Tax evasion convictions upheld after 13.2 million lei undeclared revenues; appeals inadmissible/unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the civil party's appeal and as unfounded the appeals of the three convicted defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had convicted all four defendants for tax evasion involving undeclared commercial revenues of 13,230,304.56 lei and fiscal damages of 5,730,054 lei, with sentences ranging from 4 to 9 years' imprisonment (including the revocation of prior suspended sentences), ancillary and complementary penalty of rights interdiction, joint civil liability for the entire amount plus legal interest, and seizure of assets. The case involved a shell company whose nominal administrator was fraudulently installed while a de facto administrator orchestrated unrecorded sales using fiscal forms obtained by accomplices; the High Court found the appeal court correctly convicted the nominal administrator as the qualified direct author of tax evasion under art. 9(1)(b) and (3) of Law 241/2005 and the de facto operator as an accomplice under art. 26 Criminal Code, rejecting the factual innocence claims because, after the 2013 amendment restricting appellate review (Law 2/2013), the old Criminal Procedure Code's art. 3859(1) allowed only legal-error review, not re-examination of factual findings or sentence severity, and the old criminal law was determined more favorable under art. 5 Criminal Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 334 C. proc. pen, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 31 alin. (2) C. pen, art. 65 C. pen; Tax evasion convictions upheld after 13.2 million lei undeclared revenues; appeals inadmissible/unfounded: The case involved a shell company whose nominal administrator was fraudulently installed while a de facto administrator orchestrated unrecorded sales using fiscal forms obtained by accomplices; the High Court found the appeal court correctly convicted the nominal administrator as the qualified direct author of tax evasion under art. 9(1)(b) and (3) of Law 241/2005 and the de facto operator as an accomplice under art. 26 Criminal Code, rejecting the factual innocence claims because, after the 2013 amendment restricting appellate review (Law 2/2013), the old Criminal Procedure Code's art. 3859(1) allowed only legal-error review, not re-examination of factual findings or sentence severity, and the old criminal law was determined more favorable under art. 5 Criminal Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the civil party's appeal as inadmissible.
Basis for rejecting the defendants' appeals as unfounded.
Basis for obliging the civil party and the defendants to pay court costs.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 452 din data de 08 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul lași s-au dispus următoarele:
I. În baza disp. art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei sub aspectul căreia inculpatul S.l., zis „P.”, a fost trimis în judecată din infracțiunea de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 în „participatie improprie în forma complicității la infracțiunea de evaziune fiscală", prev.de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen.
În temeiul disp.art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.l., zis „P.”, la pedeapsa principală de 5 (cincl) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „participație improprie în forma complicității ia infracțiunea de evaziune fiscală" si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 (trei)ani în baza disp. art. 65 C. pen.
În baza disp.art. 844 alin. (1) C. pen. raportat la art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei)ani închisoare aplicate inculpatului S.l., zis „P.”prin sentința penală nr. 39 din 04 februarie 2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare la 26 februarie 2008 și dispune executarea in întregime a acestei pedepse la care se adaugă pedeapsa de 5 (cinci)ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul S.l., zis „P.”urmând a executa pedeapsa finală de 8(opt) ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3(trei)ani în baza disp.art. 65 C. pen.
Pe durata si în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
II. În baza disp.art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei sub aspectul căreia inculpatul S.F. a fost trimis în judecată din infracțiunea de „complicitate la evaziune fiscală", prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 si aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 în infracțiunea de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.
În temeiul disp.art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) si alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si respectiv art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.F., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală" si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 1(un) an în baza disp.art. 65 C. pen.
În baza disp.art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului S.F. iar în baza art. 82 C. pen. și a fost stabilit termen de incercare pe o durată de 5 (cinci)ani.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În baza disp.art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
III. În baza disp.art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei sub aspectul căreia inculpata S.F. a fost trimisă în judecată din infracțiunea de „complicitate la evaziune fiscală" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 si aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 în infracțiunea de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen.
În temeiul disp.art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si respectiv art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.,a fost condamnată inculpata S.F., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani si 6 (sase)luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală" si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 1(un) an în baza disp.art. 65 C. pen.
În baza disp.art. art. 83 C. pen.a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare aplicate inculpatei S.F. prin sentința penală nr. 72 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare si s-a dispuns executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni închisoare închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpata S.F. urmând a executa pedeapsa finală de 3 (trei) ani si 11 (unsprezece) luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 1 (un) an în baza disp.art. 65 C. pen.
În baza disp. art. 861 C. pen. a fost suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatei S.F. iar în baza disp.art. 862 C. pen. s-a stabilit termen de încercare pe o durată de 5 (cinci)ani.
A fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) C. pen. raportat la art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza disp.art. 863 alin. (1) C. pen. inculpata S.F. a fost obligată pe să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul lași, conform programului de supraveghere stabilit de acesta;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de subzistentă.
Pe durata si în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
IV. în baza disp.art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei sub aspectul căreia inculpatul C.D. a fost trimis în judecată din infracțiunea de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 si aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 în infracțiunea de „evaziune fiscală", prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.
În baza disp.art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) Iit. e) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.D., sub aspectul infracțiunii de „evaziune fiscală", prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.
În baza disp.art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998, 999 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de A.N.A.F., cu sediul în București, sector 5, București și, în consecință:
Au fost obligați în solidar inculpații S.l., S.F., și S.F., toți în solidar si cu partea responsabilă civilmente SC G.P. SRL Hârlău, jud. Iași, la plata sumei totale de 5.730.054 lei (reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, T.V.A., majorări aferente T.V.A.-ului pentru anii 2008-2009) la care se adugă dobânda legală prevăzută de C. proc. fisc. calculată pe fiecare zi de întârziere până la data plătii si achitării integrale a debitului.
S-a dispus înregistrarea in contabilitatea SC G.P. SRL Hârlău, jud.lasi a tuturor facturilor fiscale emise în perioada 2008-2009 astfel cum au fost evidențiate în Raportul de Constatare întocmit de organele financiare în cursul urmăririi penale.
În baza art. 163 si următoarele C. proc. pen. coroborate cu disp.art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (A) s-a dispus a măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile si mobile, prezente si viitoare, ale inculpaților S.l., S.F. si S.F. precum si asupra activelor prezente si viitoare ale părții responsabile civilmente SC G.P. SRL Hârlău până la acoperirea integrală a debitului, măsură ce urmează a fi comunicată O.C.P.I. lași si O.R.C. lași.
În temeiul disp.art. 189 C. proc. pen. onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D. s-a dispus a fi avansat inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza disp.art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații S.l., S.F. si S.F. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, în sumă de câte 6.500 lei fiecare, în total 19.500 lei, în cuantumul acestora fiind incluse atât onorariul apărătorului desemnat din oficiu cât si costul expertizei efectuate în cursul cercetării judecătorești."
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie-D.N.A.-Serviciul Teritorial lași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- S.l., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 si aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002;
- C.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 si aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002;
- S.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „complicitate la evaziune fiscală" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 si
- S.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „complicitate la evaziune fiscală" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 .
Pentru a se dispune astfel s-au reținut în cuprinsul actului de inculpare următoarele:
„În sarcina învinuiților C.D. și S.l. zis „P.” s-a reținut faptul că în perioada 2008-2009, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu ajutorul învinuiților S.F. și S.F. ce le-au pus la dispoziție formularele fiscale necesare, au derulat operațiuni comerciale în contul SC G.P. SRL Hârlău, jud. lași - obținând venituri în valoare totală de 13.230.304,56 lei pe care nu le-au evidențiat contabil și nu le-au declarat organelor fiscale teritoriale, modalitate în care au sustras firma de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale în valoare totală de 4.310.385 lei (fără majorări reprezentând T.V.A.: 2.193.843 lei si Impozit pe profit 2.116.542 lei întrucât societatea comercială SC G.P. SRL Hârlău, județul lași având ca obiect secundar de activitate comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor a înregistrat în anul fiscal 2007 pierderi de 64.376 lei martorul A.G. - asociat și administrator la acea dată al firmei, a luat decizia de a cesiona părțile sociale unor persoane care să achite aceste datorii și să preia rulmenții (în valoare de cea. 20.000 lei pe care firma îi avea în stoc.
Aflând de această intenție a martorului A.G., interesat fiind, pe de o parte, să preia fără a plăti marfa aflată în stoc, iar pe de altă parte, să deruleze post-preluare, clandestin, operațiuni comerciale în contul acestei firme fără a achita obligațiile fiscale aferente acestora, învinuitul S.l. zis "P." l-a convins pe învinuitul C.D. - persoană dependentă de alcool, fără un domiciliu stabil ce își câștiga resursele de subzistență muncind cu ziua la locuința sa și a altor familii de rromi din Hârlău să accepte preluarea părților sociale ale SC G.P. SRL Hârlău, județul lași - în schimbul a unui telefon mobil și a plății unei zile de muncă.
În baza acestei înțelegeri, într-una din zilele lunii aprilie 2008 cei doi învinuiți s-au prezentat la sediul din lași, al firmei unde învinuitul S.l. zis "P." a negociat cu martorul A.G. preluarea de către învinuitul C.D. -motivat de faptul că "e necăjit (referindu-se la acesta) și vrea să îl ajute să facă afaceri" părților sociale ale SC G.P. SRL Hârlău, județul lași - în contul stocurilor de marfa deținute de societate.
Ulterior, în baza hotărârii A.G.A. din 09 aprilie 2008 învinuitul C.D. a devenit asociat unic și administrator al firmei schimbând sediul social al acesteia la locuința fratelui său C.D. - (neaudiat în cauză - n.n.) din Hârlău, în baza contractului de comodat din 10 aprilie 2008 și îndeplinind toate formalitățile de înregistrare a acestor mențiuni la O.R.C. lași, fără însă ca învinuitul S.l. zis “P." - -să își mai respecte înțelegerea inițială referitoare la cumpărarea unui telefon mobil și plata unei zile de muncă.
După preluarea părților sociale și valorificarea în interes propriu a stocurilor de marfă ce i-au fost predate, pentru a ascunde orice implicare a sa .în societate, învinuitul S.l. zis “P." i-a determinat pe învinuiții S.F. și S.F. să ridice (și să îi predea integral) formulare fiscale de la SC T.P. SRL lași - după cum urmează:
În baza comenzii din 19 iunie 2008 și aferent facturii fiscale din 27 iunie 2008, învinuita S.F. a ridicat de la firma în cauză formularele fiscale (3 blocuri), (un bloc), (6 carnete) și (6 carnete).
În baza comenzii din 19 iunie 2008 și aferent facturii fiscale din 22 septembrie 2008, învinuitul S.F. a ridicat formularele fiscale (10 blocuri) și (15 carnete).
În baza comenzii din 29 ianuarie 2009 și aferent facturii fiscale din 30 ianuarie 2009, învinuita S.F. a ridicat formularele fiscale (5 blocuri).
În baza comenzii numărul din 30 ianuarie 2009 și aferent facturii fiscale din 06 februarie 2009, învinuita S.F. a ridicat formularele fiscale (5 carnete).
Folosind aceste formulare fiscale, singuri sau împreună, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, C.D. și S.l. zis “P." au implicat SC G.P. SRL Hârlău, județul lași - în operațiuni comerciale pe care nu le-au înregistrat și evidențiat contabil și pentru care nu au achitat obligațiile fiscale aferente.
