Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1319/2014 AI generated

Card-skimming ring sentences adjusted on reclassification; instigator gets 5 years, appeals of co-defendants partly upheld

Case Number Decizia nr. 1319/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of five defendants and partially quashed the appellate decision and first-instance sentence solely regarding legal classification, application of the more favorable criminal law (art. 5 Penal Code), and sentence quantum; after reclassifying each offense under the new Penal Code (e.g., organized crime group under art. 367, forgery of payment instruments under art. 311, fraudulent financial operations under art. 250, illegal system access under art. 360, with instigation/complicity under arts. 47/48), it reduced the resulting terms to 5 years' imprisonment plus 3 years' complementary penalty for the lead instigator and two co-defendants, 4 years for the accomplice-tech defendant, and 4 years for another accomplice. The appeal of the sixth defendant was rejected as unfounded, upholding his prior 4-year combined sentence (2 years plus revocation of a suspended 2-year sentence). The criminal case involved a cross-border organized card-skimming scheme (installing devices on ATMs/POS terminals, cloning payment cards, and fraudulent cash withdrawals in Italy), with the convictions based on intercepted communications, forensic computer evidence, and a co-defendant's corroborated statements; the Court dismissed all procedural challenges regarding prosecutorial jurisdiction and evidence, and—applying transitional provisions—reviewed appeals only on points of law. Special confiscation measures of skimming equipment and restitution of non-incriminating items were maintained.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 27 din Legea nr. 365/2002, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 25 C. pen, art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 26 C. pen; Card-skimming ring sentences adjusted on reclassification; instigator gets 5 years, appeals of co-defendants partly upheld: 5 Penal Code), and sentence quantum; after reclassifying each offense under the new Penal Code (e.g., organized crime group under art. 367, forgery of payment instruments under art. 311, fraudulent financial operations under art. 250, illegal system access under art. 360, with instigation/complicity under arts. 47/48), it reduced the resulting terms to 5 years' imprisonment plus 3 years' complementary penalty for the lead instigator and two co-defendants, 4 years for the accomplice-tech defendant, and 4 years for another accomplice. The appeal of the sixth defendant was rejected as unfounded, upholding his prior 4-year combined sentence (2 years plus revocation of a suspended 2-year sentence). The criminal case involved a cross-border organized card-skimming scheme (installing devices on ATMs/POS terminals, cloning payment cards, and fraudulent cash withdrawals in Italy), with the convictions based on intercepted communications, forensic computer evidence, and a co-defendant's corroborated statements; the Court dismissed all procedural challenges regarding prosecutorial jurisdiction and evidence, and—applying transitional provisions—reviewed appeals only on points of law. Special confiscation measures of skimming equipment and restitution of non-incriminating items were maintained.

Keywords

AI generated
criminal sentence computer crime organized crime legal systems e-justice criminal confiscation

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
11948/63/2010 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților B.N., M.N.
art. 27 din Legea nr. 365/2002
de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu art.
art. 41 alin. (2) C. pen
Used in the final orders to maintain the application of the continuous form of the offense.
art. 25 C. pen
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002
la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic.
art. 26 C. pen
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
art. 25 din Legea nr. 365/2002
la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic.
art. 7 din Legea nr. 39/2003
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul I.M.F., zis "C." la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for rejecting the appeal of defendant H.H. as unfounded.

art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen.

Legal basis for admitting the appeals of the other defendants and quashing the decision in part.

art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare)

Used to change the legal classification of the offenses in the final orders.

art. 5 C. pen.

Applied to determine and apply the more favorable criminal law in the re-sentencing.

art. 367 alin. (1) C. pen.

New legal classification for the offense of setting up an organized criminal group.

art. 47 C. pen.

New legal classification for the offense of instigation.

art. 48 C. pen.

New legal classification for the offense of complicity.

art. 311 alin. (1) și (2) C. pen.

New legal classification for the offense of forging payment instruments.

art. 313 alin. (1) C. pen.

New legal classification for the offense of putting into circulation counterfeit values.

art. 314 alin. (1) și (2) C. pen.

New legal classification for the offense of possessing instruments for forging values.

art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

New legal classification for the offense of fraudulent financial operations.

art. 360 alin. (1) și (3) C. pen.

New legal classification for the offense of illegal access to a computer system.

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.

Basis for merging the sentences and applying the most severe penalty.

art. 65 C. pen.

Basis for applying the accessory penalty.

art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Defines the specific rights restricted as complementary and accessory penalties.

art. 41 alin. (2) C. pen.

Used in the final orders to maintain the application of the continuous form of the offense.

art. 274 C. proc. pen.

Basis for obliging the appellant defendant to pay the judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 353 din 7 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11948/63/2010 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților B.N., M.N. și S.F., din infracțiunile prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare, în infracțiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III cu art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B.I.A. din infracțiunile prev. de art. 24 alin. (1) și (2), art. 25, art. 27 din Legea nr. 365/2002 și art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, în infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) și (2), art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul I.M.F., zis "C." la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. rap la art. 25 din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33, 34, 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), b) C. pen., art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive de la 23 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, au fost condamnați fiecare dintre inculpații B.N.C., zis "A.", M.N.D. zis "C.", și S.F. la pedeapsa de câte 7 ani închisoare și 3 ani și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnați fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. și S.F. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnați fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. și S.F. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnați fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. și S.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnați fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. și S.F. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnați fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. și S.F. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33, 34, 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpaților, aceștia urmând să execute în final, câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), b) C. pen., art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive pentru fiecare dintre cei trei inculpați de la 14 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

În baza art. 360 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpații I.M.F., B.N.C., M.N.D. și S.F. prin Decizia penală nr. 1.356 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr. 3102/54/2010.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare.

În baza art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33, 34, 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 864 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 624/2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 47 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa rezultantă de mai sus, în final 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada executată de la 01 august 2006 la 11 decembrie 2006.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), b) C. pen., art. 71 C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul B.I.A., zis "I." la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33, 34, 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), b) C. pen., art. 71 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță de la inculpatul S. a unui memory stick marca A.

S-a dispus restituirea către inculpatul S. a unui hard-disk marca S.B. cu seria X de capacitate 160 Gb, a unui hard-disk marca W.D. cu seria X de capacitate 250 Gb, a unui nr. de 56 suporturi optice tip CD/DVD, a unui modem Z., a unei cartele Z. cu seria X, a două memory stick-uri de culoare albă cu protecție metalică, a unui MP3 Player marca S. cu seria X, a uni telefon mobil marca N. cu IMEI X, prevăzut cu cartelă V., cu seria X, a unui telefon mobil marca N. cu IMEI x, prevăzut cu cartelă C. seria X, a unui telefon mobil marca S., prevăzut cu cartelă C., a două dischete, marca T., respectiv D., a unui suport din plastic pentru card SIM și a două suporturi din plastic pentru card SIM C.

S-a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță de la inculpatul B.N. a unui card de memorie marca T. de capacitate 2 Gb, cu seria X și a unui minilaptop marca D., model I. cu seria X.

S-a dispus restituirea către acesta a unui suport de stocare a datelor tip S.S.A cu seria X.

S-a dispus restituirea către inculpatul I. a unui hard-disk marca H. cu seria X de capacitate 82,3 Gb, un dispozitiv tip Digital Video Recorder cu carcasă metalică de culoare neagră și 8 suporturi optice tip CD/DVD.

În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a unei perechi de ochelari prevăzuți cu cameră video, a unui cablu de date, a unui încărcător fără fir și a două dispozitive electronice modificate, menționate în Procesul-verbal încheiat la 14 iunie 2010.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a echivalentului în RON la data executării măsurii a sumei de 72.000 euro de la fiecare dintre inculpați.

S-a menținut măsura sechestrului dispusă asupra sumelor de 1.500 euro și 1.950 RON, ridicate de la inculpatul B.N.

Au fost obligați fiecare dintre inculpații I., B., B., M. și H. la câte 3.000 RON cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul S. la 3.400 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpații V.M. (I.), M.N.D., S.F., H.H, B.N. și B.I.A., în cursul anului 2000 s-au constituit într-un grup infracțional organizat care a avut drept scop montarea dispozitivelor de copiere a datelor de pe cardurile bancare pe ATM-uri și POS-uri și retrageri frauduloase de numerar prin folosirea de carduri clonate.

Audiați de către instanță, inculpații B.N., B.I., M., S. și I. au negat comiterea infracțiunilor, precizând că au apelat uneori la inculpatul S. pentru a le cumpăra bilete de avion, deoarece acesta avea o cunoștință la o agenție de turism, obținând astfel un preț redus. Inculpatul S. a declarat că nu a avut cunoștință de datele înscrise inițial pe memory stick-ul găsit în domiciliul său, deoarece în momentul în care a ajuns în posesia dispozitivului, dat de o cunoștință din Anglia pe nume C. în anul 2009, respectivele date fuseseră șterse. Inculpații B.N. și M.N. au declarat că în ziua de 14 iunie 2010, urmărind să plece în Italia, s-au întâlnit cu o cunoștință a lor, inculpatul H., care le-a propus să plece împreună. Pentru că acesta avea o cutie, au acceptat să transporte această cutie în bagajul lor, fără a ști conținutul acesteia. În urma percheziționării bagajului s-a constat că în această cutie se afla aparatură de skimming. Inculpatul I. a declarat că în ultimii 10 ani a mers o singură dată în Italia, împreună cu o familie de tineri căsătoriți nu s-a întâlnit cu niciunul dintre inculpați și nici nu a primit vreo sumă de bani de la aceștia.

Inculpatul H. și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală, susținând că în iarna anului 2007 i-a întâlnit prin intermediul numitului S.I. pe inculpații M. și B.N., care i-au propus să confecționeze aparatură de skimming pentru o parte din profit. Inițial inculpatul a confecționat aparatura de skimming de acasă însă în martie 2007 cei doi inculpați i-au solicitat să se deplaseze în Italia, pentru a vedea personal locul unde trebuiau instalate dispozitivele. Pentru fiecare deplasare în Italia, în funcție de complexitatea dispozitivului, inculpatul H. primea între 500 și 1.000 euro și i se plăteau biletele de avion.

Deoarece la sfârșitul anului 2007 a vrut să renunțe la producerea aparaturii de skimming, cei doi inculpați i-au propus să devină membru al grupului, cu dreptul de a primi parte egală din câștig. Sfârșitul anului 2007 este momentul în care inculpații au schimbat locația, deplasându-se din zona orașului M. în Bergamo. Acesta este momentul în care inculpatul H. l-a cunoscut pe numitul D., zis "N.", care împreună cu alți doi, trei tineri avea sarcina de a monta și demonta camerele video de pe ATM-uri. Sincronizarea datelor se făcea la sfârșitul lunii, de regulă de către inculpații B.

și M., iar gruparea condusă de "N." primea un număr de carduri contrafăcute (30%) și efectua retragerile de numerar. Inculpatul H. a declarat că din același moment al iernii anului 2007, când a început să primească cotă egală cu a celorlalți, primea în realitate un număr egal de carduri clonate, de pe care efectua personal în Italia, retrageri de numerar. A susținut că încă de la început cei doi inculpați au vorbit despre inculpatul I. ca despre un membru al grupului însă nu l-a întâlnit decât de câteva ori în Italia, venind o dată în cursul anului 2007 pentru a primi suma de 10.000 euro, potrivit susținerilor inculpaților B.N. și M.

