Forgery of attorney mandates and official documents to secure litigation standing and manipulate inheritance claims

Deliberând asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74 din 27 iunie 2013, pronunțata de Curtea de Apel Cluj, secția penală, s-au dispus următoarele:

A fost condamnată inculpata A.S.L., avocat în cadrul Baroului Cluj, cetățean român, studii superioare, fără antecedente penale, după cum urmează:

- în baza art. 290 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

- în baza art. 288 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

- în baza art. 291 teza I C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, iar conform art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, în final aplicându-se inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) luni închisoare.

Conform prevederilor art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) și art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri:

- împuternicirea avocațială nr. 42 din 15 septembrie 2008 depusă în dosarul 9864/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- împuternicirea avocațială nr. 42 din 11 octombrie 2008 depusă în dosarul 10981/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- cererea de recurs formulată la data de 19 ianuarie 2009, în numele Universității de Științe Agricole și Medicină în dosarul 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj împotriva încheierii de suspendare din data de 14 decembrie 2007, precum și completarea la întâmpinare cu nr. 5518 din 28 septembrie 2007 și notele de ședință cu nr. 9518 din 13 decembrie 2007 depuse în același dosar;

- adeverința nr. 31951 din 4 noiembrie 1991 în care este înscrisă olografă mențiunea "A.V. - defunct" depusă de către inculpată în dosarul 18784/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

- adeverința nr. 3350 din 8 februarie 1991 depusă de către inculpată în dosarul 18784/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin aceeași sentință, s-a dispus respingerea acțiunilor civile exercitate de părțile civile G.S.M. și C.L.O.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții vătămate G.S.M. în sumă de 2.000 RON, cu titlu de onorariu avocațial parțial.

Potrivit art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 5.000 RON.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 09 decembrie 2011, în dosarul nr. 370/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost trimisă în judecată inculpata A.S.L., de profesie avocat în cadrul Baroului Cluj, cetățean român, studii superioare, necăsătorită, pentru săvârșirea infracțiunilor.

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.;

- fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen.; toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei P.L., de profesie avocată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1000 RON.

În sinteză, potrivit rechizitoriului, s-a reținut în sarcina inculpatei că aceasta, în calitate de avocat în cadrul Baroului Cluj, în cursul lunilor septembrie - octombrie 2008, în dosarele nr. 9864/1/2007 și 10.981/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a întocmit și folosit împuterniciri avocațiale false, având același număr "42", pentru clienții A.E. și A.C.M., în baza unor contracte de asistență juridică având același număr, "42", dar cu date de încheiere (emitere) diferite, și anume, 15 septembrie 2008 și, respectiv, 11 octombrie 2008, care - în realitate - s-au dovedit a fi fictive sau emise pe numele altor clienți, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.

În sarcina aceleiași inculpate s-a mai reținut că, în perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009, a redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare și o notă de ședință în numele USAMV Cluj-Napoca, care au fost transmise prin fax Curții de Apel Cluj în vederea atacării încheierii din 14 decembrie 2007, adoptată în dosar nr. 1337/33/2007 al acestei instanțe, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpata, tot în calitate de avocat în cadrul Baroului Cluj, în data de 14 iunie 2010, în nume propriu, respectiv în reprezentarea mamei sale A.E. și fratelui ei, A.C.M., a depus o cerere de chemare în judecată, la Judecătoria Cluj-Napoca, în motivarea căreia a depus copia adeverințelor nr. 3350 din 08 februarie 1991 și 31.951 din 04 noiembrie 1991 (pe care scrie "A.V. defunct") eliberate de Primăria mun. Cluj-Napoca, deși știa că acestea sunt false, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

Prin Sentința penală nr. 33 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. cauza a fost restituită Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea refacerii urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 2807 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și partea vătămată G.S.M., a fost casată sentința sus-menționată iar cauza a fost trimisă acestei instanțe pentru continuarea judecății.

Conform rechizitoriului, în cursul urmăririi penale inculpata nu a dorit să dea declarații însă, după prezentarea materialului de urmărire penală, a precizat că deține originalele documentelor oficiale de falsificarea cărora este învinuită, dar nu dorește să le depună în faza de urmărire penală.

Audiată în fața instanței de fond, inculpata nu a recunoscut niciuna dintre învinuirile aduse.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

1. Prin rechizitoriu s-a reținut că inculpata A.S.L., în calitate de avocat, în cursul lunilor septembrie - octombrie 2008, în dosarele nr. 9864/1/2007 și 10981/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a depus câte o împuternicire avocațială pentru clienții A.E. (mama ei) și A.C.M. (fratele ei), menționând pe fiecare dintre aceste împuterniciri același număr de ordine "42", și făcând referire - în conținutul acestora - la contractele de asistență juridică nr. "42" din 15 septembrie 2008 și nr. "42" din 11 octombrie 2008.

Datele de emitere ale acestor împuterniciri erau, de asemenea, diferite și anume, 15 septembrie 2008 și 11 octombrie 2008, la fel ca și obiectul activității ce urma să fie desfășurată de inculpată în baza acestor împuterniciri, respectiv "redactare și susținere excepție de neconstituționalitate cu privire la prevederile alin. (2) art. 317 și art. 318 din C. proc. civ.", respectiv "redactare și susținere excepție de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 324 pct. 1 C. proc. civ.".

Fapta de mai sus a fost adusă la cunoștința organelor de urmărire penală de către partea vătămată G.S.M., care este verișoară primară cu inculpata A.S.L. și în această calitate, s-a judecat în mai multe cauze civile cu aceasta, ocazie cu care a observat că inculpata, pentru obținerea de cheltuieli judiciare, respectiv pentru a dovedi că este mandatara unor părți, folosea același număr de împuternicire și de contract de asistență juridică în mai multe dosare.

Procurorul a reținut că în registrul de evidență a contractelor de asistență juridică pe anul 2008 al inculpatei A.S.L., contractul de asistență juridică nr. 42/2008 figurează a fi fost încheiat cu numita Ș.I.M. la data de 15 iulie 2008, și nu în datele de 15 septembrie 2008 sau 11 octombrie 2008.

Din același registru rezultă că, în data de 15 septembrie 2008, inculpata a încheiat, în realitate, contractul de asistență juridică nr. 62 cu J.D.C., iar în data de 11 octombrie 2008, potrivit registrului, susnumita nu a încheiat niciun contract de asistență juridică.

S-a concluzionat astfel că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă fără echivoc că împuternicirile avocațiale nr. 42 din 15 septembrie 2008 și nr. 42 din 11 octombrie 2008 au fost întocmite în fals de inculpata A.S.L. și au fost folosite în scopul producerii unor consecințe juridice în dosarele nr. 10.981/1/2007 și 9.864/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

În apărarea sa, inculpata A.S.L. a susținut că dosarul 9864/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut că obiect soluționarea cererii de revizuire formulate de revizuenții A.S., A.E. și A.C. împotriva Deciziei nr. 2030/R din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, sens în care a depus la dosar copia Deciziei civile nr. 1636 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire s-a susținut că ar fi fost formulată în nume propriu de inculpată, dar și pentru reprezentarea mamei și a fratelui acesteia, inculpata acționând deci legal în propriul interes și în calitate de avocată a mamei sale și a fratelui ei. Prin urmare, inculpata a pretins că așa-zisa împuternicire falsificată (42/2008) nu a fost emisă în vederea promovării cererii de revizuire și că a acționat în baza unui mandat general dat de mama și fratele său pentru a-i reprezenta în toate litigiile de acest gen, aspect necontestat și de către fratele inculpatei, care a fost audiat în calitate de martor.

Așa cum reiese din probele administrate, după promovarea acțiunii în revizuire, în același dosar, pentru termenul din 14 octombrie 2008 a fost invocată o excepție de neconstituționalitate la care a fost anexată o altă împuternicire avocațială decât cea pentru acțiunea de revizuire, purtând însă tot numărul 42/2008.

S-a susținut de către inculpată că această împuternicire avocațială nu era aptă să producă consecințe juridice, pe considerentul că o excepție de neconstituționalitate se invocă într-un anume dosar și cu privire la un anumit text de lege. În dosarul în care a fost invocată această excepție de neconstituționalitate inculpata a susținut că avea deja împuternicire de reprezentare (55 din 1 noiembrie 2007) încă din momentul promovării cererii de revizuite.

Astfel, s-a susținut că invocarea unei excepții de neconstituționalitate nu are semnificația unei noi acțiuni în justiție și nu presupune eliberarea unei noi împuterniciri avocațiale. Așa fiind, inculpata a subliniat faptul că "pretinsa" împuternicire avocațială nu ar fi fost aptă să producă efecte juridice, dreptul inculpatei de a formula excepția de neconstituționalitate, și prin aceasta de a obține eventuala învestire a Curții Constituționale, fiindu-i deja conferit. Față de lipsa aptitudinii acestei împuterniciri pretins falsificate de a produce efecte juridice s-a susținut că lipsește latura obiectivă a infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în opinia apărării impunându-se achitarea în temeiul prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la întocmirea și folosirea împuternicirii avocațiale pretins false cu nr. 42 din 15 septembrie 2008 în dosarul nr. 10981/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a constatat că dosarul 10981/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (înregistrat la 10 decembrie 2007) a avut ca obiect contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 3786 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2413/33/2006, părți fiind A.S.L., A.E. și A.C., pe de o parte, respectiv, B.M., B.G. și S.C. T.C. S.A., pe de altă parte. Contestația în anulare are anexată împuternicirea 90/2007 în baza contractului 90 din 11 noiembrie 2006.

Și în acest caz contestația în anulate a fost formulată de A.S., în nume propriu și în reprezentarea mamei și a fratelui acesteia.

Pentru termenul de judecată din 19 septembrie 2008, inculpata a invocat în nume propriu și în reprezentarea mamei sale A.E. și a fratelui ei A.C., o excepție de neconstituționalitate redactată la data de 15 septembrie 2008. La această excepție de neconstituționalitate inculpata a atașat împuternicirea avocațială 42 din 15 septembrie 2008 pentru redactare și reprezentare în fața Curții Constituționale (între timp aceasta, ca și alte acte din alte dosare, a dispărut de la dosar, dar nu s-a contestat emiterea ei).

S-a apreciat că, din aceleași considerente menționate anterior, și această împuternicire avocațială era inaptă de a produce consecințe juridice, singura deosebire putând consta în faptul că în urma formulării excepției a fost sesizată Curtea Constituțională, care a respins excepția prin Decizia nr. 102/2009.

S-a subliniat că, și în acest caz, pe împuternicirea avocațială în discuție a fost trecut contractul cu caracter general 42 și data redactării excepției, fiind vorba de asemenea de o evidentă eroare materială.

În urma materialului probator administrat, în ceea ce privește fapta reținută la punctul 1 din actul de sesizare al instanței, instanța de fond a apreciat că s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatei pentru fapta pentru care a fost trimisă în judecată.

Apărările inculpatei, în sensul posibilității comiterii unei erori materiale și a lipsei de efecte juridice a celor două împuterniciri avocațiale, nu au fost considerate întemeiate deoarece, așa cum s-a dovedit în faza de urmărire penală, iar ulterior în cursul judecății, din analiza registrului de contracte juridice pentru anul 2008, contractul nr. 42, în baza căruia au fost emise cele două împuterniciri, era întocmit pe numele altui client și la datele indicate pe împuterniciri erau întocmite alte două contracte de asistență juridică, nici acestea nefiind pe numele de A.E. și A.C.M.

Astfel, prima acuzație adusă inculpatei se referă la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma unității naturale de infracțiune), în ceea ce privește cele două împuterniciri avocațiale false, care au fost întocmite și depuse în două dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind vorba de dosarul nr. 9864/2007 și dosarul nr. 10.981/2007. În ambele dosare au fost invocate excepții de neconstituționalitate, în ambele dosare cele două împuterniciri avocațiale au numărul 42 și se referă la contracte de asistență juridică distincte, încheiate în 15 septembrie 2008, respectiv 11 octombrie 2008.

În faza de urmărire penală s-a verificat registrul de contracte de asistență juridică de la cabinetul de avocatură al inculpatei și s-a remarcat faptul că, la numărul 42, și la aceste poziții din 15 septembrie 2008, respectiv 1.1 octombrie 2008, sunt menționate alte persoane.

În apărare, inculpata a depus în instanță un contract de asistență juridică nr. 42 din data de 18 iunie 2007 susținând că doar din eroare au fost făcute acele mențiuni ale datelor pe cele două împuterniciri și că a existat acel contract de asistență juridică încheiat încă din anul 2007.

Astfel, instanța de fond a apreciat că, pe de o parte, s-a depus un contract de asistență juridică legalizat de către un notar, iar pe de altă parte, s-au depus niște registre de evidență a contractelor juridice din anul 2007 de către inculpată, prezentându-se instanței originalul spre vedere. În opinia instanței de fond există suficiente date în sensul că registrul din anul 2007 al contractelor de asistență juridică prezentat în original și depus în copie "conform cu originalul" de către inculpată nu este identic cu registrul real, cel care a fost depus în instanță de către partea vătămată C.L.O., deoarece într-un alt dosar penal privind pe inculpată, și anume 477/33/2011 al Curții de Apel Cluj partea vătămată C.L.O. a mai observat copiile registrelor din anul 2007, solicitând ulterior eliberarea de copii.

Reiese astfel că la poziția 42 în registrul depus de partea vătămată figura încheiat la data de 18 iunie 2007 un contract de asistență juridică cu numiții B.P. și L. și nicidecum contractul încheiat cu A.E. și A.C.M.

Instanța de fond a mai reținut că inculpata a depus copia registrului contractelor de asistentă juridică din anul 2007, prezentând originalul lui spre vedere, fiind însă acoperite toate celelalte poziții și lăsată liberă poziția de la nr. 42 unde sunt menționate persoanele din familia sa A.E. și A.C.M., invocând confidențialitatea actelor pe care le încheie clienții cu cabinetul de avocatură. La data la care procurorul a realizat copia registrului contractelor de asistență juridică din anul 2008, acesta a fost redat în integralitatea lui, fără nicio acoperire ale celorlalte poziții. Analog, în faza de cercetare judecătorească în prezenta cauză, partea vătămată C.L.O. a depus copia registrului contractelor de asistentă juridică din anul 2007, care este la dosar în integralitatea lui (s-a reținut că în toate cele registre, atât în cel pe anul 2007 prezentat de inculpată, cât și în celelalte două se remarcă existenta aceluiași scris, respectiv al inculpatei A.S.L.).

În opinia instanței de fond menționarea datelor de identitate (doar numele și prenumele părților, fără alte date de identificare) tocmai pentru a se putea observa succesiunea și corecta numerotare a contractelor încheiate nu se poate considera că ar aduce confidențialității de care vorbea inculpata în apărarea sa.

În concluzie, nici în registrul contractelor de asistență juridică din anul 2007, dar nici în cel al contractelor de asistență juridică din anul 2008, nu se găsește nicio corespondență a celor susținute de către inculpată în apărarea sa.

Raportat la cele expuse anterior, chiar dacă într-adevăr ar fi existat acel contract de asistență juridică, care să fi fost prezentat notarului pentru autentificare, acesta s-ar fi regăsit în registrul contractelor de asistență juridică din anul 2007.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că s-a făcut cu certitudine dovada falsificării acestor înscrisuri ce au fost întocmite și prezentate pentru a produce efecte juridice în fața instanțelor de judecată. Faptul că nu s-a mai finalizat soluționarea uneia dintre excepțiile de neconstituționalitate invocate nu are nicio relevanță raportat la dispozițiile art. 290 C. pen., pentru că aceste împuterniciri avocațiale erau de natură a produce efecte juridice, iar acest lucru a și fost urmărit de către inculpată.

În privința consecințelor juridice ce se urmăreau a fi produse, instanța de fond a menționat, în primul rând, împrejurarea că fără acele contracte de asistență juridică și fără acele împuterniciri avocațiale nu se putea dovedi calitatea procesuală de reprezentant al inculpatei în raport cu mama și fratele său și nu se puteau formula acele căi de atac extraordinare în numele tuturor. Fără să se prezinte dovada de reprezentare nu se putea dovedi calitatea procesuală, fiind vorba de un proces civil.

Nici apărarea inculpatei, în sensul că cele două împuterniciri nu au produs efecte juridice datorită faptului că excepțiile invocate au fost respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție sau de CCR, nu prezintă relevanță juridică deoarece împuternicirea avocațială își produce efectele în momentul completării ei și, cu atât mai mult, în momentul folosirii în fata unei autorități pentru a dovedi calitatea de reprezentant.

În acest context, nu au fost reținute apărările inculpatei susținute, este drept, și de fratele său, în sensul că avea un mandat general de reprezentare a acestuia și a mamei lor în toate cauzele civile legate de redobândirea drepturilor de proprietate asupra unor imobile ce au aparținut defunctului tată al inculpatei, deoarece - potrivit articolului 131 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat - pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta (contractul de asistență juridică- n.n.) reprezintă un mandat special (...).

Nu în cele din urmă, instanța de fond a arătat că una dintre consecințele juridice urmărite de către inculpată era încasarea unor onorarii avocațiale de la părțile adverse din litigiile respective sau din altele. Astfel, fapta de mai sus a fost adusă la cunoștința organelor de urmărire penală de către partea vătămată G.S.M., care este verișoară primară cu inculpata A.S.L. și, în această calitate, s-a judecat în mai multe cauze civile cu aceasta, ocazie cu care a observat că inculpata, pentru obținerea de cheltuieli judiciare, respectiv pentru a dovedi că este mandatara unor părți, folosea același număr de împuternicire și de contract de asistență juridică în mai multe dosare (pentru o faptă relativ similară s-a și dispus dealtfel prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale față de inculpată).

