Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1159/2004 AI generated

Jurisdictional conflict over mandatory judicial competence for contesting forced execution under the national property recovery agency

Case Number Decizia nr. 1159/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice ruled in favor of the Court of Appeal, establishing its jurisdiction to hear the case and declaring the decision final. The dispute concerned a negative conflict of competence regarding an objection to forced execution (contestație la executare) filed by a debtor against measures ordered by the National Agency for the Recovery of Public Property; while the commercial arbitration tribunal had initially referred the matter to the Supreme Court claiming a reciprocal jurisdictional conflict, the appellate court had previously dismissed the objection as misdirected without formally declining competence. The High Court held that a true negative conflict of competence did not exist because the appellate court had not issued a formal declination, and that material jurisdiction for such objections is reserved for judicial courts under the principle of public order, rendering any arbitral jurisdiction inapplicable. The decisive legal basis included Article 20(2) of the Civil Procedure Code regarding negative conflicts of competence, Article 83(1) of Government Emergency Ordinance No. 51/1998 granting debtors the right to challenge agency measures in court, and Article 125(1) of the Constitution affirming that justice is administered by judicial courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 399 alin. (1) C. proc. civ, art. 399 C. proc. civ, art. 400 alin. (1) C. proc. civ, art. 373 alin. (2) C. proc. civ, art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, art. 20 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over mandatory judicial competence for contesting forced execution under the national property recovery agency: În temeiul art. 400 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., curtea de arbitraj a mai reținut că ar fi competentă să soluționeze contestația la executare numai sub forma contestației la titlu, care ar viza lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării propriei hotărâri, problemă care nu a fost pusă în acest dosar.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict arbitration Civil Procedure Code recovery of property right to property constitution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P.E. SA București, în contradictoriu cu A.V.A.B. București și SC M.C. SRL a formulat contestație la executare, prin care a solicitat Curții de Arbitraj Comercial Internațional să constate nulitatea titlului executoriu invocat de creditoarea A.V.A.B. și, pe cale de consecință, nulitatea tuturor actelor de executare.

Tribunalul arbitral, prin sentința nr. 229 din 17 noiembrie 2003, după ce a luat în examinare excepția de necompetență a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României de a soluționa contestația la executare, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția comercială.

Prin aceeași sentință s-a constatat conflict negativ de competență, dosarul fiind trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul arbitral a reținut că cererea de arbitrare, intitulată contestație la executare, întrunește cerințele art. 399 alin. (1) C. proc. civ., întrucât privește executarea silită și actele de executare. Calea contestației la executare a fost bine aleasă, a mai reținut tribunalul arbitral, și, în raport cu prevederile alin. (3) al art. 399 C. proc. civ., mai sus menționat, care stabilește că se pot invoca, pe calea contestației la executare, apărări de fond împotriva unui titlul executoriu care nu a fost emis de o instanță judecătorească.

Deși calea contestației la executare a fost bine aleasă, tribunalul a stabilit că cererea nu a fost introdusă la instanța competentă, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) C. proc. civ. și art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

În conformitate cu aceste dispoziții, care stabilesc că debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de A.V.A.B., s-a apreciat că instanța competentă este Curtea de Apel București, secția comercială, chiar și în ipoteza în care între părțile în litigiu ar exista convenție arbitrală, deoarece normele care reglementează competența materială de soluționare a contestației la executare sunt de ordine publică, iar părțile nu ar putea să deroge de la aceste dispoziții.

În temeiul art. 400 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., curtea de arbitraj a mai reținut că ar fi competentă să soluționeze contestația la executare numai sub forma contestației la titlu, care ar viza lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării propriei hotărâri, problemă care nu a fost pusă în acest dosar.

În fine, tribunalul arbitral a constatat că, în cauză, s-a ivit un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., deoarece prin hotărârea 100 din 16 septembrie 2003, rămasă irevocabilă prin nerecurare, Curtea de Apel București a respins ca greșit îndreptată contestația la executare, înțelegând prin această soluție că, potrivit considerentelor prin care s-a invocat art. 3434 pct. 3 C. proc. civ., secția comercială a curții de apel s-a declarat necompetentă.

Rezultă din expunerea de mai sus că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită să soluționeze conflictul negativ de competență, cu alte cuvinte, s-a cerut ca prin regulatorul de competență pe care îl va pronunța să stabilească, potrivit legii, care instanță urmează să soluționeze contestația la executare, tribunalul arbitral sau Curtea de Apel București, secția comercială.

Pentru a rezolva această problemă de drept, trebuie mai întâi să se observe că debitoarea SC P.E. SA a sesizat cu contestație la executare Curtea de Apel București, secția comercială, în dosarul nr. 1693/2003 și separat, cu aceeași cerere, tribunalul arbitral.

De asemenea, trebuie observat că, în dosarul curții de apel, s-a respins acțiunea ca greșit îndreptată și că această hotărâre a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Prin urmare, Curtea de Apel București nu a pronunțat o hotărâre de declinare a competenței în favoarea tribunalului arbitral, ci hotărârea sa a fost prezentată ca apărare, în scopul de a se obține în fața acestui tribunal respingerea excepției de necompetență.

Conform art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională se consideră, deopotrivă, necompetente să soluționeze o pricină, în speță, contestația la executare, declinându-și reciproc competența.

În speță această condiție a declinării reciproce a fost creată prin hotărârea arbitrală doar ca o construcție juridică bazată pe considerentele unei sentințe care s-a pronunțat într-un dosar al curții de apel.

Pe de altă parte, tribunalul arbitral nu a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenței, pentru ca, la rândul său, să-și decline competența în favoarea curții de apel și astfel să fie necesar regulatorul de competență pentru rezolvarea conflictului negativ de competență.

Prin hotărârea pronunțată, în realitate, tribunalul arbitral și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, căreia urma să i se trimită dosarul pentru soluționarea contestației la executare, problema de drept a competenței materiale, pusă în fața acestuia, fiind rezolvată prin examinarea actelor normative incidente în cauză în raport cu obiectul cererii.

Dacă s-ar trece peste aspectele arătate, privind existența conflictului negativ de competență și s-ar considera că prin sentința de respingere a contestației ca greșit îndreptată, în realitate, curtea de apel s-a declarat necompetentă, Înalta Curte stabilește că, în adevăr, competența revine Curții de Apel București, întrucât reglementarea specială, O.U.G. nr. 51/1998 în art. 83 alin. (1), dă dreptul debitorilor să conteste în justiție măsurile dispuse de A.V.A.B.

Cum justiția se înfăptuiește de instanțele judecătorești prevăzute de art. 125 alin. (1) din Constituție, competentă să soluționeze contestația la executare este Curtea de Apel București, secția comercială, așa cum s-a argumentat judicios prin hotărârea tribunalului arbitral.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența în favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 23 martie 2004.