Revision of civil order authorizing forced execution of penal judgment denied for lack of identity of cause

Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă a unei hotărâri de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de o sentință penală, în raport cu o hotărâre pronunţată de instanța penală în contestaţie la executare formulată împotriva aceleiași sentințe penale. Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic : revizuire

- încuviințarea executării silite

- bunuri mobile

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 7, art. 373, art. 3731, art. 399

C.proc.pen. din 1968, art. 357, art. 461

Nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., în situația în care hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 373 şi urm. C.pr.civ., de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu reprezentat de o sentință penală, iar hotărârea judecătorească în raport de care se susține contradictorialitatea este o sentință pronunţată într-o contestaţie la executare în materie penală, întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. Chiar dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunţate în legătură cu obligaţia impusă de instanţa penală prin dispozitivul titlului executoriu (respectiv restituirea către partea vătămată a unor bunuri mobile), acestea nu sunt pronunţate în una şi aceeaşi pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit.

Astfel, revizuentul urmăreşte ca, pe calea revizuirii întemeiate în drept pe art.322 pct.7 C.pr.civ., să obţină respingerea cererii de încuviinţare a executării unei dispoziţii de restituire a unor bunuri mobile, prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre penală definitivă, pronunţată în temeiul art.461 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei dispoziţii, însă cum încuviinţarea executării silite este doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executoriu, în cadrul căreia instanţa este limitată la verificarea formală a condiţiilor pentru declanşarea executării silite, nu se poate reţine că decizia civilă, ce se cere a fi revizuită şi hotărârea penală ar fi potrivnice şi că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.

Secția I civilă, decizia nr.452 din 12 februarie 2014

Prin adresa înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti la data de 13.01.2012, BEJ D.G. a solicitat, la cererea creditoarei S.N.V. încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 37 din 19.02.2009 a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 27.02.2012 pronunţată în Camera de Consiliu, Judecătoria sector 3 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea S.N.V. împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în baza titlului executoriu reprezentant de sentinţa penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală menţionată s-a dispus în baza art. 357 alin. (2) C.pr.pen., restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală de la aceasta, menţionate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005, întrucât dispoziţia instanţei vizează o predare materială directă a bancnotelor de bani menţionate, instanţa a apreciat că împotriva debitoarei nu se justifică pornirea unei executări silite prin poprire, întrucât banii nu au intrat în patrimoniul acesteia, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 1629 R din 20.06.2012 Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă a admis recursul şi a modificat în tot încheierea recurată în sensul că a admis cererea, dispunând încuviinţarea executării silite.

Prin decizia civilă nr. 2818 R din 01.11.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis contestaţia în anulare formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a anulat decizia civilă nr. 1629 R din 20.06.2012, fixând termen pentru soluţionarea recursului la data de 25.01.2013.

La data de 21.12.2012, intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a depus la dosar note scrise în completarea motivelor contestaţiei în anulare, prin care a solicitat: admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de existenţa mai multor încheieri de şedinţă pronunţate de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauza prin care a fost respinsă cererea creditoarei de încuviinţare a executării silite a aceluiaşi titlu executoriu, cu consecinţa modificării în parte a încheierii de şedinţă pronunţate de Judecătoria sector 3 Bucureşti la data de 27.02.2012 în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de creditoarea S.N.V. împotriva aceleiaşi încheieri.

Prin decizia nr. 212 R din 25.01.2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis recursul formulat de creditoarea S.N.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.02.2012 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti. A modificat în tot încheierea recurată. A admis în parte cererea şi a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului Bucureşti la cererea creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile".

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Relativ la motivul de recurs vizând existenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de alte încheieri de şedinţă prin care aceeaşi cerere a creditoarei S.N.V. a fost respinsă, instanţa de recurs a reţinut că este nefondat, cu motivarea că autoritatea de lucru judecat, manifestată ca excepţie procesuală, în ipoteza existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, vizează soluţiile instanţelor de judecată prin care a fost soluţionat pe fond raportul juridic litigios dintre părţi. Or, cererea de încuviinţare a executării silite nu este o cerere asupra căreia instanţa de executare se pronunţă soluţionând „fondul litigiului", cererea în discuţie fiind una necontencioasă, prin care nu se dezleagă fondul unui raport juridic litigios.

