Bribery conviction upheld, but state confiscation of salary rights quashed and restitution ordered to whistleblowers

Deliberând asupra recursurilor de față.

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 440 din 23 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 71322/3/2011, s-au dispus următoarele:

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

S-a constatat că inculpatul B.S. a fost liberat sub control judiciar prin Decizia penală nr. 267/R din 07 februarie 2012 a Curții de Apel București.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de modificare control judiciar formulată de inculpat.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 16 octombrie 2011 până la 07 februarie 2012.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracțiune respectiv suma de 956.500 RON și 22.000 euro (în echivalent RON).

S-a constatat că suma de 73.000 RON (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) și respectiv suma de 82.000 RON (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunțători conform ordonanțelor din datele de 07 noiembrie 2011 (pentru suma de 73.000 RON), respectiv ordonanțele din 21 octombrie 2011 și 24 octombrie 2011 (pentru suma de 82.000 RON).

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție până la concurența sumei de 956.500 RON și 22.000 euro (în echivalent RON), astfel:

- prin Ordonanța din data de 25 octombrie 2011, asupra imobilului compus din locuință (S+P+M) și cabinet medical situat în Alba Iulia, str. D., județul Alba, cartea funciară nr. X aparținând inculpatului B.S.;

- prin Ordonanța din 02 noiembrie 2011, asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului: apartamentul nr. 35, situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren în suprafață de 396 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren cu suprafața de 3.600 mp., situat în Alba Iulia, str. F., situat în Alba Iulia, str. T., județul Alba și teren situat în comuna Ighiu, județul Alba - parcela nr. 1, fânați de 121 mp., fânați de 214 mp., fânați de 151 mp., având o suprafață totală de 486 mp.;

- prin Ordonanța din 04 noiembrie 2011 asupra sumelor de 1.340 euro și 260 dolari SUA aparținând inculpatului.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.C. din infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale) și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute, de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a fost încredințată supravegherea inculpatului R.C., Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea și pune în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata T.A.M. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 1 an și 6 luni, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un, termen de încercare de 4 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a fost încredințată supravegherea inculpatei T.A.M., Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și s-a pus în vedere acesteia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpata a fost cercetată în stare de libertate.

S-a constatat că suma de 10.000 RON, dobândită prin infracțiune a fost restituită către martorul denunțător C.I. prin ordonanța din 24 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul B.S. la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpatul R.C. la plata sumei de 7.000 RON cheltuieli judiciare către stat și inculpata T.A.M. la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 190/P/2011 din 9 noiembrie 2011 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a inculpatului R.C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatei Ț.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut că în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, inculpatul B.S., președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, cu rang de secretar de stat, a primit, în tranșe lunare, în baza unei înțelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului R.C., director al Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, de la funcționarii ce compun echipa de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, respectiv PACSPO și ICAR, suma totală de 1.058.500 RON și 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referință, banii fiind pretinși pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanțarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activității în cadrul proiectelor. De asemenea, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO și ICAR, C.I., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor menționate), i-a dat inculpatei Ț.A.M., având funcția de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control, pentru ca inculpata să nu își exercite în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menționate, cu prilejul controalelor ulterioare.

Actul de inculpare s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu din 05 septembrie 2011, denunț formulat de C.N. la data de 17 octombrie 2011, declarația martorului C.N. din 24 octombrie 2011, contracte de prestări servicii, de muncă încheiate cu SC C. SRL, extrase de cont aferente lunilor septembrie și octombrie 2011 depuse de martorul C.N. cu ocazia audierii la data de 24 octombrie 2011, declarația martorului C.N. din 31 octombrie 2011, extrase de cont eliberate de B.R. Râșnov aferente perioadei decembrie 2010 - octombrie 2011 predate de martorul C.N. cu ocazia audierii la data de 31 octombrie 2011, denunțul numitei P.A. din 17 octombrie 2011, declarația martorului P.A. din 24 octombrie 2011, contracte de prestări servicii încheiate cu SC C.

SRL și extrase de cont aferente lunilor septembrie și octombrie 2011 predate de martorul P.A. cu ocazia audierii sale la data de 24 octombrie 2011, declarația martorului P.A. din 31 octombrie 2011, extrase de cont eliberate de I.G. Bank aferente perioadei ianuarie - octombrie 2011 predate de martorul P.A. cu ocazia audierii sale la data de 31 octombrie 2011, denunțul formulat de Ș.G. la data de 15 octombrie 2011, declarația martorului Ș.G. din 24 octombrie 2011, contract de prestări servicii, contracte de muncă și extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 depuse de martorul Ș.G. cu ocazia audierii la data de 24 octombrie 2011, declarația martorului Ș.G. din 31 octombrie 2011, extrase de cont depuse de martorul Ș.G. cu ocazia audierii la data de 31 octombrie 2011, denunțul formulat de P.I.B. la data de 17 octombrie 2011, declarația martorului P.I.B. din 24 octombrie 2011, extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 predate de martorul P.I.B. la 24 octombrie 2011, declarația martorului P.B. din 31 octombrie 2011, declarația martorului C.I. din 25 octombrie 2011, contracte de muncă încheiate cu SC C.

SRL, extrase de cont aferente lunilor septembrie - octombrie 2011 depuse de martorul C.I. cu ocazia audierii la data de 25 octombrie 2011, denunțul formulat de D.I. la data de 17 octombrie 2011, declarația martorului D.I. din 25 octombrie 2011, declarația martorului B.M. din 27 octombrie 2011, declarația martorului B.M.A. din 21 octombrie 2011, declarația martorului O.I. din 19 octombrie 2011, proces-verbal din 23 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 13 septembrie 2011, de R.C. cu angajați ai A.N.O.F.M., proces-verbal din 23 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 15 septembrie 2011, de R.C. cu C.C.N. precum și cu alte persoane, proces-verbal din 22 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat, în data de 17 septembrie 2011, de R.C. cu B.S., planșă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C.

și B.S. care a avut loc în 17 septembrie 2011 în municipiul Alba Iulia, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.B.C. în data de 12 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu o persoană de sex masculin în data de 12 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de B.S. cu C.C.N. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.S. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 15 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de 13 octombrie 2011, de R.C. cu mai multe persoane, proces-verbal din 15 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat de R.C. cu B.S. în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 26 septembrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate de R.C. cu B.S. în data de 15 septembrie 2011, proces-verbal din 25 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ț.A.M. cu S.M.

în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 25 octombrie 2011 în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ț.A.M. cu o persoană de sex feminin în data de 15 octombrie 2011, proces-verbal din 14 octombrie 2011 de consemnare a seriilor bancnotelor care compun suma de 82.000 RON, planșă fotografică privind marcarea criminalistică a bancnotelor ce compun suma de 82.000 de RON, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din 15 octombrie 2011, planșă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C.

și B.S., la data de 15 octombrie 2011, în incinta sediului Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu - Râșnov, planșă fotografică având ca obiect aspecte de la constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de B.S. în data de 15 octombrie 2011 în incinta C.N.F.P.P.P Râșnov, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, din 15 octombrie 2011, la sediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, proces-verbal din 15 octombrie 2011 prin care ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A au sigilat ușa de acces în apartamentul nr. 14 din București, str.

N., sector 1, proces-verbal din 16 octombrie 2011 de efectuare a percheziției domiciliare în B., str. N., proces-verbal de percheziție domiciliară din 15 octombrie 2011 privind imobilul din P., str. M., județul A., acord de parteneriat - forma revizuită, nr. 795/06/08/2010, fișa postului nr. 436, corespunzătoare funcției ocupată de către Ț.A.M., bugetul asigurărilor pentru șomaj întocmit de către C.N.F.P.P.P. Râșnov pentru perioada februarie 2010 - ianuarie 2011, proces-verbal întocmit de către of. de pol. judiciară, declarație de învinuit din 15 octombrie 2011 - B.S., declarație de inculpat din 16 octombrie 2011 - B.S., declarație de inculpat din 02 noiembrie 2011 - B.S., declarație de inculpat din 16 octombrie 2011 în ședința de consiliu din 16 octombrie 2011, declarație de inculpat din 08 noiembrie 2011, denunț olograf formulat de R.C., declarație de învinuit din 15 octombrie 2011 - R.C., declarație de învinuit din 18 octombrie 2011 - R.C., declarație de învinuit din 31 octombrie 2011 - R.C., proces-verbal din 01 noiembrie 2011 de predare-primire a sumei de 73000 RON de la R.C., declarație învinuit din 20 octombrie 2011 Ț.A.M., proces-verbal din 20 octombrie 2011 predare-primire suma de 10000 RON de la Ț.A.M., fotocopie denunț formulat de B.S. în ziua de 04 noiembrie 2011, DVD-R marca V. inscripționat "190/P/2011 din 17 septembrie 2011 Alba Iulia întâlnire R.C. cu B.S. copie 4", cu seria constructivă 8285F1923-01723B21, DVD-R marca V. inscripționat "DP.190/P/2011 și Constatarea infracțiunii flagrante săvârșită de B.S. la data de 15 octombrie 2011 în localitatea Râșnov - jud.

Brașov copie 9" cu seria constructivă 8285F1924-01736B21, DVD-R marca V. inscripționat "DP.190/P/2011 și constatarea infracțiunii flagrante săvârșită de numitul B.S. din 15 octombrie 2011 în localitatea Râșnov - jud. Brașov copie 10" cu seria constructivă 8272F1916-00671B06, DVD - R marca V. inscripționat "DP. 190/P/2011 și D.N.A. Constatarea infracțiunii flagrante B.S. 15 octombrie 2011 Râșnov - jud. Brașov copie 8" cu seria constructivă 8285F1924-01721B21, DVD-R marca T. inscripționat "DNA DP.190/P/2011 și înregistrare ambientală audio-video a dialogului dintre R.C.

și B.S. la data de 17 septembrie 2011 în mun. Alba Iulia, jud. Alba Copie 3 conf. art. 913" cu seria constructivă 9258428+REF00164, DVD+R marca V. inscripționat " D.N.A DP 190/P/2011 și 15 septembrie Râșnov jud. Brașov copie 2 cf. art. 913 C. proc. pen. înregistrări ambientale audio-video ale dialogurilor purtate de R.C. cu C.C.N. și alte persoane necunoscute la Râșnov, jud. Brașov în data de 15 septembrie 2011", cu seria constructivă 9258428+REC05099, DVD + R marca V. inscripționat "D.N.A DP 190/P/2011 și copie art. 913 C. proc. pen.

înreg. ambientale audio-video ale dialogurilor purtate la data de 13 septembrie 2011 de către R.C. și alte persoane începând cu ora 11:01, în loc Râșnov, jud. Brașov Copie 1", cu seria constructivă 1036431+REE01745, DVD + R marca V. inscripționat "D.N.A 190/P/2011 și copie art. 913 C. proc. pen. Râșnov, Brașov înreg. ambientale audio-video ale dialogurilor purtate la data de 15 octombrie 2011 de R.C. cu B.S. copie 7", cu seria constructivă 9258428+REC00827, DVD + R marca V. inscripționat "D.N.A 190/P/2011 și copie art. 913 C. proc. pen.

Râșnov, Brașov înregistrări ambientale audio-video ale dialogurilor purtate de R.C. cu mai multe persoane la data de 13 octombrie 2011 în Râșnov copie 5", cu seria constructivă 9257428+REA29227, CD-R marca V. inscripționat "D.N.A Dosar penal nr. 190/P/11 copie 1 CF. art. 913 C. proc. pen.", cu seria constructivă 8052140RB43489, CD-R marca V. inscripționat "D.N.A Dosar penal nr. 190/P/11 copie 1 CF. art. 913 C. proc. pen.", cu seria constructivă 8052140LB43484.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații și martorii propuși prin rechizitoriu respectiv N.I., B.B.C., C.N., B.M., Ș.G., P.B., C.I., P.A., D.I., B.M.A., precum și martorii B.I., V.C., încuviințați la propunerea inculpaților R. și B. dar și martorul C.C. audiat la propunerea inculpatului B.S., declarații consemnate și atașate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 5 septembrie 2011 organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B.S., președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, pretinde și primește sume de bani de la funcționarii din subordine, în schimbul numirii și menținerii lor în echipele de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene. Sumele respective sunt colectate lunar de la angajați, de către persoane anume desemnate de președintele instituției, din cadrul agențiilor teritoriale și înmânate personal lui B.S.

S-a reținut că, încă de la începutul implementării acestora, B.S. i-a pretins lui R.C., directorul C.N.F.P.P.P. Râșnov și managerul proiectelor, să-i redirecționeze lunar o cotă parte din salariile sau remunerația persoanelor care au încheiate convenții civile pe proiectele menționate și care fac parte din echipele de implementare a proiectelor. Pentru a-l determina pe R.C. să se conformeze acestei cereri, B.S. i-a pus în vedere că, în calitate de ordonator principal de credite, are competența de a suspenda plata cofinanțării pentru derularea celor două proiecte, însă va uza de aceasta numai dacă nu va primi sumele solicitate.

Pentru înțelegerea situației de fapt s-au făcut câteva precizări cu privire la mecanismul în care cei trei coinculpați au fost implicați în legătură cu derularea proiectelor cu fonduri europene.

Astfel, la acel moment, la nivelul Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu (C.N.F.P.P.P.) Râșnov se aflau în implementare două proiecte, în cadrul anexei prioritare 4 - "Modernizarea Serviciului public de Ocupare", domeniul major de intervenție 4.2. - "Formarea Personalului Propriu al Serviciului Public de Ocupare din cadrul POSDRU:

"Pregătirea aprofundată, continuă în serviciul public de ocupare - PACSPO" (Contract nr. POSDRU/95/4.2/S/59727), cu buget de 18.755.337 RON;

"Învățământ continuu aprofundat pentru România - ICAR" (Contract nr. POSDRU/95/4.2/S/61043) cu buget de 17.173.757 RON;

Data de începere a celor două proiecte, care au primit finanțare maxim admisă (5 milioane de euro pentru un proiect) a fost 1 iulie 2010, iar data de finalizare este 30 iunie 2013.

Prin acordul de parteneriat cu nr. 795 din 6 august 2010, C.N.F.P.P.P. Râșnov - partener principal, C. LTD - partener 1 și alți 4 parteneri au convenit că obiectul parteneriatului îl reprezintă stabilirea responsabilităților fiecărui partener în vederea implementării proiectului "învățământ continuu aprofundat pentru România - ICAR".

Inculpatul B.S., în calitate de președinte al ANOFM, îndeplinea, conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 202/2006 republicată, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, și funcția de președinte al Consiliului de Administrație, care, potrivit art. 18 pct. 1 lit. e) din aceeași lege, aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru șomaj pe unitățile din subordinea Agenției Naționale, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, președintele ANOFM având așadar atribuții parțiale în procesul decizional cu privire la bugete. De asemenea, conform art. 22 pct. 1 lit. i) din aceeași lege, președintele ANOFM îndeplinește atribuțiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite (act normativ redat la dosar).

Sumele reprezentând cofinanțarea de 25% necesară derulării proiectelor sunt alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, aprobat de inculpatul B.S., fapt ce rezultă din capitolele bugetare aflate la dosar. Acestea poartă mențiunea "aprob" și semnătura inculpatului B.S., așa cum se poate observa din analiza înscrisurilor atașate la dosar.

Inculpata Ț.A.M. avea între atribuțiile de serviciu, conform fișei postului nr. 436 din 20 aprilie 2011, pe aceea de a organiza activitatea de control privind utilizarea fondurilor comunitare, a fondurilor de cofinanțare aferente, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările ulterioare (pct. 95), pe aceea de a urmări realizarea unui management financiar adecvat pentru fondurile alocate pentru Axa prioritară nr. 4 "Modernizarea Serviciului Public de Ocupare" (pct. 75), precum și de a lua toate măsurile necesare pentru a urgenta implementarea proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul POSDRU, în special cu privire la realizarea verificărilor cererilor de rambursare primite de la beneficiari pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate anual, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE. 1083/2006, cu modificările și completările ulterioare (pct. 10).

În cauză s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării audio-video a convorbirilor și comunicărilor, a înregistrării audio-video a discuțiilor purtate în mediul ambiental, localizarea și urmărirea prin GPS, precum și luarea de imagini în legătură cu activitatea infracțională desfășurată de B.S., R.C. și alții.

De asemenea, s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării audio-video a convorbirilor și comunicărilor purtate de numitul B.S. de la postul telefonic cu nr. X.

În ceea ce privește situația de fapt referitoare la participarea inculpaților B.S. și R.C. pe trei paliere de expunere, detaliate cu mijloacele de probă specifice fiecăruia și care vizează: actul material reținut în sarcina celor doi inculpați din data de 17 iunie 2011, actul material reținut în sarcina acestora din data de 15 octombrie 2011 și cel de-al treilea palier care vizează perioada noiembrie 2010 - august 2011.

În urma exploatării autorizațiilor emise de instanță a rezultat că la data de 13 septembrie 2011, după virarea în conturile salariaților a retribuțiilor aferente lunii august, R.C. a purtat o discuție cu o persoană de sex feminin, angajată în cadrul proiectului, care l-a întrebat dacă trebuie să "scoată de azi banii pentru B.", fiindcă în ziua următoare pleca în concediu. Răspunsul lui R.C. a fost afirmativ. Ulterior, în cursul aceleiași zile, aceeași persoană a purtat un nou dialog cu R.C., căruia i-a spus: "Scuze! I-am pus aicea (...) să scap de ei!", R. răspunzându-i: "Bine!" Interlocutoarea i-a adus la cunoștință lui R. că "a scos de 50 de (...) (lei - n.n.) (...) la bancomat, numai de (...) și nici plicuri nu mai avem. Le-am băgat în (...)".

La data de 13 septembrie 2011, R.C. a formulat un denunț, arătând, în esență, că din luna februarie 2011, circa 50 - 60% din sumele încasate pentru salarii la nivelul Centrului Râșnov s-au colectat în vederea remiterii către B.S., președintele ANOFM. Activitatea de colectare a fost asigurată de R.C., la cererea expresă a lui B.S. Inculpatul R.C. a mai precizat că solicitarea de către B.S. a sumelor de bani menționate s-a făcut în mod expres la începutul anului 2011 imediat după alocarea unei părți din sumele solicitate pentru proiect, acesta dând de înțeles că, în cazul nerespectării acestor "solicitări" de remitere a unui procent din remunerații, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecințe negative asupra realizării activităților, primirii retribuțiilor și derulării proiectelor. R.C. a recunoscut că a transmis persoanelor implicate în derularea proiectelor cererea președintelui ANOFM, acestea consimțind să dea periodic sumele solicitate. R.C. a arătat că, întrucât pe 12 septembrie 2011 s-au virat salariile aferente lunii august, el urmează să colecteze banii de la persoanele care lucrează în cadrul proiectelor, în zilele următoare B.S. trebuind să vină pentru a-i ridica. În cadrul acestui denunț inculpatul R. a solicitat să fie luate măsurile legale și și-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu organele de urmărire penală, în vederea strângerii de probe și identificării tuturor participanților la aceste fapte.

Cu ocazia unei audieri ulterioare, inculpatul R.C. a arătat ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuții referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I. Atunci Președintele ANOFM a menționat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuția s-a purtat în curtea C.N.F.P.P.P. Râșnov iar inculpatul R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declarație din 13 octombrie 2011.

La data de 17 septembrie 2011, ca urmare a unor convorbiri telefonice între B.S. și R.C., s-a stabilit ca întâlnirea dintre cei doi în scopul remiterii banilor să aibă loc în după-amiaza aceleiași zile, la intrarea în municipiul Alba Iulia, unde domiciliază B.S. (înregistrare redată la dosar).

Conform înregistrărilor audio-video, sumele de bani respectiv 19.000 RON și 22.000 euro, au fost introduse de R.C. într-o pungă de plastic transparentă, iar apoi într-o altă pungă, de culoare roșie. Înregistrarea ambientală video a relevat continuitatea între momentul introducerii banilor în pungă și momentul remiterii către B.S., neexistând dubii cu privire la conținutul acesteia.

Din această perspectivă s-a reținut că nu poate fi primită critica apărării inculpatului B. vizavi de eventuale neclarități ale imaginii sau a unor timpi din înregistrare, elementele esențiale creând suficiente garanții judecătorului asupra modului de derulare a faptelor cu atât mai mult cu cât inculpatul B., audiat, recunoaște primirea acestei sume de bani chiar dacă dă o altă explicație în legătură cu ea.

