Interpretation of Art. 306 Penal Code as complex offense absorbing fraud and falsification for illegal acquisition of public funds

Obţinerea ilegală de fonduri. Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu. Infracţiuni de serviciu

Indice alfabetic: Drept penal

- obţinerea ilegală de fonduri

- infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

C. pen., art. 32, art. 306

Legea nr. 78/2000, art. 181

1. Folosirea de documente false pentru a obţine pe nedrept finanţări nerambursabile din fonduri constituite prin contribuţii din bugetul Uniunii Europene şi prin contribuţii din bugetul de stat al României, dacă are ca rezultat obţinerea fondurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene şi ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 alin. (1) C. pen. raportat la fondurile din bugetul de stat, în concurs. În cazul în care rezultatul constând în obţinerea pe nedrept a fondurilor nu s-a produs, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în raport cu fondurile din bugetul Uniunii Europene şi ale tentativei la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 alin. (1) C. pen. în raport cu fondurile din bugetul de stat, în concurs.

În ipoteza în care cuantumul fondurilor din bugetul Uniunii Europene este mai mare de 2.000.000 lei, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 sau, în cazul tentativei, în art. 32 raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, fiind întrunită condiţia prevăzută în art. 183 C. pen. referitoare la consecinţele deosebit de grave.

2. Infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 C. pen. - definită ca folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri - constituie o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul său infracţiunea de uz de fals.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1313 din 14 aprilie 2014

Notă: Prin decizia nr. 1313 din 14 aprilie 2014 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a revenit asupra practicii reflectate în decizia nr. 1831 din 30 mai 2012 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată, în sensul reţinerii concursului între infracţiunea prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi, în încadrarea juridică realizată potrivit noului Cod penal, infracţiunea prevăzută în art. 306 C. pen., în raport cu provenienţa fondurilor, iar nu numai a infracţiunii prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Prin sentinţa penală nr. 75/S din 14 martie 2013, Tribunalul Braşov a dispus condamnarea inculpatului S.L., în baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 184 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior şi în baza art. 291 teza II-a C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior.

A dispus anularea înscrisului fals, respectiv „Scrisoare de garanţie de restituire a avansului acordat pentru proiecte finanţate în cadrul PNDR” din 20 decembrie 2011, aparent emisă de Banca R. - Agenţia C.

A constatat că partea vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut:

La data de 23 ianuarie 2009, inculpatul S.L. a înfiinţat societatea T., societate cu principal obiect activităţi în ferme mixte - cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor. Inculpatul deţinea în proprietate şi fostul C.A.P. din localitatea T. Conform propriilor declaraţii susţinute de documentele de la dosar, acesta s-a hotărât să acceseze, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală - România, fonduri europene în vederea înfiinţării unei ferme de porcine în spaţiul deţinut. Întrucât inculpatul nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru accesarea unor astfel de fonduri - depăşea vârsta de 40 ani - a luat legătura cu martora C.N. pe care a rugat-o să devină administrator al societăţii pe care o deţinea - societatea T. Martora a fost de acord cu solicitarea inculpatului, iar de la data de 24 august 2009 a devenit administrator al societăţii T. Audiată, martora C.N. a învederat că în fapt inculpatul este cel care s-a ocupat de activitatea societăţii, sens în care s-a încheiat şi o „Procură specială” la notarul public S.I., prin care inculpatul S.L. a fost împuternicit cu puteri depline şi nelimitate să îndeplinească orice act de administrare a societăţii, inclusiv acte de dispoziţie cu orice titlu.

Actele astfel încheiate de martoră şi inculpat, deşi corespund dispoziţiilor legale, au avut drept scop inducerea în eroare a APDRP în obţinerea de fonduri europene.

De altfel, inculpatul a recunoscut că toată documentaţia necesară accesării fondului FEADR şi implementării proiectului a fost întocmită, semnată şi depusă de el. Inculpatul a depus cererea de finanţare însoţită de documentaţia aferentă la data de 29 decembrie 2009 la APDRP - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit O. în calitate de autoritate contractantă; societatea T. era reprezentată de administrator C.N., în calitate de beneficiar, în fapt de inculpatul S.L., iar obiectul finanţării nerambursabile a fost „Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor.” Valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000 lei, echivalentul a 1.200.706 euro, din care finanţare nerambursabilă 2.805.000 lei, echivalentul a 660.388 euro, din care 2.244.000 lei contribuţie de la Uniunea Europeană, iar 561.000 lei de la bugetul de stat.

