Statutory interpretation of the most favorable criminal law principle for suspending attempted qualified homicide convictions.

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 670 din 13 noiembrie 2009 Tribunalul Iași a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. și a inculpatului M.C.C. zis "S." pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în dauna părții vătămate M.E.D.

A constat că inculpatul C.L. a fost arestat în cauză de la 22 decembrie 1999 - 19 aprilie 2000.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a respins acțiunile civile formulate de părțile civile M.E.D. și Spitalul Clinic de Urgența "S.S." Iași.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M.C. s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea părții vătămate de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 78/P/1999 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la data de 04 februarie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților C.L. și M.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în dauna părții vătămate M.E.D.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt că, în seara zilei de 28/29 noiembrie 1998, în blocul în care locuiau părțile, a fost organizată o petrecere în apartamentul nr. 3, aparținând martorului M.C., de ziua onomastică a martorului, precum și a vecinului C.R.G.. La petrecere au participat mai multe persoane, printre care și numiții: S. (fostă G.) A.C. - prietena lui M.C., G.G. - fratele A.C., S.O.L. - prietena lui C.R.G., C.R. - sora lui C.R.G. și soția inculpatului C.L., C.L. - cumnatul lui C.R.G., C.C.N. - sora lui C.R.G. și a R.C., C.I. - prietenul C.N.C., S.B. - prieten cu C.R., B.G. - invitat de C.R., C.V. (zis "M.") - prieten al lui C.R.G. și soția sa, S.C., inculpatul M.C.C., zis "S.", prieten al lui C.R.G., împreună cu prietena sa O., F.S.F. prieten cu M.C.C., care a venit cu doi colegi de serviciu, A.N. prietena lui F.S.F, V.I. - prieten al numitului M.C. și invitat de acesta împreună cu prietena sa, A.L., V.M.F. - fratele lui V.I.; C.P., prieten cu V.M.F, partea vătămată M.E.D. - vecin cu sărbătoriții (locuia la et. 1 ap. 2 ) și V.M., care a adus aparatura tehnică necesară petrecerii.

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în jurul orelor 2,00 - 2,30, între participanți a izbucnit un conflict violent fizic, fiind lipsit de relevanță motivul concret ce a determinat utilizarea violențelor de către participanți.

Pe fondul loviturilor active dintre participanții la conflict, un grup de mai multe persoane, dintre care și partea vătămată, M.E.D., și inculpatul C.L., care era ținut de păr de primul, au intrat într-o vitrină (cu geamuri și rafturi de sticlă) cu tot corpul și cu capul înainte, rezultând rănirea acestora și a mai multor persoane care au intervenit în conflict.

Existența incidentului a fost reținută de prima instanță pe baza declarațiilor martorilor S.A.C. (fostă G.) care arată că "erau urme de sânge peste tot, picături, sticlă spartă"; M.C. - "vitrina a fost spartă în timpul încăierării, geamurile din față fiind realizate din șuvițe de sticlă (...) în apartament am făcut curățenie eu cu prietena și am găsit cioburi și urme de sânge (...) erau stropi mai micuți, pete mai micuțe"; C.V. "mai multe persoane au căzut peste vitrină care s-a spart, au căzut și peste masa care era plină de pahare care s-au spart și era plin de sânge pe jos; la urmărirea penală inițială martorul a declarat că "la un moment dat în învălmășeala creată, grupul care participa la încăierare a intrat în vitrină (...) L.

și D. intraseră cu capul în vitrină"; S.B. a declarat în cursul urmăririi penale "în cele din urmă C.L. a reușit să se ridice; atunci M.D. l-a apucat de spate și l-a împins în vitrină. C.L. s-a sprijinit cu o mână de marginea vitrinei și apoi a făcut o mișcare de răsucire; a venit însă cu mâna dreapta în sticla vitrinei; după aceasta M.D. a intrat la rândul său cu corpul; geamul acesteia s-a spart; am văzut că M.D. era murdar de sânge în zona gâtului ...), ulterior am văzut că și C.L. era tăiat la una dintre mâini în două locuri";

B.G. a declarat în cursul urmăririi penale "în momentul acesta l-am văzut pe C.L. ridicându-se de la podea, fiind ținut de două persoane, pe care nu le-am văzut și s-au izbit în vitrină, spărgând-o"; V.I "în aceasta învălmășeala s-a spart vitrina de la mobilă; nu știu din ce cauza s-a spart (...) nu am văzut pe nimeni să fi intrat cu corpul în vitrina"; V.M.F. "la un moment dat, am auzit sticla de la vitrină spărgându-se (...) nu am observat sânge în apartament; nu am observat pe nimeni să se fi tăiat în vitrină, în niciun caz M.D.";

F.S.F., ieșit din apartament în cursul conflictului, a declarat în cursul urmăririi penale "(...) am intrat în apartamentul lui M.C., pe hol, apoi în sufragerie am observat că geamul de la vitrină era spart complet; nu am văzut însă resturi de geamuri; nu am văzuți pete de sânge"; C.R.G. a declarat în cursul urmăririi penale (...) la un moment dat am scăpat din imobilizare și l-am lovit pe V.I. cu pumnul în gură și pe V.F. la fel, acesta căzând sub masă, după aceasta m-am îndreptat spre vitrină care era spartă, de unde i-am luat pe C.L.

și pe M.D., care anterior se izbiseră în vitrină; după ce i-am scos din vitrină, M.D. a fugit din casa (...)"; C.R. a declarat că la momentul revenirii sale în apartament vitrina era sparta și erau pete de sânge și A.N., ce părăsise apartamentul pe timpul conflictului, însă ulterior împreună cu F.S. și V.M. au strâns aparatura tehnică pentru redarea muzicii a atestat că nu a observat nici urme de sânge, nici cioburi de sticlă în cameră fiind întuneric.

Tribunalul a mai reținut ca relevante sub aspectul situației de fapt declarația martorului C.P. care a arătat că a intrat în bucătărie, blocând ușa, ținând de clanță. În acest timp, martorii C.I., S.B. și B.G. au părăsit apartamentul, plecând în apartamentul lui C.R.. Martora S.A.C. (fostă G.) a rămas în dormitor, iar martora S.O.L a fugit din apartament și s-a refugiat pe acoperișul blocului de vis-a vis. Martorii V.M.F. și V.I. au rămas în apartament împreună cu M.C. și prietena acestuia.

În aceste împrejurări, partea vătămată M.D. a fugit din apartament, coborând scările. Inculpatul C.L. a luat cuțitul de bucătărie cu care se înarmase martorul C.V., așa cum însuși acesta atestă, și a coborât la rândul său pe scări, în urmărirea părții vătămate. Aceștia au fost urmați îndeaproape de inculpatul M.C. care avea în mână un gât de sticlă spartă, martorii C.C., C.R. care avea în mână o coada de matură și de martorul C.V.

În timp ce coborau scările, grupul C. s-a întâlnit cu F.S., martorul C.R. indicându-le celorlalți că acesta nu are niciun amestec în conflictul inițial.