Inculpatul B.S. a sosit la locul de întâlnire cu autoturismul S., iar R.C. a coborât din autoturism având în mână punga de culoare roșie în care se aflau sumele de bani. R.C. s-a adresat lui B.S. spunându-i: "V-am adus ăia!", B. întrebând: Ce aveți aicea?", iar R. răspunzând: "Sunt ăia (...) îi știți dumneavoastră". Conform imaginilor video, B.S. a deschis portiera autoturismului cu care venise și a pus punga de culoare roșie pe bancheta din spate. În continuarea dialogului, B. l-a avertizat pe R. să fie atent, să nu vorbească la telefon, iar atunci când R.C. i-a spus că "unii cam strâmbă din nas", B.S. s-a arătat deosebit de interesat, reacția sa fiind următoarea "pleacă, dacă nu le convine" și "dacă comentează, afară". De asemenea, B.S. i-a precizat lui R. că "la Ț., când zic eu îi dați, nu lunar și așa"(...) Fiecare cu lungul nasului, că după aia (...)" (...) "înțelege ea ce nu trebuie și nu e bine".

Toate momentele remiterii sumei de bani sunt susținute de înregistrările dialogului ambiental din data de 17 septembrie 2011 relevante fiind în acest sens cele redate la dosar și care, în urma lecturii susțin pe scurt situația redată anterior.

Inculpatul S.B. audiat fiind, în fața instanței, în referire la acest act material deși a precizat inițial că recunoaște acest act material în realitate a menționat că îl recunoaște în sensul că a primit banii dar nu ca pe o luare de mită. În acest sens, s-a precizat că a avut o înțelegere în luna septembrie 2011 cu inculpatul R. cu ocazia unei întâlniri la un dineu la Cluj când coinculpatul i-a promis că îl va ajuta fără a-i detalia în ce constă ajutorul. Față de insistențele lui R. a acceptat să se întâlnească la Alba Iulia și afirmă că-și asumă primirea sumei de bani cu mențiunea că a avut percepția că sunt bani pentru campania sa electorală și că în fapt este un ajutor primit de la acesta ca și prieten, persoană fizică și nu director al Centrului Râșnov.

Inculpatul R.C. audiat fiind, și-a menținut punctul de vedere din denunț arătând că încă din luna noiembrie 2010 când au sosit primii bani inculpatul B. a sosit la Râșnov, ocazie cu care i-a spus acestuia că datorează funcția de director, că știe câți bani ia fiecare din personalul antrenat din proiecte și că în loc de 300 RON/oră aceștia merită 100 RON/oră, diferența fiindu-i necesară pentru campania electorală. Precizează inculpatul că acest act material s-a realizat sub coordonarea organelor de urmărire penală sens în care banii strânși de la salariați pe luna august i-a dus la Alba Iulia coinculpatului, convenind asupra modului în care urma să acționeze, însă, în opinia sa, banii pe care i-a dat inculpatului B. nu au reprezentat o donație pentru campania electorală ci o constrângere a coinculpatului.

La data de 13 octombrie 2011, după virarea remunerațiilor aferente lunii septembrie în conturile angajaților, R.C. a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru inculpatul B.S. În acest sens, relevante sunt interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul R. și o parte din angajați, din care a rezultat fără putință de tăgadă faptul că aceștia veneau și aduceau sumele de bani, având reprezentarea destinației acestora (cum este cazul martorei Ș.G. care în discuția cu R. a precizat că "am adus dijmuiala pentru B.", manifestându-și totodată nemulțumirea și arătând că toți oamenii sunt revoltați). Din aceste dialoguri a rezultat uneori și sumele pe care aceștia le dădeau și mai ales, un element esențial, caracterul de repetabilitate al unor plăți lunare pe care salariații le făceau.

În total s-a colectat suma de 82.000 RON, banii fiind puși de R.C. la dispoziția organelor de urmărire penală, care au procedat la înserierea și marcarea criminalistică a acestora.

La data de 15 octombrie 2011, la sediul C.N.F.P.P.P. Râșnov a sosit inculpatul B.S., împreună cu familia, aceștia urmând să participe în seara respectivă la o nuntă în Brașov.

S-a precizat că anterior, în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2011, inculpatul B.S. a avut o convorbire telefonică cu R.C., încunoștințându-l că va veni vineri la Râșnov și spunându-i să pregătească "raportul".

Revenind la ziua de 15 octombrie 2011, s-a constatat că în jurul orelor 14.21, autoturismul marca S., în care se afla inculpatul B.S. împreună cu trei persoane a pătruns în parcarea situată în curtea C.N.F.P.P.P. Râșnov, unde B.S. s-a întâlnit cu R.C. și au făcut împreună o scurtă vizită a centrului.

În jurul orelor 14.45, familia inculpatului B.S. a intrat în spațiul de cazare al centrului, iar R.C. a intrat în biroul său situat într-un alt corp de clădire. După aproximativ 15 minute, B.S. a revenit în biroul lui R.C., unde a stat aproximativ 20 min. În acest timp B.S. și R.C. au purtat un dialog relevant pentru cauză, în care inculpatul B. își manifestă și împărtășește coinculpatului R. temerile sale față de existența unor reclamații la DNA având informații că reclamații vizează faptul că "se dau salariile și apoi se iau înapoi și se redistribuie către conducerea agenției, avertizându-l pe R.C. să nu aibă nimic prin casă, prin calculatoare (făcând trimitere la faptul că "ăștia când vin iau și verifică, și de acolo plecată totul"). În același dialog inculpatul R. este sfătuit de inculpatul B. că trebuie "să ne apărăm pielea! Și singurul, singura problemă e să nu recunoști nici tăiat în zeci de (...) dacă vine vreo acuzație (...)".

S-a constatat că în același dialog inculpatul B. i-a propus lui R.C. "să găsim o societate, ceva. Găsesc eu fără (...) Aveți încredere în mine. În Germania, am pe cineva. Ca să facem un (...) un lanț din ăsta. Să car cu materiale cu tot", tocmai în scopul încercării de disimulare a derulării activității infracționale prin acel "lanț" de firme prin care să se ascundă proveniența banilor.

Înregistrările din mediul ambiental au relevat în egală măsură faptul că inculpatul B. și coinculpatul R. vorbesc de remiterea sumelor de bani, de cuantumul sumei, despre care R.C. afirmă că sunt "optzeci și două de mii" iar coinculpatul B. conchide că ar însemna "douăzeci de mii de euro", precum și în legătură cu modalitățile concrete în care aceste sume de bani vor fi remise, ocazie cu care inculpatul B. intră în contact fizic cu punga în care se află banii, despre care afirmă că este murdară de praf (constatându-se ulterior că pe aceste pungi se aflau urme de substanțe de praf verde, fluorescent, urme descoperite pe fața internă și externă a mâinilor, cravatei, sacoului și pantalonilor inculpatului B.).

La scurt timp după ce inculpatul B. l-a avertizat încă o dată pe inculpatul R.C. "să fim foarte atenți ce vorbim!" acesta a fost surprins de către organele de urmărire penală în curtea imobilului, lângă autoturismul său, împreună cu R.C. După legitimare și arătarea scopului sosirii în imobil, inculpatul B.S. a fost întrebat care este motivul vizitei sale la C.N.F.P.P.P. Râșnov și dacă are asupra sa eventuale sume de bani, acesta afirmând că are la el circa 4000 RON. În continuare fiind întrebat dacă în interiorul autovehiculului există vreo sumă de bani acesta a răspuns negativ, arătând totodată că a primit un cadou de la R.C., cu ocazia zilei de naștere a lui R.C., însă nu știe în ce constă acesta.

Solicitându-i-se inculpatului B.S. să deschidă portbagajul autoturismului, în interior s-a constatat existența unei pungi din plastic de culoare roșie, purtând inscripția P., în care se aflau două sticle (una de T. și una de vin spumant A.) și o altă pungă de culoare maro, care avea imprimată mențiunea "H." despre care inculpatul B.S. declară că provine de la R.C., dar că nu cunoaște ce conține. Desfăcând punga respectivă, martorul asistent G.A. a scos din interior pe portbagajul autoturismului numeroase bancnote în cupluri de 100, respectiv de 50 RON.

După examinarea și evidențierea substanțelor fluorescente la inculpatul B.S. s-au examinat în spectru UV și pungile în care se aflau banii, constatându-se pe suprafața acestora urme de substanțe de praf verde fluorescent. În urma numărării de către martorul asistent G.A. a sumelor de bani, s-a constatat că este vorba de bancnote în cupiuri de 100 (una sută) RON și 50 (cincizeci RON), suma fiind în cuantum de 82.000 (opt zeci și două mii) RON. În continuare, s-a procedat la examinarea în spectru U.V. a bancnotelor descoperite în pungă constatându-se că bancnotele în cupiuri de 100 (una sută) RON au aplicată mențiunea "MITĂ", mențiune înscrisă cu instrument scriptural de culoare verde fluorescent. Totodată, s-a constatat că seriile bancnotelor găsite în autoturismul inculpatului coincid cu cele consemnate în procesul-verbal de marcare criminalistică aflat la dosar.

Cu privire la acest act material, inculpatul B. a recunoscut că a primit banii în data de 15 octombrie 2011 de la inculpatul R. care anterior îl sunase pentru că era ziua lui și l-a invitat la Râșnov. A precizat inculpatul că banii primiți erau destinați campaniei sale electorale iar suma de 80.000 RON, primită a apreciat-o, ca și în cazul celuilalt act material, ca fiind un ajutor venit de la un prieten și deci nu o luare de mită.

Inculpatul R. a infirmat apărarea coinculpatului în sensul că își menține punctul de vedere vizavi de faptul că nu putea fi vorba de o donație pentru campania electorală, remiterea banilor fiind o constrângere impusă de coinculpat.

Pentru actul material din 15 octombrie 2011, inculpatul R. a precizat că i-a dat banii lui B. în centrul de la Râșnov, personal, act urmat de procedura flagrantului.

Numiții C.N., C.I., P.B., Ș.G., P.A., B.M., B.B.C., N.I., angajați cu contract de muncă sau cu contract civil de prestări servicii ai SC C. Ltd SRL, au formulat în perioada 15 octombrie 2011 - 17 octombrie 2011 denunțuri, arătând că, pe parcursul derulării raporturilor de muncă în cadrul proiectelor PACSPO și ICAR, inculpatul R.C. le-a solicitat să dea, lunar, o parte din retribuțiile cuvenite, pentru a se colecta o sumă de bani ce urma a-i fi remisă inculpatului B.S., în urma unei solicitări anterioare a acestuia, adresată inculpatului R.C., în scopul bunei derulări a proiectelor menționate. Sumele remise lunar de angajați puteau diferi în funcție de numărul de ore lucrate și de salariul calculat.

Astfel: - C.N. a fost angajat din 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar din 16 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR. Conform declarației sale, solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010, când, de altfel, a și dat prima sumă de bani. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 8.000 RON, ianuarie 2011 - 5.000 RON, februarie 2011 - 6.000 RON, martie 2011 - 5.000 RON, aprilie 2011 - 5.000 RON, mai 2011 - 10.000 RON, iunie 2011 -8.000 RON, iulie 2011 - 3.000 RON, august 2011 - 22.000 RON, septembrie 2011 - 21.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.

În faza cercetării judecătorești, martorul și-a menținut poziția arătând că, începând cu luna decembrie 2010 și până la luna flagrantului a remis lunar sume de bani după data salariului la solicitarea inculpatului R. care i-a spus că sunt necesare pentru a primi în continuare cofinanțarea necesară, lipsa cofinanțării echivalând pentru el cu pierderea locului de muncă. Martorul a arătat că la început inculpatul R. nu a pronunțat numele celei la care banii ajungeau, spunând doar că este o persoană cu putere de decizie pe partea de cofinanțare, el considerând că aceasta îi revine președintelui ANOFM, iar în mod expres a aflat de la R. că banii ajung la inculpatul B. cu 2 - 3 luni înainte de flagrant.

B.B.C. a fost cooptat în cadrul proiectului ICAR conform contractului din 17 noiembrie 2010, iar în cadrul PACSPO în 1 mai 2011. Sumele date lunar au fost următoarele: iunie 2011 - 33.000 RON, iulie 2011 - 33.000 RON, august 2011 - 33.000 RON, septembrie 2011 - 7.500 euro, octombrie 2011 - 9.000 RON.

Martorul, în cursul cercetării judecătorești a arătat că în luna iunie 2011 a purtat o discuție cu inculpatul R. care i-a spus că trebuie să plătească suma de 33.000 RON, pentru ca proiectele să continue, fără să-i spună expres cui îi dă banii, evoluția ulterioară a evenimentelor, constând în aceea că după ce dădea banii lui R. în intervalul iunie - octombrie 2011, președintele B. venea la Râșnov, determinându-l să creadă că banii îi erau destinați acestuia. B.B. a afirmat că R. nu i-a spus niciodată în mod expres că banii ajungeau la B., dar i-a spus că dacă nu cotizează proiectele se opresc, de la R. știind și faptul că autoritatea de management care aprobă finanțarea este subordonată președintelui ANOFM, iar cofinanțarea era aprobată de președintele acestuia.

N.I. a fost angajat din 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR, iar în cadrul PACSPO din 1 noiembrie 2010. Conform declarației sale, solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 14.000 RON, ianuarie 2011 - 20.000 RON, februarie 2011 - 19.000 RON, martie 2011 - 19.000 RON, aprilie 2011 - 19.000 RON, mai 2011 - 21.000 RON, iunie 2011 - 21.000 RON, iulie 2011 - 21.000 RON, august 2011 - 21.000 RON, septembrie 2011 -21.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.

În faza cercetării judecătorești martorul, a arătat că în luna decembrie a anului 2010, a purtat o discuție cu inculpatul R. care i-a spus că o parte din banii pe care acesta îi va primii vor trebui să meargă "mai sus", pentru ca întârzierile să nu mai apară în finanțări și proiectele să meargă. Martorul a precizat că inculpatul R. nu i-a spus în mod expres la cine vor merge sumele de bani făcând însă referire la persoana care aproba aceste finanțări, el știind că aceasta revenea în sarcina președintelui ANOFM.

P.A. a fost angajată la 1 noiembrie 2010 în cadrul PACSPO și la 17 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR. Solicitarea făcută de R.C. datează din luna decembrie 2010. Sumele date lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 32.000 RON, ianuarie 2011 - 50.000 RON, februarie 2011 - 35.500 RON, martie 2011 - 40.000 RON, aprilie 2011 - 40.000 RON, mai 2011 - 38.000 RON, iunie 2011 - 54.000 RON, iulie 2011 - 60.000 RON, august 2011 - 60.000 RON, septembrie 2011 - 14.500 euro, octombrie 2011 - 20.000 RON.

În cursul cercetării judecătorești martora, a arătat că a avut discuții inițial cu I.D., apoi cu inculpatul R.C. care i-au spus că va trebui să cotizeze cu diverse sume de bani pentru buna derulare a proiectelor fără indicarea persoanei destinatare a sumelor de bani, aceasta știind că banii merg mai sus, la ANOFM. Martora a arătat că a dedus, că destinatarul sumelor este președintele ANOFM pentru că în calitatea pe care acesta o avea era ultimul care semna un document de cofinanțare pentru cele două proiecte.

B.M. a fost angajată în data de 15 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptată în data de 01 mai 2011. Din depoziția sa a reieșit că prima solicitare făcută de R.C. datează din decembrie 2010. Sumele remise lunar au fost următoarele: decembrie 2010 - 11.000 RON, iunie 2011 - 39.000 RON, iulie 2011 - 39.000 RON, august 2011 - 39.000 RON, septembrie 2011 - 33.000 RON, octombrie 2011 - 10.000 RON.

În cursul cercetării judecătorești, martora a precizat că în cursul lunii decembrie 2010 inculpatul R., prin intermediul lui D.I. i-a solicitat plata sumei de 11.000 RON, spunându-i că "banii vor merge mai sus", în situația contrară proiectele fiind întrerupte cu consecința pierderii locului de muncă.

Ulterior, martora a arătat că a aflat de la R. că banii mergeau a președintele de la ANOFM iar în perioada mai - iunie 2011 după majorarea salariului și stabilirea sumelor de plată inculpatul R. i-a spus că banii sunt ceruți de către președintele ANOFM. În afară de discuția cu R. în care martora susține că acesta i-a spus în mod expres că banii merg la inculpatul B., aceasta arată că a mai purtat discuții cu colegii pe tema remiterii de bani însă destul de vagi pentru că niciunul din ei nu spunea în mod expres că dă aceste sume de bani.

Ș.G. a fost angajată în data de 01 martie 2011 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptată în data de 03 mai 2011. Din depoziția sa reiese că prima solicitare făcută de R.C. datează din martie 2011. Sumele remise lunar au fost următoarele: aprilie 2011 - 9.000 RON, mai 2011 - 9.000 RON, iunie 2011 - 9.000 RON, iulie 2011 - 9.000 RON, august 2011 - 9.000 RON, septembrie 2011 - 9.000 RON, octombrie 2011 - 9.000 RON.

În faza cercetării judecătorești martora a declarat la dosar că a fost angajată la firma parteneră în cele două proiecte cu fonduri europene începând cu 01 martie 2011, dată de la care inculpatul R., în calitate de manager de proiect, i-a spus că lunar va trebui să dea jumătate din salariu său pentru ai fi remis președintelui B., în caz contrar implementarea proiectelor fiind frânată.

P.B. a fost angajat în data de 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului PACSPO, iar în cadrul proiectului ICAR a fost cooptat în data de 01 mai 2011. Din depoziția sa a reieșit că prima solicitare făcută de R.C. datează din mai 2011. Sumele remise lunar au fost următoarele: iunie 2011 - 5.000 RON, iulie 2011 - 15.000 RON, august 2011 - 9.000 RON, septembrie 2011 - 8.000 RON, octombrie 2011 - 9.000 RON.

În faza cercetării judecătorești martorul a declarat că în luna mai 2011, a purtat o discuție cu inculpatul R. din care rezulta că va trebui să dea o sumă de bani, stabilită de acesta, în caz contrar urmând să nu se mai aprobe cofinanțarea de 25%. Cu acea ocazie inculpatul R. i-a spus martorului că banii vor merge la inculpatul B. că banii îi sunt necesari în campania electorală.

C.I. a fost angajat în data de 22 noiembrie 2010 în cadrul proiectului ICAR, iar în cadrul proiectului PACSPO a fost cooptat în data de 03 martie 2011. Din depoziția sa a reieșit că prima solicitare a inculpatului R.C. datează din iulie 2011 și a fost făcută pentru inculpata Ț.A.M. Astfel, C.I. i-a dat 10.000 RON inculpata Ț.A.M. la sfârșitul lunii august 2011. De asemenea i-a mai remis lui R.C. 5.000 RON, în octombrie 2011, pentru B.S.

În faza cercetării judecătorești martorul a declarat că în legătură cu remiterea sumei de bani pentru luna octombrie 2011 a fost întrebat de către inculpatul R. dacă mai are bani, la răspunsul său afirmativ coinculpatul spunându-i martorului că mai are nevoie de 5.000 RON, pentru că vine domnul președinte. Martorul a arătat că a bănuit că i s-au cerut banii pentru a-i da lui B. care, în opinia sa, avea nevoie de bani pentru a candida ca și senator.

Singura angajată care nu a acceptat să dea aceste sume de bani a fost D.I. Aceasta a declarat că, prin luna februarie sau martie 2011, inculpatul R.C. a informat-o că i s-a solicitat o sumă de bani de către șeful ANOFM, pentru a face ca cele două proiecte să se desfășoare normal. Deoarece martora este autoarea celor două proiecte, a refuzat categoric să contribuie cu o sumă de bani la această solicitare, fiind, de altfel, convinsă că este vorba de o sumă cerută doar pentru luna respectivă, și nu de o "taxă" lunară, așa cum a dedus ulterior. Conform susținerilor martorei, în toată această perioadă, R.C. i-a spus că este extrem de îngrijorat de situația creată, întrucât avea această poziție "ingrată" de a cere bani de la angajați pentru B.S. R.C. nu i-a spus niciodată martorei care a fost reacția inculpatului B.S. cu privire la faptul că ea nu a acceptat să plătească. D.I. a mai arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dar mai ales de a spune oamenilor că se strâng iar bani, dorea să renunțe și la funcție, și la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri.

