Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1387/2014 AI generated

Decizia nr. 1387/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 1387/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

Prin sentința penală nr. 155/F din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în Dosarul nr. 2244/112/2007, a fost condamnat inculpatul S.V.D., fără antecedente penale: - la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 76 lit. c) C. pen, art. 178 din Legea nr. 141/1997; Decizia nr. 1387/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: În baza art. 1 1 pct 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul de sub învinuirea de a fi săvârșit, în forma complicității, infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic, art. 26 C. pen.

Keywords

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 art. 41 alin. (2) C. pen art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 art. 76 lit. c) C. pen art. 178 din Legea nr. 141/1997

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic.
art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005
de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen
art. 41 alin. (2) C. pen., art.
art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002
de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin.
art. 76 lit. c) C. pen
a), art. 76 lit. c) C. pen.;
art. 178 din Legea nr. 141/1997
de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art.
art. 273 din Legea nr. 86/2006
141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic.
art. 25 C. pen
- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 25 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor penale de față constată:

Prin sentința penală nr. 155/F din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în Dosarul nr. 2244/112/2007, a fost condamnat inculpatul S.V.D., fără antecedente penale:

- la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 25 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

- la 10 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 de ore din data de 8 iunie 2006.

II. A fost condamnat inculpatul L.E.V., fără antecedente penale:

- la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

În baza art. 1 1 pct 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul de sub învinuirea de a fi săvârșit, în forma complicității, infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic, art. 26 C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

III. A fost condamnat inculpatul S.R.I., fără antecedente penale:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

IV. A fost condamnată inculpata I.N.F. fără antecedente penale:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. e C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

V. A fost condamnată inculpata B.F.E., fără antecedente penale:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

VI. A fost condamnată inculpata S.V.F., fără antecedente penale:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 ( preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 26 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților S.R.I., I.N.F., B.F.E., S.V.F. și L.E.V., stabilind, în baza art. 862 C. pen., câte un termen de încercare de 5 ani pentru primii 4 inculpați și de 4 ani pentru inculpatul L.E.V.

Pe durata termenului de încercare au fost obligați inculpațiisă se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Au fost atenționați inculpații asupra disp. art. 864 C. pen.

A făcut aplic. art. 71 alin. (5) C. pen.

Au fost obligați inculpații să plătească, în solidar, în favoarea părții civile Statul Român, prin A.N.A.F., cu sediul în București, sector 5 - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud cu sediul în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, despăgubiri civile în sumă totală de 625.099,96 lei (din care 339.339,98 lei cu titlu de T.V.A. și 285.759,98 lei cu titlu de impozit pe profit) la care se adaugă accesorii (dobânzi, majorări și penalit. ăți de întârziere) ce se vor calcula conform art. 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 republicată, până la plata integrală a debitului.

Au fost obligați inculpați să plătească, în solidar, părții civile A.N.V., reprezentată prin D.R.A.O.V. Cluj, cu sediul în Oradea, județul Bihor, 668.342 lei despăgubiri civile la care se adaugă accesorii (dobânzi, majorări și penalit. ăți de întârziere) ce se vor calcula conform art. 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 republicată, până la plata integrală a debitului.

Conform art. 7, 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea la data rămânerii definitive a hotărârii, a dispozitivului hotărârii de condamnare la O.N.R.C., precum și la cazierul fiscal, conform art. 6 din O.G. nr. 75/2001 republicată.

S-a acordat avocatului din oficiu M.L. onorariu în sumă totală de 1.200 lei, ce s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații să plătească fiecare câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului, inculpații S.V.D., I.N.F. și B.F.E. și câte 400 lei onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

SC L. SRL Bistrița este administrată de S.D.V. și are sediul social în Bistrița, SC Ș. SRL este administrată de S.R.I. și L.E.V. și are sediul social în Bistrița, SC C. SRL, cu sediul social în Bistrița, a fost administrată de L.E.V. până la data de 23 octombrie 2006 când funcția de administrator a fost preluată de B.F.E.

La data de 21 noiembrie 2006, SC L. SRL și-a schimbat denumirea în SC L. I.F.N. SA, cu același sediu social și administrator în persoana inculpatului S.D.V., dar a cooptat în structura acționariatului un număr de 4 persoane, respectiv pe I.N.F., B.V.E., H.L.Ș. și B.D.G.. Pentru realizarea obiectului de activitate, SC L.C. SRL, a deschis în Bistrița, un punct de lucru și a importat din Franța și Germania, în perioada 2004-2006 (31 ianuarie 2006) un număr de 353 autoturisme second-hand, pe care le-a comercializat ulterior, la diverse persoane fizice și juridice, de pe teritoriul României.

Conform prevederilor C. Vam. (Legea nr. 141/1997-abrO.G.ată prin Legea nr. 86/2006) importul de mărfuri pe teritoriul României, până la data de 31 decembrie 2006, s-a realizat în cadrul unei proceduri de vămuire și de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor vamale (taxe vamale, T.V.A., accize și comision vamal), importatorul putând opta pentru un regim vamal definitiv sau suspensiv.

În cadrul unui regim vamal definitiv, importatorul avea la dispoziție un număr de 8 zile pentru îndeplinirea procedurii de vămuire și de achitare a drepturilor vamale de import aferente, iar în cadrul unui regim vamal suspensiv, beneficiarul putea opta pentru o perioadă de timp, mai mare de 8 zile, pentru vămuirea produsului importat și plata datoriei vamale, cu acordarea de către stat a unor facilități la achitarea acestor drepturi.

În temeiul O.G. nr. 51/1997 operațiunile de leasing financiar și operațional se încadrează la regimurile vamale suspensive, motiv pentru care importatorii beneficiază de suspendarea drepturilor vamale de import, pentru o perioadă stabilită, cu achitarea datoriei vamale la o valoare reziduală.

Astfel, reprezentanții SC L. SRL au ales dintre cele două metode anterior arătate, atât importul definitiv al autoturismelor cât și importul în sistem de leasing financiar. în acest sens, au recurs la folosirea unor utilizatori, respectiv SC Ș.G.O. SRL și SC C. SRL, SC N.I.V.C. SRL și alte persoane fizice și juridice, cu care au încheiat contracte de leasing financiar în vederea suspendării drepturilor vamale de import și achitarea ulterioară a acestora la valoarea reziduală de 20% din prețul autoturismului, stabilit conform Tarifului Vamal de Import.

În perioada 19 august 2004-31 ianuarie 2006, SC L. SRL a efectuat un număr de 353 importuri de autovehicule, pentru care a solicitat Autorității Vamale, în baza unor contracte de leasing, suspendarea drepturilor vamale de import si achitarea ulterioară a acestora la valoarea reziduală.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că un număr de 190 de autoturisme au fost comercializate către diverse persoane fizice și juridice, din care un număr de 189 pe bază de contracte de vânzare-cumparare, iar un autoturism a fost înstrăinat către persoana fizică D.C. fără a se întocmi contract de vânzare-cumpărare sau alt document, deși s-au întocmit și contracte de leasing între SC L. SRL Bistrița, în calitate de proprietar și SC Ș.G.O. SRL, SC C. SRL și alte persoane fizice și juridice, în calitate de utilizatori.

Contractele de vânzare-cumpărare (reale) au fost întocmite de inculpații S.D.V., B.F.E., S.V.F. și S.R.I., iar cele de leasing (fictive) au fost redactate de către inculpata I. cu N.F., care a semnat la rubrica „proprietar" pentru SC L. SRL.

După întocmire, contractele de leasing erau prezentate Biroului Vamal Bistrița, în vederea suspendării drepturilor vamale de import, atât de către inculpata B.F.E. (a prezentat acte vamale pentru un număr de 157 de importuri autoturisme), cât și de inculpata I.N.F. (a prezentat acte vamale pentru un număr de 33 de importuri).

Ulterior acestei proceduri de vămuire, autoturismele erau depozitate la Parcul Auto, aparținând SC L. SRL, situat în Bistrița, pentru a fi expuse la vânzare.

Comercializarea autoturismelor se realiza în două modalități: prima modalitate consta în achitarea integrală a prețului la momentul preluării autoturismului, sens în care se putea obține și o reducere de preț, iar a doua modalitate consta în achitarea unui avans din prețul autoturismului, după care diferența era eșalonată în rate lunare pe durata unui an calendaristic sau chiar doi ani. In ambele modalități autoturismul trebuia să rămână înmatriculat pe SC L. SRL Bistrița pentru o perioadă de cel puțin 1 an de zile, conform termenului stabilit deart. din O.G. nr. 51/1997.

Cu ocazia vânzării-cumpărării autoturismului, între SC L. SRL, reprezentată de inculpatul S.D.V. și cumpărător, persoană fizică sau juridică, prețul integral sau avansul era încasat la locul de comercializare, iar pentru rate i se indica cumpărătorului numerele de cont personal al inculpaților B.F.E., S.V.F. și S.R.I., conturi deschise la Banca R.-Sucursala Bistrița.

De menționat este faptul că pentru avansurile și ratele încasate, reprezentanții SC L. SRL Bistrița nu au emis facturi și chitanțe fiscale astfel că nu s-au întocmit și documente contabile aferente.

În schimb, pentru a da o nuanță de legalitate acestor tranzacții, inculpații au întocmit contracte de leasing între SC L. SRL Bistrița, în calitate de proprietar și SC Ș.G.O. SRL, SC C. SRL, SC N.I.V.C. SRL și alte persoane fizice și juridice, în calitate de utilizatori, contracte cu valori mult mai mici decât cele înscrise în contractele de vânzare-cumpărare, documente care au fost înregistrate în contabilitatea celor trei societăți comerciale, scopul fiind sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și a celorlalte contribuții datorate statului.

De asemenea, s-au întocmit în mod fictiv și contracte de închiriere între cei doi utilizatori, respectiv SC C. SRL și SC Ș.G.O. SRL cu persoanele fizice sau juridice care au achiziționat autoturismele, documente care nu erau însă semnate de către cumpărători, ca și facturi și chitanțe fiscale fictive prin care să se creeze falsa impresie că sunt încasate ratele de închiriere, dar în realitate sumele de bani rezultate din vânzarea autoturismelor erau încasate fără documente justificative sau virate în conturile bancare aparținând inculpaților B.F.E., S.V.F. și S.R.I.

Întrucât între cumpărători și acești utilizatori nu era nici o legătură, reprezentanții SC L. SRL, respectiv inculpatele S.V.F. și B.F.E., au întocmit declarații, autentificate de notari publici, prin care SC L. SRL îi împuternicea pe cumpărători să conducă autoturismele cumpărate, atât în țară cât și în străinătate, pentru o perioadă de 12 luni.

Odată cu preluarea autoturismului, cumpărătorului îi erau înmânate cheia de pornire, cartea tehnică și certificatul de înmatriculare al autoturismului (în copie xerox) și i se comunica numărul de cont bancar unde trebuia să vireze ratele stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, iar pentru suma achitată, fie că reprezenta prețul integral sau doar avansul, acesta nu primea nici document fiscal de la SC L. SRL. In schimb, în contabilitatea societății se înregistrau operațiunile fictive stabilite cu utilizatorii susmenționați, de la care nu se încasa nicio sumă de bani.

După identificarea și audierea persoanelor fizice și a reprezentanților persoanelor juridice, care au achiziționat autoturisme au rezultat următoarele:

1. P.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.200 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 24 martie 2005 (D.V.I nr. 16530 din 01 noiembrie 2004-utilizator V.V.). Pentru înmatriculare SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 1.688, 7 lei.

2. C.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 martie 2005 (D.V.I. nr. 18993 din 08 decembrie 2004-utilizator SC C. SRL).

3. B.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 iulie 2005 (D.V.I nr. 305 din 10 ianuarie 2005 - utilizator SC S.G.O. SRL).

Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 4 850 lei.

4. C.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 9 700 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 08 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 312 din 10 ianuarie 2005 -utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 12 775 lei.

5. M.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 martie 2005 (D.V.I. nr. 860 din 20 ianuarie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 18 596 lei.

6. S.T. a achiziționat un autoturism la prețul de 6.400, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 1469 din 31 ianuarie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 9 996 lei.

7. D.D.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 10 000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 17 mai 2005 (D.V.I. nr. 3288 din 02 martie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 16 425 lei.

8. M.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 04 martie 2005 (D.V.I. nr. 3562 din 07 martie 2005-utilizator). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 13 204 lei.

