Criminal complaint alleging judicial abuse dismissed for failure to meet admissibility requirements and lack of concrete criminal indicators

Deliberând, constată:

Prin rezoluția nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de A.I.

În motivarea rezoluției, procurorul a reținut că petiționarul A.I. a formulat sesizare împotriva magistraților T.G., C.M.J., S.A.T., V.C.P., N.A., M.M.P., C.T.T., A.C., I.B. de la Înalta Curte de Casație și Justiție și V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual.

Autorul sesizării și-a susținut acuzele formulate, prin aprecieri pe care le-a exprimat în legătură cu modul de soluționare a unui recurs care a făcut obiectul Dosarului nr. 255/1/2010 al Completului de 9 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, afirmând în acest sens că „a fost emis un act fals și abuziv prin Decizia nr. 189/2010, împotriva actelor probatorii atașate la cauza din Dosarul nr. 255/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Întrucât aprecierile exprimate nu au fost de natură să demonstreze săvârșirea unor fapte penale în legătură cu judecarea dosarului susmenționat, constatând în plus că sesizarea din lucrarea prezentă a fost trimisă de A.I. împreună cu mai multe asemenea sesizări, motivate stereotip, indiferent de magistrații pe care îi vizează, ceea ce conturează o preocupare în sine a petentului, justificată doar de propria-i percepție, fără o determinare obiectivă, procurorul de caz a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de acesta.

Prin rezoluția nr. 5759/22767/VIII-1/2010 din data de 7 iulie 2010, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) din C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea numitului A.I. împotriva rezoluției nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din 31 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În considerentele susmenționatei rezoluții s-a reținut, urmare analizării înscrisurilor existente la dosarul cauzei că nu poate fi reținută nici o încălcare a dispozițiilor legale care să contureze comiterea vreunei infracțiuni anume. În plus, s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 222 din C. proc. pen. pentru a fi necesară declanșarea procesului penal și investirea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a formulat plângere petentul A.I. în conformitate cu dispozițiile art. 2781 din C. proc. pen.

În plângerea depusă în scris la dosarul cauzei, petentul a susținut că prin rezoluția atacată și menținută de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, „a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii, care încalcă rezoluțiile adoptate în cauză de Secția de urmărire penală și criminalistică în anii 1996-1998, prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate de el”!.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, așa cum cer dispozițiile art. 2781 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea petentului este nefondată.

Din actele și lucrările de la dosar rezultă că petentul A.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat cercetarea magistraților T.G., C.M.J., S.A.T., V.C.P., N.A., M.M.P., C.T.T., A.C., I.B. de la Înalta Curte de Casație și Justiție și a magistratului V.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual, fapte penale comise cu ocazia soluționării Dosarului nr. 255/1/2010 de către Completul de 9 Judecători de la instanța supremă.

În susținerea plângerii, petentul a invocat motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată în cauza susmenționată, fără a argumenta și proba în fapt și în drept plângerea penală formulată.

Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) din C. proc. pen., plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție pentru admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate. Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea adresată de petent organelor de urmărire penală nu îndeplinește condițiile de fond și de formă, de natură a forma convingerea acestora că s-a produs cu adevărat o vătămare și că trebuie inițiate cercetări așa cum a cerut petentul, iar din situația de fapt expusă în actul de sesizare nu se conturează elementele concrete ale infracțiunilor reclamate.

Față de cele ce preced și având în vedere și faptul că investirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale din care să rezulte in concreto indiciile săvârșirii unei infracțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. și va menține ca legale și temeinice rezoluțiile nr. 8438/2163/VIII/1/2010 din 31 mai 2010 și nr. 5759/22767/VIII-1/2010 din 7 iulie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 5759/2767/VIII/1/2010 din 07 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 5759/2767/VIII/1/2010.

Obligă petentul să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.