Supreme Court quashed acquittals in petroleum tax evasion case and convicted tax officials for abuse of office and forgery

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din data de 30 iunie 2011 a Tribunalului Olt, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză de apărătorii inculpaților B.M. și C.V.V. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice data prin actul de sesizare al instanței faptelor săvârșite de aceștia din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma continuată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată și continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen.

1) A fost condamnat inculpatul M.C. după cum urmează:

- în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. a fost aplicată inculpatului M.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei.

- în baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în forma continuată;

În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni.

S-a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni și a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente respectiv:

- 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate anterior cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul sa execute în final 6 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., interzicerea drepturilor de a fi ales în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a interzis inculpatului M.C. dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, copie de pe prezenta sentința urmând a fi comunicata Oficiului Național al Registrului Comerțului după rămânerea definitivă, în condițiile art. 13 din aceeași lege.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în forma continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2) A fost condamnat inculpatul C.V. după cum urmează:

- în baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și în condițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în forma continuata.

- în baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și în condițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, termen stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finala, lit. b) și lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, în condițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

3) A fost condamnat inculpatul P.C. după cum urmează:

- în baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

- în baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reșe­dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală, lit. b) și lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

4) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în forma continuată; art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată și continuată și art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată.

5) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.V.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în forma continuata; art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată și continuată și art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C.civ a fost admisă acțiunea civilă a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Olt și s-a dispus obligarea inculpatului M.C. la plata sumei de 18.785.032,79 RON plus majorări de întârziere calculate conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicat cu modificările și completările ulterioare până în ziua executării integrale a obligațiilor bugetare.

În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 25 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus confiscarea sumei de 983.254 RON de la inculpatul M.C., a sumei de 1.835.550 RON de la inculpatul P.C. și a sumei de 853.066 RON de la inculpatul C.V.

În baza art. 191 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpații M.C., P.C. și C.V. la plata sumei de 6.000 RON, în total 18.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (15.000 RON cheltuieli din faza de urmărire penală și 3.000 RON cheltuieli în faza de judecată), din care suma de 1.400 RON reprezentând onorarii avocați oficiu (câte 400 RON pentru avocatul C.A.D., R.R. și C.C.D. respectiv cate 100 RON pentru avocatul E.D. și D.F.S.) s-au avansat avansa din fondurile Ministerului Justiției.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 267/P/2006 al D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații: M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; B.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.V.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; P.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În esență prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt că inculpatul M.C., având calitatea de administrator și asociat unic la SC L.S. SRL, a folosit autorizații de utilizator final, pe care au fost aplicate, în fals ștampilele reprezentanților fiscali, în baza aceleași rezoluții infracționale, a achiziționat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinația, fără plata accizei și TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, toate sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON.

În ceea ce îi privește pe inculpații B.M. și C.V.V. s-a arătat ca în calitate de reprezentanți fiscali ai D.G.F.P. Olt în relația cu SC L.S. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2006-februarie 2007, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, în cazul celui de-al doilea inculpat, pe documentele administrative de însoțire a mărfii, certificând în mod nereal descărcarea transporturilor de produse petroliere și prin aceasta permițând achiziția de noi cantități de produse și redirecționarea ilegală a acestora, lucru care a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu de 2.114.924,9 RON în cazul inculpatului B.M. și 10.823.532 RON în cazul inculpatului C.V.V. prin neplata accizelor și implicit săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, obținând astfel un avantaj patrimonial în favoarea societății comerciale administrate de inculpatul M.C.

S-a reținut totodată că inculpatul P.C. a ridicat, în mod repetat, fără a justificare economică suma de 1.835.550 RON, și a virat către SC L.S. SRL suma de 20.100.800 RON, pentru a crea o aparență de legalitate a circuitului fictiv al documentelor. În acest mod, inculpatul a realizat atât transferul de bani, provenit din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cât și disimularea originii ilicite a acestor bunuri.

În cazul inculpatului C.V. s-a reținut că acesta, în calitate de asociat, administrator și împuternicit pe conturile bancare pentru trei societăți comerciale fictive, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ridicat fără justificare economică suma totală de 853.066 RON, bani proveniți din revânzarea ilegală a produselor petroliere și, de asemenea, a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 4.226.200 RON, pentru a crea o aparență de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, efectuând, astfel, atât transferul de bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii, precum și disimulare originii ilicite a acestor bunuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 10 mai 2010.

În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpaților B.M., C.V.V. și C.V., declarațiile acestora date cu respectarea dispozițiilor legale fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Nu a fost posibilă audierea inculpaților P.C. și M.C., din informațiile furnizate de agenții de poliție însărcinați cu executarea mandatelor de aducere rezultând că aceștia au părăsit teritoriul țării, fiind imposibilă stabilirea noii adrese, astfel încât s-a procedat la citarea lor atât la ultimul domiciliu cunoscut cât și prin afișare la ușa consiliului local de la locul săvârșirii infracțiunii.

Au fost audiați martorii indicați în actul de sesizare a instanței (35 de martori), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

La solicitarea inculpaților B.M. și C.V.V. a fost încuviințată proba testimonială, fiind audiat martorul I.N.

Din analiza coroborată a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești prima instanță a reținut următoarele în fapt și în drept:

În fapt s-a reținut că inculpatul M.C. la data de 25 august 2005 a înființat SC L.S. SRL, acesta fiind asociat și administrator unic al societății, obiectul de activitate indicat la Oficiul Registrului Comerțului fiind fabricarea vopselelor, lacurilor și a cernelii tipografice.

În vederea stabilirii atât a sediului firmei, cât și a punctului de lucru, inculpatul a închiriat de la SC F.Y. SRL o suprafață de 1.200 mp teren, clădire, precum și 6 rezervoare cu o capacitate totală de 80 de tone, aflate în curtea unui fost atelier mecanic din comuna I.J., județul Olt.

Așa cum a rezultat din probatoriul administrat spațiul de depozitare a fost închiriat doar formal, întrucât, în realitate, firma administrată de inculpat nu a desfășurat activități productive acolo, lucru care a fost reținut din declarația martorului O.A., proprietarul spațiului, precum și a martorului P.I., care domiciliază în imediata apropiere a depozitului, ambii declarând în fata instanței că nu au observat să se desfășoare la presupusul sediu al firmei activități specifice obiectului sau de activitate. Martorul O.A. a arătat, totodată, că în afara de curățarea și revopsirea bazinelor deja existente în perimetrul închiriat și de conectarea acestora prin utilizarea unor țevi nu a observat alte lucrări de îmbunătățire sau alte dotări la sediul firmei și că, deplasându-se într-o singură ocazie la această locație nu a observat să fie alți angajați cu excepția unei persoane care asigura paza.

Totodată, din adresa furnizorului de electricitate din regiune, SC C.V. SA, s-a reținut faptul că nu a existat niciun contract de furnizare a energiei electrice pentru așa-zisul consumator SC L.S. SRL.

De asemenea, din verificările efectuate, s-a reținut faptul că inculpatul M.C. a angajat la SC L.S. SRL, tot formal, un număr de cinci persoane. Caracterul formal al acestor angajări, făcute doar pentru a da o aparență de legalitate și, mai ales, veridicitate, a activităților, aspect care rezultă din declarațiile presupușilor angajați, care au arătat că nu au desfășurat niciun fel de activități productive în cadrul firmei respective și nici nu au cunoștință ca asemenea activități să se fi efectuat în acel loc.

Relevante în acest sens au fost, în principal, declarațiile martorilor D.N. și D.A., persoane angajate de inculpat pentru a sigura paza imobilului închiriat, ambii arătând că în afara unor transporturi cu diferite produse care se aduceau numai în prezența inculpatului nu au observat nici o altă activitate la sediul firmei, că imobilele în care ar fi trebuit să își desfășoare activitatea nu erau racordate la energie electrică și că, exceptând câteva rezervoare și o motopompa, nu existau alte utilaje apte sa fie folosite în procesul de producere al diluanților.

De asemenea, au fost audiate și persoanele care, în acte, figurau angajați ca muncitori la firma SC L.S. SRL, acestea arătând că au înmânat cărțile de identitate unor intermediari pentru perfectarea contractelor de munca, însă, în realitate nu au prestat nici o activitate pentru firma în cauză, nu au fost retribuiți și nici nu au fost contactați vreodată de către presupusul angajator pentru a se prezenta la punctul de lucru al societății.

În vederea achiziționării materiei prime, inculpatul M.C. a înaintat către D.G.F.P. Olt trei cereri, la data de 4 ianuarie 2006, respectiv 4 mai 2006 și 14 septembrie 2006, pentru eliberarea autorizațiilor de utilizator final. Întrucât documentele necesare existau formal, D.G.F.P. Olt a emis autorizațiile respective, care permiteau societății comerciale administrate de către inculpat să achiziționeze produse petroliere, în regim suspensiv de la plata accizelor, respectiv dilustar, white spirit, „component DA”, white spirit rafinat.

Intrând în posesia acestor documente, inculpatul a încheiat atât cu SC R.P. SA, Rafinăria V. Ploiești, cât și cu SC S.R. SA Câmpina, contracte de vânzare-cumpărare, în vederea achiziționării produselor petroliere în regim suspensiv de acciză. De asemenea, acesta a încheiat un contract de transport cu SC D.I. SRL, pentru transportul produselor petroliere cu autocisterne de la rafinării la destinație.

În baza acestor contracte existente, societatea comercială administrată de către inculpat a achiziționat în perioada 26 ianuarie 2006-12 februarie 2007 în total 11.060 tone de produse petroliere, respectiv 6.648 tone de la Rafinăria SC S.R. SA Câmpina și 4.412 de la SC R.P. SA, Rafinăria V. Ploiești, produse petroliere, în regim suspensiv de acciză. Acest lucru a fost reținut din desfășurătoarele livrărilor puse la dispoziție de cele două rafinării, dar și din mențiunile de verso-ul autorizațiilor de utilizator final atașate în original la dosar.

Conform dispozițiilor C. fisc., precum și scopului emiterii autorizațiilor de utilizator final, produsele petroliere trebuiau să ajungă în depozitul din comuna I.J. și să fie transformate în produse finite, respectiv diluant, așa cum se angajase inculpatul, situație în care acest produs finit ar fi putut fi revândut pe piața liberă fără plata accizelor.

În realitate, însă, unele cantități de produse petroliere nu a ajuns niciodată la depozitul respectiv, iar altele au fost aduse doar pentru a fi reîncărcate în alte cisterne și transportate către distribuitorii privați de combustibil, după ce derivații petrolieri erau amestecați între ei.

În acest sens au fost declarațiile conducătorilor auto ai autocisternelor folosite în transportul produselor de la cele doua rafinării către sediul SC L.S. SRL, aceștia confirmând modul de operare al inculpatului M.C., în sensul că o parte din transporturi nu au ajuns niciodată la depozitul din I.J. fiind direcționate încă de la plecarea din rafinării către diverse locații din Sibiu sau Brașov, unele dintre acestea fiind identificate ca fiind chiar benzinării, precum A.O. și A.W.O., iar alte transporturi erau descărcate direct în alte autocisterne, care deja așteptau la fața locului, după care produsele plecau spre alte direcții, șoferilor înmânându-li-se alte documente de transport.

Declarațiile acestor martori (șoferi autocisterne, 20 declarații) s-a reținut că demonstrează cu prisosință faptul că produsele petroliere achiziționate în regim suspensiv de acciză nu au fost utilizate conform destinației declarate de către inculpat și, pe cale de consecință, la schimbarea destinației, acesta era obligat, conform C. fisc., să plătească acciza aferentă, lucru pe care nu l-a făcut.

De asemenea, din declarațiile acelorași martori s-a reținut că ar fi fost chiar imposibil să se descarce integral produsele livrate de rafinării la punctul de lucru de la I.J. în condițiile în care rezervoarele fixe nu aveau capacitatea de a stoca nici măcar produsele petroliere aduse cu un singur transport, experiența profesională a acestor persoane făcând pertinente observațiile făcute în declarațiile date în fața organelor de anchetă.

Pentru a disimula schimbarea ilegală a destinației produselor petroliere și a asigura transportul combustibilului fabricat artizanal către beneficiari, respectiv distribuitori, au fost folosite un număr de alte șapte societăți comerciale fictive.

Patru dintre acestea erau controlate financiar de inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile bancare, respectiv SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL.

Celelalte trei societăți comerciale erau controlate, în calitate de asociat, administrator sau împuternicit pe conturile bancare, de inculpatul C.V., respectiv SC V.I. SRL, SC N.I. SRL și SC C.O.A. SRL.

Pentru a reține caracterul fictiv al activităților acestor firme s-a avut în vedere în primul rând adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă București din care a rezultat că niciuna dintre aceste societăți comerciale nu a avut vreodată angajați.

De asemenea, s-a reținut că aceste firme nu figurează nici în evidența A.N.A.F., D.G.F.P. cu vreo declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

În același sens, Garda Financiară, Comisariatul București, prin adresa înaintată organelor de urmărire penală, a precizat că societățile comerciale funcționează la un sediu fictiv, iar administratorii care le-a reprezentat, formal, nu au putut fi contactați.

