Limitation of cassation review to points of law under amended procedure preventing re-evaluation of evidence for attempted homicide charges

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 212 din 08 mai 2013 pronunțată în dosarul penal nr. 6920/118/2012, Tribunalul Constanța a hotărât următoarele:

"Respinge ca nefondată cererile de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 182 C. pen. alin. (2) C. pen., formulată de inculpații S.I. și I.I.V., C.C. respectiv în art. 181 C. pen., cerere formulată de inculpatul C.C.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul S.I., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă - la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani și 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 71 C. pen.

Interzice exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 350 C. proc. pen.

Menține măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat. în baza art. 88 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 8 mai 2012 la zi.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul I.I.V. la pedeapsa închisorii de 6 (șase) ani și 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.:

Interzice exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 02 noiembrie 2012.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul C.C. la pedeapsa închisorii de 6 (șase) ani și 2 ( doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.:

Interzice exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 2 noiembrie 2012.

Dispune executarea pedepselor aplicate inculpaților S.I., C.C., I.I.V. în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

Respinge cererea formulată de partea vătămată T.O.N. privind acordarea de despăgubiri civile, ca fiind tardiv introdusă.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune confiscarea bastonului în lungime de 55 cm, diametru de 3 cm, confecționat din plastic dur tip textolit, ridicat de la inculpatul I.V. În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpații S.I., I.I.V., C.C. la câte 2100 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, Tribunalul a reținut următoarele:

"La data de 1 mai 2012, în cursul serii, după ce inculpații s-au întors de la pădure unde avusese loc o serbare câmpeneasca organizată cu prilejul lansării unei candidaturi la alegerile locale și localnicii fuseseră cinstiți cu mici, bere și înghețată, au mers împreună cu M.G., B.G. la magazinul din centrul localității Grădina, aparținând lui F.A., în curtea căruia exista un loc amenajat cu mese și bănci denumit foișor, unde se poate consuma alcool.

În acel loc a ajuns și partea vătămată T.N.O., aflat în mod vădit sub influența alcoolului deja consumat, care a venit împreuna cu I.A.

La un moment dat, între M.C. și T.N.O. a izbucnit un conflict pe motiv că partea vătămata se dovedise indiscret într-o discuție cu poștărița, despre aspecte ce îi priveau pe M.C., astfel că pentru a ieși din încurcătură, T.O. a încercat să inițieze o discuție cu S.I., întrebându-l dacă mai dorește un câine pe care i-l promisese, pentru că inculpatul nu îl mai luase, așa cum era înțelegerea.

S.I. era și el într-o stare avansate de ebrietate, astfel că întrebarea a fost eronat apreciată provocatoare și a izbucnit imediat un conflict verbal.Văzându-se în pericol, partea vătămată a încercat să plece însă nu a apucat să iasă din foișor pentru că a fost doborâta de inculpatul S.I., care a lovit pe T.N. în cap, cu o naveta de sticle de bere. După ce acesta s-a prăbușit, atât inculpatul S. cât și inculpații C.C. și I.I.V. au început să aplice lovituri cu pumnii și picioarele, precum și cu un baston asupra lui T.O., care în acest timp își acoperea capul, sub loviturile ce îi erau aplicate pe întregul corp.

Partea vătămata T.O. a reușit în cele din urma să fuga, sărind garduri, traversând curțile sătenilor iar la un moment dat a fost găsit de un tânăr lângă sosea, prăbușit cu fața în jos, nevorbind coerent, fapt ce l-a determinat pe acesta să cheme de urgență ambulanța. Până ca aceasta sa ajungă, au apărut niște tineri în autoturismul lui I.S. care l-au luat pe T. să îl ducă acasă, spunând ca nu are nimic și i-au cerut acelui tânăr să sune la salvare și să le ceară să se întoarcă, nefiind nevoie, în opinia acestora de ajutor medical de urgență.

Partea vătămata a fost lăsată pe drum singură, astfel ca atunci când a ajuns acasă, nimeni nu o mai însoțea. Fiica și soția lui T.N. văzând urmele de lovituri de pe corpul acestuia, capul spart, sângele ce îi curgea pe față, au chemat ambulanța, aflând în acea împrejurare că aceasta mai plecase odată către Grădina, fiind trimisă înapoi.

Instanța a ajuns la reținerea acestei situații de fapt coroborând următoarele informații:

Partea vătămata T.O.N. a declarat imediat după agresiune că a fost bătută de doi, trei sau mai mulți inși iar în zilele ulterioare, în declarațiile ce au urmat, acesta i-a indicat pe toți inculpații ca fiind cei care l-au bătut Aceleași aspecte le-a susținut și soția acestuia, martora T.M., care a relatat ce a aflat de la soțul său.

În cursul cercetării judecătorești, T.N. a susținut că deși inculpatul I.I.V. se afla lângă ceilalți doi inculpați atunci când aceștia îl loveau, nu ar putea spune cu siguranța dacă și I. îi aplica lovituri și de aceasta dată soția părții vătămate T.M. da declarație în sensul menționat de soțul său.

Martora T.M. a arătat că tatăl său a spus de la început că a fost bătut de mai multe persoane, pentru ca în ziua ulterioară agresiunii să nominalizeze inculpații.

Deși inculpații au propus în apărare pe martora A.M. care a susținut că imediat după agresiune a spus T. că a fost bătut doar de S., susținerile acestei martore sunt în mod evident subiective și mincinoase, câtă vreme martora nu vede nicio urma de lovitură pe fața părții vătămate și nu îl aude plângându-se de nimic, dar actul medical constată multiple tumefacții, echimoze și leziuni (ruptura ficatului și fracturarea a 4 coaste); nu vede decât stropi de sânge când toata lumea a văzut că îi curgea sânge pe față și pe haine; telefoanele date la serviciul ambulanță de către persoana necunoscută și apoi de fiica părții vătămate dovedesc faptul că T.O. era incoerent și abia de vorbea, aflându-se într-o stare extrem de îngrijorătoare, ce reclama ajutor medical de specialitate urgent.

Singurul martor care își menține constant declarațiile în ambele faze ale procesului penal, relatând cum inculpații îl băteau pe un cetățean, chiar lângă foișor, așa cum a arătat partea vătămata și cum susțin și ceilalți martori precum și inculpații, este B.F.

Instanța nu are motive să se îndoiască de credibilitatea acestui martor, câtă vreme acesta fusese liber, nu de serviciu, așa cum mincinos a declarat martorul H.V., alt martor propus în apărare.

