Decizia nr. 1315/2009 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 140 din 14 martie 2007, Tribunalul Brașov, în baza art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.C. cetățean român, studii superioare, economist la S.C. V.S. S.R.L., stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 2 copii, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

În baza art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare.

În baza art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1), (3) C. pen. i-a aplicat inculpatului U.C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului U.C. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu art. 13 C. pen., cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. reținută pentru inculpatul U.C. în infracțiunea prevăzută de art. 246 cu referire la art. 258 C. pen. (cu privire la Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. și B.C.R. - Agenția Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. și B.C.R. - Agenția Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la scoaterea de sub ipotecă a suprafeței de 255 m.p. ce făcea obiectul contractului de garanție imobiliară nr. 132.1 din 21 aprilie 2000).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiate pedepsele de 3 luni închisoare și 2 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat-o pe inculpata U.D. (cetățean român, studii superioare, economist la S.C. V.S. S.R.L., căsătorită, 2 copii, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

În baza art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat-o pe inculpata U.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare.

În baza art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri decât pentru cele pentru care au fost acordate.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1), (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatei U.D. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcție în cadrul unei bănci comerciale) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei U.D. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. reținută pentru inculpata U.D. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 cu referire la art. 258 C. pen. (cu privire la Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. și B.C.R. - Agenția Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 încheiat între S.C. K.C. S.R.L. și B.C.R. - Agenția Z.).

În baza art. 246 cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cu privire la scoaterea de sub ipotecă a suprafeței de 255 m.p. ce făcea obiectul contractului de garanție imobiliară nr. 132.1 din 21 aprilie 2000).

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiate pedepsele de 3 luni închisoare și 2 luni închisoare aplicate inculpatei pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 246 cu referire la art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

Tot, prin aceeași sentință, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținută pentru inculpata G.I.M. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 291 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata G.I.M. (cetățean român, studii medii, pensionară, divorțată, 1 copil minor, fără antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acordarea de credite cu încălcarea normelor de creditare prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 291 C. pen. și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică în ceea ce privește cele două infracțiuni prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reținute pentru inculpata G.I.M. în două infracțiuni prevăzute de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a), c, art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare (fapta de întocmire a facturilor fiscale pentru a obține credite bancare pentru S.C. K.C. S.R.L.).

În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare (fapta de a semna în fals pe numitul K.A., asociat al S.C. K.C. S.R.L., în vederea obținerii de credite bancare).

În baza art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri decât pentru cele pentru care au fost acordate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. i-a fost aplicată inculpatei G.I.M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei G.I.M. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 969, 998, 1003 C. civ. i-a obligat în solidar pe inculpații U.C., U.D. și G.I.M. (aceasta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.I. S.R.L. - prin lichidator judiciar S.C. C. S.R.L.) la plata sumei de 1.646.675,0136 RON către partea civilă B.C.R. - Sucursala Brașov).

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 2000 emisă de B.C.R. - Agenția Z.; facturile fiscale seriile BVACB nr. 1188861 din 30 octombrie 2000, BVACB nr. 1188864 din 02 noiembrie 2000, BVACB nr. 1188865 din 13 noiembrie 2000, BVACB nr. 1188867 din 27 noiembrie 2000 emise de către S.C. P.I. S.R.L.; facturile fiscale seriile BVACB nr. 0354022 din 30 octombrie 2000, BVACB nr. 0354023 din 03 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354024 din 06 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354027 din 13 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354028 din 02 noiembrie 2000, BVACB nr. 0354029 din 27 noiembrie 2000 emise de către S.C. K. S.R.L.

În baza art. 353 C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra următoarelor bunuri: autoturism D., număr de înmatriculare XXX, proprietatea inculpatei U.D.; apartament situat în oraș Z., str. F. nr. 21, bloc 21, sc. A, et. 3, ap. 13, județul Brașov, compus din 2 camere și dependințe, proprietatea inculpaților U.C. și U.D.

În baza art. 191 alin. (1), (2), (3), art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. i-a obligat pe fiecare dintre inculpații U.C., U.D. și G.I.M. (aceasta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.I. S.R.L.) prin lichidator judiciar S.C. C. S.R.L.) la câte 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, începând din 20 mai 1992 inculpatul U.C. a ocupat funcția de director al B.C.R. - Agenția Z., iar inculpata U.D. a ocupat funcția de ofițer de credite la aceeași unitate bancară începând cu data de 31 decembrie 1998.

Inculpata G.I.M. a fost asociată cu numitul K.A. la S.C. K.C. S.R.L., iar din anul 1997 inculpata G.I.M. a preluat S.C. P.G.I. S.R.L., desfășurând activități de comerț en gros; la S.C. E. S.R.L. inculpata G.I.M. nu a avut nicio calitate, această societate aparținând însă surorii sale G.E.

Începând din data de 12 mai 1998 S.C. P.G.I. S.R.L. a avut cont deschis la B.C.R. Agenția Z., activitatea acestei firme de încasare și plăți desfășurându-se în principal prin această unitate bancară; de asemenea, atât S.C. P.G.I. S.R.L., cât și S.C. K. S.R.L. au obținut începând din 1999 mai multe credite de la B.C.R. Agenția Z.

Activitatea de creditare a B.C.R. este reglementată de Norma de creditare nr. 1/1997 care conține, printre altele, mai multe reguli cu privire la acordarea de credite, cele mai relevante în cauză fiind următoarele:

- pct. 12: "Creditele se acordă la cererea agenților economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: ... desfășoară activități legale și eficiente potrivit actului de înființare și statutului de funcționare. Pot beneficia de credite și agenții economici ale căror activități sunt subvenționate, cu condiția ca rezultatele financiare să se încadreze în subvenția convenită; îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate; din analiza fluxurilor de lichidități rezultă că există posibilități reale de rambursare la scadență a ratelor din credit și plata dobânzilor aferente; valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la nivelul creditelor solicitate și a dobânzilor aferente, calculate pe întreaga perioadă de creditare ...";

- pct. 72 lit. a): "În scopul diminuării riscului în activitatea de creditate, banca va urmări respectarea următoarelor condiții:

a) Împrumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor, nu pot depăși, cumulate, conform prevederilor art. 29 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, 20% din capitalul și rezervele băncii";

- pct. 72 lit. d): "Toate creditele și scrisorile de garanție și orice alte angajamente în RON și valută, pe termen scurt, mediu și lung acordate unui agent economic indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, nu vor putea depăși cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Prin capitalurile proprii ale agentului economic se înțelege capitalul social și primele legate de capital, diferențele din reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat reportat din anii precedenți, subvențiile pentru investiții, provizioanele reglementate, precum și aportul întreprinzătorului individual (pct. 108), dacă există angajamentul scris, în formă autentică, privind menținerea acestuia pe toată durata creditării. Prin excepție, Comitetul de direcție poate aproba, de la caz la caz, acordarea unor credite mai mari de 12 ori decât capitalurile proprii ale agenților economici."

- pct. 87: "Documentația pe care clienții băncii o prezintă unităților bancare teritoriale în vederea obținerii de credite, trebuie să cuprindă: cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant; bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, încheiate pentru ultimul an, ultimele situații privind: "rezultatele financiare" și "situația patrimoniului", balanța de verificare încheiată pentru ultima lună.

- pct. 405: "Pentru a fi aprobate de bancă, toate categoriile de credite vor fi garantate cu garanții acoperitoare de felul celor arătate la capitolul "Garanțiile creditorilor".

După aprobarea creditelor conform competențelor stabilite prin prezentele norme metodologice și înainte de acordarea efectivă, ofițerii de credite vor proceda la întocmirea contractelor de credite, prin care capătă temei juridic toate operațiunile de credit și de garanție efectuate de bancă și din care rezultă clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții.

Contractele de credite se virează în mod obligatoriu de compartimentul juridic pentru legalitate."

- pct. 406: "Toate creditele care se acordă clienților băncii, indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, trebuie să se încadreze permanent, în mod obligatoriu, în plafoanele de credite primite de la Centrala băncii. Încheierea contractelor de împrumut între bancă și clienții săi și acordarea de noi credite se va face numai în limita plafoanelor comunicare și cu asigurarea resurselor corespunzătoare.

- pct. 409: "După însușirea de către șeful compartimentului de credite, referatul se prezintă spre examinare Comitetului director al unității bancare teritoriale. Pentru creditele analizate de unitățile bancare teritoriale, a căror aprobare intră în competența unităților superioare, referatele de credite însușite de Comitetul director al unităților bancare teritoriale respective, se înaintează împreună cu întreaga documentație spre examinare unității bancare imediat superioare.".

- pct. 410: "Competențele de aprobare a creditelor, de eliberare a scrisorilor de garanție și altor angajamente ale băncii se stabilesc în raport de expunerea totală a băncii față de debitorul respectiv, în RON și valută, în echivalent RON, pe termen scurt, mediu și lung, astfel:

Limita totală de expunere/client (mil. RON) - persoane juridice

a) Comitetul director al agenției - până la 3.000

b) Comitetul director al filialei - până la 5.000

c) Comitetul director la sucursalei județene și al filialei din Mun. București - până la 10.000.

- pct. 411: "Prin noțiunea de expunere totală se înțelege suma tuturor angajamentelor asumate de bancă față de un client al său, provenită din credite, scrisori de garanție bancară, hârtii de valoare avalizate, acreditive și alte angajamente în termen de valabilitate în RON sau valută, în echivalent RON, pe termen scurt, mediu și lung".

- pct. 432: "Pentru a fi acceptate de bancă, garanțiile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- să poată fi transformate rapid în lichidități;

- să fie materializate sub forma unui titlu, înscris autentic etc.

- pct. 447: "Din partea băncii, contractul de credite se semnează de reprezentanții autorizați (director și contabil șef) și se virează pentru legalitate de consilierul juridic al unității bancare teritoriale, care acordă efectiv creditul, iar din partea agentului economic de reprezentanții autorizați ai acestuia."

Se impun două mențiuni:

- prevederea din pct. 447 NM 1/1997 a B.C.R. se completează cu dispozițiile art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: "Banca este angajată prin semnarea a cel puțin doi conducători, având competențele stabilite prin actele constitutive proprii sau a cel puțin două persoane împuternicite de către aceștia, în conformitate cu regulamentele proprii ale băncii și cu reglementările emise de Banca Națională a României în acest sens."

- prevederea din pct. 72 lit. a) N.M. 1/1997 a B.C.R. se completează cu art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003 (prin care s-a abrogat Norma BNR nr. 8/1999) prin care se definește termenul "un singur debitor înseamnă orice persoană sau grup de persoane fizice și/sau juridice față de care instituția de credit are o expunere și care constituie, dacă nu se dovedește altfel, un singur risc, deoarece una dintre ele deține direct sau indirect, controlul asupra celeilalte ori celorlalte; sau între care nu există o relație de control în sensul exprimat la prima liniuță, dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc, deoarece între ele există asemenea legături încât, dacă una dintre ele s-ar confrunta cu probleme financiare, există o probabilitate considerabilă ca cealaltă sau toate celelalte să se confrunte cu dificultăți de rambursare."

Din actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că nu au fost respectate mai multe din condițiile de creditare prezentate mai sus în ceea ce privește creditele acordate de către B.C.R. - Agenția Z. firmelor S.C. P.G.I. S.R.L., S.C. K.C. S.R.L. și S.C. E. S.R.L.

I. În ceea ce privește împrumuturile bancare acordate S.C. P.G.I. S.R.L.

Începând cu data de 01 ianuarie 1999 această societate comercială, administrată de către inculpata G.I.M., avea aprobat un credit global de exploatare de 2.850.000.000 ROL de către B.C.R. - Agenția Z.

Începând cu data de 17 iunie 1999 această societate a deschis și un cont curent de credit pentru cecuri remise spre încasare la aceeași unitate bancară.

În cursul anului 2000 B.C.R. - Agenția Z. a acordat S.C. P.G.I. S.R.L. un număr de 181 de credite pe cecuri emise spre încasare.

La data de 30 noiembrie 2000 această societate comercială avea un volum total de credite de 9.408.000.000 ROL, din care 2.850.000.000 ROL credit global de exploatare și 6.658.000.000 ROL credite pe cecuri remise la încasare, aceste cecuri fiind emise de către S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. L. S.R.L. și S.C. E.I. S.R.L.

La data de 31 ianuarie 2001, S.C. P.G.I. S.R.L. avea restanțe în valoare de 9.502.000.000 ROL și dobânzi de 1.288.000.000 ROL, aferente contractelor de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999, 470 din 22 noiembrie 2000, 472 din 23 noiembrie 2000, 476 din 24 noiembrie 2000.

I.1. Contractul de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999.

S.C. P.G.I. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. la data de 19 decembrie 1999 un credit pentru activitate curentă pe un termen de 3 luni în sumă de 2.850.000.000 ROL.

Inculpata U.D. a întocmit Referatul de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999 având ca obiect menținerea creditului global de exploatare de care beneficiase anterior această societate comercială, începând cu data de 01 ianuarie 1999, analiza economico-financiară fiind făcută în baza patrimoniului societății comerciale la data de 30 octombrie 1999 și nu potrivit ultimei luni (respectiv noiembrie 1999; situația pe luna noiembrie 1999 trebuia întocmită până la data de 25 decembrie 1999 și putea fi avută în vedere la întocmirea referatului de credit nr. 270 din 30 decembrie 1999) nerespectându-se astfel prevederile pct. 87 din NM 1/1997, privind activitatea de creditare a BCR.

Deși contractul de credit a fost încheiat la data de 30 decembrie 1999 și valorificarea creditului a început din data de 05 ianuarie 2000, contractele de garanție imobiliară nr. 270.1, 270.2 și 270.3, pentru o valoare de 3.297.000.000 ROL potrivit pct. 14 din contractul de credit, au fost autentificate de BNP S.C.A. la data de 06 martie 2000 prin încheierile de autentificare nr. 317, 318 și 319, deci ulterior, fiind încălcate astfel pct. 432 NM 1/1997, care prevede că pentru a fi acceptate de bancă garanțiile trebuie să fie materializate sub forma unui înscris autentic.

Tot după data acordării efective a creditului s-au efectuat rapoartele de evaluare a imobilelor acceptate de bancă în garanție (la datele de 21, 24 și 25 ianuarie 2000), iar înscrierea la Cartea Funciară din cadrul Judecătoriei Z. a acestor contracte de garanție imobiliară a fost făcută de inculpata U.D. la data de 06 martie 2000.

Acest contract de credit a fost ulterior prelungit și modificat; actele adiționale din datele de 01 august 2000, prin care s-a încasat dobânda de 45% și din 30 septembrie 2000, prin care s-a prelungit scadența până la data de 31 decembrie 2000, nu au fost semnate și nici vizate de consilierul juridice, fiind încălcate astfel prev. pct. 405, 447 din NM 1/1997.

Pentru ultimul act adițional menționat mai sus s-au încălcat și prevederile pct. 87, 409 și 410 din NM 1/1997.

- analiza economico-financiară s-a făcut pe baza situației patrimoniale de la data de 31 iulie 2000 și nu de la data de 31 august 2000 (situația pe luna august trebuia efectuată până la 25 septembrie 2000 și putea fi avută în vedere la data întocmirii actului adițional nr. 270 C din 30 septembrie 2000);

- referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare comitetului director al B.C.R. - Agenția Z.;

- inculpata U.D. a propus și inculpatul U.C. a aprobat cererea de creditare cu încălcarea competențelor de aprobare a creditelor în raport de expunerea totală a băncii față de un debitor, limita Agenției fiind până la 3.000.000.000 ROL, iar la data de 05 septembrie 2000, S.C. P.G.I. S.R.L. avea credite pe cecuri în sumă de 2.081.000.000 ROL și creditul global de exploatare de 2.850.000.000 ROL și în consecință competența de aprobare a cererii revenea comitetului director la B.C.R. - Sucursala jud. Brașov.

Încălcarea competenței de aprobare a cererii a reieșit și din alt considerent: S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L. îndeplineau condițiile de declarare ca debitor unic potrivit pct. 72 lit. a) NM 1/1997 (având în vedere condițiile de interdependență comercială dintre acestea și de faptul că inculpata G.I.M. era acționar unic la S.C. P.G.I. S.R.L. și asociat cu 41% din părțile sociale la S.C. K.C. S.R.L.) și în consecință competența de aprobare revenea comitetului director al B.C.R. - Sucursala Jud. Brașov.

I.2. Contractul de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000.

La data de 22 noiembrie 2000 S.C. P.G.I. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de 1.524.000.000 ROL pe un termen de 15 zile pentru un cec remis spre încasare, respectiv fila cec P 30801040250 emis de către S.C. L. S.R.L. din care a reieșit că această societate comercială avea o obligație de plată de 1.524.000.000 ROL față de S.C. P.G.I. cu scadență la 06 decembrie 2000; de fapt nu a existat o relație comercială reală între cele două societăți, fila cec respectivă fiind înmânată în alb de către numitul O.I., inculpatei G.I.M., aceasta din urmă completând fila cec.

Inculpata U.D. a întocmit Referatul de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000 pentru aprobarea creditului solicitat, încălcându-se mai multe prevederi ale NM 1/1997:

- pct. 72 lit. d): - limita nouă de creditare a S.C. P.G.I. S.R.L. era de 6.693.000.000 ROL, depășindu-se astfel cu 909.000.000 ROL limita de 12 ori capitalurile proprii (12 × 482.000.000 = 5.784.000.000 ROL);

- pct. 12: - referatul de credit nu cuprinde mențiuni cu privire la creditele S.C. P.G.I. S.R.L. angajate la alte bănci și nici nu se specifică relația cu alte bănci, deși la dosarele de credit existau date despre conturile și creditele de la Banca R.S. și B.P.;

- pct. 87: - analiza economico-financiară din referatul de credit este făcută în baza situației patrimoniale de la data de 31 august 2000 și nu a ultimei luni respectiv a celei de la data de 30 septembrie 2000, care trebuia întocmită până la 25 octombrie 2000 și putea fi avută în vedere la data de 22 noiembrie 2000 când s-a întocmit referatul de creditare.

La aceeași dată de 22 noiembrie 2000 se încheie Contractul de credit nr. 470 pentru cecuri remise spre încasare, încălcându-se mai multe norme bancare:

- pct. 405, 447 N.M. 1/1997 și art. 23 Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit este semnat doar de inculpatul U.C., nefiind semnat și de contabilul șef A.D. și avizat de către consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

- pct. 406 NM 1/1997: inculpații U.C. și U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite ce putea fi acordat de B.C.R. Agenția Z., care la data de 2 noiembrie 2000 era de 39.823.000.000 ROL, totalul creditelor la acea dată fiind de 40.336.000.000 ROL, depășindu-se astfel cu 513.000.000 ROL plafonul de creditare fără să se facă demersuri la B.C.R. Sucursala Jud. Brașov pentru suplimentarea acestui plafon;

- pct. 72 lit. a) NM 1/1997 inculpații U.C. și U.D. au încălcat competența de aprobare a cererii de creditare, care revenea BCR, - Sucursala Jud. Brașov, în condițiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L., pentru aceleași considerente expuse mai sus pentru Contractul de creditare nr. 270 din 30 decembrie 1999, făcându-se aplicarea prevederilor art. 13 C. pen. se impune a fi reținute prevederile art. 2 pct. 9 Norma BNR nr. 12/2003 care au abrogat expres prevederile art. 1 lit. j) Norma BNR nr. 8/1999 și în consecință S.C. E. S.R.L. nu intră în compunerea debitorului unic, relațiile de familie dintre administratorii unor societăți comerciale nemaifiind considerat un element pentru declararea debitorului unic.

Ulterior fila cec remisă spre încasare a fost refuzată la plată la data de 30 noiembrie 2000 de S.C. B.P. S.A. Cugir datorită lipsei de disponibil în contul bancar al S.C. L. S.R.L.

I.3. Contractul de credit nr. 472 din 23 noiembrie 2000.

La data de 23 noiembrie 2000 S.C. P.G.I. S.R.L. a solicitat un credit de 2.727.700.000 ROL pentru cecuri remise spre încasare, respectiv cecurile BH 32900005108 în valoare de 1.500.000.000 ROL și BH 32900002109 în valoare de 1.227.700.000 ROL emise de S.C. E. S.R.L. Moeciu de Jos pentru beneficiara S.C. P.G.I. S.R.L., fără ca între cele 2 societăți comerciale să existe o relație comercială reală, filele cec fiind înmânate în alb de către numiții G.E.C. și G.T.M., inculpatei G.I.M.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 472 din 23 noiembrie 2000 pentru aprobarea creditului solicitat de 2.727.700.000 ROL, încălcându-se mai multe norme de creditare din N.M. 1/1997:

- pct. 12: - referatul nu cuprinde mențiuni privind creditele angajate de către S.C. P.G.I. S.R.L. la alte bănci și relațiile cu alte bănci (deși la dosarul de credit existau date despre conturile și creditele de la Banca R.S. și B.P.);

- pct. 87: - analiza economico-financiară s-a făcut în baza situației patrimoniului la data de 31 august 2000 și nu a ultimei luni, respectiv la data de 30 septembrie 2000 care trebuia întocmită până la 25 octombrie 2000 și putea fi avută în vedere la data de 23 noiembrie 2000 când s-a întocmit referatul de credit.

Contractul de credit nr. 472 s-a încheiat la data de 23 noiembrie 2000, încălcându-se următoarele norme bancare:

- pct. 405, 447 NM 1/1997 și art. 23 Legea bancară nr. 58/1998: contractul este semnat doar de inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. Agenția Z., fără a fi semnat de contabilul șef A.D. și aprobat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 406 NM 1/1997: inculpații U.C. și U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. - Sucursala Jud. Brașov, care era la data de 23 noiembrie 2000 de 39.823.000.000 ROL, angajându-se credite de 40.196.000.000 ROL, depășindu-se astfel plafonul de creditare cu 373.000.000 ROL fără a se face demersuri pentru suplimentarea acestuia;

- pct. 72 lit. d) NM 1/1997: inculpata U.D. a propus și inculpatul U.C. a aprobat acordarea acestui credit, deși limita nouă de creditare pentru S.C. P.G.I. S.R.L. era de 8.118.000.000 ROL, iar limita maximă de creditare era de doar 5.784.000.000 ROL (12 × 482.000.000 ROL), depășindu-se această limită cu 2.334.000.000 ROL;

- pct. 72 lit. a) NM 1/1997 și art. 2 pct. 9 Norma BNR nr. 12/2003: inculpații U.C. și U.D. au încălcat competența de aprobare a cererii de creditare care revenea B.C.R. - Sucursala Jud. Brașov, în condițiile declarării debitului unic pentru S P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L., pentru aceleași considerente expuse la pct. I.2.

Creditul de 2.727.000.000 ROL a fost utilizat astfel:

- 2.519.527.510 ROL pentru plata cecurilor și biletelor la ordin emise de S.C. P.G.I. S.R.L.;

- 195.195.000 ROL pentru rambursarea anticipată a unui alt credit pentru cecuri remise spre încasare, contrar destinației de utilizare, încălcându-se pct. 2 din contractul de credit: "creditul va fi utilizat numai pentru o activitate curentă."

Creditul nu a fost recuperat de B.C.R. - Agenția Z., filele cec remise spre încasare fiind refuzate la plată de Banca R.S. S.A. la data de 29 noiembrie 2000 datorită lipsei de disponibil în contul bancar al S.C. E. S.R.L.

I.4. Contractul de credit nr. 476 din 24 noiembrie 2000.

La data de 24 noiembrie 2000 S.C. P.G.I. a formulat o cerere de acordare a unui credit de către B.C.R. - Agenția Z. de 2.848.000.000 ROL pentru activitate curentă pentru cecuri remise spre încasare, respectiv cec-ul BK 30300134676 emis la data de 24 noiembrie 2000 de către S.C. F., al cărei administrator era G.M.I., fratele inculpatei G.I.M., pentru suma de 2.848.000.000 ROL, deși între cele două societăți nu există o relație comercială reală.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 476/24 noiembrie 2000 pentru aprobarea cererii de creditare, încălcându-se mai multe norme de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 72 lit. d) alin. (2): limita nouă de creditare a S.C. P.G.I. S.R.L. era de 9.942.000.000 ROL depășindu-se cu 4.158.000.000 ROL limita de 12 ori capitalurile proprii (12 × 482.000.000 ROL);

- pct. 87: analiza economico-financiară din cadrul referatului de creditare s-a făcut în baza situației patrimoniului la data de 31 august 2000, în loc de situația de la data de 30 septembrie 2000 (pentru aceleași considerente expuse la I.1; I.2; I.3).

La data de 24 noiembrie 2000 a fost semnat Contractul de credit nr. 476 din 24 noiembrie 2000, încălcându-se mai multe norme de creditare bancare:

- pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. - Agenția Z., fără a fi semnat și de contabilul șef A.D. și avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

- pct. 406 NM nr. 1/1997: inculpații U.D. și U.C. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite acordat B.C.R. - Agenția Z., care era la data de 24 noiembrie 2000 de 39.773.000.000 ROL, angajându-se credite de 45.123.000.000 ROL, depășindu-se credite de 45.123.000.000 ROL, depășindu-se astfel plafonul de creditare cu 5.350.000.000 ROL, fără să se facă demersuri pentru suplimentarea acestuia;

- pct. 72 lit. d) NM nr. 1/1997: nu s-a respectat limita maximă de creditare de 12 ori capitalurile proprii ale S.C. P.G.I. S.R.L., pentru aceleași considerente expuse la I.1; I.2 și I.3;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competența de aprobare a cererii de creditate care revenea B.C.R. - Sucursala Brașov - în condițiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L., pentru aceleași considerente expuse la I.2.

