Human trafficking convictions upheld, organized-crime charges acquitted due to abrogated law

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 401/PI din data de 26 octombrie 2012 a Tribunalului Timiș, în temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., a fost condamnată inculpata S.V., la 4 ani închisoare pentru asociere, în vederea săvârșirii de infracțiuni în temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata S.V. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 5 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa de 6 ani și 5 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata rețineri de 24 de ore.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.D., la 4 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. În temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.D. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 5 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani și 5 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.V., la 4 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. În temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.V. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de 5 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani și 5 luni închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 de ore.

În temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998-art. 999 și art. 1000 C. civ. vechi au fost obligați inculpații S.V. și B.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să achite în favoarea următoarelor părți civile, următoarele sume: B.M. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, L.N.D. sumele de 2.100 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, S.G.F. sumele de 2.100 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, U.I. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, O.F.F. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998-art. 999 și art. 1000 C. civ. vechi au fost obligați inculpații S.V., B.D., B.I.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.J. SRL să achite în favoarea următoarelor părți civile următoarele sume: S.M.C. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.G. sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 600 euro cu titlu de daune morale, R.E. sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A. suma de 1.250 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.C.D. suma de 875 RON și 500 euro cu titlu de dauna materiale și suma de 1.000 euro daune morale, I.V. suma de 1.050 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, B.M.A. suma de 1.050 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, S.R.C. suma de 1.050 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.P.C. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, B.V. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, P.G. suma de 600 euro daune materiale și suma de 400 euro daune morale, T.M. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro daune morale, S.S. suma de 1.200 RON cu titlu de daune materiale, N.V. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G. sumele de 1.500 RON cu titlu de daune materiale și 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.M. suma de 1.600 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, D.S. suma de 1.075 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale, M.C., sumele de 875 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.V. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.I.O. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G.M. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, C.I.G. sumele de 875 RON și suma de 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.A., sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro daune morale, F.L.B. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, A.D.C.C. sumele de 400 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale F.R., sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998-art. 999 și art. 1000 C. civ. vechi au fost obligați inculpații S.V., B.D., B.I.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.J. SRL, să achite următoarelor părți civile următoarele sume: P.C.N. sumele de 875 RON și 315 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.D. sumele de 850 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 900 euro cu titlu de daune morale, C.E., sumele de 850 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.S. suma de 850 RON și suma de 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 900 euro cu titlu de daune morale, T.M.S., sumele de 2.100 RON și suma de 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, N.A.D. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A.A. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, T.C.D., sumele de 1.075 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 353 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpaților și părților responsabile civilmente luată prin încheierea instanței din data de 14 februarie 2012.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații să achite în favoarea statului suma de 6.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul B.I.V. urmând a achita suma în solidar cu părțile responsabile civilmente SC P.J. SRL și SC T.J. SRL și inculpata S.V. urmând a achita în solidar cu părțile responsabile civilmente SC P.J. SRL și SC T.J. SRL și SC A.G. SRL.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul special al Ministerului de Justiției a sumei de 16.400 RON reprezentând onorariu asistență gratuită pentru cele 41 părți civile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, emis la data de 22 aprilie 2011 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 2914/30/2011 la data de 29 aprilie 2011, inculpații S.V., B.I.V. și B.D. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Starea de fapt reținută de acuzare este următoarea:

Începând din cursul lunii septembrie 2010, un număr de 5 reclamanți s-au prezentat din proprie inițiativă la sediul B.C.C.O. Timișoara, unde au denunțat activitatea de recrutare de forță de muncă și ulterior de exploatare prin muncă desfășurată de reprezentanții SC T.J. SRL, oferte pe care firma le promova prin intermediul anunțurilor din ziarul P. Având în vedere plângerile formulate de părțile vătămate B.V., S.R.C., S.G., V.P.C. și P.G., la data de 13 septembrie 2010, ofițerii B.C.C.O. Timișoara s-au sesizat din oficiu față de S.V., B.I.V., B.D. și numitul F.G.M., care în calitate de reprezentanți ai societății susmenționate și sub fațada înființării unor firme comerciale neacreditate de Ministerul Muncii, au pus bazele constituirii unei asocieri în scopul atragerii și recrutării forței de muncă din România, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă bine plătite și condiții decente le-au exploatat prin muncă sub forma înșelăciunii.

În urma derulării evenimentelor s-a conturat necesitatea punerii sub interceptare a posturilor telefonice folosite de S.V. și B.I.V., fapt ce a dus la demascarea întregii activități infracționale desfășurate de aceștia în asociere cu B.D. și numitul F.G.M. aflați pe teritoriul Spaniei în așteptarea victimelor racolate de cei doi.

Se mai arată că ulterior au formulat plângeri penale mai multe persoane, care au răspuns anunțurilor din ziarul P., printre aceștia numărându-se: S.M.C., R.E., P.C.N., N.A., B.M., S.D., F.S., C.E., V.C.D., I.V., B.M.A., S.G.F., L.N.D., O.F.F., U.I., N.A.D., N.A.A., M.C.E., F.G., F.M., F.A., D.S., T.C.D., M.C., F.L.B., F.R., T.M.S., F.G.M., F.V., F.I.O., P.C., C.I.G., T.M., F.E., S.S., N.V., A.D.C.C. și B.V.

Ulterior acestui moment, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații S.V. și B.I.V. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar la data de 17 ianuarie 2011 acțiunea penală a fost pusă în mișcare și față de inculpatul B.D. sub aspectul comiterii acelorași fapte.

S-a reținut că începând din cursul anului 2010, inculpații S.V., B.D. (fratele acesteia) și B.I.V. au hotărât să găsească un mod facil și rentabil de a-și asigura sursele de trai, dar care să nu implice un efort fizic sporit, înființând societăți pentru a atrage persoanele interesate în ocuparea unor locuri de muncă în străinătate. S-a arătat că, sub fațada unor firme înregistrate legal la I.T.M. și întocmirea unor contracte de muncă și mediere fără nici o valoare în fapt, au atras persoane interesate de locuri de muncă în străinătate, și astfel au obținut beneficii financiare sigure.

S-a arătat că au indus în eroare părțile civile, în condițiile în care au înființat societăți comerciale care să aibă drept obiect de activitate plasarea de forță de muncă. Pentru a garanta autenticitatea activității și pentru a fi mai credibili, au cerut celor interesați mai multe documente în copie, cum ar fi certificate de absolvire, fișe cazier, contracte de muncă, documente de studii, poze, etc, simulând în acest mod un dosar de angajare conform cerințelor legilor de specialitate.

În acest sens, la data de 27 iulie 2010, inculpații S.V. și B.I.V. au înființat SC P.J. SRL, pe care au înregistrat-o la Institutul Teritorial de Muncă Timiș ca agent de ocupare a forței de muncă în străinătate. Astfel, sediul firmei a fost ales în Timișoara, fiind coordonat de inculpatul B.I.V., iar ca punct de lucru a fost ales municipiul Brașov, având drept coordonator pe inculpata S.V. În ceea ce-i privește pe inculpatul B.D. și numitul F.G.M., aceștia aveau rolul de a prelua persoanele recrutate în acest mod de inculpata S.V. și de a-i exploata prin muncă prin reținerea salariilor.

Odată înregistrată firma la I.T.M. Timiș, inculpații S.V. și B.I.V. au făcut anunțuri publicitare pentru oferte de muncă în Spania, Cehia, Germania și Italia, atât prin ziarul P. cât și prin mass-media televizată și sistem informatic, astfel că, cererile nu au întârziat să apară, firma fiind pur și simplu asaltată de solicitările persoanelor care și-au exprimat dorința de a ocupa ofertele de muncă atractive pe care inculpații le expuneau.

Printre aceste persoane se numără V.I., C.G., P.G.A., P.E., T.N., T.S., M.S., M.A.M., P.C.A., P.F., I.G., I.D., C.B., R.C., R.A., D.M., G.A.M., S.I., I.O.M., R.B., V.B., V.G., V.C., C.C., T.M.A., B.C., D.G., T.N.A., V.I.A., M.I.R., R.T., B.G., B.M.B., V.A., O.G., C.I., C.V., C.C.A., C.C.B., T.N.N., D.E., D.I., M.M.A., H.C.M., B.N., C.A., C.D., C.M., G.A., C.P., G.D., G.L., I.A., I.E., I.A.A., O.C., P.P., R.I., V.M., O.F.O., D.I.A., A.D.L., K.V., C.M.A., N.G., M.M., M.T., T.C.D., D.N., O.G.A., N.M.D., L.P., L.N., D.A.D., N.G.A., I.M., C.P.A., M.I.I., L.L.P., N.S.M., S.L., D.M.C., C.V.A., C.M.B., C.D.A., I.L., T.E., D.F., Z.O.M., T.N.B., M.V., F.E.A., D.F.A., C.N., R.P.T.B., T.N.N.A., Z.I.M., V.S.C., T.E.A., M.I.A., P.M.L., L.L., L.P.A., P.V., F.C., M.D., P.V.V., S.G.A., V.D., M.M.B., D.Z., M.T.D., G.V., B.D.A., V.A.A., B.I.M., C.D.D., S.Z.V., B.D.M., G.C.M., S.V.A., P.E.A., M.L., F.C.A., B.V.A., P.I., I.N., M.M.D., U.D.A., C.L., U.B., P.D.A., C.C.S., H.D.I., T.M.S., H.M.V., S.A.R., Z.N., B.S.A., U.G., O.F., H.F., P.V.A., S.N., M.R., L.D.I., L.A.C., O.I., P.L., O.V., B.E., M.C.E., F.M., F.G., A.C., B.V.B., T.A., C.D.B., C.M.C., M.S.A., I.B., V.F.T., D.B.F., G.N.C., G.A.B., S.F., M.A.A., N.F., A.A., C.B.A., N.O., S.V.B., V.M.A., P.Z., S.E., G.F., S.F.A., A.J., V.D.A., Z.A.E., B.P., D.C., F.C.I., R.C.A., P.I.A., B.D.B., B.C.A., B.L., N.V.A., G.V.C., C.M.M., S.C., N.C., M.I., M.G., N.G.B., B.M.C., T.O., S.D.A., S.L.A., T.D., C.G.A., U.G.A., U.M., R.M., R.D., F.P., V.C.D., M.D.A., F.R.A., H.C., P.C.B., N.S., I.I., C.T., D.G.A., C.G.B., C.C.C., M.C.A., A.G.A., A.M., C.E., P.A., L.M., L.M.A., D.A., I.I.I., S.I.A., etc.

Dosarele cuprinzând documentele părților vătămate au fost ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate la sediile societății și constituite în corp delict.

S-a arătat că argumentele care au convins acest număr mare de victime să accepte ofertele inculpaților S.V. și B.I.V., au fost condițiile decente de muncă, salariul oferit de angajatorii străini și nu în ultimul rând semnarea unor contracte de muncă și contracte de mediere puse la dispoziție de SC P.J. SRL, aspect ce a constituit un element predominant de acceptare a ofertei.

După ce părțile vătămate au luat contactul telefonic cu inculpații S.V. și B.I.V., aceștia îi invitau la sediul firmei din Timișoara și la sediul punctului de lucru din Brașov, unde le puneau la dispoziție contracte de muncă fotocopiate și contracte de mediere, de asemenea copiate la xerox, pentru a fi completate cu datele persoanei solicitante și în care erau stipulate obligații pe care le dețin atât furnizorul cât și persoana beneficiară a locului de muncă. Pentru a fi credibili, inculpații au ales în calitate de firmă angajatoare străină SC C.M.C.H. SA și SC A. SRL din Spania. Odată întocmite aceste înscrisuri, vădit false, inculpații solicitau părților vătămate un comision în valoare de 250 euro, respectiv echivalentul de 875 RON, atrăgându-le atenția că în momentul ajungerii lor la destinație vor fi așteptați de reprezentanții firmei angajatoare cărora sunt obligați să le achite alți 50 euro necesari întocmirii permisului de ședere.

După finalizarea acestor proceduri, inculpații S.V. și B.I.V. le-au îndrumat pe victime să-­și achite biletul de transport la firma SC S.T. SRL, care i-a deplasat apoi până în localitățile stabilite de inculpați, și anume X1, X2 și X3. După ajungerea la destinație, părțile vătămate au așteptat să fie preluați de firma angajatoare, însă aceștia nu existau, iar surpriza a fost atunci când cei care se pretindeau a fi niște persoane respectabile ale firmelor spaniole, au venit să-i îmbarce inculpatul B.D. și un cetățean de etnie rromă din România, cunoscut sub numele de M.

Surpriza părților vătămate a continuat să fie și mai neplăcută atunci când au fost conduși la locul de cazare, care era în fapt un imobil dezafectat, fără grup sanitar, fără electricitate și canalizare, iar în imobil nu se aflau paturi, ci doar saltele folosite de cei 15-20 de persoane care dormeau în aceeași încăpere. S-a mai arătat că inculpatul B.D. și numitul M. nu le-au oferit locuri de muncă, ci i-au lăsat în așteptare săptămâni întregi, până când ei reușeau să convingă patronii spanioli să le ofere câteva ore de muncă „la negru” la cules de usturoi, pentru ca apoi după prestarea muncii să ridice banii fără a plăti muncitorii.

Revolta părților vătămate vis-a-vis de situația găsită la fața locului a fost întemeiată, astfel că le-au cerut explicații inculpatului B.D. și numitului M., însă aceștia au căutat să-i calmeze și să-i asigure că se vor rezolva aceste probleme, scuze fără valoare și fără acoperire în realitate. În acest sens, elocvente sunt declarațiile părților vătămate în care acestea redau cu lux de amănunte fuga de răspundere afișată de inculpatul B.D. și numitul M. În acest sens, se citează din conținutul plângerii părții vătămate O.V.: „(...) Ajunși în Spania am stat 7 ore până să fim ridicați și duși la locul de cazare (...) întrebîndu-l pe domnu C. dacă mâine mă duce la muncă, mi-a răspuns că el are echipa sa iar eu depind de domnu D. (alias inculpatul B.D.) Domnu D. nu a vrut să vină sau habar nu a avut să vină către noi. Am ajuns la concluzia că domnu D. se ascundea de noi să ne dea măcar o explicație (...)”.

Același context cuprind și plângerile tuturor părților vătămate enumerate mai sus, dar mai ales a părții vătămate C.L., a cărei conținut demască falsitatea contractelor de muncă și mediere întocmite de inculpații S.V. și B.I.V. în țară cu firma angajatoare purtând numele de SC A. SRL Spania. Se citează în acest sens: „(...) La sosirea în Spania am contactat telefonic persoana de legătură,numitul D. (alias inculpatul B.D.) care mi-a dat ca punct de întâlnire localitatea X1-X4, în data de 5 octombrie 2010, dar nu s-a prezentat și nici nu a răspuns la telefon, așteptând mai mult de 6 ore (...) Mai precizez că personalul firmei SC A. SRL Spania ne-a informat că actul adițional și contractul individual de muncă semnat în România nu are nici o valoare în Spania (...)”.

Pentru a calma nervozitatea victimelor și pentru a le înlătura revolta ce o manifestau în raport cu înșelătoria în care au fost atrase, inculpatul B.D. le-a promis acestora obținerea de permise de ședere și muncă, iar pentru a fi mai credibil a îmbarcat o parte din victime în microbuze și i-a transportat în orașul X5 pentru obținerea vizei, însă înainte de asta le-a cerut drept taxă sume cuprinse între 30-50 euro de persoană. Cu toate acestea, vizele nu au fost obținute, astfel că inculpatul B.D. a continuat seria minciunilor, transportându-i în apropierea unor localități, unde i-a lăsat în așteptare zile întregi fără adăpost și hrană, în apropierea unor cimitire. În această situație, părțile vătămate s-au văzut nevoite să revină în țară cu sprijinul membrilor de familie, care le-au expediat sumele de bani necesare pentru achitarea transportului. Unele dintre aceste victime s-au prezentat, în număr de 11, la Ambasada României la Madrid, persoane reprezentate de F.G.A. și C.M.D., pentru a semnala faptul că au fost induși în eroare de reprezentanții SC P.J. SRL din Timișoara. În conținutul plângerilor depuse, victimele au arătat faptul că au achitat un comision de 450 euro la firma din țară care le-a promis asigurarea unor locuri de muncă bine plătite în agricultură, iar atunci când au ajuns în Spania au fost abandonați în localitatea X6, de unde au fost preluați de un anume „D.” care i-a cazat în niște anexe ale unei ferme agricole, obligându-i să muncească 12-14 ore, fără să-i plătească. Acest aspect este confirmat de adresa Ministerului și Internelor, Biroul Atașatului cu Afaceri Interne, Ambasada României la Madrid.