În final, a mai arătat instanța de fond că, față de susținerile apărătorului ales al inculpatei - în sensul că nu ar fi fost necesară existența unei împuterniciri avocațiale separate pentru susținerea unei excepții de neconstituționalitate - acest lucru este real, însă doar cu condiția ca împuternicirea avocațială inițială să fie valabilă. Or, în cauză tocmai aceasta a fost problema, și anume faptul că nu a existat un contract de asistență inițial valabil încheiat și nicio împuternicire aferentă.

În acest context, în opinia instanței de fond tocmai din acest motiv nu poate fi admisă apărarea referitoare la jurisprudență, în sensul achitării inculpatei, respectiv Decizia penală nr. 1101 din 10 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a apreciat că întocmirea unei împuterniciri avocațiale poate constitui infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată doar dacă nu a fost emisă în baza unui contract de asistență juridică, situația din cauza de față fiind una diametral opusă.

De altfel, o astfel de apărare este contrazisă chiar de inculpată, care a susținut concomitent două variante diferite, o dată că acel contract ar fi existat, era valabil încheiat și în ambele cazuri împuternicirile avocațiale erau valabile, dar și că este posibil ca, din eroare, stagiarii săi sau cei de la cabinet să le fi completat cu date eronate din greșeală, ea neverificând acest aspect. Ultima variantă este contrazisă și de declarația martorei P.L. care a arătat faptul că și în situațiile în care împuternicirile erau completate de colaboratorii inculpatei, acest lucru se făcea fie după dictare, fie erau verificate ulterior de către inculpată.

2. Referitor la cea de a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatei, și anume aceea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., prin actul de sesizare s-a reținut că inculpata A.S.L., în cursul lunii octombrie 2008, având cunoștință de faptul că partea vătămată G.S.M., vara sa primară, cu care se afla în relații de dușmănie, are pe rol un dosar, și anume dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu Universitatea S.A.M.V. (denumită în continuare USAMV), cu scopul de a influența soluționarea acestei cauze și de a provoca cheltuieli suplimentare părții vătămate, a luat hotărârea de a declara un recurs fals în numele USAMV împotriva încheierii de suspendare din 14 decembrie 2007 adoptată în cauza de mai sus.

Având în vedere că inculpata A.S.L. nu era parte în dosarul de mai sus, a solicitat învinuitei P.L., care era stagiară în cadrul cabinetului de avocatură A.S.L., ca în data de 24 octombrie 2008, să se prezinte la arhiva Curții de Apel Cluj cu scopul de a obține o copie a încheierii de suspendare a judecății pronunțată în data de 14 decembrie 2007 în dosarul nr. 1337/33/2007.

Învinuita P.L., în data de 24 octombrie 2008, a depus o cerere în numele avocatei A.S.L. în vederea eliberării unei copii de pe încheierea sus amintită, cerere care a fost înregistrată în programul electronic de evidență al dosarelor "E." la ora 09:52:53. Așa cum rezultă din declarația învinuitei P.L., funcționarul de la arhivă a comunicat acesteia că nu i se va elibera actul solicitat deoarece persoana care a formulat cererea nu este parte în proces.

Față de acest refuz, învinuita P.L., după ce a văzut pe coperta dosarului numele părții vătămate G.S.M., a întocmit și semnat în fals o cerere pe care a depus-o la arhiva Curții de Apel Cluj în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că este avocatul numitei G.S.M., solicitând eliberarea unei copii de pe încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2007. Această cerere a fost înregistrată în data de 24 octombrie 2008 în programul electronic de evidență al dosarelor "E." la ora 09:57:24.

Deși cererea formulată de învinuita P.L. a fost respinsă ulterior și nici ea nici învinuita A.S.L. nu au intrat în posesia copiei încheierii din 14 decembrie 2007 în dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, în urma demersului întreprins de aceasta, inculpata A.S.L. - interesată fiind în soluționarea cauzei - a redactat în fals o cerere de recurs în numele USAMV Cluj-Napoca care a fost transmisă de la cabina de fax a R. Cluj 1, la Curtea de Apel Cluj, în data de 19 ianuarie 2009.

Această cerere de recurs poartă numărul de înregistrare 913 din 15 ianuarie 2009 și este semnată în calitate de rector, de prof. dr. L.A.M., respectiv de V.A. în calitate de consilier juridic.

În realitate, USAMV Cluj-Napoca nu a formulat cererea de recurs de mai sus, la data depunerii recursului prof. dr. L.A.M. nu mai era rectorul universității, iar la numărul de înregistrare 913 din anul 2009 în registrul intrare-ieșire al USAMV figurează un document intitulat "Note de fundamentare mijloc fix" și, nici într-un caz, o cerere de recurs.

Acuzarea a mai reținut că, pentru a fi mai convingătoare, inculpata A.S.L. "a completat" cererea de recurs falsă, prin depunerea unei completări la întâmpinare, întocmită în fals în numele USAMV având număr de înregistrate 5518 din 28 septembrie 2007, după care a mai depus o notă de ședință având numărul de înregistrare 9518 din 13 decembrie 2007 la USAMV

În realitate, la aceste numere în registrul de intrare al USAMV Cluj-Napoca figurează alte documente decât cele menționate mai sus.

Mai mult decât atât, la termenul din 22 iunie 2009, fixat de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma recursului fals formulat de A.S.L., reprezentanții USAMV, prin adresa lor nr. 5697 din 16 iunie 2009, au arătat că deoarece nu au formulat recursul, nu își însușesc nici declararea și nici motivele acestuia, arătând că vor depune plângere penală pentru fals și uz de fals împotriva persoanei necunoscute care a formulat recursul respectiv (f. 22 d.u.p.). Față de cele de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6829 din 22 iunie 2009 a anulat recursul intentat în numele USAMV

În cauză, a fost audiat în faza de urmărire penală, în calitate de făptuitor, numitul A.V., consilier juridic în cadrul USAMV Cluj-Napoca, care a infirmat redactarea și depunerea recursului de către el și conducerea USAMV

Din adresa S.C. R. S.A. din 23 august 2010 a rezultat însă că această unitate nu procedează la identificarea persoanelor care apelează la serviciile lor de comunicare prin fax.

Pe baza celor de mai sus, acuzarea a concluzionat că singura persoană interesată să redacteze cele trei documente în fals în numele USAMV și să le folosească a fost inculpata A.S.L., care - așa cum rezultă din declarația părții vătămate G.S.M. - avea interesul de a împiedica conexarea dosarului nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj la un alt dosar, aflat pe rolul instanțelor din Cluj, și de a cauza și suportarea unor cheltuieli de către partea vătămată cu ocazia deplasării sale și apărătorului ales în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai precis, prin Încheierea din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, adoptată în dosarul nr. 1337/33/2007, s-a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a cererii ce face obiectul dosarului nr. 3974/2003 (nr. unic nou 171/117/2007, atașat la prezentul dosar) al Judecătoriei Cluj-Napoca, în care inculpata A.S.L. avea interese contrare părții vătămate G.S.M. Având în vedere că în dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, prin Sentința civilă nr. 7136 din 6 octombrie 2006, era adoptată deja o soluție favorabilă părții vătămate G.S.M., inculpata A.S.L. era direct interesată în reluarea judecării cauzei suspendate prin încheierea față de care a formulat recursul fals, în speranța obținerii unei soluții care să o dezavantajeze pe G.S.M., soluție ce putea fi folosită împotriva acesteia și în dosarul nr. 3974/2003, mai ales că în cauza suspendată - până la data respectivă - au fost adoptate hotărâri de respingere a contestației introduse de G.S.M.

Nu în ultimul rând, s-a reținut de către acuzare că fapta este probată în mod indirect și prin demersurile întreprinse de inculpata A.S.L. prin intermediul numitei P.L.M. în vederea obținerii încheierii judecătorești împotriva căreia s-a formulat recursul fals.

Raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a apreciat că, în pofida poziției procesuale de nerecunoaștere a inculpatei, vinovăția sa a fost dovedită și sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.

Chiar dacă inculpata nu a recunoscut nici această faptă, instanța de fond a apreciat că s-a dovedit împrejurarea că aceasta avea un interes, cel puțin indirect, dacă nu direct, în promovarea acestui recurs și în înaintarea - pe această cale - a dosarului în vederea judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiției, împiedicând sau tergiversând, cel puțin în acest fel, conexarea acestuia la dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, având ca obiect acțiunea în constatare și ieșire din indiviziune, dosar în care inculpata era parte, precum și interes în soluționarea unitară a partajării masei succesorale în urma decesului după bunicului patern al inculpatei și al părții vătămate. Este de menționat că, prin Sentința civilă nr. 7136 din 6 octombrie 2006, era adoptată deja o soluție favorabilă părții vătămate G.S.M., inculpata, mama și fratele său declarând apel în cauză.

Instanța de fond a reținut că în dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, în care părți erau G.M. și USAMV, la data de 14 decembrie 2007 s-a dispus prin încheiere suspendarea dosarului până la soluționarea unui alt dosar, respectiv a dosarului nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în care era vorba de o acțiune în constatare formulată de partea vătămată G.S.M. și pârâți erau inculpata din prezenta cauză, precum și alte persoane din familia acestora.

De asemenea, pe rolul instanțelor au existat și alte dosare, iar inculpata avea interes să obțină copia acelei încheieri de suspendare, dovadă că a apelat în data de 24 octombrie 2008 la stagiara sa, de la cabinetul de avocatură, martora P.L., care s-a prezentat la Arhiva Curții de Apel Cluj, secția civilă, pentru a-i fi eliberată o astfel de încheiere, aspect asupra căruia se va reveni ulterior.

Înainte de acest moment, se cuvine a se preciza că din probele administrate în cursul judecății, a reieșit că a existat pe rolul instanțelor civile, concomitent, și un alt dosar, și anume dosarul nr. 33/117/2003 al Tribunalului Cluj, având același obiect cu dosarul 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, respectiv "plângere Legea nr. 10/2001". În acest dosar, reclamantă era mama inculpatei, numita A.E., iar printre intervenienții în nume propriu se aflau și părțile vătămate C.L. și G.S.M., precum și inculpata și fratele acestuia A.C.M.. În același dosar calitatea de pârâtă o avea tot USAMV Cluj-Napoca. Este vorba, practic, de plângerile împotriva deciziilor prin care au fost respinse solicitările de restituire în natură a unei părți din imobilele din masa succesorală a numitului A.V., antecesorul tuturor acestora, imobile ce făceau parte din masa succesorală care forma și obiectul acțiunii în constatare în dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a condus la suspendarea judecății în dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj.

Inculpata s-a apărat, printre altele, și în sensul că cea care a declarat recurs ar fi fost însăși partea vătămată G.M., care avea interes pentru a formula acest recurs deoarece pierduse cauza în primă instanță și în dosarul nr. 1337/33/2007 avea calitatea de reclamantă, partea vătămată fiind la acel moment apelantă.

În opinia instanței de fond, tocmai această apărare, coroborată și cu alte elemente ce vor fi indicate ulterior, pledează pentru concluzia că atâta vreme cât partea vătămată G.S.M. pierduse în primă instanță litigiul având ca obiect "plângere la Legea nr. 10/2001" și îl pierduse pe fond, nu pe cale de excepție, existau șansele unei soluții similare și în cauza personală a mamei inculpatei în dosarul nr. 33/117/2003 al Tribunalului Cluj, cu atât mai mult cu cât o parte din materialul probator era comun.

În mod evident, inculpata a dorit să preîntâmpine un astfel de deznodământ și tocmai de aceea apare neverosimilă apărarea sa formulată în sensul că tocmai partea vătămată G.S.M. ar fi declarat în mod fals recursul în numele USAMV

Totodată, în acest dosar, în data de 10 martie 2009, a fost formulată o cerere a părții vătămate de repunere pe rol a cauzei, aspect care iar contrazice susținerile inculpatei, mai ales că ulterior, pe de o parte, a cerut înscrierea în fals a cererii de recurs, iar pe de altă parte, potrivit inculpatei, aceasta ar fi cerut să se respingă propria sa contestație ca fiind tardivă.

În acest sens, în opinia instanței de fond, apar ca neverosimile motivele de recurs formulate în numele instituției sus-amintite în fals chiar de către partea vătămată, prin acestea solicitându-se ca în urma repunerii cauzei pe rol să se constate tardivitatea introducerii contestației în baza Legii nr. 10/2001, fiind absurd ca reclamanta, respectiv partea vătămată G.S. să își invoce tardivitatea propriei sale plângeri/contestații. Din contră, inculpata ar fi avut un interes direct ca plângerea părții vătămate să fie respinsă ca tardivă și nu ca neîntemeiată, deoarece o soluție pe fond de respingere, așa cum s-a arătat, putea conduce la o soluție similară și în cauza personală a mamei sale, A.E.

În aceeași notă, se remarcă - din cuprinsul aceleiași cereri false de recurs - că se reiterează excepția de tardivitate invocată de noi (adică de USAMV Cluj), excepție care se regăsește și în cuprinsul completăm la întâmpinare și a notelor de ședință depuse succesiv, în ordine firească (în contra susținerilor apărării) în același dosar cu sub numerele 5518 din 28 septembrie 2007 și 9518 din 13 decembrie 2007, înscrisuri despre care s-a dovedit că în mod cert nu provin de la instituția sus-amintită.

Aceste aspecte au fost dovedite și prin alte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv cererea de recurs, care poartă numărul de înregistrare 913 din 15 ianuarie 2009 și este semnată în calitate de rector, de prof. dr. L.A.M., respectiv de V.A. în calitate de consilier juridic.

În realitate, USAMV Cluj-Napoca nu a formulat cererea de recurs de mai sus, iar la data depunerii recursului prof. dr. L.A.M. nu mai era rectorul universității și la nr. de înregistrare 913 din anul 2009 în registrul intrare-ieșire al USAMV figurează un document intitulat "Note de fundamentare mijloc fix" și nici într-un caz o cerere de recurs.

De asemenea, cu privire la cele două înscrisuri depuse în cursul anului 2007 în același dosar, respectiv completarea la întâmpinare, întocmită tot în fals în numele USAMV având nr. de înregistrare 5518 din 28 septembrie 2007 și niște note de ședințe având nr. de înregistrare 9518 din 13 decembrie 2007 la USAMV, toate în favoarea acesteia din urmă, în condițiile în care Universitatea se judeca cu partea vătămată G.M. s-a dovedit că nici acestea nu figurează în evidențele instituției.

În realitate, la aceste numere, în registrul de intrare al USAMV Cluj-Napoca figurează alte documente decât cele menționate mai sus iar mai mult, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței martorul A.V. a arătat că niciunul din aceste înscrisuri nu provin de la instituția unde deținea funcția de consilier juridic.

Din aceste motive, la termenul din 22 iunie 2009, fixat de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma recursului dovedit a fi fost declarat fals, reprezentanții USAMV, prin adresa lor nr. 5697 din 16 iunie 2009 au arătat că deoarece nu au formulat recursul, nu își însușesc nici declararea și nici motivele acestuia și că vor depune plângere penală pentru fals și uz de fals împotriva persoanei necunoscute care a formulat recursul respectiv. Față de cele de mai sus Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 6829 din 22 iunie 2009 a anulat recursul intentat în numele USAMV.

În opinia instanței de fond, în acest context trebuie privite evenimentele petrecute la data de data de 24 octombrie 2008, când martora P.L., la cererea expresă a inculpatei, a depus la arhiva civilă a Curții de Apel Cluj o cerere în numele avocatei A.S.L. în vederea eliberării unei copii de pe încheierea de suspendare, cerere care a fost înregistrată în programul electronic de evidență al dosarelor "E." la ora 09:52:53. Așa cum rezultă din declarația martorei P.L., funcționarul de la arhivă i-a comunicat acesteia că nu i se va elibera actul solicitat deoarece persoana care a formulat cererea nu este parte în proces.

Față de acest refuz, martora P.L., după ce a văzut pe coperta dosarului numele părții vătămate G.S.M., a întocmit și semnat în fals o cerere pe care a depus-o la arhiva Curții de Apel Cluj în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că este avocatul numitei G.S.M., solicitând eliberarea unei copii de pe încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2007. Această cerere a fost înregistrată în data de 24 octombrie 2008 în programul electronic de evidență al dosarelor "E." la ora 09:57:24.

Martora P.L. a declarat în fața instanței că, în urma refuzului întâmpinat la funcționarii de la arhivă, a formulat o cerere în care a menționat în mod neadevărat faptul că este avocatul părții civile G.S., însă nici de această dată nu i s-a eliberat încheierea de suspendare, deoarece la dosar nu exista vreo împuternicire avocațială pe numele ei. Martora a mai arătat că i-a adus la cunoștința inculpatei aceste aspecte, deși a doua cerere ar fi formulat-o din proprie inițiativă întrucât inculpata îi spusese că are nevoie de acea încheiere.

Astfel, martora P.L. a declarat că a fost rugată doar să se deplaseze cu cererea inculpatei timbrată legal pentru a obține copie de pe încheierea de suspendare deoarece inculpata îi spusese că avea nevoie să o depună atașat unor concluzii scrise într-un alt dosar, dar inculpata nu i-a cerut să o obțină prin alte mijloace, respectiv prin formularea unei cereri în numele unei părți din dosar. S-a susținut în fața instanței că inculpata, de altfel, nici nu ar fi știut de cererea formulată de P.L. în numele altei persoane până la momentul urmăririi penale și că după ce i s-a comunicat de către martoră că nu a obținut copia de pe încheiere, inculpata a extras de pe site-ul instanței fișa dosarului din care rezulta că era suspendat, extras pe care l-a depus în instanță.

Or, derularea evenimentului petrecut la Arhiva Curții de Apel Cluj în data de 24 octombrie 2008 trebuie însă privită cu două rezerve. Este posibil desigur ca martora P.L. să fi formulat în calitate de avocat stagiar cea de a doua cerere de eliberare a încheierii din proprie inițiativă, dar nu trebuie omis din vedere faptul că la acel moment inculpata avea un avantaj moral net asupra martorei, care îi era stagiară și dorea să rezolve problema încredințată de maestra ei.