Creditul de 2.848.000.000 ROL obținut de S.C. P.G.I. S.R.L. a fost folosit astfel:

- 2.342.527.157 ROL pentru plata cecurilor și biletelor la ordin emise de S.C. P.G.I. S.R.L.;

- 505.472.846 ROL pentru rambursarea anticipată de credit pentru cecuri remise spre încasare, contrar destinației de utilizare a acestora, încălcându-se pct. 2 din contractul de credit.

Ulterior creditul nu a fost recuperat de către B.C.R. - Agenția Z., fila cec remisă spre încasare fiind refuzată la plată la data de 04 decembrie 2000 de către B. - Agenția Codlea, deoarece S.C. F. S.R.L. era un client nou și nu avea rulaj prin contul recent deschis.

II. Cu privire la împrumuturile bancare acordate S.C. E. S.R.L.

S.C. E. S.R.L. a fost înființată în anul 1993, având ca asociați pe numiții G.T.M. și G.E.C. (sora inculpatei G.I.M.), obiectul principal de activitate fiind prelucrarea brută a lemnului și impregnarea lemnului.

La data de 02 februarie 1999 această societate comercială a deschis un cont curent la B.C.R. - Agenția Z. și ulterior, în perioada 01 noiembrie 2000 - 27 noiembrie 2000 a beneficiat de un volum total de credite în valoare de 6.532.000.000 ROL.

La data de 30 noiembrie 2000, S.C. E. S.R.L. era înregistrată cu un portofoliu de credite în valoare de 5.647.000.000 ROL, din care 400.000.000 ROL credite de scont, 2.600.000.000 ROL credit pentru nevoi temporare și 2.674.700.000 ROL credit pentru cecuri remise spre încasare.

Din analiza utilizării creditelor, tribunalul a reținut că suma de 5.970.000.000 ROL (din volumul total de credite de 6.532.000.000 ROL) a fost transferată către S.C. P.G.I. S.R.L., sub pretextul achitării contravalorii mărfii livrate.

La data de 31 ianuarie 2001 S.C. E. S.R.L. avea credite înregistrate la restanțe în valoare de 5.675.000.000 ROL și depozite restante de 566.000.000 ROL, aferente următoarelor contracte:

- Contractul nr. 445 din 09 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 448 din 10 noiembrie 2000 (credit pentru nevoi temporare)

- Contractul nr. 478 din 27 noiembrie 2000 (credit pentru cecuri remise spre încasare).

II.1 Contractul de credit nr. 445 din 09 noiembrie 2000.

La data de 09 noiembrie 2000 S.C. E. S.R.L. a depus la B.C.R. - Agenția Z. o cerere pentru un credit de scont în valoare de 400.000.000 ROL prin scontarea biletului la ordin emis la data de 09 noiembrie 2000 de către S.C. P.G.I. S.R.L., între cele două societăți comerciale neexistând o relație comercială reală.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 445 din 09 noiembrie 2000, încălcându-se mai multe norme de creditare prevăzute în NM nr. 1/1997:

- pct. 72 lit. d): s-a depășit limita de 12 ori capitalurile proprii 12 × 49.000.000 ROL = 588.000.000 ROL cu suma de 400.000.000 ROL, în referatul de creditare prevăzându-se că limita de creditare este de 988.000.000 ROL; se impune mențiunea că în balanța de verificare din 30 septembrie 2000 depusă la bancă s-a menționat contul 108 cu un sold de 280.000.000 ROL, pentru a influența capitalurile proprii, acest cont neregăsindu-se în balanța de verificare din 30 septembrie 2000 transmisă de către S.C. C.C. S.R.L. lichidatorului judiciar al S.C. E. S.R.L.; în situația în care soldul contului 108 era real, la dosarul de creditare nu exista un angajament scris, în formă autentică privind menținerea aportului întreprinzătorului individual pe toată durata creditului;

- pct. 12: - în referatul de credit nu s-au făcut mențiuni privind creditele angajate la alte bănci și nici nu s-a specificat relația cu alte bănci (Banca R.S., contul bancar nr. 251100008504155).

În aceeași zi, 09 noiembrie 2000 s-a încheiat Contractul de credit nr. 445 cu încălcarea mai multor norme bancare de creditare:

- pct. 405, 447 NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de către inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. - Agenția București, nefiind semnat și de contabilul șef A.D. și avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.: La data de 09 ianuarie 2001 biletul la ordin emis de S.C. P.G.I. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.C.R. - Agenția Z. pentru lipsă disponibil.

II.2 Contractul de credit nr. 448 din 10 noiembrie 2000.

La data de 10 noiembrie 2000 S.C. E. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. un credit pentru nevoi temporare în sumă de 2.600.000.000 ROL.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 448/10 noiembrie 200, încălcându-se:

- pct. 72 lit. d) alin. (2) NM 1/1997: s-a depășit limita de 12 ori capitalul propriu (12 × 49.000.000 ROL = 588.000.000 ROL), noua limită de creditare fiind de 3.588.000.000 ROL (cu 3.000.000.000 ROL mai mare);

- pct. 12 NM 1/1997: nu s-a făcut mențiunea privind creditele angajate de la alte bănci și nici nu s-a specificat relația cu alte bănci (Banca R.S., contul bancar nr. 251100008504155).

La data de 10 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit nr. 448, cu nerespectarea următoarelor norme de creditare:

- pct. 447 din NM 1/1997: - contractul de credit a fost semnat de inculpatul U.C. și de contabilul șef A.D. fără să fie avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 410 din NM 1/1997: s-a depășit limita de acordare de credite pentru un client a unei agenții care era de 3.000.000.000 ROL, limita nouă de creditare a S.C. E. S.R.L. fiind de 3.588.000.000 ROL;

- pct. 406 NM 1/1997: - s-a depășit plafonul de creditare a B.C.R. - Agenția Z. cu 97.000.000 ROL la data de 10 noiembrie 2000 și cu 577.000.000 ROL la data de 13 noiembrie 2000, când a început să se acorde în tranșe creditul aprobat;

- pct. 409 NM 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

II.3 Contractul de credit nr. 478 din 27 noiembrie 2000.

La data de 27 noiembrie 2000 S.C. E. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. un credit de 2.674.700.000 ROL pentru activitate curentă pentru cecuri emise spre încasare, respectiv cecurile BK 30300134677 în valoare de 1.374.700.000 ROL și BK 30300134678 în valoare de 1.300.000.000 ROL emise la data de 28 noiembrie 2000 de S.C. F. S.R.L., fără ca între cele două societăți comerciale să existe o relație comercială reală, cecuri ce au fost semnate în alb de numitul G.M.I. și înmânate în luna noiembrie 2000 inculpatei G.I.M., sora lui.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 478 din 27 noiembrie 2000, cu încălcarea normelor de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 72 lit. d) alin. (2): s-a depășit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 49.000.000 ROL = 588.000.000 ROL) fiind la 27 noiembrie 2000 de 5.675.000.000 ROL;

- pct. 87: analiza economică-financiară s-a făcut în baza balanței de verificare din 30 septembrie 2000 și nu a ultimei luni, respectiv din 31 octombrie 2000;

- pct. 12: nu s-au făcut mențiuni privind creditele angajate la alte bănci și nu s-a specificat relația cu alte bănci (B.S., contul bancar nr. 251100008504155).

În aceeași zi, 27 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit nr. 478, încălcându-se:

- pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără a fi semnat de contabilul șef A.D. și avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director;

- pct. 406 NM 1/1997: inculpații U.C. și U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. Sucursala Brașov, care la data de 27 noiembrie 2000 era de 39.773.000.000 ROL, angajându-se credite de 46.892.000.000 ROL depășindu-se astfel plafonul de creditare cu 7.119.000.000 ROL fără a face demersuri pentru suplimentarea acestuia.

Întreaga sumă de 2.674.700.000 ROL a fost folosită integral de către S.C. P.G.I. S.R.L. la data de 27 noiembrie 2000.

Ulterior, cecurile remise spre încasare de către S.C. F. S.R.L. au fost refuzate la plată de către B. - Agenția Codlea pentru lipsă de disponibil în contul bancar.

II. Cu privire la împrumuturile bancare acordate S.C. K.C. S.R.L.

S.C. K.C. S.R.L. a fost înființată în anul 1994 având inițial ca asociat unic pe K.A. și ulterior asociați pe K.A. cu 59% din părțile sociale și pe inculpata G.I.M. cu 4% din părțile sociale.

La data de 06 noiembrie 1998 această societate comercială a deschis un cont curent la B.C.R. - Agenția Z.

În perioada 05 septembrie 2000 - 27 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a beneficiat de un număr de 16 contracte de scont în valoare totală de 4.470.000.000 ROL din care au fost efectuate plăți la S.C. P.G.I. S.R.L. în valoare de 4.280.000.000 ROL.

La data de 31 ianuarie 2001 S.C. K.C. S.R.L. avea credite înregistrate la restanțe în valoare de 3.000.000 ROL și dobânzi restante de 253.000.000 ROL, aferente următoarelor contracte:

- Contractul nr. 132 din 21 aprilie 2000 (credit global de exploatare)

- Contractul nr. 389 din 16 octombrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 420 din 30 octombrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 437 din 03 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 438 din 06 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 454 din 13 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 463 din 20 noiembrie 2000 (credit de scont)

- Contractul nr. 479 din 27 noiembrie 2000 (credit de scont).

III.1 Contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 70 D din 30 martie 2000 pentru acordarea S.C. K.C. S.R.L. a unui credit global de exploatare în valoare de 1.000.000.000 ROL pentru trimestrul al II-lea 2000, încălcându-se mai multe norme bancare pentru creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut pe baza situației patrimoniului din data de 31 ianuarie 2000 și nu a ultimei luni, respectiv din 28 februarie 2000;

- pct. 72 lit. d) alin. (2): - s-a depășit limita de creditare de 12 ori capitalul propriu (12 × 114.020.000 = 1.368.240.000 ROL), limita unică de creditare fiind de 2.211.000.000 ROL, deci cu 842.760.000 ROL peste limita de creditare;

- capitalurile proprii ale S.C. K.C. S.R.L. erau de 114.020.000 ROL și nu de 268.000.000, cum este menționat în referatul de credit pentru diferența de 153.500.000 ROL reprezentând aportul întreprinzătorului individual neexistând angajamentul scris autentificat priind menținerea acestuia pe toată durata creditării.

La data de 21 aprilie 2000 s-a încheiat Contractul de credit nr. 132 semnat pentru împrumut de către inculpata G.I.M. în calitate de asociat, iar pentru celălalt asociat K.A. a semnat în fals inculpata G.I.M.

Pentru garantarea creditului de 1.000.000.000 ROL a fost instituită ipotecă de rangul I pentru următoarele garanții reale:

- casa și teren de 14111,2 mp în valoare de 426.000.000 ROL, situate în Șinca Nouă, proprietatea inculpaților U.C. și U.D.;

- teren de 12.823 mp, în valoare de 738.000.000 ROL, situate în comuna Bran, sat Șimon, proprietatea numiților G.T. și G.E.C.

III. 2. Contractul de scont nr. 389 din 16 octombrie 2000.

La data de 16 octombrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. un credit de scont în sumă de 165.000.000 ROL pentru biletul la ordin emis de S.C. D. S.R.L. la data de 02 septembrie 2000, inculpata G.I.M. urmând să livreze zahăr pentru această sumă.

Cererea de creditare a fost semnată de către inculpata G.I.M. în fals și pentru asociatul K.A.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 389 din 16 octombrie 2000, cu încălcarea NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut în baza situației patrimoniului de la data de 31 iulie 2000 și nu a ultimei luni, respectiv de la 31 august 2000;

- pct. 72 lit. d) alin. (2): s-a depășit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.020.000 ROL = 1.392.000.000 ROL), noua limită de creditare fiind de 2.725.000.000 ROL, depășindu-se cu 1.333.000.000 ROL limita de creditare;

- capitalurile proprii ce trebuiau luate în calcul erau de 116.000.000 ROL și nu de 469.000.000 ROL, pentru suma de 200.000.000 ROL, reprezentând majorarea capitalului social neexistând actul adiționat la contractul societății și nici înscrierea de mențiuni la registrul comerțului iar pentru suma de 153.000.000 ROL, reprezentând aportul întreprinzătorului individual, neexistând angajamentul scris autentificat privind menținerea acestuia pe toată durata creditării.

Contractul de credit de scont nr. 389 - a fost încheiat la data de 16 octombrie 2000. încălcându-se:

- pct. 405, 447 NM nr. 1/1997: contractul nu este avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezent spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

- pct. 406 NM nr. 1/1997: inculpații U.C. și U.D. nu au urmărit încadrarea în plafonul de credit comunicat de B.C.R. - Sucursala Brașov, care la data de 16 octombrie 2000 era de 34.318.000.000 ROL depășindu-se acest plafon cu 491.000.000 ROL, fără să se facă demersuri pentru suplimentarea acestuia;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competența de aprobare a cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Brașov, în condițiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L.

Contractul de credit de scont a fost semnat în fals pentru asociatul K.A. de către inculpata G.I.M.

Ulterior biletul la ordin a fost refuzat la plată de B.C.R. - Sf. Gheorghe pentru lipsă disponibil în cont.

Suma de 151.760 ROL din creditul acordat a fost transferat din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L. în baza Ordinului de plată nr. 1 din 16 octombrie 2000 pentru "achitare contravaloare marfă", deși nu există o relație comercială reală care să justifice plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. nu a livrat cantitatea de zahăr către S.C. D. S.R.L.; pentru a justifica totuși obținerea biletului la ordin, inculpata G.I.M. a completat în fals factura fiscală nr. 0354019 prin care S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. D. S.R.L. cantitatea de 16.5000 Kg zahăr în valoare de 165.992.905 ROL.

III.3. Contractul de scont nr. 420 din 30 octombrie 2000.

La data de 30 octombrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. un credit de scont în sumă de 300.000.000 ROL pentru biletul la ordin emis de S.C. L. S.R.L. la data de 30 octombrie 2000, cu scadența la 04 decembrie 2000 pentru a plăti o cantitate de 30.000 KG zahăr livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 420 din 30 octombrie 2000, încălcându-se NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut în baza situației patrimoniului de la data de 31 august 2000 și nu a ultimei luni, respectiv de la 30 septembrie 2000;

- pct. 72 lit. d) alin. (2): s-a depășit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.000.000 ROL, depășindu-se astfel cu 1.333.000.000 ROL limita de creditare).

Contractul de credit de scont a fost încheiat la data de 30 octombrie 2000 încălcându-se:

- pct. 405, 447 NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără a fi semnat și de contabilul șef A.D. și avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competența de aprobare a cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Brașov, în condițiile declarării debitului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L.

Suma de 284.920.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L. în baza ordinului de plată nr. 1 din 30 octombrie 2000 cu motivarea "achitare contravaloare marfă" deși nu exista o relație comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de creditare, cât și în Contractul de credit nr. 420 din 30 octombrie 2000 și a completat în fals facturile fiscale nr. 1188861 din 30 octombrie 2000 și 0354022 din 30 octombrie 2000 prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 30.000 Kg zahăr vrac, respectiv prin care S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. L. S.R.L. aceeași cantitate de zahăr pentru a justifica obținerea biletului la ordin și existența unei relații de afaceri, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 societăți.

La data de 05 decembrie 2000 biletul la ordin emis de S.C. L. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.P. Cugir pentru lipsă disponibil.

III.4. Contractul de scont nr. 437 din 03 noiembrie 2000.

La data de 03 noiembrie 2000 inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 437 din 03 noiembrie 2000 pentru S.C. K.C. S.R.L., fără ca aceasta să depună o cerere în acest sens, pentru acordarea unui credit de scont în sumă de 275.000.000 ROL pentru biletul la ordin emis la data de 03 noiembrie 2000 de S.C. D. S.R.L., cu scadența la 28 decembrie 2000, pentru a plăti o cantitate de 27.500 Kg. zahăr vrac livrată de S.C. K.C. S.R.L., încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut pe baza situației patrimoniului la data de 31 august 2000 și nu a ultimei luni, respectiv de la data de 30 septembrie 2000;

- pct. 153: nu s-a primit analiza bonității emitentului biletului la ordin S.C. D. S.R.L., de la B.C.R. - Sucursala Covasna;

- pct. 72 lit. d): s-a depășit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.000.000 ROL = 1.392.000.000 ROL) limita nouă de creditare fiind de 3.000.000.000 ROL, depășindu-se astfel cu 1.608.000.000 ROL limita de creditare.

Contractul de credit de scont a fost încheiat la data de 3 noiembrie 2000, încălcându-se:

- pct. 405, 407 NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără să fie semnat și de contabilul șef A.D. și avizat de consilierul juridic Ș.G.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997: s-a încălcat competența de aprobare a cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Brașov, în condițiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L.

Suma de 254.335.000 ROL din creditul acordat a fost transferat din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L. în baza Ordinului de plată nr. 119 din 03 noiembrie 2000 cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deși nu există o relație comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A. în contractul de credit și a completat în fals facturile fiscale nr. 1188862 din 03 noiembrie 2000 și nr. 0354023 din 03 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 27.500 kg. zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. D. S.R.L. aceeași cantitate de zahăr, pentru a justifica obținerea biletului la ordin și existența unei relații comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 societăți.

La data de 28 decembrie 2000 biletul la ordin emis de S.C. D. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.C.R. - Sucursala Jud. Covasna, din cauza lipsei disponibilului.

III.5. Contractul de scont nr. 438 din 06 noiembrie 2000.

La data de 06 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de scont de 250.000.000 ROL pentru un bilet la ordin emis de către S.C. D. S.R.L., la data de 06 noiembrie 2000, având data scadenței la 21 octombrie 2000 pentru a plăti cantitatea de 25.000 kg. zahăr care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 438 din 06 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997:

- pct. 87: analiza economico-financiară s-a făcut în baza situației patrimoniului la data de 31 august 200 și nu a ultimei luni, respectiv la 30 septembrie 2000;

- pct. 72 lit. d): s-a depășit limita de creditare de 12 ori capitalurile proprii (12 × 116.000.000 ROL = 1.392.000.000 ROL), limita nouă de creditare fiind de 3.000.000.000 ROL, depășindu-se astfel limita de creditare cu 1.608.000.000 ROL. La această dată 06 noiembrie 2000, s-a încheiat contractul de credit de cont, încălcându-se:

- pct. 405, 407 NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul a fost semnat doar de inculpatul U.C., fără să fie semnat și de contabilul șef A.D. și nu a fost avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.;

- pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997 și art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003: s-a încălcat competența de aprobare cererii de creditare, ce revenea B.C.R. - Sucursala Brașov, în condițiile declarării debitorului unic pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L.

Suma de 234.295.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L., în baza Ordinului de plată nr. 129 din 06 noiembrie 2000, cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deși nu există o relație comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A. în contractul de credit și a completat în fals facturile fiscale nr. 1188863 din 06 noiembrie 2000 și 0354024 din 06 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat S.C. K.C. S.R.L., cantitatea de 25.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. D. S.R.L. aceeași cantitate de zahăr, pentru a justifica obținerea biletului la ordin și existența unei relații comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 societăți.

La data de 21 decembrie 2000 biletul la ordin emis de S.C. D. S.R.L. a fost refuzat la plată de B.C.R. - Sucursala Jud. Covasna pentru lipsa disponibilului în cont.

III.6. Contractul de scont nr. 454 din 13 noiembrie 2000.

La data de 13 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de scont de 250.000.000 ROL pentru un bilet la ordin emis de S.C. E. S.R.L. la data de 13 noiembrie 2000, având data scadenței la 15 ianuarie 2000, pentru a plăti o cantitate de 25.000 kg. zahăr vrac care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 454 din 13 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997 la pct. 87 și pct. 72 lit. d), pentru aceleași considerente expuse mai sus la III.5.

La aceeași dată, 13 noiembrie 2000 a fost încheiat Contractul de credit de scont nr. 454, încălcându-se: pct. 405, 407 NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea nr. 58/1998 și pct. 409 NM nr. 1/1997 și art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003, pentru aceleași considerente expuse mai sus la III.5.

În plus, în cazul acestui contract s-a încălcat și norma bancară prevăzută de art. 406 din NM nr. 1/1997, inculpații U.C. și U.D., neurmărind încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. - Sucursala Jud. Brașov, care la data de 13 noiembrie 2000 era de 39.773.000.000 ROL, angajându-se credite de 40.350.000.000 ROL, depășindu-se astfel plafonul de credite cu 577.000.000 ROL, fără să se facă demersuri în vederea suplimentării acestuia.

Suma de 228.865.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.I. S.R.L., în baza Ordinului de plată nr. 9 din 13 noiembrie 2000, cu motivarea "achitare contravaloare marfă" deși nu există o relație comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de acordare a creditului, cât și în contractul de credit și a completat în fals facturile fiscale nr. 1188865 din 13 noiembrie 2000 și nr. 0354027 din 13 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. fi livrat către S.C. K. C. S.R.L. cantitatea de 25.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. E. S.R.L. aceeași cantitate de zahăr, pentru a justifica obținerea biletului la ordin și existența unei relații comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 firme.

La data de 15 ianuarie 2001 biletul la ordin emis de S.C. E. S.R.L. a fost refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil în cont.

III.7. Contractul de scont nr. 463 din 20 noiembrie 2000.

La data de 20 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de scont de 300.000.000 ROL pentru un bilet la ordin emis de S.C. E. S.R.L. la data de 20 noiembrie 2000, având scadența la data de 22 ianuarie 2001, pentru a plăti o cantitate de 30.000 kg zahăr vrac care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 463/20 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997 la: pct. 87 și pct. 72 lit. d), pentru aceleași considerente expuse mai sus la III.5.

La aceeași dată, 20 noiembrie 2000 a fost încheiat contractul de credit de scont nr. 463, încălcându-se: pct. 447 din NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998, pct. 409 NM nr. 1/1997, pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997 și art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003, pct. 406 NM nr. 1/1997 (depășire cu 651.000.000 ROL a plafonului de credite ce putea fi acordat de B.C.R. - Agenția Z.), pentru aceleași considerente expuse mai sus la III.5, III.6.

Suma de 272.820.000 ROL din creditul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L., în baza ordinului de plată emis la data de 20 noiembrie 2000, cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deși nu există o relație comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de creditare, cât și în contractul de credit și a completat în fals facturile fiscale nr. 1188864 din 20 noiembrie 2000 și nr. 0354028 din 13 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 30.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. E. S.R.L. aceeași cantitate de zahăr, pentru a justifica obținerea biletului la ordin și existența unei relații comerciale, în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 firme.

La data de 22 ianuarie 2001 biletul la ordin emis de S.C. E. S.R.L. a fost refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil în cont.

III.8. Contractul de scont nr. 479 din 27 noiembrie 2000.

La data de 27 noiembrie 2000 S.C. K.C. S.R.L. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de scont de 460.000.000 ROL pentru 2 bilete la ordin emise de S.C. E. S.R.L. la data de 27 noiembrie 2000, în sumă de 210.000.000 ROL și 250.000.000 ROL, având scadența la datele de 26 ianuarie 2001 și 29 ianuarie 2001, pentru a plăti o cantitate de 46.000 kg zahăr vrac care ar fi fost livrată de S.C. K.C. S.R.L.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit nr. 479 din 27 noiembrie 2000, încălcându-se normele de creditare prevăzute de NM nr. 1/1997 la: pct. 87 și pct. 72 lit. d), pentru aceleași considerente expuse mai sus la III.5.

La aceeași dată 27 noiembrie 2000 a fost încheiat contractul de scont nr. 479, încălcându-se: pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998, pct. 409 NM nr. 1/1997, pct. 72 lit. a) NM nr. 1/1997 și art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003 și pct. 406 NM nr. 1/1997 (depășindu-se cu 7.119.000.000 ROL a plafonului de credite ce putea fi acordat de B.C.R. - Sucursala Zărenști), pentru aceleași considerente expuse anterior.

Suma de 419.780.000.000 ROL din împrumutul acordat a fost transferată din contul S.C. K.C. S.R.L. în contul S.C. P.G.I. S.R.L., în baza Ordinului de plată nr. 213 din 27 noiembrie 2000 cu motivarea "achitare contravaloare marfă", deși nu există o relație comercială reală pentru a justifica plata unei mărfi.

Inculpata G.I.M. a semnat în fals pe asociatul K.A., atât în cererea de acordare a creditului, cât și în contractul de credit și a completat în fals facturile fiscale nr. 11888867 din 27 noiembrie 2000 și nr. 0354029 din 27 noiembrie 2000, prin care S.C. P.G.I. S.R.L. ar fi livrat către S.C. K.C. S.R.L. cantitatea de 46.000 kg zahăr vrac, respectiv S.C. K.C. S.R.L. ar fi livrat către S.C. E. S.R.L. aceeași cantitate de zahăr, pentru a justifica existența biletului la ordin și existența unor relații comerciale în realitate cele 2 facturi nefiind înregistrate în contabilitatea celor 3 firme.

La datele de 26 ianuarie 2001 și 29 ianuarie 2001 cele 2 bilete la ordin emise de S.C. E. S.R.L. au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibil în cont.

