Limitation of cassation review to legal errors precluding factual re-assessment of fictitious export transactions and penalty re-individualization in banking fraud appeals

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rejudecând cauza în fond după casare, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului J.A.J. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului N.I. din infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatei M.O.R. din infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev. art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-76 lit. c) C. pen.

Conform art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisa termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 357 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. final C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata termenului de încercare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații N.I. și M.O.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Conform art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul J.A.J. în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. GTS Trading SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL la plata sumei de 5.517.278,86 dolari SUA (respectiv echivalentul în lei la data efectuării plății), din care 2.501.004,88 dolari SUA prejudiciu efectiv (valoarea creanței forfetare, respectiv scontate și neîncasate) și 3.016.273,98 dolari SUA dobândă, în favoarea părții civile R.B.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 7 ianuarie 2000 și respectiv 7 februarie 2000 asupra bunurilor inculpaților N.I. și M.O.R.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 639 din 07 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2537/2000, a fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. și a faptelor săvârșite de inculpații N.I. și M.O.R. din infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 249 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. c) C. pen., de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 249 alin. (2) C. pen. au fost condamnați inculpații I.C., N.I. și M.O.R., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 și O.G. nr. 18/2003 au fost constatate grațiate în întregime pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților I.C., N.I. și M.O.R.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații I.C., N.I. și M.O.R. la plata sumei 3.963.603,25 dolari SUA în echivalent lei la cursul oficial de schimb valutar al B.N.R. de la data efectuării plății, din care, în solidar și cu inculpatul J.A.J. la echivalentul în lei la cursul oficial de schimb valutar al B.N.R. la data plății a sumei de 1.525,162,61 dolari SUA (prejudiciul aferent celor 5 convenții forfetare) către partea civilă R.B.

A fost menținut sechestrul dispus prin ordonanța 07 ianuarie 2000 asupra apartamentului nr. x situat în București str. Ceahlăul, proprietatea inculpatului N.I. și sechestrul dispus prin ordonanța din 07 februarie 2000 asupra apartamentului nr. y situat în București, str. Ghirlandei, proprietatea inculpatei M.O.R.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații I.C., N.I., M.O.R. și J.A.J.

Prin decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2867/2003, au fost admise apelurile declarate (atât de către procuror cât și de către inculpați) împotriva sentinței penale nr. 639 din 07 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a fost desființată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul București.

Din criticile formulate în apel de inculpați a rezultat că instanța de fond (în baza concluziilor expertizei tehnice contabile efectuată în cauză la urmărire penală) a reținut o situație neconformă cu natura reală a efectuării unor operațiuni bancare de felul celor analizate, așa încât, Curtea a apreciat ca fiind justificată cererea acestora de a se efectua o expertiză de către experți bancari sau cu participarea unor specialiști dintr-o instituție bancară.

Având în vedere faptul că proba cu expertiza contabilă este proba care poate constitui temei de apreciere a încălcărilor în raport de care se stabilește și răspunderea penală a inculpaților, o asemenea expertiză, care analizează încălcarea unor norme bancare, trebuie efectuată de experți specializați pentru a se putea da eficiență cerințelor art. 116 C. proc. pen.

Ca urmare, instanța de apel a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 15 aprilie 2005 sub nr. 16128/3/2005 (2429/2005).

În fond după desființare, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile financiar-bancare și a fixat obiectivele acesteia, fiind depus la dosar la data de 25 august 2006, raportul de expertiză întocmit de expert contabil, auditor financiar C.O. (filele 148-221 vol. II dosar instanță).

Rejudecând cauza după desființare, tribunalul, analizând materialul probator administrat, a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada septembrie 1998 - martie 1999 SC B.A. SA a efectuat o serie de operațiuni de scontare și forfetare prin incasso documentar în favoarea unor clienți persoane juridice, între care SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL.

Aceasta constituia o activitate nouă în bancă, astfel că s-au emis „Norme de lucru privind operațiuni de scontare, forfetare și avalizare”, aprobate la 6 iulie 1998 și completate în luna septembrie a aceluiași an.

În baza acestora, SC B.A. SA a încheiat 11 convenții de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, cu o valoare totală de 2.479.335,60 dolari SUA, care au rămas nefinalizate, adică neîncasate.

La data de 14 ianuarie 1999, banca exportatorului, „B.C.” a atenționat că operațiunile inițiate de SC G.T.S.T.C. SRL ca ordonator de incasso nu decurg normal, importatorul neprezentându-se pentru ridicarea documentelor și plata lor.

Documentele trimise pentru încasare la banca egipteană au fost restituite după trecerea termenului de decontare de 60 de zile, conform uzanțelor internaționale, întrucât clientul extern, importatorul, nu s-a prezentat să ridice marfa și să efectueze plata.

La rândul său, SC B.A. SA - Sucursala municipiului București, a restituit clientului SC G.T.S.T.C. SRL documentele comerciale referitoare la aceste forfetari prin incasso.

Comisionul nu a fost încasat iar actele nu au fost ridicate de la SC B.A. SA - Sucursala municipiului București.

S-a reținut de către tribunal că sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefinalizării convențiilor de forfetare a unor creanțe reprezentând documente comerciale forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relația Egipt și 21.669,28 dolari SUA, conform convenției de scontare din 23 martie 1999, diferență rămasă de încasat de la clientul SC L.G.C. SRL.

Referitor la aceste operațiuni comerciale, prin rechizitoriu inculpații au fost acuzați după cum urmează:

- I.C., pentru că în calitate de director al Direcției de Operațiuni Valutare din cadrul SC B.A. SA și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că a semnat 15 convenții de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și cu SC L.C. SRL, fără existența unei documentații aferente complete și a urgentat încheierea lor cu creditarea anterioară a contului clientului.

- N.I. și M.O.R., pentru că, în calitate șef al Serviciului Scontare - Forfetare și respectiv de consilier bancar în cadrul acesteia, și-au încălcat îndatoririle de serviciu prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor verbale de analiză a tranzacțiilor, fără documentația solicitată de normele Băncii Agricole, admițând încheierea tranzacțiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentații incomplete.

- J.A.J., pentru că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanții SC B.A. SA cu prilejul încheierii și executării a cinci convenții de forfetare în cadrul operațiunilor de export pe relația Egipt și a scontării sumei de 45.000 dolari SUA, trasă de SC L.G. SRL., emisă la 22 martie 1999. S-a mai susținut în rechizitoriu că, după ce din data de 17 februarie 1999 a pierdut calitatea de administrator al societăților, a încheiat în continuare 4 convenții de forfetare.

