Challenge to prosecutor’s non-prosecution order for alleged abuse in office and falsification: sufficiency of evidence and valid grounds to withhold criminal action

Asupra plângerii de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, în Dosarul său nr. 55/P/2010, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar general de brigadă magistrat I.V., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 din același cod, fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208, art. 209 din același cod, precum și infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen.

A.I. și-a motivat plângerea pe considerente de genul: „… magistratul, prin rezoluția adoptată la 03 martie 2010 pentru cauza Dosarului nr. 113/II/2010 al Secției Parchetelor Militare esclude actele probatorii, inserează o mulțime de falsuri intelectuale în motivarea soluției, tocmai pentru a justifica respingerea plângerii formulate în decizia nr. 2/P/2010, același procuror militar refuză să valorifice unul din actele probatorii ale furtului calificat dovedit prin situația de lucru rețea gaze naturale str. Vasile Goldiș, având nr. 797 din 7 iulie 1999, atașată la plângerea din 22 februarie 2010, astfel devine complice la furt calificat”.

Același petent, ca despăgubire pentru „abuzuri”, cere daune de 1 milion de euro.

Verificând plângerea prin studierea celor susținute cât și prin examinarea înscrisurilor depuse, la acestea adăugându-se, susține organul judiciar, lucrări cu caracter asemănător sau identic, petentul inițiindu-le de-a lungul anilor împotriva judecătorilor și procurorilor care au soluționat sesizări, s-a constatat că Dosarul nr. 55/P/2010 s-a format urmare acelei plângeri, dar care este precedată de dosarul nr. 85/P/2009, nr. 69/P/2009, nr. 60/P/2009, nr. 21/P/2009, nr. 8/P/2009, nr. 9/P/2009, nr. 17/P/2008, nr. 18/P/2008, nr. 30/P/2009, nr. 22/P/2007, o asemănare până la identitate având o lucrare ce a făcut obiectul rezoluției nr. 79/VIII/1 din 27 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorul Militar I.V., în calitate de șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționase, de-a lungul timpului, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen. plângerile aceluiași petent împotriva soluțiilor dispuse de procurorii secției respective, exemplu lucrarea nr. 113/II/2010 din 03 martie 2010, în aceasta dispunând motivat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Referitor încheierii nr. 63 din 05 mai 2003 la care trimisese petentul, aceasta fusese pronunțată de Completul de 9 judecători ai Curții Supreme de Justiție, obiectul formându-l cererea petiționarului de revizuire a deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a instanței supreme, prin hotărâre dispunându-se trimiterea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., acestea s-au realizat, prin sentința penală nr. 128 din 8 octombrie 2003 Tribunalul Militar Timișoara respingând cererea de revizuire.

Ca atare, nu se regăsește vreun element constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 271 C. pen.

Plângerea petentului, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 18 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în lucrarea nr. 1119/C/2010.

Ulterior, respectiv la 28 iunie 2010, sub nr. 21655 s-a înregistrat plângerea formulată de A.I. în conformitate cu dispozițiile art. 2781 (1) C. proc. pen., petentul motivând-o pe considerente de genul: „.. la cercetarea plângerii se exclud datele probatorii și se adoptă soluție cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii, prin falsurile intelectuale se protejează infracțiunile comise de parchete și instanțe care au refuzat revizuirea cauzei, decizia nr. 01 din decizia nr. 199/2003 al Curții Militare de Apel București a fost pronunțată cu procedură neîndeplinită…”.

Plângerea nu este fondată.

Este de amintit că în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea, se verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Ca atare, în raport cu actele și lucrările dosarului, se constată că rezoluția din 01 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, este legală și temeinică.

Pentru a se începe urmărirea penală într-o cauză, sunt necesare două condiții, prima necesitând existența unui minim de date ce ar permite organului de urmărire penală să considere că s-a comis o infracțiune, acestea derivând din sesizare sau din actele desfășurate de procuror ulterior, iar a doua rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc. pen., respectiv să nu se constate cazuri de împiedicare dintre cele prevăzute în art. 10 din același cod, intervenția lui rezultând, de asemenea, din sesizare sau din acte efectuate pentru verificarea plângerii.

În cauză, organul de urmărire penală a considerat că nici una din pretinsele infracțiuni, nu există.

Petentul și-a motivat plângerea atât în ce privește sesizarea organului de urmărire penală, cât și la instanță, pe considerente generice, utilizând o terminologie fără acoperire în fapte sau probe, pe diferite hotărâri pronunțate anterior în cauze promovate în justiție, dar care nu conțin decât rezolvări factuale ale unor alte cereri, astfel că rezoluția atacată, astfel cum s-a mai detaliat, în mod legal și temeinic s-a fundamentat pe analiza atât a sesizării, cât și pe documentația rezultată din susținerile petentului.

Neexistând nici un element concret de a se proba că procurorul I.V. a comis o faptă penală, în mod legal s-a reținut că există cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale în contra sa.

Pentru considerentele expuse,plângerea nefiind fondată, în conformitate cu dispozițiile art. 2481 alin. 8 lit. a C. proc. pen., urmează a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 1 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, dispusă în Dosarul nr. 55/P/2010.

Obligă petentul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2010.