Inculpatul H. a mai declarat că inculpatul I. nu a primit niciodată carduri contrafăcute, ci de fiecare dată sume de bani la sfârșitul fiecărei perioade de activitate, considerată între o lună și două luni. Întrebându-i pe cei doi inculpați de ce plătesc aceste sume de bani inculpatului I., cei doi nu i-au oferit o explicație clară, susținând doar că "trebuie să îi dea". De asemenea, a mai declarat că nici restul grupului nu efectua retrageri de numerar, pretinzând că "nu se duc la aparat pentru că le este frică", astfel că dădeau cardurile unui grup de tineri, primind de la aceștia sumele de bani retrase.

Despre inculpatul B.A. a arătat că acesta a aderat la grup în vara anului 2008, după ispășirea unei pedepse cu închisoarea într-un penitenciar francez pentru același tip de infracțiuni. Deși primea o parte egală cu a celorlalți membri, aspect ce l-a nemulțumit din nou pe inculpatul H., inculpatul B.A. nu avea un rol important, asistându-i doar pe ceilalți membri ai grupului în activitatea lor. Inculpatul H. a mai arătat că începând cu vara anului 2009, ca urmare a măsurilor de securitate luate de către băncile italiene, câștigul grupului s-a diminuat considerabil, astfel că inculpații B.N. și M.

și-au modificat modul de acțiune, în sensul că au redus activitatea efectivă de clonare a cardurilor și au început să trimită datele obținute cu ajutorul aparaturii de skimming, prin intermediul internetului, în alte țări, respectiv Irlanda, Anglia, Statele Unite ale Americii către diferite persoane. Din acel moment inculpatul H. a reînceput să primească drept parte din profit nu carduri contrafăcute, ci sume de bani. Inculpatul H. l-a perceput pe inculpatul S. drept membru al grupului pe la sfârșitul anului 2009, când l-a întâlnit în Italia și a observat că petrece mult timp la telefon sau la calculator, transmițând prin intermediul internetului datele obținute de pe carduri cu ajutorul dispozitivelor de skimming.

Nu a putut preciza dacă acesta a fost momentul în care inculpatul S. a aderat la grup, deoarece inculpații B.N. și M. discutau foarte mult la telefon cu diferite persoane, fără a pronunța numele interlocutorilor. De asemenea, a mai precizat inculpatul H., în acea perioadă venea mai rar în Italia și rămânea o perioadă mai scurtă de timp. A precizat însă că numitul S., deși i-a făcut legătura cu inculpații B.N. și M., primind pentru aceasta suma de 5.000 euro și chiar a făcut presiuni asupra lui să accepte solicitările celor doi inculpați, nu a făcut parte niciodată din grupul acestora.

A declarat că anterior zilei de 14 iunie 2010 inculpații B.N. și M. i-au solicitat să cumpere o cameră video miniaturală, încorporată într-o pereche de ochelari, trimițându-i banii necesari și plătindu-i biletul de avion către Italia, unde urmau să plece toți trei. În ziua de 14 iunie 2010 inculpatul H. a dat celor doi inculpați camera video și un dispozitiv pentru înregistrarea datelor de pe carduri pe care avusese sarcina să îl repare, însă au fost opriți de către lucrătorii de poliție.

Cu prilejul dezbaterilor inculpatul H. a solicitat prin apărător achitarea sa, deoarece a acționat sub imperiul constrângerii morale la care a fost supus de către inculpații B.N. și M. Instanța nu poate reține această apărare a inculpatului deoarece din declarațiile sale nu se conturează existența unei amenințări grave pentru persoana inculpatului pe care restul grupului să o fi adresat acestuia, astfel cum este definită în art. 46 C. pen. De asemenea, inculpatul H. a acceptat fără niciun fel de presiuni ca o lungă perioadă de timp să confecționeze aparatură de skimming, încercând să renunțe la această înțelegere doar în momentul în care retragerea de numerar folosind cardurile contrafăcute a devenit dificilă și profitul s-a diminuat considerabil.

Instanța a constatat că declarația inculpatului H. privind existența și modul în care a funcționat grupul infracțional se coroborează cu convorbirile interceptate în cauză, parte din ele transcrise în dosarul de urmărire penală, cu concluziile expertizelor informatice și cu actele aflate la dosar. Astfel, susținerea inculpatului H. că la data de 14 iunie 2010 trebuia să meargă în Italia împreună cu inculpații B. și M. pentru a încerca montarea unor dispozitive de copiere a datelor de pe cardurile folosite la diferite ATM-uri ale băncilor italiene a fost confirmată de conținutul convorbirilor telefonice purtate anterior acestui moment de către ceilalți doi inculpați sau de către H.H., în discuțiile purtate cu puțin înainte de sosirea inculpatului H. la aeroport, B.N. încercând să îl liniștească în legătură cu modul în care vor transporta obiectele aduse de acesta. De altfel, de regulă convorbirile purtate cu inculpatul H. se axează pe obținerea diferitelor componente electrice ori electronice, confirmând astfel susținerile inculpatului privind modul în care își distribuiseră rolurile în cadrul grupului. Astfel, deși inculpatul B.I. a fost trimis în judecată în calitate de autor, inculpatul H. a precizat că acesta nu avea propriu-zis anumite atribuții, însoțindu-i doar pe ceilalți în activitățile acestora și, din convorbirile telefonice purtate de către inculpatul B.I. reiese că acestuia i se cere de regulă să ducă sau să îi aducă pe membrii grupului de la aeroport, să le predea diferite obiecte, să transmită mesaje către diferite persoane, de exemplu cei care aveau sarcina efectuării retragerilor de numerar.

Ținând seama de aceste aspecte, instanța a apreciat că activitatea inculpatului B.I. se rezuma la înlesnirea, la ușurarea activității infracționale a restului grupului, fiind doar un complice al infracțiunilor comise de către ceilalți membri, astfel că a schimbat încadrarea juridică în acest sens, cu excepția infracțiunii de aderare la grupul infracțional organizat, pentru care va reține forma autoratului.

Inculpatul H. a susținut că pe inculpatul S. l-a întâlnit de puține ori, prima dată către sfârșitul anului 2009, însă acesta intrase în grupul de inculpați având preocupări în contrafacerea cardurilor bancare. Convorbirile purtate de către inculpatul S. cu B.N. și M., concluziile expertizei informatice, precum și răspunsul unităților bancare privind transferurile de sume de bani demonstrează implicarea acestuia în activitatea infracțională, susținând afirmația lui H. că spre sfârșitul anului 2009, inculpații și-au modificat modul de activitate, trimițând datele obținute de pe cardurile bancare în America, de unse se retrăgeau bani ce erau trimiși apoi în România.

Astfel, în rechizitoriu s-a reținut că sumele de bani obținute din activitatea infracțională erau trimise în România pe numele altor persoane, fiind identificați T.P.V., N.D.C., N.Ș.C. Inculpatul B.N. a susținut însă că aceste trei persoane au primit pentru el suma de 900 euro, reprezentând partea dintr-o datorie pe care o cunoștință i-o trimitea din S.U.A., deoarece W.U. impune regula ca un transfer să nu atingă o valoare foarte mare. Martorii T., N. și N. au susținut apărarea inculpatului, declarând că au ridicat de două, trei ori sume de până la 1.000 euro de la un român domiciliat în S.U.A., care îi restituia acestuia o datorie, deoarece inculpatul era plecat în Italia și i-a rugat să ridice banii în numele său.

Din răspunsul W.U. reiese că într-adevăr, N.C. și T.V. au primit în 23 și 26 decembrie 2009 câte 900 dolari de la M.A. aflat în Statele Unite ale Americii, însă martorii nu au prezentat o justificare pentru celelalte transferuri de bani, pentru sume mai mari, trimise de această dată din țări ale Europei sau pentru banii ridicați pentru inculpatul M., potrivit depoziției lui N.D, așa cum nici inculpații B. și S. nu au justificat sumele primite din țări ale Europei, primul inclusiv de la persoane care au expediat și către T.P. sume de bani (L.K.). Apărarea inculpatului B. este contrazisă și de conținutul convorbirilor telefonice purtate cu S. despre martorul T. sau cu acesta din urmă despre ridicarea sumelor de bani pentru B., deși acesta se afla în țară.

În una dintre convorbirile transcrise la dosar, inculpatul I. încearcă să obțină "parola unui seif", acesta susținând în instanță că era vorba de un seif real, iar nu o denumire codificată, cumpărat de către un prieten al său care uitase parola după ce depozitase înăuntru o sumă de bani. Conținutul convorbirilor purtate cu această ocazie demonstrează însă contrariul, iar inculpatul B.N., cel care îi cere să ia legătura cu numitul "C.", deoarece "seiful" pe care îl luase inculpatul I. de la "C.", după ce fusese "montat", nu poate fi deschis întrucât "nu are parola la el", nu a susținut niciodată această apărare a inculpatului I. Instanța a reținut din conținutul convorbirilor dintre inculpați, cu excepția lui H. și B.A. preocuparea lui I. pentru deplasările lui B.N., M. și S., poreclit "P." în Italia, sfătuindu-i pe aceștia să își schimbe numerele de telefon, felul în care întâlnirile inculpaților au loc în restaurantul administrat de către I.M. sau se folosesc de numele acestuia ori faptul că se apelează la el pentru rezolvarea diferitelor probleme care apar în activitatea de clonare a cardurilor, astfel încât, având în vedere și declarația inculpatului H., s-a reținut că inculpatul I. a acționat în calitate de instigator la activitatea infracțională desfășurată de către ceilalți inculpați.

Faptele inculpatului I., de a constitui un grup infracțional organizat, de a instiga la falsificarea instrumentelor de plată electronice și la punerea în circulație a acestor instrumente falsificate, la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, la efectuarea de operațiuni comerciale cu aceste instrumente falsificate prin accesarea fără drept a unui sistem informatic întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap la art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III.

Inculpații B.N., M. și S. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 din Legea nr. 365/2002 și art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, apreciindu-se că au efectuat operațiuni financiare cu instrumentele de plată falsificate, accesând astfel fără drept sistemele informatice prin încălcarea măsurilor de securitate. Inculpatul H. a declarat însă că doar el retrăgea numerar cu partea sa din cardurile falsificate, în timp ce inculpații B.N. și M. cereau grupurilor infracționale cu care colaborau să retragă numerar și să le predea sumele de bani astfel obținute, astfel că instanța va schimba încadrarea juridică în sensul reținerii pentru acești doi inculpați forma de participație a instigării la infracțiunile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 și art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003. Întrucât nu reiese din actele dosarului că inculpatul S. efectua personal operațiuni frauduloase cu cardurile contrafăcute, mai ales că acesta nu are deplasări în Italia, locul unde erau folosite instrumentele de plată falsificate, instanța a reținut că și acesta își obținea partea din câștig în același fel, astfel că va schimba încadrarea juridică în sensul reținerii formei de participație a instigării.