De altfel pentru a se verifica realitatea aspectelor menționate în aceste adrese oficiale atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească au fost audiați proprietarii spațiilor închiriate de către firmele administrate de către cei doi inculpați menționați anterior, care au arătat că în locațiile respective, nimeni, niciodată, nu a efectuat vreo activitate.

Mai mult, aceeași martori fiind audiați au arătat că spațiile indicate în contractele de închiriere nu erau nici măcar echipate corespunzător obiectului de activitate comercială, ele fiind în fapt chiar locuințele locatorilor, fapt cunoscut și de către inculpați fie direct fie prin intermediul avocaților care au intermediat încheierea contractelor, în unele cazuri nefiind predate nici măcar cheile imobilului, fapt ce demonstrează fără echivoc că încă de la început inculpații nu au urmărit decât să dea o aparentă de legalitate activității celor șapte societăți comerciale, nefiind interesați să desfășoare în fapt activitatea specifică de comerț (S.C. „apartamentul nu era pregătit pentru o activitate de comerț și nu a fost în nici un fel modificat, găsindu-l în aceeași stare în care l-am lăsat eu”; B.N.D. „Contractul nu a produs nici un efect pentru ca era vorba chiar de apartamentul de domiciliu”).

În concret, pentru disimularea activității infracționale, adică pentru ascunderea adevăratului sortiment de marfă livrat, motorina contrafăcută, inculpatul M.C. a facturat către cele șapte societăți comerciale marfa livrată sub denumirea de „diluant”.

Facturile de livrare ale motorinei emise de cele șapte societăți comerciale făceau mențiunea că producătorul este S.N.P.P. Brazi și erau însoțite de certificate de calitate fapt nereal însă, întrucât pentru verificarea realității aprovizionării cu acest sortiment de combustibil s-au făcut verificări la producător, iar prin adresele oficiale înaintate organelor de urmărire penală producătorul a arătat că niciodată nu a avut relații comerciale cu societățile comerciale respective.

Din analiza acestor situații s-a reținut cu certitudine că aceste cantități de motorină vândute la beneficiari provin, de fapt, de la SC L.S. SRL și constituie combustibilul contrafăcut din derivații petrolieri achiziționați de către inculpatul M.C.

Pentru eliminarea oricăror concluzii eronate, s-au făcut verificări, inclusiv, la A.N.A.F., Autoritatea Națională a Vămilor, care, prin adresa oficială, a arătat că societățile comerciale mai sus indicate nu au fost înregistrate cu operațiuni de import de produse petroliere în perioada de referință.

Un alt argument, care a demonstrat caracterul fraudulos al operațiunilor comerciale a rezultat din verificările efectuate de organele de urmărire penală cu privire la numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport al produselor petroliere, acestea fiind, în numeroase situații, fie false, fie aparținând altor autovehicule.

Astfel, numerele X1, X2 și X3 s-a constatat că nici măcar nu au fost atribuite, iar X4 este un autoturism F.R., situații similare fiind înregistrate și în cazul altor transporturi.

Din simpla lecturare a acestor verificări, s-a reținut că, pe facturile de transport produse petroliere, figurează numerele de înmatriculare ale unor cu totul alte tipuri de mijloace de transport, inclusiv, ale unor motociclete (de exemplu, factura din 22 decembrie 2006, 24.715 litri motorină euro-diesel, transportate cu auto nr. X5, care nu este altceva decât o motocicletă solo).

De asemenea, s-a reținut că se remarcă că pe unele dintre facturi, la rubrica „delegat”, sunt trecute datele de identificare false ale unor persoane fizice, de exemplu, pe factura din 14 iulie 2006 24.745 litri motorină euro 3, figurează „delegat N.V.”, în realitate, această serie a cărții de identitate aparținând numitei M.G. Aceleași situații s-au regăsit și în cazul altor documente justificative.

Un alt aspect din care rezultă, în mod evident, că activitățile infracționale au fost coordonate, în realitate, de către inculpații P.C. și C.V. a rezultat din adresa Imprimeriei Naționale, care a arătat clar că documentele înseriate, respectiv facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, aparținând SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL, au fost cumpărate, ridicate și implicit folosite de cei doi inculpați mai sus-arătați și nu de asociații și administratorii scriptici ai acestor societăți comerciale.

În ceea ce îi privește pe administratorii celor șapte societăți, în cursul urmăririi penale doi dintre aceștia au fost identificați, localizați și audiați, în declarațiile lor arătând faptul că au semnat documentele în cauză, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea unor persoane necunoscute. Ceilalți administratori sunt persoane fără ocupație, loc de muncă și fără în domiciliu stabil, cunoscuți cu antecedente penale și care nu au putut fi localizați și audiați pe parcursul cercetărilor.

Mai mult, din actele depuse la dosar a rezultat faptul că SC N.I. SRL este o societate comercială de tip „fantomă”, care a mai fost utilizată și de alte grupuri infracționale în comerțul ilegal cu produse petroliere, a căror activitate a fost deja documentată de către organele de urmărire penală, iar cercetările finalizate prin rechizitoriul nr. 261/P/2006, aflat deja pe rolul Judecătoriei Bacău. Tot cu privire la activitățile ilegale ale SC N.I. SRL, Garda Financiară Brașov a efectuat controale și a formulat plângeri penale.

Faptul că aceste societăți comerciale nu au fost înființate aleatoriu, ci de către o singură persoană, în scopul comiterii infracțiunilor, s-a reținut ca fiind demonstrat de existența unui singur împuternicit privind operațiunile bancare, respectiv inculpatul P.C.

De asemenea, la SC C.O. SRL erau împuterniciți pe conturi atât P.C., cât și C.V., lucru care a demonstrat în mod evident legătură dintre cei doi coautori.

Tot acțiunea directă a unei singure persoane, privind înființarea firmelor a rezultat din demersurile făcute la același avocat, în interval de o lună de zile, așa cum a rezultat din declarația martorului V.V., avocat în cadrul Baroului București, care a arătat că inițial a fost contactat de către C.V. și ulterior de către P.C., ambii procedând în același mod în vederea înregistrării firmelor folosite în activitatea infracțională.

S-a constatat, totodată, că toate persoanele care figurează ca și administratori ai firmelor au domiciliul formal în P., însă societățile comerciale sunt înregistrate în București, lucru care denotă, o dată în plus, lipsa oricăror legături reale dintre administratorii scriptici și societățile comerciale în cauză.

De altfel, pe parcursul urmăririi penale au fost localizați și audiați numiții M.N. și S.C.A., asociat cu învinuitul G.M., din declarațiile acestora, rezultând în mod evident caracterul formal al calității de asociat și administrator în firmele „fantomă”, prin intermediul cărora s-a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală.

Declarațiile celor doi s-au coroborat perfect cu probele administrate la dosar, din materialitatea faptelor rezultând în mod evident că întreaga activitate infracțională a fost coordonată, în realitate, de inculpații M.C., P.C. și C.V.

Pentru a se crea o aparență de legalitate operațiunilor comerciale, societățile comerciale SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL, SC C.O. SRL, SC V.I. SRL, SC N.I. SRL și SC C.O.A. SRL au facturat către beneficiari produsul „motorină”, iar beneficiarii au achitat sumele aferente prin viramente bancare către cele șapte societăți comerciale „fantomă”, care jucau rolul de furnizori. O parte din sumele de bani au fost ridicate fără nici o justificare economică de inculpații P.C. și C.V., iar alte sume au fost virate mai departe către SC L.S. SRL, tot în scopul de a simula o operațiune comercială reală.

La SC L.S. SRL inculpatul M.C. a ridicat la rândul sau fără justificare economică, sumele de bani rezultate din infracțiune.

Situația ridicărilor și transferurilor de bani a rezultat din extrasele de cont depuse în dosarele de urmărire penală.

Inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL, a ridicat în total, fără justificare economică, suma de 1.835.550 RON și a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 20.100.800 RON.

Inculpatul C.V., în calitate de împuternicit la SC V.I. SRL, SC N.I. SRL și SC C.O.A. SRL a ridicat în total, fără justificare economică suma de 853.066 RON și a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 4.226.200 RON.

Inculpatul M.C. a ridicat din conturile SC L.S. SRL, în total, fără justificare economică, suma totală de 983.254 RON.

Prin întreaga activitate desfășurată s-a produs un prejudiciu bugetului de stat, pe perioada 2006-2007, de 15.740.091 RON acciză și 2.990.616 RON TVA neplătite, adică un total de 18.730.707 RON suma stabilită prin efectuarea unei expertize financiar-contabile.

În același sens, A.N.A.F., prin adresa din 15 martie 2010, s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală cu suma de 18.785.032 RON, acciză și TVA neplătite, ceea ce, la cursul mediu de 3,50 RON/euro, în perioada săvârșirii faptelor, reprezintă 5.367.152 euro.

În drept:

A) Inculpații B.M. și C.V.V. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în forma continuată, complicitate la evaziune fiscală în forma continuată și fals intelectual în forma continuată, fapte prevăzute și pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. reținându-se prin rechizitoriu că în calitate de reprezentanți fiscali ai D.G.F.P. Olt în relația cu SC L.S. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2006-februarie 2007, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, au aplicat în fals ștampila în cazul celui de-al doilea inculpat, pe documentele administrative de însoțire a mărfii, certificând în mod nereal descărcarea transporturilor de produse petroliere și prin aceasta permițând achiziția de noi cantități de produse și redirecționarea ilegală a acestora, lucru care a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu de 2.114.924,9 RON în cazul inculpatului B.M. și 10.823.532 RON în cazul inculpatului C.V.V. prin neplata accizelor și implicit săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, obținând astfel un avantaj patrimonial în favoarea societății comerciale administrate de inculpatul M.C.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei de abuz în serviciu în forma continuată (în cazul ambilor inculpați) prima instanță în baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării formulată în cauză de aparitorii inculpaților B.M. și C.V.V. și a dispus schimbarea încadrării dată prin actul de sesizare a instanței faptelor săvârșite de aceștia din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a dispune astfel s-a reținut ca art. 132 din Legea nr. 78/2000 care prevede ca „Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani” reprezintă o normă penală de referire care se completează cu normele complinitoare (în concret dispozițiile art. 246, art. 247 sau art. 248 C. pen.) și, totodată își subordonează conținutul acestora, latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii depinzând în mod esențial de dispoziția normelor complinitoare și astfel neputând fi reținută separat la încadrarea juridică a faptelor.

1) Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată și continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul ambilor inculpați) prima instanță a reținut ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia nici sub aspectul laturii obiective și nici sub aspectul laturii subiective, dispunând achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru următoarele considerente de fapt de și de drept.

Sub aspectul laturii obiective s-a reținut că infracțiunea analizată presupune ca un funcționar public în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos și prin aceasta să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acestora.

Așa cum a rezultat din norma de incriminare esențial este stabilirea în cauza a atribuțiilor pe care trebuia să le îndeplinească funcționarul public și a corespondenței dintre actele concrete îndeplinite de acesta și atribuțiile sale.

Prin rechizitoriu sub aspectul acestei infracțiuni s-a arătat că inculpații aveau în baza dispozițiilor legale obligația de a certifica prin ștampilă personală faptul că produsele menționate în autorizațiile de utilizator final emise pentru SC L.S. SRL au ajuns la destinație, atribuție pe care nu și-au îndeplinit-o corespunzător, fapt dedus din lipsa de activitate a firmei beneficiare a autorizațiilor.

Conform art. 175 C. fisc., uleiurile minerale accizabile se împart în două categorii:

- cele prevăzute în alin. (2) și pentru care se datorează accize automat, adică benzine, motorine, păcură, gaze petroliere și metan;

- cele prevăzute la alin. (1), adică diverși derivați petrolieri, pentru care se datorează accize doar în anumite situații.

Acestea poartă codurile conform Nomenclaturii Combinate din Tariful vamal de import al României, definit la art. 163 lit. h) C. fisc.

În concret în cauză inculpatul M.C. a achiziționat uleiurile minerale accizabile prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. d) C. fisc., fiind scutit de la plata accizelor în condițiile art. 201 din Legea nr. 571/2003 „alin. (1) Sunt scutite de la plata accizelor: a) uleiurile minerale folosite în orice alt scop decât drept combustibil sau carburant;”

Regimul de scutire este condiționat și, implicit, temporar și operează atâta timp cât utilizatorul final respectă destinația și scopul declarat al achiziției.

Astfel, scutirea nu are un caracter definitiv, ci produsul intră într-un regim suspensiv care are efecte atâta timp cât utilizatorul respectă normele legale.

Conform dispozițiilor H.G. nr. 44/2004 prin care s-au stabilit normele metodologice de aplicare a dispozițiilor C. fisc. pct. 23 alin. (1) în toate situațiile prevăzute la art. 201 alin. (1) C. fisc., scutirea se acordă beneficiarului, cu condiția că aprovizionarea să se efectueze direct de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat prevăzut la alin. (17) pe baza autorizației de utilizator final [alin. (4)].

