Bribery by local police: classification of post-control receipt of funds following pre-service demand and validity of guilty-plea mitigation

Prin sentința penală nr. 912 din 15 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respins cererea inculpatului D.G.D. de aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M.A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpata s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor).

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpata s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 861 alin. (1) C. pen., i s-au pus în vedere inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, instituție căreia instanța îi încredințează supravegherea.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

S-a constatat că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în cauză de la data de 15 aprilie 2011 la data de 13 mai 2011.

S-a constatat că față de inculpată subzistă liberarea provizorie sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 1100/R din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata G.A., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpata s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor).

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura eeiei de care inculpata s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., i s-a pus în vedere inculpatei să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b), c), d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, instituție căreia instanța îi încredințează supravegherea.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

S-a constatat că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în cauză de la data de 15 aprilie 2011 la data de 13 mai 2011.

S-a constatat că față de inculpată subzistă liberarea provizorie sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 1100/R din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor).

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b). e). d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, instituție căreia instanța îi încredințează supravegherea.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

S-a constatat că față de inculpat subzistă măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea de ședință din data de 09 mai 2011.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

La data de 12 aprilie 2011, inculpații C.M.A., G.A. și D.G.D., în calitate de polițiști locali în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală - Direcția Generală, Serviciul Control și Monitorizare a Stării Mediului și Salubrizare, având drept principale atribuții de serviciu constatarea și sancționarea contravențională a abaterilor la legislația care reglementează protecția mediului înconjurător și verificarea modului de respectare a legislației relevante (a se vedea fișele postului pentru cei trei inculpați) au efectuat un control în cadrul societății SC A. SRL, cu sediul în sectorul 6, București.

La controlul efectuat inculpatele C.M.A. și G.A. au procedat la verificarea documentelor prezentate, în timp ce inculpatul D.G.D. a efectuat o verificare pe teren, la aceste activități asistând martorul denunțător A.M.C., directorul administrativ al societății, și martorul M.A., cel care urma să preia atribuțiile de director.

După efectuarea controlului a fost întocmită de către inculpata C.M.A. o notă de constatare, fiind notate neregulile observate - lipsa recipientelor omologate pentru deșeuri reciclabile, necolectarea selectivă a deșeurilor, lipsa documentelor privind deratizarea/dezinsecția și lipsa unui raport de analiză a emisiilor, inculpații insistând asupra gravității neregulilor constatate și a cuantumului ridicat al amenzilor ce puteau să fie aplicate societății. Această notă de constatare a fost întocmită și semnată de inculpați, fără ca în cuprinsul acesteia să fie menționate termene de remediere sau invitația la sediul Primăriei Sectorului 6.

La insistențele martorului A.M.C. de a nu se proceda la aplicarea unei sancțiuni contravenționale, inculpata C.M.A. i-a spus acestuia că îl poate lăsa să aleagă una din sancțiunile ce ar fi urmat să fie aplicate, iar inculpatul D.G.D. i-a întrebat cum altfel ar putea fi rezolvată această problemă.

Înțelegând din atitudinea inculpaților faptul că aceștia ar fi fost dispuși să primească o anumită sumă de bani pentru a nu proceda la sancționarea societății, martorii A.M.C. și M.A. au purtat o discuție cu martorul P.T., directorul de zonă al societății, căzând de acord să ofere suma totală de 300 RON acestora.

Această ofertă a fost comunicată inculpaților, condiții în care inculpata C.M.A. a completat nota de constatare cu invitația de prezentare în cursul zilei următoare la sediul Primăriei Sectorului 6 București, martorilor fiindu-le adus la cunoștință și că li se lasă termen de gândire până a doua zi și că nota de constatare a fost transformată în invitație pentru a nu se aplica amenda pe loc.