Inculpatul C.L. a urmărit-o pe partea vătămată până la ieșirea din bloc, însă întrucât aceasta avea un avans substanțial, fiind în apropierea centralei termice, inculpatul a abandonat urmărirea, părțile limitându-se la injurierea reciprocă. C.L. s-a reîntors la etajul I, unde alertați de zgomotele puternice și vocea lui M.D., familia M., ce locuia la etajul I, ieșise pe casa scării. Astfel, grupul inculpatului C. a găsit la etajul I pe mama părții vătămate M.E., fratele părții vătămate M.C. și prietena acestuia T.M.. Între cei rămași la etajul I a avut loc o dispută, în care inculpatul C.L. a reproșat familiei M. comportamentul violent al părții vătămate M.D.

Tribunalul a reținut că depozițiile martorilor privind derularea evenimentelor ulterioare acestui moment sunt extrem de divergente, mai ales după trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data comiterii faptelor (28/29 noiembrie 1998).

Astfel, inculpatul C.L. a arătat că zărindu-l pe partea vătămată M.E.D. l-au urmărit în fugă, însă acesta a reușit să scape, în afara blocului, refugiindu-se lângă centrala termică. În aceste împrejurări, a arătat inculpatul că el s-a reîntors la etajul 1, unde se aflau în continuare M.E., M.C. și prietena acestuia. A mai arătat inculpatul, că M.C. avea în mână un par și atunci când a încercat să îl lovească, pentru a para lovitura, a scăpat cuțitul din mână, reușind însă să-l dezarmeze pe M.C. După acest moment s-a deplasat la apartamentul său așteptând sosirea organelor de poliție.

Inculpatul M.C.C. a dat o singură declarație în cauză, la data de 08 ianuarie 1998, ulterior, sustrăgându-se urmăririi penale. Acesta a arătat că "necunoscând pe toți băieții de la acel chef, de frică să nu fiu iar lovit am luat o sticlă și am spart-o, rămânând cu gâtul sticlei în mână. M.V. (martorul C.V.) mi-a luat ciobul de sticlă din mână. După aceasta, L. a fugit și el pe scări. După el am ieșit eu, M. și soția lui. Când am ajuns la etajul 1 am văzut pe geamul scărilor pe D., în fața blocului. Acesta striga "L. poți să te muți din cartierul acesta". Pe scări urca L. spunând că a alunecat și nu a putut să-l prindă pe D.. Când L. a ajuns la etajul 1, pe holul scărilor se afla mama lui D. și încă o tânără. L. îi arăta mamei lui D. rănile de pe față, spunându-i că i le-a făcut D. În acel moment pe hol a apărut M.C. cu o bâtă de plastic alb în mână și l-a lovit pe L., însă acesta a parat și i-a smuls bâta din mâna lui C. Tot atunci am văzut și am auzit cum din mâna lui L. a căzut un cuțit jos (...)".

Martorul C.V. a confirmat, în mod constant, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, că într-adevăr a luat din mâna inculpatului M., ciobul de sticlă pe care acesta îl avea, iar inculpatul C.L. a scăpat cuțitul în încercarea de a para lovitura dată de fratele părții vătămate.

Partea vătămată M.D. a arătat în declarațiile date la urmărire penală (acesta neprezentându-se în fața instanței, după noua sesizare) că atunci când a ajuns la etajul 1 a observat că M.C. rămăsese în urmă, în spatele său fiind doar C.L.. Acesta a fugit doar până la scara exterioară a blocului, iar el a continuat să fugă până la centrala termică, situată la 50 m de locul unde se oprise C.L. După reintrarea inculpatului în scara blocului, auzind țipete și scandal pe scări, a urcat scările până la etajul 1, unde i-a observat pe C.L., C.R., C.C. și C.R., părinții săi, T.M. (...) C.L. avea în mână un cuțit de bucătărie, C.C. avea o bâtă de baseball, C.R. avea o coada subțire de mătura, din lemn. Văzând ce se întâmplă, partea vătămată a intervenit și l-a apucat pe C.L. de păr, mai exact de coada ce și-o lăsase pe spate. "În acel moment, C.L. a efectuat o mișcare de rotație spre stânga și cu cuțitul ce-l avea în mâna dreapta, mi-a aplicat o singura lovitură în partea stângă a gâtului. În acel moment s-a apropiat și M.C. și cu ciobul de sticlă, mi-a aplicat o lovitură cu aceasta tot în partea stângă a gâtului, dar în zona submandibulară, imediat sub locul unde mă lovise C.L. În aceste momente noi eram ieșiți din raza vizuală a părinților și fratelui meu, întrucât ajunseserăm în alt hol mai mic de la etajul 1, unde încep scările care coboară spre parter. Am reușit să mă smulg din mâinile agresorilor și să fug pe scări, la parter, iar apoi afara din scara blocului până la scara vecină".

Martorul M.F.C. a arătat că la momentul apariției fratelui său M.E.D., spre nivelul etajului 1, i-a cerut acestuia să intre în casă, însă inculpatul C.L. a sărit balustrada și l-a urmărit pe fratele său. Din acest motiv, a arătat martorul că a intrat în apartament și s-a înarmat cu bâta respectivă, însă nu a folosit-o, întrucât a fost oprit de părinți. Ulterior, l-a văzut pe fratele său tăiat la gât.

În fața primei instanțe, martorul a susținut în mod nereal, așa cum rezultă și din declarația data în prezent, că a văzut efectiv cum inculpatul C.L. l-a lovit cu cuțitul pe fratele său. În fața instanței, martorul a revenit asupra declarației arătând că nu a văzut momentul când fratele său a fost tăiat, dar l-a văzut pe C.L. care urca scările cu cuțitul plin de sânge și striga că "l-a tăiat, l-a omorât". M.C., zis "S." era imediat în spatele lui C. (...) Martorul a atestat că a încercat să-l lovească pe C.L. cu bâta de baseball în momentul când acesta urca cu cuțitul plin de sânge, după ce deja îl tăiase pe fratele său, iar în mașină partea vătămata i-a spus că inculpatul C. i-a băgat cuțitul în gât, iar celălalt inculpat i-a dat cu ciobul de sticlă.".

Martora M.E., a indicat inițial că inculpatul C.L. l-a lovit pe fiul său M.D. cu cuțitul în gât "deoarece E.D. îl ținea de păr. Ulterior, martora a indicat că ea a intrat în casă, pentru a-l tempera pe celălalt fiu, M.F. astfel încât nu observat în mod direct nimic. Într-o noua declarație dată în fața instanței, martora atestă că nu a putut vedea agresiunea în mod direct; din cauza locului unde se aflau părțile, pe "un hol mai mic, care prin topografia lui, este mascat, astfel, încât din ușa apartamentului meu nu se poate vedea locul respectiv". A indicat martora că ulterior a coborât, iar cei patru C.L., C.R., C.C. și C.R. urcau scările. Pe fiul său, l-a găsit în strada tăiat la gât, fiind transportat la spital de fratele său, M.F.

Martora C.R., a arătat că ea a fost cea care a ridicat cuțitul și l-a dus în apartament. A arătat ca, în fapt, cuțitul a fost scăpat de soțul său la momentul la care a încercat să pareze lovitura cu bâta de baseball aplicată de M.F.

Martorul C.V. a arătat că inculpatul C.L. nu l-a ajuns pe M.D., reîntorcându-se la etajul 1 M.C. avea în mână o bâtă de plastic tip baseball, l-a lovit pe L., însă acesta aruncând cuțitul a parat cu mâinile și i-a smuls bâta din mâna lui C., care imediat a fugit în apartament. În fața instanței, după citirea declarației date, martorul a arătat că nu-și amintește aceste amănunte.