Conform alin. (6) de la același punct autorizația de utilizator final se emite în toate cazurile, cu excepția persoanelor fizice, de către autoritatea fiscală teritorială.

Autorizația se emite în trei exemplare cu următoarele destinații:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoțire;

c) exemplarul 3 se transmite antrepozitului fiscal expeditor, importatorului sau distribuitorului agreat. În acest caz distribuitorul agreat transmite o copie a exemplarului 3 de autorizație către antrepozitarul fiscal de la care acesta se aprovizionează.

(7) Modelul autorizației de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(8) Această autorizație se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfășoară o activitate care necesită achiziționarea de uleiuri minerale, precum și fundamentarea cantității ce urmează a fi achiziționată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informație și documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizației.

(10) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale sau de la mai mulți importatori sau distribuitori agreați, autorizația de utilizator final se emite pentru fiecare situație în parte.

(11) La momentul efectuării primei operațiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 și 3 ale autorizației de utilizator final către expeditorul produsului accizabil, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoțire pentru toate operațiunile ce se vor derula.

(12) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorității fiscale teritoriale emitente a autorizației ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită de către beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administrației finanțelor publice în raza căreia este primit produsul.

(13) După certificarea fiecărei operațiuni în autorizația de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

În raport de aceste dispoziții legale prima instanță a apreciat că inculpații nu aveau în nici un caz obligația de a verifica faptic primirea cantităților de produse scutite de la plata accizelor de către firma beneficiară a autorizației de utilizator final, cu atât mai puțin utilizarea efectivă de către aceasta a produselor petroliere conform obiectului de activitate declarat, ci numai de a atesta în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei recepționarea cantității respective, neexistând nici o obligație legală de a verifica sau supraveghea transferarea acesteia în spatiile de depozitare proprii ale beneficiarului, procesul de producție ulterior sau de valorificarea a ei.

Faptul că în normele metodologice se folosește termenul „să certifice” nu poate echivala cu instituirea unor obligații de verificare faptică a primirii mărfurilor indicate în actele care însoțeau transporturile de produse petroliere, întrucât o asemenea interpretare ar impune implicit și verificarea cantității efective recepționate, a naturii produsului, și a caracteristicilor sale chimice. Ori acest lucru este și imposibil în condițiile în care reprezentanții administrației finanțelor publice în raza căreia era primit produsul nu aveau posibilitatea concretă, instrumentele și nici pregătirea de specialitate pentru a verifica dacă într-adevăr acest produs avea caracteristicile chimice specifice, dacă în autocisterne se afla efectiv cantitatea înscrisă în facturile fiscale emise de rafinării și așa mai departe.

Pe de altă parte, faptul că beneficiarul trebuia să solicite autorității fiscale teritoriale emitente a autorizației ca într-un termen de maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită exclude implicit obligația reprezentantului autorității fiscale de a participa personal la descărcarea produselor și transferarea acestora în spațiile de depozitare ale firmei beneficiare, fiind evident că această operațiune legală se putea realiza și ulterior, în termenul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern.

De altfel aceeași este și poziția inculpaților cu ocazia audierilor lor succesive atât în timpul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, ambii arătând că aveau ca atribuții de serviciu certificarea în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei SC L.S. SRL a recepției produselor la punctul de lucru, sarcina de serviciu pe care o îndeplineau fie la sediul autorității fiscale fie la punctul de lucru al firmei, trebuind în acest sens să verifice dacă erau înscrise pe verso-ul autorizației de utilizator final cantitățile menționate în facturile fiscale emise de rafinării și dacă suma tuturor acestor cantități livrate depășea sau nu cantitatea totală înscrisă în autorizație.

Apărările inculpaților sub acest aspect au fost susținute integral nu numai de dispozițiile legale care le reglementau activitatea dar și prin declarațiile martorului I.N., care la momentul săvârșirii faptelor analizate îndeplinea funcția de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Olt și care a arătat că cei doi subordonați ai săi aveau obligația de a certifica primirea transporturilor exclusiv în baza verificărilor scriptice (facturi fiscale, autorizație de utilizator final, etc.), activitate pe care o puteau îndeplini fie la sediul direcției fie la punctul de lucru al firmei în funcție de urgența operațiunii, iar verificările ulterioare privind utilizarea produsului conform obiectului de activitate al firmei erau în sarcina Gărzii Financiare sau al inspectorilor fiscali.

Pornind de la această premiză activitatea desfășurată de cei doi inculpați și care este supusă analizei în prezenta cauza s-a circumscris atribuțiilor pe care aceștia le aveau conform legii, aplicarea ștampilei pe autorizația de utilizator final făcându-se în mod legal atât timp cât în actele prezentate de firma beneficiară a autorizației nu existau inadvertente, iar faptul ca ulterior primirii produselor inculpatul M.C. le combina în vederea fabricării de combustibil și le valorifica prin utilizarea unor acte false către firme controlate de inculpații P.C. și C.V. sub denumirea de diluant nu le poate fi imputat și nici nu a demonstrat implicarea lor în derularea activității infracționale, cei doi reprezentanți ai autorității fiscale neavând competențe de verificare sub acest aspect.

De altfel, cu ocazia a două controale efectuate de D.G.F.P. Olt, Serviciul de Investigații Fiscale la sediul SC L.S. SRL în cursul anului 2006 (30 mai 2006 și 27 iulie 2006, procese-verbale depuse în copie la dosar) ca urmare a unor adrese emise de D.G.F.P. Prahova cu privire la aprovizionările cu produse petroliere de la rafinăriile SC S.R. SA și V. Ploiești în evidența scriptică a activității desfășurate de către SC L.S. SRL nu a fost constatată nici o neregulă, atât aprovizionările cât și vânzările fiind evidențiate conform facturilor, activitatea infracțională putând fi stabilită abia în momentul în care s-au realizat controale și la cele șapte firme „fantomă” utilizate de inculpați, astfel încât dacă nici cu ocazia unor controale speciale nu s-a putut stabili o activitate infracțională cu atât mai puțin în timpul certificării primirii produselor inculpații B.M. și C.V.V. nu ar fi putut constata neregulile ulterioare.

Faptul că, potrivit declarațiilor unora dintre șoferii care au asigurat transportul produselor petroliere de la rafinării la punctul de lucru de la I.J. al SC L.S. SRL, la descărcarea unor transporturi erau prezenți și inculpații nu a dus la o altă interpretare a probelor atât timp cât aceeași martori confirmă că atunci când erau prezenți la punctul de lucru al firmei inculpații B.M. și C.V.V. nu asistau efectiv la descărcarea mărfii și nici nu rămâneau până la finalizarea operațiunilor, ci doar li se înmânau documentele însoțitoare și sigiliile aplicate pe cisterne după care se retrăgeau într-unul din imobilele existente.

S-a învederat atât prin rechizitoriu cât și prin notele de concluzii scrise depuse la dosar de reprezentatul Ministerului Public că săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată și continuată a rezultat printre altele și din faptul că inculpații ar fi atestat inclusiv efectuarea unor transporturi realizate cu autoturisme improprii sau inexistente (cu motociclete de exemplu) și în aceste condiții vinovăția lor nu ar mai putea fi negată însă din analiza actelor la care se face referire instanța a reținut că transporturile în cauză vizează ieșirea livrările mascate de produs finit (diluant) de la firma SC L.S. SRL, administrată de inculpatul M.C. către celelalte șapte firme aflate sub controlul inculpaților P.C. și C.V., operațiuni care nu mai trebuia certificate de reprezentanți ai administrației fiscale, și care nici nu erau evidențiate ca atare în autorizația de utilizator final.

În raport de aceste argumente prima instanță a reținut că nu a fost stabilit în cazul celor doi inculpați că aceștia ar fi exercitat în mod defectuos sau că nu ar fi exercitat o sarcina de serviciu, cu atât mai puțin că ar fi procedat astfel cu vinovăție în forma intenției directe sau indirecte, astfel ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dispunându-se achitarea lor pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată și continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

2) Cu privire la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul ambilor inculpați) prima instanță a reținut, de asemenea, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective, nefiind stabilit că aceștia ar fi atestat în mod nereal primirea cantităților de produse petroliere de către firma SC L.S. SRL, administrată de inculpatul M.C.

S-a arătat că infracțiunea presupune că cei doi inculpați, în calitate de funcționari publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul unui înscris oficial pe care aveau obligația legală să îl întocmească, în concret să ateste în mod nereal prin aplicarea ștampilei pe autorizațiile de utilizator final că firma administrată de inculpatul M.C. ar fi primit efectiv cantitățile de produse petroliere livrate de rafinării.

Or, așa cum s-a arătat în paragrafele anterioare în cauză nu s-a stabilit ca SC L.S. SRL nu ar fi recepționat niciodată aceste produse, ci dimpotrivă că, odată recepționate, inculpatul le-a folosit în alte scopuri decât cele pentru care declarase că le achiziționează, respectiv prin realizarea artizanală a unor produse similare motorinei și revânzarea acestora sub denumirea de diluant.

Aceste acțiuni ale inculpatului M.C. sunt în toate situațiile ulterioare activității de recepționare a produselor livrate de rafinării, indiferent că acestea erau preluate, stocate, amestecate și revândute ulterior sau dimpotrivă erau numai înregistrate în contabilitatea firmei și ulterior transportate de la punctul de lucru SC L.S. SRL în alte locații pentru a fi valorificate ca și combustibil, situație în care prin certificarea primirii cantităților de produse aprovizionate al autorizației de utilizator final de către inculpații B.M. și C.V.V. aceștia nu au confirmat situații de fapt nereale, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

3) În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prima instanță a reținut că nu s-a stabilit că inculpații B.M. și C.V.V. cu intenție ar fi înlesnit sau ajutat în orice mod la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală de către M.C., aceștia îndeplinindu-și corespunzător sarcinile de serviciu, pentru reținerea infracțiunii în cauză impunându-se să se stabilească ca cei doi, în calitate de reprezentanți ai autorității fiscale ar fi cunoscut că inculpatul M.C. a schimbat destinația produselor cu care se aproviziona după primirea lor la punctul de lucru al SC L.S. SRL și că le-a revândut ulterior ca și combustibil, fapt neprobat în dosar conform argumentelor din paragrafele anterioare.

B) Faptele inculpatului M.C. care, în calitate de administrator și asociat unic la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizațiile de utilizator final pe care au fost aplicate ștampilele reprezentanților fiscali, în baza aceleași rezoluții infracționale, a achiziționat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinația, fără plata accizei și TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, toate sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive al infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1) În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 acesta presupune sub aspectul laturii obiective ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în cauza inculpatul realizând infracțiunea prin disimularea naturii produselor pe care firma administrata de el SC L.S. SRL le-a livrat firmelor SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL, SC C.O. SRL ,SC V.I. SRL, SC N.I. SRL și SC C.O.A. SRL controlate de ceilalți doi inculpați trimiși în judecată prin același rechizitoriu, respectiv folosirea unor documente falsificate (facturi fiscale) din care să rezulte vânzarea către acestea din urmă a unui produs pentru care nu datora acciză (diluant), în realitate el livrând motorină produsă artizanal prin combinarea unor produse petroliere achiziționate de la rafinăriile SC S.R. SA Câmpina și SC R.P. SA, Rafinăria V. Ploiești, operațiuni făcute fără plata accizei și a TVA.

Evident că procedând în modul arătat inculpatul nu numai că a prevăzut că prin fapta sa se va produce un prejudiciu bugetului de stat dar a și urmărit producerea acestuia, aspect care s-a dedus cu ușurință din chiar modul elaborat în care a conceput și a executat activitatea infracțională (înființarea unei firme și crearea unei aparente de activitate legală prin închirierea unui spațiu cu destinația de punct de lucru, angajarea fictivă a cinci persoane, etc.), coordonându-și acțiunile cu alți doi inculpați, emițând facturi fiscale cuprinzând mențiuni nereale și îngrijindu-se că în evidențele contabile activitatea firmei sale să pară legală.

Apărările inculpatului formulate cu ocazia singurei declarații date de acesta în faza de urmărire penală, respectiv că ar fi desfășurat efectiv activitatea de producere a diluantului a fost infirmată în principal prin declarațiile persoanelor pe care acesta a învederat că le-ar fi angajat, martori care au precizat în mod constant că nu au desfășurat nici un fel de activități în folosul firmei inculpatului, cu excepția asigurării pazei imobilului (martorii D.), dar și din analiza comparativă a actelor contabile ale firmei inculpatului și ale celorlalte șapte firme indicate anterior.

2) Cu privire la infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 aceasta presupune sub aspectul laturii obiective „dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni” inculpatul săvârșind fapta prin ridicarea fără justificare a sumei de 983.254 RON, rezultată din revânzarea ilegală a combustibilului contrafăcut, aspect care a rezultat din analiza extraselor de cont. De altfel inculpatul a și recunoscut că a ridicat sume de bani din conturile societății SC L.S. SRL pe care o administra, învederând că ar fi trimis sumele de bani la niște cunoștințe în Germania în vederea achiziționării unor bunuri necesare în derularea activității comerciale (în acest sens declarația la care s-a făcut referire și anterior), însă nu a indicat sau propus probe prin care să își demonstreze afirmațiile și nici nu a dat detalii privitoare la rezultatul presupuselor demersuri întreprinse.

