Retraction of aggravated homicide qualification under new penal code for application of more favorable law

Deliberând asupra cauzei penale privindu-l pe inculpatul A.T.E. constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 123 din 3 iunie 2013 a Tribunalului Bihor, s-a constatat că prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 a fost admisă cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior.

S-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A.T.E., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65-art. 66 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 14 septembrie 2011 până la data de 29 noiembrie 2011 inclusiv.

S-a respins ca lipsită de obiect cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat prin sentința penală nr. 273/P/2011 a Tribunalului Bihor, dispoziția de luare a acestei măsuri fiind casată odată cu pronunțarea deciziei penale nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență O. a renunțat la pretențiile civile solicitate, ca urmare a achitării prejudiciului de către inculpat.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 161 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 998 C. civ. s-au admis pretențiile civile ale părții civile C.C.A. prin reprezentant legal C.A.O. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.770 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen. anterior, s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2011 asupra sumei de 266 RON în vederea recuperării pagubei, sumă consemnată în registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte al Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Pin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 26 septembrie 2011 sub nr. 11208/111/2011 a fost trimis în judecată inculpatul A.T.E. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior.

În sarcina inculpatului A.T.E. s-a reținut că la data de 24 mai 2011, în timp ce se afla la pescuit împreună cu martorii S.D.J. și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea satului V., comuna P., județul Bihor, în jurul orei 17:00, după ce i-a solicitat părții vătămate minore C.C.A. să plece de acolo, inculpatul, de la o distanță de cca. 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă a capului. În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit grave leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral acut cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare, hematom intraparenchimatos parietal stâng) care au impus două intervenții chirurgicale, leziunile necesitând pentru vindecare un număr de 75 zile, determinând o infirmitate și punerea în primejdie a vieții părții vătămate.

În fața instanței, la termenul din 22 noiembrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești, personal, inculpatul A.T.E. a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior. La același termen de judecată, instanța de fond a încuviințat aplicarea procedurii simplificate amânând pronunțarea asupra laturii penale și a dispus disjungerea laturii civile în vederea administrării probatiunii fixând termen pentru data de 24 ianuarie 2012 în Dosar nr. 13156/111/2011.

Latura penală a fost soluționată prin sentința penală nr. 273/P din 29 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11208/111/2011, hotărâre prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza ultimă C. pen. anterior, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul A.T.E. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 861 C. pen. anterior pe durata unui termen de încercare de 7 ani. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. anterior a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței și în baza art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b), alin. (4) C. proc. pen. anterior punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, cu deducerea perioadei reținerii și arestului preventiv.

Prin decizia penală nr. 72/A din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 11208/111/2011 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă C.C.A. și inculpatul A.T.E. împotriva sentinței penale nr. 273/P/2011.

Prin decizia penală nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 11208/111/2011 s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, partea civilă C.C.A. și inculpatul A.T.E. împotriva deciziei penale nr. 72/A/2011/P/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Bihor, pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.

Latura civilă din cauza disjunsă a fost soluționată prin sentința penală nr. 109 din 30 mai 2012 pronunțată în Dosar nr. 13156/111/2011, hotărâre prin care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.C.A. obligând inculpatul la plata sumei de 2.160 RON reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 30.000 RON reprezentând daune morale, celelalte pretenții civile fiind respinse. De asemenea, a admis în parte acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență O. obligând inculpatul la plata sumei de 2.198,52 RON reprezentând despăgubiri materiale; dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 1 nooiembrie 2011-9 decembrie 2011 pentru debitul propriu zis 2.798,52 RON; dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 10 decembrie 2011-2 februarie 2012 pentru debitul propriu zis 2.398,52 RON și dobânzi de întârziere calculate începând din 3 februarie 2012 până la data plătii efective pentru debitul propriu zis 2.198,52 RON.

Prin decizia penală nr. 112/A din 4 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 13156/111/2011 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A.T.E. și partea civilă C.C.A. împotriva sentinței penale nr. 109/P/2012.

Prin decizia penală nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 13156/111/2011 s-au admis recursurile declarate de inculpatul A.T.E. și partea civilă C.C.A. împotriva deciziei penale nr. 112/A/2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus casarea deciziei atacate și a sentinței penale nr. 109/P/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor și s-a trimis cauza la Tribunalul Bihor în vederea conexării la Dosarul nr. 11208/111/2011*, latura civilă fiind reînregistrată sub Dosar nr. 13156/111/2011*.

La data de 14 februarie 2013, dosarul în care a fost soluționată latura penală a fost reînregistrat la Tribunalul Bihor sub nr. 11208/111/2011*.

La termenul de judecată din 15 mai 2013, s-a dispus reunirea Dosarului nr. 13156/111/2011* ce privește latura civilă la prezentul Dosar nr. 11208/111/2011* ce privește latura penală, conform deciziei penale nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din 15 mai 2013, inculpatul a solicitat în fața instanței de judecată aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției conform art. 3201 C. proc. pen. anterior, procedându-se la audierea inculpatului, după ce i s-a adus la cunoștință condițiile în care o astfel de procedură i-ar putea fi aplicabilă, avute în vedere inclusiv în considerentele deciziei penale, nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală începând cu data de 14 septembrie 2011 cât și în fața instanței până la data de 29 noiembrie 2011, când prin sentința penală nr. 273/P din 14 septembrie 2011 s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat.

Din copia cazierului judiciar a inculpatului A.T.E. rezultă că prin ordonanța din 6 noiembrie 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta a dispus neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 200 RON pentru art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.

Analizând actele și lucrările dosarului, ținând cont și de considerentele deciziei penale nr. 732 din 28 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, la data de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E. se afla la pescuit împreună cu martorii S.D.J. și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea satului V., comuna P., județul Bihor.

În jurul amiezii, pe marginea lacului, în zona în care se aflau inculpatul a sosit un grup de minori, respectiv partea vătămată C.C.A. (9 ani), D.R.R.A. (14 ani) și D.R.R.C. (12 ani), care timp de mai multe ore s-au jucat pe malul apei și s-au scăldat.