Martora T. (C.) M. a arătat că de frică a intrat în casă și nu cunoaște împrejurările rănirii părții vătămate, însă la momentul când l-a văzut acesta nu prezenta nicio rană la gât.

Martorul I.D., vecin, care nu a participat la petrecere, a declarat la urmărire penală că "în jurul orelor 2,30 am auzit strigăte afară, moment în care am ieșit la geam și l-am văzut pe numitul M.D... Acesta alerga din scara blocului unde locuiește spre centrala termică unde s-a oprit. M.D. înjura la modul general, nu a precizat niciun nume. În același timp, în fața scării A8 am văzut un grup de persoane care se certau, dintre care am recunoscut pe M.E... Am recunoscut glasul numitei C.M.. Soția mi-a atras atenția că pe zăpada din fața blocului sunt multe pete ce par a fi de sânge. Eu nu l-am văzut pe M.D. să se țină cu mâna de gât. L-am văzut în schimb revenind de mai multe ori spre blocul A8. Ultima dată când l-am văzut M.D. a plecat spre strada principala printre blocuri".

Prima instanță a înlăturat declarațiile martorilor V.I., V.F. și C.P., întrucât relatările acestora privind faptul că grupul C. s-ar fi reîntors la un moment dat în apartamentul martorului M.C., spărgând ușa și bruscându-i pe cei din interior, iar martorii M.E. și M.C. se aflau în același apartament, sunt contradictorii și lipsite de certitudine.

În ceea ce privește actele medico-legale, instanța a reținut că partea vătămată a fost transportată la Spitalul "S.S." Iași, unde a fost internată în perioada 29 noiembrie 1998 - 10 decembrie 1998 cu diagnosticul "plagă tăiată latero-cervicală stânga (agresiune)", diagnostic confirmat ulterior prin certificatul medico-legal eliberat de fostul Laborator Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care este evocat conținutul foii de observație clinică din care rezultă că la internarea în spital, victima prezenta "o plagă tăiată orizontală în regiunea submaxilară de 6 - 7 cm cu margini neregulate prin care se vizualizează glanda submaxilară, secționată la 2/3 superioară cu 1/3 posterioare, cu secționarea venei faciale stângi și parțial a arterei faciale stângi.".

S-a mai constatat altă plagă profundă până la nivelul paravertebral și a doua plagă înțepată pe marginea posterioară a mușchiului sterno-cleido-mastoidian la aprox. 3 cm sub vârful mastoidei interesând numai mușchiul". În continuare s-a menționat protocolul operator: "excizia 1/3 superioară a glandei submaxilare stângi, ligatura venei și a arterei faciale stângi, prelungirea plăgii submaxilare până la spațiul prevertebral unde se constată contuzia mușchilor prevertebrali cu sângerare difuză.

La examinarea efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată a prezentat, în regiunea latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de ramul orizontal al mandibulei și paralel cu acesta, o plagă cu traseu neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură.

Plaga a avut o direcție oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior, pornind de la nivelul regiunii mastoidiene, venind antebiar până la 3 cm deasupra cartilajului tiroid.

Pe baza acestor constatări, s-a concluzionat: "M.E.D. prezintă un traumatism obiectivat prin plăgi înțepător-tăioase cervicale stângi, cu interesare vasculară, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător-tăios, lovire cu intensitate mare".

Leziunile, prin natura lor, la data producerii lor, prin caracteristicile descrise, au fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

La data de 14 ianuarie 1999, IML Iași a făcut precizări în legătură cu actul medical eliberat, în sensul că "M.E.D. a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare, în condițiile stabilite de anchetă.

Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât și localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente amintite".

La data de 26 decembrie 1999 urmare solicitării organelor judiciare, medicul legist H. a precizat că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cca. 50 m, timp în care ar fi coborât și urcat scările între et. 3 și 1 respectiv parter et. 1, plus deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cea 10 - 15 min, în condițiile în care parte vătămată prezenta o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat, într-o asemenea versiune, partea vătămată ar fi decedat datorită șocului hemoragic".

În aceste împrejurări la data de 27 iunie 2000 a mai fost efectuată o expertiză medico-legală care a concluzionat că leziunile s-au putut produce mai probabil prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit); în momentul agresiunii, victima și agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de consemnările din C.M.L. 2986 din 03 decembrie 1998, conform căruia leziunile numitului C.L. se aflau la nivelul masivului facial și antebrațului drept, marginea cubitală; leziunile prezentate de M.E.D. "au fost de natură să-i pună în primejdie viața; leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin loviri active, cu instrument tăietor-înțepător. În condițiile în care victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei vitrine care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici și ar fi fost situate difuz, la nivelul întregului masiv facial".

Pentru lămurirea aspectelor contradictorii privind mecanismul de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale care a concluzionat în baza documentației medicală examinată că " M.E.D. a prezentat în noiembrie 1998 o plagă tăiată-înțepată în regiunea submandibulară stânga, cu secționarea glandei submaxilar a venei și arterei faciale, profundă până la nivelul prevertebral și o altă plagă tăiată latero-cervicală stânga, inferior de regiunea mastoidiana, cu interesarea planului muscular, superficială, plăgi care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență (ligatura venei și arterei faciale stâng, hemostază, sutura)".

Leziunile traumatice prezentate de M.E.D. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă.

O cercetare la fața locului imediat după momentul agresional, ar fi putut să precizeze natura agentului vulnerant.

Leziunile au datat din 29 noiembrie 1998 plaga tăiată-înțepată din regiunea submandibulară a necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pentru această perioadă, iar cealaltă plagă tăiată superficial, a necesitat 12 - 24 zile de îngrijiri medicale, ambele intervale considerate de la data tratamentului.

Plaga profundă tăiată-înțepată din regiunea submandibulară stânga cu secționarea venei și arterei faciale stângi (vase de calibru mediu) a fost de natură să pună viața victimei în pericol prin starea de șoc hemoragie consecutivă (la internare t. a. 80/60 mm Hg, pres. 94/min., tegumente palide, stare generală infiltrată, Ht 34, Hb 11 g/litru)".

Această ultimă Expertiză nr. 1667 din 03 mai 2001 a I.M.L. Iași, a fost avizată la 20 septembrie 2001 de către Comisia Superioară Medico Legală din cadrul I.M.L. "M.M." București care a arătat că nu a făcut aprecieri suplimentare și, deci, a înlăturat contradicțiile unora dintre concluzii, astfel a solicitat parchetul.

Față de probatoriile administrate și concluziile medicilor specialiști în medicină legală, Tribunalul a reținut că acuzarea inculpaților a avut la bază exclusiv situația faptică susținută de partea vătămată, înlăturându-se apărările acestora referitoare la tăierea accidentală a părții vătămate, în cadrul conflictului inițial din sufrageria martorului M.C.

Or, conform art. 75 C. proc. pen. declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauză.

Fiind o acuzație în materie penală, în cadrul procesului penal declanșat era necesar a se proba, dincolo de orice îndoială, atât săvârșirea faptei de către cei doi inculpați, cât și vinovăția acestora. În opinia primei instanțe, probele administrate în cauza nu au susținut o astfel de ipoteză și prin raportarea la dispozițiile instanței de control judiciar care a dispus trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor a reținut că organele de urmărire penală erau datoare să clarifice toate aceste contradicții, nu să se limiteze la reaudierea inculpatului C.L. și a unora dintre martori, emițând rechizitoriu la data de 05 martie 2009.