9. P.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 martie 2005 (D.V.I. nr. 3 5 87 din 07 martie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 15 513 lei.

10. D.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 8 900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 martie 2005 (D.V.I. nr. 4459 din 21 martie 2005- SC S.G.O. SRL ). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 15 586 lei.

11.L.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 21 martie 2005 (D.V.I. nr. 4629 din 23 martie 2006-utilizator SC S.G.O. SRL).

12. R.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 aprilie 2005 (D.V.I. nr. 4634 din 23 martie 2006-utilizator SC S.G.O. SRL).

13. B.I.P. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 iulie 2005 (D.V.I. nr. 4876 din 28 martie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

14. SC H.LO.G.H. SRL Lintesti, reprezentată prin dl C.R., a achiziționat un autoturism la prețul de 8.700 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 martie 2005 (D.V.I. nr. 4635 din 23 martie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

15. B.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 aprilie 2005 D.V.I. nr. 5612 din 08 aprilie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10 950 lei.

16. B.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 iunie 2005( D.V.I. nr. 5732/11 aprilie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10 950 lei.

17. B.G.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 7 400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 aprilie 2005 (D.V.I. nr. 5913 din 13 aprilie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 17 367 lei.

18. B.L.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 6 650 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 31 mai 2005 (D.V.I. nr. 5920 din 13 aprilie 2005 -utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 15 788, 56 lei.

19. M.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 29 aprilie 2005 (D.V.I. nr. 6561 din 22 aprilie 2005-utilizator SC C. SRL).

20. V.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 6.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 18 aprilie 2005 (D.V.I. nr. 6562 din 22 aprilie 2005 -utilizator SC C. SRL).

21. SC C.I. SRL Năsăud, reprezentată de către numitul M.D., a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 23 aprilie 2005 (D.V.I. nr. 6563 din 22 aprilie 2005-utilizator SC C. SRL).

22. J.S.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8 900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 29 mai 2005 (D.V.I. nr. 7473 din 06 mai 2005 -utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură, fiscală în valoare de 22 019 lei.

23. T.V.C. a achiziționat un autoturism prețul de 6.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 iunie 2005 (D.V.I. nr. 7972 din 16 mai 2005 -utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 12 128 lei.

24. U.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 iunie 2005 (D.V.I nr. 7977 din16 mai 2005-utilizator SC S.G.O. SRL)-autoturismul a fost preluat de numitul M.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 11 octombrie 2005.

25. L.I.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 30 mai 2005 (D.V.I. nr. 7986 din 16 mai 2006-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 7.500 lei.

26. SC P.C.G.C.I. SRL, reprezentată de numitul A.C., a achiziționat un autoturism la prețul de 7 800 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 22 iunie 2005 (D.V.I nr. 7968 din 16 mai 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

27. P.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 16 iunie 2005(D.V.I. nr. 8212 din 19 mai 2005-utilizator SC C. SRL).

Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SEL a emis factură fiscală în valoare de 19 440 lei.

28. ST.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.300 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit La 18 iulie 2005 (D.V.I. nr. 9085 din 01 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL), Autoturismul a fost restituit de către cumpărător, acesta achiziționând, cu plata unei diferențe de 1.452 lei un autoturism, pentru care SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 29.720 lei.

29. O.L. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.600 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 07 iunie 2005 (D.V.I. nr. 9092 din 01 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

30. O.I.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 iulie 2005 (D.V.I. nr. 9601 din 08 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

31. SC P. SRL reprezentată prin dl C.C., a achiziționat un autoturism la prețul de 6 750 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 16 mai 2005 (D.V.I. nr. 9546 din 08 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10 650 lei.

32. L.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 10 900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 iunie 2005 (D.V.I. nr. 9541 din 08 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 30 027 lei.

33. R.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 6.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 iunie 2005 (D.V.I. nr. 9548 din 08 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

34. A.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 10 000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 02 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 10133 din 16 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

35. SC F.S. SRL, reprezentată de către numitul P.N.F. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 11 iulie 2005 (D.V.I. nr. 10128 din 16 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 24 499 lei.

36. B.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 iunie 2005 (D.V.I. nr. 10 114 din 16 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

37. L.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.850 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 iunie 2005 (D.V.I. nr. 10123 din 16 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL) - autoturismul a fost preluat de către numitul C.F. în baza contractului de vânzare-cumpărare întocmit la 06 ianuarie 2006. Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 11.000 lei.

38. T.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 mai 2005 (D.V.I. nr. 10 487 din 22 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 19 700 lei.

39. M.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.040 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 iulie 2005 (D.V.I. nr. 10505 din 22 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

40. B.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 8 500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 29 iunie 2005 (D.V.I. nr. 10 500 din 22 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL) -autoturismul a fost preluat de către numitul M.C. în baza contractului de vânzare-cumpărare întocmit la 15 august 2005. Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 18 108 lei.

41. M.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.200 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 29 iunie 2005 (D.V.I. nr. 10517 din 22 iunie 2005 - utilizator SC S.G.O. SRL).

42. C.I.N. a achiziționat un autoturism la prețul de 9 500 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 25 iunie 2005 (D.V.I. nr. 10520 din 22 iunie 2005 - utilizator SC S.G.O. SRL).

43. N.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 12 200 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 iulie 2005 (D.V.I. nr. 10 535 din 22 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatriculare autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 20.500 lei.

44. D.C.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 10 000 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 22 iunie 2005 ( D.V.I. nr. 10492 din 22 iunie 2005- utilizator SC S.G.O. SRL), autoturismul a fost preluat de către numitul C.A. Pentru înmatriculare auto, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 21 420 lei.

45. Ș.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 8 900 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 01 iulie 2005 (D.V.I. nr. 10 493 din 22 iunie 2005 -utilizator SC S.G.O. SRL).

46. S.A.F. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 07 iulie 2005 D.V.I. nr. 10 515 din 21 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factura fiscală în valoare de 16 800 lei.

47. Ș.V.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 10 400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 iunie 2005 D.V.I. nr. 10526 din 22 iunie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

48. C.I.O. a achiziționat un autoturism la prețul de 10 500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 06 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11272 din 04 iulie 2005 - utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 20 811 lei.

49. P.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 septembrie 2005 D.V.I. nr. 11364 din 05 iulie 2005-SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 17 780 lei.

50. A.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11359 din 05 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Autoturismul a fost preluat de numitul I.N., conform contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul,întocmit la 24 februarie 2006. Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 19 500 lei.

51. B.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 13.300 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 iunie 2005 (D.V.I. nr. 11 356 din 07 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 19 500 lei.

52. C.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.250 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11399 din 05 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 19 800 lei.

53. P.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11729 din 11 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 25 200 lei.

54. R.F. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 11727 din 11 iulie 2005-utilizator SC C. SRL).

55. S.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 14.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 07 iunie 2005 (D.V.I. nr. 11725 din 11 iulie 2005-utilizator SC C. SRL).

56. P.P. a achiziționat un autoturism la prețul de 9 400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 06 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11709 din 11 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 20 192 lei.

57. C.R.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 14.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 04 iulie 2005 (D.V.I. nr. 1725 din 11 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 42 600 lei.

58. M.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 11.600 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11951 din 14 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 24 200 lei.

59. H.L. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 iulie 2005 D.V.I. nr. 11926 din 14 iulie 2005- utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 22 800 lei.

60. M.N. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11928 din 14 iulie 2005-utilizator SC C. SRL).

61. G.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 03 august 2005 (D.V.I. nr. 11939 din 14 iulie 2005-utilizator SC C. SRL), autoturismul a fost preluat de numitul S.D., conform contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 noiembrie 2005. Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 19 500 lei.

62. I.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 02 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 11941 din 14 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 25 120 lei.

63. T.V.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.260 euro, în baza contractului de vânzare - cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11949 din 14 iulie 2005 - utilizator SC C. SRL).

64. A.B.B. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.400 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 22 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11950 din 14 iulie 2005). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 9 800 lei.

65. F.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 iulie 2005 (D.V.I. nr. 11955 din 14 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 17 300 lei.

66. B.F. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.600 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 19 iulie 2005 (D.V.I. nr. 12195 din 18 iulie 2005- utilizator SC C. SRL).

67. C.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.300 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 iulie 2005 (D.V.I. nr. 12196 din 18 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 15 400 lei.

68. S.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 iulie 2005 (D.V.I. nr. 12169 din 18 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 25 500 lei.

69. R.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la în luna iulie 2005 (D.V.I. nr. 12 704 din 25 iulie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 17 005 lei.

70. D.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 11.150 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 august 2005 (D.V.I. nr. 13131 din 01 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

71. V.V.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 iulie 2005 (D.V.I. nr. 13133 din 01 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

72. SC C.B.P. SRL reprezentată de către numita C.B.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 august 2005 (D.V.I. nr. 13140/2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 18 000 lei.

73. P.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 16 august 2005 (D.V.I. nr. 13155 din 01 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

74. D.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 13144 din 01 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL),

75. I.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 iulie 2005 (D.V.I. nr. 13150 din 01 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

76. B.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.800 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 02 august 2005 (D.V.I. nr. 13637 din 08 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

77. H.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 12.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 august 2005 (D.V.I. nr. 13631 din 08 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

78. I.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 03 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 13585 din 08 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

79. G.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 13640/2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

80. SC L. SRL reprezentată de numitul C.L.C., a achiziționat un autoturism la prețul de 7.640 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 16 august 2005 (D.V.I. nr. 13 751 din 09 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 15 015 lei.

81. A.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 8 100 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 13748 din 09 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

82. Ș.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.200 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 august 2005 (D.V.I. nr. 14049 din 15 august 2005 -utilizator SC S.G.O. SRL).

83. A.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 08 august 2005 (D.V.I. nr. 14035 din 15 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 25 550 lei.

84. O.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 august 2005 (D.V.I. nr. 14116 din 16 august 2005 utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 22 213 lei.

85. R.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.500, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 august 2005 (D.V.I. nr. 14106 din 16 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL).

86. U.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 16 august 2005 (D.V.I. nr. 14 109/16 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 18 060 lei.

87. SC Z.S. SRL reprezentată de către numitul Z.R. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 14164 din 17 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL),

88. T.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 august 2005 (D.V.I. nr. 14244 din 18 august 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10 950 lei.

89. M.D.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 august 2005 (D.V.I. nr. 13960 din 12 august 2005- utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC S.G.O. SRL a emis factură fiscală în valoare de 24 000 lei.

90. M.L.F. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.600 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 01 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 14431 din 22 august 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 21 400 lei.

91. C.C.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.400 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 19 august 2005 (D.V.I. nr. 14408 din 22 august 2005- utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 24.200 lei.

92. T.E. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 19 august 2005 (D.V.I. nr. 14418 din 22 august 2005-utilizator SC C. SRL).

93. H.Z. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 18 august 2005 (D.V.I. nr. 14410/2005-utilizator SC C. SRL).

94. S.E. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.800 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 03 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 14415 din 22 august 2005- utilizator SC C. SRL).

95. C.L. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 18 august 2005 (D.V.I. nr. 15177 din 02 septembrie 2005- utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 24 000 lei.

96. R.M.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 23 august 2005 (D.V.I. nr. 14422 din 22 august 2005-utilizator SC C. SRL).

97. C.V., a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 24 august 2005 (D.V.I. nr. 14903 din 29 august 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 11.715 lei.

98. B.A.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 august 2005 (D.V.I. nr. 14853 din 29 august 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 33 562 lei.

99. G.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 30 august 2005 (D.V.I. nr. 15195 din 02 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

100. C.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 15199 din 02 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 22 435 lei.

101.Ș.V.P. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 03 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 15193/2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 21.720 lei.

102. P.A.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 15178 din 02 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 12 705 lei.

103. L.I.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 18 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 16015 din 14 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL Bistrița a emis factură fiscală în valoare de 10 080 lei.

104. I.C., care a achiziționat un autoturism la prețul de 6.000 euro în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16011 din 14 septembrie 2005- utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 12 240 lei.

105. F.O., care a achiziționat un autoturism la prețul de 27.500 lei în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16019 din 14 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factura fiscală în valoare de 6.880 lei.

106. B.F. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 15677 din 09 septembrie 2005-utilizator SC P.T. SRL).

107. P.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.200 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 15673 din 09 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 18 235 lei.

108. L.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.400 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 10 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 16021 din 14 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 13.902, 33 lei.

109. P.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 5600 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16007/2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 5.050 lei.

110. S.Ș. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 11 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 16001 din 14 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 7 475 lei.