În jurul orei 17:00, după ce i-a solicitat părții vătămate C.C.A. să plece de acolo, inculpatul, de la o distanță de cca 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă a capului. În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit o hemoragie externă puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței.

Partea vătămată C.C.A. a început să strige din cauza durerii, iar când martorul S.D.J. a intenționat să îl transporte pe minor cu scuterul său la medicul din comuna P., inculpatul s-a opus inițial, luându-i martorului cheile, pe care după scurt timp i le-a predat.

Martorul S.D.J. l-a dus pe minor la medicul din comună, în timp ce inculpatul A.T.E. a continuat să pescuiască și să bea bere.

Leziunile produse de inculpat la data de 24 mai 2011 părții vătămate au pus în primejdie viața părții vătămate și au determinat apariția unei infirmități.

Această situație de fapt rezultă din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat care, în fața instanței, a descris și recunoscut în totalitate săvârșirea faptei, solicitând instanței aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.

Astfel, din cuprinsul declarațiilor părții vătămate C.C.A. rezultă că la data de 24 mai 2011, în jurul orei 11:00, s-a deplasat la lacul din locul numit „C.” și acolo s-a întâlnit cu frații D.R.R.C. și D.R.R.A. Pe marginea lacului mai erau la pescuit inculpatul A.T.E. și martorii S.D.J. și B.I.F. Timp de mai multe ore, s-a jucat cu ceilalți minori pe marginea lacului și s-a scăldat. În jurul orei 17:00, partea vătămată a arătat că el și prietenii săi au râs în apropierea inculpatului iar acesta, deranjat fiind de prezența minorilor, i-a cerut să plece, după care, fără nicio justificare, fără să mai aștepte dacă va pleca sau nu, a aruncat spre el cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi, lovindu-l în cap, când a aruncat cu sticla, inculpatul stătea pe iarbă și era beat.

Declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor oculari.

Astfel, martorul D.R.R.C. a confirmat că inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, după care a aruncat spre acesta o sticlă de bere, cu certa intenție de a-l lovi, distanța dintre inculpat și partea vătămată fiind de doar cca. 3-4 metri, fiind în picioare când l-a lovit inculpatul. A mai declarat că, după lovirea părții vătămate, inculpatul a manifestat o atitudine de indiferență, râzând, deși minorul plângea și o striga pe mama sa, iar atunci când martorul S.D.J. a vrut să îl ducă pe minor cu scuterul la medic, inculpatul s-a opus și i-a luat cheile scuterului pentru a-l împiedica să meargă la medic.

Martorul B.I.F. a arătat, la rândul său, că după discuția dintre inculpat și partea vătămată, inculpatul a aruncat cu sticla de bere spre minorul C.C.A., lovindu-l astfel în cap.

De asemenea, martora D.R.R.A. a declarat că în momentul în care partea vătămată C.C.A. a fost lovit se afla în apă, însă a auzit când minorul a început să plângă și să o strige pe mama sa. Martora a observat că minorul prezenta o „tăietură urâtă” în partea stângă a capului, în timp ce inculpatul stătea indiferent pe malul lacului. Atunci când martorul S.D.J. a vrut să îl ducă pe minor cu scuterul la medic, inculpatul s-a opus și i-a luat cheile. După plecarea martorului S.D.J. cu partea vătămată, inculpatul a discutat cu ea și i-a cerut să declare mincinos că minorul ar fi căzut și s-a lovit astfel la cap cu o țeava aflată pe malul apei.

Și martorul S.D.J. a confirmat că inculpatul a avut o discuție prealabilă cu partea vătămată, după care l-a văzut pe acesta din urmă plin de sânge la cap. Martorul a încercat să îl ia pe minor și să îl transporte cu scuterul la medic, dar inculpatul s-a opus, luându-i martorului cheile și spunându-i martorului că nu are nimic. După ce a reușit să-i ia cheile și a plecat, inculpatul a rămas în continuare la pescuit, bând bere.

Raportul de expertiză medico-legală din 22 iunie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor a formulat următoarele concluzii: 1. Minorul C.C.A. a suferit la data de 24 mai 2011 un traumatism la nivelul capului (Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu. Fractură parietală stângă cu înfundare. Hematom intraparenchimatos parietal stâng.). Pentru această afecțiune și complicație survenită, s-a intervenit chirurgical de două ori și subiectul a beneficiat de terapie medicamentoasă specifică. 2. Leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur (posibil recipient de sticlă). 3. Leziunile au necesitat 75 de zile de îngrijiri medicale. 4. Leziunile produse cu ocazia traumatismului din data de 24 mai 2011 au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități.

Din cuprinsul aceluiași raport, rezultă și alte date cu privire la partea vătămată C.C.A.: Internat în data de 25 mai 2011 în Spitalul Clinic Județean O., Clinica Neurochirurgie cu diagnosticul la internare: Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu. Fractură parietală stângă cu înfundare. Hematom intraparenchimatos stâng în data de 31 mai 2011 s-a intervenit chirurgical, găsindu-se o fractură cu înfundare de 3-5 cm la nivel parietal stâng. Se practică eschilectpomie, însă nu se deschide din motive de siguranță septică. În data de 6 iunie 2011 se intervine chirurgical a doua oară, se deschide cicatricea postoperatorie și se găsește un hematom epicranian format din sânge și cheaguri proaspete de cca. 4 cm grosime, extins la întreaga breșă operatorie. În data de 26 iulie 2011 minorul a fost reexaminat medico-legal, ocazie cu care acesta a manifestat anxietate crescută. În data de 2 august 2011 se efectuează examen CT, din care rezultă că minorul prezintă lipsă de substanță osoasă postoperator partietal stâng.

În faza de urmărire penală inculpatul a avut o atitudine oscilantă și a dat declarații contradictorii, adaptate la probele administrate, declarând (14 septembrie 2011) că în ziua de 24 mai 2011 nu l-a văzut pe minorul C.C.A., nu a discutat cu acesta și a aruncat sticla de bere pe spate, peste umăr, cu intenția de a o arunca în vegetație, după care (cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în data de 23 septembrie 2011), a recunoscut că l-a văzut pe minor în acea zi, că a avut o discuție cu acesta, după care a aruncat cu sticla de bere spre minorul aflat la cca. 3 metri de el, însă nu cu intenția de a-l lovi în cap ci de a-l speria, sticla fiind aruncată spre picioarele minorului. Inculpatul a negat că s-ar fi opus ca martorul S.D.J. să îl transporte pe minor cu scuterul la medicul din comună.