Faptele inculpaților B.N., M., H. și S., comise repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, constând în constituirea, respectiv aderarea pentru ultimii doi inculpați, la un grup infracțional organizat, în falsificarea instrumentelor de plată electronice și în punerea în circulație a acestor instrumente falsificate, în deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpaților B.N., M. și S., comise repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice de a instiga la efectuarea de operațiuni comerciale cu instrumente de plată falsificate, prin accesarea fără drept a unui sistem informatic întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului H. comise repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice de a efectua operațiuni comerciale cu instrumente de plată falsificate, prin accesarea fără drept a unui sistem informatic întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 27 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele comise de inculpatul B.I.A., în mod repetat, în realizarea unei rezoluții infracționale unice, constând în aderarea la un grup infracțional organizat, în înlesnirea falsificării instrumentelor de plată electronice, punerii în circulație a acestor instrumente falsificate, în înlesnirea deținerii de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, în înlesnirea instigării la efectuarea de operațiuni comerciale cu aceste instrumente falsificate prin accesarea fără drept a unui sistem informatic întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații I.(V.)M.F., B.N.C., M.N.D., S.F., H.H. și B.I.A.

Prin Decizia penală nr. 59 din 22 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în opinie majoritară, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații I.(V.)M.F., B.N.C., M.N.D., S.F., H.H. și B.I.A., împotriva Sentinței penale nr. 353 din 7 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 11948/63/2010.

A desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând.

A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A menținut dispozițiile sentinței cu privire la art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților B.N., M.N.D., S.F. și B.I.A.

1. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului I. (fost V.) M.F. din infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, în două infracțiuni prevăzute de art. 25 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 25 rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002, în infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunile prev. de art. 25 rap, la art. 25 din Legea nr. 365/2002, de art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, în infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul I. (fost V.) M.F., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I. (fost V.) M.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I. (fost V.) M.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. rap la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I. (fost V.) M.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I. (fost V.) M.F. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul I. (fost V.) M.F., urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 71 - 72 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive de la 23 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

2. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., zis "A." și M.N.D., zis "C." la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpaților, aceștia urmând să execute în final, câte 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 71 - 72 C. pen., a interzis fiecăruia dintre inculpați drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive pentru fiecare dintre cei doi inculpați de la 14 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

3. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.F. din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul S.F., urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 71 - 72 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive de la 14 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

4. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului H.H. din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, și din infracțiunea prevăzută de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.H. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.H. la pedeapsa de 11 luni închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

A menținut revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 624/2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 47 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa rezultantă de mai sus, în final 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 71 -72 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada executată de la 01 august 2006 la 11 decembrie 2006.

5. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul B.I.A., zis "I.", la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.I.A., zis "I." la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.I.A., zis "I." pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.I.A., zis "I." la 6 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 71 - 72 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

A menținut dispozițiile sentinței penale atacate referitoare la chestiunile complementare, respectiv luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale în baza art. 118 lit. b), c) și e) C. pen., la restituirea bunurilor către inculpați, la menținerea sechestrului asigurător și la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum și celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.

În cauză a fost formulată și opinie separată, în sensul respingerii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova și admiterea apelurilor declarate de inculpații I. (V.) M.F., B.N.C., M.N.D., S.F., H.H. și B.I.A.

A desființat în parte sentința, în sensul că:

A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților în pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.I.A., în următoarele limite:

- din infracțiunea prev. art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o infracțiune prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I. (fost V.) M.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. rap la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap la art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe fiecare dintre inculpații B.N.C., M.N.D., S.F., H.H., B.I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N. C-tin și M.N.D. la pedeapsa de câte 2 închisoare.

În baza art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpații B.N. C-tin și M.N.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de câte 5 ani închisoare.

A interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive pentru fiecare dintre cei doi inculpați de la 14 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpații B.N. C-tin și M.N.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenției preventive de la 14 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 din Legea ne. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.H. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 864 C. pen. a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 624/2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 47 din 18 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa rezultantă de mai sus, în total 2 ani și 4 luni închisoare .

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

A dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada executată de la 01 august 2006 la 11 decembrie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.H. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță de la inculpatul S.F. a unui memory stick marca A.

A dispus restituirea către inculpatul S.F. a unui hard-disk marca S.B. cu seria X de capacitate 160 Gb, a unui hard-disk marca W.D. cu seria X de capacitate 250 Gb, a unui nr. de 56 suporturi optice tip CD/DVD, a unui modem Z. cu IMEI X, a unei cartele Z. cu seria X, a două memory stick-uri de culoare albă cu protecție metalică, a unui MP3 Player marca S. cu seria X, a uni telefon mobil marca N., model X cu IMEI X, prevăzut cu cartelă V., cu seria X, a unui telefon mobil marca N., model X cu IMEI X, prevăzut cu cartelă C. seria X, a unui telefon mobil marca S., model X, cu IMEI X, prevăzut cu cartelă C., seria X, a două dischete, marca T., respectiv D., a unui suport din plastic pentru card SIM și a două suporturi din plastic pentru card SIM C.

A dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță de la inculpatul B.N. a unui card de memorie marca T. de capacitate 2 Gb, cu seria X și a unui minilaptop marca D., model I., cu seria X.

A dispus restituirea către acesta a unui suport de stocare a datelor tip S.S.A cu seria X.

A dispus restituirea către inculpatul I. (fost V.) M.F. a unui hard-disk marca H. cu seria X de capacitate 82,3 Gb, un dispozitiv tip Digital Video Recorder cu carcasă metalică de culoare neagră și 8 suporturi optice tip CD/DVD.

În baza art. 118 lit. c) C. pen. a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a unei perechi de ochelari prevăzuți cu cameră video, a unui cablu de date, a unui încărcător fără fir și a două dispozitive electronice modificate, menționate în procesul-verbal încheiat la 14 iunie 2010, de la inculpatul H.H.

A ridicat măsura sechestrului dispusă asupra sumelor de 1.500 euro și 1.950 RON, ridicate de la inculpatul B.N.

A înlăturat dispoziția din sentință privind obligarea inculpatului I. (fost V.) M.F. la cheltuieli judiciare către stat.

A înlăturat dispoziția din sentință privind confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a echivalentului în RON la data executării măsurii a sumei de 72.000 euro de la fiecare dintre inculpați.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, în opinie majoritară, au fost reținute următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova, Curtea a constatat că este fondat pentru următoarele considerente:

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că în mod greșit Tribunalul Dolj nu a reținut în sarcina inculpatului I. (fost V.) M.F. săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea în formă continuată, respectiv prima instanță nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la acesta.

În acest sens, din probatoriul administrat pe parcursul procesului penal rezultă că inculpatul I. (fost V.) M.F. zis "C.", împreună cu inculpații M.N.D., S.F., H.H., B.N.C. și B.I.A., a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat, având drept scop montarea dispozitivelor de copiere a datelor de pe cardurile bancare pe ATM-uri și POS-uri și retrageri frauduloase de numerar prin folosirea de carduri clonate, activitate desfășurată prin intermediul persoanelor aflate în subordinea sa.

Curtea a constatat că în mod just instanța de fond a apreciat că faptele săvârșite de inculpat, de a constitui un grup infracțional organizat, de a instiga la falsificarea instrumentelor de plată electronice și la punerea în circulație a acestor instrumente falsificate, la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, la efectuarea de operațiuni comerciale cu aceste instrumente falsificate, prin accesarea fără drept a unui sistem informatic, realizează, sub aspect constitutiv elementele infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și 3 din Legea nr. 161/2003, Titlul III.

S-a apreciat, însă, că în mod nelegal Tribunalul Dolj nu a reținut săvârșirea acestor infracțiuni în formă continuată, respectiv nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere împrejurarea că faptele au fost reprezentate de acțiuni care s-au săvârșit la diferite intervale de timp și s-au desfășurat pe o perioadă mare de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice, pe parcursul anilor 2007 - 2010, reținerea cauzei de agravare impunându-se cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., au fost reținute și în sarcina celorlalți inculpați membri ai grupării infracționale coordonată de inculpatul I.M.F.

Curtea a mai constatat că și cel de-al doilea motiv invocat de parchet este fondat, deoarece în ceea ce-l privește pe inculpatul I.M.F. în mod greșit prima instanță a interzis acestuia ca pedeapsă accesorie și complementară integral drepturile prev. de art. 64 lit. a) C. pen.

Așa fiind, a apreciat că în cauză se impune înlăturarea din cuprinsul pedepsei accesorii și complementare a dispozițiilor art. 64 lit. a) teza I C. pen., privind dreptul de a alege, deoarece conform practicii CEDO, cauza Hirst contra Marii Britanii, nu este admisibil ca dispozițiile referitoare la pedeapsa accesorie să se aplice integral și nediferențiat, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la îngrădirea unor drepturi care nu au nicio legătură cu faptele deduse judecății.

În raport de toate aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova, a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând, a descontopit pedepsele rezultante aplicate, în pedepsele componente le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului I. (fost V.) M.F. din infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, în două infracțiuni prevăzute de art. 25 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 25 rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002, în infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, de art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, în infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea a apreciat că apelul formulat de inculpatul I.M.F., zis C., este fondat doar în ceea ce privește motivul de netemeinicie formulat de apărătorul ales al acestuia, deoarece pedepsele aplicate acestuia pentru fiecare din infracțiunile deduse judecății sunt prea mari, fiind greșit individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.

În acest sens, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, dar și datele care caracterizează persoana acestuia, care deși nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind cercetat și în dosarul penal nr. 25849/215/2010 al Judecătoriei Craiova, este integrat socio-profesional, asumându-și responsabilități față de creșterea celor doi copii minori, având susținerea morală din partea familiei și obținând venituri din administrarea unei afaceri, a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru fiecare din infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, precum și pedeapsa de 6 ani închisoare pentru art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) C. pen., 5 ani închisoare pentru art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III, precum și pedeapsa de 2 ani închisoare pentru art. 25 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 sunt de natură să atingă scopul preventiv și educativ al acestora, astfel cum este definit în dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul I. (fost V.) M.F., Curtea a apreciat că în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe judiciare atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, la dosarul cauzei nefiind identificate împrejurări care să poată fi considerate drept circumstanțe atenuante, inculpatul fiind cercetat penal într-o altă cauză pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, lovire și port ilegal a unei arme, din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj rezultând că a manifestat o capacitate scăzută de evaluare a raportului dintre pierderi și câștiguri, asumându-și riscul unor acțiuni cu caracter infracțional, manifestând influențabilitate și dezvoltând o reacție impulsiv agresivă, prin raportarea la un anturaj de la care dorește apreciere.

De altfel, inculpatul a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, iar după punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta, prin ordonanța de la 15 iunie 2010 și după prezentarea învinuirii apărătorului ales, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală.

În raport de toate aceste împrejurări, Curtea a apreciat că, în cauză, nu este oportună nici aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins doar prin executarea acesteia în regim de detenție, conform dispoz. art. 57 C. pen.

Susținerea apărătorului ales al inculpatului I.M.F. în sensul că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, a apreciat-o ca fiind nefondată, probatoriile administrate pe parcursul procesului penal confirmând pe deplin împrejurarea că împreună cu inculpații M.N.D., S.F., B.N.C., B.I. și H.H., inculpatul I.M. (fost V.) M.F. a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat, având drept scop montarea dispozitivelor de copiere a datelor de pe cardurile bancare pe ATM-uri și POS-uri și retrageri frauduloase de numerar, prin folosirea de carduri clonate, activitate desfășurată prin intermediul persoanelor aflate în subordinea sa.