111. C.A.F., care a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16023 din 14 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL Bistrița a emis factură fiscală în valoare de 22 240 lei.

112. S.A., care a achiziționat un autoturism, la prețul de 9.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 17 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16085 din 15 septembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Autoturismul a fost preluat de numitul G.P.M., conform contractului de vânzare-cumpărare întocmit la 16 noiembrie 2005. Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 20 220 euro.

113. T.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 19 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16844 din 26 septembrie 2005-utilizator B.F.).

114. B.I.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 13.800 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 23 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16942 din 27 septembrie 2005-utilizator B.I.I.).

115. N.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 23 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16940 din 27 septembrie 2006-utilizator N.D.).

116. N.V.N. a achiziționat un autoturism la prețul de 11.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 22 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16946 din 27 septembrie 2005-utilizator N.A.M.).

117. H.Ș. a achiziționat un autoturism, la prețul de 10.700 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 decembrie 2005(D.V.I. nr. 16923 din 27 septembrie 2005-utilizator P.A.).

118. S.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 16926-utilizator R.S.M.).

119. S.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 15.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 10 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 16936 din 27 septembrie 2005 -utilizator F.D.).

120. I.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 07 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 17379 din 03 octombrie 2005-utilizator SC N.I.V.C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 9 000 lei.

121. B.Z. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.350 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 30 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 17438 din 04 octombrie 2005-utilizator B.A.Z.).

122. P.C., care a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 17441 din 04 octombrie 2005-utilizator P.C.C.).

123. M.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 12.000 euro, în baza contractului de vânzare - cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 septembrie 2005 (D.V.I. nr. 17428 din 04 octombrie 2005-utilizator M.A.).

124. SC A. SRL, reprezentată de către numitul T.V., a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul, întocmit la 13 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 17432 din 04 octombrie 2005-utilizator SC N.I.V.C. SRL),

125. P.M.R. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 17448 din 04 octombrie 2005-utilizator SC N.I.V.C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL Bistrița a emis factură fiscală în valoare de 9 100 lei.

126. L.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 08 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 17443 din 04 octombrie 2005-utilizator SC N.I.V.C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 7 705 lei.

127. T.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 19 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18250/2005-utilizator S.V.F.).

128. M.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 6.300 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 10 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18224 din 17 octombrie 2005-utilizator M.M.).

129. P.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.500 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 11 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18237 din 17 octombrie 2005 -utilizator P.C.).

130. D.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.000 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 18508 din 20 octombrie 2005 -utilizator SC S.G.O. SRL).

131. B.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18518 din 20 octombrie 2005-utilizator B.D.).

132. D.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 5.800 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 18711 din 24 octombrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 7 327 lei.

133. M.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18721 din 24 octombrie 2005-utilizator M.I.). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 28 093 lei.

134. M.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 11.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 18 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18723 din 24 octombrie 2005-utilizator M.I.).

135. C.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.600 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 25 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18825 din 25 octombrie 2005-utilizator SC C. SRL)-autoturismul a fost preluat de numitul C.M., conform contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 decembrie 2005. Pentru înmatriculare SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 14 107 lei.

136. SC V.I. SRL reprezentată de numitul P.I., a achiziționat un autoturism la prețul de 10.040 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 19301 din 31 octombrie 2005-utilizator SC C. SRL).

137. R.F.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.800 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 19304 din 31 octombrie 2005-utilizator D.A.).

138. S.D. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 19314 din 31 octombrie 2005-utilizator S.D.).

139.G.E.T., care a achiziționat un autoturism la prețul de 6.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 29 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 19323 din 31 octombrie 2005-utilizator G.E.T.).

140. SC M. SRL, reprezentată de către numitul B.D., a achiziționat un autoturism la prețul de 11.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 03 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 19327/2005 - utilizator SC M.P. SRL).

141. C.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 11.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 19339 din 31 octombrie 2005-utilizator SC V.C. SRL.).

142. S.R. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 02 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 19303 din 31 octombrie 2005- utilizator S.D.).

143. M.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 02 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 18504 din 20 octombrie 2005-utilizator SC S.G.O. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 17 378 lei.

144. SC P.M. SRL reprezentată de către numitul R.M., a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 26 octombrie 2005 (D.V.I. nr. 18512/2005- utilizator SC P. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 14 880 lei.

145. S.V.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 01 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 19679 din 04 noiembrie 2005-utilizator S.V.I.).

146. C.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 20074 din 10 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

147. I.D.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 20076 din 10 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

148. B.M.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 20122 din 10 noiembrie 2005-utilizator B.M.M.). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10.950 lei.

149. G.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 10 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 20077 din 10 noiembrie 2005-utilizator G.C.).

150. M.B.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 20118 din 10 noiembrie 2005-utilizator M.B.C.).

151. SC F.S. SRL reprezentată de către numita S.A., a achiziționat un autoturism la prețul de 8.620 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 20140 din 10 noiembrie 2005-utilizator SC I.S. SRL).

152. I.I.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.200 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 10 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 20107 din 10 noiembrie 2005-I.I.G.).

153. B.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 01 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21311 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. I.F.N. SA a emis factură fiscală în valoare de 8.800 lei.

154. M.T. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 10 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 21310/2005-utilizator SC C. SRL).

155. M.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21299 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 14 853 lei.

156. B.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.950 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 01 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21318 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

157. B.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.800 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 13 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 21287 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

158. SC R.C. SRL reprezentată de către numitul T.L., a achiziționat un autoturism la prețul de 12.600 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21305 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC R.C. SRL).

159. SC I.I.G. SRL reprezentată de către numitul B.V., a achiziționat un autoturism la prețul de 10.480 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 14 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21283 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC I.I.G. SRL).

160. S.M.P. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.100 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 20 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21298 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. I.F.N. SA a emis factură fiscală în valoare de 8.382 lei.

161. I.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 30 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 21348/2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 7.011 lei.

162. B.D.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.800 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 09 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21282 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. I.F.N. SA a emis factură fiscală în valoare de 8.805 lei.

163. E.P.R. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.300 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 19 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 21282 din 28 noiembrie 2005 -utilizator E.P.R.).

164. I.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 22 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 21337 din 28 noiembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10.200 lei.

165. F.T. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21323 din 28 noiembrie 2005).

166. R.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 29 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 21875/2005-utilizator R.V.).

167. D.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 08 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21877 din 05 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL Bistrița). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10 960 lei.

168. SC S. SRL, reprezentată de către numitul F.J., a achiziționat un autoturism, la prețul de 11.200 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la data de 10 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 22000 din 06 decembrie 2005-utilizator SC S. SRL).

169. A.A.N. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 22001 din 06 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10.567 lei.

170. C.C. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 21874 din 05 decembrie 2005-utilizator C.C.).

171. L.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.500 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 28 noiembrie 2005 (D.V.I. nr. 21987 din 06 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 10.350 lei.

172. M.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.020 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 17 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 21978 din 06 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

173. T.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 22 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 22983 din 19 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

174. P.R.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.440 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 17 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 22978 din 19 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

175. Ș.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.700 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 30 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 22967 din 19 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. SRL a emis factură fiscală în valoare de 18.000 lei.

176. M.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 23067 din 19 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

177. U.P. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.300 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 24 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 23126 din 20 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

178. M.S. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 27 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 23140 din 20 decembrie 2005-SC C. SRL).

179. D.G. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.500 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 06 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 23166 din 20 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. I.F.N. SA a emis factură fiscală în valoare de 8.800 lei.

180. S.P.T. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.860 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 15 decembrie 2005 (D.V.I. nr. 23165 din 20 decembrie 2005-utilizator S.P.T.). Pentru înmatricularea autoturismului, SC L. I.F.N. SA a emis factură fiscală în valoare de 5.320 lei.

181. SC E.C. SRL reprezentată de către numitul A.F., a achiziționat un autoturism la prețul de 6.400 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 25 ianuarie 2006 D.V.I. nr. 23172 din 20 decembrie 2006-utilizator SC E.C. SRL).

182. C.F., a achiziționat un autoturism la prețul de 8.420 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 06 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 23225 din 21 decembrie 2005-utilizator SC C. SRL).

183. P.A. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.520 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 12 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 24 din 03 ianuarie 2006-utilizator SC C. SRL).

184. D.P. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.800 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 11 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 05 din 03 ianuarie 2006-utilizator SC C. SRL).

185. P.F.V. a achiziționat un autoturism la prețul de 10.500 euro, în baza contractului de vânzare -cumpărare pentru vehicul întocmit la 05 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 08 din 03 ianuarie 2006 -utilizator SC C. SRL).

186. I.L. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.900 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 04 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 18 din 03 ianuarie 2006-utilizator SC C. SRL).

187. D.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 8.840 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 04 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 19 din 03 ianuarie 2006- utilizator SC C. SRL ).

188. Ș.M. a achiziționat un autoturism la prețul de 7.000 euro în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul întocmit la 16 ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 25 din 03 ianuarie 2006-utilizator SC C. SRL).

189. R.I. a achiziționat un autoturism la prețul de 9.500 euro, în baza contractului de vânzare- cumpărare pentru vehicul întocmit în ianuarie 2006 (D.V.I. nr. 1065 din 23 ianuarie 2006- utilizator SC C. SRL). Pentru înmatricularea autoturismului, SC C. SRL a emis factură fiscală în valoare de 13.800 lei.

De asemenea din verificările efectuate a rezultat faptul că în data de 15 iulie 2005, reprezentanții SC L. SRL au vândut numitului D.C., din Bistrița, autoturismul, culoare gri, pentru suma de 9.300 euro, autoturismul fiind importat conform D.V.I. nr. 10538 din 22 iunie 2005 iar utilizator a fost declarat SC S.G.O. SRL Bistrița.

Totodată, din analiza contractelor de mai sus s-a constatat că o parte dintre acestea au fost încheiate cu diverse persoane fizice și juridice cumpărătoare, anterior întocmirii și prezentării documentelor vamale, după cum urmează: contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04 martie 2005, cumpărător M.S., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 07 martie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 martie 2005, cumpărător L.A., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 23 martie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05 aprilie 2005, cumpărător B.C., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 08 aprilie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 aprilie 2005, cumpărător V.A., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 22 aprilie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 mai 2005, cumpărător SC P. SRL, documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 08 iunie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 iunie 2005, cumpărător B.M., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 16 iunie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 iunie 2005, cumpărător L.G., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 16 iunie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 mai 2005, cumpărător T.V., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 22 iunie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 iunie 2005, cumpărător D.C.I., documente vamale și D.V.I întocmite și prezentate la data de 22 iunie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 iunie 2005, cumpărător B.A., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 07 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05 iulie 2005, cumpărător P.S., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 11 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07 iunie 2005, cumpărător S.C., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 11 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 06 iulie 2005, cumpărător P.P., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 11 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04 iulie 2005, cumpărător C.R.V., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 11 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 iulie 2005, cumpărător M.V., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 14 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 iulie 2005, cumpărător H.L., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 14 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 iulie 2005, cumpărător T.V.C., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 14 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 iulie 2005, cumpărător F.G., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 14 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 iulie 2005, cumpărător C.I., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 18 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 iulie 2005, cumpărător S.M., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 18 iulie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 iulie 2005, cumpărător V.V.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 01 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02 august 2005, cumpărător B.V., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 08 august 2005 ; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 august 2005, cumpărător Ș.G., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 15 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08 august 2005, cumpărător A.D., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 15 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 august 2005, cumpărător O.M., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 16 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 august 2005, cumpărător U.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 16 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 august 2005, cumpărător C.C.C., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 22 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 august 2005, cumpărător T.E., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 22 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 august 2005, cumpărător C.V., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 29 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 august 2005, cumpărător B.A., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 28 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 iulie 2005, cumpărător I.M., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 01 august 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 august 2005, cumpărător G.V., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 02 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 august 2005, cumpărător C.L., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 02 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 septembrie 2005, cumpărător I.C., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 14 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 septembrie 2005, cumpărător F.O., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 14 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 septembrie 2005, cumpărător P.M., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 14 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 septembrie 2005, cumpărător T.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 24 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 septembrie 2005, cumpărător B.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 27 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 septembrie 2005, cumpărător N.D., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 27 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 septembrie 2005, cumpărător N.V.N., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 27 septembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07 septembrie 2005, cumpărător I.A., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 03 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 septembrie 2005, cumpărător B.Z., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 04 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27 septembrie 2005, cumpărător P.C., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 04 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 octombrie 2005, cumpărător M.M., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 17 octombrie 2005 contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11 octombrie 2005, cumpărător P.C., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 17 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 2005, cumpărător M.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 24 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 octombrie 2005, cumpărător M.I., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 24 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 octombrie 2005, cumpărător S.D., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 31 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 octombrie 2005, cumpărător G.E.T., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 30 octombrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01 noiembrie 2005, cumpărător S.V.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 04 noiembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 noiembrie 2005, cumpărător B.M.M., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 10 noiembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 noiembrie 2005, cumpărător M.B.C., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 10 noiembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 noiembrie 2005, cumpărător I.I.G., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 10 noiembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 noiembrie 2005, cumpărător E.P.R., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 28 noiembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 noiembrie 2005, cumpărător I.I., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 28 noiembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 noiembrie 2005, cumpărător R.V., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 05 decembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2005, cumpărător C.C., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 05 decembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 noiembrie 2005, cumpărător L.M., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 06 decembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 decembrie 2005, cumpărător P.R.I., documente vamale și D.V.I.

