Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1727/2013 AI generated

Aggravated rape of a minor: awareness of victim's age and individualization of sentences under the Romanian Penal Code

Case Number Decizia nr. 1727/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the recourses filed by the Public Prosecution Service and the civil party, cassated the lower court decisions in part, and imposed harsher penalties, overturning the previous leniency and suspended sentences; the case involved four defendants charged with the rape of a 12-year-old minor, where the lower courts had initially or partially removed the aggravated circumstance of committing the crime against a victim under 15 and had granted suspension of sentences under supervision for three of the four defendants. The ICCJ determined that all defendants knowingly committed the aggravated offense under Article 197(1), (2)(a), and (3) of the Penal Code, as evidence proved they were aware of the victim's age, and it rejected the lower courts' reliance on the mitigating circumstance of "good prior conduct" defined solely by a lack of criminal record, finding it insufficient to warrant such leniency given the gravity of the crime and the disparity in power dynamics; consequently, the Court sentenced the recidivist defendant to 11 years of imprisonment, two other adult defendants to 10 years each, and the minor defendant to 5 years, mandating the immediate execution of these sentences in detention and removing all previously suspended supervision measures, while maintaining the civil liability for moral damages previously awarded.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 197 C. pen, art. 198 C. pen, art. 78 C. pen, art. 65 C. pen, art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; Aggravated rape of a minor: awareness of victim's age and individualization of sentences under the Romanian Penal Code: The ICCJ determined that all defendants knowingly committed the aggravated offense under Article 197(1), (2)(a), and (3) of the Penal Code, as evidence proved they were aware of the victim's age, and it rejected the lower courts' reliance on the mitigating circumstance of "good prior conduct" defined solely by a lack of criminal record, finding it insufficient to warrant such leniency given the gravity of the crime and the disparity in power dynamics; consequently, the Court sentenced the recidivist defendant to 11 years of imprisonment, two other adult defendants to 10 years each, and the minor defendant to 5 years, mandating the immediate execution of these sentences in detention and removing all previously suspended supervision measures, while maintaining the civil liability for moral damages previously awarded.

Keywords

AI generated
rape of a minor criminal offense prior conduct minor children execution of sentences imprisonment

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
164 din 30 iunie 2011, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost cercetați inculpații D.N., B.Ș.D., T.N.R.
art. 197 C. pen
și D.M., din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art.
art. 198 C. pen
pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen.
art. 78 C. pen
c) și art. 78 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N., recidivist, la 6 ani închisoare.
art. 65 C. pen
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea acestui inculpat prin sentințele penale nr.
art. 36 C. pen
la art. 36 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului D.N.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b)

Ground for admitting the recourses and ordering the cassation of the previous decisions, allowing the court to rejudge the case on the merits.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Procedural basis for the court to rejudge the case after cassation, as explicitly cited in the operative part of the decision.

art. 38515 pct. 1 lit. b)

Ground for dismissing the recourses filed by the defendants as unfounded.

art. 192 C. proc. pen.

Procedural basis for the dismissal of the recourses and the final ruling on the procedural costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 164 din 30 iunie 2011, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost cercetați inculpații D.N., B.Ș.D., T.N.R. și D.M., din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost cercetați inculpații D.N., B.Ș.D., T.N.R. și D.M., din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen.

A. în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 39 alin. (1) și 6, art. 75 alin. (1) lit. c) și art. 78 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N., recidivist, la 6 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art, 66 C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 39 alin. (1) și (6), art. 75 alin. (1) lit. c) și art. 78 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea acestui inculpat prin sentințele penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu - Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (definitivă la 01 februarie 2011, prin nerecurare) și nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (definitivă prin respingerea recursului acestui inculpat, prin Decizia penală nr. 825/R din 19 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara).

S-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate față de acest inculpat prin aceste sentințe penale.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) rap. la art. 36 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului D.N. prin prezenta sentință, cu pedepsele aplicate acestuia prin sentințele penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu - Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (de 1,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) și nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), urmând ca inculpatul D.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsa accesorie a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 35 rap. la art. 36 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 1755/313/2009 (definitivă la data de 10 februarie 2010, prin neapelare).

În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. 153 din 20 ianuarie 2011 (definitivă prin nerecurare).

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii, de la 23 august 2009 la 24 august 2009 și de la 03 iunie 2010 la 04 iunie 2010.

S-au anulat mandatele de executare emise în baza sentințelor penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu - Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (definitivă la 01 februarie 2011, prin nerecurare) și nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (definitivă prin respingerea recursului acestui inculpat, prin Decizia penală nr. 825/R din 19 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara) și s-a dispus emiterea unui nou mandat, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

B. în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 lit. c), art. art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ș.D., fără antecedente penale, 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și 2 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 5 ani - care constituie termen de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. rap. la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul B.Ș.D. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b)- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

e)- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M.

În baza art. 864 C. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de neîndeplinire cu rea - credință a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii, de la 03 iunie 2010 și până la 04 iunie 2010.

C. în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 lit. c), art. art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.N.R., fără antecedente penale, la 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 86 și art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 6 ani - care constituie termen de încercare.

În baza art. 86 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. rap. la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul T.N.R. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b)- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

e)- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M.

În baza art. 86 C. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de neîndeplinire cu rea - credință a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii, de la 03 iunie 2010 și până la 04 iunie 2010.

D. În baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d), art. 80, art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M., fără antecedente penale, la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., ce se va executa după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 1101 C. pen., cu referire la art. 103 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani.

Pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani supravegherea inculpatului minor D.M. va fi încredințată părinților acestuia - D.A. și D.N.l., cărora li pune în vedere că au îndatorirea să vegheze îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui și că au obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

După împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul D.M. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere și obligații prev. de art. 863 C. pen., respectiv:

a)- să se prezinte, într-o zi din ultima săptămână a fiecărei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b)- să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

e)- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 864 alin. (2) C. pen. și art. 1101 alin. (3) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii, de la 03 iunie 2010 și până la 04 iunie 2010.

În baza art. 14 și urm., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă, formulată de partea civilă B.A.M., prin reprezentanții săi legali, Ș.M.L. și B.Ș.

Au fost obligați în solidar pe inculpații D.N., B.Ș.D., T.N.R. și D.M. (în cazul acestuia din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente D.A. și D.N.l.) să plătească acestei părți civile suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea părții civile B.A.M., privind acordarea sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul D.N. la 1.200 lei, inculpatul B.Ș.D. la 900 lei, din care 600 lei, inculpatul T.N.R. la 900 lei, inculpatul D.M., în solidar cu părțile responsabile civilmente D.A. și D.N.l., la 900 lei, cheltuieli judiciare statului.

Au fost obligați inculpații D.N., B.Ș.D., T.N.R. la plata către partea civilă B.A.M. a câte 200 lei, reprezentând onorariu avocat.

A fost obligat inculpatul D.M., în solidar cu părțile responsabile civilmente D.A. și D.N.l., la plata sumei 200 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 01 octombrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților D.N., pentru infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3), teza I C. pen, și pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen, B.Ș.D., T.N.R. și D.M., trimiși în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3), teza I C. pen.

În fapt, s-a arătat că, la data de 02 iunie 2010, numita Ș.M.L., mama părții vătămate B.A.M., a sesizat organele de poliție că, în aceeași zi, fiica sa a fost victima infracțiunii de viol, săvârșită de către inculpații B.Ș.D., T.N.R. și D.M.

S-a mai arătat că, demarându-se o anchetă în cauză, s-a reținut că, la data de 02 iunie 2010, în jurul orelor 16,30, lângă partea vătămată B.A.M., în vârstă de 12 ani, care se afla în dreptul Școlii generale nr. 6 din Tr.Severin, unde este elevă în clasa a Vl-a, a oprit un autoturism, condus de B.Ș.D., pe locul din dreapta-față aflându-se D.M., despre care partea vătămată cunoștea că se numește „P."

Cei doi i-au propus părții vătămate să o conducă acasă și, întrucât aceasta a fost de acord, s-a urcat în autoturism. Sub pretextul că vrea să se întâlnească cu sora lui, inculpatul B.Ș.D. a condus autoturismul spre Breznița de Ocol, iar, la ieșirea din acea localitate, s-au intersectat cu un alt autoturism, condus de inculpatul D.N., în care se afla și inculpatul T.N.R.

Oprind autoturismul, inculpatul B.Ș.D. a avut o discuție cu D.N., discuție ce nu a fost auzită de partea vătămată, întrucât aceasta se afla pe bancheta din spate, împreună cu D.M.

În urma acelei discuții, inculpații B.Ș.D. și D.M., împreună cu partea vătămată, s-au urcat în autoturismul condus de inculpatul D.N., iar, acesta din urmă, a întors autoturismul și l-a condus în direcția opusă orașului Tr. Severin, D.M. spunându-i părții vătămate că merg pe o scurtătură.

S-a mai arătat că, la un moment dat, inculpatul D.N. a oprit autoturismul într-un câmp, la aproximativ 10 km de Poliția comunală Breznița Ocol, în zona numită „Câmpul cojocarului", în direcția de mers către com. Cireșu, locul fiind indicat de către partea vătămată la data de 03 iunie 2010, când a condus organele de cercetare penală la fața locului (fila 122).

În momentul în care partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul D.M. pentru ce au venit în acel loc, inculpatul T.N.R. i-a răspuns că pentru a întreține relații sexuale și că, dacă va termina repede, va ajunge mai repede acasă.

S-a mai arătat că, fiind audiată, partea vătămată a relatat că, fiind amenințată de inculpați să întrețină raporturi sexuale și, spunându-i-se că, în caz contrar, o să fie lăsată pe câmp și nu o să mai ajungă acasă, aflându-se în imposibilitate de a se apăra, s-a deplasat de lângă mașină, pe rând, cu fiecare inculpat, și a întreținut relații sexuale cu aceștia, respectiv cu T.N.R., D.N., B.Ș.D. și D.M.

Partea vătămată a mai arătat că, inculpații D.N. și D.M. au întreținut cu ea, atât act sexual normal, cât și acte sexuale orale și anale, cu inculpatul B.Ș.D. a întreținut atât act sexual normal, cât și oral, iar cu inculpatul T.N.R. a avut relații sexuale normale.

