Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1915/2014 AI generated

Heroin trafficking into prison re-sentenced to 5 years; appeals partially admitted, custodial measure converted, recidivism merged.

Case Number Decizia nr. 1915/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Shared between parties

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice partially admitted the appeals of the prosecution and of two defendants against the appellate decision, quashed it in part, and re-sentenced the three defendants: for the drug trafficking offense (continuing form of high-risk drug trafficking, with the aggravating circumstance of committing the offense in a detention facility, in a state of post-conviction recidivism), each was sentenced to 5 years' imprisonment with a 2-year-and-6-month complementary prohibition of certain rights; after merging this with the 4-year sentence for forming an organized criminal group, the resulting sentences were 5 years' imprisonment. For one defendant, the 5-year sentence was increased by 1 year and 2 months (one quarter of the unexecuted remainder of a custodial educational measure), resulting in 6 years and 2 months in prison; the court also deducted the time already served (25 July 2011–4 June 2014), annulled prior execution warrants, and ordered new ones. For the other two defendants, the resulting 5-year sentences were merged with the unexecuted remainders of prior sentences (3 years 8 months 5 days; 11 months 6 days) under recidivism rules, with the longer sentence being executed. The court also deducted pretrial detention for certain defendants from 7 August 2011 through 9 February 2012 inclusive. The appeal of one defendant was withdrawn. The case concerned a criminal prosecution for forming an organized group to introduce heroin into a prison and for continuous high-risk drug trafficking, in violation of Art. 8 of Law No. 39/2003, Art. 2(2) of Law No. 143/2000, and related provisions. The decisive legal basis was the application, under Art. 5 of the new Criminal Code, of the more favorable criminal law: the Court determined that the old Criminal Code rules on concurrent offenses and recidivism (merger) and the new Law No. 187/2012 (lowering the drug trafficking penalty to 5–12 years) were more favorable, and it applied Art. 129 of the new Criminal Code (regarding the conversion of a custodial educational measure into imprisonment plus an increase of one quarter of the unexecuted remainder).

Legislator headnote

AI generated

art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 323 alin. (1) C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 37 C. pen; Heroin trafficking into prison re-sentenced to 5 years; appeals partially admitted, custodial measure converted, recidivism merged: For one defendant, the 5-year sentence was increased by 1 year and 2 months (one quarter of the unexecuted remainder of a custodial educational measure), resulting in 6 years and 2 months in prison; the court also deducted the time already served (25 July 2011–4 June 2014), annulled prior execution warrants, and ordered new ones. For the other two defendants, the resulting 5-year sentences were merged with the unexecuted remainders of prior sentences (3 years 8 months 5 days; 11 months 6 days) under recidivism rules, with the longer sentence being executed. The court also deducted pretrial detention for certain defendants from 7 August 2011 through 9 February 2012 inclusive. The appeal of one defendant was withdrawn. The case concerned a criminal prosecution for forming an organized group to introduce heroin into a prison and for continuous high-risk drug trafficking, in violation of Art. 8 of Law No. 39/2003, Art. 2(2) of Law No. 143/2000, and related provisions. The decisive legal basis was the application, under Art. 5 of the new Criminal Code, of the more favorable criminal law: the Court determined that the old Criminal Code rules on concurrent offenses and recidivism (merger) and the new Law No. 187/2012 (lowering the drug trafficking penalty to 5–12 years) were more favorable, and it applied Art. 129 of the new Criminal Code (regarding the conversion of a custodial educational measure into imprisonment plus an increase of one quarter of the unexecuted remainder).

Keywords

AI generated
drug trafficking sentencing criminal recidivism imprisonment related offenses transfer of sentenced persons execution of sentences

Cited Legislation

AI generated
art. 8 din Legea nr. 39/2003
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.
art. 323 alin. (1) C. pen
39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art.
art. 37 lit. a) C. pen
și art. 37 lit. a) C. pen.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
Basis for conviction for high-risk drug trafficking.
art. 41 alin. (2) C. pen
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.
art. 37 C. pen
și art. 37 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
art. 65 C. pen
Basis for imposing accessory penalty.
art. 34 lit. b) C. pen
În baza art. 34 lit. b) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

Basis for conviction for high-risk drug trafficking.

Art. 41 alin. (2) C. pen. anterior

Applied for continuous offence.

Art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000

Aggravating circumstance applied for offences committed in detention.

Art. 37 lit. a) C. pen. anterior

Applied for post-conviction recidivism.

Art. 5 C. pen.

Applied for the more favourable criminal law.

Art. 67 C. pen.

Basis for imposing complementary penalty.

Art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Rights whose exercise is interdicted as complementary penalty.

Art. 65 C. pen.

Basis for imposing accessory penalty.

Art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior

Applied for concurrent offences and merging of penalties.

Art. 39 alin. (2) și art. 35 C. pen. anterior

Applied for treatment of recidivism, merging penalties with remaining sentence.

Art. 44 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen.

Applied for increasing penalty due to educational measure.

Art. 385 C. proc. pen. anterior

Procedural basis for the appeal decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații I.M.Ș., C.G.M. și L.C.I. împotriva deciziei penale nr. 81 din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată:

Prin sentința penală nr. 371 din 22 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. a) C. pen. și art. 37 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.G.M., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

A aplicat dispozițiile art. 71-64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A luat act că inculpatul C.G.M. este arestat în altă cauză.

2. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. a) C. pen. și art. 37 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului L.C.I., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Au fost interzise conform art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de 64 lit. a) teza a-Il-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A luat act că inculpatul L.C.I. este arestat în altă cauză.

3. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul H.D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. a) C. pen. și art. 37 C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului H.D.A., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Au fost interzise conform art. 71 C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A luat act că inculpatul H.D.A. este arestat în altă cauză.

4. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a), art. 74-76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M.Ș. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 74-76 lit. a) C. pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului I.M.Ș., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Conform art. 71 C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A luat act că inculpatul I.M.Ș. este arestat în altă cauză.

5. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu art. 33 lit. a), art. 74 lit. a)-76 lit. c) C. pen. și cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata P.C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) - 76 lit. a) C. pen. și cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei P.C. urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Conform art. 71 C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

6. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a)-76 lit. c) C. pen. și cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata C.D. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) - 76 lit. a) C. pen. și cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatei C.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei C.D., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Conform art. 71 C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

7. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. și cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata D.E.D. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) - 76 lit. a) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatei D.E.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei D.E.D., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Conform art. 71 C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

În baza art. 88 C. pen., s-au dedus din pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatelor P.C. și C.D., perioadele reținerii și arestării lor preventive, începând cu data de 7 august 2011 și până la data de 8 februarie 2012, inclusiv.

Totodată în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi țara aplicată inculpatelor P.C. și C.D. prin încheierea din 8 februarie 2012 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, rămasă definitivă prin nerecurare.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepselor de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpatelor: P.C., C.D. și D.E.D., pe durata termenului de încercare de câte 5 ani, compus din cuantumul pedepselor la care s-a adăugat un interval de timp fixat de instanță, de câte 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor principale aplicate celor 3 inculpate.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatele să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86 alin. (3) C. pen.:

Au fost obligate inculpatele P.C., C.D. și D.E.D. ca pe durata termenului de încercare să se supună obligației de a nu intra în legătură cu coinculpații și li s-a atras atenția asupra art. 86 alin. (1) raportat la art. 83 și 84 C. pen. și art. 864 alin. (2) C. pen., conform cărora dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere prevăzute de lege, ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

S-a dispus și confiscarea specială a cantităților de heroină rămase după efectuarea analizelor de laborator, iar inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița din 03 octombrie 2011 au fost trimiși în judecată inculpații: P.C., C.D., D.E.D., C.G.M., I.M.Ș., H.D.A. și L.C.I.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul C.G.M. este inițiatorul constituirii unui grup infracțional, faptă constând în aceea că, aflat de o perioadă îndelungată de timp în detenție, în încercarea de a obține sume de bani, acesta a decis să organizeze o rețea formată atât din deținuții Penitenciarului M. cât și din persoana din afara unității de detenție, acestea urmând să introducă în penitenciar heroină pe care ulterior să o valorifice prin vânzarea către deținuții consumatori de droguri.