întocmite și prezentate la data de 19 decembrie 2005; contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 decembrie 2005, cumpărător S.P.T., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 20 decembrie 2005 și contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 ianuarie 2006, cumpărător R.I., documente vamale și D.V.I. întocmite și prezentate la data de 23 ianuarie 2006.

De asemenea, s-a mai menționat faptul că inculpata I.N.F. a întocmit în fals un număr de 7 contracte de leasing, având ca utilizator SC N.I.V.C. SRL Câmpia Turzii, respectiv: contractele, din 24 septembrie 2005, din 03 octombrie 2005 și din 04 octombrie 2005, precum și un număr de 19 contracte de leasing având ca utilizatori persoanele fizice M.A. (contract din 04 octombrie 2005), M.I. (contract din 24 octombrie 2005), N.D. (contract din 27 septembrie 2005), N.A.M. (contract din 27 septembrie 2005), F.D. (contract din 27 septembrie 2005), B.Z. (contract din 04 octombrie 2005), P.C. (contract din 04 octombrie 2005), M.M. (contract din 17 octombrie 2005), P.C. (contract din 17 octombrie 2005), M.I. (contract din 24 octombrie 2005), S.D. (contract din 31 octombrie 2005), G.E.T. (contract din 30 octombrie 2005), ȘD. (contract din 30 octombrie 2005), S.V.I. (contract din 04 noiembrie 2005), B.M.M. (contract din 10 noiembrie 2005), M.B.C. (contract din 10 noiembrie 2005), I.I.G. (contract din 10 noiembrie 2005), E.P.R. (contract din 28 noiembrie 2005) și C.C. (contract din 05 decembrie 2005).

Referitor la operațiunile efectuate prin conturile bancare, deschise la Banca Raiffeisen S.A.- Sucursala Bistrița, aparținând inculpaților B.F.E., S.V.F. și S.R.I. s-a constatat că s-au încasat sume de bani, în lei și euro, după cum urmează:

- În perioada 2005-2006, inc. B.F.E. a încasat în contul bancar, de la persoane fizice și juridice, care au achiziționat autoturisme, suma de 1.258.878 lei.

- În perioada august-noiembrie 2006, inc. S.V.F. a încasat în contul bancar, suma de 30.589 euro.

- În perioada august 2005-septembrie 2006, inc. S.R.I. a încasat și a depus personal în contul bancar, suma de 67.410 euro.

O parte din sumele de bani astfel încasate erau ridicate de cei trei inculpați și predate inculpatului S.D.V. care, ulterior, credita contul 455 al societății importatoare sau efectua plăți către furnizorii din Franța și Germania.

Astfel, prin conturile bancare deschise la R.Bank-Sucursala Bistrița și B.R.D.-G.S.G.-Sucursala Bistrița, aparținând inculpaților S.V.F. și S.R.F. s-au donat sume de bani ori efectuat plăți către firme din Franța și Polonia, în valoare de 201.482 euro, după cum urmează:

- Din contul bancar aparținând inc. S.R.F., deschis la R. Bank S.A s-au efectuat donații și plăți către societatea S.A. din Franța în sumă de 60 000 euro, s-au efectuat donații către S.N. din Franța în sumă de 20 000 euro, s-au efectuat plăți către societatea K.M.W. .din Franța în sumă de 57.350 euro, s-au efectuat donații către societățile S.A.S. A. din Franța, în sumă de 4.000 euro și E.P. din Polonia în sumă de 13.132 euro,

- Din contul bancar, deschis la B.R.D.-G.S.G. s-au efectuat plăți în Franța în cuantum de 30.000 euro,

- Din contul bancar aparținând inc. S.V.F., deschis la R.Bank S.A., s-au efectuat plăți la societatea K.M.W. din Franța în sumă de 17.000 euro.

Modalitatea de spălare a banilor concepută de inculpatul S.V.D. a constat în contractarea de credite bancare și împrumuturi de la persoane fizice și juridice, sume cu care inițial s-a creditat SC L. SRL Bistrița și s-au efectuat plăți bancare către furnizorii de autoturisme.

După importul și comercializarea autoturismelor, o parte din sumele de bani realizate nu mai erau înregistrate în contabilitatea firmei importatoare, acestea fiind încasate prin conturile bancare aparținând inculpaților B.F.E., S.V.F. și S.R.I. în vederea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate statului, Cu sumele de bani astfel obținute, inculpatul S.D.V. a creditat lunar SC L. SRL Bistrița cu mari sume de bani (în balanțele de verificare, întocmite pentru lunile februarie-martie 2006, soldul final-creditor al contului 455 înregistra suma de 4.055.145 lei – 40.551.450.000 lei) după care proceda la efectuarea de plăți la furnizorii de autoturisme din Franța, atât prin conturile bancare ale SC L. SRL cât și prin conturile personale ale inculpaților S.R.I. și S.V.F.. Prin importul de autoturisme, sumele de bani obținute din evaziunea fiscală erau introduse în circuitul economic, dându-se o aparență legală operațiunilor, dar în același timp se permitea continuarea circuitului de spălare a banilor.

Cu ocazia verificărilor efectuate, nu s-au identificat note contabile, anexe la balanțele de verificare lunare, care să justifice legal modul de creditare a contului 455-Asociați-conturi curente precum și a operațiunilor derulate prin intermediul conturilor 404-Furnizori de imobilizări, 5311-Casa în lei și 581-Viramente interne deși, în balanțele de verificare lunare s-au operat înregistrări în debitul/creditul acestor conturi, date care au fost preluate în situațiile financiare întocmite la 30 iunie -31 decembrie 2005/2006/2007.

II. În noaptea de 29/30 septembrie 2006, inculpatul S.D.V. a plecat cu un autoturism - aparținând SC L. SRL - la un restaurant de pe raza municipiului Bistrița unde a consumat băuturi alcoolice până în dimineața zilei de 30 septembrie 2007 când a plecat cu același autoturism spre locuința sa.

În momentul în care a ajuns pe Calea M., în jurul orelor 08,45 (acest lucru s-a stabilit întrucât la ora 08,49, o persoană a telefonat la Direcția pentru Apel Unic de Urgență la numărul de telefon 112 și a anunțat că un bărbat „sparge un autoturism") a observat un autoturism de culoare roșie care era folosit de o cunoștință a sa cu care avusese un conflict anterior, astfel încât a oprit autoturismul pe care-l conducea, a coborât și cu niște pietre a spart geamurile de la autoturismul. Apoi inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului cu care venise și a plecat în direcția Vatra Dornei, cu intenția de a se deplasa la reședința sa de pe Valea Rusului din Municipiul Bistrița.

Între timp organele de poliție au fost alertate de către locuitorii din zonă, astfel încât s-au deplasat la fața locului și l-au oprit pe inculpat în timp ce conducea autoturismul.

După ce a coborât din autoturism, inculpatul a fugit, însă imediat a fost prins și imobilizat de către organele de poliție, iar după ce a fost testat cu fiola alcoolscop s-a constatat că avea 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Apoi, inculpatului i s-au recoltat probe biologice stabilindu-se că la proba I avea o alcoolemie de 1,45 g o/oo, iar la proba II avea o alcoolemie de 1,25 g o/oo - ceea ce confirmă starea de ebrietate a inculpatului în momentele în care a condus autoturismul pe drumul public.

În latura civilă a cauzei D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, în calitate de reprezentată a A.N.A.F. București, conform împuternicirii aflate la dosar (vol. I fila 103) s-a constituit partea civilă cu suma totală de 1.010.207 lei din care 330.023 lei reprezintă impozit pe profit, 113.603 lei majorări de întârziere și 3.630 penalități, 420.239 lei reprezintă T.V.A., 139.402 lei majorări de întârziere aferente acestei sume, iar 3.310 lei penalități de întârziere (vol. I fila 19).

Totodată, D.R.A.O.V. Cluj, în calitate de reprezentantă a A.N.V. conform împuternicirii aflate la dosar (vol.I fila 3) a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei stabilit. ă prin rechizitoriu (respectiv 776.071 lei - fila 29) cu majorări de întârziere (vol. I fila 19).

Prin cererea înaintată pentru termenul de judecată din 8 februarie 2008 (vol. I fila 57) și precizată ulterior (vol. I fila 92) D.C.F.P. Bistrița-Năsăud a solicitat introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC L. SRL Bistrița.

Întrucât prin sentința comercială nr. 490/2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 1512/112/2007 (vol. I fila 164) s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la aceasta, societatea a fost citată prin lichidatorul judiciar.

S-a menționat că ulterior, prin sentința civilă nr. 678/2012 pronunțată în același dosar s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății din evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Deși inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor pretinzând fie că toate activitățile au fost legale (S.V.D.), fie că nu au cunoscut adevărata situație juridică a autoturismelor (ceilalți inculpați), s-a apreciat că starea de fapt reținută mai sus rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, dar și din actele existente la dosar.

Astfel, potrivit declarațiilor martorilor, cumpărători ai autoturismelor, la momente diferite, fiecare dintre inculpații S.V.D., B.F.E., S.V.F., S.R.I. și L.E.V. au purtat discuții sau au participat la discuții cu aceștia, în cadrul cărora martorilor li se aducea la cunoștință faptul că autoturismele sunt achiziționate în leasing și că acestea trebuie să rămână, o anumită perioadă, înmatriculate pe firmă, unii dintre inculpați întocmind chiar contractele de vânzare-cumpărare, rezultând, prin urmare, că inculpații arătați mai sus au cunoscut existența celor 2 tipuri de contracte pentru fiecare dintre autoturismele vândute.

Spre exemplu, martorii F.G. (vol. II fila 432), C.C.M. (vol. III fila 576), F.J. (vol. III fila 609), M.A.I. (vol. III fila 610), D.D.I. (vol. III fila 624), S.D. (vol. III u.p. fila 217) etc. au arătat că au purtat asemenea discuții cu inculpatul S.V.D. care a întocmit și contracte de vânzare-cumpărare a autoturismelor.

O altă categorie de martori este formată din cumpărătorii care au negociat achiziționarea autoturismelor cu inculpatul S.V.D., în prezența inculpatei B.F.E. (spre exemplu: T.V. - vol. II fila 466, C.C.M. - vol. III up. fila 10, L.D. - vol. III up fila 241, B.L.M. - vol. III up fila 154 etc.) în ultima situație aceasta întocmind și contractul de vânzare-cumpărare, pe când alți martori (spre exemplu: U.I. - vol. III up fila 180, N.V. - vol. III u.p. fila 310, S.D.M. - vol. III fila 481 etc) au luat contact doar cu această din urmă inculpată care, de asemenea, a întocmit contractele.

La rândul său, inculpatul S.R.I. a purtat singur discuții cu unii dintre martori (de exemplu: D.C.- vol. II fila 460, Ș.Ș.P. - vol. II fila 485, S.A.F. - vol. III up fila 328, C.R.V. - vol. III u.p. fila 400, C.I. - vol. III up fila 471 etc.) întocmind și contracte de vânzare-cumpărare, fără să le semneze, dar și împreună cu soția sa, inculpata S.V.F. cu martorii U.I. - vol. II. fila 415, B.F. - vol. IV up fila 290 sau S.A. - vol. IV up. Fila 390.

