotriva deciziei penale nr. 1670 din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat recurs inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M.

Recurentul inculpat T.V. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 14, 17, 18 C. proc. pen.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind schimbarea încadrării juridice dată faptei pe care a solicitat-o inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de instigare prevăzută de art. 25 C. pen. cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat, în temeiul art. 137 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cu privire la recunoașterea unei hotărâri pronunțată de autoritățile olandeze privindu-l pe T.E.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a arătat că nu s-a dat eficienă dispozițiilor art. 72 C. pen. referitor la circumstanțele personale ale inculpatului.

A contestat legalitatea probelor administrate în cauză, percheziția domiciliară a fost efectuată înainte de a se fi început urmărirea penală în cauză, iar în ceea ce privește percheziția informatică, aceasta a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 143/2000.

Recurenții inculpați K.L.V. și Z.A.M. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171, art. 18 și art. 14 C. proc. pen.

Au susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că ambele instanțe în stabilirea vinovăției inculpaților au avut ca temei un probatoriu administrat ilegal. Au precizat că nu a existat un probatoriu cert, complet și sigur care să fi condus la incriminarea inculpaților. Au arătat că nu a existat intenția directă a inculpaților de a săvârși faptele reținute în sarcina lor, aceștia neștiind ce transport va efectua T.E.

Prin decizia penală nr. 1670 din 16 mai 2013, Înalta Curte a admis recursurile declarate de inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M. împotriva deciziei penale nr. 145/P din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Constanța.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut următoarele:

Referitor la critica inculpatului T.V. privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. cu referire la art. 2 alin. (2) Legea nr. 143/2000, Înalta Curte a constatat, din examinarea cauzei, că instanța de apel nu a luat în discuție și nu a analizat prin prisma propriei evaluări solicitarea apelantului inculpat T.V., privind schimbarea încadrării juridice, invocată de acesta în motivele de apel formulate în scris, cât și în concluziile orale susținute în fața instanței de apel în cadrul dezbaterilor.

Înalta Curte a constatat că în cuprinsul considerentelor, instanța de apel și-a însușit întocmai motivarea instanței de fond cu privire la această solicitare, nepronunțându-se, în cadrul motivelor proprii care a fundamentat soluția pronunțată, asupra cererii de schimbare a încadrării juridice invocată în fața instanței de apel de către inculpatul T.V., ceea ce atrage incidența cazului de casare reglementată în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Cu privire la critica celor doi inculpați referitor la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) cu referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, schimbare de încadrare dispusă de către instanța de fond în ceea ce îi privește pe inculpații K.V.L. și Z.A.M., Înalta Curte a constatat că în mod greșit instanța de apel a dispus înlăturarea art. 10 din Legea nr. 143/2000, apreciind că prin înlăturarea acestei dispoziții de condamnare s-a complinit omisiunea instanței de fond de a fi pusă în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați.

Înalta Curte a arătat că încadrarea juridică a faptei prezintă o deosebită importantă atât sub aspectul răspunderii penale, cât și sub aspectul desfășurării procesului penal în funcție de încadrarea juridică a faptei, legea stabilind o anumită sancțiune penală. Pe de altă parte, având în vedere respectarea garanțiilor procesuale, instanța de apel era obligată să pună în discuția părților noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpaților că au dreptul să ceară lăsarea cauzei la urmă, sau eventual să ceară amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea, în conformitate cu dispozițiile în materie.

Instanța de apel prin înlăturarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, din dispoziția de condamnare a celor doi inculpați, stabilită prin soluția instanței de fond, greșit a apreciat că aceasta echivalează cu acoperirea lipsei obligației instanței de fond de a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin acest procedeu aducându-se o vătămare inculpaților lipsindu-i de posibilitatea de a-și formula apărările cu privire la acest aspect.

În raport cu cele precizate anterior, cu privire la lipsa unei analizări concrete în considerentele deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de apel formulate de către inculpați, Înalta Curte a constatat că se aduce atingere unui proces echitabil încălcându-se prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia penală nr. 144/P din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de apelantul inculpat T.V. - porecla „Mu." împotriva sentinței penale nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 6104/118/2009, ca nefondat

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanții inculpați Z.A.M. și K. (fostă Z.) V.L. împotriva aceleiași sentințe penale.

A desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin sentința penală apelată în sarcina inculpaților Z.A.M. și K.V.L. din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2), în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpata K.V.L. (fostă Z.), la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 raportat art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul Z.A.M., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 raportat art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile contrare deciziei penale de față și a menținut celelalte dispoziții.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în rejudecare, a reținut următoarele:

În rejudecare, la termenele din 10 octombrie 2013 și 14 noiembrie 2013, Curtea a procedat la punerea în discuția părților și a procurorului a celor două schimbări de încadrare juridică, fără a proceda la administrarea de noi probe, inculpații prevalându-se de dreptul de a nu da declarații în cauză.

Întrucât unanimitatea nu a fost întrunită, potrivit art. 308 alin. (5) C. proc. pen., prin încheierea de ședință din 01 noiembrie 2013, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol și reluarea dezbaterilor în complet de divergență, în baza art. 343 și art. 344 C. proc. pen., în referire la art. 54 alin. (3) și (4) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară și art. 99 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În apel inculpatul T.V. a reiterat criticile invocate în precedentul ciclu procesual referitoare la contradicția dintre considerentele și dispozitivul sentinței penale atacate, cu privire la inculpații K.V.L. și Z.A.M., pentru care doar în dispozitiv s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, precum și la omisiunea primei instanțe de a repune cauza pe rol și a pune în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri în forma autoratului în infracțiunea de instigare la trafic de droguri, susținând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Deosebit de aspectele de ordin procedural mai sus arătate, inculpatul a invocat nelegalitatea unor mijloacele de probă administrate în cauză, precum percheziția domiciliară, percheziția informatică, interceptările telefonice autorizate, percheziția, efectuată asupra autoturismului, alături de nerespectarea dispozițiilor privind audierea sa, în această calitate, în cursul urmăririi penale, probele aduse în sprijinul acuzării neputând sta la baza soluției de condamnare.

Prin urmare, inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că împotriva sa nu există probe certe de vinovăție, solicitând concomitent și schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu, din infracțiunea de trafic de droguri în forma autoratului, în infracțiunea de instigare la trafic de droguri.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, precum și recunoașterea hotărârii de condamnare a martorului T.E., pronunțată de autoritățile judiciare olandeze.

Inculpații K.V.L. și Z.A.M. au invocat aceleași aspecte de nelegalitate a hotărârii ca și inculpatul T.V., susținând că la dosarul cauzei nu au existat probe care să ii incrirnineze, solicitând achitarea lor, în principal, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, neavând intenția de a-l ajuta pe martorul T.E. în efectuarea transportului de droguri, ajutorul vizând un transport de altă natură.

Inculpații au criticat și greșita individualizare a pedepselor aplicate de prima instanță, solicitând reducerea lor, prin reținerea de circumstanțe atenuante și schimbarea modalității de executare a acestora, prin aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

În referire la omisiunea primei instanțe de a repune cauza pe rol și a pune în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de droguri în forma autoratului în infracțiunea de instigare la trafic de droguri, Curtea a constatat că o astfel de cerere a fost formulată după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe și anume în cuprinsul concluziilor scrise formulate în termenul de amânare a pronunțării.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 301 alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății inculpatul poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii. Acest drept nu este însă unul nețărmurit, ci limitat la închiderea dezbaterilor, moment procesul după care nu se mai pot reitera cereri noi.

Întrucât inculpatul T.V. a formulat cererea după închiderea dezbaterilor, moment până la care se puteau pune în discuție, cu respectarea principiilor publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității, cererile părților, prima instanță nu era ținută să se pronunțe asupra cererii și nici să repună cauza pe rol pentru discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Trecând peste acest aspect, chiar și în măsura în care prima instanță ar fi omis să se pronunțe asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care permit desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în virtutea efectului devolutiv integral al apelului, această neregularitate procedurală urmând a fi înlăturată de instanța de apel.

Trimiterea cauzei spre rejudecare nu se putea dispune nici ca urmare a faptului că prima instanță a omis a pune în discuția părților necesitatea reținerii față de inculpații K.V.L. și Z.A.M. a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, o astfel de neregularitate procedurală, de natură a-i prejudicia pe apelanți, nefăcând parte din rândul cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., susceptibile a susține soluția prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Pe fondul apelurilor, reținerea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 față de inculpații K.V.L. și Z.A.M. a constituit, însă o critică întemeiată adusă hotărârii primei instanțe, care urmare a unei erori a reținut în dispozitiv aplicarea acestor dispoziții, deși nici în rechizitoriu și nici în considerentele hotărârii nu s-a considerat incident acest text de lege.