În cursul zilei de 15 aprilie 2011, în jurul orei 10.00, martorul A.M.C. s-a prezentat la sediul Primăriei Sectorului 6 București, unde a luat legătura cu inculpații. Într-o primă etapă, discuțiile dintre aceștia au vizat neregulile constatate, martorul insistând asupra faptului că societatea pe care o administrează îndeplinea toate cerințele impuse de autorizația de mediu. În acest context, inculpații au făcut mai multe afirmații din care rezulta faptul că aveau posibilitatea de a proceda la sancționarea contravențională a societății, inculpata C.M.A. manifestându-și însă disponibilitatea de a scuti societatea de îndeplinirea unora dintre cerințele impuse inițial - efectuarea analizelor de emisii.

La invitația inculpatei C.M.A. „Hai să ieșim un pic!”, discuția dintre inculpați și martor a continuat pe holul instituției cu referire la cele petrecute la data de 12 aprilie 2011. Astfel, martorul le-a comunicat acestora că s-au gândit la cele întâmplate, moment în care inculpata C.M.A. afirmă că îl lasă pe el să hotărască și că rămâne „cât” au zis șefii, aspect la care achiesează și inculpatul D.G.D., care acceptă propunerea martorului „cum ați spus dumneavoastră atâta este”. Oferta „de trei ori trei ... pentru fiecare” a fost acceptată verbal de inculpata C.M.A., după care în discuție a intervenit și inculpata G.A. pentru stabilirea modalității în care urma să se realizeze contactul ulterior pentru intrarea în posesia banilor.

Această modalitate a fost stabilită de martor împreună cu inculpatul D.G.D., care a dat asigurări colegelor sale că pot să meargă la ședință întrucât va discuta el cu denunțătorul.

În urma acestei înțelegeri, la aproape o oră, martorul A.M.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul D.G.D., la numărul dat în acest scop, între cei doi având loc o întâlnire în apropierea sediului Primăriei, ocazie cu care martorul i-a remis inculpatului suma de 900 RON, primind asigurări că totul va fi bine și că suma va fi împărțită și cu colegele sale.

Această sumă, înseriată în prealabil, a fost descoperită asupra inculpatului cu ocazia percheziției efectuate de organele de urmărire penală.

Situația de fapt reținută mai sus, a rezultat din coroborarea declarațiile martorilor A.M.C., M.A. și P.T., cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental în baza autorizării provizorii a procurorului, confirmată de Tribunalul București, planșele fotografice efectuate cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului D.G.D., dar și cu declarațiile inculpaților, chiar în varianta nerecunoașterii infracțiunii.

Deși declarațiile martorilor A.M.C. și M.A. conțin anumite neconcordanțe, acestea au fost constante în ceea ce privește elementele esențiale pentru soluționarea cauzei de față pe tot parcursul procesului penal.

Astfel, aceștia au arătat în mod constant faptul că inculpații au insistat cu ocazia controlului asupra cuantumului ridicat al sancțiunilor ce puteau fi aplicate, că au arătat că situația constată este una foarte gravă, că invitația pentru a doua zi la sediul Primăriei a fost formulată abia după momentul în care s-a oferit suma de 300 RON, inculpații arătând că se lasă un timp de gândire, și că impresia lor a fost aceea că în lipsa prezentării cu o ofertă suplimentară s-ar fi ajuns la sancționarea contravențională a societății.

Oferirea la data de 12 aprilie 2011 a sumei de 300 RON și lipsa unui refuz clar al acesteia a fost recunoscută și de inculpatul D.G.D., acesta confirmând și referirile la cuantumul mare al amenzilor ce puteau ii aplicate, la faptul că li s-a spus martorilor că pot să aleagă ei una dintre contravențiile pentru care urmau a fi sancționați și că, după oferirea sumei de 300 RON, s-a procedat la completarea notei cu invitația la sediul Primăriei și li s-a comunicat martorilor că au un termen de gândire.