În ceea ce îi privește pe cei trei funcționari bancari inculpați în cauză, tribunalul a reținut, sub un prim aspect, că, deși în activitățile derulate de ei în exercitarea atribuțiilor de serviciu se regăsesc unele elemente ale laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina lor, prejudiciul produs părții civile nu este rezultatul acestora.

Astfel, tribunalul a apreciat că în contextul modificării Normelor de lucru menționate și acceptării unor bilete la ordin „în alb”, măsuri dispuse de conducerea executivă a băncii și Comitetului de coordonare al restructurării, succesul operațiunilor depindea exclusiv de buna-credință a clientului (în speță SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL) în îndeplinirea obligațiilor asumate. Așa fiind, inculpații I., M. și N. nu puteau evita rezultatul produs decât dacă respingeau orice tip de cerere de scontare/forfetare, independent de bonitatea clientului. Or, neîndeplinirea unei obligații comerciale nu poate fi anticipată, banca finanțatoare preluând, prin definiție, riscul de neplată al exportului.

Tribunalul a concluzionat, sub acest aspect, că rămân lipsite de semnificație atât bonitatea clientului, cât și orice documente ori rapoarte ce ar fi însoțit cererile vizând operațiunile efectuate, câtă vreme banca nu a avut nicio garanție pentru cazul neexecutării obligațiilor.

Referitor tot la activitatea celor trei inculpați funcționari ai băncii, instanța a mai reținut că pe parcursul operațiunilor comerciale și financiare s-au mai comis o serie de erori care nu sunt imputabile acestora.

Astfel, în ceea ce privește sucursala municipiului București a SC B.A. SA, s-a dovedit că:

- nu și-a îndeplinit obligația de a verifica documentația necesară ce însoțește cererea de scontare, potrivit normelor de lucru privind operațiunile de scontare/ forfetare;

- a încălcat Regulamentul Operațiunilor Valutare nr. 3/1997, în vigoare la momentul respectiv, care prevedea obligativitatea avizării și verificării exemplarului DIV cu ștampila Vămii;

- a restituit documentele de export, în special conosamentul în original, ceea ce a făcut ca SC G.T.S.T.C. SRL să rămână atât cu marfa aflată în Port-Said (Egipt) dar și cu finanțarea de 2.479.335,60 dolari SUA;

- nu a verificat documentația inițială, astfel că a întocmit în mod eronat nota de apreciere pentru clientul S.C. Lama. Group Co S.R.L.;

- a eliberat către clienții SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL sumele din cont, fără documente justificative și nu a urmărit destinația sumelor.

Pe de altă parte, Direcția juridică a băncii:

- nu a solicitat ca biletele la ordin luate în garanție în cadrul convențiilor de forfetare să fie avalizate, conform procedurii interne, acest fapt constituind, după aprecierea tribunalului, cel mai important impediment în recuperarea sumelor;

- a întârziat investirea cu formulă executorie a biletelor la ordin și le-a restituit în mod eronat;

- nu a exercitat dreptul de recurs prin acțiunea cambială de regres a posesorului cu privire la convenția de scontare din 23 martie 1999;

- nu a efectuat în timp util protest de neplată pentru cambia trasă asupra firmei N.M.T.C.L.T.D. și nici demersuri legale în vederea încasării în cazul tranzacției de forfetare F 003.

Pe de altă parte, deciziile directorului SC B.A. SA și ale Comitetului Conducerii Executive, ale Comitetului de Coordonare a Restructurării au jucat un rol hotărâtor în procesul decizional, influențând activitatea inculpaților I.C., N.I. și M.O.R.. Aceste organisme au aprobat modificarea Normelor de lucru pentru scontare/forfetare (NLSF) fără să ia în considerare riscurile de neplată a importatorului în tranzacția de forfetare a documentelor comerciale și financiare la incasso, faptul că prin forfetare se pierdea dreptul de recurs asupra exportatorului; s-a omis împrejurarea că acele creanțe forfetare trebuiau garantate de o instituție bancară sau financiară.

În acest context și date fiind cele reținute, tribunalul a considerat că activitățile desfășurate de cei trei inculpați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie cauza vătămării produse SC B.A. SA

S-a mai apreciat ca importantă și împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpați nu există o fișă a postului care să arate în mod clar întinderea atribuțiilor și a obligațiilor ce le reveneau în cadrul Direcției; pe de altă parte, în perioada septembrie 1998 - aprilie 1999 nu era aprobat un Regulament de organizare și funcționare a SC B.A. SA, și niciunul din cei trei inculpați nu a avut întocmită o fișă a postului cuprinzând atribuțiile, drepturile și obligațiile care le reveneau în cadrul Direcției.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că lipsesc intenția (în cazul inculpatului I.C.), respectiv culpa (pentru inculpații N.I. și M.O.R.), pentru ca activitățile derulate de ei să poată întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijență în serviciu.

Toate aceste împrejurări, pe larg expuse în sentință, au condus instanța de fond la concluzia că faptele inculpaților I.C., N.I. și M.O.R., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijență în serviciu, fiind incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, s-a apreciat, pentru rigoarea acesteia, că în cazul inculpatului I. ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece banca este o persoană juridică de drept privat.

În privința inculpaților N. și M. s-a motivat că nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre posibile infracțiuni din culpă, incompatibile cu forma continuată.

Prima instanță a reținut, referitor la inculpatul J.A.J., că acesta a comis infracțiunea de înșelăciune în convenții reținută prin actul de sesizare.

S-a concluzionat, din analiza probatoriilor administrate, că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanții SC B.A. SA cu prilejul încheierii și executării a cinci convenții de forfetare în cadrul operațiunilor de export pe relația Egipt și a operațiunii de scontare a unei sume de 45.000 DOLARI SUA trasă de SC L.G. SRL., emisă la 23 martie 1999. S-a mai reținut că același inculpat, după ce din data de 17 februarie 1999 a pierdut caritatea de administrator, a încheiat în continuare, în aceeași calitate, patru convenții de forfetare.

S-a mai motivat că nu orice neexecutare a obligațiilor contractuale constituie infracțiunea de înșelăciune, ci doar atunci când încheierea contractului sau neexecutarea sunt rezultatul unor manopere dolosive, așa cum este cazul în speță.

Inculpatul a profitat de crearea confuziei între incasso guvernat de Regulile și Uzanțele Uniforme ale Camerei Internaționale de Comerț de la Paris și forfetarea la incasso a unei creanțe cumpărate de SC B.A. SA, ceea ce a făcut ca funcționarii bancari să predea conosamentele (Titlul de proprietate a mărfii) restituite de banca egipteană pentru exporturile reale. Astfel a fost posibil ca SC T.G.S.T. SRL, care ulterior a ridicat marfa în Port-Said (Egipt), să rămână și cu finanțarea de 2.479.335,60 dolari SUA și cu marfa exportată real.