Într-adevăr, mențiunea din dispozitiv a venit în contradicție cu considerentele hotărârii primei instanțe, însă această neregularitate nu putea atrage trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, o astfel de soluție putând fi adoptată, așa cum s-a mai spus, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și care, speță, nu erau aplicabile.

Prin urmare, această neregularitate a fost remediată de instanța de apel, prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M., în urma schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2 alin. (2), în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, text de lege în temeiul căruia Curtea a dispus o soluție de condamnare a inculpaților la câte o pedeapsă cu închisoarea.

În ceea ce îi privește pe inculpatul T.V., probele administrate la dosarul cauzei au dovedit cu certitudine că acesta nu putea fi socotit ca instigator la activitatea de trafic de droguri de mare risc, așa cum apărarea a pretins, ci dimpotrivă, ele au pus în evidență faptul că inculpatul a organizat și condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină de către T.E., scop în care, prin intermediul inculpaților K.V.L. și Z.A.M., a fost recrutat T.E., care a fost determinat și ajutat de către aceștia din urmă să realizeze transportul cantității de cocaină din Brazilia în Europa.

Faptul că inculpatul T.V. a supravegheat, dirijat și coordonat, în mod efectiv, punerea în circulație a cantității de 9,993 kg cocaină rezultă din ansamblul elementelor probatorii aflate la dosar.

Astfel pe parcursul activității infracționale, inculpatul T.V. s-a aflat într-o permanentă comunicare cu inculpații K.V.L. și Z.A.M., pe care i-a îndrumat în legătură cu achiziționarea biletelor de transport pentru T.E., a stabilit ruta și momentul plecării „cărăușului", a finanțat deplasarea cărăușului T.E. în Brazilia, i-a comunicat acestuia din urmă datele care să-i permită intrarea în legătură cu „M.", persoana de la care a primit cocaina, pentru a o transporta în Europa.

În plus, inculpatul T.V. a comunicat și cu numitul „M." (persoană care nu a putut fi identificată datorită faptului că inculpatul nu a colaborat cu organele de urmărire penală), pentru a se asigura de finalizarea activității infracționale de transport a cocainei, acesta fiind un alt element ce denotă că a supravegheat, dirijat și coordonat punerea în circulație a drogurilor.

Mai mult, în momentul în care T.E. a rămas fără bani în Brazilia, inculpatul T.V., prin intermediul numitului „M." și al inculpaților K.V.L. și Z.A.M., l-a dirijat pe T.E., pentru ca acesta să poată intra în posesia sumei de 566 de dolari, trimisă prin serviciul W.U.

Nu în ultimul rând, interceptările convorbirilor și comunicărilor telefonice au relevat faptul că inculpatul T.V. a suportat costul deplasării lui T.E. în Brazilia, sumele necesare acestuia, pentru hrană și cazare, inclusiv suma de 566 dolari.

În sfârșit, împrejurarea că inculpatul T.V. este cel care a organizat traficarea cantității de 9,993 kg. cocaină a rezultat și din discuția pe care acesta a purtat-o la data de 22 octombrie 2008, ora 17:50 cu numitul „M." (autorizația nr. 306, procesul-verbal de redare convorbiri încheiat la 5 noiembrie 2009).

Aceste ultime aspecte, care nu privesc neapărat chestiuni de legalitate a hotărârii penale apelate, au fost totuși antamate în cadrul secțiunii de față, pentru a răspunde și criticilor care vizează corecta încadrare juridică dată faptei, ele urmând a fi detalitate în cadrul secțiunii a doua, consacrate criticilor referitoare la netemeinicia sentinței atacate și care, în lumina considerentelor de mai jos, vor fi înlăturate ca neîntemeiate.

Din perspectiva individualizării pedepsei aplicate inculpatului T.V., ca și a celor ce a fost aplicate inculpaților K.V.L. și Z.A.M., în urma schimbării încadrării juridice a faptelor, Curtea a reținut că potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, al cărei scop este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă gravității infracțiunii și nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei și periculozității infractorului, asupra căruia trebuie să acționeze.

În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea infractorului, pe de o parte, și pedeapsa aplicată de instanță, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanță, în caz contrar pedeapsa neputându-și atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.