În cursul cercetării judecătorești martora a arătat că este manager de program pentru cele două proiecte cu fonduri UE în cadrul societății partenere calitate în care în luna februarie 2011 inculpatul R. i-a cerut să contribuie cu o sumă din salariul ei, sumă ce urma să-i fie remisă inculpatului B., al cărui nume a fost indicat explicit pentru buna desfășurare a celor două proiecte. Martora a arătat că nu a fost de acord cu plata și deși inițial a demisionat, actul de demisie nu i-a fost acceptat și a continuat să lucreze.

Concluzionând, raportat la declarațiile martorilor denunțători care au susținut că li s-au cerut bani inclusiv în luna decembrie 2010, în declarația ulterioară dată de inculpatul R.C., fiind întrebat cu privire la momentul primei solicitări de remitere a unor sume de bani, făcută de inculpatul B.S., acesta a arătat că, de fapt, solicitarea făcută de B.S. la sfârșitul lunii februarie 2011 nu a fost prima (așa cum a menționat în prima declarație), ci a constituit o cerere de majorare a cuantumului sumelor pe care deja le dădea din cursul anului trecut. Prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuții referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I. Atunci Președintele ANOFM a menționat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuția s-a purtat în curtea C.N.F.P.P.P. Râșnov. R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declarație din 13 octombrie 2011. Așadar, susținerile numiților C.I., N.I., B.M., P.A. în sensul că au început să dea sume din salarii din noiembrie - decembrie 2010 au fost apreciate ca fiind reale.

Din denunțul și declarația lui R.C., precum și din denunțurile formulate de martori analizate anterior, a reieșit faptul că atunci când li s-a comunicat cuantumul salariilor sau mărirea acestora, li s-a pus în vedere că trebuie să dea lunar o parte din veniturile obținute pentru conducerea ANOFM, aceasta constituind de fapt rațiunea pentru care li se stabilesc salarii atât de mari. A fost considerat evident faptul că R.C. le-a transmis angajaților o solicitare reală formulată de B.S., întrucât o parte din aceștia fiind în relații bune cu președintele ANOFM, aveau posibilitatea de a-l verifica pe R., adresându-se direct lui B.S.

Audiat în cauză pe aceste acte materiale inculpatul B.S. a avut o poziție de nerecunoaștere a faptelor, arătând că în opinia sa martorii care au declarat că au dat bani au făcut-o pentru că sunt prieteni cu inculpatul R. și, la rândul lor comiteau și ei infracțiuni de vreme ce după primul act material au continuat să dea bani.

Coinculpatul R.C. audiat fiind în faza cercetării judecătorești și-a menținut poziția, manifestată cu ocazia formulării denunțului, precum și a declarațiilor de inculpat din faza de urmărire penală, arătând că au existat mai multe discuții cu președintele ANOFM-ului în care se făcea referire la partea de cofinanțare din bugetul statului, iar din modul în care evenimentele s-au derulat l-au făcut să perceapă aceste acțiuni ale coinculpatului ca și acte de presiune. R. a declarat că după primirea banilor în luna noiembrie 2010, inculpatul B.S. venit în vizită la Râșnov i-a spus că-i datorează funcția de director "că știe câți bani ia fiecare din personalul antrenat în proiecte, că în loc de 300 RON/oră merită 100/oră, iar diferența îi este necesară lui pentru campania electorală".

Inculpatul R. a precizat că le-a comunicat angajaților din proiect acest lucru și a fost opțiunea lor să plătească suma de bani, fiind conștienți că fără cofinanțare proiectul nu va merge, iar sumele de bani aduse de martorii denunțători erau sume pe care le considera el, de regulă reprezentând diferența de 200 RON/oră la care făcuse referire B.

Relevant în cauză a fost faptul că inculpatul R. arată că B. nu i-a cerut în mod expres banii făcând însă trimitere la proiectele în derulare și spunând că "execuția trebuie să fie una specială", sintagmă față de care acesta a înțeles că trebuie să-i dea sumele de bani, iar, ulterior președintele ANOFM a afirmat în mod expres că are nevoie de sume mai mari pentru că va candida la funcția de senator sau deputat, făcând precizarea "din aceste proiecte îmi trag seva".

Analizând declarația inculpatului R., că susținerile inculpatului B. vizavi de destinația acestor sume, pe care le-ar fi perceput ca o donație pentru campania electorală, nu au fost primite, în condițiile în care R. a arătat în declarația sa în fața instanței că banii nu au reprezentat o asemenea donație ci o constrângere în a-i remite coinculpatului. Nu au fost primite în mod favorabil declarațiile inculpatului B. care, cu ocazia audierilor a declarat că deși cunoștea ce salariu avea inculpatul R., mic, a considerat că sumele primite pentru actele materiale din lunile septembrie și octombrie au reprezentat un ajutor, în calitate de persoană fizică a acestuia, raționament ce are la bază diferența extrem de mare între veniturile lui R. și sumele remise de acesta coinculpatului.

Nu lipsită de relevanță a fost apreciată poziția inculpatului B.S. care nu a recunoscut niciodată cele nouă acte materiale la care am făcut referire în ultima parte a expozeului iar cu privire la actele materiale reținute pentru lunile septembrie și octombrie, pe parcursul urmăririi penale și a fazei cercetării judecătorești a prezentat o mulțime de variante, niciuna însă susținută de materialul probator existent la dosarul cauzei.

Din perspectiva tuturor mijloacelor de probă analizate pe aceste trei segmente ce se circumscriu celor 11 acte materiale reținute în sarcina celor doi inculpați raportate la situația de fapt descrisă, Tribunalul a făcut câteva precizări față de rezultatul coroborării probelor și de criticile invocate în apărare.

O primă chestiune o reprezintă solicitarea apărării inculpatului R.C. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la luare de mită în infracțiunea de dare de mită, pe care instanța a apreciat-o ca neîntemeiată.

Criticile formulate vizavi de inexistența unei înțelegeri prealabile cu inculpatul B.S., precum și inexistența unor diferențe între poziția subiectivă a inculpatului R. și cea a martorilor denunțători nu a primit acreditarea instanței de judecată ele nefiind susținute de probatoriile din cauză.

Din această perspectivă este dovedită existența unei înțelegeri anterioare între cei doi coinculpați, R.C. acționând ca intermediar, transmițând angajaților solicitările președintelui ANOFM, stabilind (conform propriilor declarații), cât trebuie să plătească fiecare lunar, colectând apoi banii și remițându-i inculpatului B.S.

Pentru a evidenția cele afirmate instanța a punctat câteva aspecte convertite în mijloace de probă ce justifică aceste susțineri:

Relevantă pe această chestiune a fost atitudinea inculpatului B.S. cu prilejul primirii sumelor la datele de 17 septembrie 2011 și 15 octombrie 2011, singurele recunoscute (dar cu altă conotație), respectiv faptul că acesta nu a fost surprins că i se oferă bani și nu a întrebat ce reprezintă și de ce îi sunt dați, mulțumindu-se cu răspunsul dat de R.C. la întrebarea "ce sunt ăștia?", respectiv "Sunt ăia (...) îi știți dumneavoastră".

De asemenea, înțelegerea la care se face referire rezidă și din atenționările repetate adresate de B.S. lui R.C. cu privire la necesitatea asigurării conspirativității activităților de colectare și de predare a banilor din care a reieșit conștientizarea caracterului infracțional al acțiunilor derulate de cei doi: a nu se vorbi la telefon, a nu se păstra pe calculatoare sau în carnețele evidențe ale sumelor colectate, găsirea unor noi modalități de mascare a derulării activităților infracționale prin crearea unui "lanț" de firme prin care să se ascundă proveniența banilor.

Mai mult, un alt etalon a rezultat din declarația lui R.C. precum și a celorlalți martori denunțători, vizavi de momentul majorării cuantumului salariilor ocazie cu care li s-a adus la cunoștință că trebuie să plătească diverse sume de bani, ceea ce denotă faptul că inculpatul R. le-a transmis angajaților o solicitare reală formulată de B.S.

În tot acest ansamblu faptic a fost evidentă o participare a inculpatului R. diferită de a celorlalți martori denunțători, aflați în ipostaza unor angajați într-o societate parteneră ce se axa pe implementarea fondurilor Uniunii Europene, în condițiile în care, așa cum a rezultat din probatorii acesta făcea acte de intermediere a sumelor date de către denunțători cu titlu de mită, inculpatului B. Nu s-a putut admite faptul că inculpatul R. era un simplu intermediar care lua sumele de bani din primul eșalon, al celor care dădea mită și i le transmiteau celui care primea mită în condițiile în care acesta s-a implicat activ stabilind ce persoane urmau să dea exceptând-o și chiar "acoperind-o", conform propriilor susțineri pe D.I. din această activitate, stabilind cât să plătească fiecare (chiar dacă sumele erau calculate la indicația lui B.), ca diferență dintre suma plătită experților de 300 RON/oră și cea de 100 RON/oră pe care aceștia o luau efectiv) stabilea condițiile și împrejurările remiterii sumelor de bani.

În atare situație, poziția subiectivă a inculpatului R. era una de complicitate la luare de mită, simplul fapt că exista posibilitatea ca în caz contrar ca și el să fie dat afară, neexcluzând participația sa sub această formă la infracțiunea de luare de mită.

În raport de toate aceste considerațiuni, Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului R.C.

În referire la aceste prime două acte materiale, respectiv cele din septembrie și octombrie 2011, tribunalul a achiesat la apărarea inculpatului R.C. în raport de care învinuirea de complicitate la luare de mită pe aceste acte nu poate fi primită.

În acest sens, s-a reținut că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu în data de 05 septembrie 2011, iar inculpatul R. la data de 13 septembrie 2011 formulează denunț manifestându-și disponibilitatea să colaboreze cu organele de urmărire penală.

În aceste condiții s-au derulat actele materiale din 17 septembrie 2011 când inculpatul R.C. purtând tehnică de înregistrare audio-video a remis sumele de bani inculpatului B.S., precum și actul material din 15 octombrie 2011 când a avut loc flagrantul.

În atare situație, s-a reținut că inculpatul R.C. nu poate fi tras la răspundere penală pentru aceste două acte materiale în care a acceptat să-și dea concursul pentru a demonstra activitatea infracțională a coinculpatului B.S.

Pentru aceste argumente, instanța a apreciat că este întemeiată apărarea inculpatului R. urmând ca pentru aceste două acte materiale să nu facă obiectul unei soluții de condamnare, forma continuată a infracțiunii permițând înlăturarea lor.

Continuând demersul analizei probatoriilor pe aceste două acte materiale au fost supuse analizei apărările inculpatului B.S. care a solicitat achitarea pentru că fapta nu ar exista, iar în subsidiar pentru că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Prima ipoteza a apărării a fost aceea că pentru aceste două acte materiale probele nu au fost obținute legal, inculpatul R. având atât calitate de denunțător, inculpat, dar și agent provocator, or, în lipsa unor probe obținute legal apărarea apreciază că faptele nu există.

Analizând din această perspectivă situația de fapt, instanța a considerat că situația nu se află în ipoteza unor probe obținute în mod nelegal și nici a unei acțiuni provocatorii.

Pentru analiza unei provocări din partea organelor statului instanța a avut în vedere principiile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acestea sunt sintetizate în hotărârea Bannikova împotriva Rusiei din 04 noiembrie 2010. Unul din criteriile avute în vedere de către Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a determina dacă a avut loc o provocare din partea organelor statului, în lipsa căreia infracțiunea dedusă judecății nu s-ar fi comis, este dat de existența sau inexistența unor date anterioare din care să rezulte faptul că inculpatul ar fi fost implicat în comiterea unei infracțiuni sau ar fi fost dispus să comită o astfel de faptă.

Ori, în cauza de față Tribunalul a apreciat că parchetul avea suficiente elemente obiective pentru a suspecta inculpații de implicarea într-o activitate infracțională - înainte de momentul la care inculpatul R. a formulat denunțul și a acceptat să colaboreze, elemente pe care le-am prezentat mai sus.

Un alt criteriu important dezvoltat de Curte este dat de stabilirea momentului în care agenții statului au intervenit și anume dacă aceștia au determinat producerea infracțiunii s-au doar "s-au alăturat" unei activități infracționale în desfășurare, caz în care nu se reține existența unei provocări de natură a încălca dreptul la un proces echitabil (decizia din cauza Eurofinacom împotriva Franței).

Ori, după cum se reține în cazul dedus judecății și după cum probele administrate ulterior au confirmat la data intervenției inculpatului R., în opinia apărării ca agent provocator, activitatea infracțională a inculpaților era deja în desfășurare, acțiunea limitându-se la demontarea participării tuturor părților implicate și la conturarea caracterului de continuitate infracțională.

De asemenea, pentru a determina existența unei provocări contrare art. 6 din Convenție, Curtea a analizat existența unei presiuni din partea agenților statului pentru ca inculpații să comită infracțiunea, presiune inexistentă în cazul de față.

În data de 17 septembrie 2011, după denunțul formulat inculpatul R.C., cu ajutorul tehnicii de înregistrare, nu a făcut altceva decât să demonstreze continuarea activității infracționale pentru care organele de urmărire penală se sesizaseră din oficiu anterior denunțului și să producă mijloace materiale de probă obținute în condiții de legalitate.

Faptul că ulterior acestui act material inculpatul R.C. a acționat și în data de 15 octombrie 2011, dată la care a avut loc și flagrantul nu poate fi primită ca o provocare a agentului statului ci s-a dorit să se demonstreze modalitatea faptică în care se acționa, caracterul de repetabilitate al remiterii sumelor de bani primite de R. de la martorii denunțători și remisă inculpatului B., cu alte cuvinte s-a evidențiat forma continuată a infracțiunii.

În opinia instanței, în situația creată, așa cum a fost analizată și prin prisma reglementărilor europene în cauza dedusă judecății nu s-a constatat o provocare la săvârșirea unei infracțiuni de natură să încalce dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și nicio încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care să ducă la înlăturarea mijloacelor de probă obținute cu concursul inculpatului R.

În situația în care organele de urmărire penală s-ar fi oprit la demonstrarea actului material din 17 septembrie 2011 nu s-ar fi evidențiat și valorificat întreaga activitate infracțională pentru care aceștia s-au sesizat din oficiu, în condițiile în care sesizarea viza acte de remitere de sume de bani lunar de către angajații în proiectele cu fonduri europene către președintele ANOFM.

Față de toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că în cauză susținerile apărării nu sunt întemeiate, iar o soluție de achitare a inculpatului B. pentru cele două acte materiale motivat de aceea că faptele nu există nu își găsește susținere în materialul probator existent la dosarul cauzei.

A doua ipoteză a apărării inculpatului B.S. pe aceste două acte materiale a vizat o soluție de achitare, motivat de aceea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Un prim argument, neîmpărtășit de Tribunal l-a vizat nedovedirea primirii sumei de bani cu trimitere la actul din 17 septembrie 2011, motivat de aceea că nu s-a înregistrat momentul introducerii sumelor în euro în pungă de către R.C., că exista posibilitatea ca înainte de remiterea acelei pungi, sumele să fie sustrase, că înregistrarea video nu este foarte concludentă existând întreruperi ale imaginilor, că R. pentru sumele colectate pentru luna septembrie nu a remis toată suma colectată reținându-se de către procuror că o sumă de 73.000 RON a fost "uitată în sertarul său".

Un element esențial de la care s-a pornit în analiza acestei critici a fost poziția procesuală a inculpatului B.S. care și în faza de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, în mod constant a recunoscut primirea sumelor de bani pentru actul din luna septembrie din anul 2011, dar și pentru actul material din octombrie 2011, dată la care a avut loc și flagrantul.

Chiar dacă poziția inculpatului cu privire la destinația sumelor de bani a fost una oscilantă, arătând inițial că a primit banii bucuros fiindcă proiectele funcționează, apoi a arătat că aceștia erau un ajutor din partea lui R. pentru campania electorală, - indiferent de motivațiile invocate actul primirii sumelor de bani este recunoscută.

Este evident, că ultima apărare în sensul unui ajutor pentru campania electorală a fost considerată neverosimilă, în condițiile în care inculpatul R. a negat acest lucru, în condițiile în care nu se poate vorbi de o modalitate de susținere ilegală a campaniei electorală, conform legilor în materie, iar sumele primite au reprezentat un raport total disproporționat față de salariul inculpatului R. în așa fel încât să poată fi acceptată ideea că acesta ar fi putut din sursele proprii să-l ajute pe inculpat în demersul său.

În atare situație, argumentele vizavi de neînregistrarea sumelor de bani și discontinuitățile înregistrării nu au fost primite, cu atât mai mult cu cât acele secunde din înregistrare în care imaginea dispare este explicată de inculpatul R. prin faptul că purta o cameră de înregistrare în nasturele de la haina cu care era îmbrăcat, mișcările sale producând acele discontinuități. Cu toate acestea înregistrarea audio-video susține pas cu pas momentul de predare-primire a sumelor de bani.

Față de criticile invocate în apărare vizavi de faptul că, așa cum se reține și în rechizitoriu inculpatul R. a omis predarea sumei de 73.000 RON, care au rămas în sertarul biroului său, instanța a acreditat apărarea acestui inculpat care era supravegheat, monitorizat, de către organele de urmărire penală cu care a înțeles să colaboreze existând această posibilitate, efectivă, ca din considerente de ordin subiectiv, de emoție, suma de bani să fie uitată în sertar. De altfel, în ceea ce-l privește pe R. față de soluția instanței potrivit căreia pe acest act material inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală, această chestiune nu poate produce consecințe juridice, iar pentru inculpatul B.S. este mai puțin relevant dacă ar fi luat mită și această sumă de bani sau nu în condițiile în care nu i se reține în cuantumul total stabilit ca sumă de bani primită prin infracțiune și suma de 73.000 RON și nici nu s-a avut în vedere la instituirea sechestrului asigurător. Cu siguranță însă dacă și această sumă ar fi fost în punga cu bani inculpatul B. ar fi primit-o de vreme ce nu ar fi existat nicio obiecție a acestuia în primirea sumei de bani, nicio discuție între cei doi pe cuantumul sumei ci pur și simplu banii au fost luați.

O altă chestiune invocată de apărare, în afara existenței unei înțelegeri prealabile între cei doi inculpați, a reprezentant-o faptul că acțiunea de pretindere și primire sume de bani s-a făcut în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului B.S.

Astfel, aceste elemente au rezultat din sugerarea de către inculpatul B.S., în mod constant, inculpatului R.C. că, în calitate de ordonator principal de credite, alocă sumele cuvenite cu titlu de cofinanțare când și dacă dorește. În acest sens, este relevantă declarația lui R.C. că la începutul anului 2011, imediat după alocarea unei părți din sumele solicitate pentru proiect, inculpatul a dat de înțeles că, în cazul nerespectării acestor "solicitări" de remitere a unui procent din remunerații, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecințe negative asupra realizării activităților, primirii retribuțiilor și derulării proiectelor. Afirmațiile lui R.C. se coroborează cu datele cuprinse în evidențele privind bugetul asigurărilor de șomaj. Mai mult s-a reținut, conform susținerilor lui R. ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuții referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C.I., ocazie cu care președintele ANOFM a menționat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar.

De asemenea, valoare probatorie pe această chestiune a fost acordată și susținerile martorilor-denunțători C.N., C.I., P.B., Ș.G., P.A., B.M., B.B.C., N.I. în sensul că R.C. le-a spus că dacă nu sunt de acord cu remiterea acestor sume, "proiectele pică", obligațiile asumate de parteneri nefiind posibilă fără îndeplinirea de către partenerul principal C.N.F.P.P.P. Râșnov a obligațiilor asumate.

Relevantă în cauză a fost considerată și declarația martorei D.I., care a arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dorea să renunțe și la funcție, și la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri. Din acest fapt reiese, odată în plus, legătura dintre desfășurarea proiectelor și remiterea către B.S. a sumelor solicitate.

Discuția din 15 octombrie 2011 dintre inculpatul B.S. și R.C., în care inculpatul B.S. căuta o explicație a unei posibile plângeri formulate la instituțiile statului cu privire la activitatea infracțională și care făcea referire la faptul că "se dau salariile și se iau înapoi și se redistribuie către conducerea agenției" a fost apreciată elocventă sub aspectele invocate.

Mai mult, din dialogul avut de inculpat cu R.C. la 17 septembrie 2011 a rezultat că nu era prima situație în care B.S. primea bani de la R.C., întrucât atunci când B.S. l-a întrebat pe R.C. ce se află în punga pe care urma s-o primească, răspunsul celui din urmă a fost "Sunt ăia (...) știți dumneavoastră", aspect ce întărește odată în plus susținerile martorilor-denunțători și ale inculpatului R.C. referitoare la primirea de către B.S. a unor sume de bani și în perioada decembrie 2010 - august 2011.