Pe de altă parte în măsura în care toate sumele virate în conturile societății inculpatului proveneau din activitățile ilegale mai sus indicate, fiind obținute printr-un circuit bine pus la punct (folosirea unor firme fantomă, întocmirea unor acte contabile false pentru a disimula natura și proveniența bunurilor care făceau obiectul vânzărilor, etc.) s-a reținut că fiind evident faptul ca inculpatul cunoștea ca acestea provin din comiterea de infracțiuni, inculpatul acționând cu vinovăție în forma intenției directe, prevăzând rezultatul faptelor sale și urmărind producerea acestuia.

3) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în forma continuată, fapta prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în utilizarea unor autorizații de utilizator final cuprinzând mențiuni nereale, soluție care se impune în raport de soluția dispusă în privința inculpaților B.M. și C.V.V., trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual.

Faptul că inculpatul M.C. a utilizat în derularea activității infracționale facturi fiscale în care a menționat în mod nereal că firma administrată de el ar fi livrat firmelor partenere diluant deși în realitate livra acestora carburant fabricat artizanal, menționând numere de înmatriculare a unor autovehicule inexistente sau date de identificare a unor delegați imaginari nu a făcut obiectul actului de trimitere în judecată, neputând fi reținut în analiza acestei infracțiuni.

La individualizarea sancțiunilor ce au fost aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., reținând în concret pe de o parte faptul că infracțiunile analizate atât datorită modului organizat de comitere cât și datorită faptului că produs prejudicii de o valoare semnificativă a prezentat un grad de pericol social foarte ridicat. A fost avut în vedere modul în care inculpatul a acționat pentru a disimula activitatea infracțională, caracterul repetat al faptelor comise, conduita procesuală nesinceră a acestuia, contribuția efectivă la comiterea faptei dar și datele despre conduita sa anterioară, fiind cunoscut cu antecedente penale.

În operațiunea de individualizare a sancțiunilor ce au fost aplicate prima instanță a avut în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor dar și incidența în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de toate criteriile expuse anterior s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ating scopurile preventiv, educativ și sancționator astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

În condițiile art. 65 C. pen. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie dacă pedeapsa principală este mai mare de 2 ani și legea prevede pedeapsa complementară.

În cauză, față de natura infracțiunilor, caracterul valorilor sociale afectate prin săvârșirea faptelor prima instanță a apreciat ca fiind necesar să fie aplicată inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei.

În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni.

Prima instanță a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni și a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente respectiv:

- 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate anterior cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., interzicerea drepturilor de a fi ales în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și a dreptului de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a interzis inculpatului M.C. dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, copie de pe prezenta sentință fiind comunicată Oficiului National al Registrului Comerțului după rămânerea definitivă, în condițiile art. 13 din aceeași lege.

C) Faptele inculpatului C.V. care, în calitate de asociat, administrator și împuternicit pe conturile bancare pentru trei societăți comerciale fictive, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ridicat fără justificare economică suma totală de 853.066 RON, bani proveniți din revânzarea ilegală a produselor petroliere și, de asemenea, a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 4.226.200 RON, pentru a crea o aparență de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, efectuând, astfel, atât transferul de bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii, precum și disimulare originii ilicite a acestor bunuri, dar, totodată, dobândind o parte din acestea, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de spălare de bani, prevăzute și pedepsite de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe.

Prima instanță a înlăturat apărarea formulată de apărătorul inculpatului privind faptul ca acesta ar fi fost folosit de către inculpatul M.C., având o contribuție minimă la comiterea infracțiunilor, reținând că potrivit declarațiilor avocatului care a intermediat constituirea firmelor fantomă dar și potrivit datelor rezultate din analiza extraselor de cont, implicarea inculpatului în activitatea infracțională a fost semnificativă, mergând de la constituirea firmelor care urmau să participe la circuitul fictiv al mărfurilor și până la ridicarea unor sume importante sau virarea acestora către alte firme.

La individualizarea sancțiunilor ce au fost aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., reținând pe de o parte faptul că infracțiunile analizate atât datorită modului organizat de comitere cât și datorită faptului că produs prejudicii de o valoare semnificativă a prezentat un grad de pericol social foarte ridicat, dar și modul în care inculpatul a acționat, conduita procesuală parțial sinceră a acestuia, contribuția efectivă la comiterea faptei, precum și datele despre conduita sa anterioară, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În operațiunea de individualizare a sancțiunilor ce au fost aplicate, prima instanță a avut în vedere de asemenea limitele de pedeapsă fixate de legiuitor dar și incidența în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., dând, totodată, semnificație juridică faptului că acesta s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală și a dat detalii despre comiterea infracțiunilor, în condițiile art. 74 și art. 76 C. pen.

În raport de toate criteriile expuse anterior s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ating scopurile preventiv, educativ și sancționator astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală, lit. b) și lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, în condițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

D) Faptele inculpatului P.C. care, în calitate de împuternicit pe conturile bancare a patru societăți comerciale fictive, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ridicat fără justificare economică suma totală de 1.835.550 RON, bani proveniți din revânzarea ilegală a produselor petroliere și, de asemenea, a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 20.100.800 RON, pentru a crea o aparență de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, efectuând, astfel, atât transferul de bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii, precum și disimulare originii ilicite a acestor bunuri, dar, totodată, dobândind o parte din acestea, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive a doua infracțiuni de spălare de bani, prevăzute și pedepsite de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe.

La individualizarea sancțiunilor ce au fost aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., reținând pe de o parte faptul că infracțiunile analizate atât datorită modului organizat de comitere cât și datorită faptului că produs prejudicii de o valoare semnificativă a prezentat un grad de pericol social foarte ridicat, dar și modul în care inculpatul a acționat, conduita procesuală a acestuia, contribuția efectivă la comiterea faptei, precum și datele despre conduita sa anterioară, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În operațiunea de individualizare a sancțiunilor ce au fost aplicate, prima instanță a avut în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, dar și incidența în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.pen, apreciind că prin aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ating scopurile preventiv, educativ și sancționator astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reșe­dință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală, lit. b) și lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pedeapsa accesorie ce va fi suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Olt și a fost obligat inculpatului M.C. la plata sumei de 18.785.032,79 RON plus majorări de întârziere calculate conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicat cu modificările și completările ulterioare până în ziua executării integrale a obligațiilor bugetare, suma stabilită prin efectuarea expertizei financiar-contabile.

În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 25 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus confiscarea sumei de 983.254 RON de la inculpatul M.C., a sumei de 1.835.550 RON de la inculpatul P.C. și a sumei de 853.066 RON de la inculpatul C.V.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul M.C.

În apelul declarat de D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova s-a criticat sentința penală atacată pentru următoarele motive:

Primul motiv s-a referit la faptul că, hotărârea este nelegală, deoarece, în mod greșit, instanța de fond nu a reținut în cauză dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma de participație reținută în rechizitoriu, pentru inculpații M.C., B.M. și C.V.V. S-a arătat că prejudiciul produs ca urmare a infracțiunilor deduse judecății a fost stabilit la suma de 18.785.032 RON echivalentul a 5.367.152 euro, astfel încât se impune reținerea pe lângă dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) și a alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Al doilea motiv de apel s-a referit la faptul că, instanța, în mod greșit nu a dispus aplicarea pedepsei accesorii pentru fiecare dintre pedepsele aplicate inculpaților, pedeapsa accesorie fiind aplicată în mod nelegal la pedeapsa rezultantă.

Cel de al treilea motiv de apel s-a referit la omisiunea instanței de a se pronunța asupra aplicării măsurilor asigurătorii, care conform art. 20 din Legea nr. 78/2000 și respectiv art. 11 din Legea nr. 241/2005 sunt obligatorii.

Al patrulea motiv de apel s-a referit la soluția de achitare a inculpaților B.M. și C.V.V.

Cu privire la inculpatul B.M. s-a arătat că, acesta a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000. S-a arătat că, în virtutea obligațiilor de serviciu, inculpatul B.M. trebuia să constate că întreaga cantitate de produse petroliere, înscrisă în documentele de însoțire a mărfii a ajuns la destinație. Inculpatul a atestat între altele și împrejurarea că a fost transportată cantitatea de 24.000 l cu o motocicletă ataș. Un alt argument invocat a fost acela că numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport erau fie false, fie aparținând altor autovehicule. S-a arătat că, în aceste condiții forma de vinovăție a fost intenția directă, iar urmarea produsă a fost producerea unui prejudiciu de 2.114.924,9 RON, reprezentând certificarea în mod real că au fost livrate un număr de 41 de transporturi, însumând 1493,57 tone produse petroliere. S-a arătat că inculpatul a săvârșit și infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece prin aplicarea ștampilei pe documentele de însoțire a mărfii, inculpatul atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că întreaga cantitate de produse petroliere menționată în documentele de însoțire a mărfii a fost livrată societății beneficiare a inculpatului.

Cu privire la inculpatul B.M. s-a arătat că, acesta a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000. S-a arătat că, în virtutea obligațiilor de serviciu, inculpatul trebuia să constate dacă a fost respectată cantitatea totală de produse petroliere pentru care inculpatul M.C. avea autorizație. Inculpatul C.V.V. a atestat necorespunzător ca la sediul societății inculpatului au fost livrate un număr de 237 de transporturi, însumând 7643 tone de produse petroliere. S-a mai arătat că probatoriul testimonial a demonstrat că ambii funcționari publici erau prezenți de fiecare dată când sosea un transport de produse petroliere, descărcarea neîncepând decât după ce, în prezența celor doi inspectori, erau desfăcute sigiliile aplicate pe cisternele în care erau transportate produsele petroliere. Intenția cu care a fost săvârșită infracțiunea este directă, iar urmarea produsă a fost producerea unui prejudiciu de 10.823.532 RON.

De asemenea, s-a mai arătat că, subzistă și complicitatea la evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceasta constând sub aspectul laturii obiective, în aceea că, inculpatul C.V.V. l-a ajutat pe inculpatul M.C. să ascundă sursa impozabilă.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta a constat în aceea că, aplicând ștampilele pe documentele administrative de însoțire a mărfii, inculpatul C.V.V. a atestat în mod repetat ca întreaga cantitate de produse petroliere de 7643,63 tone a fost livrată societății beneficiare și că aceasta cantitate se încadrează în autorizația deținută de societate.

S-a mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului M.C. pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece acesta a folosit autorizațiile de utilizator final pe care inculpații B.M. și C.V.V. au aplicat în fals, ștampilele prin care atestau că au fost aduse la depozitul din comuna I.J. produsele petroliere menționate pe documentele de însoțire a mărfii.

În final, s-a criticat hotărârea instanței de fond, pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. S-a arătat că, activitatea infracțională s-a întins pe o perioadă îndelungată, că prejudiciul este extrem de important și nu a fost reparat și că nu s-au justificat, astfel, pedepsele fără privare de libertate, cu suspendare conform art. 81 și art. 861 C. pen.

În apelul declarat de inculpatul M.C., s-a arătat că, sentința penală atacată este nelegală, întrucât probele administrate nu au demonstrat ă că inculpatul a ascuns bunul sau sursa impozabilă așa cum prevede art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, că din probe a rezultat că la sediul societății inculpatului existau utilaje care să preia cantitatea de produse petroliere livrată, că exista posibilitatea de stocare a acesteia, iar martorii audiați nu au relatat că inculpatul ar fi vândut produsele petroliere amestecate, ci numai aspecte ce au ținut de organizarea societății. În concluzie, s-a arătat că, probele nu au dovedit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Cu privire la infracțiunea de spălare de bani, s-a arătat că, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală ridicarea în numerar de către inculpat a disponibilităților bănești, care nu provin din săvârșirea unei infracțiuni, este legală.

Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, sub toate aspectele de fapt și de drept, văzând și dispozițiile art. 371 și art. 372 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a reținut că, apelul parchetului a fost întemeiat, pentru considerentele ce au urmat, iar apelul declarat de inculpatul M.C. a fost nefondat.

Verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, Curtea a constatat faptul că în cauză prima instanță, a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt.

În cauză, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, Tribunalul reținând corect că, inculpatul, în calitate de asociat unic și administrator la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizațiile de utilizator final pe care au fost aplicate ștampilele reprezentanților fiscali, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a achiziționat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinația, fără plata accizei și TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro) și nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor.

Apărarea inculpatului, în sensul că nu a se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală reținute în sarcina sa a avut în vedere următoarele aspecte: faptul că sediul societății SC L.S. SRL existau utilaje sau de preluare a cantităților de produse petroliere achiziționate de la rafinării, că la sediu se producea diluant, că proba testimonială nu confirmă faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, că diluantul era vândut societăților comerciale administrate de inculpații și transportate cu cisterne.