III. Cu privire la contractul de garanție imobiliară nr. 132.1 B din 27 noiembrie 2000.

La data de 21 aprilie 2000, pentru garantarea împrumutului de 1.000.000.000 ROL obținut de S.C. K.C. S.R.L. de la B.C.R. - Agenția Z., numiții G.T. și G.E.C. (sora inculpatei G.I.M.) au consimțit să ia o inscripție ipotecară de rangul întâi asupra imobilului, proprietatea lor, înscris în CF 211 Șimon nr. top 4028/1, 4029/1, 4030/1, 4031/1 compus din teren în suprafață de 12.833 mp situat în Șimon, la valoarea de 738.000.000 ROL.

Deși până la data de 27 noiembrie 2000, creditul nu a fost rambursat (exista un sold nerambursat de 999.990.000 ROL) inculpata U.D. a completat adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 2000 către Judecătoria Z. în care a menționat în mod nereal că numiții G.T. și G.E.C. și-au achitat integral creditul de 1.000.000.000 ROL, adresa fiind semnată de către inculpatul U.C.

În baza acestei adrese, Judecătoria Z. a pronunțat Încheierea nr. 2877/2000 de CF prin care s-a radiat ipoteca instituită asupra imobilului teren de 12.823 mp situat în Șimon, com. Bran.

În aceeași zi, 27 noiembrie 2000, inculpata U.D. a completat și adresa nr. 4139 din 27 noiembrie 2000, semnată de către inculpatul U.C., prin care s-a solicitat ipotecarea aceluiași imobil teren, mai puțin cu o suprafață de 255 mp pe care se afla o casă de locuit compusă din P+2E.

În baza acestei adrese, Judecătoria Z. a pronunțat Încheierea nr. 2.897 din 28 noiembrie 2000 de CF prin care s-a intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilului înscris la CF nr. 211 a loc. Șimon cu nr. top 4028/1/1, 4029/1/1, 4030/1/1, 4031/1/1, în suprafață de 12.568 mp în favoarea B.C.R. - Agenția Z., la valoarea garantată inițial de 738.000.000 ROL, noul contract de garanție imobiliară nr. 132.1 B/27 noiembrie 2000 fiind autentificat prin încheierea nr. 1799 a BNP S.C.A..

În cuprinsul contractului de garanție imobiliară s-a făcut referire la actul adițional nr. 132 B din 27 noiembrie 2000, act care nu a fost identificat la documentația de credit aferente Contractului de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 și nici în mapa cu documentele aferente acestui credit de la BNP S.C.A.

Pentru toate aceste operațiuni nu a existat o cerere a garanțiilor, un nou referat de evaluare și nici aprobarea comitetului director al băncii pentru diminuarea garanției imobiliare cu terenul de 255 mp.

La data de 17 decembrie 2000 imobilul teren în suprafață de 12.568 mp constituit drept garanție a fost supus procedurii executării silite, fiind valorificat cu suma de 629.000.000 ROL, față de valoarea luată în garanție de 738.000.000 ROL, cauzându-se astfel B.C.R. un prejudiciu de 109.000.000 ROL.

IV. Cu privire la contractul de credit pentru persoane fizice nr. 449 din 10 noiembrie 2000.

La data de 10 noiembrie 2000 inculpata U.D. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de 70.000.000 ROL, pe o perioadă de 5 ani, în vederea achiziționării unui autoturism marca D. de la S.C. S. S.R.L. Brașov.

Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit pentru suma de 70.000.000 ROL conform unei facturi pro-forma unde cumpărător este menționat inculpatul U.C. și nu U.D., beneficiara creditului.

În aceeași zi, 10 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit pentru persoane fizice nr. 449, încălcându-se:

- pct. 405, 447 din NM nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., nefiind semnat și de contabilul șef A.D. și nefiind avizat de consilierul juridic G.Ș.;

- pct. 409 din NM nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al Agenției Z.

La data de 17 august 2001 s-a aprobat cererea inculpatei U.D. prin care a solicitat aprobarea rambursării integrale a creditului acordat conform contractului nr. 449 din 10 noiembrie 2000.

Tribunalul a reținut această stare de fapt din:

- raportul întocmit la data de 23 februarie 2001 privind creditarea societăților S.C. P.G.I. S.R.L., S.C. E. S.R.L., și S.C. K.C. S.R.L.;

- raportul privind aspectele consemnate în urma verificării efectuate la Agenția Z. de Serviciul Interjudețean de Control Brașov;

- Procesul-verbal din 15 decembrie 2000 întocmit de B.C.R. - Direcția de Audit Intern;

- Notele de constatare întocmite de Garda Financiară - Comisariatul Regional Brașov;

- Rapoartele de constatare tehnico-științifice;

- înscrisurile și documentele bancare ridicate de la B.C.R. - Agenția Z. și B.C.R. - Sucursala Brașov;

- înscrisurile și documentele contabile ridicate de la S.C. P.G.I. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L.;

- declarațiile martorilor audiați în cauză și declarațiile inculpaților.

S-a argumentat că susținerile inculpaților U.C. și U.D. în sensul că au respectat normele de creditare la întocmirea referatelor de creditare și la aprobarea contractelor de credit, ce au fost examinate în prezenta cauză sunt evident netemeinice față de mijloacele de probă administrate în cauză:

- balanțele de verificare avute în vedere la analizele financiare ale celor 3 societăți comerciale nu sunt cele din ultima lună, încălcându-se pct. 87 NM nr. 1/1997;

- nu a fost respectată competența de aprobare a creditelor în raport cu expunerea totală a băncii față de debitorul respectiv, încălcându-se pct. 410 NM nr. 1/1997;

- cei 2 inculpați nu au urmărit încadrarea în plafonul de credite comunicat de B.C.R. - Sucursala Brașov; la data de 27 noiembrie 2000 plafonul de credite ce putea fi acordat de B.C.R. - Agenția Z. a fost depășit cu 7.119.000.000 ROL, aspect pe care inculpatul U.C. îl știa, la data de 28 noiembrie 2000 acesta spunându-i directorului B.C.R. - Sucursala Brașov, C.V., că "a fost depășit plafonul de credite și că pentru această situație "este bun de legat";

- nu s-au întocmit note de verificare a garanției creditelor;

- inculpații U.D. și U.C. cunoșteau că inculpata G.I.M. era administrator al S.C. P.G.I. S.R.L. și acționar la S.C. K.C. S.R.L. și având în vedere interdependența comercială dintre cele două societăți comerciale, erau îndeplinite cerințele art. 2 pct. 9 din Norma BNR nr. 12/2003 pentru a constata existența debitorului unic;

- nu s-a respectat limita de creditare pentru un debitor de 12 ori capitaluri proprii;

- unele credite au fost acordate fără ca referatul de creditare să fi fost supuse examinării și aprobării în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații.

Parchetul a criticat sentința sub aspectul schimbării încadrării juridice în cazul inculpatei G.I.M. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), 2, 3, 4, 5 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ulterior pronunțării hotărârii au fost modificate art. 10 lit. b) și c din Legea nr. 78/2000.

Abrogarea dispozițiilor incriminatoare prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 nu a însemnat dezincriminarea faptelor prevăzute de aceste dispoziții, ci se impune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul U.C. din infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481, cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cazul inculpatei U.D., din infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 cu referire la art. 258 C. pen.

În cazul inculpatei G.I.M. din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; și din infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

S-a solicitat o reindividualizare a pedepselor, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere.

Inculpații U.C. și U.D. au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru greșita condamnare a inculpatei U.D. pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma autoratului, inculpata fiind trimisă în judecată pentru comiterea faptei în forma complicității. Existând neconcordanțe între considerente și dispozitivul hotărârii, care atrag nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., conduc implicit la incidența dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Prin al doilea motiv de apel au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., urmare a dezincriminării faptelor prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000.

Prin al treilea motiv de apel a solicitat achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor relativ la contractele nr. 270 și 132. În situația în care se va proceda la o nouă încadrare a faptelor dezincriminate s-a solicitat a se constata incidența cazului de stingere a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen. Consideră că se impune achitarea inculpaților U.D. și U.C. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. în forma autoratului și respectiv a complicității, precum și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. în forma autoratului și aplicarea conform art. 91 C. pen. a unei amenzi administrative.

Cu privire la soluționarea laturii civile de către instanța de fond s-a susținut că în lipsa unei expertize judiciare contabile, instanța de fond nu a avut posibilitatea verificării susținerilor părții civile legate de valoarea prejudiciului.

Pentru apelanta inculpată G.I.M. s-a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea încadrării juridice pentru folosirea creditelor cu privire la contractul de creditare acordat la S.C. K.C. S.R.L., deoarece numai la această societate inculpata avea calitate. Cu privire la S. C. E. S.R.L., inculpata G. nu avea nicio calitate și achitarea pentru cele 3 fapte.

Prin Decizia penală nr. 173/AP din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 11/62/2005, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, împotriva Sentinței penale nr. 140 din 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o cu privire la latura penală a cauzei.

Rejudecând în aceste limite:

I. Pentru inculpatul U.C.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.; art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale).

În temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.C., cu datele personale de la dosar, la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 3 luni închisoare.

În temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a constatat grațiată pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și s-a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

II. Pentru inculpata U.D.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.; art. 26 raportat la art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale).

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata U.D. la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. în complicitate la această infracțiune, potrivit art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

În temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la 3 luni închisoare.

S-a constatat grațiată această pedeapsă, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și s-a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

III. Pentru inculpata G.I.M.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale).

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata G.I.M. la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură comercială) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și s-a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

S-au menținut dispozițiile privitoare la latura civilă, anularea unor înscrisuri, menținerea măsurii asigurătorii, precum și cheltuielile judiciare.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații U.C., U.D. și G.I.M.

Au fost obligați inculpații la câte 150 RON cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, în ceea ce privește apelul declarat de parchet pe care l-a admis, a reținut că starea de fapt a fost corect stabilită de prima instanță și însușită de instanța de apel și de aceea, situația detaliată a contractelor încheiate în astfel de condiții, cu indicarea concretă a prevederilor normative încălcate în fiecare caz, evidențiată pe larg, nu va mai fi reluată.

Examinarea coroborată a întregului material probator, precum și abrogarea dispozițiilor incriminatorii care formau obiectul prevederilor art. 10 lit. b) și c) și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, conduc la concluzia că faptele trebuie, în parte, să primească o altă încadrare juridică, sens în care s-a argumentat în continuare, prin prisma probelor existente la dosar.

Principalele elemente ale stării de fapt conduc la concluzia că, în perioada în care s-au săvârșit faptele deduse judecății, inculpatul U.C. a ocupat funcția de director la Agenția Z. a Băncii Comerciale Române, iar în această funcție, printre altele, inculpatul avea însărcinarea să verifice și să aprobe creditele solicitate de clienții băncii - în comitetul director și să semneze contractele de credit, împreună cu directorul economic (contabilul șef) și consilierul juridic al Sucursalei Brașov.

În ceea ce privește creditele cerute de inculpata G., inculpatul a încălcat aceste îndatoriri de serviciu.

La aceeași agenție bancară a lucrat și soția inculpatului U.C., inculpata U.D., ca ofițer de credite, având îndatorirea de a întocmi documentația necesară acordării de credite, așa numitele dosare de credite. Din probele administrate a rezultat că aceasta s-a ocupat personal de acordarea tuturor creditelor solicitate de inculpata G., fie pentru S.C. P.G.I. S.R.L. și S.C. K.C. S.R.L., ca asociată, sau pentru S.C. E. S.R.L., care era firma surorii sale și de care inculpata G. s-a folosit.

Inculpatul U.C. a susținut că ar fi informat zilnic sucursala cu privire la activitatea de creditare, că membri comitetului director nu s-au opus la acordarea creditelor și că erau mereu consultați, ceea ce este contrazis prin probe.

În realitate, activitatea nu se desfășura în mod legal și se crease, în mod abuziv, discreționar, un mod de lucru care să asigure posibilitatea ca inculpata G. să primească toate creditele pe care le-a solicitat, fără îndeplinirea cerințelor impuse de normele bancare indicate mai sus și fără a fi posibilă opoziția unor alți funcționari ai băncii.

Astfel, după cum a rezultat din starea de fapt, inculpata U.D. întocmea actele necesare pentru obținerea creditelor de către inculpata G.:

- fără a asigura încadrarea în plafonul de credite - care de cele mai multe ori a fost depășit;

- fără a verifica situația economico-financiară a firmei solicitante pe ultima lună, așa cum cereau normele, ci pe o lună anterioară;

- fără a respecta competențele în aprobarea creditelor - prezentând agenției credite care trebuiau aprobate de către sucursală;

- depășind limita de creditare permisă de norme;

- fără a evidenția situația de creditor unic al S.C. P. și S.C. K., de multe ori fără a verifica - acceptând solicitare telefonică - sau chiar fără a avea documentația pe care trebuia să o prezinte inculpatul G., ca solicitant.

Inculpatul U.C.:

- a semnat singur contractele de credit pentru inculpata G., fără ca acestea să fie semnate de contabilul șef A. și de juristul sucursalei;

- nu a prezentat contractele spre aprobare Comitetului directo;

- a aprobat credite pentru care trebuia aprobarea sucursalei;

- nu a aplicat normele cu privire la situația creditorului unic în care se aflau S.C. P. și S.C. K., care aveau pe inculpata G. ca asociat;

- nu a respectat limita maximă de creditare.

Aspectele prezentate rezumativ mai sus reprezintă aspectele concrete, care au condus la cauzarea prejudiciului localizat în dauna B.C.R.

În ceea ce privește întocmirea dosarelor de credite, chiar din declarația inculpatei G. a rezultat că între inculpați se crease o "colaborare" care încălca normele bancare privitoare la credite. Inculpata G. contacta telefonic pe inculpata U.D. care îi întocmea actele necesare chiar înainte de a merge și a depune cererea scrisă de creditare. Cecurile și ordinele de plată - care de fapt trebuiau să ateste o creanță și care constituiau chiar garanția creditului de scont - nu se întocmeau pe relații comerciale efective, adică pe operațiuni comerciale reale, fapt demonstrat indubitabil de facturile fictive, semnate în fals și pentru asociatul K. în cazul firmei K. Fiind discuții telefonice, de multe ori cecurile nici nu erau văzute de inculpata U.D. la momentul la care făcea deja documentația de creditare. Modul de lucru adoptat de inculpata U.D. a dovedit că aceasta cunoștea situația reală și nici nu era interesată de realitatea și conținutul instrumentelor de plată.

Fictivitatea activităților comerciale la care se refereau facturile și instrumentele de plată a fost confirmată și de reprezentanți ai firmelor la care se refereau filele cec sau biletele la ordin.

Nu întâmplător firmele inculpatei G. au fost singurele care au primit credite pe baza instrumentelor de plată.

Cu privire la activitatea comitetului director. Creditele trebuiau acordate în conformitate cu Normele de creditare nr. 1/1997, sens în care acordarea lor trebuia aprobată, potrivit normelor, de un Comitet director.

Relevante sunt declarațiile martorilor C.C.E. și I.M.V., care au îndeplinit funcția de secretar în comitetul director al B.C.R. - Agenția Z. în cursul anului 2000, A.D. și S.G., membre ale comitetului director în anul 2000. Din declarațiile acestora a reieșit că în perioada 01 august 2000 - 27 noiembrie 2000 nu au avut loc ședințe de comitet director, mențiunile din cadrul Registrului de procese-verbale, făcându-se ulterior datei de 27 noiembrie 2000 la solicitarea inculpaților U.C. și U.D. de către martorele C.C.E. și I.M.V. după referatele de credit întocmite de către inculpata U.D. sau de pe alte coli de hârtie, puse la dispoziție de către inculpata U.D.

Martora S.E. a declarat că a fost schimbată din comitetul director pentru că a avut obiecțiuni, că în luna noiembrie 2000 - perioadă care cuprinde acordarea multora dintre creditele cerute de inculpata G. - nu au avut loc ședințe ale comitetului director și că, ulterior pentru a se acoperi această deficiență majoră, s-au întocmit retroactiv procese-verbale care să ateste că ar fi funcționat comitetul director la cererea inculpatului U.

Martora I. a confirmat că a întocmit astfel de procese-verbale, deși nu a fost prezentă la ședințe, pe baza celor indicate de inculpata U.D. Astfel a întocmit 10 procese-verbale în două zile și acesta în perioada în care activitatea trebuia controlată de sucursală.

S-a constatat, de asemenea, că multe dintre documentele care au stat la baza acordării creditelor din prezenta cauză nu erau semnate de toți membri comitetului director și nu purtau toate semnăturile cerute de norme, nici pe aceea a juristului sucursalei.

Un alt aspect relevant pentru mecanismul care a generat o pagubă substanțială băncii îl constituie acordarea de credite cu depășirea plafonului admis de norme, fără a se cere aprobarea sucursalei, ceea ce a supus agenția uni risc de insolvabilitate din partea firmelor pentru care a cerut credite inculpatului G.

Dată fiind poziția avută de inculpata G. în deținerea părților sociale la firmele P. și K., cele două societăți comerciale trebuiau declarate, potrivit normelor de creditate - debitor unic, cu un plafon maxim unic de creditare, de 3 miliarde RON. Prin eludarea normelor, s-a creat aparența că sunt doi debitori autonomi ai băncii, acordându-se credite mai mari decât cele legale, așa cum s-a stabilit prin actele de constatare. Lipsind o garanție reală în acoperirea creditelor, s-a ajuns la crearea prejudiciului.

Situația nu a fost adusă la cunoștință sucursalei și inculpații U. și-au asumat consecințele în mod conștient, inculpatul U.C. recunoscând - în acest sens - către directorul Sucursalei Brașov, după constatarea faptelor, că "este bun de legat".

Mai mult, este relevant, sub aspectul existenței unei asumări conștiente a acordării de credite nelegale, că inculpatul U.C. a interzis salariaților din subordine să ia legătura direct cu sucursala, indiferent ce se întâmplă.

Nesolicitarea aprobării din partea sucursalei și acordarea de credite contrar normelor, coroborate cu modul de lucru adoptat de cei trei inculpați, demonstrează, în mod obiectiv, că inculpații cunoșteau că acele credite nu se puteau acorda și că și-au asumat riscul unei astfel de nereguli, chiar dacă s-a mizat pe faptul că sumele de bani rezultate din creditare vor fi folosite profitabil de inculpata G. în firma P. și că astfel creditele se vor rambursa, ceea ce nu s-a întâmplat.

Alimentarea S.C. P. cu banii obținuți prin credite de la S.C. K. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. a reprezentat, de fapt, o finanțare realizată nelegal, ca urmare a abuzului săvârșit de inculpatul U.C., cu concursul direct al inculpatei U.D. și al inculpatei G., care a pus la dispoziție cecurile, ordinele de plată și facturile de care era nevoie pentru întocmirea dosarelor și a contractelor de credit. Inculpații U. au ajuns chiar să garanteze cu propria avere imobiliară credite acordate inculpatei G., respectiv firmelor acesteia.

La data de 21 aprilie 2000, pentru garantarea împrumutului de 1.000.000.000 ROL obținut de S.C. K.C. S.R.L. de la B.C.R. - Agenția Z., numiții G.T. și G.E.C. au consimțit la o inscripție ipotecară de rangul întâi asupra imobilului, proprietatea lor, înscris în CF 211 Șimon nr. top 4028/1, 4029/1, 4030/1, 4031/1 compus din teren în suprafață de 12.833 mp situat în Șimon, la valoarea de 738.000.000 ROL.

Deși până la data de 27 noiembrie 2000 creditul nu a fost rambursat (exista un sold nerambursat de 999.990.000 ROL) inculpata U.D. a completat - în fals - adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 1999 către Judecătoria Z. în care a menționat în mod nereal că s-ar fi achitat integral creditul, de 1.000.000.000 ROL, adresa fiind semnată de către inculpatul U.C.

În baza acestei adrese, Judecătoria Z. a pronunțat încheierea nr. 2877/2000 de CF prin care s-a radiat ipoteca.

În aceeași zi, 27 noiembrie 2000, inculpata U.D. a completat și adresa nr. 4139/27 noiembrie 2000 semnată de către inculpatul U.C., prin care s-a solicitat ipotecarea aceluiași imobil teren, mai puțin cu o suprafață de 255 mp pe care se afla o casă de locuit compusă din P + 2E. Judecătoria Z. a pronunțat încheierea nr. 2897 din 28 noiembrie 2000 de CF prin care s-a intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilului înscris la CF nr. 211 a loc. Șimon cu nr. top. 4028/1/1, 4029/1/1, 4030/1/1, 4031/1/1, în suprafață de 12.568 mp în favoarea B.C.R. - Agenția Z., la valoarea garantată inițial de 738.000.000 ROL, noul contract de garanție imobiliară nr. 132.1 B/27 noiembrie 2000 fiind autentificat prin încheierea nr. 1799 a BNP S.C.A.

În cuprinsul contractului de garanție imobiliară s-a făcut referire la actul adițional nr. 132 B din 27 noiembrie 2000, act care nu a fost identificat la documentația de credit aferente Contractului de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 și nici în mapa cu documentele aferente acestui credit de la BNP S.C.A., de unde a rezultat că acesta nu există.

În realitate, nu a existat o cerere a garanțiilor, un nou referat de evaluare și nici aprobarea comitetului director al băncii pentru diminuarea garanției imobiliare cu terenul de 255 mp.

Ipoteca are în vedere contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000, care face parte din suita de contracte la care s-a făcut referire mai sus, consecințele sub aspectul infracțiunii de abuz contra intereselor persoanei fiind avute în vedere în contextul celor 15 contracte de credit, ca acte materiale la care a făcut referire mai jos, sub aspectul încadrării juridice.

În aceleași condiții și împrejurări, la data de 10 noiembrie 2000 inculpata U.D. a solicitat B.C.R. - Agenția Z. acordarea unui credit de 70.000.000 ROL, pe o perioadă de 5 ani, în vederea achiziționării unui autoturism marca D. de la S.C. S. S.R.L. Brașov. Inculpata U.D. a întocmit referatul de credit pentru suma de 70.000.000 ROL conform unei facturi proforme unde cumpărător este menționat inculpatul U.C. și nu U.D., beneficiara creditului. În aceeași zi, 10 noiembrie 2000 s-a încheiat contractul de credit pentru persoane fizice nr. 4449, încălcându-se: pct. 405, 447 din N nr. 1/1997 și art. 23 din Legea bancară nr. 58/1998: contractul de credit a fost semnat doar de inculpatul U.C., nefiind semnat și de contabilul șef A.D. și nefiind avizat de consilierul juridic G.Ș. și pct. 409 din N nr. 1/1997: referatul de credit nu a fost prezentat spre examinare și aprobare în comitetul director al Agenției Z.

La data de 17 august 2001 s-a aprobat cererea inculpatei U.D. prin care a solicitat aprobarea rambursării integrale a creditului acordat conform contractului nr. 449 din 10 noiembrie 2000.

La această faptă nu a participa inculpata G.

Încadrările juridice.

În apel, parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 10 lit. b) și c) și art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481, cu referire la art. 258 C. pen. pentru inculpații U.C. și U.D. și respectiv în infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, pentru inculpata G.

Este de observat că, în urma modificărilor aduse conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 10 lit. b) din Legea 78/2000, practic, fapta pentru care inculpatul a fost condamnat, pe această încadrare juridică, a fost dezincriminată. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea 78/2000, ca urmare a modificărilor aduse conținutului infracțiunii în urma modificării legii, fapta reținută în sarcina inculpatei G. nu mai este incriminată în acest text de lege.

Tot astfel, urmează a se constata că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 17 lit. c) din Legea 78/2000, reținute de prima instanță, întrucât acestea conțin o normă de trimitere, care în speță avea în vedere dispozițiile art. 10 lit. c), care nu se mai pot reține. Ne mai fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. c), nu se mai pot aplica nici dispozițiile art. 17 lit. c) din legea 78/2000.

A. Cu privire la inculpatul U.C.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen.; arat. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen.; art. 10 lit. b) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Trebuie subliniat faptul că aprobarea și acordarea creditelor respective, în condiții contrare normelor de creditare, reprezintă un abuz contra intereselor persoanei juridice - B.C.R.

Atâta timp cât există infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea 78/2000, în reglementarea anterioară modificării, în mod corect s-a reținut fapta din legea specială, față de care infracțiunea de abuz contra intereselor persoanei avea un caracter subsidiar. În urma abrogării, se impune a se proceda la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea 78/2000 (contractele de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000, 472 din 23 noiembrie 2000 și 476 din 24 noiembrie 2000 încheiate cu S.C. P.G.I., nr. 445 din 09 noiembrie 2000, 448 din 10 noiembrie 2000 și 478 din 27 noiembrie 2000 încheiate cu S.C. E. S.R.L., nr. 389 din 16 octombrie 2000, 437 din 3 noiembrie 2000, 438 din 6 noiembrie 2000, 420 din 30 octombrie 2000, 454 din 13 noiembrie 2000, 463 din 20 noiembrie 2000 și 479 din 27 noiembrie 2000 încheiate cu S.C. K.C. S.R.L., în infracțiunea de abuz, prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 2481 și art. 258 C. pen., care continuă să subziste.

Pe de altă parte, s-a constatat că, în ceea ce privește aprobarea și acordarea creditelor, a existat o rezoluție infracțională unică, formată în cadrul unei "colaborări" permanente între cei trei inculpați, pentru a ajuta pe inculpata G. să obțină - la orice solicitare a sa - sumele de bani de care avea nevoie - sub forma unor credite, la început pentru firma cu care inculpata G. și-a desfășurat efectiv activitățile comerciale - P. - și apoi prin celelalte două firme, care au servit - de fapt - drept mijloace de obținere a unor credite - prin activități comerciale fictive - banii fiind destinați tot S.C. P. S.R.L. Activitatea inculpaților s-a desfășurat cu o anumită frecvență și într-o modalitate care pune în evidență o înțelegere inițială, modul operandi.

