Police abuse of office via fictitious traffic fines and insurance fraud: distinguishing corruption enhancements and attempted fraud from separate forgery offenses

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 160 din 4 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 8789/118/2011 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților I.M. și C.D., astfel:

Pentru inculpatul I.M.:

- din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 12 aprilie 2009);

- din infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., și tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea de tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (fapta din 10 mai 2009);

Pentru inculpatul C.D.:

- din infracțiunea de fals intelectual, ca infracțiune de corupție, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., în infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (fapta din 05 martie 2009);

- din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracțiune de corupție, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. (fapta din 05 martie 2009).

1. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.M., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice (fapta din 12 aprilie 2009).

În baza art. 292 C. pen. a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul I.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și exercițiul dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzută de art. 64 lit. c), C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 și de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.

2. În baza art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din 05 martie 2009).

În baza art. 248 C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (fapta din 12 martie 2009).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (fapta din 12 martie 2009).

În baza art. 292 C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în convenții.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul C.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și exercițiul dreptului de a ocupa o funcție publică, prevăzută de art. 64 lit. c), C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea următoarelor înscrisuri falsificate:

- procesul-verbal de constatare a contravenției seria CC nr. 1958436 încheiat la 12 martie 2009 pe numele contravenientului T.F.C. de agentul de poliție C.D.

- procesul-verbal de constatare a contravenției seria CC nr. 1958413 încheiat la 05 martie 2009 pe numele contravenientului B.B. de agentul de poliție C.D.

- declarația dată de inculpatul I.M. în fața agentului de poliție rutieră la data de 10 mai 2009, anexă la procesul-verbal de contravenție nr. 2846662 din 10 mai 2009

- declarația dată de inculpatul C.D. în fața agentului de poliție rutieră la data de 10 mai 2009, anexă la procesul-verbal de contravenție nr. 2846662 din 10 mai 2009

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații să plătească statului câte 1500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul I.M. și-a desfășurat activitatea ca lucrător de poliție la Serviciul Rutier (fost S.P.R.) din cadrul I.P.J. Constanța, Biroul pentru Siguranța Circulației în Mediul Urban, având gradul profesional de agent IV și conducător auto, potrivit fișei postului clasificată "Secret de serviciu", din data de 23 iulie 2008 și adresei nr. 18767/CT din data de 11 mai 2011 a I.P.J. Constanța, Serviciul Resurse Umane.

Despre atribuțiile din fișa postului inculpatul I.M. a luat la cunoștință la data de 23 iulie 2008 cu prilejul semnării acesteia.

În perioada august 2008 - 25 iunie 2009, inculpatul C.D. și-a desfășurat activitatea ca lucrător de poliție la Serviciul Rutier (fost S.P.R.) din cadrul I.P.J. Constanța, Biroul pentru Siguranța Circulației în Mediul Urban, având gradul profesional de agent IV, potrivit fișei postului clasificată "Secret de serviciu", din data de 02 septembrie 2008 și adresei nr. 18767/CT din data de 11 mai 2011 a I.P.J. Constanța, Serviciul Resurse Umane.

Despre atribuțiile din fișa postului inculpatul C.D. a luat la cunoștință la data de 02 septembrie 2008, cu prilejul semnării acesteia.

Din fișele posturilor inculpaților I.M. și C.D. rezultă că aceștia, în calitate de agenți de poliție rutieră, aveau ca atribuții specifice de serviciu următoarele:

- supravegherea și dirijarea traficului rutier, informarea și îndrumarea participanților la trafic, controlul autovehiculelor în funcție de abaterile constatate și identificarea conducătorilor auto și pasagerilor;

- exercitarea activității de control a traficului rutier și luarea măsurilor de sancționare, independent de activitatea altor polițiști, în cadrul activităților comune desfășurate cu reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța și ai Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța;

- aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice precum și la alte acte normative aflate în competența polițiștilor;

- constatarea infracțiunilor la regimul circulației rutiere, precum și orice alte fapte penale de competența materială a organelor de poliție.

În ziua de 12 aprilie 2009, în jurul orelor 14:00 învinuita M.I.E. se deplasa cu autoturismul marca A.R., cu număr de înmatriculare X, spre Biserica Catolică "P.P.", din mun. Constanța, împreună cu 2 copii minori ai săi, în vârstă de 6 și 2 ani și o nepoțică în vârstă de 3 ani, pentru a participa la slujba religioasă de Paște, minorii nefiind asigurați în habitaclul autoturismului cu centură sau dispozitive de siguranță omologate. Împrejurarea că minorii nu purtau centură sau dispozitive de siguranță rezultă din declarațiile martorei M.I.E. date în cursul urmăririi penale și judecății, precum și din convorbirea telefonică dintre aceasta și inculpat, interceptată și înregistrată.

De asemenea, din aceleași probe rezultă că autoturismul condus de martoră nu avea plăcuța de înmatriculare pe față, aceasta fiind dispărută anterior, situație despre care martora avea cunoștință.

Din declarațiile martorei tribunalul reține că aceasta se afla în relații apropiate cu agentul de poliție inculpat I.M. și cu membrii familiei acestuia de aproximativ 7 ani, iar de 2 ani se afla și în relații de afinitate, deoarece a botezat fiica inculpatului.

În timp ce se deplasa cu autoturismul în condițiile de mai sus, martora a fost oprită în trafic, în zona Tomis III din mun. Constanța, de un agent de poliție rutieră.

Potrivit procesului-verbal de investigații încheiat la data de 17 martie 2011 de ofițerii de poliție judiciară din cadrul S.J.A. Constanța, rezultă că, în ziua de 12 aprilie 2009, în organizarea serviciului de supraveghere, dirijare și controlul circulației se regăsește situația cu repartizarea agenților de poliție rutieră pe schimburi și pe zone, precum și programul de lucru al acestora.

La rubrica "Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban", în schimbul I, corespunzător intervalului 07:00 - 15:00, în Zona Tomis III, au fost repartizați, potrivit planificării, agentul de poliție C.P. și agentul de poliție S.R.

Din probele dosarului nu reiese cu certitudine care dintre acești polițiști cu atribuții în domeniul siguranței circulației rutiere a oprit-o pe martora M.I.E. în trafic, însă rezultă în mod cert că persoana care a oprit mașina era un polițist cu competențe în domeniul circulației rutiere, și acest polițist îl cunoștea pe inculpatul I.M. Această ultimă concluzie rezultă atât din faptul că inculpatul I.M. lucra la acel moment în cadrul aceluiași serviciu al poliției, cât și din modul în care s-a purtat schimbul de cuvinte între M.I.E. și polițistul constatator, care indică faptul implicit că acest polițist era familiarizat cu numele "I.M.", deci știa despre cine este vorba.

Polițistul respectiv a atras atenția martorei asupra normelor de circulație rutieră constatate a fi încălcate de martoră, și anume punerea în circulație a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea plăcuța cu numărul de înmatriculare - aspect care, de altfel, a atras și atenția polițistului și a determinat oprirea mașinii în trafic - și transportul în mașină a unor copii fără a fi asigurați cu centuri de siguranță. Aceste fapte constituie contravenții și sunt sancționate de art. 108 alin. (1) lit. d), pct. 4 și respectiv art. 99 alin. (1) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv 6 puncte de penalizare pentru prima faptă, 2 puncte de penalizare pentru cea de-a doua faptă.

Martora M.I.E. s-a justificat față de agentul de poliție constatator că știe de lipsa plăcuței cu numărul de înmatriculare, în sensul "Da știu, mi l-a furat, nici n-am mai circulat cu mașina asta" potrivit redării scrise din procesul-verbal de redare scrisă a interceptării convorbirii telefonice, privind pe inculpatul I.M., utilizatorul postului telefonic Y, în baza autorizației nr. 93 din 8 aprilie 2009, emisă de Tribunalul Constanța.

Pentru evitarea unei sancțiuni contravenționale, martora l-a apelat telefonic pe inculpatul I.M., de la postul telefonic Z, înregistrat la SC U.C. SRL la postul telefonic Y aparținând inculpatului, solicitându-i acestuia să intervină pe lângă agentul de poliție constatator, după cum rezultă din cuvintele: "Iar m-a oprit poliția, poți tu să vorbești cu (...)?", asigurându-l totodată pe inculpat că nu a condus cu viteză. Convorbirea telefonică a avut loc la ora 14:18. Din procesul-verbal de investigații și din extrasul privind datele furnizate de Societățile de telefonie mobilă V. și C., rezultă fără dubiu existența convorbirii telefonice care a avut loc între inculpat și martoră în ziua de 12 aprilie 2009.

Tribunalul reține că, având în vedere conjunctura în care se afla în trafic și calitatea inculpatului I.M., de agent de poliție rutieră, martora nu putea urmări prin contactarea telefonică a acestuia decât evitarea sancțiunii contravenționale prin intermediul intervenției inculpatului, acesta fiind coleg de serviciu cu agentul de poliție constatator.

Intenția martorei a fost înțeleasă de îndată de către inculpat, care a acceptat să vorbească cu agentul constatator, evident în scopul satisfacerii cererii implicite a martorei.

Astfel, ca urmare a solicitării martorei, inculpatul a reacționat fără ezitare, cu următoarele cuvinte: "Da, dați-mi-l puțin la telefon".

În timpul convorbirii telefonice cu inculpatul I.M., martora M.I.E. a încercat să-i ofere telefonul său agentului de poliție constatator pentru a comunica cu inculpatul precizându-i: "Puteți să vorbiți cu I.M.?" "Polițistul": Cu I.M.?; "Da", însă agentul de poliție constatator i-a îndepărtat telefonul pe considerentul "Că ne vede lumea", așa după cum rezultă din procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice interceptate și din declarațiile martorei.

Din acest schimb de cuvinte rezultă următoarele:

- martora a precizat în clar că interlocutorul de la telefon este "I.M.", precizare care a fost auzită și de inculpat (din moment ce cuvintele au fost recepționate și interceptate), acesta, de altfel, așteptând în telefon să vorbească direct cu polițistul constatator, după cum solicitase;

- agentul de poliție constatator a înțeles clar cine este persoana cu care urmează să vorbească la telefon, aspect rezultat din faptul că i-a repetat numele acestuia;

- agentul constatator și-a dat seama cine este persoana cu care urmează să vorbească, respectiv și-a dat seama că este vorba despre colegul său de serviciu, aspect ce rezultă atât din faptul că nu a cerut niciun fel de clarificări despre el, cât și din faptul că îl cunoștea bine pe inculpat, prin prisma relațiilor de serviciu.

De asemenea, M.I.E. l-a indicat direct pe inculpat cu prenume și nume, subînțelegându-se din aceasta că ea știa că polițistul îl cunoaște pe "I.M.", și că cei doi sunt în relații apropiate, din moment ce a acordat întâietate rostirii prenumelui "M.".

Întrucât agentul de poliție constatator din teren a înțeles scopul în care urma să comunice telefonic cu inculpatul I.M., a renunțat la a mai discuta cu acesta, evitând astfel să atragă atenția publicului asupra comportamentului său, iar în aceste condiții martora M.I.E. i-a mulțumit inculpatului "Mersi mult M.", dându-și seama că scopul pentru care l-a sunat a fost atins, din moment ce polițistul s-a convins că ea se află în relații apropiate cu colegul lui de serviciu, și că acesta din urmă (inculpatul) dorise să intervină în favoarea contravenientei.

Drept urmare, polițistul rutier nu a sancționat-o contravențional pe M.I.E. pentru abaterile comise la regimul circulației rutiere, așa după cum prevăd dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. d), pct. 4 și respectiv art. 99 alin. (1), pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002, aspect ce rezultă din faptul că nu a fost identificat un proces-verbal de contravenție pe numele acesteia, în ziua de 12 aprilie 2009. De altfel, și martora, în declarațiile sale, confirmă faptul că nu i s-a redactat vreun proces-verbal de contravenție pentru acel incident.

Cu privire la această faptă, inculpatul I.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Infracțiunea de trafic de influență constă în fapta de primire ori pretindere de bani ori alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În speță, pentru a săvârși această infracțiune, inculpatul I.M. trebuia fie să primească, fie să pretindă bani sau alte foloase, ori să accepte promisiuni, daruri, toate acestea de la M.I.E., în scopul de a-l determina pe agentul de poliție rutieră din teren să nu încheie proces-verbal de contravenție și să nu aplice o sancțiune contravențională acesteia.

În acest context, tribunalul reține că textul de lege nu poate fi interpretat în sensul că "banii sau foloasele" ce urmau a fi obținute în vederea exercitării traficului de influență, ar putea fi obținute chiar de către cumpărătorul de influență, respectiv că aceste foloase ar putea consta în neplata unei amenzi contravenționale de către M.I.E.

În primul rând, M.I.E., în calitate de cumpărător de influență, nu putea promite bani, foloase sau daruri în folosul său însuși, pentru a-l determina pe I.M. să realizeze un trafic de influență.

În al doilea rând, infracțiunea trebuie să conducă la mărirea patrimoniului unei persoane - fie R., fie ipotetic prin promisiuni - și nu la evitarea micșorării unui patrimoniu (cum ar fi aceea a evitării unei plăți pentru o sancțiune contravențională).

Tribunalul reține din materialul probator că nu există niciun mijloc de probă care să confirme că inculpatul I.M. a primit, a pretins, a acceptat bani, promisiuni daruri sau alte foloase pentru a interveni în favoarea martorei M.I.E.. În același timp, există posibilitatea reală ca inculpatul să fi făcut intervenția respectivă din pură curtoazie, doar ca urmare a relațiilor apropiate cu aceasta, fără acceptarea sau urmărirea unor beneficii materiale. În consecință, având în vedere și principiul "in dubio pro reo", precum și faptul că infracțiunea trebuie să fie dovedită prin probe și nu prin prezumții, tribunalul reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În schimb, tribunalul reține că inculpatul I.M., cu intenție, a determinat pe agentul de poliție ce efectua serviciul public în zona Tomis III, să nu încheie proces-verbal de contravenție și să nu aplice sancțiuni martorei M.I.E., în condițiile în care probele dosarului stabilesc clar existența a două contravenții săvârșite de martoră, pe care polițistul le-a observat și le-a și comentat cu martora.

Determinarea s-a realizat în mod indirect, prin faptul că inculpatul a solicitat să vorbească la telefon cu agentul de poliție constatator, prin faptul că a știut că acel agent de poliție îl cunoaște și își dă seama despre scopul convorbirii. Astfel, inculpatul și-a dat seama că este suficient ca polițistul să știe că martora contravenientă este apropiata sa, pentru a renunța la aplicarea sancțiunilor contravenționale, și a urmărit acest lucru prin solicitarea pe care a făcut-o de a vorbi la telefon cu polițistul, solicitare transmisă mai departe de martoră. În această modalitate a fost atins scopul urmărit de inculpat, de a-l determina pe agentul de poliție să nu își îndeplinească sarcina de serviciu - similară cu cea a inculpatului ce rezultă din fișa postului - și anume"Aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice precum și la alte acte normative aflate în competența polițiștilor".

Având în vedere natura relațiilor de serviciu dintre agentul constatator și inculpat, care determină o atitudine de colegialitate și compromis în cazul unor astfel de intervenții, agentul de poliție din teren a renunțat la aplicarea sancțiunilor contravenționale, deși datele reale ale evenimentului nu-i justificau o astfel de conduită.

Față de această situație de fapt, coroborată cu intervenția necontestabilă a inculpatului I.M., tribunalul a reținut că agentul constatator a fost influențat în decizia sa, alegând să nu aplice vreo sancțiune contravențională și să permită circulația mai departe în traficul rutier a martorei, în locul unor amenzi disuasive care să-și îndeplinească rolul pentru care au fost instituite.

