Bribery complicity sentencing below statutory minimum without mitigating circumstances violates cassation grounds for illegal penalty application

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

Aplicarea unei pedepse inferioare minimului special prevăzut în norma de incriminare, în condiţiile în care instanţa nu a reţinut circumstanţe atenuante sau incidenţa unei cauze de reducere a pedepsei, se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 246/RC din 13 octombrie 2014

Prin sentinţa nr. 140 din 3 octombrie 2013, Tribunalul Ilfov, Secţia penală, în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), a art. 76 alin. (1) lit. c) şi a art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul H.P. la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist - pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia nr. 380 din 27 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpatul H.P. şi procuror împotriva sentinţei nr. 140 din 3 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia penală, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând:

În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.P. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.S. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist - pe o durată de 4 ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale cu privire la inculpatul M.S.

Împotriva hotărârii definitive pronunţată de instanţa de apel, a declarat recurs în casaţie procurorul, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivele scrise şi în susţinerile orale se arată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este nelegală.

Prin încheierea nr. 83/RC din 23 iunie 2014, s-a dispus admiterea în principiu a recursului în casaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în casaţie prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele cauzei rezultă că în sarcina inculpatului M.S. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, prin cuvintele şi gesturile proferate de inculpat la data de 13 august 2012, a întărit rezoluţia infracţională a inculpatului H.P. (poliţist) de a pretinde o sumă de bani de la denunţătorul T.A.

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare sunt identice şi pentru instigator şi complice (art. 27 alin. 1 C. pen. anterior), cu menţiunea că Ia stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.

În speţă, instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, stabilind însă o pedeapsă nelegală, în condiţiile în care aceasta putea fi coborâtă sub minimul special doar în ipoteza reţinerii circumstanţelor atenuante.

De asemenea, inculpatul nu a fost judecat în procedură simplificată, care ar fi permis reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Se impune a se reţine şi faptul că, chiar dacă s-ar aprecia că pot fi reţinute circumstanţe judiciare atenuante pentru inculpatul M.S., care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, acest aspect nu mai poate fi examinat în recurs în casaţie, scopul acestei căi de atac fiind, astfel cum rezultă din art. 433 C. proc. pen., judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Această concluzie rezidă din întreaga reglementare a recursului în casaţie prevăzută în Secţiunea a 2-a, Capitolul V al Titlului III din Partea specială a Codul de procedură penală.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În măsura în care instanţa care judecă recursul în casaţie infirmă hotărârea atacată, o casează, lipsind-o de efecte juridice, putând dispune fie achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, fie rejudecarea de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei.

Spre deosebire de reglementarea recursului în Codul de procedură penală din 1968, care era o cale de atac preponderent de reformare - în caz de casare a hotărârii instanţa de recurs putând ea însăşi să pronunţe o nouă hotărâre - în actualul Cod de procedură penală recursul în casaţie este o cale de atac exclusiv de anulare.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul în casaţie declarat de procuror împotriva deciziei nr. 380 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

A desfiinţat în parte decizia numai în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat M.S. şi numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicată acestuia şi, rejudecând în aceste limite:

A majorat pedeapsa aplicată intimatului inculpat M.S. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la 2 ani, la 3 ani închisoare şi termenul de încercare, de la 4 ani, la 5 ani.

A menţinut restul dispoziţiilor deciziei penale atacate.