De altfel, martora a fost sinceră arătând că, la acel moment, datorită lipsei experienței profesionale și cunoscând că părțile au litigii în alte dosare, nu a realizat că ar fi o problemă de natură penală dacă solicită copia încheierii ea însăși.

De cealaltă parte însă, este limpede că inculpata A.S.L., nefiind parte în dosar, cunoștea exact că nu poate obține acea copie. Cu toate acestea, așa cum reiese din declarația martorei ea a fost cea care i-a dictat conținutul cererii de eliberare a încheierii și a trimis-o să achite taxa de timbru, motivând că are nevoie de încheiere într-un alt dosar. Este evident deci că inculpata cunoștea că ea nu ar putea obține personal acea copie, din considerentele anterior indicate, motiv pentru care a trimis-o la arhivă pe stagiara sa.

Această atitudine a inculpatei - în opinia instanței de fond - este de natură să combată și ultima apărare a sa legată de acest capăt de acuzare. Astfel, inculpata a susținut în cauzele civile, foarte multe la număr, mai erau implicate și multe alte persoane, cu interese contrare, între care se poate observa că s-a dus un adevărat război cu o încrâncenare ieșită din comun, astfel că se poate presupune foarte ușor că oricare parte care ar fi crezut că poate să-și urmărească un interes prin promovarea recursului declarat în fals putea să îl trimită prin fax, nu neapărat ea.

Cert este însă că nu există și nu a fost produsă nicio dovadă în sensul că vreo altă persoană în afară de aceasta, parte în celelalte două procese, ar fi efectuat vreun demers, ilegal, cum a fost cazul inculpatei, de obținere a copiei acelei încheieri și că se observă din conținutul înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală că toate cele trei acte despre care USAMV Cluj a negat că i-ar aparține sunt identice ca paginație, scriere și mod de redactare (cu titlu de exemplu, cuvintele "CONTESTAȚIE" și " EXCEPȚIA DE TARDIVITATE" sunt scrise în mod repetat cu majuscule).

3. În sarcina inculpatei A.S.L. s-a mai reținut prin actul de sesizare că, în calitate de fiică a defunctului ei tată, A.V.V., zis M., începând din anul 2003, s-a judecat în dosarul civil nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca cu rudele sale care veneau în calitate de moștenitori descendenți împreună cu ea la masa succesorală rămasă după numitul A.V. (bunicul inculpatei).

Prin Sentința civilă nr. 7136 din 06 octombrie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca adoptată în dosarul nr. 3974/2003, printre altele, s-a constatat că prin titlul de proprietate nr. 28077/2302 din 23 iunie 1997 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1,7361 ha situat în extravilanul mun. Cluj-Napoca în favoarea lui A.V., reclamanților (G.S.M. și A.S.I.) și pârâților reclamanți reconvenționali A.O. și C.L.O. Prin aceeași sentință s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. 28.044/2302/1997 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj la data de 24 februarie 1997, titlu ce era emis pe numele lui A.V.V., identic cu A.V.V., și A.M.

Împotriva Sentinței civile nr. 7136 din 6 octombrie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca a declarat apel A.S.L., apel care a fost admis prin Decizia civilă nr. 421/A din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj în parte, doar sub aspectul modalității de partajare a terenului înscris în titlul de proprietate nr. 28077/2302 din 23 iunie 1997, în rest fiind menținută hotărârea instanței de fond cu privire la cele două titluri de proprietate menționate mai sus.

Inculpata A.S.L. a declarat recurs împotriva deciziei sus amintite a tribunalului, acesta fiind respins că nefondat prin Decizia civilă nr. 842/R din 04 martie 2011 a Curții de Apel Cluj.

În motivare, instanța de recurs a reținut că este pe deplin probat cu înscrisuri că reclamanții și pârâții sunt succesorii defunctului A.P.V. care a avut patru copii, A.V.V., A.V.O., A. (C.) M. și A.V.I. Primul a decedat la data de 2 iulie 1999, moștenitorii acestuia fiind A.E., în calitate de soție supraviețuitoare, A.S.L. și A.C.M., în calitate de fii. A.I. a decedat la data de 15 aprilie 1987, moștenitorii săi fiind A.M. în calitate de soție supraviețuitoare, A.S.I. și A. (actualmente G.) S.M. în calitate de fii. A.M. a decedat la data de 02 februarie 1959 având ca moștenitor pe C.L.O. în calitate de fiu. În privința numitului C.L.O. instanța a arătat că s-a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a acestuia deoarece acesta nu a renunțat la succesiune.

Inculpata A.S.L., în timpul judecării apelului de către Tribunalul Cluj, în data de 14 iunie 2010, în nume propriu, respectiv în reprezentarea mamei sale A.E. și fratelui ei, A.C.M., a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Cluj-Napoca având că obiect constatarea nulității absolute a înscrierii numiților A.S., G.M. și C.L. la poziția 33/61 din Tabelul anexă 3 Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, respectiv constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 28077/2302/1997.

În motivarea acțiunii civile, susnumita a depus copia adeverinței nr. 3350 din 08 februarie 1991 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca către A.V.M. din care rezultă că în registrul agricol vol. VIII poziția 70 figurează A.V., ... M., M. ... cu următoarele: 2,05 ha, fânaț 2 ha, 0,05 ha alte terenuri.

Această adeverință, au reținut organele de urmărire penală, este necorespunzătoare adevărului, deoarece așa cum rezultă din adresa nr. 113200/304 din 5 mai 2011 a Serviciului revendicări fond funciar și registrul agricol din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, cererea înregistrată sub nr. 3.350 din 08 februarie 1991 a fost depusă de A.V. și nu de A.V. M. iar în registrul "agricol, vol. VIII, poziția nr. 70, figurează în realitate A.V., A.M., A.M. și C.L.

În cauză fiind vorba despre o adeverință falsificată depusă în copie xerox, nu s-a putut stabili cine și când a întocmit acest document, însă s-a reținut că este cert faptul că inculpata A.S.L. a cunoscut faptul că actul are un conținut necorespunzător adevărului și prin folosirea acesteia a urmărit formarea convingerea instanței cu privire la faptul că tatăl ei defunct, A.V.M., ar fi cel care a deținut terenurile înscrise în registrul agricol și nu A.V. (bunicul învinuitei) pentru a exclude pe ceilalți succesori ai acestuia de la beneficiul bunurilor imobile teren rămase după acesta.

S-a mai reținut că inculpata A.S.L. a anexat la cererea de chemare în judecată și o copie falsificată a adresei nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 din care rezulta că s-a stabilit dreptul de proprietate prin hotărârea Comisiei județene nr. 80 din 29 octombrie 1991 pentru suprafața totală de 1,75 ha, în favoarea moștenitorilor A.V.M., A.O., A.S. și G.M. după A.V. defunct.

În realitate, din adresa originală nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 aflată la dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca și depusă la prezentul dosar în copie certificată, rezultă că după defunctul A.V., moștenitorii sunt A.V. M., A.O., A.S., G.S. și C.L.

Cele două documente constituie fila 12 din dosarul nr. 18.784/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca și, la fel ca și în cazul celeilalte adeverințe falsificate, inculpata A.S.L., prin depunerea adresei falsificate nr. 31951 din 04 noiembrie 1991, a urmărit înlăturarea părții vătămate C.L.O. de la cota de moștenire după bunicul său, A.V., ce-i revenea prin reprezentarea mamei sale defuncte A.M.

S-a considerat că - pe baza probelor administrate în cauză - este pe deplin dovedită nu numai latura obiectivă a infracțiunii de uz de fals, dar și intenția inculpatei A.S.L. de a folosi cele două adeverințe falsificate în vederea producerii unor consecințe juridice, în timp ce cunoștea cu certitudine că acestea sunt false. Astfel, inculpata A.S.L. cunoștea cu certitudine că originalul adeverinței nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 se află la dosarul nr. 171/117/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar în care avea calitatea de parte, iar pe de altă parte știa că veridicitatea adeverinței originale a fost confirmată și prin rezoluția nr. 6275/P/2004 din 21 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În fața instanței de judecată, la dosar a fost depusă de către inculpată adeverința 3350 din 8 februarie 1991 emisă de Primăria mun. Cluj Napoca, în original, însoțită de cererea adresată primăriei sub același număr de numitul A.V.V.M., tatăl inculpatei, în copie xerox. S-a susținut de către apărare că supoziția procurorului - că adeverința ar fi falsă - s-a bazat pe un răspuns al Primăriei Cluj Napoca în sensul că cererea de eliberare a adeverinței nu a fost formulată de A.V. M., adică tatăl inculpatei, ci de A.V. (bunicul inculpatei și tatăl numitului A.V.M.).

S-a apreciat că este real, din acest punct de vedere, că mențiunile din rechizitoriu sunt eronate. Din copiile actelor de stare civilă depuse la dosar reiese în mod cert că numitul A.V., bunicul inculpatei, a decedat la data de 3 iulie 1975, fiind imposibil că acesta să fi formulat cererea în cursul anului 1991. Cum A.V. era decedat din 1975, evident cererea apare a fi fost făcută de tatăl inculpatei, A.V.M. (sub numele A.V.V.M., fiul lui V. și M.) dar cel mai probabil în evidențele primăriei nu au fost consemnate toate prenumele persoanei solicitante.

De asemenea, s-a depus în probațiune o copie a unei adrese înregistrată la Primăria Cluj Napoca sub nr. 8060 din 13 martie 1991 prin care A.V.M. făcea referire la adeverința ce-i fusese eliberată sub nr. 3350 din 8 februarie 1991, prin aceasta încercând să se dovedească împrejurarea că adeverința 3350 din 8 februarie 1991 este reală, și nu falsificată și că în diverse acte de stare civilă tatăl inculpatei apărea atât sub prenumele de V., cât și V., ceea ce a condus la crearea anumitor confuzii.

În ceea ce privește pretinsa copie falsificată a adresei nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991, inculpata a susținut că, așa cum rezultă din declarația numitului P.G. - dată în dosarul nr. 6275/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca - adeverința 31951 din 04 noiembrie 1991 eliberată de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, sub semnătura președintelui G.F. și a secretarului T.J., atesta calitatea de proprietari a numiților A.V.M., A.O., A.S. și G.M. pentru suprafața totală de 1,75 ha prevăzută în tabelul anexa nr. 3 la poziția nr. 33 întocmit conform regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991. Aceasta s-a susținut că a fost forma inițială sau originală a adeverinței 31.951 din 04 noiembrie 1991, fapt care nu a fost precizat în cuprinsul rechizitoriului.

Această adeverință, emisă în 1991, s-a susținut că a fost eliberată într-un singur exemplar original, de pe acesta făcându-se mai multe copii xerox de către persoanele interesate, în speță titularii adeverinței sau aparținătorii acestora.

De altfel, în baza acestei adeverințe s-a întocmit și procesul-verbal de punere în posesie 28077 din 18 februarie 1997 pentru moștenitorii A.V., A.O., A.S. și G.S.M. (fără partea vătămată C.L.).

În vara anului 1997, adică după vreo 6 ani, și după punerea în posesie a celor amintiți mai sus, C.L. s-ar fi adresat numitului P.G., din câte se pare la aceea dată făcând parte din Comisia municipală de fond funciar, susținând că a fost omis din adeverință, deși și el avea drept de moștenire după defuncții A.V. și A.M. Așa cum a arătat P.G. în declarația dată, deoarece îl cunoștea pe C.L. și știa că și acesta are drept de moștenire, s-a hotărât să modifice adeverința 31951 din 04 noiembrie 1991 adăugând pe aceasta numele lui C.L., iar la numita G. tăind peste prenumele M. și scriind deasupra prenumele de S.

Despre această modificare, făcută la o distanță de 6 ani, s-a susținut că nu poate întruni elementele de legalitate ale unei corecturi oficiale, nefiind făcută de emitentul competent și nici într-o modalitate legală, procesul verbal de punere în posesie fiind deja întocmit la data modificării. De asemenea, inculpata a susținut că nu există dovada că o comisie de aplicare a Legii nr. 18/1991 ar fi dezbătut cererea, nu cunoaște care membri ai comisiei ar fi participat și dacă aceștia ar fi hotărât modificarea ei. Inculpata a admis faptul că în dosarul 6275/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de modificarea adeverinței, dar pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii și prescripția răspunderii penale, ceea ce, în opinia inculpatei, nu echivala cu faptul că modificarea efectuată a fost corectă sau că ar fi urmat o procedură legală și, ca atare, ar fi trebuit să o recunoască.

S-a mai susținut că activitatea Comisiei de fond funciar s-a caracterizat prin numeroase disfuncționalități și greșeli, inclusiv emiterea unor adeverințe cu același număr de înregistrare, dar cu conținut diferit, aceasta fiind probabil și cauza care a dus la formarea acestui dosar penal.

A.V.M., tatăl inculpatei a decedat în 1999, inculpata susținând că a preluat de fapt înscrisurile deținute de tatăl ei, printre care și copia xerox a Adeverinței nr. 31951 din 04 noiembrie 1991 pe care cineva scrisese cu pixul A.V. defunct.

S-a arătat de către inculpată că acea consemnare, făcută cu pixul de o persoană necunoscută, este evident lipsită de orice semnificație juridică și deci, în opinia ei, nu avea aptitudinea de a crea consecințe juridice, fiind la fel de evident că prin această consemnare nu s-a urmărit și nu se putea urmări producerea de consecințe juridice. În plus, inculpata niciodată nu a contestat calitatea de succesor a lui C.L., ci dreptul de a mai veni la moștenire, deoarece acesta renunțase cu mult anterior anilor 1990 la succesiune în accepțiunea inculpatei.

Inculpata a mai susținut că depunerea unui înscris falsificat în xerocopie nu atrage răspunderea penală pentru infracțiunea prev. de art 290 C. pen., deoarece instanța de judecată nu putea să ia în considerare la pronunțarea hotărârii un înscris în copie xerox și că dacă instanța de judecată i-ar fi pretins inculpatei să depună "originalul" așa cum avea obligația, inculpata nu putea prezenta decât copia xerox cu mențiunea făcută cu pixul pe aceasta.

În acest sens, inculpata a arătat că și la procuror a susținut că ea deține doar o copie xerox de pe adeverința inițială emisă sub numărul 31951/1991 care nu corespunde cu cea depusă în original, dar cu semne clare de modificare, de către părțile adverse.

S-a susținut de către apărare că infracțiunea prev. de art. 291 C. pen. nu poate subzista deoarece această infracțiune nu poate exista decât în condițiile în care s-a comis anterior una din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual sau fals în înscrisuri sub semnătură privată. În speță, existența infracțiunii de uz de fals ar presupune contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului oficial în orice mod. Evident, s-a susținut că despre contrafacerea scrierii sau a subscrierii nu se poate discuta, singura variantă putând fi a alterării înscrisului. Aceasta ar însemna că asupra adeverinței eliberate sub nr. 31951 din 04 noiembrie 1991 să se fi efectuat ștersături, adăugiri, deteriorări de natură a produce consecințe juridice și cu intenția de a produce consecințe juridice necorespunzătoare realității, aspect care nu îi poate fi imputat inculpatei.

Aceasta deoarece singura persoană care a intervenit asupra adeverinței inițiale sau originale, în accepțiunea inculpatei, era numitul P.G., iar cu privire la acesta s-a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul lipsei laturii obiective și subiective a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în dosarul 6275/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.

Astfel, s-a subliniat în apărare că părțile vătămate au fost invitate de instanță să observe personal adeverința 31951 în original și au arătat că într-adevăr aceasta reprezintă originalul depus la instanțele civile. Apoi, s-a arătat că se poate compara originalul cu copia xerox obținută de procuror, putându-se constata similitudinea acestora.

Susținându-se, în esență, că inculpata a fost de bună-credință în promovarea și susținerea tuturor acțiunilor civile pe care le-a declanșat, apărarea a subliniat faptul că depunerea unor adeverințe la un dosar pentru a prezenta cauza nu se confundă cu aptitudinea acestora de a produce consecințe juridice, aceste adeverințe neavând o asemenea capacitate, motiv pentru care a solicitat a se constata lipsa laturii obiective a infracțiunii de uz de fals raportat la adeverința nr. 31951/1991.

Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, în special cel constând în înscrisuri, în ceea ce privește cea de-a treia infracțiune reținută în sarcina inculpatei, instanța de fond a apreciat că și aceasta din urmă a fost dovedită fără niciun dubiu prin materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și nemijlocit în faza de judecată.

Astfel, în primul rând trebuie subliniat faptul că situația juridică a celor două adeverințe trebuie examinată separat, deoarece este diferită.

În al doilea rând, situația în ceea ce privește adeverința cu numărul 31951 din 04 noiembrie 1991 eliberată de Primăria Cluj-Napoca este oarecum atipică, existând, în aserțiunea apărării, două adeverințe, cu același număr, din care teoretic numai unul dintre originalele pretinse se găsește la dosar, respectiv cel modificat de numitul P.G. că în cursul anului 1997 în urma cererii formulate de partea vătămată C.L.O. Inculpata a susținut în mod constant că originalul adeverinței pe care nu l-a putut prezenta decât în copie xerox instanțelor civile s-ar putea găsi la una dintre părțile vătămate.

Apare și se impune cu forța evidenței faptul că nu există și nu are cum exista un alt "original" al acestei adeverințe depuse chiar de inculpată la dosar, deoarece pe același înscris s-au făcut mențiunile privind modificarea prenumelui părții vătămate G. din "M." în "S." și inserarea la rubrica moștenitori a numelui părții vătămate C.L., mențiuni ce au fost făcute de numitul P.G., în prezent decedat.

Ca atare, în lumina soluției adoptate în dosarul nr. 6275/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, soluție cunoscută de către inculpată încă din 2005, de la momentul adoptării ei, se impune a se examina în ce mod și când ulterior inculpata a folosit în alte cauze civile copia adeverinței inițiale, din care lipsește de la rubrica "moștenitori" partea vătămată C.L. iar la rubrica defuncți, pe copia xerox, este înscrisă în partea dreapta sus, cu pix de culoare albastră, mențiunea " A.V. defunct".