Procedând astfel, s-a creat în mod R. o tulburare însemnată bunei activități ("bunului mers") a Serviciului Poliției Rutiere, aceasta constând, pe de o parte, în crearea condițiilor ca sancțiunile contravenționale să fie aplicate în funcție de intervenții personale și nu de o evaluare obiectivă și imparțială, și pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru siguranța persoanelor minore din autoturism și pentru respectarea legislației rutiere în materia identificării autovehiculelor în trafic, din moment ce conducătorii auto - și în speță chiar martora M.I.E. - percep faptul că pot încălca normele rutiere fără teama de a fi sancționați, cu singura "grijă" de a avea un telefon mobil disponibil și de a cunoaște o persoană ce poate interveni în favoarea lor. Or, siguranța circulației rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activității Serviciului Poliției Rutiere, câtă vreme aceasta este atribuția de serviciu esențială a acestui organ de poliție, și câtă vreme crearea condițiilor de accidente sau de neidentificare a autoturismelor din traficul rutier se repercutează negativ și însemnat (important) în bunul mers al activității organului de poliție . Este de remarcat că martora i-a semnalat inculpatului că "iar" (adică din nou) a fost oprită de poliție, prin urmare a fost oprită și anterior pentru alte nereguli (lucru despre care inculpatul știa), și eventual a apelat și atunci la relațiile sale apropiate cu inculpatul.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din 12 aprilie 2009 reținută în sarcina inculpatului I.M., din infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.

În consecință, în drept, instanța de fond a reținut că fapta comisă de inculpatul I.M., care la data de 12 aprilie 2009 l-a determinat (instigat) pe agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu în zona Tomis III din Constanța (potrivit situației cu repartizarea agenților de poliție rutieră pe schimburi și pe zone), în scopul de a nu o sancționa contravențional pe martora M.I.E., persoană depistată în trafic conducând autoturismul marca A.R., cu număr de înmatriculare X fără plăcuță de înmatriculare în partea din față și având în mașină copii ce nu erau asigurați cu centură de siguranță, constituie infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

În ziua de 05 martie 2009, în jurul orei 11:30, martorul B.B. a parcat neregulamentar autoturismul său cu nr. de înmatriculare XX, în zona Primăriei Constanța.

Acest fapt a fost sesizat de lucrătorii primăriei care acționau în colaborare cu agenții poliției rutiere, realizându-se blocarea roții autoturismului. Blocarea roții rezultă din chitanța de plată a taxei pentru deblocare eliberată martorului B.B. la data sus-menționată, precum și din declarațiile acestui martor.

Din investigațiile efectuate în cauză, potrivit procesului-verbal din 16 martie 2011, rezultă că în ziua de 05 martie 2009 în organizarea serviciului de supraveghere, dirijare și controlul circulației se regăsește situația cu repartizarea agenților de poliție rutieră pe schimburi și zone, precum și programul de lucru al acestora.

La rubrica "Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban", în schimbul I, corespunzător intervalului 07:00 - 15:00, în zona Tomis I, a fost repartizat potrivit planificării, agentul de poliție inculpat C.D.

La data de 05 martie 2009, ora 11:42, martorul B.B. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție R.G.C., și i-a solicitat să intervină în scopul deblocării autoturismului său cu număr de înmatriculare XX, ce a fost parcat în zona Primăriei Constanța, utilizând un limbaj argotic, în sensul "Poți să-mi întorci și mie un capac (...) de la roată?" În continuare, martorul a explicat despre ce este vorba "La Primărie aicea am parcat (...)"

Drept urmare, agentul de poliție R.G.C. a contactat telefonic dispeceratul poliției rutiere, la ora 11:44, pentru a obține date cu privire la agentul de poliție rutieră, planificat pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Primăriei, pe B-dul Tomis, primind răspunsul că acest agent este inculpatul C.D.

Astfel, agentul de poliție R.G.C. l-a contactat pe agentul de poliție constatator, inculpat C.D., căruia într-un limbaj argotic, la ora 11:45, i-a transmis mesajul "un MXE e pe acolo?; MXE la Primărie acolo?", întrebându-l dacă este necesar "să vin până acolo?". Tribunalul reține că, prin aceste cuvinte, R.G.C. i-a indicat inculpatului C.D. că este interesat de autoturismul cu nr. de înmatriculare MXE aflat în zona primăriei, adică de autoturismul martorului B.B., care tocmai îl sunase în acest scop (numărul XX fiind asemănător în pronunțare cu MXE, iar având în vedere zona staționării neregulamentare și lipsa altor mașini sancționate, cu numere de înmatriculare asemănătoare, inculpatul înțelegând despre ce autoturism este vorba).

De asemenea, având în vedere situația autoturismului respectiv de a fi fost staționat în mod neregulamentar, având în vedere atribuțiile de serviciu din acel moment ale inculpatului C.D., care includeau cu preponderență tocmai constatarea și aplicarea de sancțiuni contravenționale persoanelor care staționau neregulamentar autoturismele în zona Primăriei Constanța, precum și relațiile de serviciu și de colegialitate dintre inculpat și R.G.C., tribunalul reține că inculpatul a înțeles scopul pentru care R.G.C. l-a apelat și l-a întrebat despre autoturismul cu nr. MXE, și anume de a nu aplica o sancțiune sau de a aplica o sancțiune care să nu atragă consecințe nefavorabile posesorului autoturismului. Acest sens al discuției dintre cei doi polițiști reiese cu atât mai mult din întrebarea "Să vin până acolo?", pusă de R.G.C., rezultând din aceasta că R.G.C. avea un interes suficient de mare în rezolvarea acelui caz încât să se deplaseze personal la fața locului, deși nu avea nicio atribuție de serviciu în acest sens.

Agentul de poliție constatator inculpat C.D. a înțeles mesajul și i-a precizat agentului de poliție inculpat R.G.C. că nu este necesară venirea sa.

Din probele dosarului tribunalul reține că agentul de poliție constatator inculpat C.D. a întocmit procesul-verbal seria CC nr. 1958413 din data de 05 martie 2009, ora 11:35, reținând prin acesta că martorul B.B., la data de 05 martie 2009, ora 11:30, "a traversat str. Traian, zona Tribunal, prin loc nemarcat și fără să se asigure", încadrând fapta în prevederile art. 167 alin. (1), lit. d) din Hotărârea nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ce se sancționează conform art. 99 alin. (1) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, aplicându-i contravenientului B.B. sancțiunea "Avertisment".

Tribunalul reține din probele expuse anterior că, în realitate B.B. săvârșise contravenția prevăzută de art. 143 din H.G. nr. 1391/2006, constând în staționarea neregulamentară a autoturismului într-o zonă interzisă, contravenție constatată în mod cert de inculpat, astfel cum rezultă din atribuțiile concrete de serviciu ale inculpatului de la acel moment; astfel, acesta acționa împreună cu lucrătorii primăriei care aplicau dispozitivele de blocare a roților autovehiculelor, și prin urmare era imposibil să nu ia cunoștință despre faptul că martorului B.B. i s-a aplicat o astfel de măsură. Or, câtă vreme măsura se aplică autovehiculelor staționate neregulamentar, este evident că inculpatul ar fi trebuit să aplice o sancțiune contravențională pentru această abatere, sancțiune care însă nu se regăsește între actele încheiate în ziua de 05 martie 2009 de inculpatul C.D.

Susținerile martorului B.B., precum și ale inculpatului, potrivit cărora ar fi R. că martorul a traversat neregulamentar strada Traian și că avertismentul a fost aplicat corect pentru această contravenție, sunt nefondate în privința stabilirii situației de fapt referitoare la infracțiunile de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru mai multe considerente:

- convorbirile telefonice dintre B.B. și R.G.C., și dintre R.G.C. și C.D. se referă exclusiv și evident la staționarea neregulamentară a mașinii XX, și nicidecum la eventuala traversare a străzii, ca pieton, a lui B.B.

- faptul că B.B. ar fi traversat neregulamentar strada nu înlătura obligația inculpatului de a constata oficial și a sancționa staționarea neregulamentară a mașinii martorului; astfel, dacă se susține că traversarea străzii neregulamentară a martorului este reală, soluția legală era de a fi fost sancționat, prin același proces-verbal, atât pentru această faptă cât și pentru staționarea neregulamentară a autoturismului. În realitate însă, probele nu confirmă traversarea străzii prin loc nepermis, ci confirmă că inculpatul C.D. a aplicat o sancțiune cu avertisment pentru o contravenție imaginară, în locul celei R. aplicabile, ca urmare a intervenției colegului său R.G.C..

De asemenea, tribunalul reține ca fiind nefondată apărarea inculpatului C.D. potrivit căreia nu a încheiat procesul-verbal de contravenție ca urmare a intervenției lui R.G.C., câtă vreme ora redactării procesului-verbal este anterioară orei la care a purtat discuția cu acesta. În prezența probelor directe care atestă discuțiile B.B. - R.G.C. și R.G.C. - C.D., ora înscrisă ca fiind ora încheierii procesului-verbal poate fi explicată fie prin faptul că inculpatul a indicat o oră aproximativă, fie că a început redactarea procesului-verbal la ora indicată, însă din diverse motive l-a finalizat ulterior convorbirilor telefonice, fie că a inserat cu bună-știință o oră anterioară convorbirilor telefonice, tocmai pentru a putea susține că aceste convorbiri nu l-au influențat în aplicarea sancțiunii.

Astfel, la ora 11:45 B.B. îl apelează din nou pe R.G.C., îl întreabă dacă a vorbit și îi spune acestuia "hai că-i aici", rezultând că procesul-verbal nu fusese finalizat.

Tribunalul reține că, din punct de vedere al efectelor sancțiunilor, cea pentru traversare neregulamentară ca pieton nu atrage niciun efect patrimonial, în timp ce contravenția referitoare la staționarea neregulamentară a autoturismului ar fi atras atât o sancțiune principală - cu amendă sau avertisment - cât și o sancțiune complementară cu puncte de penalizare, care se înregistrează și pot contribui la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dacă numărul total de puncte de penalizare ajunge la 15. Prin urmare, a existat un interes R. ca martorul B.B. să nu fie sancționat pentru contravenția R. săvârșită, ce ar fi atras obligatoriu și puncte de penalizare.

Pe de altă parte, este explicabil și procesul-verbal încheiat de inculpat, deoarece numărul de taxe de deblocare a mașinilor, încasate de reprezentanții primăriei, trebuia să corespundă cu numărul de procese-verbale de contravenție încheiate de agenții de poliție rutieră, deci inculpatul trebuia să încheie oricum un proces-verbal de contravenție.

Față de situația de fapt expusă, tribunalul a reținut că inculpatul C.D., agent de poliție rutieră în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință a atestat fapte necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de contravenție seria CC nr. 1958413 din data de 05 martie 2009 și a omis a insera unele fapte sau împrejurări, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

De asemenea, inculpatul C.D., cu știință, nu a îndeplinit atribuția de serviciu de a aplica contravenientului B.B. sancțiunile prevăzute de lege pentru staționarea autoturismului în loc nepermis.

Astfel, ca urmare a solicitării implicite a lui R.G.C., inculpatul a ales să nu aplice o sancțiune contravențională pentru această faptă, care să-și îndeplinească rolul pentru care a fost instituită.

Procedând astfel, s-a creat în mod R. o tulburare însemnată bunei activități ("bunului mers") a Serviciului Poliției Rutiere, aceasta constând, pe de o parte, în crearea condițiilor ca sancțiunile contravenționale să fie aplicate în funcție de intervenții personale și nu de o evaluare obiectivă și imparțială, și pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru respectarea legislației rutiere în materia asigurării fluidității circulației pe drumurile publice și înlăturarea condițiilor favorizatoare unor accidente de circulație sau blocării circulației, din moment ce conducătorii auto percep faptul că pot încălca normele rutiere fără teama de a fi sancționați. Or, siguranța circulației rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activității Serviciului Poliției Rutiere, câtă vreme aceasta este atribuția de serviciu esențială a acestui organ de poliție, și câtă vreme neluarea măsurilor pentru respectarea regulilor de circulație - în speță cele privind staționarea autovehiculelor - se repercutează negativ și însemnat (important) în bunul mers al activității organului de poliție.

Pentru aceste fapte, inculpatul a fost trimis în judecată reținându-se încadrările juridice de fals intelectual, ca infracțiune în legătură directă cu o infracțiune de corupție, și abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.

În acest sens, infracțiunea de corupție la care se face referire este presupusul trafic de influență săvârșit de R.G.C. pe lângă C.D. (acesta din urmă în calitate de funcționar public) pentru ca acesta să nu îndeplinească atribuțiile de serviciu legate de sancționarea lui B.B.

Potrivit art. 257 C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine sau pentru altul (...)".

Tribunalul a mai reținut că din probele dosarului nu rezultă existența unei astfel de situații de fapt în ce îl privește pe R.G.C., cu mențiunea că se păstrează corespunzător considerentele anterioare potrivit cărora nu poate fi considerat "acceptare de promisiuni de daruri pentru altul" rezultatul evitării unei sancțiuni pecuniare aplicate "cumpărătorului de influență" B.B.

În ce privește motivația pentru care agentul de poliție R.G.C. a acceptat solicitarea lui B.B. de a interveni în favoarea acestuia, în lipsa unor probe în acest sens, nu se poate reține că aceasta s-a întemeiat pe un beneficiu material acordat de B.B. lui R.G.C. sau lui C.D. Există posibilitatea (neinfirmată) ca relațiile dintre R.G.C. și B.B. să fi fost de așa natură încât agentul de poliție să fi intervenit din pură curtoazie, așa încât nu se justifică reținerea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece nu se dovedește că fapta de fals intelectual a fost săvârșită de inculpatul C.D. în scopul ascunderii unei infracțiuni de trafic de influență.

De asemenea, nu se justifică reținerea art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece nu există probe care să stabilească faptul că inculpatul C.D. a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În drept:

Faptele comise de agentul de poliție inculpat C.D., care la data de 05 martie 2009, cu intenție a întocmit în mod fals procesul-verbal de sancționare contravențională seria CC nr. 1958413, prin care a atestat nereal împrejurarea că învinuitul B.B., "a traversat str. Traian, zona Tribunal, prin loc nemarcat și fără să se asigure", deși în realitate acesta staționase autoturismul neregulamentar în fața Primăriei Municipiului Constanța, și care nu și-a îndeplinit atribuția de serviciu constând în "aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice" întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen.

În consecință, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrărilor juridice pentru aceste două fapte, conform celor de mai sus, inculpatul urmând a fi condamnat în temeiul acestor texte de lege.

În ziua de 12 martie 2009 în organizarea serviciului de supraveghere, dirijare și controlul circulației, la rubrica "Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban", în schimbul II, corespunzător intervalului 14:00 - 22:00, cu mențiunea Tomis Opriri, a fost repartizat, potrivit planificării depuse la dosar, agentul de poliție inculpat C.D.

Din adresa Direcției Poliției Comunitare de Siguranță Rutieră, rezultă blocarea autoturismului martorului T.F.C. la ora 14:35 și deblocarea în Zona 1907 "La Pizza", la ora 15:50, de lucrătorul cu indicativul 730.

În ziua respectivă de 12 martie 2009, ora 15:47, martorul T.F.C. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție R.G.C. și i-a solicitat să intervină pe lângă agentul de poliție constatator inculpat C.D. astfel încât să nu fie sancționat cu puncte penalizare sau cu amendă pentru parcare neregulamentară, promițând în schimb că "face cinste", așa după cum rezultă din redarea scrisă a interceptării convorbirilor telefonice de la postul telefonic nr. Y utilizat de agentul de poliție rutieră R.G.C.

În timpul convorbirii telefonice cu agentul de poliție R.G.C., martorul T.F.C. i-a înmânat telefonul mobil agentului de poliție constatator C.D., care a continuat convorbirea cu agentul de poliție R.G.C., în sensul că acesta din urmă i-a spus "Măi, e băiat de (...) e fratele meu. Vorbește cu el și e OK".