În condițiile în care proba testimonială a fost apreciată insuficientă la nivelul anilor 2003 - 2006, cu atât mai mult la 11 ani după petrecerea faptelor, relatările martorilor apar ca fiind pline de echivoc. Mai mult, actul de sesizare al instanței nu a lămurit niciunul din aspectele controversate ale cauzei, procurorul limitându-se la a prezenta versiunea părții vătămate asupra succesiunii evenimentelor, fără a analiza tezele defensive ale inculpaților.

S-a reținut că versiunea părți vătămate M.E.C. în sensul că inculpatul C.L. și inculpatul M.C.C. i-ar fi aplicat câte o lovitură de cuțit și de ciob de sticlă în zona gâtului nu sunt susținute nici de depozițiile martorilor prezenți la primul incident care au arătat în ce condiții s-a produs vătămarea pății vătămate și nici de concluziile certificatului medico-legal eliberat lui M.E.D. de Laboratorul Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care se constată că a prezentat "plagă cu traseu neregulat, cu margini anfractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură; plaga are o direcție oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior (...)".

S-a reținut că nici celelalte rapoarte medicale nu susțin varianta părții vătămate, fiind relevate expertiza I.M.L. Iași nr. 265/OF din 21 iunie 2000 (depusă la 27 iunie 2000) în care se susține că în momentul agresiunii victima și agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de consemnările din C.M.L. nr. 2986 din 03 decembrie 1998, în condițiile în care partea vătămată susține că se afla în spatele acestuia ținându-l de păr; plaga prezentată de partea vătămată avea un traseu neregulat, cu margini anfractuoase de 13 cm lungime; or, prin natura sa, plaga tăiată prezintă margini perfect regulate, liniare, fără lipsă de substanță, marginile neregulate, anfractuoase fiind specifice plăgilor contuze sau/zdrobite; plaga prezentată de partea vătămată avea o direcție oblică, de sus în jos; or, diferențele de statură dintre inculpat și partea vătămată (inculpatul fiind mai scund decât partea vătămată), poziția descrisă de partea vătămată (în timp ce ea îl ținea pe inculpat de la spate, de păr) nu pot justifica o rană descendenta (de sus în jos), așa cum se susține în actul medical menționat.

De asemenea, chiar partea vătămată și martorii cauzei au susținut contrar celor atestate de medicul legist, efortul suplimentar depus de partea vătămată (prin alergare), urmat chiar de transportul până la spital (din cartierul Dacia până la Spitalul S.S.) neconducând la consecințe fatale, astfel cum se opinează de către specialist.

În argumentarea soluției, Tribunalul a reținut și concluziile expertizei medico-legale din 27 martie 2001 care nu au fost de certitudine, ci de probabilitate, în sensul că leziunile traumatice prezentate de M.D. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor - înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrina spartă.

Întemeiat pe aceste aprecieri, Tribunalul a înlăturat concluziile medico-legale ale expertizei din 18 aprilie 2000 conform cărora "mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât și localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente amintite".

S-a reținut că, argumentația lipsei leziunilor de apărare la cădere, este greșită, întrucât se poate justifica prin împrejurările factuale - părțile au căzut în cadrul luptei corp la corp, neavând reflex de apărare. De nicăieri nu a rezultat că partea vătămată ar fi căzut în vitrină ori în cioburile acesteia de sus în jos, ci doar a fost proiectată accidental în aceasta. Or, acest fapt a fost atestat de majoritatea martorilor prezenți la petrecere, în sufrageria martorului M.C.: V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.F., C.V., B.G., S.B, C.R.G., C.C.N., C.R.. De altfel, ipoteza spargerii vitrinei și lovirii accidentale atât a inculpatului C.L., cât și a părții vătămate este susținută și de concluziile expertizei medico-legale din 27 martie 2001, anterior arătate, cât și de certificatului medico-legal eliberat inculpatului C.L. nr. 2986 din 03 decembrie 1998 conform căruia acesta a prezentat în dosul mâinii drepte o excoriație liniara, cu crustă, iar pe metacarpianul II mână dreapta plaga contuză, acoperită cu crustă hematică.

S-a reținut că martorii C.R., C.R.G., C.C.N. și C.V. care fie au participat, fie au perceput direct incidentul din apropierea etajului 1 au declarat, constant, că inculpații nu au agresat cu cuțitul sau cu ciobul de sticlă partea vătămată sau cel puțin ei nu au văzut acest lucru, indicând că la momentul episodului de pe palierul etajului 1, ambii inculpați erau dezarmați.

Toate aceste elemente, coroborate, au relevat că susținerile acuzării privitoare la dinamica producerii leziunilor prezentate de partea vătămată, respectiv de către cei doi inculpați, nu au fost primite, întrucât s-au bazat mai mult pe prezumții decât pe probe certe și cu un grad mare de probabilitate. În lipsa coroborării declarației părții vătămate cu alte mijloace de probă concludente și certe, prima instanța a acordat prevalentă principiului "in dubio pro reo", atâta vreme cât acuzarea nu a lămurit, pe baza de dovezi, toate împrejurările cauzei.

În condițiile în care atestările actelor medico-legale nu s-au coroborat cu declarația părții vătămate, iar aceasta din urmă nu a corespuns cu cele atestate de martori (de exemplu partea vătămată susține că l-a prins de păr pe inculpat, întrucât acesta îl agresa pe fratele său; M.C., atestă că la acel moment intrase în casa pentru a lua bâta de baseball), probatoriul a fost apreciat ca fiind insuficient pentru a se dispune condamnarea inculpaților.

Instanța a reținut că însăși rațiunea prezumției nevinovăție este de a proteja persoana împotriva unor alegații nefondate, iar în caz de dubiu acesta îi profită tot persoanei reclamate, în reglementarea răspunderii penale acordându-se prevalență dreptului persoanei de a nu suferi o condamnare în lipsa unor probe suficiente a vinovăției sale, față de dreptul persoanei vătămate de a obține condamnarea persoanei pe care o acuză de încălcarea drepturilor sale. A fost de esența răspunderii penale acordarea beneficiului dubiului, inculpatului și nu părții vătămate, deoarece conform art. 52 C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăției și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

În consecință, constatând că în baza probatoriul administrat nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție ce funcționează de drept în favoarea inculpaților, reținând însă, că s-a probat vătămarea integrității corporale și sănătății părții vătămate, ceea ce pe plan juridico-penal reprezintă o modificare a realității anterioare, modificare ce nu provine însă din faptele inculpaților, astfel cum s-a arătat, instanța de fond a dispus achitarea inculpaților C.L. și M.C.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "tentativă la omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. numai în ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.C.), întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpați.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, invocată de apărătorul inculpatului C.L. prima instanța a reținut că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție este de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu a depășit 15 ani. Potrivit art. 123 C. pen. cursul termenului prescripției prevăzut în art. 122 C. pen. se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului in desfășurarea procesului penal.