Din partea beneficiarului, contractul de finanţare a fost semnat, pentru administrator, de către inculpatul S.L. Potrivit acestui contract, în vederea demarării proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului dosar al cererii de plată la Autoritatea contractantă, de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil, cu condiţia depunerii unei garanţii financiare care să acopere suma solicitată în avans, în procent de 110%, garanţie ce urma a fi eliberată de către o instituţie financiar-bancară. Inculpatul a dorit să beneficieze de această facilitate, astfel încât la data de 6 ianuarie 2012 a depus la APDRP - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit O. - Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit G. o scrisoare de garanţie bancară, aparent emisă la data de 20 decembrie 2011 de către Banca R. - Agenţia C. Prin intermediul scrisorii de garanţie, instituţia bancară se obliga să restituie la cererea FEADR orice sumă până la maximum de 1.542.750 lei, în situaţia în care societatea T. nu-şi îndeplinea obligaţiile în conformitate cu termenii contractuali. Pentru autorizarea plăţii avansului, APDRP - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit O. solicită unităţii bancare să confirme emiterea scrisorii de garanţie bancară. Cu acest prilej, unitatea bancară a constatat că nu a eliberat o astfel de scrisoare de garanţie bancară şi a sesizat organele judiciare.

Audiat, inculpatul nu a recunoscut faptele care i se impută, susţinând că nu a avut cunoştinţă despre faptul că scrisoarea de garanţie bancară pe care a depus-o la APDRP ar fi falsă.

Inculpatul a recunoscut că nu a avut suma de bani necesară demarării proiectului, motiv pentru care a înţeles să beneficieze de avansul de 50% acordat de APDRP, avans ce urma a fi obţinut în situaţia în care dispunea de o scrisoare de garanţie bancară. Inculpatul a menţionat că a încercat să obţină scrisori de garanţie bancară de la mai multe unităţi bancare, însă nu a reuşit acest lucru, motiv pentru care, prin intermediul unor cunoştinţe, a luat legătura cu martorul R.M. despre care auzise că a reuşit să obţină o scrisoare de garanţie bancară. În acest sens, inculpatul s-a întâlnit cu martorul R.M., care l-a pus în legătură cu persoana care i-a obţinut şi lui o scrisoare de garanţie bancară pentru proiectul pe care îl derula. Instanţa a constatat, după audierea martorilor din lucrări, că toate persoanele audiate au încercat într-un fel sau altul să inducă în eroare organele judiciare cu privire la persoana care a plăsmuit înscrisul falsificat.

Din adresa Băncii R. a rezultat că nu a eliberat niciodată vreo scrisoare de garanţie bancară pentru societatea T., că această societate nu are cont deschis la Banca R. - Agenţia C., că numărul scrisorii de garanţie bancară nu există înregistrat în Registrul de Evidenţă unic al SGB (scrisoare de garanţie bancară), iar conţinutul garanţiei nu corespunde cu formatul impus de normele interne. Despre scrisoarea de garanţie bancară, martora S.M. a declarat în faţa instanţei că nu a fost eliberată de Banca R . - Agenţia C., ci a fost plăsmuită de chiar martoră prin intermediul mijloacelor tehnice.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanţa a constatat că inculpatul a încercat inducerea în eroare a autorităţilor publice în vederea obţinerii în mod nejustificat a unor sume de bani.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat vinovăţia inculpatului şi a dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Prin decizia nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.L., fără să expună motivele.

Ulterior, în data de 6 ianuarie 2014, apărătorul desemnat din oficiu a depus la dosar motivarea recursului, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, solicitând achitarea inculpatului conform art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

În data de 13 februarie 2014, au fost depuse la dosar motive de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului, în care se invocă dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior., solicitându-se, de asemenea, achitarea în temeiul art.10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

În plus, se solicită aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a legii noi, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în forma tentativei în infracţiunea prevăzută în art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 32 C. pen. referitor la forma tentativei şi achitarea în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat a susţinut că faptele nu au fost corect încadrate, deoarece trebuia să se reţină doar infracţiunea prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere dispoziţiile tranzitorii prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs” - şi data pronunţării deciziei atacate, se constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit acestor dispoziţii legale, mai precis art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, motivarea recursului trebuie să se facă chiar prin declaraţia de exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În speţă, primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit în data 7 ianuarie 2014, recurentul inculpat fiind înştiinţat de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului, încă din data de 18 iulie 2013.