În actul de sesizare a instanței s-a mai arătat că, partea vătămată a relatat și faptul că, în timp ce se deplasau dinspre Breznița Ocol spre locul în care s-a săvârșit fapta, în autoturismul condus de D.N. a avut loc o discuție între cei patru inculpați cu ' privire la vârsta părții vătămate, respectiv inculpatul D.N. a întrebat-o pe aceasta ce vârstă are, iar D.M. a afirmat că are 14 ani și jumătate, iar partea vătămată le-a spus că are doar 12 ani.

De asemenea, partea vătămată a arătat că nu a încercat să contacteze telefonic nicio persoană, în momentul în care se deplasau din Breznița Ocol spre locul unde s-a săvârșit fapta, întrucât inculpații i-au spus că se deplasează către Tr. Severin, pe o scurtătură.

După săvârșirea infracțiunii, cei patru inculpați și partea vătămată s-au urcat în autoturismul condus de D.N. și s-au îndreptat spre Breznița Ocol, oprind lângă autoturismul lăsat în acel loc, anterior, de către inculpatul B.Ș.D., iar, apoi, partea vătămată s-a urcat în autoturismul, condus de inculpatul B.Ș.D., acesta ducând-o în Turnu Severin și fiind lăsată să coboare în dreptul Restaurantului „D."

Ajungând la locuința sa, în jurul orei 1930, partea vătămată B.A.M. i-a povestit mamei sale Ș.M.L. ce s-a întâmplat și au mers la poliție pentru a sesiza organele abilitate.

În rechizitoriu s-a mai arătat că, inculpații D.N. și T.N.R., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, la data de 21 septembrie 2010, au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu minora, dar cu acordul acesteia.

În cursul urmăririi penale a fost audiat ca martor numitul A.M.S., din depoziția acestuia rezultând că, la data de 02 iunie 2010, în jurul orelor 1700 - 1800, s-a aflat la o stână de oi, aparținând familiei sale, situată vis-a-vis de Poligonul Jidoștița, la ieșire din satul Breznița Ocol, respectiv în apropierea locului unde inculpații B.Ș. și D.N. au oprit autoturismele, că a văzut cele două mașini, respectiv de culoare roșie, din care au coborât patru persoane, care l-au strigat și i-au solicitat să le aducă o găleată cu apă, moment în care i-a recunoscut pe cei patru învinuiți și o fată. Martorul a mai arătat că, cei cinci au rămas în acel loc aproximativ 30 de minute, timp în care au consumat suc, iar inculpații au glumit și au atins fata cu mâinile, după care, s-au urcat în autoturism și au plecat spre Jidoștița.

De asemenea, s-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale a fost audiată și martora P.B.A., prietena părții vătămate, care a arătat că, la data săvârșirii faptei, în jurul orelor 1650, a contactat-o telefonic pe partea vătămată, iar aceasta i-a spus că se află într-o mașină cu doi băieți, precizând că nu știe unde se află.

Martora a mai arătat că, i s-a părut că părții vătămate îi tremura vocea în momentul în care vorbea la telefon, astfel că, a mai apelat-o odată, i-a cerut să i-l dea pe șofer la telefon și, auzind un glas de bărbat, i-a cerut acestuia să o aducă pe partea vătămată înapoi, spunându-i că este sora sa și că are 12 ani.

În raportul medico-legal din 30 iulie 2010, întocmit de S.M.L. Mehedinți, s-a concluzionat că partea vătămată B.A.M. prezintă deflorare veche și că, în secreția vaginală și anală au fost puși în evidență spermatozoizi, deci aceasta a avut raport sexual vaginal și anal ce poate data din 02 iunie 2010.

S-a mai arătat că, din adresa din 10 iunie 2010, eliberată de S.P.C.R.P.C.LV. Mehedinți, rezultă că inculpatul D.N. nu figurează în evidență ca posesor de permis de conducere.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut în esență următoarele:

La data de 01 iunie 2010, prin intermediul martorului B.D.I., inculpatul D.M. a cunoscut-o pe partea vătămată B.A., în apropierea Școlii generale nr. 6 din Drobeta Turnu Severin, la care aceasta era elevă în clasa a VI-a. La acea dată, inculpatul D. era minor și urma cursurile Liceului Auto din aceeași localitate.

Cu acea ocazie, cei doi au schimbat numerele de telefoane și au stabilit ca ulterior să se întâlnească.

În data de 02 iunie 2010, în jurul orei 16,30 (conform declarației părții vătămate de la fila 30 d.u.p.), după o discuție telefonică prealabilă, cei doi s-au reîntâlnit în apropiere de Școala generală nr. 6 din Drobeta Turnu Severin, inculpatul D. fiind transportat în acel loc din com. Breznița de Ocol, de către inculpatul B., cu autoturismul acestuia. Acest din urmă inculpat nu a participat la discuțiile inițiale ce au avut loc intre cei doi, în afara autoturismului, însă ulterior i s-a solicitat de celălalt inculpat să-i plimbe până în localitatea Breznița de Ocol, la sora acestuia, iar apoi la domiciliul părții vătămate din D. T.S..

Conform susținerilor celor doi inculpați, ale mamei părții vătămate și ale martorei P. din cursul urmăririi penale, pe drumul de la Drobeta Turnu Severin la Breznița de Ocol, martora P. a avut discuții telefonice cu partea vătămată, fapt confirmat și de înscrisurile de la 173-191 din dosarul cauzei (înscrisuri ce atestă că între orele 16,39 și 16,43 partea vătămată a purtat trei convorbiri telefonice cu martora P.B.A.M., discuții ce au avut o durată între 42 și 76 de secunde).

În urma acestei discuții martora P. a aflat că partea vătămată B. se afla într-un autoturism cu doi băieți, fapt relatat apoi telefonic și mamei părții vătămate, Ș.M.L.

Cei trei au. coborât din acel autoturism în zona poligonului din com. Breznița de Ocol, iar la scurt timp, în zonă a apărut inculpatul D., la volanul unui autoturism, inculpat ce era însoțit de inculpatul T.

Probele de la dosarul cauzei au confirmat că în acel moment în zona poligonului se aflau mai mulți cetățeni cu vitele la păscut. Tot în acea zonă se afla o stână de oi aparținând martorilor A.

În locul respectiv, sub pretextul că autoturismul condus de inculpatul B. nu ar mai avea carburant suficient pentru a reveni în Dr. Tr. Severin, inculpații și partea vătămată au convemt ca deplasarea ulterioară să se realizeze în continuare cu autoturismul condus de inculpatul D.

Potrivit susținerilor părții vătămate din cursul urmării penale, aceasta nu s-a impacientat și nu a încercat să ceară ajutor telefonic altor persoane, deși acel autoturism se deplasa în sens contrar localității Drobeta Turnu Severin (spre com. Cireșu), deoarece inculpații i-au relatat acesteia că o vor duce pe o scurtătură.

La un moment dat, inculpatul D.N. a oprit autoturismul într-un câmp, la aproximativ 10 km de Poliția comunală Breznița Ocol, în zona numită „Câmpul cojocarului", în direcția.de mers către com. Cireșu, locul fiind indicat de către partea vătămată la data de 03 iunie 2010, când a condus organele de cercetare penală la fața locului (fila 122 d.u.p.).

În momentul în care partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul D.M. pentru ce au venit în acel loc, inculpatul T.N.R. i-a răspuns că pentru a întreține relații sexuale și că, dacă va termina repede, va ajunge mai repede acasă.

Partea vătămată a întreținut relații intime pe rând cu inculpații T., D., B. și D., iar ulterior a revenit cu aceștia în zona poligonului sus menționat, de unde și-a continuat deplasarea la domiciliu cu autoturismul, condus de inculpatul B.

Apărarea inculpaților în sensul că partea vătămată ar fi întreținut relații intime benevol cu aceștia, a fost înlăturată de instanță, reținându-se că locul în care a fost săvârșită fapta, necunoașterea acestuia de către partea vătămată, faptul că aceasta l-a cunoscut în prealabil pe un singur inculpat cu numai o zi înainte de săvârșirea infracțiunii, că deplasarea acesteia în localitatea Breznița de Ocol s-a realizat în alt scop, duc la convingerea că într-adevăr erau întemeiate temerile părții vătămate că în caz contrar, dacă nu ar fi acceptat să întrețină relații intime cu cei patru inculpați, va fi lăsată pe câmp și nu o să mai ajungă acasă.

La reținerea infracțiunii de viol s-a avut în vedere că imediat după săvârșirea faptei, partea vătămată era murdară pe haine și traumatizată (martorul A.M. a declarat că le-a adus celor cinci o găleată pentru a lua apă din fântână și a văzut-o pe partea vătămată că s-a spălat, iar martorii Ș. și S. au declarat că atunci când a intrat pe poartă partea vătămată plângea și era murdară de noroi pe haine).

În aceste condiții s-a apreciat că într-adevăr inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de viol, constând în aceea că au avut relații intime cu partea vătămată profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, astfel că nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 198 C. pen., infracțiune ce presupune existența unui acord în acest sens din partea victimei minore.

Cum din actele de la dosarul cauzei reiese în mod cert că toți inculpații au întreținut relații intime cu partea vătămată, în sarcina acestora s-a reținut și varianta calificată prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. (săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună), iar în cazul inculpaților majori s-a reținut și circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. c0 C. pen., deoarece din actele de la dosarul cauzei nu reiese că aceștia nu ar fi avut cunoștință de faptul că inculpatul D. ar fi fost minor la data săvârșirii faptei, cu atât mai mult cu cât acesta era elev în clasa a IX-a la Liceul Auto din Dr.Tr.Severin.

Cu privire la varianta calificată prevăzută de alin. (3) al art. 197 C. pen. (săvârșirea faptei de viol asupra unei persoane mai mică de 15 ani), instanța a reținut că deși din certificatul de naștere de la fila 35 d.u.p. reiese că la data săvârșirii faptei partea vătămată era în vârstă de 12,6 ani, acest lucru nu poate atrage de la sine reținerea formei calificate mai sus menționată, deoarece din actele de la dosarul cauzei nu reiese în mod cert că inculpații ar fi avut cunoștință de vârsta exactă a părții vătămate.

Din actele de la dosarul cauzei a reieșit că la acea dată partea vătămată avea o fizionomie și un comportament nespecifice vârstei menționate în actele de stare civilă.