De asemenea, din discuția purtată în data de 15 octombrie 2011, între R.C. și B.S. - în cuprinsul căreia, cel dintâi i-a precizat inculpatului, cu referire la faptul că martora D.I. nu a fost de acord să renunțe la o parte din salariu, că a avut o singură discuție "la început" cu aceasta și că fiind refuzat, nu a mai insistat - coroborată cu declarația martorei D.I., a rezultat că momentul de "început", la care face referire, este mult anterior lunii septembrie 2011.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în data de 08 noiembrie 2011, inculpatul a dat o declarație suplimentară în care a recunoscut că a primit în 17 septembrie 2011 suma de 22.000 euro și 19.000 RON de la R.C., cu titlu de cadou, pentru că acesta era mulțumit "că proiectele merg foarte bine". De asemenea, inculpatul a recunoscut că în data de 15 octombrie 2011, a primit de la inculpatul R.C. plasa conținând 82.000 RON, dar a alegat că aflat doar după ce a introdus în portbagaj sacoșa, ce conținea aceasta.

Chiar dacă ulterior inculpatul și-a schimbat substanțial poziția procesuală, această trimitere la primirea unor sume de bani cu titlu de cadou în considerarea faptului că proiectele mergeau bine s-a apreciat că trebuie văzută prin prisma întregului context infracțional reținut și nuanțează existența înțelegerii anterioare precum și faptul că primirea sumelor de bani era legată de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Toate aceste elemente probatorii au demonstrat faptul că inculpatul R., pe acest segment faptic, dar și martorii denunțători, pentru celelalte nouă acte materiale, au avut reprezentarea ca aceste solicitări făcute prin intermediul complicelui de inculpatul B. erau strâns legate de îndatoririle acestuia de serviciu, în speță de aprobarea cofinanțării de la bugetul statului, acesta fiind și motivul pentru care proiectele au fost oprite.

În afara acestei percepții subiective relevante au fost considerate normele în materie pe care instanța le-a analizat la momentul prezentării probelor și care reglementează, în mod clar și fără echivoc, competența în aprobarea și defalcarea sumelor de bani ce provin din fonduri europene cu referire specială la partea de cofinanțare de 25%, din bugetul statului.

La fel de adevărat a fost considerat un argument mai puțin juridic, dar care rezidă din modalitatea de derulare a faptelor coroborat cu competențele inculpatului B.S. și care a reflectat poziția acestuia în cadrul instituției pe care o conduce, în cadrul consiliului de administrație în care chiar dacă teoretic ar fi avut un singur vot, prin funcția pe care o îndeplinea putea să stabilească, să imprime o anumită direcție de vot.

Pentru toate aceste argumente, s-a considerat că nu se poate acredita ideea apărării în sensul în care pentru cele două acte materiale nu sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită de către inculpatul B.S., motiv pentru care soluția de achitare formulată nu poate fi primită.

Așa cum s-a putut observa și procurorul de caz și apărarea în concluziile formulate, dar și instanța în analiza sentinței a separat cele două acte materiale de celelalte nouă acte materiale ce ar viza activitatea infracțională a celor doi inculpați din perioada decembrie 2010 - august 2011, pentru considerente ce vizează o facilă prezentare a situației de fapt, a coroborării mijloacelor de probă dar mai ales a prezentării apărărilor inculpaților.

Nu a fost reluată situația de fapt care a fost prezentată inclusiv pe cele nouă acte materiale, ci s-a arătat, că relația pe axa luării de mită a vizat trei partiții: martorii denunțători care au arătat că au dat bani la solicitarea lui R.C., unii arătând că acesta le-a indicat textual că banii vor merge la inculpatul B.S. alții arătând că li s-a spus doar că banii vor merge la cei îndreptățiți să aprobe cofinanțarea de 25%, percepția lor fiind aceea că banii sunt destinați inculpatului B.S.

A doua etapă, a vizat remiterea acestor sume de bani complicelui inculpatului B., respectiv coinculpatul R., ambele părți - martori - complice recunoscând acest aspect. Astfel, R. recunoaște că a primit sumele de bani de la martori motivând că a fost constrâns să-i remită mai departe coinculpatului B.

Cel de-al treilea eșalon, a vizat remiterea acestor sume de bani de către inculpatul R.C. coinculpatului B.S., din punct de vedere probator complicele a recunoscut remiterea acestor sume de bani, în timp ce inculpatul B. a negat primirea acestora.

S-a menționat că ne aflăm pe tărâmul unor infracțiuni de corupție, derulate la un nivel foarte ridicat prin raportare la poziția inculpatului B., care avea calitatea de președinte al ANOFM și, în consecință, aceste infracțiuni au fost analizate acceptând modul concret în care fapte de acest gen se comit, văzând și modalitatea aleasă, prin intermediari, tocmai pentru a nu se putea realiza raporturi clare, transparente a unei luări de mită.

S-a arătat că este evident că inculpatul B. nu a pretins în mod direct sumele de bani martorilor denunțători, ci a apelat la concursul complicelui său așa încât cel expus direct să nu fie el, ci complicele, iar apărarea sa să se rezume la o simplă nerecunoaștere a faptelor.

Această atitudine însă a fost considerată ca insuficientă pentru a înlătura toate celelalte argumente juridice și probe existente la dosarul cauzei și, în opinia instanței, nu justifică soluția de achitare a inculpatului B.S., solicitată de apărare motivat de aceea că aceste fapte nu au fost săvârșite de el.

Așa cum s-a analizat anterior, a existat o înțelegere între cei doi inculpați ce viza infracțiunea de luare de mită.

Nefondată a fost considerată apărarea care a susținut că inculpatul B., la momentul semnării contractelor în luna iunie 2010, nu ar fi avut o înțelegere cu complicele său pentru că din declarațiile acestuia și a martorilor denunțători nu a rezultat acest lucru.

A fost apreciată evidentă și credibilă declarația inculpatului R., în cazul acestui gen de infracțiuni, când a susținut că nu era nimeni de față la momentul la care B. îi spunea să strângă banii, nu i-a indicat de la cine să strângă banii și nu a ținut o evidență lunară a acestor sume de bani, iar martorii denunțători au arătat că B. nu le-a cerut în mod direct niciodată bani.

Aceste aspecte nici nu au fost contestate de către organele de urmărire penală care au stabilit că datorită implicării inculpatului R. în activitățile de strângere a sumelor de bani, în desemnarea persoanelor și stabilirea cuantumului sumelor are calitate de complice la infracțiunea de luare de mită însă în egală măsură acest mod de operare nu exclude participația inculpatului B.

De altfel, inculpatul R. nu ar fi avut niciun interes să declare că a primit bani de la martorii denunțători și i-a dat mai departe inculpatului B., expunându-se astfel unei soluții de tragere la răspundere penală însă, a acceptat faptele comise și și-a manifestat interesul de a colabora cu organele de urmărire penală.

Că aceasta era o modalitate de lucru a rezultat și din continuarea activității infracționale după momentul sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală, inculpatul B. primind în aceeași modalitate și în aceleași condiții sume de bani și în lunile septembrie și octombrie 2011. Mai mult, aceste ultime acte materiale au confirmat nu numai caracterul de repetabilitate, de continuitate al infracțiunii, dar au evidențiat și faptul că primirea acestor sume de bani de către inculpatul B., în condițiile descrise, era o obișnuință, era ceva prestabilit, ce nu i-a ridicat semne de întrebare la momentul remiterii sumelor din septembrie 2011 (acesta fiind considerat de inculpat primul act de primire a banilor), ci a acceptat fără alte explicații (în afară de cele legate de cuantumul sumei), lucru pe care l-a făcut și în luna octombrie 2011, discuțiile dintre cei doi inculpați demonstrând cu prisosință această modalitate constantă în care se acționa.

S-a invocat de către apărare constatarea lipsei plicurilor în care o parte din martorii denunțători au pretins că așa au remis sumele de bani, aspect care în opinia instanței a fost apreciat ca fiind nerelevant, luarea de mită fiind demonstrată indiferent dacă banii au fost dați în plic sau nu, valoarea probatorie a eventualelor sume înscrise pe plic putând fi în egală măsură contestată de apărare, iar faptul că ele nu se mai regăsesc la dosarul de urmărire penală a fost explicată de procuror prin faptul că au fost apreciate ca neavând valoare probatorie, motiv pentru care nu s-a dispus atașarea lor.

O relevanță deosebită, în cauză, a fost acordată interceptărilor din perioada anterioară flagrantului din luna octombrie 2011, când martorii denunțători veneau în biroul coinculpatului R. să aducă banii, ocazie cu care din discuțiile purtate, a rezultat clar persoana căreia îi erau destinați, iar martorii erau nemulțumiți de continuarea acestei "dijmuieli", solicitându-i lui R. să facă ceva pentru a stopa fenomenul.

Evoluția în timp a modului în care cofinanțarea a sosit, mult mai târziu decât momentul semnării contractelor, dar în același timp cu prima solicitare făcută inculpatului R., stoparea finanțării, reluarea ei, reprezentau în fapt, o modalitate prin care inculpatul B.S. își manifesta poziția influentă pe care o avea făcându-i să creadă pe cei antrenați în proiecte că dacă nu vor "cotiza" în continuare proiectele vor fi stopate.

Relevantă în cauză a fost considerată declarația inculpatului R.C. care în afară de situațiile descrise, prin care încearcă să contureze imaginea unei constrângeri morale, pe care inculpatul B. o făcea asupra sa, amenințându-l că-și va pierde locul de muncă, funcția, descrie și aspecte clare în care inculpatul B. i-a spus în mod expres că diferența dintre sumele plătire angajaților de la 300 de RON/oră la 100 RON/oră îi este necesară lui, pentru campania electorală, spunându-i că dorește să candideze ca deputat sau senator precizându-i că "din aceste proiecte îmi trag seva".

Un ultim aspect l-a constituit sumele de bani remise în această perioadă, observându-se din această perspectivă că după ziua de salariu, martorii denunțători, extrăgeau sume de pe cardurile de salarii sau din conturi într-un cuantum mare, toți în aceeași perioadă, ceea ce denotă și susține declarațiile acestora că scoteau bani pentru ai remite lui R. Cuantumul sumelor lunare, în cazul unora dintre martori a variat, explicația fiind dată de mărirea artificială a salariului tocmai în scopul ca aceștia să dea sume mai mari de bani, plata făcându-se în funcție de numărul de ore prestate (conform indicațiilor primite reprezentând diferența de 300 RON/oră cu care erau plătiți și suma de 100 RON/oră pe care o luau efectiv); există și martori care au cotizat cu aceleași sume de bani, salariile lor nesuferind modificări. Din această perspectivă, nefondată a fost apreciată apărarea inculpatului care a susținut că sumele pretins a fi primite de inculpat nu sunt corect stabilite, în condițiile în care, la dosarul de urmărire penală există declarațiile martorilor denunțători care au arătat, în fiecare lună, ce sume au dat și demonstrează aceste lucruri cu extrasele bancare. Faptul că la momentul remiterii sumelor de bani martorii nu și-au preconstituit probe, așa cum a încercat apărarea să exploateze prin întrebările adresate această chestiune este un aspect logic în condițiile în care orice cetățean aflat în situația martorilor, conștientiza că la acel moment săvârșește o faptă ilicită și ar fi fost un non sens să-și constituie probe în dovedirea propriei vinovății.

Nu lipsită de relevanță a fost apreciată și percepția martorilor denunțători că banii ajung la B., raportând toate aceste elemente și la vizitele pe care președintele le făcea la Râșnov, în preajma zilelor de salariu, aspecte percepute personal sau de la alte persoane.

Nici audierea martorilor propuși în apărare de inculpat, B.I. și V.C. nu au adus un element probator important, de vreme ce s-a încercat să se demonstreze, față de susținerile coinculpatului și a martorilor denunțători care au arătat că B. venea la Râșnov în preajma datei de salariu, contrariu. Acești martori nu au putut argumenta, fără dubiu, prezența sau absența inculpatului de la Râșnov, numărul exact al vizitelor, unul din martori fiind paznic (și relatând numai cu privire la momentele pe care el le-a perceput, fără a exclude și existența altor vizite), iar celălalt fiind șoferul inculpatului B. (fiind evident că inculpatul putea face vizite nu numai însoțit de șofer sau cu mașina instituției, iar încercările de a se arăta că în urma acestor vizite B. nu avea obiecte în mână, iar bagajul îl căra șoferul, neputând să excludă o posibilă luare de mită, care, evident, nu avea să se facă "la vedere". Pentru aceste argumente apărările au fost avute în vedere de judecător, nefiind relevante ori apte să înlăture forța probatorie a celorlalte mijloace de probă analizate.

Nici declarația martorului C.C., audiat în cauză la propunerea aceluiași inculpat nu a adus elemente noi, de natură să înlăture acuzațiile reținute în sarcina acestuia, discuțiile dintre cei doi înregistrate și redate la dosarul cauzei, demonstrând faptul că există o conivență între cei doi inculpați, de care martorul nu era străin, chiar dacă a încercat să dea explicații, neplauzibile, în fața instanței.

A fost avută în vedere și poziția coinculpatei Ț.A.M. care, audiată fiind, a recunoscut că, cu prilejul unor convorbiri avute cu o prietenă, după reținerea inculpatului B.S., a afirmat că știa că B. "ia", arătând că a exprimat acest lucru deoarece undeva la sfârșitul lunii august, a avut loc o întâlnire la Cetate, unde a participat și B.S., ocazie cu care inculpata a sesizat că R.C. i-a dat ceva pe sub bord lui B.S., aceasta fiind împrejurarea care i-a creat supoziția respectivă.

Toate aceste argumente au determinat instanța, contrar apărării inculpatului B., să constate că banii preluați de complicele R. de la martorii denunțători au ajuns la inculpatul B., cu titlu de luare de mită așa încât soluția de achitare, formulată conform căreia faptele nu ar fi fost săvârșite de inculpatul B., a fost considerată întemeiată.

Referitor la inculpatul R.C. pe cele nouă acte materiale (stabilindu-se că pentru cele două acte materiale din septembrie și octombrie 2011 nu-i poate fi antrenată răspunderea penală), au fost analizate apărările prin care s-a solicitat achitarea, după cum urmează:

Prima solicitare a inculpatului R. se referea la achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., invocându-se existența a trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei respectiv constrângerea morală, starea de necesitate și eroarea de fapt.

În acest sens, apărarea inculpatului R.C. a invocat o serie de situații relative la diverse forme de presiune pe care inculpatul B. le-a manifestat asupra sa, amenințând că-l dă afară (discuție la care a participat martorul M.O.), întâlnirea de la Valea Râșnoavei în care inculpatul B. a făcut referire la sumele de bani din cofinanțare, vizitele inopinate ale președintelui, controalele de la OIPOSDRU, discuțiile cu martorii denunțători, - toate dovedind presiunea psihologică exercitată asupra inculpatului.

Se relevă de asemenea întâlnirile din lunile iulie - septembrie 2010, în care inculpatul B. i-a spus că este nevoie de bani (arătându-i modul în care să-i dea lui diferența dintre sumele cu care erau plătiți experții), episodul din luna noiembrie 2010, în care R. s-a opus la angajarea a două persoane cu salariile majorate, ocazie cu care i se pretinde o sumă clară de 25.000 euro lunar, discuțiile din luna ianuarie 2011, din care a rezultat că B. știa cât câștigă fiecare și în care acesta îl avertizează pe R. că nu trebuie să vorbească cu nimeni nici măcar cu martorul C.C., apoi momentul în care inculpatul B. i-a spus lui R. că banii îi sunt necesari pentru campanie și că din proiecte își trage seva, toate coroborate cu internările pentru coronorografie ale lui R. în luna februarie 2011.

Toate aceste aspecte au evidențiat într-adevăr un mod specific de abordare a fenomenului corupției, de către inculpatul B., care l-a făcut pe R. să creadă că în situația în care ar acționa altfel și-ar pierde locul de muncă, iar proiectele nu ar mai funcționa.

Această modalitate reprezintă o formă de influență a inculpatului B. ceea ce justifică o dată în plus, dincolo de toate apărările formulate că acesta a lăsat să se creadă că este factorul decisiv în aprobarea cofinanțării statului, însă aceste momente nu sunt de natură a justifica o constrângere morală de natura unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Constrângerea morală este în accepțiunea art. 46 C. pen. "constrângerea sau presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului altei persoane așa încât persoana constrânsă sub imperiul unei temeri grave de producere a răului cu care este amenințată, nemaiavând posibilitatea să-și determine și să-și dirijeze în mod liber voința, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală".

Dacă instanța a putut accepta parțial existența unei acțiuni de constrângere săvârșită de inculpatul B. asupra psihicului inculpatului R., dată fiind identificarea elementelor la care a făcut referire și existența unor raporturi între cele două instituții pe care le reprezentau, nu a fost de acord cu îndeplinirea celorlalte două condiții necesare relative la crearea unui pericol grav pentru persoana amenințată sau pentru o altă persoană, respectiv ca pericolul cu care se amenință să nu poată fi înlăturat decât prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală. În acest sens, pericolul invocat era pierderea locului de muncă al inculpatului R. și a celor angajați la societatea comercială parteneră în implementarea fondurilor europene, însă acest pericol nu poate să fie echivalat cu un rău ireparabil sau greu de reparat așa cum obligă textul de lege pentru că el nu se referă la vreuna din valorile esențiale legate de persoană. Mai mult, nu a fost împărtășită apărarea inculpatului că a existat constrângere în condițiile în care această eventuală formă de presiune psihică ar fi putut fi înlăturată într-o modalitate extrem de simplă, aceea a sesizării autorităților cu privire la o eventuală formă manifestă a unei infracțiuni.

Instanța nu a admis că cel constrâns, respectiv inculpatul R., prin acea formă de amenințare, datorită unei erori de fapt, a săvârșit fapta penală. Altfel spus, nu se poate accepta din punct de vedere juridic ca o persoană cu pregătirea profesională și gradul de instrucție al inculpatului R. să aibă percepția că nu există altă posibilitate de înlăturare a pericolului pierderii locului de muncă, decât săvârșind infracțiuni.

A fost invocată de asemenea ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei existența conexă a stării de necesitate, care în opinia instanței de asemenea nu poate să echivaleze cu o critică întemeiată pornind de la conținutul normativ al acesteia care, în art. 45 C. pen., arată că "este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau în interes obștesc".

Analizând aceste dispoziții legale s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile existenței acestei cauze, atât cele referitoare la condițiile pericolului cât și cele referitoare la condițiile privind acțiunea de salvare.

Pericolul creat prin acele presiuni cu amenințarea pierderii locului de muncă pentru toți angajații implicați (apărarea invocând în acest sens interesul obștesc), nu poate echivala cu un pericol iminent care să nu poată fi evitat, înlăturat decât prin săvârșirea unei infracțiuni, inculpatul R. și martorii denunțători având posibilitatea prezervării locului de muncă prin anunțarea autorităților și stoparea fenomenului infracțional.

Concluzionând, pe aceste elemente, instanța a apreciat că nu pot fi primite ca fondate criticile apărării care a încercat să exonereze de răspundere penală pentru cele nouă acte materiale pe inculpatul R.C., în speță, neidentificându-se, conform dispozițiilor legale în materie, o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptelor, folosirea termenilor de constrângere morală, eroare de fapt, stare de necesitate fiind atribuiți în sensul propriu, literar dar nu în sensul juridic al instituțiilor la care se face trimitere. În consecință, soluția de achitare formulată pe acest temei nu poate fi primită.

O altă solicitare a apărării inculpatului R.C. a vizat achitarea acestuia întrucât infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată îi lipsește unul din elementele constitutive respectiv intenția directă care este specifică unui complice.

Din perspectiva probelor analizate instanța a constatat că și această apărare este nefondată, reținându-se că inculpatul R.C. - pe cele nouă acte materiale, a acționat în calitate de complice cu forma de vinovăție cerută de lege pentru infracțiunea de luare de mită.

S-a apreciat ca irelevant, în cauză, dacă inculpatul R. a urmărit obținerea unui interes material propriu, în condițiile în care infracțiunea de complicitate la luare de mită are ca scop aceea de a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri. Inculpatul R. a fost trimis în judecată pentru că a ajutat prin acțiunile sale pe inculpatul B.S. să primească sumele de bani în scopul indicat mai sus, fără a i se imputa că și el a primit acele sume de bani pentru sine ci doar pentru a i le remite mai departe inculpatului B.