Întregul material probator administrat în cauză confirmă implicarea inculpatului în comiterea faptelor reținute în sarcina sa, dar și împrejurarea că liderul grupării infracționale era inculpatul I. (fost V.) M.F., zis "C.", care coordona întreaga activitate, ținând, practic legătura cu toți ceilalți membri, iar numărul acestora, structura grupului și atribuțiile clar determinate, durata mare de timp și concretizarea activității infracționale atestă, în mod indubitabil, constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 1 lit. b) pct. 18 din aceeași lege.

S-au apreciat ca fiind relevante în acest sens procesele-verbale de supraveghere operativă care denotă o legătură foarte strânsă a acestuia cu ceilalți membri ai grupului infracțional, procesele-verbale de sesizare din oficiu și investigare privind implicarea și rolul acestuia în cadrul grupului, declarațiile inculpatului H.H., precum și propriile sale declarații care întăresc implicarea și rolul lui în cadrul grupului, inclusiv primirea unor sume de bani, dar și convorbirile telefonice din care rezultă că era în permanență în contact cu membrii grupului și era interesat în mod direct de plecările acestora în Italia.

Pe de altă parte, o serie de convorbiri telefonice arată și alte legături de aceeași natură, la 1 martie 2010, inculpatul V. fiind sunat din Italia de o persoană care i-a solicitat să-l sune pe un anume "C.", ca să îl roage să-i dea parola de la seif, inculpatul întrebându-l ce îi dă pentru această parolă. Inculpatul îl sună imediat pe C., spunându-i că a luat de la el acel seif, l-a montat, dar nu poate să-l deschidă, întrucât nu are parola de la el, în fapt, fiind vorba de cumpărarea unui echipament de copiere a cardurilor pe care unii vânzători îl parolează pentru a nu fi descărcate datele decât de posesorul parolei, fapt ce realizează un control asupra acesteia și implicit, asupra banilor.

Această practică este răspândită în astfel de medii, vânzătorii echipamentelor primind în acest fel o cotă parte din datele înregistrate de dispozitiv.

La 14 martie 2010, inculpatul V.M.F. primește două SMS-uri cu conținutul "vreu și eu un SIM cu număr de canguri" și "ăștia care au fost pe acolo", inculpatul răspunzând "stai să văd, da puține șanse" și "să vb".

De altfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Structura Centrală nr. 150/D/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.J.M., asociatul inculpatului V. (fost I.), pentru constituirea unui grup infracțional organizat ce și-a desfășurat activitatea de skimming pe teritoriul Australiei.

La 3 mai 2010, după ce inculpatul M.N.D. zis "C." s-a întâlnit cu o persoană necunoscută într-un PECO din București, cu care au ținut legătura pe nr. de telefon 0760.xxx.xxx, persoană cunoscută sub numele de "V.", în aceeași zi întâlnindu-se și cu inculpatul H.H., la 16 mai 2010, persoana respectivă este contactată și de inculpatul I. (fost V.) M.F. zis "C.", împrejurare ce denotă în mod indubitabil că între persoanele sus-menționate exista o legătură strânsă, iar conform notelor de redare privind convorbirile efectuate de pe nr. de telefon respectiv, persoana cunoscută sub numele de "V." avea preocupări pe linia confecționării dispozitivelor de skimming.

În raport de toate aceste împrejurări și coroborând probatoriile administrate în cauză, cu declarațiile inculpatului H.H., date în faza de urmărire penală și la instanța de fond, Curtea a constatat preocuparea inculpatului I. (fost V.) M.F. pentru deplasările membrilor grupului infracțional în Italia, sfătuindu-i pe aceștia să-și schimbe numerele de telefon, dar și că întâlnirile inculpaților aveau loc în restaurantul administrat de către inculpatul I., restaurantul C.B., membrii grupului folosindu-se de numele acestuia și apelând la el pentru rezolvarea diferitelor probleme care apăreau în activitatea de clonare a cardurilor, astfel încât inculpatul I. a acționat în calitate de instigator la activitatea infracțională desfășurată de ceilalți inculpați.

Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de apărătorul ales al inculpatului, Curtea a constatat că acesta este nefondat, în cauză nefiind oportună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Conform disp. art. 221 C. proc. pen., în situația în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, se încheie un proces-verbal în acest sens, rostul acestuia fiind tocmai de a consemna manifestarea de voință și de a descrie faptele, respectiv infracțiunile despre săvârșirea cărora a luat la cunoștință organul de urmărire penală.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 210 C. proc. pen. organul de urmărire penală, sesizat potrivit art. 221 C. proc. pen. este dator să își verifice competența iar dacă constată că nu este competent a efectua cercetarea, trimite de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea în vederea sesizării organului competent.

Curtea a constatat ca fiind nefondate și motivele de nelegalitate invocate de apărătorii aleși ai celor 6 inculpați, în sensul că începerea urmăririi penale s-ar fi dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., privind restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, pentru infracțiunile deduse judecății, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror specializat din cadrul DIICOT.

În speță, prin Procesul-verbal de la data de 03 februarie 2010 lucrătorii BCCO Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la existența pe raza municipiului Craiova a unui grup infracțional organizat specializat în fraude cu instrumente electronice de plată contrafăcute, dosarul fiind înregistrat la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova sub nr. 36 D/P/2010, iar prin Ordonanța de la 15 februarie 2010 lucrătorii BCCO Craiova au fost delegați să efectueze diferite activități în vederea prinderii și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Așa fiind, și conform dispozițiilor art. 213 C. proc. pen., procesul-verbal de sesizare din oficiu reprezintă un mijloc legal de sesizare, în conformitate cu dispozițiile art. 221 C. proc. pen., deoarece a fost înaintat "de îndată" procurorului care exercită supravegherea activității organului ce l-a întocmit, în speță, procurorului DIICOT, competent material să efectueze urmărirea penală.

De asemenea, prin Rezoluția nr. 36/D/2010 de la 17 februarie 2010 procurorul DIICOT a dispus începerea urmăririi penale față de V.M.F. și S.F., iar prin Rezoluția nr. 36/D/2010 de la 11 iunie 2010, procurorul DIICOT a dispus începerea urmăririi penale față de B.N.C., B.I.A., M.N.D. și H.H. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) și (2), art. 25, art. 27 din Legea nr. 365/2002 și art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III.

Prin Ordonanțele nr. 36/D/P/2010 de la 11 iunie 2010 și 14 iunie 2010 procurorul de caz, în temeiul dispozițiilor art. 217 alin. (4) C. proc. pen., a dispus delegarea mai multor ofițeri din cadrul BCCO Craiova, în vederea efectuării actelor de urmărire penală.

Pe de altă parte, prin Ordonanțele de la 14 iunie 2010 și 22 septembrie 2010, procurorul DIICOT a dispus schimbarea încadrărilor juridice, în funcție de atribuțiile și contribuția fiecărui membru al grupului infracțional organizat.

Totodată, după audierea inculpaților în prezența apărătorilor aleși, prin ordonanțele de la 14 iunie 2010 și 15 iunie 2010 s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale față de S.F., M.N.D., zis C., B.N.C. zis A. și H.H. și respectiv față de inculpatul V.M.F., fost I. zis C., după ce i-a fost prezentată învinuirea avocatului ales al acestuia, inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale.

Curtea a constatat că, în cauză, cu privire la restul actelor de urmărire penală efectuate a existat o delegare a ofițerilor BCCO și nu era necesară întocmirea unei delegații separate cu privire la fiecare act în parte, astfel încât susținerile apărătorilor sunt neîntemeiate, în cauză fiind efectuate acte de urmărire penală specifice acestei etape și de către procurorul competent, astfel încât nu se poate concluziona că întreaga urmărire penală este lovită de nulitate absolută și în consecință, nu se poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Pe de altă parte, procurorul de caz le-a adus la cunoștință, înainte de luarea oricărei declarații inculpaților faptele pentru care sunt cercetați și încadrarea lor juridică, aspecte ce rezultă din procesele-verbale întocmite, inculpații fiind asistați de avocați, iar aceștia au luat la cunoștință de întregul material probator, procurorul DIICOT prezentându-le materialul de urmărire penală, în prezența apărătorilor și fiind încheiate în acest sens procesele-verbale seriile B nr. 0541303 din 22 septembrie 2010 - H.H., 0541298 din 20.00.2010 - M.N.D., 0541299 din 20 septembrie 2010 - B.N.C., 0541300 din 21 septembrie 2010 - S.F., 0541302 de la 21 septembrie 2010 - V.M.F. și 0541297 din 15 septembrie 2010 - B.I.A., astfel încât dreptul lor la apărare nu a fost lezat în niciun fel și nu s-a produs nicio vătămare intereselor lor legitime.

Curtea a mai constatat că tot procurorul DIICOT a solicitat efectuarea perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpaților, sens în care prin Ordonanța de la 11 iunie 2010 a delegat, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen., ofițeri din cadrul BCCO Craiova în vederea efectuării acestora, cu respectarea dispozițiilor legale și în baza autorizațiilor de percheziție emise de Tribunalul Dolj.

În raport de aceste împrejurări, s-a apreciat ca fiind nefondat motivul de apel invocat de apărători vizând încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 504/2004, vizând competența materială a efectuării activității de urmărire penală în cazul săvârșirii unor infracțiuni de acest gen.

În ceea ce privește apelurile declarate de inculpații B.N.C. zis "A." și M.N.D. zis "C.", Curtea a constatat că acestea sunt fondate doar cu privire la motivul de netemeinicie invocat de apărătorii aleși ai acestora, deoarece pedepsele aplicate sunt prea mari, impunându-se reducerea lor, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor și circumstanțele reale de săvârșire ale acestora, dar și circumstanțele personale ale inculpaților.

În acest sens, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitățile concrete de comitere a infracțiunilor, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților, necunoscuți cu antecedente penale, ambii dispunând de securitate locativă precum și de susținerea afectivă și materială a membrilor familiilor, inculpatul M.N.D. având un loc de muncă stabil, fiind instructor de fitness la Clubul M. de pe raza localității de domiciliu, astfel cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, se apreciază că pedepsele de câte șase ani închisoare și trei ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru fiecare din infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, sunt îndestulătoare pentru atingerea scopului educativ, preventiv, astfel cum este definit în dispozițiile art. 52 C. pen. De asemenea, pedepsele de câte șase ani închisoare pentru art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, câte cinci ani închisoare pentru art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III și câte doi ani închisoare pentru art. 25 din Legea nr. 365/2002 corespund gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpați, fiind de natură să conducă la îndreptarea inculpaților.

Motivele invocate de apărătorii aleși ai celor doi inculpați în sensul că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați și că s-ar impune achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-au apreciat ca fiind nefondate, probatoriile administrate pe parcursul procesului penal dovedind pe deplin vinovăția inculpaților și participarea acestora la activitatea infracțională desfășurată împreună cu ceilalți membri ai grupării infracționale.