Tribunalul a statuat că, în mod eronat, prima instanţa a apreciat că în cauză dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu menţionat referitoare la obligarea debitoarei de a preda creditoarei sumele de bani ridicate de organele de urmărire penală nu pot fi puse în executare silită prin poprire, întrucât potrivit cererii aflate la dosar, creditoarea a menţionat că solicită încuviinţarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege şi nu exclusiv prin poprire. Aşadar, creditoarea a vizat toate formele de executare silită, nu doar poprirea, cum greşit a apreciat judecătoria.

Observând titlul executoriu a cărui punere în executare silită s-a solicitat şi cererea de executare silită, tribunal a reţinut că recurenta S.N.V. urmăreşte punerea în executare silită a dispoziţiei cuprinsă în sentinţa penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, prin care instanţa penală, în baza art. 357 alin. (2) C.p.p. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală şi menţionate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005.

Cu privire la dispoziţiile din sentinţele penale definitive pronunţate pe latură civilă, tribunalul a reţinut că aducerea lor la îndeplinire pe cale silită se realizează potrivit legii procesual civile. Susţinerile intimatului în sensul că în cauză şi-ar găsi aplicare prevederile art. 444 C.proc.civ. pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri dispuse de instanţa penală (care nu vizează despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare) pe care recurenta urmăreşte a o executa silit, nu pot fi primite deoarece textul de lege se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, ceea ce nu e cazul în speţă.

Sentinţa penală nr. 1448 din 04.12.2008 nu face vorbire despre împrejurarea că sumele de bani ridicate de la partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare. Cu privire la susţinerea intimatului că prin cuprinsul deciziei penale nr. 37 din 19.02.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuţie în sarcina organelor de urmărire penală câtă vreme acestea fuseseră restituite moştenitorilor legali ai victimei înainte de pronunţarea sentinţei de fond, tribunalul a reţinut că este reală faţă de conţinutul deciziei penale invocate, cu observaţia însă că instanţa de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligaţie, reţinând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părţii civile prejudiciate în acest mod. Aşadar, obligaţia de restituire în discuţie a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.

Faţă de natura măsurii dispuse de instanţa penală, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 575-577 C.proc.civ. referitoare la predarea silită a bunurilor mobile şi că susţinerile intimatului că bunurile urmăribile trebuie să aparţină debitorului, altfel neputându-se proceda la executare silită, nu are efecte juridice în modalitatea de executare silită a predării bunurilor mobile, această modalitate vizând predarea unor bunuri aparţinând creditorului urmăritor.

Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 371 ind. 2 alin. (1) C.proc.civ., pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (ipoteză pentru care se aplică cerinţa de la art. 379 C.proc.civ. referitoare la creanţa certă, lichidă şi exigibilă), predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, putând fi executate silit nu doar obligaţiile vizând plata unei creanţe certe lichide şi exigibile, ci celelalte tipuri de obligaţii indicate de textul de lege amintit.

Tribunalul a constatat că titlu executoriu în legătură cu care s-a formulat cererea de încuviinţare a executării silite poate fi pus în executare silită, nefiind incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 3731 alin. (4) C.proc.civ. şi a admis recursul, cu consecinţa modificării în tot a încheierii Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a admis cererea şi a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, la cererea creditoarei S.N.V. împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile".

La data de 22.03.2013, revizuentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.212 din 25.01.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Invocând în drept motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 C.proc.civ., revizuentul a susţinut că decizia atacată cu revizuirea este contradictorie cu sentinţa penală nr.906 din 23.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, prin care, în temeiul art.461 alin.(1) lit. c) C.p.p., s-a admis contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr.1448 din 4.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă la data de 17.06.2009 prin decizia penală nr.2291 a Î.C.C.J., prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuinţa acesteia şi menţionate în procesul - verbal încheiat la data de 31.03.2005.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 1203 din 01 iulie 2013, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere următoarele considerente :

Nu se poate reţine existenţa unei contrarietăţi între sentinţa civilă prin care a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu (reprezentat de sentinţa penală nr.1448/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti) şi sentinţa penală nr.906/2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, deoarece în considerentele sentinţei penale este prevăzut expres că drepturile asupra sumelor de bani urmează a fi soluţionate de instanţa civilă.