Tribunalul a reținut, în legătură cu aceste fraze schimbate între T.F.C. - R.G.C. și respectiv R.G.C. - C.D., următoarele:

- expresia "a face cinste" este folosită în limbajul uzual cu sensul că se referă la promisiunea de a oferi un folos material pentru un serviciu solicitat, de multe ori acest folos constând în oferirea consumării unor băuturi pe seama celui care "face cinste", dar nu numai. Ca urmare a intrării în uzul popular (generalizat) a acestei expresii, ea a fost introdusă și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, indicându-se că cuvântul "cinste", în expresie populară, înseamnă "dar, cadou, plocon", iar expresia "a-i face cinste" (cuiva) înseamnă "a oferi cuiva de băut și de mâncat într-un local, plătindu-i consumația". Prin urmare, rezultă că martorul T.F.C. i-a promis numitului R.G.C. că, dacă i se rezolvă problema în sensul de a nu i se aplica puncte pe carnet sau puncte de amendă, va oferi un beneficiu material neindividualizat concret, de genul celui înțeles din vorbirea populară, iar R.G.C. a înțeles promisiunea făcută.

- afirmațiile lui R.G.C. către C.D. au sensul că T.F.C. este o persoană apropiată și de încredere pentru R.G.C. (e băiat de (...) băiat, e fratele meu), și că C.D. poate avea încredere că T.F.C. nu va divulga încălcarea atribuțiilor de serviciu de către C.D.

Având în vedere sensul discuției dintre T.F.C. și R.G.C., promisiunea făcută, precum și intervenția imediată a acestuia din urmă către funcționarul public C.D., tribunalul reține că se conturează o faptă de trafic de influență săvârșită cu intenție, în ceea ce îl privește pe numitul R.G.C.

Urmare acestei intervenții a colegului său, agentul de poliție constatator inculpat C.D. a întocmit procesul-verbal seria CC nr. 1958436 din data de 12 martie 2009, ora 15:38, prin care a menționat, în mod fals, că la data de 12 martie 2009, ora 15:35, T.F.C. "a traversat str. Răscoala 1907, zona "La Pizza", prin loc nemarcat și fără să se asigure", încadrând fapta în prevederile art. 167 alin. (1), lit. d) din Hotărârea nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ce se sancționează conform art. 99 alin. (1) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, aplicându-i învinuitului T.F.C. sancțiunea "Avertisment", și și-a încălcat atribuțiile de serviciu constând în "aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice", prin aceea că nu l-a sancționat pe T.F.C. pentru staționare a autoturismului într-o zonă nepermisă.

Considerentele referitoare la existența elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor publice, reținute pentru fapta din 05 martie 2009 sunt aplicabile și în această situație.

Având în vedere însă că, în prezenta stare de fapt, se confirmă prin probe că inculpatul C.D. a săvârșit falsul intelectual în realizarea scopului urmărit de fapta de trafic de influență, este justificată reținerea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 ca încadrare juridică aferentă art. 289 C. pen.; de asemenea, având în vedere că inculpatul C.D., prin fapta de nesancționare a lui T.F.C., a procurat un avantaj material - probat sub forma promisiunii (o cinste), se justifică reținerea art. 132 din Legea nr. 78/2000 ca încadrare juridică aferentă art. 248 C. pen.

Apărarea inculpatului C.D. în sensul că l-a sancționat pe învinuitul T.F.C. deoarece în mod R. acesta ar fi traversat str. Răscoala 1907, zona "La Pizza", prin loc nemarcat și fără să se asigure, nu se coroborează cu niciun alt element probatoriu administrat în cauză, și este infirmată de mijloacele de probă analizate, de aceea urmează a fi îndepărtată din economia probatoriului administrat în cauză.

În drept:

Faptele comise de agentul de poliție inculpat C.D., care la data de 12 martie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție R.G.C., cu intenție a întocmit procesul-verbal seria CC nr. 1958436, prin care a atestat nereal împrejurarea că învinuitul T.F.C., "a traversat str. Răscoala 1907, zona "La Pizza", prin loc nemarcat și fără să se asigure", deși în realitate acesta staționase autoturismul neregulamentar, în realizarea scopului urmărit de fapta de trafic de influență săvârșită de colegul său R.G.C., și și-a încălcat atribuțiile de serviciu constând în "aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, obținând un avantaj patrimonial, constituie infracțiunile de: fals intelectual, prev. de disp. art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000, în ref. la art. 248 C. pen.

În ziua de 10 mai 2009, agentul de poliție inculpat I.M. a completat o declarație de tamponare destinată înștiințării organului de poliție competent, prin care a precizat că "În ziua de 10 mai 2009, în jurul orelor 12:30, am ieșit din magazinul R. cu intenția de a pune în portbagaj cumpărăturile. Lângă auto era un domn care susținea că vrând să iasă din parcare mi-a lovit mașina (spatele mașinii) cu cârligul de remorcare". Prin aceeași declarație agentul de poliție I.M. a precizat că la data de 10 mai 2009, în jurul orei 12:30, autoturismul proprietatea sa, cu număr de înmatriculare YY era parcat în localitatea Constanța - parcare R., efectuând și o schiță a presupusului accident pe verso declarației.

În aceeași zi de 10 mai 2009, agentul de poliție inculpat C.D. a completat declarația de tamponare din data de 10 mai 2009, prin care a precizat că la ora 12:30, "Am fost în parcarea R., iar în momentul parcării am vrut să răspund la telefonul mobil, care era căzut jos și mi-a alunecat piciorul după pedală (după frână) și am atins auto marca O.C. cu număr de înmatriculare YY, în colțul din stânga spate bară protecție, auto era parcat".

Prin aceeași declarație, agentul de poliție inculpat C.D. a precizat că la data de 10 mai 2009, ora 12:30, conducea auto cu număr de înmatriculare ZZ, în localitatea Constanța, Parcare R. efectuând și o schiță a presupusului accident pe verso declarației.

Cele două înscrisuri au fost depuse la Poliția Rutieră Constanța fiind preluate de agentul de poliție C.M.G., care a întocmit în baza lor procesul-verbal de sancționare contravențională, seria CC nr. 2846662, din data de 10 mai 2009, ora 15:30, prin care a atestat, pe baza declarațiilor celor doi agenți de poliție inculpați, că în aceeași zi, "ora 12:30, în parcarea R., C.D. a condus auto marca D. cu nr. ZZ, iar din cauza neatenției în conducere a intrat în coliziune cu auto marca O. cu nr. YY, care era parcat regulamentar", săvârșind astfel fapta contravențională prev. de art. 148 pct. 8 din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ce este sancționată conform art. 100 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin procesul-verbal astfel întocmit agentul constatator C.M.G. l-a sancționat cu "Avertisment" pe conducătorul auto C.D.

La data de 12 mai 2009, inculpatul I.M. s-a prezentat la Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, la care era asigurat autoturismul inculpatului C.D., și a completat înscrisul intitulat "Înștiințare/Încuviințare - Declarație", prin care a menționat aspectele privind cauzele și consecințele producerii evenimentului rutier din data de 10 mai 2009, ora 12:30, în sensul "Am fost la cumpărături și vrând să pun cumpărăturile în portbagaj am găsit un domn lângă mașină care susținea că mi-a lovit bara din spate", fără a menționa că acest "domn" era colegul său agentul de poliție inculpat C.D.

Prin același înscris agentul de poliție inculpat I.M. a menționat ca avarii rezultate la autoturismul său "bară spate + lampă ceață", efectuând și o schiță a poziției celor două autoturisme în momentul impactului.

Drept urmare, a fost întocmit de către Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, dosarul de daună nr. F 403CT/2009, deschis în data de 12 mai 2009, ca urmare a evenimentului rutier din data de 10 mai 2009, în care au fost implicate autoturismele cu numerele de înmatriculare ZZ, proprietatea inculpatului C.D. și YY, proprietatea inculpatului I.M.

Potrivit atribuțiilor de serviciu dosarul de dosarul de daună nr. F 403CT/2009 deschis la Sucursala A., a fost întocmit de martorul M.I.S., inspector daune, care avea calitatea de a constata, evalua și finaliza dosarul de daună pentru asigurații societății, fie pe CASCO fie prin efectul legii.

Astfel, martorul M.I.S. a completat un înscris intitulat "Răspundere civilă auto", cu datele cerute de rubricatură, menționând numele asiguratului în persoana inculpatului C.D., proprietarul autoturismului marca D., cu numărul de înmatriculare ZZ și numele păgubitului, inculpat I.M., proprietarul autoturismului marca O.C., cu numărul de înmatriculare YY.

În aceeași zi de 12 mai 2009, inspectorul de daune M.I.S. a efectuat constatarea pagubelor la autoturismul proprietatea inculpatului I.M., constând în "bandou bară spate și catadioptru dr. bară spate și bară spate revopsit".

A evaluat aceste pagube cu "rezerva de daune 1000 RON", la data de 12 mai 2009 și pe același înscris a menționat la rubrica "Observații", următoarele: "Dosar în cercetare. Nu se eliberează accept de plată", fiindcă existau dubii cu privire la evenimentul rutier, în sensul că avariile suferite de autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare YY, nu puteau fi provocate de autoturismul marca D., cu numărul de înmatriculare ZZ, deoarece la reconstituire nu se potriveau urmele, potrivit declarației acestuia; planșei foto și CD cu imagini privind constatarea, inscripționat F 403 CT/2009, Vol. II.

Din analiza probelor aflate la dosar, tribunalul a reținut că în realitate nu a existat accidentul de circulație descris în declarațiile date la poliție de cei doi inculpați și descris în declarația/înștiințarea depusă de I.M. la societatea de asigurare A.

Astfel, în contextul în care convorbirile telefonice efectuate de la postul telefonic aparținând inculpatului I.D. erau interceptate conform autorizației nr. 102 din 30 aprilie 2009, emisă de Tribunalul Constanța în baza încheierii nr. 131 din 30 aprilie 2009, pentru postul telefonic utilizat de acesta cu numărul X1, rezultă din conținutul acestora următoarele:

În ziua de 07 mai 2009, ora 12:16, agentul de poliție inculpat I.M., a fost contactat telefonic de agentul de poliție inculpat C.D., prilej cu care I.M. i-a propus acestuia să-l ajute în legătură cu o asigurare, în sensul "Ia zii, când facem treaba aia cu (...) cu asigurarea?".

Agentul de poliție inculpat C.D. a acceptat propunerea făcută și drept urmare, cei doi agenți de poliție au convenit să se întâlnească în schimbul 2 sau 3 eventual, când va fi "și liber acolo, știi?", grăbind întâlnirea deoarece agentul de poliție inculpat C.D. urma să beneficieze de concediul de odihnă.

Inculpatul C.D., în acel context al discuției, a afirmat că este dispus să-l ajute pe I.M. acceptând sancțiuni contravenționale ce s-ar impune, în sensul: "Puncte de carnet, puncte amendă, nu-i o problemă, eu pentru tine fac orice".

Prin urmare, discuția celor doi referitoare la"treaba cu asigurarea" avea legătură cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale principale și complementare precum "puncte amendă" și "puncte de carnet (de conducere)", aceste expresii fiind uzuale și totodată specifice contravențiilor la regimul circulației rutiere.

Din examinarea conținutului convorbirilor telefonice purtate de la postul telefonic aparținând inculpatului I.M., în ziua de 10 mai 2009, în special cele solicitate a fi depuse în cursul judecății, tribunalul reține că în ziua respectivă, în jurul orei 12:30, inculpatul I.M. nu s-a deplasat la magazinul R., iar inculpatul C.D. se afla la ceremonia de înmormântare a unui polițist decedat, la cimitir. De asemenea, rezultă că pretinsul accident dintre autoturismele celor doi inculpați, în parcarea magazinului R., nu a avut loc, întrucât inculpatul I.M. comunică unei persoane că "îi dă cineva asigurarea să-și repare și el bara" și că va declara că "a dat cu spatele în parcare la K. sau la R." . Prin urmare, sensul acestor afirmații este că, la acel moment, inculpatul nu era sigur unde va declara că s-a petrecut accidentul (la K. sau la R.), o asemenea situație neputând fi posibilă dacă accidentul ar fi avut loc în realitate, pentru că atunci inculpatul ar fi știut precis la care din cele două supermarketuri s-a întâmplat evenimentul.

De asemenea, sensul afirmațiilor este că avaria la mașina sa era mai veche, și că cel care îi dă asigurarea nu este și cel vinovat de acea avarie.

În continuare, inculpații au purtat convorbiri repetate prin care inculpatul I.M. îl încunoștința pe C.D. că a redactat declarația sa de înștiințare a accidentului, și îl grăbea pe acesta să vină la sediul poliției rutiere să-și completeze și el propria declarație, întrucât agentul de poliție constatator se pregătește să plece. Astfel, potrivit redării scrise a convorbirii telefonice din ziua de 10 mai 2009, ora 14:35, inculpatul I.M. i-a precizat inculpatului C.D., că "Mi-am completat asta", invitându-l "să vii s-o completezi tu pe astalaltă și după aia pleci și ți le dau eu (...)".

Inculpatul C.D., care se afla într-o altă locație, i-a solicitat inculpatului I.M. să găsească pe altcineva să scrie declarația, ori să o scrie el însuși cu un alt scris, în sensul: "Hai mă scrie, găsește unul pe acolo să scrie, sau scrie tu cu alt scris".

În cadrul aceleiași convorbiri telefonice inculpatul I.M. a stăruit pe lângă inculpatul C.D. precizându-i "Să vii să-mi dai hârtiile alea" deoarece "Alelalte, a mea am făcut-o. N-auzi? Deci a mea e făcută toată. Hai!", invitație acceptată de inculpatul C.D. în sensul: "Hai, hai că vin".

Falsitatea declarațiilor date de inculpați la poliție privind accidentul în care ar fi fost implicate autoturismele lor rezultă și din constatările făcute de martorul M.I.S., consemnate în scris în dosarul de daună, precum și din convorbirea telefonică dintre inculpați la data de 25 mai 2009, ora 13:40, interceptată și înregistrată, prin care aceștia practic confirmă constatările inspectorului de asigurări.

Astfel, din fotografiile efectuate de inspectorul A. M.I.S. în dosarul de daună deschis, și din declarațiile acestuia, rezultă că acest martor a efectuat, printre altele, și măsurători la autoturismul inculpatului I.M., privind înălțimea de la sol până la lovitura de pe caroserie pretins a fi fost făcută de cârligul de remorcare al mașinii inculpatului C.D., și a stabilit că această înălțime este de 55 cm.

Ulterior și separat, inspectorul de daune de la societatea de asigurare A. l-a convocat pe agentul de poliție C.D. să se prezinte cu autovehiculul marca D., cu număr de înmatriculare ZZ, la sediul punctului de lucru al societății, din mun. Constanța. La data stabilită, inculpatul C.D. s-a prezentat cu autoturismul său proprietate în vederea reconstituirii presupusei tamponări.

Cu acest prilej, inspectorul de daune M.I.S. a constatat că la autoturismul marca D., presupus culpabil de producerea accidentului, cuiul de remorcare din spate era mult mai jos decât lovitura de pe bara spate a autoturismului marca O.C., proprietatea inculpatului I.M., și anume era la înălțimea de 46 cm de la sol (centrul cuiului).

Datorită neconcordanței în declarațiile celor doi conducători auto și a măsurătorilor efectuate la cele două vehicule, dosarul de daună a fost înaintat de Societatea de Asigurare A. către Direcția Antifraude, în vederea efectuării cercetărilor suplimentare.