Curtea a apreciat că, atitudinea inculpatului de nerecunoaștere a faptelor reprezintă o simplă afirmație a unei situații de fapt, având ca scop disculparea de consecințele penale ale faptelor, care fără coroborarea cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității nu poate influența convingerea bazată de probe irefutabile.

În aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Curtea a constatat că susținerile inculpatului sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în ceea ce privește apărarea inculpatului, în sensul că la sediul societății din comuna I.J., județul Olt existau utilajele și amenajările necesare în vederea depozitării și producerii diluantului, Curtea a reținut că, deși este adevărat că, la sediu existau 6 rezervoare cu o capacitate de 80 tone, declarațiile martorilor O.A. și P.I. au relevat faptul că, nu au observat să se desfășoare acolo activități specifice obiectului de activitate, precum și faptul că, în afara de curățarea și revopsirea bazinelor existente și de conectarea acestora prin folosirea unor țevi nu a observat alte lucrări de îmbunătățire sau alte dotări, iar ca angajați nu exista decât o persoana care asigura paza, ceea ce justifică concluzia instanței de fond că sediul respectiv era închiriat numai în mod formal.

Cât privește ultimul aspect relatat de martor, cu privire la angajații societății, s-a reținut că, verificările efectuate au confirmat că societatea SC L.S. SRL figura cu un număr de cinci angajați, care însă au declarat că nu au desfășurat nici un fel de activitate în cadrul firmei și nici nu au cunoștință ca desfășurarea unor activități productive la sediul acesteia.

Referitor la apărarea inculpatului, în sensul că la sediul firmei se producea diluant, Curtea a reținut, din coroborarea probelor testimoniale administrate în cauză (declarațiile martorilor D.N. și D.A.), contrar susținerilor inculpatului, că în afara unor transporturi cu diferite produse care se aduceau numai în prezența inculpatului nu se desfășura nicio activitate la sediul firmei, și că, exceptând câteva rezervoare și o motopompă, nu existau alte utilaje apte să fie folosite în procesul de producere a diluanților. Totodată, din declarațiile acelorași martori a mai reieșit că, imobilele existente în perimetrul sediului nu erau racordate la energie electrică, aspect confirmat de adresa emisă de SC C.V. SA, prin care s-a comunicat că nu a existat nici un contract de furnizare a energiei electrice pentru SC L.S. SRL.

În aceeași ordine de idei, Curtea a reținut și depozițiile persoanelor care figurau ca muncitori la societatea inculpatului, care au arătat că, pentru încheierea contractelor de muncă au înmânat cărțile de identitate unor persoane intermediare, iar ulterior, nici nu au fost contactate de inculpat, în calitate de angajator, nedesfășurând nicio activitate pentru firma respectivă.

Instanța de prim control judiciar nu a reținut nici apărarea inculpatului, în sensul că, cantitățile achiziționate erau depozitate la sediul firmei și probele nu au confirmat faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, deoarece conducătorii auto ai cisternelor folosite pentru transportul produselor achiziționate de la rafinării la sediul SC L.S. SRL au relatat că, o parte din transporturi nu ajungeau niciodată la sediul firmei, fiind redirecționate încă de la rafinării către alte locații din Sibiu sau Brașov, iar alte transporturi erau descărcate în autocisterne care așteptau la depozitul din comuna I.J., fiind ulterior direcționate spre alte direcții.

Astfel, și în opinia Curții, probatoriul administrat a relevat faptul că, M.C. a schimbat ilegal destinația produselor petroliere achiziționate în regim suspensiv de acciză, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale.

Apărarea inculpatului, în sensul că, societăților controlate de inculpații P.C. și C.V., le livrase, în realitate, diluat, ce era transportat cu autocisterne, operațiunile comerciale desfășurate cu acestea nefiind simulate, a fost înlăturată de către instanță, pentru considerentele ce se vor arăta.

Curtea a reținut că, în realitate, inculpatul a folosit societățile controlate de inculpații P.C. și C.V. (respectiv SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL, controlate de inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile bancare și SC V.I. SRL, SC N.I. SRL și SC C.O.A. SRL, controlate, în calitate de asociat, administrator sau împuternicit pe conturile bancare, de inculpatul C.V.) pentru a disimula schimbarea ilegală a destinației produselor petroliere și a asigura transportul combustibilului fabricat artizanal către alți beneficiari.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, faptul că niciuna din aceste societăți nu a avut angajați, că acestea nu figurau nici în evidența A.N.A.F., D.G.F.P., că societățile fictive funcționau la un sediu fictiv (adresa emisă de Garda Financiară, Comisariatul București), că proprietarii spațiilor închiriate de firmele respective au declarat că în locațiile respective nu s-a desfășurat nicio activitate, iar pe de altă parte, faptul că deși inculpatul a facturat către cele șapte firme marfă sub denumirea de diluant, mai departe, aceste societăți comerciale au facturat motorină către benzinării și alți beneficiari, menționându-se pe facturile de livrare că producătorul este S.N.P.P. Brazi, iar din verificările efectuate la acesta din urmă a reieșit, că producătorul nu a avut niciodată relații comerciale cu societățile respective.

O dovadă în plus că, aceste cantități de motorină vândute către beneficiari proveneau de la SC L.S. SRL și reprezentau, de fapt, combustibilul contrafăcut din produsele achiziționate de la rafinării a constituit împrejurarea că, numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport erau fie false, fie aparțineau unor mijloace de transport improprii transportului produselor petroliere, dar și aceea că, o parte din facturi prezentau la rubrica „delegat” datele de identificare false ale unor persoane fizice.

Din actele dosarului a mai rezultat că, doi dintre administratorii scriptici ai societăților comerciale ale căror activități au fost coordonate de inculpații P.C. și C.V., au arătat că, au semnat documentele în cauză, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea unor persoane necunoscute, iar ceilalți sunt persoane fără ocupație, loc de muncă și domiciliu stabil, cunoscuți cu antecedente penale care nu au putut fi audiați pe parcursul cercetărilor.

Totodată, din adresa emisă de Imprimeria Națională a reieșit că, facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii, aparținând SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL au fost cumpărate și ridicate de inculpații P.C. și C.V., și nu de asociații și administratorii scriptici ai acestor societăți comerciale.

În ceea ce privește SC N.I. SRL s-a constatat că aceasta era o societate tip fantomă, care a mai fost folosită de a alte grupuri infracționale implicate în comerțul ilegal cu produse petroliere, a căror activitate a fost deja anchetată de către organele de urmărire penală, care au finalizat cercetările prin emiterea rechizitoriului nr. 261/P/2006.

Curtea și-a însușit în totalitate și celelalte argumentele Tribunalului, referitoare la faptul că, activitatea celor șapte societăți era coordonată de inculpații P.C. și C.V., care apăreau ca împuternici pe conturi fie împreună, în cazul SC C.O. SRL, fie separat, și care au făcut demersuri pentru înființarea firmelor implicate în activitatea infracțională, în decurs de o lună (declarația martorului V.V.).

În consecință, în acord cu concluzia instanței de fond, Curtea a reținut că, modul de operare folosit de inculpați, pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor desfășurate, a constat în aceea că, societățile controlate de inculpații P.C. și C.V. facturau către diverși beneficiari „motorină”, iar o parte din sumele de bani achitate de beneficiari erau ridicate fără justificare economică de aceștia, iar alte sume erau virate mai departe în conturile SC L.S. SRL, de unde erau ridicate, tot fără justificare, de către inculpatul M.C., situația transferurilor bancare și a ridicărilor rezultând din extrasele de cont existe la dosar.

Conform expertizei financiar-contabile, întreaga activitate infracțională a produs bugetului de stat, un prejudiciu total de 18.730.707 RON, din care 15.740.091 RON accize și 2.990.616 RON TVA.

În consecință, și în opinia instanței de apel probatoriul apreciat în ansamblul său conturează activitatea infracțională a inculpatului M.C., constând în aceea că, în calitate de administrator și asociat unic la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizațiile de utilizator final pe care au fost aplicate ștampilele reprezentanților fiscali, în baza aceleași rezoluții infracționale, a achiziționat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinația, fără plata accizei și TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON, fiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, astfel cum este definit de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. criticile inculpatului M.C. sub acest aspect nefiind întemeiate, neputându-se reține așa cum a susținut apelantul că, probele administrate în cauză nu demonstrează ascunderea bunului sau a sursei impozabile.

În continuare a reținut Curtea că, deși, situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, apare ca fiind fondată critica parchetului, cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor, impunându-se reținerea circumstanței speciale agravante prevăzută de alin. (3) al textului incriminator.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Având în vedere că, în cauză, așa cum s-a reținut mai sus, prejudiciul produs în urma activității infracționale, a fost stabilit la suma de 18.730.707 RON (echivalentul a 5.367.152 euro), Curtea a constatat că, se impune în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, pericolul social al infracțiunii, dedus din modul și mijloacele de săvârșire, de caracterul continuat al activității infracționale, de consecințele grave produse, prejudiciul creat bugetului de stat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o conduită nesinceră pe parcursul derulării procedurilor judiciare și care este cunoscut cu antecedente penale, Curtea apreciind că o pedeapsă de 7 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., este aptă să corespundă scopului preventiv și coercitiv al pedepsei astfel cum este el reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

De asemenea, ținând cont de cuantumul pedepsei aplicate și natura infracțiunii săvârșite, precum și de dispozițiile art. 65 C. pen., Curtea a apreciat se impune și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Curtea a apreciat că, aceasta respectă principiul proporționalității, fiind în acord cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și că, în mod corect, s-a aplicat pe durata executării pedepsei rezultante.

Aceasta deoarece, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-lit. c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei sau stingerea ei în modalitățile prevăzute de lege.

Astfel, textul legal reglementează aplicarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei date spre executare inculpatului, deci fie pe durata pedepsei principale aplicate acestuia, sau, fie, în caz de concurs de infracțiuni, pe durata pedepsei rezultante.

În acest context, nu a fost reținută critica parchetului, în sensul pe pedeapsa accesorie trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită pentru infracțiunile concurente deduse judecății, deci, în mod similar pedepselor complementare, deoarece spre deosebire de pedepsele accesorii, pedepsele complementare s-au aplicat alături de pedeapsa principală, în vederea completării represiunii.

Un alt argument ar putea fi și acela că, dispozițiile legale care reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (art. 34-art. 36 C. pen.), prevăd doar contopirea pedepselor principale și a celor complementare, nu și a celor accesorii.

Cât privește criticile formulate de inculpat, în sensul că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prevăzute de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi primite.

Astfel, raportându-se la definiția dată infracțiunii, prin textul legal mai sus amintit, Curtea a constatat că pentru existența acesteia, din punct de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiții: să existe o activitate de dobândire, deținere sau folosire de bunuri, iar proveniența banilor să fie rezultatul săvârșirii unei infracțiuni. Or, în speță, aceste condiții sunt pe deplin îndeplinite, fiind fără dubiu că, inculpatul M.C. a ridicat, fără justificare, suma de 983.254 RON, rezultați din revânzarea ilegală a combustibilului, deci obținuți din infracțiunea de evaziune fiscală, a cărei modalitate de săvârșire a fost concepută și pusă în practică de inculpat, așa cum s-a arătat anterior.

Procedând în acest fel, rezultă că, și din punct de vedere al laturii subiective a fost îndeplinită cerința legală, și anume intenția de a dobândi sumele de bani rezultate în urma infracțiunii, intenție care nu poate fi decât directă și care, în cazul de față a fost evidentă.

Referitor la critica din apelul parchetului, vizând greșita achitare a inculpaților B.M. și C.V.V. pentru infracțiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată, prevăzut de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și respectiv art. 289 C. pen., Curtea a reținut următoarele:

Instanța de apel a apreciat că, în mod just, prima instanță a dispus achitarea inculpaților, față de incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece în speță, activitatea desfășurată de inculpați nu întrunește, nici sub aspect obiectiv, nici subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât aceasta s-a circumscris atribuțiilor pe care aceștia le aveau conform legii.

Astfel, Curtea a apreciat, în acord cu instanța de fond, că atribuțiile de serviciu ale celor doi inculpați nu presupuneau verificarea faptică a cantităților de produse scutite de la plata accizelor achiziționate de firma beneficiară a autorizației de utilizator final și nici modul în care erau utilizate ulterior produsele petroliere.

În acest sens, Curtea a reținut că, normele metodologice de aplicare a dispozițiilor C. fisc., adoptate prin H.G. nr. 44/2004, prevăd obligația beneficiarului autorizației de a solicita, la sosirea produsului accizabil, certificarea pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită de beneficiar.

Termenul de „certificare” înseamnă, în limbaj comun, a confirma, a întări (printr-un act sau printr-o semnătură) autenticitatea unui fapt, a unui înscris.

Or, faptul achiziționării cantităților de produse de firma beneficiară a autorizației și a recepționării acestora, este atestat de facturile fiscale emise de furnizor. Potrivit prevederilor art. 46 C. combinat și ale art. 6 din Legea nr. 82/1991, factura fiscală este un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului și a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată.