De aceea, cu ocazia stabiliții și aplicării pedepsei, trebuie să se țină seama de necesitatea acestei concordanțe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuia să corespundă în aceeași măsură gradului de receptivitate a condamnatului față de influența educativă a pedepsei.

Firește, acest grad de receptivitate este reflectat în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa față de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului și a relaționat în raporturile cu organele judiciare.

Pe de altă parte, în stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpatului.

În acest sens, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin raportare la aceste exigențe legale, Curtea a reținut că prima instanță a aplicat inculpaților K.V.L. și Z.A.M. pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege, în timp ce inculpatului T.V. i-a aplicat o pedeapsă apropiată de minimul special, în considerarea rolului său mai important în activitatea infracțională, reliefat și de încadrarea juridică a faptei.

Din punctul de vedere al circumstanțelor reale de comitere a faptelor, acestea se prezintă ca având un pericol social deosebit de ridicat, în sensul reținut și de prima instanță, având în vedere natura și cantitatea drogului, implicarea activă a inculpaților în identificarea unei persoane care să transporte o cantitatea mare de droguri din Brazilia, asigurarea deplasării cărăușului în Brazilia, finanțarea călătoriei, rolul inculpaților fiind esențial în activitatea infracțională.

Trebuie avut în vedere că inculpații au cooptat alte persoane în rețeaua infracțională, că aceștia aveau legături în Brazilia, fiind evidențiat caracterul transfrontalier al infracțiunii, de natură a accentua gravitatea faptei.

Pericolul social deosebit de ridicat al faptelor este reflectat și de legiuitor prin incriminarea faptei și stabilirea unor limite mari de pedeapsă, în considerarea consecințelor negative ale consumului de droguri asupra sănătății populației și proliferării acestui gen de infracțiuni, în special în rândul persoanelor mai tinere.

Plecând de la premisa că în măsura în care sunt consumate în afara oricărei forme de control, produsele și substanțele stupefiante sunt profund dăunătoare organismului uman, Curtea a reținut că, în ultimele decenii, toxicomania, care atrage consecințe dintre cele mai grave asupra persoanei, atăt din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic, putând determina, în cele din urmă, chiar moartea, a luat proporții deosebite.

În proliferarea acestui fenomen, un rol deosebit îl joacă traficul ilicit de stupefiante, care constituie o sursă de venituri fabuloase, reprezentând una dintre cele mai periculoase forme ale criminalității organizate, el fiind reprimat atât pe plan intern, cât și pe plan extern, prin adoptarea a numeroase convenții internaționale la care România este parte.

Ținând seama de cele arătate mai sus, în stabilirea pedepselor a fost avută în vedere premisa că numai prin aplicarea unor sancțiuni exemplare cu închisoarea, fenomenul traficului de droguri, cu multiple și ample ramificații transfrontaliere poate fi descurajat, în cazul de față pericolul deosebit de ridicat al faptelor fiind reliefat prin cantitatea ridicată a drogurilor, prin caracterul organizat al activității, planificată în cele mai mici detalii și caracterul transnațional - al acesteia, fapt ce constituie o dovadă elocventă a îndrăznelii, perspicacității și perseverenței infracționale a inculpaților, specializați în comiterea unor astfel de fapte penale.

Din perspectiva datelor personale ale inculpaților, Curtea a constatat că apelantul inculpat T.V. a mai fost anterior condamnat, conform declarațiilor sale acesta fiind anterior condamnat chiar și de autoritățile judiciare ale statului Australia, pentru infracțiuni legate de droguri.

În ceea ce îi privește pe inculpații K.V.L. și Z.A.M., cei doi nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, însă din referatul de evaluare întocmit în cauză a reieșit că inculpata K.V.L. ar fi executat o pedeapsă privativă de libertate în Costa Rica.

Referatele de evaluare întocmite în cauză nu evidențiază aspecte personale deosebite în favoarea inculpaților, cărora instanța să le acorde valența unor circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Dimpotrivă, situația personală a inculpaților nu se deosebește cu nimic de starea de normalitate ce trebuie să caracterizeze orice persoană obișnuită, iar din perspectiva conduitei procesuale a inculpaților, aceasta a fost una nesinceră, de negare constantă a acuzațiilor penale, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. fiind, astfel, inaplicabilă.