Având în vedere că în prezenta cauză, cursul prescripției a fost întrerupt succesiv (prin prezentarea materialului de urmărire penală, citarea inculpaților, comunicare) în cauză au fost incidente prevederile art. 124 C. pen., conform cărora prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prescripției speciale, instanța a constatat că nu se poate da eficiența dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. g) C. proc. pen., soluția de achitare fiind, totodată, favorabilă inculpaților.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, față de dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere temeiul achitării pronunțate, prima instanță a reținut că nu a fost antrenată răspunderea civilă a inculpaților, întrucât nu s-a făcut dovada vreunui fapt cauzator de prejudicii săvârșit de aceștia, motiv pentru care acțiunile civile formulate de partea civilă M.E.D. și Spitalul Clinic de Urgență S.S. au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă M.E.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a criticat soluția sub aspectul greșitei achitări a inculpaților M.C.C. și C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., deși din coroborarea probatoriul administrat în cauză a rezultat vinovăția celor doi în comiterea faptei și, pe cale de consecință, greșita respingerea a acțiunilor părților civile pe motiv că nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială, săvârșirea faptei și vinovăția celor doi inculpați.

În susținerea criticilor formulate, Parchetul a invocat declarațiile martorilor M.E., T.M., M.C.F., a părții vătămate M.E.D., mențiunile din procesul verbal de cercetare a locului faptei, concluziile actelor medicale și raportului de expertiză medico-legală traumatologică, avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul INML "M.M.", declarațiile martorilor C.V., C.M., V.I., V.M.F., care coroborate dovedesc vinovăția celor doi inculpați la comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Partea civilă M.E.D. nu și-a motivat cale de atac declarată.

Prin Decizia nr. 4.217 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile formulate de parchet și partea civilă M.E.D., a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 3959 pct. 10 C. proc. pen., motivat de faptul că instanța de control judiciar nu a analizat criticile formulate de parchet, iar apărătorului ales al părții civile nu i-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului deși nu cunoștea motivele de apel invocate de această parte.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 105 din 26 mai 2011 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă M.E.D. împotriva Sentinței penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași.

A fost obligată partea civilă la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON onorariu avocat oficiu s-a stabilit a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prima instanță, pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, a constatat, în mod corect, că elementele de fapt probate sunt insuficiente pentru a constitui temeiuri ale unei condamnări și lipsa unor probe de natură a confirma susținerile părții vătămate creează dubii în reținerea situației de fapt cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpaților, în virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului penal, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.

În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanței de fond asupra inexistenței vinovăției inculpaților M.C.C. și C.L. în săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.

De asemenea, instanța de fond a examinat cauza și în raport cu dispozițiile art. 75 C. proc. pen. ce constituie un principiu al sistemului probator potrivit căruia declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În cauză, declarația dată de partea vătămată M.E.D. pe care s-a sprijinit acuzarea a fost singulară în contextul probelor administrate ce nu au furnizat alte elemente de ordin probator care să o susțină, astfel că în mod corect în procesul de evaluare nu a fost reținută de prima instanță.

Analiza susținerilor făcute de partea vătămată în contextul probator al cauzei a condus la concluzia primei instanțe că elementele probatorii relevate de expertiza medico-legală a I.M.L. Iași din 21 iunie 2000 sub aspectul poziției părților în momentul conflictului, de certificatul medico-legal întocmit la data de 3 decembrie 1998 privind caracteristicile plăgii prezentate de partea vătămată și de concluziile medicului specialist H.C. în sensul imposibilității deplasării victimei în condițiile în care în urma agresiunii a prezentat o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, nu confirmă varianta situației de fapt prezentată de partea vătămată, dimpotrivă o contrazic.

Leziunile produse părții vătămate au fost atestate și prin expertiza medico-legală din 27 martie 2011 ce a opinat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, fără a exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă, varianta spargerii vitrinei și lovirii accidentale a inculpatului C.L. și a părții vătămate fiind susținută și de concluziile certificatului medico-legal nr. 2986 din 3 decembrie 1998 și de declarațiile martorilor V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.F., C.V., B.G., S.B., C.R.G., C.C.N., C.R., persoane prezente la petrecere în sufrageria martorului M.C.

Concluzionând, față de întreg materialul probator administrat și elementele evidențiate în urma analizării acestuia, instanța de control judiciar a apreciat că în mod justificat prima instanță a reținut că prin conținutul său ansamblul probator existent în cauză nu are un caracter cert și decisiv în înlăturarea prezumției de nevinovăție consacrată de lege în favoarea inculpaților.

Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze hotărârea pe bază de probe sigure și certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un astfel de caracter, ci conțin informații îndoielnice tocmai cu privire la vinovăția inculpaților, Curtea a reținut nu își poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, astfel că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Ca atare, câtă vreme nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile răspunderii penale, angajarea acesteia nu poate avea loc, soluția de achitare a inculpaților M.C.C. și C.L. dispusă de prima instanță fiind legală și temeinică și în raport de modul de soluționare a laturii penale, acțiunile civile promovate de partea vătămată M.E.D. și de Spitalul Clinic de Urgențe S.S. Iași în cadrul procesului penal fiind respinse în mod corect.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și partea civilă M.D.E.

Soluția instanței de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași care a criticat sentința și decizia atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 3859 pct. 172 și 18 C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public în motivele scrise și susținute oral în fața instanței a criticat hotărârile sub aspectul greșitei achitări a celor doi inculpați în condițiile în care probatoriul administrat a dovedit că fapta există și a fost comisă de către cei doi inculpați.

În susținerea vinovăției inculpaților, au fost invocate de către parchet concluziile experților de medicină legală privind producerea leziunilor suferite de partea vătămată care puteau fi produse accidental de fragmente de sticlă provenite prin spargerea unei vitrine, dar și în mod activ prin lovire cu un obiect tăietor înțepător, concluzii care au fost coroborate cu declarațiile martorilor M.F.C., T. (C.) M., M.E., parțial cu declarațiile inculpaților C.L. și M.C.C., care au confirmat declarațiile părții vătămate în sensul vinovăției inculpaților.

Totodată, a fost criticată soluția instanței de fond și sub aspectul temeiul juridic greșit în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului C.L., art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care s-a reținut că acesta a produs, accidental, o leziune părții vătămate ce i-a pus în primejdie viața, astfel că, în raport de situația de fapt reținută se impunea reținerea ca temei al achitării pentru acest inculpat a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, latura subiectivă - intenția).

Prin Decizia nr. 1.548 din 14 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de parchet, reținând că nu au fost lămurite aspecte esențiale pentru aflarea adevărului și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel, pentru reaudierea părților, a martorilor și completarea expertizei medico-legale.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel Iași la data de 13 iunie 2012.

În rejudecare, inculpatul C.L. s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații prevăzut de art. 70 C. proc. pen., iar celălalt inculpat, M.C.C. și partea civilă M.E.D. nu au putut fi audiați, din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele acestora rezultând că nu se aflau în țară la data la care au fost căutați în vederea prezentării lor în instanță. Au fost reaudiați în instanța de apel doar martorii V.I., M.E., C.I., C.P., B.N., C.G.R., B.G., N. (fostă S.) O.L., C.V., cu privire la ceilalți martori constatându-se imposibilitatea audierii. De asemenea, Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "M.M." a făcut precizări cu privire la expertiza medico-legală prin avizul nr. E1/9279/2001 din 17 ianuarie 2013.