Cu toate acestea, recursul nu a fost motivat decât cu o zi înaintea primului termen de judecată, aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior nu poate fi avut în vedere de către instanţă, deoarece nu mai era în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013, în funcţie de care se soluţionează prezentul recurs.

Aceleaşi motive de recurs au fost corect încadrate de apărătorul ales în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, însă, acesta nu face parte din categoria celor care pot fi luate în considerare din oficiu.

Constatând că motivele propriu-zise de recurs nu pot fi încadrate în acest tip de cazuri de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea să examineze dacă faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Chiar aşa fiind, se constată că în realitate criticile nu vizau aspecte de drept, singurele care pot fi examinate de instanţa de recurs, ci aspecte de fapt ce tindeau la modificarea situaţiei reţinută de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, situaţie ce nu mai poate fi modificată de către instanţa de recurs.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte motivul de recurs invocat oral cu ocazia dezbaterilor referitor la încadrarea juridică a faptei în sensul reţinerii doar a infracţiunii prevăzute de legea specială în forma tip şi nu în forma agravată, pe motiv că prejudiciul nu atrăgea consecinţe deosebit de grave. Această critică corespunde cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, însă nu poate fi nici ea examinată, deoarece nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar cazul de casare nu face parte din cele ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cu toate acestea, în limitele impuse de examinarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza, însă, elementele constitutive ale infracţiunilor pentru a stabili în ce măsură fapta reţinută în sarcina inculpatului corespunde noilor norme de incriminare.

Astfel, datorită faptului că în cursul soluţionării recursului a intrat în vigoare un nou Cod penal şi apreciind că aplicarea legii penale mai favorabile constituie o chestiune de ordine publică - fiind reglementată şi prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce nu poate fi limitată la cazurile de casare strict prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs urmează să examineze cauza din această perspectivă.

I. Aprecieri generale privind aplicarea legii penale mai favorabile:

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Codul penal în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: „(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.”

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activităţii legii penale, prevăzut în art. 10 C. pen. anterior, dar şi în art. 3 C. pen., are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menţionat este incidentă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În speţă, suntem într-o asemenea situaţie, căci după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un nou Cod penal, ce a adus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

II. Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile în ceea ce în priveşte pe inculpatul S.L.:

În concret, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, deşi nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene (depăşise vârsta de 40 ani), în acest scop şi în înţelegere cu numita C.N. a acţionat în sensul ca aceasta să devină începând cu data de 24 august 2009 administrator al societăţii T., însă în realitate inculpatul a fost cel care s-a ocupat de activitatea societăţii comerciale în baza unei procuri speciale. Toate actele încheiate astfel de inculpat împreună cu martora sus-menţionată au avut drept scop inducerea în eroare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru obţinerea de fonduri europene.

Toată documentaţia necesară accesării acestor fonduri a fost întocmită, semnată şi depusă de către inculpat. Cererea şi documentaţia aferentă a fost depusă la APDRP în data de 29 decembrie 2009 şi avea drept obiect obţinerea de către societatea T. a unei finanţări nerambursabile pentru „Modernizare fermă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor”; valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000 lei (circa 1.200.706 euro) din care finanţare nerambursabilă 2.805.000 lei (circa 660.388 euro) din care 2.244.000 lei contribuţie de la Uniunea Europeană, iar 561.000 de la bugetul de stat.

În vederea demarării proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului dosar al cererii de plată la Autoritatea contractantă de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil cu condiţia depunerii unei garanţii financiare care să acopere suma solicitată în avans în procent de 110%, garanţie ce urma a fi eliberată de o instituţie financiar-bancară.

Dorind să beneficieze de această facilitate, în data de 6 ianuarie 2012 inculpatul a depus la APDRP - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit O. o scrisoare de garanţie bancară falsă datată 20 decembrie 2011 emisă de Banca R. - Agenţia C. Din această scrisoare de garanţie rezulta că instituţia bancară se obliga să restituie la cererea autorităţii contractante orice sumă până la maximum 1.542.750 lei în situaţia în care societatea T. nu-şi îndeplinea obligaţiile în conformitate cu termenii contractuali.