Această din urmă inculpată, singură, a negociat vânzarea unor autoturisme (de exemplu cu martorii: Ș.S. - vol. II fila 415, M.I. - vol. II fila 433 sau M.L. - vol. III u.p. fila 444 etc) întocmind și contractele de vânzare-cumpărare.

De asemenea, inculpatul L.E.V. a purtat discuții referitoare la prețul autoturismelor și la situația juridică a acestora cu martorii C.M. - vol. II fila 463, C.M. - vol. II.fila 462 sau C.V. - vol. IV u.p. fila 242, fără însă să întocmească contracte de vânzare-cumpărare, acestea fiind completate de alte persoane.

Mai mult, inculpatele S.V.F. și B.F.E. au semnat la notar, în calitate de reprezentante ale societăților, declarațiile prin care cumpărătorii erau împuterniciți să folosească autoturismele (spre exemplu declarațiile aflate în vol. IV u.p. fila 20, 68, 150 semnate de către inculpata S.V.F., iar cele din vol. III up. Fila 306, 331, 338 etc. au fost semnate de inculpata B.F.E.) fiind cu atât mai evident că acestea cunoșteau existența, în paralel, a celor 2 tipuri de contracte.

De asemenea, parte din cumpărători au achitat integral prețul (de exemplu martorii F.J., P.V., M.M., C.C.), alții au plătit în rate la sediu inculpatelor S.V.F. și B.F.E. (B.G.S. - vol. III u.p. fila 138, P.P.N. vol. III fila 664 etc) sau în conturile personale ale celor 2 inculpate, dar și ale inculpatului S.R.I. (martorii T.V., M.I., C.L.C. - vol. IV u.p. fila 43 etc).

La rândul său și inculpata I.N.F. a susținut că a întocmit doar contractele de leasing neavând cunoștință despre existența contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu persoanele fizice, însă susținerile sale au fost infirmate de faptul că și aceasta, în calitate de reprezentantă a societății a semnat, la notar, declarații prin care cumpărătorii erau împuterniciți să folosească autoturismele (vol. IV u.p.. fila 11, 76, 90 etc), iar în transcrierea convorbirii telefonice din data de 13 august 2007, discutând cu o altă persoană își manifesta nemulțumirea cu privire la faptul că, la poliție, ceilalți inculpați „au recunoscut contractele" (vol. XX fila 400).

În ceea ce privește închiderea cercului infracțional, s-a arătat că prin activitatea de spălare a banilor în modalitățile arătate mai sus, este evident că aceasta a fost cunoscută de inculpatul S.V.D., cel care, de altfel, a fost și inițiatorul activității infracționale, dar și de către inculpații S.V.F. și S.R.I., din ale căror conturi se făceau, la solicitarea inculpatului S.D.V., aceste plăți.

Pe de altă parte, și inculpata I.N.F., în calitate de contabilă, dar și inculpata B.F.E., au cunoscut aceste împrejurări, cu atât mai mult cu cât potrivit declarației martorului B.L. (vol. IV fila 773) toate actele și deciziile se luau la „birouri".

Nu în ultimul rând, aceasta a rezultat și din transcrierea convorbirilor telefonice ale inculpaților S.V.D. (vol. XX filele 238, 253, 278), S.V.F. (vol. XX filele 33, 44, 48, 54, 82, 98) și I.N.F. (vol. XX filele 411, 431, 449, 453, 455, 489).

Singurul cu privire la care există un dubiu că ar fi cunoscut întreaga activitate infracțională este inculpatul L.E.V. care, potrivit declarațiilor martorilor P.A. (vol. IV fila 772) și B.L. nu a participat la luarea deciziilor și care, prin procura de administrare din 29 octombrie 2004, împreună cu S.V.D., au împuternicit-o pe inculpata I.N.F. să reprezinte cu puteri depline SC C. SRL Silivașul de Câmpie, iar prin procurile de administrare din 21 iulie 2006, împreună cu ceilalți asociați ai SC Ș.G.O. SRL, le-au împuternicit pe inculpatele S.V.F. și B.F.E. să reprezinte această societate.

De asemenea, nu a rezultat cu certitudine nici faptul că inculpatul L.E.V. a ajutat, în vreun fel, la prezentarea în fața autorităților vamale de acte false, câtă vreme acesta nu a întocmit sau semnat contracte și nici nu s-a prezentat la autoritățile vamale.

Pe de altă parte, este evident că scopul activității infracționale a inculpaților a fost comiterea evaziunii fiscale prin eludarea drepturilor vamale de import și sustragerea de la plata taxelor, contribuțiilor și impozitelor datorate statului, toate acestea facându-se raportat la valoarea reziduală a autoturismelor rămasă la expirarea contractelor de leasing și nu la sumele încasate drept preț de la cumpărătorii persoane fizice, aspect ce a rezultat cu evidență și din faptul că în unele situații (prezentate pe larg în prezenta sentință pag. 28-30) contractele de vânzare-cumpărare cu persoanele fizice au fost încheiate înaintea întocmirii și prezentării la organele competente a declarațiilor vamale de impunere.

Pe de altă parte, în vederea atingerii acestui scop inculpații au acționat ca un grup infracțional organizat, fiecare având roluri și contribuții bine stabilite.

Astfel, inculpatul S.V.D. în calitate de administrator al SC L. SRL Bistrița, a fost liderul și inițiatorul grupului infracțional organizat, fiind cel care a trasat sarcinile pentru fiecare membru al grupului și cel la care ajungeau toate sumele de bani încasate în urma vânzării autoturismelor, sume de bani din care se credita societatea și se efectuau donații/plăți către societățile furnizoare de autoturisme din Franța și alte state.

Totodată, el este cel care a dispus să nu se efectueze înregistrări în evidența contabilă a sumelor încasate din vânzarea autoturismelor, acceptând ca plata ratelor să se efectueze prin conturi personale, a întocmit la rândul său contracte de vânzare-cumpărare pentru vehicule, a încasat sume de bani și a dat dispoziții inculpatelor B.F.E. și I.N.F. să prezinte și să folosească documente falsificate la Autoritatea Vamală.

Inculpata B.F.E., în calitate de angajată a SC L. SRL Bistrița a întocmit contracte de vânzare-cumpărare pentru vehicule, a încasat sume de bani de la cumpărători, a folosit la Autoritatea Vamală acte vamale falsificate, a acceptat cu bună știință, încasarea prin contul bancar personal a ratelor stabilite prin contractele de vânzare-cumpărare, sumele de bani astfel obținute fiind puse la dispoziția inculpatului S.V.D. și utilizate de grupul infracțional la comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

De asemenea, inculpata a semnat la notar declarațiile prin care cumpărătorii erau împuterniciți să folosească autoturismele și a ținut, în caiete, evidența autoturismelor vândute, avansul încasat, ratele scadente, numele cumpărătorilor și data la care expiră tranzitul.

Inculpatul L.E.V., în calitate de administrator la SC C. SRL și SC Ș.G.O. SRL, a acceptat ca firmele pe care le administrează să fie înscrise, în calitate de utilizator, pe contractele de leasing, a acceptat să-i fie înscris numele pe contractele de leasing încheiate între SC L. SRL și SC C. SRL, fără a semna aceste contracte la rubrica utilizator, cunoscând existența celor 2 tipuri de contracte și purtând discuții cu potențialii cumpărători.

Inculpata I.N.F., în calitate de director economic al SC L. SRL, SC Ș.G.O. SRL, SC C. SRL, a întocmit în fals contracte de leasing și acte vamale (D.V.I., împuterniciri, declarații), prezentând și folosind la Autoritatea Vamală acte vamale pentru un număr de 33 de importuri autoturisme, a întocmit în fals documente contabile, având la bază date nereale, activitate prin care a facilitat neînregistrarea sumelor de bani încasate din vânzarea autoturismelor, a întocmit situații financiare fără a avea la bază documente justificative (note contabile) în scopul de a masca operațiunile de spălare de bani derulate de către inculpatul S.V.D.

De asemenea, inculpata a semnat la notar declarații prin care cumpărătorii erau împuterniciți să folosească autoturismele și a ținut, în caiete, evidența autoturismelor vândute, consemnând marca autovehiculului, utilizatorul, numele cumpărătorului și valoarea de vânzare.

Inculpatul S.R.I., în calitate de reprezentat al SC Ș.G.O. SRL, a întocmit contracte de vânzare-cumpărare pentru vehicule între SC L. SRL și diverse persoane fizice și juridice, a acceptat să-i fie înscris numele pe contractele de leasing încheiate între SC L. SRL și SC Ș.G.O. SRL, fără a semna aceste contracte la rubrica utilizator, a acceptat să încaseze sume de bani, reprezentând rate din vânzarea autoturismelor, în contul personal, a întocmit declarații/dispoziții de plată externă prin care s-au efectuat donații și plăți la societățile furnizoare de autoturisme, activități prin care a facilitat operațiunile de evaziune fiscală și spălare de bani ale grupului infracțional condus de inculpatul S.V.D.

Inculpata S.V.F., în calitate de angajat al SC L. SRL a întocmit contracte de vânzare-cumpărare pentru vehicule, a încasat sume de bani, reprezentând avansul și ratele de la contractele de vânzare-cumpărare, a acceptat, cu bună știință, încasarea prin contul bancar personal a ratelor stabilite prin contractele de vânzare-cumpărare, sume de bani care au fost puse la dispoziția inculpatului S.V.D. și utilizate la comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, a întocmit declarații/dispoziții de plată externă cu ajutorul cărora s-au efectuat, prin contul bancar personal și al inculpatul S.R.I., donații și plăți la societățile furnizoare de autoturisme.

De asemenea, inculpata a semnat la notar declarații prin care cumpărătorii erau împuterniciți să folosească autoturismele și a ținut, în caiete, evidența autoturismelor vândute, avansul încasat, ratele scadente, numele cumpărătorilor și data la care expiră tranzitul.

S-a arătat că faptele inculpatului S.V.D. astfel reținute întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și instigare la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 25 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, în sarcina inculpatului s-a reținut și comiterea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, vinovăția sa rezultând, în afara oricărui dubiu din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, procesul-verbal privind conținutul apelului la nr. unic de urgență 112, declarațiile martorilor G.C.D. și B.V.L. (toate aflate în vol. XXI u.p. filele 14, 17, 24, 28), dar și din transcrierile convorbirilor telefonice ale inculpatului în care acesta discută cu alte persoane modalit. ățile în care ar putea să evite tragerea la răspundere penală (vol. XX filele 239, 254, 264).

În baza acestor texte de lege și văzând și disp. art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență acesteia tribunalul l-a condamnat pe acesta:

- la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 25 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

- la 10 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. NR. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, făcând și aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Având în vedere că inculpatul a fost inițiatorul și coordonatorul activității infracționale, ca și faptul că acesta a mai fost cercetat penal și pentru alte infracțiuni pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., prin sentința penală 69/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, încă nedefmitivă, tribunalul a apreciat că îndreptarea inculpatului nu poate fi realizată decât prin executarea efectivă a pedepsei și conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 de ore din data de 8 iunie 2006.

Faptele inculpatului L.E.V., astfel reținute au întrunit în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 11 pct 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpat de sub învinuirea de a fi săvârșit, în forma complicității, infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic, art. 26 C. pen., întrucât, așa cum s-a arătat mai sus nu este întrunită latura subiectivă a acestor infracțiuni, neexistând probe că inculpatul a cunoscut întreaga activitate infracțională.

În baza acestor texte de lege și văzând și disp. art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență acesteia tribunalul 1-a condamnat pe acesta:

- la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, făcând și aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Faptele inculpatului S.R.I. astfel reținute au întrunit în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași Lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte de lege și văzând și disp. art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență acesteia tribunalul 1-a condamnat pe acesta:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, făcând și aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Faptele inculpatei I.N.F. astfel reținute au întrunit în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., ca și cele ale infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și a celei prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte de lege și văzând și disp. art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență acesteia tribunalul a condamnat-o pe aceasta:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. e C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, făcând și aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Faptele inculpatei B.F.E. astfel reținute au întrunit în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., ca și cele ale infracțiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte de lege și văzând și disp. art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență acesteia tribunalul a condamnat-o pe aceasta:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, făcând și aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Faptele inculpatei S.V.F. astfel reținute au întrunit în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., ca și cele ale complicității la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic, art. 26 și art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte de lege și văzând și disp. art. 72 C. pen., reținând în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență acesteia tribunalul a condamnat-o pe aceasta:

- la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și alin. (3) C. pen.;

- la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen.