Prin Decizia penală nr. 29 din 28 februarie 2013 Curtea de Apel Iași a admis apelurile declarate de declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă M.E.D. împotriva Sentinței penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Iași, pe care a desființat-o integral.

Rejudecând:

A fost condamnat inculpatul C.L. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului C.L. drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 861 și art. 862 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului C.L., pe durata unui termen de încercare de 7 ani în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul a avut obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și cu privire la întoarcere;

c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași informații de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existență.

În baza dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, potrivit art. 864 C. pen., în caz de nerespectare cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia în întregime.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 22 decembrie 1999 la 19 aprilie 2000.

A fost condamnat inculpatul M.C.C. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului M.C.C. drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații să plătească părții civile M.E.D. daune morale în cuantum de 10.000 RON.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr 72/2006 au fost obligați în solidar inculpații să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență "S.S." Iași daune materiale în cuantum de 325,21 lei, actualizată cu rata inflației la data plății.

Au fost obligați inculpații să plătească părții civile M.E.D. cheltuieli judiciare în sumă de 1.800 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.L. la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.C.C. la 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpatul M.C.C. atât în primă instanță, cât și în apel, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare prilejuite de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

În urma examenului de legalitate și temeinicie a sentinței primei instanțe, Curtea de Apel Iași a reținut că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă M.E.D. sunt întemeiate, soluția de achitare fiind nejustificată.

Astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că în seara zilei de 28/29 noiembrie 2008 inculpații C.L. și M.C.C. au participat la o petrecere organizată de martorul M.C., la care se aflau mai multe persoane printre care și partea vătămată M.D.E. În jurul orelor 2:00 - 3:00, pe fondul consumului de alcool între participanți a izbucnit un conflict, determinat de atitudinea părții vătămate care a făcut avansuri sexuale prietenei unuia dintre sărbătoriți, context în care a avut loc, inițial, o altercație între partea vătămată și inculpatul C., după care conflictul a degenerat intervenind și alte persoane pentru a-i despărți pe cei doi și care la rândul lor s-au lovit reciproc. În împrejurările date, M.D.E. și inculpatul C. s-au lovit reciproc, s-au împins și au spart o vitrină, după care conflictul dintre cei doi, la care s-a alăturat și inculpatul M.C.C., a continuat pe holul blocului.

Deși declarațiile martorilor care au participat direct la incident au fost contradictorii cu privire la derularea evenimentelor atât la locuința lui M.C., cât și pe holul blocului, Curtea a reținut că declarațiile părții vătămate M.D.E. s-au coroborat cu declarațiile martorilor V.I., V.F., F.S.F., A.N., M.F.C., M.E., C. (fostă T.) M., de concluziile certificatului medico-legal al părții vătămate, raportul de expertiză medico-legală traumatologică al IML Iași avizat de Comisia Superioară din cadrul INML M.M. București și avizul Comisiei Superioare din cadrul INML M.M. nr. E1/9279/2001 din 23 ianuarie 2013.

Astfel, a fost cert că în prima parte a conflictului ce s-a desfășurat în locuința martorului M.C., între mai multe persoane, printre care și partea vătămată M.E.D. și inculpatul C.L., s-a spart vitrină din sufragerie. Însă, apărările celor doi inculpați, în sensul că partea vătămată s-ar fi accidentat în vitrina spartă în timpul incidentului avut cu inculpatul C.L. în locuința martorului M.C. au fost infirmate de partea vătămată, care a susținut constant că a fost tăiat de C.L. cu cuțitul în zona gâtului și de M.C.C. cu o sticlă spartă sub mandibulă în timp ce se aflau pe casa scărilor, la etajul 1.

Ipoteza susținută de partea vătămată și care a exclus producerea leziunilor prin proiectarea sa cu capul în vitrină a fost confirmată în primul rând de probele științifice administrate în cauză.

Certificatul medico-legal nr. 3063 din 11 decembrie 1998 a atestat faptul că la internarea în spital, partea vătămată prezenta "o plagă tăiată orizontală în regiunea submaxilară de 6 - 7 cm cu margini neregulate prin care se vizualizează glanda submaxilară, secționată la 2/3 superioară cu 1/3 posterioară, cu secționarea venei faciale stângi și parțial a arterei faciale stângi; o plagă profundă până la nivelul paravertebral; a doua plagă înțepată pe marginea posterioară a mușchiului sterno-cleido-mastoidian la aprox. 3 cm, sub vârful mastoidei interesând numai mușchiul". La examinarea efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată prezentă, în regiunea latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de ramul orizontal al mandibulei și paralel cu acesta, o plagă cu traseu neregulat, cu margini anfractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură. Plaga are o direcție oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior, pornind de la nivelul regiunii mastoidiene, venind antebiar până la 3 cm deasupra cartilajului tiroid. Pe baza acestor constatări, concluziile medico-legale au fost că partea vătămată M.E.D. a prezentat un traumatism obiectivat prin plăgi înțepător-tăioase cervicale stângi, cu interesare vasculară, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător-tăios, lovire cu intensitate mare. Leziunile, prin natura lor, la data producerii lor, prin caracteristicile descrise, au fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

La data de 14 ianuarie 1999, IML Iași a precizat că M.E.D. a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare. Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă a fost puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât și localizarea caracteristice unei lovituri active, cu instrumentele amintite.

La data de 26 decembrie 1999 urmare solicitării organelor judiciare, medicul legist Hurduc a precizat că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cca 50 m, timp în care ar fi coborât și urcat scările între et. 3 și 1 respectiv parter - et. 1, plus deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca 10 - 15 min, în condițiile în care parte vătămată prezenta o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat, într-o asemenea versiune, partea vătămată ar fi decedat datorită șocului hemoragie".

În aceste împrejurări la data de 27 iunie 2000 a mai fost efectuată o expertiză medico-legală care a concluzionat că leziunile sau putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit); în momentul agresiunii, victima și agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de consemnările din C.M.L. 2986 din 03 decembrie 1998, conform căruia leziunile numitului C.L. se aflau la nivelul masivului facial și antebrațului drept, marginea cubitală; leziunile prezentate de M.E.D. au fost de natură să-i pună în primejdie viața; leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin loviri active, cu instrument tăietor-înțepător. În condițiile în care victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei vitrine care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici și ar fi fost situate difuz, la nivelul întregului masiv facial.

Pentru lămurirea aspectelor contradictorii privind mecanismul de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale care a concluzionat în baza documentației medicală examinată că "... M.E.D. a prezentat în noiembrie 1998 o plagă tăiată-înțepată în regiunea submandibulară stânga, cu secționarea glandei submaxilar a venei și arterei faciale, profundă până la nivelul prevertebral și o altă plagă tăiată latero-cervicală stânga, inferior de regiunea mastoidiană, cu interesarea planului muscular, superficială, plăgi care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență (ligatura venei și arterei faciale stâng, hemostază, sutura) ...". Leziunile traumatice prezentate de C.L. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă. Leziunile au datat din 29 noiembrie 1998. Plaga tăiat-înțepată din regiunea submandibulară a necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pentru această perioadă, iar cealaltă plagă tăiată superficial, a necesitat 12 - 24 zile de îngrijiri medicale, ambele intervale considerate de la data tratamentului. Plaga profundă tăiată-înțepată din regiunea submandibulară stânga cu secționarea venei și arterei faciale stângi (vase de calibru mediu) a fost de natură să pună viața victimei în pericol prin starea de șoc hemoragic consecutivă (la internare t.a. 80/60 mmHg, pres. 94/min., tegumente palide, stare generală infiltrată, Ht 34, Hb 11 g/litru)".