Curtea a constatat că la 14 iunie 2010 a fost organizată la Aeroportul A.V. din București o acțiune în cadrul căreia au fost depistați inculpații M.N.D. și B.N.C., după ce au primit de la inculpatul H.H. o pereche de ochelari conținând o cameră video miniaturală și s-a realizat prinderea acestora în flagrant, ocazie cu care asupra lor s-au găsit echipamente destinate copierii și înregistrării datelor de pe carduri, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante aflat la dosarul cauzei. Semnificative în cauză sunt în acest sens procesele verbale privind investigațiile efectuate în cauză de lucrătorii BCCO Craiova, procesul-verbal privind realizarea acțiunii de prindere în flagrant, fotografiile judiciar - operative cuprinzând elemente relevante surprinse în momentul acțiuni de prindere în flagrant dar și declarațiile martorilor N.D.C., N.Ș.C., T.V.P., B.S.I.P., S.A. și C.M., procesele-verbale privind datele de interes obținute în baza activității de filaj dar și procesele-verbale de redare a interceptărilor telefonice.

De asemenea, probele administrate în cauză respectiv procesele-verbale privind perchezițiile domiciliare dar și perchezițiile în mediul informatic și adresele de răspuns provenite de la instituțiile bancare, confirmă împrejurarea că cei doi inculpați aveau preocupări în acest sens, asupra lor găsindu-se aparatură de skimming dar și numeroase numere de carduri, iar conform Raportului de constatare tehnico științifică nr. 780229 de la 16 iulie 2010 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, cele două dispozitive electronice găsite asupra inculpaților pot reprezenta părți componente ale dispozitivului MSR 500M, utilizat de către unitățile bancare pentru accesul în incinta încăperilor în care sunt amplasate ATM-uri. S-a mai constatat că probele reprezintă două montaje electronice ce provin din interiorul unui echipament comercial tip cititor pentru carduri magnetice, codate conform standardului ISO 7811 iar analiza caracteristicilor constructive și funcționale ale celor două montaje, precum și inscripționările "PCB - 2258A" respectiv "PCB - 2259D" existente pe acestea au condus la concluzia că echipamentul este de tip "MINI 123SC" cunoscut și sub denumirea "M.", fiind un cititor portabil de carduri magnetice fabricat de firma "S." având dimensiunile 50/30/38. Pe de altă parte, acesta este prevăzut cu baterie incorporată și memorie internă de 512 Kb pentru stocarea a minim 20 - 48 înregistrări, provenite din informațiile citite de cele trei piste ale cardurilor magnetice, trecute prin fața dispozitivului, dispozitivele fiind realizate industrial pe ele fiind făcute însă câteva modificări care nu au schimbat funcțiile montajului, respectiv acelea de prelucrare, decodare și stocare a informațiilor citite de un cap magnetic de pe banda cardurilor bancare.

În declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței de fond inculpatul H.H. a relatat că în iarna anului 2007, prin intermediul numitului S.I., i-a întâlnit pe inculpații M.N.D. și B.N.C., cei doi propunându-i să confecționeze aparatură de skimming pentru o parte din profit, astfel încât inițial acesta a confecționat aparatura respectivă de acasă, însă în martie 2007 la solicitarea celor doi inculpați s-a deplasat în Italia, pentru a vedea personal locul unde trebuiau instalate dispozitivele, pentru fiecare deplasare și în funcție de complexitatea dispozitivului inculpatul H. primind de la aceștia între 500 și 1000 euro, precum și contravaloarea biletelor de avion. Tot inculpații M.N.D. și B.N.C. i-au propus inculpatului H.H. să devină membru al grupului, "cu drepturi de a primi parte egală din câștig" la sfârșitul anului 2007, când acesta a intenționat să renunțe la producerea aparaturii de skimming.

Semnificative sunt și convorbirile telefonice interceptate în cauză și transcrise în dosarul de urmărire penală, care se coroborează cu concluziile expertizelor informatice și cu actele aflate la dosar, precum și cu declarația inculpatului H.H. dată în fața instanței de fond din care rezultă că la data de 14 iunie 2010 urma să se deplaseze în Italia împreună cu inculpații M.N.D. și B.N.C. pentru a încerca montarea unor dispozitive de copiere a datelor de pe cardurile folosite la diferite ATM- uri ale diferitelor bănci italiene.

Pe de altă parte, inculpatul B.N.C. în discuțiile purtate cu puțin înainte de sosirea inculpatului H.H. la aeroport încearcă să îl liniștească pe acesta în legătură cu modul în care vor transporta obiectele aduse de acesta, convorbirile purtate cu inculpatul H.H. axându-se, de altfel, pe obținerea diferitelor componente electrice ori electronice, astfel cum rezultă din interceptările aflate dosar.

Curtea a apreciat ca fiind nefondat și motivul de apel invocat de apărătorii aleși ai inculpaților vizând încălcarea dreptului la apărare al inculpatului M.N.D.

Principiul garantării dreptului la apărare este inserat în art. 6 C. proc. pen., statuându-se, mai întâi, că dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal - alin. (1) și că - orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal - alin. (4), această reglementare fiind în consonanță cu prevederile art. (6) din CEDO și cu art. 24 din Constituția României.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 171 C. proc. pen. reglementează în mod stric și limitativ cazurile de asistență juridică obligatorie, norma având caracter imperativ și atrăgând sancțiunea nulității absolute. Așadar, normele procesual penale sancționează cu nulitate absolută doar nerespectarea asigurării asistenței juridice obligatorii, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În speță, inculpatului M.N.D. nu i s-a încălcat dreptul la apărare, lipsa nejustificată a acestuia de la termenul la care s-a judecat în fond cauza neconstituind o împrejurare care să atragă sancțiunea nulității absolute a hotărârii, reglementată de disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. deoarece inculpatul era cercetat în stare de libertate, astfel încât prezența sa la judecată nu este obligatorie.

Prin urmare, inculpatul nu a suferit nicio vătămare în ceea ce privește drepturile sale, a beneficiat de toate garanțiile procesuale instituite de către legiuitor, neputându-se reține existența unor încălcări legale de natură să împiedice aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, beneficiind de asistență juridică și fiind reprezentat de apărătorul ales, dreptul la o apărare eficientă fiindu-i pe deplin respectat, apărătorul ales formulând cereri și luând la cunoștință de conținutul materialului probator încă din cursul urmăririi penale.

Așa fiind, Curtea a apreciat că motivul de apel vizând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, este neîntemeiat.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul S.F., Curtea a constatat că acesta este fondat deoarece în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., din probatoriul administrat în cauză rezultând că acesta a participat la săvârșirea acesteia în calitate de complice, astfel încât, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic .art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe de altă parte, s-a constatat că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului S.F. pentru fapta prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece coroborând probatoriile administrate în cauză, inclusiv declarația inculpatului H.H. și procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuat în cauză, precum și cu prilejul efectuării perchezițiilor informatice ridicate de la acesta, nu rezultă că acesta ar fi deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică și nici nu a fabricat astfel de echipamente, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Așa fiind în temeiul dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului S.F. pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, Curtea a apreciat că faptele inculpatului S.F., care a aderat la grupul infracțional organizat sus-menționat, a desfășurat acțiuni de falsificare a instrumentelor de plată electronică și instigare la retragere frauduloasă de numerar, prin folosirea de carduri clonate și accesarea fără drept a unui sistem informatic, comise repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, ajutând în permanență pe inculpați în activitatea de prelucrare și transmitere a datelor și contactul cu persoanele implicate în retragerile frauduloase, realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 71, 72 C. pen., ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenției preventive de la 16 iunie 2010 la 24 noiembrie 2010.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul H.H., s-a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în forma autoratului, acesta având calitate de complice la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile inculpatului atât cele de la urmărire penală, cât și declarația dată în fața instanței de fond.

De asemenea, cu privire la infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., s-a omis să se indice alin. (2), respectiv nu s-a stabilit modalitatea distinctă de comitere a faptei, cu atât mai mult cu cât alin. (1) și (4) ale acestui articol au regim sancționator distinct.

În acest sens, Curtea a reținut că fapta inculpatului H.H. realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracțiunii prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Așa fiind și în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului H.H. din infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și respectiv 11 luni închisoare, cu reținerea în cauză a dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu privire la ambele fapte.

Deși instanța de fond a dispus condamnarea inculpatul H.H. și pentru infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, s-a apreciat că în cauză nu se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, nefiind încălcate dispozițiile art. 317 C. proc. pen. și avându-se în vedere caracterul devolutiv al apelului, astfel încât criticile apărătorilor aleși ai inculpaților sunt nefondate.

Împrejurarea că, fiind audiat la Curtea de Apel Craiova, în ședința publică de la 17 aprilie 2012, inculpatul H.H. a declarat că nu menține declarațiile date în fața în fața primei instanțe și la urmărirea penală și nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind nevinovat, nu poate constitui temei pentru înlăturarea acestora și nici pentru achitarea inculpaților, deoarece nu a adus argumente în sensul celor relatate și pentru a demonstra contrariul și neimplicarea lor în activitatea infracțională desfășurată în cadrul grupului organizat, astfel încât declarația dată în fața instanței de apel este una singulară și nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate atât pe parcursul procesului penal, cât și în fața cercetării judecătorești.

Ori, în speță, declarațiile date de inculpatul H.H. în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond se coroborează cu convorbirile interceptate în cauză și transcrise în dosarul de urmărire penală, cu concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză și cu celelalte acte aflate la dosar, inculpatul descriind în mod detaliat activitatea infracțională a membrilor grupului, dar și faptul că a fost contactat de numitul S.I. condamnat și el pentru fapte de același gen, care "a primit suma de 5.000 euro de la C. și A." pentru că i-a făcut legătura cu aceștia.

De altfel, vinovăția inculpatului H.H. este pe deplin dovedită în cauză, faptele acestuia, care în dimineața zilei de 14 iunie 2010 a fost depistat în incinta Aeroportului A.V. din București, după ce a încredințat inculpaților M.N.D. și B.N.C. dispozitive de copiere a datelor de pe carduri - skimming, cei trei inculpați urmând să se deplaseze în Italia în vederea desfășurării activității infracționale pe care o desfășurau împreună încă din anul 2007, realizând sub aspect constitutiv elementele infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiuni comise de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Din fișa de cazier judiciar, dar și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București rezultă că inculpatul H.H. a mai fost condamnat anterior prin Sentința penală nr. 624 de la 11 decembrie 2006 a Tribunalului Dolj, în dosarul nr. 1037/63/2006, în baza art. 25 și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

De asemenea, s-a concluzionat că inculpatul dispune de o serie de resurse personale, care ar putea facilita o reintegrare socială adecvată a acestuia, referindu-se în special la aspecte vizând experiența profesională, încadrarea legală în muncă a acestuia, dar și colaborarea bună pe care a avut-o cu Serviciul de Probațiune în perioada termenului de încercare, dar la resursele de tip familial de care dispune și care se limitează la sprijinul moral și afectiv pe care îl poate primi din partea prietenei sale.

S-a apreciat așadar că, pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., este îndestulătoare și corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., în condițiile reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și a fost menținută revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H.H. prin Sentința penală nr. 624/2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 47 de la 18 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, urmând ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, în final, inculpatul H.H. având de executat 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei rezultante.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 71, 72 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, de la 1 august 2006 la 11 decembrie 2006.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul B.I.A. zis "I.", Curtea a apreciat că acesta este fondat, deoarece în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru fapta prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul B.I.A. ar fi participat în calitate de complice la înlesnirea punerii în circulație în orice mod a instrumentelor de plată electronică falsificate sau înlesnire deținerii lor în vederea punerii lor în circulație, astfel încât în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru această faptă.