Și inculpata C.A.M. a arătat că, în urma controlului, i-a comunicat martorului denunțător că societatea este pasibilă de aplicarea a 4 sancțiuni contravenționale, spunându-i că poate să își aleagă una dintre ele, insistând asupra caracterului de glumă al acestei afirmații, și că s-a menționat la întâlnirea din data de 12 aprilie 2011 faptul că amenzile prevăzute sunt foarte mari.

În ceea ce privește poziția inculpaților, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul D.G.D. a recunoscut, în general, faptele reținute în sarcina sa, negând însă, cu ocazia audierii de către instanța de judecată, faptul că suma de 900 RON ar fi fost acceptată pentru a nu se proceda la sancționarea contravențională a societății, nerecunoscând astfel o acuzație esențială ce i-a fost adusă prin rechizitoriu. Tot prin declarația din fața instanței, inculpatul a negat faptul că atitudinea lor cu ocazia întâlnirii din data de 12 aprilie 2011 ar fi fost una de natură să sugereze că neregulile constatate ar fi putut fi înlăturate prin oferirea unor foloase, susținând că nu se intenționa să se aplice o sancțiune societății având în vedere perioada sărbătorilor pascale. În aceste condiții, Tribunalul a constatat că poziția inculpatului nu a fost una de recunoaștere a faptelor reținute în actul de sesizare al instanței. acesta solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. doar în mod formal, motiv pentru care acesta nu poate beneficia nici de cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Inculpatele C.M.A. și G.A. au negat săvârșirea infracțiunii, arătând că nu a existat intenția de a proceda la sancționarea societății, că la data de 15 aprilie 2011 nu se mai putea proceda la sancționarea contravențională, în condițiile în care fuseseră stabilite termene de remediere, și că nu au luat în serios referirile denunțătorului la acordarea unei „atenții” în valoare de 300 RON de persoană.

Apărările inculpaților sunt însă infirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză și de cuprinsul procesului-verbal de redare a dialogului purtat la data de 15 aprilie 2011 între denunțătorul A.M.C. și aceștia, dialog interceptat în baza ordonanței nr. 159/P/2011, confirmată prin încheierea din data de 19 aprilie 2011 a Tribunalului București (Dosar nr. 498/A.I./2011).

Astfel, la întâlnirea din data de 15 aprilie 2011, inculpatul D.G.D. îl întâmpină pe denunțător afirmând „Chiar ne întrebam: ce ne facem, trimitem sancțiunea sau să n-o mai trimitem?”, iar, ulterior, în cursul discuției cu denunțătorul despre necesitatea ca acesta să prezinte anumite acte se adresează inculpatei C.M.A. spunând „Auzi, mă, eu zic că dacă domnii zice că nu prevede nimica, nu prevede nimic, dă-i și tu o sancțiune pe una din ele și vedem dacă prevede în instanță și gata..”. Aceste afirmații ale inculpatului D.G.D., coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, vin să infirme susținerile apărării referitoare la faptul că invitația denunțătorului la sediul Primăriei Sectorului 6 București a fost făcută doar pentru prezentarea unor documente, neexistând posibilitatea aplicării unor sancțiuni contravenționale la acel moment.

În plus, în unele declarații, inculpații D.G.D. și G.A. au confirmat faptul că, în cauză, exista posibilitatea aplicării unei sancțiuni contravenționale SC A. SRL arătând că „potrivit procedurii, după întocmirea notei de constatare, dacă sunt găsite nereguli, se aplică amendă”, „i-am spus domnului A. că transformăm nota de constatare în invitație ca să nu îi dăm sancțiune pe loc”, „în ipoteza în care A. s-ar fi comportat urât i-am fi aplicat o sancțiune pentru neregulile constatate”, „la momentul controlului i s-a spus denunțătorului că trebuie să i se aplice o amendă” sau că „nu s-au aplicat cu ocazia controlului sancțiunile contravenționale față de SC A. SRL, deoarece reprezentantul acesteia A.M. a solicitat un răgaz pentru a se documenta cu privire la neregulile constatate”.