În acest scop, inculpatul C.G.M. le-a propus coinculpaților L.C.I., H.D.A. și I.M.Ș. să îl ajute în activitatea de introducere a drogurilor în penitenciar, grupul acționînd astfel: inculpatul C.G.M. era persoana care realiza legăturile cu alți traficanți de droguri de la care putea procura heroina, iar inculpații L.C.I., H.D.A. și I.M.Ș. erau cei care trebuiau să găsească persoanele din afara unității de la care să primească, să preia și să introducă heroina în penitenciar.

La rândul său, inculpatul H.D.A. le-a atras în activitatea infracțională pe mama și concubina sa: C.D. și P.C., în timp ce inculpatul L.C.I. a atras-o pe inculpata D.E.D., iar inculpatul I.M.Ș. a folosit-o pe concubina sa, R.A.M. în această activitate ilicită desfășurată în perioada februarie-începutul lunii august 2011, interval de timp în care s-a încercat, de cel puțin 4 ori, introducerea de heroină în Penitenciarul M., de 2 ori reușindu-se acest lucru, iar în alte două rânduri drogurile au fost depistate cu ocazia controalelor efectuate asupra pachetelor în care fuseseră ascunse.

Astfel, în luna februarie 2011, inculpata C.D. a primit, în calitate de destinatar, un pachet de la o persoană neidentificată, pachet în interiorul căruia se afla o jucărie de pluș. În această jucărie, a fost ascunsă o bilă de heroină ce a fost dată inculpatelor P.C. și C.D., în prezența cărora bila de heroină a fost introdusă într-o plăcintă, care, la rândul său, a fost introdusă în pachetul cu alimente ce trebuia să ajungă la penitenciar. Inculpatele D.E.D. și P.C. s-au deplasat la penitenciar cu scopul de a lăsa pachetul și, implicit, drogurile ascunse în acesta, inculpatului H.D.A., dar nu s-a reușit acest lucru deoarece în ziua respectivă acesta nu mai avea dreptul să primească pachet.

În acest context, inculpatele C.D. și P.C. s-au întors în Târgoviște, cea din urmă dându-i pachetul în care se aflau drogurile inculpatei C.D. A doua zi, C.D. a mers cu pachetul la penitenciar, unde, urmare a aranjamentelor făcute de inculpatul H.D.A. și I.M.Ș., acesta din urmă s-a întâlnit cu R.A.M., concubina sa. Aceasta din urmă a preluat pachetul și a intrat în vizită la concubinul său, reușindu-se introducerea drogurilor în penitenciar.

Se mai arată în rechizitoriul Parchetului că, în aceeași modalitate, la începutul lunii aprilie 2011, inculpata C.D. a primit din nou un pachet în interiorul căruia se afla o jucărie în care fuseseră ascunse droguri, respectiv o bilă cu heroină. De asemenea, bila de heroină a fost introdusă într-o plăcintă dintr-un pachet cu alimente ce trebuia trimis la penitenciar și, urmare aranjamentelor făcute de membri grupului din interiorul penitenciarului, inculpatele P.C. și C.D. s-au deplasat la penitenciar unde s-au întâlnit cu R.A.M., care la rândul ei trebuia să preia pachetul și să îl predea lui S.C.V. - prieten al inculpatului H.D.A. La controlul efectuat de lucrătorii din cadrul penitenciarului s-a descoperit în pachet o punguță din material plastic ce conținea o substanță de culoare maronie, suspectă a fi heroină.

În actul de sesizare a instanței s-a arătat că cea de a doua modalitate folosită de inculpați a constat în deplasarea efectivă a inculpatelor P.C. și D.E.D. la București, unde, urmare aranjamentelor făcute de coinculparul C.G.M., acestea se întâlneau cu persoane necunoscute și rămase neidentificate de la care preluau heroina și pe care ulterior, încercau să o introducă în penitenciar.

Aceste deplasări în București au făcute în cursul lunii iunie 2011 și la 24 iulie 2011 de fiecare dată încercându-se introducerea heroinei în penitenciar în pachetele pe care inculpatele D.E.D., P.C. și C.D. le duceau la unitatea de deținere.

Situația de fapt descrisă mai sus a fost probată în faza de urmărire penală prin: procesul-verbal de sesizare din oficiu, rapoartele de constatare tehnico-științiflcă întocmite de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a mesajelor scrise efectuate de către inculpați și interceptate autorizat.

Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 6394/120/2011.

Inculpatele C.D. și P.C. au fost arestate preventiv prin încheierea nr. 24 din 08 august 2011 a Tribunalului Dâmbovița, măsură prelungită și menținută până la 08 februarie 2012, când instanța fondului a dispus înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar inculpații: C.G.M., I.M.Ș., H.D.A. și L.C.I. sunt deținuți în alte cauze, aflându-se în executarea unor pedepse privative de libertate.

Deși inițial inculpatele P.C., C.D. și D.E.D. nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, înaintea începerii cercetării judecătorești, acestea au solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată declarând, conform, art. 3201 C. proc. pen., că recunosc integral faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, că le regretă și că nu vor mai comite asemenea infracțiuni.

Inculpatele sus-mentionate, prin intermediul apărătorilor, au depus înscrisuri în circumstanțiere personală, iar prima instanța, apreciind admisibile cererile, la pronunțarea sentinței de condamnare a acestor inculpate a avut în vedere art. 3201 și urm.C. proc. pen.

Ceilalți patru inculpați, aflați în stare de deținere la Penitenciarul M. în executarea unor pedepse privative de libertate au susținut că nu au traficat droguri în penitenciar, - inculpații H.D.A. și L.C.I. confirmând că au intermediat introducerea de droguri în penitenciar dar exclusiv pentru consumul propriu.

Inculpații l.M.Ș. și C.G.M., în mod constant au negat orice implicare în activitatea infracțională.

În plus, inculpatul C.G.M., deși în sarcina sa s-a reținut că ar fi inițiatorul grupului infracțional, nu a recunoscut niciodată o asemenea activitate și s-a apărat că nu a avut cunoștință despre activitatea desfășurată de coinculpații H.D.A. și L.C.I..

Instanța de fond a audiat martorii din acte, a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a respins inculpaților ca nefîind utilă și pertinentă proba cu audierea unor martori, deținuți în același penitenciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că în mod legal și justificat organele de urmărire penală au stabilit vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și constând în constituirea unui grup infracțional având drept scop introducerea de droguri în Penitenciarul M., cu consecința fie a comercializării acestora către alți deținuți, fie pentru consumul propriu în cazul inculpaților H.D.A. și L.C.I.

Astfel, coroborând conținutul convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat cu declarațiile date de inculpatele C.D., P.C. și D.E.D., care au recunoscut integral activitatea infracțională desfășurată, instanța de fond a reținut că inițiatorul acestui grup a fost inculpatul C.G.M. care împreună cu ceilalți 3 inculpați deținuți în același penitenciar: L.C.I., H.D.A. și l.M.Ș., au intermediat prin persoane de legătură din afara unității de detenție, cu coinculpatele C.D., P.C. și D.E.D. pentru a plasa droguri în penitenciar.

Cele trei inculpate au recunoscut prin declarațiile date că aceste droguri au fost introduse în pachetele cu alimente pe care le-au transportat la Penitenciarul M., de cele mai multe ori aceste transporturi fiind făcute de persoane angajate special în acest scop, dar care nu aveau legătură directă sau indirectă cu activitățile ilegale.

Modul de operare și de transport al drogurilor a fost pe larg detaliat de cele 3 inculpate și de martorii audiați în cauză, iar susținerile inculpaților aflați în penitenciar în sensul că nu ar fi intermediat în vreun fel angajarea acestor persoane, nu își găsesc suport probator.

Astfel, inculpații l.M.Ș. și C.G.M., în mod constant au afirmat că deși știau că ceilalți doi inculpați deținuți - H.D.A. și L.C.I. - primeau droguri din afara unității de detenție, nu au fost implicați în această activitate. Probele administrate și declarațiile date de martori, inclusiv cea dată de concubina inculpatului l.M.Ș., fac dovada faptului că deținuții inculpați avea acces la telefoane mobile în penitenciar, că luau legătura cu persoanele apropiate lor și că știau despre introducerea heroinei în penitenciar.

