False accusation prosecution barred where prior dismissal for lack of intent proves complainant's good faith rather than knowledge of innocence

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6287/1/2010 petentul P.F.Ș. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluției din 22 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 5223/2467/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în vederea începerii urmăririi penale față de numitul A.D.Z.

În motivarea plângerii petentul învederează că rezoluția atacată este nulă, deoarece lipsește semnătura procurorului care a emis-o, iar din actele dosarului rezultă în mod clar vinovăția intimatului A.D.Z.

La dosarul cauzei petentul a transmis un înscris, intitulat „chestiune prealabilă” în care a învederat că din dosar lipsește denunțul calomnios, precum și declarația sa dată la organele de poliție din Arad, solicitând luarea măsurilor care se impun.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului o consideră nefondată pentru următoarele considerente:

Petentul P.F.Ș. a formulat o sesizare împotriva lui A.D.Z. - episcop al Bisericii Evanghelice Litherane din România sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Din conținutul sesizării a rezultat că P.F.Ș. a avut în vedere faptul că episcopul A.D.Z. i-a formulat o plângere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și că în dosarul astfel format a fost adoptată soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Cu privire la aceste aspecte s-a constatat că la data de 18 aprilie 2008, în numărul 1 al publicației Semper Reformanda a apărut un articol intitulat „Scandal în Biserica Evanghelică, corupție la nivel înalt”, semnat „sdg”, în care se prezentau o serie de critici la adresa episcopului A.D.Z., precum și a unor aspecte de organizare și funcționare a cultului evanghelic lutheran.

Simțindu-se ofensat de conținutul articolului și având în vedere mențiunea nominală din caseta redacțională se menționează că Semper Reformanda este o publicație de informare în masă editată de Asociația Dreptate și Adevăr în Biserica Evanghelică Lutherană și ca redactor șef este menționată o singură persoană P.F.Ș. în calitate de redactor șef, episcopul A.D.Z. a considerat că P.F. se face răspunzător de apariția respectivului text, astfel că a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, solicitând totodată și identificarea autorului.

În cauza penală - Dosar nr. 3799/P/2008 - care s-a format la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost adoptată, la data de 26 februarie 2009, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de P.F.Ș., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., reținându-se că fapta sesizată (publicarea respectivului articol) „a fost comisă fără intenția de a calomnia, ci doar cu scopul de a prezenta opiniei publice o situație de fapt, văzută din punctul de vedere al făptuitorului, care și-a exprimat o părere în urma refuzului Bisericii Evanghelice Lutherane de a da informații despre activitatea desfășurată”.

În raport cu aspectele care s-au conturat în cauză, s-a constatat că episcopul A.D.Z., în împrejurările date, a formulat plângerea penală conform convingerii formate, pe care și-a exprimat-o și și-a asumat-o în acest mod, nerezultând elemente de natură să evidențieze existenta unor acțiuni de învinuire mincinoasă.

Prin rezoluția nr. 616/P/2010 din 6 mai 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 259 C. pen., față de A.D.Z. - episcopul Bisericii Evanghelice Lutherane din România, apreciindu-se că fapta nu există.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, care prin rezoluția nr. 5223/2467/II/2/2010 din 22 iunie 2010 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii acestuia împotriva rezoluției nr. 616/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și comunicarea soluției.

Nemulțumit de modul de soluționare al plângerilor sale, petentul a formulat, în termen legal, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanța de judecată, solicitând desființarea rezoluției.

Verificând legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, Înalta Curte constată nefondată plângerea petentului.

Începerea urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni. Totodată trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

Instanța constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus o soluție legală și temeinică, în cauză neexistând date care să justifice începerea urmăririi penale față de A.D.Z. pentru săvârșirea infracțiunii sesizate în plângerea adresată de petent.

Potrivit art. 259 alin. (2) C. pen. elementul material al infracțiunii de denunțare calomnioasă se prezintă sub forma producerii sau ticluirii de probe mincinoase, prin prezentarea în fața organelor judiciare a unor probe inexistente sau inventate de făptuitor, de natură să lezeze onoarea și demnitatea persoanelor învinuite pe nedrept.

Sub aspect subiectiv, autorul denunțului sau persoana care ticluiește probele trebuie să știe că învinuirea este mincinoasă și urmează să o prezinte, ca atare, organelor judiciare, specific acestei infracțiunii fiind reaua credință a făptuitorului.

În cauză nu rezultă reaua credință a făptuitorului sub aspectul laturii subiective, întrucât există prezumția și indiciile că s-ar fi săvârșit o faptă penală însă, ulterior cercetărilor, s-a constatat că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie, soluția dispusă nefiind în sensul inexistenței faptei pentru a se putea presupune că învinuirile ar avea caracter mincinos, astfel încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Critica petentului cu privire la lipsa semnăturii procurorului de pe rezoluția atacată este nefondată, aceasta purtând semnătura procurorului care a efectuat actele premergătoare efectuate în cauză, existând un exemplar semnat de procuror la urma lucrării.

Față de cele arătate, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată, menținându-se rezoluția atacată ca legală și temeinică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.F.Ș. împotriva rezoluției din 06 mai 2010 dispusă în Dosarul nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.