Totodată, în nota internă depusă la dosar de inculpata C.M.A. se precizează expres faptul că „în cazul invitațiilor, în momentul prezentării reprezentantului legal al societății comerciale cu actele solicitate, precum și în baza celor constatate la punctul de lucru și consemnate în invitație, controlul se va încheia cu o notă de constatare sau proces-verbal de constatare a contravenției”.

De altfel, stabilirea unor termene de remediere, concomitent cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale, este o practică curentă în materie contravențională, fiind utilizată nu numai în ceea ce privește contravențiile în legătură cu protejarea mediului înconjurător, dar și în materii, precum inspecția muncii, sănătatea publică, în general, nerespectarea termenelor de remediere stabilite constituind o contravenție distinctă.

Astfel, rezultă că la momentul la care au acceptat primirea sumei totale de 900 RON inculpații aveau posibilitatea de a proceda la sancționarea contravențională a societății reprezentate de martorul denunțător A.M.C., fiind evident și scopul primirii acesteia.

Chiar dacă procedura ar fi fost astfel cum au descris-o inculpații și aceștia nu ar mai fi avut, legal, posibilitatea la data de 15 aprilie 2011 de a aplica o sancțiune contravențională, modul de a se comporta al inculpaților implica faptul că aceștia puteau în continuare să procedeze la aplicarea unei sancțiuni contravenționale, dar și faptul că aceștia puteau manifesta o anumită „bunăvoință” față de denunțător. Relevante în acest sens sunt, pe lângă afirmațiile inculpatului D.G.D. anterior menționate, și următoarele fragmente din conversație în care inculpata C.M.A. afirmă „ca să-i fac un bine, aș putea să-i tai emisiile - efectuarea de analize pentru emisii - n.n.”, „A să nu i le mai dau”, „nu pot să tai nota de constatare așa că ... ă... nu mi-e decât că o să se uite cineva pe notă și când o să...” „vă încercuiesc trei-ul - pct. 3 din nota de constatare ce prevedea efectuarea unor analize pentru emisii - n.n. ca să știu eu de el, da?! Pe nota mea de constatare. Uite v-am mai scutit de niște bani... hai că nu le mai dau...”.

Susținerile inculpatei C.M.A. referitoare la împrejurarea că „tăierea emisiilor” nu a reprezentat un gest de „bunăvoință”, ci consecința faptului că dovada nedepășirii parametrilor impuși se putea realiza prin prezentarea verificărilor tehnice ale utilajelor, este contrazisă de declarația inculpatei G.A., care a arătat că buletinul de analiză a emisiilor nu putea să fie înlocuit cu niciun alt act, dar și de întreaga discuție din data de 15 aprilie 2011, în care inculpata a susținut că, în ciuda deținerii unor analize pentru utilaje, efectuarea analizelor emisiilor este necesară pentru că „așa am specificat”).

Tot inculpata C.M.A. este cea care face propunerea, după intrarea în birou a altor colegi, ca discuția să continue pe coridor - „hai să ieșim un pic!”, iar conversația care are loc după acest moment este de natură să înlăture orice dubiu cu privire la ceea ce s-a discutat la întâlnirea din data de 12 aprilie 2011:

„A.M.C.: Ne-am gândit... nu știu, spuneți cum...

C.M.A.: Numai, acum cum hotărâți...

A.M.C.: Nu, nu...

C.M.A.: ...am vorbit, ne-am împrietenit... vă lăsăm pe dumneavoastră, gata...

A.M.C.: Dar nu să fie...

C.M.A.: Cum au zis șefii, capa ... e Ok!

D.G.D.: Cum ați spus dumneavoastră atâta este... Suntem și noi oameni și noi și dumneavoastră la fel.

A.M.C.: Deci eu acum la mine nu am, dar... nu știu... să fie...

C.M.A.: Cum vreți dumneavoastră, e Ok, da?!

A.M.C.: Să fie de trei ori, ori trei...deci cât am discutat, e bine?