Interpretând și coroborând declarațiile martorilor, prima instanță a stabilit că inculpații H.D.A. și L.C.I. s-au folosit de C.D., P.C. și D.E.D. pentru a introduce drogurile în penitenciar, ei fiind recunoscuți ca și consumatori de heroină.

Martorul B.E. a afirmat că le cunoaște pe inculpatele P.C. și D.E.D. și că, în vara anului 2011, a fost interpelat de cele 2 inculpate care i-au solicitat să le asigure transportul lui C.D. la Penitenciarul M., contra cost. Martorul declară că a fost de acord să facă acest transport, că a mers cu inculpatele la penitenciar pentru a duce două pachete, că acest transport l-a făcut pentru un băiat recomandat de către inculpate și că, în timp ce băiatul respectiv intra în penitenciar, după aproximativ o jumătate de oră, din penitenciar au ieșit 3 polițiști care i-au cerută să meargă la poliție și să dea declarații în legătură cu o anumită cantitate de droguri ce ar fi fost găsită în acele pachete. Martorul a menționat că după ce a fost audiat de polițiști, s-a întâlnit cu inculpata P.C. căreia i-a povestit ce se întâmplase la penitenciar și poliție, dar că aceasta ar fi negat existența drogurilor în pachetele transportate.

Martorul A.G. a afirmat că îl cunoaște doar pe inculpatul L.C.I., care, în vara anului trecut, l-ar fi sunat din penitenciar, rugându-l să îl ajute în sensul de a merge cu mașina sa la Comișani pentru a le lua pe inculpatele C.D. și P.C. și a le duce la București, la Gara de nord pentru ca acestea să ia o sumă de bani. Martorul afirmă că nu a cunoscut amănunte despre acest drum făcut de inculpate, că a fost plătit pentru serviciul său și că, după ce inculpatele s-au întâlnit la București cu o persoană necunoscută, le-a transportat pe acestea către Târgoviște. La câteva zile după aceste evenimente martorul s-a deplasat la penitenciar, unde prin intermediul inculpatului L.C.I. a vorbit cu fratele său A.I., fără a se întâlni și cu inculpatul L.C.I., martorul precizând că nu-i cunoaște pe ceilalți inculpați. Același martor a mai declarat că inculpata P.C. i-a propus, cu un alt prilej, să-l transporte la penitenciar pe un bărbat cu numele P.I., pentru a duce un pachet inculpatului L.C.I. Martorul a fost de acord să facă acest transport, însă a precizat că nu îl cunoștea pe P.I. și că nici nu a discutat cu acesta despre pachetul transportat sau despre vizita la penitenciar.

Martorul V.V.B. a declarat, de asemenea, că îl cunoaște doar pe inculpatul L.C.I. din copilărie, acesta din urmă fiind cel care i-ar fi cerut o singură dată să o transporte pe prietena lui, D.E.D. de la Comișani la București. Martorul a fost de acord că facă acest transport și a mers la Comișani de unde le-a luat pe inculpatele D.E.D. și P.C. (pe care nu le cunoștea personal) iar la București le-a așteptat în mașină cât timp acestea s-au întâlnit cu o altă persoană.

Martorul S.C.V. a susținut că este prieten cu coinculpatul H.D.A. și care, în primăvara anului trecut, l-ar fi sunat la telefon și i-a cerut să meargă la mama acestuia C.D., de unde să preia un pachet pe care să îl aducă la penitenciar. Mai afirmă că în inițial a mers cu autobuzul la penitenciar pentru a-l vedea pe inculpatul H.D.A., dar că acolo a fost sunat de acest inculpat care i-a spus că o să fie contactat de o fată ce urma să vină cu un autoturism și care o să-i dea două pachete.

Același martor a declarat că a preluat într-adevăr cele două pachete fără a avea cunoștință despre conținutul pachetelor de la o fată care s-a recomandat A., care i-a mărturisit că personal nu poate intra în penitenciar deoarece nu are drept de vizită; că în penitenciar a vorbit cu coinculpatul H.D.A. căruia i-a dus pachetele și căruia i-a atras atenția să nu fie ceva dubios în legătură cu aceste pachete. Inculpatul H.D.A. l-ar fi asigurat pe martor că nu este nimic nelegal cu pachetele respective, însă ulterior a aflat că la control s-au descoperit droguri în acele pachete.

Martorul P.I., deținut în altă cauză și aflat în Penitenciarul M., a susținut că mătușa lui - C.D. al cărui fiu H.D.A., aflat în penitenciar nu mai are drept la pachet i-a cerut să meargă la penitenciar să ducă un pachet cu mâncare pentru inculpatul L.C.I., că nu a cunoscut conținutul acelui pachet și că imediat după ce l-a livrat a fost anunțat că în el se aflau droguri.

Martora R.A.M., deși a fost legal citată, inclusiv cu mandat de aducere cu însoțitor, nu s-a prezentat spre a fi audiată iar în declarațiile date succesiv în faza cercetării penale, aceasta a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul l.M.Ș. în urmă cu aproximativ 5 ani de zile, în Penitenciarul M., fiind condamnat pentru o infracțiune de omor. Martora arată că după mai multe discuții telefonice, a început să-l viziteze pe acest inculpat la penitenciar, iar în urmă cu aproximativ 5 luni de zile s-ar fi mutat la el acasă în județul Prahova, devenindu-i concubină.

Martora a mai confirmat că prin intermediul legăturilor telefonice, concubinul său i-a cerut să îl ajute să introducă un pachet cu alimente în penitenciar, prilej cu care le-a cunoscut pe inculpatele C.D. și P.C.; că la 9 aprilie 2011, a mers la penitenciar cu aceasta din urmă pentru a-și vizita concubinul. În ziua respectivă a aflat de la inculpata P.C. că aceasta nu va mai intra la prietenul ei H.D.A. și că îi va da totuși un pachet, pe care, la rândul său, să îl dea unui băiat care aștepta în fața penitenciarului. Martora a declarat că s-a întâlnit totuși cu inculpatele P.C. și C.D. în fața penitenciarului, că acestea se aflau într-un autoturism împreună cu un bărbat care conducea mașina și că a fost îndrumată să preia un pachet pe care l-a dat ulterior martorului S.C.V., pachetul fiind introdus în penitenciar de către acesta din urmă.

Martora R.A.M. a mai afirmat că anterior acestei date, a mai fost contactată de concubinul său l.M.Ș. care i-a spus că urmează să se întâlnească la penitenciar cu mama colegului său de cameră, H.D.A., de la care urma să preia un pachet pe care să-l aducă la penitenciar și să i-l predea. Martora a urmat instrucțiunile date de inculpatul l.M.Ș., a luat pachetul de la C.D. și l-a dus la penitenciar concubinului său.

Această situație de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză de natură a răsturna prezumția de nevinovăție, confirmă că faptele comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. și trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aflate în concurs real de fapte penale, conform art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor, prima instanță a argumentat succint că cei 4 inculpați deținuți: C.G.M., L.C.I., l.M.Ș. și H.D.A. ar fi avut în mod concret aceeași contribuție la activitatea infracțională, recunoscând că drogurile introduse în penitenciar au fost într-o cantitate mică și cu această motivare, le-a acordat circumstanțe atenuante cu caracter personal întemeiate generic pe dispozițiile art. 74 C. pen.

Referitor la inculpatele C.D., P.C. și D.E.D., instanța fondului aplicând dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., a ținut cont și de circumstanțele lor personale constând în lipsa antecedentelor penale și comportamentul sincer avut în fața organelor judiciare, astfel încât a coborât pedepsele aplicate acestora sub minimul special legal conform art. 76 raportat la art. 74 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpaților, prima instanță a argumentat că a avut în vedere situația fiecărui inculpat în parte și a apreciat că cele trei inculpate: C.D., P.C. și D.E.D. pot să execute pedepsele fără privare de libertate, scopul educativ și preventiv al legii penale putând fi atins în cazul lor, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe durata termenului de încercare stabilit de instanță iar măsurile de supraveghere impuse vor reprezenta garanții pentru reeducarea lor în spiritul respectării legii.

Pentru inculpații aflați în stare de detenție: C.G.M., L.C.I., H.D.A. și I.M.Ș. - aceștia fiind recidiviști, care au inițiat și intermediat activitatea infracțională-executarea pedepsei rezultante urmează a se face în regim privativ de libertate, motivat de trecutul lor infracțional și de perseverența dovedită în comiterea unor noi infracțiuni în timp ce se aflau încarcerați în executarea altor pedepse privative de libertate, ceea ce denotă periculozitatea sporită a acestora.