Cât privește vizibilitatea locului bătăii, aceasta există în mod suficient căci se putea vedea atât prin gardul de zăbrele înguste, poziționate la aproximativ o palmă distanță, unele față de celălalte, dar și prin poarta larg deschisă, ce permitea intrarea unei furgonete, potrivit pozelor făcute la fața locului. Fiind o zi liberă, de sărbătoare, când se făcea vânzare bună, magazinul fiind deschis așa cum declară toți cei prezenți, destulă lume în zonă, nu se poate susține că poarta era închisă. De altfel, M.G. care a stat la 30 de metri de curtea magazinului, susține că a văzut din curtea sa și apoi de la poartă ce se întâmpla în curtea magazinului, așa că de ce nu ar fi văzut martorul B. din strada? Cu declarațiile inițiale ale părții vătămate, ale martorei T.M., ale fiicei părții vătămate T.M. (care a relatat că inițial tatăl său a spus ca a fost lovit de 2,3 sau mai multe persoane iar a doua zi, când și-a mai revenit, și-a amintit că agresorii fuseseră cei trei inculpați) ale martorului B.F. se coroborează afirmația făcută în prima declarație a martorului S.C., când susține că a auzit din sat că T.O. a fost bătut de mai multe persoane, dar și declarația aceluiași martor data la parchet (în care susține că a aflat de la niște femei în vârsta, din centrul comunei, că în ziua precedentă T.N.O. fusese bătut de inculpații S.I., I.I.V., C.C.), cu declarația data în cursul urmăririi penale de I.G. care susține că toți cei 3 inculpați au fost prezenți pe parcursul lovirii părții vătămate; cu primele două declarații date de B.G. în care arată că erau toți inculpații prezenți; cu declarația dată de S.I. în 22 mai 2012 când a susținut că I. și C. au participat la aplicarea loviturilor asupra părții vătămate precum și cu a doua declarație a inculpatului C.C. în care recunoaște că a fost prezent și cu a treia declarație a inculpatului C.C. în care susține că a asistat la lovirea părții vătămate de către S. și I.; cu transcrierile interceptărilor.

Inculpatul C.C. oscilează susținând inițial că nu a fost prezent la incident; apoi că s-a aflat în curtea magazinului F. alături de ceilalți doi inculpați când a venit partea vătămata și a asistat la lovirea acesteia de către inculpatul S. În a treia declarație arată ca doar a asistat la lovirea părții vătămate de către S. și I. La luarea arestării față de inculpat iar revine spunând ca a fost acasă . În fața instanței a susținut că a venit la local când S. îl bătea singur pe T.

Cât despre motivele puerile de așa zis conflict (i-ar fi făcut observație anterior conflictului martorul că inculpatul nu îl salutase), instanța apreciază ca inculpații încearcă să zdruncine obiectivitatea martorului, inventând stări conflictuale inexistente.

Inculpatul I.I.V. a susținut mai întâi că a asistat la lovirea părții vătămate de către inculpatul S., că a intervenit încercând să îl oprească dar văzând că nu reușește, s-a retras împreună cu martorul B.. Într-o declarație ulterioară a susținut că s-a retras după care a revenit lângă inculpatul S. încercând să îl oprească, fără rezultat, după care s-a întors în zona de lângă monument.

Transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpații S. și I. completează probele ce îi acuză pe cei trei inculpați. Dacă inculpatul I. ar fi fost doar un spectator al agresării lui T.O., nu se explică de ce acesta încearcă să găsească martori care să îi susțină alibi-ul (ca l-a ajutat pe martorul S.C. la îngrijirea animalelor); încerca să afle cu disperare ce a declarat fiecare martor în parte (existând corespondența între informațiile ce îi parvin și conținutul declarațiilor date de martori în cursul urmăririi penale), dacă îndrăznește cineva să depună depoziție în favoarea părții vătămate; dacă există filmări de la magazinul F. (manifestându-și pe față satisfacția că nu există o astfel de probă).

Mai sunt și anumite particularități semantice și gramaticale ce îl trădează pe inculpat atunci când el susține: " nu mă, ne cheamă așa, ce zice, să ne sperie". "(...) hai poate se toarnă fraierii între ei"; "de la muncă am fost la ăla, a zis că nu a zis nimic de mine "; "mă gândesc că fraierii s-au dus să scormonească c-..tul cu mine".

Și ceea ce îi spun interlocutorii e relevant: "ăștia o să mă lege dracului pe mine din cauza voastră; bai nebunule dar tu ai fost de față (...) pe tine te cheamă că ai fost de față; (..) bai fi atent că vă trage pe amândoi"; E o mare diferența între a fi nevinovat dar curios din fire și a fi direct implicat în agresarea părții vătămate, direct interesat de fiecare piesă din dosar, de mersul anchetei - întrucât comportamentul dovedit de inculpatul I.I.V. se situează în aceasta zonă. Mai ales că în final inculpatul I. s-a sustras anchetei, încercând să fugă și să evite suportarea consecințelor. Martora F.A. ascunde cel puțin o parte din cele percepute în mod direct, căci în cursul urmăririi penale susține că a ieșit din magazin în momentul în care T.O. părăsea zona și inculpatul S. țipa și îi amenința iar în declarația data în fața instanței, arată ba că nu avea clienți, ba ca imediat s-a umplut magazinul și nu a putut vedea ce se întâmpla afară iar când a ieșit, T. mai era dar S. nu .Cu toate acestea martorul D.I. a susținut că a văzut-o pe martoră afară în timp ce T. lua bătaie (ceea ce ar fi și logic, fiind proprietara localului, era foarte interesată să vadă de ce era zgomot afară) iar majoritatea celor prezenți au arătat că T. a reușit să plece însă inculpatul S. a mai rămas o vreme în zona centrală a localității.

De altfel această martoră susține că nu a întrebat-o nimeni despre camera de filmat, deși din interceptări și declarații rezultă ca atât o femeie pusa de S.I., cât și partea vătămată s-au interesat dacă există filmarea incidentului.

Având în vedere contradicțiile existente atât între declarațiile date de martoră la momente diferite, cât și necoroborarea acestor susțineri cu restul materialului probator, instanța înlătura declarațiile martorei F.A. Martorul M.C. a relatat inițial că C.C. a fost prezent în curtea magazinului, pe parcursul derulării conflictului dintre S.I. și T.O., în schimb I.I.V. trecea cu mașina iar martorul i-a făcut semn să oprească, plecând împreună.

Ulterior, nu își mai menține declarația, pe motiv ca l-a bătut un polițist să susțină cele de mai sus. Instanța respinge o astfel de susținere la care în genere inculpații apelează foarte ușor, dar care rămâne nedovedită fără un fundament logic. Câtă vreme niciun organ de cercetare penală nu avea vreun interes în a obține o declarație din care rezultă ca inculpatul C. asista ca spectator iar inculpatul I. se plimba tocmai atunci cu mașina pe strada, declarație care nu servea la construcția acuzațiilor ulterioare.

Martorul schimbă situația de fapt a treia oara, susținând că inițial, împreuna cu I. și B. s-au retras lângă monument, în timp ce S. îl bătea pe T., dar văzând că loviturile nu încetau, s-a dus lângă acesta trăgându-l de mână să se oprească, fără să reușească, după care s-a întors lângă monument. Aceasta schimbare în declarații încearcă să se plieze pe ultima varianta de apărare adoptata de inculpatul I., în cursul cercetării judecătorești, când și-a mai cristalizat apărările.

Cu toate acestea martorii S.I., D.I., B.G. arată ca nimeni nu a intervenit pentru a-l frâna pe inculpatul S., în acțiunea sa violenta îndreptată împotriva părții vătămate iar martorul B.F. arăta ca I. era unul din agresorii părții vătămate. Mai este avută în vedere și trasnscrierea unui mesaj sms prin care inculpatul S. cere cuiva să sune pe C. care să vorbească cu C. să susțină că nu l-a văzut la A., adică la magazinul din centrul comunei.

Schimbările în depoziții ale acestui martor sunt mai degrabă justificate de relația de rudenie existentă între martor și inculpatul I.V., despre care M.C. a amintit și față de contradicțiile apărute între declarațiile date de martor în timp, fără a avea o explicație pertinentă. Instanta a înlăturat susținerile ce nu se coroborează cu restul materialului probator.