Astfel, s-a arătat că din înscrisurile de la filele 38 și 41-42 d.u.p. reiese că partea vătămată Bobocel Adina prezenta deflorare veche, nu a prezentat leziuni traumatice la nivel genital sau anal, iar talia sa corespundea unor fetițe mai mari de 15 ani (avea 1,70 m înălțime și 70 kg, în vreme ce peste 90% dintre fetițele de 12 ani au o talie cuprinsă între 1,40 și 1,67 m).

De asemenea, din caracterizarea de la fila 36 d.u.p., emisă de fostul diriginte al părții vătămate, reiese că în clasa a V-a aceasta a avut o conduită refractară față de profesori atunci când era corijată, a folosit o ținută vestimentară și diverse accesorii nespecifice mediului școlar, iar activitatea sa școlară a fost sporadică.

S-a mai arătat că atât inculpații, cât și martorii A.M.S. și B.D.l., au arătat că partea vătămată fuma; iar martorii T.I.D. și B.D.l. au arătat că anterior aceasta a fost prietena lor. De altfel, inclusiv partea vătămată în declarațiile date în cursul urmăririi penale a recunoscut că anterior a fost prietenă cu martorul T.

Cu ocazia audierii în fața instanței, inculpații B. și T. au mai declarat că partea vătămată era tatuată.

S-a mai reținut că, deși în cursul urmăririi penale martora P. a declarat că i-ar fi relatat telefonic unuia dintre acești băieți că partea vătămată ar fi în vârstă de 12 ani, pe baza probelor de la dosarul cauzei nu se poate reține în mod cert dacă o astfel de discuție ar fi existat în mod real sau dacă ar fi fost percepută în mod efectiv de către vreunul dintre inculpați, cu atât mai mult cu cât inclusiv partea vătămată nu a invocat sau confirmat acest fapt în cuprinsul declarațiilor de la filele 21-34 d.u.p., iar martora P. a dat în cursul judecății o declarație contrară celei din faza de urmărire penală, afirmând că o astfel de discuție ar fi avut loc atunci când partea vătămată s-ar fi aflat în autoturism cu toți cei patru inculpați.

Declarația martorei P. din cursul judecății, potrivit căreia în cadrul acestei convorbiri telefonice ar fi avut loc în momentul în care partea vătămată se afla într-un autoturism cu patru bărbați, a fost înlăturată ca nesinceră, întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosarul cauzei și în special cu depoziția martorei Ș.L. și cu înscrisurile de la filele 140-141, 144-151 și respectiv 173-191 din dosarul cauzei.

S-a mai arătat că declarațiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale în care aceasta a arătat că pe drumul de la poligon și până în locul unde a fost săvârșită fapta aceasta le-ar fi relatat inculpaților că este în vârstă de 12 ani, nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosarul cauzei.

Mai mult chiar, cu ocazia audierii în instanță, martorul T. a arătat că anterior a cunoscut-o pe partea vătămată prin intermediul site-ului de socializare HI 5, unde aceasta și-a precizat vârsta de 21 ani, iar atunci când s-a întâlnit prima dată cu partea vătămată, aceasta i-ar fi declarat că are de fapt 17 ani.

S-a constatat astfel că există un dubiu cu privire la cunoașterea de către inculpați a vârstei reale a părții vătămate la momentul săvârșirii faptei, iar acest dubiu profită inculpaților, astfel că față de aceștia devin incidente prevederile art. 51 alin. (2) C. pen. (eroarea de fapt), cu consecința nereținerii formei calificate a infracțiunii de vil prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, instanța a reținut că fiecare dintre cei patru inculpați se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., întrucât fiecare dintre aceștia au săvârșit fapta cu intenție directă, fapta prezintă în mod cer pericol social, este prevăzută de legea penală în textul de lege mai sus indicat, iar pentru restabilirea ordinii sociale încălcate este necesară aplicarea unor pedepse pentru fiecare dintre acești inculpați.

La individualizarea pedepselor (principale, accesorii și complementare, după caz), la stabilirea conținutului, cuantumului și a modalității ce va fi aleasă pentru executarea acestora s-au avut în vedere : împrejurările în care a fost comisă fapta, urmarea produsă pentru sănătatea fizică și mentală a părții vătămate, conduita anterioară a fiecăruia dintre inculpați (inculpații D., T. și B. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale - astfel că în favoarea acestora s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. - iar inculpatul D. este recidivist post condamnatoriu - astfel că în sarcina acestuia devin incidente și prevederile art. 37 lit. a), art. 39 alin. (1) și (6) C. pen.), conduita din cursul săvârșirii faptei (conform susținerilor celorlalți inculpați, inculpatul D. a fost cel care a avut inițiativa infracțională, propunându-i părții vătămate să întrețină relații intime cu aceștia și fiind cel care a asigurat transportă la și de la locul săvârșirii faptei), cât și conduita ulterioară (în sensul că inculpatul B. i-a asigurat transportul părții vătămate la domiciliu, nu a amenințat-o pe partea vătămată, conform susținerilor acesteia din cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății inculpații au avut o conduită parțial sinceră, afirmând că au întreținut relații intime cu acordul părții vătămate).

În ceea ce-l privește pe inculpatul D.M., s-au reținut în favoarea acestuia și prevederile art. 99 și urm. C. pen., deoarece la data săvârșirii faptei acesta era minor, astfel că în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d), art. 80, art. 99 și urm. C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, apreciindu-se că numai astfel se pot realiza scopurile preventiv, represiv și educativ prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., ce se va executa după împlinirea vârstei de 18 ani, apreciindu-se că o astfel de pedeapsă accesorie este necesară dată fiind gravitatea faptei săvârșite și lipsa asumării răspunderii consecințelor acesteia.

Instanța a aplicat acestui inculpat minor pedeapsa închisorii, iar nu o măsură educativă, deoarece, potrivit mențiunilor din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Mehedinți, în absența responsabilității față de propriul comportament există posibilitatea reiterării unui comportament inacceptabil social.

Dată fiind vârsta fragedă a acestui inculpat, faptul că se află în continuarea studiilor, iar potrivit aceluiași referat au fost identificate o serie de resurse pentru reabilitarea comportamentală, cum ar fi sprijinul din partea familiei, lipsa antecedentelor penale, existența unui nivel educațional specific vârstei, s-a apreciat că scopurile pedepselor pot fi realizate și fără privarea efectivă de libertate, astfel că în baza art. 1101 C. pen., cu referire la art. 103 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani.

Pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani supravegherea inculpatului minor D.M. a fost încredințată părinților acestuia - D.A. și D.N.I., cărora li va pune în vedere că au îndatorirea să vegheze îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui și că au obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

După împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul D.M. s-a dispus ca acesta să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații prev. de art. 863 C. pen., respectiv:

a)- să se prezinte, într-o zi din ultima săptămână a fiecărei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b)- să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

e)- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M..

Prin prezenta sentință, s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 864 alin. (2) C. pen. și art. 1 101 alin. (3) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Cum executarea pedepsei principale a fost suspendată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Față de faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul D. a fost reținut pe o durată de 24 ore, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea acestei perioade din durata pedepsei (se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii, de la 03 iunie 2010 și până la 04 iunie 2010).

În ceea ce-l privește pe inculpatul B.Ș.D., față de toate aspectele mai sus menționate, în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, apreciindu-se că astfel se pot realiza scopurile preventiv, represiv și educativ prevăzute de art. 52 și 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciindu-se că o astfel de pedeapsă accesorie este necesară dată fiind gravitatea faptei săvârșite și lipsa asumării răspunderii consecințelor acesteia.

Pentru aceleași considerente cu cele avute în vedere la aplicarea pedepsei accesorii, în baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

Dat fiind faptul că potrivit mențiunilor din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul B.are șanse de reabilitare comportamentală, beneficiază de sprijinul familiei, regretă acțiunile sale, fiind conștient de consecințe, are un nivel educațional bun și nu are antecedente penale, se apreciază că scopurile pedepsei pot fi realizate și fără privarea efectivă de libertate, astfel că în baza art. 861 și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 5 ani - care constituie termen de încercare.

În baza art. 86 indice 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. raportat la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul B.Ș.D. s-a dispus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a)- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b)- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

e)- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M.

În baza art. 864 C. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de neîndeplinire cu rea - credință a măsurilor de supraveghere, s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.

Cum executarea pedepsei principale va fi suspendată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a dispus și executarea pedepselor accesorii.

Față de faptul că în cursul urmăririi penale acest inculpat a fost reținut preventiv, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată, a duratei reținerii (de la 03 iunie 2010 și până la 04 iunie 2010).

În ceea ce-l privește pe inculpatul T.N.R., față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 lit. c), art. art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 80 C. pen., s-a dispus condamnarea acestui inculpat la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, apreciindu-se că astfel se pot realiza scopurile preventiv, represiv și educativ prevăzute de art. 52 și 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciindu-se că o astfel de pedeapsă accesorie este necesară dată fiind gravitatea faptei săvârșite și lipsa asumării răspunderii consecințelor acesteia.

Pentru aceleași considerente cu cele avute în vedere la aplicarea pedepsei accesorii, în baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

Dat fiind faptul că acest inculpat nu are antecedente penale, iar potrivit mențiunilor din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, și-ar putea îmbunătăți șansele de reintegrare în societate între altele dacă ar evita pe viitor contactele cu persoanele cu un comportament antisocial, s-a apreciat că scopurile pedepsei pot fi realizate și fără privarea sa efectivă de libertate, astfel că în baza art. 861 și art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 6 ani - care constituie termen de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. raportat la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., pe durata termenului de încercare acest inculpat urmează să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

e) să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M.

În baza art. 864 C. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de neîndeplinire cu rea - credință a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.

Cum executarea pedepsei principale a fost suspendată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Față de faptul că în cursul urmăririi penale acest inculpat a fost reținut preventiv, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată, a duratei reținerii (de la 03 iunie 2010 și până la 04 iunie 2010).

În ceea ce-l privește pe inculpatul D.N., pentru considerentele mai sus expuse în baza art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 39 alin. (1) și (6), art. 75 alin. (1) lit. c) și art. 78 C. pen., s-a dispus condamnarea acestuia la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, apreciindu-se că astfel se pot realiza scopurile preventiv, represiv și educativ prevăzute de art. 52 și 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciindu-se că o astfel de pedeapsă accesorie este necesară dată fiind gravitatea faptei săvârșite și lipsa asumării răspunderii consecințelor acesteia.