Prima instanță a dispus confiscarea cantităților de droguri rămase în urma examinărilor științifice, incident în cauză fiind art. 118 lit. a) C. pen. raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 precum și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, au exercitat apeluri: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Dâmbovița și inculpații: C.G.M., H.D.A., L.C.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1. În apelul său, apelantul-Parchet a susținut:

- cererea de completare a încadrării juridice a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc comise de inculpații: C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș., cu dispozițiile art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 pe care procurorul a formulat-o la termenul de judecată din 11 ianuarie 2012, a fost lăsată nesoluționată de instanța fondului;

- pentru aceiași patru inculpați C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș., prima instanță a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., fără a verifica situația condamnărilor anterioare, fiindcă în realitate inculpații H.D.A. și I.M.Ș. au fost anterior condamnați pentru infracțiuni comise în minorat;

- în raport de această situație, instanța de fond a omis să aplice tratamentul sancționator al recidivei ori după caz, al pluralității intermediare, conform art. 39 sau art. 40 C. pen.;

- în mod greșit nu s-a reținut în favoarea intimatei-inculpate D.E.D. cauza legală de reducere a pedepsei prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000 deși aceasta a denunțat și facilitat în timpul urmăririi penale, identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți inculpați;

- deducerea din pedepsele aplicate spre executare inculpatelor P.C. și C.D., a duratei arestului lor preventiv, de la 7 august 2011 - la 8 august 2012, nu a avut în vedere data rămânerii definitive a încheierii prin care măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi țara și care este aceea de 9 februarie 2012;

- în mod nejustificat instanța de fond a recunoscut în favoarea inculpaților C.G.M., H.D.A., L.C.I. și l.M.Ș. circumstanțe atenuante personale și a redus pedepsele, care trebuie majorate substanțial față de gravitatea deosebită a faptelor comise și persoana acestora-multiplu condamnați anterior pentru infracțiuni grave în executarea cărora se află;

- de asemenea nejustificat, executarea pedepselor aplicate inculpatelor C.D., P.C. și D.E.D. s-a dispus a fi suspendate sub supraveghere, urmând ca dispozițiile art. 861 și urm. C. pen. să fie înlăturate;

2. Inculpații C.G.M., H.D.A., L.C.I. prin intermediul apărătorilor desemnați din oficiu au susținut, în esență, că soluția de condamnare este greșită fiindcă în realitate nu au comis nicio infracțiune, că nu s-au asociat în vederea comiterii vreunei activități infracționale și că nu au traficat droguri, cerând în principal achitarea pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, apelanții-inculpați H.D.A. și L.C.I. au solicitat reducerea cuantumului pedepselor și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la suspendarea sub supraveghere a acestora, confirmând că sunt consumatori de droguri.

Prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013, Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a decis următoarele: A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 371 din 22 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița pe care a desființat-o în parte în latură penală și în consecință:

1. A reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 la încadrarea juridică a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpații: C.G.M., H.D.A., L.C.I. și l.M.Ș.

2. A descontopit pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare aplicate inculpaților C.G.M., H.D.A., L.C.I. și l.M.Ș. în pedepsele componente, a înlăturat dispozițiile art. 74-76 lit. a) și c) C. pen. reținute în favoarea acestora precum și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. reținute față de inculpatul H.D.A. și majorează pedepsele principale aplicate acestora, după cum urmează:

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la câte 2 ani închisoare la câte 4 ani închisoare pentru inculpații C.G.M., L.C.I. și l.M.Ș. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru inculpatul H.D.A.

- pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., de la câte 5 ani închisoare la câte 10 ani închisoare pentru inculpații C.G.M., L.C.I. și l.M.Ș. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., de la 5 ani închisoare la 10 ani închisoare pentru inculpatul H.D.A.

Au fost menținute pedepsele complementare aplicate de prima instanță.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpații de mai-sus în pedepsele rezultante de câte 10 ani închisoare și câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Conform art. 39 alin. (2) și art. 35 C. pen. au fost contopite pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului C.G.M., cu restul de pedeapsă de 3 ani 8 luni și 5 zile închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 572/2006 a Tribunalului Prahova) în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară executată de inculpat.

Conform art. 39 alin. (2) C. pen. au fost contopite pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului L.C.I., cu restul de pedeapsă de 11 luni și 6 zile închisoare (din pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată închisoare aplicată prin sentința penală nr. 596/2009 a Judecătoriei Ploiești) în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară ce va fi executată de inculpat.

3. Conform art. 40 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele rezultante de câte 10 ani închisoare și câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, astfel: - pentru inculpatul H.D.A. cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 307/2011 a Judecătoriei Moreni) în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară executată de inculpat.

- pentru inculpatul I.M.Ș. cu pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 879/2010 a Judecătoriei Moreni în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară executată de inculpat.

Conform art. 36 alin. (3) C. pen., au fost deduse din pedepsele de executat, perioadele executate, respectiv 5 ani și 11 luni și 28 zile pentru inculpatul H.D.A. și 5 ani, 11 luni și 16 zile pentru inculpatul I.M.Ș.

4. Au fost anulate mandatele de executare a pedepselor emise în baza sentinței penale nr. 572/2006 a Tribunalului Prahova pentru C.G.M.; prin sentința penală nr. 596/2009 a Judecătoriei Ploiești pentru inculpatul L.C.I.; prin sentința penală nr. 307/2011 a Judecătoriei Moreni pentru inculpatul H.D.A.; prin sentința penală nr. 879/2010 a Judecătoriei Moreni pentru I.M.Ș. și dispune emiterea unor noi mandate de executare conform dispozițiilor deciziei.

5. Au fost descontopite pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatei D.E.D., în pedepsele componente.

Au fost reținute dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 la încadrarea juridică a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. a) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. comisă de inculpata D.E.D. și a menținut pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a fost recontopită această pedeapsă cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei D.E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 - lit. a) și 76 lit. c) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

6. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații C.G.M., H.D.A. și L.C.I.

A luat act că inculpații C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș. sunt arestați în alte cauze.

Au fost obligați apelanții-inculpați C.G.M., H.D.A., L.C.I. la câte 700 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 400 RON reprezentând onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu a fost avansată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.

Pentru a pronunța decizia de mai sus, Curtea de apel a reținut următoarele: Tribunalul a stabilit pe baza interpretării judicioase a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării judecătorești, inclusiv cu mărturisirea a trei din cei 7 inculpați trimiși în judecată prin rechizitoriu că, aflați în Penitenciarul M. în executarea unor pedepse privative de libertate, inculpații C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș. s-au asociat într-un grup infracțional cu scopul de a trafica heroină, (drog de mare risc, diacethylmorphine, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și tabelul I al acestui act normativ), atrăgându-le în activitatea infracțională ce s-a susținut a fi fost inițiată de inculpatul C.G.M., pe coinculpatele: C.D. și P.C. (mama și respectiv concubina inculpatului H.D.A., cu care acesta s-a și căsătorit pe parcursul judecății) precum și pe D.E.D., concubina inculpatului L.C.I.

Instanța fondului a stabilit că activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada februarie-1 august 2011, interval de timp în care s-a încercat în mod repetat-de cel puțin patru ori introducerea de heroină în Penitenciarul M., de două ori acțiunea reușind, iar în alte două rânduri drogurile fiind depistate cu ocazia controalelor efectuate asupra pachetelor în care fuseseră ascunse.

Pornind de la recunoașterile inculpatelor D.E.D., C.D. și P.C., instanța de fond a reținut că în fapt, în luna februarie 2011, inculpata C.D. a primit în calitate de destinatar, un pachet de la o persoană rămasă neidentificată, pachet în interiorul căruia se afla o jucărie de pluș în care a fost ascunsă o bilă de heroină. Heroina a fost predată coinculpatelor P.C. și D.C., care la rândul lor au încorporat-o într-o plăcintă ce trebuia să ajungă la penitenciar în pachetul cu alimente. Inculpatele D.E.D. și P.C. s-au deplasat la penitenciar cu scopul de a duce inculpatului H.D.A. pachetul, dar predarea nu a avut loc deoarece în ziua respectivă acesta nu avea drept la pachet.

