Validity of payment application and enforceability of contractual late-payment penalties in commercial supply contracts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the appellate decision that affirmed the lower court’s order for the defendant to pay the plaintiff the outstanding balance for construction materials, late payment penalties, and litigation costs. The dispute centered on a commercial sales contract where the buyer contested the seller’s claim for unpaid invoices and excessive penalties, arguing that the goods were delivered late outside the contractual term and that payment had been fully settled via a specific payment order. The court held that the buyer failed to prove that the cited payment order was applied to the disputed invoice and did not establish that deliveries occurred outside the valid contractual period; consequently, the buyer’s acceptance of the goods triggered the obligation to pay within the agreed fifteen-day period, making the contractual penalty clause for late payment enforceable under the terms of the agreement.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Validity of payment application and enforceability of contractual late-payment penalties in commercial supply contracts: The dispute centered on a commercial sales contract where the buyer contested the seller’s claim for unpaid invoices and excessive penalties, arguing that the goods were delivered late outside the contractual term and that payment had been fully settled via a specific payment order. The court held that the buyer failed to prove that the cited payment order was applied to the disputed invoice and did not establish that deliveries occurred outside the valid contractual period; consequently, the buyer’s acceptance of the goods triggered the obligation to pay within the agreed fifteen-day period, making the contractual penalty clause for late payment enforceable under the terms of the agreement.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 259 din 13 februarie 2001, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei SC A.R.S. SA, obligând pârâta SC E.R. SA la plata sumei de 9.411.235 lei, reprezentând rest din contravaloarea produselor livrate, plus 180.634.352 lei penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 11.246.824 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în baza contractului comercial încheiat, reclamanta a furnizat pârâtei materiale de construcții, dar prețul nu a fost achitat în întregime din factura nr. 7258134 din 2000, refuzând suma de 9.411.235 lei.
Cum marfa a fost achitată cu întârziere, potrivit clauzei penale inserate în contract, pârâta a fost obligată și la plata penalităților de întârziere, în sumă de 180.634.352 lei.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt, ce a condus la pronunțarea soluției atacate.
Se susține că factura nr. 7258134 din 2000 a fost achitată în întregime cu ordinul de plată nr. 1070 din 19 iulie 2000, că s-au calculat penalități de întârziere ce exced cadrului contractual, iar o parte din materiale au fost livrate peste termenul fixat, nerespectându-se cantitățile cerute și prețurile negociate.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 493 din 10 mai 2001, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, între părți, a fost încheiat contractul comercial nr. 53 din 28 ianuarie 2000 și că, potrivit anexei, în perioada februarie - martie 2000, s-au livrat pârâtei materiale de construcție.
Pentru încasarea prețului s-au emis facturi, iar din contravaloarea facturii nr. 7258134 din 2000 nu s-a achitat suma în litigiu și nici nu s-a făcut dovada achitării, ordinul de plată invocat de apelantă nu face referire la această factură.
Pe de altă parte, se reține că nu s-au produs dovezi privind livrări de marfă cu întârziere și în afara contractului, situație în care, potrivit clauzei penale, justificat a fost sancționat cu plata penalităților de întârziere.
La data de 2 iulie 2001, pârâta a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.
Se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, respectiv, ordinele de plată cu care s-au achitat facturile în litigiu, inclusiv, contravaloarea facturii nr. 7258134 din 2000, în valoare totală de 43.299.810 lei.
De asemenea, recurenta critică modul cum a fost interpretat contractul de vânzare-cumpărare nr. 53/2000, susținând că, în clauza inserată, la art. III, nu se menționează durata convenției, iar termenul prevăzut în anexa 1 se referă la data de 29 februarie 2000.
Or, o parte din produse au fost livrate în afara termenului, astfel că nu se datorează penalități de întârziere.
Recursul este nefondat.
Instanțele au dat o interpretare corectă clauzelor stipulate în contractul încheiat.
Este adevărat că anexa 1 la contract prevede termen de livrare 29 februarie 2000, dar pentru neexecutarea în termen, pârâta-recurentă avea la îndemână clauza penală din contractul încheiat, putând sancționa furnizorul cu penalități de întârziere.
Din moment ce a acceptat marfa, avea obligația achitării în termen de 15 zile de la data primirii facturii, obligație neîndeplinită, nedecontarea potrivit convenției încheiate fiind sancționată.
Nu se poate reține achitarea în totalitate a facturilor emise, întrucât, așa cum s-a pronunțat și instanța de apel, din conținutul ordinului de plată nr. 1070, nu rezultă că acea sumă a fost achitată în contul facturii nr. 7258134/2000.
De asemenea, nu s-au produs dovezi din conținutul cărora să rezulte că o parte din materiale au fost livrate în afara contractului, atâta timp cât nu s-a stabilit durata convenției.
Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC E.R. SA București, împotriva deciziei nr. 493/COM din 10 mai 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 martie 2003.