Pentru aceleași considerente cu cele avute în vedere la aplicarea pedepsei accesorii, în baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

Tot în privința acestui inculpat s-a reținut și săvârșirea la aceeași dată a infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece din actele de la dosarul cauzei reiese că acesta a condus autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere (conform adresei din 10 iunie 2010 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Mehedinți, aflată la fila 116 d.u.p.).

Cum această din urmă faptă a fost comisă de inculpatul D. cu intenție directă, prezintă pericol pentru ordinea publică, este prevăzută de lege în textul mai sus indicat și pentru restabilirea ordinii sociale încălcate este necesară aplicarea unei pedepse, în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 39 alin. (1) și (6), art. 75 alin. (1) lit. c)- și art. 78 C. pen., s-a dispus condamnarea acestui inculpat la 1,6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., apreciindu-se că o astfel de pedeapsă accesorie este necesară dat fiind pericolul social ce rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei.

S-a mai reținut că atât din fișa de cazier a acestui inculpat, cât și din înscrisurile de la filele 198-214, 220-227 din dosarul cauzei, reiese că această persoană a suferit condamnări definitive pentru fapte comise atât anterior, cât și ulterior săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, palmaresul său infracțional fiind inițiat încă din timpul minorității, când a fost condamnat pentru prima dată la o amendă de 500 lei, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (prin sentința penală nr. 1907/2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin).

Relevante și cu consecințe juridice de ordin practic în cauza dedusă judecății, în ceea ce privește situația juridică a acestui inculpat sunt însă pedepsele aplicate acestuia, pentru alte infracțiuni intenționate, prin sentințele penale nr. 14 din 25 ianuarie 2010 a Judecătoriei Strehaia, nr. 153 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Dr. Tr. Severin și nr. 495 din 29 noiembrie 2010 a Judecătoriei Caransebeș.

Astfel, prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2010 a Judecătoriei Strehaia (definitivă la data de 10 februarie 2010, prin neapelare) acest inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea la data de 01 decembrie 2008 a unei infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Prin aceeași sentință s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Față de faptul că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite la data de 02 iunie 2010 (deci după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 14 din 25 ianuarie 2010 a Judecătoriei Strehaia), s-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise de inculpatul D. atât în stare de recidivă post condamnatorie, cât și în interiorul termenului de încercare, însă pentru considerentele ce vor fi expuse în rândurile de mai jos instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 85 C. pen., iar nu cele ale art. 83 C. pen.

Prin sentința penală nr. 153 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin (definitivă prin nerecurare) inculpatul D. a fost condamnat la 1,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pentru o faptă comisă la data de 23 august 2009.

Potrivit înscrisurilor de la filele 203-204 din dosarul cauzei, în acea cauză inculpatul D. a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, de la 23 august 2009 și până la 24 august 2009.

Față de faptul că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite la data de 02 iunie 2010, deci înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, s-a constatat că din acest punct de vedere devin incidente și se va face aplicația disp. art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) rap. la art. 36 C. pen. - în privința pedepselor principale, precum și ale art. 35 rap. la art. 36 C. pen. - în privința pedepselor complementare.

Cum faptele deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. săvârșită de acest inculpat la data de 23 august 2009, instanța a făcut și aplicația disp. art. 85 C. pen., privind anularea suspendării condiționate a pedepsei aplicate acestui inculpat prin sentința penală nr. 153 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin (definitivă prin nerecurare).

Prin sentința penală nr. 495 din 29 noiembrie 2010 a Judecătoriei Caransebeș (definitivă prin respingerea recursurilor, prin Decizia penală nr. 825/R din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara) inculpatul D. a mai fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 01 octombrie 2009 a unei infracțiuni de furt calificat.

Prin aceeași sentință s-a mai dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate acestui inculpat prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2010 a Judecătoriei Strehaia (deoarece ambele infracțiuni au fost comise până la rămânerea definitivă a vreuneia din cele două sentințe de condamnare mai sus menționate).

Prin raportare însă la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 495 din 29 noiembrie 2010 a Judecătoriei Caransebeș (19 mai 2011), s-a constatat că și infracțiunile deduse judecății (02 iunie 2010) sunt concurente cu această infracțiune de furt calificat, astfel că din acest punct de vedere urmează a se reține și a se face aplicația disp. art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 36 C. pen. - în privința pedepselor principale, precum și ale art. 35 raportat la art. 36 C. pen. - în privința pedepselor complementare.

Sintetizând, instanța a reținut că ambele infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.N. prin prezenta sentință au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie - în raport de infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 14/2010 a Judecătoriei Strehaia - și în concurs de infracțiuni - în raport de infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 153/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și sentința penală nr. 495/2010 a Judecătoriei Caransebeș.

Deși ambele infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.N. prin prezenta sentință au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie și în interiorul termenului de 4 ani de încercare stabilit prin prin sentința penală nr. 14/2010 a Judecătoriei Strehaia, instanța nu a făcut aplicația disp. art. 83 C. pen. (privind revocarea suspendării condiționate), ci ale dispozițiilor art. 85 C. pen. (privind anularea suspendării condiționată), deoarece anterior prin sentința penală nr. 495/29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 1755/313/2009 (definitivă la data de 10 februarie 2010, prin neapelare).

În acest sens s-au avut în vedere și dispozițiile deciziei în interesul Legii nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în M. Of. nr. 204 din 31 martie 2009), potrivit căreia „în cazul în care instanța este investită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile dispozițiile art. 85 C. pen."

Având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea acestui inculpat prin sentințele penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta -Turnu - Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (definitivă la 01 februarie 2011, prin nerecurare) și nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (definitivă prin respingerea recursului acestui inculpat, prin Decizia penală nr. 825/R din 19 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara); s-a dispus repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate față de acest inculpat prin aceste sentințe penale; iar în baza art. 34 alin. (1) lit. b) rap. la art. 36 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului D.N. prin prezenta sentință, cu pedepsele aplicate acestuia prin sentințele penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu -Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (de 1,6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) și nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), urmând ca inculpatul D.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsa accesorie a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În baza art. 35 rap. la art. 36 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, care se va executa în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 1755/313/2009 (definitivă la data de 10 februarie 2010, prin neapelare), iar în baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1,6 ani aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu - Severin în Dosarul nr. 153 din 20 ianuarie 2011 (definitivă prin nerecurare).

Cum pe după săvârșirea infracțiunilor concurente mai sus menționate inculpatul D.N. a fost reținut, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă aplicată, a duratei reținerii, de la 23 august 2009 la 24 august 2009 și de la 03 iunie 2010 la 04 iunie 2010.,

Prin sentința apelată, s-a dispus și anularea mandatelor de executare emise în baza sentințelor penale nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu - Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (definitivă la 01 februarie 2011, prin nerecurare) și nr. 495 din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (definitivă prin respingerea recursului acestui inculpat, prin Decizia penală nr. 825/R din 19 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara), urmând a se dispune emiterea unui nou mandat, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că partea vătămată B.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 lei, reprezentând daune materiale și de 50.000 lei, reprezentând daune morale (conform înscrisului de la fila 59 din dosarul cauzei, precum și conform mențiunilor din încheierea de ședință de la fila 61 din dosar).

În dovedirea laturii civile a cauzei partea civilă a depus la dosar înscrisurile de la filele 27-28 din dosarul cauzei (din care rezultă că imediat după săvârșirea faptei aceasta a fost înscrisă la Colegiul din Villeneuve în clasa a IV-a) și respectiv 93 din dosarul cauzei (din care rezultă că în baza art. 8 și 9 din Legea nr. 211/2004 partea vătămată B.A. beneficiază de consiliere psihologică gratuită pe timp de 6 luni).

Cererea privind acordarea unor daune materiale a fost respinsă, deoarece la dosarul cauzei nu au fost depus înscrisuri din care să reiasă conținutul acestora.

Cererea privind acordarea unor daune morale este în parte întemeiată, iar în baza art. 14 și următoarele, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 și următoarele C. civ., a fost admisă în parte, deoarece este indiscutabil că partea vătămată a suferit traume de natură psihică prin implicarea fără voia sa în infracțiunea comisă de fiecare dintre cei patru inculpați. Că este așa, reiese și din înscrisul de la fila 93 din dosarul cauzei, în care se menționează că minora B.A.M. beneficiază bilunar de ședințe de asistență și consiliere psihologică din partea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

S-a apreciat însă că suma totală de 20.000 lei este suficientă pentru acoperirea integrală și echitabilă a prejudiciului de ordin moral suferit de partea vătămată, constituită parte civilă.

Cum infracțiunea de viol a fost săvârșită de inculpați împreună, instanța în baza textelor de lege mai sus menționate, a dispus obligarea acestora în solidar la plata daunelor morale mai sus menționate.

Față de faptul că inculpatul D.M. era minor la data săvârșirii infracțiunii de viol, în baza art. 1003 C. civ., s-a dispus obligarea acestuia din urmă, în solidar și cu părțile responsabile civilmente, D.A. și D.N.I., la plata daunelor morale acordate părții civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpații B.Ș.D., T.N.R., D.M. și partea vătămată B.A.M.

În apelul formulat de parchet au fost invocate critici de nelegalitate vizând schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpați în infracțiunea prevăzută de art 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. și motive de netemeinicie referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților. Totodată au fost suplimentate motivele de apel de către procurorul de ședință, cu ocazia dezbaterilor la instanța de apel în ce privește pe inculpatul intimat D.N., în sensul de a se înlătura agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținută în sarcina acestui inculpat, întrucât inculpatul minor cu care s-a aflat în mașină nu a avut nicio contribuție la fapta comisă de inculpatul D.N. de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

În ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor dispusă de instanța de fond, prin înlăturarea agravantei prevăzută de alin. (3) a art. 197 C. pen., s-a arătat în motivele de apel ale parchetului că încadrarea juridică justă este cea din rechizitoriu, fiind dovedit că inculpații au cunoscut vârsta reală a părții vătămate la momentul comiterii faptei, întrucât inculpații D. și B.s-au întâlnit cu partea vătămată în apropierea școlii generale, astfel că este evident că puteau să își dea seama că aceasta este minoră, fiind elevă la acea școală iar dacă aveau dubii cu privire la vârsta reală a acesteia se impunea să verifice acest lucru iar din declarațiile părții vătămate rezultă că aceasta le-a comunicat inculpaților că are vârsta de 12 ani.