În rejudecarea cauzei, inculpatul A.T.E. a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare a instanței. A arătat că a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță de circa 3 metri, intenția sa fiind de a o lovi în zona capului, deoarece îl deranja la pescuit. A recunoscut și că imediat după ce l-a lovit, văzându-l că este plin de sânge, inițial a încercat să-l împiedice să se deplaseze la unitatea spitalicească. Cunoscând și însușindu-și toate probele administrate în cursul urmăririi penale, a solicitat să fie judecat pe baza acestora.

În consecință, prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 s-a admis cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior.

Admițând cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior, instanța de fond a avut în vedere, în primul rând, considerentele deciziei penale nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea sentinței penale pronunțată inițial și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, în considerentele acestei decizii (care au fixat limitele rejudecării) arătându-se că dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. anterior rămân aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.

Instanța de fond a mai avut în vedere faptul că, în raport de conținutul ultimei sale declarații, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta, inclusiv elementele importante privitoare la distanța la care se afla de victimă, motivul săvârșirii faptei, zona vitală vizată. Această ultimă declarație dată de inculpat confirmă și caracterul intenționat al faptei sale dar și faptul că intenția sa a fost să nimerească partea vătămată în zona capului, circumstanțe care, alături de datele rezultate din probele administrate în cauză susțin încadrarea juridică reținută de procuror prin rechizitoriu.

În drept, fapta inculpatului A.T.E., care în data de 24 mai 2011 a aruncat de la o distanță de cca. 3 metri o sticlă de bere spre partea vătămată C.C.A., lovindu-l în cap și provocându-i astfel grave leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare, hematom intraparenchimatos parietal stâng) care au impus două intervenții chirurgicale, leziunile necesitând 75 de zile de îngrijiri medicale, determinând o infirmitate și punându-i părții vătămate viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior.

În cauză, inclusiv în rejudecare, s-a solicitat de către apărătorul ales al inculpatului, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. pen. anterior.

O astfel de infracțiune, în forma agravată prevăzută de alin. (2), „punerea în primejdie a vieții persoanei” presupune intenția inculpatului în a cauza suferințe fizice și culpa acestuia în a pune în pericol viața victimei. Punerea în primejdie a vieții victimei survine în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit sau acceptat, autorul acționând numai în vederea vătămării corporale, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea.

Altfel spus, inculpatul urmărește un rezultat cu intenție, să cauzeze o vătămare corporală, dar în concret se produce un rezultat mai grav, punerea în primejdie a vieții, pe care inculpatul nu îl acceptă, dar fie îl prevede însă socotește fără temei că nu se va produce (culpă cu prevedere), fie nu îl prevede deși putea și trebuia să îl prevadă (culpă fără prevedere).

În primul caz (culpă cu prevedere), inculpatul se bazează pe o serie de elemente obiective, identificabile când își formează convingerea că rezultatul mai grav nu se va produce, elemente pe care inculpatul s-a bazat însă în mod nefondat.

În prezenta cauză, nu au fost identificate astfel de elemente obiective care să fi fundamentat (eronat) concluzia inculpatului că punerea în primejdie a vieții victimei, pe care el a prevăzut-o, nu se va produce.

Dimpotrivă, starea de surescitare nervoasă în care inculpatul se afla, pe fondul consumului de alcool, zona vitală în care aceasta s-a aplicat (zona capului), faptul că s-a urmărit lovirea în acea zonă, obiectul vulnerant folosit (o sticlă de bere), distanța mică dintre inculpat și victimă (circa 3 metri), toate raportate la vârsta victimei (9 ani), intensitatea loviturii aplicate (a fost cauzată o fractură cu înfundare), urmările produse (fractură cu înfundare, hematom cranian, 2 intervenții chirurgicale, 75 de zile de îngrijiri medicale, viață pusă în pericol și infirmitate fizică), diferența vădită de forțe dintre inculpat și victimă (inculpatul avea 20 de ani) diferență datorită căreia victima nu a ripostat în niciun fel și nici nu avea cum să o facă (având reacții specifice vârstei sale, începând să plângă din cauza durerii și s-o strige pe mama lui), refuzul inițial al inculpatului de a permite deplasarea victimei la unitatea spitalicească deși consecințele grave ale faptei sale erau vizibile (avea o „tăietură urâtă”, își pierduse pentru scurt timp cunoștința, îi curgea sânge pe față), lipsa oricărui gest de ajutor (râzând, deși minorul în vârstă de 9 ani plângea), încercarea sa de a determina persoanele prezente să facă afirmații mincinoase (i-a cerut martorei D.R.R.A. să declare mincinos că minorul ar fi căzut și s-a lovit astfel la cap cu o țeava aflată pe malul apei), persistența sa în atitudinea de indiferență (după plecarea victimei a rămas la pescuit, continuând să bea bere), sunt elemente care dovedesc neechivoc acceptarea și ignorarea de către inculpat a rezultatului mai grav care se putea produce, anume moartea victimei.

Toate aceste elemente duc la concluzia că poziția subiectivă a inculpatului față de rezultatul mai grav a fost aceea de acceptare și de ignorare a acestuia, specifică intenției indirecte, adică infracțiunii de omor și nu doar de prevedere, specifică culpei, adică infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. pen. anterior.

De altfel, declarația inculpatului dată în fața instanței, cu ocazia rejudecării cauzei, susține aceeași concluzie, inculpatul recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță de circa 3 metri, că intenția sa a fost de a o lovi în zona capului și că imediat după ce l-a lovit, văzându-l că este de sânge, inițial a încercat să-l împiedice să se deplaseze la unitatea spitalicească.