Martorul S.C.I. are prime declarații care îl exclud pe S. de la locul faptei, declarații care sunt conforme înțelegerii cu inculpatul, așa cum în mod foarte cert rezultă din interceptările telefonice și care aduc aceasta susținere ce nu se coroborează cu nicio declarație a vreunui martor, inculpat, nici măcar cu ale lui S.

Totuși, acest martor susține că a aflat din sat ulterior că partea vătămata fusese bătută de mai multe persoane în centrul comunei, întărită în declarația data la parchet (în care arată ca a doua zi a aflat de la niște femei în vârstă, din centrul comunei, ca în ziua precedentă T.N.O. fusese bătut de inculpații S.I., I.I.V., C.C.) iar aceasta susținere se coroborează cu alte declarații (ale părții vătămate, ale martorilor T.M., B.F., parțial cu cea de-a treia declarație a inculpatului C.C., cu una din declarațiile lui I.I.V., din 22 mai).

Martorul I.A. încearcă să acrediteze ideea ca doar l-a lăsat pe T.O.N. la magazinul din centru și și-a văzut de drum. Martorul mai strecoară informația că ar fi auzit că doar S. a bătut pe partea vătămată. Cu toate acestea, martorul M.C. susține că T. și I.A. s-au așezat la o masă și au consumat bere, înainte ca acel conflict să izbucnească ceea ce dovedește că cel puțin în parte acest martor nu este sincer. Instanța constată că autoturismul condus de I.S., l-a luat de pe drum pe T. pentru a-l duce acasă, cineva din acest autoturism trimițând acasă ambulanta și este posibilă existenta unei relații de rudenie între martor și acel cetățean. Martorul B.G. minte (după cum senin declara în fața instanței) fie pentru că un polițist îl amenința că îi violează familia (!?!), fie pentru că așa s-a gândit el că e mai bine, pentru că e consătean cu inculpații (era și cu partea vătămată, nu că acest fapt ar mai conta).

În declarația în care este nesincer dintr-o așa zisă diplomație, arată ca toți inculpații au fost prezenți la locul incidentului, dar el și inculpatul I. au plecat văzând că T.N. e bătut. Această susținere nu se coroborează în mod evident cu declarațiile celorlalte persoane prezente, nici măcar cu cea a inculpatului I.

În declarația în care este nesincer fiindcă este victima unor presiuni fizice și psihice venite din partea unui presupus organ de cercetare penală, arată de asemenea că inculpații au fost prezenți însă doar S. s-a manifestat violent. De altfel, martorul susține că acel polițist i-a cerut să scrie că I.I.V. e periculos și că a ascuns în casă un criminal căutat de poliție - aprecieri care, oricât de exagerate ar fi fost, rezultau în esența oricum din probatoriu și nu prezentau o miza în sine pentru acuzatori (ba chiar erau contrare acuzării, căci presupuneau neimplicarea inculpaților I. și C.), astfel că nu vedem de ce s-ar fi exercitat presiuni în obținerea unor informații fără importanță.

Având în vedere aceste schimbări de depoziții fără justificări logice și concludente, văzând ajutorul dat de martor inculpatului I. cu care a făcut schimb de telefoane pentru ca acesta să poată vorbi despre anchetă, să influențeze probatoriul cu încrederea că a păcălit organele de cercetare penală; ținând cont că la acest martor s-a refugiat inculpatul I. atunci când fugea știind că e căutat de poliție, instanța va înlătura susținerile martorului care sunt subiective și necoroborate cu probele administrate. Martorul M.G. a susținut că auzind zgomot venind dinspre magazinul din centru, a venit împreuna cu C.C., fratele său vitreg, dar văzând conflictul dintre S. și T. s-au întors acasă, nedorind să se implice. Cu toate acestea, T. susține că atât inculpatul C. cât și martorul M.G. au fost de față, de la începutul incidentului. Susținerea acestuia este întărită de fiica părții vătămate T.M., care a relatat că inițial tatăl său a spus că a fost lovit de 2, 3 sau mai multe persoane iar a doua zi, când și-a mai revenit, și-a amintit că agresorii fuseseră cei trei inculpați. Martorul B. îl plasează în declarațiile date în cursul urmăririi penale pe C.C. în curtea magazinului, pe parcursul derulării conflictului, aspecte ce se coroborează cu declarația data în cursul urmăririi penale de I.G. care susține că toți cei 3 inculpați au fost prezenți pe parcursul lovirii părții vătămate; cu transcrierea interceptărilor din care rezultă influențarea martorului de către S. și C. Martorul I.G. revine în mod nejustificat asupra declarației date în cursul urmăririi penale, când susținuse că atunci când a ajuns la magazin, T. reușise să plece, de față fiind toți inculpații, susținerile ulterioare încercând să se plieze pe strategia de apărare adoptat de inculpații I. și C. abia în cursul cercetării judecătorești, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Martorii S.I. și D.I. au fost propuși de către inculpatul C. în apărare, arătând că tatăl acestui inculpat, M.V., le-a cerut să depună depoziții în dosar - solicitare ce nu este în sine ilegală, însă care ridică un semn de întrebare în ce privește centrarea interesului inculpatului C.C. pe informațiile furnizate de acești martori. Mai trebuie remarcat că cei direct implicați nu i-au nominalizat pe cei doi martori ca fiind prezenți, așa cum s-a vorbit de B., sau I., sau M.C., M.G.

Apar și contradicții atât între cele susținute de S.I. de la faza urmăririi penale la cea a cercetării judecătorești precum și în raport de restul materialului probator. Astfel, inițial S. susține că inculpatul C.C. nu a fost deloc prezent, pentru ca ulterior să arate că l-a văzut venind la final, de acasă, singur. Cu toate acestea, martorii au încercat în cursul cercetării judecătorești să acrediteze ideea că la final inculpatul C. a venit împreună cu M.G.

Martorul D.I. arată și el că la final i-a văzut venind împreuna pe C.C., M.G. și I.G. dar acest din urmă martor arată, în aceeași faza procesuală, ca a asistat la apropierea lui C. și a lui M.G. și ceea ce declara martorul G.G., apare desincronizat cu restul depozițiilor cată vreme susține că inculpatul C. a ajuns la magazin când conflictul se încheiase și partea vătămată nici nu mai era în zonă, în timp ce restul martorilor susțin că inculpatul C. a venit auzind gălăgia produsa de S. și T.O., fiind și foarte aproape casa acestuia de magazin.

În concluzie, instanța ar fi ținut seama de schimbările depozițiilor inculpaților și ale martorilor, ce în esența se străduiesc să acrediteze ideea că inculpatul C.C. nu a fost nici măcar prezent la incident iar inculpatul I. era pe acolo dar nu a lovit pe partea vătămata, ci a încercat să îl oprească pe S. din acțiunea violentă îndreptată împotriva părții vătămate, dacă informațiile s-ar fi legat/ancorat în mod logic de datele prezentate de probatoriu în cursul urmăririi penale și dacă aceste noi susțineri s-ar fi coroborat măcar între ele, fără a intra în contradicție pe un aspect sau altul.

Găsind coerenta și stabilitate în susținerile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorilor ce au stat la baza acuzațiilor aduse prin actul de inculpare. Instanța apreciază că este dovedită participarea tuturor celor trei inculpați la lovirea părții vătămate T.O.N.