În ce privește pedepsele aplicate inculpaților D., T. și B., în motivele scrise de apel ale parchetului s-a arătat că acestea au fost greșit individualizate, fiind prea blânde în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, atitudinea nesinceră a inculpaților, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, respectiv în grup, în prezența tuturor inculpaților, vârsta părții vătămate și urmările produse, fiind în mod greșit reținute circumstanțe atenuante, iar modalitatea de executare aleasă de prima instanță nu asigură scopul pedepselor. In consecință, s-a solicitat admiterea apelului parchetului, desființarea sentinței penale în sensul de a se înlătura dispozițiile din hotărâre referitoare la schimbarea încadrării juridice și să se dispună condamnarea inculpaților pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată, la pedepse majorate, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, cu executare în regim de detenție. In ce privește pe inculpatul D.N. să se dispună și înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. c) C.pen în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În apelul formulat de partea civilă au fost invocate critici de nelegalitate sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor dispusă de instanța de fond fiind în mod greșit înlăturată agravanta prevăzută de alin. (3) a art. 197 C. pen., în condițiile în care din probe rezultă că inculpații au cunoscut că partea vătămată era minoră în vârstă de 12 ani. Au fost de asemenea invocate critici de netemeinicie sub aspectul pedepselor aplicate, în sensul că nu se impunea reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante și nici aplicarea unor pedepse cu suspendarea sub supraveghere, solicitând majorarea pedepselor și executarea acestora în regim de detenție pentru toți inculpații, admiterea în totalitate a acțiunii civile și a cheltuielilor reprezentând onorariul apărătorului la instanța de fond.

Apelantul inculpat B.Ș. a invocat critici sub aspectul încadrării juridice a faptelor, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art. 198 C. pen. și aplicarea unei pedepse în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei pentru această infracțiune. In motivarea apelului a arătat că încadrarea juridică reținută de prima instanță este greșită întrucât din probele administrate rezultă că partea vătămată a fost de acord să întrețină relații sexuale cu inculpatul, chiar partea vătămată relatând că a formulat plângere penală numai de fiica părinților, martorul A. a arătat că partea vătămată ulterior faptei era veselă, în plus partea vătămată avea asupra sa două telefoane mobile, s-a demonstrat că avea semnal telefonic și totuși nu a anunțat evenimentul.

Apelantul inculpat T.N.R. a invocat critici sub aspectul încadrării juridice a faptei și sub aspectul reținerii vinovăției sale, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale în sensul pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu s-a dovedit că partea vătămată a fost constrânsă în vreun fel să întrețină relații sexuale cu inculpatul, partea vătămată a avut asupra ei două telefoane mobile însă nu a anunțat evenimentul, în plus ar fi putut să ceară ajutorul martorului A., sau altor persoane și oricum ar fi putut părăsi acel loc întrucât evenimentul s-a petrecut pe timp de zi, când era încă lumină naturală, la ora 18. 00, iar locul evenimentului era la numai 5-6 km de Tr. Severin, putând chiar să se deplaseze pe jos, dacă inculpații ar fi refuzat să o mai transporte cu autoturismul. S-a mai susținut că nu există nicio dovadă că inculpatul ar fi cunoscut că partea vătămată este minoră, întrucât în mediile străine aceasta se recomanda ca având o vârstă de 21 de ani, în plus fuma, avea o atitudine matură și își începuse deja viața sexuală. în subsidiar, au fost invocat critici sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitând reducerea pedepsei și stabilirea ca modalitate de executare a dispozițiilor art. 81 C. pen.

Apelantul inculpat D.M. a invocat de asemenea critici sub aspectul încadrării juridice a faptei, arătând că încadrarea juridică justă este aceea de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. iar pentru această din urmă infracțiune se impunea o soluție de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 51, alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul a fost în eroare cu privire la vârsta părții vătămate, neavând reprezentarea că aceasta este minoră, cu vârsta mai mică de 15 ani.

Prin Decizia penală nr. 265 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, împotriva sentinței penale nr. 164 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 7241/101/2010.

S-a desființat sentința penală în parte în ce privește latura penală, cu privire la inculpații B.Ș.D., D.M., D.N. și rejudecând;

S-au înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., din sentința apelată privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpații B.Ș.D. și D.M., din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1) alin. (2) lit. a) C. pen., alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 80 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.Ș.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-au menținut dispozițiile din sentința apelată privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 861 C. pen., pe durata termenului de încercare de 6 ani, calculat conform dispozițiilor 862 C. pen.

S-au menținut dispozițiile din sentință privitoare la aplicarea la dispozițiile art. 863 alin. (1) lit. a), d C. pen., art. 864 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 88 C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și b) C. pen., ce se va executa după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 1101 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, conform art. 110 C. pen.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere și obligaților prev. de art. 86 C. pen., respectiv;

a)- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, conform programului de supraveghere ce se va întocmi sau ori de câte ori va fi chemat;

b)- să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă:

d)- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

e)- să nu intre în legătură cu partea vătămată B.A.M.:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.N., în pedepsele componente.

S-au înlăturat dispozițiile art. 75 lit. c), 78 C. pen., față de inculpatul D.N., în ce privește infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.N. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-au recontopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 153/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sentința penală nr. 495 din 29 noiembrie 2010 a Judecătoriei Caransebeș în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și pedeapsă complementară a interzicerilor drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

S-au respins apelurile formulate de partea civilă B.A.M. și inculpații B.Ș.D., T.N.R., D.M.

Au fost obligați inculpații apelanți B.Ș.D. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului și inculpatul Tomescu Nelu la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând 25% din onorariu avocat oficiu, iar inculpatul D.M. în solidar și cu partea responsabilă civilmente D.N. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezentând 25% din onorariul avocat oficiu.

Cheltuielile judiciare reprezentând 25% din onorariul avocat oficiu pentru intimatul inculpat D.N. au rămas în sarcina statului.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel, în urma propriului examen, sub aspectul situației de fapt, a reținut că probatoriul administrat confirmă că în data de 2 iunie 2010, inculpații D.N., B.Ș.D., T.N.R. și D.M. au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, asupra părții vătămate care avea vârsta de numai 12 ani, fiind exercitate amenințări de către inculpați, în sensul că dacă nu acceptă să întrețină raporturi sexuale cu toți cei patru inculpați, va fi lăsată singură la locul faptei, respectiv un loc izolat, nepopulat, aflat la 10 km de Poliția com. Breznița Ocol.

În mod greșit a reținut instanța de fond că niciunul din cei patru inculpați nu ar fi cunoscut vârsta reală a părții vătămate, astfel că nu le este aplicabilă agravanta prevăzută de alin. (3) a art. 197 C. pen., respectiv comiterea faptei de viol asupra unei persoane mai mică de 15 ani. în realitate probatoriul administrat, confirmă faptul că doi dintre inculpații din cauză, respectiv inculpatul B.Ș. și inculpatul D.M. au cunoscut vârsta reală a părții vătămate.

Astfel, referitor la încadrarea juridică a faptelor reținute prin hotărârea apelată în sarcina inculpaților B.Ș. și inculpatul D.M., criticile formulate de parchet și partea vătămată în motivele de apel, sunt întemeiate.

În condițiile în care inculpatul D.M. a cunoscut-o pe partea vătămată în apropierea școlii generale unde aceasta era elevă în clasa a Vi-a, iar a doua zi, urmare a unei înțelegeri telefonice de a se întâlni după terminarea orelor, inculpații B. și D. s-au întâlnit cu partea vătămată tot în apropierea școlii generale, este evident că cei doi inculpați, cunoscând că partea vătămată este elevă la o școală generală, chiar dacă nu au cunoscut că partea vătămată are numai 12 ani, totuși au avut reprezentarea că este minoră cu vârsta sub 15 ani.

În plus, în timp ce se deplasa cu cei doi inculpați cu autoturismul condus de inculpatul B., partea vătămată a fost apelată pe telefonul mobil de martora P.B., iar aceasta a cerut să vorbească la telefon cu unul dintre inculpați, fiindu-i dat telefonul inculpatului D., martora i-a atras atenția acestuia că partea vătămată are vârsta de numai 12 ani. Relevantă în acest sens este depoziția martorei P.B. din cursul urmăririi penale (fila 47 dos urm pen), care se coroborează cu declarația martorei Ș.M., cu declarația părții vătămate, și chiar cu declarațiile inculpaților B.Ș. și D.M., ambii recunoscând în declarațiile date la instanța de fond (filele 67, 68 ) și la instanța de apel că inculpatul D. a discutat cu martora P. la telefon, însă a negat că aceasta i-ar fi comunicat vârsta reală a părții vătămate.

În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, s-a constatat că în mod greșit s-a reținut în hotărârea apelată că inculpații B. și D. nu ar fi cunoscut vârsta părți vătămate.

În ce privește pe ceilalți doi inculpați, într-adevăr niciuna din probele administrate nu confirmă că aceștia ar fi cunoscut că partea vătămată este minoră, cu vârsta sub 15 ani.

Singura probă în sensul că aceștia ar fi știut că partea vătămată are 12 ani, este depoziția martorei P.B., dată la instanța de fond, însă se observă că această martoră a dat declarații contradictorii pe parcursul urmăririi penale, la instanța de fond și apel cu privire la numărul de persoane cu care ar fi comunicat partea vătămată că se află în autoturism atunci când martora a discutat la telefon cu inculpatul D. și i-a spus acestuia că partea vătămată are 12 ani.

Având în vedere toate aceste nepotriviri și contradicții între declarațiile martorei din diferitele faze procesuale, instanța de apel a luat în considerare numai declarația care se coroborează cu celelalte probe administrate, observându-se că declarația dată la urmărirea penală în care martora a arătat că partea vătămată se află în mașină cu doi băieți (identificați ca fiind D. și B.) iar ea personal i-a comunicat prin telefon unuia dintre ei că partea vătămată are 12 ani, se coroborează cu declarația martorei Ș.M., care de asemenea a declarat constant pe parcursul procesului că a fost apelată telefonic de martora P.B. și aceasta i-a comunicat că partea vătămată se află într-un autoturism cu doi băieți.