Or, în condițiile în care inculpatul a acceptat participarea în acest cerc infracțional, a adus la cunoștința martorilor denunțători că trebuie să dea bani, le-a arătat scopul, a stabilit care din persoane vor contribui sau nu, stabilește care este cuantumul sumelor ce trebuie remise, a încasat, a stabilit detaliile remiterii către B. a acestor sume de bani, inculpatul nu a acționat cu forma de vinovăție specifică complicelui ci, din contră infracțiunile s-au derulat exclusiv prin intermediul său. Aceste argumente au îndreptățit instanța de fond să constate că solicitarea achitării este neîntemeiată, iar inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită pe cele nouă acte materiale.

Nici apărarea potrivit căreia se solicită aplicarea unei sancțiuni administrative acestui inculpat, nu a putut fi primită pornind de la natura infracțiunii comise, a numărului actelor materiale, a contribuției efective și determinante în cadrul acestui lanț infracțional, aspecte care nu pot echivala, în opinia instanței cu o atingere minimă adusă valorilor ocrotite de lege așa încât fapta să nu prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Argumentele invocate în sensul existenței unei multitudini de circumstanțe atenuante atât reale, cât și personale au fost avute în vedere la momentul analizei aspectelor pe individualizarea judiciară a pedepsei.

De asemenea, solicitarea aplicării cauzei de impunitate inculpatului R. în condițiile schimbării încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la luare de mită în infracțiunea de dare de mită, nu a mai putut face obiectul analizei, în condițiile în care instanța a statuat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Nici solicitarea aplicării dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, în favoarea inculpatului R. care prevăd că "persoana care a comis una din infracțiunile atribuite prin prezența ordonanță de urgență în competența Direcția Națională Anticorupție, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzută de lege", - nu au fost primite, întrucât acest inculpat a denunțat fapta și pe inculpatul B. după sesizarea organelor de urmărire penală din oficiu, sesizare care la acest moment viza atât persoanele inculpaților cât și faptele. În atare situație s-a apreciat că dispozițiile legale invocate nu sunt aplicabile în cauză, acestea putând opera în situația în care prin denunțul exclusiv al inculpatului se poate ajunge la identificarea altor persoane și tragerea lor la răspundere penală, în cazul dedus judecății inculpatul având o contribuție la aprobarea faptelor comise în forma continuată însă nu de natură a atrage această înjumătățire a limitelor de pedeapsă.

Concluzionând, față de analiza probelor și criticilor invocate de cei doi inculpați, Tribunalul a apreciat că participarea, cu forma de vinovăție cerută de lege a acestora a fost demonstrată, iar singurele soluții care se circumscriu în cauză sunt acelea de condamnare.

În consecință, faptele inculpatului B.S., care în calitate de președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă și al Consiliului de administrație din cadrul ANOFM, având ca atribuțiuni de serviciu, aprobarea defalcării bugetului asigurărilor pentru șomaj pe unitățile din subordinea Agenției Naționale și fiind ordonator principal de credite, de a primi, în mod repetat (11 acte materiale), în baza aceleiași rezoluții infracționale și după o înțelegere prealabilă, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, suma totală de 1.058.500 RON și 22.000 euro, de la funcționarii angajați în cadrul SC C. SRL, partener în proiectele PACSPO și ICAR, prin intermediul inculpatului R.C., în scopul de a vira procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanțarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activității în cadrul proiectelor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului R.C., de a-i da inculpatului B.S., președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, în mod repetat și în baza unei înțelegeri anterioare, suma de 22.000 euro și 1.058.500 RON, colectată de la funcționarii ce compun echipa de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, sumă reprezentând o parte din salariile acestora pe perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, banii fiind remiși lui B.S., pentru ca acesta din urmă, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanțarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activității în cadrul proiectelor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale), prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata Ț.A.M. a fost trimisă în judecată reținându-se că, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO și ICAR, C.I., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor menționate), i-a dat inculpatei, având funcția de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control, pentru ca aceasta să nu își exercite în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menționate, cu prilejul controalelor ulterioare.

Referitor la activitatea infracțională a inculpatei Ț.A.M., din actele de urmărire penală au rezultat următoarele:

În denunțul formulat la 16 octombrie 2011, precum și în declarația ulterioară, martorul-denunțător C.I. a arătat că în timpul verii 2011, Ț.A.M. a venit într-un control, anunțat telefonic cu câteva zile înainte de efectuarea lui, la C.N.F.P.P.P. Râșnov. Cu acea ocazie, voia să verifice responsabilul financiar, pentru că ea constatase că nu are ștampilă de persoană fizică autorizată. Nemulțumită că nu a găsit printre documentele verificate o notificare, care se afla la o colegă care nu a vrut să o pună la dispoziția directorului OIPOSDRU, Ț.A.M. l-a sunat pe R.C. și a avut un dialog cu acesta pe un ton destul de dur, reproșându-i că nu sunt organizate documentele proiectelor corespunzător. După părerea martorului, această verificare a fost destul de neobișnuită, pentru că a fost efectuată de către directorul OIPOSDRU, în condițiile în care exista în cadrul OIPOSDRU un serviciu specializat în audit, cu puțin timp înainte avuseseră un astfel de audit, iar verificarea documentelor nu a avut loc în birourile centrului, ci în curte, într-un foișor, fiind efectiv studiate de către Ț.A.M. doar câteva acte indicate de ea. La finalizarea controlului inculpata Ț.A.M. nu a încheiat niciun fel de document din care să reiasă aspectele constatate și măsurile dispuse. În ziua în care s-a desfășurat verificarea, managerul de proiect R.C. era în concediu, iar managerul de programe de asemenea.

După 30 iunie 2011, I.D., manager programe în cadrul proiectelor PACSPO și ICAR, i-a comunicat că B.S. i-a transmis lui R.C. că martorul C.I. trebuie să îi dea inculpatei Ț.A.M. suma de 10.000 RON din veniturile sale, fără să îi spună pentru ce anume, ci doar precizând că "domnul președinte știe". După ce a primit salariul, martorul a retras suma de 10.000 RON de la bancă, iar cu aproximativ o săptămână sau două înainte de desfășurarea Festivalului "Strugurele de aur" de la Jidvei, ce a avut loc în perioada 8 - 11 septembrie 2011, s-a deplasat la București, ocazie cu care a fost și la Ț.A.M. la birou. I-a dat acesteia cei 10.000 RON într-un plic, moment în care ea a întrebat ce este cu acei bani și ce trebuie să facă cu ei. Martorul i-a răspuns să ia legătura cu B.S. pentru că el știe despre bani, iar în aceste condiții Ț.A.M. a luat banii. În cursul conversației cu aceasta martorul i-a spus că e foarte bine că nu se mai află nimeni în birou în momentul în care îi înmânează plicul cu bani, deoarece i s-a spus că trebuie să i-l dea ei personal. Martorul a arătat că i-a spus inculpatei că în plic se află suma de 10.000 RON.

În cursul weekend-ului următor, B.S. l-a întrebat pe C.I. dacă i-a dus un cadou Ț.A.M., din partea lui R.C., martorul confirmând că i-a înmânat acesteia 10.000 RON, moment în care B.S. a afirmat: "eu în locul ei nu i-aș fi luat", "ar trebui s-o dau afară și p-asta". Fiind nelămurit dacă trebuie sau nu să continue această activitate, C.I. l-a rugat pe B.S. să-i spună dacă trebuie să meargă să-i dea lunar bani Ț.A.M., acesta afirmând că îi va comunica R.C. dacă mai trebuie să-i dea bani și când să facă acest lucru.

După ce i-a remis banii inculpatei Ț.A.M. și a avut discuția cu B.S., martorul i-a transmis și inculpatului R.C. că nu trebuie să continue să îi dea diferite sume lunar directoarei OIPOSDRU, lucru pe care R.C. a susținut că îl știe și el.

C.I. și-a exprimat opinia că Ț.A.M. nu a venit în control la C.N.F.P.P.P. Râșnov din motive profesionale, ci datorită unor conflicte pe care le avea cu una din persoanele care făcea parte din echipa de audit, care verificase cele două proiecte cu ceva timp înainte, iar referitor la motivul pentru care a fost trimis să-i dea cei 10.000 RON Ț.A.M., s-a gândit că acesta ar putea fi legat de faptul că, în calitate de director OIPOSDRU, aceasta era prima care verifica cererile de rambursare și le aviza înainte de a fi aprobate de către ANOFM.

În cursul cercetării judecătorești, martorul denunțător și-a menținut poziția în sensul descrierii modului de remitere a banilor și a împrejurărilor concrete în care aceste evenimente s-au derulat nuanțând însă prezența inculpatei Ț., arătând că într-adevăr erau nereguli privind arhiva care nu era organizată, lucru care ar fi determinat încunoștințarea președintelui ANOFM.

Aspectele relatate de martorul C.I. au fost confirmate și de martora D.I., care a arătat că în luna august sau septembrie 2011, R.C. a fost chemat la o întâlnire cu B.S., iar la întoarcere i-a comunicat că i s-a cerut ca Ț.A.M. să primească 10.000 RON de la C.I., din salariul acestuia. Martora a arătat că această sumă fusese solicitată tot în considerarea funcției deținute de Ț.A.M., pentru buna desfășurare a implementării proiectelor, respectiv după efectuarea unei vizite la C.N.F.P.P.P. Râșnov undeva prin iunie 2011. La rugămintea lui R.C., martora i-a transmis lui C.I. că trebuie să îi dea 10.000 RON Ț.A.M. și că pentru aceasta i s-a mărit salariul. Ulterior, C.I. i-a relatat că a mers la București și a rezolvat problema, înmânându-i banii inculpatei.

Martora a fost reaudiată și în cursul cercetării judecătorești, susținând aceeași versiune a situației de fapt conform, căreia inculpatul R. i-ar fi spus să-i transmită lui C., să-i dea inculpatei suma de 10.000 RON din salariul acesteia fără a i se preciza scopul, ea bănuind că suma era solicitată pentru că inculpata era directoare la organismul intermediar.

A mai precizat că R. nu i-a spus cine este destinatarul banilor, ci doar ca martorul C. să-i ducă inculpatei și, deși arată că nu erau nereguli i-a transmis solicitarea lui C. motivat de aceea că era solicitarea președintelui ANOFM adresată prin intermediul inculpatului R.

Martora-denunțătoare Ș.G., în faza de urmărire penală a declarat, referitor la aceste împrejurări, că, atunci când a efectuat controlul în iunie sau iulie 2011 la Râșnov, Ț.A.M. a solicitat documentele proiectelor, iar martora i-a spus că sunt încuiate în biroul I.D., care era în concediu. Inculpata a spus că nu e normal, că o să ia măsuri și că o să-i spună lui B.S., dar nu a întocmit un act scris care să ateste neregula constatată. Din atitudinea acesteia, inclusiv din conversația telefonică pe care a avut-o cu R.C., martora a perceput că inculpata s-a manifestat inițial foarte nervoasă din cauza celor constatate, iar ulterior și-a schimbat atitudinea față de directorul centrului, lăsându-l pe acesta să creadă că "îi rămâne dator" fiindcă îl lasă să rezolve aceste nereguli.

Și în faza cercetării judecătorești aceasta a arătat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, inclusiv pasajul legat de discuția dintre inculpații R. și Ț., fiind de față la convorbirea telefonică a celor doi. Cu această ocazie martora a arătat că supărarea inculpatei Ț. era justificată, nu l-a amenințat direct sau voalat pe R. la telefon spunându-i că doar îl va anunța pe inculpatul B. de cele constatate. Cu privire la percepția pe care a avut-o în cursul declarației din cursul urmăririi penale vizavi de faptul că R. i-ar fi rămas dator lui Ț., martora arată că a fost una subiectivă, motivat de faptul că nu s-a încheiat niciun document care să constate acest episod dintre cei doi.

Audiat fiind, în legătură cu acuzațiile reținute în sarcina inculpatei, R.C. arată că în luna iulie 2011, a primit un telefon de la inculpatul B. care i-a spus să-i trimită 10.000 RON inculpatei, director la organismul intermediar, fără a preciza că-i sunt destinați banii efectiv. în acest sens, arată că l-a chemat pe C. care a fost de acord să meargă la inculpată și, din banii proprii, să-i remită acesteia suma de 10.000 RON. Ulterior, a discutat cu C. care i-a comunicat faptul că a vorbit cu inculpatul B., care i-a spus să nu-i mai dea bani inculpatei decât atunci când spune el. Inculpatul R. neagă faptul că banii ar fi mers la inculpata Ț. pentru a fi îngăduitoare vizavi de unele nereguli, constatată la centru, acestea chiar dacă existau erau minore.

În declarația dată la 2 noiembrie 2011, inculpatul B.S. a susținut că inculpata Ț.A.M. nu i-a spus că ar fi primit acei bani și nu l-a abordat pentru a-l întreba ce reprezintă suma respectivă și cui îi este destinată.

Ulterior, în denunțul formulat la 4 noiembrie 2011 (în baza căruia s-a format un dosar penal separat), inculpatul B.S. a susținut că Ț.A.M. ar fi primit suma respectivă pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 34/2006.

Inculpatul B.S., audiat de judecător cu privire la inculpata Ț.A.M. a arătat că între cele două întâlniri cu inculpatul R. de la Cluj și de la Alba Iulia el a avut o întâlnire cu martorul C. ocazie cu care acesta i-a spus că a fost la inculpata Ț. și i-a dat o sumă de bani arătându-i totodată că inculpatul R. i-a spus că va trebui să-i dea lunar banii inculpatei pentru că i se mărise salariul. Inculpatul recunoaște că a purtat discuții și cu C. și cu inculpatul R. spunându-le să nu-i mai dea bani lui Ț.

Acest ultim aspect rezidă și dintr-o convorbire redată și interceptată în dosarul de urmărire penală, din cuprinsul căreia rezultă că președintele ANOFM îi spune coinculpatului R. "Ascultați! La Ț., când zic eu îi dați nu cu lunar și așa (...) fiecare cu lungul nasului, că după aia (...) " (a se vedea înregistrarea de la dosar), - aspecte care denotă faptul că inculpatul B. avea cunoștință despre acest lucru, iar banii nu-i erau destinați lui ci inculpatei.

Inculpata Ț.A.M. a declarat, în faza de urmărire penală, că pe la sfârșitul lui iulie, a tot căutat-o C.I. La un moment dat, acesta a venit la biroul ei, spunând: "ce bine că te-am găsit, că te caut în disperare". Acesta i-a lăsat niște documente și un plic care era deschis, ea văzând că în el sunt bani, moment în care l-a întrebat "ce-i că ăștia", C. spunând că nu știe, că așa i-a zis "șeful". Inculpata a mai arătat că a luat banii, neștiind ce semnifică și cui îi sunt destinați. Până la urmă, a reușit să îl întrebe pe B.S. despre ce e vorba, acesta spunându-i să-i țină ea, fără a-i da de înțeles că acei bani îi aparțin. Inculpata a precizat că nu a făcut legătura între primirea acestor bani și poziția sa de director al OIPOSDRU.

În faza cercetării judecătorești, cu ocazia reaudierii inculpata a arătat că în luna mai 2011 a fost Râșnov la o întâlnire de lucru datorată faptului că în luna aprilie s-a constatat că o serie de documente de la Râșnov, cuprind erori care duceau la prelungirea terenului de aprobare a documentelor. Confirmă participarea la întâlnirea de lucru a martorilor denunțători C.I. și Ș.G., ocazie cu care a solicitat să vadă un document mai vechi, document care nu i-a putut fi pus la dispoziție fiind încuiat în biroul coordonatorului de proiect aflat în concediu la acea dată.

Inculpata a recunoscut convorbirea cu coinculpatul R. în care i-a cerut explicații despre imposibilitatea studierii acelui înscris, sugerându-le ca pe viitor să scaneze documentele și să le pusă la dispoziția angajaților.

Motivează faptul că nu a încheiat niciun act, urmare acestei întâlnire, pentru că era doar o întâlnire de lucru. Referitor la primirea sumei de bani declarația acesteia se coroborează cu cea a martorului C., sub aspectul modului în care plicul cu bani a fost remis, însă arată că a avut percepția că-i era destinat șefului său, inculpatul B.S., și că în următoarele săptămâni a încercat că-l contacteze pe acesta lucru care nu a fost posibil, între timp operând arestarea inculpatului.

Inculpata a afirmat că fără a avea dovezi a arătat în discuțiile cu mama sa, dar și cu o prietenă pe skype că inculpatul B. "ar lua" bani, motivat de multitudinea informațiilor apărute în presă, dar și de o întâlnire între B. și R. la cetate, când l-a văzut pe R. că-i dădea ceva pe sub bord lui B.

În ceea ce o privește inculpata a arătat că nu a avut nicio clipă percepția că banii îi erau destinați și nici că ar fi avut vreo legătură cu vizita de la Râșnov, pentru că nu exista niciun motiv.

Analizând această situație de fapt dar și apărările inculpatei Ț.A.M. instanța a apreciat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Primul aspect l-a constituit poziția martorului-denunțător C.I., cât și a martorei D.I. care au susținut că inculpata a primit banii, făcând legătura cu funcția deținută de aceasta.

De remarcat a fost și aspectul ce rezultă din discuția purtată în mediul ambiental la 17 septembrie 2011 între inculpatul B.S. și inculpatul R.C., reieșind primirea banilor, precum și faptul că Ț.A.M. ar fi urmat să mai primească diferite sume de bani numai atunci când B.S. ar fi considerat necesar.

Astfel, prin modul în care s-a desfășurat controlul și prin atitudinea față de subordonații săi, inculpata a lăsat să se înțeleagă că ar exista posibilitatea să devină mai înțelegătoare și să nu creeze probleme pe viitor, în condițiile în care aceștia ar găsi maniera de a "o sensibiliza", ceea ce s-a și întâmplat ulterior prin intermediul lui C.I.

Nu a fost avută în vedere apărarea inculpatei în sensul că ceea ce s-a întâmplat la Râșnov nu a fost un act de control ci o întâlnire de lucru, în condițiile în care aceasta s-a prezentat la sediu, a purtat discuții cu angajații, a constatat o serie de neajunsuri, sens în care a solicitat să discute cu inculpatul R. (neregulile nu sunt contestate ca și existență de coinculpatul R. și martora Ș.G.).

Faptul că inculpata nu ar fi avut atribuții de control, așa cum susține apărarea, este o chestiune infirmată de fișa postului acesteia potrivit căreia atribuțiile de monitorizare aveau caracter de continuitate până la finalizarea proiectelor. În acest sens, remarcabilă a fost apreciată declarația inculpatului B. pe care a dat-o în cadrul denunțului formulat, în care a susținut că Ț.A.M. ar fi primit suma respectivă pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 34/2006 deși, inițial, a arătat că el nu a cunoscut primirea acestei sume de bani.

Or, în condițiile în care, fără a anunța o vizită de lucru inculpata s-a deplasat la sediul din Râșnov și efectuează o activitate, care în esență este una de monitorizare nu s-a achiesat la apărarea inculpatei, potrivit căreia aceasta nu avea atribuții de control, percepția celor implicați de la Râșnov fiind că inculpata s-a prezentat acolo în calitate de director al organismului intermediar.

Atribuțiile de monitorizare, aveau un caracter de continuitate, până la finalizarea proiectelor așa încât primirea sumei de bani nu poate fi considerată că a avut loc după exercitarea acestor atribuții de control, cum a susținut apărarea, inculpata având posibilitatea de a-l exercita inclusiv după primirea sumei de 10.000 RON, în aceste condiții.

Nu a fost primită nici critica potrivit căreia actul de inculpare nu prevede în mod expres care sunt atribuțiile de serviciu ale inculpatei, acestea rezultând din fișa postului și normele ce reglementează activitatea organismului intermediar.

Apărarea face o întreagă discuție vizavi de atribuțiile de control ce ar antrena aplicarea alin. (2) al art. 254 C. pen. și faptul că inculpata Ț., în calitatea sa de director, nu ar fi avut atribuții de control în ceea ce privește proiectele cu fonduri europene, ci doar atribuții de monitorizare a acesteia.

Instanța a făcut o distincție între atribuțiile ce-i incumbau inculpatei pe acest segment de activitate, descrise mai sus și aplicarea alin. (2) care statuează că dacă persoana care a săvârșit fapta din alin. (1) are atribuții de control acest alineat devine operabil.