În aceste condiții, inculpatele D.E.D. și P.C. s-au întors în Târgoviște, cea din urmă dându-i pachetul în care se aflau drogurile inculpatei C.D. A doua zi, C.D. a mers cu pachetul la penitenciar, unde, urmare a aranjamentelor făcute de inculpații H.D.A. și I.M.Ș., s-a întâlnit cu R.A.M., concubina inculpatului I.M.Ș. Aceasta din urmă a preluat pachetul și a intrat în vizită la concubinul său, reușind să i-l predea și implicit să introducă heroina în penitenciar.

Acționând în aceeași modalitate și în baza aceluiași plan infracțional, la începutul lunii aprilie 2011, inculpata C.D. a primit din nou un pachet în interiorul căruia se afla o jucărie în care fusese ascunsă o bilă cu heroină. De asemenea, bila de heroină a fost introdusă într-o plăcintă dintr-un pachet cu alimente ce trebuia trimis la penitenciar și, tot conform aranjamentelor făcute de membrii grupului din interiorul penitenciarului, inculpatele P.C. și C.D. au mers la penitenciar unde s-au întâlnit cu R.A.M., cea care a predat pachetul martorului S.C.V. - un prieten al inculpatului H.D.A. La controlul efectuat de lucrătorii din cadrul penitenciarului s-a descoperit în pachet o punguță din material plastic ce conținea o substanță de culoare maronie, suspectată a fi heroină, fapt confirmat ulterior prin rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. RR/2011 și nr. TT/2011.

Tribunalul a stabilit corect pe baza materialului probator administrat în cauză că o altă modalitate inițiată telefonic din penitenciar de inculpatul C.G.M. a constat în preluarea din București de către inculpatele D.E.D., P.C. și C.D. de la persoane rămase necunoscute și neidentificate, a heroinei pe care ulterior aveau misiunea să o introducă în penitenciar. Deplasările în București au fost făcute în cursul lunii iunie 2011 și la 24 iulie 2011, de fiecare dată încercându-se introducerea heroinei în penitenciar în pachetele cu alimente pe care inculpatele D.E.D., P.C. și C.D. le duceau la datele stabilite coinculpaților deținuți.

Tribunalul a verificat apărarea inculpaților C.G.M. și I.M.Ș. care au negat constant comiterea infracțiunilor de care au fost acuzați, stabilind că procesul-verbal de depistare, depozițiile martorilor V.V.B., R.A.M., S.C.V., A.G., B.E. și P.I., declarațiile coinculpaților H.D.A. și L.C.I. (ce au recunoscut intermedierea introducerii heroinei în penitenciar, dar numai pentru consumul lor propriu) ale inculpatelor D.E.D., P.C. și C.D. (care au descris amănunțit modalitatea în care au acționat) precum și convorbirile telefonice și cele prin mesaje-interceptate autorizat, fac dovada deplină și de necontestat a vinovăției tuturor celor șapte inculpați pentru comiterea faptelor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute și pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Verificând critica formulată de apelantul - Parchet în privința omisiunii instanței de fond de a soluționa cererea orală formulată de procuror la termenul de judecată din 11 ianuarie 2011 prin care s-a cerut completarea încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din același act normativ, Curtea de apel a constatat că aceasta este întemeiată în condițiile în care instanța fondului nu a soluționat-o nici în sensul admiterii, nici în cel al respingerii, deși avea obligația de a se pronunța motivat asupra ei după ascultarea concluziilor părților.

Potrivit art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 constituie circumstanță agravantă fapta de a trimite, livra, distribui sau oferi droguri (...) într-un loc de detenție, ceea ce presupune posibilitatea adăugării unui spor ce nu poate depăși 5 ani la maximul special al pedepsei prevăzute de lege, în cazul închisorii sau maximul general, în cazul amenzii.

În raport de situația de fapt stabilită corect de instanța fondului, așa cum a fost descrisă în cele ce preced, față de inculpații C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș. - deținuți în Penitenciarul M. pe toată durata activității infracționale - este incidență agravanta legală sus-citată ce trebuia reținută la încadrarea juridică a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, comise de aceștia în formă agravată și continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin admiterea cererii formulate de procuror în fața instanței de fond.

Și celelalte critici aduse sentinței apelate de procuror referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. În cazul inculpatului H.D.A., pe de o parte, iar pe de alta, la omisiunea de a stabili incidența tratamentului sancționator al recidivei și, după caz al pluralității intermediare, în cazul inculpaților C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș., este justificată.

Pe baza mențiunilor din fișele de cazier ale acestor patru inculpați, instanța de fond a constatat sumar că datorită condamnărilor anterioare la pedepse privative de libertate mai mari de 6 luni închisoare, inculpații C.G.M., H.D.A. și L.C.I. sunt recidiviști, potrivit art. 37 lit. a) C. pen., ceea ce impune aplicarea unor pedepse a căror rezultantă să se execute prin privare de libertate. Pentru a verifica situația personală a acestor inculpați, Curtea a dispus reactualizarea cazierelor lor judiciare și, la cererea apelantului - Parchet, s-au atașat copii ale hotărârilor judecătorești referitoare la condamnările lor anterioare.

Din examinarea acestor înscrisuri, Curtea de apel a reținut că:

Inculpatul C.G.M. a fost condamnat prin sentința penală nr. 572/2006 a Tribunalului Prahova la pedeapsa de 15 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Executarea acestei pedepse a început la data de 6 aprilie 2000 iar până la data ultimului act material al activității infracționale (1 august 2011) acesta a executat 11 ani, 3 luni și 25 zile închisoare, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 3 ani, 8 luni și 5 zile la momentul epuizării infracțiunilor;

- inculpatul L.C.I. a fost condamnat prin sentința penală nr. 596/2009 a Judecătoriei Ploiești la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei executare a început la data de 8 ianuarie 2009 iar până la 1 august 2011 (momentul epuizării infracțiunilor) are un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 11 luni și 6 zile;

- inculpatul H.D.A. executa la data de 1 august 2011 pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3 07/2011 a Judecătoriei Moreni pentru infracțiuni comise în minorat, care nu atrag starea de recidivă conform art. 38 lit. a) C. pen., fiind încarcerat la data de 3 august 2005, astfel că restul rămas neexecutat este de 1 an și 2 zile închisoare;

- inculpatul I.M.Ș., condamnat la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare stabilită conform sentinței penale nr. 879/2010 a Judecătoriei Moreni pentru infracțiuni comise de asemenea înainte de a deveni major, care nu atrag starea de recidivă conform art. 38 lit. a) C. pen., se află în executarea pedepsei de la data de 17 august 2005 și a executat până la data de 1 august 2011, perioada de 5 ani, 11 luni și 16 zile, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 4 ani, 6 luni și 14 zile.

În aceste condiții, față de inculpații C.G.M. și L.C.I., starea de recidivă mare postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. în care aceștia se află, atrage tratamentul sancționator impus de dispozițiile art. 39 alin. (2) din același Cod pe care instanța de fond a omis să îl aplice.

Astfel, în cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34, 35 C. pen., sporul prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) putând fi mărit până la 7 ani. În egală măsură, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Drept consecință, în privința acestor inculpați: C.G.M. și L.C.I. se impune ca efect al reținerii agravantei recidivei în care se află, contopirea resturilor de pedepse rămase neexecutate la data epuizării activității lor infracționale, așa cum au fost menționate mai sus, cu pedepsele componente aplicate pentru infracțiunile ce fac obiectul judecății de față, pe temeiul dispozițiilor legale care reglementează tratamentul sancționator al recidivei sus-citat.

Față de împrejurarea că acești doi inculpați nu au fost arestați preventiv în cauza de față, ei continuând să rămână privați de libertate exclusiv în baza mandatelor emise în temeiul hotărârilor definitive de condamnare pentru infracțiunile ce constituie primul termen al recidivei, perioada de timp scursă de la data epuizării activității infracționale (al doilea termen al recidivei) și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri va fi dedusă din pedeapsa rezultantă.

Față de inculpații H.D.A. și I.M.Ș. pentru care condamnările anterioare nu atrag starea de recidivă, datorită incidenței prevederilor art. 38 lit. a) C. pen., așa cum s-a arătat în cele ce preced, s-au aplicat dispozițiile art. 40 alin. (1) din același Cod care reglementează pluralitatea intermediară și care de asemenea au fost omise de instanța fondului.