Astfel, în baza declarațiilor 394, depuse la organele fiscale de agenții economici ce au derulat operațiuni comerciale cu SC G.P.SRL Hârlău, județul lași - s-a putut stabili faptul că în perioada 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2009 firma în cauză a efectuat livrări de bunuri pe care nu Ie-a declarat la organul fiscal teritorial în valoare totală de 13.230.304,56 lei (fără T.V.A.), astfel:
1) În anul 2008 SC G.P. SRL Hârlău, județul lași - a livrat către un număr de 31 de societăți comerciale bunuri în valoare totală de 7,714.403,20 lei (fără T.V.A.)- operațiuni ce nu au fost înregistrate în evidență contabilă și pentru care firma datora bugetului de stat suma totală de 2.474.622 lei cu titlu de impozit pe profit (7.714.403,20 lei x 16% = 1.233.999 lei ) și respectiv T.V.A. (1.240.623 lei).
2) În semestrul I al anului 2009 SC G.P. SRL Hârlăujudețul lași - a livrat către un număr de 21 de societăți comerciale bunuri în valoare totală de 5.515.901,36 lei (fără T.V.A.) - operațiuni ce nu au fost înregistrate în evidență contabilă și pentru care firma datora bugetului de stat suma totală de 1.835.763 lei cu titlu de impozit pe profit (882.543 lei) și respectiv T.V.A. (953.220 lei). Situația centralizată a operațiunilor comerciale este următoarea : Potrivit procesului verbal de inspecție fiscală din 10 februarie 2010 al D.G.F.P. a Jud. lași aferent veniturilor obținute și nedeclarate organelor fiscale de SC G.P. SRL Hârlăujudețul lași - în perioada 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2009 societatea s-a sustras de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale în valoare totală de 4.310.385 lei (fără majorări) reprezentând:
- T.V.A.: 2.193.843 lei,
- Impozit pe profit: 2.116.542 lei.
Notă: verificările fiscale încrucișate dispuse în cauză la SC F. SA lași - - vezi Nota de constatare din 09 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC S. SA lași - vezi Nota de constatare din 13 ianuarie 2010 a Gărzii Financiare lași, SC R.A.T.P. lași - vezi Nota de constatare din 14 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC M.F. SRL Lunca Cetățuii, jud. lași - vezi Nota de constatare din 02 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC E.G.L. SRL lași - vezi Nota de constatare din 14 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC C.S.R.
SRL Pașcani, jud. lași - vezi Nota de constatare din 02 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC S.S.C. SRL Sirețel, jud. lași - vezi Nota de constatare din 15 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC M.C. SRL Lunca Cetățuiei, jud. lași - vezi Nota de constatare din 17 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC C.I.C. SRL Lunca Cetățuei, jud. lași - vezi Nota de constatare din 11 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași.SC E.P.G. SRL Lunca Cetățuiei, Jud. lași, - vezi Nota de constatare din 27 ianuarie 2010 a Gărzii Financiare lași, SC G.B.
SRL Buhuși, jud. Bacău - vezi Nota de constatare din 01 iunie 2010 a Gărzii Financiare Bacău, SC F.E.T. SRL Moinești, jud. Bacău - vezi Nota de constatare din 02 iunie 2010 a Gărzii Financiare Bacău, SC R.B. SRL Grajduri, jud. lași - vezi Nota de constatare din 05 decembrie 2009 a Gărzii Financiare lași, SC l.M.C. SRL lași - -vezi Nota de constatare din 30 martie 2010 a Gărzii Financiare lași, SC P.M. SRL Neamț - - vezi Nota de constatare din 009 decembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC D.C.T. SRL - vezi Nota de constatare din 16 decembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC Z.
SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 20 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC B.C. SRL Neamț - vezi Nota de din 21 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC G. SRL Roznov, jud. Neamț - vezi Nota de constatare din 11 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC A.C. SRL Tg. Neamț, jud. Neamț - vezi Nota de constatare din 20 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC B. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 20 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC E.P. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 23 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC N.S. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 23 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC C.M.
SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 23 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC M.G. SRL Roznov, jud. Neamț - vezi Nota de constatare din 23 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC R. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 23 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC M.S.G. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 24 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC M.T. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 24 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC V.P.C. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 24 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC M.I.
SRL Roznov, jud. Neamț - din vezi Nota de constatare din 24 noiembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC N.M. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 16 decembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC E. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 02 decembrie 2009 a Gărzii Financiare Neamț, SC E. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 08 iunie 2010 a Gărzii Financiare Neamț, SC N.M. SRL Neamț - vezi Nota de constatare din 02 iulie 2010 a Gărzii Financiare Neamț, SC R.C. SRL Satu Mare - vezi Nota de constatare seriile S.M. din 09 iunie 2010 și din 24 noiembrie 2009 ale Gărzii Financiare Satu Mare, SC E.L.
SRL Suveava - vezi Notele de constatare din 15 iunie 2010 și din 20 noiembrie 2009 ale Gărzii Financiare Suceava, SC T.M.C. SRL Rădăuți, jud. Suceava - vezi Notele de constatare din 14 iunie 2010 și din 19 noiembrie 2009 ale Gărzii Financiare Suceava, SC P.C. SRL Rădăuți, jud. Suceava - vezi Notele de constatare din 11 iunie 2010 și din 18 noiembrie 2009 ale Gărzii Financiare Suceava - n.n., SC S.A.V. SRL Rădăuți, jud. Suceava - vezi Notele de constatare din 10 iunie 2010 și din 19 noiembrie 2009 ale Gărzii Financiare Suceava, SC E.C.
SRL Rădăuți, jud. Suceava - vezi Notele de constatare din 09 iunie 2010 și din 20 noiembrie 2009 ale Gărzii Financiare Suceava, SC U. SRL Vaslui - vezi Nota de constatare din 18 iunie 2010 a Gărzii Financiare Vaslui - au stabilit faptul că firmele în cauză au înregistrat și evidențiat contabil toate activitățile comerciale derulate în condițiile descrise mai sus fără a exista indicii că operațiunile ar fi fictive.
Fapta învinuiților C.D. și S.l. - zis “P." de a fi derulat în perioada 2008-2009, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu ajutorul învinuiților S.F. și S.F., ce le-au pus la dispoziție formularele fiscale necesare, operațiuni comerciale în contul SC G.P. SRL Hârlău, jud. lași - obținând venituri în valoare totală de 13.230,304,56 lei pe care nu le-au evidențiat contabil și nu le-au declarat organelor fiscale teritoriale, modalitate în care au sustras firma de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale în valoare totală de 4.310,385 lei (fără majorări) reprezentând T.V.A.: 2.193.843 lei- impozit pe profit :2.116.542 lei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de :- evaziune fiscală - în varianta prevăzută și pedepsită de disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002.
Fapta învinuiților S.F. și S.F. de a-i fi ajutat punându-le la dispoziție formularele fiscale necesare pe învinuiții C.D. și S.l. zis “P." să deruleze în perioada 2008-2009, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale operațiuni comerciale în contul SC G.P. SRL Hârlău, jud. lași, - obținând venituri în valoare totală de 13.230.304,56 lei pe care nu le-au evidențiat contabil și nu le-au declarat cotabil organelor fiscale teritoriale, modalitate în care au sustras firma de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale în valoare totală de 4.310.385 lei (fără majorări) reprezentând : - T.V.A.: 2.193.843 lei - impozit pe profit : 2.116.542 lei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de : - complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în variantaprevăzută și pedepsită de disp. art. 26 C. pen., raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002."
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului lași la data de 28 decembrie 2010, sub nr. 10350/99/2010, fiind repartizată aleatoriu si primind prim termen de judecată la data de 10 februarie 2011.
Prin adresa din 03 martie 2011, aflată la fila 72 dosar, partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Județului lași, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5.730.054 lei reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, T.V.A., majorări aferente T.V.A.-ului, pentru anii 2008-30 iunie 2009 precum si dobânda legală prevăzută de C. proc. fisc. datorate de SC G.P. SRL Hârlău bugetului de stat, solicitând si luarea măsurilor asigurătorii pentru asigurarea reparării acestui prejudiciu.
Înainte de începerea cercetării judecătorești instanța Ie-a adus la cunoștința inculpaților disp.art. 3201 C. proc. pen. referitoare la judecata simplificată si reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, dispoziții de care nici unul dintre inculpați nu a înțeles a se prevala.
Legal citați inculpații s-au prezentat în fata instanței de judecată si audiați fiind si-au exprimat nevinovăția cu privire la faptele ce li se impută, inculpatul S.l. negând orice implicare a sa în derularea de operațiuni comerciale prin intermediul SC G.P. SRL Hârlău, inculpații S.F. și S.F. contestând împrejurarea ridicării formularelor tipizate fiscale de la Trustul de Presă 24 de Ore iar inculpatul C.D. a negat atât calitatea sa de administrator al SC G.P. SRL Hârlău cât și participarea sa la desfășurarea de relații comerciale prin intermediul acestei societăți.
Din oficiu instanța a dispus, pentru o administrare nemijlocită a probelor administrate în cursul urmăririi penale, audierea martorilor din lucrări, sens în care a dispus citarea acestora cu mandate de aducere, si efectuarea de comisii rogatorii, la Tribunalul Suceava, Tribunalul Satu Mare si respectiv Tribunalul Prahova, in vederea audierii martorilor din lucrări a căror domiciliu se aflau în raza adminstrativ-teritorială a acestor județe.
Având cuvântul la probe în apărare inculpații au solicitat instanței pe lângă audierea martorilor din lucrări, administrarea probei cu înscrisuri precum si a celei testimoniale în circumstantiere.
Examinând actele si lucrările dosarului precum si întreg materialul probator administrat în ambele faze ale procesului penal instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 2008-2009, deși SC G.P. SRL Hârlău figura în evidențele A.F.P. Hârlău ca inactivă, declarațiile fiscale depuse de partenerii comerciale ai acesteia, respectiv un număr de 67 de agenți economici, cu care aceasta a întreținut raporturi comerciale în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009, a relevat faptul că această societate a desfășurat relații de afaceri în această perioadă cu un număr de 8 furnizori si 59 clienți, valoarea totală a facturilor emise neinregistrate în contabilitatea firmei fiind de de 13.754.920 lei, din care T.V.A. în sumă totală de 2.196.172 lei, comportamentul acesteia fiin tipic unei societăți fantomă.
Modalitatea în care s-a realizat sustragerea firmei de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale de această valoare a fost relevată în - urma coroborării documentelor, măsurilor si actelor de cercetare efectuate de organele fiscale si care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de inspecție fiscală (vol. II-filele 303-309 dosar urmărire penală),întocmit la data de 10 februarie 2010 de D.G.F.P. lași, probe care au relevat in urma prelucrării informațiilor primite de Garda Financiară lași faptul că, deși SC G.P. SRL Hârlău s-a declarat inactivă, în perioda 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 a efectuat livrări de bunuri către diferite societăți comerciale din tară în valoare de 13.754.920 lei, din care T.V.A. în valoare de 2.196.172 lei, valoarea totală a obligațiilor datorate statului, constând în impozit pe profit, T.V.A. si majorări de întârziere ferente acestora fiind de 5.730.054 lei, aspecte care au fost relevate în anexele1-7 ale acestui proces-verbal, respectiv:
- anexele 1-3, cuprind situația facturilor emise în anul 2008 de către SC G.P. SRL Hârlău, rezultate din declarațiile fiscale depuse de către agenții economici cu care aceasta a întreținut raporturi comerciale, în speță către: SC E.O.G. SRL, 809.676 lei; SC E. SRL Neamț, 586 000 lei; SC l.M. lași, 429.857 lei; SC M. SRL Roznov, 73.000 lei; SC T.M.S. SRL Hârlău, 35.597 lei, SC R.A.T.P SA lași, 5.348 lei; SC S. SRL lași, 4.840 lei, SC F. SRL lași, 1.629 lei; SC U. SRL Vaslui, 441 lei; SC G.S. SRL lași, 2.584.941 lei; SC M. SRL lași, 752.728 lei; SC E.P.G. SRL lași, 394.508 lei; SC Z. SRL Neamț, 9.328 lei; SC R.B. SRL Iași, 151.600 lei; SC D.C. SRL Neamț, 126.239 lei; SC R.C. SRL Satu Mare, 80.443 lei; SC M.S. SRL, 52.473 lei; SC E.G. SRL lași, 51.600 lei; SC V.P. SRL Neamț, 41.028 lei; SC N.M. SRL Hârlău, 35.540 lei; SC G.B. SRL Buhuși, 32.470 lei; SC E.P. Neamț, 20.775 lei; SC B. SRL Neamț, 20.560 lei; SC T.M. SRL Rădăuți, 12.541 lei; SC A.C. SRL Neamț, 12.320 lei; SC S.A. SRL Rădăuți, 11.900 lei; SC E. SRL Rădăuți, 8.360 lei; SC M.S. SRL lași, 7.841 lei, SC E.M. SRL Roznov Neamț, 4 200 lei; SC P.D. SRL Rădăuți, 4.109 lei; SC T.C. SRL, 1.172.511,20 lei.