Alt act material de inducere în eroare a SC B.A. SA îl constituie semnarea biletului la ordin de către inculpat după data de 17 februarie 1999, când nu mai avea calitatea de reprezentant al SC G.T.S.T.C. SRL

Așa fiind, s-a reținut că activitatea infracțională a inculpatului întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în acest sens s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., reținându-se și incidența alin. (1) art. 215 C. pen., care reglementează infracțiunea-cadru.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații J.A.J., I.C. și M.O.R.

Prin decizia penală nr. 271/A din 21 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005.

A fost desființată în parte sentința și rejudecând:

Au fost înlăturate dispozițiile art. 81-82 C. pen. și s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. c) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului J.A.J.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpații J.A.J., M.O.R. și I.C. împotriva aceleași sentințe.

Împotriva deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a de Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații J.A.J. și M.O.R..

Prin decizia penală nr. 1336 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații J.A.J. și M.O.R., împotriva deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A fost casată decizia penală atacată și a fost trimisă cauza la Curtea de Apel București în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații J.A.J., I.C. și M.O.R., împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2 Tribunalului București, secția I penală.

Examinând sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Cu privire la excepția tardivității apelului formulat de inculpatul I.C.

Potrivit dispozițiilor art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Din actele dosarului și din practicaua sentinței penale nr. 469/F/l din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rezultă că inculpatul I.C. a fost prezent la dezbateri așa încât termenul de 10 zile a început să curgă de la pronunțare, respectiv de la 11 aprilie 2008, ultima zi de declarare a apelului fiind la data de 22 aprilie 2008.

Data de expediere a recursului inculpatului astfel cum rezultă de pe ștampila poștei aplicată pe plicul în care a fost trimisă declarația de recurs este 08 septembrie 2008 (fila 51 din Dosarul nr. 2429/2005).

Pentru considerentele expuse, instanța de prim control judiciar a apreciat că exercitarea căii de atac a apelului s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de 363 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că apelul formulat de inculpatul I.C. a fost respins ca tardiv.

Prin urmare, nu a mai analizat motivele de apel ale acestuia.

A reținut că cele 14 convenții de scontare forfetare dintre SC G.T.S.T.C. SRL și SC B.A. SA și o convenție de scontare forfetare dintre SC L.G.C. SRL și SC B.A. SA au fost încheiate fără ca la dosarul acestora să existe documentele contabile cu privire la situația patrimonială a celor două societăți, pentru a se putea calcula încadrarea într-o clasă de risc, a indicatorilor de bonitate, că notele de apreciere întocmite și rapoartele de evaluare semnate de cei trei inculpați, în baza cărora s-au încheiat convențiile, nu cuprind nici o informație cu privire la situația patrimonială a celor două societăți, iar la unele din dosare lipsește documentația care să ateste livrarea mărfii, ori pentru o parte din convențiile încheiate.

De asemenea, a mai reținut că încheierea convențiilor de scontare forfetare dintre Banca Agricolă și cele două societăți, a avut loc cu încălcarea Normelor de lucru privind operațiunile de scontare/forfetare de către cei trei inculpați I.C., N.I. și M.O.R.

Sub aspectul vinovăției a apreciat că inculpatul I.C. a săvârșit fapta cu intenție întrucât prin modul în care a acționat, anterior descris, a urmărit crearea unui prejudiciu băncii semnând convențiile de scontare forfetare în lipsa oricăror documente care să însoțească cererea clientului băncii. Totodată, inculpatul I.C. a încălcat prevederile pct. 16 din Circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a SC B.A. SA în anul 1998 potrivit cărora „nu se va admite depășirea creditelor pentru un singur debitor de peste 10% din fondurile proprii ale băncii, decât pentru cazuri excepționale și numai cu aprobarea Comitetului de Coordonare a SC B.A. SA”, aprobare inexistentă în cazul acestor convenții.

De asemenea, a apreciat că, în mod just, instanța de fond a reținut că „acțiunile ilicite” descrise în actul de sesizare plasează conduita acestuia în planul unui „exercițiu abuziv” decât a „neglijenței” și, în consecință, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Totodată, s-a mai reținut că în mod corect instanța de fond a schimbat încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, Banca nu face parte din categoria persoanelor juridice de interes public, fiind o persoană juridică de drept privat, iar activitatea inculpatului ar fi putut vătăma interesele legitime ale acționarilor acesteia, ceea face să fie în discuție realizarea conținutului constitutiv infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța de control judiciar a reținut că fapta inculpatului I.C., constând în aceea că în calitate de director al Direcției de Operațiuni Valutare din cad: SC B.A. SA și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile serviciu în sensul ca a semnat 15 convenții de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.C. SRL, fără existența documentației aferente complete și a urgentat încheierea acest convenții, cu creditarea contului clientului, cererea clientului fiind ulterioară semnării convenției, producând un prejudiciu băncii în cuantum de 2.501.004,88 dolari SUA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei Curtea de apel a ținut seama de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile din partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise și de contribuția sa efectivă, de cauzele de agravare a pedepsei sau de atenuare, de urmările produse dar și de datele care circumstanțiază persoana inculpatului, sub acest aspect reținându-se că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că a aplicat pedeapsa minimă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce-i privește pe inculpații N.I. și M.O.R., instanța de apel a reținut că probele atestă că au acționat din culpă, iar infracțiunile din culpă nu sunt susceptibile de a fi săvârșite în formă continuată, conchizând că, în mod corect instanța de fond a înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina acestor inculpați.

În consecință, s-a reținut că faptele inculpaților N.I. și M.O.R., care în calitate de șef al Serviciului Scontare Forfetare și respectiv de consilier bancar în cadrul acestui serviciu, și-au încălcat din culpă îndatoririle de serviciu, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor verbale de analiză a tranzacțiilor, fără documentația solicitată de normele Băncii Agricole, admițând încheierea tranzacțiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentații incomplete, producând o pagubă SC B.A. SA în cuantum de 2.501.004,88 dolari SUA (inculpatul N.I.) și 927.100 dolari SUA (inculpata M.O.R.) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, care demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția inculpatei M.O.R., instanța de apel a apreciat că apelul formulat de aceasta prin care solicită schimbarea temeiului achitării este neîntemeiat.

Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, inculpata M.O.R. a participat la încheierea doar a 8 rapoarte de evaluare corespunzătoare unui număr de 8 convenții, dintre care 3 au fost încasate integral. Prejudiciul aferent celor 5 rapoarte pe care ea le-a întocmit fără a avea documentația necesară este în cuantum de 927.100 dolari SUA

În dezacord cu instanța de fond, instanța de apel a reținut că prejudiciul produs părții civile este rezultatul activității infracționale desfășurate de inculpați. Aceștia aveau obligații stabilite prin Normele de lucru pe care nu le-au respectat. Astfel, dacă ar fi acționat conform procedurii de lucru instituite prin Norme, constatând că cererile formulate de clientul băncii nu erau însoțite de documentația necesară, acestea trebuiau restituite. Existenta documentației care trebuia să facă dovada bonității clientului, dar și a dovezilor privind exportul produselor erau esențiale pentru eliminarea riscului de încheiere a unor convenții care s-au dovedit păgubitoare. Dispoziția patrimonială păgubitoare a putut fi luată ca urmare a neîndeplinirii de către inculpați a atribuțiilor de serviciu. în fapt, prin activitatea lor infracțională contul clientului băncii a fost creditat cu suma de 2.501.004,88 dolari SUA fără că acesta să depună nici un act din care să rezulte că bonitatea firmelor sale.

Referitor tot la activitatea celor trei inculpați funcționari ai băncii, instanța de fond a mai reținut că pe parcursul operațiunilor comerciale și financiare s-au mai comis o serie de erori care nu sunt imputabile acestora în sensul că nici funcționarii de la Sucursala municipiului București a SC B.A. SA și Direcția Juridică nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

În ceea ce privește Sucursala municipiului București a SC B.A. SA și Direcția Juridică s-a reținut, prin expertiza contabilă efectuată în faza cercetării judecătorești, că nu și-au îndeplinit propriile obligații rezultând din Normele de lucru.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea de apel a apreciat că existența unor erori ori omisiuni pe parcursul derulării operațiunilor comerciale, ori împrejurarea că alte persoane angajate la aceeași bancă au contribuit la producerea prejudiciului, nu îi exonerează pe inculpați de răspunderea propriile fapte.

Nefondată a fost apreciată și susținerea potrivit căreia activitățile inculpaților nu îmbracă caracter penal deoarece încheierea unor convenții de acest gen prezintă prin ele însele un risc bancar, întrucât existența acestui risc nu exclude răspunderea penală atunci când aprecierea cu privire la oportunitatea încheierii convențiilor s-a făcut defectuos din culpa inculpaților în sensul încălcării normelor de lucru.

Împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpați nu existat la data comiterii faptelor o fișă a postului care să arate în mod clar întinderea atribuțiilor și a obligațiilor ce le reveneau în cadrul Direcției și nu era aprobat un Regulament de organizare și funcționare a SC B.A. SA nu înlătură răspunderea acestora ca angajați ai băncii care aveau obligația de a respecta procedura de lucru instituită prin Norme aprobate de conducerea băncii. Inculpații, angajați ai părții civile, aveau obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementau domeniul în care își desfășurau activitatea.

În ceea ce privește răspunderea penală a inculpaților N.I. și M.O.R. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. art. 249 alin. (1) și (2) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa de la 2 la 10 ani închisoare, Curtea de apel a constatat că a intervenit prescripția specială.

Astfel potrivit disp. art. 122 alin. l lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, iar în conformitate cu art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Prin urmare, termenul de prescripție specială a început să curgă de la data săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu respectiv martie 1999, când a încetat activitatea infracțională, și s-a împlinit în martie 2011.

Așadar, s-a constatat că, în ceea ce-i privește pe inculpații N.I. și M.O.R., s-a prescris răspunderea penală urmând a se dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestora, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Apreciind că probele administrate confirmă săvârșirea de către inculpatul J.A.J. a faptei descrise, instanța de apel a reținut că, în drept, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Motivele de apel ale Parchetului, vizând pe inculpatul J.A.J. referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate acestuia, sub minimul de 3 ani și 4 luni impus prin dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. dar și la netemeinicia pedepsei ca urmare a reținerii formale a circumstanței atenuante judiciare, au fost apreciate ca fiind întemeiate.

Prin urmare, instanța de control judiciar a înlăturat circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă situată în limitele prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. și anume de 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că apelul formulat de inculpatul J.A.J. este neîntemeiat fiind respins.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de apel a constatat că partea civilă, R.B., s-a subrogat în drepturile SC B.A. SA întrucât a fuzionat cu aceasta la 23 mai 2002, a depus în primul ciclu procesual acte atât cu privire la calitatea de parte civilă, cât și cu privire la exercitarea acțiunii civile, arătând că se constituie parte civilă cu suma de 3.431.584,23 dolari SUA din care 2.501.004,88 dolari SUA reprezintă valoarea creanțelor forfetare, respectiv scontate și neîncasate la scadență și 930.579,35 dolari SUA dobânzi penalizatoare, potrivit notei de calcul anexate, cu mențiunea că va actualiza nivelul dobânzilor până la data soluționării definitive a acțiunii penale, (fila 119 din dosarul 2537/2000 al Tribunalului București, secția I penală)

Dobânzile stabilite prin Nota de calcul depusă nu a oferit nici un algoritm de calcul pe baza căruia Curtea de apel să poată verifica cum s-au stabilit. Din acest motiv instanța de apel a aplicat dobânda legală calculată de la data producerii pagubei și până la data acoperirii prejudiciului, în favoarea părții civile, R.B..

Sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefinalizării convențiilor de forfetare a unor creanțe reprezentând documente comerciale forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relația Egipt și 21.669,28 dolari SUA, conform convenției de scontare din 23 martie 1999, diferență rămasă de încasat de la clientul SC L.G.C. SRL

Prin urmare, apreciind ca dovedit prejudiciul în sumă de 2.501.004,88 dolari SUA, Curtea de apel i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata acestuia, ținând seama că inculpații I.C., N.I. și J.A.J. au contribuit la întreaga activitate infracțională care a condus la producerea prejudiciului de 2.501.004,88 dolari SUA, iar inculpata M.O.R. a avut o participație mai redusă paguba la a cărei producere a contribuit fiind de 927.100 dolari SUA

Inculpatul J.A.J., a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL, prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL.

Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen., a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat șa art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. c) raportat la art. 124 C. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului N.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat șa art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. c) raportat la art. 124 C. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.O.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 14 rap la art. 346 C. proc. pen., a obligat, în solidar, pe inculpații I.C., N.I. și J.A.J., acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL, la plata sumei de 1.573.904,88 dolari SUA, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii pagubei și până la data acoperirii prejudiciului, în favoarea părții civile R.B.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., i-a obligat, în solidar, pe inculpații M.O.R., I.C., N.I. și J.A.J., acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL, la plata sumei de 927.100 dolari SUA, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii pagubei și până la data acoperirii prejudiciului, în favoarea părții civile R.B.

A menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța din 7 ianuarie 2000 asupra apartamentului nr. 84 situat în București, str. Ceahlău, proprietatea inculpatului N.I. și prin ordonanța din 7 februarie 2000 asupra apartamentului nr. 36 situat în București, str. Ghirlandei, proprietatea inculpatei M.O.R. (filele 195 și 203 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

În baza art. 191 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul J.A.J. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL și SC L.C. SRL - SC V.G. SRL, prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL, la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. (2) și (3) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpații I.C., N.I. și M.O.R. la plata sumei de câte 10.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații J.A.J. și M.O.R. și ca tardiv, apelul formulat de inculpatul I.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpații I.C., J.A.J. și M.O.R., la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii nr. 328/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, în termen legal s-au exercitat recursuri de către toți inculpații, respectiv I.C., J.A.J., M.O.R. și N.I.

Prin decizia penală nr. 3163 din 5 octombrie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de inculpații I.C. și J.A.J. împotriva deciziei penale nr. 328/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a casat, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, în ceea ce-i privește pe inculpații I.C. și J.A.J. și, rejudecând în fond:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului I.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 861 - art. 862 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

În baza art. 863 C. pen. a dispus ca pe perioada termenului de încercare inculpatul I.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 359 C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

A dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București în vederea soluționării apelurilor declarate de inculpatul J.A.J. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.O.R. și N.I. împotriva aceleași decizii penale.

A obligat recurenții inculpați M.O.R. și N.I. la plata sumelor de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

S-a dispus ca onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații I.C. și J.A.J., în sumă de câte 50 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limbă arabă să se plătească din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța supremă a constatat, raportat la judecata din apel a inculpatului J.A.J., în ultima sa desfășurare că, deși citarea, în genere, a persoanelor chemate în judecată s-a transformat prin Legea nr. 202/2010 într-o procedură laxă, aceasta nu a fost respectată riguros în cauză, în condițiile în care față de inculpatul J.A.J., asistat de apărător desemnat din oficiu, instanța a forțat mersul dosarului stabilind că: „inculpatul nu locuiește la adresele cunoscute din străinătate, astfel cum rezultă din recomandatele aflate la filele 13 și 15”, fiind de citat la ușa instanței (încheierea din 12 octombrie 2011, f. 54).

În aceste condiții, s-a opinat că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 21 al art. 3859 C. proc. pen., vizând nelegala citare a inculpatului J.A.J., urmând ca acesta să fie citat la adresa confirmată prin intermediul avocatului său ales din Beirut, str. Zouk.

În fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:

În perioada septembrie 1998 - mai 1999 SC B.A. SA a procedat la achiziționarea, în regim de scontare și forfetare, a unor incasso-uri documentare aferente exporturilor efectuate de SC G.T.S.T.C. SRL București și SC L.G.C. SRL București în Maroc, Grecia și Egipt, ce nu au putut fi însă valorificate la scadență, deoarece importatorul nu s-a prezentat la banca însărcinată cu colectarea contravalorii creanțelor în cauză.

SC G.T.S.T.C. SRL București a fost înființată prin sentința civilă nr. 13087 din 21 iulie 1994 a Tribunalului București, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J 40/14108/1994 și având ca principal obiect de activitate efectuarea de operațiuni de import-export cu produse agro alimentare (în prezent fiind dizolvată de drept). Inculpatul J.A.J. a devenit asociat unic și administrator al SC G.T.C. SRL la data de 22 septembrie 1998 prin preluarea părților sociale de la J.I. La data de 17 februarie 1999 inculpatul a cedat părțile sociale numitului C.M. pierzându-și calitatea de administrator al societății. Pentru derularea operațiunilor de încasări și plați aferente activității comerciale SC G.T.S.T.C. SRL a deschis conturi în lei și în valuta la data de 28 septembrie 1998 la SC B.A. SA (actualmente SC R.B. SA) Sucursala Municipiului București.

SC L.G.C. SRL a fost înființată în anul 1994 și înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. x/1994 având ca asociat unic pe S.S.B. și ca principal obiect de activitate efectuarea de operațiuni de import export cu produse alimentare si nealimentare. Prin actul adițional înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului din 08 noiembrie 1994, J.A.J. a fost numit director general și administrator cu puteri depline al societății. Societatea a fost atrasă în portofoliul de clienți al SC B.A. SA în data de 23 martie 1999, dată la care a deschis cont în valută la Sucursala Municipiului București.

În cadrul Băncii Agricole inculpatul I.C. a îndeplinit funcția de director al Direcției de operațiuni valutare, inculpatul N.I. a îndeplinit funcția de sef al Serviciului Scontare Forfetare, iar inculpata M.O.R. a îndeplinit funcția de consilier bancar la Serviciul Scontare Forfetare.

Atribuțiile de serviciu ale celor trei inculpați decurgeau din Normele de lucru ale Serviciului de Scontare Forfetare (fila 8 vol. II si vol. IV din dosarul de urmărire penală).

Potrivit acestor Norme de lucru ale Serviciului de Scontare Forfetare etapele derulării operațiunilor de scontare forfetare erau:

- cererea de scontare sau forfetare, care se depunea la sucursala băncii unde clientul avea deschis contul, trebuia să fie însoțită de ultimul bilanț contabil, ultima balanța de verificare, copie a contractului și copii ale titlurilor de credit sau alte creanțe, factura comercială, exemplarul 4 din declarația de încasare valutară (D.I.E.), documentele de transport, declarația vamală de export (D.V.E.);

- certificatul de origine eliberat de Camera de Comerț și Industrie a României, certificate sanitar-veterinare, fito-sanitare, de radioactivitate, polițe de asigurare, copia scrisorii de garanție bancara, în cazurile în care titlurile de credit sunt garantate printr-o scrisoare de garanție bancara;

- în baza acestei documentații se întocmea nota de apreciere a clientului la nivelul sucursalei băncii unde clientul are deschis contul care va fi înaintată cu documentație Direcției de Operațiuni Valutare - Serviciul Scontare Forfetare (din care făceau parte inculpații I.C., N.I. și M.O.R.);

- în vederea analizării oportunității tranzacției, economistul din cadrul Serviciului Sanitare Forfetare trebuia să întocmească raportul de evaluare pe care urma să îl semneze alături de șeful serviciului scontare-forfetare, directorii adjuncți si directorul direcției de operațiuni valutare.