Un alt argument prezentat de instanța de fond, pe care Curtea și l-a însușit în totalitate a fost acela că beneficiarul trebuia să solicite autorității fiscale teritoriale emitente a autorizației ca într-un termen de maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită exclude implicit obligația reprezentantului autorității fiscale de a participa personal la descărcarea produselor și transferarea acestora în spațiile de depozitare ale firmei beneficiare, fiind evident ca această operațiune legală se putea realiza și ulterior, în termenul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern.

Prin urmare, față de cele arătate, și în opinia instanței de apel, inculpaților, în calitate de funcționari public, le revenea numai obligația de a atesta în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei recepționarea cantității de marfă scutită de la plata accizelor, aceștia neavând atribuții de verifica faptic primirea cantităților de marfă, de a supraveghea transferarea acesteia în spațiile de depozitare, procesul de producție ulterior sau modul în care aceasta urma să fie valorificată, apărările inculpaților sub acest aspect apărând ca fiind întemeiate.

De altfel, acestea au fost confirmate și de declarațiile martorului I.N., care a deținut în perioada respectivă funcția de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Olt și care a arătat că, obligația care revenea inculpaților, subordonații săi, consta în certificarea primirii transporturilor exclusiv în baza verificărilor scriptice, activitate ce se putea îndeplini fie la sediu organului fiscal, fie la sediul societății beneficiare a autorizației, iar verificările vizând utilizarea ulterioară a produselor petroliere erau în sarcina Gărzii Financiare.

Verificând aceste susțineri, instanța de apel a constatat că, acestea sunt întemeiate, întrucât potrivit normelor legale în vigoare (respectiv H.G. nr. 1324/2009) Garda financiară este instituție publică de control cu personalitate juridică, aflată în subordinea A.N.A.F., care exercită controlul operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect frauda și evaziunea fiscală, precum și alte fapte date prin lege în competența sa.

Potrivit art. 9 din H.G. nr. 1324/2009, în exercitarea atribuțiilor sale, Garda Financiară efectuează în mod permanent control operativ și inopinat, sub forma controlului curent sau tematic, după caz, cu privire la respectarea normelor de comerț, urmărind prevenirea, depistarea și înlăturarea operațiunilor ilicite, la modul de producere, depozitare, circulație și valorificare a bunurilor în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea operatorilor economici, la respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte interzise de lege, conform competenței materiale, la participarea, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate, la acțiuni de depistare și de combatere a activităților ilicite care generează fenomene de evaziune și fraudă fiscală.

Astfel, s-a constatat că, atribuții privind verificarea faptică a cantităților de marfă aprovizionate, privind transferarea acesteia în spațiile de depozitare, procesul de producție ulterior sau modul în care aceasta urma să fie valorificată reveneau Gărzii Financiare.

Susținerea parchetului, că inculpații ar fi atestat efectuarea unor transporturi de cantități de mii de litri de produse petroliere cu autoturisme sau motociclete cu ataș, nu poate fi primită, întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de fond, transporturile respective se referau la livrările simulate de diluant de la SC L.S. SRL către societățile controlate de inculpații P.C. și C.V., operațiuni excluse verificării și certificării de către reprezentanții administrației fiscale.

Împrejurarea că, ambii inculpați, reprezentați ai organului fiscal, erau prezenți de fiecare dată când sosea un transport de produse petroliere, nu poate conduce la altă concluzie, întrucât astfel cum a rezultat atât din declarația inculpatului dată în apel, cât și din declarațiile martorilor șoferi ai vehiculelor cu care erau transportate produsele petroliere, aceștia nu asistau efectiv la descărcarea totală a produselor, ci, după ce li se înmânau documentele și sigiliile aplicate, efectuau verificările necesare în incinta imobilelor existente la sediu.

În consecință, a fost corectă concluzia instanței de fond, în sensul că, nu s-a stabilit că inculpații B.M. și C.V.V., cu intenție, și-ar fi exercitat în mod defectuos sau nu și-ar fi îndeplinit o atribuție de serviciu, în condițiile în care actele pe baza cărora se efectua certificarea autorizației nu prezentau inadvertențe, iar în evidența scriptică a SC L.S. SRL nu s-au constatat nereguli, cu ocazia controalelor dispuse de D.G.F.P. Olt, Serviciul de Investigații Fiscale, astfel încât, în mod judicios, s-a dispus achitarea acestora, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, reținându-se incidența dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a apreciat că este corectă și soluția de achitare a inculpaților B.M. și C.V.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziunea fiscală, prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât o dată reținându-se că, activitatea acestora s-a circumscris atribuțiilor de serviciu, nu se poate susține că, ar fi înlesnit sau ajutat, cu intenție, pe inculpat la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, acțiunile inculpatului de schimbare a destinației produselor achiziționate în regim suspensiv de acciză, nefiind supuse verificărilor celor doi inspectori fiscali.

Referitor la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 42 C. pen., Curtea a reținut, că prin certificarea primirii cantității de produse petroliere achiziționate, al autorizației de utilizator final, inculpații nu au atestat împrejurări de fapt nereale, deoarece acuzația principală care l-a vizat pe inculpatul M.C., cât privește activitatea desfășurată cu SC L.S. SRL, nu a vizat faptul că produsele petroliere nu erau achiziționate de firmă, ci, din contră, că o dată recepționate, inculpatul le schimba ilegal destinația, revânzându-se ulterior către diverși beneficiari, astfel încât, față de situația de fapt reținută în paragrafele anterioare, se constată că, în mod corect, s-a reținut că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Corelativ, a apreciat Curtea că, nu se poate reține nici săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina inculpatului M.C., atât timp cât, s-a reținut că, al autorizației de utilizator final nu conținea mențiuni necorespunzătoare adevărului, instanța în mod just, reținând incidența art. 10 lit. d) C. pen.

Referitor la inculpații P.C. și C.V., s-a apreciat că, instanța de fond a stabilit, în mod corect, vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepselor aplicate și a constatat că, apelul parchetului a fost nefondat sub acest ultim aspect, întrucât nu se impune reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților, nici sub aspectul cuantumului, nici sub aspectul modalității de executare.

Astfel, Curtea a apreciat că, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpați dar și de circumstanțele personale ale acestora, referitoare la lipsa antecedentelor penale și conduita procesuală a acestora și constată că, pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina lor, cât și pedepsele rezultante de 2 ani și respectiv de 3 ani închisoare, au fost just dimensionate și sunt apte să răspundă scopului pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a dispus suspendarea executării pedepsei (în cazul inculpatului C.V.), conform art. 81 C. pen. și respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (în cazul inculpatul P.C.), conform art. 861 C. pen., ținând-se seama de limitele speciale prevăzute de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei, de circumstanțele personale ale inculpaților, arătate anterior, fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen., apreciindu-se corect de către instanța de fond că, scopul pedepsei a fost atins chiar și fără executarea efectivă a pedepsei, iar prin măsurile de supraveghere la care inculpatul P.C. trebuia să se supună s-a urmărit supravegherea acestuia permanentă de către organul specializat, tocmai pentru a se asigura condițiile necesare integrării în societate și pentru a se asigura eficient îndreptarea acestuia.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.C., Curtea a reținut că pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 7 ani, stabilită în apel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă agravată, în urma evaluării, în mod plural, a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară, pedeapsă care va fi dată spre executare, ca pedeapsă rezultantă, în urma contopirii, a asigurat realizarea funcțiilor educativă și de exemplaritate, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, așa cum s-a arătat și în paragrafele anterioare, criticile apelantului nefiind întemeiate.

Tot astfel, motivele invocate de apărare, referitoare la vârsta inculpatului, problemele de sănătate și cele familiale, nu au constituit un argument apt să conducă la aplicarea pedepsei într-un cuantum mai redus, întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de gravitatea deosebită a faptei.

Cât privește critica parchetului, vizând omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la aplicarea măsurilor asigurătorii, Curtea a reținut că, deși este de necontestat, că, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în cauză, luarea măsurilor asigurătorii nu poate fi dispusă, întrucât, din adresele emise de Primăria comunei S., județul Prahova, de Primăria Municipiului Ploiești, de Primăria Municipiului Slatina, de Primăria Constanța, Serviciul de impozite și taxe, de Primăria comunei T., a rezultat că niciunul dintre inculpați nu figurează înregistrat cu bunuri mobile și imobile în evidențele fiscale, care să facă obiectul măsurilor asigurătorii.

În consecință, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 371 din 5 decembrie 2012, a admis apelul declarat de D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 99 din data de 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1562/104/2010.

A desființat în parte, sentința penală atacată și rejudecând,

A înlăturat sporul de 6 luni și a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.C. de 6 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.C. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 34-art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauza de față cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurentul inculpat M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum 500 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru inculpații P.C. și C.V., în cuantum de câte 400 RON fiecare au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul M.C.

Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și pct. 14 C. proc. pen., criticând:

1) greșita achitare a inculpaților C.V.V. și B.M. pentru infracțiunile deduse judecății;

2) greșita achitare a inculpatului M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată;

3) nelegalitatea deciziei, deoarece în mod greșit, după descontopirea pedepselor anterioare aplicate inculpatului M.C., s-a omis reaplicarea sporului de 6 luni închisoare;

4) hotărârile sunt contrare legii deoarece, în mod greșit, nu s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii pentru fiecare dintre pedepsele aplicate inculpaților;

5) greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.

Inculpatul M.C. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată nu există.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.

Înalta Curte, analizând hotărârile pronunțate în cauză, atât prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca fiind întemeiat în parte recursul declarat de parchet și ca neîntemeiat recursul declarat de inculpatul M.C.

În recurs, Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului M.C.

De asemenea, au mai fost administrate proba testimonială, fiind audiați martorii I.N., C.I. și V.M., precum și proba cu înscrisuri, respectiv copiile de pe fișele de post întocmite la data de 22 iunie 2005 pentru B.M. și C.V.V.

Inculpații B.M. și C.V.V., la interpelarea instanței, au învederat că nu doresc să dea declarații în recurs, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Analizând probele administrate în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, dar și în apel și recurs, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului M.C., raportat, în principal, la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin care solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (anterior) nu este fondat.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, apărarea inculpatului a avut în vedere următoarele aspecte: faptul că la sediul societății SC L.S. SRL existau utilaje de preluare a cantităților de produse petroliere achiziționate de la rafinării, că la sediu se producea diluant, că proba testimonială nu confirmă faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, că diluantul era vândut societăților comerciale administrate de inculpați și transportate cu cisterne.

Susținerile inculpatului sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în ceea ce privește apărarea inculpatului, în sensul că la sediul societății din comuna I.J., județul Olt existau utilajele și amenajările necesare în vederea depozitării și producerii diluantului, Curtea reține că, deși este adevărat că, la sediu existau 6 rezervoare cu o capacitate de 80 tone, declarațiile martorilor O.A. și P.I. au relevat faptul că nu au observat să se desfășoare acolo activități specifice obiectului de activitate, precum și faptul că, în afară de curățarea și revopsirea bazinelor existente și de conectarea acestora prin folosirea unor țevi, nu a observat alte lucrări de îmbunătățire sau alte dotări, iar ca angajați nu există decât o persoana care asigura paza, ceea ce justifică concluzia instanței de fond că sediul respectiv era închiriat numai în mod formal.

Cât privește ultimul aspect relatat de martor, cu privire la angajații societății, se reține că, verificările efectuate au confirmat că societatea SC L.S. SRL figura cu un număr de cinci angajați, care însă au declarat că nu au desfășurat nici un fel de activitate în cadrul firmei și nici nu au cunoștință ca desfășurarea unor activități productive la sediul acesteia.

Referitor la apărarea inculpatului, în sensul că la sediul firmei se producea diluant, Curtea reține, din coroborarea probelor testimoniale administrate în cauză (declarațiile martorilor D.N. și D.A.), contrar susținerilor inculpatului, că în afara unor transporturi cu diferite produse care se aduceau numai în prezența inculpatului nu se desfășura nicio activitate la sediul firmei, și că, exceptând câteva rezervoare și o motopompă, nu existau alte utilaje apte să fie folosite în procesul de producere a diluanților. Totodată, din declarațiile acelorași martori a mai reieșit că imobilele existente în perimetrul sediului nu erau racordate la energie electrică, aspect confirmat de adresa emisă de SC C.V. SA, prin care s-a comunicat că nu a existat nici un contract de furnizare a energiei electrice pentru SC L.S. SRL.

În aceeași ordine de idei sunt și depozițiile persoanelor care figurau ca muncitori la societatea inculpatului, care au arătat că, pentru încheierea contractelor de muncă au înmânat cărțile de identitate unor persoane intermediare, iar ulterior, nici nu au fost contactate de inculpat, în calitate de angajator, nedesfășurând nicio activitate pentru firma respectivă.