În convorbirea telefonică din 25 mai 2009, inculpatul C.D. i-a precizat inculpatului I.M. că inspectorul de daune i-a făcut măsurători la autoturismul său, în sensul "Mi-a pus ruleta (...) cam vreo 40 - 45 are la cârlig, așa (...)", în condițiile în care inculpatul I.M. i-a confirmat că la autoturismul său "are 53 sau 55 (...) așa (...) nu știu cât are înălțime". Astfel, din această convorbire rezultă mai multe aspecte:

- fiecare din cei doi inculpați a luat la cunoștință, cu ocazia măsurătorii efectuate la propriul autoturism, distanța de la sol la urma de pe caroserie ce indică locul impactului, rezultând că aceste distanțe sunt semnificativ diferite.

- inculpații nu au semnalat, nici în această discuție telefonică, nici în dosarul de daune, dar nici în declarațiile date în cursul urmăririi penale sau judecății, că măsurătoarea făcută de inspectorul de daune ar fi greșită, în sensul că înălțimea de la urma presupusului impact și sol, măsurată pe verticală, nu ar fi aceea stabilită. Astfel, nu s-a pretins că cei doi nu ar fi asistat personal la măsurători, ci inculpatul C.D. chiar precizează expres că el însuși a ținut ruleta, în timp ce inspectorul de daune făcea fotografii pentru dovedirea înălțimii măsurate. De asemenea, nu s-a pretins că măsurătorile ar fi fost făcute în locuri în care, datorită conformației solului (ridicături sau gropi aflate chiar în locul în care ruleta ajungea pe sol), nu s-ar fi stabilit corect distanța de la urma loviturii la intersecția cu linia imaginară constituită din punctele în care cauciucurile mașinii iau contact cu șoseaua.

Dimpotrivă, tribunalul a reținut că măsurătorile au fost făcute la sediul A., deci în municipiul Constanța, mașinile aflându-se pe strada asfaltată, în consecință neexistând indicii ale unui eventual teren accidentat . Totodată, măsurătoarea a fost efectuată "dintr-o bucată", cu ruleta, pe o distanță scurtă de aprox. 50 cm, fiind exclusă, și din acest punct de vedere, o eroare de măsurare.

Față de aceste aspecte, apărările inculpaților, în sensul că măsurătorile autoturismelor nu au fost făcute concomitent și acestea nu au fost așezate unul lângă celălalt pentru a se verifica corespondența dintre urmele loviturilor, astfel că măsurătorile făcute nu pot fi luate în considerare, sunt nefondate deoarece măsurarea separată a celor două autoturisme nu influențează concluzia că la autoturismul O. impactul se observă la înălțimea de 55 cm, în timp ce la autoturismul D. cârligul de remorcare despre care se pretinde că a lovit cealaltă mașină, se situează la înălțimea de 46 cm.

De asemenea, este nefondată și apărarea inculpatului I.M. referitoare la nelegalitatea efectuării măsurătorii de către inspectorul de daune în loc de biroul antifraudă din cadrul A., deoarece în speță nu este esențial stabilirea atribuțiilor de serviciu ale unei sau altei persoane în acest domeniu, ci este esențial că o persoană, în prezența inculpaților, a constatat o stare de fapt necontestată de aceștia, și anume cele două distanțe. Constatarea a fost materializată atât într-un înscris încheiat la momentul respectiv, și a fost confirmată prin declarațiile martorului date în cursul procesului penal, toate acestea constituind mijloace de probă apte să dovedească faptul că impactul dintre cele două mașini nu avea cum să provoace la una o avarie situată la 55 cm de la sol, prin lovire cu cârligul de tractare situat la 46 cm de la sol, concluzia fiind că accidentul nu a avut loc în condițiile pretinse.

Din cauza nesincronizării măsurătorilor la cele două autoturisme, inculpații s-au pus de acord - telefonic - să precizeze că inculpatul I.M. a avut mașina încărcată ("Domne, mașina era încărcată (...) Cauciucurile (...) dezumflate (...) Ce, a ta când pui ceva în portbagaj, ce nu se lasă? (...) E cum să nu? E și atunci? Se lasă îți dai seama (...) Încerci și tu acolo cu 100 de kilograme, vezi cât se lasă (...) și măsori. Da bre. Înțelegi? Vreo 45 avea la (...)? A filmat, a pus ruleta, i-am ținut-o (...). Dați încoace, cum să nu vă ajut! Eu, foarte amabil am fost cu el".) Din aceste fraze spuse de inculpatul C.D., rezultă că în realitate mașina lui I.M. nu a fost încărcată, dar urma ca acesta să încarce mașina până când caroseria se lăsa cu cca 10 cm, pentru a putea susține apoi că în momentul presupusului accident mașina era încărcată, și așa se explică diferența la măsurători (înțelegându-se că, la momentul măsurătorii, mașina fusese descărcată de acea greutate).

O astfel de situație nu s-a confirmat însă, deoarece inculpatul I.M. nu a semnalat inspectorului de daune, în momentul discuțiilor divergente, după ce acesta a refuzat acceptul de plată pe motivul diferenței între urmele loviturii, care este motivul acestei diferențe.

La momentul la care inspectorul de daune i-a solicitat inculpatului C.D. să completeze o declarație tipizată privind producerea accidentului, acesta i-a cerut permisiunea inspectorului de daune M.I.S. să aducă a doua zi declarația completată, rezultând din convorbirea interceptată că dorea să o redacteze împreună cu I.M. pentru a nu exista neconcordanțe între ele ("adică să bată cu a ta, să nu (...) cumva să nu aibă a ta ceva și a mea altceva, știi!"). Or, dacă evenimentul ar fi fost real, nu exista posibilitatea ca cei doi să relateze diferit în declarațiile lor aspectele esențiale ale acestuia, și deci inculpatul C.D. nu avea motiv să-și verifice propria declarație cu cea a celuilalt inculpat.

La data de 25 iunie 2009, inculpatul I.M. a fost reținut pe o durată de 24 de ore, prin ordonanța nr. 368/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție, iar la data de 26 iunie 2009 a fost arestat preventiv pe o durată de 29 de zile, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69 din 26 iunie 2009, emis în baza Încheierii de ședință nr. 83 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. 6298/118/2009.

La data de 30 iunie 2009 inculpatul I.M. a fost pus în libertate, în baza Încheierii penale nr. 77/P din 30 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 886/36/2009, ca urmare a admiterii recursurilor formulate de inculpații din cauză și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Aflat în libertate, la data de 08 iulie 2009, inculpatul I.M. s-a prezentat la Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, unde a prezentat o declarație olografă prin care a precizat că renunță la despăgubirile cerute Societăți A. în dosarul de daună F 403CT/2009, al cărui obiect îl reprezintă evenimentul rutier petrecut în data de 10 mai 2009, în care a fost implicat auto YY.

Această declarație a fost formulată de inculpat după 8 zile de la ridicarea dosarului de daună întocmit cu ocazia constatării tamponării din data de 10 mai 2009 în care au fost implicate autoturismele cu numerele de înmatriculare YY și ZZ, de către Serviciul Județean Anticorupție Constanța, în Dosarul penal nr. 368/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, potrivit adresei nr. 1159833/SJACT din 1 iulie 2009, încât nu se poate vorbi în cauză despre incidența disp. art. 22 C. pen. cu privire la desistare și împiedicarea rezultatului.

Prin Adresa nr. 5975 din 17 mai 2011, Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, Sucursala Constanța, a precizat că nu a suferit niciun prejudiciu de natură materială, întrucât dosarul de daună F 403CT/2009 a fost respins la plată întrucât păgubitul I.M. a declarat olograf că renunță la despăgubiri.

Potrivit art. 292 C. pen., constituie infracțiunea de fals în declarații "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat (...) în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii sau împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe".

Având în vedere situația de fapt reținută anterior, tribunalul reține că inculpații I.M. și C.D. au făcut în scris declarații necorespunzătoare adevărului, organului competent de poliție care urma a stabili cauza avariilor la autoturismul O.C. aparținând lui I.M., în vederea producerii consecinței juridice ca acest organ de poliție să certifice printr-un act oficial (procesul-verbal de constatare a contravenției) existența accidentului și vinovăția lui C.D. în producerea accidentului. Este de menționat că, la rândul său, acest proces-verbal de constatare a contravenției urma a produce și el consecințe juridice, respectiv urma a fi utilizat ca mijloc de probă în dosarul de daună deschis la A., pentru ca inculpatul I.M. să beneficieze de o sumă de bani drept despăgubire pentru avariile pricinuite de asiguratul acestei societăți, C.D. Potrivit legii, declarațiile date de cei doi inculpați la organul de poliție serveau la încheierea procesului-verbal de contravenție, întrucât, în lipsa constatării personale a accidentului, agentul de poliție constatator avea obligația de a face cercetările ce se impuneau - în primul rând prin luarea unor declarații celor implicați în accident -pentru a stabili cauzele și vinovatul.

În consecință, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații, săvârșite de fiecare din cei doi inculpați.

În ce privește fapta inculpatului I.M. de a face demersuri la societatea de asigurări A. în vederea obținerii de despăgubiri, tribunalul reține că acestea au avut ca temei contractul de asigurare RCA încheiat între A. și inculpatul C.D., combinate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, potrivit cărora beneficiar al despăgubirilor rezultate dintr-un astfel de contract este persoana păgubită de asigurat.

În același timp, tribunalul reține că, prin înștiințarea scrisă depusă la A., prin depunerea procesului-verbal de contravenție ce avea conținutul redat mai sus, precum și prin susținerile orale făcute în fața inspectorului de asigurare M.I.S., inculpatul I.M. a prezentat societății de asigurare reprezentată de acest inspector, o faptă (situație) mincinoasă, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust. Intenția de inducere în eroare a A. nu și-a produs efectul, și nu s-a pricinuit o pagubă, deoarece inspectorul de asigurări a sesizat inadvertențele dintre urmele impactului la cele două mașini, și nu a acceptat finalizarea dosarului și introducerea acestuia la plată.

În acest context, pentru săvârșirea inducerii în eroare, inculpatul I.M. s-a folosit de un mijloc fraudulos prin el însuși, și anume s-a folosit de conținutul procesului-verbal de contravenție, care fusese obținut nelegal prin săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

Tribunalul reține, totodată, că inculpatul C.D. a cunoscut scopul pentru care a dat declarația falsă în fața organului de poliție și a acceptat sancționarea sa contravențională pentru un accident inexistent, întrucât, prin natura activității sale de polițist cunoștea circuitul documentelor și procedura în astfel de situații, de altfel discuția telefonică inițială cu I.M. fiind chiar despre "asigurare", adică despre folosirea asigurării sale RCA pentru obținerea de despăgubiri.

Pentru considerentele expuse, tribunalul reține că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții pentru inculpatul I.M., prev de art. 20 C. pen. -art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., și elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în convenții pentru inculpatul C.D., prev. de art. 26 C. pen. - art. 20 C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În ce privește trimiterea în judecată a inculpatului I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că a redactat și depus la A. înscrisul denumit "Înștiințare/Încuviințare - Declarație", tribunalul reține că acest act material nu constituie o infracțiune separată, ci face parte din actele materiale ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții.

În literatura de specialitate s-a arătat că prin "înscris sub semnătură privată" se înțelege orice înscris care emană de la o persoană particulară, care conține o manifestare de voință ori constatarea unui act, fapt sau împrejurări cu semnificație juridică și care este susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații.

Înștiințarea respectivă nu este un act care are aptitudinea de a produce în sine consecințe juridice, ci este o transpunere în scris a susținerilor orale mincinoase ale inculpatului. De asemenea, înștiințarea respectivă nu este destinată să facă dovada raporturilor juridice dintre I.M. și A., a drepturilor inculpatului și a obligațiilor A., ci acestea urmau a fi stabilite conform procedurilor legale.

Tribunalul reține că, în fapt, înștiințarea/declarație redactată de inculpatul I.M. constituie o declarație, o afirmație făcută de acesta în scris, care, sub aspectul elementului material este similară cu falsul în declarații (și nu cu falsul în înscrisuri) dar care nu poate întruni elementele infracțiunii prev de art. 292 C. pen. deoarece nu este făcută unui organ de stat.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații I.M. și C.D.

Prin Decizia penală nr. 16/P din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații I.M. și C.D.

A desființat în parte Sentința penală nr. 160 din 4 aprilie 2012 a Tribunalului Constanța și în rejudecare, pentru inculpatul I.M. a înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 12 aprilie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul I.M. pentru infracțiunea de trafic de influență ca infracțiune de corupție, prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 12 aprilie 2009).

A redus pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. (fapta din data de 10 mai 2009), de la 3 luni închisoare la 2 luni închisoare, prin aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 12 mai 2009) și a menținut pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de prima instanță.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului I.M. pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul I.M. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 și de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.

Inculpatul C.D.

A înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracțiune asimilată de corupție, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. (fapta din 05 martie 2009).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare (fapta din 05 martie 3009).

A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. de la 6 luni închisoare la 5 luni închisoare, prin aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 05 martie 2009).

A făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. (fapta din 12 martie 2009) și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. de la 7 luni închisoare la 1 an închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. de la 7 luni închisoare la 5 luni închisoare, prin aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 12 martie 2009).

A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. de la 3 luni închisoare la 2 luni închisoare, prin aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 10 mai 2009).

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 12 mai 2009) și a menținut pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de prima instanță.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului C.D. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul C.D. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

e) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

f) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

g) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

h) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile art. 57 C. pen. privind executarea pedepselor rezultante aplicate inculpaților I.M. și C.D. în regim de detenție și a menținut celelalte dispoziții, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu - avocat M.M., în cuantum de 75 RON, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

1) În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul I.M. s-a apreciat ca fiind întemeiată critica acestuia privind greșita sa condamnare pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză reiese cu certitudine că în data de 12 aprilie 2009, în jurul orelor 14:00, numita M.I.E. se deplasa cu autoturismul marca A.R., cu număr de înmatriculare X, spre Biserica Catolică "P.P.", din mun. Constanța, împreună cu 2 copii minori ai săi, în vârstă de 6 și 2 ani și o nepoțică în vârstă de 3 ani, pentru a participa la slujba religioasă de Paște, minorii nefiind asigurați în habitaclul autoturismului cu centură sau dispozitive de siguranță omologate; împrejurarea că minorii nu purtau centură sau dispozitive de siguranță rezultă din declarațiile martorei M.I.E. date în cursul urmăririi penale și judecății, precum și din convorbirea telefonică dintre aceasta și inculpatul I.M., interceptată și înregistrată; de asemenea, din aceleași probe rezultă că autoturismul condus de martoră nu avea plăcuța de înmatriculare pe față, aceasta fiind dispărută anterior, situație despre care martora avea cunoștință; din declarațiile martorei și ale inculpatului, reiese că aceasta se afla în relații apropiate cu inculpatul I.M. și cu membrii familiei acestuia de aproximativ 7 ani, iar de 2 ani se afla și în relații de afinitate, deoarece a botezat fiica inculpatului.

Curtea a apreciat că în mod netemeinic instanța de fond a reținut că persoana care a oprit în trafic autoturismul condus de martora M.I.E. a fost un agent de poliție rutieră.

Instanța de fond a reținut că potrivit procesului-verbal de investigații încheiat la data de 17 martie 2011 de ofițerii de poliție judiciară din cadrul S.J.A. Constanța, rezultă că, în ziua de 12 aprilie 2009, în organizarea serviciului de supraveghere, dirijare și controlul circulației se regăsește situația cu repartizarea agenților de poliție rutieră pe schimburi și pe zone, precum și programul de lucru al acestora, la rubrica "Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban", în schimbul I, corespunzător intervalului 07:00 - 15:00, în Zona Tomis III, fiind menționat că au fost repartizați, potrivit planificării, agenții de poliție C.P. și S.R.