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.;

- la 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 26 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen.;

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, făcând și aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Având în vedere că inculpații S.R.I., I.N.F., B.F.E., S.V.F. și L.E.V. nu au antecedente penale, fiind atrași în activitatea infracțională de inculpatul S.V.D., fără să realizeze de la început amploarea și consecințele acesteia tribunalul a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepsei, inculpații nu vor mai comite alte infracțiuni.

Prin urmare, conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților S.R.I., I.N.F., B.F.E., S.V.F. și L.E.V., stabilind, în baza art. 862 C. pen., câte un termen de încercare de 5 ani pentru primii 4 inculpați și de 4 ani pentru inculpatul L.E.V.

Pe durata termenului de încercare inculpații au fost obligați să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv:

- să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență, aceștia fiind atenționați asupra disp. art. 864 C. pen. și făcându-se și aplic. art. 71 alin. (5) C. pen.

În latura civilă a cauzei, așa cum s-a arătat mai sus, D.R.A.O.V. Cluj, în calitate de reprezentantă a A.N.V. conform împuternicirii aflate la dosar (vol. I f. 111) a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei stabilită prin rechizitoriu (respectiv 776.071 lei - f.29) cu majorări de întârziere (vol. I fila 119).

Într-adevăr, scopul activității infracționale a inculpaților a fost diminuarea sumelor datorate în vamă și achitarea acestora raportat la valoarea reziduală a autoturismelor, indiferent de faptul că acestea au fost vândute, pe parcursul leasingului unor persoane fizice, acest scop fiind și mai evident în cazul acelor contracte de vânzare-cumpărare care au fost încheiate înaintea întocmirii declarațiilor vamale.

În cazul primei categorii de contracte s-au încălcat, astfel, prevederile art. 7 din O.G. nr. 51/1997 referitoare la termenul obligatoriu de 1 an pentru derularea contractului de leasing întrucât prin schimbarea situației juridice a autoturismelor facilitățile acordate de acest act normativ nu mai erau operabile (aceste aspecte au fost precizate și prin decizia de regularizare a situației emisă de autoritățile vamale - vol. XXII u.p. fila 65-72).

În cazul ambelor categorii de contracte este evident că s-a cauzat un prejudiciu reprezentat de diferența dintre sumele plătite raportat la valoarea reziduală a autoturismelor și cele care ar fi trebuit plătite în lipsa facilităților prevăzute de O.G. nr. 51/1997.

Prin expertiza contabilă ordonată în cauză s-a procedat la calcularea tocmai a acestor diferențe (anexa 4 filele 13-19) concluzionându-se (fila 78) că valoarea nominală a diferențelor dintre în ceea ce privește obligațiile vamale este în sumă totală de 668.342 lei din care 66.921 lei reprezintă taxe vamale, 1.102 lei comisioane vamale, 75.897 lei accize și 524.422 lei taxă pe valoarea adăugată.

Prin urmare, în baza art. 346 rap. la art. 14 C. proc. pen. tribunalul i-a obligat pe inculpați să plătească, în solidar, părții civile A.N.V., reprezentată prin D.R.A.O.V. Cluj, cu sediul în Oradea, județul Bihor, 668.342 lei despăgubiri civile la care se adaugă accesorii (dobânzi, majorări și penalități de întârziere) ce se vor calcula conform art. 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 republicată, până la plata integrală a debitului.

De asemenea, D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, în calitate de reprezentată a A.N.A.F. București, conform împuternicirii aflate la dosar (vol. I fila 103) s-a constituit partea civilă cu suma totală de 1.010.207 lei din care 330.023 lei reprezintă impozit pe profit, 113.603 lei majorări de întârziere și 3.630 penalități, 420.239 lei reprezintă T.V.A., 139.402 lei majorări de întârziere aferente acestei sume, iar 3.310 penalități de întârziere (vol. I fila 19)

Procedând în aceeași modalitate a calculării diferențelor datorate cu titlul de impozit pe profit și T.V.A., prin raportul de expertiză (anexa 6 - filele 22-25) s-a stabilit că în ceea ce privește impozitul pe profit, prin faptele lor, inculpații au diminuat valoarea acestuia cu suma de 285.759,98 lei, iar referitor la T.V.A. valoarea acestuia a fost diminuată cu suma de 339.339, 98 lei.

Așa fiind, în baza textelor de lege arătate mai sus tribunalul i-a obligat pe inculpați să plătească, în solidar, în favoarea părții civile Statul Român, prin A.N.A.F., cu sediul în București, sector 5 - D.G.F.P. Bistrița-Năsăud cu sediul în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, despăgubiri civile în sumă totală de 625.099,96 lei (din care 339.339,98 lei cu titlu de T.V.A. și 285.759,98 lei cu titlu de impozit pe profit) la care se adaugă accesorii (dobânzi, majorări și penalități de întârziere) ce se vor calcula conform art. 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 republicată, până la plata integrală a debitului.

Totodată, conform art. 7, 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, iar, conform art. 13 din Legea nr. 241/2005 se va dispune comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii, a dispozitivului hotărârii de condamnare la O.N.R.C., precum și la cazierul fiscal, conform art. 6 din O.G. nr. 75/2001 republicată.

Având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. tribunalul a apreciat că nu se impune confiscarea sumelor de bani care au făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani, acestea servind la despăgubirea părților vătămate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud și inculpații S.V.D., I.N.F., B.F.E., S.R.I., S.V. și L.E.V., precum și partea civilă D.G.F.P. Bistrița Năsăud.

Prin Decizia penală nr. 206/A/ din 29 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva sentinței penale nr. 155/F din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud pe care a desființat-o numai cu privire la omisiunea desființării înscrisurilor falsificate.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, a dispus desființarea înscrisurilor falsificate prezentate la autoritatea vamală.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Prin aceeași decizie, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.V.D., I.N.F., B.F.E., S.R.I., S.V. și L.E.V., precum și de partea civilă D.G.F.P. Bistrița Năsăud.

Procedând la soluționarea apelurilor prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, precum si a dispozițiilor art. 37 8 C. proc. pen., Curtea a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt conform cu realitatea, sprijinită pe analiza și interpretarea judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale și readministrate direct și nemijlocit în cursul judecății.

Fără a relua argumentația extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care Curtea și-a însușit-o în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), s-a subliniat cu privire la criticile invocate și apărările formulate următoarele:

Din perspectiva art. 62 C. proc. pen. instanța este datoare ca în vederea aflării adevărului judiciar să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, probe ce nu au o valoare dinainte stabilita (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.).

De asemenea inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție garantată de prevederile art. 52 C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revenind organelor de urmărire penală și instanței de judecată. Totodată, inculpatului îi este recunoscut dreptul de a nu face nici o declarație în fata organelor judiciare exercitându-și dreptul la tăcere, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.). Cu toate acestea, în cazul în care există probe de vinovăție inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Pe de altă parte, conform art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, fată de ansamblul materialului probator administrat în cursul procesului Curtea a concluzionat că prezumția de nevinovăție garantată de dispozițiile art. 52 C. proc. pen. și art. 66 C. proc. pen. de care se bucură inculpatul nu a fost răsturnată în ceea ce-l privește pe inculpatul L.E.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate de folosirea la autoritatea vamală de documente vamale, de transport sau comerciale falsificate și complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic, art. 26 C. pen.

Pentru restul inculpaților, Curtea a constatat că faptele și vinovăția acestora rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă parțial din propriile declarații ale inculpaților, precum și din declarațiile martorilor și din restul probelor administrate în cauză.

Cu privire la apelul parchetului, s-a arătat că în mod corect, instanța fondului a dispus achitarea inculpatului L.E.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate de folosirea la autoritatea vamală de documente vamale, de transport sau comerciale falsificate și complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic, art. 26 C. pen., cu arătarea concretă a argumentelor care au condus la convingerea instanței că acesta nu au comis aceste fapte reținute în sarcina lui.

Curtea a observat că elementele care definesc complicitatea materială la o infracțiunea vizează pe de-o parte existența unei legături subiective între autor și complice și ajutorul efectiv oferit de către complice autorului pentru comiterea infracțiunii, pe de altă parte.

Probele administrate nu au relevat faptul că inculpatul L.E.V. ar fi întocmit ori a sprijinit sau a cunoscut că la autoritatea vamală s-au folosit acte care conțineau date fictive privind circuitul juridic al autoturismelor, după cum nu a cunoscut și nici nu a contribuit în vreun fel la preluarea sumelor de bani reprezentând prețul mașinilor. Faptul că susnumitul a preluat scriptic administrarea SC C. SRL Silivașul de Câmpie și SC Ș.G.O. SRL și că a furnizat informații potențialilor cumpărători referitoare la situația juridică a mașinilor nu pot fi valorificate decât ca prezumții în sensul comiterii infracțiunilor de complicitate la folosirea la autoritatea vamală de documente vamale, de transport sau comerciale falsificate și complicitate la infracțiunea de spălare de bani, neavând un conținut cert, clar și apt să dovedească comiterea faptelor menționate, iar în lipsa coroborării cu alte probe ale cauzei, nu pot fundamenta convingerea clară, neechivocă, fără niciun dubiu de vinovăție a inculpatului cu privire la comiterea infracțiunilor mai sus arătate.

Curtea a reținut ca fiind semnificative în sensul celor reținute de instanța de fond ca fiind declarațiile martorilor F.V. (fila 765 vol. IV dos. fond), R.M. (fila 766 vol. IV dos. fond), P.A. (fila 772 vol. IV dos. fond), B.L. (fila 773 vol. IV dos. fond) și Z.V. (fila 906 vol. IV dos. fond). A rezultat din declarațiile acestor martori că inculpatul L.E.V. și-a desfășurat activitatea exclusiv în parcul auto unde efectua activități de întreținere, ducea mașinile la R.A.R., le spăla și repara și, deși a investit în firmă bani personali, nu a întocmit nici un fel de acte și facturi și nici nu participa la luarea deciziilor, de aceste din urmă aspecte ocupându-se ceilalți inculpați din cauză.

Așa fiind, corect prima instanță a făcut aplicarea principiului „in dubio pro reo" cu privire la comiterea de către inculpatul L.E.V. a infracțiunilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic, art. 26 C. pen.

Referitor la individualizarea pedepselor și a modalității de executare, Curtea a constatat că prima instanță a aplicat pedepse just individualizate pentru toți inculpații, astfel că și critica privind reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora, a fost apreciată ca neîntemeiată. Ori, instanța de fond a făcut o analiză detaliată a tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., cu raportare concretă la situația de fapt a fiecărui inculpat - gradul de implicare și rolul fiecărui inculpat în ansamblul activității infracționale deduse judecății; atitudinea fiecăruia relativ la faptele imputate și la derularea procesului - recunoașterea parțială sau totală ori nuanțată a faptelor, prezentarea în instanță; atitudinea inculpaților anterior comiterii prezentelor fapte - cu sau fără antecedente penale; situația personală a fiecăruia - gradul de instruire, starea de sănătate, etc.

Curtea a constatat, contrar criticii principale formulate de Parchet, că sancțiunile au fost în mod corect individualizate, atât sub aspectul duratei, cât si al modalității de executare, printr-o evaluare corespunzătoare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și ținându-se seama de scopul urmărit prin stabilirea acelor pedepse, potrivit art. 52 C. pen. pedepsele fiind proporționale cu gravitatea faptelor săvârșite de fiecare dintre inculpați și, în același timp, juste în raport cu datele personale favorabile acestora.

S-a mai arătat că raționamentul instanței de fond care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante este justificat. Aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecințele acesteia. Totodată, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Așa fiind, în raport de datele concrete ale cauzei și persoana inculpaților, reținerea circumstanțelor atenuante s-a justificat din perspectiva stabilirii unor sancțiuni care prin cuantum și modalitate de executare să nu fie excesive și să nu constituie măsuri represive disproporționate și injuste.

Curtea a observat că este fondat motivul vizând omisiunea desființării înscrisurilor falsificate astfel cum au fost enumerate în considerentele sentinței atacate, dispoziție care se impunea față de reținerea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și folosire de acte false la autoritatea vamală astfel că pentru acest motiv apelul parchetului a fost admis în aceste limite potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Referitor la apelurile inculpaților S.V.D., I.N.F., B.F.E., S.R.I., S.V., L.E.V., s-a arătat că vinovăția acestora relativ la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea este probată covârșitor prin înscrisurile existente (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de leasing, extrase de cont, împuterniciri, documente contabile), din declarațiile martorilor audiați în toate fazele procesului penal, precum și parțial din declarațiile inculpaților.