După întocmirea lucrărilor, dosarul privind tranzacția urma să fie înregistrat într-un registru special, tranzacția urmând a fi analizată de un colectiv format din economistul care a întocmit documentația, șeful serviciului scontare-forfetare, directorii adjuncți și directorul Direcției de Operațiuni Valutare care astfel examinau toate documentele, riscurile pe care le implica tranzacția respectivă, analiza produselor exportate, a băncii externe. în urma analizării tranzacției se întocmea un proces-verbal în care se consemnau deciziile favorabile sau nefavorabile, luate de colectivul menționat mai sus, în cazul in care tranzacția era apreciată în mod favorabil, serviciul scontare forfetare elabora proiectul convenției de scontare sau forfetare care urma să fie înaintat Direcției Juridice.

În cazul în care tranzacția nu era apreciată favorabil, întreaga documentație primită de la sucursala coordonatoare se restituia împreună cu scrisoare explicativă a motivelor respingerii.

Același procedeu se aplica și în cazul în care Direcția Juridică ar fi avut rezerve cu privire la legalitatea tranzacției.

Așadar, selectarea clientului pe criterii de performanță constituia condiția fundamentală în acceptarea de către bancă a derulării unor astfel de tranzacții cu grad ridicat de risc, acesta fiind și motivul pentru care în Normele de lucru ale Serviciului de Scontare Forfetare, anterior menționate, s-a prevăzut că la solicitarea unor astfel de operațiuni cererile să fie însoțite de ultimul bilanț contabil al clientului, ultima balanță de verificare, copii de pe contractul comercial, de pe titlurile de credit sau alte creanțe, exemplarul 4 din DIV, DVE etc.

Prin procesul verbal întocmit la data de 30 iulie 1999 de Banca Națională a României - Direcția Generală de Control, cu ocazia controlului efectuat la SC B.A. SA, precum și prin expertiza contabilă efectuată în cauză, în cursul urmăririi penale, în perioada 29 septembrie 1998 - 25 martie 1999, SC B.A. SA a încheiat 15 convenții de forfetare din care 14 convenții de forfetare a unor incasso-uri în favoarea SC G.T.S.T.C. SRL în sumă totală de 2.619.935,60 dolari SUA și o convenție de scontare, trasă de SC L.G.C. SRL în suma de 45.00 dolari SUA

Din cele 14 convenții de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, banca a încasat sumele mari din primele trei convenții derulate pe relația Grecia și Maroc și anume o sumă totală de 140.600 dolari SUA

Din extrasele de cont ale firmei SC G.T.S.T.C. SRL s-a reținut că de la prima operațiune și până la data controlului, când soldul contului era zero, singurele alimentări ale contului au avut ca sursă, sume provenind din convenții de forfetare a unor incasso-uri de export pe relația Egipt, dar neîncasate.

Conform actului de control al B.N.R. și expertizei contabile s-a reținut că pentru cinci operațiuni de forfetare din cele 14, respectiv convențiile din 11 februarie, din 18 februarie 1999, din 02 martie 1999, din 2 martie 1999 și din 25 martie 1999 toate pe relația Egipt au fost remise la încasare seturi de documente din care rezultă că nu s-a făcut exportul. Această împrejurare rezultă din comunicarea S. și este confirmată de existența la dosarele operațiunilor a exemplarului 2 din declarația de încasare valutară, fără viza lucrătorului vamal și ștampila vămii, exemplar care trebuia remis de organul vamal.

De asemenea, pentru 8 operațiuni de forfetare cu referințele nr .V/INC/1652, V/INC/1654, V/INC/1665, V/INC/1656, V/INC/1660, V/INC/1661, V/INC/1663 și V/INC/1664, banca externă – B.P.S.B. a restituit, ca urmare a refuzului de plată a importatorului, toate seturile de documente remise pentru încasare.

Instanța de recurs a reținut că la convențiile de forfetare incasso-urilor de mai sus garanția bancară este reprezentată numai de un bilet la ordin emis în favoarea SC B.A. SA, ne-avalizat de un terț, care face imposibilă recuperarea sumelor neîncasate de către bancă.

Referitor la convențiile de forfetare din 29 septembrie 1998, din 04 noiembrie 1998, din 17 noiembrie 1998 și din 26 noiembrie 1998, s-a reținut că acestea au fost încheiate în condițiile în care banca înregistra fonduri propriii negative și fusese atenționată, la datele de 03 iunie 1998 și 10 august 1998 cu adresele nr. III/2/4822 și 111/2/7312 asupra riscurilor de credit și menținerea băncii la nivelul minim, de solvabilitate.

Totodată, s-a reținut că, pe perioada 28.09 - 17 noiembrie 1998 când SC B.A. SA înregistra fonduri proprii negative, nu a existat aprobarea Comitetului de Coordonare a Restructurării pentru angajarea fondurilor băncii în operațiuni de forfetare, acestea fiind aprobate doar la nivelul Direcției Operațiuni Valutare (director inculpatul I.C.).

Prin urmare, s-a reținut de către instanța de recurs că inculpatul I.C. a încălcat astfel prevederile pct. 16 din Circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a SC B.A. SA în anul 1998 potrivit cărora „nu se va admite depășirea creditelor pentru un singur debitor de peste de 10% din fondurile proprii ale băncii, decât pentru cazuri excepționale și numai cu aprobarea Comitetului de Coordonare a SC B.A. SA, aprobare inexistentă în cazul acestor convenții.

De asemenea, s-a mai reținut că nici unul din cele 14 dosare aferente celor 14 convenții de forfetare încheiate de SC B.A. SA cu SC G.T.S.T.C. SRL, nu prezintă date cu privire la situația economică a societății și calculul indicatorilor de bonitate al acesteia, lipsesc balanțele de verificare, bilanțurile contabile, date cu privire la conturile deținute la alte bănci sau credite contractate la acestea, date privind cifra de afaceri, profit, fluxuri de numerar, iar notele de apreciere și rapoartele de evaluare în baza cărora s-au încheiat convențiile de forfetare, nu cuprind nicio informare cu privire la situația patrimonială a clientului și nu permit calculul indicatorilor privind încadrarea acestuia într-o clasă de risc, inculpații I.C., N.I. și M.O.R. încălcând, astfel, normele de lucru privind operațiunile de scontare/forfetare și care precizează documentația care trebuie să însoțească cererea de scontare /forfetare a clientului pe baza căreia se aprecia bonitatea clientului.