Faptele inculpaților S.I., C.C., I.I.V. care la data de 1 mai 2012, pe fondul consumului de alcool, au aplicat lovituri repetate cu pumni și picioare părții vătămate T.O.N., provocându-i acestuia leziuni ce au constat în ruptura de ficat, fracturarea a patru coaste, echimoze, pe întregul corp și i-au pus în pericol viata datorita leziunii la ficat ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgența și contuziei pulmonare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 21 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În ce privește încadrarea juridică a faptelor, deși inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice din aceasta infracțiune în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. respectiv în art. 181 C. pen. (cererea inculpatului C.C.) instanța a apreciat ca raportat la amploarea, intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate: ținând cont de zonele vitale care au fost vizate, respectiv cap - torace - abdomen; față de urmările produse - constând în punerea în pericol a vieții lui T.O. ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență, există intenția de a ucide pe partea vătămată, iar încadrarea corecta este cea reținuta de parchet, astfel ca urmează a respinge cererile ca nefondate.

La alegerea și individualizarea sancțiunilor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.: privind dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, pericolul social concret pentru ordinea publică, așa cum acesta este determinat prin raportare la forma tentativei; circumstanțele concrete de fapt (comiterea faptei pe fondul consumului de alcool, în loc public, fără un motiv aparent, de către trei persoane împreună, contribuția fiecărui inculpat, a lui S. fiind mai mare întrucât a inițiat conflictul și a aplicat și lovitura inițială cu naveta), de urmarea produsă constând în punerea în primejdie a vieții părții vătămate, de valorile sociale fundamentale cărora li s-a adus atingere (constând în protejarea vieții, a sănătății persoanei); având în vedere impactul produs asupra comunității din care părțile fac parte și rezonanța socială pe care incidentul a înregistrat-o în comunitate ce reclamă o reacție fermă din partea organelor statului, descurajând astfel orice acțiuni vindicative asemănătoare față de datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat (S. are 22 ani, studii medii, este agent de pază; C. are 21 ani, studii 10 clase, ocupație muncitor necalificat; I. are 27 ani, studii 9 clase, ocupație șofer; inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale; va ține cont că inculpații au fost descriși ca fiind persoane agresive, împotriva lui S. existând de altfel două alte plângeri).

Instanța a mai avut în vedere că inculpatul S. a recunoscut acuzațiile ce îi sunt aduse, dorind să fie judecat în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și va face aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. pen.

S-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., întrucât inculpații sunt la primul conflict cu legea penală. Coborând pedepsele sub minimul special, a dispus executarea acestor pedepse în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., dată fiind gravitatea faptei.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani și 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 8 mai 2012 la zi.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.I.V. la pedeapsa închisorii de 6 (șase) ani și 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 02 noiembrie 2012.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa închisorii de 6 (șase) ani și 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 2 noiembrie 2012.

S-a dispus executarea pedepselor aplicate inculpaților S.I., C.C., I.I.V. în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

Întrucât T.N.O. s-a constituit la termenul de judecată din 15 martie 2013, parte civilă cu suma de 10.000 RON daune morale, pentru medicamente, cheltuieli spitalicești, îngrijire precum și cu suma de 20.000 euro, cu titlul de daune morale, s-a constatat că momentul este situat cronologic după citirea actului de sesizare, astfel ca s-a respins cererea părții vătămate ca tardiv formulată.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea bastonului în lungime de 55 cm, diametru de 3 cm, confecționat din plastic dur tip textolit, ridicat de la inculpatul I.I.V.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpații S.I. I.I.V., C.C. la câte 2.100 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat".

Împotriva Sentinței penale nr. 212 din 08 mai 2013 a Tribunalului Constanța au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, partea civilă T.N.O. și inculpații S.I., C.C. și I.I.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a criticat hotărârea primei instanțe referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. față de inculpatul S.I., prin Încheierea din 14 septembrie 2012, în condițiile în care acesta nu a recunoscut faptele așa cum au fost descrise în rechizitoriu.

O altă critică din apelul Parchetului s-a referit la aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului S.I., în condițiile în care, prin reținerea greșită a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-au redus limitele legale de pedeapsă cu 1/3.

A mai criticat apelantul parchet și greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților intimați S.I., C.C. și I.I.V. în sensul reținerii eronate de circumstanțe atenuante, conform prevederilor art. 74 C. pen. față de aceștia, în condițiile în care sunt cunoscuți ca persoane cu un comportament violent, mai sunt cercetați și în alte dosare penale, nu au recunoscut faptele și nu au achitat pretențiile civile.

S-a mai criticat în apelul parchetului și respingerea ca tardiv formulată a acțiunii civile. În condițiile în care partea vătămată T.N.O. s-a constituit parte civilă la data de 14 septembrie 2012 în fața instanței, iar la data de 15 martie 2013 nu a mai făcut decât să precizeze cuantumul pretențiilor civile, respectiv 10.000 RON daune materiale și 20.000 euro daune morale.

În concluzie, apelantul parchet a solicitat admiterea apelului său, desființarea hotărârii apelate și în rejudecare, să se procedeze la condamnarea inculpaților intimați la pedepse judicios individualizate pentru infracțiunile reținute în sarcina lor și, totodată, soluționarea pe fond a acțiunii civile, iar nu pe excepție.

Apelantul inculpat S.I. a criticat hotărârea instanței de fond pentru respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, în condițiile în care din probe rezultă că nu s-a urmărit uciderea victimei ci doar aplicarea unei corecții, încadrarea juridică fiind aceea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Apelantul inculpat S.I. a mai criticat soluția instanței de fond și în privința individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul că se poate reține în favoarea lui și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. (recunoașterea faptei) și astfel să se reducă pedeapsa până la un cuantum care să permită aplicarea prevederilor art. 88 C. pen.

Referitor la măsura arestării sale preventive,apelantul inculpat S.I. a solicitat înlocuirea ei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În concluzie, apelantul inculpat S.I. a solicitat admiterea apelului său, desființarea hotărârii de fond, iar în rejudecare să se schimbe încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina lui în infracțiunea de vătămate corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., să se rețină și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., iar la individualizarea pedepsei să se stabilească un cuantum care să facă posibilă aplicarea prevederilor art. 86 C. pen., precum și înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Apelantul inculpat C.C. a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita sa condamnare, în condițiile în care, din declarațiile martorilor T.A., M.C., B.G., B.F., I.G. și S.I., a rezultat că nu el a fost prezent la momentul agresării părții vătămate de către inculpatul S.I., care a recunoscut faptul că a fost singurul care l-a lovit pe victimă.

În condițiile în care se va reține participația sa, apelantul inculpat C.C. a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei respingeri a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., sau de art. 182 alin. (2) C. pen., în considerarea faptului că nu s-a dovedit ce lovituri a aplicat el victimei și nu rezultă, în mod cert, că a urmărit uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecții acesteia.

Apelantul inculpat C.C. a criticat și individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de prima instanță, susținând că nu s-a dat eficiența cuvenită circumstanței atenuante reținută în favoarea sa, stabilindu-se un cuantum prea mare al pedepsei și o modalitate aspră de executare, raportat la participația sa, datele personale favorabile și concluziile referatului de evaluare.

În concluzie, apelantul inculpat C.C. a solicitat admiterea apelului său, desființarea hotărârii de fond, iar în rejudecare să se dispună achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, cât și pentru infracțiunile de vătămare corporală sau vătămate corporală gravă, în eventualitatea schimbării încadrării juridice.

În subsidiar, apelantul inculpat C.C. a solicitat ca, în rejudecare, să se reindividualizeze pedeapsa ce i-a fost aplicată, prin conferirea unei eficiente sporite a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., coborându-se cuantumul pedepsei sub limita minimă legală pentru infracțiunea reținută în sarcina lui, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.