Aceeași adresă arată că SC C.M.C.H. SA are sediul social în localitatea X7, având drept asociați pe S.D.B., cetățean spaniol și pe A.B., cetățean român, iar obiectul de activitate sunt construcțiile și renovările imobiliare precum și operațiunile de vânzare-cumpărare, sau intermediere de proprietăți imobiliare. Firma nu este autorizată să intermedieze sau să plaseze forță de muncă. Comunicarea înaintată de atașatul român mai arată că la adresa sediul acestei societăți, ce figurează drept sediu social al SC C.M.C.H. SA mai locuiesc și numiții P.B. (fratele inculpaților S.V. și B.D.), V.B.A. (cumnata inculpaților S.V. și B.D.), A.B. (fratele pe linie paternă a inculpaților S.V. și B.D.).

Astfel fiind situația, o parte din părțile vătămate revenite în țară prin surse proprii s-au prezentat la sediul firmei din Timișoara și Brașov solicitând explicații, iar pentru ca victimele să nu facă prea multă vâlvă în jurul actelor de înșelăciune, inculpații S.V. și asociatul ei B.I.V. au promis că le vor asigura un alt loc de muncă de această dată foarte sigur și real în Cehia, fie în agricultură, fie la societatea P., la montarea de piese. În acest caz, este vorba de părțile vătămate S.G., P.G., N.A.A., N.A.D., față de care inculpații au adoptat aceeași metodă de inducere în eroare, și anume încheierea unor contracte de muncă și mediere false, simulând originalitatea acestora. Și de această dată părțile vătămate au suferit o dezamăgire cruntă, întrucât după ce inculpatul B.I.V. i-a însoțit în Cehia, Praga, odată ajunși acolo, pur și simplu i-a predat unei persoane de legătură, cetățean român, care i-a cazat într-un imobil dezafectat în așteptarea unei posibile munci în agricultură.

Aceeași strategie au uzat-o inculpații și față de celelalte părți vătămate, care, revenite în țară, s-au deplasat la sediul firmei, cerând explicații, însă pentru a le distrage atenția, au fost trimise în Cehia, ulterior în Germania, și de fiecare dată au avut aceleași surprize neplăcute de a fi abandonați, plasați de la un traficant la altul și neplătiți pentru cele câteva zile de muncă pe care reușeau să le efectueze.

Extinzând activitatea de urmărire penală, organele de anchetă au stabilit faptul că inculpații S.V. și B.I.V. desfășurau activitatea de recrutare a forței de muncă cu mai multe firme pe care le-au înființat în Brașov și Timișoara încă din anul 2006, când și-au înregistrat prima societate. În anul 2006 au înregistrat SC A.G. SRL, stabilind ca obiect de activitate plasare de forță de muncă, iar în anul 2008 au înființat o alta cu numele de SC T.J. SRL, având același obiect de activitate. Întrucât inculpații nu prezentau bilanțul activității cu profiturile realizate, intrau în faliment prin suspendarea activității, situații ce le asigurau un avantaj major în justificarea nerestituirii comisioanelor solicitate de victimele exploatate.

S-a mai arătat că, pentru a masca activitatea infracțională, inculpații S.V. și B.I.V. întocmeau înscrisuri pe care le intitulau „Notificare” și pe care le expediau victimelor nemulțumite, considerându-le pe ele răspunzătoare pentru faptul că au părăsit locul de muncă.

În acest sens s-a arătat că, referitor la SC T.J. SRL, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Serviciul de Inspecție Fiscală, a efectuat un raport care confirmă existența obligațiilor restante la bugetul de stat consolidat în valoare totală de 89.865 RON, activitatea firmei fiind suspendată din acest motiv. De asemenea, s-a arătat că și societății SC A.G. SRL i-a fost suspendată activitatea ca urmare a sesizărilor făcute de victimele nemulțumite și de situația de neeliberare a bonurilor fiscale în urma achitării comisioanelor.

S-a reținut că inculpații S.V., B.I.V., B.D. și numitul M., prin activitățile de mai sus, urmăreau să mascheze activitatea infracțională de recrutare, racolare și exploatare a părților vătămate, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă reale și prin simularea încheierii unor contracte de muncă și mediere false, îi exploatau prin muncă, folosind în acest sens înșelăciunea și abuzul de autoritate.

S-a mai arătat că, pe lângă ofertele de muncă din Spania, cele trei firme înființate de inculpați respectiv, SC P.J.T. SRL, SC A.G. SRL și SC P.J. SRL prezentau oferte în Germania în calitate de îngrijitori la circul Z. din localitatea Wiesenburg, landul Branderburg, asigurându-i pe cei interesați că prin încheierea unor contracte de muncă și mediere în limba română, locul de muncă este garantat.

Pentru a verifica existența acestui angajator străin, s-a procedat la solicitarea de date și informații prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională. S-a comunicat faptul că circul Z. există într-adevăr, cu sediul în localitatea germană Wiesenburg, landul Branderburg, însă nu are nici o legătură de cooperare cu firma SC T.J. SRL, aparținând inculpaților S.V. și B.I.V.

În ce privește ofertele de locuri de muncă în Slovacia și Cehia prin intermediul SC W.S. SRO și SC P.A. SRL în domeniul asamblării de piese, o parte din părțile vătămate enumerate în cuprinsul rechizitoriului au semnat contracte de muncă și mediere cu firma inculpaților, iar odată ajunși la destinație, aceștia au fost practic plasați contra unor sume de bani cetățenilor de etnie rromă stabiliți pe teritoriile acestor țări și cu care inculpații aveau relații de colaborare. Munca pe care victimele o prestau și condițiile în care aceasta se desfășura, nu avea nici o legătură cu clauzele contractelor încheiate de inculpați, întrucât cetățenii rromi abia dacă reușeau să le găsească locuri de muncă ziliere la cules de măsline sau usturoi, iar plata pentru cele câteva ore muncite nu revenea victimelor, ci era preluată de ei de la patronii străini.

Prin adresa înaintată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională organelor de urmărire penală, se arată că reprezentantul lor celor două societăți, A.K., nu cunoaște nici o persoană purtând numele de S.V. și B.I.V., susținând că dacă aceștia ar fi cooperat direct cu SC W.S. SRO, în mod cert ar fi trebuit să fie cunoscute. De asemenea, se menționează că administratorul firmei cehe, U.P., nu a cooperat niciodată cu SC T.J. SRL sau cu reprezentanții săi, S.V. și B.I.V., și nu a încheiat nici un contract de cooperare sau parteneriat cu această firmă și, de asemenea, nu a dezvoltat nici o activitate comercială cu aceasta.

S-a mai arătat că, ulterior respingerii propunerii de arestare preventivă a inculpaților, acești au trimis în Spania, la inculpatul B.D., pe una din angajatele SC P.J.T. SRL, respectiv C.A.A., care avea rolul de a efectua fotografii care să surprindă victimele pe câmp la cules de legume, momentul ridicării banilor pentru plata muncii prestate, precum și condițiile de locuit, cu scopul de a preconstitui probe și de asemenea cu scopul de a determina victimele aflate în Spania să facă declarații în care să specifice că au condiții de muncă foarte bune, că plata se face conform contractului și este încasată de ei personal, și mai ales, aveau misiunea de a face rost de modele de contracte de colaborare cu angajatorii străini pentru a fi completate în România.

Probele propuse de acuzare au fost plângerile formulate de părțile vătămate S.M.C., R.E., P.C.N., N.A., B.M., S.D., F.S., C.E., V.C.D., I.V., B.M.A., S.G.F., L.N.D., O.F.F., U.I., N.A.D., N.A.A., M.C.E., F.G., F.M., F.A., D.S., T.C.D., M.C., F.L.B., F.R., T.M.S., F.G.M., F.V., F.I.O., P.C., C.I.G., T.M., F.E., S.S., N.V., A.D.C.C., B.V., declarațiile părților vătămate, declarații martori, declarații inculpați, procese-verbale de redare scrisă a interceptărilor telefonice, comunicările instituțiilor abilitate din cadrul I.T.M., procese-verbale de percheziție domiciliară, alte înscrisuri, raport de control fiscal.

Tribunalul a fost sesizat cu judecarea cauzei la data de 29 aprilie 2011.

A fost atașat Dosarul nr. 147/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara.

În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele probe: părțile vătămate A.D.C.C., S.R.C., R.E., N.A., N.V., B.V., S.G., P.G., S.S., S.M.C., S.D., P.C.N., V.C.D., au precizat pretențiile bănești, depunând și înscrisuri în susținerea pretențiilor, respectiv contract de mediere din 19 mai 2010, act adițional și contract de muncă privind partea vătămată N.A.; contract de mediere din 19 mai 2010, act adițional și contract de muncă privind partea vătămată R.E.

La termenul din 9 septembrie 2011 s-au introdus în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente SC A.G. SRL, SC T.J. SRL, SC P.J. SRL, la dosar fiind depuse înscrisuri, respectiv act constitutiv al SC A.G. SRL, 6 septembrie 2007, act constitutiv al SC T.J. SRL; contract individual de muncă încheiat între SC A.G. SRL și inculpata S.V.; carnet de muncă a inculpatei S.V., act constitutiv al SC P.J. SRL.

Având în vedere numărul mare a părților civile, faptul că acestea au interese identice în cauză, instanța de fond a constatat că se poate face aplicarea art. 174 alin. (3) C. proc. pen. și că se impune, pentru buna desfășurarea a procesului penal, desemnarea unui avocat din oficiu care să le reprezinte interesele celor 41 părți civile.

La termenul din 11 octombrie 2011 s-a depus cererea de constituire de parte civilă în numele tuturor părților civile.

S-a reținut că inculpata S.V., în cuprinsul declarației, a arătat că nu se consideră vinovată de săvârșirea infracțiunilor care i se impută. A arătat că în 2006 a înființat societatea comercială SC A.G. SRL cu sediul în localitatea Brașov, că a obținut autorizația de la I.T.M. pentru a funcționa în temeiul Legii nr. 156/2000, considerându-se că îndeplinea condițiile cerute de această lege pentru a se ocupa de recrutarea forței de muncă și că, periodic, societatea sa era verificată sub aspectul legalității contractelor de mediere pe care le încheia cu persoanele care solicitau serviciile societății. A susținut că, prin intermediul acestei societăți, a reușit să medieze sute de contracte de muncă în străinătate, urmând să depună la dosar contracte de colaborare cu societăți din străinătate. A susținut că a avut un punct de lucru care era comun celor trei societăți și că, în momentul în care a fost suspendată activitatea la SC A.G. SRL a deschis o altă societate, respectiv SC T.J. SRL, care avea două puncte de lucru, în Brașov și două în Buzău. A mai arătat că această societate a fost înființată în 2008 și a fost suspendată activitatea în 2010, înființând o altă societate, respectiv SC P.J. SRL, cu sediul în localitatea B.J., județul Argeș și la Timișoara, și care avea același punct de lucru ca și cele pe care le desființase.

A susținut că a încheiat cu părțile vătămate contracte de mediere, în baza unor contracte de colaborare cu societățile din străinătate, condițiile de cazare erau prevăzute în actul adițional iar solicitanții le cunoșteau, transportul era plătit de părți dar era rezervat de societatea sa, care căuta cele mai ieftine variante de transport. A mai arătat că beneficiarii cunoșteau de la plecarea din România faptul că nu vor putea să înceapă efectiv lucrul decât după obținerea dreptului de ședere și de muncă, iar cu privire la condițiile de cazare a susținut că li s-a explicat victimelor că vor locui în număr de 3 sau 4 în cameră, că vor avea baie, bucătărie comună, veselă, mașină de spălat rufe și frigider. A considerat că unele din părțile vătămate este posibil să exagereze cu privire la condițiile de cazare, nefiind obișnuite cu condițiile de locuit și având așteptări prea mari. A mai arătat că, legat de cazare, contractul de închiriere era semnat de angajator și ea nu cunoaște detaliile, dar cunoaște faptul că angajații nu plăteau chiria până în momentul în care începeau să lucreze. A susținut că în Cehia erau asigurate locuri de muncă în industria electronică pentru muncitori ne calificați, că erau condiții de locuit mai bune, iar persoanele care s-au plâns sunt în minoritate.

A susținut că în Spania multe din persoanele mediate au plătit un avans modic, urmând ca diferența să o achite la primul salariu. A mai susținut că persoanele mediate erau libere să plece unde doresc, iar pentru comisioanele încasate pentru serviciul de mediere, societățile sale au eliberat chitanțe.

Inculpatul B.I.V. a arătat că a lucrat la SC P.J. SRL și la SC T.J. SRL în calitate de asociat. A susținut că prin intermediul său au încheiat contracte de mediere un număr de 8 părți civile, și că o parte din acestea au plecat în Cehia, o parte în Spania. A susținut că în 2008 a fost personal în Spania, a mers pe câmp împreună cu inculpatul B.D., care i-a arătat modul cum lucrează mai mulți români. A arătat că, cu acel prilej a semnat contractul de colaborare cu firma SC A. SRL din Spania. A mai arătat că în Cehia a discutat cu Societatea SC W.S. SRO, care are profil recrutarea forței de muncă, că acolo a discutat cu o doamnă a cărei nume nu îl cunoaște. De asemenea, a arătat că în Slovacia a semnat un contract de colaborare cu societatea SC P.A. SRL, având ca obiect de activitate recrutarea forței de muncă și având ca reprezentant pe numitul M.P. A susținut că aceste societăți trimiteau oferte ferme pentru angajare persoane și că, la rândul lor, aveau contracte de muncă cu diverse societăți din țara lor. A arătat că el personal s-a deplasat la Praga cu părțile civile P.G. și S.G. și s-au întâlnit cu angajatorul, care, în prezența sa, i-a dus la locul de cazare și au discutat că urmau să lucreze la cules de hamei. A susținut că personal a participat la încheierea unui procent de 20% din contractele agenției și că la încheierea contractelor de mediere le erau explicate persoanelor solicitante toate condițiile, respectiv unde plecau, când plecau, comisionul ce se plătea, numele angajatorului, numărul de telefon. A susținut că în Cehia persoanele primeau chiar un avans de 500 coroane și făceau o școlarizare de o săptămână, multe persoane trimițându-le mulțumiri. A menționat că o cunoaște pe inculpata S.V. de 10 ani și că împreună cu aceasta au ales varianta de a înființa mai multe puncte de lucru, față de faptul că locuiau în localități diferite, iar în ce privește sediul din B.J., a arătat că nu plăteau chirie, sediul funcționând în casa tatălui său.

Inculpatul B.D. a arătat că nu se consideră vinovat de acuzațiile care i se aduc. A menționat că din numărul de 600 de persoane care au fost în Spania, numărul părților vătămate din acest dosar este relativ redus și consideră normal să existe și persoane nemulțumite. A arătat că a fost angajat la societatea SC C.M.C.H. SA din 2005 și până în 2010, iar în 2010 a înființat firma SC A. SRL. A susținut că patronul SC C.M.C.H. SA, S.D.B., i-a făcut o împuternicire pentru a se ocupa de actele persoanelor din România, respectiv să meargă cu ei la poliție și să-i ajute la cazare. Deși era doar angajat la această firmă, era responsabil de persoanele venite la lucru și primea în plus sume de bani raportat la numărul de oameni de care se ocupa.

Conform celor relatate de inculpatul B.D., după ce se obținea dreptul de muncă, se încheia contractul de muncă, iar plata se făcea fie prin CEC fie să plătea cu bani lichizi, patronul remițându-i lui banii pentru a face plata la două săptămâni. A susținut că părțile nu erau obligate să accepte cazarea oferită de firmă, că se solicita suma de 50 euro chirie, iar până la obținerea dreptului de muncă și de ședere nu se plătea chirie. În apărarea sa, a arătat că nu a constrâns vreo parte vătămată să lucreze cu el, că multe persoane nu au avut răbdarea să aștepte obținerea dreptului de muncă și întrucât avea mulți oameni de supravegheat nu putea să țină evidența tuturor.

Părțile civile S.R.C., S.M.C., R.E., N.A., I.V. au plecat împreună în Spania în baza contractelor de mediere încheiate cu SC T.J. SRL, urmare a înțelegerii cu inculpatul B.I.V. și în baza promisiunii că vor avea asigurate locuri de muncă prin angajatorul SC C.M.C.H. SA.