Cu ocazia verificării efectuate de APDRP, banca nu a confirmat emiterea scrisorii de garanţie şi a sesizat organele judiciare, precizând că nu a eliberat niciodată o asemenea scrisoare de garanţie şi că societatea T. nu avea cont deschis la Banca R. - Agenţia C.

Se constată, astfel, că activitatea infracţională a inculpatului nu a fost reţinută doar prin raportare la emiterea scrisorii de garanţie, ci şi cu privire la acţiunile acestuia de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situaţii ce nu corespundea realităţii, respectiv aceea că administratorul societăţii comerciale era o altă persoană care îndeplinea condiţiile pentru accesarea fondurilor europene şi care nu erau întrunite în persoana inculpatului S.L.

Din acest motiv, atât stabilirea încadrării juridice potrivit legii vechi cât şi potrivit legii noi, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, trebuie să se facă prin luarea în considerare a tuturor acţiunilor ilicite reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi prin hotărârile atacate, şi nu doar prin raportare la obţinerea şi utilizarea scrisorii de garanţie.

Raportat la această situaţie de fapt, se constată că încă din rechizitoriu s-a precizat că sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni, atât a celei de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior - prin raportare la prejudiciul ce ar fi putut fi cauzat bugetului de stat, cât şi a celei prevăzute în art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 - raportat la prejudiciul ce ar fi putut fi produs prin obţinerea fondurilor europene.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi infracţiunea de uz de fals, constând în aceea că, în vederea inducerii în eroare în scopul obţinerii unui folos material injust, inculpatul a utilizat scrisoarea de garanţie bancară falsificată.

a) Potrivit legii noi, fapta de inducere în eroare a autorităţii contractante în scopul acordării finanţării din fondurile bugetului de stat al României, prin utilizarea scrisorii false de garanţie bancară, nu mai corespunde infracţiunilor de înşelăciune prevăzută în art. 244 C. pen. şi uz de fals prevăzută în art. 323 din acelaşi cod, reţinute ca şi pluralitate în forma concursului de infracţiuni, ci infracţiunii complexe de obţinere ilegală de fonduri, prevăzută în art. 306 C. pen.

Astfel, conform art. 306 C. pen.: „folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepseşte.”

Rezultă, astfel, că infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri reprezintă o formă specială de înşelăciune prin utilizarea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, ceea ce corespunde infracţiunii de înşelăciune în formă calificată prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen., însă, dat fiind caracterul special şi complex al infracţiunii prevăzute în art. 306 C. pen., această infracţiune trebuie reţinută în mod prioritar.

Dispoziţiile art. 244 C. pen. reglementează varianta tip a infracţiunii de înşelăciune, al cărei obiect juridic îl constituie protejarea în general a încrederii în relaţiile sociale, pe când infracţiunea prevăzută în art. 306 C. pen. are un obiect juridic mai specific, ce vizează protejarea relaţiilor sociale referitoare la corectitudinea solicitării şi obţinerii finanţărilor din fondurile publice.

În concret, fapta inculpatului, astfel cum a fost reţinută atât prin actul de sesizare cât şi prin cele două hotărâri de condamnare, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, infracţiune complexă care, aşa cum s-a precizat, absoarbe conţinutul constitutiv al uzului de fals.

Drept urmare, analizând comparativ legea veche - potrivit căreia fapta de tentativă la înşelăciune prin folosire de documente false în scopul obţinerii finanţării de la bugetul de stat al României a fost încadrată într-o pluralitate de infracţiuni, respectiv tentativă la înşelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, corespunzător tentativei) şi uz de fals prevăzută în art. 291 teza a II-a C. pen. anterior (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar potrivit legii noi - aceeaşi faptă constituie o singură infracţiune complexă de tentativă la obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen. (sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani şi 6 luni, corespunzător tentativei), se constată că legea nouă este mai favorabilă.

Pe de o parte, limitele de pedeapsă sunt mult mai scăzute, pe de altă parte, se reţine o infracţiune unică şi nu un concurs de infracţiuni. Mai mult, legea nouă nu mai prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare.