Astfel, în cele două dosare nr. 3974/2003 și 18.784/211/2010. ambele ale Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost depuse cele două adeverințe emise de Primăria mun. Cluj-Napoca -Serviciul de Fond Funciar. Aceste adeverințe ale Primăriei au conținut diferit, iar Curtea apreciază că inculpata s-a folosit de faptul că în aceste acte prenumele tatălui său este diferit și că, așa cum a reținut și acuzarea, a încercat să îndepărteze de la moștenire alți succesori legali și legitimi.

În dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă în data de 04 martie 2011 de către Curtea de Apel Cluj prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea unor mai mulți moștenitori, inclusiv a celor două părți vătămate din prezentul dosar.

Până la rămânerea irevocabile a acestei hotărâri a intervenit depunerea la dosar a acestor adeverințe pe care instanța le apreciază ca fiind false și având un conținut necorespunzător adevărului, aspect cunoscut de către inculpată.

La momentul în care cauza se afla la Tribunalul Cluj în judecarea apelului, s-a depus de către inculpată copia unei cereri de chemare în judecată într-un alt dosar al Judecătoriei Cluj-Napoca și s-au anexat acele copii de pe adeverințe, solicitându-se în acel dosar să se constate nulitatea absolută a poziției nr. 33 din tabelul anexa 3 al Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991.

În ceea ce privește adeverința emisă în 04 noiembrie 1991, s-a susținut că originalul acestei adeverințe s-a aflat inițial în dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca. În originalul adeverinței după defunctul A.V. moștenitorii erau A.V.M., A.O., G.S. și C.L., dar în copia actului fals apar alte persoane.

Inculpata cunoștea conținutul acestei adeverințe deoarece, în dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost parte și s-a înscris în fals în acel dosar cu privire la adeverința respectivă. În anul 2004 Parchetul a efectuat verificări și s-a stabilit că numitul P.G. l-a menționat în acea adeverință și pe C.L.O. și a semnat în locul în care a efectuat acea modificare, dispunându-se atunci o soluție de netrimitere în judecată.

Din conținutul rezoluției emise în acest dosar la data de 21 aprilie 2005 precum și din alte acte ale dosarului reiese în mod cert că în cursul anului 1981, cu ocazia dezbaterii succesiunii după defunctul A.P.V. (bunicul inculpatei și al părții vătămate C.L.O.) acesta a renunțat la moștenirea ce i se cuvenea în calitate de descendent urcat prin reprezentare în locul mamei sale, defuncta C. (fostă A.) M. doar la o cotă de 2/5 din imobilul în suprafață de 250 de stânjeni păstrați înscris în CF 19839 de sub A+l nr. top. 12011. Cu privire însă la terenurile colectivizate ce au aparținut aceluiași defunct și care la acel moment nu puteau intra în masa succesorală, potrivit legii, după adoptarea Legii nr. 18/1991 au fost depuse cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de către tatăl inculpatei și de un alt fiu, A.V.O. în care s-a menționat expres că partea vătămată C.L. ar fi renunțat la moștenire.

În acest fel s-a ajuns inițial la eliberarea adeverinței nr. 31951 din 04 noiembrie 1991 doar pe numele moștenitorilor A.V. M., A.O., A.S. și G.M. (parte vătămată, succesoare a defunctului A.V.I., decedat în anul 1987).

În același timp, tatăl inculpatei a formulat în nume personal și o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moștenitor pentru o suprafață de 0,58 hectare, sens în care a fost emisă o adeverință cu același număr, respectiv 31951 din 04 noiembrie 1991.

În acest context, considerându-se nedreptățit și știind că a renunțat doar la moștenirea din anul 1981, la data de 20 martie 1997, deoarece nu s-a putut ajunge la o înțelegere amiabilă, partea vătămată C.L. a formulat o cerere intitulată "CONTESTAȚIE" adresată Comisiei de fond funciar în care solicita în calitate de moștenitor al mamei sale C. (fostă A.) M. anularea adeverinței inițiale, eliberarea unei alteia noi și, pe cale de consecință, refacerea procesului-verbal de punere în posesie din data de 13 februarie 1997.

O comisie a analizat această cerere iar ulterior, personal, numitul P.G., în calitate de președinte, a procedat la modificarea adeverinței în cauză, prin menționarea și a părții vătămate C. la rubrica "moștenitori".

Temeiurile pentru care în principal s-a dispus în acea cauză neînceperea urmăririi penale au fost cele prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv s-a apreciat că s-a acționat fără vinovăție și legal în condițiile în care pentru acele suprafețe de teren C.L. păstrase vocația succesorală.

Disfuncționalitățile în activitatea acelor comisii la care se face referire în cuprinsul acestei rezoluții nu pot fi, în niciun caz, imputate părților din prezenta cauză.

Ceea ce instanța de fond a apreciat ca fiind relevant în prezenta cauză este faptul că timp de peste 5 ani inculpata a ales să nu recunoască legitimitatea și legalitatea adeverinței modificate și în baza căreia s-a emis un nou titlu de proprietate, adeverință dealtfel "certificată" ca legală de către o unitate de Parchet și care îl includea și pe partea vătămată la categoria "moștenitorilor" (ca dovadă că Parchetul nu a sesizat instanța civilă pentru desființarea adeverinței modificate, apreciind că aceasta reflectă o stare de fapt reală, chiar dacă nu s-a aplicat în dreptul modificărilor o ștampilă "pentru conformitate"). În același timp, trebuie subliniat și faptul că în decursul acestei perioade de timp, deși în numeroase cauze civile a fost invocată lipsa calității procesuale a numitului C.L., instanțele au respins în mod constant această excepție, considerând că partea vătămată C.L.O. nu a renunțat la această parte din moștenirea după bunicul său.

În calitatea sa de avocat, specializată în cauze civile, inculpata trebuia să cunoască că astfel de împrejurări, statuate de organele de urmărire penală și confirmate de instanțele civile sunt obligatorii, o astfel de chestiune prealabilă stabilită în condițiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen. având autoritate de lucru judecat chiar și în fața instanței penale iar pentru ea caracter de obligativitate. Dacă tatălui inculpatei, în lipsa unei pregătiri juridice de specialitate, îi poate fi trecută cu vederea insistența cu care în cursul anului 1991 a adus la cunoștința comisiilor de fond funciar împrejurarea că nepotul său este renunțător la succesiune, inculpatei o astfel de atitudine, adoptată și față de o rudă de gradul IV, nu îi poate fi scuzabilă, cu atât mai mult cu cât ea personal a depus în prezenta cauză copia contestației adresată la data de 20 martie 1997 Comisiei de fond funciar de către partea vătămată C.L., ca dovadă că știa demult de existenta ei.

În aceste condiții, inculpata a continuat să folosească, chiar și în cursul anului 2010, în fața instanțelor civile copia xerox a adeverinței nr. 31951 din 04 noiembrie 1991 unde la rubrica moștenitorilor nu figurează și numele părții vătămate C.L. și pe care se menționează cu pix de culoare albastră "A.V. defunct".

Printre altele, inculpata a mai arătat că în data de 22 iunie 2011, a formulat în dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca o cerere pentru eliberarea actului fals, și a susținut că a depus actul original din acel dosar în această cauza la Curtea de Apel Cluj.

Cererea pe care inculpata susține că a formulat-o pentru eliberarea actului original nu i-a fost soluționată prin predarea originalului, pentru că, dacă era așa trebuia să rămână la dosar procesul verbal de predare-primire a actului original. Or, se poate observa că în acest dosar, răspunsul la cererea inculpatei de eliberare a actului original este în sensul că dosarul se va trimite la Curtea de Apel Cluj pentru a se soluționa cererea de îndreptare a erorii materiale, deci nu s-a predat inculpatei originalul. Dacă la acea dată când inculpata a formulat cerere pentru a i se elibera actul originalul, și într-adevăr i s-a eliberat, actul depus la fila 81 trebuia să aibă în coltul din dreapta mențiunea 220. Mai mult, la fila 220 din acel dosar se află o copie xerox a adeverinței, ce conține mențiunea "Defunct A.V." scrisă cu alte caractere și evident executate de o altă persoană.

Ca o ultimă mențiune legată de veridicitatea acestui act pe care inculpata l-a invocat în mod constant, se cuvine a se sublinia faptul că deși inculpata susține că a descoperit acest înscris printre actele tatălui său după deces și că este doar o copie xerox, numai în acest dosar această "copie" a fost depusă în trei exemplare. Toate cele trei exemplare poartă aceeași mențiune, făcută tot cu pix de culoare albastră, și anume "A.V. defunct", ceea ce este o dovadă în plus a faptului că această mențiune a fost inserată în mod repetat pe mai multe exemplare xerox ale adeverinței inițiale, nefiind vorba de copii xerox succesive executate după un singur exemplar.

În ceea ce privește adeverința cu nr. 3350 din 08 februarie 1991, din comunicările emise de Primărie ar rezulta că într-adevăr tatăl inculpatei a formulat o cerere privind eliberarea unei adeverințe cu privire la terenul deținut de părinții săi, A.P.V. și M., în perioada colectivizării pe strada Câmpului nr. 76 din Cluj-Napoca, cererea aflându-se la prezentul dosar în cel puțin două exemplare.

A fost eliberată această adeverință, pentru o suprafață de 2,05 ha (2 hectare fânaț și 0,05 ha alte terenuri), specificându-se că la poziția 70 în volumul VIII din registrul agricol figurează A.V., M., M. Dincolo de faptul că din actele Primăriei reiese că numitul A.V.M. figurează, alături de părinții săi, dar și de C.L., elev, în Registrul Agricol la această poziție și la această adresă, instanța de fond remarcând și că data formulării cererii de către antecesorul inculpatei este 18 februarie 1991, deci cu 10 zile ulterioară eliberării adeverinței nr. 3350 din 8 februarie 1991.

Concluzionând, instanța de fond a apreciat că cele două adeverințe nr. 3350 din 08 februarie 1991 și nr. 31951 din 04 noiembrie 1991 eliberate de Primăria Cluj-Napoca și folosite de către inculpată în dosarele personale privind succesiunea după tatăl său cuprindeau date eronate atât cu privire la identitatea moștenitorilor, cât și cu privire la acele suprafețe de teren și deținătorii lor iar inculpata a cunoscut acest lucru.

Prin folosirea acestora în fața instanțelor civile, instanța de fond a apreciat că inculpata a încercat să inducă în eroare aceste instanțe, în sensul că terenurile rămase după bunicul său A.P.V., la care sunt îndreptățiți la moștenire și părțile civile din prezenta cauza, au aparținut de drept tatălui sau A.V., profitând atât de coincidența de nume cât și de diferențele din actele de stare civilă și încercând în acest fel să înlăture de la moștenire alți succesori. În mod irevocabil însă instanțele civile au statuat că terenurile respective făceau parte din patrimoniul bunicului inculpatei și al părților civile din prezenta cauză, constatând calitatea de moștenitori legali atât a inculpatei, cât și a părților civile.

Conform instanței de fond, situația de fapt anterior expusă a fost probată prin:

Vol. I - dosar urmărire penală:

- plângere penală formulată de G.S.M.;

- copia cererii de recurs false întocmită în dosar nr. 1337/2007 înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 19 ianuarie 2009;

- copia "completării la întâmpinare" cu nr. 5518 din 28 septembrie 2007 întocmită în fals în numele USAMV;

- copia "notei de ședință" nr. 9518 din 13 decembrie 2007 întocmită în fals în numele USAMV;

- copia certificatului suplimentar de moștenitor nr. 31/2000 emis de BNP O.M.;

- copia chitanței nr. 2344279 din 10 octombrie 2006 emisă de inculpata A.S.L. în dosarul nr. 33/117/2003 pentru suma de 2.500 RON;

- copia chitanței nr. 2344279 din 10 octombrie 2006 emisă de inculpata A.S.L. în dosarul nr. 5.594/117/2005 al Curții de Apel Cluj pentru suma de 2.500 RON;

- copia împuternicirii avocațiale nr. 42 din 15 septembrie 2008 falsificată de inculpata A.S.L.;

- copia împuternicirii avocațiale nr. 42 din 11 octombrie 2008 falsificată de inculpata A.S.L.;

- declarațiile părții vătămate G.S.M.;

- adresa nr. 3146 din 19 aprilie 2010 a USAMV Cluj-Napoca;

- copia adresei nr. 5697 din 16 iunie 2009 a USAMV;

- extras din registrul de corespondență a USAMV din anii 2007, 2009;

- declarațiile învinuitei P.L.M.;

- adresa nr. 1337/33/2010 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie;

- copia cererii de eliberare a unei copii a încheierii din 14 decembrie 2007 din dosarul nr. 1337/33/2007 întocmită în fals de învinuita P.L.M.;

- copia chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria TS5 nr. 3089020 din 24 octombrie 2008;

- declarațiile inculpatei A.S.L.;

- adresa nr. 1337/33/2007 a Curții de Apel Cluj din 28 octombrie 2010;

- copia certificatului de deces al numitului A.V.;

- copia Sentinței civile nr. 4241 a Judecătoriei Cluj-Napoca adoptată în dosarul nr. 19.046/2005 privind îndreptarea erorii materiale din certificatul suplimentar de moștenitor nr. 31/2000 emis de BNP O.M.;

- încheierea Curții de Apel Cluj din 14 decembrie 2007 adoptată în dosarul nr. 1337/33/2007;

- copia Deciziei nr. 6829 din 22 iunie 2009 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală;

- declarația făptuitorului A.V.;

- copia registrului de evidență a contractelor de asistență juridică 2008 aparținând cabinetului de avocat A.S.L.;

Vol. II- dosar urmărire penală:

- plângerea penală formulată de partea vătămată C.L.O.;

- copiile adeverințelor nr. 3305 din 8 februarie 1991 și 31.951 din 04 noiembrie 1991 falsificate de inculpata A.S.L.;

- copia rezoluției nr. 6.275/P/2004 din 21 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca;

- copia Sentinței civile nr. 7136 din 06 octombrie 2006 adoptată de Judecătoria Cluj-Napoca;

- copii ale adeverinței originale nr. 31951 din 4 noiembrie 1991 aflată la dosarul nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca; copia acțiunii civile formulată de inculpata A.S.L. și înregistrată sub nr. 18.784/211/2010 la data de 14 iunie 2010 la Judecătoria Cluj-Napoca și documentele anexate;

- copia întâmpinării formulate de Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 în dosarul nr. 18.784/211/2010;

- copia falsificată a adeverinței nr. 3350 din 08 februarie 1991 emisă de Primăria Cluj-Napoca;

- adresa primăriei mun. Cluj-Napoca - Serviciul revendicări fond funciar și registrul agricol nr. 113.200/304 din 05 mai 2011;

- copia certificată a filelor din registrul agricol privind poziția numitului A.V. respectiv copii simple ale acelorași file;

- declarațiile părții vătămate C.L.O.;

- copia Deciziei civile nr. 421/A/2010 a Tribunalului Cluj din 21 septembrie 2010;

- copia Deciziei civile nr. 842/R/2011 a Curții de Apel Cluj din 04 martie 2011;

- copia Sentinței civile nr. 4241/25 mai 2006 adoptată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 19.046/2005 de îndreptare a erorii materiale din certificatul de moștenitor nr. 16 din 10 martie 2000 și certificatul suplimentar de moștenitor nr. 31 din 26 aprilie 2000 eliberat de BNP O.M. în sensul că numele corect al defunctului este A.V.V. și nu A.V.

Vol. II dosar instanță:

- declarațiile părților vătămate G.S.M. și C.L.

- declarația inculpatei A.S.L.;

- declarațiile martorilor A.V., P.L.M.;

- adeverința nr. 31951 din 4 noiembrie 1999 în original și în copie xerox;

- adeverința nr. 3350 din 8 februarie 1991 în original;

- copia cererii formulate de numitul A.V.V.M. la data de 6 februarie 1991 în baza căreia a fost eliberată adeverința nr. 3350 din 8 februarie 1991;

- copiile certificatului de naștere și a cărții de identitate a inculpatei și a fratelui acesteia, A.C.M., unde la rubrica numele tatălui figurează A.V.;

- copia unei alte adeverințe cu același număr 31951 din 4 noiembrie 1991 în care figurează altă suprafață de teren și alți moștenitori;

Vol. III dosar instanță:

- declarația martorului A.C.M.;

- copia contractului de asistentă juridică nr. 42 din 18 iunie 2007 depusă de către inculpată;

- copia registrului de evidență a contractelor aferent anului 2007, depus de către inculpată;

- copia certificatului de deces și de căsătorie al numitului A.V., bunicul inculpatei;

- copia buletinului de identitate al tatălui inculpatei, pe numele A.V. și a legitimației de veteran de război al acestuia în care figurează cu numele A.V.V.;

- copia registrului de evidență a contractelor de asistență juridică din cursul anului 2007 depusă de către partea vătămată C.L., împreună cu note de ședință;

- copia Deciziei civile nr. 1084/R/2013 a Curții de Apel Cluj.

Anexe:

- dosarele civile nr. 88/211/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca; dosar 171/117/2007 al Tribunalului Cluj; dosarele 10981/1/2007 și 9864/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În probațiune s-au mai depus de către inculpată copii după următoarele înscrisuri: cerere revizuire dosar 9864/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție; înscris excepție de neconstitutionalitate în dosar nr. 9864; fișă dosar 9864; decizie în dosar nr. 9864; contract de asistență juridică nr. 42 din 18 iunie 2007 și registru de evidență a contractelor; extras statut profesie de avocat; Decizie penală nr. 1101/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Sentință penală nr. 22 din 19 februarie 2010; contestație în anulare dosar 10981/1/2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție; fișă dosar nr. 10981; excepție de neconstitutionalitate în dosarul nr. 10981; decizia CC asupra excepției de neconstitutionalitate; decizie Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 10981; copie încheiere dosar nr. 33/2003; copie rechizitoriu privind actele aflate la vol.