Apelantul inculpat I.I.V. a criticat hotărârea de fond în privința greșitei sale condamnări pentru tentativă la omor calificat în condițiile în care din probe nu a rezultat participarea sa la agresarea părții vătămate, singurul care a lovit-o pe victimă fiind inculpatul S.I., care a și recunoscut această împrejurare.

O altă critică din apelul inculpatului I.I.V. s-a referit la greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., în condițiile în care probatoriul a relevat că a urmărit doar aplicarea unei corecții victimei și nicidecum uciderea acesteia.

Apelantul inculpat I.I.V. a criticat hotărârea instanței de fond și în privința individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca aspră, atât în cuantum cât și ca modalitate de executare, în condițiile în care erau îndeplinite cerințele legale pentru reținerea și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., justificându-se astfel coborârea cuantumul pedepsei sub limita minimă legală și aplicarea prev. art. 81 C. pen., sau art. 861 C. pen., dacă se menține încadrarea juridică din rechizitoriu.

În concluzie, apelantul inculpat I.I.V. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. pen., fie pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat, fie pentru vătămarea corporală gravă, întrucât nu a săvârșit niciuna dintre cele două infracțiuni.

În subsidiar, apelantul inculpat I.I.V. a solicitat în rejudecare, să se rețină în favoarea sa și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., să se reducă sub limita minimă legală cuantumul pedepsei, iar în eventualitatea reținerii infracțiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., să se facă aplicarea prev. art. 81 C. pen., sau art. 861 C. pen., dacă se menține încadrarea juridică din rechizitoriu.

Apelantul parte vătămată T.N.O. a criticat hotărârea primei instanțe referitor la greșita respingere a acțiunii civile ca tardiv formulată, în condițiile în care s-a constituit parte civilă încă din faza urmăririi penale, iar la 15 martie 2013, în instanță, a cuantificat doar pretențiile materiale și morale, la 10.000 RON și respectiv câte 20.000 euro de la fiecare inculpat în parte.

În concluzie, apelantul parte vătămată T.N.O. a solicitat admiterea apelului său, desființarea în parte a hotărârii de fond, iar în rejudecare, să se admită acțiunea sa civilă față de cei trei inculpați, astfel cum a fost formulată.

Examinând Sentința penală nr. 212 din 08 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6920/118/2012, raportat la criticile din apelurile declarate în cauză, la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. pen., curtea a reținut următoarele:

Urmare examinării și coroborării probatoriului administrat în cauză, curtea a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, căreia i-a dat o încadrare juridică temeinică și legală în raport de cei trei inculpați.

În fapt, în cursul serii de 1 mai 2012, inculpații S.I., C.C. și I.I.V. se aflau la magazinul din centrul localității Grădina, jud. Constanța, aparținând numitei F.A., unde împreună cu M.G. și B.G. consumau băuturi alcoolice, într-un foișor special amenajat, în curtea magazinului.

În locul respectiv a ajuns și partea vătămată T.N.O., însoțit de numitul I.A., primul fiind în mod vădit sub influența băuturilor alcoolice consumate anterior, la o serbare câmpenească. La un moment dat, între M.C. și T.N.O. a izbucnit un conflict, motivat de faptul că primul îi imputa celui de al doilea o indiscreție într-o discuție cu factorul poștal, despre aspecte care îl priveau personal.

Încercând să iasă din situația stânjenitoare în care se afla, partea vătămată T.N.O. i s-a adresat inculpatului S.I. cu întrebarea dacă mai dorește cățelul pe care i-l ceruse anterior și pe care nu mai venise să îi ia.

Pe fondul consumului excesiv ce alcool, inculpatul S.I. a fost deranjat de interpelarea părții vătămate și a început un conflict verbal cu aceasta din urmă.

Pentru evitarea escaladării conflictului, partea vătămată T.N.O. a încercat să părăsească foișorul din curtea magazinului, însă, până să iasă de acolo, a fost lovit în cap cu o navetă de sticle de bere de către inculpatul S.I., căzând la sol. Imediat după aceea, atât inculpatul S.I., cât și inculpații C.C. și I.I.V. au început să îi aplice multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste tot corpul, iar inculpatul I.I.V. și cu un baston tip tomfă.

În cele din urmă, partea vătămată a reușit că fugă de la locul agresiunii, fiind găsită lângă șosea, cu fața în jos și vorbind incoerent, ceea ce a determinat chemarea ambulanței de către persoana care a găsit-o.

Până să ajungă ambulanța, a apărut autoturismul lui I.S., în care se afla un grup de tineri și care s-a oferit să îl ducă pe partea vătămată la domiciliu, cerându-i persoanei care a chemat ambulanța să sune și să o întoarcă din drum, întrucât nu mai este necesară intervenția medicală de urgență, respectiva persoană conformându-se.

Partea vătămată a fost abandonată pe drum, ajungând acasă singură.

Văzând urmele de lovituri de pe corpul părții vătămate, fiica și soția acestuia au chemat ambulanța, aflând că aceasta mai fusese chemată o dată și întoarsă din drum.

Partea vătămată T.N.O. a fost internată în spital, unde a fost operat pentru o ruptură de ficat, iar prin Raportul de constatare medico-legală nr. 177/A1 agresiuni/2012 din 05 iunie 2012 al Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța, s-a concluzionat că T.N.O. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire repetată cu corpuri dure, posibil și comprimare între corpuri dure, ce pot data din 01 mai 2012, necesită cca. 28 - 30 zile de îngrijiri medicale de la data produceri leziunilor traumatice, dacă nu survin complicații, fiindu-i pusă viața în pericol prin rupturile de ficat și contuzie pulmonară.

Situația de fapt reținută anterior a rezultat din analiza și coroborarea declarațiile părții vătămate T.N.O., a martorului B.F. și a martorelor T.M. și T.M., precum și ale inculpaților S.I. și C.C. precum și a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.I. la data de 08 mai 2012 și de inculpatul I.I.V. la datele de 08 mai 2012, 09 mai 2012, 10 mai 2012, 11 mai 2012, 16 mai 2012 și 22 mai 2012.

Raportat la situația de fapt reținută, Curtea a constatat, că faptele inculpaților S.I.,C.C. și I.I.V. de a-l lovi împreună, repetat și intens pe partea vătămată T.N.O. în cadrul unui conflict spontan, produs în curtea magazinului din centrul loc. Grădina, jud. Constanța, la data de 01 mai 2012, cauzându-i părții vătămate leziuni traumatice ce i-au pus viața în primejdie prin ruptură de ficat și contuzie pulmonară/întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. și pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ce s-a reținut în sarcina fiecărui inculpat.

Forma de vinovăție cu care au acționat cei trei inculpați în agresarea părții vătămate este aceea a intenției indirecte (art. 19 alin. (1) lit. b) C. pen.), în sensul că, deși nu au urmărit uciderea victimei, au prevăzut și acceptat posibilitatea producerii respectivului rezultat.

Intenția indirectă cu care au acționat inculpații a rezultat, cu evidență, din multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate, ce au produs leziuni traumatice grave (ruptură de ficat și contuzie pulmonară), din virulența atacului care nu a încetat decât atunci când victima a reușit să fugă de la locul faptei și din atitudinea de dezinteres față de starea victimei, după agresiune (vezi convorbirile telefonice dintre inculpați).

