Inadmissibility of appeal against final criminal decision under Code of Criminal Procedure

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 21 octombrie 2011, contestatorul B.I. a formulat o contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 797/R din 11 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1955/255/2009 a Curții de Apel Oradea.

Prin motivele scrise, contestatorul B.I. a solicitat admiterea contestației formulate arătând că recursul pe care l-a declarat în Dosarul nr. 1955/255/2009 al Curții de Apel Oradea s-a judecat în data de 27 septembrie 2011 în lipsa sa, dată la care nu s-a putut prezenta deoarece a fost internat la Spitalul din Debrecen, unde a suferit o intervenție chirurgicală fiind în imposibilitate de a încunoștința instanța cu privire la această împrejurare. în acest sens contestatorul a depus acte medicală, eliberate de Spitalul din Debrecen.

Contestatorul a susținut că cererea sa se încadrează în dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, printr-o cerere separată înregistrată la data de 21 octombrie 2011, condamnatul a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, instanța Curții de Apel Oradea pronunțându-se prin încheierea dată în camera de consiliu din 2 noiembrie 2011 respingând-o.

Prin Decizia penală nr. 1054/R din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 392 C. proc. pen. cu referire la art. 386 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea de contestație în anulare formulată de petentul contestator B.I., împotriva Deciziei penale nr. 797/R din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1955/255/P/2009, pe care o menține în totul.

În temeiul prevederilor art. 192 C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că în Dosarul nr. 1955/255/P/2009, Curtea de Apel Oradea a respins recursul declarat de către inculpatul B.I. menținându-se soluția de condamnare a acestuia la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare.

Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea a reținut că la data de 27 septembrie 2011, când s-a soluționat pe fond recursul declarat de către inculpat, acesta a fost asistat de către apărător ales, procedura de citare fiind astfel legal îndeplinită.

Pentru a fi în prezența cazului de promovare al contestației în anulare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiții și anume ca partea să dovedească că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Din adeverința medicală depusă la dosar, netradusă, Curtea a reținut că inculpatul a fost prezent la o unitate sanitară din orașul Debrecen, Ungaria, fiind înscrisă data de 26 septembrie 2011, însă nu s-a făcut dovada dacă starea sa de sănătate a fost în așa măsură afectat încât să nu poată fi prezent la soluționarea cauzei în recurs. Pe de altă parte, prezența acestuia nu era obligatorie, la termenele anterioare fiind prezent, sens în care având termen în cunoștință nu mai era necesară citarea sa. Așa cum s-a arătat anterior la termenul când a fost soluționată cauza de către instanța de recurs procedura de citare a fost legal îndeplinită și prin intermediul apărătorului ales.

În acest context s-a apreciat că deși contestatorul a invocat în susținerea cererii sale motive care se încadrează în cazul prevăzut de articolul 386 lit. b) C. proc. pen., pe fondul contestației nu se constată întrunirea condițiilor cumulative prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs contestatorul B.I., fără a prezenta motivele de casare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., „pot fi atacate cu recurs:

a) sentinele pronunțate de judecătorii;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

d)1 sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea;

1) încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

2) Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii.

3) Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare".

Așadar, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, contestatorul B.I. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestator este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 1054/R din 29 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 aprilie 2012.