Curtea a apreciat că, deși instanța de fond a reținut că din probele dosarului nu reiese cu certitudine care dintre acești polițiști cu atribuții în domeniul siguranței circulației rutiere a oprit-o pe martora M.I.E. în trafic, nu este întemeiată concluzia primei instanțe în sensul că în mod cert persoana care a oprit mașina era un polițist cu competențe în domeniul circulației rutiere, și acest polițist îl cunoștea pe inculpatul I.M., această concluzie nefiind întemeiată pe vreun mijloc de probă administrat în cauză ci pe unele presupuneri din care ar fi reieșit că persoana care a oprit în trafic autoturismul condus de martora M.I.E. l-ar fi cunoscut pe inculpatul I.M. și deci ar fi fost polițist cu atribuții în domeniul siguranței circulației rutiere.

Curtea a mai reținut că fiind audiați în mod nemijlocit de către instanța de fond, respectiv de către instanța de apel, agenții de poliție C.P. și S.R. (la termenul din 07 februarie 2013 de către instanța de apel) au precizat expres că în data de 12 aprilie 2009 nu ar fi oprit în trafic vreun autoturism căruia i-ar fi lipsit o plăcuță de înmatriculare.

În consecință, Curtea a constatat că până în prezent nu a fost identificată persoana cu care acest inculpat ar fi discutat la telefon la data respectivă.

Curtea a constatat că infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., în referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, constă în fapta de primire ori pretindere de bani ori alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Curtea a mai reținut că din conținutul convorbirii telefonice dintre martora M.I.E. și inculpatul I.M., interceptată și înregistrată, nu reiese că inculpatul I.M. ar fi discutat cu persoana care a oprit în trafic autoturismul condus de către martoră; Curtea apreciază că atâta timp cât nu a existat o convorbire între inculpatul I.M. și acea persoană, în mod netemeinic instanța de fond a apreciat că presupusul agent de poliție constatator din teren a renunțat la a mai discuta cu acesta, deoarece și-ar fi dat seama că inculpatul a dorit să intervină în favoarea martorei.

Prin urmare, în lipsa unei discuții purtate de către inculpatul I.M. și persoana care a oprit-o în trafic pe martora M.I.E. (persoană care nici nu a fost identificată până în prezent și nici nu s-a putut stabili în mod cert că ar fi avut atribuții în domeniul siguranței circulației rutiere) nu s-a putut reține fără putință de tăgadă existența unei fapte de trafic de influență comisă de către inculpatul I.M.

În consecință, baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului I.M. pentru infracțiunea de trafic de influență ca infracțiune de corupție, prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 12 aprilie 2009).

Raportat la acuzația astfel cum a fost adusă prin rechizitoriu inculpatului I.M., că s-a evitat plata sancțiunii contravenționale de către martora M.I.E., aspect care se circumscrie noțiunii de mărire a patrimoniului, Curtea a constatat că nu este întemeiată schimbarea de către instanța de fond a încadrării juridice a acestei fapte din infracțiunea de corupție prev. de art. 257 C. pen. în ref. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen.

Raportat la considerentele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului I.M. cu privire la aceeași faptă din 12 aprilie 2009 prin care s-a solicitat să se rețină infracțiunea de trafic de influență în forma tentativei, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. sau infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., pentru care să se dispună achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea a mai constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului I.M. în ceea ce privește stabilirea stării de fapt cu privire la fapta de înșelăciune din data de 10 mai 2009.

În acest sens, s-a constatat că instanța de fond a făcut o justă apreciere și interpretare a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi și al cercetării judecătorești.

Astfel, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- declarația de tamponare redactată la data de 10 mai 2009 de către inculpatul I.M. destinată înștiințării organului de poliție competent, prin care a precizat că "În ziua de 10 mai 2009, în jurul orelor 12:30, am ieșit din magazinul R. cu intenția de a pune în portbagaj cumpărăturile. Lângă auto era un domn care susținea că vrând să iasă din parcare mi-a lovit mașina (spatele mașinii) cu cârligul de remorcare"; în aceeași inculpatul I.M. a precizat că la data de 10 mai 2009, în jurul orei 12:30, autoturismul proprietatea sa, cu număr de înmatriculare YY era parcat în localitatea Constanța - parcare R., efectuând și o schiță a presupusului accident pe verso declarației;

- declarația de tamponare redactată la data de 10 mai 2009 de către inculpatul C.D. prin care a precizat că la ora 12:30, "Am fost în parcarea R., iar în momentul parcării am vrut să răspund la telefonul mobil, care era căzut jos și mi-a alunecat piciorul după pedală (după frână) și am atins auto marca O.C. cu număr de înmatriculare YY, în colțul din stânga spate bară protecție, auto era parcat"; în aceeași declarație inculpatul C.D. a mai precizat că la data de 10 mai 2009, ora 12:30, conducea auto cu număr de înmatriculare ZZ, în localitatea Constanța, parcare R. efectuând și o schiță a presupusului accident pe verso declarației;

- procesul-verbal de sancționare contravențională seria CC nr. 2846662, din data de 10 mai 2009, ora 15:30, încheiat de către agentul de poliție rutieră C.M.G., în baza declarațiilor de tamponare redactate de către inculpații I.M. și C.D., prin care a atestat că, în aceeași zi, "ora 12:30, în parcarea R., C.D. a condus auto marca D. cu nr. ZZ, iar din cauza neatenției în conducere a intrat în coliziune cu auto marca O. cu nr. YY, care era parcat regulamentar", săvârșind astfel fapta contravențională prev. de art. 148 pct. 8 din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ce este sancționată conform art. 100 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, prin procesul-verbal astfel întocmit agentul constatator C.M.G. sancționând cu"Avertisment" pe conducătorul auto C.D.;

- înscrisul intitulat "Înștiințare/Încuviințare - Declarație" (fila 51, Vol. II) completat la data de 12 mai 2009 de către inculpatul I.M. la Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, la care era asigurat autoturismul inculpatului C.D., prin care s-au menționat aspectele privind cauzele și consecințele producerii evenimentului rutier din data de 10 mai 2009, ora 12:30, în sensul "Am fost la cumpărături și vrând să pun cumpărăturile în portbagaj am găsit un domn lângă mașină care susținea că mi-a lovit bara din spate"; prin același înscris, agentul de poliție inculpatul I.M. a menționat ca avarii rezultate la autoturismul său "bară spate + lampă ceață", efectuând și o schiță a poziției celor două autoturisme în momentul impactului.

- dosarul de daună nr. F 403CT/2009, deschis în data de 12 mai 2009 de către Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, ca urmare a evenimentului rutier din data de 10 mai 2009, în care au fost implicate autoturismele cu numerele de înmatriculare ZZ, proprietatea inculpatului C.D. și YY, proprietatea inculpatului I.M.

- înscrisul intitulat "Răspundere civilă auto" completat de către martorul M.I.S. (inspector de daune din cadrul Societatea de Asigurare Reasigurare A.), cu datele cerute de rubricatură, menționând numele asiguratului în persoana inculpatului C.D., proprietarul autoturismului marca D., cu numărul de înmatriculare ZZ și numele păgubitului, inculpatul I.M., proprietarul autoturismului marca O.C., cu numărul de înmatriculare YY.

- constatarea efectuată în aceeași zi de 12 mai 2009 de către inspectorul de daune M.I.S. a pagubelor la autoturismul proprietatea inculpatului I.M., constând în "bandou bară spate și catadioptru dr. bară spate și bară spate revopsit", evaluând aceste pagube cu "rezerva de daune 1000 RON", la data de 12 mai 2009 și pe același înscris a menționat la rubrica "Observații", următoarele: "Dosar în cercetare. Nu se eliberează accept de plată", fiindcă existau dubii cu privire la evenimentul rutier, în sensul că avariile suferite de autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare YY, nu puteau fi provocate de autoturismul marca D., cu numărul de înmatriculare ZZ, deoarece la reconstituire nu se potriveau urmele;

- declarația martorului M.I.S.;

- planșa foto și CD cu imagini privind constatarea, inscripționat F 403 CT/2009, Vol.II;

- convorbirile telefonice efectuate de la postul telefonic aparținând inculpatului I.D. interceptate conform autorizației nr. 102 din 30 aprilie 2009, emisă de Tribunalul Constanța în baza încheierii nr. 131 din 30 aprilie 2009, pentru postul telefonic utilizat de acesta cu numărul X1, din conținutul cărora reies următoarele aspecte:

- în data de 07 mai 2009, ora 12:16, inculpatul I.M. a fost contactat telefonic de inculpatul C.D., prilej cu care I.M. i-a propus acestuia să-l ajute în legătură cu o asigurare, în sensul "Ia zii când facem treaba aia cu (...) cu asigurarea?"; agentul de poliție inculpat C.D. a acceptat propunerea făcută și drept urmare, cei doi agenți de poliție au convenit să se întâlnească în schimbul 2 sau 3 eventual, când va fi "și liber acolo, știi?", grăbind întâlnirea deoarece agentul de poliție inculpat C.D. urma să beneficieze de concediul de odihnă; în acest context, inculpatul C.D. a afirmat că este dispus să-l ajute pe I.M. acceptând sancțiuni contravenționale ce s-ar impune, în sensul: "Puncte de carnet, puncte amendă, nu-i o problemă, eu pentru tine fac orice";

- în data de 10 mai 2009, în jurul orei 12,30, inculpatul I.M. nu s-a deplasat la magazinul R., iar inculpatul C.D. se afla la ceremonia de înmormântare a unui polițist decedat, la cimitir; rezultă de asemenea că pretinsul accident dintre autoturismele celor doi inculpați, în parcarea magazinului R., nu a avut loc, întrucât inculpatul I.M. a comunicat unei persoane că "îi dă cineva asigurarea să-și repare și el bara" și că va declara că "a dat cu spatele în parcare la K. sau la R.", aspecte din care reiese că la acel moment, inculpatul I.M. și că avaria la mașina sa era mai veche, și că cel care îi dă asigurarea nu este și cel vinovat de acea avarie;

- în data de 10 mai 2009, ora 14:35, inculpatul I.M. i-a precizat inculpatului C.D., că "Mi-am completat asta", invitându-l "să vii s-o completezi tu pe astalaltă și după aia pleci și ți le dau eu (...)"; inculpatul C.D., care se afla într-o altă locație, i-a solicitat inculpatului I.M. să găsească pe altcineva să scrie declarația, ori să o scrie el însuși cu un alt scris, în sensul: "Hai mă scrie, găsește unul pe acolo să scrie, sau scrie tu cu alt scris"; în cadrul aceleiași convorbiri telefonice inculpatul I.M. a stăruit pe lângă inculpatul C.D. precizându-i "Să vii să-mi dai hârtiile alea" deoarece "Alelalte, a mea am făcut-o. N-auzi? Deci a mea e făcută toată. Hai!", invitație acceptată de inculpatul C.D. în sensul: "Hai, hai că vin";

- convorbirea telefonică din 25 mai 2009 prin care inculpatul C.D. i-a precizat inculpatului I.M. că inspectorul de daune i-a făcut măsurători la autoturismul său, în sensul "Mi-a pus ruleta (...) cam vreo 40 - 45 are la cârlig, așa (...)", în condițiile în care inculpatul I.M. i-a confirmat că la autoturismul său "are 53 sau 55 (..) așa (...) nu știu cât are înălțime; din cauza nesincronizării măsurătorilor la cele două autoturisme, inculpații s-au pus de acord telefonic să precizeze că inculpatul I.M. a avut mașina încărcată ("Domne, mașina era încărcată (...) Cauciucurile (...) dezumflate (...) Ce, a ta când pui ceva în portbagaj, ce nu se lasă? (...) E cum să nu? E și atunci? Se lasă îți dai seama (...) Încerci și tu acolo cu 100 de kilograme, vezi cât se lasă (...) și măsori. Da bre. Înțelegi? Vreo 45 avea la (...)? A filmat, a pus ruleta, i-am ținut-o (...) Dați încoace, cum să nu vă ajut! Eu, foarte amabil am fost cu el"); la momentul la care inspectorul de daune i-a solicitat inculpatului C.D. să completeze o declarație tipizată privind producerea accidentului, acesta i-a cerut permisiunea inspectorului de daune M.I.S. să aducă a doua zi declarația completată, rezultând din convorbirea interceptată că dorea să o redacteze împreună cu inculpatul I.M. pentru a nu exista neconcordanțe între ele: "adică să bată cu a ta, să nu (...) cumva să nu aibă a ta ceva și a mea altceva, știi!".

Curtea a constatat că nu în mod temeinic instanța de fond a apreciat ca nesincere explicațiile inculpaților I.M. și C.D. potrivit cărora discuția telefonică din data de 07 mai 2009, ora 12:16, se referea la o posibilă încheiere a unei asigurări de sănătate (facultative), deoarece încheierea unei astfel de asigurări nu implica posibile sancțiuni contravenționale cu puncte de amendă și puncte complementare care, cumulate, puteau conduce la suspendarea permisului/carnetului de conducere.

Falsitatea declarațiilor date de inculpați la poliție privind accidentul în care ar fi fost implicate autoturismele lor rezultă și din constatările făcute de martorul M.I.S., consemnate în scris în dosarul de daună, precum și din convorbirea telefonică dintre inculpați la data de 25 mai 2009, ora 13:40, interceptată și înregistrată, prin care aceștia practic confirmă constatările inspectorului de asigurări.

Din fotografiile efectuate de inspectorul A. M.I.S. în dosarul de daună deschis, și din declarațiile acestuia, rezultă că acest martor a efectuat, printre altele, și măsurători la autoturismul inculpatului I.M., privind înălțimea de la sol până la lovitura de pe caroserie pretins a fi fost făcută de cârligul de remorcare al mașinii inculpatului C.D., și a stabilit că această înălțime este de 55 cm; ulterior și separat, inspectorul de daune de la societatea de asigurare A. l-a convocat pe agentul de poliție C.D. să se prezinte cu autovehiculul marca D., cu număr de înmatriculare ZZ, la sediul punctului de lucru al societății, din mun. Constanța; la data stabilită, inculpatul C.D. s-a prezentat cu autoturismul său proprietate în vederea reconstituirii presupusei tamponări; cu acest prilej, inspectorul de daune M.I.S. a constatat că la autoturismul marca D., presupus culpabil de producerea accidentului, cuiul de remorcare din spate era mult mai jos decât lovitura de pe bara spate a autoturismului marca O.C., proprietatea inculpatului I.M., și anume era la înălțimea de 46 cm de la sol (centrul cuiului); datorită neconcordanței în declarațiile celor doi conducători auto și a măsurătorilor efectuate la cele două vehicule, dosarul de daună a fost înaintat de Societatea de Asigurare A. către Direcția Antifraude, în vederea efectuării cercetărilor suplimentare.

Curtea constată că apărările inculpaților, în sensul că măsurătorile autoturismelor nu au fost făcute concomitent și acestea nu au fost așezate unul lângă celălalt pentru a se verifica corespondența dintre urmele loviturilor, astfel că măsurătorile făcute nu pot fi luate în considerare, sunt nefondate deoarece măsurarea separată a celor două autoturisme nu influențează concluzia că la autoturismul O. impactul se observă la înălțimea de 55 cm, în timp ce la autoturismul D. cârligul de remorcare despre care se pretinde că a lovit cealaltă mașină, se situează la înălțimea de 46 cm.

Este nefondată și apărarea inculpatului I.M. referitoare la nelegalitatea efectuării măsurătorii de către inspectorul de daune în loc de biroul antifraudă din cadrul A., deoarece în speță nu este esențial stabilirea atribuțiilor de serviciu ale unei sau altei persoane în acest domeniu, ci este esențial că o persoană, în prezența inculpaților, a constatat o stare de fapt necontestată de aceștia, și anume cele două distanțe; constatarea a fost materializată atât într-un înscris încheiat la momentul respectiv, și a fost confirmată prin declarațiile martorului date în cursul procesului penal, toate acestea constituind mijloace de probă apte să dovedească faptul că impactul dintre cele două mașini nu avea cum să provoace la una o avarie situată la 55 cm de la sol, prin lovire cu cârligul de tractare situat la 46 cm de la sol, concluzia fiind că accidentul nu a avut loc în condițiile pretinse.