În consecință, s-a constatat că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpații T. și D. ar fi cunoscut-o pe partea vătămată anterior și nici că aceștia ar fi putut să cunoască vârsta părții vătămate, cu atât mai mult cu cât constituția acesteia era a unei persoane cu vârsta mai mare de 15 ani, conform certificatului medico - legal (filele 41-42 dos. urm. pen).

Susținerea părții vătămate că le-a relatat tuturor celor patru inculpați vârsta sa reală în timp ce se afla în autoturism cu aceștia, nu a fost reținută de instanță, având în vedere că nu este confirmată de nicio altă probă și în plus, partea vătămată în plângerea și declarația inițială din data de 02 iunie 2010 (filele 21-25 dos urm pen) nu a relatat aceste aspecte, ci numai la o dată ulterioară, respectiv la data de 03 iunie 2010, cu ocazia reaudierii, partea vătămată neavând nicio explicație plauzibilă pentru care ar fi omis să declare aceste aspecte încă din primele declarații.

Pentru toate aceste considerente s-a constatat că în mod corect instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru inculpații D.N. și T.N., constatând că nu există nicio probă că aceștia au cunoscut vârsta părții vătămate, însă în ce privește pe ceilalți doi inculpați, încadrarea juridică justă este aceea din rechizitoriu, așa cum s-a arătat anterior.

Criticile formulate de inculpații apelanți în sensul că în mod greșit a fost respinsă de instanța de fond cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art 198 alin. (1) C.pen, sunt nefondate.

În susținerea apărării formulate, în sensul că partea vătămată și-ar fi manifestat acordul la actele sexuale, inculpații au invocat diverse aspecte, respectiv împrejurarea că partea vătămată avea posibilitatea să anunțe telefonic evenimentul întrucât avea asupra sa două telefoane mobile, împrejurarea că partea vătămată a declarat la urmărirea penală (fila 25 dos urm pen) că nu ar fi reclamat fapta dacă nu ar fi aflat mama sa de cele întâmplate, împrejurarea că și anterior partea vătămată a mai întreținut raporturi sexuale, fapt dovedit cu certificatul medico-legal, iar martorul A.M. a relatat că ulterior comiterii faptei a dus o găleată pentru apă părților în proces și a observat că partea vătămată era veselă și glumea cu inculpații, precum și împrejurarea că partea vătămată avea un comportament neadecvat vârstei sale.

Instanța de apel a constatat că, dimpotrivă, existența constrângerii morale este dovedită, pornind de la vârsta părții vătămate și împrejurarea că aceasta a dobândit până la această vârstă numai o educație limitată, astfel încât prezența celor patru inculpați și teama produsă acesteia de amenințările lor că va fi lăsată într-o zonă pustie, a constituit o amenințare serioasă pentru partea vătămată, fiindu-i redusă acesteia posibilitatea de a opune rezistență.

Este adevărat că amenințarea exercitată de inculpați asupra părții vătămate în sensul că o vor lăsa în câmp dacă nu acceptă să întrețină raport sexual cu ei, poate părea ușoară prin raportare la situația că victima avea asupra ei două telefoane mobile și ar fi putut anunța evenimentul - însă nu trebuie să se facă abstracție de particularitățile psihice ale victimei, respectiv de împrejurarea că avea vârsta de numai 12 ani, fiind astfel intimidată de amenințările inculpaților, în condițiile în care nu l-a cunoscut în prealabil decât pe unul dintre ei, se afla într-un loc izolat, nepopulat, fiind astfel fără o posibilitate reală de a opune rezistență acțiunii acestora.

În plus, împrejurarea că a plecat de la școală fără știrea mamei sale și a acceptat cu ușurință să urce în autoturismul inculpaților, sub promisiunea că o vor duce acasă, dar pe un drum mai ocolit, - au determinat-o pe partea vătămată să se teamă de consecințe și să nu își anunțe mama de ceea ce i se întâmplă, respectiv să nu o înștiințeze pe aceasta de faptul că este supusă unor constrângeri morale pentru a accepta un act sexual cu inculpații, însă aceasta nu înseamnă în niciun caz că a existat un acord liber consimțit al părții vătămate D. și B. la raporturile sexuale, aceasta nefiind obligată să reclame fapta, fiind suficient că nu și-a manifestat acordul de voință.

În ce privește împrejurarea că partea vătămată își începuse viața sexuală anterior, este irelevantă sub aspectul încadrării juridice, întrucât legiuitorul nu distinge sub acest aspect.

Depozițiile martorului A.M. au fost înlăturate din contextul probator, având în vedere că sunt contradictorii, la urmărirea penală martorul relatând că i-a văzut pe cei patru inculpați împreună cu partea vătămată în curtea poligonului, le-a adus o găleată pentru a scoate apă și observat că aceștia erau veseli, făceau glume, după care au urcat toți cinci într-un autoturism și au plecat, revenind după ora 20.00, ocazie cu care le-a dus din nou o găleată, s-au spălat și au plecat (filele 55-56 dos urm pen); în declarația dată la instanța de fond a relatat că numai o singură dată le-a dus găleata pentru a scoate apă, și anume după ce toți cinci s-au întors cu autoturismul la poligon, această din urmă declarație fiind menținută și la instanța de apel, fără însă ca martorul să aibă o explicație pentru care și-a modificat declarația inițială dată la urmărirea penală. Se observă că declarațiile acestui martor din faza de judecată sunt infirmate și de depoziția martorei A.A., mama martorului A.M., audiată la instanța de fond (fila 134), care a relatat că fiul său a adus o singură dată găleata grupului de tineri, însă aceasta s-a întâmplat înainte de comiterea faptelor, pentru că după aceea grupul de tineri a plecat cu o mașină, în curtea poligonului rămânând una dintre mașini. Se constată astfel că depoziția martorului A.M. cu privire la starea victimei ulterior comiterii faptei, nu poate fi reținută, fiind infirmată de celelalte probe administrate din care rezultă că martorul nu s-a mai întâlnit cu părțile în proces ulterior comiterii faptei. în plus, din declarațiile martorilor Ș.M. și Ș.C., rezultă că atunci când a ajuns acasă, partea vătămată era traumatizată, plângea și le-a relatat că a fost victima infracțiunii de viol.

În ce privește pe inculpatul D.N., criticile formulate de parchet, în suplimentarea motivelor de apel de către procurorul de ședință cu ocazia dezbaterilor la instanța de apel, referitoare la reținerea în sarcina acestui inculpat a agravantei prevăzute de art 75 lit. c) C. pen., privitoare la comiterea faptei împreună cu un minor în ce privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, sunt întemeiate.

Împrejurarea că împreună cu inculpatul D. atunci când a condus autoturismul s-a aflat și un minor în autoturism, nu poate atrage aplicarea acestei agravante întrucât inculpatul minor nu a avut nicio contribuție la comiterea de către inculpatul D. a infracțiunii de conducere fără permis, aceasta fiind o infracțiune ce se comite în persoană proprie, apelul parchetului, urmând a fi admis și pentru acest motiv.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, criticile formulate de parchet și partea vătămată prin care se solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpaților D., B. și T. și criticile formulate de apelanții inculpați prin care solicită reducerea pedepselor sunt nefondate.

În mod corect au fost reținute în favoarea celor trei inculpați sus menționați dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsele fiind orientate sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere conduita anterioară bună a inculpaților, împrejurarea că beneficiază de sprijin din partea familiei, provin din familii organizate, pedepsele aplicate fiind just individualizate.

În ce privește pe inculpații D. și B., pentru care instanța de apel a constatat că încadrarea juridică justă este cea din rechizitoriu, s-a dispus de instanța de apel condamnarea inculpatului B.Ș. pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) alin. (2) lit. a) C. pen., alin. (3) teza I C. pen., cu aplic, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 75 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 80 C. pen. și pe inculpatul D.M., pentru infracțiunea prevăzută de art .197 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen. condamnarea la pedepse la stabilirea și individualizarea cărora se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea comiterii, împrejurările săvârșirii dar și existența circumstanțelor atenuante, prin raportare la conduita bună, starea de minoritate pentru inculpatul D., iar pentru inculpatul B. și împrejurarea că a comis fapta cu un minor, fiind aplicabile alături de circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și circumstanța agravantă a comiterii faptei împreună cu un minor prevăzută de art. 75 lit. c C. pen., urmând a se aplica o pedeapsă de 4 ani închisoare inculpatului B. și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru inculpatul minor D., apreciind că aceste pedepse sunt suficiente pentru realizarea scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Referitor la modalitatea de executare, criticile formulate de parchet și partea vătămată prin care solicită stabilirea ca modalitate de executare a regimului de detenție pentru inculpații T., D. și B. și criticile formulate de apelanții inculpați prin care solicită stabilirea ca modalitate de executare a suspendării condiționate a executării pedepsei, au fost apreciate, de asemenea, nefondate.

Astfel s-a constatat că apelanții inculpați provin din familii organizate, beneficiază de sprijin din partea familiilor în scopul reeducării acestora, au avut o conduită anterioară bună, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, elemente în raport de care se apreciază că o pedeapsă în condițiile suspendării executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani pentru inculpații B. și T. și 3 ani și 6 luni pentru inculpatul D., prin obligațiile corelative ce vor fi impuse conform dispozițiilor legale, oferă garanții suficiente pentru resocializarea pozitivă a inculpaților, nefiind necesară aplicarea unor pedepse cu executare în detenție.

Pe de altă parte, a fost apreciată ca fiind nefondată solicitarea inculpaților de a se stabili pedepse cu suspendarea condiționată simplă a executării, instanța de apel apreciind că se impune un control mai strict asupra conduitei viitoare a inculpaților, pentru a se asigura scopul educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Referitor la latura civilă, criticile formulate de partea vătămată cu privire la cuantumul daunelor morale și cheltuielile judiciare reprezentând onorariul apărătorului, au fost considerate de către instanța de apel ca fiind nefondate.

Instanța de fond a apreciat corect existența și întinderea certă a prejudiciului moral încercat de partea vătămată prin fapta inculpaților, fiind evident că partea vătămată în vârstă de numai 12 ani a suferit o traumă psihică fiind victima unei infracțiuni de viol comisă de 4 inculpați, fiind dovedit că a fost nevoită să urmeze ședințe de consiliere psihologică și chiar a fost nevoită să își schimbe școala, pentru a evita discuții în legătură cu fapta a cărei victimă a fost și care a ajuns la cunoștința publicului.