Cu privire la infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat că faptele inculpatului, care în mod repetat, și în realizarea unei rezoluții infracționale unice și constând în aderarea la un grup infracțional organizat, în înlesnirea falsificării instrumentelor de plată electronice, în înlesnirea deținerii de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, în înlesnirea instigării la efectuarea de operațiuni comerciale cu aceste instrumente falsificate, prin accesarea fără drept a unui sistem informatic, ajutând permanent pe ceilalți inculpați în activitatea infracțională, întrunesc, în concurs, elementele constitutive ale infracțiunilor sus-menționate, texte de lege în baza cărora inculpatul B.I.A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei.

În opinie separată, judecătorul a reținut ca fiind fondate apelurile inculpaților și nefondat apelul procurorului pentru următoarele considerente:

Pe de o parte, referitor la excepțiile invocate prin motivele de apel cu privire la care prima instanță nu s-a pronunțat, respectiv cele referitoare la urmărirea penală, a constatat ca sunt nefondate.

Într-adevăr, urmărirea penală în ceea ce privește infracțiunile pentru care au fost cercetați inculpații și trimiși în judecată, se efectuează obligatoriu de către procuror, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., însă procurorul poate delega organul de cercetare penală, în speță, ofițerii BCCO, efectuarea unor acte de urmărire penală, cu excepția unor activități de urmărire penală, unde organele de cercetare penală nu pot face decât propuneri (punerea în mișcare a acțiunii penale, suspendarea urmăririi penale, extinderea cercetării penale, trimiterea în judecată, etc.).

Se constată că prin ordonanța nr. 36/D/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Craiova, procurorul a delegat ofițerii BCCO să efectueze activități cum ar fi: verificarea aspectelor privind activitatea grupului, identificarea făptuitorilor și stabilirea întregii activități infracționale, utilizând imaginile obținute de la camerele de supraveghere; stabilirea modalităților în care se intră în posesia dispozitivelor de copiere a datelor de pe carduri, locurile unde acestea sunt amplasate, modalitățile în care cardurile sunt clonate, persoanele, modalitățile și locurile în care se fac retragerile de numerar; obținerea datelor cu privire la transferurile bancare efectuate; audierea persoanelor vătămate, a martorilor și făptuitorilor, precum și conducerea la procuror în vederea audierii; efectuarea de percheziții domiciliare, corporale, a autoturismelor și mediul informatic conform autorizațiilor obținute; efectuarea de interceptări telefonice și înregistrări în mediu ambiental, conform autorizațiilor obținute, dar și încheierea proceselor-verbale de redare a convorbirilor, precum și administrarea oricăror altor probe în vederea soluționării cauzei.

În sensul prevederilor art. 2 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală se sesizează din oficiu ori de câte ori, pe orice altă cale, diferită de cele arătate la art. 221 alin. (1) teza I sau art. 221 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni, încheindu-se un proces-verbal în acest sens, potrivit art. 221 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., în speță, existând procesul-verbal datat din 3 februarie 2010, încheiat de către ofițerii BCCO, textul de lege neimpunând obligația procurorului de a se sesiza din oficiu, ci doar a organelor de urmărire penală, care, potrivit art. 201 C. proc. pen. sunt procurorul și organele de cercetare penală, în speță ofițerii BCCO, fapt pentru care ulterior s-a început urmărirea penală, întrucât nu a existat niciunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

Ca atare, judecătorul a apreciat că sunt nefondate criticile privind încălcarea dispozițiilor legale de către procuror referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală și organele care au efectuat-o.

Faptul că inculpatului S.F. i s-a adus la cunoștință învinuirea la data de 14 iunie 2010, deși urmărirea penală a fost începută la data de 17 februarie 2010, nu constituie o împrejurare care să impună refacerea urmăririi penale, întrucât, pe de o parte, acest aspect nu constituie motiv de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci eventual, un motiv de nulitate relativă, care potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., se ia în considerare până la un anumit moment al desfășurării cauzei, nu în calea de atac, dovedind că i s-a adus o vătămare, iar, pe de altă parte, actele de urmărire penală efectuate în această perioadă, respectiv interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice nu i-au produs o vătămare, întrucât efectuarea acestora oricum nu presupune o încunoștințare a persoanelor ascultate.

În ceea ce privește activitatea de cercetare judecătorească, de asemenea, se constată nefondate criticile privind încălcarea dreptului la apărare, întrucât, deși inculpatul M.N. a depus o cerere de amânare, prezența acestuia nu era obligatorie în instanță, nefiind în situația prevăzută de art. 314 C. proc. pen., privind prezența inculpatului arestat, obligatorie fiind doar reprezentarea acestuia de către avocatul ales sau din oficiu, în situația în care apărătorul ales lipsea nejustificat.

Cu toate acestea, hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul condamnării inculpatului H.H. pentru o infracțiune pentru care acesta nu a fost trimis în judecată, respectiv cea prevăzută de art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care prima instanță nu a procedat la schimbarea încadrării juridice ori extinderea acțiunii penale, potrivit art. 334, 335, 336 C. proc. pen.

Deși inculpații solicită înlăturarea acelor transcrieri, motivând că nu există proces-verbal de certificare, totuși se constată că din Procesul-verbal din 15 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT Craiova, transcrierea acestor înregistrări și interceptări telefonice a fost certificată, nefiind întocmit pro causa, în condițiile în care procedând la audierea înregistrărilor, se constată că inculpații se adresează unii altora, folosindu-și numele, inculpații nefiind în măsură să precizeze convorbirile a căror autenticitate o contestă, ci numai s-au raportat la întregul material audio înregistrat.

Mai mult de atât, o eventuală lipsă a certificării înregistrărilor nu constituie un motiv de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. pen., ci o nulitate relativă, dispoziții a căror încălcare poate fi invocată în măsura în care se dovedește o vătămare.

Deși a fost încuviințată expertiza tehnică, aceasta nu s-a putut efectua ca urmare a refuzului achitării de către inculpați a onorariului fixat de către experții INEC, aspect ce poate duce la concluzia că s-a încercat tergiversarea rezolvării cauzei, într-un termen rezonabil.

În această situație, nu poate fi invocată nici încălcarea de către instanță a principiilor și regulilor de bază ale procesului penal, referitoare la rolul activ al organelor judiciare și oficialității, în condițiile în care în virtutea acestor principii, instanța este obligată să stabilească adevărul prin cercetarea tuturor probelor, probă care a fost administrată, dar contestată de către inculpați sub aspectul autenticității, nefiind în măsură să achite onorariul stabilit de către experți, probă care a fost solicitată chiar de către inculpați.

De asemenea, se invocă că, inculpații, între care și inculpatul I.M.F. au fost condamnați pentru alte fapte decât cea pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, critica este nefondată, întrucât prima instanță a omis să precizeze alineatul, ceea ce constituie o eroare materială care poate fi remediată, în condițiile în care față de ceilalți inculpați a schimbat încadrarea juridică, precizând alineatul.

Pe de altă parte, se constată că, din probele administrate în cauză, respectiv procese-verbale privind investigațiile efectuate, planșe foto, procese-verbale privind perchezițiile domiciliare, procese-verbale privind perchezițiile în mediul informatic, Raport de constatare tehnico-științifică nr. 244 din 19 iulie 2010 al Institutului de Tehnologii Avansate, note-redare a interceptărilor telefonice, declarațiile martorilor și ale inculpaților, prima instanță în mod greșit a reținut mare parte din starea de fapt, în sensul că:

În iarna anului 2007, inculpatul H.H. i-a cunoscut pe inculpații B.N.C. și M.N.D., aceștia din urmă contactându-l telefonic în urma obținerii numărului postului de la o altă persoană, S.I., cu care inculpatul H.H. colaborase anterior în producerea de aparatură de skimming și pentru care a suferit o condamnare, stabilind o întâlnire în București.

În urma întâlnirii, inculpatul H.H., electronist, a fost de acord să colaboreze cu ceilalți doi inculpați în adaptarea părții electronice a dispozitivelor de skimming, respectiv montarea componentelor electronice, deplasându-se în Italia doar pentru timpul efectiv necesar montării componentelor electronice, apoi întorcându-se în țară.

Plasarea aparaturii skimming era făcută de cei trei inculpați.

Din redarea interceptărilor telefonice coroborate cu declarațiile inculpatului H.H. se constată că inculpatul B.I.A. i-a asistat pe ceilalți inculpați, transmițând mesaje pentru diferite persoane, asigurând transportul către sau de la aeroport ori predând diferite obiecte necesare adaptării componentelor electronice.

Deși se reține participarea inculpatului V. (I.) M.F., se constată că nu există probe care să dovedească participarea sa directă prin acte materiale ori indirectă printr-o determinare a celorlalți inculpați în scopul obținerii ilicite a unor sume de bani.

Astfel, depoziția inculpatului H.H. privind implicarea directă a acestui inculpat "protectorul" celor doi inculpați B.N. și M.N., care ar fi primit o parte din sumele ridicate din bancomate nu se coroborează cu nicio altă probă, respectiv redarea interceptărilor telefonice. Deși se invocă o interceptare telefonică prin care inculpatul V.M. solicită numitului "C." o parolă a unui seif pe care l-ar fi achiziționat de la acesta, această convorbire nu poate fi interpretată, așa cum susțin organele de urmărire penală, că nu este vorba de un seif comercial, ci de un obiect în vederea montării în Italia, în condițiile în care nu s-au făcut cercetări privind stabilirea identității acelei persoane, în vederea audierii și oferirii unor informații pentru care să permită înțelegerea solicitării inculpatului și nici nu au fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare de obiecte care să permită formularea unei concluzii privind activitatea de adaptare, montare a unor aparaturi skimming, fapt pentru care se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen. rap la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap la art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 27 din Legea nr. 365/2002, art. 25 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor.

De asemenea, faptul că îi cunoaște pe inculpații B.N. și M.N., întâlnindu-se în diferite locații, potrivit planșelor foto nu demonstrează o implicare a acestui inculpat în activitatea de montare a aparaturii skimming sau falsificării cardurilor și retragerii de numerar.

Participarea inculpatului S.F. la activitatea desfășurată de inculpații B.N. și M.N. este dovedită prin prisma reținerii unui fișier în memory-stik-ul marca A. care a fost ridicat și supus expertizării, ce conține nume, adrese și alte date de identitate ale unor persoane, șiruri de cifre grupate în câte 16, 18, 29 și 4 cifre, date ce ar fi aparținând unor carduri bancare, configurația în parte, regăsindu-se și pe banda magnetică cu care sunt prevăzute cardurile bancare, dar și de depoziția inculpatului H.H., care susține că inculpatul era prieten al inculpaților M.N. și B.N., fiind de față când aceștia discutau de conturi bancare și mesaje spam.