Drept urmare, Curtea a constatat că pentru sancționarea pluralității intermediare se aplică principiile stabilite în cazul concursului de infracțiuni, contopindu-se întreaga pedeapsă anterioară (chiar dacă a fost executată în parte-ca și în cazul acestor doi inculpați) cu pedeapsa aplicată pentru noua/noile infracțiuni, după caz, putând fi aplicat un spor de până la 5 ani, iar din pedeapsa rezultantă astfel calculată se deduce perioada deja executată din pedeapsa anterioară, în temeiul art. 36 alin. (3) C. pen.

În același timp, în privința pedepselor complementare aplicate inculpaților prin sentința apelată și care au fost menținute precum și a celor stabilite pe lângă pedepsele ce alcătuiesc primul termen al recidivei, după caz, pentru inculpații C.G.M. și L.C.I., Curtea a constatat că acestea urmează a fi aplicate în final pe lângă pedeapsa rezultantă, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, conform art. 35 C. pen.

În consecință, urmare aplicării acestor mecanisme de aplicare a pedepselor, Curtea a anulat mandatele de executare a pedepselor emise în baza sentinței penale nr. 572/2006 a Tribunalului Prahova pentru C.G.M.; sentinței penale nr. 596/2009 a Judecătoriei Ploiești pentru inculpatul L.C.I.; sentinței penale nr. 307/2011 a Judecătoriei Moreni pentru inculpatul H.D.A. și sentinței penale nr. 8 79/2010 a Judecătoriei Moreni pentru I.M.Ș. și va dispune emiterea unor noi mandate de executare conform dispozițiilor prezentei decizii.

În privința criticii referitoare la greșita reținere de către prima instanță în favoarea inculpaților C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș. a circumstanțelor atenuante cu caracter personal prevăzute de art. 74 C. pen., Curtea a constatat că acestea nu se justifică.

Sub un prim aspect, este de observat că în situația reținerii în favoarea unui inculpat a circumstanțelor atenuante, atât motivarea reținerii acestora prin referire la probe cât și încadrarea vreunei împrejurări care constituie o astfel de circumstanță în prevederile art. 74 lit. a), b) sau c) C. pen. sunt obligatorii, conform art. 79 din același Cod. Curtea de apel a reținut că aceste dispoziții legale au fost nesocotite de instanța fondului, care a argumentat lapidar și prin exprimări generale, lipsite de concretețe, atenuarea răspunderii penale a acestor patru inculpați, referindu-se generic la dispozițiile art. 74 C. pen. în ansamblul lor.

Sub un alt aspect, niciuna dintre împrejurările exemplificative indicate de legiuitor în art. 74 lit. a) - c) C. pen. nu le este aplicabilă deoarece conduita anterioară și cea ulterioară activității infracționale ce face obiectul cauzei de față exprimă în realitate atât periculozitatea deosebită cât și rezistența fermă pe care cei 4 inculpați o opun procesului de reeducare, în condițiile în care, fiind încarcerați pentru o îndelungată perioadă de timp în penitenciar, aceștia au pus bazele unei rețele de trafic de droguri printre deținuți, exploatând ilicit accesul la convorbiri telefonice și personale, inclusiv dreptul la vizite și dreptul la pachet în scopul organizării grupului infracțional de natură a asigura reușita acțiunii de a intermedia distribuirea de heroină în Penitenciarul M.

Acestor împrejurări de fapt care au caracter agravant, cum în mod corect a susținut apelantul - Parchet, li se adaugă cele referitoare la persoana celor 4 inculpați, multiplu condamnați anterior, inclusiv pentru infracțiuni deosebit de grave care au atras starea de recidivă, în cazul inculpaților C.G.M. și L.C.I., ori semnifică perseverența infracțională în cazul inculpaților H.D.A. și l.M.Ș. - condamnați pentru fapte grave comise în minorat. În plus, inculpatul I.M.Ș. a declarat în instanța de apel că actualmente este cercetat pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor pretins săvârșită în penitenciar.

În raport de aceste elemente, Curtea constată că nemotivat și fără nicio justificare care să aibă corespondent în probele dosarului, instanța fondului a reținut în favoarea inculpaților C.G.M., H.D.A., L.C.I. și I.M.Ș. circumstanțe atenuante cu caracter personal prevăzute de art. 74 C. pen. și care vor fi înlăturate cu consecința reindividualizării pedepselor aplicate acestora sub aspectul cuantumului ce trebuie să reflecte pericolul social concret și să sancționeze gravitatea deosebită a faptelor penale comise pentru a răspunde în mod real exigențelor de represiune, proporționalitate, reeducare, exemplaritate și prevenție la care se referă scopurile pedepsei conform art. 52 C. pen.

Prin urmare, Curtea a majorat pedepsele aplicate celor patru inculpați pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina fiecăruia dintre aceștia în raport de limitele date și ca efect al agravării răspunderii lor penale pe temeiul dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 143/2000 cu care a fost completată încadrarea juridică, așa cum s-a arătat deja în cele ce preced.

Analizând critica apelantului - Parchet referitoare la omisiunea aplicării în favoarea inculpatei D.E.D. a cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea de apel constată că în raport de conduita procesuală a acesteia, de faptul că a denunțat și facilitat identificarea celorlalte persoane asociate direct sau indirect în activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc, se impunea reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 la încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din același act normativ comisă de aceasta în formă continuată conform art. 41 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru această faptă penală, astfel că pedeapsa rezultantă aplicată de instanța fondului a fost descontopită în pedepsele componente pentru ca încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 să fie completată cu dispozițiile art. 16 din același act normativ.

Cu toate acestea, în conformitate cu art. 80 C. pen., Curtea a considerat că între noile limite de pedeapsă, reduse și ca efect al beneficiului dat de aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și al circumstanțelor personale cu efect atenuant acordate de prima instanță pe temeiul art. 74 lit. a) C. pen. și care au fost menținute ca fiind justificate, cuantumul pedepsei principale și a celei complementare stabilite prin sentința apelată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată este de natură a asigura îndeplinirea scopurilor de coerciție, reeducare și prevenție la care se referă art. 52 C. pen. și nu se impune diminuarea acestuia, în condițiile în care modalitatea de executare a pedepsei la care s-a orientat instanța fondului este aceea a suspendării sub supraveghere atât pentru această inculpată cât și pentru celelalte două coinculpate:C.D. și P.C. - care nu au antecedente penale, au adoptat o conduită de cooperare cu organele de anchetă penală și de regret pentru infracțiunile a căror gravitate au conștientizat-o.

Referitor la critica privind greșita deducere din pedepsele aplicate spre executare inculpatelor C.D. și P.C., a duratei reținerii și arestului lor preventiv de la 7 august 2011 la 8 februarie 2012, apelantul - Parchet susținând că data corectă este 9 februarie 2012, Curtea constată că aceste două inculpate au fost reținute la 07 august 2011 și apoi arestate preventiv prin încheierea nr. 24 din 08 august 2011 a Tribunalului Dâmbovița, măsura fiind prelungită și menținută în cauză succesiv până la data de 08 februarie 2012, când instanța fondului a dispus înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Este adevărat că împotriva acestei soluții nu s-a exercitat recurs în termenul legal de 24 ore, astfel că potrivit art. 416 pct. 4 lit. a) C. proc. pen., hotărârea a rămas definitivă la data expirării termenului de recurs, însă relevanța, datei punerii efective în libertate a celor două inculpate se circumscrie doar ipotezei revocării obligatorii ori facultative a suspendării sub supraveghere pe durata termenului de încercare fixat de instanța fondului, în cazul și condițiile legii a pedepselor ce le-au fost aplicate. Cum termenul de încercare stabilit începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de față și se calculează pe zile pline, în măsura în care se va pune problema vreunuia dintre cazurile de revocare prevăzute de art. 864 alin. (1) sau (2) C. pen., la calculul duratei termenului de încercare va fi avută în vedere perioada reținerii și arestării efective a fiecăreia dintre cele două inculpate rezultate din registrul de evidență a punerii în libertate a persoanelor reținute sau arestate preventiv prevăzut de art. 84 lit. d) din Legea nr. 275/2006 actualizată.