Partea civilă I.V., a arătat că a semnat un contract de mediere cu inculpatul B.I.V., a discutat la telefon cu inculpata S.V., a plătit suma de 6 milioane pentru întocmirea actelor, 130 euro transport, iar în iulie 2010 a ajuns în Spania împreună cu alte persoane. Contrar celor susținute de inculpați, nu a fost așteptat de o anume persoană din partea angajatorului SC C.M.C.H. SA. Abia după un prealabil telefon la Brașov la inculpata S.V., a venit inculpatul B.D. și o persoană de etnie rromă pe nume M. Acesta din urmă, la volanul unui microbuz, i-a transportat inițial într-un apartament unde locuiau încă 8 persoane de etnie rromă. Datorită faptului că inculpatul B.D. și acel M. nu s-au înțeles cu aceste persoane cu privire la prețul chiriei, românii au fost transportați, pe timp de noapte, în condițiile în care geamurile microbuzului erau camuflate cu un cearșaf, până în localitatea X8, într-un imobil care s-a dovedit a fi proprietatea primăriei și care servea drept casă de adăpost în caz de incendiu. Partea civilă a arătat că cei doi au spart gemurile, părțile civile s-au adăpostit peste noapte în acel imobil, dar dimineața au constat că au mai apărut încă 8 persoane, iar la scurt timp au fost evacuați de autorități întrucât au constatat că ocupau abuziv acel imobil. În ziua următoare, numitul M. a luat victimele în microbuz sub pretextul că urmează să le întocmească actele pentru obținerea dreptului de ședere, iar seara au dormit în câmp, fiind abandonați în apropierea unui cimitir și fiind nevoiți să se adăpostească efectiv în cimitir. Partea civilă a susținut că au fost plimbați în diverse locații aproximativ 5 zile, că inculpatul B.D. i-a abandonat, iar în momentul în care l-a întrebat pe numitul M. Unde este inculpatul B.D., acesta i-a declarat mincinos ca nu îl cunoaște, deși la scurt timp l-a auzit vorbind la telefon cu inculpatul B.D. și spunându-i că îi va da 1.000 euro dacă îi mai aduce oameni la muncă. A mai arătat că, după 5 zile, numitul M. i-a cazat într-un apartament care susținea că era al lui. Partea civilă a susținut că, împreună cu alte persoane, s-au adresat autorităților din X5, prezentând contractul de mediere, prilej cu care li s-a comunicat că acel înscris este un fals.

Partea civilă S.M.C. a susținut că au dormit pe câmp două sau trei zile, că ulterior numitul M. i-a dus într-un apartament al său, care nu era dotat cu instalații electrice iar apa era primită raționat. Deși nu aveau permise de muncă, au fost scoși la lucru de M., dar banii au rămas la acesta. Partea civilă a mai arătat că, în perioada în care au așteptat eliberarea permiselor de muncă, au ieșit din acel imobil și au căutat variante pentru a pleca în România. întrucât nu aveau bani, au fost nevoiți să doarmă pe străzi. De asemenea, partea civilă S.R.C. a relatat că au fost nevoiți să doarmă cinci zile pe stradă, că au fost ajutați în final de un român care le-a dat de lucru și i-a plătit pentru a se putea întoarce în țară.

Partea civilă A.D.C.C. a încheiat contractul cu SC T.J. SRL din Timișoara prin B.I.V. A făcut parte din același grup de oameni care au fost cazați în acel imobil aparținând Crucii Roșii, apoi a fost nevoit să locuiască în câmp trei nopți. Întrucât oamenii făceau presiuni, inculpatul i-a dus la câmp într-o duminică la cules de usturoi, dar nu au fost plătiți.

Partea civilă P.G. a susținut că a semnat contract de mediere cu firma SC T.J. SRL, respectiv cu inculpatul B.I.V., promitându-i-se un loc de muncă în Cehia.

Acesta a susținut că inculpatul B.I.V. l-a transportat în Praga cu autoturismul condus de un prieten. Acolo a fost predat unei persoane de origine asiatică, care i-a transportat cu metroul până la ieșirea din Praga, după care i-a îmbarcat într-un autobuz, mergând într-o localitate de unde au fost preluați de către o altă persoană, care i-a transportat până la locul de cazare, un dormitor situat în vecinătatea unei păduri. A arătat că aici a luat legătura cu un cuplu de români care le-a povestit că nu este de lucru, că ei la rândul lor sunt în aceeași situație și nu pot pleca datorită faptului că nu au bani.

La întoarcerea în România, a luat legătura cu inculpații, care i-au propus un alt loc de muncă în Spania. A susținut că a plecat cu alt grup de persoane în localitatea X3 și, observând că la sosire nu au fost așteptați de nimeni, fiind speriat de experiența din Cehia, s-a întors în România.

Partea civilă S.G. a fost în aceeași situație ca și P.G. Acesta a arătat că la acea locație din Cehia au cunoscut, prin intermediul unui român, pe patronul din Cehia, căruia i-a arătat contractul de mediere. Acesta a relatat că documentul era un fals și că el nu a semnat un astfel de contract. Totodată, le-a relatat că nu era posibil să câștige suma de 900 euro promisă în România, în condițiile în care el oferă 250-300 euro pe lună. Aceeași persoană le-a sugerat să nu dea documentele acelui așa numit reprezentant al societății, recomandându-le să plece. A arătat că pentru a ajunge la cea mai apropiată autogara au fost nevoiți să meargă 6 kilometri pe jos.

În Spania a făcut parte din acel grup de 12 persoane care au fost cazați în acel imobil care a aparținut primăriei și care au fost abandonați în câmp în apropierea unui cimitir, fiind nevoiți să se adăpostească în incinta cimitirului.

Partea civilă F.S. a semnat contract de mediere cu SC T.J. SRL Timișoara, respectiv inculpatul B.I.V. a plecat în Spania, în august 2010 din Arad. Urma să lucreze în Spania la SC C.M.C.H. SA. A susținut că la sosirea în Spania au fost transportați de inculpatul B.D. în localitatea X1. Pe rând, au fost cazați în mai multe locații. Primele 3, 4 zile au fost adăpostiți într-un imobil fără geamuri, cu saltele pe jos. Ulterior, au fost transportați într-un imobil care aparținea numitului M. După alte două-trei zile s-au deplasat în localitatea X5 pentru a obține permisul de muncă. Datorită faptului că locuiau prea multe persoane în același imobil, autoritățile spaniole nu au eliberat permise de muncă decât pentru două-trei persoane. Partea civilă a susținut că, deși el îndeplinea condițiile pentru a obține permis de muncă, insistând pe lângă inculpatul B.D. să îl însoțească, acesta tot amâna momentul, aspect care i-a format convingerea că inculpatul B.D. nu era interesat ca el să lucreze. A mai arătat că a locuit în imobilul pus la dispoziție de M. două săptămâni și că numitul M. i-a dus la lucru în zilele de sâmbătă și duminică, întrucât pentru lucrul în zilele de sărbătoare nu se cerea permis de muncă, însă nu a fost plătit pentru munca depusă. Partea civilă a arătat că în perioada în care a locuit acolo a fost nevoit să mănânce la o biserică unde se servea gratuit mâncare pentru săraci, întrucât nu avea banii necesari pentru a se întreține. Ulterior a obținut dreptul de muncă pe cont propriu, a lucrat la cules de mandarine pentru a-și face o sumă de bani suficientă pentru a se întoarce în România. A susținut că împreună cu el au mers în Spania cu același autocar un număr de 40 persoane, și că majoritatea s-au întors în România din aceleași motive.

Partea civilă P.C.N. a plecat în Spania tot în luna august 2010, încheind contract cu SC P.J. SRL Timișoara. A făcut parte din același grup cu părțile civile F.S. și S.D., I.V. A menționat că a plecat în Spania în data de 29 august 2010, că în data de 31 august 2010 au ajuns în localitatea X1, fiind debarcați într-o parcare, unde urma să sosească o persoană pe nume D., să-i preia. A arătat că inculpatul B.D. a apărut după un interval de o oră însoțit de numitul M. și un anume D. Pasagerii din autobuz au fost împărțiți în 4 grupuri, iar el a făcut parte din grupul acelui D. A susținut că numitul D. i-a dus într-o încăpere care semăna cu un seif, respectiv suprafața de 2/2 pe jos saltea și o pătură urât mirositoare, exista o singură toaletă, o bucătărie, un duș pentru 24 de persoane. După 5-6 zile au fost mutați în altă localitate, într-un imobil compus din camere goale în care erau aduse saltele. În această a doua locație a locuit până la sfârșitul lunii septembrie. Au plătit inculpatului B.D. 25 euro pentru acte și au fost de două ori în localitatea X5 pentru a obține dreptul de muncă, care le-a fost refuzat pentru motiv că nu au făcut dovada existenței unui loc de cazare, întrucât figurau prea multe persoane cu reședința la aceeași adresă. A susținut că, deși nu aveau permis de muncă, au lucrat sâmbătă și duminică fără a fi plătiți, întrucât numitul M. spunea că trebuie să facă bani de mâncare. A susținut că nu se putea întoarce în România pentru că nu avea bani, că în fiecare zi mergea pe jos 6 km până la biserica dintr-o localitate învecinată, unde se oferea mâncare gratis. A susținut că a mai lucrat circa 4 zile fără a fi plătit, iar în data de 1 noiembrie a reușit să își găsească de lucru prin intermediul altor persoane, astfel că a reușit să facă bani pentru a se întoarce în România.

Partea civilă C.E. a locuit împreună cu P.C.N., F.S., S.D. și V.C.D. A susținut că, deși a achitat suma de bani pentru obținerea dreptului de muncă inculpatului B.D., în final a obținut personal acest drept cu ajutorul altei persoane. A locuit efectiv la locațiile propuse de inculpat întrucât nu avea altă posibilitate, a lucrat efectiv 3 zile fără a fi plătit iar, la un moment dat, i-a cerut bani numitului M., care i-a dat banii necesari pentru a se întoarce acasă.

Părțile civile F.G.M., F.V., F.I.O. și P.C. au arătat că au încheiat contract cu inculpata S.V. din partea firmei SC T.J. SRL, că au plecat în Spania în 14 februarie 2010, că inculpata le-a relatat că la sosirea în Spania vor fi așteptați de o persoană, respectiv patronul firmei unde urma să lucreze la citrice. Au susținut că au ajuns într-o autogara din X4 și aici au constatat că nu erau așteptați de nimeni. Cu acest prilej, s-au întâlnit cu alte persoane care așteptau în autogara pentru a se întoarce în România, și care au ajuns în Spania tot prin intermediul firmelor administrate de inculpați.

Părțile civile au arătat că, la un moment dat, a venit o persoană de origine romă care s-a prezentat ca fiind M. Acesta le-a spus că el este patronul unei firmei de citrice. Întrebat de numele acelei firme angajatoare, numitul M. a indicat un alt nume decât cel cunoscut de părțile civile. Întrucât părțile civile au refuzat să-l însoțească pe numitul M., la un moment dat a venit inculpatul B.D. care le-a recomandat părților civile să-l însoțească pe numitul M., întrucât este un om de treabă și le va găsi un loc de muncă.

Întrucât grupul de persoane era revoltat, inculpatul B.D. a relatat că merge să le caute cazare. S-a arătat că, după aproximativ 3 ore, cele 20-24 de persoane care au făcut parte din acest transport au fost cazate într-un imobil ce părea a fi un hotel, locuind efectiv în 7 camere. Părțile civile au arătat că inculpatul B.D. a plătit suma de 10 euro pe persoană, iar după 3 zile a venit să achite prețul la recepție, declarând părților civile că nu dorește să se mai ocupe de ei și că sunt liberi să facă ce doresc. Au mai arătat că inculpatul, la solicitarea părților civile, s-a oferit să le caute un loc de locuit dacă doresc, că trei persoane din grup au mers împreună cu acesta să caute locații pentru cazare și muncă, că le-au fost prezentate imobile improprii de locuit sau suspecte din punct de vedere a siguranței, astfel că nici o persoană din grup nu a dorit să rămână.

S-a mai arătat că cei 24 de români care așteptau la ieșirea din hotel i-au încercuit pe inculpatul B.D. și pe șoferul acestuia și au chemat Poliția. Întrebat de polițiștii, inculpatul B.D. a relatat că nu cunoaște cine a adus acolo părțile vătămate și că el doar a vrut să îi ajute. Părțile civile au susținut că au dormit în gară 3-4 zile până în momentul în care au primit bani de la familii și s-au putut întoarce în țară.

Partea civilă V.P.C. a declarat că a semnat contractul de mediere cu B.I.V. în iunie 2010, urmând a avea loc de muncă asigurat prin angajatorul SC C.M.C.H. SA din Spania. A sosit cu autocarul împreună cu alte 27 de persoane. La sosirea în Spania a fost așteptat de B.D. care era însoțit de doi cetățeni de origine rromă. Grupul său a fost transportat în localitatea X9 într-o casă cu etaj care nu avea paturi, nu avea curent electric, întrerupătoare, bucătăria era goală. Pentru dormit au fost aduse saltele de la pubelele de gunoi care erau așezate pe niște lăzi de bere goale. S-a arătat că a doua zi a venit inculpatul B.D. să le ceară suma de 20 euro pentru a plăti permisul de muncă, prilej cu care le-a cerut și actele de identitate, care au fost ținute o săptămână.

Partea civilă a arătat că a încercat să îl sune pe inculpatul B.D. pentru a le pune la dispoziție cele necesare traiului, însă inculpatul B.D. nu a mai răspuns la telefon. După acest moment, cetățenii de origine rromă le-au relatat că inculpatul B.D. nu mai are nici o legătură cu ei, că din acel moment ei sunt șefii lor și că lor trebuie să le transmită doleanțele.

Părțile civile L.N.D., O.F.F., S.G.F. au încheiat contract de mediere cu SC A.G. SRL prin intermediul inculpatei S.V., promițându-li-se încheierea unui contract de muncă cu angajatorul SC A. SRL. Au susținut că au plecat în Spania cu autobuzul până în localitatea X1. Au așteptat 3 ore în autogara până la sosirea inculpatului B.D. Acesta i-a condus la locul de cazare, care era compus dintr-un imobil cu 3-4 camere, în care erau cazate aproximativ 40 de persoane. Imobilul era prevăzut cu o singură baie, nu avea paturi ci doar saltele pe jos. Inculpatul B.D. le-a promis că îi va duce în alt loc de cazare, însă le-a cerut suma de 50 euro. Întrucât această sumă le-a părut nejustificată, s-au hotărât să se întoarcă.

Partea civilă U.I. a declarat că a încheiat contract cu firma SC P.J. SRL din Brașov, prin intermediul căreia i s-a oferit un loc de muncă în Spania, în localitatea X1 la cules de mandarine prin intermediul SC A. SRL. A a arătat că la sosirea în Spania a așteptat 4 ore până când a venit o persoană cu o dubă în care au fost îmbarcate efectiv 17 persoane. Au fost transportați în fața unui imobil pentru a-l aștepta pe inculpatul B.D. Le-a fost cerută suma de 50 euro pentru obținerea permisului de muncă și încă 50 euro pentru chirie. A arătat că imobilul era o mansardă cu acoperiș spart, nu avea paturi, nu era prevăzut cu energie electrică, avea o bucătărie la parter și o baie cu toaleta distrusă. Inculpatul B.D. le-a propus să meargă în localitatea X10, unde urma să li se găsească altă casă, însă nu au fost de acord. S-au deplasat la poliția din localitatea X1, au prezentat contractul, prilej cu care li s-a comunicat faptul că firma SC A. SRL are un alt obiect de activitate și că au fost păcăliți.

Părțile civile F.M., F.G. și M.C.E. au încheiat contract prin intermediul inculpatei S.V. Au arătat că au sosit în Spania în localitatea X1 la ora 10 dimineața și inculpatul B.D. a venit după ei în jurul orelor 18:00. Au susținut că au fost îmbarcați în două mașini și conduși la o casă aparținând unui bătrân, în care mai locuiau 3 persoane. În discuțiile purtate cu alte persoane, le-a fost relatat că inculpatul B.D. nu le va găsi loc de muncă și că au fost înșelați. La scurt timp, inculpatul B.D. le-a cerut banii necesari pentru obținerea dreptului de muncă și le-a spus că se va întoarce. După aproximativ o oră de așteptare, a plecat într-o altă localitate, a așteptat să primească bani de la familie pentru a se întoarce în România.

Partea civilă M.C. a susținut că a intrat în relații contractuale cu SC T.J. SRL prin inculpata S.V. I s-a promis un loc de muncă pentru 3 luni în Cehia, la firma SC D.D. SRL. A susținut că la sosirea în Cehia au fost așteptați de un cetățean vietnamez, care vorbea stâlcit românește, că acesta i-a dus la locul de cazare, care era acceptabil. A arătat că a lucrat o singură zi la hamei, că s-a întors în România pentru că nu s-a adaptat condițiilor de muncă și că în data de 30 martie 2012 și-a recuperat comisionul de la inculpată, motiv pentru care nu mai are pretenții de la aceștia. A menționat că nici în România și nici în Cehia nu a semnat un alt contract de muncă cu un eventual angajator în afară de contractul de mediere.