Creditele s-au acordat la intervale scurt de timp, prin procedee similare, ceea ce susține aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru inculpata G., din cele 15 contracte reținute în cauză, nu s-a reținut o participație penală la infracțiunea de abuz contra intereselor persoanei în ceea ce privește contractele de credit nr. 270 și 132, deoarece acestea nu s-au încheiat pe baza filelor cec sau a ordinelor de plată și a facturilor fictive ale inculpatei G., fiind credite cu o altă destinație, la care încălcarea normelor de creditare aparține exclusiv inculpaților U. De aceea, pentru inculpata G. s-au avut în vedere sub aspectul infracțiunii de abuz - așa cum se va arăta mai jos - numai 13 acte materiale.

Cu privire la infracțiunea de abuz contra intereselor persoanei, nu mai are relevanță aspectul reținut de prima instanță, respectiv faptul că două dintre contracte sunt încheiate anterior apariției Legii nr. 78/2000, dat fiind că prevederile acestei legi nu mai sunt aplicabile în cauză. Ca urmare, toate actele materiale care constituie, fiecare în parte, un abuz în dauna intereselor unității bancare, intră în compunerea unei infracțiuni aflate într-o unitate legală.

În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., curtea a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.; art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracțiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale, 4 contracte cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L. și 8 contracte cu S.C. K. S.R.L.).

În temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.C., cu datele personale de la dosar, la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată, față de amploarea consecințelor cauzate.

În temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., cu privire la fapta prezentată la pct. 7 din considerente, l-a condamnat pe același inculpat la 3 luni închisoare, această faptă aparținând în exclusivitate inculpaților U., pentru obținerea unui credit în interes personal.

În temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătura cu fapta reținută la pct. 6 din considerente cu referire la semnarea adresei prin care s-a solicitat ridicarea ipotecii imobiliare.

La stabilirea și aplicarea pedepselor, cu respectarea exigențelor art. 72 și art. 52 C. pen., s-au avut în vedere, pe lângă circumstanțele reale care caracterizează pericolul social concret al faptelor și datele favorabile cu privire la persoana inculpatului care, cu excepția situației inculpatei G., a condus bine activitatea agenției bancare o lungă perioadă de timp, s-a remarcat printr-o activitate profesională susținută, este bine apreciat, a manifestat în general sinceritate și regret pentru infracțiunile săvârșite și nu are antecedente penale.

Aceste elemente, precum și natura infracțiunilor săvârșite au condus și la concluzia că pentru a se asigura reeducarea și recuperarea socială a inculpatului nu este necesară executarea efectivă a pedepsei rezultante, impunându-se aplicarea art. 861 C. pen.

S-a constatat grațiată pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 7 din Legea 543/2002.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură bancară ori comercială) C. pen., respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani.

În temeiul art. 861 C. pen., curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și a fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen., în raport de datele la care s-au săvârșit faptele.

B. Cu privire la inculpata U.D.

În calitatea sa de ofițer de credite la agenția B.C.R. Z., aceasta a susținut și a făcut posibilă acordarea creditelor către societățile comerciale reprezentate de către inculpata G., întocmind documentațiile contrar normelor bancare de creditare, de conivență cu ceilalți coinculpați, cunoscând situația activităților comerciale ale inculpatei G., la fel ca și inculpatul U.C. și acceptând întocmirea dosarelor de credit chiar fără a vedea sau a verifica cecurile sau ordinele de plată care făceau dovada sumelor necesare și constituiau garanția rambursării creditelor așa numite de scont. Modul în care a lucrat a reprezentat o încălcare a prevederilor normative arătate la pct. 2 din considerente, iar rezultatul l-a constituit prejudicierea băncii, care nu a mai putut recupera creditele.

Cunoașterea activității inculpatei G. de către inculpații U. este demonstrată și de faptul că și operațiunile de transfer al sumelor către S.C. P. de la celelalte două societăți s-a făcut la aceeași agenție bancară.

Faptele inculpatei U.D. s-au constituit în acte de complicitate la infracțiunea de abuz săvârșită de inculpatul U.C., pentru că i-a pus la dispoziție acestuia documentația prin care inculpatul a dispus acordarea creditelor. Potrivit atribuțiilor de serviciu, factorul decizional l-a constituit inculpatul U., în calitate de director, inculpata U.D. având sarcina de serviciu de întocmire a dosarelor de credit.

În același context s-a acționat și pentru obținerea creditului, ca persoană fizică, așa cum s-a arătat la pct. 7 din considerente infracțiune care s-a reținut separat.

De asemenea, pe baza adresei false pe care a întocmit-o și a folosit-o, cu sprijinul coinculpatului U. care a semnat, s-a modificat contractul de ipotecă imobiliară de la contractul de credit nr. 132/2000, fără a se urma procedura legală.

Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.; art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.; art. 26 raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 246 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.; art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, așa cum sa arătat la pct. 7/A din considerente, ca urmare a modificării legii, fapta reținută în sarcina inculpatei nu mai constituie infracțiune.

În aceste condiții, din identitate de rațiune, pentru argumentele prezentate la inculpatul U.C., această activitate desfășurată de inculpată reprezintă acte de complicitate la infracțiunea de abuz contra intereselor persoanei săvârșită de inculpatul U.C., dat fiind că această infracțiune - cu caracter subsidiar, în raport de alte reglementări speciale - urmând a fi reținută în urma abrogării tezei incriminatorii de la art. 10 lit. b) din Legea 78/2000.

C. Cu privire la inculpata G.I.M.

Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 10 lit. c) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Situația activității comerciale desfășurate de inculpata G., așa cum s-a mai arătat, a fost îndeaproape cunoscută de inculpații U., iar modul în care s-au obținut creditele reprezintă rezultatul unei "colaborări" a celor trei inculpați - inculpata prezentând inculpatei U.D. instrumente de plată și facturile fictive, acceptate în mod tacit și pe baza cărora a fost posibilă acordarea creditelor aprobate de inculpatul U.C.

Nu s-a putut susține că inculpații U. ar fi fost induși în eroare de inculpata G. În multe cazuri dosarele de credit s-au făcut în baza unor simple solicitări verbale ale inculpatei G., iar aprobările s-au dat totdeauna fără consultarea Comitetului director, cu contracte nesemnate de contabilul-șef, ceea ce a demonstrat o operațiune conștientă, asumată, de eludare a unor obligații legale din partea inculpatului U.C.

Modul abuziv de lucru adoptat de inculpații U. a fost susținut de inculpata G., care a ajutat prin întocmirea de instrumente de plată (cecuri sau ordine de plată) și facturi false, atestând operațiuni comerciale fictive și s-a creat astfel o aparență a unei documentații care justifică acordarea creditelor. Ea a beneficiat de sumele creditate.

Astfel, activitatea inculpatei G. are semnificația juridică a unor acte de complicitate la infracțiunea de abuz contra intereselor persoanei, cu excepția a două contracte, respectiv primul dintre ele, nr. 270 din 30 decembrie 1999 - pentru activitate curentă și nr. 132 din 21 aprilie 2000 - contract de exploatare, întrucât în aceste cazuri acordarea creditelor, deși s-a făcut abuziv, nu a fost ajutată sau înlesnită în niciun mod prin acte sau fapte ale inculpatei G. Acordarea acestora nu s-a bazat pe instrumentele de plată și facturile fictive, răspunderea revenind exclusiv celorlalți doi inculpați care au întocmit și respectiv aprobat dosarul și contractul de credit, cu încălcarea normelor de creditare.

În apel, s-a solicitat de către parchet schimbarea încadrării juridice pentru inculpata G., din infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. Această solicitare nu a fost fondată.

S-a observat că Legea nr. 31 din 1990 a fost modificată succesiv în ceea ce privește conținutul textelor care incriminează unele fapte, ca infracțiuni, astfel încât în perioada săvârșirii faptelor, în urma modificărilor aduse și publicate în M. Of. nr. 33/29.01.1998, infracțiunile erau reglementate în prevederile art. 265 - 276.

Pe de altă parte, trebuie arătat că din probele administrate nu a rezultat că inculpata ar fi acționat în contra intereselor SC. P. S.R.L., al cărei asociat unic era, ci chiar în interesul acesteia, punându-i la dispoziție sumele de bani obținute cu titlu de credit, persoana prejudiciată nefiind societățile comerciale, ci Agenția Z. a B.C.R.

Curtea a apreciat că fapta inculpatei de a da o altă destinație sumelor obținute cu titlu de credit pentru S.C. K. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., respectiv virarea banilor către S.C. P. S.R.L., intră în conținutul actelor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de inculpatul U.C., deoarece aceste operațiuni de virare a banilor - cunoscute și de inculpat pentru că erau derulate la agenția pe care o conducea - au contribuit la cauzarea prejudiciului suportat de bancă determinând, alături de actele efectuate de soții U., imposibilitatea rambursării creditelor și insolvabilitatea firmelor creditate.

Activitatea inculpatei G. trebuie raportată la B.C.R. - Agenția Z., deoarece s-a referit la obținerea de credite, iar prejudiciul s-a localizat în patrimoniul acesteia și nu al societăților comerciale pentru care s-a solicitat creditarea.

Inculpatul U. a putut să constate, ca director al agenției, că sumele acordate cu titlu de credit nu au fost utilizate potrivit destinației stabilite prin contractele de credit însă a continuat să aprobe acordarea lor.

Ca urmare, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 lit. c) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale - fiind exceptate contractele de credit nr. 132 și 270, așa cum s-a arătat și argumentat anterior).

S-au avut în vedere dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. la individualizarea judiciară a pedepselor, reținându-se, alături de circumstanțele reale care caracterizează faptele și circumstanțele de ordin personal favorabile inculpatei.

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., curtea a condamnat-o pe inculpata G.I.M. la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a exercita o activitate de natură comercială) C. pen., pentru complicitate la infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor unei persoane, în formă calificată.

În ceea ce privește infracțiunile de fals, încadrarea juridică a fost corect reținută și de către prima instanță, așa încât, în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat-o pe inculpată la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru fapta prezentată la pct. 6, iar în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat-o pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru actele materiale de fals care au în vedere întocmirea facturilor fictive și semnarea cererilor în numele asociatului de la firma K.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., urmează ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani.

În legătură cu modalitatea de executare a pedepsei, curtea de apel a constatat că inculpata a avut un comportament anterior bun, a fost bine apreciată și a desfășurat o activitate comercială onestă, până la faptele reținute în cauză. Inculpata are familie, nu are antecedente penale și sunt suficiente date care au demonstrat că reeducarea și recuperarea socială a acesteia se poate realiza fără o executare efectivă a pedepsei cu închisoarea.

De aceea, în temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și a fost fixat un termen de încercare de 8 ani, potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, la datele fixate de acest serviciu; b) să comunice, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

S-a dispus aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Așa fiind, apelul parchetului a fost admis, iar sentința a fost desființată cu privire la latura penală a cauzei, în sensul celor arătate la pct. 8 din considerente.

Celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la obligarea la despăgubiri, anularea actelor și menținerea măsurilor asigurătorii, precum și cheltuielile judiciare, au fost menținute.

Apelurile declarate de inculpați au fost respinse, întrucât criticile formulate de aceștia sunt nefondate.

Argumentele pe care s-a bazat curtea pentru o astfel de concluzie a rezultat în mod direct din considerentele care au fost prezentate în detaliu la pct. 5, 6, 7 și 8, cu privire la fiecare dintre inculpați.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost suportate de către inculpați.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, inculpații G.I.M., U.D. și U.C., aceștia din urmă fără a arăta inițial motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, procurorul a criticat hotărârile instanțelor pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, U.C., U.D. și G.I.M., atât în ceea ce privește reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), cât și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei.

Astfel, a fost arătat conținutul art. 72 C. pen., menționându-se că chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrat, subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis diferențiate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privative sau neprivative de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

S-a menționat că instanța, cu prea multă ușurință a apreciat conduita bună a inculpaților U.C., U.D. și G.I.M. înaintea săvârșirii faptelor reținut, făcând abstracție de celelalte date și elemente, pe care le oferea cauza și care ar fi condus la adoptarea unei alte soluții.

Astfel, circumstanțele reale în care s-au comis infracțiunile, erau de natură să convingă instanța despre gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de inculpați.

În perioada 1999 - 2000, inculpatul U.C., în calitate de director al B.C.R. - Agenția Z. și soția acestuia, inculpata U.D., în calitate de ofițer de credite, au propus și aprobat credite de zeci de miliarde RON fără respectarea legii și normelor bancare, pentru firmele S.C. P.G. S.R.L., S.C K.C. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., administrată și controlată de inculpata G.I.M., în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Ca urmare a acordării acestor credite, Agenția Z. a înregistrat pierderi majore, astfel încât în februarie 2001, creanțele extrabilanțiere erau în cazul celor trei societăți de 20.284.000.000 ROL.

În cadrul Agenției B.C.R. - Agenția Z. a existat un adevărat monopol al familiei U. Astfel, se acordau credite fără întocmirea documentațiilor de credit (documentațiile se întocmeau ulterior) sau când erau întocmite acestea erau analizate și înaintate de inculpata U.D., în calitate de ofițer de credite, inculpatului U.C., directorul Agenției Z. și soțul acesteia care le aproba fără să fie avizate de consilierul juridic și analizate în Comitetul Director. Chiar și activitatea consilierului juridic era efectuată de inculpata U.D. care era împuternicită prin procură specială de inculpatul U.C., să semneze contractele de garanție mobiliară și imobiliară și să facă demersurile necesare înscrierii acestora în registrele Judecătoriei Z..

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților U.C., U.D. și G.I.M. nu existau motive pentru reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), conduita bună a acestora înainte de reținerea faptelor săvârșite, din următoarele motive:

- inculpații U.C. și U.D., în vederea acordării de credite cu încălcarea normelor bancare și pentru favorizarea firmelor inculpatei G.I.M., făceau presiuni asupra celorlalți funcționari bancari să completeze documente bancare (bilete la ordin, cecuri, ordin de plată etc.) în locul inculpatei G.I.M., să-și prelungească programul de lucru până seara târziu, să nu sesizeze centrala băncii cu neregulile constatate și nu în ultimul rând să semneze retroactiv contractele de credit. De asemenea, obligau funcționarii bancari să întocmească în mod fictiv procese-verbale în registrul Comitetului Director, deși nu se desfășurau ședințe în care să se analizeze și să se aprobe prin vot documentațiile de credit.

Toate aceste aspecte, confirmate de funcționarii bancari audiați în cauză și de înscrisurile ridicate și analizate de organele de urmărire penală au demonstrat o conduită necorespunzătoare a inculpaților înainte de săvârșirea faptelor, drept pentru care reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. este nejustificată.

- prin Adresa nr. 5146 din 08 iunie 2006, B.C.R. - Sucursala Județeană Brașov a comunicat instanței că activitatea celor doi inculpați U.C. și U.D. nu s-a caracterizat prin merite deosebite, încadrându-se în contextul global al aprecierii profesionale a tuturor angajaților acestei bănci. În acest context trebuie menționată practica inculpatului U.C. de a le cere salariaților Agenției B.C.R. Z. să semneze că nu vor adresa conducerii Sucursalei Județene pentru a semnala neregulile constatate și a menține astfel impresia unei bune activități în unitate, ceea ce nu era adevărat.

Pe de altă parte, prin activitățile desfășurate de aceștia au prejudiciat în mod grav interesele băncii, uneori chiar întocmind acte false, așa cum s-a întâmplat cu adresa nr. 4138 din 27 noiembrie 2000 în care au menționat în mod fals că s-a achitat integral contractul de credit nr. 132 din 21 aprilie 2000 în scopul radierii ipotecii prin care s-a garantat acest credit, deși acesta nu fusese rambursat.

La individualizarea judicioasă a pedepsei inculpatei G.I.M., nu s-a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite de inculpată, perseverența infracțională a acesteia, faptul că aceasta este cercetată și în alte cauze penale pentru fapte similare (rechizitoriul nr. 84/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov), natura și împrejurările în care a săvârșit infracțiunile, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și comportamentul acesteia pe parcursul urmăririi penale, care constituie tot atâtea motive pentru aplicarea unor pedepse mai severe.

Toate aspectele arătate mai sus, ce se constituie într-un complex de cauze de agravare, au fost omise în mod inexplicabil să fie avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților U.C., U.D. și G.I.M.

Fără îndoială, acest complex de cauze de agravare ce denotă o periculozitate sporită a inculpaților nu a primit o semnificație corespunzătoare și nu și-a produs efectul în mecanismul individualizării pedepsei.

În acest context, față de prevederile art. 72 C. pen., în mod greșit s-au reținut circumstanțele atenuante și s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind aplicată o pedeapsă nejustificat de blândă de numai 3 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen., deși se impunea aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Față de motivele invocate mai sus, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 173/AP din data de 30 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul penal nr. 11/62/2005 și a Sentinței penale nr. 140/S din data de 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 11/62/P/2005, privind pe inculpații U.C., U.D. și G.I.M., casarea hotărârilor recurate și în urma rejudecării, condamnarea acestora la pedepse privative de libertate fără reținerea circumstanțelor atenuante.

La termenul de judecată de la 28 februarie 2008, în recurs, Înalta Curte, față de lipsa de procedură cu intimata parte responsabilă civilmente și apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurenții inculpați G.I.M., U.C. și U.D., pentru a le da posibilitatea să-și angajeze un apărător ales, a amânat cauza la 27 martie 2008, așa cum rezultă din Încheierea de la acea dată.

La termenul de judecată de la 27 martie 2008, magistratul asistent a referit asupra cererii depusă la dosar de apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D., avocat B.R.C., prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Recurenta intimată inculpată G.I.M. a învederat că are un apărător ales care nu a putut să ajungă la acest termen, totodată, depunând concluzii scrise, iar reprezentantul Ministerului Public, față de lipsa de apărare a recurenților intimați inculpați, a solicitat acordarea unui ultim termen.

Înalta Curte, față de lipsa de apărare a recurenților intimați inculpați, a amânat cauza la 8 mai 2008, ultim termen, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată.

În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, în recurs, recurenta intimată inculpată G.I.M. prin apărător a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În conținutul concluziilor scrise s-a făcut referire la starea societății S.C. P.G. S.R.L., al cărei asociat unic era inculpata, la activitatea acesteia, aspecte despre rulajul acesteia, patrimoniul societății la nivelul anului 2000 era impresionant, doar marfa aflată pe stoc valora 7.885.806.141 RON vechi, date ce rezultă din expertiza contabilă depusă la dosar. În aceste condiții și în situația în care societatea încasa bani în numerar de la clienți și după-amiază, obligată fiind să verse aceste încasări în bancă, inculpata G.I.M. a luat legătura cu inculpatul U.C., directorul agenției Z. a B.C.R., care a informat-o că poate face depuneri de numerar la această agenție și după orele 17,00.

Potrivit declarației inculpatei, neinfirmată de nimeni, societatea acea încasări în numerar în proporție de 90 % din totalul încasărilor, ceea ce făcea ca suma ce trebuia depusă la bancă la sfârșitul unei zile să fie de câteva sute de milioane de RON.

S.C. P.G. S.R.L. a încheiat cu B.C.R.- agenția Z., în perioada anului 2000 un număr de 181 de contracte de credit, din care fac obiectul rechizitoriului un număr de patru contracte și anume cele cu numerele 270 din 30 decembrie 1999, 470 din 22 noiembrie 2000, 472 din 23 noiembrie 2000 și 476 din 24 noiembrie 2000.

Recurenta intimată prin apărător a subliniat că relațiile între bancă și client au decurs în mod firesc, fiind rambursate datoriile întocmai și la timp până la momentul lunii noiembrie 2000 când, aflându-se într-o pană financiară obișnuită unei perioade cu vânzări reduse (luna noiembrie este o lună cu activitate comercială redusă din cauza scăderii puterii de cumpărare a cumpărătorilor care tocmai și-au terminat cumpărăturile de toamnă și așteaptă sărbătorile de iarnă), S.C. P.G. S.R.L. a fost ținta atacului martorului S.I., administrator al S.C. S. S.R.L., care în ziua de 28 noiembrie 2000 a deposedat pe S.C. P.G. S.R.L. de tot stocul de marfă în valoarea indicată mai sus, lucru care a pus această societate în imposibilitatea să mai funcționeze, să vândă, să încaseze și să-și plătească creditorii. Episodul este relevat în toată grozăvia lui în raportul de expertiză prezentat de inculpata G.I.M.

S-a subliniat acest moment pentru că majoritatea creditelor ce fac obiectul cercetării judecătorești au fost contractate în luna noiembrie și ele nu au mai putut fi restituite tocmai din cauza tâlhăriei al cărei autor este S.I. În paranteză fie spus, după atacul lui S.I., inculpata G.I.M. a avut o tentativă de suicid ale cărei urmări se suportă azi, fiind mai tot timpul internată.

Cu referire la contractul de credit nr. 270 din 30 noiembrie 1999, procurorul nu i-a găsit nicio culpă inculpatei G.I.M., reținând doar că banca a acordat creditul cu ușurință, neținând seama de faptul că S.C. P.G. S.R.L. și S.C. K. S.R.L. îndeplineau condițiile unui debitor unic - din punct de vedere bancar - și că acest contract nu este semnat din partea băncii de toate persoanele îndreptățite și că nu a fost supus spre examinare comitetului director al Agenției Z.

Inculpata G.I.M. nu a avut nicio contribuție, nicio participație la procedura internă a băncii de acordare a creditului.

Cu referire la Contractul de credit nr. 470 din 22 noiembrie 2000, acesta a fost încheiat în baza cererii S.C. P.G. S.R.L. și a garantării creditului cu cecul P 3081090250 emis de S.C. L. S.R.L. în beneficiul S.C. P.G. S.R.L.

Nici în procesul decizional al băncii pentru acordarea acestui credit, inculpata G.I.M. nu a avut nicio participare; nu a știut, nu a fost informată că normele băncii sunt nesocotite chiar de prepușii acesteia (inculpații U.C. și D.), iar aceste norme i-au fost aduse cu greu la cunoștință în cursul cercetării judecătorești când partea civilă B.C.R. a declarat prin reprezentantul său că au caracter secret.

S-a reținut doar, în legătură directă cu participarea inculpatei G.I.M., că aceasta ar fi prezentat băncii o situație mincinoasă, respectiv că ar fi prezentat o creanță împotriva S.C. L. S.R.L., creanță cu care a garantat creditul acordat de bancă.

Cât privește această creanță, ea nu este una fictivă, ci una care izvora din cecul P 30801040250 din 22 noiembrie 2000 emis de S.C. L. S.R.L. în beneficiul S.C. P. S.R.L.

Este adevărat că cecul, titlul de creanță, a fost înmânat inculpatei G.I.M. în alb de către administratorul S.C. L. S.R.L., însă acesta, potrivit declarației date în fața instanței, a fost informat că fila cec va fi folosită pentru luarea unui credit de către S.C. P. S.R.L.

Fila cec i-a fost remisă inculpatei anterior acestui anunț și nu în scopul pentru care a fost folosită, ci pentru ca S.C. L. S.R.L. să-și achite obligația de plată către S.C. P. S.R.L. pentru mărfurile cumpărate de la această din urmă societate.

Cert este că anterior folosirii filei cec drept garanție pentru obținerea creditului, emitentul fusese înștiințat despre această destinație și a consimțit. Această împrejurare, coroborată cu dispozițiile pct. 2, 4, 67,68, 69 și 71 din Normele Cadru nr. 7/1994 ale B.N.R. potrivit cărora cecul este un instrument de plată utilizat de titularul de conturi bancare cu disponibil corespunzător (obligația S.C. L. S.R.L. era de a nu emite cecul dacă nu avea disponibil) și care, dacă este emis în alb, poate fi completat de beneficiar cu condiția ca acesta să nu fi dobândit cecul cu rea-credință, face ca în sarcina inculpatei G.I.M. să nu se găsească nicio culpă pentru acordarea creditului cercetat.

În legătură cu Contractul de credit nr. 472 din 23 noiembrie 2000, acesta a fost obținut de inculpata G.I.M. în temeiul cecurilor BH 32900005108 și BH 32900005109 emise de S.C. E. S.R.L., cecuri care au fost înmânate în alb inculpatei de către administratorii G.E.C. și G.T.M.

În privința acestui credit, este de subliniat că el a fost acordat în ciuda opunerii inculpatei G.I.M. care a informat-o pe inculpata U.D. (potrivit declarației martorei G.E.C.) că nu mai dorește să se îndatoreze și că preferă să intre în incidență bancară.

Inculpata U.D. însă, primind cecurile emise de S.C. P. S.R.L. în beneficiul furnizorilor săi de marfă, cecuri introduse de aceștia la plată, a decis, cu de la sine putere, acordarea unui nou credit către S.C. P. S.R.L. din care a făcut și plățile către furnizori, acoperind astfel datoriile scadente ale S.C. P. S.R.L.

După ce a făcut aceste operațiuni substituindu-se voinței inculpatei G.I.M., care doar ea putea angaja S.C. P. S.R.L., U.D. i-a transmis lui G.I.M. să-i aducă 2 - 3 file cec pentru garantarea creditului pe care tocmai i-l acordase. Fiind pusă în fața faptului împlinit, G.I.M. a solicitat și obținut de la sora sa și cumnatul său, G.C. și T., cele două file cec care au fost depuse la bancă și completate de martora S.M. din dispoziția lui U.D., cu sumele precizate de aceasta din urmă.