În privința apelurilor exercitate de inculpații C.G.M., H.D.A. și L.C.I., având în vedere considerentele deja expuse, Curtea constată că numai negarea implicării în activitatea infracțională a acestora nu este suficientă pentru a-i exonera de răspundere penală în condițiile în care mijloacele de probă administrate și care au fost amănunțit analizate de instanța fondului fac dovada de necontestat a contribuției acestora atât la asocierea în grupul infracțional constituit cât și la traficarea heroinei în penitenciar.

Drept consecință, solicitarea de a fi achitați pentru că nu ar fi comis faptele penale de care au fost acuzați formulată atât ca apărare la instanța de fond cât și ca motiv principal de apel de către inculpații C.G.M., H.D.A. și L.C.I. nu este întemeiată, nu are corespondent între probele dosarului și nici în starea de fapt reținută corect de tribunal, cum nefondată este și cererea subsidiară a inculpaților H.D.A. și L.C.I. de reducere a cuantumului pedepselor rezultante și de suspendare sub supraveghere a acestora, câtă vreme au dovedit stăruință în comiterea de infracțiuni chiar și în interiorul unității de detenție în care execută pedepse privative de libertate pentru condamnări anterioare și sunt cunoscuți cu multiple antecedente penale pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave (omor calificat, tentativă la omor deosebit de grav, tâlhărie în formă agravată.

Împotriva deciziei penale nr. 81 din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații l.M.Ș., C.G.M. și L.C.I.

Față de faptul că l.M.Ș. și-a retras recursul declarat în cauză, instanța nu va putea analiza criticile formulate în recursul declarat de acesta, urmând să fie evaluate criticile formulate în recursul Ministerului Public față de situația legală a acestei persoane.

Cu privire la celelalte recursuri declarate în cauză instanța reține următoarele cazuri de casare:

- în recursul Ministerului Public se susțin critici ce decurg din art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior: 1) față de inculpatul l.M.Ș. să se ia act de dispozițiile art. 5 C. pen., să se dispună contopirea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată inculpatului prin decizia din apel, cu sancțiunea stabilită prin sentința penală nr. 201 din 01 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, rămasă definitivă, pin care s-a dispus înlocuirea pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului I.M.Ș. cu măsura educativă a internării într-un centru pentru minori; 2) tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, urmează este mai favorabil conform vechiului C. pen., astfel că regulile de la concursul de infracțiuni urmează să fie reglementat în continuare în prezenta cauză de dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen. anterior; 3) în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicită să se constate ca nelegale dispozițiile instanțelor de fond și de apel prin care s-a dispus deducerea perioadei reținerii și a arestării preventive pentru inculpatele H.D.A. - P.C. și G. (fostă C.) D. în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. anterior, din data de 07 februarie 2012 până la data de 08 februarie 2012, în condițiile în care soluția corectă și legală era de deducere a perioadei arestului preventiv din data de 07 februarie 2012 până la data de 09 februarie 2012, având în vedere că din actele de la dosar rezultă că punerea în libertate a celor două inculpate s-a realizat la data de 09 februarie 2012.

- în recursul inculpatului C.G.M. se solicită casarea deciziei recurate, conform cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior: 1) achitarea având în vedere că probele existente la dosar au fost greșit interpretate de către instanța de prim control judiciar și instanța de fond, în defavoarea inculpatului. Precizează că aceste probe nu au susținut niciodată vinovăția inculpatului, deoarece inculpatul nu a săvârșit faptele pentru care a fost judecat; 2) reindividualizarea pedepsei aplicate sau menținerea sentinței pronunțată de prima instanță, prin menținerea circumstanțelor atenuante care au fost susținute la tribunal, art. 74, art. 76 lit. a) și c) C. pen. anterior și înlăturarea agravantei care a fost susținută la Curtea de apel, astfel încât să îi fie aplicată inculpatului o pedeapsă mai mică. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, arată că s-au modificat limitele de pedeapsă referitor la infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și primul alin. al art. 367 C. pen. În situația în care se va aprecia că se impune încadrarea pe dispozițiile alin. (3) al art. 367 C. pen., acestea sunt defavorabile inculpatului prin aplicarea concursului de infracțiuni ce conduce la o pedeapsă mult mai mare.

- în recursul inculpatului L.C.I. se solicită în baza art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior: 1) achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.; 2) redozarea pedepsei și aplicarea legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen. În acest sens solicită schimbarea încadrării juridice din art. 8 Legea nr. 39/2003 în art. 367 C. pen. și din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 81 din Legea nr. 187/2012.

Analizând recursurile declarate în cauză instanța urmează să admită căile de atac declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații C.G.M. și L.C.I. împotriva deciziei penale nr. 81 din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești:

Criticile referitoare la greșita condamnare pentru infracțiunile ce fac obiectul acuzației formulate în recursurile inculpaților C.G.M. și L.C.I. sunt nefondate.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, cadrul legal de examinare a recursului s-a schimbat. Prin abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (grava eroare de fapt) în calea de atac a recursului poate fi analizată concordanța situației de fapt reținute de instanța de apel cu consecințele legale stabilite cu privire la respectiva faptă.

În consecință criticile formulate de inculpații C.G.M. și L.C.I. cu privire la greșita reținere a vinovăției-vor fi evaluate prin raportare la situația de fapt stabilită în urma administrării nemijlocite a probei cu martori de către instanța de fond coroborate cu identificarea drogurilor la locul de deținere și transcrierea convorbirilor interceptate.

Instanțele au reținut că inculpatul C.G.M. le-a propus coinculpaților L.C.I., H.D.A. și I.M.Ș. să îl ajute în activitatea de introducere a drogurilor în penitenciar, C.G.M. fiind persoana care realiza legăturile cu alți traficanți de droguri de la care putea procura heroina, iar inculpații L.C.I., H.D.A. și I.M.Ș. fiind cei care trebuiau să găsească persoanele din afara unității de la care să primească, să preia și să introducă heroina în penitenciar. Inculpatul L.C.I. a confirmat că a intermediat introducerea de droguri în penitenciar, însă pentru consumul propriu. Apărările inculpaților C.G.M. și L.C.I. referitoare la situația de fapt au fost analizate de instanța de fond și cea de apel, ambele instanțe motivând considerentele pentru care au apreciat situația de fapt ce face obiectul judecății ca fiind dovedită. În raport de situația de fapt reținută de instanța de fond și de cea de apel, nu poate fi admisă cererea de achitare a inculpaților pentru nici una dintre infracțiunile ce fac obiectul acuzației, de trafic de droguri de mare risc și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Referitor la individualizarea sancțiunii instanța reține că prin modificarea art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. ca urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu se mai analizează concordanța cu criteriile de individualizare judiciară, ci doar concordanța cu limitele de individualizare legală. În consecință urmează să fie analizată influența modificărilor legislative asupra sancțiunilor stabilite.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, critică formulată de Ministerul Public cu privire situația inculpatului I.M.Ș., cât și de inculpații C.G.M. și L.C.I., instanța constată că în speță sunt pronunțate soluții de condamnare pentru infracțiuni prevăzute în două legi speciale diferite (Legea nr. 39/2003 și Legea nr. 143/2000) cu reținerea formelor de unitate și pluralitate de infracțiuni C. pen. anterior (concurs recidivă, pluralitate intermediară, infracțiune continuată). Totodată constată că față de unul dintre inculpați ca urmare a admiterii unei contestații la executare rămasă definitivă, prin care una dintre pedepsele (aplicată printr-o sentință anterioară) cu care fusese contopită sancțiunea din cauză a fost transformată în măsură educativă, Ministerul Public solicită contopirea unei pedepse cu o măsură educativă, conform art. 129 C. pen. În consecință cauza face aplicarea situației descrise de art. 5 C. pen. și anume, intervenirea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei cu privire la modificările intervenite în două legi speciale și în C. pen.

De asemenea, instanța reține că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la data de 29 aprilie 2014, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, astfel încât considerentele ce urmează vor ține seama de neagravarea situației inculpaților în propria cale de atac (din concluziile Ministerului Public rezultă că a fost solicitată aplicarea legii mai favorabile conform mecanismului publicat prin decizia nr. 2/HP/2014) și de previzibilitatea regulilor care guvernează individualizarea sancțiunilor și care au fost puse în discuția contradictorie a părților.