Pentru considerentele expuse, a fost respinsă cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens intensitatea loviturii, disproporția vădită de forțe dintre inculpat și victimă, atitudinea ulterioară a inculpatului, atitudinea procesuală inconstantă a inculpatului pe tot parcursul procesului (și-a modificat gradual declarațiile, în funcție de probațiunea administrată, de la negarea faptei până la recunoașterea totală a faptei în fața instanței, numai cu ocazia rejudecării cauzei).

Instanța de fond a mai avut în vedere rezultatul produs, un copil în vârstă de 9 ani suferind două intervenții chirurgicale pe creier, rămânând cu o infirmitate permanentă, cu grave tulburări cognitive, psihologice, comportamentale, emoționale și de relaționare.

Instanța de fond a mai avut în vedere și datele privitoare la persoana inculpatului, care are 5 clase, nu are nicio calificare, nu are ocupație, nu are loc de muncă, deși este în vârstă de 23 de ani și clinic sănătos.

Instanța de fond a mai avut în vedere și conduita anterioară a inculpatului, față de care s-a dispus în anul 2007 o măsură administrativă tot pentru o infracțiune de violență [art. 180 alin. (2) C. pen. anterior].

Aceste elemente care imprimă o gravitate deosebită faptei, determină inaplicabilitatea în cauză a vreunei circumstanțe atenuante legale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-lit. c) C. pen. anterior, astfel cum s-a solicitat în apărare.

Nu este aplicabilă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii), din moment ce, potrivit cazierului său judiciar, a mai fost sancționat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita cu amendă administrativă tot pentru o infracțiune de violență. În aceste condiții, înscrisurile în circumstanțiere depuse nu pot conduce la o concluzie contrară.

Nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior nu este aplicabilă, faptul că într-un interval de peste 2 ani de la data faptei a achitat unității spitalicești cheltuielile de spitalizare în cuantum de 2.198,52 RON și accesoriile acestora neputând duce la o altă concluzie. Aplicabilitatea acestei circumstanțe atenuante presupune o stăruință din partea inculpatului în a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită, adică diligențe din partea inculpatului, din cuprinsul cărora să rezulte neechivoca dorință a sa de a înlătura toate consecințele faptei sale. Ori inculpatul, imediat după săvârșirea faptei, a refuzat să permită deplasarea victimei la unitatea spitalicească deși consecințele grave ale faptei sale se manifestau. Ulterior, deși în mod cert, părții vătămate, minorul C.C.A., i s-au cauzat multiple consecințe pe plan material și moral, ceea ce a și determinat constituirea acesteia ca parte civilă cu suma de 3.770 RON (inițial a solicitat suma de 3.470 RON) cu titlu de daune materiale și cu suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, sume solicitate încă din 1 noiembrie 2011, până la data rejudecării cauzei, adică timp de peste 1 an și 6 luni de la data solicitării acestor sume, inculpatul nu a avansat nicio sumă cu acest titlu părții civile, cu toate că inițial a solicitat un termen în vederea soluționării amiabile a laturii civile.

Prin urmare, încercarea sa inițială de a împiedica deplasarea victimei la spital și pasivitatea de care a dat dovadă inculpatul față de pretențiile părții civile C.C.A., nu pot avea semnificația unei stăruințe din partea inculpatului pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită.

În privința reținerii și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, instanța de fond a avut în vedere că atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei urmează a fi valorificată prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, prezentarea sa în fața autorității și înlesnirea descoperirii participanților nefiind aplicabile (prezentarea sa în fața autorității realizându-se în condițiile în care a fost cercetat și judecat în stare privativă de libertate, ulterior, odată cu luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea având obligația de a se prezenta în fața instanței ori de câte ori este chemat; circumstanța legată a înlesnirii descoperirii participanților nu este aplicabilă în condițiile în care inculpatul este singurul participant la săvârșirea faptei).

Față de toate aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale, față de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen. anterior, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse în regim privativ de libertate.

În consecință, instanța de fond a procedat după cum urmează:

A constatat că prin încheierea de la termenul din 15 mai 2013 s-a admis cererea inculpatului A.T.E. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior.

A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A.T.E., la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie și în temeiul art. 65-art. 66 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, pedepse stabilite în raport de aceleași criterii avute în vedere la stabilirea pedepsei principale.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 88 C. pen. anterior s-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 14 septembrie 2011 până la data de 29 noiembrie 2011 inclusiv, dată la care prin sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, pronunțată inițial în cauză, în temeiul art. 350 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) C. proc. pen. anterior s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Instanța de fond a reținut că în condițiile în care corpul delict folosit de inculpat la săvârșirea faptei (sticla de bere) nu se găsește, nefiind ridicat de organele judiciare (aspect reiterat și în cuprinsul rechizitoriu), dispozițiile art. 118 C. pen. anterior sunt inaplicabile.

De asemenea, instanța de fond a respins ca lipsită de obiect cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat prin sentința penală nr. 273/P/2011 a Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dispoziția de luare a acestei măsuri a fost casată odată cu pronunțarea deciziei penale 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a casat în totalitate sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, dispunându-se rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. în lipsa oricărei distincții și precizări, a fost casată și dispoziția de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Efectul casării în totalitate constă în lipsirea de efecte juridice a sentinței casate.

Astfel, conform art. 38517 C. proc. pen. anterior, în caz de admitere a recursului, hotărârea atacată se casează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 3856 și 3857 C. proc. pen. anterior.

Din moment ce măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată față de inculpat prin sentința care ulterior a fost casată în totalitate, dacă s-ar fi apreciat necesară în continuare o astfel de măsură de către instanța de fond de control judiciar, în decizia de casare a sentinței s-ar fi regăsit o dispoziție expresă în acest sens, deoarece în materia măsurilor preventive, subzistența, luarea acestora nu poate fi dedusă în lipsa unei dispoziții exprese din partea organelor judiciare.

O situație similară se regăsește în materia arestării preventive. Astfel, conform art. 38517 alin. (2) C. proc. pen. anterior raportat la art. 382 alin. (3) C. proc. pen. anterior, când prima instanță a dispus arestarea inculpatului, instanța de apel poate menține măsura arestării în caz de desființare a hotărârii.