Nu poate reține nici apărarea inculpatului, în sensul că produsele achiziționate erau depozitate la sediul firmei și probele nu confirmă faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, deoarece conducătorii auto ai cisternelor folosite pentru transportul produselor achiziționate de la rafinării la sediul SC L.S. SRL au relatat că, o parte din transporturi nu ajungeau niciodată la sediul firmei, fiind redirecționate încă de la rafinării către alte locații din Sibiu sau Brașov, iar alte transporturi erau descărcate în autocisterne care așteptau la depozitul din comuna I.J., fiind ulterior direcționate spre alte destinații.

Astfel, probatoriul administrat relevă faptul că M.C. a schimbat ilegal destinația produselor petroliere achiziționate în regim suspensiv de acciză, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale.

Apărarea inculpatului, în sensul că, societăților controlate de inculpații P.C. și C.V., le livrase, în realitate, diluant, ce era transportat cu autocisterne, operațiunile comerciale desfășurate cu acestea nefiind simulate, va fi înlăturată de către instanță, pentru considerentele ce se vor arăta.

Reține Curtea că, în realitate, inculpatul a folosit societățile controlate de inculpații P.C. și C.V. (respectiv SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL, controlate de inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile bancare și SC V.I. SRL, SC N.I. SRL și SC C.O.A. SRL, controlate, în calitate de asociat, administrator sau împuternicit pe conturile bancare, de inculpatul C.V.) pentru a disimula schimbarea ilegală a destinației produselor petroliere și a asigura transportul combustibilului fabricat artizanal către alți beneficiari.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, faptul că niciuna din aceste societăți nu a avut angajați, că acestea nu figurează nici în evidența A.N.A.F., D.G.F.P., că societățile fictive funcționau la un sediu fictiv (adresa emisă de Garda Financiară, Comisariatul București), că proprietarii spațiilor închiriate de firmele respective au declarat că în locațiile respective nu s-a desfășurat nicio activitate, iar pe de altă parte, faptul că deși inculpatul a facturat către cele șapte firme marfă sub denumirea de diluant, mai departe, aceste societăți comerciale au facturat motorină către benzinării și alți beneficiari, menționându-se pe facturile de livrare că producătorul este S.N.P.P. Brazi, iar din verificările efectuate la acesta din urmă a reieșit, că producătorul nu a avut niciodată relații comerciale cu societățile respective.

O dovadă în plus că, aceste cantități de motorină vândute către beneficiari proveneau de la SC L.S. SRL și reprezentau, de fapt, combustibilul contrafăcut din produsele achiziționate de la rafinării, o constituie împrejurarea că, numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport erau fie false, fie aparțineau unor mijloace de transport improprii transportului produselor petroliere, dar și aceea că, o parte din facturi prezentau la rubrica „delegat” datele de identificare false ale unor persoane fizice.

Din actele dosarului mai rezultă că, doi dintre administratorii scriptici ai societăților comerciale ale căror activități au fost coordonate de inculpații P.C. și C.V., au arătat că, au semnat documentele în cauză, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea unor persoane necunoscute, iar ceilalți sunt persoane fără ocupație, loc de muncă și domiciliu stabil, cunoscuți cu antecedente penale care nu au putut fi audiați pe parcursul cercetărilor.

Totodată, din adresa emisă de Imprimeria Națională reiese că, facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii, aparținând SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL și SC C.O. SRL au fost cumpărate și ridicate de inculpații P.C. și C.V., și nu de asociații și administratorii scriptici ai acestor societăți comerciale.

În ceea ce privește SC N.I. SRL se constată că aceasta este o societate tip fantomă, care a mai fost folosită de alte grupuri infracționale implicate în comerțul ilegal cu produse petroliere, a căror activitate a fost deja anchetată de către organele de urmărire penală, care au finalizat cercetările prin emiterea rechizitoriului nr. 261/P/2006.

În consecință, Curtea reține că, modul de operare folosit de inculpați, pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor desfășurate, a constat în aceea că, societățile controlate de inculpații P.C. și C.V. facturau către diverși beneficiari „motorină”, iar o parte din sumele de bani achitate de beneficiari erau ridicate fără justificare economică de aceștia, iar alte sume erau virate mai departe în conturile SC L.S. SRL, de unde erau ridicate, tot fără justificare, de către inculpatul M.C., situația transferurilor bancare și a ridicărilor rezultând din extrasele de cont existe la dosar.

Conform expertizei financiar-contabile, întreaga activitate infracțională a produs bugetului de stat, un prejudiciu total de 18.730.707 RON, din care 15.740.091 RON accize și 2.990.616 RON TVA.

În consecință, probatoriul apreciat în ansamblul său conturează activitatea infracțională a inculpatului M.C., constând în aceea că, în calitate de administrator și asociat unic la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizațiile de utilizator final pe care au fost aplicate ștampilele reprezentanților fiscali, în baza aceleași rezoluții infracționale, a achiziționat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinația, fără plata accizei și TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON, fiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, astfel cum este definit de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. criticile inculpatului M.C. sub acest aspect nefiind întemeiate.

Mai mult decât atât, în apel, în mod corect s-a constatat incidența dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, conform cărora, dacă prin faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

În speță, prejudiciul produs în urma activității infracționale a fost stabilit la suma de 18.730.707 RON (echivalentul a 5.367.152 euro), astfel că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere limitele majorate astfel cum s-a evocat mai sus.

Nici criticile referitoare la infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu sunt fondate.

Înalta Curte constată, în prealabil că deși inculpatul a invocat în recurs cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apărările sale privind această infracțiune vizează neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, critici ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Din această perspectivă, instanța reține că, pentru existența infracțiunii de spălare de bani, din punct de vedere al laturii obiective sunt necesare două condiții: să existe o activitate de dobândire, deținere sau folosire de bunuri, iar proveniența banilor să fie rezultatul săvârșirii unei infracțiuni.

În speță, s-a apreciat, corect, că aceste condiții sunt îndeplinite, inculpatul M.C. ridicând, fără justificare, suma de 983.254 RON, rezultați din revânzarea ilegală a combustibilului, deci obținuți din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Și din punct de vedere al laturii subiective este îndeplinită cerința legală, inculpatul acționând cu intenția directă de a dobândi sumele de bani rezultate în urma infracțiunii.

Nici critica subsidiară invocată de recurentul M.C., raportată la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind individualizarea pedepsei nu este fondată.

Față de gravitatea deosebită a faptei, de cuantumul extrem de ridicat al prejudiciului produs, solicitarea de reducere a pedepsei nu poate fi primită, Înalta Curte apreciind că pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 7 ani închisoare primită în apel este aptă să realizeze scopul acesteia, educativ și de exemplaritate.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile parchetului privind greșita achitare a inculpaților C.V.V., B.M. și M.C.

Față de ansamblul probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, dar și în cursul cercetării judecătorești, coroborate cu probele administrate direct în recurs, Înalta Curte constată ca netemeinică soluția primei instanțe, menținute în apel, de achitare a inculpaților B.M. și C.V.V. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Prin rechizitoriu, în sarcina inculpaților s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la evaziunea fiscală și fals intelectual, comise în formă continuată constând în aceea că, în calitate de reprezentanți fiscali ai D.G.F.P. Olt, în relația cu SC L.S. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, au aplicat în fals ștampile (inculpatul B.M. și inculpatul C.V.V.) pe documentele administrative de însoțire a mărfii, certificând în mod nereal descărcarea unor transporturi (41 de transporturi inculpatul B.M. și 237 de transporturi inculpatul C.V.V.), prin aceasta permițând achiziția de noi cantități de produse și redirecționarea ilegală a acestora, lucru ce a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu prin neplata accizelor și săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, obținând astfel un avantaj patrimonial în favoarea societății comerciale.

1. Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, instanțele de fond și apel și-au motivat soluția de achitare apreciind că inculpații nu aveau în nici un caz obligația de a verifica faptic primirea cantităților de produse scutite de la plata accizelor de către firma beneficiară a autorizației de utilizator final, cu atât mai puțin utilizarea efectivă de către aceasta a produselor petroliere conform obiectului de activitate declarat, ci numai de a atesta în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei recepționarea cantității respective, neexistând nici o obligație legală de a verifica sau supraveghea transferarea acesteia în spațiile de depozitare proprii ale beneficiarului, procesul de producție ulterior sau de valorificarea a ei.

Faptul că în normele metodologice se folosește termenul „să certifice” nu poate echivala cu instituirea unor obligații de verificare faptică a primirii mărfurilor indicate în actele care însoțeau transporturile de produse petroliere, întrucât o asemenea interpretare ar impune implicit și verificarea cantității efective recepționate, a naturii produsului, și a caracteristicilor sale chimice. Ori acest lucru este și imposibil în condițiile în care reprezentanții administrației finanțelor publice în raza căreia era primit produsul nu aveau posibilitatea concretă, instrumentele și nici pregătirea de specialitate pentru a verifica dacă într-adevăr acest produs avea caracteristicile chimice specifice, dacă în autocisterne se afla efectiv cantitatea înscrisă în facturile fiscale emise de rafinării și așa mai departe.

Pe de altă parte, faptul că beneficiarul trebuia să solicite autorității fiscale teritoriale emitente a autorizației ca într-un termen de maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoțire cantitatea primită exclude implicit obligația reprezentantului autorității fiscale de a participa personal la descărcarea produselor și transferarea acestora în spatiile de depozitare ale firmei beneficiare, fiind evident că această operațiune legală se putea realiza și ulterior, în termenul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern.

În susținerea acestei interpretări, instanțele au făcut trimitere la depoziția martorului I.N., care la momentul săvârșirii faptelor îndeplinea funcția de director adjunct în cadrul D.G.F.P. Olt și care a arătat că cei doi inculpați (subordonații săi) aveau obligația de a certifica primirea transporturilor exclusiv pe baza verificărilor scriptice, activitate pe care o puteau îndeplini fie la sediul direcției, fie la punctul de lucru al firmei.

Înalta Curte apreciază că soluția de achitare dispusă în cauză este netemeinică, întrucât se bazează pe o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente și pe o declarație singulară a unui martor, care nu este edificatoare, fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisuri și depozițiile martorilor.

Pentru o mai bună înțelegere, a activității infracționale desfășurate de cei doi inculpați, Înalta Curte reține următoarele:

Pe parcursul activității infracționale, inculpatul M.C. a achiziționat de la rafinării produse petroliere din categoria „uleiurilor minerale”. Acestea fac parte din gama „produselor accizabile” definite la art. 163 lit. a) raportat la art. 162 lit. g) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.

Conform art. 175 C. fisc., uleiurile minerale se împart în două categorii: cele prevăzute în alin. (2) pentru care se datorează accize automat, adică benzină, motorină, gaze petroliere și metan, precum și cele prevăzute la alin. (1), adică diverși derivați petrolieri, pentru care se datorează accize doar în anumite situații.

În speță, au fost cumpărate uleiuri minerale accizabile prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. d) C. fisc.

Regimul de scutire este condiționat și, implicit, temporar și operează atâta timp cât utilizatorul final respectă destinația și scopul declarat al achiziției.

Astfel, scutirea nu are caracter definitiv, ci produsul intră într-un regim suspensiv care are efecte atâta timp cât utilizatorul respectă normele legale.

De asemenea, art. 201 lit. a) prevede că sunt scutite de la plata accizelor uleiurile minerale, folosite în alt scop decât carburant sau lubrifiant.

Or, în speță, inculpații au schimbat destinația uleiurilor minerale și le-au folosit pentru a le transforma în carburanți auto în mod artizanal, fără să plătească accizele aferente, iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă inculpații B.M. și C.V.V. nu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, iar principala lor contribuție a constat în certificarea autorizației de utilizator final.

Autorizația de utilizator final are pe verso un formular cu o anume rubricație, în care este necesar a se menționa numărul și data transportului, locul de descărcare, precum și viza reprezentantului fiscal desemnat, care certifică prin ștampila personală că marfa a ajuns la destinație.

Autorizația astfel completată pe verso servește drept „document administrativ de însoțire a mărfii”.

Rolul acestui document este unul foarte important, este un instrument de verificare a originii, ieșirii și admiterii într-un antrepozit fiscal a unui produs accizabil deplasat în regim suspensiv, astfel cum rezultă din normele metodologice de aplicare a C. fisc. și aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Audiat în recurs, martorul I.N. face trimitere la H.G. nr. 44/2004, dar încearcă să dea o notă de ambiguitate depoziției sale, menționând că metodologia nu e foarte limpede, însă în opinia sa verificările celor doi subordonați ai săi puteau fi doar scriptice.

Martorul omite însă să spună despre importanța documentului administrativ de însoțire, care se eliberează în 5 exemplare, iar exemplarul 3 este retransmis la expeditor (rafinărie). Dacă nu primeau acest exemplar, rafinăriile trebuiau să anunțe autoritățile fiscale competente și, evident, nu ar mai fi livrat niciodată inculpatului M.C. uleiuri minerale accizabile, motiv pentru care acesta s-a îngrijit de fiecare dată ca autorizația de utilizator fiscal să fie certificată la fiecare transport de cei doi reprezentanți fiscali, inculpații B.M. și C.V.V.