II dosar urmărire penală, dosar nr. 474/33/2011 al Curții de Apel Cluj; fișă dosar nr. 33/117/2003 Tribunalul Cluj; fișă dosar 1337/33/2007 Curtea de Apel Cluj; concluzii scrise depuse în dosar 33/117/2003; Sentință civilă nr. 596 din 07 noiembrie 2008 Tribunalul Cluj; Decizie civilă nr. 220/2009 către Cluj în dosar 33/117/2003; Decizie civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosar 33/117/2003; motive recurs în dosarul nr. 33/117/2003; adeverință 3350/1991; certificat deces A.V.; adresă 8060/1991 către Primăria Cluj Napoca; cerere către primărie din martie 1991; cererea pentru eliberarea adeverinței 3350; declarație P.G.

în dosarul nr. 6257/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca; adeverință inițială 31951 din 04 noiembrie 1991; proces-verbal de punere în posesie nr. 28077/1997; adeverința nr. 31951/1991 modificată; rezoluție procuror în dosar 6275/P/2004 Parchetul Județului Cluj Napoca; cerere nr. 15040/1997 către primărie; răspuns la adresa 15040; acțiunea civilă din dosar 18784/211/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca; Sentința civilă nr. 7480/1981 Judecătoria Cluj Napoca, Sentința civilă în dosarul nr. 3974 al Judecătoriei Cluj Napoca, Decizia nr. 2590 din 28 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, concluzii scrise depuse în dosar nr. 33/117/2003 copie acțiune dosar 614/2004 și sentință;

Decizie penală nr. 1142 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; practică judiciară raportat la acțiunea promovată și recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție; proces-verbal al Judecătoriei Cluj Napoca, cerere inculpată de eliberare a Adeverinței nr. 31951, folie numerotată; înscrisuri pentru dovedirea relațiilor de dușmănie dintre părți; cerere recuzare procuror și înscrisuri referitoare la aceasta.

În urma coroborării tuturor probelor, și după examinarea și înlăturarea motivată a tuturor apărărilor inculpatei, instanța de fond a apreciat că, în drept:

1. fapta inculpatei, avocat în cadrul Baroului Cluj, care în cursul lunilor septembrie -octombrie 2008, în dosarele nr. 98.164/1/2007 și 10.981/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a întocmit și folosit împuterniciri avocațiale false, având același număr "42" pentru clienții A.E. și A.C.M., care sunt întocmite în baza unor contracte de asistență juridică având același număr, 42, dar cu date de încheiere (emitere) diferite și anume, 15 septembrie 2008 și 11 octombrie 2008, care în realitate s-au dovedit a fi fictive sau emise pe numele altor clienți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.;

2. fapta aceleiași inculpate, care în perioada octombrie 2007 - ianuarie 2009 a redactat în fals o cerere de recurs, o completare la întâmpinare și o notă de ședință în numele USAMV Cluj-Napoca care a fost transmisă prin fax la Curtea de Apel Cluj în vederea atacării Încheierii din 14 decembrie 2007 adoptată în dosar nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, împreună, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.;

3. fapta inculpatei, avocat în cadrul Baroului Cluj, care în data de 14 iunie 2010, în nume propriu, respectiv în reprezentarea mamei sale A.E. și fratelui ei, A.C.M., a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Cluj-Napoca (dosar nr. 18.784/211/2010) în motivarea căreia a depus copia adeverințelor nr. 3350 din 08 februarie 1991 și 31.951 din 04 noiembrie 1991 (pe care scrie "A.V. defunct") eliberate de Primăria mun. Cluj-Napoca, deși știa că acestea sunt false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

În individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În primul rând, inculpata nu posedă antecedente penale, însă aceasta în cazul de față nu constituie o circumstanță atenuantă, nici măcar facultativă, condiția de bună reputație și lipsa antecedentelor penale constituind o condiție esențială în lipsa căreia nu putea dobândi și exercita profesia de avocat. În al doilea rând, față de împrejurarea că faptele imputate inculpatei constau în acțiuni repetate de fals și uz de fals, care au condus la tergiversarea sau îngreunarea bunului mers al unor procese civile derulate pe parcursul unor ani întregi, luând în considerare și atitudinea total nesinceră a inculpatei, precum și conduita procesuală în prezenta cauză (s-a încercat de multe ori tergiversarea soluționării ei, inclusiv pe motive medicale fapt care a condus la începerea cercetării judecătorești în lipsa inculpatei, dar în prezența apărătorului ales, s-au invocat excepții repetate, ajungându-se la soluția de restituire a cauzei la procuror etc.) s-a apreciat că pedeapsa unei amenzi penale, chiar pentru infracțiunile reținute în sarcina sa care prevăd alternativ această sancțiune, nu este suficientă pentru reeducarea inculpatei și nu este de natură să reflecte gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite de aceasta.

În pofida unor susțineri ale apărării - în sensul că inculpata a încercat de fapt doar să apere interesele procesuale ale sale și ale părților pe care le reprezenta, rude ale sale, exercitând de fapt în cauzele civile doar mijloace de apărare procesuale și procedurale legale - instanța de fond a apreciat că acest gen de "apărări" și de "acțiuni" au depășit nu doar limita deontologică a exercitării profesiei de avocat, aducând atingere prestigiului acestei profesii, dar se și situează la limita infracțiunilor care aduc atingere înfăptuirii justiției, motiv pentru care apreciază că este necesară aplicarea unor pedepse cu închisoarea. Nu este de neglijat nici împrejurarea că inculpata mai are în acest moment, pe rolul Curții de Apel Cluj, un alt dosar penal, demarat anterior cercetărilor în prezenta cauză, în care este acuzată de comiterea aceluiași gen de infracțiuni, precum și de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Având totuși în vedere vârsta și starea de sănătate a inculpatei, raporturile extrem de conflictuale între ea și părțile din cauză, care s-au concretizat în derularea pe parcurs de mai bine de 10 ani a numeroase litigii civile și penale, precum și în pronunțarea în instanțele civile a unor soluții uneori contradictorii (nu toate datorate conduitei inculpatei, ci și dificultăților și minusurilor cu care organele abilitate din cadrul primăriilor și prefecturilor au înțeles să gestioneze problema extrem de delicată a retrocedărilor, începând încă din cursul anului 1991), luând în considerare și împrejurarea că în final inculpata a depus în fața instanței mai multe înscrisuri în original care, deși s-au dorit a fi în apărare, au contribuit de fapt la elucidarea acestei cauze, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, pronunțarea prezentei condamnări fiind suficientă prin ea însăși pentru a stopa atitudinea antisocială și perseverența infracțională a inculpatei.

Instanța de fond a menționat, expres, că se va face aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) și art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., apreciind că raportat la persoana inculpatei, care a comis aceste fapte în calitate de avocat, afectând astfel prestigiul acestei profesii, se impune interzicerea drepturilor prevăzute de fiecare dintre textele menționate la lit. a), b) și c) ale art. 64 C. pen., urmând ca aceste pedepse accesorii să fie suspendate pe durata suspendării condiționate.

Latura civilă a cauzei penale:

Partea civilă G.S.M., la termenul de judecată din data de 22 februarie 2012, și-a precizat constituirea de parte civilă, solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de daune materiale, constând în costul a două deplasări la București la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și costul onorariului avocațial în recursul declarat în fals în cauza nr. 1337/33/2007. Aceasta a mai solicitat și obligarea la plata de daune morale în sumă de 10.000 euro.

La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2013, anterior citirii actului de sesizare, partea civilă și-a majorat pretențiile constând în daune morale de la 10.000 de euro la 80.000 de euro.

În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, pe lângă numărul mare de procese civile, soluționate irevocabil în favoarea părții civile, după ajungerea pe rol a acestei cauze, aceasta a susținut că inculpata i-a formulat două plângeri penale cu scopul de a o supune presiunilor psihice, presiuni concretizate în participarea la nenumăratele solicitări din partea organelor de cercetare penală în vederea audierii și în stresul psihic pe care îl poate cauza un dosar penal în care ești cercetat în calitate de făptuitor. Ambele dosare au fost soluționate prin soluții de neîncepere a urmăririi penale, una rămasă definitivă prin neatacarea rezoluției procurorului, iar cea de-a doua prin respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluției procurorului prin Sentința penală nr. 128 din 09 aprilie 2013 în dosar nr. 16133/117/2013 a Tribunalului Cluj, anexată la dosar.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța de fond a constatat că partea civilă nu a făcut dovada acestor cheltuieli prin depunerea la dosar a unor chitanțe sau bonuri/bilete/tichete doveditoare ale costurilor transportului la București, aspect față de care aceste pretenții vor fi respinse ca nedovedite. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea civilă a avut calitatea de reclamantă și apoi apelantă în acel dosar, fapt care de la început presupunea efectuarea unor astfel de cheltuieli, care sunt de fapt cheltuieli de judecată și care, în caz că ar fi pierdut procesul, se presupunea că ar fi trebuit a fi suportate de către partea adversă, respectiv USAMV Cluj.

Cu referire la daunele morale, este de necontestat împrejurarea că între părți au existat numeroase litigii, atât civile cât și penale, de-a lungul acestei perioade de timp și că ambele, atât inculpata cât și partea vătămată au avut pe rând calitatea de pârâte sau reclamante ori de intimați. și făptuitori. Formularea acestor plângeri, și de o parte și de alta, nu a fost, în opinia instanței, decât rezultatul unui "război de uzură", în care nici partea civilă, nici inculpata nu au avut înțelepciunea și nici suficienta maturitate necesară gestionării pe cale amiabilă, de la bun început, a unor astfel de conflicte. Chiar dacă partea civilă are dreptate, în parte, susținând că toate plângerile formulate împotriva ei de către inculpată s-au soldat cu netrimiteri în judecată, nu este mai puțin adevărat că de-a lungul acestor ani, și plângerile formulate împotriva inculpatei din pricina aceluiași motiv de bază și conflictual, respectiv masa succesorală, s-au soldat cu același gen de soluții din partea organelor de urmărire penală.

În prezenta cauză, având în vedere vechimea și acuitatea conflictului existent între părți, instanța de fond a apreciat că, în sine, condamnarea penală a inculpatei constituie pentru partea civilă o reparație justă și echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, neimpunându-se acordarea și a unor despăgubiri pecuniare.

Argumentele de mai sus servesc la justificarea și motivarea de ordin moral a respingerii pretențiilor civile pentru că, dincolo de aceste împrejurări de fapt de necontestat (care psihic pot fi, până la un punct, înțelese uman), există și considerente de ordin juridic care fac inadmisibilă formularea unei acțiuni civile în sensul acordării de daune morale în cazul infracțiunilor de fals, practica judiciară fiind aproape unanimă că nu există raport de cauzalitate între comiterea unei astfel de infracțiuni (considerate în cea mai mare parte de pericol, și nu de rezultat) și pricinuirea unor suferințe psihice persoanei potențial vătămate de comiterea ei. Acest gen de infracțiuni fac parte din categoria celor care afectează normala desfășurare a ordinii sociale și a raporturilor intraumane firești, nefiind sub nicio formă asimilate celor care aduc atingere vieții, integrității, libertății sau demnității persoanei.

De asemenea, partea civilă C.L.O. s-a constituit parte civilă cu suma de 34.835 de euro sau contraechivalentul în RON la data plății, plus dobânda legală - cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând beneficiul nerealizat din imposibilitatea de a administra o suprafață de 5603 mp teren intravilan atribuită irevocabil de instanțele civile și pe care inculpata a refuzat să i-o lase în proprietate și pașnică posesie și cu suma de 20.000 de RON cu titlu de daune morale, adică 10.000 de RON pentru fiecare din cele două adeverințe false folosite împotriva sa în cauzele civile.

În privința daunelor materiale, acestea nu au fost dovedite, indiferent de valoarea de circulație a unui metru pătrat de teren în zona respectivă, pentru că nu există certitudinea că partea civilă ar fi fost privat de acest beneficiu. Prejudiciul trebuie să fie cert în astfel de cazuri pentru a putea fi acordat, ori partea civilă nu a produs nicio dovadă în sensul că în această perioadă de timp ar fi avut măcar o minimă posibilitate de a obține vreun venit sigur din închirierea, arendarea sau vânzarea acestor imobile.

Cât privește daunele morale, raționamentele expuse în cazul părții civile G.S.M. funcționează mutatis mutandis și față de partea civilă C.L., în special cele de ordin juridic care justifică inadmisibilitatea unor astfel de pretenții în cauzele penale având ca obiect infracțiuni de fals de genul celor prevăzute în Titlul VII al C. pen.

Pe cale de consecință, în baza art 14 și 346 C. proc. pen. instanța de fond a respins ambele acțiuni civile formulate în cauză.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 348 C. proc. pen. instanța fond a arătat că va dispune desființarea înscrisurilor menționate în dispozitivul hotărârii.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpata A.S.L. și partea vătămată-parte civilă G.S.M.

Apelanta-inculpată A.S.L. a depus la dosar motive scrise de apel, precum și concluzii scrise (în termenul de amânare a pronunțării deciziei).

De asemenea, apelanta-parte vătămată-parte civilă G.S.M. a depus la dosar motive scrise de apel, iar intimata-parte vătămată parte civilă C.L.O. a depus la dosar "concluzii scrise".

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

I. Faza urmăririi penale

Urmărirea penală a început la data de 1 august 2011, această fază a procesului penal fiind finalizată, după circa 4 luni, prin emiterea la data de 09 decembrie 2011 a rechizitoriului nr. 370/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

S-a menționat că, în cursul urmăririi penale, inculpata s-a prevalat de "dreptul la tăcere", nefiind de acord să dea declarații; cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata a făcut însă unele precizări (consemnate în formularul-tip al actului procedural "proces-verbal", precum și în fila anexată acestuia), în care - în sinteză - a susținut că nu se consideră vinovată, faptele cercetate nefiind prevăzute de legea penală.

Se reține că inculpatei i-a fost asigurat accesul deplin la probele dosarului și la actele de urmărire penală (activitatea procesuală desfășurându-se pe parcursul a circa 4 ore, inculpata -ea însăși avocat de profesie - nesolicitând asistența juridică a unui avocat), în final aceasta menținând expres că nu are alte cereri și nici nu solicită alte probe înfășa de urmărire penală.

II. Judecata în primă instanță

Cauza a fost înregistrată (potrivit normelor de competență după calitatea inculpatei -avocat) la instanța de fond (curtea de apel) la data de 12 decembrie 2011, etapa judecății în primă instanță fiind finalizată, după circa 1 an și 6 luni, la data de 27 iunie 2013 prin pronunțarea Sentinței nr. 74 (Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori).

Se reține că soluția inițială a instanței de fond, de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, a fost infirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală (Decizia penală nr. 2807 din 13 septembrie 2011), dispunându-se continuarea judecății în primă instanță; în consecință, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție - printr-o decizie definitivă - a efectuat deja un prim control a legalității activității judiciare de urmărire penală.

În cursul cercetării judecătorești - inculpata menționând expres că nu solicită aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. privind procedura simplificată de judecată - instanța de fond a procedat la reaudierea persoanelor propuse prin actul de sesizare, fiind ascultați/ascultate: părțile vătămate G.S.M. și C.L.O., martorii P.L.M. și A.V.; la solicitarea inculpatei a fost ascultat martorul A.C.M. (fratele inculpatei) care, după aducerea la cunoștință a dispozițiilor legale care permiteau acestuia să refuze audierea, a menționat că este de acord să dea declarație în fața instanței de judecată. De asemenea, cu acordul ei, a fost ascultată inculpata.

Pe parcursul judecării acuzei în primă instanță, inculpata a fost asistată de avocat ales, a formulat mai multe cereri de amânare a judecății pentru diferite motive, a invocat excepții și a solicitat probe în apărare (probe constând în obținerea unor înscrisuri, obținerea unor documente ori răspunsuri de la diferite instituții și autorități publice, atașarea unor dosare, etc.).

Se reține că, anterior trecerii la dezbateri, inculpata și avocatul său ales nu au mai solicitat încuviințarea și administrarea altor probe pentru completarea cercetării judecătorești (pag. 1 a încheierii de dezbateri).

III. Judecata la instanța de apel (Înalta Curte de Casație și Justiție)

La data pronunțării sentinței, aceasta era supusă unei singure căi de atac: recursul (integral devolutiv, fiind o sentință pronunțată în fond de curtea de apel), cale de atac de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (la 01 februarie 2014) și Legii de punere în aplicare a acestuia (Legea nr. 255/2013), sentința este supusă unei singure căi de atac (apelul, integral devolutiv), cale de atac de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 9).

În consecință, Înalta Curte a constatat că, potrivit legii, calea de atac va fi examinată ca apel.

În apel, la solicitarea apelantei-inculpate A.S.L. au fost încuviințate și administrate probe (unele apreciate de apărare ca "probe noi"), având în vedere "cererea de probațiune" depusă la dosar de către apelanta-inculpată.

Astfel, la cererea apelantei-inculpate (Încheierea din 25 februarie 2014) au fost reaudiate părțile vătămate - părți civile G.S.M. și C.L.O., a fost reaudiată inculpata A.S.L.; de asemenea, au fost încuviințate cererile apelantei-inculpate pentru completarea probațiunii cu "înscrisuri" (acestea fiind obținute și depuse la dosarul cauzei): adresă către Curtea de Apel Cluj prin care se solicită să se comunice dacă în dosarul 474/33/2011 completul de judecată a verificat susținerile lui C.L. cuprinse în nota de ședință depusă în acest dosar la data de 17 iunie 2013 privind dispariția unor file, iar în caz afirmativ să comunice și procesul-verbal referitor la rezultatul verificărilor; comunicarea datei la care a fost înregistrată cererea de eliberare a adeverinței 3350 din 08 februarie 1991; adresă către Primăria municipiului Cluj Napoca, Serviciul revendicări fond funciar și registru agricol pentru a se comunica copie, certificată cu originalul, de pe întreg dosarul de fond funciar aferent titlului de proprietate 28077/1997; adresă către Oficiul de cadastru Cluj pentru a se comunica copie certificată conform cu originalul a procesului-verbal de punere în posesie din data de 18 februarie 1997 pentru eliberarea titlului de proprietate 28077/1997.