Instanța a analizat fiecare din aceste categorii de probe, a arătat care sunt reținute în sprijinul soluției ce s-a dat în cauză și cele care au fost înlăturate, precum și motivele pentru care s-a procedat în acest fel.

A rezultat deci, din acest material probator faptul că inițiativa și organizarea comiterii infracțiunilor a aparținut inculpatului S.V.D. care a cooptat în activitatea infracțională și pe ceilalți inculpați și care au acționat coordonat, în perioada 2004-2996, fiecare având roluri bine stabilite, în vederea realizării infracțiunii de evaziune fiscală și, cu excepția inculpatului L.V.E., ceilalți inculpați au acționat și în sensul sustragerii de la plata taxelor vamale, precum și spălării banilor proveniți din activitatea de evaziune fiscală și neplata integrală a taxelor vamale.

În concret, autoturismele erau importate de SC L.L. SRL administrată de inculpatul S.V.D. Aceste mașini constituiau, aparent, obiectul unor contracte de leasing financiar întocmite cu SC C. SRL sau SC S.G.O. SRL (administrate de inculpatul L.V.E. care a delegat atribuțiile coinculpatelor I.N.F., S.V. și B.F.E.) și care aveau conform contractului de leasing, un drept de subînchiriere a acestora, către terți, situație în care proprietatea rămânea asupra SC L.L. SRL, până la achitarea în întregime a ratelor (prețului), de către utilizator, după care, proprietar devenea utilizatorul, cu drept de a dispune eventual, apoi, de autoturisme prin acte de revânzare.

Demersurile necesare pentru operațiunile de vămuire erau realizate de către cele două societăți comerciale care aveau calitatea de utilizator, prin intermediul inculpatelor I.N.F., și B.F.E., respectiv de SC C. SRL sau SC S.G.O. SRL (fila 194-vol. I-d.u.p.).

Utilizând aceasta metodă, plata taxelor de import era suspendată urmând a fi achitate la încheierea contractului de leasing, taxe care se calculau la valoarea reziduală. Corespunzător, în actele contabile erau înregistrate aceste contracte de leasing, iar impozitul era calculat potrivit profitului pretins realizat ca urmare a acestor contracte de leasing.

În realitate, autoturismele constituiau obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între firma importatoare și cumpărători, cu mențiunea că acestor cumpărători (martori în dosar) li se aducea la cunoștință faptul că autoturismele sunt achiziționate în leasing și că acestea trebuie să rămână, o anumită perioadă, înmatriculate pe firmă.

Prețul de vânzare era însă mult mai mare decât cel menționat în contractele fictive de leasing și era plătit fie direct la sediul firmei, fie în conturile deschise pe numele inculpaților Sfrageu Veronica, S.V.F. și B.F.E.

Din aceste sume, se achita prețul către firmele de la care se achiziționau mașinile, fie din conturile inculpaților S.V., S.V.F. și B.F.E., fie direct din contul firmei importatoare, acesta din urmă fiind alimentat sub forma unor credite acordate de către inculpatul S., banii folosiți de acesta din urmă provenind din sumele primite de la cumpărători ori din retragerile susnumiților inculpați. Procedând astfel, banii obținuți din eludarea taxelor vamale și a impozitului pe profitul real intrau în circuitul economic, iar sursa acestora era ascunsă, concomitent cu crearea aparenței caracterului licit al dobândirii lor.

S-a menționat că de întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare (reale) s-au ocupat inculpații S.D.V., B.F.E., S.V.F. și F.R.I., iar cele de leasing (fictive) au fost redactate de către inculpata I.N.F., care a semnat la rubrica „proprietar" pentru SC L. SRL.

De asemenea, s-au întocmit în mod fictiv contracte de închiriere între utilizatori, respectiv SC C. SRL și SC S.G.O. SRL cu cumpărătorii autoturismelor, documente care nu erau însă semnate de către cumpărători, ca și facturi și chitanțe fiscale fictive prin care s-a creat falsa impresie că sunt încasate ratele de închiriere, dar în realitate sumele de bani rezultate din vânzarea autoturismelor erau încasate fără documente justificative sau virate de S.R.I.

Totodată, inculpatele S.V.F., I.N.F. și B.F.E., au întocmit declarații, autentificate de notari publici, prin care SC L. SRL îi împuternicea pe cumpărători să conducă autoturismele cumpărate, atât în țară cât și în străinătate, pentru o perioadă de 12 luni ceea ce a înlăturat apărarea potrivit căreia nu ar fi cunoscut de existenta paralelă a celor două tipuri de contracte și a consecințelor diferite ale acestora (vol. IV u.p. fila 11, 76, 90 etc).

Sintetizând, s-a arătat că SC C. SRL Silivașul de Câmpie și SC Ș.G.O. SRL, au funcționat ca interfață constând în preluarea în mod nereal ca și utilizator a unor autoturisme în urma unor contracte de leasing fictive, deși în fapt, mașinile făceau obiectul vânzarii-cumpărării, cu scopul de a disimula prețul real al acestor bunuri și, în final, înregistrarea în contabilitate a unor venituri mult diminuate și plata unor impozite și taxe vamale reduse; concomitent societatea importatoare a fost creditată fictiv cu banii obținuți în modalitatea arătată, procedeu prin care s-a urmărit acoperirea caracterului ilicit al dobândirii sumelor de bani.

Pentru aceste motive, s-a apreciat că nici solicitarea susnumiților de a se dispune achitarea lor este lipsită de fundament.

Nu s-a impus nici redozarea pedepselor aplicate inculpaților apelanți și modificarea modalității de executare, ca solicitare subsidiară în apel, dat fiind faptul că, așa cum s-a arătat, instanța de fond a ținut seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., respectiv de natura și gravitatea infracțiunilor comise, numărul de acte la care au participat și valoarea ridicată a prejudiciului, concluzia fiind că pedepsele au just individualizate și sunt în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.

În prezenta cauză, Curtea a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. și a dreptului de a ocupa funcții implicând exercițiul autorității de stat prev. de art. 64 lit. b) C. pen., toate acestea presupunând responsabilitate civică, încrederea publică și probitate morala, motive pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate inculpaților.

Referitor la soluționarea acțiunii civile, potrivit art. 998-999 C. civ. (în vigoare la data comiterii faptei) orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat este angajată si atunci când acesta s-a produs prin neglijența sau imprudența autorului.

S-a arătat că din interpretarea acestui text legal se deduc condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite (delict civil), a prejudiciul, raportul de cauzalitate între cele două și vinovăția. Aceste elemente au fost identificate și supuse atenției cu ocazia analizării infracțiunii sub aspectul elementelor sale constitutive.

Curtea a reținut că părțile civile nu au probat în întregime pretențiile civile invocate, iar sumele stabilite cu titlu de despăgubiri au fost stabilite pe baza unei probe științifice, având forță juridică superioară deciziilor de impunere care constituie acte administrative constatorii supuse cenzurii în fata instanței.

Totodată, s-a apreciat ca fiind corectă dispoziția primei instanțe referitoare la omisiunea antrenării răspunderii civile a părții responsabile civilmente având în vedere că prin sentința civilă nr. 678/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. 1512/112/2007( vol. I fila 164) s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății din evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În final, în mod legal s-a dispus obligarea la plata de dobânzi, majorări și penalități de întârziere sediul materiei fiind dispozițiile art. 119, 120 și 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc.

Împotriva hotărârilor au declarat recurs inculpații L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F. și partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin D.J.F.P. Bistrița Năsăud.

Recurenții inculpați au solicitat, cu ocazia dezbaterilor din data de 18 aprilie 2014, aplicarea art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 care prevede limite de pedeapsă cuprinse între 5 la 20 ani închisoare în infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 C. pen. care prevede limite de pedeapsă cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, termenul de prescripție de 5 ani fiind îndeplinit. De asemenea, au mai arătat că și infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani sunt prescrise, fiind îndeplinit termenul de prescripție prev. de art. 154 C. pen.

Inculpații au depus motive de recurs la data de 8 aprilie 2014, întemeiate pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 și 15 C. proc. pen. anterior.

Partea civilă a solicitat admiterea, în totalitate, a sumelor cu care s-a constituit parte civilă, întrucât instanțele s-au bazat pe concluziile eronate ale unui raport de expertiză contabilă care nu sunt conforme cu realitatea, cu dispozițiile legale în vigoare și nu au fost avute în vedere diferențele dintre informațiile culese de la Autoritatea Vamală și cele înscrise în contabilitate.

Partea civilă, prin declarația de recurs, și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, depunând motivele de recurs la data de 31 martie 2014. S-a arătat că în cauză s-a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale - art. 14 C. proc. pen. anterior și art. 998 din vechiul C. civ., instanțele reținând în totalitate concluziile experților care sunt în contradicție cu situația de fapt și elementele de probațiune administrate în cauză. S-a mai arătat, în motivele scrise, că din analiza celorlalte elemente probatorii, cu care se impunea a fi coroborată proba cu expertiza, nu rezultă că întinderea prejudiciului este cea reținută de instanța de judecată, apreciindu-se că prejudiciul este pe deplin dovedit sub aspectul întinderii prin probele indicate la data constituirii de parte civilă.

Intimatul inculpat S.V.D. a solicitat extinderea efectelor recursurilor declarate de ceilalți inculpați, aplicarea legii penale mai favorabile, constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru unele dintre faptele pentru care a fost condamnat și achitarea pentru infracțiunea de spălare de bani, nefiind întrunite elementele constitutive.

Primul termen de judecată a fost acordat la data de 4 aprilie 2014.

Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidență în prezenta speță.

Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ce se vor cenzura prin prisma dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, dar și din oficiu, conform alin. (3) al aceluiași articol invocat anterior, Înalta Curte apreciază că recursurile inculpaților sunt întemeiate, iar recursul părții civile este neîntemeiat, pentru motivele ce se vor expune în continuare. Totodată, Înalta Curte apreciază că nu se impune extinderea efectelor recursurilor declarate de recurenții inculpați L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F. și asupra intimatului inculpat S.V.D., pentru argumentele ce se vor expune în considerentele prezentei decizii.

Deși recurenții inculpați nu au depus motivele de recurs în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile anterior primului termen de judecată, având în vedere că au invocat cazuri de casare ce pot fi luate în considerare și din oficiu, înalta Curte va analiza motivele de recurs prin prisma celor solicitate.

Totodată, având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 289/2009 privind C. pen., Înalta Curte urmează a analiza incidența în cauză a acestora.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică. Situația particulară a speței constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpaților în cursul soluționării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 15 alin. (2) din Constituția României. în consecință, în caz de situație tranzitorie, legal și constituțional, raportul juridic de drept penal va fi soluționat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile penale incidente.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că întreaga construcție a C. pen. s-a realizat pe principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Sintagma la care face referire art. 5 C. pen. trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal. Noțiunea de lege penală nu privește indisolubil, un întreg act normativ care aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracțiune, dar și modificări ale unor instituții precum concursul de infracțiuni, recidiva, măsuri de individualizare ale executării pedepsei etc. Așadar unitatea la care se face raportarea privește dispoziția penală și nu întreaga lege în cuprinsul căreia se găsește acea dispoziție penală.

Conform art. 173 C. pen., prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.

Având în vedere dispozițiile at. 173 C. pen., Înalta Curte constată că aplicarea legii mai favorabile în condițiile art. 5 C. pen. se face prin aplicarea normelor cu caracter penal din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba de dispoziții care reglementează instituții penale care se pot aplica în mod independent (autonom).

Concepția legiuitorului cu privire la aplicarea legii penale în funcție de instituțiile juridice autonome rezultă și din conținutul art. 10 din Legea nr. 187/2002 pentru punerea în aplicare a C. pen. conform căruia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Din acest text rezultă fără echivoc faptul că, în opinia legiuitorului, în caz de succesiune de legi incidente în materia pluralității de infracțiuni, mai întâi se stabilesc pedepsele pentru fiecare infracțiune aplicându-se legea mai favorabilă în cazul fiecăreia dintre ele și abia apoi, pornind de la pedepsele astfel stabilite, se pune problema aplicării tratamentului prevăzut pentru pluralitate.

Prin urmare, legea penală în sensul art. 5 C. pen. trebuie înțeleasă ca o dispoziție cu caracter penal și nu ca o lege în sensul de act normativ în ansamblul său.