Este de observat că inculpata nu a acționat cu o voință liberă, ci constrânsă de U.D. care-i acordase deja un credit pe care ea nu l-a vrut; nu se poate reține intenția inculpatei G.I.M. de înșelare a băncii, de vreme ce chiar banca prin prepusa sa, i-a cerut să depună cele două cecuri; de asemenea, nu se poate reține nici intenția aceleiași inculpate de a o ajuta pe U.D. să-i acorde creditul fără respectarea legii sau a normelor bancare pentru că acest credit i-a fost acordat anterior; eventual, se poate reține infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpata a uzat de 2 cecuri fără disponibil în cont (dar nu false, cum cere textul legal) în scopul de a ascunde infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 comisă de U.D.

În legătură cu creditul nr. 476 din 24 noiembrie 2000, acesta a fost garantat cu o filă cec de S.C. F. S.R.L. în beneficiu S.C. P. S.R.L. în aceleași condiții ca mai sus.

În concret, așa cum a arătat inculpata G.I.M. și martorul I.D., inculpata G.I.M. a fost somată la telefon de inculpata U.D. care i-a cerut să-i aducă o filă cec, întrucât i-a acordat deja un credit. G.I.M. i-a solicitat fratelui său G.M.I., administrator al S.C. F. S.R.L. o filă cec pe care a prezentat-o în alb la banca unde a fost completată de S.M. potrivit instrucțiunilor date de U.D.

Din cele de mai sus a rezultat că inculpata G.I.M. nu a controlat, nu a ajutat și nu a știut nimic despre procedura de acordare a creditelor de către bancă prin prepușii săi și că nu a urmărit inducerea în eroare a băncii, întrucât banca însăși era cea care a dictat conduita inculpatei G.I.M.

În final, întrucât procurorul a reținut cu privire la acest ultim credit că s-a realizat o deturnare a folosinței acestuia, s-a arătat că suma de 505.472.846 RON a fost reținută de bancă cu titlu de rambursare anticipată a altui credit, fără nicio participație din partea lui G.I.M.

Cu privire la Contractul de credit nr. 445 din 09 noiembrie 2000 încheiat între B.C.R. - Agenția Z. și S.C. E. S.R.L., acesta a fost garantat cu un bilet la ordin emis de S.C. P. S.R.L. Potrivit pct. 490 din Normele Cadru nr. 7/1994, biletul la ordin este un titlu de credit creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani fixă, la un anumit termen, unei alte persoane, denumită beneficiar care are calitatea de creditor.

Față de această definiție legală s-a putut observa că biletul la ordin nu este un instrument de plată cum este cecul și că biletul la ordin nu implică în mod necesar un disponibil bancar corespunzător la momentul emiterii lui.

Așa fiind biletul la ordin nu este decât o promisiune de plată, în viitor (pct. 501), lipsa disponibilului la momentul plății neatrăgând decât răspunderea civilă obișnuită a debitorului.

În speță, S.C. P. S.R.L. a transmis către S.C. E. S.R.L. o obligație de plată în viitor a unei sume de bani, acest titlu de creanță fiind folosit de beneficiar pentru garantarea unui credit acordat de B.C.R. - Agenția Z.

Față de cele de mai sus, nu s-a putut reține nicio înșelăciune în dauna băncii, înșelăciune al cărei subiect activ să fie inculpata G.I.M. pentru că în acest contract de credit, inculpata are calitatea unui terț.

Cu privire la Contractul de credit nr. 448 din 10 noiembrie 2000 încheiat între aceleași părți s-a arătat că inculpata G.I.M. nu are nicio participație, acest credit acordându-se fără nicio garanție. Este drept că banii obținuți din credit au fost virați către S.C. P. S.R.L., însă aceasta s-a făcut în scopul achiziționării de marfă și, oricum, ulterior și fără legătură cu acordarea creditului.

Cu privire la Contractul de credit nr. 478 din 27 noiembrie 2000, încheiat între aceleași părți, acesta a fost garantat cu două file cec - BH 30300134677 și BH 30300134678 - emise de S.C. F. S.R.L. prin administratorul său G.M.I., la cererea inculpatei G.I.M.

În dosar nu există probe că acest credit a fost acordat ca și creditele cu nr. 472 și 476, prin voința unilaterală a inculpatei U.D., deși, în realitate așa s-au petrecut lucrurile.

Cu privire la această faptă nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în sarcina inculpatei G.I.M. pentru că ea nu a intrat deloc în raporturi contractuale cu banca.

În legătură cu contractele de credit obținute de inculpata G.I.M. de la B.C.R. - Agenția Z., și pe care le-a semnat în fals și în numele asociatului K.A., inculpata urmează să fie condamnată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Contractele de credit nr. 389 din 16 octombrie 2000, 420 din 30 noiembrie 2000, 437 din 03 noiembrie 2000, 438 din 06 noiembrie 2000, 454 din 13 noiembrie 2000, 463 din 20 noiembrie 2000, 479 din 27 noiembrie 2000 au fost garantate cu bilete la ordin emise de S.C. D. S.R.L., S.C. L. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., considerațiile făcute cu prilejul analizării Contractului de credit nr. 445/2000 fiind aplicabile și în cazul acestor contracte de credit.

La termenul de judecată de la 8 mai 2008, magistratul asistent a referit asupra cererii depuse la dosar de apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D., avocat B.R.C., prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare, întrucât are mai multe cauze pe rolul instanțelor, precum și asupra cererilor formulate de recurenții intimați inculpați U.C. și U.D., aflați în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Recurenta intimată inculpată G.I.M. a învederat că are un apărător ales, av. D.I. care nu a putut să ajungă la acest termen din motive medicale. Reprezentantul Ministerului Public, față de lipsa de apărare a recurenților intimați inculpați a solicitat acordarea unui ultim termen.

Înalta Curte, față de lipsa de apărare a recurenților intimați inculpați a amânat cauza la 22 mai 2008, ultim termen, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data mai sus menționată, aflată la fila 106 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către intimata parte civilă B.C.R. S.A., primite prin fax, dar și înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 15905 din 21 mai 2008, în care a solicitat menținerea dispozițiilor Sentinței penale nr. 140/S din 14 martie 2007 pronunțată de către Tribunalul Brașov cu privire la acțiunea civilă exercitată.

În dezvoltarea concluziilor scrise s-a arătat că prin sentința mai sus menționată, inculpații U.C., U.D. și G.I.M., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv înșelăciune au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.646.675,0136 RON către Sucursala B.C.R. Brașov.

Prin Decizia penală nr. 173/P/Ap/2007 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov nu a fost modificată latura civilă a obligațiilor pe care cei trei inculpați le au în solidar față de bancă.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află înregistrate, din data de 4 ianuarie 2008, recursurile formulate de către Direcția Națională Anticorupție sub nr. 1832/III-2/2007, cât și ale celor trei inculpați.

Dacă în privința recursului declarat de către Direcția Națională Anticorupție se poate constata că acesta este motivat în termen, în privința recursului declarat de către soții U.C. și U.D. s-a solicitat instanței de recurs să constate că acesta nu se mai încadrează în condițiile imperativ prevăzute de art. 38510 C. proc. pen., respectiv nu a fost motivat cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În fapt poziția procesuală a inculpaților U.C. și U.D. este și în faza recursului aceeași ca și la fond și în apel, respectiv de a uzita în mod abuziv de dreptul la apărare.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2008, inculpata G.I.M. prin apărător ales a depus la dosar concluzii scrise.

Poziția băncii în această fază a dosarului penal nr. 11/62/2005 în care se judecă recursurile formulate este de menținere a dispozițiilor Sentinței penale nr. 140/S din 14 martie 2007 pronunțate de către Tribunalul Brașov prin care cei trei inculpați au fost obligați în solidar la plata sumei de 1.646.675,0136 RON către Sucursala B.C.R. Brașov.

În ceea ce privește recursul Direcției Naționale Anticorupție, intimata parte civilă a pus concluzii de admitere a acestuia din următoarele considerente:

- în mod corect s-a reținut în pagina a 17-a, alineatul 2 faptul că inculpații U.C. și U.D., din care primul a îndeplinit funcția de director al Agenției B.C.R. Z., iar soția sa aceea de ofițer de credite, au făcut presiuni asupra celorlalți funcționari bancari să completeze documente bancare în locul inculpatei G.I.M., să semneze retroactiv contractele de credit, să întocmească în mod fictiv procese-verbale în registrul Comitetului director, deși nu se desfășurau ședințe în care să se analizeze și să se aprobe prin vot documentațiile de credit;

- cei doi inculpați au prejudiciat în mod grav interesele băncii, uneori chiar întocmind acte false, prin care au radiat o ipotecă a băncii, deși creditul nu a fost rambursat, toate aceste fapte fiind dovedite prin documentele aflate la dosarul cauzei.

În ceea ce privește recursul inculpatei G.I.M. a pus concluzii de respingere a acestuia din următoarele considerente:

- susținerile acesteia conform cărora activitatea S.C. P. S.R.L. a încetat urmare a bunurilor scoase abuziv din societate de către numitul S.I., administrator al S.C. S. S.R.L., nu pot fi primite.

Așa cum s-a dovedit prin documentele depuse la fond, S.C. P. S.R.L. avea obligații restante față de S.C. S. S.R.L.; administratorul S.C. S. S.R.L., audiat de către instanța de fond a susținut constant că bunurile pe care le-a recuperat de la S.C. P. S.R.L. s-au încadrat numai în limita obligațiilor efectiv existente, și că s-a întocmit în acest sens și o compensare între cele două societăți.

Oricum, S.C. S. S.R.L. nu a recuperat întreaga creanță, fapt ce a condus la falimentul acestei societăți, consemnat ca atare o dată cu radierea sa din evidențele Registrului Comerțului.

Faptul că cei doi administratori și-au făcut reciproc plângeri penale, exced cadrului juridic în care se desfășoară prezentul dosar.

- pretinsele neimplicări și necunoașteri pe care le susține inculpata G.I.M. în angajarea creditelor acordate de către bancă sunt contrazise de practica acesteia de a cere terților cu care se afla în relații de afaceri de instrumente de plată în alb pe care le completa ulterior și le punea la dispoziția băncii, de inexistența de disponibil pe cont, de punerea la dispoziția băncii a unor date fictive, de neținerea evidenței contabile a S.C. P. S.R.L. Brașov în concordanță cu prevederile legii contabilității.

- fără îndoială foștii angajați ai băncii U.C. și U.D. au partea lor de culpă infracțională în acordarea creditelor cu nerespectarea Normelor interne ale băncii; susținerile recurentei inculpate G.I.M. în prezentul recurs conform cărora banca prin prepușii săi, o obligă să ceară credite, este excesivă și nu este dovedită prin niciunul din mijloacele de probă administrate la fond sau în apel.

La dosarul Înaltei Curți au fost depuse la dosar, fiind primite prin fax, motivele de recurs formulate în scris de recurenții intimați inculpați U.C. și U.D., prin apărător, în care s-a solicitat în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, urmare a incidenței în cauză a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10 și 17 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții intimați inculpați, prin apărător au arătat că instanța de apel, cu încălcarea art. 334 C. proc. pen., respectiv a dreptului la apărare concretizat prin lipsa punerii în discuția părților a unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice și fără punerea în vedere a inculpaților a dreptului la un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării a procedat la o schimbare a încadrării juridice a faptelor diferită de cea solicitată de parchet și anume cu referire la toate faptele de abuz în serviciu în formă calificată.

Astfel, în cazul inculpatului U.C. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen., art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale), dispunând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei fapte.

Văzând încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanței și considerentele deciziei penale atacate, se observă că sunt incluse în această nouă infracțiune în formă continuată toate faptele constând în semnarea contractelor de credit, motivarea deciziei penale neputându-se reflecta în dispozitivul acesteia, întrucât s-a procedat la o numărare și individualizare greșită a actelor materiale. Instanța de apel a numărat 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L. și 8 contracte cu S.C. K. S.R.L., în realitate, văzând starea de fapt reținută, fiind vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L., 7 contracte cu S.C. K. S.R.L. și un contract de credit încheiat cu inculpata U.D.

Prin această manieră de schimbare a încadrării juridice s-a procedat și la o greșită încadrare juridică a faptei constând în semnarea contractului de credit nr. 132 cu S.C. K. S.R.L., avută în vedere de prima instanță care a constatat că valoarea prejudiciului reținut prin rechizitoriu și neschimbat în prima instanță și calea de atac a apelului, este mai mică de 2 miliarde ROL, astfel că, urmare a necriticării prin niciunul dintre motivele de apel formulate în cauză, a acestei dispoziții a primei instanțe s-a procedat la agravarea situației inculpatului U.C., întrucât, pedeapsa aplicată pentru săvârșirea acestei fapte este grațiată.

Fiind astfel în favoarea inculpatului stabilirea corectei încadrări a acestei fapte, este mai evidentă încălcarea garanțiilor procesuale prevăzute de art. 334 C. proc. pen.

Eroarea în care s-a aflat instanța de apel raportat la starea de fapt cu care a fost sesizată se reflectă din nou în considerentele hotărârii unde la pct. 7 se face referire despre fapta inculpatului U.C. care a semnat Contractul de credit nr. 449 încheiat cu persoana fizică U.D. și care era cuprinsă inițial, în actul de sesizare a instanței și în încadrarea juridică reținută de prima instanță în infracțiunea prevăzută de art. 10 lit.

b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Incluzând această infracțiune în cele pentru care instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, nu se poate proceda la o nouă condamnare pentru aceeași faptă. În acest sens, s-a solicitat a se observa că în dispozitivul hotărârii la pct. I.2, inculpatul U.C. a fost condamnat de către instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în considerentele hotărârii făcându-se referire la fapta analizată la pct. 7 din motivarea deciziei, respectiv a faptei mai sus descrisă legală de încheierea contractului de credit cu inculpata U.D.

În această manieră, văzând că, în afară de infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., instanța de apel nu s-a mai pronunțat cu privire la vreo altă faptă pentru care inculpatul este cercetat și că, practic s-a pronunțat de două ori asupra aceleiași fapte legată de semnarea contractului nr. 449, este lesne de constatat că instanța de apel nu s-a mai pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. (înaintarea adreselor nr. 4138/2000 și 4139/2000 conținând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeași instanță a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C.

K.C. S.R.L.). Această faptă a fost analizată de prima instanță la pct. 6 din considerente, singura referire menționată în acest context fiind la infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen. Ca urmare s-a constatat grațiată o faptă cuprinsă într-o altă încadrare juridică, lipsind astfel inculpata de posibilitatea stabilirii corect a faptelor a căror executare este într-adevăr grațiată. Aceste aspecte au condus la concluzia certă că hotărârea instanței de apel nu poate fi înțeleasă raportat la ansamblul faptelor supuse cercetării judecătorești.

Și în privința inculpatei U.D., instanța de apel a dat dovadă de o greșită aplicare a dispozițiilor legale care au condus la încălcarea flagrantă a garanțiilor procesuale și, implicit a dreptului la apărare, considerentele hotărârii fiind în discordanță, de asemenea, cu dispozitivul acesteia.

Și în cazul acestei inculpate, schimbarea încadrării juridice a faptelor s-a realizat cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., întrucât varianta asupra căreia s-a pronunțat instanța de apel nu a fost pusă în discuția părților. Analizând totalitatea infracțiunilor a căror încadrare a fost schimbată într-o singură infracțiune continuată, s-a constatat că au fost considerate ca săvârșite în baza aceleași rezoluții infracționale faptele constând în înlesnirea acordată cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. 270 către P. S.R.L., nr. 132 către S.C. K.C. S.R.L. și nr. 470, 472 și 476 cu S.C. P. S.R.L., nr. 445,448 și 478 cu S.C. E. S.R.L. și nr. 389, 437, 438, 454, 463 și 479 cu S.C. K.C. S.R.L., precum și dispunerea la datele de 23 noiembrie 2000 și 24 noiembrie 2000 a utilizării în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, a sumelor obținute de S.C. P. S.R.L. în cazul contractelor de credit 472 și 476. Din numărarea contractelor de credit încheiate cu fiecare dintre societățile comerciale s-a constatat că este vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte încheiate cu S.C. E. S.R.L. și 7 contracte încheiate cu S.C. K. S.R.L., în total fiind vorba despre 14 contracte de credit. La un calcul aritmetic sumar al așa-ziselor acte materiale, având în vedere și faptul că în legătură cu utilizarea în alte scopuri a sumelor acordate în cazul contractelor nr. 472 și 476 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în formă continuată, nu se poate ajunge la o sumă totală de 15 acte materiale, cum s-a stabilit de instanța de apel, indiferent dacă cele două acțiuni de utilizare a sumelor au fost considerate absorbite în cadrul acțiunilor de înlesnire sau au fost adunate separate.

Instanța de apel s-a rezumat a motiva această schimbare de încadrare și calculul numărului de acte materiale prin expresia "din identitate de rațiune, pentru argumentele prezentate la inculpatul U.C.", fiind evident că dispozitivul deciziei penale nu poate fi înțeles.

Această critică privind agravarea situației inculpatei, deși încadrarea faptei privind semnarea contractului de credit nr. 132 în infracțiunea de abuz în serviciu, raportat la cuantumul prejudiciului, nu a fost criticată de niciun apelant, este adusă deciziei penale și în privința inculpatei U.D., de această dată considerentele hotărârii nefăcând referire sub nicio formă la acest aspect și, în consecință, necuprinzând motivele pe care se întemeiază.

Încadrând astfel fapta de înlesnire a încheierii contractului nr. 132 printre actele materiale ale noii infracțiuni de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, instanța de apel a procedat la acoperirea greșelii primei instanțe care, urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni în forma autoratului, nefiind explicabilă dispoziția instanței de apel conținută în dispozitivul hotărârii la pct. II.2 privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. Probabil că instanța de apel s-a aflat într-o adâncă eroare, înțelegând în această manieră să repare greșeala primei instanțe sesizată în motivele de apel. Însă, neexistând nicio motivare a acestei dispoziții, se adâncește și mai mult imposibilitatea înțelegerii dispozitivului acestei decizii penale.

Ca și în cazul inculpatului U.C. și de această dată, instanța de apel a omis să se pronunțe, deși a procedat la rejudecarea întregii laturi penale a cauzei, asupra faptei prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., constând în întocmirea și folosirea adreselor nr. 4138/2000 și 4139/2000 conținând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeași instanță a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.

De asemenea, considerentele hotărârii nu conțin niciun fel de referire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., deși s-a subliniat din nou, s-a procedat la devoluarea integrală a laturii penale a cauzei.

În concluzie, prin hotărârea dată, instanța de apel a procedat la încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. ci atrage sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a cărei constatare poate fi realizată în orice fază a procesului penal (cazul prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.), a pronunțat o soluție care nu își găsește suportul în considerentele acesteia în toate sensurile prevăzute de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., nu s-a pronunțat asupra faptelor de abuz în serviciu în forma autoratului și, respectiv complicității, cu care instanța a fost sesizată în cazul inculpaților U.C. și U.D. (cu referire la întocmirea și înaintarea adreselor nr. 4138/2000 și 4139/2000 (art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.), implicit, prin eroarea în care s-a aflat cu ocazia transpunerii stării de fapt reținute în conținutul constitutiv al unor infracțiuni, unora dintre fapte dându-li-se o greșită încadrare juridică (art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate s-a impus a mai fi făcute câteva precizări legate de netemeinicia schimbărilor de încadrare juridică dispuse cu consecințe de aceiași natură ca cele expuse anterior.

Deși considerentele deciziei penale nu conțin vreo referire la rațiunea pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în cazul inculpatei U.D. (pct. II.1 din dispozitiv), argumentele oferite cu ocazia motivării schimbării încadrării juridice în cazul inculpatului U.C. nu sunt suficiente pentru a înțelege de ce faptele încadrate inițial în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au putut fi introduse, ca acte materiale, alături de semnarea, respectiv înlesnirea semnării contractelor de credit, în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, nefiind explicată sau dovedită în nicio manieră unicitatea rezoluției infracționale, precum și îndeplinirea condiției privitoare la săvârșirea acestora la diferite intervale de timp.

Dacă în privința faptelor de semnare și respectiv înlesnire a semnării contractelor de credit este de înțeles ca diferită încadrare juridică în dispozițiile C. pen. și, respectiv, ale Legii speciale nr. 78/2000 s-a datorat datelor săvârșirii acestora raportat la data intrării în vigoare a legii speciale, în legătură cu schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în acte materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, fără ca acestea să poată fi identificate în numărul concret de acte materiale stabilit de instanța de apel, solicitând a se observa că nu se regăsește în conținutul motivării deciziei penale vreun argument al luării acestei dispoziții.

Odată cu abrogarea dispozițiilor art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 se impunea achitarea inculpatei U.D. pentru săvârșirea acestor fapte, față de dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât în afară de existența unei singure fraze în rechizitoriu privind "aprobarea utilizării în alte scopuri", nu s-a putut concretiza de către procuror sau prima instanță în ce anume a constat fapta inculpatei U.D., instanța de apel nici măcar nefăcând referire la această faptă în considerentele hotărârii sale, și, ca urmare, nici nu poate fi făcută o analiză concretă a posibilității încadrării unor acțiuni certe ale inculpatei în latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu.

Instanța de apel nu a supus analizei motivele de apel invocate de inculpații U.C. și U.D., atât sub aspectul greșitei condamnări a acestora, cât și a modului de soluționare a acțiunii civile. Întreaga motivare a curți de apel a constat în reluarea stării de fapt reținută de prima instanță, fără a se face referire sau a se combate în vreo manieră argumentele aduse de inculpați în apărarea lor prin motivele de apel. Volumul considerentelor deciziei penale este dat de numărul mare de fapte și de starea largă de fapt copiată din hotărârea primei instanțe, care la rândul său a reluat-o din rechizitoriu, referirile concrete la probele care au condus instanța la stabilirea încadrărilor juridice și la condamnarea inculpaților fiind lipsite de substanță și neputând concretiza o motivare care să reflecte soluția dată.

În cuprinsul motivelor de apel formulate de cei doi inculpați au fost redate punctual contraargumentele izvorâte din probele existente la dosar, relativ la fiecare acuzație adusă de parchet în legătură cu modul de realizare a documentației și, respectiv, de acordare a creditelor nr. 270/1999 și nr. 132/2000. Niciuna dintre aceste apărări nu a fost înlăturată în vreun mod de către instanța de apel care nu a înțeles să procedeze la o analiză a aspectelor reliefate de probele administrate, ci doar să reia argumentele oferite de acuzare. Toate argumentele logice, bazate pe probele administrate la dosar, aduse de inculpați în apărarea lor, prin motivele de apel, au fost în măsură să conducă la concluzia că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au dat o interpretare greșită probelor, comițând astfel o gravă eroare de fapt și procedând la greșita condamnare a inculpaților. Însă, în măsura în care prin lipsa unei analize a apărărilor formulate, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra întregului ansamblu al probelor administrate, se impune, și din acest punct de vedere, în condițiile art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, în vederea soluționării căii de atac, după analiza tuturor probelor administrate în cauză și, implicit a apărărilor invocate de inculpați.

Motivele de apel formulate de către inculpații U.C. și U.D. au privit și modalitatea de soluționare a acțiunii civile, hotărârea instanței de apel adâncind și mai tare insuficiența considerentelor avute în vedere de prima instanță, prin chiar lipsa oricărei motivări adusă respingerii apelurilor celor doi inculpați sub aspectul laturii civile.

Întreaga motivare a soluției dată în apel privește strict latura penală a cauzei, instanța de apel rezumându-se să dispună menținerea dispozițiilor hotărârii primei instanțe privitoare la obligarea la despăgubiri, anularea actelor și menținerea măsurilor asigurătorii.

În calea de atac a apelului s-a solicitat de către inculpați efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească cuantumul prejudiciului produs raportat, atât la acțiunile inculpaților, cât și la obligațiile băncii legate de executarea garanțiilor aduse prin contractele de credit.

În măsura în care se va aprecia că prejudiciul total poate fi stabilit numai pe baza cumulului aritmetic al creditelor nerambursate, înseamnă a se lipsi de eficiență în activitatea de aplicare a legii, orice dispoziție instituită de legiuitor în vederea executării creanțelor și de rațiune instituirea garanțiilor impuse de lege cu ocazia încheierii unui contract bancar de credit.

Este evident că singurul motiv pentru care nu s-a răspuns în vreun fel solicitării inculpaților privind admiterea probei cu expertiza tehnică a fost cea a soluționării cât mai rapide a procesului penal, această manieră însă a încălcării dreptului la un proces echitabil, în favoarea eliminării încă a unui dosar de pe rolul instanțelor de judecată, necesitând în mod imperios a fi cenzurată.

Suficiența hotărârii atacate este totală în privința laturii civile, instanța de apel nefăcând nicio referire la proba solicitată, deși cererea în probațiune a fost depusă la dosar în cursul judecării apelului și a fost reluată în motivele de apel, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., motiv de apel ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare.

Rolul efectuării acestei expertize este dat nu numai de calculul corect al prejudiciului, dar și de rezolvarea acțiunii penale, atât în sensul încadrării juridice a faptelor, cât și a stabilirii clare a existenței sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

De asemenea, deși prin prisma motivelor de apel formulate, efectul devolutiv al căii de atac în prezenta cauză, ar fi trebuit să cuprindă, atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanța de apel nu a analizat în nicio manieră, motivele de apel ce au vizat latura civilă, iar în cuprinsul considerentelor deciziei penale nu au putut fi identificate motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelurilor inculpaților sub aspectul aceleiași laturi. Ca urmare, incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. este atrasă și de lipsa unei motivări a modului de soluționare a apelului formulat de inculpați sub aspectul laturii civile.