Probele administrate/readministrate în apel nu au contribuit, în nicio măsură, la schimbarea situației de fapt reținută și expusă de instanța de fond în sentința atacată; apelanta-inculpată și-a menținut aceeași poziție procesuală ca la instanța de fond, invocând în declarația dată aceleași apărări și argumente faptice ori juridice, iar părțile vătămate-părți civile, de asemenea, au reiterat aceleași aspecte relatate și consemnate în declarațiile de la instanța de fond și de la urmărirea penală, fără invocarea unor noi împrejurări de fapt ori de drept. În sfârșit, "înscrisurile" solicitate de instanța de apel de la diferite instituții ori autorități publice, la cererea inculpatei, ca și "înscrisurile" depuse de apelanta-inculpată, nu au modificat cu nimic faptele/situația de fapt și împrejurările comiterii acestora, ori vinovăția apelantei-inculpate, astfel cum acestea au fost reținute și expuse în sentința atacată.

Procedând la o examinare proprie a tuturor probelor administrate în cauza penală, Înalta Curte reține că inculpata A.S.L., dincolo de orice îndoială rezonabilă, a săvârșit - cu vinovăția cerută de textele incriminatoare - faptele pentru care a fost trimisă în judecată, apelul declarat de aceasta urmând a fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Astfel, inculpata A.S.L., în calitate de avocat, în cursul lunilor septembrie - octombrie 2008, în dosarele nr. 9864/1/2007 și 10981/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a depus câte o împuternicire avocațială pentru clienții A.E. (mama ei) și A.C.M. (fratele ei), menționând pe fiecare dintre aceste împuterniciri același număr de ordine "42", și făcând referire în conținutul acestora la contractele de asistență juridică nr. 42 din 15 septembrie 2008 și nr. 42 din 11 octombrie 2008. Datele de emitere ale acestor împuterniciri erau de asemenea diferite și anume, 15 septembrie 2008 și 11 octombrie 2008, precum și obiectul activității ce urma să fie desfășurată de învinuită și anume "redactare și susținere excepție de neconstitutionalitate cu privire la prevederile alin. (2) art. 317 și art. 318 din C. proc. civ.", respectiv "redactare și susținere excepție de neconstitutionalitate cu privire la prevederile art. 324 pct. 1 C. proc. civ".

Persoana care a adus la cunoștința organelor de urmărire penală această faptă a fost G.S.M., care este verișoară primară cu inculpata A.S.L. și, în această calitate, s-a judecat în mai multe cauze civile cu aceasta, ocazie cu care a observat că inculpata - pentru obținerea de cheltuieli judiciare, respectiv pentru a dovedi că este mandatara unor părți - folosea același număr de împuternicire și de contract de asistență juridică în mai multe dosare.

Din registrul de evidență a contractelor de asistență juridică pe anul 2008 al inculpatei A.S.L. rezultă că, contractul de asistență juridică nr. 42/2008 a fost încheiat cu numita Ș.I.M. la data de 15 iulie 2008, și nu la datele de 15 septembrie 2008 sau 11 octombrie 2008. Din același registru rezultă că la data de 15 septembrie 2008 inculpata a încheiat în realitate contractul de asistență juridică nr. 62 cu J.D.C., iar la data de 11 octombrie 2008, potrivit registrului, inculpata nu a încheiat niciun contract de asistență juridică.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate apărările ulterioare ale apelantei-inculpate cu privire la o pretinsă eroare materială referitoare la data acestora; de asemenea, depunerea ulterioară la dosar a noilor copii de pe registrul de evidență a contractelor de asistență juridică nu poate fi acceptată ca probă credibilă, la dosarul de urmărire penală fiind depuse copiile înscrisurilor ridicate de organele de urmărire penală la scurt timp de la declanșarea cercetărilor.

Or, toate aceste apărări ale inculpatei, inclusiv înscrisurile depuse ulterior și care, potrivit propriilor afirmații, se aflau în posesia sa încă din cursul urmăririi penale - în cazul în care ar fi fost reale - puteau, în mod logic și firesc, să fie prezentate organelor de anchetă chiar la începutul ori în timpul cercetărilor, pentru clarificarea situației de fapt, însă aceasta - din motive personale - a adoptat o altă poziție procesuală, exercitându-și "dreptul la tăcere" în cursul urmăririi penale și susținând, la momentul final al prezentării materialului de urmărire penală, că "dețin originalele documentelor oficiale pentru falsificarea cărora sunt învinuită ... dar nu doresc să le depun la acest dosar", respectiv, "Nu am alte cereri sau probe de formulat, urmând să prezint documentele originale la care m-am referit în fața instanței".

Acest comportament procesual al inculpatei - pentru un observator independent, neutru și obiectiv - a fost de natură să pună sub semnul întrebării valoarea probatorie a înscrisurilor ulterior prezentate (care, de altfel, provin chiar de la aceasta, personal, sau de la cabinetul său avocațial), dar și temeinicia și rezonabilitatea apărărilor expuse în cursul procesului penal.

Din probele administrate în cauză rezultă astfel, fără echivoc, că împuternicirile avocațiale nr. 42 din 15 septembrie 2008 și nr. 42 din 11 octombrie 2008 sunt întocmite în fals de inculpata A.S.L. și au fost folosite în scopul producerii unor consecințe juridice în dosarele nr. 10.981/1/2007 și 9.864/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, inculpata A.S.L., în cursul lunii octombrie 2008, având cunoștință de faptul că partea vătămată G.S.M., cu care se află în relații de dușmănie, se judecă în dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj cu Universitatea S.A.M.V. (USAMV), cu scopul de a influența soluționarea acestei cauze și de a provoca cheltuieli suplimentare părții vătămate, a luat hotărârea de a declara un recurs fals în numele USAMV împotriva încheierii de suspendare din 14 decembrie 2007 adoptată în cauza de mai sus.

Având în vedere că inculpata A.S.L. nu era parte în dosarul de mai sus, a solicitat învinuitei P.L., care era stagiară în cadrul cabinetului de avocatură A.S.L., ca - la data de 24 octombrie 2008 - să se prezinte la arhiva Curții de Apel Cluj cu scopul de a obține o copie a încheierii adoptate în 14 decembrie 2007 în dosar nr. 1337/33/2007. Învinuita P.L. în data de 24 octombrie 2008, a depus o cerere în numele avocatei A.S.L. în vederea eliberării unei copii de pe încheierea sus-menționată, cerere care a fost înregistrată în programul electronic de evidență al dosarelor "E." la ora 09:52:53. Așa cum rezultă din declarația învinuitei P.L., funcționarul de la arhivă a comunicat acesteia că nu i se va elibera actul solicitat deoarece cea care a formulat cererea nu este parte în proces. Față de acest refuz, învinuita P.L., după ce a văzut pe coperta dosarului numele părții vătămate G.S.M., a întocmit și semnat în fals o cerere pe care a depus-o la arhiva Curții de Apel Cluj în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că este avocatul numitei G.S.M., solicitând eliberarea unei copii de pe încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2007. Această cerere a fost înregistrată la data de 24 octombrie 2008 în programul electronic de evidență al dosarelor "E." la ora 09:57:24.

Deși cererea formulată de învinuita P.L. a fost respinsă, ulterior, și nici ea, nici inculpata A.S.L. nu au intrat în posesia copiei încheierii din 14 decembrie 2007 în dosar nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, în urma demersului a fost întreprins de aceasta, inculpata A.S.L. - interesată fiind în soluționarea cauzei - a redactat în fals o cerere de recurs în numele USAMV Cluj-Napoca, care a fost transmisă de la cabina de fax a R. Cluj 1, la Curtea de Apel Cluj, în data de 19 ianuarie 2009.

Această cerere de recurs poartă numărul de înregistrare 913 din 15 ianuarie 2009 și este semnată în calitate de rector, de prof. dr. L.A.M., respectiv de V.A. în calitate de consilier juridic. În realitate, USAMV Cluj-Napoca nu a formulat cererea de recurs de mai sus, iar la data depunerii recursului prof. dr. L.A.M. nu mai era rectorul universității și, la nr. de înregistrare 913 din anul 2009, în registrul intrare-ieșire al USAMV, figurează un document intitulat "Note de fundamentare mijloc fix ..." și nicidecum o cerere de recurs.

Pentru a fi mai convingătoare, inculpata A.S.L. "a completat" cererea de recurs falsă prin depunerea unei completări la întâmpinare, întocmită în fals în numele USAMV, având nr. de înregistrare. 5518 din 28 septembrie 2007, respectiv, prin depunerea unei note de ședință având nr. de înregistrare 9518 din 13 decembrie 2007 la USAMV. În realitate, la aceste numere în registrul de intrare al USAMV Cluj-Napoca figurează alte documente decât cele menționate mai sus.

Mai mult decât atât, la termenul din 22 iunie 2009, fixat de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma înregistrării recursului fals formulat de inculpata A.S.L., reprezentanții USAMV, prin adresa lor nr. 5697 din 16 iunie 2009, au arătat că, deoarece nu au formulat recursul, nu își însușesc nici declararea și nici motivele acestuia, arătând că vor depune plângere pentru fals și uz de fals împotriva persoanei necunoscute care a formulat recursul respectiv. Față de cele de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție - prin Decizia nr. 6829 din 22 iunie 2009 - a anulat recursul formulat în numele USAMV.

A fost audiat numitul A.V., consilier juridic în cadrul USAMV Cluj-Napoca, care a infirmat redactarea și depunerea recursului de mai sus, de către el și de conducerea USAMV. Din adresa S.C. R. S.A. din data de 23 august 2010 rezultă ca aceasta unitate nu procedează la identificarea persoanelor care apelează la serviciile lor de comunicare prin fax.

În acest context, este justificată pe deplin concluzia că singura persoană interesată să redacteze cele trei documente, în fals, în numele USAMV și să le folosească este inculpata A.S.L., care - așa cum rezultă din declarația părții vătămate G.S.M. - avea interesul, pe de o parte, de a împiedica conexarea dosarului la un alt dosar și, pe de altă parte, de a cauza și suportarea unor cheltuieli de către partea vătămată cu ocazia deplasării sale și apărătorului ales în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai precis, prin Încheierea din 14 decembrie 2007, a Curții de Apel Cluj, adoptată în dosar nr. 1337/33/2007 s-a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a cererii ce face obiectul dosarului nr. 3974/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca în care inculpata A.S.L. avea interese contrare părții vătămate G.S.M. Având în vedere că, în dosarul nr. 3974/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin Sentința civilă nr. 7136 din 6 octombrie 2006, era adoptată deja o soluție favorabilă părții vătămate G.S.M., inculpata A.S.L. era direct interesată în reluarea judecării cauzei suspendate prin încheierea față de care a formulat recursul fals, în speranța obținerii unei soluții care să o dezavantajeze pe G.S.M., soluție ce putea fi folosită împotriva acesteia și în dosarul nr. 3974/2003, mai ales că în cauza suspendată până la data respectivă au fost adoptate hotărâri de respingere a contestațiilor introduse de G.S.M. Fapta este probată, chiar dacă în mod indirect, prin demersurile întreprinse de inculpata A.S.L. prin intermediul învinuitei P.L.M. în vederea obținerii încheierii judecătorești împotriva căreia s-a formulat recursul fals.

În sfârșit, inculpata A.S.L. în calitate de fiică a defunctului ei tată, A.V.V., începând din anul 2003 s-a judecat în dosar civil nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca (nr. nou 171/117/2007) cu rudele sale care veneau în calitate de moștenitori împreună cu ea, la masa succesorală rămasă după numitul A.V. (bunicul inculpatei).

Prin Sentința civilă nr. 7136 din 06 octombrie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca adoptată în dosar nr. 3974/2003 care are 16 puncte în partea dispozitivă, printre altele, s-a constatat că prin titlul de proprietate nr. 28077/2302 din 23 iunie 1997 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1,7361 ha situat în extravilanul mun. Cluj-Napoca în favoarea lui A.V., reclamanților (G.S.M. și A.S.I.) și pârâților reclamanți reconvenționali (A.O. și C.L.O.). Prin aceeași sentință s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. 28.044/2302/1997 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj la data de 24 februarie 1997, titlu ce era emis pe numele lui A.V.V., identic cu A.V.V. și A.M.

Împotriva Sentinței civile nr. 7136 din 6 octombrie 2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca a declarat apel A.S.L. care a fost admis prin Decizia civilă nr. 421/A din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, în parte, doar sub aspectul modalității de partajare a terenului înscris în titlul de proprietate nr. 28077/2302 din 23 iunie 1997, în rest fiind menținută hotărârea instanței de fond cu privire la cele două titluri de proprietate menționate mai sus.

Inculpata A.S.L. a declarat recurs împotriva deciziei sus amintite a tribunalului, acesta fiind respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 842/R din 04 martie 2011 a Curții de Apel Cluj. În motivare instanța de recurs a reținut.că este pe deplin probat cu înscrisuri că reclamanții și pârâții sunt succesorii defunctului A.P.V. care a avut 4 copii, A.V.V., A.V.O., A. (C.) M. și A.V.I. Primul a decedat la data de 2 iulie 1999, moștenitorii acestuia fiind A.E., în calitate de soție supraviețuitoare, A.S.L. și A.C.M., în calitate de fii. A.I. a decedat la data de 15 aprilie 1987, moștenitorii săi fiind A.M., în calitate de soție supraviețuitoare, A.S.I. și A. (actualmente G.) S.M., în calitate de fii. A.M. a decedat la data de 02 februarie 1959, având ca moștenitor pe C.L.O., în calitate de fiu. În privința numitului C.L.O., instanța a arătat că s-a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a acestuia deoarece acesta nu a renunțat la succesiune.

Inculpata A.S.L., în timpul judecării apelului de către Tribunalul Cluj, în dosar nr. 171/117/2007 (nr. vechi 3974/2003), în data de 14 iunie 2010, în nume propriu, respectiv în reprezentarea mamei sale A.E. și fratelui ei, A.C.M., a depus o cerere de chemare în judecată, la Judecătoria Cluj-Napoca (dosar nr. 18.784/211/2010), având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrierii numiților A.S., G.M. și C.L. la poziția 33/61 din Tabelul anexă 3 Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, respectiv constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 28077/2302/1997.

În motivarea acțiunii civile, inculpata a depus copia adeverinței nr. 3350 din 08 februarie 1991 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca către numitul A.V. M. din care rezultă că în registrul agricol vol. VIII poziția 70 figurează A.V., ... M., M. ... cu următoarele: 2,05 ha, fânaț 2 ha, 0,05 ha alte terenuri.

Această adeverință este necorespunzătoare adevărului deoarece așa cum rezultă din adresa nr. 113200/304 din 5 mai 2011 a Serviciului revendicări fond funciar și registrul agricol din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, cererea înregistrată sub nr. 3.350 din 08 februarie 1991 a fost depusă de A.V. și nu de A.V. M. iar în registrul agricol, voi. VIII, poziția nr. 70, figurează în realitate A.V., A.M., A.M. și C.L.

În cauză, fiind o adeverință falsificată, depusă în copie xerox, nu se poate stabili cine și când a întocmit acest document, însă este cert faptul că inculpata A.S.L. a cunoscut faptul că actul are un conținut necorespunzător adevărului și, prin folosirea acesteia, a urmărit convingerea instanței cu privire la faptul că tatăl ei defunct, A.V. M., ar fi cel care a deținut terenurile înscrise în registrul agricol, și nu A.V. (bunicul inculpatei) pentru a exclude pe ceilalți succesori ai acestuia de la beneficiul bunurilor imobile teren rămase după acesta.

Pentru a fi mai convingătoare, inculpata A.S.L. a anexat la cererea de chemare în judecată și o copie falsificată a adresei nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 din care rezultă că s-a stabilit dreptul de proprietate prin hotărârea Comisiei județene nr. 80 din 29 octombrie 1991 pentru suprafața totală de 1,75 ha, în favoarea moștenitorilor A.V.M., A.O., A.S. și G.M. după A.V. defunct.

În realitate, din adresa originală nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991, aflată la fila nr. 220 din dosar nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca, și depusă la prezentul dosar în copie certificată, rezultă că după defunctul A.V., moștenitorii sunt A.V.M., A.O., A.S., G.S. și C.L.

Cele două documente constituie fila 12 din dosar nr. 18.784/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca și, la fel ca și în cazul celeilalte adeverințe falsificate, inculpata A.S.L., prin depunerea adresei falsificate nr. 31951 din 04 noiembrie 1991, a urmărit înlăturarea părții vătămate C.L.O. de la cota de moștenire după bunicul său, A.V., ce-i revenea prin reprezentarea mamei sale defuncte A.M.

Pe baza probelor administrate este pe deplin dovedită nu numai latura obiectivă a infracțiunii, dar și intenția inculpatei A.S.L. de a folosi cele două adeverințe falsificate în vederea producerii unor consecințe juridice, în timp ce cunoștea cu certitudine că acestea sunt false. Astfel, inculpata A.S.L. cunoștea cu certitudine că originalul adeverinței nr. 31.951 din 04 noiembrie 1991 se află la dosarul nr. 171/117/2007 (nr. vechi 3974/2003) al Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar în care avea calitatea de parte, iar pe de altă parte știa că veridicitatea adeverinței originale a fost confirmată și prin Rezoluția nr. 6275/P/2004 din 21 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Cu privire la apărările apelantei-inculpate A.S.L., Înalta Curte, pe de o parte, reține că acestea reprezintă o reiterare a celor expuse în fața instanței de fond, iar pe de altă parte, apreciară legale și temeinice toate argumentele de fapt și de drept expuse de instanța de fond în sentința atacată, și care au justificat înlăturarea respectivelor apărări, instanța de apel însușindu-și integral aceste argumente de natură prob atone și juridică, apreciind că nu se impune reluarea lor, ci numai unele completări.