În ce privește cuantumul daunelor morale, acesta a fost corect apreciat de instanța de fond, suma de 20.000 lei la care au fost obligați inculpații, constituind o reparație adecvată a prejudiciului moral încercat. De asemenea în mod corect nu au fost acordate despăgubiri materiale, în condițiile în care partea civilă nu a produs dovezi privind existența și întinderea certă a unui prejudiciu material ca urmare a faptelor comise de inculpați.

În ce privește cuantumul onorariului de avocat, criticile sunt nefondate, instanța apreciind corect cuantumul acestora, prin raportare la dispozițiile art. 193 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile în care acțiunea civilă a fost admisă numai în parte.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă B.A.M. și inculpații B.Ș.D., T.N.R. și D.M.

În motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a considerat că ambele hotărâri pronunțate în prezenta cauză, respectiv hotărârea instanței de fond și hotărârea instanței de apel, sunt nelegale în ceea ce privește reținerea în sarcina inculpaților D.N. și T.N.R. a infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu motivarea că nu au cunoscut vârsta părții vătămate, și netemeinice în privința greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, în ceea ce privește durata acestora și modalitatea de executare.

În ceea ce privește reținerea în sarcina inculpaților D.N. și T.N.R. a infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu motivarea că nu au cunoscut vârsta părții vătămate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a arătat că există probe cu privire la faptul că toți inculpații au cunoscut în mod cert vârsta de 12 ani a părții vătămate astfel încât și inculpații D.N. și T.N.R. trebuiau condamnați pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen.

Cu privire la aspectul netemeiniciei hotărârilor, Parchetul a susținut că în mod greșit instanțele de judecată au coborât în mod substanțial sub minimul special prevăzut de lege pedepsele aplicate inculpaților B.Ș.D., T.N.R. și D.M. în urma reținerii unei singure circumstanțe atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. constând în conduita bună înainte de săvârșirea infracțiuni reliefată de lipsa antecedentelor penale. In opinia Parchetului, lipsa antecedentelor penale trebuia avută în vedere ca simplu element de individualizare judiciară a pedepselor și nu trebuia evaluată ca circumstanță atenuantă.

De asemenea, s-a mai arătat prin recursul formulat de Parchet că la stabilirea pedepselor aplicate inculpaților instanțele nu au evaluat în mod just criteriile generale enunțate în art. 72 C. pen., în sensul că se impunea aplicarea unor pedepse peste limita minimului special de 10 ani închisoare prevăzut de lege în cazul infracțiunii reglementate de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților B.Ș.D., D.M. și T.N.R. în condițiile art. 861 și urm. C. pen., Parchetul a considerat-o ca fiind greșită, executarea pedepselor prin suspendare sub supraveghere de către cei trei inculpați nefiind în măsură să asigure scopul de prevenție generală și specială prevăzut în art. 52 C. pen., astfel încât nu sunt întrunite nici cerințele înscrise în art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. și de aceea se impune executarea pedepselor în regim privativ de libertate.

În consecință, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat în conformitate cu prevederile art. 385 pct. 14 și 17 C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, reținerea în sarcina inculpaților D.N. și T.N.R. a infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) și 76 alin. (1) lit. b C. pen. în cazul inculpaților T.N.R., B.Ș.D. și D.M., majorarea pedepselor aplicate acestora peste limita minimului special prevăzut de lege, înlăturarea prevederilor art. 861 și urm. C. pen. cât și majorarea pedepsei aplicate inculpatului D.N.

În ceea ce privește recursul declarat de către partea civilă B.A.M., se constată că prin formularea acestuia s-a criticat ca fiind nelegală hotărârea instanței de apel, întrucât, în mod greșit a înlăturat dispozițiile art. 334 C. pen. pentru inculpații B.Ș.D. și D.M.

De asemenea, partea civilă a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 52, art. 72 și art. 74 C. pen., pedepsele aplicate inculpaților fiind prea blânde în raport de gravitatea faptelor săvârșite, iar circumstanțele atenuante reținute de către instanța de fond în raport de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind inoportune față de același criteriu. Astfel, partea civilă a arătat că nu există niciun fel de dubiu cu privire la faptul că inculpații au cunoscut cu toții vârsta părții vătămate, acest aspect rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză. Partea civilă a mai arătat că nu se impune reținerea niciunei circumstanțe atenuate însă, atât instanța de apel cat și instanța de fond au evaluat conduita bună a infractorilor înainte de săvârșirea infracțiunii, pentru a ajunge la reducerea pedepsei sub minimul special.

Hotărârea instanței de fond este netemeinică în accepțiunea părții civile și în ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor civile către partea civilă, daunele morale acordate fiind infime în raport de suferința psihică cauzată părții civile, iar raportat la obligarea inculpaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond în mod greșit a obligat inculpații doar la plata sumei de 800 lei, deși raportat la chitanța din 28 februarie 2011 privind plata onorariului de avocat depusă la dosarul cauzei onorariul achitat a fost de 1.000 de lei. De asemenea, partea civilă a arătat că instanța nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză în ceea ce privește prejudiciul moral suferit, întrucât partea vătămată este un copil și a fost nevoită să plece din țară, la tatăl său, unde s-a înscris la o altă școală, neputând să mai dea ochii cu colegii săi, care aveau cunoștință despre cele petrecute.

În consecință, partea civilă a solicitat casarea ambelor hotărâri și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Inculpatul B.Ș.D. a formulat recurs și a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., casarea hotărârilor anterioare și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (2), lit. a), C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. și condamnarea la o pedeapsă orientată spre minim, cu aplicarea art. 861 C. pen.

În susținerea motivelor de recurs, inculpatul B.Ș.D. a arătat că partea vătămată a întreținut raporturi sexuale de bună voie, iar faptul că a făcut plângere la poliție se datorează temerii față de părinți pentru că nu și-a putut justifica întârzierea atât de mare de la terminarea cursurilor școlare și până a ajuns acasă. A mai arătat inculpatul că partea vătămată i-a însoțit de bună voie, că probele din dosar au confirmat că în acel moment în zona „P."se aflau mai mulți cetățeni cu vitele la păscut la care putea sa ceară ajutor însă nu a făcut-o pentru că se afla acolo de bună voie, dar și faptul că deși era posesoarea a două aparate telefonice mobile pe care le-a avut permanent asupra sa, nu a încercat să ceară ajutor, ba mai mult a respins apelurile telefonice primite, iar la întoarcerea acasă i-a solicitat inculpatului numărul de telefon. Inculpatul a mai precizat că partea vătămată are antecedente nu tocmai favorabile, că se prezenta pe site-ul de socializare Hi 5 ca fiind o adolescentă cu vârsta de 21 de ani. Inculpatul a mai arătat și faptul că minora arată după parametrii fiziologici cu mult mai matură decât vârsta sa, că aceasta avea o conduită rebelă, atât la școală cât și în familie, fiind vorba într-un cuvânt despre o fată scăpată din mână de către părinți.

Inculpatul T.N.R. a formulat recurs și a solicitat în temeiul art 38515 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 3859 alin. (1) pct 12 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și de apel, iar pe fond achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. In motivarea recursului formulat, inculpatul T.N.R. a arătat că decizia instanței de apel ca și a instanței de fond, este nelegală întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. A arătat inculpatul că în ceea ce privește existența faptei, nu are obiecții, însă din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, apreciază că nu s-a dovedit fără dubiu de tăgadă că a întreținut cu partea vătămată raporturi sexual fără acordul liber al acesteia. Inculpatul a mai arătat că partea vătămata nu era un copil inocent care să fie ușor de păcălit, care să nu conștientizeze un pericol, ci dimpotrivă, aceasta era conștienta si a consimțit propunerii inculpaților, însă nu a avut în vedere că timpul a trecut mult prea repede și nu a găsit o justificare plauzibilă mamei sale, care deja era supărată pe partea vătămata, ca urmare a unei altercații avute chiar în acea dimineață.

În continuare, inculpatul a mai precizat că partea vătămata se contrazice în declarații și spune, pe de o parte că nu avut semnal la telefon, pe de altă parte că nu s-a gândit să sune la serviciul de urgentă, iar pe de o alta parte că deși, surprinzător, a putut lua legătura cu prietena sa martora P., nu i-a cerut acesteia să ii anunțe părinții și poliția. în final, inculpatul T.N.R. a arătat că partea vătămată este mult prea dezvoltată, atât fizic, cât și psihic pentru vârsta sa, manifestă un comportament lipsit de inhibiții, lipsind cu desăvârșire latura obiectivă a infracțiunii de viol.

Inculpatul D.M. nu a depus motive de recurs.

În faza recursului s-au depus la dosar acte în circumstanțiere pentru inculpatul T.N.R., iar inculpații prezenți, T.N.R., B.Ș. și D.M., au precizat că nu înțeleg să dea noi declarații în cauză, menținând însă cele relatate în audierile anterioare.

La evaluarea cazurilor de casare Înalta Curte are în vedere faptul că în conformitate cu art II alin (1) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, (M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013), dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului. Prezenta cauză a fost înregistrată pe rol la data de 18 octombrie 2012, fiind supusă astfel cazurilor de casare astfel cum acestea au fost modificate de Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010).

Înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma motivelor de casare indicate urmează să constate că sunt întemeiate recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de către partea civilă B.A.M. având în vedere considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art.,3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința penală nr. 164 din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a schimbat încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu față de toți inculpații, în sensul că s-a înlăturat varianta agravată prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I al C. pen., care sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea infracțiunii de viol atunci când victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că prin Decizia penală nr. 265 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a desființat în parte cu privire la latura penală, sentința penală nr. 164 din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în sensul că la încadrarea juridică a faptei săvârșite, pentru inculpații B.Ș.D. și D.M. s-a reținut agravanta prevăzută la art. 197 alin. (3) teza I C. pen., care sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea infracțiunii de viol atunci când victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Potrivit art. 28 alin 2 C. pen., circumstanța reală se răsfrânge, asupra tuturor participanților care au cunoscut-o și prevăzut-o. în mod constant victima a susținut că în timpul drumului cu autoturismul inculpații au fost informați cu privire la vârsta sa reală, comunicarea vârstei de 12 ani chiar generând discuții între participanți (filele 5, 31 d.u.p., filele 99, 128 dos. apel). Martora P.B.A.M. vorbind la telefon cu inculpații în timp ce aceștia și victima se deplasau cu mașina, anterior comiterii faptelor, le-a comunicat expres vârsta părții vătămate (12 ani) solicitându-le să o aducă acasă (fila 47 d.u.p., filele 99, 128 dos. apel).'