De asemenea, la dosarul cauzei, a fost depusă, de către recurenții intimați inculpați U.C. și U.D. o cerere prin care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146, 246, 2481 C. pen. și art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006.

La termenul de judecată de la 22 mai 2008, apărătorul recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. a invocat excepția de necompetență materială a reprezentantului DNA de a participa în acest proces, precum și excepția nulității absolute a motivelor de recurs depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Brașov. Totodată a menționat că până la data de 29 martie 2006 când a intrat în vigoare Legea nr. 69/2007 care a modificat art. 10 lit. b), c) din Legea nr. 78/2000 era competent DNA să participe la judecarea cauzei, după această dată competența aparținând procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, normele de procedură fiind de strictă interpretare. A apreciat că nefiind competent să participe la judecarea cauzei, nici recursul formulat de DNA nu poate fi valabil, fiind lovit de nulitate.

Apărătorul recurentei intimate inculpate G.I.M. a menționat că excepția ridicată de apărătorul recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. este admisibilă, întrucât potrivit O.U.G. nr. 43/2002, DNA are atribuții în temeiul legii și nu poate participa la ședințele de judecată decât în situația în care este abilitat să investească instanța.

Apărătorul recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. a achiesat la concluziile celorlalți apărători.

Procurorul a pus concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, apreciind că DNA este competent să participe a judecarea cauzei chiar dacă s-a modificat legea specială. A menționat că modificările ulterioare nu au afectat competența DNA de a participa la soluționarea cauzei, art. 323 raportat la art. 336 C. proc. pen., conținând norme imperative de judecată.

Deliberând, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiate, excepția de necompetență materială a procurorului DNA de a participa la judecarea cauzei, precum și excepția nelegalității investirii prin recurs a instanței de judecată de către DNA.

Președintele completului a arătat că în cauză operează o derogare de la principiul tempus regit actum și că potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1968 care reglementează cazurile de acest fel, se aplică regulile de competență valabile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor survenite ulterior.

Avocatul B.R.C. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146, 246, 2481 C. pen. și art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006, arătând că excepția de neconstituționalitate are legătură cu prezenta cauză și că nu a mai fost declarată ca fiind neconstituțională. A adăugat să solicitarea de sesizare a Curții Constituționale este motivată în cuprinsul motivelor de recurs și a depus la dosar, pentru susținerea cererii, Decizia nr. XXXVI în 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Procurorul a pus concluzii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale apreciind că prin aceasta se solicită modificarea C. proc. pen., ceea ce ar fi inadmisibil, arătând că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale se încearcă tergiversarea soluționării cauzei, întrucât nu s-a justificat legătura acesteia cu soluționarea cauzei.

Avocatul B.R.C. a solicitat acordarea unui termen scurt de judecată pentru motivarea în scris a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public și ceilalți apărători, pe rând, nu s-au opus amânării judecării cauze pentru motivul invocat.

Înalta Curte, după deliberare a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de avocatul recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. pentru motivarea în scris a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale și a amânat cauza la 5 iunie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe precizări și completări privind excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză.

La termenul de judecată de la 5 iunie 2008, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimata parte civilă pentru care nu s-a întors dovada de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, s-a referit că la dosar s-a depus o cerere de amânare formulată de apărătorii recurenților intimați inculpați U.C. și U.D., avocați B.R.C. și D.P., care sunt în imposibilitate de prezentare la acest termen, iar procurorul, față de lipsa apărătorilor a solicitat amânarea cauzei și desemnarea unor apărători din oficiu.

Înalta Curte, după deliberare față de lipsa de procedură cu intimata parte civilă, a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorii recurenților intimați inculpați U.C. și U.D., în vederea susținerii și punerii în discuție a excepției de neconstituționalitate invocată la termenul anterior, a amânat cauza la 19 iunie 2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

La termenul din 19 iunie 2008 s-a învederat de către magistratul asistent că la dosarul cauzei au fost depuse două cereri de amânare, respectiv una formulată de apărătorul ales al recurenților intimați U.C. și U.D., avocat D.P. care se află la Congresul Avocaților, delegat din partea Baroului București, iar a doua formulată de Societatea Civilă de Avocați B., în care s-a arătat că apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D., avocat B.I. se află în imposibilitate de prezentare la acest termen, întrucât nu s-a întors din Suedia, unde apără interesele unui arestat, iar recurenții intimați inculpați nu sunt de acord cu substituirea. Reprezentantul parchetului a pus concluzii de respingere a cererilor de amânare. Apărătorul recurentei intimate inculpate G.I.M. a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Înalta Curte, după deliberare a respins cererile de amânare, cauza fiind la al șaselea termen de judecată, după care a pus în discuția părților cererea apărătorilor recurenților U.C. și U.D. de a se sesiza Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a unor dispoziții legale precizate la termenele anterioare, fiind consemnate concluziile părților asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea de la termenul din 19 iunie 2008 a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenții inculpați U.C. și U.D. și însușită de recurenta inculpată G.I.M. cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146, 246, 2481 C. pen., art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006, art. 3 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Socialiste România din 12 noiembrie 1968. În baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată a fost suspendată judecarea cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 1.085 din 14 octombrie 2008 a Curții Constituționale, pronunțată în dosarul nr. 1707D/2008 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146, art. 246, art. 2481, toate C. pen., art. I pct. 51 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi și art. 3 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Socialiste România din 12 noiembrie 1968, excepție ridicată de D.U. și C.U. în dosarul nr. 11/62/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

La termenul de judecată de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte, apreciind, în raport cu dovezile depuse la dosar și având în vedere și dispozițiile art. 6 CEDO referitoare la garantarea unui proces echitabil întru-un termen rezonabil, ca fiind întemeiată, cererea de amânare formulată de recurenții intimați inculpați U.C. și U.D. pentru a se da posibilitatea apărătorilor aleși ai acestora să se prezinte în fața instanței, a amânat cauza la 12 martie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

La termenul de judecată de la 12 martie 2009, s-a referit de către magistratul asistent că apărătorul ales al recurentei intimate inculpata G.I.M., avocat D.I. a solicitat acordarea unui termen, motivând imposibilitatea de prezentare din motive medicale, dovezile urmând să le depună ulterior.

Față de cererea formulată la al 8-lea termen de judecată, instanța a dat cuvântul părților asupra acesteia.

Apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. a solicitat amânarea cauzei pentru a lua legătura cu avocatul D.I., dată fiind situația imprevizibilă învederată.

Apărătorii desemnați din oficiu E.N. și C.D. au lăsat la aprecierea instanței amânarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, față de imposibilitatea de prezentare, nedovedită a apărătorului ales a arătat că apreciază cauza în stare de judecată, dat fiind că există un apărător desemnat din oficiu în cauză.

Instanța, deliberând a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare a recurentei intimate inculpate G.I.M., ca fiind nemotivată și nesusținută cu acte medicale și, față de rezonabilitatea unui proces echitabil statuat de art. 6 CEDO, cauza suferind 8 termene de judecată, fiind în interesul părților să se asigure un proces echitabil din perspectiva condițiilor impuse de norma arătată a considerat că, în cauză este asigurată asistență de apărătorul desemnat din oficiu, care a avut de mai mult timp delegație în cauză și, în vederea asigurării unui drept complet la apărare, a arătat că se va amâna pronunțarea, acordându-se astfel posibilitatea apărătorului ales să depună concluzii scris.

Față de lipsa altor cereri prealabile, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.

Apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. a învederat că, urmare modificărilor Legii nr. 58/2008 s-ar fi impus să fie citată partea vătămată pentru a preciza dacă formulează plângere prealabilă pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de funcționarii U.C. și U.D.

Avocat E.N. a arătat că legea nu prevede obligativitatea formulării plângerii penale, aceasta fiind facultativă.

Apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. a învederat că pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. este necesară plângerea prealabilă și că legea nu face distincție referitor la cauzele în curs de soluționare, astfel că se impune efectuarea unei adrese la B.C.R. - Sucursala Brașov pentru a comunica dacă aceasta înțelege să formuleze plângere.

Reprezentantul Ministerului Public a învederat că partea civilă a fost citată legal la toate termenele și nu se mai impune adresa sus-menționată, având în vedere poziția acesteia în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești.

Înalta Curte, după deliberare a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. de efectuare a unei adrese la B.C.R. - Sucursala Brașov pentru a comunica dacă aceasta înțelege să formuleze plângere prealabilă, față de modificările Legii nr. 58/2008 și a amânat cauza la 9 aprilie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

La termenul de astăzi, s-a referit că la dosar s-a comunicat răspunsul intimatei părți civile, în raport cu modificările aduse prin Legea nr. 58/2008, aceasta menținându-și plângerea inițială.

Apărătorii desemnați din oficiu pentru apărarea recurenților, avocați E.N. și C.D. au solicitat acordarea onorariilor cuvenite conform protocolului.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri având cuvântul asupra recursului declarat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susținând motivul scris, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, în raport cu împrejurările concrete ale comiterii faptei, prin care s-a cauzat prejudicierea intereselor băncii, precum și cu perseverența infracțională a inculpatei G.I.M. se impune majorarea pedepselor aplicate cu executarea în regim privativ de libertate.

Totodată a învederat că susține oral un alt motiv de recurs, solicitând să se constate intervenirea prescripției speciale, potrivit art. 124 C. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și complicitate la această infracțiune și infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. și complicitate la această infracțiune pentru inculpații U.C. și U.D. și, respectiv, art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpata G.I.M. și față de incidența dispozițiilor referitoare la prescripție a solicitat încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Apărătorul recurenților intimați inculpați U.C. și U.D., având cuvântul cu privire la recursul procurorului a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil, motivând, că urmare dezincriminării dispozițiilor art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, competența de declarare și susținere a recursului revenea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar nu D.N.A. În acest sens a invocat Decizia nr. 610 de la 20 iunie 2007 a Curții Constituționale, precizând că nu pot fi incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 31/1968, deoarece modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 356/2006 a reglementat clar excepțiile.

Cu privire la recursul intimaților inculpați a dezvoltat oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., motivând, în esență următoarele: infracțiunea prevăzută de art. 2481 C. pen. este o formă agravantă a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., astfel că pentru reținerea ei trebuie să fie întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., iar, dacă o lege prevede condiții noi pentru exercitarea acțiunii penale, atunci se aplică legea mai favorabilă. Legea nr. 58/2008 a completat dispozițiile art. 258 C. pen., stabilind condiția plângerii prealabile. Or, dat fiind că această lege este de ordine publică, trebuia formulată plângere prealabilă în termen de 2 luni față de funcționari. Neprocedându-se astfel, tardivitatea plângerii este asimilată cu lipsa plângerii prealabile, motiv pentru care se impune încetarea procesului penal, conform temeiului menționat.

Totodată, după dezincriminarea infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică în altă infracțiune prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără a pune în discuția părților această împrejurare. Drept urmare, s-au încălcat dispozițiile art. 334, 336 C. proc. pen. și art. 6 § 3 lit. a) și b) din C.E.D.O. referitoare la pregătirea apărării și asigurarea unui proces echitabil. Instanța de apel ar fi trebuit să procedeze la desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, deoarece nu putea discuta direct în apel această schimbare a încadrării juridice și să dispună, printr-o încheiere separată, schimbarea încadrării juridice, pentru ca inculpații să nu aibă două încadrării juridice virtuale, fiind lipsiți de apărare.

Pe de altă parte, la transpunerea stării de fapt, instanța de apel a omis să se pronunțe referitor la încheierea contractului nr. 132 și a considerat grațiată o infracțiune ce privește o altă stare de fapt. Totodată, nu s-a pronunțat asupra cererii depusă separat, de efectuare a expertizei tehnice, necesară pentru stabilirea reală a prejudiciului, iar nu cel afirmat de părțile civile.

În concluzie a considerat ca fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6 și 9 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursurilor intimaților inculpați, casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, care să procedeze cu respectarea dreptului la apărare față de noua încadrare juridică, depunând la dosar și concluzii scrise.

Apărătorul recurenței intimate inculpat G.I.M., având cuvântul asupra recursului a învederat că o parte din concluziile colegului său, referitoare la lipsa plângerii prealabile le susține.

În susținerea recursului a arătat că dintre cele 181 contracte cu Agenția Z., doar 4 au atras atenția procurorului, iar alte 3 au fost încheiate cu S.C. E. S.R.L. și, dezvoltând oral motivele scrise a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a menționat că se impune casarea hotărârii și achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei.

Referitor la recursul procurorului a pus concluzii de admitere în ce privește încetarea procesului penal față de inculpați.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursurile recurenților intimați inculpați a solicitat admiterea acestora, doar sub aspectul intervenirii prescripției speciale. Cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de D.N.A. a susținut că instanța s-a pronunțat la un termen anterior, iar schimbarea încadrării juridice nu poate duce la concluzia automată că procurorul care a sesizat instanța și a pus în mișcare acțiunea penală nu își mai poate exercita acest drept.

Referitor la celelalte motive de recurs a arătat că nu sunt fondate, pentru următoarele motive: în ceea ce privește noua reglementare, care presupunea existența unei plângeri prealabile, a arătat că legiuitorul nu a prevăzut expres această condiție; referitor la încălcarea dreptului la apărare, prin omisiunea instanței de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice a menționat că motivele de apel vizau chiar schimbarea încadrării juridice în art. 2481 C. pen., fiind aduse la cunoștința inculpaților, care și-au exprimat punctul de vedere. Cu privire la achitarea inculpaților, a arătat că instanța de apel a analizat concret toate motivele, făcând referire la probatoriul de la urmărirea penală și din cursul cercetării judecătorești, stabilind corect vinovăția inculpaților, astfel că susținerile acestora sunt nefondate.

În ultimul cuvânt, recurenta intimată inculpată G.I.M. a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.

În concluziile scrise depuse la dosar, recurenții intimați U.D. și U.C. prin avocați au solicitat respingerea, ca inadmisibil a recursului declarat de D.N.A.- Serviciul Teritorial Brașov în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea recursului și încetarea procesului penal ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, urmare a incidenței în dosar a cauzelor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10 și 17 C. proc. pen.

În esență în concluziile scrise dezvoltate s-a arătat că urmare a dezincriminării dispozițiilor art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 69/2007 publicată în M. Of. din 29 martie 2007 și a faptului că această lege nu prevede vreo normă tranzitorie, care să deroge de la principiul în materie, competența materială în declararea recursului și susținerea acestuia revenea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și nu DNA - Serviciul Teritorial Brașov.

Astfel, se consideră că în cauză nu poate fi incident art. 3 din Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală al R.S.R. din 12 noiembrie 1968 ce reglementează situațiile tranzitorii la acea vreme, deoarece ulterior C. proc. pen. a fost modificat de mai multe ori prin Legea nr. 356/2006, O.U.G. nr. 60/2006, situație în care legiuitorul atunci când a găsit necesar a arătat expres cum se rezolva situațiile tranzitorii, neputând să rămână tranzitorie "sine die" norma de aplicare a art. 3 din Legea nr. 31/1968. S-a invocat și Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că dispozițiile tranzitorii reglementate de art. III alin. (2) și (3) din Legea nr. 356/2006 sunt neconstituționale, întrucât permit judecarea în continuare, de către instanțele militare a infracțiunilor săvârșite de civili.

În raport cu cele menționate se consideră că recursul declarat de DNA este inadmisibil ca urmare a lipsei competenței materiale în declararea și susținerea acestuia.

Raportat la cel de-al doilea capăt de cerere recurenții intimați inculpați prin apărător au învederat instanței faptul că prin Legea nr. 58/2008 publicată în M. Of. din 25 martie 2008 a fost completat art. 258 C. pen. Astfel după alin. (1) s-a introdus un nou alineat care prevede că pentru faptele reglementate de art. 246, 247 și 250 alin. (1) - (4) C. pen. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană din cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C. pen., respectiv acele persoane care au calitatea de funcționari publici. Or, în cauza de față, având în vedere faptul că prin funcțiile exercitate cea de director și ofițer de credite la B.C.R. Agenția Z., recurenții intimați inculpați intră în categoria funcționarilor, așa cum este definită de art. 147 alin. (2) C. pen., urmând a li se aplica noile dispoziții ale art. 258 C. pen. și prin urmare pentru faptele reținute în sarcina lor, trebuia ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Așa cum s-a putut observa, termenul pentru a putea fi introdusă plângerea prealabilă în această situație, așa cum prevede 284 C. proc. pen. de două luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 58/2008, respectiv data publicării în M. Of. 25 martie 2008.

Această lege nu cuprinde dispoziții finale și tranzitorii care să reglementeze un alt moment al intrării în vigoare, este o lege de interes general, partea vătămată neputând invoca imposibilitatea depunerii plângerii prealabile datorită necunoașterii legii.

Din momentul în care intra în vigoare, legea devine obligatorie și nimeni nu poate să o încalce sub cuvânt că nu a cunoscut-o. Este o regulă formulată din cele mai vechi timpuri, care s-a transmis prin adagiu latin: "nemo censetur ignorare legem", nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii. Titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen.

Având în vedere faptul că plângerea prealabilă are un caracter obligatoriu, condiționând punerea în mișcare și exercițiul acțiunii penale, lipsa sau retragerea ei înlătură răspunderea penală.

Introducerea plângerii prealabile peste termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen. echivalează cu inexistența ei și încetarea procesului penal.

Astfel, inexistența plângerii prealabile impune reținerea în cauză de către instanța de judecată a dispozițiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen. și obligativitatea pronunțării unei hotărâri prin care să dispună încetarea procesului penal.

De asemenea, deși instanța de apel a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile reținute de instanța de fond, într-o singură infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale), în cauza sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 58/2008 pentru că abuzul în serviciu în forma calificată se poate reține doar în situația în care s-au produs consecințe deosebit de grave ca urmarea săvârșirii infracțiunii de bază prevăzută de art. 246, 247 sau 248.

Mai mult decât atât se află în prezența unei legi penale mai favorabile, Legea nr. 58/2008 creează o situație mai blândă pentru inculpați, faptele reținute în sarcina acestora neputând atrage răspunderea penală decât dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Se consideră că sunt în prezența unei situații de aplicare a legii penale mai favorabile atunci când legea nouă modifică condițiile de tragere la răspundere.

În cazul în care una din legi prevede o condiție suplimentară pentru tragerea la răspundere penală a infractorului și această condiție nu este îndeplinită, legea respectivă este considerată lege penală mai favorabilă.

De asemenea, recurenții intimați inculpați prin apărător au arătat că încălcând dispozițiile art. 334 C. proc. pen., respectiv a dreptului la apărare concretizat prin lipsa punerii în discuția părților a unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice și fără punerea în vedere a inculpaților a dreptului la un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, instanța de judecată a procedat la o schimbare a încadrării juridice a faptelor reținută în sarcina inculpaților diferită de cea solicitată de parchet și anume cu referire la toate faptele de abuz în serviciu în forma calificată.

Astfel, în cazul recurentului inculpat U.C. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 258 C. pen., art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale), dispunând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei fapte.

Și în privința recurentei inculpata U.D., instanța de apel a dat dovadă de o greșită aplicare a dispozițiilor legale care au condus la încălcarea flagrantă a garanțiilor procesuale și, implicit a dreptului la apărare, considerentele hotărârii fiind în discordanță, de asemenea, cu dispozitivul acesteia.

În cazul acestei inculpate, schimbarea încadrării juridice a faptelor s-a realizat cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., întrucât varianta asupra căreia s-a pronunțat instanța de apel nu a fost pusă în discuția părților.

Totodată, s-a menționat fapta în care a fost schimbată încadrarea juridică în ceea ce o privește pe recurenta intimată inculpată U.D., apreciindu-se că au fost încălcate dispozițiile art. 334, art. 336 C. proc. pen. și art. 6 § 3 lit. a) și b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a invocat jurisprudența constantă și neechivocă a Curții Europene sub acest aspect care a statuat că: "Indiferent că este vorba de schimbarea naturii faptelor imputate sau a calificării juridice a acestora, aceasta trebuie adusă la cunoștința acuzatului în aceleași condiții de promptitudine cu cele prevăzute de art. 6 § 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca acesta să fie în măsură să dispună de facilitățile necesare organizării apărării în noile condiții apărute (Decizia din 25 iulie 2000 Mattoccia contra Italiei).

Din această ultimă perspectivă a rezultat fără echivoc așadar că garanțiile procesuale referitoare la dreptul la apărare conferite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost încălcate, întrucât instanța de apel, schimbând încadrarea juridică a faptelor concomitent cu pronunțarea hotărârii de condamnare a pus inculpatul în imposibilitatea de a-și pregăti o apărare temeinică în raport cu noua acuzație.

De altfel nu ar mai exista o semnificație a timpului și înlesnirilor care trebuie să i se acorde inculpatului cu ocazia schimbării încadrării juridice dacă este pus în situația să facă apărarea împotriva a două încadrări juridice, ambele virtuale, atâta vreme cât instanța nu se pronunța asupra acestei chestiuni și prin încheiere.

Drept urmare în materie penală o informare precisă și completă cu privire la faptele care sunt reproșate acuzatului și a calificării lor juridice reprezintă o condiție esențială a unui proces echitabil. Există o legătură evidentă între dispozițiile art. 6 § 3 lit. a) și cele ale art. 6 § 3 lit. b) din Convenție în sensul că dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauzele acuzației trebuie privite în lumina dreptului la apărare (Decizia din 19 decembrie 1989).

Față de jurisprudența constantă și neechivocă a CEDO este evident că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instanța de apel ar fi trebuit să schimbe încadrarea juridică dată faptei uzând de dispozițiile art. 302 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează rezolvarea chestiunilor incidente prin încheiere separată și nu odată cu deliberarea.

De altfel, s-a mai făcut referire și la Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit art. 4142 alin. (2) C. proc. pen.: "Termenii cu caracter general și imperativ în care este formulată obligativitatea punerii în discuție de către instanță a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum și modalitatea specifică în care este reglementată desfășurarea unei atari proceduri în fața instanței, constituie o garanție că părțile să nu fie surprinse de o încadrare juridică a faptelor și ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate."

Obligativitatea schimbării încadrării juridice prin încheiere separată, pentru a da eficiență garanțiilor menționate mai sus se impunea cu atât mai mult cu cât din examinarea dispozițiilor art. 343 C. proc. pen. rezulta că deliberarea nu privește asupra schimbării încadrării juridice ci asupra existenței faptei și vinovăției făptuitorului, precum și asupra altor aspecte care țin de stabilirea pedepsei, măsurilor de siguranță, reparării pagubei etc.

Greșeala instanței de apel se datorează unei interpretări eronate a legii și consacrată prin jurisprudența care statua că pronunțarea prin încheiere separată ar reprezenta o antepronunțare asupra fondului cauzei și ar face ca judecătorul să fie incompatibil, dispută juridică care a fost finalizată prin decizia de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată mai sus, în care se arată expres că "schimbarea încadrării juridice a faptei care face obiectul actului de sesizare al instanței, prin încheiere pronunțată înainte de soluționarea cauzei nu atrage incompatibilitatea judecătorului, care a făcut parte din completul de judecată."

Este evident că în condițiile în care schimbarea încadrării juridice s-ar fi făcut prin încheiere separată, inculpatul luând act de noua încadrare juridică dintr-o infracțiune mai ușoară într-o infracțiune mai gravă, ar fi putut să își formuleze noi apărări.

Dintr-o altă perspectivă trebuie observat că modul în care a procedat instanța de apel, constând în aceea că l-a condamnat pe inculpat pentru alte fapte decât cele care au făcut obiectul actului de inculpare reprezintă în fapt o extindere a procesului penal fără respectarea dispozițiilor art. 336 C. proc. pen.

Într-adevăr, doctrina și jurisprudența sunt unanime în aprecierea că nu se poate schimba încadrarea juridică dintr-o infracțiune în alta dacă aceasta constă într-o altă faptă decât aceea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, deoarece aceasta ar însemna reținerea unor fapte noi pentru care este necesară extinderea procesului la cererea procurorului.

În privința inculpatului U.C. văzând încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanței și considerentele deciziei penale atacate, se observă că sunt incluse în această nouă infracțiune în formă continuată toate faptele constând în semnarea contractelor de credit, motivarea deciziei penale neputându-se reflecta în dispozitivul acesteia, întrucât s-a procedat la o numărare și individualizare greșită a actelor materiale.

Instanța de apel a numărat 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L. și 8 contracte cu S.C. K. S.R.L., în realitate, văzând starea de fapt reținută, fiind vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte cu S.C. E. S.R.L., 7 contracte cu S.C. K. S.R.L. și un contract de credit încheiat cu inculpata U.D.

Prin această manieră de schimbare a încadrării juridice s-a procedat și la o greșită încadrare juridică a faptei constând în semnarea contractului de credit nr. 132 cu S.C. K. S.R.L., avută în vedere de prima instanță care a constatat că valoarea prejudiciului reținut prin rechizitoriu și neschimbat în prima instanță și calea de atac a apelului, este mai mică de 2 miliarde ROL, astfel că, urmare a necriticării prin niciunul dintre motivele de apel formulate în cauză a acestei dispoziții a primei instanțe s-a procedat la agravarea situației inculpatului U.C., întrucât, pedeapsa aplicată pentru săvârșirea acestei fapte este grațiată.