În condițiile naturii juridice speciale a cauzei penale, derivând din specificitatea faptelor/infracțiunilor care au constituit obiectul judecății (infracțiuni de fals și uz de fals), fapte pentru care probațiunea este, preponderent, una obiectivă, practic de necontestat (probe materiale - înscrisuri), inculpata a elaborat apărări juridice, solicitând achitarea, majoritatea fiind în sensul că înscrisurile nu erau de natură să producă consecințe/efecte juridice, că nu există vinovăție în forma cerută de lege ori că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, susținând, printre altele, că "nimănui nu-i poate fi interzis să depună înscrisuri pentru a explica derularea evenimentelor", că a făcut dovada că "... altor avocați li s-au eliberat hotărâri în alte dosare în care nu au reprezentat nicio parte", că "avea dreptul să invoce excepția de neconstituționalitate", că lipsește intenția deoarece "o împuternicire avocațială emisă fără contract de asistență juridică, dar în acord cu voința beneficiarului serviciilor juridice", nu poate constitui infracțiune.

Astfel, Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că prin expresia "producerea unei consecințe juridice" nu trebuie înțeles, în domeniul civil, exclusiv obținerea unor Hotărâri judecătorești prin care se stabilesc/se constituie drepturi asupra unor imobile ori alte consecințe patrimoniale.

Prin "producerea unei consecințe juridice" se înțeleg orice consecințe juridice, inclusiv cele constând în posibilitatea/aptitudinea de a iniția un proces în instanța civilă ori penală, de a declanșa o procedură judiciară, de a formula o cerere, de a exercita o cale de atac (prin "dovedirea" calității procesuale active, a calității de reprezentant, etc).

Pe de altă parte, în procedurile judiciare civile, dovedirea calității procesuale, mai ales a calității procesuale active, a calității de reprezentant, este esențială, lipsa acestei calități fiind examinată de instanță prioritar și sancționată, după caz, cu nulitatea (anularea unei cereri, acțiuni etc.) ori cu respingerea cererii sau căii de atac ca inadmisibilă.

Toate aceste aspecte sunt, în cazul inculpatei - avocat de carieră, un profesionist al dreptului - cu certitudine cunoscute, făcând parte din componenta legală și deontologică a acestei profesii liberale, esențială pentru înfăptuirea justiției.

În măsura în care aceasta - fie în nume propriu, fie în presupusul interes/mandat al fratelui și mamei sale - exercita profesia de avocat în cauze civile proprii (ale sale, ale mamei și fratelui), în contradictoriu cu alte rude, apare ca neîntemeiată apărarea inculpatei în sensul că putea depune în respectivele cauze civile "orice înscrisuri", chiar și a celor pentru care - așa cum susține aceasta - ar fi fost în "eroare" cu privire la autenticitatea respectivelor înscrisuri (de altfel, așa cum s-a arătat anterior, nici nu exista o "eroare" a inculpatei cu privire la realitatea/adevărul consemnărilor înscrisurilor). Nu în ultimul rând, necesitatea respectării riguroase a condițiilor legale pentru dobândirea calității de "reprezentant", inclusiv din perspectiva profesiei de avocat, este deosebit de importantă având în vedere și alte consecințe posibile și previzibile ale demersului judiciar (riscul pierderii chiar a dreptului material, obligarea la cheltuieli judiciare, riscul invocării ulterioare a autorității de lucru judecat, etc).

Este neîntemeiată și critica apelantei-inculpate în sensul că ar fi fost "condamnată pe baza unor prezumții".

Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost examinată admisibilitatea chiar și a "prezumțiilor de fapt", iar nu numai ale "deducțiilor logice" care se impun ca urmare a coroborării probelor administrate.

Astfel, s-a arătat că utilizarea unor prezumții de fapt pentru a stabili vinovăția unei persoane nu contravine prezumției de nevinovăție a acesteia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, în anumite domenii, utilizarea unor prezumții de fapt pentru a stabili vinovăția unei persoane nu contravine prezumției de nevinovăție a acesteia. Orice sistem de drept cunoaște astfel de prezumții, în materie penală statele fiind obligate să nu depășească anumite limite în utilizarea lor, întrucât - prin utilizarea lor excesivă - puterea de apreciere a judecătorului ar fi golită de conținut dacă vinovăția unei persoane ar fi stabilită pe baza unor prezumții. În consecință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că astfel de prezumții sunt admisibile în măsura în care sunt rezonabile, prezumă lucruri dificil sau imposibil de probat și pot fi răsturnate de către persoana interesată (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Camera, Hotărârea Salabiaku versus Franța, 7 octombrie 1988, 10519/83). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că prezumțiile de fapt sau de drept nu sunt incompatibile cu prezumția de nevinovăție, cu condiția să fie rezonabile și proporționale cu scopul vizat. Într-o cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că prezumția de responsabilitate instituită este proporțională cu acest scop, cu atât mai mult cu cât legea stabilea anumite excepții de la caracterul absolut al prezumției (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția I, decizia FaLk contra Olanda, 19 octombrie 2004, 66273/01). În sfârșit, într-o altă cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că prezumțiile de fapt sau de drept trebuie să se încadreze în limite rezonabile, care să țină cont de gravitatea situației prezumate și să păstreze o limită pentru ca dreptul de apărare să poată fi exercitat. În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în sistemul respectiv existau mai multe garanții, în condițiile în care procedura era contradictorie, iar reclamantul putea să probeze situația contrară (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția IV, Hotărârea Phillips contra Marea Britanie, 5 iulie 2001, 41087/98).

Or, în prezenta cauză condamnarea inculpatei a avut ca fundament atât probe materiale (înscrisuri - probe specifice în cazul infracțiunilor de fals și uz de fals) și testimoniale (declarații); deducțiile/concluziile logice au decurs din activitatea judiciară obligatorie de coroborare a probelor administrate, necontestate sub aspectul legalității administrării lor de către aceasta; în sfârșit, existența unui "mobil" sau "scop" este inerentă oricărei manifestări umane normale, inclusiv în cazul formulării unor acțiuni civile (cereri de chemare în judecată), ridicării unor excepții, exercitării unor căi de atac, etc. Procesul penal presupune, printre altele, și decelarea "scopului" sau "mobilului", a determinării existenței unui anumit "interes" și stabilirea persoanei care a avut un astfel de "interes" (care poate fi material, procesual, personal etc), fără a fi excluse unele de natură nelegală (chiar șicanatorii, de tergiversare/de îngreunare a procedurilor judiciare etc).

Toate probele administrate, anterior menționate (suplimentarea acestora în apel neaducând elemente de fapt contrare) dovedesc - dincolo de orice îndoială rezonabilă - că singura persoană interesată în desfășurarea demersurilor/activităților judiciare anterior menționate a fost exclusiv apelanta-inculpată A.S.L.

În motivele de apel ale părții vătămate-parte civilă G.S.M. nu se critică modul de soluționare al laturii penale a cauzei, ci exclusiv modul de soluționare a laturii civile. Astfel, se susține că - chiar dacă infracțiunile ce fac obiectul cauzei sunt "infracțiuni de pericol" - totuși numeroasele dosare civile existente între părți (care au cauzat timp pierdut inutil pentru consultarea dosarelor, prezentarea în fața organelor de anchetă și a instanțelor de judecată, deplasări de la Cluj la București, și înapoi, pentru a participa la un recurs care nu a fost niciodată declarat, temerile că ar putea pierde moștenirea bunicului patern etc.) precum și plângerile penale formulate împotriva sa - cu toate consecințele ce decurg din acestea - doar cu scopul de a intimida, așa cum rezultă din soluțiile de N.U.P. date de procuror, sunt de natura a provoca disconfort psihic (stres) și suferințe emoționale care nu pot fi reparate sub o altă formă decât prin acordarea de daune morale. O altă critică se referă la acordarea parțială a cheltuielilor de judecată - onorariu avocat - în condițiile în care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare într-un dosar complex, cu foarte multe termene, instanța nefiind în măsură să cuantifice contravaloarea prestației avocatului, sumele respective fiind efectiv cheltuite de partea civilă și dovedite; neacordarea despăgubirilor civile solicitate nu poate fi un motiv pentru diminuarea cheltuielilor de judecată, munca avocatului fiind dusă până la capăt și importantă fiind soluția de condamnare a inculpatei. Realitatea efectuării cheltuielilor judiciare a fost dovedită cu chitanța depusă la dosar. Necesitatea efectuării acestor cheltuieli rezultă din faptul că a avut calitatea de parte civilă, deci a fost vătămată prin activitățile infracționale ale inculpatei și a fost nevoită să-și angajeze avocat pentru a-i apăra interesele legale. Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului și/sau reputația celui care acorda asemenea servicii juridice, să nu fie exagerate, aspect care se regăsește cauză.

Apelul părții vătămate-parte civilă va fi respins ca nefondat pentru motivele care se vor arăta:

În principiu, "infracțiunile de pericol" nu exclud posibilitatea acordării de despăgubiri pentru daune morale, evident în măsura în care există/se stabilește o legătură de cauzalitate între infracțiunea de pericol și prejudiciul de natură morală.

Or, în prezenta cauză (având ca obiect infracțiuni de pericol - fals și uz de fals) sunt invocate "suferințe emoționale" ori "disconfort psihic" cauzate de procedurile judiciare în care a fost implicată partea civilă.

Soluționarea conflictelor de natură civilă are loc prin promovarea acțiunilor civile, chiar între rude, proceduri care presupun, inerent, consum de timp, de energie fizică și psihică, prezentarea la instanță ori la alte instituții și autorități, etc, deci situații care implică o anumită stare de "disconfort psihic" ori de "stres", de cele mai multe ori acestea fiind compensate prin recunoașterea drepturilor, câștigarea procesului și, respectiv, prin acordarea cheltuielilor judiciare, iar nu prin acordarea de despăgubiri pentru daune morale.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că, în sine, condamnarea inculpatei în prezenta cauză este de natură să reprezinte o reparație justă și echitabilă pentru invocatul prejudiciu moral, iar pe de altă parte, că nu este dovedită, în mod rezonabil, legătura de cauzalitate între faptele de fals și uz de fals și, respectiv, prejudiciul moral pretins ca necesitând reparație pecuniară.

În condițiile în care au fost respinse cererile de despăgubiri civile, este legală și acordarea parțială a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli judiciare, fiind incidente dispozițiile art. 276 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Față de cele arătate, în conformitate cu art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., și aplicând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata A.S.L. și partea civilă G.S.M. împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2014.

Opinie separată în sensul admiterii apelului declarat de inculpata A.S.L. împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, desființării sentinței apelate și achitării inculpatei în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals și în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, apreciez că în ceea ce privește apelul declarat de inculpata A.S.L. împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, se impune admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate și achitarea acesteia pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată pentru următoarele considerente:

I. În legătură cu acuzația formulată la adresa inculpatei A.S.L., în sensul că în lunile septembrie - octombrie 2008, în dosarele nr. 9864/1/2007 și 10981/1/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpata în calitate de avocat, a întocmit și folosit două împuterniciri avocațiale false pentru clienții A.E. și A.C.M. (mama și fratele inculpatei), faptă ce, conform rechizitoriului, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se impune achitarea inculpatei în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) cu aplicarea art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Conform art. 290 C. pen. anterior infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune falsificarea unui înscris în vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. anterior, adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris.

Literatura și practica de specialitate sunt de acord că prin contrafacerea scrierii se înțelege plăsmuirea sau reproducerea frauduloasă a unui act sub semnătură privată, prin contrafacerea subscrierii se înțelege imitarea sau plăsmuirea semnăturii în așa fel încât să lase impresia că aparține persoanei îndreptățite să semneze acel act, iar alterarea într-un alt mod presupune denaturarea materială a scrierii preexistente pe respectivul înscris sub semnătură privată.

Împuternicirea avocațială este un tipizat cu rubricatura prevăzută de anexa 2 din statutul profesiei de avocat în vigoare la data faptei.

După cum rezultă din cuprinsul împuternicirilor avocațiale puse în discuție prin rechizitoriu, acestea sunt semnate de clienți, respectiv A.E. și A.C., precum și de inculpată, purtând și ștampila cabinetului de avocat. Nu există și nu s-a invocat o contrafacere a subscrierii care putea consta doar în contrafacerea semnăturilor persoanelor chemate să semneze pe împuternicirea avocațială.

Cât privește o contrafacere a scrierii, așa cum am arătat, ar presupune plăsmuirea, reproducerea împuternicirii, ceea ce desigur nu este cazul, neputând fi concepută o asemenea ipoteză în speță.

Alterarea împuternicirii avocațiale în alt mod ar fi presupus o intervenție materială asupra scrierii preexistente pe aceasta, ceea ce din nou este evident că nu este cazul, nu există o alterare materială a rubricilor prevăzute prin statut și nici a scrierii din rubricile împuternicirii.

Spre exemplu, în literatura de specialitate se arată că nu există fals în înscrisuri sub semnătură privată în cazul în care ordinele de plată se completează cu numere de cont nereale, deoarece procedeele de săvârșire nu constau în contrafacerea scrierii ori subscrierii și nici în alterarea înscrisului preexistent (sunt citate frecvent în lucrări de specialitate Decizia penală nr. 289/2004 Curtea de Apel Suceava, Decizia penală nr. 475/R72004 Curtea de Apel Pitești).

În speța de față, completarea împuternicirii avocațiale cu date eronate (numărul de contract e real, fiind greșit anul), împuternicire semnată de clienți, nu realizează elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ceea ce înseamnă că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Mai mult, la dosarul cauzei există declarațiile martorilor A.E. și A.C.M. (mama și fratele inculpatei) care au confirmat faptul că au încheiat cu inculpata un contract de asistență juridică, ratificând practic și verbal înțelegerea făcută cu aceasta, și de asemenea, au recunoscut că i-au semnat delegația nr. 42/2008. Astfel, împuternicirea nr. 42/2008 este semnată de părți, respectiv clienții A.E. și A.C.M., de către inculpată, poartă ștampila cabinetului de avocatură, nefiind vorba de o completare a unei delegații în numele și fără acordul beneficiarului. Atâta timp cât beneficiarul a semnat înscrisul, nu poate exista un fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu se poate vorbi că împuternicirea avocațială nu era valabilă. Numărul și data împuternicirii nu sunt producătoare de consecințe juridice ci conținutul acesteia care corespunde voinței clienților.

Inculpata a depus la dosarul cauzei contractul cadru nr. 42 din 1 noiembrie 2007 încheiat de către aceasta cu mama și fratele său, contract ce îi dădea dreptul de reprezentare a acestora în toate acțiunile comune după defunctul lor soț și tată, inclusiv de a formula orice excepții, căi de atac, cât și copie de pe registrul de evidență a contractului din 2007, unde figurează la poziția 42 acest contract.

Partea vătămată C.L. a depus la rândul său o copie de pe același registru, însă la poziția 42 apare contractul încheiat cu numiții B.P. și L.

Pe lângă faptul că acest înscris nu poartă nicio semnătură care să certifice că este conform cu originalul, nu există nicio dovadă care să ateste că a fost predat sau ridicat în această formă de un organ al statului, consemnările din acesta nu au corespondență logică cu realitatea faptică, întrucât la poziția 41 există contractul cu numiții B.P. și L., reziliat, pentru ca apoi, la poziția 42, aceeași dată, 18 iunie 2007, să apară un contract cu aceleași părți.

Atâta timp cât înscrisurile depuse de către inculpată poartă mențiunea conform cu originalul și nu există o hotărâre prin care să se fi stabilit că aceasta a falsificat registrul respectiv, probele depuse de aceasta fac dovada deplină a realității.

Mai mult, în dovedirea veridicității înscrisurilor depuse de către inculpată și a afirmațiilor făcute de partea vătămată C., instanța de fond a procedat la verificarea susținerilor acesteia din urmă care a arătat că ar fi fost sustrase filele 37 și 38, ce ar fi conținut registrul de evidență a contractelor din 2007, s-a constatat că înscrisurile nu au fost sustrase, la filele respective regăsindu-se mijloacele de probă indicate în rechizitoriu, fapt de natură să creeze o îndoială cu privire la credibilitatea afirmațiilor numitului C.

Din analiza actelor dosarului rezultă de altfel că inculpata a depus copie de pe registrul avocațial atât cu pozițiile celelalte acoperite, cât și cu prezentarea acestora în integralitate, astfel încât nu-i poate fi imputată o rea credință în acest sens.

Se poate constata că, în ceea ce privește data menționată pe împuternicirea avocațială, aceasta coincide cu data formulării excepției de neconstituționalitate.

Un aspect relevant în cauză este și acela că împuternicirea nr. 42 din 11 octombrie 2008 pe care s-a consemnat redactare și susținere excepție de neconstituționalitate în fața Curții Constituționale era inaptă producerii unor efecte juridice, deoarece inculpata avea dreptul să invoce excepția în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza împuternicirilor avocațiale nr. 55/2007 și 90/2006, împuterniciri în baza cărora formulase în nume propriu și în calitate de reprezentant a mamei și a fratelui său, cererea de recuzare și contestația în anulare.

În cazul în care instanța, Înalta Curte de Casație și Justiție, încuviința cererea de sesizare a Curții Constituționale, împuternicirea era producătoare de efecte juridice în fața acestei curți. Mai mult, sesizarea Curții Constituționale s-a făcut și în nume propriu, astfel încât efectele juridice se puteau produce și fără împuternicirea nr. 42/2008.

În practica judiciară există decizii în care s-a arătat că nu există infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată dacă inculpatul a avut acordul beneficiarului atunci când a întocmit înscrisul, respectând manifestarea de voință a acestuia, neexistând intenția de a comite un fals (Decizia penală nr. 21/A/1996 a Curții de Apel București, Sentința penală nr. 22 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești).

II. Cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, constând în aceea că în perioada octombrie 2007 - ianuarie 2009 inculpata ar fi redactat în fals o cerere de recurs în numele USAMV, precum și o întâmpinare și o notă de ședință, apreciez că se impune achitarea inculpatei în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) cu aplicarea art. 16 lit. c) C. pen.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu-și întemeieze hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe descrise, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă, fapta dedusă judecății este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea, reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Dacă însă în raport de probele administrate îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția penală, atunci această îndoială este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție".

Astfel, în cauză nu s-a dovedit cu probe certe că inculpata ar fi cea care a trimis prin fax de la o cabină R. o cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare la data de 19 ianuarie 2009 în numele USAMV. Faptul că este singura care a întreprins un demers nelegal, prin încercarea de a obține copia încheierii de suspendare deși nu era parte în dosar nu poate conduce la această concluzie, atâta timp cât inculpata a dovedit scopul acestui demers.

Astfel, în dosarul nr. 1337/33/2007 al Curții de Apel Cluj, partea vătămată G.S. se judeca cu USAMV Cluj, dosar ce a fost suspendat prin Încheierea din 14 decembrie 2007.

În dosarul nr. 33/117/2003 al Curții de Apel Cluj, au intervenit forțat C.L. și G.S. În acest dosar, G.S. a solicitat conexarea la dosarul nr. 1337/33/2007, dosar ce era suspendat.

Inculpata A.S., în vederea susținerii poziției de respingere a cererii de conexare a considerat necesar să obțină o copie de pe încheierea de suspendare din 14 decembrie 2007, pentru a demonstra că nu e posibilă conexarea.

Demersul inculpatei A. s-a limitat în a formula o cerere, timbrată pentru eliberarea unei încheieri în copie. Nu s-a dovedit (declarația martorei P., atât la urmărirea penală cât și în fața instanței este relevantă în acest sens), că inculpata i-ar fi solicitat martorei să formuleze cererea în numele unei părți din cauză, ci aceasta, la sugestia arhivarului, a completat o nouă cerere în numele lui G.S., nume pe care îl văzuse pe coperta dosarului. Nu s-a dovedit că inculpata a știut de demersul martorei până la momentul urmăririi penale.

Astfel, formularea unei cereri pe cale oficială, cu achitarea taxelor aferente, în vederea depunerii într-un dosar, nu demonstrează că inculpata a formulat ulterior cererea de recurs în numele USAMV.

Raportat și la data formulării cererii de obținere a unei copii de pe încheierea de suspendare (24 octombrie 2008) și până la data formulării cererii de recurs în numele USAMV (19 ianuarie 2009) în sensul că a fost redactată la aproape 3 luni, nu duce la concluzia interesului inculpatei în declararea căii de atac.

Susținerile instanței de recurs în sensul că cererea de recurs, completarea cu întâmpinare și notele de ședință au aceeași paginație, scriere și mod de redactare, în lipsa unor probe certe (eventual întocmite rapoarte de constatare tehnico-științifică de specialitate, efectuarea percheziției informatice în calculatorul inculpatei), având la bază doar constatări personale ale judecătorului de fond, nu pot demonstra cu certitudine că inculpata le-ar fi întocmit și transmis.

De asemenea, reținerea de către instanță a existenței unui interes al inculpatei în a împiedica conexarea dosarului nr. 33/117/2003 la dosarul nr. 1337/33/2007 a cărui judecată era suspendată, acesta fiind un argument în dovedirea faptului că aceasta a întocmit cererea de recurs, este combătută de actele dosarului.

Dosarul nr. 1337/33/2007 nu era în stare de judecată, era suspendat, astfel că nu putea fi conexat cu un dosar în stare de judecată, respectiv cu dosarul nr. 33/117/2003. În Decizia nr. 220/2009 a arătat că cererea de conexare poate fi făcută după exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare sau după repunerea pe rol. Repunerea pe rol nu era posibilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 3974/2003 al Judecătoriei Cluj Napoca, așa încât singura cale pentru a fi pusă în discuție conexarea era atacarea cu recurs a încheierii de suspendare. Dosarul nr. 3974/2003 a fost soluționat irevocabil la data de 4 martie 2011 (din acest moment fiind posibilă repunerea pe rol) după cum se reține și în rechizitoriu și sentință, fiind ilogic cum se putea urmări împiedicarea conexării prin cerere de recurs în 2009.

Observând motivarea instanțelor civile se poate desprinde concluzia că pentru conexare era necesar recursul, iar dacă inculpata urmărea să împiedice conexarea, nu avea niciun interes în promovarea unui recurs.

III. a. Referitor la infracțiunea de uz de fals reținută în sarcina inculpatei prin depunerea la dosarul nr. 18784/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca a copiei xerox a Adeverinței nr. 3350 din 8 februarie 1991, reținându-se că aceasta ar cuprinde date eronate, în sensul că în registrul agricol la poziția 70 figurează și C.L., dar acesta nu este trecut în adeverință, faptul că în data de 14 iunie 2010, în nume propriu și în reprezentarea mamei sale A.E. și a fratelui său A.C.M., a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Cluj Napoca (dosar 18784/211/2010) în motivarea căreia a depus copia Adeverinței nr. 3350 din 8 februarie 1991 și nr. 31951 din 4 noiembrie 1991 (pe care scrie "A.V. defunct") eliberate de Primăria Mun. Cluj Napoca, deși știa că acestea sunt false, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., se impune achitarea acesteia în baza art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 17 alin. (2) și art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, Adeverința nr. 3350/1991 a fost eliberată la cererea tatălui inculpatei, A.V.V., (zis M., cum de altfel este trecut în adeverință], care a solicitat eliberarea unei adeverințe în care să se precizeze ce teren agricol au deținut părinții săi în perioada colectivizării, cererea sa fiind limitată doar la acest aspect: terenurile deținute de părinții săi.

Pornind de la obiectul acestei cereri, reținerea de către instanța de fond a faptul că adeverința ar conține date eronate, este greșită. Funcționarul care a întocmit adresa a răspuns strict solicitării adresate și nu s-a referit la persoanele trecute în registrul agricol.

Așa cum rezultă și din răspunsul Consiliului Local Cluj Napoca adresat numitului C.L., adeverința a fost eliberată pentru membrii familiei și nu face dovada calității de moștenitor după A.P.V. și M., dovadă care se face cu certificat de moștenitor.

Rezultă astfel că respectiva adeverință nu conținea date eronate, fiind eliberată membrilor familiei și numai cu privire la suprafața de teren deținută de părinții solicitanților, motiv pentru care nu exista un înscris falsificat, în sensul legii, nu s-au consemnat împrejurări nereale, astfel încât nu există infracțiunea de uz de fals în folosirea înscrisului oficial.

Motivarea instanței în sensul că adeverința nr. 3350 ar conține date eronate exclude falsul intelectual și pe cale de consecință uzul de fals.

Instanța își întemeiază soluția de condamnare pentru această faptă reținând că cererea petentului A.V.V. ar fi fost datată de mână pe 18 februarie 1991, iar adeverința eliberată este datată 08 februarie 1991. Ștampila instituției face dovada deplină a datei de înregistrare a cererii, iar Consiliul Local a confirmat că data reală a înregistrării cererii și a adeverinței 3350/1991 este 08 februarie 1991 și a depus copie de pe registrul de intrare ieșire.

Motivarea instanței în sensul că prin depunerea acestei adeverințe, în copie xerox, la dosarul 18748/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca, inculpata ar fi încercat să excludă de la moștenire pe ceilalți moștenitori, profitând de asemănarea de nume între A.P.V. (bunic) și A.V.V. zis M. (tată), este o preluare fără argumente a susținerilor lui C.L. și G.S.. Inculpata a obținut uzucapiunea în favoarea bunicului, nicidecum în favoarea tatălui (Sentința civilă nr. 6665/2005 depusă la dosar). Din toate înscrisurile depuse la instanțele civile rezultă cu claritate că încă din 1991 sunt indicați toți succesorii după A.P.V. și M., tot de atunci se susține că partea vătămată C.L. a renunțat la moștenire. De asemenea este de observat și acțiunea introductivă din dosar 18784/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca în care se susține că partea vătămată C. a renunțat la moștenire, nicidecum că în registrul agricol ar figura A.V.V. zis M. (tatăl) și nu A.P.V. (bunicul).

Mai mult, Adeverința 3350 din 08 februarie 1991 nu era aptă să producă efecte juridice față de dreptul la moștenirea după A.P.V. al lui C.L. sau G.S. Adeverința nu este constitutivă de drepturi, este o simplă comunicare, iar pentru valorificarea dreptului la moștenire sunt producătoare de efecte juridice cererea, de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 și dovada dreptului de moștenire.

Și față de inaptitudinea Adeverinței nr. 3350/1991 de a produce efecte juridice consider că, se impune achitarea inculpatei, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

b. În ceea ce privește uzul de fals prin depunerea copiei xerox pretins falsificată a Adeverinței nr. 31951 din 4 noiembrie 1991 se impun câteva precizări.

Adeverința nr. 31951 a fost eliberată în noiembrie 1991, iar în cuprinsul acesteia se precizează că moștenitorilor A.V.M., A.O., A.S. și G.M. li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,75 ha.

Această adeverință în original a rămas la G.S.M., fapt care se cunoaște din declarația numitului P.G., anexată la dosar. De pe adeverința nr. 31951, așa cum a existat la momentul eliberării în 1991, ceilalți moștenitori interesați și-au făcut copii xerox.

La câțiva ani după decesul tatălui inculpatei survenit în 1999, când a fost chemată în judecată alături de mama sa, inculpata a găsit între documente copia xerox a adeverinței nr. 31951/1991, pe care cineva trecuse cu pixul de culoare albastră, în afara rubricilor adeverinței, mențiunea defunct A.V.. A depus la dosar copia xerox a adeverinței așa cum a fost eliberată în 1991, desigur mai puțin mențiunea făcută cu pixul albastru în afara rubricilor adeverinței.

În anul 2003 G.S.M. în dosarul 3974 al Judecătoriei Cluj Napoca a depus în original Adeverința 31951 din 04 noiembrie 1991. Inculpata chemată în judecată în acel dosar, a observat că adeverința în original depusă de G.S.M. nu coincide cu copia xerox a adeverinței inițiale, deținute de ea. În aceste condiții, observând că pe original au fost făcute corecturi și adăugiri, inculpata s-a înscris în fals.

În acest fel au fost demarate cercetările în dosarul 6275/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, ocazie cu care s-a stabilit că modificările și adăugirile (respectiv peste prenumele M. este tăiat și trecut deasupra S., fiind adăugat pe adeverință și C.L.) au fost efectuate în vara anului 1997 de către numitul P.G., la cererea lui C.L., iar adeverința în original i-a fost pusă la dispoziție de către G.S.M. În rezoluția parchetului prin care a soluționat cauza s-a precizat că modificarea adeverinței nu este rezultatul hotărârii nici unei comisii, nu există nicio dovadă că modificarea adeverinței s-ar fi hotărât într-o comisie, această modificare a fost rezultatul hotărârii lui P.G.ă care a apreciat că și C.L. trebuie trecut pe adeverință. În mod greșit instanța a reținut că modificarea adeverinței este rezultatul unei comisii după cum greșit se reține că adeverința a fost modificată de P.G., în calitate de președinte al comisiei, pe când în realitate președintele comisiei de fond funciar era F.G., în calitate de primar. Contestația lui C. a fost adresată Asociației F.V.M., acolo era președinte P.G. Poziția comisiei de fond funciar este cuprinsă în adresa 15040/304 din 06 iunie 1997 și contrazice corecturile lui P.G.

În dosarul 3974/2003 având ca obiect stabilirea masei succesorale, nu s-a invocat niciodată că ar exista un fals în ceea ce privește depunerea Adeverinței nr. 31951 în copie xerox, așa cum a fost eliberată în forma inițială.

În 2010, înainte de soluționarea definitivă a dosarului nr. 3974/2003, inculpata a promovat o acțiune având ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate, iar la promovarea acțiunii a depus și copia xerox a Adeverinței nr. 31951/1991 în forma inițială, pentru a putea explica instanței derularea evenimentelor. Doar la acest moment s-a formulat plângere că adeverința inițială depusă în copie ar fi falsă, iar parchetul și apoi instanța de judecată au considerat că inculpata ar fi săvârșit infracțiunea de uz de fals.

Instanța de fond a apreciat că scrierea cu pixul pe o copie xerox ar constitui un fals și în consecință s-ar naște și uzul de fals. Practic, consemnarea făcută este inaptă producerii de consecințe juridice, fiind făcută în afara rubricilor adeverinței, cu pixul albastru pe un xerox, fără o ștampilă sau semnătură.

Din conținutul acestei adrese nu se face nicio referire la antecesorul, moștenitorilor, fiind practic fără relevanță persoana acestuia, neexistând o rubrică pentru defuncți.

Motivarea instanței că exemplarul în xerox al adeverinței inițiale ar cuprinde date eronate nu are nicio legătură cu uzul de fals, pentru că legiuitorul pretinde folosirea unui înscris asupra căruia s-a intervenit cu intenție pentru denaturarea conținutului, ori copia xerox depusă de inculpată nu conține nici o intervenție incriminată de legiuitor.

În ceea ce privește mențiunea făcută cu pixul albastru și în afara rubricaturii pe copia xerox a adeverinței inițiale depuse de inculpată, nu este aptă de niciun efect juridic, nu a fost făcută cu o asemenea intenție. În mod nereal instanța reține că mențiunea a fost făcută la rubrica defuncți, pentru că o asemenea rubrică nu există. Mențiunea cu pix albastru pe o copie xerox, nu poate produce niciun efect juridic, fiind evident că aceea mențiune a fost adăugată ulterior din moment ce apare pe un xerox (fond negru) un scris albastru și în afara rubricilor acesteia.

În sensul că oricum copia xerox a Adeverinței nr. 31951/1991 nu era aptă să producă consecințe juridice este și practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Decizia penală nr. 1142 din 23 martie 2011 a arătat că depunerea unui înscris falsificat în xerocopie nu atrage răspunderea penală pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. deoarece instanța de judecată nu putea să ia în considerare la pronunțarea hotărârii un înscris în copie xerox, făcându-se referire la art. 112 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

De altfel, acest argument a fost reținut de procuror pentru a pronunța o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de P.G. și care a precizat că alterarea adeverinței făcută de P.G. nu este producătoare de efecte juridice asupra dreptului de proprietate, fiind un act declarativ și nu constitutiv de drepturi. Dacă un asemenea argument a fost folosit față de P.G., în cazul inculpatei, care nici nu a modificat conținutul adeverinței, doar a depus-o în forma inițială pentru a fi prezentat istoricul evenimentelor, poate fi folosit același raționament.

Astfel, deși reține în sentință că s-a depus originalul adeverinței în forma existentă, adică cu modificările efectuate de P.G., deși reține că P.G. a adăugat și pe C.L., că a tăiat peste prenumele M, și a scris deasupra S,, cu toate că părțile vătămate prezente în sală au recunoscut că a fost depus originalul adeverinței, cu toate că adeverința poartă ștampila Consiliului Local și semnătura primarului, a secretarului, inclusiv a lui P.G. lângă modificările efectuate, la fila 18 - 19 din sentință instanța arată că în realitate originalul adeverinței nu ar fi fost eliberat de la dosar și înmânat instanței.

Conform adresei de la Judecătoria Cluj Napoca, anexată în apel, se precizează expres că inculpatei i-a fost eliberat la cerere originalul adeverinței.

Instanța de fond a reținut că prin depunerea xeroxului de pe adeverința în forma inițială, inculpata a urmărit să producă confuzie de nume, să susțină că tatăl său este titularul dreptului de proprietate și nu bunicul său, iar prin aceasta să-i îndepărteze pe ceilalți succesori de la moștenire, susținere infirmată de faptul că, încă din 2005 procurorul care a instrumentat cauza privindu-l pe P.G. a precizat că inculpata a susținut că numitul C.L. a renunțat la moștenire, iar G. nu a formulat cerere la Legea nr. 18/1991.

Instanța a motivat că inculpata nu mai putea depune xeroxul adeverinței inițiale după soluția procurorului din 2005 față de C.L., că prin această soluție a fost certificată ca legală adeverința în forma modificată și că prin soluția procurorului s-a dezlegat o chestiune prealabilă conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen.

Apreciez că, inculpata nu avea nicio interdicție să depună xeroxul așa cum îl deținea, nimănui nu-i poate fi interzis să depună înscrisuri pentru a putea explica derularea evenimentelor. Cât despre faptul că procurorul ar fi dezlegat o chestiune prealabilă conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen., această susținere este greșită, în opinia mea, pentru a se putea susține autoritatea de lucru judecat într-o chestiune supusă dezlegării, art. 44 alin. (3) C. proc. pen. pretinde existența unei hotărâri judecătorești a unei instanțe de judecată și nu existența unei rezoluții a parchetului.

Faptul că s-ar regăsi la dosar mai multe exemplare a xeroxurilor, se justifică prin faptul că au fost depuse de mai multe ori pentru a putea fi urmărite mai ușor susținerile inculpatei.

Față de cele reținute se impune achitarea inculpatei.

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 02 septembrie 2014

Asupra îndreptării erorii materiale de față;

Înalta Curte constată că în dispozitivul Deciziei penale nr. 207/A pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 4622/1/2013 s-a menționat că președintele completului de judecată a fost dna. judecător A.M.D.

Din analiza încheierii de amânare a pronunțării din data de 17 iunie 2014, se reține că, în realitate, președintele completului de judecată a fost dna. judecător G.C.A.

Constatând că s-a strecurat o eroare materială evidentă, Înalta Curte, în temeiul art. 278 C. proc. pen. va dispune îndreptarea acesteia în sensul că în cuprinsul dispozitivului Deciziei penale nr. 207/A din 30 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 4622/1/2013 se va menționa că președintele completului de judecată este dna. judecător G.C.A., nu dna. judecător A.M.D., cum din eroare a fost menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei penale nr. 207/A din 30 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 4622/1/2013 în sensul că președintele completului de judecată este dna. judecător G.C.A.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 septembrie 2014.

Procesat de GGC - AM