Această expertiză, nr. 1667 din 03 mai 2001 a I.M.L. Iași, a fost avizată la 20 septembrie 2001 de Comisia Superioară Medico Legală din cadrul I.M.L. "M.M." București care a arătat că nu poate face aprecieri suplimentare.

Din actele medico-legale, instanța de apel a reținut că leziunile prezentate de partea vătămată ar fi trebuit să aibă alte caracteristici și să fie situate difuz la nivelul întregului masiv facial dacă s-ar fi produs prin proiectare în sticla vitrinei, medicii statuând că leziunile s-au produs prin loviri active, nicidecum prin cădere.

Concluziile actelor medico-legale dau credibilitate declarațiilor martorilor V.I., V.F., F.S.F., A.N., care au arătat, în esență, că vitrina din sufragerie s-a spart, însă nu au observat pete de sânge în apartament, martorul V.F. precizând chiar că partea vătămată nu s-a tăiat în sticla vitrinei. Totodată, aceste probe științifice au reprezentat un argument puternic pentru înlăturarea ca nesinceră a variantei producerii leziunilor prin proiectarea părții vătămate cu capul în vitrină și, implicit, a mărturiilor celor care au susținut-o. De altfel, niciunul dintre martorii care au arătat că partea vătămată și inculpatul C.L. s-au izbit în vitrină nu au declarat că partea vătămată s-a tăiat în acele împrejurări.

Conflictul a continuat pe casa scărilor, partea vătămată fiind urmărită de inculpatul C.L., având asupra lui un cuțit, și cei din anturajul său, printre care și inculpatul M.C., ce avea în mână un ciob de sticlă spartă. În momentul în care cei doi inculpați au ajuns la etajul 1, în fața apartamentului în care locuia partea vătămată, membrii familiei sale, M.E., mama, M.F.C., fratele și T. (fosta C.M.), prietena acestuia din urmă, se aflau deja pe hol, timp în care M.E.D. fugise afară în fața blocului, pentru a-și asigura scăparea.

Din declarațiile martorilor T. (C.) M., M.F.C. și M.E. a rezultat că după ce au auzit gălăgie pe holul blocului au ieșit, au aflat de alte persoane despre incidentul petrecut, la scurt timp a venit și inculpatul C.L. care le-a arătat rănile provocate de M.D., având în mână un cuțit, după care a venit și M.C. ce avea în mână un ciob de sticlă. La scurt timp, martorul M.F.C. s-a dus să ia o bâtă de baseball, l-a lovit pe C.L. care s-a apărat, timp în care, acesta din urmă a văzut pe scările etajului 1, pe partea vătămată și împreună cu M.C., având asupra lor obiectele contondente, s-au dus spre acesta pentru a-l lovi. În aceste împrejurări, martorul M.F.C. a intrat în casă pentru a lua un alt obiect să-și ajute fratele fiind oprit însă de mama sa, martora M.E., după care au văzut că cei doi inculpați îl loveau pe fratele său pe un hol, fără a putea preciza alte amănunte dată fiind configurația locului faptei (existența unor uși cu ochiuri de sticlă ce nu oferea vizibilitate la locul faptei). În acest context, martorul M.F.C. a mers după fratele său care se afla în afara blocului, fiind tăiat la gât, fapt ce l-a determinat să îl transporte de urgență la spital.

Este fără echivoc că înainte de a fi lovit de cei doi inculpați pe casa scărilor, M.D.E. nu avea nicio rană la gât, relevantă sub aspectul momentului în care i-au fost provocate leziunile fiind declarația martorei T.M., care a văzut că partea vătămată nu prezenta nici.o rană la gât înainte de momentul în care cei doi inculpați au coborât pe scări în urmărirea părții vătămate.

Declarațiile acestor martori care deși nu au participat direct la incident, au fost susținute de concluziile actelor medico-legale și s-au coroborat cu declarațiile părții vătămate care a arătat că a fost lovit de cei doi inculpați cu un cuțit și cu un ciob de sticlă.

Instanța de apel a înlăturat susținerile inculpaților potrivit cu care partea vătămată și-ar fi provocat aceste leziuni în momentul în care a fost proiectată în sticla de la vitrină, întrucât o asemenea ipoteză a fost înlăturată științific, prin constatările efectuate referitoare la caracteristicile leziunilor și a obiectului ce le-ar fi putut provoca, cât și ca urmare a faptului că, leziunile fiind grave, ar fi împiedicat deplasarea părții vătămate pe o distanță de cca 50 m, timp în care ar fi coborât și urcat scările între et. 3 și 1, respectiv parter - et. 1, plus deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca. 10 - 15 minute, în condițiile menționate de către inculpați.

Curtea a apreciat, astfel, că vinovăția inculpaților este evidentă, avându-se în vedere, în esență, concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză, ce rețin că partea vătămată a prezentat două plăgi, una tăiată-înțepată, iar cealaltă tăiată, leziunile putând fi produse prin lovire activă cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare. Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic, cât și localizarea caracteristice unei lovituri active, cu instrumentele amintite.

Ca urmare, numai acțiunea inculpaților de a lovi pe partea vătămată a condus la producerea leziunilor constatate în regiunea latero-cervicală stânga, iar nu proiectarea părții vătămate în sticla vitrinei, actele medico-legale concluzionând că leziunile au fost produse prin lovire "cu", iar nu "de" un obiect tăietor-înțepător.

Precizările exprimate de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML "M.M." prin avizul nr. E1/9279/2001 din 17 ianuarie 2013 în sensul că o victimă ce prezintă secționarea venei faciale și parțial a arterei faciale se poate deplasa, nu pot nicidecum constitui argumente contra vinovăției inculpaților, deoarece durata activității de deplasare diferă, așa cum se arată în aviz, în funcție de ritmul sângerării și dacă au fost sau nu afectate imediat posttraumatic funcțiile vitale. Acest aviz a confirmat, așadar, părerea exprimată la data de 26 decembrie 1999 de medicul legist H.C., care a apreciat în concret, raportat la datele oferite de probele administrate în cauză, consecințele lezării unui vas sanguin fără potențial de hemostază spontană, susținând că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cca 50 m, timp în care ar fi coborât și urcat scările între et. 3 și 1, respectiv parter - et. 1, plus deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca 10 - 15 min, în condițiile în care parte vătămată prezenta o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat.

De altfel, susținerile inculpaților că nu au lovit pe partea vătămată în a doua parte a conflictului ce a avut loc pe casa scărilor sunt infirmate de faptul că din probele administrate în cauză, nu rezultă că în acel moment al conflictului se mai aflau și alte persoane ce aveau aspra lor obiecte înțepător-tăietoare.

Împrejurarea că inculpații au fost cei care au aplicat părții vătămate două lovituri, una de cuțit și una cu un ciob de sticlă spartă, rezultă fără dubiu, chiar în absența obiectelor cu care s-a lovit, întrucât martorul M.F.C., care a sosit lângă partea vătămată, imediat după ce aceasta a reușit să se salveze dintre cei doi inculpați și a ieșit din scara blocului, a confirmat că partea vătămată era căzută în apropierea blocului, neobservând alte persoane acolo.