- anexa 4-situatia veniturilor realizate de SC G.P. SRL Hârlău în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009;
- anexa 5-calculul majorărlor de întârziere pentru impozitul pe profit;
- anexa 6- cuprind situația facturilor emise în anul 2009 de către SC G.P. SRL Hârlău, rezultate din declarațiile fiscale depuse de către agenții economici cu care aceasta a întreținut raporturi comerciale, în speță către: SC M. SRL Roznov 2.720.654 lei; SC G.S. SRL 1.810.380 lei; SC C.I. SRL Iasi 86.790 lei; SC C. SRL Neamț 64.855 lei; SC S.S.Ș. SRL 41.162 lei; SC N.M. SRL Neamț 39.174 lei; SC B. SRL Neamț 37.270 lei; SC R. SRL Neamț 36.347 lei; SC N.S. SRL Neamț 28.584 lei; SC F.E.M. SRL 19.900 lei; SC E.L. SRL Suceava 12.500 lei; SC P.M. SRL Neamț 12.226 lei; SC C.S.R. SRL Pașcani 12.020 lei; SC E. SRL Neamț 10.670 lei; SC M.T. SRL Neamț 7.923 lei; SC G. SRL Roznov 7.910 lei; SC P. SRL Rădăuți 7.816 lei; SC E.I. SRL Pașcani 4.000 lei; SC A.C. SRL Neamț 3.400 lei; SC Z. SRL Neamț 53.276 lei; SC T.C. SRL lași 499.045, 36 lei.
- anexa 7- calculul majorărlor de întârziere pentru T.V.A.
Aceste probe au relevat fără echivoc activitatea comercială constantă desfășurată de SC G.P. SRL Hârlău în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 deși ea apărea în evidențele Adminstratiei Financiare Hărlău ca inactivă.
Nu poate fi omisă nici împrejurarea achiziționării de la SC T.P.O. SRL lași de către societate, prin intermediul inculpaților S.F. si S.F., a formularelor fiscale necesare derulării raporturilor comerciale, comenzile din 19 iunie 2008, din 29 ianuarie 2009 și din 30 ianuarie 2009 ridicate de S.F. cu facturile din 27 iunie 2008, din 30 ianuarie 2009 și din 06 februarie 2009 si S.F., în baza comenzii din 19 iunie 2008, cu factura din 22 septembrie 2008, prin care aceștia, în baza buletinului de identitate, au ridicat mai multe blocuri de facturi fiscale precum și carnete cu chitanțe, utilizate de SC G.P. SRL Hârlău în derularea relațiilor comerciale în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009.
Referitor Ia imputarea vinovăției în sensul legii penale apreciază instanța, în urma coroborării principalelor mijolace de probă administrate în cauză, că aceasta revine inculpatului S.l. și complicilor acestuia S.F. și S.F. pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce îi privește pe inculpatul S.I.: În urma coroborării materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, instanța constată că a fost relevată dinamica activității infracționale întreprinse de acesta astfel cum a fost reținută în actul de inculpare, probele administrate indicându-l pe inculpatul S.l. zis P. ca fiind adevăratul administrator al SC G.P. SRL Hârlău, inculpatul C.D. deținând doar scriptic acesată calitate, artificiu de care inculpatul, cu numeroase condamnări în antecedența sa pentru săvârșirea inclusiv a infracțiunii de evaziune fiscală, aflat în cursul termenului de încercare dispus ca urmare a suspendării sub supraveghere aexecutarii pedepsei de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșire a unor infracțiuni similare, a dispus prin implicarea inculpatului C.D., necunoscut cu antecedente penale, persoană de o condiție socială modestă, pentru a ascunde implicarea sa in preluarea societății de la martorul A.G. si desfășurarea pe parcursul anilor 2008-2009 a numeroase operațiuni comerciale pentru care a emis facturi si chitanțe, operațiuni care au fost realizate atât direct, prin implicarea sa directă cât si indirect, prin intermediul unor alte persoane, astfel cum au relevat fără dubiu martorii:
- A.G., fost administrator al SC G.P. SRL Hârlău, cel care a cesionat părțile sociale către inc. C.D. - 09 aprilie 2008 si care, atât în nota explicativă(vol. l-fila 35 dos. u.p) date organelor fiscale cât si în prima sa declaratie (vol. l-fila 515) a declarat cu certitudine, după examinarea planșei foto pusă la dispoziție de organul de urmărire penală, că persoana care l-a insoțit pe inculpatul C.D. momentul preluării părților sociale este S.l. zis P.
Deși acesta i-a spus martorului că intenția sa a fost de a-l ajuta pe inculpatul C.D. în derularea unei afaceri, negocierea s-a făcut direct cu inc. S.l., inclusiv condițiile cesiunii, inculpatul C.D. participând la discuții fără să intervină. Același martor a declarat că după ce a convenit cu inc.Stănescu condițiile cesiunii a luat de la inculpatul C.D. buletinul si actul de spațiu pentru sediul social, documente pe care Ie-a depus singur la O.R.C., aspecte care au conturat premisa, întărită ulterior de probatoriul administrat în cauză, referitoarea la neimplicarea inculpatului C.D. în momentul preluării societății si a activității comerciale desfășurate prin intermediul acesteia. Ulterior, martorul s-a intâlnit cu inculpații S.l. si C.D. cărora Ie-a predat actele firmei iar stocul de marfă predat acestora a fost încărcat intr-un auto grena care a fost condusă de inculpatul S.l.
- M.M., administrator al SC A.C. SRL Crăcăoani Neamț, care în prima sa declarație l-a recunoscut fără echivoc pe inculpatul S.l. ca fiind cel care s-a prezentat ca reprezentant al SC G.P. SRL Hârlău, acesta fiind una dintre cele două persoane, dintre care una de etnie rromă, care i-au oferit un hidrant si inele de cauciuc, negocierea făcându-se cu pers.de etnie rromă care s-a dat reprezentant al SC G. SRL si căreia i-a făcut plata cash;din examinarea planșei foto recunoaște în persoana inculpatului S.l. zis P. persoana cu care a negociat cumpărarea mărfii si căruia i-a plătit cash si de la care a primit chitanță.
Aceeași persoană este cea care i-a mai livrat martorei ulterior rmarfă cu facturile din 20 august 2008, din 22 august 2008, și din 08 ianuarie 2009, potrivit declarației martorei facturile predate de inculpatul S.l. fiind gata stampilate si semnate la rubrica furmizor, ea fiind cea Ie-a completat cu denumirea produselor livrate de SC G.P. SRL Hârlău si cu sumele aferente pe care i Ie-a plătit lui S.l.;
- S.G.D. administrator la SC S.S. SRL, care a recunoscut din planșa foto prezentată de organul de urmărire penală pe inc.S.l. ca fiind celde la care a cumpărat porumb în val.de 4879 lei si care i-a înmânat o factură completată si pe care el adăugat doar cantitatea, prețul, numele delegatului iar inculpatul Stănescu a semnat la rubrica „reprezentant al furnizorului", ștampila fiind deja aplicată.
Același martor a declarat că în același mod a mai cumpărat de la aceeași societate, în două rânduri, porumb si tărâte iar în cursul lunilor martie-aprilie 2009 s-a înțeles cu inc.S.l. cu privire la executarea unor construcții, acesta venind la sediul societății sale cu mai multe persoane de etnie rromă, pentru lucrările efectuate(de care s-a ocupat inc.S.l.) acesta elberându-i facturi ce erau completate de martor pe măsură ce îi făcea plata.
Martorul a declarat că nu a mai cunoscut alți reprezentanți ai SC G. SRL Prinț. Alți martori, precum R.M., N.l., P.N., P.L., A.l., l.V., P.N. care, deși nu l.-au recunoscut din planșa fotografică pe inculpatul S.l. au relevat existenta raporturilor comerciale derulate cu SC G.P. SRL Hârlău, participarea inculpatului fiind una indirectă, realizată prin intermediul unor altor persoane, de cele mai multe ori de etnie rromă, astfel cum au declarat acești martori, însă in aceeași manieră, respectiv prin prezentarea de facturi fiscale care erau completate de beneficiari, reprezentanții firmei susținând fie că nu știu a le completa ori că scrisul nu este frumos ori lizibil.
Astfel, martorul R.M., administrator al firmei SC R.C. SRL SRL Satu Mare a declarat (vol. ll-fila 83 dos. u.p.) că a desfășurat mai multe raporturi comerciale cu SC G.P. SRL Hârlău de la care a cumpărat materiale de construcție, că nu cunoaște reprezentanții acesteia iar că facturile si chitanțele erau completate de angajatul său N.l., reprezentanții SC G. SRL susținând că nu știu a le completa după care plata se făcea în numerar. Audiat fiind martorul N.l. a declarat că nu cunoaște numele reprezentanților societății dar că aceștia erau de etnie rromă si că nu i-au prezentat vreodată vreun act de identitate ori numele vreunui delegat, el trecând din proprie inițiativă la rubrica delegat numele angajaților SC R.C. SRL SRL Satu Mare.
De asemenea, martorul P.N. (angajat al SC P.D. SRL Rădăuți) a declarat că a cumpărat prin intermediul unei persone de etnie rromă materiale de construcție, facturile având înscrise la rubriac „furnizor" datele firmei SC G. SRL Prinț; toate facturile prezentate erau completate de soția sa P.L. iar persoana care Ie-a prezentat Ie-a desprins dintr-un cotor pe care îl avea asupra sa alături de ștampila societății; la delegați i-a trecut pe șoferii firmei sale.
Martora P.L. confirmă susținerile martorului P.N. cu privire la completarea de către ea a facturilor si chitanțelor emise de SC G.P. SRL Hârlău.
Directorul executiv al SC P.D. SRL Rădăuți, martorul A.l., a declarat că s-a prezentat din partea SC G.P. SRL Hârlău o persoană de etnie rromă de 35-40 de ani care i-a prezentat facturi pe care martorul Ie-a completat personal.
Aceeași situație se regăsește atât în declarația martorului l.V., administrator al SC S.A. SRL Vicovul de Sus cât si în cea a martorului P.N., administrator al SC E.L. SRL SRL - Mitocul Dragomirnei Suceava.
Deși acești martori nu l-au identificat din planșa fotografică oferită spre recunostere pe inculpatul S.l. implicarea acestuia, chiar indirectă, la efecutuarea acestor operațiuni comerciale care de asemenea nu au fost înregistrate în contabilitatea SC G.P. SRL Hârlău este relevată de modalitatea similară celor în care implicarea acestuia a fost directă si personală, respectiv de vânzarea de mărfuri cu facturi fiscale și chitanțe care nu erau completate, în scopul ascunderii identității administratorului real al societății și eludării obligațiilor fiscale, valoarea mărfurilor livrate situându-se la limita maximă a plăților permise a fi efectuate în numerar, respectiv sub 5.000 lei, remiterea chitanței la momentul plătii.