Prin urmare, este evident că operațiunea de „certificare” nu se poate reduce la o verificare scriptică, ci aceasta trebuie interpretată în acord cu atribuția celor doi inculpați astfel cum este inserată în fișa postului la lit. b).

În recurs s-a dispus obținerea fișei postului pentru cei doi inculpați, iar la lit. b), se prevede obligația acestora „de a urmări îndeplinirea atribuțiilor ce decurg din aplicarea regimului de supraveghere fiscală a producției, importului și circulației produselor supuse accizelor”.

Chiar dacă acceptăm teza expusă de martorul I.N., în sensul că operațiunea de „certificare” s-ar reduce la o verificare scriptică, ce nu ar presupune prezența celor doi inculpați la descărcarea mărfii, este fără dubiu că, în fapt aceștia au fost prezenți la sediul firmei lui M.C. atunci când au avut loc mai multe transporturi de produse petroliere.

În recurs au fost audiați martorii C.I. și V.M., ambii în calitate de conducători auto, care în perioada 2006-2007 au efectuat mai multe transporturi petroliere de la S.N.P.P. Ploiești la firma din localitatea I.J. Ambii martori au arătat că „întotdeauna ruperea sigiliilor a avut loc în prezența unuia dintre cei doi reprezentanți ai fiscului”, pe care i-au identificat chiar în sala de judecată ca fiind inculpații B.M. și C.V.V.

Aceiași martori au mai arătat și împrejurarea că la punctul de lucru de la I.J. existau, formal, două rezervoare fixe, care însă, nu aveau capacitatea de a stoca produsele transportate, astfel că acestea erau preluate de autocisterne aflate la sediul firmei.

Toate aceste nereguli semnalate atât de conducătorii auto, dar și de alți martori audiați, nu au fost însă semnalate de cei doi inculpați, reprezentanți ai fiscului care și-au încălcat astfel atribuțiile prevăzute la lit. b) din fișa postului.

Elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu constă tocmai în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, nerespectarea obligațiilor impuse prin fișa postului cu consecința producerii pagubei în bugetul de stat.

Între aceste încălcări și rezultatul produs, respectiv producerea prejudiciului, există legătură directă de cauzalitate.

Încălcarea atribuțiilor de serviciu de către cei doi inculpați are legătură cu producerea prejudiciului, întrucât fără contribuția acestora rafinăriile nu ar fi efectuat livrări sau ar fi livrat cu acciza plătită de furnizor, astfel că nu ar mai fi existat posibilitatea sustragerii de la plata accizelor.

Mai mult decât atât, contribuția inculpaților B.M. și C.V.V. nu s-a redus doar la „certificarea” documentelor ci a fost una și mai importantă, întrucât aceștia au întocmit referatul cu privire la oportunitatea „autorizației de utilizator fiscal” pe anul 2006 pentru SC L.S. SRL comuna I.J.

La dosarul de urmărire penală există, în copie, acest referat, care este semnat de cei doi inculpați și vizat inclusiv de martorul I.N., în calitate de director executiv adjunct, aspect pe care însă a omis să-l menționeze în declarația sa, deși a fost chestionat sub acest aspect în recurs.

În cuprinsul acestui referat, cei doi inculpați atestă, contrar realității, că cererea de suplimentare a cantității de „dilustar” pentru care s-a solicitat eliberarea de „autorizație de utilizator final” este justificată prin faptul că „uleiurile minerale alocate până în prezent au fost utilizate integral în scopul pentru care au fost solicitate”.

Acest referat este întocmit de cei doi inculpați în data de 29 septembrie 2006, cu încălcarea flagrantă a atribuțiilor de serviciu pe care, dacă și le-ar fi îndeplinit, ar fi trebuit să constate că firma SC L.S. SRL din comuna I.J. pentru care apreciau oportunitatea eliberării „autorizației de utilizator final” pe anul 2006 avea chiar interzicerea activității, conform „notificării din 1 martie 2006 privind interzicerea desfășurării activităților: înregistrată în registrul comerțului din 3 martie 2006”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să rețină în sarcina inculpaților B.M. și C.V.V. comiterea infracțiunii de abuz de încredere în forma calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-art. 2481 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. De asemenea, din probele administrate (urmărire penală, fond, apel, recurs) a rezultat că aceștia au comis, în formă continuată, în baza unei rezoluții infracționale unice și infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privința elementului material al laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual, Înalta Curte reține că cei doi inculpați, funcționari aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, aplicând ștampila pe documentele de însoțire a mărfii (care sunt înscrisuri oficiale) și atestând astfel, nereal, că întreaga cantitate de produse petroliere menționată în documentele de însoțire a mărfii a fost livrată și descărcată la sediul societății beneficiare, SC L.S. SRL.

Martorii audiați în cauză, inclusiv martorii audiați în recurs, respectiv cei doi conducători auto V.M. și C.I. au arătat că în momentul în care aduceau transporturile de la rafinărie, unul dintre cei doi inculpați erau prezenți, iar produsele petroliere niciodată nu au fost descărcate în cele două bazine de la societatea SC L.S. SRL, care, de altfel, erau și improprii pentru a prelua produsele, ci erau preluate de alte autocisterne aflate la fața locului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au comis infracțiunea de fals cu intenție, dându-și seama că, săvârșind fapta, alterează adevărul pe care trebuiau să-l exprime actele ștampilate de aceștia.

3. Procedând în acest mod, cei doi inculpați au înlesnit acțiunile infracționale ale celorlalți coinculpați, făcându-se astfel vinovați de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală.

Este evident că, fără folosirea documentelor falsificate, nu ar mai fi existat posibilitatea sustragerii de la plata accizelor iar prejudiciul nu s-ar mai fi produs.

Probele au evidențiat că inculpatul C.V.V. a atestat în mod nereal că au fost livrate la SC L.S. SRL un număr de 7643,63 tone de produse petroliere (237 transporturi), iar inculpatul B.M. un număr de 41 transporturi însumând 1493,57 tone.

Prejudiciul la care inculpatul B.M. a contribuit a fost de 2.114.924,9 RON, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul C.V.V., acesta a fost de 10.823.532 RON.

În aceste condiții, pentru ambii inculpați se va reține incidența alin. (3) al art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fără ca aceasta să presupună o schimbare de încadrare juridică, întrucât în alin. (3) sunt prevăzute doar limitele de pedeapsă pentru ipoteza în care prejudiciul produs prin infracțiunea de evaziune fiscală depășește un anumit cuantum, 500.000 euro.

Ca urmare a situației de fapt descrise mai sus, Înalta Curte constată, în mod corelativ, că este întemeiată și critica parchetului privind greșita achitare a inculpatului M.C. pentru comiterea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul M.C., în calitate de administrator și asociat la SC L.S. SRL, a folosit autorizațiile de utilizator final, pe care inculpații B.M. și C.V.V. au aplicat, în fals ștampilele prin care atestau că au fost aduse la depozitul din comuna I.J., județul Olt, toate produsele petroliere menționate pe documentele de însoțire a mărfii.

Ulterior, inculpatul M.C. a folosit aceste autorizații, fiind astfel posibilă săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, infracțiunea de uz de fals fiind astfel infracțiunea mijloc pentru săvârșirea infracțiunilor scop.

Parchetul a mai criticat hotărârile pronunțate și sub aspectul individualizării pedepselor (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), respectiv neaplicarea sporului de 6 luni închisoare pentru inculpatul M.C. și modalitatea de executare, fără privare de libertate, pentru inculpații C.V. și P.C.

Înalta Curte apreciază aceste critici ca nefondate.

Așa cum deja s-a arătat, în analiza recursului declarat de inculpatul M.C., pentru argumente ce nu vor mai fi reluate, pedeapsa aplicată acestuia este corespunzătoare, în cuantum, scopului preventiv și educativ.

În ceea ce privește pedepsele aplicate intimaților inculpați C.V. și P.C., instanțele au optat corect pentru suspendarea condiționată, prevăzută de art. 81 C. pen. pentru inculpatul C.V. și suspendarea sub supraveghere, prevăzută de art. 861 C. pen. pentru inculpatul P.C., ținând seama de lipsa antecedentelor penale și conduita acestora procesuală, precum și de gradul de pericol social concret al faptelor comise.

Nici critica privind pedepsele accesorii nu poate fi primită, acestea fiind corect aplicate pe lângă pedeapsa rezultantă, căci doar pedeapsa complementară însoțește pedeapsa principală, motiv pentru care dispozițiile ce reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, în C. pen. anterior, prevăd doar contopirea pedepselor complementare, nu și a celor accesorii.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova și va casa în parte decizia recurată și sentința primei instanțe.

Rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.C., repunând pedepsele componente în individualitatea lor.

Examinând aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că, potrivit principiului aplicării globale a acesteia, legea penală mai favorabilă o constituie legea penală anterioară, atât din punctul de vedere al limitelor de pedeapsă, cât și din punct de vedere al regimului sancționator al concursului de infracțiuni, dar și al instituției infracțiunii continuate.

În consecință, în baza art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată către minimul textului incriminator.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (anterior) se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului în cauza de față cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.

Se va face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

Inculpații B.M. și C.V.V. vor fi condamnați fiecare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de abuz în serviciu în forma calificată, complicitate la evaziunea fiscală [avându-se în vedere limitele alin. (3) al art. 9, în raport de cuantumul prejudiciului] și fals intelectual, pentru toate reținându-se că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară.

În aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte a avut în vedere pentru acești inculpați atât limitele de pedeapsă, cât, mai ales, pornind de la principiul aplicării globale a legii, regimul sancționator al concursului de infracțiuni și al instituției infracțiunii continuate, mult mai favorabile în reglementarea anterioară.

Orientarea pedepselor va fi către minimul textului incriminator care, în special pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, are un cuantum îndestulător, menit să asigure scopul preventiv și educativ al pedepsei.

Înalta Curte mai reține, pentru acești inculpați, că încă din actul de sesizare a instanței s-a făcut vorbire de împrejurarea că ambii au mai fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 261/P/2006 pentru același gen de fapte, dosarul fiind pe rol la Judecătoria Bacău.

La instanța de fond a fost depusă la dosar sentința penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în Dosarul nr. 8416/180/2009.

În raport de soluția de achitare dispusă în prezenta cauză, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au făcut demersuri pentru a verifica situația juridică a inculpaților în cauza evocată mai sus.

În recurs a fost atașată decizia penală nr. 3/A/2013 a Tribunalului Bacău, secția penală, decizie prin care sentința penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău a fost desființată, printre altele, și în ceea ce-i privește pe inculpații B.M. și C.V.V., dispunându-se condamnarea acestora la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.

Înalta Curte constată că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpații au fost condamnați prin decizia penală nr. 3/A/2013 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău (decizie, de asemenea, atașată la dosar în soluționarea recursului).

În același timp, inculpații se află în situația prevăzută de art. 865 raportat la art. 85 C. pen., fiind obligatorie pentru aceștia anularea suspendării sub supraveghere și aplicarea dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.

Prin urmare, conform art. 865 C. pen. anterior raportat la art. 85 C. pen., Înalta Curte va dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate celor doi inculpați prin sentința penală nr. 2057/2011 a Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 3/A/2013 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085/2013 a Curții de Apel Bacău.

Pedeapsa rezultantă se va descontopi în pedepsele componente, urmând ca acestea să fie contopite cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, în baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior.

Se va face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În raport de soluția de condamnare, sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpații vor fi obligați în solidar cu inculpatul M.C. la plata despăgubirilor către A.N.A.F.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., inculpații B.M. și C.V.V. vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.C. va fi respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariul avocatului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații B.M. și C.V.V. se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 371 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 99 din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt și, rejudecând:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.C. în pedepsele componente.

În baza art. 291 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (anterior) contopește pedepsele aplicate inculpatului M.C. în cauza de față cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a , lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

II. Condamnă pe inculpatul B.M. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-art. 2481 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (anterior) raportat la art. 9 lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.

În baza art. 865 C. pen. (anterior) raportat la art. 85 C. pen. (anterior) anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (anterior), aplicată prin sentința penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pedeapsă pe care o descontopește în pedepsele componente:

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Constată că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (anterior) contopește pedepsele din prezenta cauză cu pedepsele menționate anterior, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

III. Condamnă pe inculpatul C.V.V. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-art. 2481 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (anterior) raportat la art. 9 lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) și art. 5 C. pen.

În baza art. 865 C. pen. (anterior) raportat la art. 85 C. pen. (anterior) anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (anterior), aplicată prin sentința penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pedeapsă pe care o descontopește în pedepsele componente:

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Constată că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (anterior) contopește pedepsele din prezenta cauză cu pedepsele menționate anterior, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (anterior).

În baza art. 14 și art. 998 C. civ. obligă, în solidar, inculpații M.C., B.M. și C.V.V. la plata sumei de 18.785.032,79 RON plus majorări de întârziere calculate conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicat cu modificările și completările ulterioare până în ziua executării integrale a obligațiilor bugetare către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Olt.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă inculpații B.M. și C.V.V. la plata sumei de câte 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat M.C. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați P.C. și C.V., în sumă de câte 400 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.M. și C.V.V., în sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2014.