Este cert că prin funcția pe care o deținea inculpata avea atribuții de control, și de necontestat faptul că profitând de această poziție s-a deplasat la Râșnov pentru a face anumite verificări, pentru care a fost și "recompensată" de către cei care au avut percepția acestei vizite nu ca pe una de lucru ci ca pe una de control.

Relevant a fost apreciat și faptul că această vizită a inculpatei a venit la scurt timp după o acțiune de control a organismului intermediar care potrivit declarațiilor inculpatei a constatat o serie de erori în documente care ar fi determinat prelungirea termenului de aprobare a acestora. În aceste condiții este credibilă declarația inculpatului B. potrivit căreia suma de bani i-ar fi fost dată inculpatei pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 34/2006.

Nici critica potrivit căreia nu s-a demonstrat existența unei legături de serviciu între inculpată și C., angajat al unei societăți comerciale nu poate fi primită în condițiile în care așa cum s-a arătat inculpata era director al organismului intermediar care monitoriza implementarea proiectelor cu fonduri europene, implementare făcută prin intermediul acestei societăți comerciale care se ocupa de proiect și al cărei angajat era inculpatul C. și al căror beneficiar este C.N.F.P.P.P. Râșnov.

De asemenea, nu se poate acredita ideea că inculpata a acționat fără intenție directă și calificată prin scop, nu ar fi pretins sumele de bani iar primirea a fost recunoscută doar ca element de fapt, inculpata neavând reprezentarea că este vorba de o luare de mită, eventual aflându-se într-o formă de participație improprie.

Niciuna din aceste critici nu a fost apreciată ca fondată, în condițiile în care inculpata a acceptat primirea sumei de bani de la martorul denunțător C. Faptul că inculpata ar fi crezut că banii sunt destinați coinculpatului B. nu poate fi primită, fiind inadmisibil ca un director al unei instituții să accepte un plic în care a văzut că sunt bani, fără a solicita explicații, apoi să păstreze în detenția sa plicul o perioadă de câteva săptămâni, motivând că nu au fost împrejurările necesare pentru a lămurii situația cu președintele ANOFM, arătând că a schimbat și plicul în care se aflau banii pentru că se deteriorase, demersul de a afla destinația banilor nereușind să se finalizeze pentru că inculpatul B. a fost arestat.

Toate aceste argumente fac necredibilă apărarea inculpatei cu atât mai mult cu cât din convorbirile lui R. cu B. se vehiculează posibilitatea remiterii și a unor alte sume dar numai când B. decide.

S-a considerat că este cert că inculpata a acceptat o sumă de bani pe fondul relațiilor cu societatea parteneră de implementară a fondurilor europene pe cele două proiecte, neputând fi exclus din întreg cercul faptic modul în care se aprobau proiectele, partea de cofinanțare, întârzierile survenite aceste vizite inopinate etc. În atare situație nu se poate vorbi de o lipsă a unei intenții directe sau de o participație improprie a inculpatei, în accepțiunea art. 31 alin. (2) C. pen., la fapta de luare de mită.

Un ultim aspect a vizat chiar latura subiectivă, percepția persoanei inculpatei este legată și de conduita acesteia din seara reținerii inculpatului B., care a fost aceea a unei persoane care are ceva de ascuns și care încerca să caute susținere așa încât după ce aceasta a fost informată de martora B.M.A. cu privire la cele întâmplate, printr-un mesaj telefonic scris, având următorul conținut: "Șeful tău e la dna. Vb cu soarele meu de pe tel Danei. Să nu vb de pe al tău e ascultat. Ai grija ce vb și cu el k e urmărit. Pup.", ulterior, inculpata a luat legătura, în condiții de conspirativitate, cu o persoană din mediul politic, căutând informații suplimentare, care nu i-au fost însă furnizate. De asemenea, după ce i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, aceasta l-a contactat telefonic pe C., pentru a afla ce a declarat acesta organelor de urmărire penală și pentru a ști cum să-și formuleze apărarea.

Concluzionând, s-a apreciat că în cauză inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de luare de mită iar o soluție de achitare pentru că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, așa cum a solicitat apărarea nu poate fi primită.

În drept, fapta inculpatei Ț.A.M., care în calitate de director al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, a primit de la C., angajat la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor PACSPO și ICAR, al căror beneficiar este C.N.F.P.P.P. Râșnov), suma de 10.000 RON, ulterior efectuării unui control asupra desfășurării acestora, scopul primirii banilor fiind acela de nu-și exercita în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menționate, cu prilejul controalelor ulterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru faptele săvârșite inculpaților li s-a aplicat câte o pedeapsă la a căror stabilire și individualizare au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la forma continuată a infracțiunilor - pentru inculpații B.S. și R.C., respectiv a formei simple a infracțiunii pentru inculpata Ț.A.M., la modalitatea de executare a pedepselor pentru fiecare inculpat în parte, dispozițiile părții speciale și a legii speciale ce reglementează infracțiunile de corupție și care stabilesc limitele speciale pentru infracțiunile deduse judecății, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat, numărul de acte materiale reținute, calitatea specială a persoanelor implicate, sumele mari obținute prin infracțiunea de luare de mită - în cazul inculpatului B.S., precum și aspectul de fenomen infracțional cu caracter de obicei ce se suprapunea procedurilor în care se accesau fonduri europene.

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că rolul pedepsei în accepțiunea art. 52 C. pen., a fost atins în cazul celor trei inculpați prin aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea, în limite care să evidențieze în egală măsură criteriile analizate mai sus, individualizate pentru fiecare în raport de contribuția acestora și circumstanțele reale și personale ale speței.

În cazul inculpatului B.S., au fost avute în vedere persoana inculpatului și calitatea de președinte al ANOFM, cu rang de secretar de stat, calitate în care a săvârșit faptele de natură penală, încălcând atribuțiunile de serviciu. În raport de acest fapt, de modul în care a înțeles să acționeze, primind bani din teritoriu, de la angajați ai unei firme partenere în implementarea proiectelor cu fonduri europene, prin persoane interpuse, luându-și măsuri de precauție pentru a nu se expune vreunui risc, instruind complicele să fie prudent în cele ce întreprinde, să nu conserve vreun potențial mijloc de probă, la care se adaugă numărul actelor materiale comise - 11 și cuantumul sumelor primite - s-a apreciat de instanță că nu pot fi acceptate solicitările apărării de a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.

De altfel, în cazul inculpatului, lipsa antecedentelor penale nu au fost asimilate unor circumstanțe atenuante, de vreme ce funcția de demnitate publică pe care acesta o ocupa impunea absența acestora.

Pregătirea profesională, vârsta acestuia, aspectele sociale sunt elemente care, ar fi trebuit să aibă un impact favorabil asupra conduitei inculpatului, să-i inhibe comportamentul infracțional și să evidențieze aspecte pozitive pentru instituția pe care o reprezenta, lucru care în cazul de față nu poate fi reținut în sensul invocat de apărare. În fine, problemele de ordin medical ale inculpatului vor fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, însă nu justifică, prin ele însele reținerea ca și circumstanțe atenuante, fără a ignora și poziția procesuală vădit nesinceră a acestuia, care a încercat, diverse explicații, nefondate să își excludă vinovăția.

Toate aceste argumente au dus la concluzia că, în cazul acestui inculpat, pedeapsa aplicată trebuie să se situeze în partea superioară a limitei speciale, pentru a da eficiență atât funcției coercitive, restrictive a pedepsei, dar, în egală măsura și funcției exemplificative a acesteia.

Referitor la inculpatul R.C. au fost avute în vedere, prioritar conduita acestuia din momentul formulării denunțului, ocazie cu care și-a manifestat disponibilitatea în colaborarea cu organele de urmărire penală pentru identificarea tuturor inculpaților și probarea faptelor.

Din aceasta perspectivă, instanța de fond nu a fost de acord cu concluziile procurorului de ședință, în sensul de a nu reține această împrejurare ca și circumstanța atenuantă, achiesând la punctul de vedere al procurorului de caz exprimat în rechizitoriu. Este adevărat că există în cauza o sesizare din oficiu, însă în egală măsură, contribuția inculpatului R. în anchetă a fost una însemnată și ea trebuie evaluată cu atât mai mult cu cât prin declarațiile sale și participarea efectivă inculpatul nu a beneficiat de vreo cauză de exonerare de răspundere, ci din contră, a dovedit nu numai participarea inculpatului B. la fapte, ci, implicit și-a recunoscut și asumat și propria vină.

Atitudinea sa pe întreg parcursul procesului penal a fost una sinceră, chiar dacă a încercat să își contureze apărări, cu consecința unei soluții de achitare, însă, pe fond acesta nu a negat faptele și nici participarea sa, dând detalii concrete despre ceilalți participanți.

În egală măsură, fără a se converti, așa cum s-a arătat într-o cauză care înlătura caracterul penal al faptei, a fost analizată poziția inculpatului în acest eșafodaj probator, asupra căruia s-au exercitat niște presiuni de o anumită factura care au influențat într-o oarecare manieră aspectul subiectiv al acțiunilor sale.

Nu în ultimul rând au fost avute în vedere numărul actelor materiale comise, în număr de nouă, calitatea de complice, faptul că nu s-a reținut ca acesta a avut un beneficiu material pentru sine din comiterea infracțiunii, vârsta, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale.

Toate aceste argumente au dus la concluzia că, în cazul acestui inculpat, se impune reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., cu consecința caracterului obligatoriu al reținerii acestor circumstanțe, care însă nu vor motiva coborârea pedepsei sub acest minim în condițiile în care se identifică un concurs între acestea și cauzele de agravare a pedepsei, exemplificate de forma continuată a infracțiunii, așa încât pedeapsa ce urmează a fi aplicată acestui inculpat s-a situat ușor peste minimul special de pedeapsă.

Relativ, la inculpata Ț.A.M. au fost avute în vedere forma simplă a infracțiunii, un singur act material, condițiile în care a acceptat suma de bani, suma efectiv primită, modică, cel puțin prin comparație cu coinculpatul B., vârsta inculpatei, care este tânără, cu posibilități de reinserție socială, cu o pregătire profesională respectabilă, - elemente care, în opinia instanței au justificat reținerea în cazul inculpatei a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special de pedeapsă, însă orientat spre un cuantum care să reflecte funcția exemplificativă a pedepsei aplicată inculpatei, ce trebuie să conștientizeze pe viitor consecințele actelor sale, care era director într-un organism intermediar, care avea atribuții de control ce presupun o anume responsabilitate.

Față de împrejurarea că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care este obligatorie aplicarea și a unei pedepse complementare, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (având în vedere că vizează infracțiuni de corupție în legătură cu serviciul se impune și această ingerința a restrângerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.), instanța a stabilit astfel de pedepse într-un cuantum care să le eficientizeze, după executarea pedepselor principale.

Sub aspectul modalității de executare a pedepselor dat fiind cuantumul acestora, precum și criteriile ce au stat la baza analizei activității infracționale a inculpaților, Tribunalul a apreciat că în cazul inculpatului B.S. modalitatea legală și oportună este doar aceea în regim privativ de libertate în timp ce pentru coinculpați a stabilit ca regim de executare unul neprivativ de libertate.

Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S. situat peste limita de mijloc a pedepsei permite doar aplicarea unei pedepse în regim privativ de libertate, modalitate care a fost apreciat că va corespunde celorlalte criterii analizate cu referire la persoana inculpatului și la caracteristicile speței.

În consecință, în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Instanța de fond a constatat că față de cei trei inculpați se impune restrângerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dar și a lit. c) a aceluiași articol dat fiind faptul că s-a stabilit că inculpații s-au folosit de funcțiile pe care le-au avut pentru săvârșirea infracțiunii.

Cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul B.S., tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată respingând-o pentru următoarele considerente:

S-a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv și că acesta a fost liberat sub control judiciar prin Decizia penală nr. 267/R din 07 februarie 2012 a Curții de Apel București.

De la acel moment și până în prezent aproape la fiecare termen de judecată inculpatul B. a formulat cereri succesive de modificare a controlului judiciar fie pe considerente sociale, pentru a se angaja sau pe motive medicale cum este cazul cererii de astăzi.

Inculpatul B.S. și-a motivat necesitatea extinderii limitei teritoriale la nivelul României pentru a putea să efectueze un RMN cranian la clinica de neurochirurgie din Cluj, conform prescripțiilor medicale.

Analizând actele medicale existente la dosarul cauzei s-a constatat că în perioada 15 aprilie 2012 - 19 aprilie 2012 inculpatul a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, ocazie cu care a fost supus CT craniu, al cărui aspect a fost normal, iar tratamentul recomandat a vizat doar tratament medicamentos, regim alimentar și monitorizarea diabetologică și cardiologică, fără a i se prescrie necesitatea unui RMN cranian.

La data de 11 mai 2012 i s-a recomandat de către medicul de familie, nimeni altul decât soția inculpatului efectuarea unui RMN cranian cu indicarea clinicii din Cluj, aceasta fiind singura investigație diferită de actul medical de la momentul externării inculpatului.

În atare situație s-a apreciat că aceste probe prin care se dovedește necesitatea unei investigații în afara limitelor teritoriale instituite inculpatului sunt pro causa, inculpatul având posibilitatea, dacă există această urgență, să solicite permisiunea de a se deplasa în Cluj pe o perioadă determinată de timp, aspect pe care inculpatul nu l-a dorit la acest termen de judecată, arătând judecătorului că sunt necesare programări și nu poate ști exact când trebuie să se deplaseze.

S-a constatat că nu se impune modificarea controlului judiciar așa cum a fost ea formulată nu se impune.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 16 octombrie 2011 până la 07 februarie 2012.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracțiune respectiv suma de 956.500 RON și 22.000 euro (în echivalent RON).

S-a impus necesitatea confiscării sumei de bani în temeiul invocat mai sus, măsură pe care instanța a apreciat-o ca fiind legală, nefiind de acord cu susținerile apărătorului inculpatului S.B. și a reprezentantului parchetului.

În acest sens, a fost invocată Decizia în interesul legii nr. 59 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite care a statuat că banii, valorile sau orice ale bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, neputând fi restituite denunțătorilor care au primit o soluție de netrimitere în judecată pentru infracțiunea de dare de mită, infracțiune raportată la Legea nr. 78/2000.

Potrivit acestei decizii dispoziția de restituire a banilor persoanei care le-a dat operează numai dacă infracțiunile sunt încadrate exclusiv conform art. 255 C. pen., în caz contrar, când faptele denunțătorilor sunt încadrate și cu trimitere la legea specială, respectiv Legea nr. 78/2000 aceste sume nu se restituie, operând confiscarea în temeiul art. 19 din aceeași lege de la persoana care a dobândit sumele prin infracțiune.

În ceea ce privește cuantumul sumei confiscate, acesta s-a considerat că este de 956.500 RON și 22.000 euro și nu 903.500 RON și 22.000 RON, așa cum s-a reținut prin rechizitoriu.

În realitate nu este o chestiune ce rezultă din probatorii, ci doar este vorba de o eroare materială făcută în rechizitoriu când din suma totală obținută prin infracțiune de 1.058.500 RON și 22.000 euro, s-a reținut că ar fi fost recuperată suma totală de 155.000 RON (82.000 RON - primită de inculpat în luna octombrie 2011 și 73.000 RON - parte din suma colectată în luna septembrie 2011 lăsată din neglijența lui R. în interiorul biroului), ajungându-se astfel la suma de 903.500 RON.

S-a constatat că în mod greșit s-a procedat la considerarea ca recuperată a sumei de 73.000 RON și scăderea ei din suma reținută ca primită de inculpatul B., în realitate această sumă mai fiind scăzută odată, pentru că nu a fost luată în considerare ca și sumă alături de celelalte obținute prin infracțiune. Cu alte cuvinte suma de 73.000 RON, uitată nu a fost adunată și considerată, în mod firesc, ca și sumă dobândită prin infracțiune pentru a mai putea justifica o nouă deducere.

Concluzionând, s-a apreciat că suma corectă ce trebuie confiscată de la inculpat este cea de 956.500 RON plus 22.000 euro (ce rezultă din calculul matematic).

Totodată s-a constatat, așa cum s-a mai arătat că suma de 73.000 RON (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) și respectiv suma de 82.000 RON (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunțători conform ordonanțelor din datele de 07 noiembrie 2011 (pentru suma de 73.000 RON), respectiv ordonanțele din 21 octombrie 2011, și 24 octombrie 2011 (pentru suma de 82.000 RON).

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție până la concurența sumei de 956.500 RON și 22.000 euro (în echivalent RON), astfel:

- prin Ordonanța din data de 25 octombrie 2011, asupra imobilului compus din locuință (S+P+M) și cabinet medical situat în Alba Iulia, str. D., județul Alba, cartea funciară nr. X aparținând inculpatului B.S.;

- prin Ordonanța din 02 noiembrie 2011, asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatului: apartamentul nr. 35, situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren în suprafață de 396 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca str. Z., teren cu suprafața de 3.600 mp., situat în Alba Iulia, str. F., situat în Alba Iulia, str. T., județul Alba și teren situat în comuna Ighiu, județul Alba - parcela nr. 1, fânați de 121 mp., fânați de 214 mp., fânați de 151 mp., având o suprafață totală de 486 mp.;

- prin Ordonanța din 04 noiembrie 2011 asupra sumelor de 1.340 euro și 260 dolari SUA aparținând inculpatului.

Cu privire la inculpații R.C. și Ț.A.M., tribunalul a apreciat că, în raport de cuantumul pedepselor aplicate și de toate circumstanțele reale și personale, așa cum au fost ele creionate cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei scopul pedepsei, va putea fi atins în cazul celor doi inculpați și prin executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate însă sub supravegherea serviciului de probațiune, serviciu care trebuie să monitorizeze respectarea măsurilor de supraveghere impuse inculpaților ca și garanții pentru realizarea reinserției sociale a acestora.

În consecință, în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpați sub supraveghere pe termene de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen., în cuantumuri care să respecte dispozițiile legale dar să și eficientizeze măsurile.

În baza art. 863 C. pen. a fost încredințată supravegherea celor doi inculpați, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru inculpatul R.C., respectiv de pe lângă Tribunalul București pentru inculpata Ț.A.M. și s-a pus în vedere acestora, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, o dată la trei luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, respectiv București;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

S-a constatat că cei doi inculpați au fost cercetați în stare de libertate.

S-a mai constatat că suma de 10.000 RON, dobândită prin infracțiune a fost restituită către martorul denunțător C.I. prin ordonanța din 24 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații B.S., Ț.A.M. și R.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie asupra următoarelor aspecte:

- Parchetul vizând greșita confiscare a sumelor de bani ce reprezintă drepturi salariale ale martorilor denunțători ce trebuie a le fi restituite conform art. 255 alin. (5) C. pen., apoi pe aspecte ce vizează întreaga activitate infracțională a inculpatului R.C. ce cuprinde 11 acte materiale și nu 9, cum greșit a reținut judecătorul fondului; sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor trei inculpați atât privitor la cuantumul lor ce ar trebui majorat, cât și sub aspectul modalității de executare pentru inculpații R.C. și Ț.A.M., în raport de circumstanțele reale deosebit de grave ale comiterii infracțiunilor.

- Inculpatul B.S., sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt privind alocarea fondurilor pentru implementarea proiectelor CNFPP Râșnov, a unei înțelegeri anterioare lunii decembrie 2010, așa cum reiese și din declarația inculpatului R.C., aspecte ce relevă că cel din urmă inculpat nu a fost constrâns în vreun fel să desfășoare activitățile reținute de parchet, nu s-a făcut dovada remiterii efective a sumelor de bani, prin urmare, pentru cele 9 acte materiale ce i se impută să se dispună achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Pe latură civilă, inculpatul arată că nu i se poate imputa suma de 1.039.500 RON (modificată ulterior în 1.058.500 RON plus 22.000 euro) întrucât nu a fost dovedită participarea sa la infracțiunile pretins săvârșite, nu s-a făcut dovada remiterii acestor sume de bani de către inculpatul R.C.

În ceea ce privește faptele din datele de 17 septembrie 2011 și 15 octombrie 2011 instanța să constate incidența dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. din punct de vedere al nulității probatoriilor, întrucât ele au fost obținute prin îndemnul autorităților la continuarea săvârșirii infracțiunii de complicitate la luarea de mită, în raport și de data de 13 septembrie 2011 când inculpatul R.C. s-au autodenunțat fiind relevante în cauză Hotărârea nr. 1971 și Sentința penală nr. 2496/1975 a Tribunalului Suprem referitor la ceea ce înseamnă provocarea.

