Criminal liability of judges for judicial rulings: abuse of power exclusion where evidence evaluation falls within discretionary jurisdiction.

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și înregistrată la data de 8 februarie 2010 sub nr. 139/P/2010, petiționarul B.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților judecători M.A., I.P., C.B. și a magistratului-asistent B.G. de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a magistratului judecător I.E.G. de la Curtea de Apel Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin rezoluția nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații nominalizați în plângerea petiționarului sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.

Împotriva rezoluției nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010, petiționarul B.N. a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 2363/1217/II-2/2010 din 30 martie 2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781, nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul B.N. s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 139/P/2010 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimații magistrați.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 139/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată că plângerea formulată de petiționarul B.N. este nefondată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin dispoziția șefului Inspectoratului general al Poliției Române din 17 februarie 2003, subcomisarul B.N. - Șef Birou I Arme, Substanțe toxice din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Argeș - a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcție până la nivelul de bază al gradului profesional deținut. S-a reținut că în data de 5 noiembrie 2002, în timp ce un grup de cinci persoane a fost condus la sediul Secției nr. 1 Poliție din municipiul Pitești, subcomisarul B.N. a intervenit telefonic la Șeful acelei secții de poliție pentru ca două dintre persoane să nu fie reținute.

Împotriva acestui act administrativ, persoana vătămată B.N. a formulat acțiune în contencios la Curtea de Apel Pitești iar prin sentința civilă nr. 29/F-C din 30 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1032/46/2008 al Curții de Apel Pitești - magistratul cauzei fiind judecătorul G.I.E. - s-a dispus respingerea cererii de suspendarea și anulare a dispoziției din 17 februarie 2003 a Șefului Inspectoratului general al Poliției Române.

Ulterior, prin decizia nr. 4632 din 27 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1032/46/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul fiind compus din judecătorii A.M., P.I., B.C. și magistratul asistent B.G. - s-a dispus respingerea recursului declarat de persoana vătămată B.N.

Susținerile persoanei vătămate în sensul că magistrații au efectuat o evaluare „subiectivă și discreționară” a probelor sunt neîntemeiate.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții și hotărâri considerate nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara căilor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților investiți cu soluționarea unei cauze reprezintă un drept constituțional al petiționarului însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluției pronunțate.

Soluția pe care o adoptă completul de judecată poate fi atacată și - dacă se impune - îndreptată doar în căile de atac prevăzute de lege.

Pe de altă parte, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință dar și o insecuritate juridică.

Cum în cauza de față actele premergătoare începerii urmăririi penale au stabilit fără echivoc, că membrii completelor de judecată au acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală - atunci când au dispus respingerea cererii de suspendare și anulare a dispoziției din 17 februarie 2003, respectiv respingerea recursului împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond - Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul B.N. împotriva rezoluției nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și va menține rezoluția atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.N. împotriva rezoluției nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2010.