Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 1666/2010 AI generated

Parliamentary immunity shields interpellation on parking lease pricing; complaint against non-prosecution dismissed as unfounded

Case Number Sentința nr. 1666/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the complaint filed by a commercial company against the prosecutor's resolution refusing to initiate criminal proceedings against a member of parliament, thereby upholding the non-prosecution order and obliging the complainant to pay state court costs. The dispute arose from a parliamentary interpellation questioning the low bid price for a parking lot lease near a railway station, which the company alleged constituted defamation, abuse of office, abusive conduct, intellectual forgery, and false declarations; the court found no criminal offense because the interpellation was part of a legitimate exercise of the parliamentary mandate, supported by public media campaigns highlighting the price discrepancy, and thus fell under constitutional and statutory parliamentary immunity. The decisive legal basis includes Article 22 of Law No. 96/2006 regarding the status of deputies and senators, which grants immunity for opinions expressed during the exercise of the mandate to ensure independence, and Article 2781(8)(a) of the Code of Criminal Procedure, which provides for the dismissal of complaints against non-prosecution decisions when the underlying facts do not constitute a crime.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 206 C. pen, art. 250 C. pen, art. 289 C. pen, art. 292 C. pen, art. 228 C. proc. pen; Parliamentary immunity shields interpellation on parking lease pricing; complaint against non-prosecution dismissed as unfounded: The dispute arose from a parliamentary interpellation questioning the low bid price for a parking lot lease near a railway station, which the company alleged constituted defamation, abuse of office, abusive conduct, intellectual forgery, and false declarations; the court found no criminal offense because the interpellation was part of a legitimate exercise of the parliamentary mandate, supported by public media campaigns highlighting the price discrepancy, and thus fell under constitutional and statutory parliamentary immunity. The decisive legal basis includes Article 22 of Law No. 96/2006 regarding the status of deputies and senators, which grants immunity for opinions expressed during the exercise of the mandate to ensure independence, and Article 2781(8)(a) of the Code of Criminal Procedure, which provides for the dismissal of complaints against non-prosecution decisions when the underlying facts do not constitute a crime.

Keywords

AI generated
parliamentary immunity defamation proceedings legal opinion criminal complaint commercial dispute false declaration

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art.
art. 206 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie prevăzute de art. 206 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.
art. 250 C. pen
pen., purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen., fals intelectual prevăzut de art.
art. 289 C. pen
pen., fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen.
art. 292 C. pen
și fals în declarații prevăzut de art. 292 C. pen.
art. 228 C. proc. pen
949/P/2009 din 7 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 C. proc. pen.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
Raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
art. 209 alin. (3) C. proc. pen
și art. 209 alin. (3) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Main ground for the dismissal of the complaint against the non-prosecution resolution.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the complainant to pay court costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra plângerii penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, la data de 21 iulie 2009, persoana vătămată SC G.B.I. SRL prin reprezentant legal B.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a deputatului V.D.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 206 C. pen. art. 250 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 292 C. pen.

Din conținutul plângerii rezultă că la data de 23 iunie 2009 deputatul V.D.O. a formulat interpelarea din 29 iunie 2009 adresată Ministerului Transportului și Infrastructurii.

Obiectul interpelării l-a constituit „clarificarea modului în care parcarea de peste 2000 metri pătrați situată în apropierea Gării din Iași a fost închiriată cu o sumă derizorie”.

Susține petiționara că în cadrul interpelării, deputatul a adus la cunoștința Ministerului Transportului și Infrastructurii informații false în condițiile în care SC G.B.I. SRL a dat comunicat în cotidianul local „Bună ziua Iași” atât în edițiile tipărite cât și în edițiile online.

Până la ședința de licitație prin care petiționara a adjudecat parcarea, aceasta a mai fost scoasă la licitație de cel puțin 4 ori, la aceeași instanță și prin aceeași procedură.

Se arată, de asemenea că, toate înscrisurile dovedesc că adjudecarea s-a făcut în condițiile legii astfel că, afirmațiile deputatului V.D.O. sunt nefondate, și faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor la care s-a făcut referire.

Urmare actelor efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 949/P/2009 din 7 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 C. proc. pen. Raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 209 alin. (3) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de deputatul O.D.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie prevăzute de art. 206 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen., fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. și fals în declarații prevăzut de art. 292 C. pen.

În esență procurorul reține că în opiniile pe care și le exprimă în exercitarea mandatului de deputat, acesta este apărat de o imunitate consacrat constituțional și statuată prin art. 22 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor. Dispozițiile evocate au ca scop asigurarea independenței parlamentarului în exercitarea mandatului său și punerea sa sub protecție față de acte sau fapte abuzive ale autorităților administrative, judiciare sau ale persoanelor fizice sau juridice.

În atare condiții manifestarea deputatului nu excede conținutului specific al mandatului său astfel că faptele reclamate nu există.

Prin rezoluția nr. 4007/1899/II/2/2010 din 5 mai 2009 dată de procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de SC G.B.I. SRL împotriva rezoluției nr. 949/P/2009 din 7 aprilie 2010.

Împotriva soluției adoptate de procuror petiționara a formulat, conform art. 2781 C. proc. pen. plângere la instanța competentă solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., pe baza actelor și lucrărilor dosarului constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză că obiectul interpelării deputatului V.D.O. l-a constituit clarificarea modului în care parcarea de peste 2.000 metri pătrați situată în apropierea Gării din municipiul Iași a fost încheiată, după părerea sa cu o sumă derizorie în condițiile în care prețul de pornire la licitație a fost micșorat de patru ori în mai puțin de un an, fără nicio justificare.

SC G.B.I. SRL a adjudecat licitația publică pentru suma de 7.500 lei/lună plus TVA în condițiile în care CFR a cerut locatarilor din zonă câte 200 lei/lună pentru un loc de parcare.

S-a considerat că prețul de pornire la licitație a fost, după părerea deputatului O.D.V. foarte mic.

Pe de altă parte licitația la care deputatul a făcut referiri în interpelarea sa adresată Ministerului Transportului și Infrastructurii a constituit obiectul unei campanii de presă, mai multe instituții media apreciind că prețul la care a fost adjudecată parcarea este mai mic decât cel real.

În atare condiții, cum deputatul V.D.O. a formulat interpelarea adresată Ministerului Transportului și Infrastructurii în calitatea pe care o deținea solicitând date legate de procedura licitației - acestea constituind de altfel, astfel cum rezultă din lucrările dosarului și al unei campanii de presă nu pot fi reținute în opinia sa săvârșirea vreunei fapte penale.

Solicitarea sa de a verifica existența unei nereguli de către organele abilitate nu putea fi circumscrisă unei exercitări abuzive a funcției și cu atât mai puțin o purtare abuzivă din partea sa.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara SC G.B.I. SRL împotriva rezoluției nr. 949/P/2009 din 7 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Se va menține rezoluția atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara SC G.B.I. SRL împotriva rezoluției nr. 949/P/2009 din 07 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2010.