Activitatea de montare și adaptare a componentelor electronice pentru aparatura skimming efectuată de inculpații B.N. și M.N. și H.H. este probată nu numai de declarația acestuia din urmă și redarea interceptărilor telefonice, ci și de concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 780.229 din 16 iulie 2010 a Institutului pentru Tehnologii Avansate, potrivit căruia dispozitivele electronice găsite asupra acestora, pot reprezenta părți componente ale dispozitivului M. utilizat de către unitățile bancare pentru accesul în incinta încăperilor în care sunt amplasate ATM-uri, fiind două montaje electronice ce provin din interiorul unui echipament comercial tip cititor pentru carduri magnetice codate conform standardului ISO 7811. S-a concluzionat că echipamentul "M." este un cititor portabil de carduri magnetice, dispozitivele suferind câteva modificări care nu au schimbat funcțiile montajului, respectiv acelea de prelucrare, decodare și stocare a informațiilor citite de pe un cap magnetic de pe banda cardurilor bancare.

În sprijinul celor arătate mai sus, este și deținerea de către inculpatul H.H. a unei perechi de ochelari prevăzuți cu cameră video ce a fost găsită asupra sa în momentul prinderii acestora pe aeroport, bun care, potrivit declarației sale, urma să fie folosit în activitatea de amplasare și montare a aparaturii skimming.

De asemenea, pe cardul de memorie marca T. seria X ridicat de la inculpatul B.N. s-au identificat un număr de două fragmente de fișiere în format text, reprezentând serii de câte 19,16 și respectiv 5 cifre, având asociate diverse repere cronologice și adnotări, cum ar fi "PIN".

Aceste informații sunt asemănătoare celor ce se regăsesc pe banda magnetică a cardurilor bancare, fiind relevate de scripturi de căutare ale programului informatic.

Ca atare, faptele inculpaților H.H., B.N. și M.N. de a confecționa și adapta instrumentele necesare falsificării instrumentelor de plată electronică și de prelucrare a datelor necesare obținute după instalarea dispozitivelor artizanale destinate copierii informațiilor de pe carduri realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. și ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, faptele inculpaților B.N. și M.N. de a monta la bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și prin aceasta încălcând măsurile de securitate a bancomatului care are ca scop asigurarea secretului numărului de cont și al operațiunilor efectuate, precum și prevenirea folosirii frauduloase a cardurilor, întrucât bancomatul constituie sistem informatic în sensul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului S.F. de a procura mijloacele de sustragere a datelor din bancomate prin montarea dispozitivelor de copiere a conturilor de carduri în vederea obținerii parolelor de acces, PIN-uri, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului B.I.A. de a sprijini activitatea infracțională desfășurată de către ceilalți inculpați prin predarea diferitelor obiecte necesare adaptării componentelor electronice în vederea montării dispozitivelor de copiere, transportul către sau de la aeroport la locuința din Italia, precum și transmiterea unor mesaje legate de activitatea desfășurată, realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Elementul material al infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, presupune o acțiune de falsificare care presupune fie o operațiune de contrafacere, fie una de alterare, respectiv acțiunea de punere în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație.

Punerea în circulație presupune introducerea produsului acțiunii de falsificare prin efectuarea de plăți, schimburi, depuneri, expedieri poștale, substituirea unor valori adevărate cu cele falsificate, inclusiv prin retragerea de numerar.

Deținerea valorilor falsificate în vederea punerii în circulație presupune primirea și păstrarea instrumentelor de plată falsificate în vederea punerii ulterioare în circulație. Este nefondată susținerea primei instanțe cu privire la existența cardurilor găsite la perchezițiile informatice, în condițiile în care infracțiunea de falsificare presupune existența unui card clonat, nu existența unor date ori șiruri de numere care ar putea constitui elemente de identificare a unor eventuale carduri.

Cum în cauză nu există probe care să dovedească o activitate a inculpaților în falsificarea și punerea în circulație ori deținerea în vederea punerii în circulație, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, infracțiuni care nu pot fi săvârșite decât în concurs real, impunându-se soluția de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Astfel, asupra inculpaților în momentul așa-zisului flagrant nu s-au găsit carduri clonate sau blank-uri și nici cu ocazia percheziției domiciliare ori alte probe care să demonstreze activitatea infracțională legată de plăsmuirea cardurilor și punerea în circulație, inclusiv sub aspectul retragerii prin efectuarea unor operațiuni dintre cele prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, prin utilizarea instrumentelor de plată electronică falsificate, declarațiile inculpatului H.H., necoroborându-se cu alte probe.

Faptul că asupra inculpaților s-au găsit sume de bani în momentul flagrantului și conduc autoturisme de lux, fără a justifica venituri care să probeze posibilitatea achiziționării acestor bunuri, dar și faptul că aceștia trimiteau sume de bani prin intermediul serviciilor de curierat, sume ridicate de către martori, nu dovedesc că sursa obținerii acestor sume de bani este activitatea de skimming și punere în circulație a cardurilor clonate, cu consecința retragerii de numerar, aceste sume de bani putând proveni din diverse surse, inclusiv chiar alte fapte ilicite.

Pentru existența infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002, privind efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin folosirea datelor de identificare sau utilizarea este necesar ca efectuarea unei operațiuni de comerț electronic să se facă prin utilizarea neautorizată a datelor de identificare reale, însă nu există probe că inculpații ar fi operat retrageri de numerar cu carduri clonate, în condițiile în care băncile ai căror clienți au fost păgubiți nu rezultă o situație a retragerilor frauduloase care să se coroboreze cu activitatea infracțională a inculpaților constând fie în deținerea datelor informatice ce conțin codurile PIN și care ar putea rezulta din echipamentele percheziționate informatic, fie din surprinderea inculpaților în momentul efectuării retragerilor și care ar presupune că s-ar afla în posesia acelor carduri clonate.

Ca atare, se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002.

De asemenea, din întreg materialul probator administrat în cauză nu rezultă constituirea unui grup infracțional organizat ala cum este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, precizându-se în conținutul aceluiași alineat că nu constituie grup infracțional organizat format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are conținut sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Din analiza textului legal rezultă că pentru existența grupului sunt necesare cel puțin trei persoane, acest grup să funcționeze o anumită perioadă de timp, în cadrul grupului să existe o coordonare ierarhică prestabilită, iar rolul fiecărui membru să fie stabilit în mod concret.

În cauză nu s-a putut stabili existența unei organizări ierarhice cu atribuții concrete pentru fiecare membru al grupului infracțional în condițiile în care nu se probează organizarea ierarhică a activității infracționale privind falsificarea și punerea în circulație a cardurilor clonate, cu consecința retragerii numerarului, inculpații operând numai în ceea ce privește adoptarea componentelor electronice și montarea acelor dispozitive, neputându-se stabili legătura cu alte persoane care ar opera plăsmuirea mijloacelor de plată electronică și apoi punerea în circulație prin retragerea frauduloasă a numerarului.

Faptul că anterior inculpatul H.H. a suferit condamnare pentru același gen de infracțiuni, nu impune a se concluziona că există un grup organizat în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 39/2003, ci o colaborare a inculpaților în vederea intrării în posesie a informațiilor conținute de benzile magnetice ale cardurilor bancare. Împrejurarea că inculpatul H.H. îl cunoaște pe martorul B.S.I.P., prin intermediul căruia i-a cunoscut pe inculpații B.N. și M.N. nu dovedește faptul că acești din urmă inculpați făceau parte dintr-un grup infracțional condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni.

Ca atare, se impune achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Deși inculpatul H.H. susține în depozițiile de la urmărirea penală că împreună cu inculpații B.N. și M.N. retrăgeau numerar între 10.000 - 15.000 euro pe lună, susținerile sale nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, eventual sesizări ale băncilor din Italia cu indicarea datelor de identificare a cardurilor și care să se regăsească și în posesia inculpaților.

Deși inculpatul beneficiază de dreptul la tăcere, justificat și de prezumția de nevinovăție, presupunând că acuzarea să-și fundamenteze dosarul fără a apela la elemente de probă obținute prin constrângere sau prin exercitarea de presiuni, declarația unui coinculpat trebuie să se coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză, întrucât alin. (2) al art. 63 C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia toate probele au, după lege, aceeași valoare probantă, însă organele judiciare au obligația de a aprecia fiecare probă în urma examinării tuturor probelor administrate în cauză. Aprecierea probelor se face în scopul aflării adevărului, ceea ce înseamnă că trebuie să se evite formarea unei convingeri pur subiective, contrare adevărului, întemeiată în mod arbitrar doar pe o parte din probe sau pe o încredere nejustificată acordată unor probe în detrimentul altora.

Pentru stabilirea adevărului nu se face o prioritate a probelor, așa încât o singură probă directă poate fi suficientă pentru dovedirea vinovăției, pe când o singură probă indirectă nu poate fi niciodată suficientă, fiind necesare mai multe probe indirecte din a căror coroborare să se poată stabili existența faptei ori vinovăția inculpatului.

Deși inculpatul H.H. a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală și la prima instanță, relatând că a fost influențat de procuror, inclusiv în exercitarea de presiuni, se constată că sunt nejustificate susținerile în condițiile în care, urmărind chiar înregistrarea video a momentului în care acesta dă declarația olografă, nu se probează susținerile. Mai mult, în fața procurorului și a primei instanțe a relatat aceleași aspecte conținute în prima declarație, fapt pentru care se impune înlăturarea declarației dată în calea de atac a apelului.

Totuși, neprevalându-se de dreptul la tăcere, cele relatate în declarațiile sale constituie probe indirecte care trebuie coroborate și cu alte probe indirecte, respectiv transcrierea interceptărilor telefonice sau concluziile expertizelor informatice.

Pe considerentele sus-menționate, se constată că vinovăția inculpaților este în parte dovedită, doar în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpații B.N.C. și M.N.D.; infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul S.F., infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul H.H. și infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul B.I.A.

Reținând vinovăția acestor inculpați și având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor raportat la gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, modalitatea și împrejurările, perioada de timp, frecvența săvârșirii unor astfel de fapte ce au căpătat un caracter transfrontalier, atitudinea procesuală a acestora, faptul că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, cu excepția inculpatului H.H., care a mai suferit o condamnare anterioară pentru același gen de infracțiuni, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie, se apreciază că pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție este în măsură să realizeze scopul educativ-preventiv al pedepsei aplicate.

Având în vedere bunurile care au fost folosite la copierea datelor de identificare, se apreciază că în mod corect se impune confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță de la inculpatul S.F. a unui memory stick marca A. și de la inculpatul B.N. a unui card de memorie marca T. de capacitate 2 Gb, cu seria X și a unui minilaptop marca D., model I., cu seria X.

De asemenea, față de concluziile raportului de expertiză, se impune restituirea către inculpatul S.F. a unui hard-disk marca S.B. cu seria X de capacitate 160 Gb, a unui hard-disk marca W.D. cu seria X de capacitate 250 Gb, a unui nr. de 56 suporturi optice tip CD/DVD, a unui modem Z. cu IMEI X, a unei cartele Z. cu seria X, a două memory stick-uri de culoare albă cu protecție metalică, a unui MP3 Player marca S. cu seria X, a uni telefon mobil marca N., model 1100, cu IMEI X, prevăzut cu cartelă V., cu seria X, a unui telefon mobil marca N., model 1650 cu IMEI X, prevăzut cu cartelă C. seria X, a unui telefon mobil marca S., model X, cu IMEI X, prevăzut cu cartelă C., seria X, a două dischete, marca T., respectiv D., a unui suport din plastic pentru card SIM și a două suporturi din plastic pentru card SIM C., precum și a unui suport de stocare a datelor tip S.S.A cu seria X, către inculpatul B.N., iar către inculpatul I. (fost V.) M.F. a unui hard-disk marca H. cu seria X de capacitate 82,3 Gb, un dispozitiv tip Digital Video Recorder cu carcasă metalică de culoare neagră și 8 suporturi optice tip CD/DVD.