Părțile civile N.A.A. și N.A.D. au luat legătura cu inculpata S.V. în calitate de reprezentantă a SC P.J. SRL, care urma să le intermedieze un loc de muncă în Cehia, la firma P. La sosirea în Cehia au fost așteptați de o persoană, care s-a prezentat ca fiind din partea P., însă nu puteau să fie angajați decât după trecerea unor teste. Întrucât nu au trecut aceste teste, acel intermediar le-a relatat că pot fi găsite locuri de muncă în agricultură, respectiv la sere, astfel că au încheiat contracte de muncă cu o altă societate numită D.F.B., cu sediul în Cehia. După două luni s-au întors în România întrucât munca era grea și sumele de bani câștigate nu erau avantajoase. În România, inculpata S.V. le-a relatat că au ajuns la florărie pentru că nu au luat testul și le-a propus, în baza aceluiași comision, să le găsească de lucru în Spania. În noiembrie 2010 au plecat în Spania, la portocale și mandarine. Împreună cu ei au mai fost încă 3 persoane. A susținut că ajunși în localitatea X1, au fost așteptați din partea inculpatului B.D., de numitul M. Acesta i-a cazat la etajul unei case cu 5 camere. Camera unde au fost cazați avea 3 saltele amplasate pe lăzi, locuiau 5 persoane în cameră, aceasta avea un duș defect, iar numitul M. a cerut câte 50 euro fiecăruia pentru a obține dreptul de muncă. A susținut că ulterior au plecat în localitatea X11 pentru obținerea permisului de muncă și au dormit afară trei nopți. Au obținut permisul de muncă în mod individual și s-au întors la locuința acelui M., care s-a arătat surprins de faptul că s-au întors. A susținut că au mai stat 3 zile, dar M. nu i-a dus la muncă. Ulterior, acel M. a încheiat un contract cu o firmă cu numele S.T.A. din X3, la care cele două părți civile au lucrat la mandarine și portocale o lună de zile, fiind plătiți cu sume mai mici decât cele promise în țară. A mai arătat că, după o lună, numitul M. le-a spus să își facă lichidarea, pentru că acea firmă nu este serioasă. Astfel, au fost duși într-o altă localitate pentru a lucra la numitul C., inculpatul B.D. fiind șoferul acelui C.

Partea civilă S.S. a arătat că a încheiat contract cu firma SC T.J. SRL, dar înainte de a încheia contractul s-a interesat la I.T.M. despre această societate, iar instituția de mai sus nu i-a putut da relații despre această societate. Înainte de semnarea contractului de mediere, partea civilă s-a arătat neîncrezătoare întrucât pe contractul de muncă nu apărea un aviz al I.T.M. A menționat că a plătit comisionul și a făcut alte cheltuieli de transport pentru a lua legătura cu reprezentanții societății. Deși a achitat prețul, nu a fost contactat pentru a i se oferi un loc de muncă. A menționat că a făcut demersuri, adresându-se unor instituții publice, precum și la I.T.M., dar nu s-au luat măsuri împotriva inculpaților.

Partea civilă T.M.S. a încheiat contract de mediere cu SC P.J. SRL. A susținut că i s-a promis un loc de muncă la angajatorul SC A. SRL, că nu au fost respectate condițiile din contract, că în Spania au locuit 10-15 persoane într-o cameră, iar condițiile de muncă nu erau cele promise.

Partea civilă B.M.A. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL, cu inculpatul B.I.V. A menționat că i s-a promis un loc de muncă în cadrul SC C.M.C.H. SA din Spania, că a plătit suma de 250 euro comision, că împreună cu alte părți civile s-a deplasat în Spania, fiind așteptat de inculpatul B.D. și un anume M. Aceștia i-au cazat într-o casă părăsită din localitatea X3, unde au locuit cu alți cetățeni de etnie rromă și au dormit pe saltele, că au fost transportați în localitatea X5 pentru a obține dreptul de muncă iar la întoarcere, fiind evacuați din acea casă părăsită, au fost nevoiți să doarmă trei zile în câmp. Ulterior, au fost transportați de M. la o locuință a sa, unde au stat 4 zile. În acest interval au fost transportați la muncă, la cules de usturoi, dar nici o persoană din cei care au lucrat nu a fost plătită.

Partea civilă N.V. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A susținut că a încheiat contractul cu inculpata S.V. Aceasta i-a promis un loc de muncă în Anglia, la o firmă care se ocupă de distribuirea de materiale publicitare, respectiv R.P. La sosire au fost așteptați de o persoană care i-a dus la un hotel. A achitat acestei persoane suma de 200 euro, iar în ziua următoare, contactând-o telefonic pentru a merge la locul de muncă promis, această persoană le-a relatat că nu poate să vină, însă a recomandat să ia bagajele de la hotel, urmând să se întâlnească într-o stație de metrou.

Partea civilă D.S. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A arătat că a încheiat contractul cu o persoană de sex feminin, pe nume C.A.A., reprezentantă a acestei firme, care a promis un loc de muncă în Spania. A susținut că ajuns în Spania, a luat legătura cu persoana despre care i se spusese că este reprezentantul angajatorului din Spania. A susținut că s-a adresat în limba spaniolă și i s-a răspuns de această persoană că nu cunoaște nimic în legătură cu angajarea unor persoane din România. A menționat că, pentru acest motiv, a fost nevoit să doarmă trei zile într-un parc din X4, după care și-a găsit de lucru pe cont propriu.

Partea civilă T.C.D. a încheiat un contract de mediere cu SC P.J. SRL. A susținut că a încheiat contractul prin intermediul inculpatei S.V., că a ajuns în Spania în data de 8 septembrie 2010, în localitatea X1, împreună cu alte persoane, că au fost preluați de numitul M. și un anume D., respectiv B.D. A susținut că grupul din care făcea parte el a fost dus în localitatea X1, la mansarda unui imobil, unde au locuit 10-15 persoane în condiții inumane. A susținut că M. și inculpatul B.D. le-au relatat că actele din România nu au nici o valoare și că acolo vor urma să facă ce doresc ei. A menționat că a locuit în acel imobil 3-4 zile fără ca vreo persoană din cei indicați mai sus să întreprindă demersuri pentru a-i duce la muncă. Întrucât în perioada aceasta a purtat discuții și cu alte persoane, care de asemenea nu au obținut un loc de muncă, a solicitat bani de la familie și, în data de 19 septembrie 2010, s-a întors în România.

Partea civilă C.I.G. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A arătat că a încheiat contractul de muncă cu inculpata S.V. Urma să lucreze în Spania la cules de citrice. La sosirea în Spania au fost așteptați de patru cetățeni români, care au relatat că reprezentanții angajatorului nu pot să vină pentru că sunt în câmp, dar vor veni ulterior să îi ia. A susținut că nu a venit nici un reprezentant al angajatorului, astfel că ea și soțul ei au petrecut noaptea într-o localitate lângă X12, iar a doua zi au formulat plângerea la poliție. A mai arătat că, celelalte 9 persoane care au venit cu același transport în Spania, i-au însoțit pe cei 4 bărbați și nu știe ce s-a întâmplat cu ei. A menționat că, în România, s-a adresat inculpatei pentru restituirea sumelor de bani achitate drept comision, însă inițial inculpata nu i-a restituit suma, relatându-i că trebuia să rămână împreună cu ceilalți din grup.

Partea civilă F.A. a încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. A menționat că a plecat în Spania cu transportul din ianuarie 2010, că au fost așteptați de cetățeni de etnie rromă, care le-au relatat că acel contract pe care îl dețineau nu era valabil și urmau să încheie un alt contract în conținutul căruia se prevedeau cheltuieli suplimentare și suma de bani pentru munca prestată mai mică. întrucât părțile vătămate și-au manifestat intenția de a chema poliția, la un moment dat a venit inculpatul B.D. care i-a dus la un motel. După două zile, le-a relatat că este rezolvată cazarea, dar au constatat că urmau să fie cazați tot la cetățeni de etnie rromă, într-un imobil fără geamuri, fără paturi. Pentru aceste motive, toți membrii grupului au plecat.

Părțile civile F.L.B. și F.R. au încheiat contract de mediere cu SC T.J. SRL. Aceștia au susținut că au fost înșelați de inculpata S.V., care i-a trimis la lucru în Spania pe banii lor, dar ajunși acolo au constat că cele promise nu erau reale, iar contractele încheiate erau false.

În cauză au mai fost administrate alte probe, respectiv: referat de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov pe numele inculpatei S.V., copie cazier judiciar al inculpatului B.I.V., cazier judiciar al inculpatei S.V., cazier judiciar al inculpatului B.D., adresa din 30 martie 2012 emisă de I.T.M. Timiș răspunsul solicitat de instanță, la care sunt atașate adresa din 27 iulie 2010, un înscris intitulat dovadă din 2 august 2010, copie certificat de înregistrare, proces-verbal de control din 17 noiembrie 2010, proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, proces-verbal de control din 1 februarie 2011, trei înscrisuri emise de SC P.J. SRL România din 15 aprilie 2011, din 24 ianuarie 2011 și din 25 octombrie 2010, prin registratură s-au depus din partea inculpatei S.V. prin apărător ales, 11 bibliorafturi, conținând documentele cu care probează existența mai multor contracte de mediere încheiate.

Reprezentantul Parchetului a depus la dosar un rechizitoriu din data de 28 noiembrie 2011 întocmit de D.I.I.C.O.T., Structura Centrală București prin care inculpata S.V. este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., alături de alte persoane, referat de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș privind pe inculpatul B.I.V., planșe foto cu privire la condițiile de muncă, precum și locul de cazare a părților vătămate în Spania depuse de inculpați, fotografii depuse de părțile civile.

La data de 7 februarie 2012 s-a depus de către părțile civile prin avocat, cerere de instituire a sechestrului asigurător.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2012 s-a admis cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și părților responsabile civilmente.

De asemenea, au fost audiați martorii propuși de inculpați, respectiv: C.L.E., P.C.C., H.F.S., C.S., S.J., C.A.A. și B.M.D.

Martorul P.C.C. arată că, la rândul său a beneficiat de serviciile de mediere ale SC T.J. SRL prin intermediul inculpatei S.V. A lucrat în Cehia la firma H., iar contractul a fost încheiat prin intermediul firmei SC W.S. SRO. Susține că a fost cazat la un fel de hotel-cămin, cu condiții decente. A fost mulțumit de sumele de bani realizate și de condițiile de locuit și mai arată că, a mai cunoscut 6 români care au lucrat tot prin intermediul firmei administrată de inculpata S.V. Mai menționează că, firma de intermediere forță de muncă SC W.S. SRO le-a propus și alte locuri de muncă în Cehia.

Martora C.L.E. susține că a mers la lucru în Spania în localitatea X3, semnând contract cu SC T.J. SRL prin inculpata S.V. Inițial au locuit într-o casă unde ea a fost cazată singură, că în ziua următoare au plecat în localitatea X5 pentru a obține dreptul de muncă, că a lucrat 3 luni, dar la o altă firmă decât cea recomandată de inculpatul B.D. Susține că face parte din grupul compus din I.V., S.R.C., S.M.C., B.V. Susține că în localitatea X3 nu a fost cazată cu ceilalți întrucât nu i-au plăcut condițiile și a mers să își caute gazdă.

Martorul H.F.S. susține că a fot la lucru în Spania prin intermediul SC T.J. SRL, la data de 5 iunie 2010. A încheiat contract prin inculpata S.V. Ajunși în localitatea X3, au fost așteptați de inculpatul B.D. Au fost cazați într-un imobil în care locuiau 5-6 persoane în cameră, dar condițiile de locuit erau ok. Susține că a fost la lucru la recoltat de usturoi. Transportul era efectuat de inculpatul B.D. Susține că a lucrat două luni și a câștigat suma de 2.500 euro.

Martorul C.S. susține că a plecat în Spania în data de 13 iunie 2010, că a fost așteptat de inculpatul B.D., că inițial au fost cazați în localitatea X3 și că nu au lucrat 2 săptămâni întrucât nu aveau obținut dreptul de muncă, dar ulterior a lucrat la cules de usturoi și a câștigat cam 800 euro pe lună. Susține că a locuit în localitatea X9, într-o vilă cu aproximativ 6 camere și a locuit împreună cu alte 7 persoane în cameră.

Martorul S.J. susține că a plecat în X3 în 13 iunie 2010, împreună cu alte 30 persoane, prin SC T.J. SRL reprezentată de S.V. și la sosire au fost așteptați de inculpatul B.D. A fost cazat în localitatea X9, într-o vilă cu 7 camere, locuind 3-4 persoane în cameră și în condiții decente. Au așteptat 2 săptămâni până la obținerea dreptului de muncă, după care a mers la lucru la cules de usturoi. Susține că a câștigat aproximativ 600 euro pe lună.

Martora C.A.A. a fost angajată la SC T.J. SRL din octombrie 2009, iar din iunie 2010 la SC P.J. SRL în calitate de secretară. Susține că s-a ocupat de încheierea contractelor de mediere și a contractelor de muncă încheiate cu angajatorul din străinătate. Susține că acele contracte de muncă soseau semnate și ștampilate de angajatorul străin, iar ea completa datele angajatului, care semna în fața sa. Menționează că aceste contracte se încheiau în baza unei oferte ferme de muncă și a condițiilor de muncă primite din partea angajatorului, care erau prezentate de inculpata S.V. Legat de procedură, martora relatează că persoanele solicitante semnau contractul de muncă și contractul de mediere în fața lor și nu au existat situații în care să fie semnat doar contractul de mediere. Mai arată că toți muncitorii știau că nu pot să lucreze din prima zi, decât în ipoteza în care aveau permisul de muncă obținut dinainte.

Martora B.M.D. declară că a lucrat atât la SC A.G. SRL, cât și la SC P.J. SRL, în calitate de inspector resurse umane, respectiv director filială. Avea printre atribuții verificarea dosarelor clienților sub aspectul existenței documentelor necesare conform Legii nr. 156/2000. Menționează că societățile de mai sus dețineau contracte de colaborare și oferte ferme de muncă cu colaboratori din Cehia, Cipru, Spania, Italia. Mai arată că, în Cehia, colabora cu două firme de mediere, respectiv SC P.A. SRL și SC W.S. SRO, iar în Spania cu SC A. SRL. Susține că dosarul angajatului conținea, pe lângă contractul de mediere, și un contract de muncă care era un formulat tipizat semnat de angajator, trimis prin intermediul inculpatei S.V. Mai relatează că, ajunse în Spania, persoanele solicitante trebuiau să încheie un nou contract de muncă cu angajatorul, în limba spaniolă, și numai dacă acestea obțineau dreptul de a lucra.

Examinând probele de mai sus instanța de fond a constatat următoarele aspecte de fapt:

Inculpata S.V. și inculpatul B.D. sunt frați, acesta din urmă locuind în Spania, unde, potrivit propriilor susțineri, a fost inițial angajat la firma SC C.M.C.H. SA, fără a indica în ce calitate, iar ulterior a devenit asociat unic la SC A. SRL.

Așa cum reiese din actele depuse de inculpați, acesta a avut contract de muncă pe perioadă determinată la SC C.M.C.H. SA respectiv până în 2007, perioadă anterioară momentului săvârșirii faptelor ce fac obiectul cercetării în prezentul dosar. Obiectul de activitate al societății era de construcții și renovări imobiliare, precum și operațiuni de vânzare-cumpărare proprietăți imobiliare, firma nefiind autorizată să intermedieze sau să plaseze forță de muncă.

Tot din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de inculpatul B.D., respectiv actele constitutive ale societății și actul de preluare a calității de administrator al SC A. SRL, rezultă că în luna august 2010 a avut loc ședința adunării generale a asociaților, prin care s-a hotărât preluarea calității de administrator a acestei societăți de inculpatul B.D. Din înscrisurile depuse nu rezultă clar data dobândirii efective a acestei calități, dar putându-se formula opinia că este vorba de toamna anului 2010. Actele de mai sus demonstrează, însă, că această societate avea ca obiect de activitate desfășurarea de activități de traduceri și secretariat.

Așa cum se poate observa, nici una din cele două societăți nu aveau calitatea de angajatori forțe de muncă în domeniul agricol sau calitatea de agenție de recrutare a forței de muncă pentru vreun angajator spaniol.

Inculpatul B.I.V. susține că o cunoaște pe inculpata S.V. de 10 ani și că a participat ca asociat la două din societățile înființate de inculpată, respectiv SC P.J. SRL și la SC T.J. SRL, care se ocupau cu plasarea forței de muncă în străinătate.

Acuzarea arată că, inculpații, prin intermediul societăților înființate în România, au pus bazele unui grup organizat în vederea exploatării prin muncă a mai multor persoane în modalitatea încheierii unor contracte de mediere care nu erau apte să asigure efectiv un loc de muncă în străinătate și care conduceau persoanele solicitante spre o țară străină, unde urmau să fie plasate unor intermediari, care îi cazau în condiții mizere și îi exploatau prin muncă.