Nu poate fi omisă prezentei analize a probatoriului împrejurarea si condițiile în care a fost cesionată de către martorului A.G. SC G. SRL. Prinț SRL Hârlău către inculpatul C.D. care doar scriptic si in condiții afectate de prezumția de nelegalitate a de venit administrator al acestei societăți, el nefiind prezent la O.R.C. pentru realizarea acestei cesiuni de care a luat cunoștință abia la momentul notificărilor venite de la Garda Financiară și A.N.A.F., aspect confirmat de cedentul părților sociale ale societății, martorul A.G. declarând că negocierea s-a făcut direct cu inculpatul S.l., inclusiv condițiile cesiunii, inculpatul C.D. participând la discuții fără să intervină.
Același martor a declarat că după ce a convenit cu inculpatul S.l. condițiile cesiunii a luat de la inculpatul C., buletinul și actul de spațiu pentru sediul social, documente pe care Ie-a depus singur la O.R.C.
Declarația martorului A.G. coroborată cu cea a inculpatului C.G. grefată si pe cele ale declarațiilor martorilor care au întreținut raporturi comerciale cu SC G.P. SRL Hârlău si care nu au făcut nici o referire la inculpatul C.G. cu privire la implicarea acestuia în cadrul acestor raporturi si care de altfel nici nu l-au identificat din planșa fotografică ofertă spre recunostere, relevă fără echivoc faptul că adminstratorul real al SC G.P. SRL Hârlău a fost pe parcursul anilor 2008-2009 a fost inculpatul S.l. si în contextul eludării de către acesta a obligațiilor de plată a obligațiilor fiscale datorate statului ca urmare a raporturilor comerciale purtate pe parcursul acestei perioade el este autorul mediat al infracțiunii de „evaziune fiscală" prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Retine totodată instanța că subiectul activ al acestei infracțiuni este unul calificat, respectiv cel de contribuabil, astfel cum este definit în art. 17 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv persoana care datorează impozite, taxe, contribuții si alte sume bugetului general consolidat al statului, în condițiile legii.
Aflându-ne in prezența a doi administratori, unul real si un altul scriptic, instanța a procedat la individualizarea formei de participare a inculpaților la săvârșirea acestei infracțiuni, respectiv cea de participatie improprie in forma complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în ceea ce-l privește pe inculpatul S.l., fiind supus răspunderii penale fără a fi necesară condiția referitoare la caracterul calificat recunoscută doar subiectului activ care, în speță de fată, îl privește exclusiv pe inculpatul C.G. si care, ca urmare a contribuției intenționate a inculpatului S.l., a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală fără vinovăție, aflându-se în eroare de fapt cu privire la situația de fapt care a relevat activitatea infracțională desfășurată prin intermediul SC G.P. SRL Hârlău și care a relevat eludarea obligației de plată a datoriilor fiscale datorate statului.
În fapt, din examinarea materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal nu au fost relevate dovezi cu privire la implicarea administratorului scriptic al acestei societăți, inculpatul C.D., în desfășurarea raporturilor comerciale de către SC G.P. SRL Hârlău în perioada 2008-2009.
Mai mult, modul în care a fost preluată societatea, termenii cesiunii fiind discutați de cedentul A.G. și inculpatul S.l. exclusiv, participarea directă a inculpatului la desfășurarea raporturilor comerciale întreprinse cu o parte a societilor comerciale unde au fost efectuate verificări încrucișate, astfel cum au declarat martorii M.M. si S.G.D. care l-au cunoscut personal pe inculpatul S.l. ca administrator al SC G.P. SRL Hârlău, modalitatea similară în care se materializau aceste raporturi sub aspectul modului de utilizare a formularelor fiscale, relevă interesul si implicarea directă a inculpatului S.l. în derularea de relații comerciale prin intermediul SC G.P. SRL Hârlău.
Forma de participare a acestui inculpat a fost una mediată, identitatea sa fiind protejată de cea a administratorului scriptic al acestei societăți, inculpatul C.G., a cărui lipsă de vinovăție transpare fără echivoc în urma examinării dinamicii infracționale, începând cu modul total netransparent în care s-a realizat cesiunea societății, cesiune care poartă amprenta nelegalitătii din perspectiva modalității si împrejurărilor în care această cesiune a fost realizată, însuși cedentul recunoscând că a luat actele inculpatului C.D. cu care s-a prezentat la O.R.C. lași (deși prezenta cesionarului era imperios necesară) iar aplicarea semnăturii acestuia a fost realizată într-un mediu impropriu, respectiv într-un autoturism, aspecte care susțin apărarea inculpatului referitoare la faptul că nu a cunoscut calitatea sa de administrator al societății, urmată de modul de desfășurare a raporturilor comerciale întreprinse de SC G.P. SRL Hârlău, similitudinea constatată intre cele la care inculpatul S.l. a participat personal, în calitate de reprezentant al societății, si cele la care a apelat la diferiți intermediari, relevând calitatea acestuia de administrator real al SC G.P. SRL Hârlău, pe care însă nu si-a asumat-o în contextul existentei unor condamnări anterioare pentru săvârșirea de infracțiuni de același tip si a supunerii lui exigentelor suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse cu inchisoare dispuse în anul 2008.
În fapt activitatea infracțională a fost desfășurată de inculpatul S.l. în perioada anilor 2008-2009, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale si a constat în desfășurarea de operațiuni comerciale prin intermediul SC G.P. SRL Hârlău care nu au fost intregistrate în contabilitate si pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale aferente.
Această situație a fost constatată cu prilejul depunerii de către firmele cu care societatea a desfășurat aceste relații comerciale a declarației 394 (ce cuprinde informații privind achizițiile si livrările) la organele fiscale care, urmată de efectuarea de verificări încrucișate, a relevat faptul că în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 SC G.P. SRL Hârlău a efectuat livrări de bunuri în valoare totală de 13.230.304, 56 lei, respectiv:
Anul 2008 Către:
- SC E.O.G. SRL, 809.676 lei;
- SC E. SRL Neamț, 586 000 lei;
- SC l.M. SRL lași, 429.857 lei;
- SC M. SRL Roznov, 73.000 lei;
- SC T.M.S. SRL Hârlău, 35.597 lei:
- SC R.A.T.P. SA lași, 5.348 lei;
- SC S. SRL lași, 4.840 lei,
- SC F. SRL lași, 1.629 lei;
- SC L. SRL Vaslui, 441 lei;
- SC G.S. SRL Iași, 2.584.941 lei;
- SC M. SRL lași, 752.728 lei;
- Sc E.P.G. SRL, lași, 394.508 lei;
- SC Z. SRL Neamț, 189.328 lei;
- SC R.B. SRL lași, 151.600 lei;
- SC D.C. SRL Neamț, 126.239 lei;
- SC R.C. SRL Satu Mare, 80.443 lei;
- SC M.S. SRL, 52.473, lei;
- SC E.G. SRL lași, 51.600 lei;
- SC V.P. SRL Neamț, 41.028 lei;
- SC N.M. SRL Hârlău, 35.540 lei;
- SC G.B. SRL Buhuși, 32.470 lei;
- SC E.P. SRL Neamț, 20.775 lei;
- Sc B. SRL Neamț, 20.560 lei;
- SC T.M. SRL Rădăuți, 12.541 lei;
- SC A.C. SRL Neamț, 12.320 lei;
- SC S.A. SRL Rădăuți, 11.900 lei;
- SC E. SRL Rădăuți, 8.360 lei;
- SC M. SRL Stil lași, 7.841 lei,
- SC E.M. SRL Roznov, Neamț 4.200 lei;
- SC P.D. SRL Rădăuți, 4.109 lei;
- SC T.C. SRL, 1.172.511,20 lei.
Anul 2009: Către:
- SC M. SRL Roznov, 2.720.654 lei;
- SC G.S. SRL, 1.810.380 lei;
- SC C.I. SRL lași, 86.790 lei;
- SC C. SRL Neamț, 64.855 lei;
- SC S.S.Ș. SRL, 41.162 lei;
- SC N.M. SRL Neamț, 39.174 lei;
- SC B. SRL Neamț, 37.270 lei;
- SC R. SRL Neamț, 36.347 lei;
- SC N.S. SRL Neamț, 28.584 lei;
- SC F.E. SRL Moinești, 19.900 lei;
- SC E.L. SRL Suceava, 12.500 lei;
- SC P.M. SRL Neamț, 12.226 lei;
- SC C.S.R. Pașcani, 12.020 lei;
- SC E. SRL Neamț, 10.670 lei;
- SC M.T. SRL Neamț, 7.923 lei;
- SC G. SRL Roznov, 7.910 lei;
- Sc P. SRL Rădăuți, 7.816 lei;
- SC E.I. SRL Pașcani, 4.000 lei;
- SC A.C. SRL Neamț, 3.400 lei;
- SC Z. SRL Neamț, 53.276 lei;
- SC T.C. SRL lași, 499.045, 36 lei.
Conform procesului verbal de A.I.F. - din 10 februarie 2010 întocmit de D.G.F.P. a Județului lași, ca urmare a veniturilor nedeclarate de SC G.P. SRL Hârlău, obligațiile fiscale datorate bugetului de stat au fost calculate în valoare totală de 5.730.054 lei (peste 1.000 .000 euro), aspect care:
- a atras, conform disp.art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, competenta materială a D.N.A. ca organ de urmărire penală si respectiv cea a Tribunalului lași de soluționare a cauzei în baza disp.art. 27 pct. 1 lit. e)1 C. proc. pen.;
- justifică schimbarea încadrării juridice dată faptei de evaziune fiscală, în sensul reținerii si alin. (1) și (3) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005, solicitată în mod corect de reprezentantul Ministerului Public atât fată de acest inculpat cât si cu privire la coinculpatii C.D., S.F. si S.F. înainte de a trece la dezbaterea pe fond a cauzei, dispoziții care majorează limita minimă si cea maximă a pedepsei prevăzute de lege cu trei ani dacă prin faptele încriminate de acest articol s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro.
Retine Tribunalul că acest proces verbal de inspecție fiscală nu a fost contestat de părțile acestei cauze aspect care nu a impus efectuarea din oficiu a unei expertize contabile, mijloc de probă care de altfel nici nu a fost solicitat a fi administrat în cursul cercetării judecătorești de către vreuna dintre părți.
2. Cu privire la inculpatul C.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală", instanța a apreciat din perspectiva considerentelor reținute cu prilejul reliefării situației de fapt în ceea ce îl privește pe inculpatul S.l. că nu se poate retine vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni.
Astfel, în cuprinsul notei explicative date in cursul urmăririi penale (vol. l, filele 30-33 dosar U.P.) acesta a precizat că nu a avut cunoștință de calitatea sa de administrator al SC G.P. SRL Hârlău, cu privire la tranzacțiile desfășurate prin intermediul acestei societăți si nici nu a semnat nici un document la O.R.C. lași.
Sediul societății a fost stabilit la adresa fostei sale locuințe în condițiile în care fusese distrusă intr-un incendiu in anul 2007.
A declarat totodată că nu a achiziționat nici un formular fiscal, nu ii cunoaște pe inculpații S.F. si S.F. si nu are cunoștință ca societatea să fi redeschis cont bancar la B.C.R. lași iar în prima sa declarație (vol. l-fila 401) a precizat că a aflat că a devenit administrator la firma SC G.P. SRL Hârlău din momentul primirii notificărilor de la A.N.A.F. și Garda Financiară.
Apărările inculpatului sunt susținute de martorul A.G. (fost administrator al SC G. SRL Prinț și procentul părților sociale ale acesteia) care a declarat că negocierea cu privire la cesionarea acestora s-a făcut direct cu inculpatul S.l., inclusiv condițiile cesiunii, inculpatul C. participând la discut fără să intervină. Același martor a declarat că după ce a convenit cu inculpatul S.l. condițiile cesiunii a luat de la inculpatul C.D. buletinul și actul de spațiu pentru sediul social, documente pe care Ie-a depus singur la O.R.C. Ulterior s-a întâlnit cu inculpații S.l. și C.D. cărora Ie-a predat actele firmei iar stocul de marfă predat acestora a fost încărcat intr-un auto grena și a fost condusă de inculpatul S.l. după care nu i-a mai întâlnit pe nici unul.