În plus, înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă nu se aplică în abstract, ci în concret, ținând cont de toate împrejurările cauzei, doar în acest mod putându-se respecta principiul constituțional enunțat anterior. De asemenea, doar identificând legea penală mai favorabilă pentru fiecare instituție autonomă, în parte, efectul acesteia devine previzibil, fiind respectat dreptul la un proces echitabil și principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, consacrate în art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (1)2 din Constituția României, respectiv art. 6 parag. 1 și art. 7 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Adoptarea soluției contrare - aplicarea globală a legii penale mai favorabile -poate conduce nu numai la încălcarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, ci și la încălcarea principiului legalității pedepselor.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că singurul mecanism de evaluare și aplicare a legii penale mai favorabile constă în identificarea și aplicarea distinctă a fiecărei instituții autonome incidente în speță. Aplicarea regulii miilor lex trebuie să se facă în funcție de instituțiile penale autonome, iar nu global. Procedând în acest mod, nu se creează o lex tertia, interdicția fiind limitată la aplicarea concurentă a unor dispoziții din legi diferite cu privire la aceeași instituție.

Aplicând în speță considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte constată, referitor la infracțiunile de evaziune fiscală și cele privind regimul vamal, că acestea sunt în continuare incriminate de legiuitor și că nu au intervenit modificări privind limitele de pedeapsă, iar referitor la infracțiunea de spălare de bani, limita maximă de pedeapsă a fost redusă de la 12 la 10 ani închisoare. Având în vedere că în favoarea recurenților inculpați au fost reținute circumstanțe atenuante, iar pedepsele au fost reduse sub minimul special prevăzut de lege, acestora le este mai favorabil regimul juridic stabilit prin hotărârile atacate, neimpunându-se vreo modificare vis-a-vis de infracțiunile menționate.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, pentru care s-a dispus condamnarea recurenților, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte constată că limitele de pedeapsă au fost reduse substanțial prin intrarea în vigoare a Noului C. pen., de la 5-20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, la 1-5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În aceste condiții, instanța de recurs urmează a face aplicarea art. 5 C. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpații L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F., pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. la câte 1 an închisoare și câte 1 an interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

Deși în favoarea recurenților erau reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, acestea nu mai au corespondent în dispozițiile din Noul C. pen. prev. în art. 75 privind circumstanțele atenuante, așa încât instanța de recurs nu le mai poate reține în sarcina inculpaților.

Așa cum s-a arătat în doctrina și jurisprudența în materie, circumstanțele atenuante nu sunt instituții susceptibile de a funcționa autonom, iar aplicarea legii mai favorabile nu se face în doi pași, ci pe baza aprecierii globale. Pe cale de consecință, nu este posibilă aplicarea separată a dispozițiilor legale din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei și a circumstanțelor atenuante. Acestea se rețin conform legii determinate ca fiind mai favorabilă pentru inculpat.

Acesta este motivul pentru care Înalta Curte va reduce pedeapsa aplicată fiecăruia dintre recurenții inculpați la minimul special prevăzut de legea nouă, respectiv câte 1 an închisoare. Având în vedere că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., se va dispune și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, în condițiile art. 68 C. pen. De asemenea, având în vedere că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor (...) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, în baza art. 65 C. pen. va interzice fiecăruia dintre recurenții inculpați exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că motivele recurenților inculpați privind aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. cu privire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat sunt întemeiate, urmând a casa hotărârile atacate pe acest aspect.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv al recurenților inculpați de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale, înalta Curte îl apreciază ca neîntemeiat.

Față de limitele de pedeapsă ale infracțiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și aplicând în prezenta cauză Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a stabilit cu titlu obligatoriu, potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen., că în aplicarea art. 5 C. pen., prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei, termenul de prescripție specială a răspunderii penale, în conformitate cu dispozițiile art. 124 C. pen. anterior, în redactarea anterioară Legii nr. 63/2012, este egal cu 7 ani și 6 luni.

Față de momentul la care activitatea infracțională a întregului grup infracțional organizat a luat sfârșit, respectiv momentul la care a luat sfârșit ultima infracțiune care a intrat în scopul inițial al grupului, în speță infracțiunea de spălare bani care s-a situat în luna noiembrie 2006 (aspect necontestat de recurenții inculpați), termenul de prescripție se socotește împlinit în luna mai 2014.

Înalta Curte nu poate primi concluziile apărării în sensul că termenul de prescripție este de 5 ani, în cauză fiind incidente nu numai prevederile art. 122 C. pen. anterior ci și cele ale art. 124 C. pen. anterior privind prescripția specială.

În ceea ce privește celelalte infracțiuni reținute în sarcina recurenților inculpați, sancționate cu limite de pedeapsă cuprinse între 2 și 8 ani închisoare (infracțiunea de evaziune fiscală) și respectiv 3 și 10 ani închisoare (infracțiunile de spălare de bani și privind regimul vamal), termenul de prescripție al răspunderii penale, calculat conform art. 122 rap. la art. 124 C. pen. anterior, în redactarea anterioară Legii nr. 63/2012, este de 12 ani și nu este împlinit la momentul soluționării recursului.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că cel de al doilea motiv invocat de către recurenții inculpați este neîntemeiat.

Pe cale de consecință, raportat la împrejurarea că în cauză nu s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la recurenții inculpați L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F., Înalta Curte nu poate primi solicitarea intimatului inculpat S.V.D. de extindere a efectelor recursurilor declarate de ceilalți inculpați, întrucât s-ar încălca prevederile art. 3856 C. proc. pen. anterior privind efectul devolutiv al recursului.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3857 C. proc. pen. anterior, în condițiile în care instanța de recurs nu a modificat situația juridică a recurenților inculpați, apreciind că solicitarea acestora din urmă privind împlinirea termenului de prescripție este neîntemeiată.

În ceea ce privește extinderea efectelor recursurilor declarate de inculpați și asupra intimatului inculpat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că, raportat la modalitatea diferită de aplicare a legii mai favorabile, în cursul procesului penal, prev. de art. 5 C. pen. și după judecarea definitivă a cauzei, prev. de art. 6 C. pen., extinderea nu este posibilă, nefiind reglementat cadrul legal al efectului extensiv al recursului pe acest aspect.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Astfel, se constată că dacă în cazul aplicării legii penale mai favorabile în baza art. 5 C. pen., criteriile de stabilire a legii penale mai blânde sunt numeroase, respectiv criteriul condițiilor de incriminare, criteriul condițiilor privind tragerea la răspundere penală, criteriul sancțiunilor de drept penal, criteriul consecințelor condamnării, legea mai favorabilă nefiind stabilită în abstract ci în raport de împrejurările concrete ale fiecărei cauze, în cazul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în conformitate cu art. 6 C. pen., legea penală mai favorabilă (cu excepția legii penale de dezincriminare aplicabilă și condamnărilor definitive) se apreciază exclusiv după criteriul sancțiunilor.

Această concluzie se desprinde din interpretarea atât a art. 6 C. pen., dar și a art. 4 din Legea nr. 187/2012, conform căruia pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969 - cum este cazul intimatului inculpat S.V.D. - care nu depășește maximul special prevăzut de C. pen. sau de legile speciale în materie penală (modificate sau nu - după caz - prin intrarea în vigoare a Noului C. pen.), nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a legii noi.

În plus, această interpretare este în acord și cu vol.nța legiuitorului, care prin dispozițiile Noului C. pen. a renunțat la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive prev. de art. 15 C. pen. anterior.

Față de cele arătate, înalta Curte constată că nu se impune extinderea efectelor recursului declarat de recurenții inculpați L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F. cu privire la intimatul inculpat S.V.D., urmând a se pronunța cu privire la recursurile cu care a fost investită și nefiind necesară o mențiune expresă în acest sens în minuta deciziei pronunțate în cauză.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat. Se constată că, în esență, partea civilă critică modalitatea de soluționare a laturii civile, prin prisma modului de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanțele de judecată, care au luat în considerare raportul de expertiză și nu constituirea de parte civilă.

Însă, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurenta parte civilă, care critică modul de interpretare a probelor de către instanțele de judecată, arătând că expertiza efectuată în cauză este în contradicție cu situația de fapt și elementele de probațiune administrate în cauză, nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, care presupune o verificare a legalității hotărârii recurate și nu a temeiniciei acesteia, cum solicită, în esență, partea civilă.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursurile declarate de inculpații L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F., va casa în parte decizia și sentința penală pronunțate în cauză și rejudecând, va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Constatând existența concursului de infracțiuni, Înalta Curte va face aplicarea legii penale mai favorabile în două etape : într-o primă etapă, stabilind pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă, în baza principiului legii penale mai favorabile și, într-o a două etapă, aplicând pedeapsa pentru concurs, în baza aceluiași principiu.

Aplicarea legii penale mai favorabile în doi timpi este justificată de caracterul autonom al concursului de infracțiuni, așa încât aplicarea pedepsei rezultante este o operațiune autonomă în raport de stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune concurentă.

Ori, așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, odată fapta stabilită și pedeapsa aplicată conform uneia dintre legi, se poate recurge la instituțiile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile inculpatului.

Astfel, în primul rând, în aplicarea art. 5 C. pen., va reduce pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpații L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F., pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. la câte 1 an închisoare și câte 1 an interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

În al doilea rând, constatând că regimul juridic al concursului de infracțiuni este mai favorabil pe C. pen. anterior, va contopi pedepsele aplicate fiecăruia dintre recurenții inculpați prin prezenta cu pedepsele aplicate acestora prin sentința penală atacată cu privire la care nu s-a impus reducerea prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile.

Astfel, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa aplicată inculpatului L.E.V. prin prezenta cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul L.E.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

De asemenea, va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, modalitate stabilită prin sentința penală, care nu mai poate fi cenzurată în recurs prin prisma cazurilor de casare și nici modificată în defavoarea inculpatului, în propria cale de atac, conform art. 3858 C. proc. pen. anterior, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa aplicată inculpatului S.R.I.V. prin prezenta cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen. anterior și de 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul S.R.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, pentru aceleași considerente arătate în cazul recurentului inculpat L.E.V.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, va contopi pedeapsa aplicată fiecăreia dintre inculpatele B.F.E. și S.V.F. prin prezenta cu pedepsele aplicate acestora prin sentința penală de câte 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen. anterior, de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. anterior și de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen. anterior, urmând ca inculpatele B.F.E. și S.V.F. să execute pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani și 6 luni închisoare și câte 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice fiecăreia dintre inculpatele B.F.E. și S.V.F. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepselor.

Pentru aceleași argumente arătate anterior în cazul recurenților inculpați, va menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante aplicate inculpatelor B.F.E. și S.V.F. pe un termen de încercare de câte 4 ani și 6 luni.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

În baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin D.J.F.P. Bistrița Năsăud

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și 3 C. proc. pen. anterior

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F., casează, în parte, Decizia penală nr. 206/A din 29 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, și sentința penală nr. 155/F din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud și rejudecând:

Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpații L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F., pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. la câte 1 an închisoare și câte 1 an interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

1. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopește pedeapsa aplicată inculpatului L.E.V. prin prezenta cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul L.E.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

2. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopește pedeapsa aplicată inculpatului S.R.I.V. prin prezenta cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală de 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) C. pen. anterior și de 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. anterior, urmând ca inculpatul S.R.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

3. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, contopește pedeapsa aplicată fiecăreia dintre inculpatele B.F.E. și S.V.F. prin prezenta cu pedepsele aplicate acestora prin sentința penală de câte 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și alin. (3) din C. pen. anterior, de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actual 29 alin. (1) lit. b) din aceeași lege) cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. anterior și de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (preluat în art. 273 din Legea nr. 86/2006) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și alin. (3) C. pen. anterior, urmând ca inculpatele B.F.E. și S.V.F. să execute pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani și 6 luni închisoare și câte 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice fiecăreia dintre inculpatele B.F.E. și S.V.F. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe perioada executării pedepselor.

Menține suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante aplicate inculpatelor B.F.E. și S.V.F. pe un termen de încercare de câte 4 ani și 6 luni.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin D.J.F.P. Bistrița Năsăud, pe care o obligă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor din oficiu, pentru recurenții inculpați L.E.V., S.R.I., B.F.E. și S.V.F. și pentru intimatul inculpat S.V.D., în cuantum de câte 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată I.N.F. în cuantum de 400 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2014.