În cazul convențiilor de forfetare din 10 decembrie 1998, din 15 decembrie 1998, din 26 noiembrie 1998 și din 17 decembrie 1998, prin referatul din 02 martie 1999 întocmit de Direcția Operativă Valutară (inculpatul I.C.) și semnat numai de președintele Băncii, I.L.A., a fost prelungită scadența cu 90 de zile, încălcându-se circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a Băncii Agricole pe anul 1998 și conform căreia pot fi amintite la plata unor rate scadente și numai până la 60 de zile de la data scadenței cu condiția ca agenții economici să nu înregistreze credite și dobânzi restante. Sumele aferente celor 4 convenții de forfetare au fost refuzate la plată de banca corespondentă externă, exporturile fiind neîncasate.

Totodată, convențiile de forfetare din 18 februarie 1998, din 02 martie 1999, din 22 martie 1999 și din 25 martie 1999 au fost semnate de inculpatul J.A.J. în calitate de reprezentant al SC G.T.S.T.C. SRL în condițiile în care acesta nu mai era administratorul și nici asociatul acesteia din 17 februarie 1999 - director general și asociat unic fiind C.C.M., iar sediul firmei se schimbase la aceeași dată din Calea Călărașilor în B-dul Decebal.

Toate cele 14 convenții de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL au fost analizate și avizate de inculpații N.I. I.C. iar M.O. a participat doar la analizarea și avizarea a 8 convenții de forfetare din cele 14 conform funcției și atribuțiilor fiecăruia.

Pentru nici una din cele 14 convenții nu s-a întocmit un proces verbal în care să se consemneze deciziile luate de cei trei inculpați, după ce au analizat, conform normelor, titlurile de credit, contractul comercial, riscul tranzacției, a băncii externe, a importatorului, conform Cap. IV din Normele de lucru privind operațiunile de scont are forfetare.

Cu privire la operațiunea de scontare a unei cambii trasă de SC L.G.C. SRL (asociat inculpatul J.A.J.) asupra firmei N.M.T.C.L. Grecia, emisă la 22 martie 1999 în sumă de 45.000 dolari SUA, cu scadența la 20 iunie 1999, instanța de recurs a reținut că convenția nu a fost semnată de Direcția Juridică, iar din documentele existente la dosarul operațiunii nu rezultă nicio informație referitoare la bonitatea clientului, conturile deținute la alte bănci, ultima balanță de verificare, încălcându-se dispozițiile din capitolul II al Normelor menționate mai sus.

Instanța de recurs a reținut că garanția existentă în portofoliul băncii este un bilet la ordin, neavalizat, emis de SC L.G.C. SRL în favoarea SC Băncii Agricole, bilet ce nu poate fi tras deoarece nu există disponibilități în contul agentului economic, iar conform raportului B.N.R. SC L.G.C. SRL figurează pe lista debitorilor predați la A.V.A.B. de către SC B. SA la 06 iulie 1999 cu suma de 41,5 miliarde lei. Nici în acest caz cei trei inculpați nu întocmit procesul-verbal în care să se consemneze deciziile luate conform cap. IV din Norme.

Instanța de recurs a mai reținut că raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul cercetării judecătorești nu este în contradicție cu cele constatate prin procesul verbal întocmit la data de 30 iulie 1999 de Banca Națională a României - Direcția Generală de Control, cu ocazia, controlului efectuat la SC B.A. SA și nici cu expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale. Dimpotrivă, acestea se completează și, în final, concluzionează că inculpații și-au încălcat atribuții de serviciu decurgând din Normele de lucru, instanța de apel insistând cu detalii în acest sens.

Astfel, s-a concluzionat expres că, pentru deficientele constatate și nerespectarea actelor normative de scontare-forfetare care au condus la prejudicierea SC B.A. SA, se fac răspunzătoare persoanele care au întocmit, semnat și aprobat documentele care au stat la baza încheierii Convențiilor de Forfetare, precum și cei care au angajat banca ca reprezentanți ai acesteia în Convenții (Directorul Direcției Valutare și șeful Serviciului de Scontare - Forfetare), respectiv C.I. și I.N., în baza căreia s-a acreditat contul SC G.T.S.T.C. SRL

De asemenea, s-a reținut că, evidențierea că de prejudicierea B.A.S.A. cu suma de 21.699,28 dolari SUA, provenită din scontarea Cambiei SC L.G.C. SRL în valoare de 45.000 dolari SUA, se fac răspunzătoare persoanele care au întocmit, semnat și aprobat documentele care au stat la baza încheierii Convenției de scontare-forfetare, precum și persoanele care au semnat și aprobat Convenția de scontare-forfetare, respectiv director C.I. și șef serviciu I.N.

Instanța de recurs a mai reținut că de remarcat este că toate operațiunile de scontare (cerere, întocmire Convenție de scontare-forfetare, aprobare și semnare, comunicare către direcțiile de specialitate, creditarea contului clienților), s-au efectuat într-o zi, maxim două zile.

Astfel, a fost reținut corect că cele 14 convenții de scontare forfetare dintre SC G.T.S.T.C. SRL și Banca Agricolă și o convenție de scontare forfetare dintre SC L.G.C. SRL; și Banca Agricolă au fost încheiate fără ca la dosarul acestora să existe documentele contabile cu privire la situația patrimonială a celor două societăți, pentru a se putea calcula încadrarea într-o clasă de risc, a indicatorilor de bonitate, că notele de apreciere întocmite și rapoartele de evaluare semnate de cei trei inculpați în baza cărora s-au încheiat convențiile, nu cuprind nicio informație cu privire la situația patrimonială a celor două societăți, iar la unele din dosare lipsește documentația care să ateste livrarea mărfii, ori pentru o parte din convențiile încheiate.

De asemenea, s-a reținut că încheierea convențiilor de scontare forfetare dintre SC B.A. SA și cele două societăți, a avut loc cu încălcarea Normelor de lucru privind operațiunile de scontare/ forfetare de către cei trei inculpați I.C., N.I. și M.O.R.

Sub aspectul vinovăției, s-a putut astfel reține că inculpatul I.C. a săvârșit fapta cu intenție întrucât prin modul în care a acționat, anterior descris, a urmărit crearea unui prejudiciu băncii semnând convențiile de scontare forfetare în lipsa oricăror documente care să însoțească cererea clientului băncii. Totodată, s-a reținut că inculpatul I.C. a încălcat prevederile pct. 16 din Circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a SC B.A. SA în anul 1998 potrivit cărora „nu se va admite depășirea creditelor pentru un singur debitor de peste de 10% din fondurile proprii ale băncii, decât pentru cazuri excepționale și numai cu aprobarea Comitetului de Coordonare a SC B.A. SA”, aprobare inexistentă în cazul acestor convenții.