Împrejurarea că numele acestuia apare în cuprinsul mai multor facturi fiscale emise de SC G.P. SRL Hârlău nu este de natură a susține fără echivoc, în lipsa unor alte probatorii, desfășurarea de către acesta de raporturi comerciale prin intermediul acestei firme.
Această concluzie a fost deterrminată atât din perspectiva nerelevării unor dovezi certe cu privire la implicarea personală a acestuia în desfășurarea unor relații comerciale dar si a modalității si împrejurărilor în care a devenit administrator scriptic al societății, ca urmare a manoperelor frauduloase exercitate de administratorul real al societății, inculpatul S.l., astfel cum de altfel instanța a reținut în expunerea activității comerciale desfășurate de acest inculpat sub „paravanul" oferit de calitatea inculpatului C.D. de administrator scriptic al SC G.P. SRL Hârlău si de care acesta a luat cunoștință abia la momentul notificărilor dispuse de organele fiscale ca urmare a neplății sumelor datorate bugetului de stat.
Astfel, răspunderea penală a inculpatului C.D. nu poate fi reținută, acesta aflându-se în eroare de fapt la momentul preluării societății de la martorul A.G., inculpatul S.l. fiind cel care s-a dovedit autorul mediat al infracțiunii de „omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate."
3,4. Cu privire la inculpații S.F. si S.F., cercetați penru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., retine instanța ajutorul pe care aceștia l-au dat inculpatului S.l. ca urmare a ridicării de la SC T.P.O. SRL lași a formularelor fiscale necesare derulării raporturilor comerciale, elocvente in acest sens fiind:
- comenzile din 19 iunie 2008, din 29 ianuarie 2009 și din 30 ianuarie 2009 ridicate de inculpata S.F. cu facturile din 27 iunie 2008, din 30 ianuarie 2009 și din 06 februarie 2009 si - comanda din 19 iunie 2008 ridicată de inculpatul S.F., cu factura din 22 septembrie 2008, prin care aceștia, în baza buletinului de identitate, au ridicat mai multe blocuri de facturi fiscale precum si carnete cu chitanțe, utilizate de inculpatul S.l. prin intermediul de SC G.P. SRL Hârlău în derularea relațiilor comerciale în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale si care au stat la baza obținerii de venituri în valoare totală de 13.230.304,56 lei pe care nu le-au evidențiat contabil și nu le-au declarat cotabil organelor fiscale teritoriale, modalitate în care au sustras firma de la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale.
Apărările inculpaților S.F. și S.F. referitoare la nevinovăția lor nu pot fi primite cât timp predarea acestor formulare tipizate se face doar prin prezentarea actului de identitate de către posesor, susținerile acestora privitoare la folosirea cestora de către alte persoane fiind puerilă în lipsa unor argumente probatorii obiective.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că în drept:
1. Fapta inculpatului S.l., zis „P.”, adevăratul administrator al SC G.P. SRL Hârlău, care, în umbra administratorului scriptic al acestei societăți, inculpatul C.D. aflat in eroare de fapt cu privire la calitatea sa si activitățile desfășurate prin intermediul acestei societăți, a desfășurat pe parcursul anilor 2008-2009 numeroase operațiuni comerciale pentru care a emis facturi si chitanțe, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 5.730.054 lei, constituie infracțiunea de „participatie improprie în forma complicității la infracțiunea de evaziune fiscală", prev.de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., ca urmarea a aplicării art. 334 C. proc. pen. si schimbării încadrării juridice dată faptei sub aspectul căreia inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv cea „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 . Reținerea alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 a fost determinată de cuantumul prejudiciului adus statului si care depășește milion de euro.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., context în care retine antecedentele penale ale inculpatului care a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.
Retine totodată că acesta se află în cursul termenului de încercare dispus ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșire a unor infracțiuni similare, respectiv a celei dispuse prin sentința penală nr. 39 din 04 februarie 2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare la 26 februarie 2008, aspect care va atrage după statbilirea pedepsei principale aplicarea disp.art. 844 alin. (1) C. pen. raportat la art. 83 C. pen. referitoare la revocarea acestui beneficiu si relizarea cumulului aritmetic cu privire la cele două pedepse, la care se va adăuga si pedeapsa complementară stabilită pe lângă pedeapsa principală stabilită în cauză constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.
Pe durata si în condițiile art. 71 C. pen. va aplica inculpatului si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.
2. Fapta inculpatei S.F., de înlesnire a activității infracționale întreprinse de inculpatul S.l. prin procurarea formularelor fiscale tipizate necesare derulării raporturilor comerciale neinregistrate în contabilitate si sustragerii de Ia plata obligațiilor fiscale datorate statului, constituie infracțiunea de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen., ca urmarea a aplicării art. 334 C. proc. pen. si schimbării încadrării juridice dată faptei sub aspectul căreia inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv cea „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002. Reținerea alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 a fost determinată de cuantumul prejudiciului adus statului și care depășește milion de euro.
La stabilirea pedepsei care urmează a fi aplicate inculpatei instanța va tine seama de împrejurările săvârșirii faptei, gradul de participare al acesteia la activitatea infracțională desfășurată de autorul mediat al acesteia, sens in care va da aplicabilitate efectelor efectelor circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. dar si de faptul că aceasta a mai fost condamnată la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru o infracțiune similară prin sentința penală nr. 72 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Întrucât se află în cursul termenului de încercare dispus în baza acestei hotârări instanța va face aplicarea art. 83 C. pen. și va revoca beneficiul suspendării condiționate, urmând a dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză, la care va adăuga pedeapsa complentară stabilită pe lângă pedeapsa principală stabilită în cauză constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.
Raportat la împrejurările săvârșirii faptei si a faptului că are copii minori în întreținere instanța îi va acorda o unică șansă de reabilitare dispunând executarea pedepsei sub supraveghere sens în care îi va impune inculpatei respectarea obligațiilor prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.
Pe durata si în condițiile art. 71 C. pen. va aplica inculpatei si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.
3. Fapta inculpatului S.F., de înlesnire a activității infracționale întreprinse de inculpatul S.l. prin procurarea formularelor fiscale tipizate necesare derulării raporturilor comerciale neinregistrate în contabilitate si sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate statului, constituie infracțiunea de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev.de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) si alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., ca urmarea a aplicării art. 334 C. proc. pen. și schimbării încadrării juridice dată faptei sub aspectul căreia inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv cea „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală" prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 .Reținerea alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 a fost determinată de cuantumul prejudiciului adus statului și care depășește milion de euro.
La individualizarea judiciară a pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului instanța va tine seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., context în care retine lipsa antecedentele penale ale inculpatului, urmând a retine incidența circumstanței atenuante prev.de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei care urmează a-i fi aplicate inculpatului instanța apreciază ca aplicabile disp. art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare dispus cu privire la executarea pedepsei principale, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. urmând a fi suspendată condiționat si executarea pedepsei accesorii aplicate pe durat si în condițiile art. 71 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. .
4. În ceea ce îl privește pe inculpatul C.D., pentru considerentele expuse în cuprinsul situației de fapt, în baza art. 334 C. proc. pen. va schimbă intial încadrarea juridică dată faptei sub aspectul căreia inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 si aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la art. 13 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 în infracțiunea de „evaziune fiscală", prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., după care, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunii de „evaziune fiscală", prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.
În latura civilă a cauzei instanța a reținut următoarele: în prezenta cauză s-a constituit parte civilă A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 5.730.054 lei, datorate de SC G.P. SRL Hârlău cu titlu de obligații fiscale bugetului de stat din care:
- pentru anul 2008 obligații de plată în sumă de 3.539.991 lei (1.233.999 lei - impozit pe profit; 532.888 lei-majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 1.240.623 lei-T.V.A.; 532.481 lei- majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului);
- pentru anul 2009 obligații de plată în sumă de 2.190.063 lei (882.543 lei -impozit pe profit; 170.330 lei-majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 953.220 lei-T.V.A.; 183.970 lei - majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului).
Procesul-verbal de inspecție fiscală (vol. l-filele 303-309-dosar u.p.) întocmit la data de 10 februarie 2010 de D.G.F.P. lași a constat cu prilejul efectuării de verificări în ce privește modul de înregistrare în evidenta financiar-contabilă si declarare a obligațiilor de plată fată de bugetul de stat în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 că SC G.P. SRL Hârlău, în această perioadă, a emis facturi fiscale în valoare de 13.754.920 lei, din care T.V.A. în sumă totală de 2.196.172 lei.
La calcularea impozitului pe profit s-a avut în vedere exclusiv veniturile realizate de societate, cheltuielile cu măsfurilor sau alte cheltuieli neputând fi deduse întrucât nu s-a făcut dovada acestora în nici una din etapele procesului penal, conform disp.art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 modificată si completată privind C.f.
Astfel, s-a reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că, ca urmare a datelor cuprinse în Declarațiile 394 (informații privind achiziții/livrări de bunuri pe teritoriul României) depuse de societățile cu care SC G.P. SRL Hârlău a desfășurat raporturi comerciale, că această societate a efectuat livrări de bunuri, în anul 2008, către un număr de 31 societăți comerciale, valoarea veniturilor realizate în anul 2008 fiind de 7.783.844 lei, din care T.V.A. în valoare de 1.242.952 lei iar în perioada 01 ianuarie 2009-30 iunie 2009, către un număr de 20 societăți comerciale, valoarea venuturilor realizate fiind în sumă de 5.970.076 lei, din care T.V.A. în valoare de 953.220 lei.
La calcularea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat au fost avute în vedere dispozițiile aplicabile din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., modificată si completată precum și O.G. nr. 120/2003 privind C. proc. fisc., stabilindu-se că SC G.P. SRL Hârlău datorează statului suma totală de 5.730.054 lei, din care:
- pentru anul 2008 obligații de plată în sumă de 3.539.991 Iei(1.233.999 lei -impozit pe profit; 532.888 lei-majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 1.240.623 lei-T.V.A.; 532.481 lei- majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului);
- pentru anul 2009 obligații de plată în sumă de 2.190.063 lei (882.543 lei - impozit pe profit; 170.330 lei-majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 953.220 lei-T.V.A.; 183.970 lei - majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului).
Retine instanța că răspunderea pentru neindeplinirea obligației de plată a acestor sume datorate bugetului de stat revine în mod solidar atât inculpatului S.l., cu privire la care instanța a reținut că este realul administrator al SC G.P. SRL Hârlău, cel care direct sau indirect a întreprins raporturile comerciale inițiate în numele societății în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 si prin care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate statului cât si inculpații S.F. si S.F., cei care, potrivit adresei din 22 octombrie 2009 a Trustului de presă 24 de ore au comandat formularele fiscale tipizate prin intermediul cărora au fost concretizate aceste raporturi comerciale, în solidaritatea astfel stabilită urmând a fi inclusă și SC G.P. SRL Hârlău, în calitate de parte responsabilă civilmente.
Constatând ca îndeplinite cumulativ toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, instanța urmează a dispune în baza disp.art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998, 999 C. civ. admiterea acțiunii civilă formulate de A.N.A.F., și a obliga în solidar pe inculpații S.l., S.F. si S.F., toți în solidar si cu partea responsabilă civilmente SC G.P. SRL Hârlău, jud. Iași, la plata sumei totale de 5.730.054 lei (reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, T.V.A., majorări aferente T.V.A.-ului pentru anii 2008-2009) la care se adugă dobânda legală prevăzută de C. proc. fisc. calculată pe fiecare zi de întârziere până Ia data plătii si achitării integrale a debitului.