Pe cale de consecinţă, se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni, prevăzute în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior şi art. 291 teza a II-a C. pen. anterior, într-o singură infracţiune de tentativă la obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen.

b) Potrivit legii vechi, fapta de inducere în eroare a autorităţii contractante în scopul acordării finanţării din fondurile europene a fost încadrată în infracţiunea prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi conform tentativei.

Conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, aceste dispoziţii legale au fost modificate prin diminuarea sancţiunii, prevăzându-se pentru forma tip a infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru forma calificată prevăzută în art. 181 alin. (3), majorarea cu încă jumătate a acestor limite de pedeapsă, rezultând o pedeapsă de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Luând în considerare că infracţiunea a fost comisă în forma tentativei, limitele de pedeapsă se reduc la un minim de 1 an şi 6 luni şi un maxim de 5 ani şi 3 luni, fiind obligatorie aplicarea pedepsei complementare.

O altă modificare importantă prevăzută de legea nouă este aceea a menționării exprese, ca şi element constitutiv al infracţiunii, comiterea cu „rea-credinţă”, ceea ce înseamnă că infracţiunea trebuie comisă cu intenţie directă.

Astfel, conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 181 din Legea nr. 78/2000 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”

În speţă, sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012.

Pe de o parte se constată, aşa cum rezultă din considerentele deciziei penale, că inculpatul a acţionat în mod conştient în scopul obţinerii ilegale a fondurilor europene prin utilizarea unui înscris falsificat, forma de vinovăţie fiind aceea a intenţiei directe, deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a urmărit prin comiterea infracţiunii, aşa încât este îndeplinită condiţia săvârşirii faptei cu rea-credinţă.

Sub acest aspect, trebuie precizat că instanţa de recurs nu poate reevalua situaţia de fapt, aşa încât aprecierea asupra întrunirii elementelor constitutive se face pe baza elementelor faptice stabilite prin hotărârile atacate, în urma evaluării coroborate a tuturor probelor administrate de către instanța de fond şi de apel, care au înlăturat toate apărările inculpatului, fără ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să mai poată proceda la reexaminarea sau reinterpretarea materialului probator.

În acest sens, se impune a reaminti faptul că instanţele au reţinut că inculpatul a cerut în mod expres numitei C.N. să devină administratorul societăţii comerciale, deoarece dorea să acceseze fonduri europene, însă nu mai îndeplinea condiţia de eligibilitate referitoare la vârstă, iar în ce priveşte scrisoarea de garanţie, instanţele au reţinut că inculpatul cunoştea că societatea T. nu avea cont deschis la Banca R. - Agenţia C. şi nici activitate comercială care să justifice emiterea unei scrisori de garanţie şi, deşi avea procură specială, a obţinut acea scrisoare prin intermediari, aşa încât, deşi nu i s-a adus la cunoştinţă în mod expres că i s-a înmânat un înscris falsificat, era pe deplin conştient că este un document contrafăcut şi, în aceste condiţii, a utilizat scrisoarea de garanţie în vederea obţinerii nejustificate a unor sume de bani pentru societatea comercială.

Sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 care incriminează o formă agravată a infracţiunii în situaţia în care s-au produs consecinţe deosebit de grave. Cât priveşte fondurile europene, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, inculpatul a acţionat în scopul obţinerii unei contribuţii de la Uniunea Europeană în cuantum de 2.244.000 lei, prejudiciu care se încadrează şi în dispoziţiile legii noi, respectiv art. 183 C. pen., potrivit cărora „prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.”

Chiar în condiţiile modificării în parte a conţinutului constitutiv al infracţiunii, constatând sub acest aspect că fapta inculpatului corespunde normei de incriminare potrivit legii noi şi luând în considerare tratamentul sancţionator mai blând al acesteia, se constată că legea nouă este mai favorabilă, respectiv dispoziţiile art. 32 raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum au fost modificate conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012.

Rezultă, în concluzie, că activitatea infracţională a inculpatului primeşte, potrivit legii noi, o altă încadrare juridică, urmând ca pe lângă infracţiunea mai sus menţionată să fie reţinută şi infracţiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul S.L. împotriva deciziei nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 75/S din 14 martie 2013 a Tribunalului Braşov şi rejudecând, între altele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. anterior şi art. 291 teza a II-a C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 32 raportat la art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul S.L. pentru cele două infracţiuni aflate în concurs.