De altfel, casând în totalitate sentința penală nr. 273/2011 a Tribunalului Bihor, decizia penală nr. 3580 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus reluarea întregului ciclu procesual, arătând, potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. anterior raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. anterior, care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul (anterior începerii cercetării judecătorești).

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că prin înscrisurile de la dosar, partea civilă C.C.A. prin reprezentant legal C.A.O. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.770 RON cu titlu de daune materiale și 100.000 RON cu titlu de daune morale.

Cu privire la pretențiile părții civile, instanța de fond a reținut că la termenul din 15 mai 2013 inculpatul a arătat că își exprimă acordul de a le plăti în totalitate astfel cum au fost solicitate și precizate, fiind de acord să plătească 3.770 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale, în rate.

Având în vedere declarația inculpatului din data de 15 mai 2013, instanța de fond a reținut aplicabilitatea art. 161 alin. (3) C. proc. pen. anterior, care nu mai impune administrarea de probe pentru dovedirea pretențiilor civile recunoscute de inculpat. Conform textului de lege, „în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța de fond obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Cu privire la pretențiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe”.

Având în vedere că acțiunea acestei părți civile a fost admisă, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2011 asupra sumei de 266 RON în vederea recuperării pagubei cauzată părții civile C.C.A., sumă consemnată în registrul mijloacelor de probă și corpuri delicte al Tribunalului Bihor.

Cu privire la pretențiile civile ale Spitalului Clinic Județean de Urgență O., instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisului depus la dosarul cauzei la data de 27 mai 2013, unitatea spitalicească a învederat instanței că inculpatul a achitat succesiv cheltuielile de spitalizare și dobânzile de întârziere, astfel că în prezent nu mai are nicio pretenție de la inculpat.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia, fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege, prelevare care se impune în raport de circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului, expuse anterior, analizate inclusiv prin prisma faptului că anterior a mai fost sancționat administrativ pentru săvârșirea unei fapte de violență.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

II. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul A.T.E.

Parchetul a apreciat că speța dedusă judecății nu putea fi soluționată în baza procedurii recunoașterii vinovăției. În primul ciclu procesual, inculpatul a solicitat aplicarea acestei proceduri, cerere admisă la acel moment. În urma exercitării căilor de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că declarația dată de inculpat nu constituie o recunoaștere integrală a stării de fapt descrisă în rechizitoriu și a casat în totalitate hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond „pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. anterior rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu”. În opinia parchetului, mențiunea din considerentele deciziei de casare cu privire la incidența dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior nu poate privi prezenta cauză deoarece ar însemna că i se acordă inculpatului posibilitatea de a reveni asupra declarațiilor anterioare pentru a corespunde celor menționate în actul de acuzare. Această posibilitate nu o are inculpatul când, după analiza declarației sale, instanța de fond respinge cererea sa, iar pentru egalitate de tratament, nu ar trebui să o aibă nici în situația în care instanța de control judiciar constată că declarația dată de inculpat nu reprezintă o recunoaștere totală a faptei.

În apelul declarat de inculpat s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior. De asemenea, a solicitat a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei sub minimul special, iar executarea acesteia să fie suspendată condiționat sau sub supraveghere. În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că pentru a se stabili corect încadrarea juridică trebuie avute în vedere pe de o parte actele medico-legale, modificarea succesivă a numărului de zile de îngrijiri medicale, cu reținerea în final a concluziei că viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, iar pe de alta intenția cu care a acționat inculpatul, aceasta fiind aceea de a speria, alunga sau aplica o corecție, iar nu aceea de suprimare a vieții, intenție ce rezultă din modul în care a acționat inculpatul și motivul care a determinat această acțiune. A apreciat că dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. anterior își mențin incidența în cauză chiar dacă solicită schimbarea de încadrare juridică. Apoi, a considerat că atitudinea procesuală adoptată, regretul sincer manifestat, conduita corectă anterioară comiterii faptei, faptul că este integrat în societate, are familie și a depus eforturi pentru a recupera prejudiciul cauzat, achitând în totalitate cheltuielile de spitalizare justifică reținerea circumstanțelor atenuante și schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Prin decizia nr. 129/A din 14 noiembrie 2013 Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a admis apelul declarat de inculpatul A.T.E. împotriva sentinței penale nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a desființat-o în sensul că a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen. anterior și făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior de la 5 ani 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Oradea a avut în vedere următoarele:

Starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză. De altfel, inculpatul nu a contestat-o, recunoscând fapta așa cum a fost descrisă în rechizitoriu.

1. Cu privire la apelul parchetului:

Înainte de citirea actului de sesizare a instanței, inculpatul a solicitat judecarea sa în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. declarând că recunoaște în totalitate starea de fapt reținută în rechizitoriu și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale. În mod corect, prima instanță a admis cererea inculpatului fiind întrunite toate condițiile cerute de lege.

Așa cum a arătat și instanța de fond, cauza poate fi soluționată în baza procedurii recunoașterii de vinovăție, deoarece așa cum se arată în considerentele deciziei de casare „dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu”. Nu putem împărtăși opinia parchetului că această mențiune a instanței supreme nu se referă la speța pendinte. Exprimarea folosită de Înalta Curte este clară și nu lasă loc la interpretări. Nici argumentul că prin aceasta i se conferă inculpatului un tratament favorabil deoarece i se acordă posibilitatea de a reveni asupra declarației anterioare nu poate fi primit. Această posibilitate o are orice inculpat a cărei judecată este reluată de la început. În plus, în fața instanței de fond, parchetul nu a apreciat că speța nu ar putea fi judecată în baza procedurii simplificate, concluziile procurorului puse în ședința din 15 mai 2013 fiind de admitere a cererii inculpatului.

În consecință, apelul declarat de parchet este nefondat.