În consecință, curtea a constatat netemeinicia criticilor din apelurile inculpaților S.I., C.C. și I.I.V. privitor la greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina lor și justețea soluției primei instanțe, de respingere ca nefondată a cererilor inculpaților de schimbare a încadrării juridice în infracțiunile de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen. și de vătămate corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Prezența și implicarea inculpaților apelanți criticilor din apelurile inculpaților S.I., C. alături de inculpatul apelant S.I., în agresarea părții vătămate T.N.O., la data de 01 mai 2012, a rezultat cu certitudine din declarațiile părții vătămate, ale martorilor T.M., T.M., B.F., I.G. (declarație la urmărirea penală), B.G. (primele 2 declarații), declarația din 22 mai 2012 a inculpatului S.I. și a treia declarație a inculpatului C.C., în care arată că a fost de față când partea vătămată era lovită de inculpații S.I. și I.I.V.

Participarea la agresarea părții vătămate a inculpatului apelant I.I.V. a rezultat și din conținutul convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul S.I., dar și cu alte persoane, cărora le-a solicitat sprijin în confirmarea apărărilor sale, sau informații amănunțite în legătură cu ancheta organelor de urmărire penală.

În susținerea apărării potrivit căreia inculpatul C.C. nu a fost de față la momentul agresări părții vătămate de către inculpatul S.I., au fost invocate în declarațiile martorilor F.A., M.C., B.G., B.F., I.G. și S.I., declarații care, însă, au fost înlăturate motivat și temeinic de prima instanță, ca fiind contradictorii și date "pro causa".

Astfel, declarațiile martorei F.A. au fost înlăturate ca nesincere, în condițiile în care aceasta a susținut în mod diferit modul perceperii de către ea a agresării părții vătămate, într-o primă variantă afirmând că nu a observat momentul altercației, pentru că era în magazin, iar în altă variantă a susținut că a ieșit afară din magazin la momentul în care partea vătămată pleca din curte, iar lângă ea se afla doar inculpatul S.I., care o amenința verbal. Această contradicție a fost înlăturată, motivat de declarația martorului ocular D.I., care a văzut-o pe martora F.A. afară din magazin, în timp ce T.N.O. lua bătaie.

Un alt aspect în care martora F.A. a mințit a fost acela referitor la interpelarea ei în legătură cu funcționalitatea camerei video de supraveghere la momentul agresiunii, aceasta negând orice intervenție în acest sens. În pofida faptului că partea vătămată s-a interesat de aspectul menționat, iar inculpatul S.I. i-a cerut unei persoane feminine, telefonic, să se intereseze dacă au fost înregistrate imagini la momentul consumării incidentului.

Afirmațiile martorului M.C. legate de împrejurarea că și-a schimbat declarațiile inițiale, urmare faptului că acestea au fost date sub presiunea organelor de anchetă penală, care l-au bătut, au fost înlăturate ca nesincere, în condițiile în care nu s-a probat în niciun fel, respectivele susțineri.

Susținerile martorului M.C., în sensul că inculpații C.C. și I.I.V. nu au fost implicați în agresarea părții vătămate, fiind doar simpli spectatori la evenimente, au fost înlăturate ca nesincere, întrucât sunt contrazise de declarațiile părții vătămate, ale martorului B.F. și influențate de intervențiile inculpatului S.I., ce a rezultat din înregistrările convorbirilor telefonice.

Primele declarații ale martorului S.C.I., care îl excludeau de la locul faptei pe inculpatul S.I., au fost înlăturate ca fiind contrazise chiar de declarațiile inculpatului S.I., dar și influențate, în urma convorbirilor telefonice, purtate de S.I.

Nesinceritatea declarațiilor martorului B.G., în sensul că inculpații C.C. și I.I.V. nu au participat la agresarea părții vătămate T.N.O., a fost stabilită urmare contrazicerii lor de către declarațiile celorlalți martori oculari, dar și de schimbările repetate de poziție ale acestuia, fără justificări concludente și logice.

Declarațiile martorilor M.G., I.G., S.I., D.I. și G.G., au fost temeinic înlăturate de prima instanță ca parțial sau total nesincere, motivat, în esență, de influențarea lor de către inculpați și de contrazicerea rezultată din celelalte probe.

Raportat la cele ce preced, curtea a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., față de inculpații S.I., C.C. și I.I.V., astfel că angajarea răspunderii penale a acestora este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, solicitărilor inculpaților apelanți C.C. și I.I.V. de achitare, pe motiv că nu ar fi autorii faptelor reținute în sarcina lor, au fost respinse ca neîntemeiate.

În declarația dată instanței de fond, inculpatul S.I. a afirmat că este singurul agresor al părții vătămate T.N.O., contrar situației de fapt reținută prin rechizitoriu, pe baza probatoriului administrat la urmărirea penală, probatoriu însușit în totalitate și necondiționat de către inculpat.

În condițiile în care inculpatul S.I. nu a recunoscut participarea și a celorlalți doi inculpați la agresarea părții vătămate, așa cum s-a menționat în rechizitoriu, s-a constatat că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptelor în totalitate și așa cum erau reținute în actul de sesizare a instanței, nefiind îndeplinite sub acest aspect cerințele legale pentru aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen.

Drept urmare, curtea a constatat că nu erau aplicabile disp. art. 3201 C. proc. pen., fiind astfel întemeiată critica din apelul parchetului privind greșita aplicare a textului de lege menționat față de inculpatul S.I.

Pe cale de consecință, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a fost admis, în sensul criticii menționate anterior, s-a desființat, în parte, hotărârea de fond și, în rejudecare, s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. față de inculpatul intimat S.I.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului S.I. a rezultat că acesta nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat că este justificată reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și a respins critica din apelul Parchetului privind greșita reținere a respectivei circumstanțe atenuante față de inculpatul S.I.

Chiar dacă inculpatul S.I. a recunoscut faptul agresării de către el a părții vătămate, această recunoaștere nu poate căpăta valența circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. în condițiile în care nu a contribuit la aflarea adevărului, ci dimpotrivă, inculpatul S.I. a încercat să ascundă participația celorlalți doi inculpați și să împiedice, astfel, tragerea lor la răspundere penală.

Pentru considerentele amintite, s-a respins, ca neîntemeiată, critica apelantului inculpat S.I., în sensul greșitei nerețineri față de el a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiuni reținute în sarcina inculpatului S.I., urmările produse, atitudinea procesuală parțial nesinceră a acestuia, precum și celelalte criterii de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., curtea l-a condamnat pe inculpatul S.I., în temeiul prevederilor art. 20 C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Apreciind că prin săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, inculpatul S.I. a devenit nedemn de a ocupa o funcție publică electivă, sau o funcție ce implică exercițiul autorități de stat, curtea i-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În considerarea gravității faptei comise de către inculpatul S.I., curtea a apreciat că scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., se poate realiza numai prin executarea pedepsei aplicate inculpatului S.I. în regim de detenție, respingând cererea acestuia de aplicare a art. 861 C. pen.

Întrucât față de inculpatul intimat S.I. s-a luat măsura arestării preventive, iar temeiurile ce au stat la baza acesteia s-au menținut nemodificate, iar prin prezenta decizie penală s-a aplicat acestuia o pedeapsă cu executare în regim privativ de libertate, curtea, în baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul intimat S.I. Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului apelant S.I. de înlocuire a măsuri arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru motivele menționate în precedent.