În dezacord cu solicitările subsidiare inculpaților, Curtea nu a identificat în favoarea acestora nici o altă împrejurare care să exprime un grad mai redus de pericol social al faptei sau și nici un alt element care să ajute la caracterizarea persoanei inculpaților, apt să justifice reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare.

Atât pedeapsa aplicată inculpatului T.V., cât și pedepsele aplicate celorlați doi inculpați trebuie să exprime relația acestora cu faptele, precum și cu gradul de pericol social intrinsec al infracțiunilor, doar astfel putându-se asigura în mod eficient realizarea prevenției generale și speciale, urmărită de art. 52 C. pen.

Pentru acest motiv, pedeapsa aplicată inclpatului T.V. a fost menținută ca atare, în timp ce pedepsele stabilite pentru ceilalți doi inculpați au fost astfel individualizate încât să exprime reacția necesară de apărare a societății împotriva acestui gen de infracțiuni, cu efecte dintre cele mai nefaste asupra sănătății populației, fiind orientate într-un cuantum similar celui stabilit de prima instanță.

Din acest ultim punct de vedere, nu se putea face o legătură între pedepsele aplicate celor trei inculpați și pedeapsa aplicată martorului T.E. de către autoritățile judiciare olandeze, întrucât soluționarea celor două cauze s-a realizat în baza unor proceduri judiciare distincte, a unor norme incriminatoare diferite, cel mai probabil cu limite de pedeapsă diferite, posibil mai reduse în Olanda.

De aceea, cuantumul pedepsei aplicate martorului T.E. în Olanda nu a prezentat relevanță juridică penală, întrucât circumstanțele procedurilor judiciare din cele două jurisdicții sunt diferite, așa încât nici pedeapsa aplicată martorului T.E. nu putea constitui un element de referință și un criteriu de orientare pentru instanțele române.

În cauză a existat și o opinie separată susținută de unul din membrii completului de judecată:

La individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Un element important ce trebuie avut în vedere îl constituie gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază ce trebuie coroborat și cu circumstanțele personale ale inculpatului, astfel încât să se realizeze o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a aplicat inculpaților K.V.L. și Z.A.M. pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege, în timp ce inculpatului T.V. i s-a aplicat o pedeapsă ce a depășit minimul special cu 3 ani.

Totodată, a considerat necesar să fie evidențiată și să se ia în considerare contribuția efectivă a fiecărui inculpat la comiterea faptei, implicarea efectivă a acestora în activitatea infracțională, rolul important sau subsidiar în desfășurarea activității infracționale, de elementele faptice pe care le-au cunoscut și care sunt de natură să imprime faptei un caracter grav.

În mod cert, inculpații K.V.L. și Z.A.M. nu au avut nici un rol în organizarea și conducerea transportului cantității de 9,993 kg. cocaină de către numitul T.E., în finanțarea acestui transport, necunoscând, cu excepția inculpatului T.V., persoanele care mai erau implicate, în străinătate, în activitățile de organizare, conducere și finanțare a acestui transport.

De reținut că, cei doi inculpați au fost recrutați de numitul T.V. și că, tot la îndemnul acestora l-au recrutat pe numitul T.E., însă, toată activitatea desfășurată de acesta a fost stabilită, coordonată și finanțată de către inculpatul T.V.

Totodată, a evidențiat și faptul, deosebit de important, sub aspectul individualizării pedepsei, că, din probele administrate nu a rezultat că, inculpații K.V.L. și Z.A.M. ar fi cunoscut cantitatea de droguri ce urma să fie transportată de numitul T.E., aspect care a probat încă o dată rolul secundar pe care cei doi inculpați l-au avut în activitatea infracțională.

Pe lângă faptul că, cei doi inculpați l-au recrutat pe numitul T.E., în conținutul activității infracționale desfășurate de aceștia s-a mai reținut că cei doi au cumpărat un bilet de avion și au transmis către cărăuș o sumă de bani primită însă de la inculpatul T.V.

Relevant a fost și faptul că, nu s-a evidențiat nici faptul că, inculpații ar fi avut vreun profit din activitatea infracțională desfășurată.

În raport de aceste acțiuni ale celor doi inculpați s-a reținut o contribuție minimă în ansamblul realizării transportului de droguri, aspect care coroborat cu circumstanțele personale favorabile celor doi inculpați, respectiv vârstă, pregătire, suport familial, lipsa antecedentelor penale, și, în raport de acestea posibilitățile reale de reinserție socială, au determinat ca minimul pedepsei aplicate de 10 ani să poată fi apreciat ca exagerat.

