Criminal liability for judicial independence: dismissal of abuse of authority charges for unfavorable civil decisions

Asupra plângerii penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 21 mai 2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ulterior precizată, persoana vătămată A.P.F. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de magistrații judecători din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București și Tribunalului București, secția a II-a penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., pretins comise cu ocazia soluționării Dosarului nr. 1264/301/2009.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație întrucât magistratul C.C. îndeplinește funcția de judecător în cadrul Curții de Apel București.

Prin rezoluția nr. 504/P/2010 din 21 mai 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii B.C., de la Judecătoria Sector 3 București, judecătorii O.B. și P.I., de la Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție procurorul de caz a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Partea vătămată A.P.F. a formulat o plângere penală împotriva A. - Sector 3 pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291 și 293 C. pen. constând în utilizarea ilegală a CNP-ului său și pretinsa retribuire ca angajat cu suma precizată, inclusiv impozitarea de către Agenția Fiscală.

Cauza a fost soluționată de judecătorul C.B. prin sentința penală nr. 104 din 24 februarie 2009, sentință menținută prin decizia penală nr. 483/R din 6 aprilie 2009 a Tribunalului București pronunțată de judecătorii A.O.B., C.C. și P.I.

S-a mai reținut că aspectele sesizate de persoana vătămată în memoriul formulat nu pot fi reținute indicii privind existența faptelor reclamate în sarcina niciunuia dintre magistrații judecători care au instrumentat plângerea inițială, în fond și recurs.

Împotriva acestei rezoluții persoana vătămată a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere respinsă prin rezoluția nr., 5489/2669/II/2/2010 din 22 iunie 2010.

La data de 7 iulie 2010, în termen legal, persoana vătămată a formulat plângere în fața judecătorului împotriva soluției formulate de procuror, fără a o motiva în fapt și în drept, referindu-se generic la deposedarea samavolnică a sa de un apartament și de mai multe bunuri mobile, iar la termenul fixat pentru soluționarea plângerii nu s-a prezentat.

Examinând actele și lucrările dosarului, verificând rezoluția atacată atât în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. și a materialului din dosar și în lipsa unor înscrisuri nou prezentate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., urmând a fi menținută soluția din rezoluția procurorului.

Pronunțarea unor hotărâri judecătorești nefavorabile petiționarului de către magistrații nominalizați nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 care reglementează Statutul judecătorilor și procurorilor „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii” iar potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare a angajării penale a judecătorilor care le-au pronunțat.

Nu se poate susține, în absența dovezilor, că actul emis de judecător în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie în sine un abuz în sens penal sau întrunește elementul constitutiv al altor infracțiuni doar pentru faptul că nemulțumește una din părți (cazul petentului) câtă vreme acesta a acționat cu bună credință, prezumată ca fiind obiectivă.

Cum faptul contrar nu s-a dovedit (reaua credință a judecătorilor în pronunțarea hotărârilor) fapta aceasta nu se încadrează în sfera ilicitului penal.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații judecători aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu au îndeplinit un act pe care trebuiau să-l îndeplinească sau l-au îndeplinit în mod defectuos, greșit, necorespunzător conținutului îndatoririlor lor, ori că au încălcat din culpă vreo îndatorire de serviciu prin care să-i fi produs petentului vreo vătămare importantă intereselor legale, în mod corect s-a dispus prin rezoluția atacată soluția de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul inexistenței infracțiunilor imputate prevăzute de art. 246 și 264 din Codul penal.

Ca atare, plângerea este nefondată și va fi respinsă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.P.F. împotriva rezoluției nr. 504/P/2010 din 21 mai 2010 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2010.