Din declarațiile martorilor, inculpaților și părții vătămate, valorificate în contextul reținerii situației de fapt, a rezultat că inculpații, la inițiativa inculpatului D.M., care cunoștea faptul că partea vătămată, elevă în clasa a VI-a (fila 47 dup), au stabilit o întâlnire cu aceasta, în aproprierea școlii generale în care învăța, aspect din care inculpații puteau deduce facil vârsta minorei, chiar și în ipoteza în care nu ar fi cunoscut-o, fiind de notorietate că ciclul gimnazial se finalizează cu clasa a 8, moment la care elevii au vârste cuprinse între 14-15 ani. Devenea astfel evident că victima aflată în timpul cursurilor nu împlinise 15 ani. în realitate inculpații au cunoscut vârsta părții vătămate, apărarea acestora în sensul că au fost în eroare urmează a fi înlăturată, fiind vădit nesusținută de ansamblul probator, orice posibilă eroare fiind spulberată cel târziu la momentul comunicării telefonice a vârstei de 12 ani de către martoră, anterior comiterii actului infracțional. Ca urmare, în sarcina tuturor participanților se va reține varianta agravată prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I al C. pen.

Apărarea inculpaților în sensul existenței consimțământului liber exprimat de victima minoră, de asemenea a fost înlăturată riguros de instanțele anterioare. Înalta Curte adaugă argumentelor instanțelor anterioare faptul că în condițiile în care victima îl cunoștea de un interval extrem de scurt de timp doar pe unul din cei 4 participanți, în contextul vârstei sale biologice și a profilului psihologic specific acestei vârste este neverosimil a se susține existența adeziunii victimei. In plus, ansamblul probelor administrate și evaluate de instanțele anterioare au susținut lipsa consimțământului. Astfel martora P.B.A.M. vorbind la telefon cu inculpații în timp ce aceștia și victima se deplasau cu mașina, anterior consumării activității infracționale, le-a solicitat curmarea demersurilor și aducerea minorei acasă, menționând chiar că este sora acesteia și, în caz contrar, va anunța organele de poliție, aspect susținut și de relatările victimei (filele 128, 99 dosar apel).

În ceea ce privește lipsa de reacție a victimei în apărare, aspect susținut de apărătorii inculpaților pentru a demonstra adeziunea victimei nu este un argument hotărâtor în condițiile în care această lipsă de reacție a fost explicată de partea vătămată care a arătat că nu a înțeles sau nu a avut la acel moment reprezentarea niciunei posibilități reale de a acționa pentru a se proteja. Această lipsă de reacție este firească în situația minorei de 12 ani (Cauza M.C. c. Bulgariei), cu atât mai mult cu cât se afla într-o vădită inferioritate, raportul de forțe fiind cert în favoarea agresorilor, era ținta unor agresiuni sexuale exercitate de 4 inculpați dintre care pe cei 3 inculpați majori nici nu-i cunoștea.

Apărarea a mai invocat lipsa unor consecințe negative de ordin psihologic asupra victimei și ușurința cu care aceasta s-a urcat în autoturismul în care se aflau și inculpații, aspecte ce ar fi apte, de asemenea, să susțină lipsa constrângerii. în realitate însă aceste elemente nu au nici o consistență, simpla constatare din raportul medico legal ce a vizat examinarea fizică a victimei în sensul lipsei unor tulburări psihice nefiind suficientă pentru a conduce la concluzia invocată de apărare a lipsei unei traume de ordin psihologic. In realitate, la dosar (fila 93 fond), Serviciul de probatiune atestă că la solicitarea victimei minore și a mamei sale s-a încheiat un plan de asistare pentru ca minora să beneficieze de asistență și consiliere psihologică. În ceea ce privește ușurința cu care victima s-a urcat în autoturismul în care se aflau și inculpații, persoane necunoscute, această conduită imprudentă determinată de vârsta sa, lipsa experienței de viață, ori lipsa posibilității de a reprezenta un pericol potențial, nu influențează în nici o măsură angajarea răspunderii penale a inculpaților.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanța de recurs reține următoarele:

Potrivit art. 72 C. pen. care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând pedepsele aplicate inculpaților, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în ceea ce îi privește pe inculpații B.Ș.D., T.N.R. și D.M., în condițiile art. 74 alin (1) lit. a) C. pen., circumstanța atenuantă constând în conduita bună anterioară săvârșirii infracțiunii. Inculpații anterior menționați nu sunt cunoscuți ca având antecedente penale, însă această împrejurare izolată nu poate fi considerată circumstanță atenuantă, în condițiile în care se înscrie într-o limită a normalitătii si nu sugerează ori dovedește niciun element favorabil conduitei generale, cum ar fi un comportament anterior meritoriu în comunitatea restrânsă, în școală ori la locul în care își desfășoară activitatea. În plus, în ceea ce îl privește pe inculpatul D.N., săvârșirea faptei în stare de recidivă postcondamnatorie justifică și reținerea unei perseverențe infracționale ce susține necesitatea departajării în plan sancționator față de inculpații ce nu au antecedente penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că împrejurările săvârșirii faptei, în participație penală, față de o minoră de 12 ani, în condițiile unui evident raport de forțe disproporționat și în defavoarea victimei, față de mobilul rezultat din declarațiile date, dar și față de lipsa unei veritabile căințe dedusă din încercarea de a arunca o umbră de îndoială asupra moralității minorei, ulterior săvârșirii faptei în dorința de a minimiza consecințele penale ale acțiunilor săvârșite și lipsa asumării conduitei negative cu repercusiuni severe asupra desăvârșirii psihologice a minorei, justifică înlăturarea reținerii circumstanței atenuante.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor în contextul criteriilor de individualizare enumerate de dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., având în vedere încadrare juridică menționată anterior, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților trebuie să reflecte în principal gradul relativ ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, deduse din modul de săvârșire, din participația penală, din urmările produse asupra minorei victimă, mai ales în condițiile lipsei unor probatorii ce subliniază circumstanțe personale apte să susțină o periculozitate redusă a infractorilor, ori o aptitudine de reformare rapidă a atitudinii față de normele penale și implicit morale.

În consecință, față de încadrarea juridică a faptei art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., se impune aplicarea unor pedepse în cuantumul minimului special, iar pentru inculpatul recidivist orientate către minimul special. Această modalitate de caracterizare în drept a infracțiunilor cu reținerea variantei agravate reglementate alin. (3) teza I și reindividualizarea judiciară a sancțiunilor pentru toți participanții vor determina majorarea cuantumurilor pedepselor principale astfel:

- pentru inculpatul D.N. de la 6 ani închisoare la 11 (unsprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

- pentru inculpatul T.N.R., de la 4 ani închisoare la pedeapsa 10 (zece) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

- pentru inculpatul B.Ș.D., de la 4 ani închisoare la 10(zece) ani închisoare și 4(patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și,

- pentru inculpatul minor D.M., cu aplic.art. 99 și urm. C. pen., de la 2 ani închisoare la 5(cinci) ani închisoare.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților B.Ș.D., T.N.R. și D.M., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este exclusă datorită sancțiunii aplicate ce excede limitei prevăzute de dispozițiile legale. Potrivit art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv art. 1101 C. pen. raportat la art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen., nu este îndeplinită condiția ca pedeapsa închisorii aplicată să nu fie mai mare de 4 ani.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să înlăture modalitatea de executare a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, în ceea ce îi privește pe toți inculpații.

În ce privește recursul declarat de partea civilă, pe aspectul modalității de determinare a prejudiciului moral, Înalta Curte apreciază că instanțele anterioare au evaluat riguros întinderea acestuia și cuantumul daunelor acordate, au analizat riguros probatoriul administrat pe latură civilă, precizând normele de drept substanțial incidente.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de partea civilă constând în onorariul apărătorului ales (fila 219) se constată că potrivit art. 274 C.proc civ. anterior, acesta poate face obiectul cenzurii instanței.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și 192 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă B.A.M. și va proceda la rejudecare în sensul menționat anterior.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și 192 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.Ș.D., T.N.R. și D.M., împotriva aceleiași decizii și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă B.A.M., împotriva Deciziei penale nr. 265 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind și pe intimatul inculpat D.N.

Casează în parte atât decizia recurată, cât și sentința penală nr. 164 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți și rejudecând:

Înlătură schimbarea încadrării juridice a faptei, în privința inculpaților D.N. și T.N.R.,din infracțiunea de viol,prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel, precum și disp. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., art. 861,art. 862,art. 863,art. 86 și art. 71 alin. (5) C. pen. în ce-i privește pe inculpații T.N.R. și B.Ș.D. și pe cele ale art. 1101, art. 863 și art. 71 alin. (5) C. pen. în ce-I privește pe inculpatul D.M..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului D.N. în pedepsele componente de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul D.N., la pedeapsa principală de 11 (unsprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptulilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Contopește pedeapsa susmenționată de 11 (unsprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 153 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta - Turnu - Severin în Dosarul nr. 243/274/2010 (definitivă la 01 februarie 2011, prin nerecurare) și prin sentința penală nr. 495 din 29 noiembrie 2010,pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 3482/208/2010 (definitivă prin respingerea recursului acestui inculpat, prin Decizia penală nr. 825/R din 19 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara) și dispune ca inculpatul D.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptulilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen., interzice inculpatului D.N. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

II. În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplic.art. 75 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul T.N.R, la pedeapsa 10 (zece) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptulilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen.,interzice inculpatului T.N.R. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

III. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului B.Ș.D., fără antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplic.art. 75 lit. c) C. pen., de la 4 ani închisoare la 10 (zece) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptulilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen., interzice inculpatului B.Ș.D. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

IV. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului D.M., fără antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplic.art. 99 și urm. C. pen.,de la 2 ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (2) C. pen., interzice inculpatului D.M. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei care nu contravin prezentei decizii.

V. Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.Ș.D., T.N.R. și D.M.,împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpați B.Ș.D. și T.N.R. la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat D.M. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul în sumă de 400 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.N., se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta parte civilă, în sumă de 150 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2013.