În ce privește legătura existentă între inculpați, instanța de fond a observat faptul că aceasta este de durată. Potrivit rechizitoriului nr. 243/D/2010 al D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, depus la dosar de acuzare, rezultă că inculpata S.V. este judecată în prezent de Curtea de Apel București pentru fapte similare, împreună cu numita C.A.A., care a avut calitatea de martor în prezentul dosar și numitul S.N.A., persoană care apare în înscrisurile din dosarul de față ca având calitatea de mandatar al uneia din societățile indicate de inculpați ca fiind firmă de plasare forță de muncă din Cehia. Totodată, sunt judecate în acel dosar persoane care au lucrat la diverse puncte de lucru din țară a unor societăți care se ocupau cu plasarea forței de muncă și erau administrate de numitul S.N.A., unele în colaborare cu inculpata S.V.

S-a reținut astfel de prima instanță că inculpata a început activitatea de plasare forță de muncă împreună cu numitul S.N.A. și alți inculpați din dosarul indicat mai sus, dar ulterior, existând neînțelegeri între cei doi, inculpata a inițiat o activitatea pe cont propriu, împreună cu inculpatul B.D. pentru relația cu Spania și cu inculpatul B.I.V., care administra punctul de lucru al societăților din Timișoara și care pare să se ocupe de acele oferte de muncă în țări mai apropiate de zona de vest, respectiv Cehia.

Așa cum arată inculpata, aceasta a început activitatea cu SC A.G. SRL, care avea sediul în Brașov, dar a înființat și alte puncte de lucru în țară. Mai arată că a suspendat activitatea acestei societăți pentru a evita trecerea la altă grilă de impozitare, și a înființat societatea SC T.J. SRL, care avea punct de lucru în același imobil ca și societatea anterioară. Mai arată că, în aprilie mai 2010 a suspendat activitatea SC T.J. SRL și a înființat SC P.J. SRL din același motiv.

Acuzarea arată că motivul suspendării activității societăților de mai sus nu este cel declarat de inculpați și că, în realitate, societățile inculpaților nu prezentau bilanțul activității cu profiturile realizate, intrau în faliment prin suspendarea activității, situație ce le asigura un avantaj major în justificarea nerestituirii comisioanelor solicitate de victimele exploatate.

În ce privește activitatea celor trei societăți care, succesiv, au desfășurat activități de mediere, la dosarul de urmărire penală, există un raport de inspecție fiscală și alte acte de control care evidențiază că societatea încasa și emitea facturi pentru o parte din comisionul de mediere indicat în contract, un număr de 40 persoane achitând separat o sumă de 150 euro, care era virată într-un cont personal al inculpatei S.V.

Această concluzie rezultă și din rechizitoriul nr. 243/D/2010 al D.I.I.C.O.T. București. Structura centrală citată mai sus a relatat că urmare a verificărilor efectuate la mai multe unități bancare de specialiști în domeniul economico-financiar, ca urmare a efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică, s-a evidențiat că inculpata S.V., în calitatea de asociat la SC A.G. SRL și SC P.J. SRL, avea deschise conturi personale la foarte multe unități bancare, în care efectua operațiuni importante de numerar.

Se arată că astfel a fost identificată o modalitatea de operare ilicită. Sumele de bani încasate de societățile comerciale erau retrase în numerar de persoanele fizice, și astfel circuitul lor nu mai putea fi urmărit, iar administratorii și asociații puteau folosi sumele de bani în interes personal.

Legat de acest procedeu, tribunalul a remarcat faptul că, audiate în fața instanței, mai multe părți vătămate au relatat că nu au achitat de la început întreaga suma indicată în contractul de mediere, iar ulterior li s-a solicitat să vireze o sumă în contul personal al inculpatului B.I.V. De asemenea, unele părți vătămate achitau doar o parte din comision și li se spunea că diferența va fi plătită din primul salariu. Ajunși în Spania, constau că inculpatul B.D. și numitul M. le solicitau sume de bani pentru chirie sau transport, care nu erau indicate în contractul de mediere și care, adunate, ar ajunge la cuantumul de 150 euro, care ar reprezenta diferența de comision ce rezultă din actele de control fiscal indicate mai sus.

Din conținutul plângerilor formulate de cele 41 părți civile din prezentul dosar și a contractelor de mediere depuse, s-a reținut că activitatea de recrutare de forță de muncă dedusă judecății este plasată în timp în perioada 2009-2010, perioadă în care, deși inculpata S.V. avea mai multe semnale referitor la împrejurarea că victimele nu obțineau locuri de muncă în străinătate prin intermediul SC A.G. SRL, se declarau nemulțumite și chiar au început să formuleze plângeri, aceasta a continuat să trimită oameni la lucru în Spania, la același așa-numit angajator și chiar a înființat alte societăți comerciale care desfășurau același tip de activitate. Relevante sunt convorbirile telefonice din luna martie 2010, care redau discuții intre inculpata S.V. și inculpatul B.D., care demonstrează că inculpata îi cerea inculpatului B.D. să facă rost de contracte și de dovezi ale faptului că persoanele care lucrau în Spania primesc bani, cu scopul de a le depune ca probe în dosarul aflat în curs de cercetare.

În ce privește apărările inculpaților legat de faptul că acele contracte de mediere îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 156/2000, că societățile înființate au avut autorizație de la inspectoratele de muncă în vederea funcționării, instanța de fond a constatat următoarele.

Potrivit Legii nr. 156/2000, agenții de ocupare a forței de muncă desfășoară activități de mediere a angajări cetățenilor români cu domiciliul în România care solicită să lucreze pe baza ofertelor de locuri de muncă transmise din străinătate de persoane juridice, fizice sau organizații patronale.

De asemenea, legea prevede anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească agențiile de plasare forță de muncă, respectiv condiții de spațiu, personal de specialitate, existența unei baze de date cu ofertele și solicitările locurilor de muncă, contracte ale agenției cu persoanele din străinătate care conțin oferte ferme de locuri de muncă și care trebuie să coincidă cu cele oferite în străinătate de angajator.

Inculpații se prevalează de faptul că, urmare a verificărilor efectuate de reprezentanții I.T.M., s-a reținut că îndeplineau aceste condiții, în consecință activitatea lor era una licită.

Din lecturarea înscrisurilor de la dosar, actele depuse de inculpați, procese-verbale de control efectuate de I.T.M., adrese ale I.T.M. comunicate instanței, tribunalul și-a format părerea că societățile administrate de inculpata S.V. și B.I.V. îndeplineau condiții cerute de lege doar din punct de vedere formal.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat de către organele de control, că societățile verificate dețineau înscrisuri care formal păreau să emană de la o persoană juridică străină, și care conțineau oferte cu locuri de muncă, neefectuându-se verificări cu privire la realitatea ofertelor ferme.

Tribunalul a constatat că, în realitate, fie acea persoană juridică nu exista, fie exista, dar nu avea un obiect de activitate care să permită recrutarea forței de muncă sau angajarea forței de muncă în domeniul indicat, fie persoanele care se prezentau drept reprezentanți nu aveau nici o legătură cu persoana juridică respectivă.

Astfel, în ce privește SC C.M.C.H. SA, inculpatul B.D. susține că era mandatat de administrator să întâmpine victimele la momentul sosirii în Spania, să le conducă la locul de cazare, să le obțină dreptul de muncă și ulterior să îi plătească.

Susținerile nu sunt reale. Pe de o parte, obiectul de activitate al societății era de construcții și renovări imobiliare, precum și operațiuni de vânzare-cumpărare proprietăți imobiliare, firma nefiind autorizată să intermedieze sau să plaseze forță de muncă.

Pe de altă parte, inculpatul, deși a avut posibilitatea să propună probe, nu a depus nici un înscris și nici nu a solicitat administrarea unei probe care să demonstreze existența acestui mandat, și pare puțin credibil să îi fie atribuită o astfel de calitate fără o împuternicire expresă, cu atât mai mult cu cât era abilitat să încaseze bani și să facă plății. De altfel, din înscrisurile depuse de inculpat la dosar rezultă că a avut contract de muncă cu această societate pe perioadă determinată, respectiv până în anul 2007, deci raporturile de serviciu cu această societate încetaseră la momentul săvârșirii faptelor cercetate în acest dosar.

Mai mult, părțile civile sosite în Spania în numele acestei societăți, au arătat că inculpatul nu s-a prezentat ca fiind din partea angajatorului, a încasat bani de la ei fără a le emite vreo chitanță și, mai mult, le-a relatat că acele contracte obținute în România nu sunt valabile, urmând să încheie altele și doar condiționat, respectiv în ipoteza în care obțin dreptul de muncă. Mai mult, așa cum rezultă atât din susținerile inculpaților cât și a părților vătămate, obținerea dreptului de muncă era strâns legată de posibilitățile de cazare, întrucât autoritățile din Spania nu acordau dreptul de muncă decât dacă se făcea dovada că solicitanții au unde să locuiască. Agenția se obliga, prin contractul de mediere, să asigure cazarea victimelor. În realitate, însă, victimele nu erau cazate decât provizoriu, în locații insalubre și înghesuite. Astfel, în multe cazuri, autoritățile refuzau să acorde dreptul de muncă tocmai bazat pe faptul că în același imobil locuiesc prea multe persoane. În alte cazuri, victimele erau plimbate efectiv dintr-o localitate în alta pentru a nu fi identificate de autorități. Acest lucru demonstrează, în egală măsură, faptul că nu exista un contract valid între un angajator sau o agenție din Spania cu societățile inculpaților din România, întrucât existența unui astfel de document ar fi fost de natură a conferi siguranță atât victimelor, cât și inculpaților în ipoteza unui control.

Asemănătoare este situația în cazul SC A. SRL.

Inculpatul B.D. a dobândit calitatea de administrator al acestei societăți abia în luna septembrie 2010, perioadă în care era aproape epuizată activitatea ce face obiectul cercetării în prezentul dosar și, cu siguranță, erau inițiate cercetările. Mai mult, obiectul de activitatea a acesteia nu era de recrutare forță de muncă și nici angajator în agricultură, ci avea ca obiect de activitate desfășurarea de activități de traduceri și secretariat.

În ce privește firma SC D.S.A. SRO, s-a reținut că aceasta nu este înregistrată la Ministerul Muncii ca agenție de plasare forță de muncă și are un alt obiect de activitate.

În ce privește firma SC P.A. SRL din Bratislava, din înscrisul de la dosar rezultă că aceasta are ca obiect de activitate recrutarea forței de muncă, însă reprezentantul acesteia, numitul M.P., a relatat că nu are relații de colaborare cu societățile administrate de inculpați. Inculpatul B.I.V. arată că în Slovacia a semnat un contract de colaborare cu societatea SC P.A. SRL, având ca obiect de activitate recrutarea forței de muncă și având ca reprezentant pe numitul M.P. Susține că aceste societăți trimiteau oferte ferme pentru angajare persoane și că, la rândul lor, aveau contracte de muncă cu diverse societăți din țara lor.

Mai arată că în Cehia a discutat cu societatea SC W.S. SRO, care are profil recrutarea forței de muncă, că acolo a discutat cu o doamnă a cărei nume nu îl cunoaște, aspect care demonstrează că nu exista efectiv un contract cu ofertă fermă încheiat cu agențiile din România, ci posibil inculpații transportând efectiv victimele în Cehia și punându-le în legătură cu societățile de profil din Cehia, acestea uneori reușeau să le găsească locuri de muncă, dar nu pe baza înțelegerii cu reprezentanții din România și în realizarea obiectului lor de activitate.

În legătură cu această societate, urmare a demersurilor efectuate de autorități, s-a comunicat că această firmă a operat în România cu o sucursală care purta același nume. În conținutul dosarului depus de inculpați apare o împuternicire din care rezultă că reprezentantul aceste societăți l-a mandatat pe numitul S.N.A., coinculpat în dosarul instrumentat de Curtea de Apel București, să întocmească acte în numele acestei societăți. Reprezentantul societății din Cehia menționează că nu a avut relații de colaborare cu inculpata S.V. și inculpatul B.I.V.

Din relatările victimelor care au lucrat în Cehia a rezultat că unele persoane au reușit să lucreze la firma P., însă au încheiat contract de muncă cu o agenție de recrutare din Cehia. Părțile vătămate care au formulat plângere au relatat că au fost așteptați de un cetățean de origine vietnameză și cazați într-un cămin. Unii au fost abandonați, alții reclamă faptul că nu au lucrat în industria electronică, așa cum se așteptau, ci la împletit coronițe. Ulterior, s-au întors în România, s-au adresat inculpaților pentru restituirea comisionului, iar aceștia le-au oferit un loc de muncă în Spania, în baza aceluiași comision, dar oferta nici de această dată nu a condus la obținerea unui loc de muncă.

Din cele 41 părți vătămate care au formulat plângeri în prezentul dosar, doar 3 sau 4 au reușit efectiv să lucreze în Cehia, și nu în condițiile stipulate în acel contract de mediere, marea majoritate constatând la sosirea în țara de destinație că erau așteptați de alte persoane decât un reprezentant al angajatorului, că acele contracte de mediere sau contracte de muncă nu erau recunoscute în străinătate și că nu aveau de fapt asigurată cazarea, așa cum era prevăzut în contractul de mediere.

În consecință, tribunalul a reținut că, deși inculpații au depus la dosar înscrisuri denumite contracte de colaborare cu societățile de mai sus, acestea nu reprezintă manifestarea de voință a ambelor părți în vederea creării unui raport juridic de natură să nască drepturi și obligații în beneficiul victimelor și apar ca fiind fictive.

Această modalitatea de operare, alături de celelalte aspecte reiterate mai sus, creează opinia că încă de la înființarea societăților s-a urmărit inducerea în eroare a victimelor, prin crearea unei aparențe de legalitate a demersului de racolare.

S-a observat că inculpații, deși au susținut că au existat acele contracte de colaborare, nu au fost în măsură să indice numele reprezentanților angajatorilor sau reprezentanților societăților străine implicate în procesul de recrutare a forței de muncă și nici nu au propus probe de natură a demonstra existența unor negocieri reale cu privire la obținerea unor oferte de muncă.

În cauză au fost audiate în calitate de martore numitele C.A.A. și B.M.D., ambele având calitatea de angajate la SC T.J. SRL și SC P.J. SRL, care aveau atribuții de a întocmi documentația necesară solicitanților în vederea obținerii unui loc de muncă în străinătate.

Întrebate fiind de instanța de judecată, martorele nu au putut indica persoanele de legătură din străinătate și nici modul în care, periodic, erau transmise de către reprezentanții din străinătate ofertele ferme de muncă. Ambele martore au susținut că ofertele de muncă le erau comunicate de inculpata S.V. Aceasta le prezenta formulare de contract de colaborare care aveau deja aplicată semnătura și ștampila societății din străinătate, pe care ele le completau cu datele solicitanților care semnau în fata lor.

Potrivit susținerilor părților civile și inculpaților, în momentul în care erau contactați de persoanele nemulțumite pentru restituirea comisionului, inculpații le atrăgeau atenția că au încălcat termenii contractului întrucât nu au așteptat obținerea dreptului de muncă și, în consecință, nu sunt îndreptățiți să beneficieze de restituirea comisionului.

Din declarațiile părților civile rezultă că, în fapt, obligația de a obține dreptul de muncă nu era în sarcina părților civile, ci era subordonată diligenței depuse de așa numitului angajator pentru a transporta părțile civile în vederea obținerii acestui drept. Or, majoritatea părților civile arată că, deși li s-au solicitat bani pentru obținerea dreptului de muncă, erau abandonați sau transportați cu întârziere la Serviciul Emigrări care se ocupa cu aceste formalități, iar în multe cazuri refuzul de a emite aceste documente se datora culpei așa numitului angajator, care nu a pus la dispoziție un loc de cazare sau le-a oferit un loc de cazare care era inapt pentru locuit.

Sunt situații în care, la momentul întoarcerii în țară, părțile civile au primit din partea firmelor cu care au încheiat contract de mediere o notificare, prin care erau atenționați că au încălcat clauzele contractului și, în consecință, nu le poate fi restituit comisionul. Sunt situații în care, urmare a atitudinii agresive a unor victime sau sub imperiul amenințării că vor fi reclamați la poliție, inculpați au restituit unora din părțile civile o parte din comision, fără o mijlocire a instanței, așa cum era prevăzut în contractul de mediere. Chiar această atitudine a inculpaților demonstrează faptul că nu considerau activitatea lor economică licită și nu mizau pe protecția legii în ipoteza în care ar fi fost acționați în instanță, preferând să restituie comisioanele, deși considerau că victimele nu aveau dreptate, în acele cazuri în care părțile civile erau foarte agresive.