Nici condiţia ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost discutată în faţa instanţei civile nu este îndeplinită, instanţa civilă analizând, pe de o parte, inexistenţa autorităţii de lucru judecat faţă de alte încheieri de şedinţă prin care cererea creditoarei S.N.V. a fost respinsă, deoarece soluţiile vizau fondul raportului juridic litigios dintre părţi, iar, pe de altă parte, a fost analizată diferenţa între aplicarea prevederilor art.444 C.p.p., care se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, aspect soluţionat prin sentinţa penală nr. 1448/2008 şi prevederile art. 575 - 577 C.proc.civ. incidente în soluţionarea cauzei finalizată cu pronunţarea deciziei civile nr.212/2013 ce se solicită a fi anulată în prezenta cerere de revizuire, dispoziţii referitoare la predarea silită a bunurilor mobile.

Tribunalul a reţinut corect că dispoziţiile din sentinţele penale definitive pronunţate pe latura civilă se aduc la îndeplinire pe cale civilă potrivit legii procesual civile.

Sentinţa penală nr. 1448/2008 nu cuprinde menţiuni în sensul că sumele de bani ridicate de la partea vătămată S.N.V. s-ar afla în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, astfel încât să fie aplicabile în cauză prevederile art.444 C.p.p.

Nu poate fi reţinută critica revizuentului în sensul că decizia penală nr.37/2009 a Curţii de Apel a reţinut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuţie în sarcina organelor de urmărire penală, câtă vreme acestea fuseseră restituite moştenitorilor legali ai victimei înainte de pronunţarea sentinţei de fond. În mod corect tribunalul a reţinut că instanţa de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligaţie, reţinând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părţii civile prejudiciată în acest mod. Concluzia firească este că obligaţia de restituire a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.

Faţă de împrejurarea că în cuprinsul deciziei civile nr.212/2013 a fost analizată excepţia autorităţii de lucru judecat iar instanţa a reţinut că acest motiv de recurs este nefondat, excepţia nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi puterea de lucru judecat a rezolvării date excepţiei procesuale respective.

În mod corect tribunalul a reţinut că nu este incident niciunul din impedimentele la executare prevăzute expres de alin. (4) al art.373 C.proc.civ. şi legal cererea a fost admisă în parte numai prin forma de executare prin predarea silită a bunurilor mobile, conform art.3731 C.proc.civ.

Împotriva deciziei nr.1203 din 01.07.2013 a Curţii de Apel Bucureşti revizuentul Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut că decizia este nelegală pentru următoarele argumente:

Curtea de Apel Bucureşti greşit a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat nu mai poate fi reiterata în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi puterea de lucru judecat a rezolvării datei excepţiei procedurale respective întrucât în cauza soluţionată prin decizia civilă nr. 212/R/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentinţa penală nr. 906/2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin nerecurare (prin care s-a constatat imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală) ci s-a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de încheierile de şedinţă, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti la data de 24.11.2011 -19.01.2012 prin care s-au respins alte cereri de încuviinţare a executării silite formulate de aceeaşi creditoare împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În cauza soluţionată prin decizia civilă nr. 212/R/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, nu a fost invocată excepţia puterii de lucru judecat astfel cum a fost motivată în cuprinsul cererii de revizuire fiind îndeplinite cumulativ condiţiile pentru promovarea căii de atac.

Recurentul a solicitat instanţei să constate că există două hotărâri total potrivnice din care una civilă şi alta penală şi că nu pot rămâne amândouă în vigoare, pentru a produce, fiecare din ele, efecte juridic astfel că se impune revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Recurentul a susţinut că există două hotărâri definitive potrivnice date în una şi aceeaşi pricină, după cum urmează:

Pe de o parte, sentinţa penală nr. 906 pronunţată la data de 23.10.2012 de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, prin care în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C.p.p., s-a admis contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1448/2008 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă la data de 17.06.2009 prin decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin care tribunalul a constatat imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuinţa acesteia şi menţionate în procesul-verbal încheiat la data de 31.03.2005.