În baza prevederilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului intimat S.I. perioada arestării preventive de la 08-05.2013 la zi.

Raportat la situația de fapt reținută, curtea a constatat că s-a dovedit cu certitudine participarea apelantului inculpat C.C. la agresarea părții vătămate T.N.O. și cauzarea acesteia de leziuni ce i-au pus viața în pericol.

Aplicându-i victimei lovituri multiple și intense cu pumnii și picioarele, în urma cărora s-au produs leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața acesteia, inculpatul apelant C.C. a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima, așa încât în mod temeinic s-a respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lui în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., sau de art. 182 alin. (2) C. pen.

Așa cum s-a arătat în precedent, participația inculpatului C.C. a fost dovedită fără echivoc, s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., iar condamnarea acestuia este temeinică și legală. Drept urmare, curtea a respins, ca neîntemeiată, critica apelantului inculpat C.C. privind greșita sa condamnare și solicitarea acestuia de achitare, în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Întrucât inculpatul intimat C.C. nu posedă antecedente penale, curtea a apreciat că în mod corect s-a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respingând critica din apelul parchetului referitoare la greșita reținere a respectivei circumstanțe atenuante.

În raport de datele concrete ale speței și a criteriilor de individualizare a pedepsei, curtea a apreciat că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului C.C., atât în cuantum, cât și ca modalitate de executare, menținând pedeapsa aplicată de prima instanță. Așa fiind, au fost respinse ca netemeinice criticile din apelul parchetului și din apelul inculpatului C.C., privind greșita individualizare a pedepsei.

De asemenea, având în vedere atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului C.C., curtea, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim privativ de libertate, a respins solicitarea inculpatului apelant C.C. de reindividualizare a pedepsei aplicate de prima instanță în privința modalității de executare, întrucât cuantumul pedepsei nu permite aplicarea prev. art. 861 C. pen.

Având în vedere că prin Decizia penală nr. 988/P din 02 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța s-a luat față de inculpatul C.C. măsura preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, și că temeiurile luării acestei măsuri preventive s-au menținut, în condițiile condamnării acestuia, în temeiul prev. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut respectiva măsură preventivă.

Așa cum s-a arătat în precedent, fiind probată cu certitudine participația sub forma coautoratului, a inculpatului I.I.V. La săvârșirea faptei de agresare a părții vătămate T.N.O., curtea, a constatat că angajarea răspunderii sale penale este temeinică și legală, a respins solicitarea apelantului inculpat amintit, de achitare a sa, în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Reținându-se că fapta inculpatului apelant I.I.V. din 01 mai 2012 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, pentru motivele expuse în precedent, s-a respins critica din apelul acestuia referitor la greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămate corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., menținându-se soluția instanței de fond în acest sens.

Aflându-se la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat că în mod temeinic s-a reținut față de inculpatul apelant și intimat I.I.V. circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Având în vedere că atitudinea procesuală a inculpatului I.I.V. a fost una necorespunzătoare, în sensul că a negat participarea sa la săvârșirea faptei, încercând să influențeze martorii, în sensul apărărilor pe care a înțeles să și le facă și care s-au dovedit nereale, curtea a constatat că acesta nu a recunoscut fapta și nu a contribuit la aflarea adevărului, ipoteză în care, s-a apreciat că nu se justifică reținerea față de el a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că I.I.V. este cunoscut ca o persoană cu un comportament social violent, realitatea acestei situații fiind dovedită de însăși implicarea sa în săvârșirea unei infracțiuni de violență extremă, ori aceste aspecte nu justifică, în aprecierea curții, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.

Nefiind identificate motive de atenuare a răspunderii penale a inculpatului apelant I.I.V. au fost respinse, ca netemeinice, criticile din apelul inculpatului amintit privind greșita individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului.

Apreciind că pedeapsa aplicată de prima instanță inculpatului apelant I.I.V. este corect individualizată a fost menținută ca atare, curtea, a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru aplicarea prev. art. 81 C. pen., sau a art. 861 C. pen., a respins solicitarea apelantului inculpat I.I.V. de schimbare a modalității de executare a pedepsei.

Apelantul parte vătămată T.N.O. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri a acțiunii sale civile ca tardiv formulată, menționând că s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza urmăririi penale, iar la data de 15 martie 2013, în fața instanței, nu a făcut decât să cuantifice pretențiile materiale la suma totală de 10.000 RON, iar pretențiile constând în daune morale, la suma de câte 20.000 euro de la fiecare inculpat în parte.

În declarația dată la 22 mai 2012 la parchet partea vătămată T.N.O. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, rezervându-și dreptul de a comunica valoarea pretențiilor sale civile până la prima înfățișare în fața instanței de judecată, această declarație fiind actul de constituire ca parte civilă.

La data de 15 martie 2013, partea civilă T.N.O. și-a precizat pretențiile civile față de cei trei inculpați, evaluând daunele materiale la suma de 10.000 RON, iar daunele morale la suma de câte 20.000 euro de la fiecare inculpat în parte.

Urmare celor reținute anterior, curtea a constatat că partea vătămată T.N.O. s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza urmăririi penale, respectiv înainte de citirea actului de sesizare a instanței, astfel că s-a reținut că este greșită constatarea tardivității formulării acțiunii civile a acestuia.

În consecință, s-a admis apelul părții civile T.N.O., s-a desființat, în parte, hotărârea instanței de fond, în sensul că a fost înlăturată dispoziția privind respingerea acțiunii civile ca tardiv formulată.

Având în vedere caracterul devolutiv al apelului în rejudecare, curtea a examinat, pe fond, acțiunea civilă în pretenții a părții civile.

În considerarea actelor medicale aflate a dosarul cauzei, ce evidențiază faptul că partea civilă T.N.O. a avut nevoie de îngrijiri medicale de 28 - 35 zile pentru refacerea sănătății, că în această perioadă s-a aflat în vădită incapacitate de muncă, iar pentru suplinirea sa în activitățile gospodărești s-au făcut cheltuieli suplimentare și, totodată, au fost suportate costurile achiziției de medicamente și a altor proceduri medicale, curtea a constatat existența incontestabilă a prejudiciului material, apreciind că valoarea acestuia este în cuantum de 5.000 RON.

În privința prejudiciului moral, curtea a constatat că prin faptele celor trei inculpați intimați S.I., C.C. și I.I.V. i s-au cauzat părții civile T.N.O. suferințe fizice și psihice de durată și de o gravitate deosebită, punând-o pe partea civilă în imposibilitatea de a mai participa la activitățile sociale, astfel că s-a reținut că se justifică compensarea pecuniară a prejudiciului moral.

Daunele morale solicitate de partea civilă, s-a apreciat că sunt însă exagerat de mari și, în atare situație, curtea a apreciat că acordarea sumei de 21.000 euro este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat.

Urmare a admiterii apelului părții civile T.N.O., cât și al parchetului și a desființării în parte a hotărârii de fond, cu privire la soluționarea acțiunii civile, în rejudecare, potrivit prevederilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 298 și urm C. civ., s-a admis acțiunea în pretenții a părții civile T.N.O., ca fondată, în parte, au fost obligați intimații inculpați S.I., C.C. și I.I.V. să plătească, în solidar, părții civile menționate, despăgubiri materiale în cuantum total de 5.000 RON și despăgubiri morale în cuantum total de 21.000 euro, la cursul în RON al B.N.R. de la data efectuării plății.