2. Cu privire la apelul inculpatului:

Prima instanță a reținut ca stare de fapt că în data de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E. și martorii S.D.J. și B.I.F. s-au dus la pescuit la locul numit „C.” pe marginea lacului din apropierea satului V., județul Bihor. În jurul orei 12:00, în acel loc au venit partea vătămată C.C.A. (9 ani), D.R.R.A. (14 ani) și D.R.R.C. (12 ani), care s-au jucat și s-au scăldat. La un moment dat, în jurul orei 17:00, inculpatul a fost deranjat de prezența minorilor, a avut o discuție cu partea vătămată și i-a cerut să plece, după care, de la o distanță de aproximativ 3-4 metri, a aruncat spre aceasta o sticlă de bere cu care l-a lovit în cap. În urma loviturii, partea vătămată a suferit o hemoragie puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței.

În urma loviturii, partea vătămată C.C.A. a început să strige. Martorul S.D.J. a sărit în ajutorul acesteia și a vrut să-l transporte cu scuterul său, la medicul din comuna P. Inculpatul a încercat să-l împiedice, i-a luat cheile, dar la scurt timp i le-a dat înapoi, astfel că martorul a transportat-o pe partea vătămată la medic. Inculpatul a rămas să pescuiască.

Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, a rezultat că partea vătămată C.C.A. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu risc mediu, fractură parietală stângă cu înfundare și hematom intraparenchimatos parietal stâng. Leziunile s-au produs prin lovire cu un corp dur, posibil recipient din sticlă, au necesitat 75 zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități. Au fost necesare două intervenții chirurgicale și tratament medicamentos. În data de 31 mai 2011 s-a efectuat prima intervenție chirurgicală constatându-se existența unei fracturi cu înfundare de 3-5 cm la nivel parietal stâng, iar în data de 6 iunie 2011 se efectuează cea de-a doua intervenție chirurgicală deschizându-se cicatricea postoperatorie și se găsește un hematom epicranian de circa 4 cm grosime, extins la întreaga breșă operatorie. În urma examenului CT efectuat la data de 2 august 2011, se constată, că partea vătămată prezintă lipsă de substanță osoasă postoperator parietal stâng.

Pentru a stabili vinovăția inculpatului, prima instanță a coroborat declarația sa de recunoaștere a faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, dată în al doilea ciclu procesual cu declarațiile părții vătămate C.C.A. și ale martorilor oculari D.R.R.C., D.R.R.A., B.I.F. și S.D.J.

Partea vătămată C.C.A. a arătat că se afla la o distantă de 3 metri de inculpat când acesta i-a cerut să plece, amenințându-l cu o sticlă de bere. Întrucât nu s-a conformat, inculpatul l-a lovit în cap cu sticla de bere. În urma loviturii, a căzut și a sângerat. Apoi și-a pierdut cunoștința.

Martorul D.R.R.C. a arătat că inculpatul a avut o discuție cu partea vătămată, apoi a lovit-o cu o sticlă de bere în cap. În momentul în care inculpatul a aruncat cu sticla de bere spre partea vătămată, între cei doi era o distanță de 3-4 metri. Partea vătămată a început să sângereze și să strige. Martorul S.D.J. s-a apropiat de partea vătămată și a vrut să o ducă la medic, însă inculpatul s-a opus. Când martorul a insistat, inculpatul i-a dat cheile scuterului.

Martora D.R.R.A. a arătat că nu a văzut când a fost lovită partea vătămată, dar a auzit-o pe aceasta strigând, a văzut-o că sângerează și că avea o „tăietură urâtă”. Când martorul S.D.J. a vrut să o ducă pe partea vătămată la medic, inculpatul s-a opus. După ce cei doi au plecat, inculpatul i-a cerut să susțină că rănirea părții vătămate s-a produs prin cădere, lovindu-se de o țeava aflată de malul apei.

Martorul S.D.J. a arătat că a existat o discuție între inculpat și partea vătămată. Nu a văzut momentul lovirii, ci doar a auzit-o pe partea vătămată strigând. S-a apropiat de aceasta, a văzut că sângera puternic în partea laterală a capului. A încercat să oprească sângerarea și a vrut să o ducă pe partea vătămată la medic. Inculpatul i-a luat cheile de la scuter și i-a spus că partea vătămată nu are nimic. A reușit să-și recupereze cheile și a plecat cu partea vătămată la medic.

Martorul B.I.F. a confirmat existența discuției dintre inculpat și partea vătămată. Nici acesta nu a văzut când inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, dar a auzit-o strigând. A văzut că sângera și știe că martorul S.D.J. a dus-o la medic.

Încadrarea juridică este corectă, fapta inculpatului așa cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior.

În mod corect, prima instanță a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior.

Cele două infracțiuni, tentativă de omor și vătămarea corporală gravă, produc același rezultat și anume punerea în primejdie a vieții persoanei. În speța pendinte, acest rezultat s-a produs, aspect ce rezultă din actul medico-legal. Distincția dintre cele două infracțiuni constă în forma de vinovăție cu care acționează inculpatul. În cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenție directă sau indirectă, pe când în cazul vătămării corporale grave ne aflăm în prezența praeterintenției.

Revenind la speță, corect s-a stabilit că inculpatul a acționat cu intenție. Aceasta a rezultat din faptul că inculpatul a aplicat o lovitură în zonă vitală (capul), de la o distanță mică (3 metri), cu un corp contondent dur, lovitura a avut o intensitate mare producând fractură cu înfundare. De asemenea s-a avut în vedere și disproporția vădită de forțe dintre inculpat și partea vătămată care rezulta din diferența de vârstă; inculpatul avea 20 ani, iar partea vătămată 9 ani. Conduita inculpatului imediat după comiterea faptei a fost de natură a întări ideea că acesta a acționat cu intenție. Nu a dat nici un ajutor părții vătămate. A încercat să-l împiedice pe martorul S.D.J. să o ducă pe partea vătămată la medic și a solicitat martorei D.R.R.A. să afirme că rănirea s-a produs în alt mod care nu-l implica deloc.

În consecință, solicitarea inculpatului de a se proceda la schimbarea încadrării juridice este neîntemeiată.