Instanța a dispus totodată înregistrarea în contabilitatea SC G.P. SRL Hârlău a facturilor fiscale emise în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009,astfel cum au fost evidențiate în cuprinsul Procesului verbal de inspecție fiscală A.I.F. din 10 februarie 2010 si anexele acestuia în favoarea beneficiarilor: SC E.O.G. SRL, în val.de 809.676 lei; SC E. SRL Neamț, în val. de 586 000 lei; SC l.M. lași, în val. de 429.857 lei; SC M. SRL Roznov, în val. de 73.000 lei; SC T.M.S. SRL Hârlău - în val. de 35.597 lei, SC R.A.T.P. SA lași, în val. de 5.348 lei; SC S. Iași, în val. de 4.840 lei, SC F. SRL lași, în val de 1.629 lei; SC U. SRL Vaslui, în val. de 441 lei; SC G.S. SRL Iași, în val.de 2.584.941 lei; SC M. SRL lași, în val. de 752.728 lei; SC E.P.G. lași, în val. de 394.508 lei; SC Z. SRL Neamț, în val. de 189.328 lei; SC R.B. SRL laș, în val. de 151.600 lei, SC D.C. SRL Neamț, în val. de 126.239 lei; SC R.C. SRL Satu Mare, în val. de 80.443 lei; SC M.S. SRL, în val. de 52.473 lei; SC E.G. SRL lași, în val. de 51.600 lei; SC V.P. SRL Neamț în val. de 41.028 lei, SC N.M. SRL Hârlău, în val. de 35.540 lei; SC G.B. SRL Buhuși, în val. de 32.470 lei; SC E.P. Neamț, în val. de 20.775 lei; SC B. SRL Neamț, în val.de 20.560 lei; SC T.M. SRL Rădăuți, în val. de 12.541 lei, SC A.C. SRL Neamț, în val. de 12.320 lei; SC S.A. SRL Rădăuți, în val. de 11.900 lei; SC E. SRL Rădăuți în val. de 8.360 lei;
SC M.S. SRL lași în val. de 841 lei, SC E.M. SRL Roznov Neamț, în val. de 4.200 lei, SC P.D. SRL Rădăuți, în val. de 4.109 lei; SC T.C. SRL în val. de 1.172.511,20 lei, SC M. SRL Roznov în val. de 2.720.654 lei; SC G.S. SRL, în val. de 1.810.380 lei; SC C.I. SRL lași, în val. de 86.790 lei; SC C. SRL Neamț în val. de 64.855 lei; SC S.S.Ș. SRL în val. de 41.162 lei; SC N.M. SRL Neamț, în val. de 39.174 Iei; SC B. SRL Neamț, în val. de 37.270 lei; SC R.N. SRL, în val. de 36.347 lei; SC N.S.N. SRL în val. de 28.584 lei; SC F.E. SRL MoineȘti, în val. de 9.900 lei; SC E.L. SRL Suceava, în val. de 12.500 lei; SC P.M. SRL Neamț, în val. de 12.226 lei; SC C.S.R. SRL Pașcani, în val. de 12.020 lei; SC E. SRL Neamț, în val. de 10.670 lei; SC M.T. SRL Neamț, în val. de 7923 lei; SC G. SRL Roznov în val. de 7910 lei; SC P. SRL Rădăuți, în val. de 7.816 lei; SC E.I. SRL Pașcani, în val. de 4.000 lei; SC A.C. SRL Neamț, în val. de 3.400 lei; SC Z. SRL Neamț, în val. de 53.276 lei; SC T.C. SRL lași, în val.de 499.045, 36 lei.
În termen legal, sentința penală a fost apelată de Parchetul de pe lângă Înaltei Curții de Casație și Justiție-D.N.A.-Serviciul Teritorial lași, inculpații S.l., S.F. și S.F.
Criticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.N.A - Serviciul Teritorial lași au vizat netemeinicia sentinței pronunțată de instanța de fond, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaților S.l. zis „P.”, S.F. și S.F., pedepse pe care Ie-a apreciat ca fiind nejustificat de mici, insuficiente pentru reeducarea inculpaților, raportat la modul concret în care aceștia au comis infracțiunea, natural relațiilor sociale lezate și urmarea cauzată prin faptele săvârșite.
De asemenea s-a invocat netemeinicia sentinței pronunțată de instanța de fond cu privire la soluția de achitare a inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 3 din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaților S.l. zis „P.”, S.F. și S.F., parchetul a solicitat a se avea în vedere că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea unor pedepse în cuantum mai mare, față de necesitarea restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și sub aspectul nevoli de reeducare a inculpaților, raportat la persoana acestora, dimensiunea fenomenului infracțional. Instanța de fond, în procedura individualizării pedepsei ar fi trebuit să aibă în vedere, pe lângă dispozițiile părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunea de evaziune fiscală, și alte împrejurări, care particularizează inculpații și faptele deduse judecății.
Cu privire la soluția de achitare a inculpatului C.D., s-a susținut prin motivele de apel formulate de parchet, că această este nefondată și în contradicție cu materialul probator al dosarului. A apreciat parchetul, că din materialul probator administrat în cauză rezultă suficiente elemente care fac dovada complicității inculpatului C.D. la infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită de inculpatul S.l. zis „P.” și că inculpatul S.l. nu și-ar fi putut desfășura activitatea ilicită dacă inculpatul C.D. nu s-ar fi implicat în negocierea și preluarea formală a părților sociale ale SC G.P. SRL Hârlău, de la martorul A.G. și dacă nu ar fi semnat documentele prezentate, nu ar fi fost prezent și nu ar fi asistat la discuții și negocieri.
Prin apelurile formulate, inculpații S.F. și S.F. au invocat nevinovăția, criticând greșita apreciere a probelor de către instanța de fond, precum și latura civilă a cauzei sub aspectul prejudiciului la care au fost obligați, fiind prea mare.
Prin apelul formulat, inculpatul S.l. zis „ P." a arătat că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor, invocând faptul că prima instanță a dat o interpretare greșită probatoriului administrat în cauză, care duce în mod cert la concluzia că administratorul societății, atât scriptic cât și faptic, a fost, de la bun început, inculpatul C.D.
Prin Decizia penală nr. 191 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel laș, secția penală și pentru cauze cu minori.
A fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.N.A.-Serviciului Teritorial lași împotriva sentinței penale nr. 452 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului lași, pe care a desființat-o în parte, în latură penală și civilă și în rejudecare:
I. Au fost înlăturate dispozițiile art. 31 alin. (2) C. pen. cu privire la inculpatul S.l., referitoare la participația improprie, și aplicarea art. 844 alin. (1) C. pen. raportat la art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate acestuia prin sentința penală nr. 39 din 04 februarie 2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare la 26 februarie 2008.
A fost condamnat inculpatul S.l., zis “P. la pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen. si a fost majoreată durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. de la 3 ani la 4 ani, în baza disp.art. 65 C. pen.
În baza disp. art. 864 alin. (1) C. pen. raportat la art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului S.l., prin sentința penală nr. 395 din 22 decembrie 2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin Decizia pen. 105 din 05 martie 2008 a Trib. lași și s-a dispus executarea in întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul S.l., urmând a executa pedeapsa finală de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit a), b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în baza disp.art. 65 C. pen.
II. A fost înlăturate dispozițiile privind achitarea inculpatului C.D. și a fost condamnat acest inculpat, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală", prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. la pedeapsa principală de 4(patru) ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza disp.art. 65 C. pen.
În baza disp.art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului C.D. iar în baza disp.art. 862 C. pen. a fost stabilit un termen de încercare pe o durată de 6 ani.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza disp.art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul C.D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul lași, conform programului de supraveghere stabilit de acesta;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea;
- să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de subzistentă.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În baza disp. art. 71 al. 5 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
III. A fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si respectiv art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 (cinci) iuni închisoare aplicate inculpatei S.F. prin sentința penală nr. 72 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare, art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 864 alin. (1) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.
A fost maioreaată pedeapsa principală aplicată inculpatei S.F., pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen., de la 3 (trei ani și 6 (șase) luni închisoare la 5 (cinci ani închisoare și durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. de la 1 an la 3 ani.
În baza disp. art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare aplicată inculpatei S.F. prin sentința penală nr. 72 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpata S.F. urmând a executa pedeapsa finală de 5(cinci) ani și 5 (cinci) luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani, în baza disp. art. 65 C. pen.
IV. Au fost înlăturate aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) si respectiv art. 76 alin. (1) lit. b), art. 81 și art. 71 alin. (5) C. pen. privind pe inculpatul S.F.
A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului S.F., pentru săvârșirea infracțiunii de „complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală", prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen., de la 3 (trei) ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare și durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. de la 1an la 3 ani.
A fost obligat în solidar și inculpatul C.D. cu inculpații S.l., S.F. și S.F., toți în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC G.P. SRL Hârlău, jud. lași, la plata sumei totale de 5.730.054 lei (reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, T.V.A., majorări aferente T.V.A.-ului pentru anii 2008-2009), la care se adaugă dobânda legală prevăzută de C. proc. fisc., calculată pe fiecare zi de întârziere până la data plătii si achitării integrale a debitului.
În baza art. 163 și următoarele C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile si mobile, prezente si viitoare, ale inculpatului C.D. până la acoperirea integrală a debitului, măsură ce urmează a fi comunicată O.C.P.I. lași.
Au fost reduse cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, la plata cărora au fost obligați inculpații apelanți pentru judecata fondului, în baza disp. art. 191 C. proc. pen., respectiv S.l., S.F. și S.F., de la câte 6.500 lei fiecare, la câte 4.800 lei fiecare, în cuantumul acestora fiind inclus, atât onorariul apărătorului desemnat din oficiu, cât și costul expertizei efectuate în cursul cercetării judecătorești.
În baza disp.art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.P. SRL Hârlău, jud. lași, la plata sumei de 4.800 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, în cuantumul acestora fiind inclus, atât onorariul apărătorului desemnat din oficiu, cât si costul expertizei efectuate în cursul cercetării judecătorești.
Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
2. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații S.l., S.F. și S.F. împotriva aceleiași sentințe penale.
Au fost obligați inculpații apelanți S.l., S.F. și S.F. să plătească statului cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor, fiecare câte 300 lei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, în acestea fiind inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul C.D., în cuantum de 400 lei, sumă care s-a dispus a fi avansată din fondurile Min. Justiției.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut în fapt, că societatea comercială SC G.P. SRL Hârlău, județul lași avea ca obiect secundar de activitate comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor și a înregistrat în anul fiscal 2007 pierderi de 64.376 lei; martorul A.G. era asociat și administrator la acea dată al firmei și a luat decizia de a cesiona părțile sociale unor persoane care să achite aceste datorii și să preia rulmenții (în valoare de cea. 20.000 lei) pe care firma îi avea în stoc.
În aceste condiții, inculpatul S.l. zis “P." l-a convins pe inculpatul C.D., ce își câștiga resursele de subzistență muncind cu ziua la locuința sa și a altor familii de rromi din Hârlău - să accepte preluarea părților sociale ale SC G.P. SRL Hârlău, județul lași - în schimbul a unui telefon mobil și a plății unei zile de muncă, dar și în virtutea relațiilor anterioare dintre cei doi; inculpatul C.D. desfășurând diverse activități pentru inculpatul S.l. și familia acestuia, în acest mod câștigându-și existența.
Astfel, inculpații în luna aprilie 2008 s-au prezentat la sediul din lași, al firmei unde inculpatul S.l. zis “P." a negociat cu martorul A.G. preluarea societății de către inculpatul C.D. - motivând acesta că"e necăjit și vrea să îl ajute să facă afaceri."