În apel s-a efectuat un raport de expertiză tehnică auto, efectuat de către expert tehnic O.P. prin care a concluzionat că între avariile produse la cele două autoturisme ale inculpaților I.M. și C.D. există corespondență de dinamică, de formă și înălțime, avariile constatate la autoturismul O.C. cu nr. YY putând fi produse în urma unui accident de circulație cu autoturismul D. cu nr. ZZ.

Curtea a apreciat că acest raport de expertiză tehnică auto nu poate înlătura aspectele constate mai sus, având în vedere că deși la obiectivul 3.2 s-a concluzionat că starea tehnică a celor două autoturisme este identică cu starea acestora la data de 10 mai 2009, totuși la această concluzie expertul a ajuns doar din punctul de vedere al avariilor celor două autoturisme nu și din punct de vedere al altor caracteristici ale celor două autovehicule (respectiv starea amortizoarelor, a arcurilor punții spate) care evident că s-au modificat în timp, din data de 10 mai 2009 a presupusului accident până la data efectuării acestui raport de expertiză trecând un interval semnificativ de timp de aprox. 3 ani și 9 luni.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că inițial cei doi inculpați au precizat că avariile la autoturismul inculpatului I.M. au fost provocate de către cârligul de remorcare al autoturismului inculpatului C.D. iar la efectuarea de poze de către inspectorul de daune pentru cele două autovehicule nu s-au constatat leziuni la bara spate a autoturismului inculpatului C.D. (aspect care reiese din conținutul CD-ului), nefiind justificată în niciun fel de către cei doi inculpați modificarea modalității de tamponare dintre cele două autoturisme.

Expert tehnic O.P. a analizat corespondența avariilor barelor spate ale celor două autoturisme, deși, astfel cum s-a arătat mai sus, la examinarea autoturismului inculpatului C.D. de către inspectorul de daune M.I.S. nu s-au constatat avarii la bara spate a acestui autoturism, aspect din care reiese că avariile constatate la autoturismul inculpatului C.D. de către expertul Tehnic O.P. sunt ulterioare datei presupusei tamponări cu autoturismul inculpatului I.M.

De asemenea, Curtea a mai constatat că aspectele expuse mai sus care au reieșit din convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați sunt elocvente sub aspectul inexistenței unei coliziuni între autovehiculele inculpaților la data de 10 mai 2009; astfel, convorbirea din data de 07 mai 2009, ora 12:16, care inculpații I.M. și C.D. au convenit să facă "treaba aia cu (...) cu asigurarea" a avut loc cu trei zile înaintea datei de 10 mai 2009 când ar fi avut loc presupusa tamponare dintre cele două autovehicule ale inculpaților.

Au fost apreciate ca neîntemeiate criticile expuse în motivele de apel ale inculpatului I.M. cu privire la faptul că instanța de fond nu a indicat zilele și orele convorbirilor dintre inculpații I.M. și C.D. care au fost interceptate, în motivarea instanței de fond fiind indicate zilele și orele convorbirilor interceptate.

Față de ansamblul argumentelor expuse, Curtea a constatat că prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză s-a dovedit că faptele reținute în sarcina inculpatului I.M. cu privire la demersurile sale pentru obținerea unei despăgubiri de la Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța au fost comise de către acest inculpat.

În consecință, Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului I.M. prin care a solicitat să se constate că nu s-a dovedit că aceste fapte nu există și, în consecință, să se dispună achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Curtea a mai constatat că instanța de fond a efectuat o judicioasă încadrare juridică a acestor fapte.

Astfel, fapta inculpatului I.M. care la data de 10 mai 2009 a făcut o declarație necorespunzătoare adevărului la agentul de poliție rutieră C.M.G., din cadrul Poliției Rutiere a I.P.J. Constanța, cu privire la o presupusă tamponare a autoturismului său marca O.C., cu nr. de înmatriculare YY, de către autoturismul inculpatului C.D., în parcarea Magazinului R. din Mun. Constanța, în vederea obținerii în mod injust de despăgubiri din partea Societății de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

Faptele inculpatului I.M. care la data de 12 mai 2009, a completat înscrisul intitulat Înștiințare/Încuviințare-Declarație, către Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, prin care a susținut în scris, în mod mincinos, aspectele privind cauzele și consecințele producerii evenimentului rutier din data de 10 mai 2009, ora 12:30, avariile rezultate la autoturismul său și a efectuat în mod mincinos o schiță a poziției celor două autoturisme în momentul impactului, și care în aceleași împrejurări a depus ca probe la dosarul de daună procesul-verbal de contravenție încheiat de agentul de poliție C.M.G., încercând să inducă în eroare Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța cu prilejul întocmirii dosarului de daună nr. F 403/CT/2009 în scopul obținerii în mod injust de despăgubiri din partea acesteia, constând în despăgubirea pentru presupusele avarii cauzate autoturismului său, cu număr de înmatriculare YY, de către asiguratul acestei societăți, C.D. proprietarul autoturismului cu număr de înmatriculare ZZ, în limita rezervei de daune de 1.000 RON, calculată la data de 12 mai 2009, faptă neconsumată din cauza urmăririi penale efectuate în Dosarul nr. 368/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și a ridicării dosarului de daună de către Serviciul Județean Anticorupție Constanța, la data de 1 iulie 2009, constituie infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prev. de disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Curtea a constatat că instanța de fond a dispus în mod corect schimbarea încadrării juridice a faptei din data de 10 mai 2009 reținută în sarcina inculpatului I.M., din infracțiunile prev. de art. 290 C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.; în acest sens, Curtea are în vedere că instanța de fond a reținut că prin înștiințarea scrisă depusă la A., prin depunerea procesului-verbal de contravenție, precum și prin susținerile orale făcute în fața inspectorului de asigurare M.I.S., inculpatul I.M. a prezentat societății de asigurare reprezentată de acest inspector, o faptă (situație) mincinoasă, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust; intenția de inducere în eroare a A. nu și-a produs însă efectul, și nu s-a pricinuit o pagubă, deoarece inspectorul de asigurări a sesizat inadvertențele dintre urmele impactului la cele două mașini, și nu a acceptat finalizarea dosarului și introducerea acestuia la plată; pentru săvârșirea inducerii în eroare, inculpatul I.M. s-a folosit de un mijloc fraudulos prin el însuși, și anume s-a folosit de conținutul procesului-verbal de contravenție, care fusese obținut nelegal prin săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul de apel al inculpatului I.M. care a solicitat să rețină incidența dispozițiilor art. 181 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât valoarea prejudiciului, de 125 RON (prin reținerea tentativei la înșelăciune), nu întrunește condițiile privind existența unui pericol social care să contureze necesitatea aplicării unei sancțiuni penale.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că valoarea prejudiciului nu ar fi fost de 125 RON ci de aprox. 1.000 RON, astfel cum s-a menționat în dosarul de daună nr. F 403CT/2009, deschis în data de 12 mai 2009 de către Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, precum și calitatea de polițist a inculpatului I.M. (care impunea o conduită de respectare a legii și nu eludare a legii), și demersurile constante ale acestui inculpat pentru plata despăgubirii de către asigurător.

Faptul că la data de 08 iulie 2009, inculpatul I.M. s-a prezentat la Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, unde a prezentat o declarație olografă prin care a precizat că renunță la despăgubirile cerute Societății A. în dosarul de daună F 403CT/2009, al cărui obiect îl reprezintă evenimentul rutier petrecut în data de 10 mai 2009, în care a fost implicat auto YY, nu constituie o desistare sau împiedicare a producerii rezultatului de către inculpatul I.M. având în vedere că această declarație a fost formulată de inculpat după 8 zile de la ridicarea dosarului de daună întocmit cu ocazia constatării tamponării din data de 10 mai 2009 în care au fost implicate autoturismele cu numerele de înmatriculare YY și ZZ, de către Serviciul Județean Anticorupție Constanța, în Dosarul penal nr. 368/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, potrivit adresei nr. 1159833/SJACT din 1 iulie 2009.

Examinând apelul formulat de către inculpatul I.M. potrivit efectului devolutiv prev. de art. 371 C. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului I.M. este fondat și sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate și sub aspectul individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei rezultante.

Astfel, Curtea a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatului I.M. a circumstanței atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună a acestui inculpat înainte de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui.

În consecință, Curtea a redus pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. (fapta din data de 10 mai 2009), de la 3 luni închisoare la 2 luni închisoare, prin aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 12 mai 2009) și a menținut pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de prima instanță.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului I.M. pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, fiind incidente prev. art. 861 C. pen. cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, raportat atât la cuantumul pedepsei rezultante (6 luni) cât și la circumstanțele personale ale inculpatului (infractor primar, cu studii superioare, căsătorit, cu un copil minor) și la conduita acestuia după comiterea faptelor, în decursul celor aprox. 4 ani care au trecut de la data săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa inculpatul I.M. nemaisăvârșind alte fapte de natură penală, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 861 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. și se poate reține că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acest inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul I.M. nu va mai săvârși infracțiuni.

În același sens, Curtea a avut în vedere și concluziile referatului de evaluare efectuat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța în care s-a apreciat că "inculpatul I.M. prezintă perspective de reintegrare socială, dispunând de resurse pentru o evoluție comportamentală și va conștientiza în mod real consecințele sociale și juridice ale menținerii unei conduite deviante".

În consecință, în baza art. 861 C. pen., Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul I.M. trebuind să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., datele urmând să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., Curtea a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 și de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.

2. Apelul formulat de către inculpatul C.D.

Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel invocat de către inculpatul C.D. referitor la nulitatea propunerii de arestare preventivă a inculpaților constatată prin încheierea penală nr. 85/P din 06 august 2009 a Curții de Apel Constanța, Ministerul Public dispunând trimiterea în judecată a inculpatului C.D. în baza acelorași acte procedurale, astfel că nu este întemeiată solicitarea de achitare, pentru toate faptele reținute în sarcina acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există, înscrisurile pe care se întemeiază acuzațiile neavând nicio valoare probatorie.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că prin ordonanța din data de 14 aprilie 2010 dată de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, în Dosar nr. 1272/668/II/4/2010, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații Z.I., C.G. și D.M. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, reținându-se că în sensul dispozițiilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, persoanele cu funcții de control sunt persoane care, potrivit legii, efectuează în mod regulat și organizat activitate de control, iar inculpații Z.I., C.G. și D.M., așa cum rezultă din fișele postului, aveau doar atribuții de control al altor agenți ca sarcini suplimentare stabilite pe cale administrativă (și nu potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 78/2000), ceea ce nu îi transformă în persoane cu funcții de control.

Prin urmare, Curtea a constatat că prin ordonanța din data de 14 aprilie 2010 dată de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosar nr. 1272/668/II/4/2010, s-a stabilit cărui organ de urmărire penală îi revine competența materială de soluționare a întregii cauze, în care alături de inculpații Z.I., C.G. și D.M. erau cercetați și alți inculpați printre care și inculpații I.M. și C.D.; faptul că prin această ordonanță s-a stabilit că, competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații Z.I., C.G. și D.M. aparține Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța (organ de urmărire penală care administrase mijloacele de probă în cauză până în acel moment) nu atrage nulitatea actelor procedurale efectuate până în acel moment; faptul că prin Încheierea penală nr. 85/P din 06 august 2009 a Curții de Apel Constanța s-a constatat nulitatea propunerii de arestare preventivă a inculpaților ca urmare a reținerii că urmărirea penală a fost efectuată de către un organ de urmărire penală necompetent material (după calitatea persoanei) constituie o apreciere a instanței de recurs în momentul în care a soluționat recursurile inculpaților împotriva încheierii de arestare preventivă, aspect care nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește stabilirea organului de urmărire penală competent în efectuarea urmăririi penale în cauză.

În consecință, s-a apreciat că nu este fondat nici motivul de apel al inculpatului C.D. prin care s-a solicitat trimiterea dosarului la parchet pentru reluarea urmăririi penale.

În ceea ce privește faptele din datele de 05 martie 2009 și 12 martie 2009, Curtea constată că inculpatul C.D. a criticat prin motivele de apel modalitatea de reținere a stării de fapt, solicitându-se să se constate că ambii contravenienți au parcat în loc nepermis și au traversat strada prin loc nepermis, pentru această din urmă faptă fiindu-le întocmite procese-verbale de contravenție, iar pentru parcarea în loc nepermis fiindu-le aplicată sancțiunea avertismentului scris și, respectiv, verbal, fapt confirmat și de către contravenienți care au plătit contravaloarea taxei de deblocare și prin urmare nu se poate aprecia faptul că ar fi săvârșit un fals, în condițiile în care inculpatul a aplicat două sancțiuni cu avertisment (unul scris și unul verbal), pentru două fapte distincte, nefiind întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Examinând mijloacele de probă administrate în cauză pentru aceste fapte, Curtea a reținut că la data de 05 martie 2009, ora 11:42, martorul B.B. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție R.G.C. și i-a solicitat să intervină în scopul deblocării autoturismului său cu număr de înmatriculare XX, ce a fost parcat în zona Primăriei Constanța, utilizând un limbaj argotic, în sensul "Poți să-mi întorci și mie un capac (...) de la roată?" precizând că "La Primărie aicea am parcat (...)"; agentul de poliție R.G.C. a contactat telefonic dispeceratul poliției rutiere, la ora 11:44, pentru a obține date cu privire la agentul de poliție rutieră, planificat pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Primăriei, pe B-dul Tomis, primind răspunsul că acest agent este inculpatul C.D.; ulterior, agentul de poliție R.G.C. l-a contactat pe agentul de poliție constatator, inculpatul C.D., căruia într-un limbaj argotic, la ora 11:45, i-a transmis mesajul "un MXE e pe acolo?; MXE la Primărie acolo?", întrebându-l dacă este necesar "să vin până acolo?"; agentul de poliție constatator inculpat C.D. a înțeles mesajul și i-a precizat agentului de poliție inculpat R.G.C. că nu este necesară venirea sa; ulterior, agentul de poliție constatator inculpat C.D. a întocmit procesul-verbal seria CC nr. 1958413 din data de 05 martie 2009, ora 11:35, reținând prin acesta că martorul B.B., la data de 05 martie 2009, ora 11:30, "a traversat str. Traian, zona Tribunal, prin loc nemarcat și fără să se asigure", încadrând fapta în prevederile art. 167 alin. (1), lit. d) din Hotărârea nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ce se sancționează conform art. 99 alin. (1) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, aplicându-i contravenientului B.B. sancțiunea "Avertisment".

Din mijloacele de probă expuse mai sus, Curtea a reținut că, în realitate B.B. săvârșise contravenția prevăzută de art. 143 din H.G. nr. 1391/2006, constând în staționarea neregulamentară a autoturismului într-o zonă interzisă, contravenție constatată în mod cert de inculpat, astfel cum rezultă din atribuțiile concrete de serviciu ale inculpatului de la acel moment; astfel, acesta acționa împreună cu lucrătorii primăriei care aplicau dispozitivele de blocare a roților autovehiculelor, și prin urmare era imposibil să nu ia cunoștință despre faptul că martorului B.B. i s-a aplicat o astfel de măsură. Or, câtă vreme măsura se aplică autovehiculelor staționate neregulamentar, este evident că inculpatul ar fi trebuit să aplice o sancțiune contravențională pentru această abatere, sancțiune care însă nu se regăsește între actele încheiate în ziua de 05 martie 2009 de inculpatul C.D.

Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat în mod temeinic că susținerile martorului B.B., precum și ale inculpatului, potrivit cărora ar fi R. că martorul a traversat neregulamentar strada Traian și că avertismentul a fost aplicat corect pentru această contravenție, sunt nefondate în privința stabilirii situației de fapt referitoare la infracțiunile de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor publice, având în vedere atât convorbirile telefonice dintre B.B. și R.G.C., și dintre R.G.C. și C.D. se referă exclusiv și evident la staționarea neregulamentară a mașinii XX, și nicidecum la eventuala traversare a străzii, ca pieton, a lui B.B. precum și aspectul că și dacă B.B. ar fi traversat neregulamentar strada nu înlătura obligația inculpatului de a constata oficial și a sancționa staționarea neregulamentară a mașinii martorului; astfel, dacă se susține că traversarea străzii neregulamentară a martorului este reală, soluția legală era de a fi fost sancționat, prin același proces-verbal, atât pentru această faptă cât și pentru staționarea neregulamentară a autoturismului; de fapt însă, mijloacele de probă administrate în cauză nu confirmă traversarea străzii prin loc nepermis, ci confirmă că inculpatul C.D. a aplicat o sancțiune cu avertisment pentru o contravenție imaginară, în locul celei real aplicabile, ca urmare a intervenției colegului său R.G.C.

Curtea a constatat că nu este fondată apărarea inculpatului C.D. potrivit căreia nu a încheiat procesul-verbal de contravenție ca urmare a intervenției lui R.G.C., câtă vreme ora redactării procesului-verbal este anterioară orei la care a purtat discuția cu acesta; instanța de fond a apreciat în mod temeinic că ora înscrisă ca fiind ora încheierii procesului-verbal poate fi explicată fie prin faptul că inculpatul a indicat o oră aproximativă, fie că a început redactarea procesului-verbal la ora indicată, însă din diverse motive l-a finalizat ulterior convorbirilor telefonice, fie că a inserat cu bună știință o oră anterioară convorbirilor telefonice, tocmai pentru a putea susține că aceste convorbiri nu l-au influențat în aplicarea sancțiunii; astfel, la ora 11,45 B.B. îl apelează din nou pe R.G.C., îl întreabă dacă a vorbit și îi spune acestuia"hai că-i aici", rezultând că procesul-verbal nu fusese finalizat.

S-a apreciat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului C.D. cu referire la faptul că în convorbirea telefonică redată la dosarul de urmărire penală, purtată între inculpatul C.D. și R.G.C., acesta din urmă întrebând dacă "se poate o virgulă acolo", iar inculpatul răspunzând "nu", convorbirea fiind încheiată; raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate, Curtea constată că faptul că inculpatul C.D. a precizat că nu este nevoie ca numitul R.G.C. să se deplaseze la fața locului înseamnă că a înțeles solicitarea lui R.G.C., fapt confirmat prin modalitatea de sancționare a numitului B.B..

Curtea a constatat că în mod temeinic instanța de fond a reținut că, contravenția pentru traversare neregulamentară ca pieton nu atrage niciun efect patrimonial, în timp ce contravenția referitoare la staționarea neregulamentară a autoturismului ar fi atras atât o sancțiune principală - cu amendă sau avertisment - cât și o sancțiune complementară cu puncte de penalizare, care se înregistrează și pot contribui la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dacă numărul total de puncte de penalizare ajunge la 15; prin urmare, a existat un interes real ca martorul B.B. să nu fie sancționat pentru contravenția real săvârșită, ce ar fi atras obligatoriu și puncte de penalizare; este explicabil și procesul-verbal încheiat de inculpat, deoarece numărul de taxe de deblocare a mașinilor, încasate de reprezentanții primăriei, trebuia să corespundă cu numărul de procese-verbale de contravenție încheiate de agenții de poliție rutieră, deci inculpatul trebuia să încheie oricum un proces-verbal de contravenție.

Aceleași argumente sunt valabile și pentru fapta inculpatului C.D. din data de 12 martie 2009; astfel, la data de 12 martie 2009, ora 15:47, martorul T.F.C. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție R.G.C. și i-a solicitat să intervină pe lângă agentul de poliție constatator inculpat C.D. astfel încât să nu fie sancționat cu puncte penalizare sau cu amendă pentru parcare neregulamentară, promițând în schimb că "face cinste", așa după cum rezultă din redarea scrisă a interceptării convorbirilor telefonice de la postul telefonic nr. Y utilizat de agentul de poliție rutieră R.G.C.; în timpul convorbirii telefonice cu agentul de poliție R.G.C., martorul T.F.C. i-a înmânat telefonul mobil agentului de poliție constatator inculpat C.D., care a continuat convorbirea cu agentul de poliție R.G.C., în sensul că acesta din urmă i-a spus "Măi, e băiat de (...) e fratele meu. Vorbește cu el și e OK"; urmare acestei intervenții a colegului său, agentul de poliție constatator inculpat C.D. a întocmit procesul-verbal seria CC nr. 1958436 din data de 12 martie 2009, ora 15:38, prin care a menționat, în mod fals, că la data de 12 martie 2009, ora 15:35, T.F.C. "a traversat str. Răscoala 1907, zona "La Pizza", prin loc nemarcat și fără să se asigure", încadrând fapta în prevederile art. 167 alin. (1), lit. d) din Hotărârea nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, ce se sancționează conform art. 99 alin. (1) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, aplicându-i învinuitului T.F.C. sancțiunea "Avertisment", și și-a încălcat atribuțiile de serviciu constând în "aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice", prin aceea că nu l-a sancționat pe T.F.C. pentru staționare a autoturismului într-o zonă nepermisă.

În consecință, Curtea a constatat că inculpatul C.D., agent de poliție rutieră în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință a atestat fapte necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de contravenție seria CC nr. 1958413 din data de 05 martie 2009 și a omis a insera unele fapte sau împrejurări, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

De asemenea, inculpatul C.D., cu știință, nu a îndeplinit atribuția de serviciu de a aplica contravenientului B.B. sancțiunile prevăzute de lege pentru staționarea autoturismului în loc nepermis; astfel, ca urmare a solicitării implicite a lui R.G.C., inculpatul a ales să nu aplice o sancțiune contravențională pentru această faptă, care să-și îndeplinească rolul pentru care a fost instituită.

Procedând astfel, s-a creat în mod real o tulburare însemnată bunei activități ("bunului mers") a Serviciului Poliției Rutiere, aceasta constând, pe de o parte, în crearea condițiilor ca sancțiunile contravenționale să fie aplicate în funcție de intervenții personale și nu de o evaluare obiectivă și imparțială, și pe de altă parte, în crearea unui pericol pentru respectarea legislației rutiere în materia asigurării fluidității circulației pe drumurile publice și înlăturarea condițiilor favorizatoare unor accidente de circulație sau blocării circulației, din moment ce conducătorii auto percep faptul că pot încălca normele rutiere fără teama de a fi sancționați. Or, siguranța circulației rutiere este indisolubil legată de bunul mers al activității Serviciului Poliției Rutiere, câtă vreme aceasta este atribuția de serviciu esențială a acestui organ de poliție, și câtă vreme neluarea măsurilor pentru respectarea regulilor de circulație - în speță cele privind staționarea autovehiculelor - se repercutează negativ și însemnat (important) în bunul mers al activității organului de poliție.

Cu privire la faptele din data de 12 martie 2009, Curtea a constatat că faptele comise de agentul de poliție inculpat C.D., care la data de 12 martie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție R.G.C., cu intenție a întocmit procesul-verbal seria CC nr. 1958436, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul T.F.C. "a traversat str. Răscoala 1907, zona "La Pizza", prin loc nemarcat și fără să se asigure", deși în realitate acesta staționase autoturismul neregulamentar, în realizarea scopului urmărit de fapta de trafic de influență săvârșită de colegul său R.G.C., și și-a încălcat atribuțiile de serviciu constând în "aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, obținând un avantaj patrimonial", constituie infracțiunile de: fals intelectual, prev. de disp. art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000, în ref. la art. 248 C. pen.

Din probatoriul administrat în cauză reiese că inculpatul C.D. a săvârșit falsul intelectual în realizarea scopului urmărit de fapta de trafic de influență, astfel că se impunea reținerea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 ca încadrare juridică aferentă art. 289 C. pen.; de asemenea, având în vedere că inculpatul C.D., prin fapta de nesancționare a lui T.F.C., a procurat un avantaj material -probat sub forma promisiunii ("o cinste"), se justifică reținerea art. 132 din Legea nr. 78/2000 ca încadrare juridică aferentă art. 248 C. pen.

Cu privire la faptele din 05 martie 2009 și 12 martie 2009, Curtea a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este reglementată ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 care prevede că "infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (...), dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial".

Atâta timp cât din probatoriul administrat în cauză reiese că inculpatul C.D. nu a aplicat contravenienților B.B. și T.F.C. sancțiunile prevăzute de lege pentru staționarea autoturismului în loc nepermis (contravenția referitoare la staționarea neregulamentară a autoturismului ar fi atras atât o sancțiune principală - cu amendă sau avertisment - cât și o sancțiune complementară cu puncte de penalizare, care se înregistrează și pot contribui la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dacă numărul total de puncte de penalizare ajunge la 15) și prin urmare prin fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice comisă a obținut pentru numiții B.B. și T.F.C. un avantaj nepatrimonial, respectiv neaplicarea sancțiunii complementare cu puncte de penalizare, care pot determina suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dacă numărul total de puncte de penalizare ajunge la 15.

În consecință, Curtea a constatat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că nu se justifica reținerea art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la fapta din 05 martie 2009, deoarece nu ar exista probe care să stabilească faptul că inculpatul C.D. a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, atâta timp cât din aspectele expuse mai sus reiese că prin fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice comisă a obținut pentru numitul B.B. un avantaj nepatrimonial.

Față de argumentele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu este întemeiat motivul de apel al inculpatului C.D. prin care s-a solicitat, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din data de 12 martie 2009 reținute în sarcina inculpatului C.D., din infracțiunile de fals intelectual, ca infracțiune de corupție, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracțiune de corupție, prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

Nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului C.D. prin care s-a făcut referire la Decizia nr. 1019/1996 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a respins un recurs în anulare, apreciindu-se că nu poate exista concurs de infracțiuni între fals intelectual și abuz în serviciu, în contextul în care calitatea de funcționar a subiectului pasiv este aceeași, iar latura obiectivă este caracterizată prin aceleași considerente, respectiv neîndeplinirea, sau îndeplinirea, cu știință, în mod defectuos, a atribuțiunilor de serviciu.

Curtea a constatat că în prezenta cauză latura obiectivă pentru cele două infracțiuni nu este identică, în sarcina inculpatului C.D. reținându-se:

- că a întocmit în mod fals procese-verbale de sancționare a numiților B.B. și T.F.C. pentru comiterea unor contravenții ca pietoni,

- că nu a întocmit procese-verbale de contravenție pentru că și-au parcat autoturismele în locuri nepermise (ceea ce ar fi atras și aplicarea sancțiunii complementare a punctelor penalizatoare, având consecință asupra posibilității suspendării permisului de conducere),

fiind astfel îndeplinite cerințele concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile inculpatului C.D. cu privire la inexistența infracțiunilor de fals în declarație și de complicitate la înșelăciune, referitor la declarația dată de către acesta la data de 10 mai 2009 la agentul de poliție rutieră C.M.G. și la demersurile efectuate de către acesta potrivit înțelegerii cu inculpatul I.M. pentru a induce în eroare a Societății de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța pentru ca inculpatul I.M. să obțină despăgubirea pentru presupusele avarii cauzate autoturismului inculpatului I.M. de către autoturismul inculpatului C.D., argumentele expuse mai sus cu ocazia examinării motivelor de apel ale inculpatului I.M. fiind valabile și pentru motivele de apel ale inculpatului C.D. cu privire la aceste două infracțiuni.

În consecință, s-a apreciat că nu este fondat motivul de apel al inculpatului C.D. prin care a solicitat să se dispună achitarea sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, nu este fondat nici motivul de apel al acestui inculpat prin care a solicitat să rețină incidența dispozițiilor art. 181 C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât valoarea prejudiciului, de 125 RON (prin reținerea tentativei la înșelăciune), nu întrunește condițiile privind existența unui pericol social care să contureze necesitatea aplicării unei sancțiuni penale.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că valoarea prejudiciului nu ar fi fost de 125 RON ci de aprox. 1.000 RON, astfel cum s-a menționat în dosarul de daună nr. F 403CT/2009, deschis în data de 12 mai 2009 de către Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, precum și calitatea de polițist a inculpatului C.D. (care impunea o conduită de respectare a legii și nu eludare a legii), și demersurile constante ale acestui inculpat pentru soluționarea favorabilă inculpatului I.M. a dosarului de daune înregistrat la Societatea de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța.

Examinând apelul formulat de către inculpatul C.D. potrivit efectului devolutiv prev. de art. 371 C. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului C.D. este fondat sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate și sub aspectul individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei rezultante.

Astfel, Curtea a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatului C.D. a circumstanței atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună a acestui inculpat înainte de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, din caracterizarea depusă la dosarul cauzei în cursul judecății în apel prin adresa nr. 737.256 din 02 octombrie 2012 a I.P.J. Constanța reieșind că inculpatul C.D. lucrează în cadrul poliției de aprox. 20 de ani, perioadă în care a dat dovadă de preocupare pentru însușirea cunoștințelor de specialitate, și-a îndeplinit sarcinile peste nivelul cerințelor din fișa postului, a dovedit spirit de colaborare, disciplină, competență profesională, a fost recompensat și a primit doar calificativul "B" sau "FB", fiind sancționat o singură dată, pentru o abatere minoră.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei rezultante de 6 luni închisoare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, fiind incidente prev. art. 861 C. pen. cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, raportat atât la cuantumul pedepsei rezultante (1 an) cât și la circumstanțele personale ale inculpatului (infractor primar, căsătorit, cu un copil minor din prezenta căsătorie și un copil minor dintr-o căsătorie anterioară) și la conduita acestuia după comiterea faptelor, în decursul celor aprox. 4 ani care au trecut de la data săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa inculpatul C.D. nemaisăvârșind alte fapte de natură penală, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 861 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. și se poate reține că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acest inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul C.D. nu va mai săvârși infracțiuni.

În același sens, Curtea a avut în vedere și concluziile referatului de evaluare efectuat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța în care s-a apreciat că resursele existente la nivel individual, familial pot reprezenta premise ale reintegrării sale sociale.

În consecință, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., Curtea a condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare (fapta din 05 martie 3009).

Prin aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen., Curtea a redus pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. (fapta din 05 martie 2009) de la 6 luni închisoare la 5 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. (fapta din 12 martie 2009) și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. de la 7 luni închisoare la 1 an închisoare; în acest sens, Curtea a avut în vedere că infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., este sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani, astfel că pedeapsa de 7 luni închisoare (fără reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului) aplicată de către instanța de fond este nelegală.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. de la 7 luni închisoare la 5 luni închisoare, prin aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 12 martie 2009).

Curtea a redus și pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. de la 3 luni închisoare la 2 luni închisoare, prin aplicarea prev. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. (fapta din 10 mai 2009).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 12 mai 2009) și a menținut pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de prima instanță.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului C.D. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul C.D. trebuind să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., datele urmând să comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

3. Apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța:

Curtea a constatat că prin motivele de apel invocate s-au adus critici doar cu privire la încadrarea juridică a unor infracțiuni și la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați.