Instanța de fond a apreciat că aceste demersuri demonstrează că încă de la început intenția inculpaților a fost de a induce în eroare părțile civile atât cu privire la condițiile de cazare și muncă și, anticipând eventuale nemulțumiri, cunoscând faptul că era dificil de a se obține dreptul de muncă în condițiile date, au încercat să creeze prin emiterea acelor notificări o aparență de legalitate pentru a nu restitui părților civile comisionul și, implicit, păstrarea venitului ilicit.

În ce privește existența infracțiunii prevăzute de art. 8 Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. s-a reținut că în perioada cuprinsă din vara anului 2009 și până în toamna anului 2010, inculpata S.V., în calitate de asociat și administrator la SC A.G. SRL, SC T.J. SRL și SC P.J. SRL, împreună cu B.I.V. în calitate de asociat la SC T.J. SRL și SC P.J. SRL în colaborare cu inculpatul B.D., având calitatea de frate al inculpatei, care se afla în Spania și se prezenta în mod nereal ca reprezentant al angajatorului, au constituit o asociere cu scopul săvârșirii unor infracțiunii de trafic de persoane.

Instanța a reținut că inculpata S.V. a înființat societatea SC A.G. SRL încă din 2006, cu mai multe sedii secundare în țară, administrând totodată și alte societăți comerciale care rezultă din dosar, împreună cu numitul S.N.A., și a căror activitatea nu face obiectul cercetării în prezentul dosar, dar prezintă relevanță sub aspectul înțelegerii împrejurărilor ce au stat la baza activității ilicite examinate în prezentul dosar.

Inculpata a desfășurat activitatea de plasare forță de muncă în colaborare cu această persoană, fiind judecați pentru același tip de infracțiuni. Deși cunoștea că au apărut nemulțumiri ale părților civile și chiar plângeri, inculpata a suspendat activitatea acestei societăți, înființând societățile SC T.J. SRL și SC P.J. SRL împreună cu inculpatul B.I.V., respectiv constituind un grup, o asociere cu același scop.

Este demonstrat faptul că înființarea acestor societăți a avut drept scop obținerea de venituri prin racolarea, transportarea, cazarea victimelor în străinătate în scopul exploatării în condițiile în care încă de la început era cunoscut de inculpați faptul că victimele nu au posibilitatea efectivă de a obține un loc de muncă, întrucât ei înșiși nu aveau posibilitatea de a le pune la dispoziție acele locuri de muncă promise, iar ofertele ferme de locuri de muncă ale persoanelor juridice din străinătate nu existau în fapt.

Asocierea dintre cei trei inculpați are la bază calitatea de asociați și prieteni a inculpatului B.I.V. cu inculpata S.V. și relația de rudenie între inculpata S.V. și B.D., iar faptul că modalitatea de operare era asemănătoare pentru grupurile care au fost transportate în Spania, Cehia și izolat în Anglia, demonstrează existența unui consens între asociați. Acest consens rezultă din depozițiile părților vătămate. Acestea relatează că, deși încheiau contract de mediere cu inculpatul B.I.V. sau cu altă reprezentantă a societății, aceștia luau legătura cu inculpata S.V., care stabilea detaliile transportului, care le indica numărul de telefon al persoanei de contact ce urma să îi aștepte la destinație. Martora C.A.A., deși avea calitatea de director resurse umane la una din societăți, relatează, în declarația dată în celălalt dosar, că nu avea efectiv o comunicare cu un eventual angajator străin, inculpata fiind cea care i-a indicat numerele de telefon ale persoanelor de legătură din Spania, după prenume, respectiv C., D., M. Aceste nume sunt indicate și de părțile vătămate, care relatează că erau de fapt cetățeni de etnie rromă care îi așteptau și că nu erau reprezentanți ai societăților din contractele de mediere și contractele de muncă depuse.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni, instanța de fond i-a condamnat pe cei trei inculpați la 4 ani închisoare.

În ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001, în mod continuat instanța a reținut că această infracțiune s-a săvârșit prin racolarea unui număr de 41 persoane în modalitatea promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit în Spania, Cehia și izolat în Anglia. Promisiunea se realiza prin încheierea unor contracte de mediere și contracte intitulate contracte de muncă, care nu erau valabile pe teritoriul țării de destinație întrucât menționau ca angajator firme care nu existau sau nu aveau calitatea de angajator. Inducerea în eroare a constat și în oferirea de informații mincinoase cu privire la condițiile de muncă, cazare și hrană.

Ținând cont de mediile sociale din care provin victimele, de faptul că inculpații le prezentau condiții avantajoase și contracte care aveau aparența de legalitate, victimele au fost împiedicate să evalueze corect și realist informațiile prezentate, cu atât mai mult cu cât erau motivate de credința că realizarea personală va fi mai ușoară în această situație și de lipsa unei perspective pentru viitorul lor.

O parte din victime au fost nevoite să locuiască în condiții inumane câteva săptămâni, să fie transportate la muncă sâmbăta și duminica pentru a nu fi depistate de autorități și fără a fi plătite. O altă parte din victime au locuit în condiții mizere sau pe câmp sau în gară până au primit bani de la familie pentru a se întoarce în țară. O altă parte din victime, care nu aveau bani, au fost nevoite să accepte condițiile de cazare și hrană oferite, să lucreze efectiv în condițiile impuse de anume intermediari, străini cu totul de angajamentul din România, pentru a obține banii necesari întoarcerii acasă.

Relevantă este declarația părții civile B.V., acesta arată că „a fost vândut unui țigan numit M.”, că deși a lucrat o perioadă de aproximativ 3 luni, cu greu a obținut 200-300 euro, acest M. plătindu-i așa cum dorea el, trimițându-l efectiv să lucreze și în alte locuri, la alte persoane care îi plăteau tot lui, iar din suma primită, el le plătea victimelor cât dorea el. Mai arată că persoanele care îi supravegheau în timp ce lucrau, foloseau un fel de țepușă cu care îi înțepau pentru a lucra mai repede.

Alte persoane relatează că, deși au lucrat o perioadă, nu primeau decât banii necesari pentru mâncare, întrucât diferența era păstrată de acești intermediari drept contravaloare a chiriei. Persoanele din Cehia susțin că au fost așteptate de o persoană de origine vietnameză, care i-a ajutat să ajungă la o fermă unde urmau să aștepte sosirea sa, care nu s-a mai produs. Părțile au cunoscut cu acest prilej alte persoane, care au relatat că oferta nu era reală, iar așa numitul angajator nu este cel indicat în contract. Alte persoane, deși urmau să lucreze la firma P., nu au lucrat la acest angajator, ci au lucrat la o florărie în condiții destul de grele, însă relatează că în Cehia au luat legătura cu o altă societate de plasare forță de muncă, care le-a făcut alte oferte.

În apărarea lor, inculpații au arătat că, de-a lungul timpului, au intermediat obținerea de locuri de muncă pentru mult mai multe persoane, iar victimele din prezentul dosar reprezintă un procent infim. Instanța de fond a constatat că sunt implicate ca victime în prezentul dosar un număr de 41 persoane, majoritatea descriind o situație de fapt asemănătoare. De asemenea, în rechizitoriul depus de acuzare, apare implicarea inculpatei S.V. în exploatarea uni număr de aproximativ 80 de persoane. Potrivit susținerilor inculpaților, un dosar asemănător aflat în faza de judecată este administrat de Tribunalul Iași.

Tribunalul a reținut că numărul persoanelor indicate este foarte mare și denotă o periculozitate crescută a faptelor. Pe de altă parte, nu prezintă relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, împrejurarea că o parte din persoane nu se consideră victime sau că au existat situații în care persoanele au obținut un loc de muncă. Elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane sunt realizate chiar în ipoteza în care ar exista o singură victimă, iar stabilirea, în concret, a existenței laturii obiective a acestei infracțiuni se analizează raportat la subiectul pasiv al infracțiunii, respectiv persoanele care au formulat plângere.

La solicitarea inculpaților, au fost audiate ca martori persoane care s-au arătat mulțumite de condițiile oferite.

Martorul P.C.C. arată că a lucrat în Cehia și locul de muncă a fost obținut prin firma de intermediere forță de muncă SC W.S. SRO.

Martora C.L.E. susține că a mers la lucru în Spania, în localitatea X3, semnând contract cu SC T.J. SRL prin inculpata S.V. Inițial au locuit într-o casă unde ea a fost cazată singură, că în ziua următoare au plecat în localitatea X5 pentru a obține dreptul de muncă, că a lucrat 3 luni, dar la o altă firmă decât cea recomandată de inculpatul B.D., iar în localitatea X3 nu a fost cazată cu ceilalți, întrucât nu i-au plăcut condițiile și a mers să își caute gazdă.

Martorii H.F.S., C.S., S.J. confirmă faptul că au locuit în imobile în care erau cazate 5-6 persoane, dar susțin că au lucrat 2 luni de zile și erau mulțumiți.

Instanța de fond a observat că aceste depoziții nu combat susținerile celor 41 de părți vătămate, confirmând atât faptul că locul de cazare nu era în conformitate cu ceea ce se oferise în România, cât și faptul că cei care au rămas să lucreze, fie acceptau condițiile impuse, fie reușeau să își găsească pe cont propriu alți angajatori. Pe de altă parte, faptul că o parte din persoane au fost mulțumite sau nu au formulat plângere, nu poate avea influență asupra modului de soluționare a cauzei, raportat la cele 41 de plângeri formulate.

În consecință, instanța de fond a apreciat că inculpata S.V. și inculpatul B.I.V. în calitate de reprezentanți ai societăților comerciale SC P.J. SRL, SC T.J. SRL și SC A.G. SRL, împreună cu inculpatul B.D., persoană de legătură în Spania, au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane în forma calificată prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., iar modalitatea de săvârșire a constat în acțiunea de racolare prin intermediul anunțurilor la mica publicitate sau alte modalități de publicitate, precum și prin inducerea în eroare a victimelor cu privire la legalitatea demersului lor și a condițiilor de muncă și cazare oferite, precum și prin asigurarea transportului în ceea ce privește pe inculpații S.V. și B.I.V. și de transportare, cazare și inducere în eroare în cazul inculpatului B.D.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța de fond i-a condamnat pe inculpații S.V. și B.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare, iar pe inculpatul B.I.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere pericolul social crescut al infracțiunilor, acestea făcând parte din categoria celor de criminalitate organizată. Pericolul social este evidențiat de limitele mari de pedeapsă prevăzut de legiuitor. De asemenea, instanța a avut în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, respectiv sub aparența unei activități economice licite, prin înființarea unor societăți având ca obiect de activitate intermedierea forței de muncă, dar care, în realitate, încheiau contracte care nu produceau efecte cu victimele și cu încălcarea normelor ce reglementează condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere numărul mare al victimelor. În ciuda faptului că erau înregistrate numeroase reclamanții, inculpații au continuat activitatea ilicită, iar prin înființarea unor noi societăți de intermediere în România, cu sedii sau puncte de lucru în mai multe zone ale țării demonstrează un real dispreț față de valorile sociale protejate prin Legea nr. 156/2000 și Legea nr. 678/2001 precum și față de persoanele care s-au adresat lor cu scopul de a obține un loc de muncă. De asemenea, instanța a avut în vedere conduita inculpaților, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor.

Aceștia, deși au susținut în continuare că activitatea lor era legală, pe parcursul procesului nu au produs probe de natură a răsturna susținerile acuzării. Mai mult, sunt situații în care aceștia au încercat să restituie comisioanele, deși susțin că acestea erau corect obținute sau chiar au încercat să influențeze victimele. În acest sens, relevantă este declarația părții civile S.M.C., care relatează că, pe parcursul derulării procesului, a fost sunată de reprezentanți ai inculpaților și i s-a comunicat că este singura persoană care nu și-a retras plângerea.

Instanța a avut în vedere că inculpata S.V. și inculpatul B.D. nu au antecedente penale, iar inculpatul B.I.V. a suferit o condamnare pentru o infracțiune din culpă, pentru care a fost sancționat cu o pedeapsă cu suspendare. De asemenea, s-a reținut faptul că inculpata S.V. a avut rolul de inițiator al activității ilicite, inculpatul B.D. a fost persoana care a exploatat cel mai mare număr de victime în Spania în colaborare cu alte persoane. În ce privește inculpatul B.I.V. s-a avut în vedere contribuția mai redusă a acestuia și implicarea în activitatea ilicită mai târziu, respectiv după înființarea societăților SC P.J.

SRL și la SC T.J. SRL.

Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că la termenul din 11 octombrie 2011, părțile civile prin avocat, au precizat pretențiile civile astfel: S.M.C. daune materiale: 1.000 euro, 1.050 RON, daune morale: 1.000 euro S.G. daune materiale: 600 euro, 875 RON, daune morale: 400 euro R.E. daune materiale: 1.000 euro, 875 RON; daune morale: 2.500 euro P.C.N. daune materiale: 315 euro, 875 RON; daune morale: 10.000 euro N.A. daune materiale: 1.000 euro, 1.250 RON, daune morale: 2.500 euro; B.M. daune materiale: 1.000 euro, 1.551,68 RON; daune morale: 5.000 euro S.D., daune materiale: 600 euro, 850 RON daune morale: 900 euro C.E., daune materiale: 1.000 euro, 850 RON; daune morale: 1.500 euro F.S., daune materiale: 1.000 euro, 850 RON, daune morale: 900 euro, V.C.D., daune materiale: 5.000 euro, 875 RON, daune morale: 3.000 euro T.M.S., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON, daune morale: 1.000 RON, O.F.F., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON; daune morale: 1.500 RON L.N.D., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON; daune morale: 1.000 S.G.F., daune materiale: 170 euro, 2.100 RON; daune morale: 1.000 RON I.V., daune materiale: 170 euro, 1.500 RON; daune morale: 2.000 RON, B.M.A., daune materiale: 170 euro, 1.050 RON; daune morale: 2.000 RON, S.R.C., daune materiale: 2.000 euro, 1.050 RON, daune morale: 3.000 euro;

V.P.C., daune materiale: 3.000 RON daune morale: 5.000 RON, B.V., daune materiale: 3.000 RON, daune morale: 5.000 RON, P.G., daune materiale: 600 euro, daune morale: 400 euro, T.M., daune materiale: 1.000 euro daune morale: N.V. daune materiale: 1.000 euro daune morale: 5.000 euro U.I., daune materiale: 2.000 euro, daune morale: 4.000 euro, N.A.D., daune materiale 1.000 RON, daune morale: 2.000 euro, N.A.A., daune materiale: 1.000 RON, daune morale: 2.000 euro, M.C.E., daune materiale: 2.000 RON, daune morale: 1.500 euro F.G., daune materiale: 1.500 RON, daune morale: 1.500 euro, F.M., daune materiale: 1.600 RON, daune morale: 1.500 euro, D.S., daune materiale: 170 euro, 1.075 RON daune morale: 3.000 RON, T.C.D., daune materiale: 170 euro, 1.075 RON, daune morale: 1.000 euro, M.C., daune materiale: 160 euro, 875 RON, daune morale: 3.000 RON, F.V., daune materiale: 500 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro F.G.M., daune materiale: 500 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro F.I.O., daune materiale: 550 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro, P.C., daune materiale: 400 euro, 1.050 RON, daune morale: 2.000 euro, C.I.G., daune materiale: 1.500 euro, 875 RON, daune morale: 1.500 euro, F.A., daune materiale: 800 euro, 875 RON daune morale: 1.500 euro, F.L.B., daune materiale: 1.000 euro, 1.075 RON, daune morale: 1.000 euro, A.D.C.C., daune materiale: 2.000 euro, 400 RON, daune morale: 3.000 euro, F.R., daune materiale: 1.200 euro, 875 RON, daune morale: 1.000 euro.

Părțile civile au arătat că sumele de bani solicitate reprezintă contravaloarea comisionului achitat în baza acelui contract de mediere, costul transportului achitat de ei personal, cheltuielile efectuate în străinătate pentru alimente și cazare, beneficiul nerealizat și daunele morale reprezentând suferințele fizice și psihice ca urmare a exploatării de către inculpați.

Din sumele solicitate de părți, instanța a considerat că sunt justificate următoarele sume: B.M. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, L.N.D. sumele de 2.100 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, S.G.F. sumele de 2100 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, U.I. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, O.F.F. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

S.M.C. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.G. sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 600 euro cu titlu de daune morale, R.E. sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A. suma de 1.250 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.C.D. suma de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro daune morale, I.V. suma de 1.050 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, B.M.A. suma de 1.050 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale, S.R.C. suma de 1.050 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, V.P.C. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, B.V. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, P.G. suma de 600 euro daune materiale și suma de 400 euro daune morale, T.M. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro daune morale, S.S. suma de 1.200 RON cu titlu de daune materiale, N.V. sumele de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G. sumele de 1.500 RON cu titlu de daune materiale și 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.M. suma de 1.600 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, D.S. suma de 1.075 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale, M.C., sumele de 875 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.V. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.I.O. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.G.M. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, C.I.G. sumele de 875 RON și suma de 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.A., sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro daune morale, F.L.B. suma de 1.075 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, A.D.C.C. sumele de 400 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale F.R., sumele de 875 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, P.C.N. sumele de 875 RON și 315 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, S.D. sumele de 850 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 900 euro cu titlu de daune morale, C.E., sumele de 850 RON și 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, F.S. suma de 850 RON și suma de 500 euro cu titlu de daune materiale și suma de 900 euro cu titlu de daune morale, T.M.S., sumele de 2.100 RON și suma de 170 euro cu titlu de dauna materiale și suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, N.A.D. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, N.A.A. suma de 1.000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale, T.C.D., sumele de 1.075 RON și 170 euro cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 euro cu titlu daune morale.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela cea a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”. Texte legale de mai sus instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.