În baza hotărârii A.G.A. din 09 aprilie 2008 inculpatul C.D. a devenit asociat unic și administrator al firmei schimbând sediul social al acesteia la locuința fratelui său C.D. din Hârlău, în baza contractului de comodat din 10 aprilie 2008 și îndeplinind toate formalitățile de înregistrare a acestor mențiuni la O.R.C. lași, fără însă ca inculpatul S.l. zis “P." să își mai respecte promisiunea inițială făcută inculpatului C.D. pentru a-l convinge, respectiv de a-i cumpăra un telefon mobil și plăti o zi de muncă.
După preluarea părților sociale și valorificarea în interes propriu a stocurilor de marfă ce i-au fost predate și pentru a ascunde orice implicare a sa în societate, inculpatul S.l. zis “P." i-a determinat pe inculpații S.F. și S.F. să ridice (și să îi predea integral) formulare fiscale de la SC T.P. SRL lași.
Deși în perioada 2008-2009 SC G.P. SRL Hârlău figura în evidențele A.F.P. Hârlău ca inactivă, declarațiile fiscale depuse de partenerii comerciale ai acesteia, respectiv un număr de 67 de agenți economici, cu care aceasta a derulat raporturi comerciale (în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009), a relevat faptul că această societate a desfășurat relații de afaceri în această perioadă cu un număr de 8 furnizori si 59 clienți, valoarea totală a facturilor emise neînregistrate în contabilitatea firmei fiind de 13.754.920 lei, din care T.V.A. în sumă totală de 2.196.172 lei.
Actele și lucrările dosarului ( documente, actele organelor fiscale, procesele-verbale de inspecție fiscală) au demonstrat modalitatea în care SC G.P. SRL Hârlău s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat (anexele 1-7 ale procesului verbal de inspecție fiscală cuprind situația facturilor fiscale emise de această societate comercială, a veniturilor realizate în perioada în care figura ca inactivă în evidentele A.F.P. Hârlău.
Totodată, din actele și lucrările dosarului au rezultat cert împrejurările în care au fost achiziționate de la SC T.P. SRL lași de către societate, prin intermediul inculpaților S.F. și S.F., formulare fiscale necesare derulării raporturilorcomerciale, comenzile din 19 iunie 2008, din 29 ianuarie 2009 și din 30 ianuarie 2009 ridicate de S.F. cu facturile din 27 iunie 2008, din 30 ianuarie 2009 și din 06 februarie 2009 și S.F., în baza comenzii din 19 iunie 2008, cu factura din 22 septembrie 2008, prin care aceștia, în baza buletinului de identitate, au ridicat mai multe blocuri de facturi fiscale precum si carnete cu chitanțe, utilizate de SC G.P. SRL Hârlău în derularea relațiilor comerciale în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009.
Sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală pentru care au fost trimiși în judecată inculpații: S.I. și C.D., S.F. și S.F. -prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. - în mod legal instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii și a dispozițiilor alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și ale art. 13 C. pen., raportându-se la valoarea prejudiciului reținut (respectiv peste 100.000 de euro) la data săvârșirii faptelor 2008-2009 și data sesizării instanței.
Față de situația de fapt expusa, instanța de apel a constatat că s-a demonstrat indubitabil vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, reținându-se însă că instanța de fond a realizat greșit încadrările juridice ale faptelor inculpaților S.l. și C.D.
Sub aspectul vinovăției și formei de participație a fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor, Curtea a reținut:
I. Cu privire la activitatea infracțională a inculpatului C.D. instanța de apel a constatat că probele au fost greșit apreciate de instanța de fond și greșit s-a reținut că inculpatul C.D. a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală fără vinovăție (aflându-se în eroare de fapt cu privire la situația de fapt care a relevat activitatea infracțională desfășurată prin intermediul SC G.P. SRL Hârlău și eludarea obligației de plată a datoriilor fiscale).
Din examinarea materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal a rezultat cert vinovăția inculpatului C.D. în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul C.D. a fost autorul calificat (cel de contribuție) al infracțiunii de evaziune fiscală, astfel cum este definit de art. 17 alin. (2) C. proc. fisc., respectiv persoana care a datorat impozite, taxe, contribuții la bugetul de stat, în condițiile legii.
Inculpatul C.D. (ajutat de inculpatul S.l.) a preluat părțile sociale ale SC G.P. SRL Hârlău în luna aprilie 2008, a negociat prin inculpatul S.l. cu martorul A.G. preluarea părților sociale și a devenit asociat unic și administrator al firmei sus - menționate, schimbând sediul acesteia la domiciliul fratelui său (firma fiind înregistrată la O.R.C. lași).
Acesta a predat stocurile de marfă inculpatului S.l. care i-a determinat pe inculpații S.F. și S.F. să ridice (și să le predea integral) formulare fiscale de la SC T.P. SRL lași.
Inculpatul C.D. a folosit aceste formulare fiscale, (singur sau împreună cu inculpatul Stănesci loan, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, și astfel au implicat SC G.P. SRL Hârlău, județul lași în operațiuni comerciale pe care nu le-au înregistrat și nici evidențiat contabil și pentru care nu au achitat obligațiile fiscale aferente.
Astfel, în baza declarațiilor, depuse la organele fiscale de agenții economici ce au derulat operațiuni comerciale cu SC G.P. SRL Hârlău, județul lași, s-a putut stabili faptul că în perioada 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2009 firma în cauză a efectuat livrări de bunuri pe care nu Ie-a declarat la organul fiscal teritorial în valoare totală de 13.230.304,56 lei (fără T.V.A.).
Declarațiile martorului A.G. au fost constante în ambele faze procesuale și concludente, reținându-se din coroborarea cu actele dosarului și declarațiile celorlalți martori audiați și ale inculpatului C.D. că persoana care l-a insotit pe inculpatul C.D. în momentul preluării părților sociale a fost inculpatul S.l. zis „P.”, iar inculpatul C.D. a participat la toate discuțiile fără a intervini. Același martor a precizat că după ce a convenit cu inculpatul S. condițiile cesiunii a luat de la inculpatul C.D. buletinul si actul de spațiu pentru sediul social, documente pe care Ie-a depus singur la O.R.C.
Instanța de apel nu a putut reține aspectul că s-ar înlătura caracterul penal al faptei, prin aceea că inculpatul C.D. a devenit administrator al societății comerciale în condiții de nelegalitate și pentru că nu a fost prezent la O.R.C. pentru realizarea cesiunii părților sociale.
Din examinarea probelor dosarului a reieșit clar că inculpatul C.D. îi cunoștea pe inculpații S.F. și S.F. de la care a obținut formularele fiscale necesare, că a semnat documentele predate de martorul A.G. și a derulat operațiuni comerciale în contul SC G.P. SRL Hârlău, obținând venituri pe care nu Ie-a declarat organelor fiscale și astfel a sustras firma de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Sub aspectul participației penale, în cazul infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a rezultat clar că inculpatul C.D. este autorul infracțiunii de evaziune fiscală, fapta fiind săvârșită cu vinovăție.
În consecință, din punct de vedere juridic și raportat Ia aspectele de fapt expuse - nu se mai poate reține în sarcina inculpatului S.l., forma participației improprii la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Dispozițiile art. 31 alin. (2) C. pen. prevăd „ determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune".
Aspectele de fapt reținute de instanța de fond față de inculpatul C.D., respectiv disp. art. 51 C. pen., nu sunt probator întemeiate: niciun moment nu a rezultat că inculpatul C.D. nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde aspectul penal al faptei.
După acceptarea cesionării părților sociale ale SC G.P. SRL Hârlău inculpatul C.D. devine administrator și unic asociat al acestei societăți comerciale și toate activitățile ulterioare derulate (documentele semnate, facturi fiscale preluate de la coinculpații S.F. și S.F.), i-au atras răspunderea penală.
Astfel, fiind integral îndeplinite elementele răspunderii penale ale inculpatului C.D. în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., instanța de apel a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii fiind înlăturată dispoziția de achitare a acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
II. Cu privire la inculpatul S.l. zis „P.”, a rezultat probator, că acesta a negociat direct cu martorul A.G. (administratorul SC G.P. SRL Hârlău) pentru a cesiona părțile sociale către inculpatul C.D. și s-a evidențiat ca un adevărat administrator al SC G.P. SRL Hârlău (planșele foto de recunoaștere, declarația martorului M.M. administrator al SC A.C. SRL Crăcăoani Neamț, care l-a recunoscut fără echivoc pe inculpatul S.l. ca fiind cel care s-a prezentat ca reprezentant al SC G.P. SRL Hârlău, acesta fiind una dintre cele două persoane care i-au oferit un hidrant si inele de cauciuc, iar negocierea s-a făcut cu persoana de etnie rromă - ca reprezentant al SC G. SRL - si acesteia i s-a făcut plata cash, declarația martorului A.G., declarația martorului S.G.D. administrator la SC S.S. SRL, care a recunoscut din planșa foto prezentată de organul de urmărire penală pe inculpatul S.l. ca fiind cel de la care a cumpărat porumb în valoare de 4.879 lei si care i-a înmânat o factură completată si pe care el adăugat doar cantitatea, prețul, numele delegatului, iar inculpatul Stănescu a semnat la rubrica „reprezentant al furnizorului", ștampila fiind deja aplicată).
De asemenea, din declarațiile martorilor R.M., N.l., P.N., P.L., A.l., l.V., P.N. care, deși nu l-au recunoscut din planșa fotografică pe inculpatul S.l. s-a relevat existenta raporturilor comerciale derulate cu SC G.P. SRL Hârlău, participarea inculpatului fiind una indirectă, realizată prin intermediul unor altor persoane, de cele mai multe ori de etnie rromă, astfel cum au declarat acești martori și s-a evidențiat existenta relațiilor comerciale cu SC G.P. SRL Hârlău însă, în aceeași manieră, respectiv prin prezentarea de facturi fiscale care erau completate de beneficiari, reprezentanții firmei susținând fie că nu știu a le completa ori că scrisul nu este frumos ori lizibil.
Din declarațiile inculpatului C.D. (date în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță), s-a reținut că inculpatul “P." (pe care l-a recunoscut după planșele foto prezentate) a discutat cu martorul A.G. despre „afacerea" pe care urmau să o încheie, despre actele ulterior încheiate și pe care inculpatul S.l. i Ie-a dat să le semneze).
Chiar dacă în fața instanței de fond inculpatul C.D. a declarat evaziv și cu reținere asupra prezenței inculpatului S.l., asupra „cunoașterii" acestuia - această declarație nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate și expuse.
Probele expuse au demonstrat că inculpatul S.l. a avut o participație efectivă la realizarea infracțiunii de evaziune fiscală, sub forma complicității prev. de art. 26 C. pen.
Prin toate acțiunile efectuate de către inculpatul S.l. (acțiunea de convingere) s-a demonstrat intenția acestuia pentru realizarea scopului faptei de evaziune fiscală (anume, prin punerea la dispoziția inculpatului C.D. a documentelor necesare A.F.P. Hârlău, în care nu s-a evidențiat operațiunile comerciale efectuate și nici veniturile realizate și s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale către buget).
Complicitatea materială a inculpatului S.l. a rezultat direct prin faptul că acesta a pus efectiv la dispoziția inculpatului C.D. documentele necesare, mașina necesară deplasărilor, atât personal cât și prin alte persoane (de etnie rromă, fapt reținut din declarațiile martorilor M.M., S.G.D., A.G., date în cursul urmăririi penale și în instanță, dar și din declarațiile inculpatului CD. date în cursul urmăririi penale).