Eroarea în care s-a aflat instanța de apel raportată la starea de fapt cu care a fost sesizată, se reflectă din nou în considerentele hotărârii unde la pct. 7 se face referire despre fapta inculpatului U.C. care a semnat contractul de credit nr. 449 încheiat cu persoana fizică U.D. și care era cuprinsă inițial, în actul de sesizare a instanței și în încadrarea juridică reținută de prima instanță în infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Incluzând această infracțiune în cele pentru care instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, nu se putea proceda la o nouă condamnare pentru aceeași faptă.

În acest sens, se solicită a se observa că în dispozitivul hotărârii la pct. I.2, inculpatul U.C. a fost condamnat de către instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în considerentele hotărârii făcându-se referire la fapta analizată la pct. 7 din motivarea deciziei, respectiv a faptei mai sus descrisă legată de încheierea contractului de credit cu inculpata U.D.

În această manieră, văzând că, în afară de infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., instanța de apel nu s-a mai pronunțat cu privire la vreo altă faptă pentru care inculpatul este cercetat și că, practic, s-a pronunțat de două ori asupra aceleiași fapte legată de semnarea contractului nr. 449, fiind lesne de constatat că instanța de apel nu s-a mai pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. (înaintarea adreselor nr. 4138/2000 și 4139/2000 conținând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeași instanță a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.).

Această faptă a fost analizată de prima instanță la pct. 6 din considerente, singura referire menționată în acest context fiind la infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen. Ca urmare s-a constatat grațiată o faptă cuprinsă într-o altă încadrare juridică, lipsind astfel inculpata de posibilitatea stabilirii corecte a faptelor a căror executare este într-adevăr grațiată. Aceste aspecte conduc la concluzia certă că hotărârea instanței de apel nu poate fi înțeleasă raportat la ansamblul faptelor supuse cercetării judecătorești.

De asemenea și în cazul inculpatul U.D., schimbarea încadrării juridice a faptelor s-a realizat cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., întrucât varianta asupra căreia s-a pronunțat instanța de apel nu a fost pusă în discuția părților.

Analizând totalitatea infracțiunilor a căror încadrare a fost schimbată într-o singură infracțiune continuată se constată că au fost considerate ca săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale faptele constând în înlesnirea acordată cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. 270 către P. S.R.L. nr. 132 către S.C. K.C. S.R.L. și nr. 470, 472 și 476 cu S.C. P. S.R.L., nr. 445, 448 și 478 cu S.C. E. S.R.L. și nr. 389, 437, 438, 454, 463 și 479 cu S.C. K.C. S.R.L., precum și dispunerea la datele de 23 noiembrie 2000 și 24 noiembrie 2000 a utilizării în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate a sumelor obținute de S.C. P. S.R.L. în cazul contractelor de credit 472 și 476.

Din numărarea contractelor de credit încheiate cu fiecare dintre societățile comerciale se constată că este vorba despre 4 contracte încheiate cu S.C. P. S.R.L., 3 contracte încheiate cu S.C. E. S.R.L. și 7 contracte încheiate cu S.C. K. S.R.L., în total fiind vorba despre 14 contracte de credit.

La un calcul aritmetic sumar al așa-ziselor acte materiale, având în vedere și faptul că în legătură cu utilizarea în alte scopuri a sumelor acordate în cazul contractelor nr. 472 și 476 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în forma continuată, nu se poate ajunge la o sumă totală de 15 acte materiale, cum s-a stabilit de instanța de apel, indiferent dacă cele două acțiuni de utilizare a sumelor au fost considerate absorbite în cadrul acțiunilor de înlesnire sau au fost adunate separat.

Instanța de apel s-a rezumat a motiva această schimbare de încadrare și calculul numărului de acte materiale prin expresia "din identitate de rațiune, pentru argumentele prezentate la inculpatul U.C.", fiind evident că dispozitivul deciziei penale nu poate fi înțeles.

Aceeași critică privind agravarea situației inculpatei, este adusă deciziei penale și în privința inculpatei U.D., de această dată considerentele hotărârii nefăcând referire sub nicio formă la acest aspect și, în consecință, necuprinzând motivele pe care se întemeiază.

Încadrând astfel fapta de înlesnire a încheierii contractului nr. 132 printre actele materiale ale noii infracțiuni de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, instanța de apel a procedat la acoperirea greșelii primei instanțe, a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârșirea acestei infracțiuni în forma autoratului, nefiind explicabilă dispoziția instanței de apel conținută în dispozitivul hotărârii la pct. II.2 privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 258 C. pen.

Ca și în cazul inculpatului U.C. și de această dată, instanța de apel a omis să se pronunțe, deși a procedat la rejudecarea întregii laturi penale a cauzei asupra faptei prevăzută de art. 246 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., constând în întocmirea și folosirea adreselor nr. 4138/2000 și 4139/2000 conținând solicitarea adresată Judecătoriei Z. de ridicare a ipotecii, iar apoi solicitarea către aceeași instanță a înscrierii unei ipoteci, în legătură cu contractul nr. 132 încheiat cu S.C. K.C. S.R.L.

De asemenea, considerentele hotărârii nu conțin niciun fel de referire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., deși au subliniat din nou, că s-a procedat la devoluarea integrală a laturii penale a cauzei.

În concluzie, prin hotărârea dată, instanța de apel a procedat la încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. ce atrage sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a cărei constatare poate fi realizată în orice fază a procesului penal (cazul prevăzut de art. 385 pct. 6 C. proc. pen.).

Instanța de apel a pronunțat o soluție care nu îți găsește suportul în considerentele acesteia în toate sensurile prevăzute de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu s-a pronunțat asupra faptelor de abuz în serviciu în forma autoratului și, respectiv complicității, cu care instanța a fost sesizată în cazul inculpaților U.C. și U.D. (cu referire la întocmirea și înaintarea adreselor nr. 4138/2000 și 4139/2000 (art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.) implicit, prin eroarea în care s-a aflat cu ocazia transpunerii stării de fapt reținute în conținutul constitutiv al unor infracțiuni, unora dintre fapte dându-li-se o greșită încadrare juridică (art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate se impun a mai fi făcute câteva precizări legate de netemeinicia schimbărilor de încadrare juridică dispuse cu consecințe de aceiași natură ca cele expuse anterior.

Deși considerentele deciziei penale nu conțin vreo referire la rațiunea pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în cazul inculpatei U.D. (pct. II.1 din dispozitiv), argumentele oferite cu ocazia motivării schimbării încadrării juridice în cazul inculpatului U.C. nu sunt suficiente pentru a înțelege de ce faptele încadrate inițial în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au putut fi introduse, ca acte materiale, alături de semnarea, respectiv înlesnirea semnării contractelor de credit, în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată și continuată, nefiind explicată sau dovedită în nicio manieră unicitatea rezoluției infracționale, precum și îndeplinirea condiției privitoare la săvârșirea acestora la diferite intervale de timp.

Dacă în privința faptelor de semnare și respectiv înlesnire a semnării contractelor de credit este de înțeles că diferita încadrare juridică în dispozițiile C. pen. și, respectiv ale Legii speciale nr. 78/2000 s-a datorat datelor săvârșirii acestora, raportat la data intrării în vigoare a legii speciale, în legătură cu schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în acte materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, fără ca acestea să poată fi identificate în numărul concret de acte materiale stabilit de instanța de apel se solicită a se observa că nu se regăsește în conținutul motivării deciziei penale vreun argument al luării acestei dispoziții.

Odată cu abrogarea dispozițiilor art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 se impunea achitarea inculpatei U.D. pentru săvârșirea acestor fapte, față de dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât în afară de existența unei singure fraze în rechizitoriu privind "aprobarea utilizării în alte scopuri", nu s-a putut concretiza de către procuror sau prima instanță în ce anume a constat fapta inculpatei U.D., instanța de apel nici măcar nefăcând referire la această faptă în considerentele hotărârii sale, și, ca urmare, nici nu poate fi făcută o analiză concretă a posibilității încadrării unor acțiuni certe ale inculpatei în latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu.

Recurenții intimați inculpați prin apărător au mai menționat aspecte teoretice referitoare la art. 52 C. proc. pen.

De asemenea se critică că instanța de apel nu a supus analizei motivele de apel invocate de inculpații U.C. și U.D., atât sub aspectul greșitei condamnări a acestora, cât și a modului de soluționare a acțiunii civile. Întreaga motivare a curții de apel constă în reluarea stării de fapt reținută de prima instanță, fără a se face referire sau a se combate în vreo manieră argumentele aduse de inculpați în apărarea lor prin motivele de apel.

În cuprinsul motivelor de apel formulate de cei doi inculpați au fost redate punctual contraargumentele izvorâte din probele existente la dosar, relativ la fiecare acuzație adusă de parchet în legătură cu modul de realizare a documentației și, respectiv, de acordare a creditelor nr. 270/1999 și nr. 132/2000.

Niciuna dintre aceste apărări nu a fost înlăturată în vreun mod de către instanța de apel care nu a înțeles să procedeze la o analiză a aspectelor reliefate de probele administrate, ci doar să reia argumentele oferite de acuzare. Toate argumentele logice, bazate pe probele administrate la dosar aduse de inculpați în apărarea lor, prin motivele de apel sunt în măsură să conducă la concluzia că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au dat o interpretare greșită probelor, comițând astfel o gravă eroare de fapt și procedând la greșita condamnare a inculpaților.

Însă, în măsura în care prin lipsa unei analize a apărărilor formulate, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra întregului ansamblu al probelor administrate se impune și din acest punct de vedere, în condițiile art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, în vederea soluționării căii de atac, după analiza tuturor probelor administrate în cauză și, implicit, a apărărilor invocate de inculpați.

Motivele de apel formulate de către inculpații U.C. și U.D. au privit și modalitatea de soluționare a acțiunii civile, hotărârea instanței de apel adâncind și mai tare insuficiența considerentelor avute în vedere de prima instanță, prin chiar lipsa oricărei motivări adusă respingerii apelurilor celor doi inculpați sub aspectul laturii civile.

Întreaga motivare a soluției dată în apel privește strict latura penală a cauzei, instanța de apel rezumându-se să dispună menținerea dispozițiilor hotărârii primei instanțe privitoare la obligarea la despăgubiri, anularea actelor și menținerea măsurilor asigurătorii.

În calea de atac a apelului s-a solicitat de către inculpați efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească cuantumul prejudiciului produs raportat, atât la acțiunile inculpaților, cât și la obligațiile băncii legate de executarea garanțiilor aduse prin contractele de credit.

În măsura în care se va aprecia că prejudiciul total poate fi stabilit numai pe baza cumulului aritmetic al creditelor nerambursate, înseamnă a se lipsi de eficiență în activitatea de aplicare a legii orice dispoziție instituită de legiuitor în vederea executării creanțelor și de rațiune instituirea garanțiilor impuse de lege cu ocazia încheierii unui contract bancar de credit.

Se consideră că singurul motiv pentru care nu s-a răspuns în vreun fel solicitării inculpaților privind admiterea probei cu expertiza tehnică a fost acela al soluționării cât mai rapide a procesului penal, această manieră însă a încălcării dreptului la un proces echitabil, în favoarea eliminării încă unui dosar de pe rolul instanțelor de judecată, necesitând în mod imperios a fi cenzurată.

Suficiența hotărârii atacate este totală în privința laturii civile, instanța de apel nefăcând nicio referire la proba solicitată, deși cererea în probațiune a fost depusă la dosar în cursul judecării apelului și a fost reluată în motivele de apel, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. motiv de apel ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare.

Rolul efectuării acestei expertize este dat nu numai de calculul corect al prejudiciului, dar și de rezolvarea acțiunii penale, atât în sensul încadrării juridice a faptelor, cât și a stabilirii clare a existenței sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

De asemenea, deși prin prisma motivelor de apel formulate, efectul devolutiv al căii de atac în prezenta cauză, ar fi trebuit să cuprindă, atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei, se constată că instanța de apel nu a analizat în nicio manieră motivele de apel ce au vizat latura civilă, iar în cuprinsul considerentelor deciziei penale nu pot fi identificate motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelurilor inculpaților sub aspectul aceleiași laturi.

În ceea ce privește nemotivarea în fapt a hotărârii sub aspectul laturii civile, este de observat că jurisprudența și doctrina apreciază, fără echivoc că neindicarea temeiurilor de fapt ale soluției date constituie o nesoluționare a cauzei.

În acest sens, Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 484 din 26 martie 2007 a statuat că "fondul cauzei se consideră că nu a fost rezolvat când în considerentele hotărârii nu se arată dacă exista sau nu fapta imputată ... și nu sunt examinate probele administrate, pentru a se cunoaște adevărul cu privire la fondul cauzei", instanța trebuind să "exprime într-un fel sau altul o apreciere personală asupra cauzei."

Având în vedere că în speța de față instanța nu face nicio referire expresă la probele administrate în dovedirea acțiunii civile, este cert că latura civilă a cauzei nu a fost soluționată.

Este de remarcat în acest sens că doctrina și jurisprudența sunt unanime în aprecierea că nesoluționarea laturii civile echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

Astfel, V.P. în lucrarea "Apelul penal", opinează că "Ni se pare necesară precizarea că "fondul cauzei", în înțelesul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. nu este numai fondul acțiunii penale ci și acela al acțiunii civile exercitate deodată cu cea dintâi în fața instanței penale, adică fondul pricinii în întregul ei, sub ambele aspecte. Dependența, în asemenea caz, de acțiunea penală al cărei accesoriu este, acțiunea civilă născută din infracțiune își păstrează totuși natura sa juridică civilă și se soluționează, în ce privește răspunderea civilă, după normele dreptului civilă, iar nesoluționarea ei constituie, evident ca și aceea a acțiunii penale - fiecare în limitele ce îi sunt proprii - o nerezolvare a fondului cauzei" motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au solicitat în principal respingerea recursului DNA, Serviciul Teritorial Brașov, ca inadmisibil, iar în subsidiar în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. admiterea recursului pe care l-au declarat și încetarea procesului penal pentru infracțiunile care au făcut obiectul prezentei cauzei.

Tot astfel într-o teză subsidiară au solicitat potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Brașov, urmare a incidenței în dosar a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10, 17 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, de recurenții intimați inculpați G.I.M., U.C. și U.D. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate în scris și oral de către parchet, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 15 C. proc. pen., precum și cele invocate de recurenții intimați inculpați ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 18 (pentru recurenta intimată G.I.M.) și 3859 pct. 6, 9, 10 și 17 din același cod (pentru recurenții intimați inculpați U.C. și U.D.), Înalta Curte constată recursurile declarate de parchet și de recurenții intimați inculpați ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpaților U.C., U.D. și G.I.M. în limita rejudecării laturii penale a cauzei, pentru faptele arătate și potrivit și schimbării încadrării juridice a unora din ele pentru fiecare inculpat, în condițiile menționate, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind pentru fiecare inculpat contribuțiile concrete, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, ceea ce a condus și la stabilirea vinovăției inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute, așa cum s-a arătat în amplele considerente ale deciziei primei instanțe de control judiciar, conferindu-le corecta încadrare juridică, în condițiile arătate.

Instanța de recurs la rândul, în baza propriului examen asupra ansamblului probator administrat își însușește amplele considerente ale deciziei instanței de apel, în care au fost, pe de-o parte, reținute împrejurările faptice prezentate pe larg de către prima instanță, iar pe de altă parte a fost realizată o minuțioasă evaluare a împrejurărilor faptice, în raport cu mijloacele de probă administrate, ale căror argumente susțin vinovăția inculpaților G.I.M., U.C. și U.D. pentru faptele menționate în sarcina acestora, cu schimbările încadrărilor juridice în condițiile menționate, așa încât nu este necesară o referire la fiecare element de fapt ce justifică vinovăția inculpaților, exigența motivării, circumscriindu-se art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și cauzei Helle împotriva Finlandei.

Totodată, Înalta Curte nu poate reține critica formulată în scris de către parchet cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților U.C., U.D. și G.I.M., atât prin reținerea distinctă a circumstanțelor atenuate judiciare prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cât și în ceea privește modalitatea de executare a pedepselor, întrucât prima instanță de control judiciar a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor, printr-o adecvare cauzală a criteriilor generale statuate în art. 72 C. pen. la condițiile concrete ale cauzei.

Astfel, instanța de apel a evaluat în mod plural criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. la împrejurările cauzei, ținând cont, atât de gradul de pericol social în concret al faptelor comise de fiecare inculpat, de circumstanțele reale, respectiv contribuția efectivă a acestora reflectată în forma de participație a fiecăruia, de caracterul continuat al unora dintre acestea, dar și de circumstanțele personale favorabile ale inculpaților.

Înalta Curte consideră că în mod just prima instanță de control judiciar a dat relevanță distinctă circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și regimului sancționator corespunzător statuat în art. 76 lit. e) din același cod, având în vedere conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor, respectiv activitatea inculpaților U.C. și U.D. la agenția bancară, așa cum rezultă chiar din adresa nr. 5146 din 08 iunie 2006 a Băncii Comerciale Române, Sucursala Județeană Brașov, ("cu privire la calificativele profesionale acordate inculpatului U.C. în perioada 1996 - 2000, acesta a beneficiat de calificative de "foarte bine"; "ca o consecință firească a faptului că banca a înregistrat an de an rezultate foarte bune, în mod logic și aprecierile profesionale la adresa angajaților care prin activitatea lor au obținut aceste rezultate, au fost dintre cele mai bune. În acest sens, din numărul de 22 salariați cu funcții de conducere ai Sucursale Județene (în care erau incluși și directorii și contabilii șefi ai agenților din subordine), categorie din care făcea parte și inculpatul U.C., în perioada menționată de instanța 1996 - 2000, 87 % din aceștia au obținut în medie calificative de "foarte bine"), cât și aceea în societate, atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, inculpata G.I.M. are familie, nu are antecedente penale, existând date cu privire la posibilitatea reeducării acesteia, așa încât cuantumul pedepselor aplicate este în măsură să asigure realizarea scopurilor pedepselor, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor pozitivă.

De asemenea, instanța de recurs consideră că modalitatea de executare a pedepselor neprivativă de libertate, concretizată în suspendarea executării acestora sub supraveghere, în condițiile unor termene de încercare relativ mari de câte 8 ani, va da posibilitatea conștientizării consecințelor faptelor comise și a unui control riguros asupra procesului de reintegrare socială, scopul pedepsei, cel educativ fiind atins, aceasta constituind un avertisment pentru aceștia.

Astfel, cea de-a doua instanță de control judiciar nu poate reține că în procesul de individualizare judiciară a pedepselor, ca fiind prevalente circumstanțele reale ale faptei și nici circumstanța personală că inculpata G.I.M. ar fi cercetată pentru fapte similare, așa cum au fost invocate în motivul de recurs formulat în scris, întrucât acestea au fost analizate coroborat, cu toate celelalte criterii legale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați, cu respectarea și a principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al acestora, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră însă ca fiind fondat motivul de recurs invocat oral, din oficiu de către reprezentantul parchetului cu privire la intervenirea prescripției speciale, potrivit art. 124 C. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și complicitate la această infracțiune și infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. și complicitate la această infracțiune pentru inculpații U.C. și U.D. și, respectiv art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpata G.I.M., în raport cu datele comiterii infracțiunilor menționate și termenele prevăzute de lege ce s-au împlinit în condițiile ce se vor arăta în continuare pentru fiecare inculpat, așa încât este incident cazul de casare arătat, respectiv art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.

Astfel, referitor la infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen. reținute ca fiind comise de către inculpatul U.C., termenul prevăzut de art. 124 C. pen. privind prescripția specială raportat la art. 122 lit. d) în același cod de 7 ani și 6 luni pentru infracțiunile menționate (natura termenului fiind substanțială pe luni și ani, calculul acestora are loc potrivit art. 154 C. pen.) curge de la datele săvârșirii acestora, respectiv de la 27 noiembrie 2000 și s-a împlinit la data de 26 mai 2008.

Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu și respectiv art. 290 C. pen. de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținute ca fiind comise de inculpata U.D., termenul prevăzut de art. 124 C. pen. privind prescripția specială raportate la norma mai sus arătată ca și în cazul inculpatului U.C. curge de la data comiterii infracțiunilor, deja arătate, împlinindu-se la aceeași dată ca și în cazul inculpatului menționat.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată comise fiecare în formă continuată) reținute ca fiind săvârșite de inculpata G.I.M., termenul prevăzut de art. 124 C. pen. referitor la prescripția specială raportat la art. 122 lit. d) din același cod (aceeași natură juridică a termenului ca și la ceilalți inculpați), de 7 ani și 6 luni închisoare, ce curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, respectiv de la data de 27 noiembrie 2000 și s-a împlinit la data de 26 mai 2008, (fapta de la pct. 6 al situației de fapt reținută), precum și de la data de 13 noiembrie 2000 care s-a împlinit la 12 mai 2008 pentru actele materiale de fals concretizate în întocmirea facturilor fictive și semnarea cererilor în numele asociatului de la firma K.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor legale referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii unei cauze de înlăturare a răspunderii penale și anume prescripția specială, în condițiile menționate pentru infracțiunile mai sus reținute ca fiind comise de către fiecare dintre inculpați, după ce în prealabil se vor descontopi pedepsele rezultante pentru fiecare inculpat, în pedepsele componente, ce se vor repune în individualitatea lor, așa cum se va arăta, se va înlătura și dispoziția privind grațierea pedepselor pentru inculpații U.C. și U.D., precum și consecințele acestora, urmând a fi arătate pentru fiecare inculpat U.C., U.D. și G.I.M. pedepsele ce le vor avea de executat cu menținerea modalității de executare a pedepsei aplicate fiecăruia.

Referitor la recursurile declarate de recurenții intimați inculpați U.C. și U.D., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele deja menționate la recursul parchetului privind numai intervenirea prescripției speciale pentru infracțiunile menționate în sarcina fiecăruia.

Instanța de recurs consideră că nu poate reține critica invocată, atât în motivele de recurs susținute oral, cât și din concluziile scrise și prezentate referitoare la inadmisibilitatea recursului declarat de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, având în vedere că această soluție a fost invocată pe calea excepției de necompetență materială a reprezentantului DNA de a participa în acest proces și a excepției nulității absolute a motivelor de recurs depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Brașov, ce au fost invocate de apărătorul recurenților intimați inculpați U.C. și U.D. la termenul de judecată de la 22 mai 2008, puse în discuția contradictorie a părților, concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată la care s-a mai făcut referire, iar Înalta Curte, după deliberare a respins, ca neîntemeiate, excepția de necompetență materială a procurorului DNA de a participa la judecarea cauzei, precum și excepția nelegalității investirii prin recurs a instanței de judecată de către DNA. S-a arătat că în cauză operează o derogare de la principiul tempus regit actum și că potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1968 care reglementează cazurile de acest fel, se aplică regulile de competență valabile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor survenite ulterior.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici solicitarea de încetare a procesului penal prin aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen. ca urmare a modificării apărute în art. 258 C. pen., prin Legea nr. 58/2008, ca o lege penală mai favorabilă, în condițiile în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Legiuitorul român a introdus prin actul normativ mai sus menționat un alineat nou, respectiv alineatul 2 la art. 258 C. pen. în care se statuează că "În cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin. (1) - (4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1)."

Înalta Curte consideră că norma mai sus menționată este inaplicabilă în contextul concret al cauzei, având în vedere că urmare a schimbării încadrării juridice a unora dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei trei inculpați, potrivit art. 334 C. proc. pen., în sarcina fiecărora s-au reținut următoarele infracțiuni, astfel: pentru inculpatul U.C., art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale); pentru inculpata U.D., art. 26 raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale); pentru inculpata G.I.M., art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale).

Astfel, așa cum rezultă din cele mai sus menționate în sarcina fiecăruia dintre inculpați a fost reținută infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, ceea ce exclude aplicarea dispoziției procedurale nou introduse în alineatul al doilea al art. 258 C. pen., întrucât aceasta din urmă se referă numai la forma simplă a fiecăreia din infracțiunile mai sus menționate și nicidecum la cea agravată, potrivit normelor expres și limitativ enumerate, forma calificată prin referirea la dispozițiile art. 2481 C. pen., circumscriindu-se încadrării juridice a infracțiunii, așa încât sunt infirmate susținerile apărării recurenților intimați.

Mai mult, în recurs, intimata parte civilă B.C.R. S.A. prin notele depuse în recurs a menționat expres inaplicabilitatea dispozițiilor art. 258 alin. (2) C. pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 58/2008, în raport și cu aplicarea legii procesuale în timp, precizând că după 8 ani de la săvârșirea infracțiunilor nu este cazul a se reformula o plângere penală prealabilă, atât timp cât o asemenea plângere penală a fost formulată de către bancă, calitatea de parte civilă a acesteia în cauză, anexând totodată și copia plângerii inițiale formulată de B.C.R., Sucursala Județeană Brașov, Agenția Z. cu nr. F. 10.073/29 ianuarie 2001 împotriva învinuitului U.C., în care a descris în amănunt împrejurările faptice, considerând că învinuitul a săvârșit cu vinovăție fapte cu caracter penal prevăzute și sancționate de Codul penal, art. 248 (abuz în serviciu) și se face răspunzător în solidar cu firmele pe care le-a creditat, solicitând a se efectua investigațiile necesare în vederea încadrării juridice corespunzătoare a faptelor și sancționării vinovaților conform legii penale.