Fapta ilicită a inculpaților constă în săvârșirea infracțiunilor analizate în dauna părților civile. Acestea au condus la producerea unui prejudiciu material constând în achitarea unor sume de bani pentru plata unui comision (1.075 RON în unele cazuri nefiind achitat în întregime) în vederea obținerii unui loc de muncă, comision care nu era justificat, întrucât în realitate societățile administrate de inculpați încă de la început nu au avut intenția de a asigura părților vătămate un loc de muncă potrivit clauzelor contractule, achitarea unor sume de bani pentru transport și alte sume de bani pentru alimente și cazare în străinătate achitate de părțile civile pentru a putea supraviețui. Caracteristica răspunderii civile este de a restabili, pe cât de exact posibil, echilibrul distrus prin daună și de a repune pe cel vătămat în situația în care s-ar fi găsit dacă actul care a produs dauna n-ar fi avut loc, astfel încât repararea daunei să fie pe cât se poate de egală cu integralitatea prejudiciului, fără să-l poată depăși.

În stabilirea acestor sume, instanța s-a raportat la conținutul cererii de constituire parte civilă, la sumele prevăzute în contractele de mediere ca reprezentând contravaloarea comisionului, la contravaloarea sumelor plătite pentru transport care rezultă în unele cazuri din înscrisuri depuse de părțile civile, respectiv bilete de autocar, dar și din susținerile acestora care se coroborează între ele și care arată că au plătit suma de 150 euro transportul. Astfel că, pentru transport, cazare și alte cheltuieli legate de alimentație, instanța a calculat, pe baza susținerilor părților civile, o sumă medie de 500 euro, în situațiile în care părțile civile au solicitat o sumă mai mică, s-a acordat o sumă sub această limită.

Prejudiciul moral, parte din prejudiciul total, constă în consecința negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor nepatrimoniale ale persoanei vătămate. Existența acestuia, în cazul celor 41 de părți civile, este incontestabilă în condițiile în care prin fapta inculpaților au fost încălcate drepturi fundamentale ale acestora precum libertatea de voință și acțiune. Părțile civile au fost supuse prin fapta inculpaților la un disconfort fizic și psihic, datorat faptului că promisiunile legate de găsirea unui loc de muncă s-au dovedit a fi mincinoase, dar și datorat faptului că, ajunși într-o țară străină, fără a cunoaște limba, regulile de viață, au fost abandonați în mâinile unor persoane necunoscute care, profitând de acest handicap, în final au ajuns să-i exploateze prin muncă. Pe de altă parte, împrejurările și locul unde au fost cazate victimele, faptul că erau transportate în diverse localități pe întuneric sau încercând să se ascundă de autorități, faptul că au fost nevoite să doarmă în câmp și să mănânce la cantine ale săracilor sau alții să lucreze pe sume modice sau fără a fi plătiți pentru a-și procura bani pentru întoarcerea în țară, constituie elemente care demonstrează încălcarea regulilor elementare de sănătate și demnitate a persoanei și se încadrează în conținutul noțiunii de prejudiciu moral. Instanța a stabilit, raportat la cererile părților civile, la numărul de zile, la faptul de a lucra efectiv sau nu, la gradul de afectare libertății persoanei, la faptul că părțile civile însele au apreciat diferit contravaloarea acestui prejudiciu, în situații identice, că suma de 1.000 euro pentru fiecare parte civilă reprezintă un echivalent bănesc rezonabil pentru dezdăunarea victimelor.

În temeiul art. 1003 C. civ. privitor la regulile solidarității, instanța de fond a obligat inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente, în modalitatea care rezultă din dispozitivul hotărârii.

Prin încheierea din 14 februarie 2012 s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților și părților responsabile civilmente.

Față de faptul că prin hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaților și obligarea acestora, alături de părțile responsabile civilmente, la plata de despăgubiri civile, s-a impus menține măsurii sechestrului asigurător.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații S.V., B.D. și B.I.V., respectiv părțile civile P.C.N. și B.V.

În motivarea apelurilor formulate de către inculpați prin avocat S.A., în principal s-a solicitat desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș ca urmare a faptului că instanța de fond nu a citat partea responsabilă civilmente SC A. SRL, deși în dosarul de urmărire penală această parte a fost introdusă în cauză, de asemenea nu a fost citată partea civilă F.E., care deși a formulat plângere penală și a fost consemnat ca parte vătămată în dosarul de urmărire penală, instanța de fond nu l-a citat la nici un termen de judecată. În subsidiar s-a solicitat desființarea hotărârii penale apelate și achitarea inculpaților în baza art. 10 lit.

a) C. proc. pen. întrucât în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că societățile inculpaților și-au desfășurat activitatea fără acreditarea Ministerului Muncii și a Protecției Sociale, societățile de mediere având obligația de a se înregistra doar la I.T.M., ceea ce societățile inculpaților au respectat, obiectul de activitate fiind selecția și plasarea forței de muncă. S-a mai arătat că, contractele de mediere au valoare juridică întrucât ele au fost întocmite după normele metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000, iar mai mult decât atât, SC A.G.

SRL a avut și un protocol de colaborare cu A.J.O.F.M. Brașov, iar depunerea unor copii de pe anumite documente este obligatorie conform legii. S-a mai menționat că interpretarea probelor de către instanța de fond s-a făcut greșit în sensul că persoanele recrutate de inculpata S.V. erau preluate de inculpatul B.D. pentru a fi exploatate prin muncă, prin reținerea salariilor, dar așa cum se poate observa și din probele dosarului părțile vătămate nu au muncit nici o zi, iar cei care au muncit au lucrat cu alți angajatori deși aveau contracte de muncă cu societățile inculpaților.

Hotărârea a mai fost criticată și prin prisma faptului că instanța reține un număr de persoane foarte mare ca fiind victime, iar aceste persoane au beneficiat de mediere și ulterior au fost angajate în străinătate. S-a invocat ca fiind o greșeală gravă a instanței de fond că a reținut faptul că firmele din străinătate nu au avut ca obiect activitatea de plasare a forței de muncă, în condițiile în care acest lucru nu are relevanță în cauză. S-a mai subliniat că părțile civile au recunoscut că au primit de la firmele de mediere factură și chitanță pentru sumele achitate, deși instanța reține contrariul în sentința apelată.

A fost criticată și susținerea instanței de fond că SC A. SRL nu avea ca obiect de activitate domeniul agricol, dar așa cum se atestă în statutul societății, această societate se ocupa de exploatări agricole și zootehnice. Inculpații au invocat principiul in dubio pro reo, declarațiile părților civile nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar, iar în ceea ce privește latura civilă instanța a dispus eronat obligarea la plata unor sume mai mari față de cele achitate de către părțile civile. În opinia inculpaților, faptele descrise în rechizitoriu prin natura lor sunt fapte civile, fiind criticată și măsura sechestrului asigurător dispusă în cauză întrucât textul de lege prevede imperativ identificarea și evaluarea bunului ce urmează a fi sechestrat.

În motivarea apelurilor formulate de către inculpați prin avocat K.F., s-a solicitat, de asemenea, achitarea inculpaților în temeiul art. 10 lit.

a) C. proc. pen. pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, invocând de asemenea principiul in dubio pro reo, că societățile inculpaților erau avizate și aveau toate aprobările necesare activității lor, respectându-se dispozițiile Legii nr. 156/2000, aceste societăți erau controlate și monitorizate permanent de către organele de control teritoriale prevăzute de lege cu respectarea, normelor legale speciale, cu fiscalizarea încasărilor în mod transparent, forța de muncă fiind selectată și plasată cu respectarea normelor legale, a regulilor specifice obiectului de activitate.

În ceea ce privește perceperea taxelor și comisioanelor, acest lucru s-a efectuat în condiții de legalitate, prin emiterea de chitanțe, înregistrarea în contabilitate, achitarea taxelor și impozitelor. Cu privire la condițiile de muncă și cazare ale părților vătămate s-a arătat că probele din dosarul cauzei atestă condițiile decente în care locuiau românii veniți în Spania sau Cehia la muncă, având în vedere specificul muncii prestate. S-a arătat că cei 41 de muncitori nemulțumiți, plasați în străinătate la muncă prin intermediul acestor societăți, nu reprezintă un segment important de plasare a forței de muncă fiind nereprezentativ în comparație cu cei 1049 muncitori ajutați de-a lungul anilor de aceste societăți și care au rămas mulțumiți atât de medierea acestor firme, cât și de condițiile de muncă oferite.

Mai mult decât atât, unele persoane nu aveau calificarea necesară pe care o declarau inițial în țară, astfel că au fost respinși la probele de muncă, motiv pentru care agentul de muncă era nevoit să le găsească alți angajatori și alte locuri de muncă. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 s-a arătat că din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă existența unei structuri organizate care să acționeze coordonat, după reguli bine stabilite, inițiată sau constituită de inculpați, ori la care aceștia să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit și în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit.

Cu privire la traficul de persoane s-a arătat că aceste fapte nu există, părțile vătămate fiind tot timpul libere, lipsind constrângerea fizică sau mentală a acestora și nu se poate vorbi de vreo exploatare a acestora sub forma abuzului de autoritate sau prin muncă. De asemenea, în final s-a solicitat atât achitarea inculpaților în baza art. 10 lit.

a) C. proc. pen. având în vedere că nu s-a dovedit existența faptelor, invocându-se prezumția de nevinovăție și de asemenea, respingerea pretențiilor civile solicitate de părțile vătămate.

Părțile civile P.C.N. și B.V. nu și-au motivat apelurile în cauză, iar partea civilă prezentă în ziua judecății, respectiv P.C.N. a arătat că dorește recuperarea prejudiciului, fiind mulțumit de cuantumul daunelor acordate de prima instanță.

Prin decizia penală nr. 41/A din data de 26 octombrie 2013 a Curții de apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.V., B.D. și B.I.V. și de părțile civile P.C.N. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 401 din data de 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza întregului material probator existent în cauză, respectiv aceea că în cursul anului 2010, inculpații S.V., B.D. (fratele acesteia), B.I.V. au hotărât să înființeze societăți comerciale pentru a atrage persoane interesate în ocuparea unor locuri de muncă în străinătate, iar sub fațada unor firme înregistrate legal la I.T.M. și întocmirea unor contracte de muncă și mediere să atragă aceste persoane interesate de locuri de muncă în străinătate, inducând în eroare părțile vătămate și în acest fel să beneficieze de venituri financiare considerabile. În acest sens au fost înființate firmele SC P.J. SRL înregistrată la I.T.M. Timiș, sediul firmei fiind în Timișoara, coordonată de inculpatul B.I.V., având un punct de lucru și în municipiul Brașov, având drept coordonator pe inculpata S.V., iar inculpatul B.D. avea rolul de a prelua persoanele recrutate și de a-i exploata prin muncă, prin reținerea salariilor.

Având în vedere că inculpații au făcut anunțuri publicitare pentru oferte de muncă în Spania, Cehia, Germania, Italia, atât prin ziarul „P.” cât și prin mass-media, firma a fost asaltată de solicitările persoanelor care doreau să muncească în străinătate, victimele acceptând ofertele inculpaților care au prezentat condiții decente de muncă, salariul oferit de angajatorii străini dar și de semnarea unor contracte de muncă și de mediere.

În realitate, victimele, după ce li s-a încasat un comision de 250 euro, au fost îndrumate să achite biletul de transport la firma SC S.T. SRL, care i-a transportat până în localitățile X1, X2 și X3, iar în momentul sosirii au fost așteptați de inculpatul B.D. și de un cetățean de etnie rromă, cunoscut sub numele de „M.”, care i-a condus într-un imobil dezafectat, fără grup sanitar, fără electricitate, canalizare, nu se aflau paturi ci doar saltele folosite de 15-20 persoane care dormeau în aceeași încăpere, iar cei doi nu le-au putut oferi locuri de muncă, numai câteva ore de muncă la negru, la cules de usturoi.

Văzând acest aspect, două persoane, respectiv F.G.A. și C.M.D., s-au prezentat la Ambasada României la Madrid, unde au semnalat cele întâmplate, fapt confirmat de adresa Ministerului de Interne, Biroul Atașatului cu Afaceri Interne, Ambasada României la Madrid.

Cu toate că firma SC P.J. SRL, reprezentată de inculpați, a ales în calitate de firme angajatoare străine firmele SC C.M.C.H. SA și SC A. SRL din Spania, însă aceste firme nu au putut asigura locuri de muncă pentru părțile vătămate din prezentul dosar, contractele de muncă semnate în România neavând nici o valoare în Spania.

O parte din părțile vătămate revenite în țară prin surse proprii, au solicitat explicații inculpaților, iar aceștia au promis locuri de muncă sigure în Cehia în agricultură sau la montare de piese la firma P. (părțile vătămate S.G., P.G., N.A.A., N.A.D.) față de care inculpații au adoptat aceeași metodă de inducere în eroare, respectiv încheierea unor contracte de muncă și mediere fără valoare, aceste persoane ajungând în Cehia, Praga, au fost cazați într-un imobil dezafectat în așteptarea unei posibile munci în agricultură.

S-a constatat că din actele și lucrările dosarului inculpații S.V. și B.I.V. și-au desfășurat activitatea de recrutare a forței de muncă și cu alte firme pe care le-au înființat în Brașov și Timișoara, respectiv SC A.G. SRL și SC T.J. SRL, aceste societăți intrând în faliment prin suspendarea activității, situație ce le asigura un avantaj major în justificarea nerestituirii comisioanelor victimelor exploatare.

Din coroborarea probelor dosarului s-a reținut că inculpații S.V., B.I.V., B.D., prin activitățile pe care le efectuau, au urmărit să mascheze activitatea infracțională de recrutare, racolare și exploatare a părților vătămate, pe care sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă reale și prin simularea încheierii unor contracte de muncă și de mediere false, îi exploatau prin muncă folosind în acest sens înșelăciunea și abuzul de autoritate.

Prin verificările efectuate de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională s-a constatat că ofertele celor trei firme prezentate mai sus, în Germania la circul Z., locuri de muncă în Slovacia și Cehia prin intermediul SC W.S. SRO și SC P.A. SRL, nu erau reale.

Astfel, din conținutul plângerilor formulate de cele 41 părți civile, a probelor cu înscrisuri, a rezultat în mod clar că nu exista un contract valid între angajator sau o agenție din Spania cu societățile inculpaților din România, iar victimele nu erau angajate la societăți într-o modalitate legală, așa-zisul reprezentant al firmei spaniole angajatoare, B.D., le-a promis că va obține dreptul de muncă, victimele fiind plimbate dintr-o localitate în alta pentru a nu fi identificate de autorități, iar în multe situații autoritățile spaniole nu emiteau documentul care atesta dreptul de muncă, invocându-se tocmai condițiile de cazare insalubre.

Din probele dosarului a rezultat că din cele 41 părți vătămate care au formulat plângeri, doar 3 sau 4 au reușit să lucreze efectiv în Cehia, dar nu în condițiile stipulate în acel contract, ci majoritatea au încheiat contracte cu alte firme de mediere.

A mai rezultat din analiza probelor că în momentul întoarcerii în țară al părților civile, au primit notificări din partea firmelor de mediere ale inculpaților, prin care erau atenționați că au încălcat clauzele contractului și în consecință nu le poate fi restituit comisionul.

În ceea ce privește existența infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., s-a putut reține în sarcina inculpatei S.V. în calitate de asociat și administrator al SC A.G. SRL, SC T.J. SRL și SC P.J. SRL, care împreună cu inculpatul B.I.V. în calitate de asociat la SC T.J. SRL și SC P.J. SRL, respectiv inculpatul B.D., fratele inculpatei S.V., care se afla în Spania, au constituit o asociere în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, înființarea societăților având drept scop obținerea de venituri prin racolarea, transportarea, cazarea victimelor în străinătate în scopul exploatării, cu toate că inculpații au cunoscut că nu există posibilitatea obținerii unor locuri de muncă, iar persoanele care îi așteptau pe victime erau de fapt niște cetățeni de etnie rromă și nicidecum reprezentanții unor societăți angajatoare.