Pentru aceste două ultime fapte săvârșite în condițiile mai sus arătate, inculpatul a solicitat achitarea conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

- Inculpata Ț.A.M. a solicitat achitarea, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa - probele pe care s-a întemeiat condamnarea fiind exclusiv cele obținute la urmărirea penală nu și nemijlocit în fața instanței (depozițiile martorilor D.I. și B.M.A.), mai mult, motivarea soluției face trimiteri la aspecte ce exced dosarului și face referire la un dosar penal în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Totodată consideră că reținerea acestor elemente ca temei al soluției de condamnare este nelegală din trei considerente, respectiv: declarația inculpatului B.S. la care se face referire în motivarea instanței de fond este în realitate un denunț, un act de sesizare al organelor de urmărire penală într-un alt dosar, act care nu reprezintă potrivit art. 223 și 66 și următoarele C. proc. pen., probă în prezenta cauză. În ceea ce privește denunțul acestui inculpat, arată că acesta a fost formulat pro causa, iar în ceea ce privește cel de-al treilea motiv de nelegalitate, arată că instanța de fond nu a procedat la audierea inculpatului B. în legătură cu aceste aserțiuni și nici la audierea vreunei alte persoane din prezenta cauză.

Astfel, consideră că aceste chestiuni sunt extrajudiciare, nu au legătură cu cauza cu care instanța a fost învestită și nu puteau fi folosite drept argument al unei soluții de condamnare.

Arată că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive pentru care inculpata T.A.M. a fost trimisă în judecată și, ulterior condamnată de instanța de fond, respectiv atât latura obiectivă a cauzei, cât și latura subiectivă, precum și situația premisă necesară a exista în cazul infracțiunii de luare de mită.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, arată că din probele administrate în cauză, dar și din motivarea instanței de fond, nu s-a stabilit cine a pretins mită, cine este mituitorul și cine este mituitul. Mai mult, instanța de fond, a reținut o situație contradictorie, astfel că sentința penală atacată nu respectă rigorile prevăzute de art. 345 C. proc. pen.

Referitor la situația premisă a acestei activități infracționale reținută în sarcina inculpatei, arată, de asemenea, că este contradictorie. Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să explice în ce anume constau atribuțiile de control ale inculpatei T.A.M. și ce anume atribuții de control a încălcat sau ar fi putut să încalce, fie să constate ce bunuri s-au primit după efectuarea controlului respectiv.

În ceea ce privește atribuțiile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., consideră că reținerea în sarcina inculpatei a atribuțiilor de control este neîntemeiată, apreciind că potrivit doctrinei și practicii judiciare atribuțiile de control trebuie să aibă un caracter efectiv și nu unul formal. Astfel, aceasta nu avea posibilitatea să efectueze activități de control în domeniul respectiv.

Cu privire la latura subiectivă, consideră că nu există în prezenta cauză, arătând că din declarațiile martorilor rezultă că inculpata Ț. nu cunoștea proveniența sumelor de bani sau destinația acestora. Mai mult, aceasta nu a solicitat personal, niciun fel de sumă, niciunuia din participanții din prezenta cauză, declarațiile martorilor care atestă această situație fiind regăsite la filele 19 - 20 din motivele de apel.

În subsidiar, în situația în care instanța constată pe baza probelor administrate, vinovăția inculpatei, să se aprecieze că pedeapsa aplicată de instanța de fond este total nejustificată, iar în ceea ce privește cele susținute în apelul parchetului, apreciază că dispozițiile art. 72 C. pen. au fost analizate și detaliate de instanța de fond, inculpata T.A.M. nefiind niciodată în conflict cu legea penală, fiind o persoană tânără care a manifestat pe tot parcursul procesului penal conlucrarea cu organele de urmărire penală și cu instanța de judecată, motiv pentru care sunt nefondate.

- Inculpatul R.C. - a solicitat instanței să se constate că unele dintre faptele imputate le-a săvârșit la îndemnul procurorului, cele din septembrie - octombrie 2011, fiindu-i date anumite orientări - astfel că nu poate fi condamnat, în condițiile în care a sprijinit efectiv organul de urmărire penală, în subsidiar, să se rețină că a fost constrâns în a le comite și pe cale de consecință să se rețină în sarcina sa și circumstanțe atenuante care în final să-l exonereze de răspundere penală.

În circumstanțiere, solicită a se avea în vedere și starea sa de sănătate, vârsta înaintată - în prag de pensionare, care să permită reducerea pedepsei aplicate și executarea ei în libertate prin suspendarea sub supraveghere.

Cei trei inculpați au solicitat respingerea apelului declarat de Parchet.

Prin Decizia penală nr. 175/A din 7 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul formulat de inculpatul B.S. împotriva Sentinței penale nr. 440 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 71322/3/2011.

A desființat, în parte, sentința penală sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale aplicate inculpatului B.S. și rejudecând:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului B.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 9 ani închisoare la 6 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații R.C. și Ț.A.M.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar, analizând întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, coroborat cu cel din faza de cercetare judecătorească, a constatat că starea de fapt reținută de către instanța de fond corespunde realității, vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită.

Cu privire la criticile Parchetului, instanța le-a considerat nefondate. Confiscarea sumelor de bani de la inculpatul B.S. a avut în vedere faptul că dispozițiile art. 255 alin. (3) și (5) C. pen. sunt aplicabile numai infracțiunilor încadrate exclusiv în art. 255 C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile legii penale speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că prin Decizia nr. 59 din 4 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că "dispozițiile art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 privind nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror bunuri care au făcut obiectul infracțiunii sunt aplicabile numai infracțiunii prevăzute de legea specială."

S-a apreciat că nu devin incidente dispozițiile art. 255 alin. (3) și (5), întrucât faptele denunțătorilor sunt încadrate și cu trimitere la legea specială, Legea nr. 78/2000, pentru care sumele de bani nu se restituie, operând confiscarea în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 de la persoana care le-a dobândit prin infracțiune.

În referire la actele materiale reținute în sarcina inculpatului R.C., Curtea a achiesat la motivarea instanței de fond arătând că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu la 05 septembrie 2011, inculpatul R. a formulat un denunț la 13 septembrie 2011, manifestându-și dispoziția de a colabora cu organele de urmărire penală, astfel încât nu poate fi tras la răspundere penală pentru aceste două acte materiale, în care a acceptat să-și dea concursul pentru a demonstra activitatea infracțională a inculpatului B.S., lipsind forma de vinovăție care să permită o soluție de condamnare a sa.

În ceea ce privește critica Parchetului vizând individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpați, Curtea a reținut că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului B.S., instanța de apel a apreciat-o ca fiind excesivă, considerând că o pedeapsă într-un cuantum de 6 ani închisoare este îndestulătoare și de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Referitor la motivele de apel ale inculpatului B.S., instanța de prim control judiciar a achiesat la motivarea instanței de fond, constatând că acesta a pretins și primit, prin intermediul inculpatului R.C., în tranșe lunare, de regulă după plata salariilor (dovadă extrasele bancare ale fiecărui salariat) diferite sume de bani cu titlu de mită, infracțiunea îmbrăcând astfel forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.

În calitate de președinte al Agenției Naționale de Ocuparea Forței de Muncă cu rang de secretar de stat, inculpatul B.S. a primit, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, în tranșe lunare în baza unei înțelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului R.C., director al Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, de la funcționarii echipei de implementarea proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din Fondurile Uniunii Europene, respectiv PACSPO și IKAR, sumele de 1.058.500 RON și 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referință pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanțarea acestora din fondurile proprii, în vederea bunei derulării a activității în cadrul proiectelor.

În ceea ce privește apelul inculpatului R.C., Curtea a constatat că nu este fondat.

Faptele sale de a remite inculpatului B.S., președinte ANOFM, în mod repetat și în baza unei înțelegeți anterioare, suma de 22.000 euro și 1.058.500 RON, colectate de la funcționari ce compun echipele de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, sume ce reprezintă o parte din salariile acestora pe perioada decembrie 2010 - octombrie 2011 ce au fost remise ulterior inculpatului B.S., pentru ca cel din urmă, în calitate de ordonator principal de credite să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanțarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei desfășurări a activității în cadrul proiectelor, au fost dovedite mai presus de orice dubiu prin înscrisurile de la dosar, proba testimonială administrată în cauză, nu în ultimul rând denunțul inculpatului formulat la 13 septembrie 2011 la D.N.A.

Corect s-a stabilit că în sarcina acestui inculpat nu pot fi reținute (în cadrul infracțiunii continuate) decât cele nouă acte materiale de până la momentul denunțului, fără însă a exista o formă de constrângere morală asupra sa, o stare de necesitate sau eroare de fapt care să conducă la înlăturarea răspunderii penale.

S-a reținut că inculpatul B.S., în discuțiile purtate cu inculpatul R., l-a făcut pe acesta să creadă că în situația în care nu s-ar conforma cererilor sale, și-ar putea pierde locul de muncă, însă nu se poate aprecia că el a acționat sub imperiul unei temeri grave a răului cu care era amenințat, fără a avea posibilitatea de a-și determina liber voința (în cazul de față așa cum a finalizat prin denunțul formulat) încât să persiste în săvârșirea de fapte penale.

Cu privire la această formă de presiune psihică, invocată în apărare, pentru ca inculpatul să obțină achitarea, instanța a considerat că nu a fost dovedită în afara oricărui dubiu de vreme ce inculpatul a luat hotărârea finală, de a anunța organele în drept, putând uza de această cale încă din faza incipientă a tratativelor dintre el și inculpatul B.S.

Curtea a constatat în acord cu judecătorul fondului, că nu a existat în cauză o stare de necesitate în care a acționat acest inculpat - pentru ca săvârșind faptele imputate să salveze de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau în interes obștesc, pentru a fi exonerat de răspunderea penală.

Pericolul creat prin acele presiuni cu amenințarea pierderii locului de muncă pentru toți angajații implicați sau a lui personal nu poate echivala cu un pericol iminent ce nu putea fi evitat decât prin săvârșirea de infracțiuni, atât el cât și martorii având posibilitatea să-și păstreze locul de muncă prin anunțarea autorităților în drept.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată acestui inculpat pe care a criticat-o sub aspectul cuantumului și a solicitat reducerea lui în raport de vârsta înaintată (în prag de pensie) și starea de sănătate, Curtea a constatat că pentru motivele anterior expuse (în apelul declarat de Parchet) nu se justifică o reducere a ei.

Inculpatul R.C. a acționat pe o durată mare de timp (aproximativ un an), a colectat bani pentru inculpatul B.S. de la colegii săi, funcționari pe proiectele POSDRU și ICAR finanțate din Fonduri europene, nu a întrerupt această activitate deși și-a exprimat regretul și disprețul față de el însuși că este nevoit să recurgă la așa ceva, împărtășind colegilor de serviciu această stare (martora D.I.), este evident că într-o primă fază a crezut în amenințările cu pierderea postului ale inculpatului B., însă, într-un final, a formulat un denunț și și-a manifestat disponibilitatea totală de a coopera cu organele de urmărire penală.

Pedeapsa de 4 ani închisoare ce va fi executată în libertate însă sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost apreciată și de această instanță ca cea mai adecvată scopurilor pe care trebuie să le complinească în acord cu art. 52 C. pen. dar și în considerarea vârstei sale (63 de ani apropiată de pensionare) și de ieșire din sistem ca și al stării precare de sănătate pentru care nu se impune regimul de detenție.

În ceea ce privește apelul inculpatei Ț.A.M. sub aspectul motivelor invocate vizând achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, Curtea a constatat că nu este fondat.

Inculpata a deținut funcția de director la un organism intermediar, avea atribuții de control conform Fișei postului pe care le-a și exercitat cu prilejul deplasării sale la Râșnov unde a solicitat verificări de acte și documente însă nu a întocmit niciun proces-verbal sau un alt act de control, arătându-și doar nemulțumirea cu privire la modul de lucru al celor verificate.

Declarațiile martorului C.I. care i-a înmânat suma de 10.000 RON, iar aceasta a primit-o aflând că este de la inculpatul B.S., coroborate cu cele ale inculpatului R.C. care, la rândul lui avea cunoștință despre această remitere de bani și că, pe viitor, numai la avizul primit de la inculpatul B.S., urmau sau nu a se înmâna inculpatei alte sume de bani pentru aceasta "să nu ridice alte pretenții" au fost apreciate ca fiind relevante în a prezenta aceeași situație și coroborate cu primirea efectivă a banilor au condus la concluzia că inculpata a cunoscut titlul cu care i-au fost remiși.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 76/2000, Curtea a constatat că judecătorul fondului a reținut corect și circumstanțele personale ale inculpatei cărora le-a dat eficiența cuvenită, vârsta tânără, încadrată în muncă într-un post de răspundere, atitudinii adoptate pe parcursul procesului penal, încât 2 ani și 6 luni închisoare cu executare prin suspendare este aptă să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații Ț.A.M., R.C. și B.S.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a apreciat hotărârea instanței de apel nelegală sub aspectul modalității de confiscare specială a sumelor dobândite din săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul B., considerând a fi incidente dispozițiile art. 255 alin. (5) C. pen., cât și sub aspectul condamnării parțiale a inculpatului R.C. față de actele materiale ale infracțiunii de luare de mită sub forma complicității pentru perioada septembrie - octombrie 2011.

Inculpatul B.S. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., referitoare la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru cele 9 acte materiale săvârșite în perioada decembrie 2010 - august 2011, și ridicarea sechestrului asigurător de pe bunurile proprietate personală până la concurența sumei de 1.039.500 RON. În legătură cu actele materiale din 17 septembrie 2011 - 15 octombrie 2011 se solicită înlăturarea acestora, întrucât sunt nule de drept, fiind realizate cu încălcarea art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul R.C. fiind îndemnat să continue săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în vederea obținerii de probe. În cazul în care se va trece peste această apărare, inculpatul solicită ca pentru acuzațiile din 17 septembrie 2011 și din 15 octombrie 2011 să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Nu există dovada că cei 19.000 euro și 22.000 euro au fost introduși de R.C. în punga ce i-a fost înmânată, nu rezultă dovada înțelegerii remiterii banilor, nu rezultă scopul remiterii, nu avea nicio atribuție în stabilirea sumelor necesare pentru proiecte, motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Inculpata Ț.A.M. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 172 C. proc. pen. solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs inculpata arată că nu au fost avute în vedere probele administrate în faza de cercetare judecătorească, ci numai pe cele din faza de urmărire penală, și astfel s-a ajuns la o concluzie eronată privind situația de fapt.

De asemenea, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, nestabilindu-se care este mituitorul și în considerarea căror atribuții s-a remis mita de 10.000 RON. Inculpata a învederat că nu îndeplinea atribuții de control în sensul legii penale, acestea reveneau AMPOSDRU și nu există intenția directă pentru comiterea faptei.

Inculpatul R.C. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât a săvârșit fapta sub impulsul constrângerii, iar în subsidiar reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pe cele ale "inculpaților Ț.A.M., R.C. și B.S. și fondat pe cel al Parchetului, numai sub aspectul dispoziției de confiscare a sumelor de bani, pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

Cu privire la critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., prin care se arată că în mod neîntemeiat, nu s-a dispus condamnarea inculpatului R.C. și pentru actele materiale din 17 septembrie 2011 și 15 octombrie 2011, care au rămas astfel nepedepsite, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Deși Parchetul a circumscris critica în prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi analizată în limitele acestui caz de casare, care ar presupune o modificare a situației de fapt, în condițiile în care judecata în recurs se poate raporta doar la chestiuni de drept și nu de fapt. Modificarea situației de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalități care ar influența valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, ar determina înlăturarea acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt, ceea ce în speță nu s-a constatat.

2. Cu privire la critica privind modalitatea de confiscare a sumelor dobândite din săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul B.S., Înalta Curte o consideră fondată.

În speță sunt incidente dispozițiile art. 255 alin. (5) C. pen.: "Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. (2) și (3)."

Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 reprezintă un temei de drept aplicabil numai în măsura în care sumele de bani dobândite prin săvârșirea infracțiunii nu servesc la despăgubirea celor care le-au dat, așa cum rezultă din situația de fapt.

Particularitățile infracțiunilor de corupție, care implică doi sau mai mulți autori distincți ai infracțiunilor de dare și luare de mită și cauzele de impunitate sau de atenuare a răspunderii penale, situațiile de restituire a bunurilor, în anumite condiții, reglementate tocmai pentru prevenirea și represiunea săvârșirii infracțiunilor, descoperirea lor, determină o analiză atentă a declarațiilor martorului denunțător, stabilirea bunei sale credințe, a interesului în cauză, a legăturilor cu funcționarul mituit, a cazierului său, a împrejurărilor formulării denunțului, a vechimii faptelor reclamate, dacă se află sau nu sub influența unei persoane, dacă a fost determinat de către organele de urmărire să formuleze denunțul, mai ales în situația martorului cercetat pentru infracțiuni și în special, chiar arestat sau aflat în detenție, dacă a provocat săvârșirea infracțiunii, în scopul obținerii de probe, situația martorului denunțător - intermediar, care este complice atât la infracțiunea de luare de mită, cât și dare de mită, iar uneori și autor al infracțiunii de trafic de influență, când pretinde bani și foloase pentru sine.

În cazul de față martorii denunțători erau într-o situație mai mult decât stresantă, ce se perpetua de 11 luni, când în preajma primirii salariilor erau luați la rând, de inculpatul R.C., director al Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu Râșnov, care acționa în baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul B.S., remițându-i suma totală de 22.000 euro și 1.058.500 RON, colectată lunar de la acești funcționari din echipa de implementare a proiectelor și programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, sumă reprezentând o parte semnificativă din aceste salarii. Cu atât mai mult cu cât acești experți și-au îndeplinit sarcinile pe o perioadă în care aceste fonduri au fost blocate, activitățile s-au derulat în continuare, fiind remunerați cu întârziere.

Așadar, aceste persoane au fost de două ori neîndreptățite până la acest moment procesual, prima dată când au fost victimele unu act de corupție, fiind condiționați să cotizeze o parte din salariu pentru a-și desfășura în continuare activitatea și a doua oară când au fost din nou privați de drepturile lor salariale de către instanța de fond și apel, care au confiscat aceste drepturi salariale în favoarea bugetului statului român, fără nicio legătură cu acoperirea acestor salarii.

Drepturile salariale au caracter personal, prin urmare nu pot face obiectul confiscării speciale, întrucât aceasta ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză, cu încălcarea principiilor și reglementărilor în această materie.

Față de cele reținute instanța va dispune restituirea drepturilor salariale martorilor denunțători, astfel: 71.800 RON către C.N., 87.800 RON și 7.500 euro către B.B., 184.800 RON către N.I., 258.300 RON și 14.500 euro către P.A., 149.800 RON către B.M., 54.500 RON către Ș.G., 29.200 RON către P.B. Aceeași a fost și rațiunea pentru care Direcția Națională Anticorupție a restituit parțial în faza de urmărire penală următoarele sume: 21.200 RON către C.N., 20.200 RON către B.B., 21.200 RON către N.I., 21.200 RON către P.A., 21.200 RON către B.M., 9.000 RON către Ș.G., 15.500 RON către C.I.

Instanța constată că în cursul urmăririi penale au fost restituite următoarele sume de bani:

- 21.200 RON către C.N.,

- 20.200 RON către B.B.,

- 21.200 RON către N.I.,

- 21.200 RON către P.A.,

- 21.200 RON către B.M.,

- 9.000 RON către Ș.G.,

- 15.500 RON către C.I.

2. Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.S.

2.1. Inculpatul arată că, în mod greșit, s-a dispus condamnarea sa și solicită achitarea pentru faptele prevăzute de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru cele 9 acte materiale din perioada decembrie 2010 - august 2011, critică pe care inculpatul o subsumează cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că ceea ce tinde inculpatul să dovedească ține de o reevaluare a mijloacelor de probă ce vizează stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită de cele două instanțe, care nu mai este posibilă prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât acesta vizează chestiuni de drept.

Având în vedere modul de reglementare a soluționării recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte constată că dispozițiile Codului de procedură penală - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 - sunt restrictive în ceea ce privește cazurile de casare ce au fost invocate și, implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinței penale de instanța de fond și a deciziei pronunțate de instanța de apel, reducând astfel și limitele învestirii instanței de recurs.