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a criticat greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din data de 10 mai 2009 reținută în sarcina inculpatului I.M., din infracțiunile prev. de art. 290 C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., Curtea constată că acest motiv de apel nu este fondat.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că instanța de fond a reținut că prin înștiințarea scrisă depusă la A., prin depunerea procesului-verbal de contravenție, precum și prin susținerile orale făcute în fața inspectorului de asigurare M.I.S., inculpatul I.M. a prezentat societății de asigurare reprezentată de acest inspector, o faptă (situație) mincinoasă, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust; intenția de inducere în eroare a A. nu și-a produs însă efectul, și nu s-a pricinuit o pagubă, deoarece inspectorul de asigurări a sesizat inadvertențele dintre urmele impactului la cele două mașini, și nu a acceptat finalizarea dosarului și introducerea acestuia la plată; pentru săvârșirea inducerii în eroare, inculpatul I.M. s-a folosit de un mijloc fraudulos prin el însuși, și anume s-a folosit de conținutul procesului-verbal de contravenție, care fusese obținut nelegal prin săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații.

Faptul că inculpatul I.M. că a redactat și depus la A. înscrisul denumit "Înștiințare/Încuviințare - Declarație" nu constituie o infracțiune separată, ci face parte din actele materiale ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că în literatura de specialitate s-a arătat că prin "înscris sub semnătură privată" se înțelege orice înscris care emană de la o persoană particulară, care conține o manifestare de voință ori constatarea unui act, fapt sau împrejurări cu semnificație juridică și care este susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații; înștiințarea respectivă nu este un act care are aptitudinea de a produce în sine consecințe juridice, ci este o transpunere în scris a susținerilor orale mincinoase ale inculpatului; instanța de fond a reținut în mod temeinic că înștiințarea respectivă nu este destinată să facă dovada raporturilor juridice dintre I.M. și A., a drepturilor inculpatului și a obligațiilor A., ci acestea urmau a fi stabilite conform procedurilor legale.

Prin urmare, înștiințarea/declarația redactată de inculpatul I.M. constituie o declarație, o afirmație făcută de acesta în scris, care, sub aspectul elementului material este similară cu falsul în declarații (și nu cu falsul în înscrisuri) dar care nu poate întruni elementele infracțiunii prev de art. 292 C. pen. deoarece nu este făcută unui organ de stat.

În același sens, Curtea are în vedere că art. 38 alin. (2) din Ordinul nr. 20 din 7 noiembrie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule prevede că "depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal"; prin urmare, depunerea cererii de despăgubire de către inculpatul I.M. nu constituie o infracțiune separată, ci face parte din actele materiale ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții, respectiv este actul care a deschis dosarul de daune cu intenția inculpatului de a obține despăgubirea solicitată.

În consecință, Curtea a constatat că în mod temeinic instanța de fond a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., și tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea de tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (fapta din 10 mai 2009).

Curtea a constatat că este întemeiat motivul de apel prin care s-a criticat schimbarea încadrării juridice a faptei din data de 12 aprilie 2009 reținută în sarcina inculpatului I.M. din infracțiunea de corupție prev. de art. 257 C. pen. în ref. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în art. 25 C. pen. rap. la art. 248 C. pen.

În acest sens, Curtea a avut în vedere, raportat la acuzația, astfel cum a fost adusă prin rechizitoriu inculpatului I.M., că s-a evitat plata sancțiunii contravenționale de către martora M.I.E., aspect care se circumscrie noțiunii de mărire a patrimoniului, în cauză urmând astfel a se examina dacă din probatoriul administrat în cauză se poate reține fără putință de tăgadă săvârșirea de către inculpatul I.M. a infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. în ref. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Astfel cum s-a arătat în examinarea motivelor de apel ale inculpatului I.M., Curtea a constatat că nu se poate reține din probatoriul administrat în cauză existența infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. în ref. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (fapta din data de 12 aprilie 2009), apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța fiind însă fondat doar sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată acestei fapte care face obiectul judecății în acest dosar.

Curtea a constatat că este întemeiat și motivul de apel al Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a criticat sentința instanței de fond sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C.D. din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracțiune de corupție, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. (fapta din 05 martie 2009).

În acest sens, Curtea a avut în vedere că deși tribunalul a reținut că inculpatul C.D., cu știință, nu a îndeplinit atribuția de serviciu de a aplica contravenientului B.B. sancțiunile prevăzute de lege pentru staționarea autoturismului în loc nepermis, în mod netemeinic a apreciat că nu se poate reține încadrarea juridică ca infracțiune abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Curtea a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este reglementată ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 care prevede că "infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (...), dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial".

Curtea a constatat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că nu se justifică reținerea art. 132 din Legea nr. 78/2000 deoarece nu există probe care să stabilească faptul că inculpatul C.D. a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, atâta timp cât din probatoriul administrat în cauză reiese că inculpatul C.D. nu a aplicat contravenientului B.B. sancțiunile prevăzute de lege pentru staționarea autoturismului în loc nepermis (contravenția referitoare la staționarea neregulamentară a autoturismului ar fi atras atât o sancțiune principală - cu amendă sau avertisment - cât și o sancțiune complementară cu puncte de penalizare, care se înregistrează și pot contribui la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dacă numărul total de puncte de penalizare ajunge la 15) și prin urmare prin fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice comisă a obținut pentru numitul B.B. un avantaj nepatrimonial, respectiv neaplicarea sancțiunii complementare cu puncte de penalizare, care pot determina suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, dacă numărul total de puncte de penalizare ajunge la 15.

Nu este întemeiat însă motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice în ceea ce-l privește pe inculpatul C.D., din infracțiunea de fals intelectual, ca infracțiune de corupție, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen., în infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (fapta din 05 martie 2009).

Curtea a reținut că potrivit art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție "falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune".

În acest sens, infracțiunea de corupție la care se face referire este presupusul trafic de influență săvârșit de R.G.C. pe lângă C.D. (acesta din urmă în calitate de funcționar public) pentru ca acesta să nu îndeplinească atribuțiile de serviciu legate de sancționarea lui B.B.

Potrivit art. 257 C. pen., infracțiunea de trafic de influență constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine sau pentru altul.".

În ce privește motivația pentru care agentul de poliție R.G.C. a acceptat solicitarea lui B.B. de a interveni în favoarea acestuia, în lipsa unor probe în acest sens, Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat în mod temeinic că nu se poate reține că aceasta s-a întemeiat pe un beneficiu material acordat de B.B. lui R.G.C. sau lui C.D. Există posibilitatea (neinfirmată) ca relațiile dintre R.G.C. și B.B. să fi fost de așa natură încât agentul de poliție să fi intervenit din pură curtoazie, așa încât nu se justifică reținerea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece nu s-a dovedit fără putință de tăgadă că fapta de fals intelectual a fost săvârșită de inculpatul C.D. în scopul ascunderii unei infracțiuni de trafic de influență.

Curtea a constatat că este întemeiat motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a criticat nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.

În acest sens, Curtea a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., este sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani, astfel că pedeapsa de 7 luni închisoare (fără reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului) aplicată de către instanța de fond este nelegală.

Raportat la aspectele expuse mai sus în examinarea motivelor de apel ale inculpatului C.D., în urma cărora s-a apreciat că se impune reținerea în favoarea acestui inculpat a circumstanței atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) C. pen., Curtea a făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. (fapta din 12 martie 2009) și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. de la 7 luni închisoare la 1 an închisoare.

S-a apreciat că nu este întemeiat nici motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța referitor la faptul că pentru reținerea circumstanțelor atenuante pentru cei doi inculpați în ceea ce privește infracțiunea de tentativă la înșelăciune, a avut în vedere exclusiv prejudiciul mic ce s-ar fi putut produce, ignorând modul concret de săvârșire a faptei, dar și consecvența cu care inculpații au urmărit scopul.

În acest sens, Curtea a avut în vedere, astfel cum s-a arătat mai sus la examinarea motivelor de apel ale celor doi inculpați, că se impune reținerea în favoarea celor doi inculpați și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., alături de împrejurarea că prejudiciul care s-ar fi produs ar fi fost mic, aspect care impune reținerea prev. art. 74 alin. (2) C. pen., pericolul social concret al faptei fiind astfel redus; modul concret de săvârșire a faptei și consecvența cu care inculpații și-au urmărit scopul sunt elemente care au fost avute în vedere la aprecierea ca neîntemeiate a motivelor de apel ale celor doi inculpați care au solicitat să se constate că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, în consecință, să se dispună achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații I.M. și C.D.

Parchetul a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

A apreciat că fapta săvârșită de inculpatul I.M. la data de 12 aprilie 2009 - constând în aceea că l-a instigat pe agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu în zona Tomis în Constanța, în scopul de a fi sancționată contravențional martora M.I.E. care a condus un autoturism pe drumurile publice fără a avea plăcuță de înmatriculare în partea din față și având în mașină copii care nu purtau centura de siguranță - realizează elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, impunându-se condamnarea sa pentru această faptă.

Aceluiași caz de casare se circumscrie și critica ce vizează greșita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul I.M., din infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciune, într-o singură infracțiune de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În opinia parchetului, declarația de înștiințare pe care a folosit-o inculpatul I.M., a constituit mijlocul fraudulos al tentativei la înșelăciune, constituind o infracțiune distinctă, respectiv fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

În fine, în ceea ce privește fapta săvârșită la 5 martie 2009, de către inculpatul C.D., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, ca infracțiune de corupție prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. și nu infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

În opinia parchetului, infracțiunea de corupție este presupusul trafic de influență săvârșit de R.G.C. pe lângă inculpatul C.D. pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu legate de sancționarea martorului B.B.

Ca urmare a traficării influenței, s-a obținut evitarea plății unei sancțiuni contravenționale de către martorul B.B. În atare condiții, martorul R.G.C. a realizat un folos material constând în aceea că patrimoniul său nu a fost diminuat, fiind evitată amenda contravențională.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, procurorul a solicitat înlăturarea circumstanțelor judiciare atenuante și majorarea pedepselor.

Recurenții inculpați au criticat hotărârile pronunțate în cauză prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 2 și 18 C. proc. pen.

În principal s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât la momentul luării măsurii arestării preventive de către Curtea de Apel Constanța s-a constatat că toate actele de urmărire penală au fost efectuate de către un organ necompetent în raport de calitatea persoanelor cercetate.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea ambilor inculpați în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.

De asemenea s-a susținut că, inculpatul C.D. nu putea să aplice o altă sancțiune contravențională pentru aceeași faptă, în condițiile în care martorul R.G.C. încheiase procesele-verbale de contravenție.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a evaluat în mod corespunzător probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești atribuind faptelor o încadrare juridică corespunzătoare.

Nici argumentele parchetului și nici cele invocate de recurenții inculpați nu sunt de natură a modifica încadrarea juridică și nici adoptarea altei soluții în condițiile în care hotărârea instanței de prim control judiciar este conformă legii și nu este rezultatul unei erori grave de fapt.

În esență, cu privire la fapta din 12 aprilie 2009, reținută în sarcina inculpatului I.M., constând în aceea că l-a determinat pe agentul de poliție de a nu-i aplica o sancțiune contravențională martorei M.I.E., care a fost depistată în trafic conducând un autovehicul fără plăcuțe de înmatriculare în partea din față, iar copiii din mașină nu erau asigurați cu centură de siguranță, Înalta Curte constată că aceasta nu intra în sfera ilicitului penal și ca atare achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală.

Infracțiunea de trafic de influență constă în fapta de primire ori pretindere de bani ori alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Reținerea oricărei modalități alternative din norma de incriminare este condiționată de existența și dovedirea competenței funcționarului, pe lângă care făptuitorul intervine, de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafică influența.

În cauza dedusă judecății, se constată că agentul de poliție, pe lângă care se presupune că inculpatul I.M. ar fi intervenit pentru a împiedica aplicarea unei sancțiuni contravenționale numitei M.E., nu a fost identificat și ca atare nu s-a dovedit dacă acesta avea sau nu competențe în materia aplicării unei astfel de sancțiuni.

Astfel cum reține și instanța de fond, din conținutul procesului-verbal de investigații încheiat la data de 17 martie 2011, de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul S.J.A. Constanța, rezultă că pentru 12 aprilie 2009 pentru efectuarea serviciului de supraveghere a circulației în zona de referință (zona Tomis în Constanța) au fost repartizați agenții de poliție C.P. și S.R.

Aceștia fiind, însă, audiați în faza de cercetare judecătorească au arătat că la data de 12 aprilie 2009 nu au oprit în trafic nicio persoană al cărei autoturism să nu fi avut plăcuțe de înmatriculare.

La fel de lapidare sunt și convorbirile telefonice purtate de martora M.E., din conținutul proceselor-verbale nerezultând persoana cu care a discutat și cu atât mai puțin dacă acesta era sau nu agent de poliție însărcinat cu supravegherea circulației în zona Tomis III Constanța.

Prin urmare nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni de trafic de influență și nici a infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, astfel cum s-a invocat de parchet și ca atare critica formulată nu este întemeiată.

II. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul I.M. la data de 10 mai 2009, Înalta Curte constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni, respectiv tentativă la înșelăciune în convenții prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și constă în aceea că inculpatul a completat un înscris intitulat Înștiințare, Încuviințare/Declarație adresată Societății de Asigurare Reasigurare A., Sucursala Constanța, prin care a afirmat în mod mincinos, împrejurări legate de evenimentul rutier în care a fost implicat în data de 10 mai 2009, a efectuat o schiță eronată a poziției celor două autoturisme în momentul impactului și a depus, cu aceeași ocazie, la dosarul de daună, un proces-verbal de contravenție încheiat de agentul de poliție C.M., cu scopul de a induce în eroare societatea de asigurare și de a obține despăgubiri.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute de art. 288 C. pen. dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire în vederea producerii unor consecințe juridice.

În sensul legii penale, prin înscris sub semnătură privată, se înțelege orice act care emană de la o persoană, care poartă o semnătură și este susceptibil de a produce consecințe juridice.

În speță, înscrisul denumit "Încuviințare - Declarație", nu poate fi circumscris sintagmei cuprinsă în norma de incriminare, folosirea acesteia de către inculpat, alături de celelalte înscrisuri din dosarul de daune, constituind doar un mijloc fraudulos de inducere în eroare a societății de asigurare.

Aspectele consemnate în "Declarația" depusă la dosarul de daune, erau necorespunzătoare realității, fapta putând fi circumscrisă infracțiunii de fals în declarații. Această însă nu poate fi reținută, dat fiind faptul că nu a fost făcută în fața unei autorități sau a unei instituții publice, așa cum prevăd dispozițiile art. 292 C. pen.

Ca atare, în mod corect instanțele au apreciat că folosirea acestui mijloc fraudulos se circumscrie infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

Cât privește vinovăția, Înalta Curte își însușește argumentele instanței de apel, probele administrate fiind elocvente sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

În fine, Înalta Curte constată că instanțele au încadrat, în mod corect, fapta săvârșită de inculpatul C.D. în data de 5 martie 2009.

Aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și nu infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen., în condițiile în care nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, că fapta a fost săvârșită de inculpatul C.D. în scopul ascunderii unei infracțiuni de trafic de influență.

Ca atare, Înalta Curte în raport de probele administrate, constată că nici criticile parchetului și nici cele invocate de inculpați nu pot conduce la reformarea hotărârilor pronunțate în cauză.

În fine, în ceea ce privește incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. se impune a se observa că textul de lege are în vedere, pe de o parte organul care a efectuat sesizarea, iar pe de altă parte conținutul actului de sesizare.

În speță, în raport de infracțiunile săvârșite și de calitatea inculpaților, parchetul de pe lângă tribunal era competent să sesizeze instanța iar aceasta, conform legii și-a verificat competența, astfel că nu poate fi reținută o nulitate absolută care să impună trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Nici sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei nu se impune casarea hotărârilor, instanțele evaluând, în mod corespunzător circumstanțele reale și personale ale inculpaților.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpații I.M. și C.D. împotriva Deciziei penale nr. 16/P din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligația la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpații I.M. și C.D. împotriva Deciziei penale nr. 16/P din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenții intimați inculpați I.M. și C.D. la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.