În examinarea legii incidente cu privire la fiecare acuzație formulată, instanța urmează să analizeze, în raport de criticile formulate atât influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care sunt acuzați cât și consecințele asupra individualizării sancțiunilor, în raport de limitele de sancțiune stabilite anterior. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire termenul de prescripție, respectiv sancțiune. Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Astfel, pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

În prezenta cauză sunt incidente dispoziții din legile speciale (Legea nr. 39/2003 și Legea nr. 143/2000) și dispoziții C. pen. [art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) C. pen., art. 33]. Instanța constată că dispozițiile C. pen. anterior sunt mai favorabile, cu privire la inculpații L.C.I. și C.G.M., în integralitatea lor, pentru considerente ce țin de tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni și al recidivei (contopirea în legea veche față de cumulul aritmetic în legea nouă) ca și pentru considerente ce țin de condițiile de existență și sancțiunea infracțiunii continuate.

Cu privire la inculpatul I.M.Ș. instanța va admite critica Ministerului Public referitoare la aplicarea art. 129 C. pen. în vigoare având în vedere că măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție dispusă prin sentința penală nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București a modificat sentința penală nr. 879/2010 a Judecătoriei Moreni.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, prin decizia nr. 12/HP/2014, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că faptele prevăzute de art. 323 C. pen. din 1969 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 C. pen., nefiind dezincriminate. În consecință nu se poate susține dezincriminarea art. 8 din Legea nr. 39/2003. Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. anterior, la care legea specială face referire în materie sancționatorie prevede că, atunci când se săvârșește una dintre infracțiunile ce fac obiectul grupării, sancțiunea pentru pluralitatea constituită nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii. Aceeași prevedere se regăsește și în art. 367 C. pen. În consecință urmează a fi analizată sancțiunea pentru trafic de droguri de mare risc.

În ceea ce privește legile speciale, cu privire la traficul de droguri este mai favorabilă legea nouă, respectiv modificarea produsă în limitele de sancțiune prin art. 81 din Legea nr. 187/2012. Pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Prin Legea nr. 187/2012, Legea nr. 143/2000 a fost modificată după cum urmează:

Art. 81

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 362/3.08.2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Art. 2 va avea următorul cuprins:

"ART. 2

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi."

Anterior infracțiunea de trafic de droguri de mare risc având același conținut juridic, se sancționa cu o pedeapsă între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În consecință sancțiunea este mai favorabilă în legea nouă care prevede atât limite minime cât și limite maxime mai mici decât legea anterioară. Legea nouă va retroactiva, determinând o reducere proporțională a sancțiunii stabilite anterior spre minimul prevăzut de legea veche. Instanța de recurs nu poate reevalua gravitatea faptei. Modificarea C. proc. pen. cu privire la cazurile de casare (art. 3869 pct. 14 C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013) conduce doar la reducerea sancțiunii stabilite către minimul prevăzut de către lege de Curtea de apel la către minimul prevăzut de legea nouă. În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, art. 12 din Legea nr. 187/2012 prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Referitor la sancțiunea stabilită cu privire la infracțiunea de grup infracțional organizat instanța constată că pedeapsa stabilită de către Curtea de Apel nu depășește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care intră în scopul grupării aceea de trafic de droguri de mare risc.

Față de cele ce preced în privința inculpaților L.C.I., C.G.M. și l.M.Ș. va dispune următoarele:

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. va condamna pe C.G.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013 pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și va dispune ca inculpatul C.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 385 C. proc. pen. anterior, în baza art. 39 alin. (2) și art. 35 C. pen. anterior, va contopi această pedeapsă rezultantă cu restul de pedeapsă de 3 ani, 8 luni și 5 zile închisoare și cu pedeapsa complementară de 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior (rămas de executat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 572/2006 a Tribunalului Prahova), urmând ca inculpatul C.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsă complementară de 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

Va aplica art. 71-64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 5 C. pen. va condamna pe L.C.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013 pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și va dispune ca inculpatul L.C.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 385 C. proc. pen. anterior, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă de 11 luni și 6 zile închisoare (rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 596/2009 a Judecătoriei Ploiești), urmând ca inculpatul L.C.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Va lua act că inculpatul L.C.I. este arestat în altă cauză.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., va condamna pe l.M.Ș. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013 pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și va dispune ca inculpatul I.M.Ș. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 44 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., va aplica inculpatului I.M.Ș. pedeapsa închisorii de 5 ani, pe care o majorează cu 1 an și 2 luni închisoare, reprezentând 1/4 din restul rămas neexecutat la data comiterii infracțiunii din măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție dispusă prin sentința penală nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București (care a modificat sentința penală nr. 879/2010 a Judecătoriei Moreni) și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. va interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Va deduce perioada executată de la 25 iulie 2011 la 04 iunie 2014.

Va lua act că inculpatul I.M.Ș. se află în executarea măsurii educative stabilită prin sentința penală nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București.

Va anula și formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București și dispune emiterea unui nou mandat de executare conform dispozițiilor prezentei decizii.

În ceea ce privește cazul de casare formulat de Ministerul Public cu privire la deducerea detenției inculpatelor H.D.A. și G. constatându-l fondat va deduce prevenția pentru H.D.A., P.C. și G. (fostă C.) D. de la 07 august 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare în recursul parchetului și al inculpaților C.G.M. și L.C.I. vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul C.G.M., în sumă de 120 RON, onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru recurentul L.C.I., precum și pentru intimații inculpați H.D.A., P.C. și G. (fostă C.) D., în cuantum de câte 500 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Va obligă inculpatul I.M.Ș. la 550 RON, cheltuieli judiciare către stat din care 500 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații C.G.M. și L.C.I. împotriva deciziei penale nr. 81 din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești.

Casează în parte decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 371 din 22 octombrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița și, rejudecând:

Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților C.G.M., l.M.Ș. și L.C.I. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. condamnă pe C.G.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013 pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și dispune ca inculpatul C.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 385 C. proc. pen. anterior, în baza art. 39 alin. (2) și art. 35 C. pen. anterior, contopește această pedeapsă rezultantă cu restul de pedeapsă de 3 ani, 8 luni și 5 zile închisoare și cu pedeapsa complementară de 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior (rămas de executat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 572/2006 a Tribunalului Prahova), urmând ca inculpatul C.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsă complementară de 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

Aplică art. 71-64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

3. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, art. 5 C. pen. condamnă pe L.C.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În. baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013 pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și dispune ca inculpatul L.C.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

.Conform art. 3858 C. proc. pen. anterior, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul de pedeapsă de 11 luni și 6 zile închisoare (rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 596/2009 a Judecătoriei Ploiești), urmând ca inculpatul L.C.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Ia act că inculpatul L.C.I. este arestat în altă cauză.

4. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., condamnă pe I.M.Ș. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin decizia penală nr. 81 din 18 aprilie 2013 pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior și dispune ca inculpatul I.M.Ș. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 44 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., aplică inculpatului I.M.Ș. pedeapsa închisorii de 5 ani, pe care o majorează cu 1 an și 2 luni închisoare, reprezentând ¼ din restul rămas neexecutat la data comiterii infracțiunii din măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție dispusă prin sentința penală nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București (care a modificat sentința penală nr. 879/2010 a Judecătoriei Moreni) și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani și 6 luni, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Deduce perioada executată de la 25 iulie 2011 la 04 iunie 2014.

Ia act că inculpatul I.M.Ș. se află în executarea măsurii educative stabilită prin sentința penală nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București.

Anulează și formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 201 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei sectorului 5 București și dispune emiterea unui nou mandat de executare conform dispozițiilor prezentei decizii.

5. Deduce prevenția pentru H.D.A., P.C. și G. (fostă C.) D. de la 07 august 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei recurate.

II. Ia act de retragerea recursului declarat de I.M.Ș.

Cheltuielile judiciare în recursul Parchetului și al inculpaților C.G.M. și L.C.I. rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul C.G.M., în sumă de 120 RON, onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru recurentul L.C.I., precum și pentru intimații inculpați H.D.A., P.C. și G. (fostă C.) D., în cuantum de câte 500 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Obligă inculpatul I.M.Ș. la 550 RON, cheltuieli judiciare către stat din care 500 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu, care se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 iunie 2014.