Astfel, în contextul concret al cauzei și față și de precizările intimatei părți civile, dispozițiile invocate nu sunt incidente, existând o plângere penală ca modalitate de sesizare a organelor de urmărire competente, care în condițiile formei calificate a infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat, respectiv art. 2481 C. pen. este suficientă în declanșarea cercetărilor pentru o infracțiune la care sesizarea are loc din oficiu, ceea ce face inoperantă incidența lipsei plângerii, în condițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. și respectiv încetarea procesului penal.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici critica formulată de recurenții intimați inculpați U.C. și U.D. referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. și respectiv a dreptului la apărare prin lipsa punerii în discuția părților a unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice și fără punerea în vedere a inculpaților a dreptului la un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, apreciind că instanța de judecată a procedat la o schimbare a încadrării juridice a faptelor reținută diferită de cea solicitată de parchet și anume cu referire la toate faptele de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât așa cum rezultă din motivele de apel formulate în scris de către parchet, la pct. 3 al acestora se arată că "modificarea lit. b) și c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007, impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 rap. la art. 2481 cu referire la art. 258 din C. pen. și folosirea cu rea-credință a creditelor de care se bucură societatea prev. de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13 din C. pen.".

De asemenea în dezvoltarea acestui motiv de apel, parchetul menționează că "După pronunțarea hotărârii în prezenta cauză (14 martie 2007) a fost adoptată Legea nr. 69 din 26 martie 2007 privind modificarea lit. b) și c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 prin care s-au abrogat dispozițiile incriminatoare privind acordarea creditelor cu încălcarea legii și a normelor bancare și utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Abrogarea dispozițiilor incriminatoare prevăzute în art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 nu a însemnat dezincriminare faptelor prevăzute de aceste dispoziții care au fost reținute în sarcina inculpaților, întrucât aceste fapte continuă să fie incriminate prin alte dispoziții cu caracter penal (C. pen., Legea nr. 31/1990).

În speță, abrogarea dispozițiilor cu caracter special prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, determină ca faptele săvârșite de inculpați să primească o altă încadrare juridică potrivit legii generale care își redobândește eficacitatea, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de C. pen. și infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditelor de care se bucură societatea prevăzută de Legea nr. 31/1990.

Astfel, în cazul inculpatului U.C. se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 cu referire la art. 258 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

În cazul inculpatei U.D., se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 26 rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 cu referire la art. 258 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Iar în cazul inculpatei G.I.M., se impune schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din infracțiunea prev. de art. 290 din C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (fapta de întocmire a facturilor fiscale pentru a obține credite bancare în cazul S.C: K.C.. S.R.L.), în infracțiunea prev. de art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.;

- din infracțiunea prev. de art. 290 din C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (fapta de a semna în fals pe numitul K.A., asociat al C.C. K.C. S.R.L. în vederea obținerii de credite bancare), în infracțiunea prev. de art. 290 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.;

- din infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății prev. de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 13 din C. pen.

De asemenea, în încheierea de ședință de la 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, au fost consemnate în detaliu concluziile părților, din faza dezbaterilor, fiind amânată pronunțarea, în care au fost expuse pe larg aspecte privind solicitarea de schimbare a încadrării juridice mai sus menționate, inclusiv ale apărătorilor apelanților intimați inculpați.

Astfel, avocatul R.C.B. pentru apelanții inculpați U.C. și U.D. a susținut că "Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei trebuie analizat prin prisma verificării îndeplinirii sau nu în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu ale celor doi inculpați, respectiv verificarea respectării normelor bancare în vigoare la acea dată. Cu ocazia controalelor efectuate s-a constatat o serie de modalități de lucru ce nu respectau întocmai normele bancare. Acest lucru denotă că exista un acord tacit cu conducerea de realizare a activităților specifice de acordare a creditelor, ca urmare a volumului mare de activitate și a funcționării unui singur ofițer de credite. În situația în care se va proceda la o nouă încadrare juridică a faptelor dezincriminate, solicită a se constata incidența cazului de stingere a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen.".

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră că recurenții intimați inculpați U.C. și U.D. prin apărător au cunoscut cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în condițiile arătate, atâta timp cât și din motivele de apel formulate în scris de către procuror și concluziile apărătorului, așa cum au fost consemnate, a rezultat în mod concret infracțiunea în care a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și au avut posibilitatea formulării oricăror cereri în apărare sub acest aspect, însă pe care nu le-au concretizat în niciun fel.

Totodată, instanța de recurs consideră că aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în condițiile arătate, au fost respectate, atât din perspectiva normei invocate, cât și din aceea a dispozițiilor art. 6 § 3 lit. a) și b din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume a dreptului de a fi informați, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțeleg și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva lor, precum și de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării lor.

Instanța de recurs consideră că au fost respectate dispozițiile art. 334 din C. proc. pen. sub aspectul condițiilor impuse, în raport cu motivele de apel și susținerile părților și tehnica de soluționare a cererii de schimbare a încadrării juridice, față de stadiul procesual și forma actului procedural, respectiv în dezbaterea apelurilor și pronunțarea prin minută și respectiv hotărâre și nu prin încheiere separată, această din urmă ipoteză vizând cu totul alt stadiu procesual, care nu era aplicabil în cauza supusă judecății.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici apărările referitoare la aplicabilitatea Deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite publicată în M. Of. Partea I nr. 291/31.03.2006, întrucât în contextul cauzei au fost respectate toate dispozițiile referitoare la aplicarea art. 334 C. proc. pen., în condițiile arătate și nici cele privind incidența dispozițiilor art. 336 C. proc. pen. referitoare la extinderea procesului penal, întrucât în considerentele deciziei, instanța de apel a făcut precizări concrete la încadrările juridice inițiale și la cele care urmează a reprezenta noile încadrări, în raport cu împrejurarea legală intervenită și contextul cauzei, respectiv contribuțiile celor trei inculpați în comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, în forma calificată și participația pentru fiecare, cu mijloacele de probă administrate.

De altfel, abrogarea unei dispoziții de incriminare nu înseamnă întotdeauna și dezincriminarea faptei prevăzute în acea dispoziție, fiindcă este posibil ca fapta respectivă să continue să fie incriminată printr-o altă dispoziție cu caracter penal.

Totodată, apărările recurenților intimați inculpați cu privire la actele materiale la care au făcut referire nu se susțin, față de considerentele expuse de către instanța de apel, care în mod temeinic motivat a prezentat, atât argumentele legale cu privire la reîncadrarea contribuțiilor concrete ale acestora, în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cât și în aceea de participație a fiecăruia, față de contractele efective, argumente ce au fost însușite în totalitate de către Înalta Curte, în condițiile arătate în considerentele la recursul declarat de către parchet, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că recurenții intimați inculpați au cunoscut motivele de apel formulate în scris de către parchet, dar și apărătorul acestora a putut formula apel și a susținut concluzii amănunțite asupra solicitării formulate de către parchet, așa încât dreptul la apărare a fost asigurat în mod complet și efectiv, nefiind incidente cazurile de casare invocate în recurs, art. 3859 pct. 6 și 17 C. proc. pen.

De asemenea, instanța de recurs constată că prima instanță de control judiciar, pe de-o parte a considerat că starea de fapt a fost corectă reținută de prima instanță și a însușit-o, arătând că situația detaliată a contractelor încheiate în astfel de condiții, cu indicarea concretă a prevederilor normative încălcate în fiecare caz, evidențiată pe larg în starea de fapt arătată la pct. 2 din considerente, nu va mai fi reluată, iar, pe de altă parte, a făcut un examen propriu asupra situației de fapt stabilite, în raport cu mijloacele de probă indicate în concret, potrivit pct. 5 - 7 din considerentele deciziei instanței de apel.

Înalta Curte constată că mijloacele de probă au fost examinate analitic, dar și sintetic, în baza unui proces complex, nefiind preluate, fără o asemenea apreciere, așa încât stabilirea vinovăției inculpaților a fost fundamentată pe probele administrate, fiind infirmate susținerile apărătorului recurenților inculpați.

Astfel, s-a făcut referire la declarația inculpatului U.C., la declarația inculpatei G.I.M., declarația martorului O.I., la înscrisuri (adrese ale băncii, norme metodologice privind activitatea de creditare), declarațiile martorilor C.C.E. și I.M.V., , martora S.E., declarația martorei O.V., declarația martorei B.M., declarația martorei M.V., declarația martorei O.V., declarația martorului C.V.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea formulată că în contextul cauzei, instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unor infracțiuni, întrucât aceasta a făcut referiri concrete la împrejurările faptice însușite, în raport cu schimbările de încadrare juridică a infracțiunilor inițiale în cele noi reținute făcute pentru fiecare inculpat, chiar dacă pentru inculpata U.D. a menționat că sunt aceleași rațiuni, întrucât existau aceleași argumente, iar infracțiunile de fals au rezultat din modalitatea de comitere a activității infracționale susținute de mijloacele de probă administrate.

În raport cu cele mai sus arătate, instanța de recurs consideră ca fiind nefondată critica recurenților intimați inculpați cu privire la nepronunțarea instanței de apel asupra probelor administrate invocată de apărare, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra probei cu expertiză tehnică solicitată de către apărătorul inculpaților, deoarece din încheierea de ședință de la data de 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori a rezultat că proba solicitată a fost pusă în discuția părților, fiind consemnate concluziile acestora, iar curtea de apel în mod expres s-a pronunțat astfel: "instanța - deliberând asupra cererii în probațiune solicitată - respinge proba ca nefiind utilă și pertinentă, nefiind incidente dispozițiile art. 116 C. proc. pen., respectiv nu sunt necesare cunoștințele unui expert, la dosar existând toate datele necesare soluționării cauzei", așa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, instanța de recurs nu poate avea în vedere nici apărarea recurenților intimați inculpați cu privire la nemotivarea hotărârii sub aspectul laturii civile, atâta timp cât instanța de apel, la pct. 9 a deciziei a menționat că celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la obligarea la despăgubiri, anularea actelor și menținerea măsurilor asigurătorii, precum și cheltuielile judiciare vor fi menținute, ceea ce se circumscrie unei motivări, atâta timp cât nu au intervenit modificări, apreciindu-se că dispunerea acestora este fondată de către prima instanță, care a stabilit cuantumul prejudiciului și în raport cu latura penală a cauzei a avut în vederea răspunderea civilă delictuală a inculpaților, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de recurenta intimată inculpată G.I.M., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele expuse pe larg la recursul declarat de către parchet și numai referitor la intervenirea prescripției speciale pentru infracțiunile reținute în sarcina acesteia.

Instanța de recurs consideră că nu poate avea în vedere criticile însușite de către apărător referitoare la lipsa plângerii prealabile, pentru considerentele deja expuse pe larg în recursurile recurenților intimați inculpați U.C. și U.D.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici critica apărătorului recurentei intimate inculpate cu privire la nevinovăția acesteia în comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, așa cum a fost schimbată încadrarea juridică, în condițiile menționate, întrucât din examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal rezultă contribuția concretă a inculpatei la infracțiunea menționată, instanța de apel, în raport cu împrejurările faptice stabilite, evidențiind argumentele reținerii vinovăției acesteia.

Prima instanță de control judiciar a făcut o analiză în drept, prin raportare la împrejurările asupra infracțiunii de înșelăciune, stabilind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, însă a conferit o justă semnificație juridică activității infracționale a inculpatei G.I.M., în acte de complicitate la infracțiunea de abuz contra intereselor persoanei, cu excepția a două contracte, respectiv primul dintre ele, nr. 270 din 30 decembrie 1999, pentru activitate curentă și nr. 132 din 21 aprilie 2000, contract de exploatare, deoarece în aceste cazuri acordarea creditelor deși s-a făcut abuziv, nu a fost ajutată sau înlesnită în niciun mod prin acte sau fapte ale inculpatei.

De asemenea, instanța de apel a considerat că fapta inculpatei de a da o altă destinație sumelor obținute cu titlu de credit pentru S.C. K. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., respectiv virarea banilor către S.C. P. S.R.L. intră în conținutul actelor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu comisă de inculpatul U.C., întrucât aceste operațiuni de virare a banilor, cunoscute și de inculpat pentru că erau derulate la agenția pe care o conducea au contribuit la cauzarea prejudiciului suportat de bancă determinând, alături de actele efectuate de soții U., imposibilitatea rambursării creditelor și insolvabilitatea firmelor creditate.

S-a mai menționat că activitatea inculpatei G.I.M. trebuie raportată la B.C.R. Agenția Z., întrucât se referă la obținerea de credite, iar prejudiciul s-a localizat în patrimoniul acesteia și nu al societăților comerciale pentru care s-a solicitat creditarea, iar inculpatul U.C. a putut să constate, ca director al agenției, că sumele acordate cu titlu de credit nu au fost utilizate potrivit destinației stabilite prin contractele de credit, însă a continuat să aprobe acordarea lor.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrată constată că faptele săvârșite de inculpata G.I.M., în condițiile stabilite de instanța de apel, întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de recurs consideră că vinovăția inculpatei rezultă din coroborarea declarației date în primă instanță în care chiar aceasta a menționat modalitatea în care atât aceasta, cât și inculpații U.C. și U.D. au încălcat normele bancare referitoare la credite, cecurile și ordinele de plată nu se întocmeau pe relații comerciale efective, adică pe operațiuni comerciale reale cu instrumentele de plată fictive confirmate de reprezentanții firmelor la care se refereau filele cec sau biletele la ordin (declarația martorei O.I.), firmele inculpatei G.I.M. fiind singurele care primeau credite pe baza instrumentelor de plată.

Astfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, la data de 18 ianuarie 2006, inculpata G.I.M. a arătat că "... Am preluat S.C. P. din 1997, desfășurând activități de comerț en gros. Colaborarea cu B.C.R. am început-o la sfârșitul lui 1998, ajungând să discut cu directorul U., printr-o cunoștință, căreia, i-am povestit problemele pe care le aveam cu depunerile de numerar în bancă după ora 17. În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu directorul U., ne-am înțeles că pot efectua depuneri și după ora 17, astfel, încât am deschis cont în bancă ...

Am lucrat și pe o altă societate K. pentru care am luat credite. La discuția preliminară pe care am avut-o cu directorul U. acesta m-a întrebat de rulajul P., încasările pe care le aveam erau 90 la sută în numerar, însemnând câteva sute de milioane de RON pe zi. Ulterior, acesta a crescut. Inițial, am deschis o linie de credit cu garanție imobiliară. Știu că pentru aceasta exista un plafon, în sensul că nu se putea acorda mai mult de 3 miliarde de societate, însă în momentul în care am avut angajat un credit de 3 miliarde cu garanței, am putut lua credite pe documente, adică bilete la ordin și cecuri, fără garanție imobiliară.

Pentru acordarea creditelor pe documente trimise spre încasare, discutam cu U.D., care era inspector de credite. De regulă îi duceam documentul în baza căruia solicitam creditul și semnam cererea de acordare a acestuia, cerere pe care o completa U.D. Uneori, cererea era deja completată când ajungeam eu, întrucât vorbeam în prealabil cu aceasta la telefon, iar alte ori, cererea era completată ulterior. Știu că o semnam seara sau a doua zi. Știu că administratorul de fond, S.M. întocmea un borderou, în care trecea valoarea documentului.

Creditul se aproba în aceeași zi, practic, știam despre aprobarea creditului, când prezentam documentul. Se întocmea și un contract de credit, completat de U.D., pe care eu îl semnam în birou acesteia. Cred că era semnat și de conducerea băncii, însă nu rețin exact. Contractul se încheia în zilele următoare, cam în două, trei zile de la aprobarea creditului. Banii propriu-ziși îmi intrau în cont chiar în ziua în care eu prezentam documentele în baza cărora mi se acorda. Pentru creditele pe cecuri sau bilete la ordin, nu erau necesare și nu mi-a cerut nimeni nicio garanție.

Am folosit aceste credite pentru achitarea furnizorilor. Banii intrau în cont și din ei se plăteau cecurile care veneau în ziua respectivă. De-a lungul timpului am obținut foarte multe credite pe bilete la ordin și cecuri. Au existat situații în care cecurile și biletele la ordin fuseseră emise pentru marfa luată, cazuri în care erau luat chiar de clientul nostru. Au existat, însă și situații, în special la sfârșitul anului 2000, în care am folosit bilete la ordin și cecuri, care erau doar semnate și ștampilate și, în baza cărora, am obținut credite.

Biletele la ordin care purtau doar semnătura și ștampila, le-am obținut de la clienții cu care colaboram, cărora le-am explicat că am nevoie să obțin credit în baza acelui bilet la ordin și că ulterior le voi restitui banii. Întotdeauna le-am spus suma de care aveam nevoie, am obținut astfel de bilete la ordin, de la S.C. D. S.R.L., cred că unul de la S.C. E. Din câte îmi aduc aminte, eu am completat biletele la ordin cu datele necesare obținerii creditelor, însă câteva au fost completate și la banca de către S.M., din dispoziția lui U.D. după ce în prealabil, stabileam de ce credit aveam nevoie.

Spre sfârșitul lunii noiembrie 2000, am înregistrat un moment critic, în sensul că obțineam încasări foarte mici și aveam datorii la furnizori. Era evident că aveam nevoie de un credit și am discutat cu banca deși nu aveam nici un document pentru acordarea acestuia. S-a pus problema discutării la Sucursala Brașov B.C.R. pentru acordarea unui credit mai mare de 3 miliarde, iar, ca variantă, până la obținerea aprobării, era folosirea creditelor pe cecuri. Întrucât trebuia să achit mai multe cecuri, am discutat cu U.C. și U.D., iar U.D. mi-a spus că trebuie să prezint file cec pentru acordarea creditelor.

M-a asigurat că se va rezolva și că totul va fi în ordine. Am folosit 3 file cec, emise de S.C. E. S.R.L., care aparținea surorii mele G.E. și două file cec emise de S.C. F. S.R.L., care aparținea fratelui meu. Celor doi le-am spus că am nevoie de cecuri, fără ca ei, ca să îmi pună prea multe întrebări. De altfel, sora mea m-a însoțit la bancă de câte ori am folosit cecuri date de ea. Menționez că U. mi-a spus să aduc niște file cec, întrucât plățile s-au făcut. I-am spus lui U.D. că E. și F. sunt societăți care aparțin surorii și fratelui meu.

La această discuție a fost prezentă G.E. și soțul acesteia. Știu că am completat cu datele necesare filele cec, însă nu rețin dacă pe toate, unele au fost completate de Secărea, însă nu îmi mai aduc aminte exact, având în vedere că totul s-a derulat foarte repede, întrucât filele cec au fost lăsate mai târziu decât au fost acordate creditele. Nici filele cec și nici biletele la ordin la care am făcut referire, nu au fost emise ca urmare a unei relații comerciale reale, efective. Discuția pe care am avut-o cu U., referitoare la solicitarea de credite, pe cecuri, a avut loc seara, după ora 17 ...

Cu referire la facturile fiscale emise de C. către D., de C. către L. sau P. către C. precizez că este vorba de biletele la ordin primite semnate și ștampilate și care au fost folosite pentru obținerea creditelor și care au rămas nedecontate. Toate acele facturi au fost întocmite la 27 noiembrie 2000 seara, întrucât U.D. a spus că măcar biletele la ordin să fie în ordine, adică că aibă facturile aferente. Aceste facturi nu au fost înregistrate și nu s-a livrat marfa consemnată în cuprinsul acestora. Eu am completat aceste facturi fără ca societățile D., E., L. să știe acest lucru.

De fapt, nici nu au mai avut când să afle ...".

Martora O.I. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță la 18 ianuarie 2006 a menționat că "... Am fost asociat unic la S.C. L. S.R.L. desfășurând relații comerciale și cu S.C. P. și C. S.R.L. Pe la începutul anului 2000, cumpăram zahăr și ulei, în principal de la ștandurile acestei firme, iar, pentru plată inițial m-am înțeles cu G. ca, pentru a-mi da marfa la un preț mai bun, să-i plătesc cu banii jos. Ulterior, G. mi-a oferit să cumpăr cantități mai mari de zahăr la un preț mai bun, cerându-mi să-i plătesc în avans.

Datorită distanței dintre firmele noastre și la rugămintea lui G., îi dădeam file cec semnate și ștampilate, iar ea îmi trimitea mașina cu zahăr, completând pe filele cec valoarea zahărului. Ulterior, nu mi-a trimis tot timpul zahăr, deși completa fila cec, astfel încât, s-a întâmplat ca în momentul în care cecul ajungea la scadență să îmi dea și bani ca să pot face plata. Nu rețin care file cec i-am dat în aceste condiții, însă știu că au fost două care nu mi le-a plătit și pe care nu am nici bani, una de aproximativ 1,5 miliarde și alta de 100 de milioane.

Pentru cea în valoare de 1,5 miliarde nu avea cum să îmi trimită atâta zahăr, astfel încât eu am venit la Brașov într-o după amiază după marfă, ocazie cu care G. mi-a dat asigurări că îmi va trimite a doua zi zahăr ... I-am trimis inculpatei un bilet la ordin semnat și ștampilat, în legătură cu care inculpata mi-a spus la telefon că va lua credit și că va trimite zahăr în contul acestuia. Nu îmi amintesc exact, dar, totuși, cred că suma de 300 mil. pe care inculpata G. a trecut-o în biletul la ordin, am discutat-o și stabilit-o la telefon.

Nu am primit nici zahăr și nici bani pentru acest bilet la ordin. În după amiaza în care am fost în standul P., inculpata G. mi-a prezentat o doamnă care am înțeles că era directoarea de la B.C.R. Z., D., iar, ulterior după ce am avut necazuri, am sunt la B.C.R. Z. și am vorbit cu acea doamnă. Cu privire la motivul pentru care a emis filele cec în alb, arăt că niciodată nu s-a pus problema în cadrul discuțiilor pe care le-am avut cu inculpata G., să îi dau file cec drept garanție ca îi voi achita mărfurile, ci am preferat această variantă datorită distanțelor mari dintre firmele noastre și faptului că eu veneam mai rar în Brașov.

Nu cunosc cine a completat filele cec. Eu cred că inculpata G ...".

Martora S.M.E. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță la 15 decembrie 2005 a precizat că "... La sfârșitul lui noiembrie 2000 am fost chemată la serviciu de U.D. și am ajutat-o la polițele de asigurare pentru credite ce fuseseră deja acordate pentru persoane fizice. Tot atunci, era o zi de duminică, I.R. a completat procesele-verbale ale comitetului director. Am ajutat și la completarea altor documente. Pentru S.C. K., cec-urile și biletele la ordin erau semnate de inculpata G., ea având dreptul de semnătură în bancă. Tot ea semna și ordinele de plată. Pe K.A. l-am văzut o dată sau de două ori în bancă cu mult înainte de noiembrie 2000. Acesta nu s-a interesat niciodată despre credite ...".

Așadar, Înalta Curte constată că între percepția asupra mijloacelor de probă administrate de către instanța de apel și soluția pronunțată nu există vădite și esențiale neconcordanțe, așa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Brașov și de recurenții intimați G.I.M., U.C. și U.D. împotriva Deciziei penale nr. 173/AP din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa decizia penală atacată, în sensul că:

Pentru inculpatul U.C.:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului U.C., în temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, în temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat în temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., va înceta procesul penal privind pe recurentul intimat inculpat U.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen.

Se va înlătura dispoziția privind grațierea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum și consecințele acesteia.

Inculpatul U.C. va urma să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată în temeiul art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Se vor menține dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata U.D.:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. aplicată inculpatei U.D., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate, în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., va înceta procesul penal privind pe recurenta intimată inculpată U.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 290 C. pen.

Se va înlătura dispoziția privind grațierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum și consecințele acesteia.

Inculpata U.D. va urma să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

Se vor menține dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata G.I.M.:

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatei G.I.M., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a)art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., va înceta procesul-penal privind pe recurenta intimată inculpată G.I.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte).

Inculpata G.I.M. va urma să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Se vor menține dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate, fiind date cu respectarea dispozițiilor legale.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru apărarea recurenților intimați inculpați, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției, ca urmare a asigurării asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 29 ianuarie 2009, 12 martie 2009 și 9 aprilie 2009, de către domnul avocat E.N., cu împuternicirea avocațială nr. 039498 din 39 decembrie 2008 și împuternicirea avocațială nr. 039499 emisă la 30 decembrie 2008 și de către doamna avocat C.D. cu împuternicirea avocațială nr. 039500 emisă la 30 decembrie 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și de recurenții intimați G.I.M., U.C. și U.D. împotriva Deciziei penale nr. 173/AP din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată, în sensul că:

Pentru inculpatul U.C.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului U.C., în temeiul art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat, în temeiul art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat în temeiul art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., încetează procesul penal privind pe recurentul intimat inculpat U.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 26 raportat la art. 290 C. pen.

Înlătură dispoziția privind grațierea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum și consecințele acesteia.

Inculpatul U.C. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată în temeiul art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Menține dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata U.D.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. aplicată inculpatei U.D., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 3 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate, în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., încetează procesul penal privind pe recurenta intimată inculpată U.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. și art. 290 C. pen.

Înlătură dispoziția privind grațierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, precum și consecințele acesteia.

Inculpata U.D. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

Menține dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Pentru inculpata G.I.M.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatei G.I.M., în temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a) art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., încetează procesul penal privind pe recurenta intimată inculpată G.I.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două fapte).

Inculpata G.I.M. urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată în temeiul art. 26 raportat la art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (13 acte materiale) și art. 74 lit. a) art. 76 lit. b) C. pen.

Menține dispozițiile art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. și art. 13 C. pen. cu privire la art. 71 alin. (5) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru apărarea recurenților intimați inculpați, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.

Procesat de GGC - AM