În mod just s-a apreciat că „acțiunile ilicite” reținute prin actul de sesizare plasează conduita acestuia în planul unui „exercițiu abuziv” decât a „neglijenței” și, în consecință, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Totodată, instanța de recurs a constatat că în mod corect s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul I.C. din infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Banca nu face parte din categoria persoanelor juridice de interes public, fiind o persoană juridică de drept privat.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs a reținut că fapta inculpatului I.C. constând în aceea că, în calitate de director al Direcției de Operațiuni Valutare din cadrul SC B.A. SA, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul ca a semnat 15 convenții de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL și SC L.C. SRL, fără existenta documentației aferente complete și a urgentat încheierea acestor convenții, cu creditarea contului clientului, cererea clientului fiind ulterioară semnării convenției, producând un prejudiciu băncii în cuantum de 2.501.004,88 dolari SUA întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În desăvârșirea acestui probatoriu a venit și poziția finală a inculpatului, din recurs, care prevalându-se de dispozițiile art. art. 3201 C. proc. pen. a recunoscut în întregime faptele așa cum au fost ele descrise în rechizitoriu și vinovăția implicită.

Prin decizia penală nr. 47/A din data de 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2429/2005 - apel după casare.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1), 2, 3, 5 Cp. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 74 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - inculpat J.A.J. și l-a obligat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Rejudecând apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul J.A.J. sub aspectul criticilor formulate, respectiv nelegalitatea și netemeinicia pedepsei aplicate acestui inculpat prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și faptul că, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. aceasta nu putea fi mai mică de 3 ani și 4 luni, în accepțiunea Parchetului, iar din perspectiva inculpatului achitarea sa, în principal, în temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. și, în subsidiar, să se constate incidența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. f) C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că probatoriul administrat în cauză este suficient și concludent ațâț în stabilirea existenței faptei deduse judecății, cât și a săvârșirii ei, cu vinovăție, de către inculpatul J.A.J., apărările formulate de acesta fiind înlăturate de datele cauzei.

Astfel, din verificările efectuate la Centrul Român de Comerț Exterior – S. (filele 214-222 vol. I d.u.p.) reiese că, în perioada ianuarie 1998-iunie 1999, SC G.T.S.T.C. SRL a efectuat doar 6 operațiuni pe relația Egipt și nu 11, așa cum rezultă din convențiile de forfetare, fapt ce denotă fictivitatea ultimelor 5 exporturi, precum și de împrejurarea că documentele remise de Banca Agricolă, băncii importatorului au fost restituite ca neplătite.

Totodată, a reținut că documentația depusă de inculpat în instanță (filele 112, 113 și 326 din Dosarul nr. 2537/2000 al Tribunalului București, secția I penală) deși se referă la export pe relația Egipt, datele prezentate nu dovedesc că se referă la exportul ce a făcut obiectul celor 5 convenții de forfetare care face obiectul cauzei.

De asemenea, a reținut ca neveridică și susținerea inculpatului că nu a mai semnat, după data de 17 februarie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL, nicio convenție, expertiza criminalistică efectuată în cauză conchizând contrariul, respectiv că semnăturile de la rubrica client depuse pe convențiile forfetare din 18 februarie 1999, din 02 martie 1999, din 02 martie 1999, din 23 martie 1999 și de pe convenția de scontare din 23 martie 2999, îi aparțin inculpatului.

În acest context, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție instituită de art. 66 alin. (1) C. proc. pen. în favoarea inculpatului, a apreciat ca fiind justificată tragerea sa la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A mai reținut că durata mare de timp scursă de la data săvârșirii infracțiunii (anul 1998) și a procedurii judiciare justifică reținerea, în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Soluția instanței de apel a fost criticată de inculpatul J.A.J. sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen. (în motivele scrise de recurs fiind menționat și art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în esență, inculpatul a solicitat să se constate că instanța de apel nu a avut în vedere apărările sale raportat la concluziile raportului de expertiză judiciară bancară care a stabilit existența unei concordanțe între finanțarea exporturilor realizate de inculpat, reale în opinia apărării și cuantumul prejudiciului.

Pe cale de consecință, a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) sau c) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune sau fapta nu a fost comisă de inculpat.

În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii cuantumului sancțiunii și stabilirii uni alte modalități de executare, prin reținerea dispozițiilor art. 86l C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul J.A.J. prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, se constată că pentru situațiile tranzitorii, în art. 12 este menționat expres că, recursurile aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziții procedurale, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 38510 alin. (2) și (2)1 C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod, astfel că, verificarea instanței de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

După cum se poate observa, în cauză s-a pronunțat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 21 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

Raportat la aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpatului J.A.J., Înalta Curte constată că acesta a depus motivele de recurs la data de 16 septembrie 2013, cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispozițiile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza cazurile de casare în limitele menționate anterior și cele care pot fi luate în considerare din oficiu precum și aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 1 C. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat referitor la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susțin aceste critici, în esență, rezultă că sunt aspecte ce vizează situația de fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare în ciclurile procesuale anterioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta nu a efectuat cele 5 operațiuni de export pe relația cu Egiptul, în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, apreciate în mod eronat de instanța de fond și instanța de apel ca fiind fictive, după cum nu orice nerespectare a clauzelor contractuale constituie o activitate de inducere în eroare în sensul legii penale iar semnarea celor patru convenții nu s-a făcut după pierderea calității de administrator la SC G.T.S.T.C. SRL astfel cum în mod greșit au apreciat cele două instanțe, întrucât cererea de mențiuni de la Registrul Comerțului a devenit opozabilă terților la data de 25 martie 1999 data publicării în M. Of. chiar dacă cererea și certificatul de înscriere mențiuni au date anterioare (3 martie și respectiv, 5 martie 1999), prin urmare, criticile se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în infracțiunea de înșelăciune în convenții.

În susținerea acestei critici recurentul a invocat faptul că nefiind dovedită fictivitatea celor 5 importuri pe linia Egipt, se impune și schimbarea încadrării juridice a faptei prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., întrucât valoarea prejudiciului nu depășește suma de 200.000 lei.

Având în vedere că prin argumentele arătate în susținerea apărării recurentul inculpat tinde la modificarea situației de fapt astfel cum a fost reținută de cele două instanțe inferioare, criticile invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

În ceea ce privește criticile recurentului, circumscrise cazului de casare prev. de art. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu referire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate acestuia de către instanța de apel și schimbarea modalității de executare, Înalta Curte constată că, în esență, acestea vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate - aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și conținutul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, recurentul a criticat decizia penală sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, atât sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat neîndestulător în raport cu gravitatea faptei, cât și a modalității de executare determinat de circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sal personale, situații ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de inculpatul J.A.J.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limba arabă pentru recurentul inculpat urmează a se plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.J. împotriva deciziei penale nr. 47 A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba arabă pentru recurentul inculpat se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.