Se va dispune confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a unei perechi de ochelari prevăzuți cu cameră video, a unui cablu de date, a unui încărcător fără fir și a două dispozitive electronice modificate, menționate în Procesul-verbal încheiat la 14 iunie 2010.

Se constată că în mod nelegal prima instanță a dispus confiscarea sumelor de bani găsite asupra inculpatului B.N. în momentul prinderii acestora pe aeroport, întrucât nu s-a dovedit că există o legătură de cauzalitate între sumele de bani și activitatea sa infracțională, fapt pentru care se impune ridicarea măsurii sechestrului dispusă asupra sumelor de 1.500 euro și 1.950 RON, ridicate de la acest inculpat.

De asemenea, în mod nelegal, prima instanță a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale cu titlu de siguranță a echivalentului în RON a sumei de 72.000 euro, întrucât, pe de o parte, aceasta a estimat prejudiciul produs de către fiecare inculpat, făcând o apreciere a activității infracționale desfășurată aproape zilnic tip de 3 luni de zile, fără a exista probe, bazându-se numai pe depoziția unui coinculpat, iar pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, nu a existat o sesizare din partea vreunei bănci din Italia privind prejudicierea sa și a clienților săi, ca urmare a activității infracționale desfășurate de inculpați, drept pentru care se impune înlăturarea acestei dispoziții.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpații I.(V.)M.F., B.N.C., M.N.D., S.F., H.H. și B.I.A.

Recurentul inculpat I.(V.)M.F. a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen.

A solicitat a se dispune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Prin prisma primului caz de casare s-a susținut că, în cauză, nu s-a stabilit data și locul la care se pretinde că au fost comise faptele și nici modalitatea de săvârșire a acestora. De asemenea, infracțiunile nu sunt descrise în elementele lor esențiale, astfel că a fost imposibilă efectuarea unei apărări corespunzătoare.

În ceea ce privește greșita aplicare a legii, aceasta constă, în opinia apărării, în acea că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice prin reținerea formei continuate, fără să arate motivele care au generat această procedură.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 344 C. proc. pen. ci dispozițiile art. 335 C. proc. pen., fiind descoperite fapte noi și în atare condiții era obligatorie punerea acestor aspecte în discuția părților.

În atare condiții, se impune, în principal casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi respectată procedura reglementară de dispozițiile art. 334 C. proc. pen. sau art. 335 C. proc. pen., aflându-ne, în opinia apărării, în prezența unei nulități absolute.

Recurenții inculpați M.N.D. și B.N.C. au solicitat casarea ambelor hotărâri și aplicarea legii penale mai favorabile, prin prisma instituțiilor autonome și în final aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

În motivele scrise de recurs și în susținerile orale, recurenții inculpați, prin apărător, au arătat totodată că, în condițiile în care dezbaterile în apel au avut loc la data de 8 februarie 2013 iar pronunțarea deciziei a fost dată la 22 februarie 2013, sunt incidente toate cazurile de casare prevăzute anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 2/2010.

Ca atare, a solicitat a se avea în vedere și criticile invocate în motivele scrise de recurs, fundamentate pe cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.

Astfel, a apreciat ca fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., dat fiind faptul că urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror, fiind încălcate prevederile art. 12 din Legea nr. 508/2004, urmărirea penală fiind efectuată preponderent de ofițeri de poliție judiciară.

De asemenea a apreciat că instanța nu a fost legal sesizată, probatoriul fiind administrat în mod defectuos iar condamnarea inculpaților se fundamentează pe declarațiile inculpatului H.H. care a recunoscut faptele săvârșite.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 se impune achitarea întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

În principal, recurenții inculpați au solicitat casarea ambelor hotărâri și restituirea cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare a instanței, cu respectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 508/2004.

În subsidiar, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și aplicarea unei pedepse care să permită executarea în regim neprivativ de libertate.

Recurentul inculpat I. (V.) M.F. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și, în principal, trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale pentru descrierea concretă a actelor materiale care intră în conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni.

În subsidiar, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 și aplicarea unei pedepse în condițiile prevăzute de art. 91 C. pen.

Recurenții inculpați B.I.A. și S.F. au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea întrucât faptele nu există.

Au fost reiterate criticile privind competența procurorului, dar și greșita aplicare a legii dat fiind faptul că dezbaterile în apel au avut loc anterior modificărilor legislative, astfel încât hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.

Recurentul inculpat H.H. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., urmărirea penală fiind efectuată de către un organ necompetent, ceea ce impune trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

A invocat incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în cauză fiind necesară efectuarea unei expertize asupra suporților optici, ceea ce atrage casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

De asemenea, prin prisma cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatului, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

În fine, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și aplicarea unei pedepse în condițiile prevăzute de art. 91 C. proc. pen.

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. II din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134 privind Codul de procedură penală "dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În esență, scopul adoptării Legii nr. 2/2013 a fost acela de a limita cazurile de casare doar la chestiuni de drept și nu de fapt care țin esențialmente de judecata în fond, respectiv, apel.

În raport de aceste elemente, corelate cu principiul aplicării imediate a normelor de procedură, Înalta Curte reține că hotărârile pronunțate în cauză pot fi examinate numai sub aspectul legalității și numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Pe de altă parte, nu poate fi reținută încălcarea dreptului la un proces echitabil, inculpaților fiindu-le asigurate toate prerogativele accesului la o instanță superioară pentru verificarea legalității procedurii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În alin. (21) al aceluiași articol, se arată că "în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerate numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.

Cazurile ce pot fi examinate din oficiu sunt, potrivit textului de lege enunțat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, cele prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 14 și 19, respectiv pct. 15 care se ia în considerare din oficiu când a influențat asupra hotărârii în defavorarea inculpatului.

În fine, consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. Rezultă, așadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi la lipsurile care nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate, pe această cale, toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, astfel cum s-a arătat anterior, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri au fost abrogate iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare circumscris dispozițiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin calea de atac a recursului, doar la chestiuni de drept.

Pornind de la aspectele arătate anterior, din actele cauzei se constată, pe de o parte, că numai inculpații S.F. și B.I.A. au depus motivele de recurs în condițiile legii, iar pe de altă parte Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză cazuri de casare ce se impun a fi luate în considerare din oficiu.

În ceea ce privește criticile invocate de recurenții inculpați B.I. și S.F., Înalta Curte va avea în vedere cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen., celelalte cazuri de casare invocate în motivele scrise de recurs (art. 3859 pct. 2, 10, 14 și 18) fiind abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., invocat de altfel și de ceilalți inculpați care nu au depus motivele de recurs în termen (când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 334 - 337 C. proc. pen.), Înalta Curte constată că este nefondat.

Din actul de sesizare a instanței rezultă că în sarcina inculpatului S.F. au fost reținute infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 iar în sarcina inculpatului B.I.A. au fost reținute infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) și 2 din Legea nr. 365/2002, art. 25, art. 27 și art. 42 alin. (4) și 3 din Legea nr. 465/2002.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond/apel au avut în vedere aceste infracțiuni, apreciind, în raport de probatoriul administrat ca fiind dovedite.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea, de către instanța de fond și apel a unei proceduri legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, recurenții inculpați B.I.A. și S.F., au făcut în realitate trimitere la celelalte cazuri de casare abrogate (art. 3859 pct. 2, 10, 14 și 18) apreciindu-le ca fiind o aplicare greșită a legii.

Recurenții inculpați se referă la încălcarea dispozițiilor legale privind competența organului de urmărire penală, respectiv, lipsa probelor care să dovedească existența faptelor.

Aceste critici puteau fi însă invocate doar prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 2 teza I C. proc. pen., respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul caz care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond/apel, însă numai în ipoteza unei grave erori de fapt.

În același context se constată că și motivele de recurs ale inculpaților care nu le-au depus în termen au în vedere probele administrate în cauză și contestarea situației de fapt.

Poate fi circumscrisă greșitei aplicări a legii critica ce vizează neregularitățile urmăririi penale, dar aceasta este nefondată.

Din actele cauzei se constată că procurorul a dispus începerea urmăririi penale în cauză, a efectuat parte din cercetări, dispunând ca unele dintre acestea să fie efectuate, prin delegare, procedeu permis de dispozițiile art. 209 C. proc. pen.

Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești conduc la concluzia, astfel cum s-a reținut, că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina lor și ca atare hotărârile pronunțate în cauză sunt fundamentate pe probe certe, care înlătură prezumția de nevinovăție.

Având însă în vedere că de la data săvârșirii faptei și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale, Înalta Curte va constata incidența în cauză a prevederilor art. 5 C. pen., hotărârile pronunțate în cauză urmând a fi reformate prin prisma încadrării juridice din legea nouă, a limitelor și a cuantumului pedepselor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de inculpații I. (V.) M.F., B.N.C., M.N.D., S.F. și B.I.A., va casa în parte decizia și sentința recurate numai în ceea ce privește încadrarea juridică, aplicarea art. 5 C. pen. și cuantumul pedepselor.

Rejudecând cauza în aceste limite se va descontopi pedepsele dispuse:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului I. (V.) M.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la falsificarea de instrumente de plată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la punerea în circulație a valorilor falsificate, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 313 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 314 alin. (1) și 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 C. pen. și menține pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

II. Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților B.N.C. și M.N.D. de câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., la câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de falsificarea de instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate, prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și menține pedepsele de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și menține pedeapsa de câte 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate fiecărui inculpat și dispune ca aceștia să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică fiecărui inculpat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

III. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului S.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

IV. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului B.I.A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și menține pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la raportat la art. 48 C. pen. și la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul H.H. ca fiind nefondat.

Pentru acest inculpat instanțele au reținut circumstanțe judiciare atenuante care nu se mai regăsesc în legea nouă, pedepsele aplicate sunt legale și, ca atare, nu se impune modificarea hotărârilor pronunțate în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații I. (V.) M.F., B.N.C., M.N.D., S.F. și B.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 59 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 353 din 7 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, aplicarea art. 5 C. pen. și cuantumul pedepsei.

Rejudecând în aceste limite:

I .Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului I. (V.) M.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la falsificarea de instrumente de plată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la punerea în circulație a valorilor falsificate, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 313 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 314 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 41 C. pen. și menține pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

II. Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților B.N.C. și M.N.D. de câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., la câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de falsificarea de instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate, prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și menține pedepsele de câte 2 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la câte 6 ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și menține pedeapsa de câte 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate fiecărui inculpat și dispune ca aceștia să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică fiecărui inculpat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

III. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului S.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și 2 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

IV. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului B.I.A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 311 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și menține pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la raportat la art. 48 C. pen. și la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.H. împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă recurentul inculpat H.H. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși pentru recurenții inculpați I. (V.) M.F., B.N.C., M.N.D., S.F. și B.I.A., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AM