În consecință, s-a impus ca toate aceste aspecte să fie valorificate în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen. și coborârea cuantumului pedepsei, în condițiile art. 76 lit. a) C. pen., sub minimul special și aplicarea unei pedepse în cuantum de 6 ani.

Acest cuantum a reflectat pericolul social al faptei comise determinat de substanța traficată, drog de mare risc și consecințele care s-au produs prin punerea în circulație a unei asemenea substanțe.

Referitor la inculpatul T.V., în raport de elementele evidențiate de instanța de fond, a considerat că, pedeapsa ar fi trebuit, într-adevăr orientată spre minimul special, cel de zece ani și aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 11 ani.

În acest sens a avut în vedere că inculpatul a coordonat un singur transport de droguri, că nu au existat elemente din care să rezulte că și anterior s-ar mai fi ocupat cu asemenea activități iar în ceea ce privește antecedentele penale, acestea nu sunt date de infracțiuni de același gen.

Referitor la cantitatea de droguri, aceasta putea fi apreciată ca fiind mare, însă, în dosare similare, unde s-au traficat cantități mult mai mari de 1000 kg s-au aplicat pedepse de cuprinse între 14 și 16 ani.

Împotriva deciziei penale nr. 144/P din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat recurs inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M.

Recurentul inculpat T.V. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 13, 14, 172 C. proc. pen. și a solicitat aplicarea prevederilor art. 5 Noul C. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate inculpatului la minimul special prevăzut în Legea nr. 143/2000.

Dezvoltarea motivelor de recurs au fost consemnate în încheierea din data de 20 iunie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, nemaifiind reluate în cuprinsul considerentelor.

Recurenții inculpați K.V.L. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13, 14, 172 C. proc. pen. și au solicitat aplicarea prevederilor art. 5 Noul C. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate inculpaților la minimul special prevăzut în Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 255/2013.

Dezvoltarea motivelor de recurs au fost consemnate în încheierea din data de 20 iunie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, nemaifiind reluate în cuprinsul considerentelor.

Examinând recursurile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

În situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o lege nouă care incriminează aceeași faptă dar modifică tratamentul sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

În această materie s-a decis, în acord cu hotărârea impusă în domeniu de către Curtea Constituțională - Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, că aplicarea legii penale mai favorabile se face global, în sensul că nu pot fi combinate dispozițiile din vechile și noile coduri în materie penală, și nu pe instituții autonome.

Din această perspectivă, raportat la situația inculpaților recurenți, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor vizând infracțiunile reclamate, reținute în sarcina lor, în contextul în care pe parcursul procesului penal a intervenit Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului C. pen., care prevede noi limite sancționatorii, Înalta Curte constată că dispozițiile legii penale noi sunt mai favorabile față de cadrul normativ anterior.

Astfel, pentru a putea stabili legea penală mai favorabilă, instanța de recurs urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive și consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul global al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Pentru a compara cele două legi, Înalta Curte va analiza consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000. forma anterioară modificării:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 81 din Legea nr. 187/2012 prevede că Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 362/03.08.2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

Art. 2 va avea următorul cuprins:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit legii vechi, inculpatul T.V. a primit o sancțiune de 13 ani închisoare, inculpata K.V.L. o sancțiune de 10 ani închisoare și inculpatul Z.A.M. o sancțiune de 10 ani închisoare.

În speță, nu s-au reținut în sarcina celor trei inculpați dispozițiile art. 74 C. pen. anterior.

Din examinarea celor două texte de lege sus menționate se constată că acțiunea incriminatoare se regăsește și în legea penală nouă și poate fi calificată în drept în conținutul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu referire la art. 9 din Legea nr. 143/2000 (în cazul inculpatului T.V.), în conținutul dispozițiilor art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată (în cazul inculpatei K.V.L.), respectiv art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată (în cazul inculpatului Z.A.M.). De asemenea, se constată că legea nouă, sub aspectul tratamentului sancționator, este mai favorabilă celor trei inculpați pentru că prevede un minim special de 5 ani închisoare și un maxim special de 12 ani închisoare, astfel că, pedeapsa la care Înalta Curte, în temeiul principiului proporționalizării pedepsei, va dispune condamnarea inculpatului T.V. va fi în cuantum de 11 închisoare, a inculpatei K.V.L. va fi în cuantum de 7 ani închisoare, iar pentru inculpatul Z.A.M. de 7 ani închisoare.