În speța de față subzistă infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în ceea ce-i privește pe cei trei inculpați, respectiv infracțiunea de trafic de persoane, infracțiunea consumându-se prin racolarea celor 41 de persoane în modalitatea promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit în Spania și Cehia, în acest sens încheindu-se contracte de mediere și contracte de muncă, care însă nu aveau nici o valoare pe teritoriul țării de destinație, le-au fost prezentate condiții avantajoase, în realitate însă victimele erau induse în eroare, oferindu-se informații mincinoase cu privire la condițiile de muncă, cazare și hrană, victimele fiind nevoite să locuiască în condiții inumane, fără a fi plătite.

Inculpatul B.D. avea rolul de a întâmpina pe victimele sosite în Spania și de a-i transporta, caza, respectiv de a contribui la activitatea de inducere în eroare a victimelor, întrucât acesta nu putea să conducă victimele la presupusele locuri de muncă bine plătite de către angajatorul spaniol.

În apărarea lor, inculpații au arătat că numărul persoanelor nemulțumite de serviciile oferite de societățile comerciale plasatoare de forță de muncă, patronate de aceștia, respectiv un număr de 41 de persoane, este foarte mic în raport cu un număr de peste 1.000 de persoane plasate în diferite țări europene și care au fost mulțumite de serviciile oferite, însă această apărare nu poate constitui un motiv de înlăturare a răspunderii penale a celor trei inculpați.

Apărarea principală a inculpaților se bazează însă pe inexistența faptelor, apărare care nu poate subzista în condițiile în care numeroasele părți vătămate au declarat în aceeași manieră, declarațiile acestora coroborându-se și cu celelalte probe de la dosar, solicitarea de achitare a inculpaților în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. nefiind fondată.

Faptul că firmele în cauză, respectiv SC A.G. SRL, SC T.J. SRL și SC P.J. SRL, au fost înregistrate la I.T.M., că au solicitat victimelor o serie de documente conform legislației, nu sunt apărări care să înlăture infracțiunile săvârșite de către cei trei inculpați, întrucât este de esența infracțiunii de trafic de persoane săvârșite în varianta înșelăciunii ca inculpații să asigure aparența de legalitate tocmai prin desfășurarea activității de racolare cu ajutorul încheierii unor contracte de mediere, respectiv de muncă, de a solicita victimelor o serie de documente și de a prezenta într-o variantă cât mai credibilă existența unor locuri de muncă bine plătite în diferite țări europene, ca de exemplu Spania, Cehia, fără ca aceste contracte să aibă o valoare în aceste țări, întrucât practic locurile de muncă promise nu existau.

S-a reținut că inculpații au criticat faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit că firmele din străinătate trebuiau să aibă obiect de activitate plasarea forței de muncă; această observație este corectă întrucât firmele din străinătate nu trebuiau să aibă neapărat ca obiect de activitate plasarea de forțe de muncă, puteau fi societăți angajatoare, însă problema de esență a fost aceea că locurile de muncă oferite de către inculpați nu existau.

De asemenea s-a reținut că inculpații au insistat pe aspecte irelevante în apărarea lor, cum ar fi obiectul de activitate a firmei SC A. SRL, că nu s-ar fi consemnat în mod corect obiectul de activitate al acesteia, însă așa cum s-a subliniat și mai sus, problema centrală a fost aceea că nu s-au oferit locurile de muncă și condițiile de cazare promise victimelor în România.

S-a pus accent și pe aspectul că organele teritoriale ale unor autorități de stat ar fi efectuat controale periodice la acele societăți și că ar fi găsit activitatea acestora în regulă, însă nici acest aspect nu are relevanță întrucât anumite organe ale statului verifică alte aspecte cum ar fi modalitatea de încasare, aspectele fiscale, care nu au legătură directă cu activitatea infracțională a inculpaților.

Cu privire la existența infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 s-a reținut că inculpații au criticat faptul că această grupare nu era constituită după reguli bine stabilite, iar inculpații nu au avut un rol prestabilit, însă este de observat că astfel de trăsături ale unui grup infracțional putea să aibă doar un grup infracțional organizat, constituit conform art. 7 din Legea nr. 39/2003 și nu a unui grup infracțional în accepțiunea art. 8 din Legea nr. 39/2003, unde nu trebuie îndeplinite aceste cerințe.

Cu privire la traficul de persoane s-a reținut că inculpații au făcut afirmația că victimele în permanență erau libere, nefiind constrânse fizic sau moral, însă acuzația privind traficul de persoane nu s-a referit la această formă a infracțiunii, ci la forma săvârșită prin înșelarea victimelor.

S-a constatat că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, iar principiul in dubio pro reo nu poate fi aplicat, întrucât din probele dosarului s-a conturat într-o manieră convingătoare că cele două infracțiuni reținute în sarcina celor trei inculpați, respectiv cea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și cea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, subzistă, elementele constitutive ale acestora fiind întrunite atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective, astfel că, condamnarea acestora a survenit într-o manieră temeinică și legală.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, s-a reținut că prin hotărârea instanței de fond s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul mare de victime, comportamentul procesual al inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptei și care au inoculat organelor judiciare faptul că au efectuat o activitate profesională perfect legală, dar și contribuția, participarea fiecărui inculpat în parte la întreaga activitate infracțională, persoana inculpaților S.V. și B.D. neavând antecedente penale, inculpatul B.I.V. având o condamnare pentru o infracțiune din culpă, iar în raport cu aceste elemente pedepsele rezultante de 6 ani și 5 luni închisoare pentru inculpații S.V. și B.D., respectiv 5 ani și 5 luni închisoare pentru inculpatul B.I.V., sunt de natură să conducă la reeducarea acestora.

De asemenea s-a constatat că în ceea ce privește latura civilă a cauzei, părțile vătămate au solicitat contravaloarea comisionului achitat în baza contractului de mediere, costul transportului achitat de ei, cheltuielile efectuate în străinătate pentru alimente și cazare, beneficiul nerealizat, respectiv daune morale reprezentând suferințele fizice și psihice ca urmare a exploatării de către inculpați, iar în funcție de dovezile depuse de fiecare parte civilă, instanța a acordat în mod corect fiecăruia dintre persoanele vătămate care s-au constituit părți civile în cauză sumele reprezentând daunele materiale și morale întrucât în speța de față sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar despăgubirea părților civile s-a făcut cu respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

În ceea ce privește prejudiciul moral, s-a menționat că acesta constă în atingerea valorilor nepatrimoniale ale părților vătămate, celor 41 de părți civile li s-a produs un disconfort atât pe plan fizic cât și pe plan psihic, ei au ajuns într-o țară străină fără a cunoaște bine limba, regulile de viață, au fost abandonați în mâinile unor persoane necunoscute, au fost cazate, transportate în diverse locuri insalubre, au muncit pe sume modice, astfel că desdăunarea acestora s-a impus în mod evident.

S-a mai reținut că inculpații au criticat problematica sechestrului asigurător în sensul că bunurile inculpaților nu au fost identificate și evaluate în prealabil, însă această critică nu este fondată întrucât problema identificării și a evaluării bunurilor este o chestiune care ține de punerea în executare a acestei măsuri și nu este atributul instanței de judecată să identifice și să evalueze aceste bunuri susceptibile de a fi sechestrate, persoanele nemulțumite împotriva luării măsurii având la îndemână mijloace procedurale concrete pentru corectarea unor eventuale nereguli.

O ultimă problemă tratată de către instanța de apel și cea pe care inculpații au pus accentul, a fost cea a solicitării referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât nu s-ar fi efectuat judecata în fața primei instanțe cu îndeplinirea procedurii de citare a tuturor părților, invocându-se de fapt o lipsă de procedură cu partea civilă F.E. și partea responsabilă civilmente SC A. SRL din Spania.

În opinia instanței de apel, s-a apreciat că nu există situația de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., judecata realizându-se cu procedura legal îndeplinită, întrucât instanța de fond în mod corect nu a introdus în cauză SC A. SRL din Spania, deoarece acest lucru nu s-a impus raportat la situația de fapt și de drept existentă în cauză, de altfel instanța de fond a pus în discuție cererea de introducere a acestei societăți în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, însă aceasta în mod judicios a apreciat că nu se impune acest lucru.

Cu privire la necitarea unei victime în calitate de parte civilă, respectiv a numitului F.E., se observă că într-adevăr în cuprinsul expozitivului rechizitoriului întocmit se face o referire la o declarație a acestei persoane, însă ea nu este calificată în citativul rechizitoriului ca fiind o parte civilă și, de asemenea, ea nu a fost citată de către instanța de fond, nerezultând o asemenea obligație sau necesitate.

Conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare al instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și la persoana la care se referă extinderea, iar din cuprinsul acestor dispoziții legale se desprinde ideea că instanța este obligată să citeze acele persoane care au o calitate în rechizitoriul întocmit și care reprezintă actul de sesizare al instanței, neexistând posibilitatea extinderii sferei acțiunii penale în modalitatea solicitată de inculpați.

Apelul părților civile P.C.N. și B.V. este nefondat, întrucât primul și-a motivat nemulțumirea pe maniera de recuperare a prejudiciului, ceea ce nu mai este atributul prezentei instanțe de judecată, iar cel de-al doilea apelant nu și-a motivat apelul, astfel că nemulțumirile sale nu sunt cunoscute, iar analizând în ansamblu modul de despăgubire al acestuia, instanța îl găsește ca fiind în concordanță cu probele dosarului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații S.V., B.I.V. și B.D. și părțile civile P.C.N. și B.V.

Inculpații S.V., B.I.V. și B.D., cu ocazia susținerilor orale, în esență au solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării tuturor probelor, respectiv audierea părții civile F.E., a părților vătămate B.M.A., B.M., C.I.G., D.S., F.L.B., F.R., F.A., N.A.D., N.V., T.M. și T.C.D. și a martorilor acuzării, respectiv I.E., T.L., S.G.F. și B.E.A. după ce, în prealabil sunt citați, introducerea în cauză a părții responsabile civilmente SC A. SRL, efectuarea unei expertize financiar-contabile, iar în subsidiar, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.

Au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, pct. 18, pct. 19 și pct. 21 C. proc. pen.

O altă critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că motivarea acesteia este aproape identică cu hotărârea instanței de fond, iar instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la nulitățile de procedură invocate.

Un alt motiv de casare a arătat că îl vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil întrucât, pentru a se reține infracțiunea de trafic de persoane, trebuie să se facă raportare la cei 300 de martori a căror audiere, deși s-a solicitat, instanța a respins această solicitare, toată acuzarea bazându-se pe declarațiile părților civile.

În plus, prin motivele de recurs formulate în scris au invocat și cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și pct. 17 C. proc. pen.

Cu privire la pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică s-a arătat doar că faptele pentru care au fost incriminați inculpații nu sunt fapte de natură penală, ci cel mult contravențională fără a formula o cerere expresă de schimbare a încadrării juridice.

Referitor la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. s-a solicitat reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora având în vedere că inculpații sunt infractori primari, au loc de muncă, nu au antecedente penale iar ca modalitate de executare, suspendarea condiționată prevăzută de art. 81 C. pen.

Recurentele părți civile P.C.N. și B.V. au criticat hotărârea atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Examinând recursurile declarate de inculpații S.V., B.I.V. și B.D. și părțile civile P.C.N. și B.V. prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală la data de 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față și, prin urmare, nu există dispoziții tranzitorii cu privire la aplicarea legii penale anterioare.

În aceste condiții, motivele de recurs invocate în apărare, cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se regăsesc în dispozițiile art. 38515 lit. c) pct. 3-pct. 5, și pct. 6 teza a II-a C. proc. pen. anterior și nici în dispozițiile art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost și cel reglementate anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., „când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare”, situație în care criticile susținute de inculpații S.V., B.I.V. și B.D., care se subsumau acestor prevederi legale, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, recursul limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăsește eroarea gravă de fapt.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. era unul dintre cele care permiteau, în mod excepțional, examinarea situației de fapt de către instanța de recurs; această verificare nu mai este permisă de legea procesual penală aplicabilă recursului de față (C. proc. pen. 1969), cât timp art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel fiind, criticile recurenților inculpați privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1969) excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, inculpați au solicitat reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare, situație exclusă însă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, deoarece potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), casarea ar putea interveni numai dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” (ceea ce, evident, nu este cazul).

Referitor la greșita încadrare juridică a faptei săvârșite constituia, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în prezent abrogat. Așa fiind, încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați, astfel cum au fost reținute de instanțele care s-au pronunțat în etapele de-judecată anterioare (fond/apel), nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat.

Mai mult, încadrarea juridică a faptei săvârșite nu poate fi examinată nici sub incidența cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., deoarece ceea ce nu se poate obține direct (după cum s-a arătat deja mai sus) nu poate fi obținut nici indirect, prin „deturnarea” de la finalitatea sa reală a acestui din urmă caz de casare (pct. 172).

Cu privire la criticile inculpaților circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 19 și pct. 21 C. proc. pen. se constată că au fost abrogate de Legea nr. 2/2013 astfel că nu vor mai fi examinate de către instanța de recurs.

În consecință, obiectiunile formulate în recursul de față subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. pct. 9, pct. 14, pct. 17, pct. 18, pct. 19 și pct. 21 se apreciază a fi neîntemeiate.

Referitor la recursul declarat de părțile civile P.C.N. și B.V. se constată că motivele de recurs invocate de acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 3859 C. proc. pen.

Cererea formulată de recurenții inculpați S.V., B.I.V. și B.D. privind aplicarea legii penale mai favorabile este însă întemeiată deoarece urmare a intrării în vigoare, la 1 februarie 2014, a C. pen. și C. proc. pen., instanța este datoare, chiar și din oficiu, să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Din această perspectivă se constată că, prin art. 126 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, privind C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, iar potrivit art. 4 C. pen. în vigoare, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea nouă.

După cum se poate observa, inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (anterior), motiv pentru care, în temeiul art. 4 C. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. și la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. inculpații S.V., B.I.V. și B.D. vor fi achitați pentru această infracțiune.

Referitor la săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în racolarea celor 41 de persoane în modalitatea promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit în Spania și Cehia, în acest sens încheindu-se contracte de mediere și contracte de muncă, care însă nu aveau nici o valoare pe teritoriul țării de destinație, le-au fost prezentate condiții avantajoase, în realitate însă victimele erau induse în eroare, oferindu-se informații mincinoase cu privire la condițiile de muncă, cazare și hrană, victimele fiind nevoite să locuiască în condiții inumane, fără a fi plătite se observă că în condițiile noii reglementări, limitele de pedeapsă sunt pentru alin. (1) de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, iar pentru alin. (2) de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, iar în reglementarea anterioară erau de la 3 ani la 15 ani închisoare și, respectiv, 10-20 ani închisoare.

Dar, având în vedere că în cadrul recursurilor guvernate de dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea legii mai favorabile, instanța de recurs nu realizează o nouă individualizare a sancțiunii, iar în prezenta cauză nu se impune reducerea proporțională a sancțiunii stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de Casație și Justiție va menține pedepsele de câte 6 ani închisoare aplicate inculpaților S.V. și B.D. și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului B.I.V. întrucât pedepsele aplicate se încadrează în noile limite de pedepasă.

Așa fiind, Înalta Curte, va admite recursurile declarate de inculpații S.V., B.I.V. și B.D. împotriva deciziei penale nr. 41/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, va casa, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 401 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Timiș și, rejudecând:

I. Referitor la inculpata S.V.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente și sporul de 5 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 4 C. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și va achita pe inculpata S.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

Va menține pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

II. Referitor la inculpatul B.D.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente și sporul de 5 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 4 C. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și va achita pe inculpatul B.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

Va menține pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

III. Referitor la inculpatul B.I.V.:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente și sporul de 5 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 4 C. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.I.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

Va menține pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 6 4 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaților S.V. și B.I.V. durata reținerii de 24 de ore.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Va respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile P.C.N. și B.V. împotriva aceleiași decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați în sumă de câte 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații S.V., B.I.V. și B.D. împotriva deciziei penale nr. 41/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 401 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Timiș și, rejudecând:

I. Referitor la inculpata S.V.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente și sporul de 5 luni închisoare.

Face aplicarea art. 4 C. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpata S.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

Menține pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

II. Referitor la inculpatul B.D.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente și sporul de 5 luni închisoare.

Face aplicarea art. 4 C. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

Menține pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

III. Referitor la inculpatul B.I.V.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în pedepsele componente și sporul de 5 luni închisoare.

Face aplicarea art. 4 C. pen. și în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.I.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

Menține pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedepsele aplicate inculpaților S.V. și B.I.V. durata reținerii de 24 de ore.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile P.C.N. și B.V. împotriva aceleiași decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați în sumă de câte 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2014.