Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 1708/2010 AI generated

Criminal complaint over boundary dispute rejected as inadmissible for lacking specific offense descriptions.

Case Number Sentința nr. 1708/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) rejected as inadmissible the complainant's petition and ordered him to pay 100 lei in judicial costs to the state; the decision is subject to appeal. The petitioner had sought the criminal prosecution of several individuals for offenses including abuse of office, forgery, and misrepresentation (arts. 246, 248, 288, and 291 of the Criminal Code), alleging that they unlawfully handled his civil boundary dispute, validated a fraudulent expert report, and orchestrated forced execution, and he also requested the annulment of prior civil rulings and restitution of property. The court held that the petition failed to meet the mandatory admissibility requirements of art. 222(2) of the Criminal Procedure Code, because it did not concretely describe the alleged offenses, instead merely expressing dissatisfaction with judicial decisions, which cannot trigger a criminal investigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 221 alin. (1) C. proc. pen, art. 222 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, Art. 222 alin. (2) C. proc. pen; Criminal complaint over boundary dispute rejected as inadmissible for lacking specific offense descriptions: The petitioner had sought the criminal prosecution of several individuals for offenses including abuse of office, forgery, and misrepresentation (arts. 246, 248, 288, and 291 of the Criminal Code), alleging that they unlawfully handled his civil boundary dispute, validated a fraudulent expert report, and orchestrated forced execution, and he also requested the annulment of prior civil rulings and restitution of property. The court held that the petition failed to meet the mandatory admissibility requirements of art. 222(2) of the Criminal Procedure Code, because it did not concretely describe the alleged offenses, instead merely expressing dissatisfaction with judicial decisions, which cannot trigger a criminal investigation.

Keywords

AI generated
criminal complaint civil dispute restitution of property judicial investigation inadequate constitutional complaint requested state

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 248 C.
art. 221 alin. (1) C. proc. pen
Basic provision on how criminal prosecution organs may be notified (complaint or denunciation), cited as background for admissibility.
art. 222 alin. (1) C. proc. pen
Used to define a complaint and its mandatory content, which the petition failed to meet.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the petitioner to pay court costs to the state.
Art. 222 alin. (2) C. proc. pen
Specified the required elements of a valid complaint, which were absent from the petition.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 221 alin. (1) C. proc. pen.

Basic provision on how criminal prosecution organs may be notified (complaint or denunciation), cited as background for admissibility.

Art. 222 alin. (1) C. proc. pen.

Used to define a complaint and its mandatory content, which the petition failed to meet.

Art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

Specified the required elements of a valid complaint, which were absent from the petition.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the petitioner to pay court costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6800/1/2010 petentul M.G. a solicitat „judecarea în primă instanță a persoanelor care i-au pricinuit pagube materiale și daune morale, respectiv N.D., R.M., I.I., I.F.C.C., I.A.L.B., C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 248 C. pen., 288 C. pen. și 291 C. pen.

În motivarea plângerii învederează că aceștia au instrumentat ilegal cauza de grănițuire în Dosar nr. 6332/2004 civil, executarea silită a fost „regizată de judecătoare cu complicii acesteia, a fost validată o expertiză falsă, i-au fost respinse toate obiecțiunile la expertiză, recursul său a fost de asemenea instrumentat ilegal.

Petentul la punctul „B” din plângerea sa a chemat în judecată și alte persoane cum ar fi C.I.C., P.I., P.M., C.M., I.I., S.I. pentru ilegalitățile făcute: falsuri, abuzuri, neadevăruri, depășirea competențelor.

În finalul plângerii sale petentul a solicitat soluționarea acțiunii civile prin care să i se repare erorile săvârșite de intimați, restituirea materială sau echivalentul valoric al bunurilor de care a fost fraudat, desființarea deciziei nr. 365 din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, a sentinței civile nr. 848 din 2 februarie 2006 a Judecătoriei Craiova, repunerea în posesie și proprietatea sa a suprafeței de 438 mp.

Petentul a atașat plângerii sale un set de acte.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului M.G. o consideră inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală poate fi sesizat cu plângere sau denunț ori se sesizează din oficiu, atunci când pe orice altă cale s-a săvârșit o infracțiune.

Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul de urmărire penală ia cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infracțiuni, determinând obligația acestuia de a se pronunța cu privire la eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracțiune, pot fi clasificate în raport cu sursa de informare în:

- moduri de sesizare externe (plângerea sau denunțul);

- moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu).

Învestirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanțe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.

Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual prin care subiectul îndreptățit să adreseze organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării activităților pe care legea i le conferă ca atribuții funcționale.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen. plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune.

În alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

În alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii dându-i acesteia un conținut precis, constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea acestor cerințe esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.

Examinând plângerea formulată de petentul M.G., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu cuprinde elemente cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conținutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate. Ci practic acesta este nemulțumit de soluțiile magistraților și solicită desființarea acestora.

Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge plângerea ca inadmisibilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul M.G.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010.