Pentru considerentele expuse, curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.I., C.C. și I.I.V. împotriva Sentinței penale nr. 212 din data de 8 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 6920/118/2012, făcând aplicarea prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și partea civilă T.N.O., împotriva Sentinței penale nr. 212 din data de 8 mai 2013,pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 6920/118/2012, a desființat, în parte, hotărârea atacată și, în rejudecare, a înlăturat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., față de inculpatul intimat S.I.

În baza prev. art. 20 C. pen., în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul intimat S.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului intimat S.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen., iar în baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul intimat S.I.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului intimat S.I. perioada arestării preventive de la 08 mai 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura obligării inculpatului intimat C.C. de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată față de acesta prin Decizia penală nr. 988/P din 02 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea în pretenții a părții civile T.N.O., ca fondată în parte, au fost obligați intimații inculpați S.I., C.C. și I.I.V. să plătească, în solidar, părții civile menționate despăgubiri materiale în cuantum, total de 5.000 RON și despăgubiri morale în sumă totală de 21.000 euro.

Întrucât în urma examinării din oficiu a hotărârii apelate nu s-au identificat alte motive de reformare a acesteia, restul dispozițiilor ei au fost menținute, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați apelanții inculpați S.I., C.C. și I.I.V. la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului și al părții civile au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 5/P din 08 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în termen legal au declarat recursuri inculpații S.I., C.C. și I.I.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12, pct. 172 și pct. 13 invocat oral de către apărătorul ales al inculpatului C.C.

Inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., sau de art. 182 alin. (2) C. pen.; achitarea și reindividualizarea pedepselor atât în ceea ce privește cuantumul acestora cât și în ceea ce ce privește schimbarea modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor suspendării executării pedepselor.

În subsidiar s-a solicitat aplicarea legii noi ca fiind mai favorabilă inculpaților.

Examinând recursurile declarate de inculpații S.I., C.C. și I.I.V., prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859, art. 3853 C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, la data de 08 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen., invocate de recurenții inculpați, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menținute și nu au suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurenții inculpați și-au motivat recursurile în termen (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 23 aprilie 2014), respectându-și, astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12. C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337;

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13. C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În speța de față, instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurenții inculpați nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12, pct. 13 și pct. 172 C. proc. pen., întrucât, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii, astfel că, reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt, nu este posibilă în recurs, iar solicitarea de achitare a inculpaților, nu poate fi primită - cu atât mai mult cu cât, aceștia chiar dacă nu și-au recunoscut vinovăția, probatoriile administrate în cauză și expuse detaliat anterior, au demonstrat fără dubii participația și vinovăția inculpaților cu privire la faptele pentru care au fost condamnați.

De asemenea se constată că nefondată, este și critica vizând schimbarea încadrării juridice dată faptelor, întrucât această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. la pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., întrucât, Legea nr. 2/2013 a abrogat pct. 17 în cadrul căruia s-ar fi putut examina această critică.

Totodată se constată că motivele de critică comune vizând lipsa întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, prin reanalizarea probatoriilor nu este posibilă în cadrul cazului de casare prev. de pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen. întrucât astfel cum s-a arătat anterior, reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt, nu este posibilă în recurs, situația de fapt fiind definitiv stabilită de instanțele anterioare.

Astfel, aceste critici nu pot fi susținute prin prisma faptului că din nou s-a solicitat de fapt reaprecierea probelor administrate în cauză, astfel încât să se dovedească că inculpații au acționat cu praeterintenție în ceea ce privește rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții victimei și că ei nu au urmărit acest lucru. Or, acest aspect înseamnă tot o evaluare a probelor administrate în cauză, pentru că pe situația de fapt definitiv reținută de instanță, pentru a se mai putea cere schimbarea de încadrare juridică în baza pct. 172 C. proc. pen. anterior, ar fi trebuit să fie evident că o astfel de faptă nu ar fi putut conduce la o consecință atât de gravă. Astfel, dacă situația de fapt ar fi fost în sensul că i-ar fi aplicat victimei o palmă și ar fi fost încadrați la tentativă de omor, s-ar fi putut solicita schimbarea încadrării juridice, însă, se constată că și prin această critică se solicită o re-apreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce de asemenea Înalta Curte nu poate face în acest stadiu procesual.

Cu privire la criticele invocate de apărătorul ales al inculpatului C., subsumate disp. art. 3859 pct. 12 și pct. 13 C. proc. pen. anterior, se reține că în raport de situația de fapt reținută de instanța de fond, orice re-apreciere a probelor ar tinde la o altă situație de fapt, ceea ce nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare invocate. De asemenea, nu se poate spune că fapta de a aplica lovituri cu pumnii și picioarele, cu un baston sau cu o ladă de bere în capul unei persoane nu este prevăzută de legea penală, astfel că niciunul dintre aceste motive nu este întemeiat.

De asemenea, se constată că nu este fondată nici solicitarea apărătorului inculpatului C. de a invoca un motiv care l-ar privi pe un alt inculpat, respectiv pe inculpatul S.I., fără să fie apărătorul acestuia. Dincolo de acest aspect, faptul că în apel s-au înlăturat față de acel inculpat disp. art. 3201 C. proc. pen. anterior nu impietează asupra împrejurării că în cauză s-a efectuat cercetare judecătorească, că toate probele administrate, toți martorii audiați și persoanele vătămate au fost întrebați cu privire la participația fiecărui inculpat. În orice moment cercetarea judecătorească l-a privit și pe acest inculpat, de aceea instanța nu a dispus disjungerea cauzei, deși inculpatul în primă fază a solicitat aplicarea procedurii simplificate. Astfel, se constată că, singurul lucru pe care instanța de apel ar mai fi putut să îl facă, era să îl audieze pe inculpat în legătură cu motivele de apel ale parchetului prin care se solicita înlăturarea art. 3201 C. proc. pen., lucru pe care l-a și făcut, iar inculpatul a declarat că dorește să uzeze de dreptul la tăcere, drept conferit de lege. Prin urmare, nu se poate susține nici sub acest aspect că ar exista vreun caz de casare care să fie luat în considerare din oficiu de către instanță.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., se reține că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit la data de 23 aprilie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 08 ianuarie 2014 și până la data soluționării recursurilor au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire; în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează omorul.

În speța de față, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, dat fiind faptul că tuturor inculpaților li s-au reținut disp. art. 74 lit. a) C. pen. anterior, privind circumstanța atenuantă care nu se mai regăsește în noul C. pen. și având în vedere că circumstanțele atenuante nu reprezintă o instituție autonomă, limitele de pedeapsă între care poate fi stabilită legea mai favorabilă sunt: 1 an și 8 luni închisoare și 7 ani și 6 luni pe legea veche cu circumstanțe atenuante și de la 5 la 10 ani pe legea nouă pentru infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., corespondent al art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

Din această perspectivă, legea veche este mai favorabilă, pentru că atât minimul, cât și maximul prevăzute de lege sunt mai mici decât cele prevăzute de legea nouă. Ca atare, nici acest motiv de critică nu este fondat.

În ceea ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. în consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I., C.C. și I.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 5/P din 08 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.I., durata reținerii și arestării preventive de la 08 mai 2012 la 07 mai 2014.

Va obliga recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurenții inculpați C.C. și I.I.V. la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I., C.C. și I.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 5/P din 08 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.I., durata reținerii și arestării preventive de la 08 mai 2012 la 07 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați C.C. și I.I.V. la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 mai 2014.

Procesat de GGC - AM