Curtea a considerat însă întemeiată solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante. Aceasta nu are antecedente penale, a plătit cheltuielile de spitalizare (suma este mică, dar plata acestora a reprezentat o stăruință din partea inculpatului având în vedere posibilitățile materiale ale acestuia) și a fost de acord să plătească suma solicitată de partea civilă, lucrează ca ziler și beneficiază de sprijin material și moral din partea familiei. A avut în vedere și concluziile favorabile ale referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante a redus pedeapsa aplicată inculpatului, potrivit art. 76 lit. b) C. pen. anterior, de la 5 ani 6 luni la 4 ani.

Modalitatea de executare a fost corect stabilită de prima instanță. Solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea sub supraveghere sau condiționată a executării pedepsei este neîntemeiată.

Aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. anterior este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții. Prima privește natura și cuantumul pedepsei aplicate, a doua vizează antecedența penală, iar cea de-a treia se referă la scopul pedepsei. Condițiile cerute de textul menționat nu sunt îndeplinite. Dacă primele două nu comportă discuții (pedeapsa aplicată este de 4 ani, nu are antecedente penale), cu privire la cea de-a treia se impun câteva precizări. Astfel, pentru a se reține că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, instanța trebuie să aibă în vedere persoana inculpatului și comportamentul său după comiterea faptei și să rețină că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient ca acesta să nu mai comită alte infracțiuni. Având în vedere comportamentul inculpatului după comiterea faptei și anume împiedicarea martorului S.D.J. de a acorda ajutor părții vătămate și solicitarea adresată martorei D.R.R.A. de a prezenta o altă stare de fapt decât cea reală, Curtea a apreciat că nu este adecvată speței altă modalitate de executare decât cea în regim privativ de libertate.

III. Împotriva deciziei penale nr. 129/A din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs inculpatul A.T.E.

Recursul a fost motivat în termen de către inculpatul A.T.E., prin apărătorul său ales avocat C.G.I. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, aplicarea dispozițiilor art. 375 cu referire la art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. pen. În sensul păstrării echivalente a procedurii de recunoaștere cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, menținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. anterior și aplicarea art. 76 lit. c) C. pen. anterior cu consecința reducerii mai mare a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, inculpatul a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen. și pe cale de consecință reținerea ca incidente în cauză a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) și lit. b) C. pen., redozarea pedepsei aplicate în sensul scăderii la noul minim special de 3 ani și 4 luni și aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării.

Ulterior, la data de 15 mai 2014 apărătorul din oficiu al inculpatului A.T.E. a depus motive de recurs prin care a solicitat instanței ca în rejudecare să pronunțe o pedeapsă mai blândă raportată la conduita socială impecabilă a inculpatului și la atitudinea sinceră și de regret a faptei comise.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de casare invocate, în raport de conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3853, art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Cu privire la greșita încadrare juridică a faptei, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, care nu poate fi avut în vedere din oficiu, dar care, în speță, poate fi examinat, deoarece, așa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen.

Critica este însă nefondată. Acest aspect a fost invocat în apel și a fost analizat în mod temeinic de către Curtea de Apel Oradea.

Fapta reținută în sarcina inculpatului A.T.E., astfel cum a fost stabilită prin sentința de condamnare și, de altfel, recunoscută în totalitate de către inculpat, care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, corespunde normei de incriminare a faptei de omor calificat prevăzută în art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

Modul în care inculpatul a acționat aplicând o lovitură în zona vitală (capul), de la o distanță mică (3 metri), cu un corp contondent dur, lovitura ce a avut o intensitate mare și a produs o fractură cu înfundare, de asemenea și disproporția vădită de forțe dintre inculpat și partea vătămată care rezulta din diferența de vârstă; inculpatul avea 20 ani, iar partea vătămată 9 ani, corespund atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv infracțiunii de omor calificat, și nu infracțiunii de vătămare corporală gravă, fiind dovedită împrejurarea că inculpatul a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a produce moartea victimei, iar nu cu intenția de a o lovi.

Trebuie precizat că, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. în consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

Astfel, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.”

Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei.

Analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar și la cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, dar și a aplicării art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior privind efectul circumstanțelor atenuante.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 21 mai 2014. De la data pronunțării deciziei din apel, 18 noiembrie 2013 și până la data soluționării recursului a fost abrogat C. pen. anterior și a intrat în vigoare noul C. pen., au intrat în vigoare Legea nr. 87/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, a fost pronunțată decizia nr. 2/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție (M. Of. nr. 319/30.04.2014) și Decizia nr. 265/2014 de către Curtea Constituțională (M. Of. nr. 372/20.05.2014) și, în plus, s-a evidențiat o jurisprudență constantă și cunoscută prin publicare cu privire la aplicarea instituțiilor autonome de drept penal, de la 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a noului C. pen.), până la 20 mai 2014 (data publicării Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României), dar și pentru perioada anterioară 1969-2014, în contextul evoluției legislației în prezent abrogate.

Caracterul de izvor de drept penal este recunoscut deciziilor Curții Constituționale a României și celor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în unificarea practicii judiciare, dar și jurisprudenței naționale constante și cunoscute, astfel încât ori de câte ori generează reguli de drept substanțial vor fi analizate în succesiunea legilor penale, pentru determinarea celei mai favorabile.

Jurisprudența anterioară, constantă, referitoare la mecanismul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome, cunoscută de practicieni și justițiabili a generat, în ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, anumite așteptări pe tărâmul întinderii sancțiunii aplicabile, iar pentru practicieni un mecanism clar, cu rigoare matematică, de determinare a legii mai favorabile, la adăpost de arbitrariu sau subiectivism. În exercitarea rolului decizional instanțele recunosc forța jurisprudenței ca izvor de drept (Del Rio Prada contra Spaniei), urmărind tocmai disiparea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor de drept.

Mai mult decât atât, absența unei interpretări jurisprudențiale accesibile și în mod rezonabil previzibile poate conduce chiar la constatarea existenței unei încălcări a drepturilor garantate de art. 7 în privința persoanei acuzate (hotărârile în cauzele Dragotoniu și Militaru-Pidhorni contra României, Pessino contra Franței).