Această hotărâre judecătorească consacră cu caracter definitiv o imposibilitatea absolută de executare determinată de restituirea sumelor de bani menţionate în titlul executoriu către părţile civile S.M. ş.a.

Pe de altă parte, decizia civilă nr. 212/R din 25.01.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care

s-a admis recursul promovat de recurenta creditoare S.N.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.02.2012, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, modificându-se în tot încheierea recurată, în sensul admiterii în parte a cererii de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448/2008 a Tribunalului Bucureşti, la cererea creditoarei împotriva debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin forma de executare ”predare silită a bunurilor mobile”, hotărârea judecătorească fiind irevocabilă.

Recurentul-revizuent a susţinut că din examinarea ambelor hotărâri judecătoreşti se constată că pricinile au avut aceeaşi cauză - executarea silită a obligaţiei de a face - predarea silita a bunurilor mobile, hotărârea potrivnică deciziei civile nr. 212/R/2013 a Tribunalului Bucureşti fiind sentinţa penală nr. 906/2012 de Tribunalul Bucureşti, cauzele având aceleaşi părţi, ce au avut aceleaşi calităţi dar inversate.

Recurentul a conchis că, aşa fiind, în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru promovarea revizuirii, existând două hotărâri potrivnice, motiv pentru care se impune anularea deciziei nr. 212/R/2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cu consecinţa rejudecării recursului declarat de S.N.V. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 27.02.2012 de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.

A precizat că nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa penală nr. 906/2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012.

Cu privire la acest aspect, comparând obiectul cauzei soluţionate irevocabil de Tribunalul Bucureşti, ca element al puterii de lucru judecat, cu cel din demersul judiciar iniţiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (contestaţia la executare), în fond se constată că acesta este identic, în sensul că în ambele cauze s-a pus problema îndreptăţirii numitei S.N.V. de a obţine executarea silită a obligaţiei de a face, respectiv predarea silită a bunurilor mobile, din perspectiva identităţii de părţi şi cauză neputându-se ridica probleme.

Cu privire la titlul executoriu, a precizat că sentinţa penală nr. 1448/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu stabileşte în sarcina Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti o obligaţie de predare a unui bun mobil sau de plată a unei sume de bani, prin respectiva hotărâre dispunându-se în mod generic restituirea de către organele de urmărire penală a unor bancnote individualizate prin număr şi serie în conţinutul

procesului-verbal încheiat cu ocazia ridicării (procesul-verbal din 31.03.2005).

Punerea în executare a unor dispoziţii cuprinse într-o sentinţă penală este reglementată în Titlul III al Codului de procedură penală - „Executarea hotărârilor penale", Secţiunea a VI-a „Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre", în cadrul căruia se specifică modalitate de executare a fiecăreia dintre categoriile de măsuri dispuse de instanţa penală.

Restituirea unor bunuri dispusă în condiţiile art. 357 alin.(2) C.p.p., de către instanţa penală se pune în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 444 C.p.p. respectiv, de către instanţa de executare sau organul de urmărire penală, codul cuprinzând prevederi exprese cu privire ia dispoziţiile din sentinţa penală care se execută potrivit legii civile şi care pot fi puse în executare silită conform Codului de procedură civilă, respectiv cele

privitoare la despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 446 C.p.p. dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile.

Toate celelalte măsuri dispuse de către instanţă se pun în executare potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală iar în ceea ce priveşte măsura restituirii sunt aplicabile dispoziţiile art. 444 C.p.p.

Este fără echivoc că sentinţa penală nr. 1448/2008 nu poate constitui titlu executoriu opozabil Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în sensul legii civile din punct de vedere al măsurii restituirii bunurilor ridicate.