Pe cale de consecință, examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept și nu la chestiuni de fapt. Modificarea situației de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât ca urmare a constatării unor nelegalități care ar influența valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, ar determina înlăturarea acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt. Asemenea elemente nu au fost invocate și nici nu pot fi constatate. Desfășurarea judecății a avut loc cu respectarea dispozițiilor procedurale, instanța de apel a evaluat întreg materialul probator și a analizat probele și acuzele, dar și apărările inculpatului, conturând cu claritate motivele pentru care a dispus condamnarea inculpatului.

2.2. Referitor la acuzațiile legate de actele materiale din 17 septembrie 2011 - 15 octombrie 2011, inculpatul susține că toate probele administrate sunt nule de drept, fiind obținute cu încălcarea art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în sensul că inculpatul R.C. a fost îndemnat ca din 17 septembrie până pe 15 octombrie 2011 să continue săvârșirea infracțiunii în vederea obținerii de probe.

Conform art. 68 C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii de probe.

Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenților statului, dar și din partea oricărei persoane private - de exemplu denunțător - în scopul obținerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Sintagma "a determina" presupune o instigare la comiterea infracțiunii (îndemn, încurajare, în sensul reglementării formei de participație a instigării prevăzute de art. 25 C. pen.), dar se poate aprecia că intră sub incidența textului de lege de mai sus și provocarea sub forma vicleniei, înșelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc săvârșirea unei infracțiuni.

Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din denumirea marginală a art. 68 C. proc. pen., "Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care interzice în cuprinsul alin. (1) obținerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo (prin întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni și îndemnuri), iar în alin. (2) se referă expres la determinarea săvârșirii sau continuării săvârșirii unei infracțiuni, în scopul obținerii de probe.

Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracțională, ci exercită o asemenea influență asupra persoanei vizate, încât să determine săvârșirea unei fapte penale care fără această intervenție nu ar fi fost săvârșită, cu scopul de a constata o infracțiune, respectiv de a obține probe și de a declanșa urmărirea penală.

Legislația română nu prevede o definiție a acestei provocări, dar pe baza art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului se reține existența acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile:

a. Situația presupus infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracțiunea sau când există o invitație directă la comiterea unei infracțiuni din partea unui denunțător sau a unui martor anonim.

b. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție. Exista provocare din partea organelor statului atunci când agenții implicați nu se limitează a examina de o manieră pur pasivă a activității ilicite, ci exercită asupra persoanei în cauză o influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii, adică pentru a obține dovezi și pentru a trage la răspundere (Ramanauskas, Eurofinacom c Franței).

Din probatoriul administrat rezultă că în speță, cele două condiții nu sunt îndeplinite, deoarece inculpatul a acceptat primirea unor foloase materiale pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu anterior sesizării organelor de urmărire penală, deci rezoluția infracțională era luată și nu a fost determinată de comportamentul inculpatului R.C.

2.3. Inculpatul B. invocă și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât nu există dovada că sumele de bani, cei 19.000 RON și 22.000 euro, au fost introduse în integralitatea lor de către R.C. în punga înmânată, nu rezultă dovada înțelegerii remiterii banilor, care a fost scopul remiterii acestor sume, iar președintele ANOFM nu avea atribuții în stabilirea sumelor necesare pentru desfășurarea proiectelor.

Invocarea acestui caz de casare practic este formală, întrucât prin criticile formulate de inculpatul B.S. se tinde la repunerea în discuție a existenței faptelor în materialitatea lor, adică la constatarea inexistenței faptelor sau a reținerii altor fapte în locul celor deja reținute, fapt pe care instanța de recurs nu-l mai poate face, în sensul reexaminării probatoriului administrat și a modificării situației de fapt.

Întrucât inculpatul face trimitere la neîndeplinirea unei condiții ce vizează realizarea laturii obiective a infracțiunii de luare de mită (președintele ANOFM nu avea în atribuțiile sale alocarea sumelor necesare pentru desfășurarea proiectelor), instanța va analiza din această perspectivă elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa.

Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de luare de mită trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții:

- săvârșirea uneia dintre modalitățile alternative în cuprinsul art. 254 C. pen.;

- acțiunea sau inacțiunea să aibă ca obiect bani sau alte foloase;

- acțiunea sau inacțiunea făptuitorului să fie anterioară sau concomitentă îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii sau îndeplinirii unui act contrar atribuțiilor de serviciu solicitate;

- actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. funcționarul pretinde, primește etc. bani sau alte foloase să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia. În sarcina inculpatului B.S. s-a reținut modalitatea pretinderii și primirii de sume de bani.

A pretinde înseamnă a cere insistent ceva, a formula pretenții, fiind necesar ca subiectul activ al infracțiunii să exprime fără dubiu că dorește să primească folosul nelegal. Pretinderea poate fi nu doar expresă, ci și abuzivă, dar în același timp neechivocă, fiind suficient ca ea să fie inteligibilă, adică să aibă capacitatea de a fi înțeleasă de cel căruia i se adresează.

Or în cauză, rezultă din declarația inculpatului R.C. că prima solicitare făcută de B.S. în legătură cu pretinderea sumelor de bani a fost în luna mai 2010, cu ocazia purtării unor discuții referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui C., afirmând că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Această declarație se coroborează cu susținerile martorilor C.N., N.I., B.M., P.A. care au arătat că au început să dea sume din salarii din noiembrie - decembrie 2010.

Deși inculpatul B. nu i-a cerut în mod expres sume de bani, solicitarea acestuia a fost aluzivă și suficient de explicită pentru a fi înțeleasă de inculpatul R. Astfel, B. a făcut trimitere la proiectele în derulare, spunând că execuția trebuie să fie una "specială", sintagmă față de care R. a înțeles că trebuie să-i dea sumele de bani, iar ulterior, B. a afirmat în mod expres că are nevoie de sume mai mari pentru că va candida la funcția de senator sau deputat, făcând precizarea "din aceste proiecte îmi trag seva".

De asemenea, cu ocazia vizitei la Râșnov din noiembrie 2010 inculpatul B.S. i-a spus inculpatului R. "că știe câți bani ia fiecare din personalul antrenat în proiecte, că în loc de 300 RON/oră încasați 100/oră, iar diferența îi e necesară lui pentru campania electorală".

Astfel este dovedită pe deplin pretinderea de către inculpatul B. a unor sume de bani de la angajații din proiect.

"Primirea" reprezintă a lua în posesiune ceea ce ți se dă, ți se trimite, ți se oferă, intrarea în posesia folosului ilicit.

Astfel, din probele dosarului rezultă primirea acestor sume de către inculpatul B. (procesul-verbal de înregistrare ambientală, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, care se coroborează cu declarația inculpatului R. și a altor martori) la datele de 17 septembrie 2011 și 15 octombrie 2011.

De asemenea, se poate constata că pretinderea a avut ca obiect bani, iar acțiunea inculpatului a fost anterioară îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile de serviciu.

Între cei doi coinculpați R. și B. a existat o înțelegere anterioară, R. acționând ca intermediar, fiind cel care a transmis angajaților solicitările președintelui ANOFM, fiind cel care a stabilit cât trebuie să plătească fiecare lunar, colectând apoi remițându-i inculpatului B. banii.

Relevantă în dovedirea vinovăției inculpatei este atitudinea inculpatului B.S. avută cu prilejul primirii sumelor la 17 septembrie 2011 și 15 octombrie 2011, recunoscute de acesta, dar cu o altă explicație, inculpatul B. nu a fost surprins că i se oferea bani și nu a întrebat ce reprezintă și care este motivul pentru care i se dau, mulțumindu-se cu răspunsul dat de R. "Sunt ăia (...) îi știți dvs."

Înțelegerea preexistentă între cei doi inculpați rezultă și din atenționările repetate adresate de B. lui R. cu privire la necesitatea asigurării conspirativității activităților de colectare și de predare a banilor din care a reieșit conștientizarea caracterului infracțional al acțiunilor derulate de cei doi: a nu se vorbi la telefon, a nu se păstra pe calculatoare sau în carnețele evidențe ale sumelor colectate, găsirea unor noi modalități de mișcare a derulării activității infracționale prin crearea unor lanțuri de firme prin care să se ascundă proveniența banilor.

De asemenea, acțiunea de pretindere și primire a sumelor de bani s-a făcut în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului B.S.

În mod constant inculpatul B.S. i-a sugerat inculpatului R. că, în calitate de coordonator principal de credite, alocă sumele cuvenite cu titlu de cofinanțare când și dacă dorește. Relevantă este declarația lui R.C. în care arată că la începutul anului 2011, imediat după alocarea unei părți din sumele solicitate pentru proiect, inculpatul a dat de înțeles că, în cazul nerespectării acestor solicitări de remitere a unui procent din remunerații, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecințe negative asupra realizării activității, primirii retribuțiilor și derulării proiectelor.

Aceste afirmații ale inculpatului R. se coroborează cu datele cuprinse în evidențele privind bugetul asigurărilor de șomaj cât și cu declarațiile martorilor C.N., C.I., P.B., Ș.G., P.A., B.M., B.B., N.I., în sensul că inculpatul R. le-a spus că dacă nu sunt de acord cu remiterea acestor sume, "proiectele pică", obligațiile asumate de parteneri nefiind posibile fără îndeplinirea de către partenerul principal C.N.F.P.P.P. Râșnov a obligațiilor asumate.

Astfel, martorii au avut reprezentarea că solicitările inculpatului B. făcute prin intermediarul inculpatului R. erau strâns legate de îndatoririle acestuia de serviciu, în speță de aprobarea cofinanțării de la bugetul de stat, acesta fiind și motivul pentru care au acceptat să cedeze o parte din salariile lor, ori în caz contrar, proiectele fiind oprite.

Un act privitor la îndatoririle de serviciu este de competența funcționarului dacă se circumscrie sferei serviciului pe care acesta îl desfășoară și care privește tot ceea ce cade în sarcina funcționarului respectiv.

Chiar dacă îndeplinirea actului ar ține de atribuțiile altui funcționar, prin modul în care își realizează propriile sarcini de serviciu poate influența îndeplinirea actului de către funcționarul competent.

Astfel, inculpatul B.S., în calitatea sa de președinte al ANOFM, conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și funcția de președinte al Consiliului de Administrație care potrivit art. 18 pct. 1 lit. e) din aceeași lege, aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru șomaj pe unitățile din subordinea Agenției Naționale în raport de sarcinile acestora, potrivit legii, președintele ANOFM avea atribuții parțiale în procesul decizional cu privire la bugete. De asemenea, conform art. 22 pct. 1 lit. i) din aceeași lege, președintele ANOFM îndeplinește atribuțiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite.

Sumele reprezentând cofinanțarea de 25% necesară derulării proiectelor erau alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, aprobat de inculpatul B.S., fapt ce rezultă din capitolele bugetare aflate la dosar. Acestea poartă mențiunea "aprob" și semnătura inculpatului B.S.

Față de aceste considerente susținerile inculpatului potrivit cărora nu ar fi avut competențe în acest sens sunt nefondate.

Din punct de vedere al laturii subiective rezultă că a acționat cu intenție directă, astfel încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită atât din punct de vedere al laturii subiective, cât și obiective.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. inculpatul a solicitat recalificarea faptei, făcând trimitere la dispozițiile art. 289 alin. (1) C. pen., proporționalizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și stabilirea unei pedepse de 4 ani cu aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a), c) C. pen.

Examinând solicitările inculpatului, Înalta Curte le consideră nefondate.

Astfel, conform modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, se exclude posibilitatea analizării criteriilor referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile prevăzute de art. 72, C. pen. După data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispozițiilor referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior decurge din limitarea căii de atac a recursurilor la probleme de drept.

Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport cu limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special).

Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către maximul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

Infracțiunea de luare de mită era sancționată conform Codului penal anterior cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar în noul C. pen. e reglementată în dispozițiile art. 291 C. pen. care prevăd pedeapsa de la 3 la 10 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică ori a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a fost sancționat.

Comparând limitele de pedeapsă, se constată că legea nouă prevede un maxim mai mic decât legea veche, însă minimul a rămas nemodificat.

Astfel, așa cum se poate constata, instanța de apel a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare, pedeapsă care se încadrează în noile limite de pedeapsă prevăzute de art. 291 C. pen., (fiind cu 3 ani peste minimul prevăzut de lege în ambele coduri), motiv pentru care nu se impune o reducere a pedepsei aplicate în raport de minimul prevăzut de lege.

Față de cele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului B.S.

3. Cu privire la recursul declarat de inculpata Ț.A.M., Înalta Curte îl consideră nefondat.

3.1. Inculpata susține că soluția de condamnare s-a bazat exclusiv pe probe administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond neluând în seamă probele administrate în mod direct și nemijlocit în faza de judecată, respectiv declarațiile martorilor C.I. și D.I. și totodată face referiri la denunțul inculpatului B.S. care consideră că a fost formulat pro causa și poate fi considerat o declarație.

Aspectele învederate de către inculpata Ț.A.M. ca și în cazul celorlalți inculpați, reprezintă critici care vizează punerea în discuție a existenței faptelor în materialitatea lor, la constatarea inexistenței acestora sau a reținerii altor fapte în locul celor deja reținute, fapt care nu mai este posibil ca urmare a modificării aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013. (cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior fiind abrogat în mod expres).

Instanțele de fond și de apel au evaluat întregul material probator și au analizat probele în acuzare, dar și în apărare, prezentând motivele pentru care au dispus condamnarea inculpatei.

Conform dispozițiilor procedurale nu există o ordine de preferință a probelor administrate (urmărire penală sau cercetare judecătorească), instanța evaluându-le pe cele care se coroborează, motiv pentru care, criticile inculpatei sunt nefondate.

3.2. Critica inculpatei Ț.A.M., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită sunt nefondate, întrucât nu îndeplinea atribuții efective de control, în sensul legii penale pentru a căror îndeplinire/neîndeplinire necorespunzătoare să fi primit anumite sume de bani cu titlu de mită și nici nu a acționat cu intenție directă sau indirectă, sunt nefondate.

Conform fișei postului nr. 436 din 20 aprilie 2011, inculpata Ț.A.M. avea printre alte atribuții de serviciu și pe aceea de a organiza activități de control privind utilizarea fondurilor comunitare, a fondurilor de cofinanțare aferente și conform cu prevederile O.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările ulterioare (pct. 95) pe aceea de a urmări realizarea unui management financiar adecvat pentru fondurile alocate pentru Axa prioritară nr. 4 "Modernizarea serviciului public de ocupare" (pct. 75), precum și de lua toate măsurile necesare pentru a urgenta implementarea proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul POSDRU, în special cu privire la realizarea verificărilor cererilor de rambursare primite de la beneficiari pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate anual, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1083/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin natura funcției pe care inculpata o deținea avea atribuții de control și folosindu-se de această poziție s-a deplasat la Râșnov pentru a face anumite verificări, de altfel cei care au "recompensat-o" având percepția unei acțiuni de control și nu a unei vizite de lucru.

Vizita inculpatei s-a produs la un interval scurt după o acțiune de control a organismului intermediar care potrivit declarației inculpatei a constatat o serie de erori în documente care ar fi determinat prelungirea termenului de aprobare a acestuia. Relevantă în acest sens este declarația inculpatului B. potrivit căreia suma de bani i-ar fi fost dată inculpatei pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 34/2006.

Aspectele învederate de inculpată privind locația unde a fost efectuată vizita, faptul că aceasta a fost făcută prin ordin de deplasare și evidențiat în registrele ANOFM și a fost anunțată telefonic conducătorului C.N.F.P.P.P. Râșnov nu prezintă relevanță în dovedirea faptului că inculpata nu ar fi avut atribuții de control, atâta timp cât din fișa postului acesteia rezultă contrariul.

Inculpata a mai susținut în mod neîntemeiat că a acționat fără intenție directă și calificată prin scop și că nu ar fi avut reprezentarea că este vorba despre o luare de mită.

Din modul în care s-au desfășurat faptele a rezultat că inculpata a acceptat primirea sumei de bani fără a solicita explicații, păstrând plicul o perioadă de câteva săptămâni fără a lămuri situația cu inculpatul B., fapt de natură să înlăture susținerile inculpatei privind lipsa intenției directe.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, instanța, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior și actualul C. pen., referitor la infracțiunea de luare de mită, constată că limita minimă a pedepsei nu a fost modificată, fiind tot de 3 ani în ambele coduri.

Cum inculpatei i s-a aplicat o pedeapsă sub acest minim, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, iar acestea nu constituie instituții autonome, ele însoțind încadrarea juridică a faptei și totodată nu mai au corespondent în noul C. pen., legea anterioară este mai favorabilă, motiv pentru care va fi menținută pedeapsa aplicată inculpatei de către instanța de fond.

Față de cele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata Ț.A.M.

4. Cu privire la recursul declarat de inculpatul R.C. prin care solicită achitarea, întrucât a săvârșit fapta sub imperiul constrângerii, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei aplicate, instanța îl consideră nefondat.

Analizând conținutul recursului inculpatului R.C., instanța de recurs constată că acesta vizează schimbarea situației de fapt reținută de către instanța de judecată în fondul cauzei și confirmată de către instanța de apel, fapt ce nu mai este posibil ca urmare a modificării cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013.

Forma de presiune psihică invocată în apărare de către inculpatul R.C. a existat, însă pentru a fi în prezența constrângerii morale în accepțiunea art. 46 C. pen. e necesar să existe și un pericol grav pentru persoana amenințată, iar acest pericol trebuie să nu poată fi înlăturat decât prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală.

Astfel, pericolul invocat, pierderea locului de muncă al inculpatului și al celorlalte persoane angajate la societatea comercială parteneră în implementarea fondurilor europene nu echivalează cu un rău ireparabil în sensul textului de lege. Această constrângere putea fi înlăturată prin denunțarea faptelor autorităților, nefiind în prezența unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptelor și astfel a existat intenția inculpatului în săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei aplicate de către instanța de apel, Înalta Curte, având în vedere modificările aduse art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior prin Legea nr. 2/2013 exclude posibilitatea analizării criticilor referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate face o nouă individualizare a sancțiunii cu această ocazie, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.

Constatând că pedeapsa aplicată inculpatului R.C. de către instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar este de 4 ani închisoare, pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de legea penală, întrucât acest minim nu a fost modificat prin Codul penal nou pentru infracțiunea de luare de mită, fiind tot de 3 ani așa cum era prevăzut și de Codul penal anterior, pedeapsa aplicată inculpatului R. fiind cu 1 an peste minimul prevăzut de lege, instanța apreciază că nu se justifică o reducere proporțională a pedepsei.

De asemenea, Înalta Curte reține că deși inculpatului i-au fost reținute de către instanța de prim control judiciar circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. anterior, al căror efect, în principiu, constă în reducerea pedepsei sub minimul special, întrucât instanța de fond și apel a reținut un concurs între cauzele de agravare și cele de atenuare a pedepsei, acest fapt nu a condus la coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Instanța de fond a menționat, expres, că și în situația în care a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante nu va da eficiența juridică de reducere a pedepsei, având în vedere dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen., că nu se va dispune coborârea pedepsei sub minimul special al textului incriminator în condițiile în care se identifică un concurs între acestea și cauzele de agravare a pedepsei, exemplificate de forma continuată a infracțiunii, așa încât pedeapsa ce urmează a fi aplicată acestui inculpat se va situa peste minimul special de pedeapsă. În sfârșit, cum circumstanțele atenuante nu constituie instituții autonome, iar comportarea sinceră a inculpatului nu se mai regăsește printre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 C. pen. (aceste aspecte au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei orientată către minimul prevăzut de legea penală), instanța de recurs nu poate să le dea eficiență separat.

Pentru aceste considerente, va respinge ca nefondat recursul inculpatului R.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 7 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 440 din 23 mai 2012 a Tribunalului București, secția I penală, numai sub aspectul dispoziției de confiscare a sumelor de bani.

Dispune ca inculpatul B.S. să restituie sumele de bani rămase după restituirile de la urmărirea penală, după cum urmează: 71.800 RON către C.N., 87.800 RON și 7.500 euro către B.B., 184.800 RON către N.I., 258.300 RON și 14.500 euro către P.A., 149.800 RON către B.M., 54.500 RON către Ș.G., 29.200 RON către P.B.

Constată că în cursul urmăririi penale au fost restituite următoarele sume de bani: 21.200 RON către C.N., 20.200 RON către B.B., 21.200 RON către N.I., 21.200 RON către P.A., 21.200 RON către B.M., 9.000 RON către Ș.G., 15.500 RON către C.I.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații Ț.A.M., R.C. și B.S. împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 100 RON, până la prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - NN