Modul în care a fost preluată societatea, termenii cesiunii au fost discutați de cedentul A.G. si inculpatul S.l., faptul că inculpatul a participat direct la desfășurarea raporturilor comerciale întreprinse cu o parte a societăților comerciale (astfel cum au declarat martorii M.M. și S.G.D. care l-au cunoscut personal pe inculpatul S.l. ca administrator al SC G.P. SRL Hârlău), modalitățile similare prin care se materializau aceste raporturi sub aspectul modului de utilizare a formularelor fiscale au relevat interesul si implicarea directă a inculpatului S.l. în derularea de relații comerciale prin intermediul SC G.P. SRL Hârlău. întrucât, inculpatul S.l. zis „P.” a participat la mai multe activități similare (în perioada 2008-2009) de omisiune de a evidenția în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, corect s-a reținut forma continuată a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (3) din Legea nr. 241/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Sub toate aceste aspecte, criticile inculpatului S.l. nu sunt fondate; susținerile inculpatului apelant s-au referit la aprecierea și interpretarea declarațiilor martorilor, însă conțin elemente fragmentare ale situației de fapt expuse.
Declarațiile martorilor evidențiați de apărare (M.M., S.G.D.) conțin aceleași aspecte cu privire la prezența unor persoane interpuse de etnie rromă la încheierea relațiilor comerciale, chiar dacă nu l-au recunoscut pe inculpat din planșele foto, însă aceste declarații se coroborează cu alte declarații de martori, a inculpatului C.D. și acte, care au demonstrat activitatea infracțională a inculpatului S.I.
Într-adevăr, administratorul SC G.P. SRL era inculpatul C.D. însă la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către acesta a fost ajutat de inculpatul S.l. (prin actele materiale expuse anterior).
III. În ceea ce privește inculpații S.F. și S.F., situația de fapt reținută în sarcina acestora și încadrarea juridică sunt legale și temeinice.
Inculpații S.F. și S.F. au procurat formularele fiscale tipizate necesare derulării raporturilor comerciale neînregistrate în contabilitate în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate statului.
Pe baza comenzilor din 19 iunie 2008, din 29 ianuarie 2009 și din 30 ianuarie 2009 ridicate de inculpata S.F. cu facturile din 27 iunie 2008, din 30 ianuarie 2009 și din 06 februarie 2009 și din 19 iunie 2008 ridicată de inculpatul S.F., cu factura din 22 septembrie 2008, prin care aceștia, în baza buletinului de identitate, au ridicat mai multe blocuri de facturi fiscale precum si carnete cu chitanțe, utilizate de inculpatul S.l. prin intermediul de SC G.P. SRL Hârlău - administrată de inculpatul C.D. - în derularea relațiilor comerciale în perioada 01 ianuarie 2008-30 iunie 2009 la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale si care au stat la baza obținerii de venituri în valoare totală de 13.230.304,56 lei.
Apărările inculpaților S.F. si S.F. referitoare la nevinovăția lor nu pot fi primite cât timp predarea acestor formulare tipizate se face doar prin prezentarea actului de identitate de către posesor, iar susținerile acestora privitoare la folosirea cestora de către alte persoane fiind nerelevantă în lipsa unor argumente probatorii obiective.
De asemenea, apărările inculpaților-apelanți s-au referit și la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză - însă instanța de apel constată că aceste concluzii au fost arbitrar interpretate și nu au fost coroborate cu celelalte mijloace de probă (chiar declarațiile inculpatului C.D. și declarațiile inculpaților)
Forma de complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a fost cert demonstrată în sarcina acestora; respectiv fapta inculpaților S.F. și S.F. de a-i fi ajutat punându-le la dispoziție formularele fiscale necesare pe învinuiții C.D. și S.l. zis “P." să deruleze în perioada 2008-2009, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale operațiuni comerciale în contul SC G.P. SRL Hârlău, jud. lași, obținând venituri în valoare totală de 13.230.304,56 lei pe care nu le-au evidențiat contabil și nu le-au declarat cotabil organelor fiscale teritoriale, modalitate în care au sustras firma de la plata către bugetul de stat a unor obligații fiscale în valoare totală de 4.310.385 lei (fără majorări) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de : - complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în varianta prevăzută și pedepsită de disp. art. 26 C. pen., raportat la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. .
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate Curtea de Apel a reținut că (cuantum și modalitate de executare) critica procurorului este întemeiată, pedepsele urmând a fi reindividualizate pentru fiecare inculpat în parte și în principal sub aspectul legalității acestora (referitor la inculpata S.F., căreia i s-a aplicat o pedeapsă nelegală).
Instanța de apel a apreciat asupra criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (limitele de pedeapsa prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșită, persoana inculpaților și împrejurările săvârșirii faptelor) și al scopului legii penale prev. de art. 52 C. pen., cel coercitiv și cel de reeducare al infractorului).
Față de inculpatul S.I. au fost evaluate circumstanțele reale ale săvârșirii faptei ( modalități, împrejurări, grad de participație și forma participatiei penale - cea de complice) circumstanțele personale ale inculpatului (vârsta, situația familială, copii minori în întreținere, atitudinea procesuală nesinceră pe tot cursul procesului penal, antecedența penală).
S-a constatat că inculpatul S.l. se află în cursul termenului de încercare dispus ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârșire a unor infracțiuni similare - prin sentința penală nr. 395 din 22 decembrie 2008 a Judecătoriei Hârlău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 105 din 05 martie 2009 a Tribunalului lași (și nu a sentinței penale greșit reținute de prima instanță nr. 395 din 22 decembrie 2008 a Judecătoriei Hârlău).
Curtea a stabilit pedeapsa principală pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului S.l. și a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală sus menționată.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, se impune reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen., raportat la data săvârșirii infracțiunilor 2008-2009 și data modificării Legii nr. 241/2005 (art. 9 - 14 martie 2013, după pronunțarea sentinței penale recurate) față de fiecare inculpat în parte.
Fată de inculpatul C.D. au fost evaluate circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, circumstanțele personale ale acestuia (vârsta înaintată, situația materială precară, atitudinea procesuală de recunoaștere a faptelor în cursul urmăririi penale și de nerecunoaștere în fața instanței de judecată, lipsa antecedentelor penale), instanța de apel apreciază că se justifică reținerea în sarcina acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. (atitudinea înainte de săvârșirea infracțiunii) - alături de circumstanțele agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen.; precum și faptul că inculpatul poate beneficia (raportat la cuantumul pedepsei aplicate - de 4 ani și la circumstanțele reale și personale reținute) de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 861 C. pen. pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare în conformitate cu art. 862 C. pen.
Cu privire la inculpații S.F. și S.F. și în aprecierea aspectelor de legalitate privind pedepsele aplicate inculpatei S.F., al criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. și al scopului pedepselor prev. de art. 52 C. pen. - instanța de apel reține că:
Circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor au demonstrat un grad de pericol social sporit și raportat la circumstanțele personale reținute și invocate (vârsta, faptul că au copii minori în întreținere) precum și antecedența penală a inculpaților (conform fișei de cazier judiciar) - pe care instanța de fond a omis să o rețină față de inculpatul S.F.
Pedeapsa aplicată inculpatei S.F. este nelegală sub aspectul cuantumului raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor ce au demonstrat un grad de pericol social sporit și la antecedența penală a inculpatei încât nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și nici aplicarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 861 C. pen.
În consecință, Curtea va înlătura dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. și va aplica inculpatei S.F. o pedeapsă legală și orientată spre minimul prevăzut de legea penală (având în vedere și celelalte circumstanțe personale invocate), majorată de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare, majorându-se și cuantumul pedepsei complementare aplicată, de la 1 an la 3 ani.
Față de inculpatul S.F., vor fi înlăturate dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. și ale art. 861 C. pen., pentru considerentele expuse și va fi aplicată o pedeapsă legală orientată spre minimul prevăzut de lege ( respectiv de 5 ani închisoare prin majorarea cuantumului pedepsei aplicate prin sentința penală apelată și majorarea pedepsei complementare de la 1 an la 3 ani).
Evaluând asupra dispozițiilor privind realizarea scopului legii penale prev. de art. 52 C. pen. raportat la argumentele expuse -instanța constată că față de acești inculpați se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate (nefiind la primul contact cu legea penală, adoptând o atitudine procesuală total nesinceră și neconformă realității, raportat la participația fiecăruia și gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite).
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 5.730.054 lei, datorate de SC G.P. SRL Hârlău cu titlu de obligații fiscale bugetului de stat.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. lași și inculpații S.l., S.F. și S.F.
Partea civilă A.N.A.F. -D.G.R.F.P. lași a formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel „ privind pe inculpatul C.D.", fără a-și motiva în scris calea de atac.
La termenul de judecată din 28 mai 2014, prezent în fața instanței consilierul juridic, reprezentantul părții civile, a solicitat admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată.
Inculpatul S.l., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. a solicitat, cu privire la latura penală a cauzei:
- în principal .achitarea în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen.;
- în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei care a fost apreciată ca fiind exagerată;
Cu privire la latura civilă a cauzei,s-a solicitat,potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probei cu expertiza de specialitate contabilă, în scopul stabilirii existenței/inexistenței sau cuantumului prejudiciului reclamat de partea civilă.
Inculpații S.F. și S.F., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., au solicitat:
- în principal, trimiterea cauzei la parchet pentru administrarea
probatoriului solicitat, cu respectarea drepturilor constituționale și a dreptului la apărare, sau la instanța de fond ori la instanța de apel, pentru completarea probatoriului;
- în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) sau lit. c) sau lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la evaziune fiscală, iar dacă sunt întrunite infracțiunile au fost comise de alți inculpați.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate în cauza de față, constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. lași, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;
Potrivit art. 3851 alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen., persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
În speță, în latură civilă, sentința a fost modificată în apel doar în sensul vădit favorabil părții civile - al obligării la despăgubiri și a inculpatului C.D., în solidar cu ceilalți inculpați și cu partea responsabilă civilmente (conf. sentinței); așa fiind partea civilă nu mai justifică vreun interes în promovarea recursului său.
În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. lași este inadmisibil- și urmează a fi respins ca atare- cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului - întrucât aceasta nu a exercitat împotriva sentinței penale 452 din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului lași, secția penală, calea de atac a apelului, apel care a fost declarat numai de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.-Sesviciul Teritorial lași și de inculpații S.l., S.F. și S.F.
Cu privire la recursurile inculpaților S.l., S.F. și S.F., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;
Preliminar, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, la 7 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (pe 15 februarie 2013) situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menționat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Așa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost și cel reglementat anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - "când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare" - situație în care criticile susținute de inculpați, care se subsumau acestor prevederi legale, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, recursul limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăsește eroarea gravă de fapt.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, în mod excepțional, examinarea situației de fapt de către instanța de recurs; această verificare nu mai este permisă de legea procesual penală aplicabilă recursului de față (C. proc. pen. 1969), cât timp art. 3859 alin. (1) reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărîrilor recurate. Astfel fiind, criticile recurenților inculpați privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. /2014 (S.l.), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau lit. c) sau lit. d) C. proc. pen./1969 (inculpații S.F. și S.F. exceda cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.(în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Nici cererile de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare (atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă) nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Critica vizând reindividualizarea pedepsei nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., potrivit cu care „este supusă casării hotărârea care este contrară legii sau prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii,, neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, text de lege care, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.
Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a Noilor coduri (pen. și de proc. pen.), instanța este datoare să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă",aspect sub care Înalta Curte constată că, în speța de față, dispozițiile legii penale vechi sunt favorabile inculpaților.
Pentru considerentele expuse recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. lași împotriva Deciziei penale nr. 191 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, va fi respins, ca inadmisibil în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit art. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpații S.l., S.F. și S.F. împotriva aceleiași decizii penale vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați S.l., S.F. și S.F. vor fi obligați la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. lași împotriva Deciziei penale nr. 191 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.l., S.F. și S.F. împotriva aceleiași decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați S.l., S.F. și S.F. la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2014.