Numai o instanţă civilă care ar constata o neexecutare în condiţiile Codului de procedură penală a obligaţiei de restituire din motive imputabile instituţiei deţinătoare a bunului, ar putea stabili o obligaţie de predare a bunului care să poată fi pusă în executare silită prin intermediul unui executor judecătoresc, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură civilă.

Chiar dacă s-ar accepta că sentinţa penală menţionată ar putea constitui titlu executoriu în sensul legii civile în ceea ce priveşte măsura restituirii bunului, acest lucru ar putea semnifica cel mult stabilirea unei obligaţii de predare a unui bun mobil individualizat, supus executării silite, exclusiv în condiţiile art. 575 - 576 C.proc.civ. prin ridicarea bunului de la persoana la care se află.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 576 „în vederea executării silite a obligaţiei prev. la art. 575, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-1 pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlu executoriu.".

Aşadar, bunul urmărit poate fi ridicat de către executorul judecătoresc de la persoana care îl deţine, or cât timp Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu este deţinătorul sumei de bani solicitate nu poate fi supus supusă procedurii de executare silită.

În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti ce a specificat în mod expres în conţinutul deciziei penale nr. 37/2009 prin care a fost admis apelul promovat împotriva sentinţei penale nr. 1448/2008, faptul că stabilirea unei astfel de obligaţii de restituire în sarcina organelor de urmărire penală este nelegală întrucât acestea procedaseră înainte de pronunţarea sentinţei de fond la restituirea către moştenitorii legali ai victimei a bancnotelor ridicate din locuinţa acesteia.

Faţă de cele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C.proc.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 1203 din 01.07.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul admiterii cererii de revizuire cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 212/R din 25.01.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, iar în urma rejudecării recursului declarat de intimată, împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.02.2012, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a solicitat să fie admisă excepţia autorităţii de lucru judecat ca urmare a pronunţării de către Tribunalul Bucureşti a sentinţei penale nr. 906 din 23.10.2012 şi respingerea recursului declarat de creditoare.

Înalta Curte, analizând recursul, constată că este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 322 pct.7 C.proc.civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate."

În speţă, hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere (decizia nr. 212 R din 25.01.2013 a Tribunalului Bucureşti) a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite prin admiterea recursului împotriva încheierii din 27.02.2012 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti - de respingere, în primă instanţă a respectivei cereri -, casarea încheierii, admiterea în parte a cererii şi încuviinţarea executării silite prin forma de executare predare silită a bunurilor mobile a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 1448 din 4.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, prin care instanţa „în baza art. 357 alin. (2) C.p.p. a dispus restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire

penală şi menţionate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005".

Pe de altă parte, hotărârea judecătorească în raport de care se susţine contradictorialitatea este o sentinţă pronunţată într-o contestaţie la executare în materie penală, respectiv sentinţa penală nr. 906 pronunţată la data de 23.10.2012 de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012.

Prin sentinţa menţionată, „în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C.p.p., s-a admis contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 1448 din 04.12.2008 a Tribunalului Bucureşti (definitivă la data de 17.06.2009 prin decizia penală nr. 2291 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală), tribunalul constatând imposibilitatea de executare a dispoziţiei de restituire către S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuinţa acesteia şi menţionate în procesul-verbal încheiat la data de 31.03.2005", faţă de împrejurarea că la data de 21.06.2005 procurorul de caz a restituit moştenitorilor victimei sumele de bani ridicate la data de 31.03.2005 cu ocazia cercetărilor (soţia şi copii victimei), astfel încât la data soluţionării cauzei prin sentinţa penală nr. 1448/2008 de către Tribunalul Bucureşti, aceste sume nu mai puteau fi restituite de către organele de cercetare penală.

Chiar dacă ambele hotărâri pretins a fi contradictorii au fost pronunţate în legătură cu obligaţia impusă de instanţa penală prin dispozitivul titlului executor (sentinţa penală nr. 1448/2008 de către Tribunalul Bucureşti), respectiv „restituirea către partea vătămată S.N.V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală şi menţionate în procesul verbal încheiat la 31.03.2005", acestea nu sunt pronunţate în una şi aceeaşi pricină, temeiul juridic al cererilor fiind diferit, aşa încât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.322 pct.7 C.pr.civ.