Pe baza probelor în acuzare arătate mai sus, respectiv declarațiile părții vătămate M.D.E., declarațiile martorilor V.I., V.F., F.S.F., A.N., T. (C.) M., M.F.C., M.E. și actele medico-legale, instanța de apel a înlăturat ca fiind nesincere susținerile în apărare făcute de inculpați, precum și declarațiile confirmative ale martorilor B.G., S.O.L., C.R., C.C.N., C.R., C.I., I.D. în sensul că lovirea părții vătămate s-a realizat în vitrina din locuința lui M.C., iar inculpații nu au avut asupra lor corpuri contondente.

În drept, fapta inculpaților C.L. și M.C.C., care în noaptea de 28/29 noiembrie 1998, în loc public, au lovit pe partea vătămată M.E.D. cu un cuțit, respectiv cu un ciob de sticlă, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol și au necesitat 22 - 23 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativa la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în cazul inculpatului M.C.C.).

Reținând că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., instanța de apel a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoare la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a considerat întemeiată cererea părții civile M.E.D. de acordare a daunelor morale, sens în care a dispus obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul C.L., criticile sale vizând netemeinicia deciziei penale atacate și susține că soluția de condamnare dispusă de instanța de apel este consecința comiterii unei erori grave de fapt astfel că solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.

În subsidiar, inculpatul C.L. solicită a se reține că legea penală mai favorabilă este legea veche și solicită a i se da eficiență.

De asemenea, inculpatul solicită a se constata prescripția răspunderii penale prevederile legale aplicabile fiind art. 121, art. 122 și art. 124 C. pen. anterior.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că recursul declarat de inculpat nu este fondat fapt pentru care îl va respinge ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Întrucât inculpatul C.L. a declarat recurs înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., iar sesizarea instanței de recurs a avut loc înainte de momentul intrării în vigoare, Înalta Curte reține incidența disp. art. 12 din Legea nr. 255/2013 potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013 a modificat disp. art. 3859 C. proc. pen., în sensul că o mare parte a cazurilor de casare au fost abrogate, iar conținutul celor rămase în vigoare a fost modificat voința legiuitorului fiind aceea de a transforma Înalta Curte de Casație și Justiție într-o Curte de Casație cu rolul de a rezolva doar chestiuni de drept.

Recurentul inculpat invocă în susținerea recursului său cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susținând că instanța de prim control judiciar a comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare.

Înalta Curte amintește că în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat astfel încât sesizarea instanței de recurs este limitată doar la aspecte de nelegalitate.

Susținerile apărării în sensul că dezbaterile în fața instanței de apel au avut loc înainte de modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 împrejurare ce îi dă dreptul să invoce toate cazurile de casare, nu sunt întemeiate.

Decizia penală atacată a fost pronunțată la data de 28 februarie 2013, după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2 din 25 februarie 2013.

Înalta Curte notează că normele de procedură penală sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare astfel că indiferent de momentul în care au avut loc dezbaterile, modificările normelor de procedură penală intră imediat în vigoare, în cauza de față într-un interval de 3 zile de la publicarea în M. Of., așa încât pot fi invocate doar dispozițiile legale în vigoare la momentul soluționării căii de atac.

Instanța de recurs nu poate reevalua materialul probator în sensul stabilirii unei alte situații de fapt, ea are doar posibilitatea de a verifica eventuale aspecte de nelegalitate ce nu au fost însă evidențiate în cauza dedusă judecății, fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat.

Cu privire la solicitarea apărării de a se constata prescrisă răspunderea penală reține Înalta Curte că nici această apărare a inculpatului nu este fondată.

Față de împrejurarea că dispozițiile care implementează instituția prescripției sunt norme de drept penal, Înalta Curte va analiza aceste critici referitoare la prescripție în raport de disp. art. 122 și art. 124 C. pen. anterior, potrivit disp. art. 5 C. pen., întrucât reprezintă legea penală mai favorabilă.

Prescripția răspunderii penale este o cauză care înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită, împiedicând incidența legii penale, urmărirea, judecata și condamnarea inculpatului.

Singura condiție impusă de legiuitor pentru a reține incidența acestei instituții de drept penal este trecerea unui anumit interval de timp însoțită de anumite condiții de la săvârșirea infracțiunii și până la condamnarea definitivă a infractorului care are ca efect stingerea dreptului statului de a trage la răspundere pe cel care a săvârșit infracțiunea cât și obligația celui vinovat de a suporta consecințele faptei comise.

Legiuitorul a fixat mai multe termene de prescripție, diferențiate în funcție de natura și durata pedepsei prevăzute de lege pentru fiecare categorie de infracțiuni.

Pentru calculul acestor termene reglementate de disp. art. 122 C. pen. anterior, se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă.

Art. 1411 C. pen. anterior definește expresia pedeapsă prevăzută de lege ca fiind pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

În cauza dedusă judecății inculpatul C.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 171 - art. 174 lit. i) C. pen.

Pentru calcularea termenului prescripției răspunderii penale devin incidente disp. art. 1411 C. pen., astfel că, indiferent de împrejurarea că actele materiale au rămas în faza tentativei, calculul termenului prescripției răspunderii penale se realizează în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în formă consumată.

Cum fapta dedusă judecății a fost comisă la data de 29 noiembrie 1998, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat în formă consumată este de la 15 ani la 25 de ani închisoare termenul de prescripție a răspunderii penale calculat în baza art. 122 lit. a) C. pen. și art. 124 C. pen. este de 22 de ani și 6 luni, termen ce se împlinește la 29 mai 2020.

Întrucât de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă, în conformitate cu disp. art. 5 C. pen., Înalta Curte va analiza care din legile penale succesive în timp este mai favorabilă, urmând să rețină incidența acesteia.

Recurentul inculpat C.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

În noul C. pen. infracțiunea de omor calificat este reglementată în art. 189 C. pen.

Comportând conținutul constitutiv al celor două infracțiuni, reține Înalta Curte că în noua reglementare nu mai este prevăzut elementul circumstanțial al comiterii faptei în public.

Față de această situație s-ar impune reținerea tentativei la infracțiunea de omor simplu prev. de art. 188 C. pen. limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 10 ani și 20 de ani de închisoare, iar ca urmare a reținerii formei tentate a infracțiunii limitele sunt cuprinse între 5 ani și 10 ani închisoare.

Dând eficiență disp. art. 5 C. pen. reține Înalta Curte că legea veche reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel că va menține soluția pronunțată de instanța de fond.

Instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. anterior și a redus pedeapsa aplicată inculpatului cu mult sub minimul special prevăzut de lege.

În noul C. pen. aceste circumstanțe atenuante judiciare nu mai sunt prevăzute, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că se impune a fi menținută pedeapsa aplicată de instanța de apel.

Circumstanțele atenuante contribuie la crearea cadrului legal unitar în baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează pedeapsa, ori, împrejurarea că aceste situații ce constituie circumstanțe atenuante judiciare nu sunt prevăzute în noua reglementare, conferă legii anterioare atributul de lege penală mai favorabilă atât din perspectiva condițiilor de existență cât și a efectelor acestora.

Întrucât în cauză nu au fost identificate alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei penale atacate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva Deciziei penale nr. 29 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2014.

Procesat de GGC - AM