Garanția consacrată la art. 7, element esențial al statului de drept, ocupă un loc primordial în sistemul de protecție al Convenției. Acesta trebuie să fie interpretat și aplicat astfel încât să fie asigurată o protecție efectivă împotriva urmăririi penale, condamnărilor și sancțiunilor arbitrare (hotărârile C.E.D.O. pronunțate în cauzele Del Rio Prada contra Spaniei și Maktouf și Damjanovic contra Bosnia și Herțegovina).

Revirimentul jurisprudențial, în funcție de politica penală, în detrimentul inculpaților constituie o încălcare a art. 7 din Convenție (cauza Del Rio Prada contra Spaniei), iar art. 7 parag. 1 interzice de o manieră absolută aplicarea retroactivă a dreptului penal în detrimentul acuzatului (cauza Del Rio Prada contra Spaniei).

Ca urmare, în acest moment jurisprudențial, aplicarea abruptă a legii mai favorabile în mod global ar genera schimbarea imediată a practicii, în lipsa unui criteriu obiectiv de evaluare a legii mai favorabile, în mod global, cu efecte asupra raporturilor juridice născute anterior publicării deciziei, cele mai frecvente fiind cele referitoare la cuantumul pedepsei. O astfel de jurisprudență, este aptă să ocolească garanțiile consacrate de art. 7 din Convenție, deoarece poate sublinia lipsa de previzibilitate a legii (hotărârea C.E.D.O., De Rio Prada contra Spaniei), periclitând astfel siguranța juridică (hotărâre C.E.D.O., Bock și Palade contra României, 15 februarie 2007).

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de recurs urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 174, art. 175 C. pen. anterior și incriminarea omorului la art. 188 noul C. pen., instanța de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche, C. pen. anterior și față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Art. 174 C. pen. anterior. Omorul

Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior. Omorul calificat

(...) Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:

i) în public; (...), se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 188 C. pen. Omorul

(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 189 C. pen. Omorul calificat

(1) Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi, se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de vechea lege penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 1 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, a intrat în vigoare art. 188 C. pen. care cuprinde toate celelalte elemente din acuzația pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, însă dispozițiile art. 189 C. pen., nu mai cuprind agravanta săvârșirii faptei în public, agravantă care-i dădea faptei caracterul calificat. În ceea ce îl privește pe inculpatul A.T.E., acuzația față de care a fost condamnat a constat în aceea că: la data de 24 mai 2011, inculpatul A.T.E. se aflându-se la pescuit împreună cu martorii S.D.J. și B.I.F., pe marginea unui lac din locul numit „C.” din apropierea satului V., comuna P., județul Bihor, în jurul orei 17:00, după ce i-a solicitat părții vătămate C.C.A. să plece de acolo, de la o distanță de cca. 3 metri, a aruncat spre partea vătămată cu o sticlă goală de bere, cu intenția de a-l lovi în zona capului, nimerindu-l astfel în partea stângă a capului. În urma loviturii aplicate partea vătămată a suferit o hemoragie externă puternică, urmată după un timp de pierderea cunoștinței.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl privește pe A.T.E., tentativa la omorul săvârșit asupra victimei nu prezintă diferențe între art. 174 C. pen. anterior și art. 188 C. pen. Renunțarea la elementele circumstanțiale ale săvârșirii faptei în public [prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior], care dădeau faptei comise de inculpat un caracter calificat, nu afectează existența infracțiunii în forma, incriminată în art. 188 C. pen., iar în art. 189 C. pen., este suprimată condiția ce dădea faptei un caracter calificat, devenind astfel mai favorabilă legea nouă, deoarece conduce la reținerea formei infracțiunii de omor simplu și nu de omor calificat.

Caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Legea nouă, suprimând condiția ce dădea faptei un caracter calificat prevede limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 10-20 ani închisoare, în speță se va aplica legea nouă reținându-se încadrarea juridică a infracțiunii în varianta simplă. Comparația are loc, în acest caz, între legea veche care sancționa fapta recurentului în limitele prevăzute pentru varianta calificată a infracțiunii și legea nouă care sancționează aceeași faptă în limitele prevăzute pentru varianta simplă, prin aceasta fiind satisfăcută obligația prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din legea nouă.

Față de cele ce preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche [art. 20 raportat la 174-art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. anterior] și efectele acuzației în legea nouă (art. 32 raportat la 188 C. pen.):

- legea veche prevedea sancțiunea închisorii de la 15 la 25 de ani pentru fapta consumată, respectiv de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni pentru forma tentată, limitele fiind reduse la 5 ani-8 ani și 4 luni ca urmare a reținerii cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. anterior, redusă la 4 ani închisoare ca urmare a circumstanțelor atenuante;

- legea nouă prevede sancțiunea cu închisoarea de la 10 la 20 de ani pentru fapta consumată, de la 5 ani la 20 ani pentru forma tentată, respectiv de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni închisoare pedeapsă redusă ca urmare a reținerii cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Sancțiunea individualizată de instanța de fond și menținută de instanța de instanța de apel a fost coborâtă sub minimul special, individualizare judiciară ce obligă instanța de recurs, în condițiile excluderii incidenței circumstanțelor atenuante de către legea nouă, să stabilească pedeapsa în cuantumul minimului special, 3 ani și 4 luni închisoare. Legea nouă, fiind mai favorabilă față de legea veche va retroactiva.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, în conținutul și condițiile prevăzute de noua reglementare mai favorabilă, însă în limitele individualizării realizate de instanțele anterioare, aspectul temeiniciei sancțiunilor neputând fi devoluat în recurs. Se constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani are corespondent în art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., urmând a se executa în acest conținut însă pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 68 C. pen. Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, în condițiile și pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Față de cele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul A.T.E. împotriva deciziei penale nr. 129/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 14 noiembrie 2013.

Va casa în parte atât decizia recurată cât și sentința penală nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c), art. 76 lit. b) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior și art. 5 C. pen., texte în baza cărora va condamna pe inculpatul A.T.E. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

Va aplica pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.

Va menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A.T.E. împotriva deciziei penale nr. 129/A din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte atât decizia recurată cât și sentința penală nr. 123 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a), lit. b) și lit. c), art. 76 lit. b) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior și art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul A.T.E. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

Aplică pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.

Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2014.