Astfel, hotărârea ce se cere a fi revizuită este pronunţată în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite formulată în temeiul art.373 şi urm. C.pr.civ. iar instanţa, verificând întrunirea condiţiilor impuse de lege pentru declanşarea executării, a dispus admiterea cererii, constatând că în cauza dedusă judecăţii de către creditoare nu sunt incidente dispoziţiile art.3731 alin.(4) C.pr.civ.

Sentinţa penală nr. 906 din 23.10.2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, este pronunţată în soluţionarea unei contestaţii la executare în materie penală, întemeiată pe art.461 alin. (1) lit. c) C.p.p.

Revizuentul urmăreşte ca, pe calea revizuirii întemeiate în drept pe art.322 pct.7 C.pr.civ., să obţină respingerea cererii de încuviinţare a executării unei dispoziţii de restituire a unor bunuri mobile (bani) prevalându-se de faptul că, printr-o hotărâre definitivă prin nerecurare, pronunţată în materie penală, în temeiul art.461 alin. (1) lit. c) C.p.p. s-a constatat imposibilitatea de executare a acestei dispoziţii, or, pentru considerentele menţionate, nu se poate reţine că decizia civilă nr. 212/R din 25.01.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ce se cere a fi revizuită şi hotărârea penală (sentinţa penală nr. 906 din 23.10.2012 a Tribunalului Bucureşti) ar fi potrivnice şi că dispozitivul lor ar cuprinde măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.

Încuviinţarea executării silite este doar o procedură prealabilă punerii efective în executare a titlului executor, în cadrul căreia instanţa este limitată la verificarea formală a condiţiilor pentru declanşarea executării silite ce rezultă din interpretarea „per a contrario" a dispoziţiilor art.3731 alin.(4) C.pr.civ. (referitoare la competenţa şi la îndeplinirea cerinţelor privind titlul cu privire la care se solicită încuviinţarea executării silite: titlul să fie învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această condiţie este necesară pentru pornirea executării silite; creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, titlul să cuprindă dispoziţii care să poată fi aduse la îndeplinire prin executare silită).

Art.373 alin. (5) C.pr.civ. prevede că „încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac" iar raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.

Aşa fiind, analizarea unor eventuale critici formulate de părţile interesate privind înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executor sau executarea propriu-zisă este posibilă doar pe calea contestaţiei la executare silită, în condiţiile art.399 C.proc.civ. contestaţie la executare pe care, de altfel, revizuentul a şi înţeles s-o formuleze, dar în materie penală, obţinând câştig de cauză prin decizia în raport de care solicită revizuirea.

Doar în situaţia în care instanţa ar pronunţa, în contestaţia la executare întemeiată pe art.399 C.pr.civ. o soluţie diferită de cea statuată prin hotărârea definitivă pronunţată în contestaţia la executare în materie penală, ar exista, ipotetic, premisele iniţierii unei cereri de revizuire.

Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

Înalta Curte constată totodată că, faţă de soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă (pentru neîndeplinirea cerinţei ca hotărârile definitive potrivnice să fi fost date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate), nu se mai impune analizarea criticii formulată de recurentul-revizuent care vizează faptul că instanţa de revizuire nelegal ar fi reţinut că excepţia autorităţii de lucru nu mai poate fi reiterată în revizuire, întrucât tribunalul s-a pronunţat în legătură cu aceasta deoarece excepţia a fost formulată în raport de încheierile pronunţate în alte cereri de încuviinţare a executării silite şi nu în raport de sentinţa penală nr. 906 pronunţată la data de 23.10.2012 de Tribunalul Bucureşti.

Criticile vizând natura titlului executor cu privire la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite, normele de drept aplicabile în materia executării, calitatea de debitor a recurentului-revizuent, inopozabilitatea acestui titlu şi organul de executare competent sunt apărări care nu pot fi examinate în acest cadru procesual deoarece se constituie în apărări de fond care privesc exclusiv faza executării silite efective, fază pentru care legiuitorul a prevăzut mijloace procedurale specifice (contestaţia la executare).