În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul T.V., Înalta Curte constată că, raportat la cazurile de casare invocate, art. 3859 pct. 12, 13 și 172 C. proc. pen. și la motivele arătate în susținerea acestora, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. pen. anterior prevede: „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-337".

Inculpatul a arătat că instanța de apel a reținut în starea de fapt o altă modalitate de săvârșire a infracțiunii, prin rechizitoriu inculpatul fiind acuzat doar de organizarea și coordonarea transportului de droguri și nu de finanțarea acestei activități, motiv pentru care a contestat decizia instanței de apel.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte subliniază că instanța de recurs verifică doar corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului. Curtea de Apel Constanța, ca instanță de apel, în temeiul efectului devolutiv al căii de atac al apelului, avea posibilitatea de a proceda la stabilirea și reținerea unei situații de fapt diferită decât cea reținută prin rechizitoriu, în baza întregului ansamblu probatoriu ce a fost în mod nemjlocit administrat în fața instanțelor inferioare.

În ceea ce privește cel de-al motiv de recurs invocat de către inculpatul T.V., și anume că prin art. 81 din Legea nr. 187/2012 s-a modificat art. 10 (actualmente art. 9) din Legea nr. 143/2000, fiind dezincriminată infracțiunea de organizare sau coordonare a unei asemenea activități (art 10 teza I din Legea nr. 143/2000), Înalta Curte apreciază că și acest motiv este nefondat.

Așa cum rezultă din expunerea de motive elaborată pentru punerea în aplicare a Noului C. pen. - Partea specială, anumite texte de incriminare din legislația specială au fost abrogate, ca urmare a cuprinderii acestora în Partea specială a noului C. pen. pentru evitarea paralelismelor de reglementare. În acest sens, se menționează și art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000, ipoteza reglementată de acest text de lege găsindu-și reglementarea în dispozițiile art. 367 C. pen. - constituirea unui grup infracțional organizat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune achitarea inculpatului, fapta reținută în sarcina sa fiind incriminată prin dispozițiile art. 367 C. pen.

În motivarea recursului formulat, inculpatul T.V. a invocat ca și caz de casare, art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susținând că probele administrate nu sunt legale și convingătoare.

Deși cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la o readministrare a ansamblului probatoriu, la stabilirea unei alte situații de fapt, și pe cale de consecință la o reindividualizare a pedepsei.

Din actele existente la dosarul cauzei se constată că atât interceptările convorbirilor telefonice, cât și perchezițiile efectuate în cauză s-au desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale în domeniu.

Având în vedere aceste mențiuni, Înalta Curte urmează a constata că și acest caz de casare invocat nu este fondat.

Cu privire la motivele de recurs formulate de către inculpații Z.A.M. și K.V.L., prin care solicită achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen., susținând că activitatea infracțională a acestor doi inculpați, de instigare la organizarea și coordonarea activității de trafic de droguri este legată de infracțiunea reținută în sarcina inculpatului T.V., respectiv art. 2 alin. (2) cu referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, infracțiune dezincriminată.

Față de aspectele menționate anterior cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000, în sensul că este reglementată în prezent de dispozițiile art. 367 C. pen., precum și față de ansamblul elementelor faptice reținute în sarcina celor doi inculpați, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpații Z.A.M. și K.V.L., sub acest aspect, sunt nefondate.

Față de cele reținute, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M. împotriva deciziei penale nr. 144/P din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va casa în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 4 din 4 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanța și rejudecând în fond:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. și în consecință:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu referire la art. 9 din Legea nr. 143/2000 republicată de la 13 ani închisoare la 11 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei K.V.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului Z.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariile parțiale cuvenite cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sume de câte 50 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M. împotriva deciziei penale nr. 144/P din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 4 din 4 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanța și rejudecând în fond: Face aplicarea art. 5 C. pen. și în consecință:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu referire la art. 9 din Legea nr. 143/2000 republicată de la 13 ani închisoare la 11 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatei K.V.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Z.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În bază art. 67 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariile parțiale cuvenite cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sume de câte 50 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2014.