C.M.A.: E bine, e perfect.

A.M.C.: ...pentru fiecare.

G.A.: ...ne sunați... și sau cum?

A.M.C.: Nu vă sun. Aveți numărul meu de telefon...ajung la birou și dați-mi un telefon.

G.A.: A, da, chiar c-avem cartea de vizită...

C.M.A.: Nu că o am în cealaltă...

G.A.: Da.

A.M.C.: Sau dați-mi un număr de telefon și să sun eu.

D.G.D.: 0722...

D.G.D.: Hai, mergeți la ședință că stabilesc eu cu dânsul cum facem ..”

Ulterior acestui moment discuția dintre denunțător și inculpatul D.G.D. continuă cu referire la efectuarea unei retrageri de numerar de către denunțător pentru a putea da „300 de persoană”, inculpatul D.G.D. arătând că e mai bine „să fim mulțumiți amândoi... amândouă părțile, că na!”.

Această conversație a demonstrat atât faptul că a existat o discuție anterioară referitoare la primirea unei sume de bani de către inculpați, cât și faptul că acceptarea acesteia s-a realizat de toți inculpații, după cum a arătat, de altfel, și inculpatul D.G.D.

Apărările inculpatei C.M.A., care a susținut că afirmațiile sale aprobative erau datorate doar intenției sale de a „scăpa” de denunțător care avusese un comportament malițios, nu au fost primite de prima instanță. Un astfel de comportament nu ar fi justificat în niciun caz bunăvoința manifestată de inculpată prin „tăierea emisiilor” și nici invitația adresată denunțătorului de a ieși împreună din birou, existând, evident, alte modalități pentru a scurta vizita martorului A.M.C.

Nici apărările inculpatei G.A., care a arătat că discuțiile ulterioare referirii denunțătorului la „trei ori trei”, respectiv stabilirea modului de contact, nu aveau legătură cu suma de bani promisă de denunțător, ci cu remedierea neregulilor constatate, nu pot fi acceptate. Astfel, după momentul ieșirii persoanelor implicate din birou, nu se mai poartă nicio discuție în legătură cu actele ce ar fi trebuit să fie prezentate de SC A. SRL, singurele discuții fiind cele legate de suma de bani pe care denunțătorul urma să o dea inculpaților și de modalitatea în care se putea stabili legătura între aceștia.

De altfel, poziția inculpatelor în legătură cu această discuție a fost una oscilantă, acestea „amintindu-și” de cele întâmplate după ieșirea din birou (în condițiile în care inițial afirmaseră că toate discuțiile s-au purtat doar în interiorul biroului) abia după studierea dosarului de urmărire penală cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, aspect suplimentar care a condus la înlăturarea declarațiilor acestora ca nesincere.

Față de cele arătate, la stabilirea situației de fapt, instanța de fond a procedat la înlăturarea apărărilor inculpaților, luând în considerare doar acea parte din declarațiile lor ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Criticile referitoare la nelegalitatea mijloacelor de probă formulate de apărătorul inculpatei C.M.A., cu referire la nerespectarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora „este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe”, au fost considerate de Tribunal ca fiind neîntemeiate.

Apărătorul inculpatei a susținut că a avut loc o încălcare a dispozițiilor citate întrucât organele de urmărire penală l-ar fi determinat pe martorul A.M.C. să săvârșească la data de 15 aprilie 2011 infracțiunea de dare de mită. Or, în opinia instanței de fond, articolul respectiv se referă la activitatea de provocare a inculpatului pentru ca acesta să săvârșească o infracțiune în scopul obținerii unor probe împotriva sa și nu la ipoteza din speța de față. De altfel, în ceea ce privește fapta martorului A.M.C. din data de 15 aprilie 2011 nu se poate reține că aceasta ar constitui infracțiunea de dare de mită, lipsind intenția specifică acestei infracțiuni.

De asemenea, pretinsa provocare din partea martorului A.M.C. nu este de natură să ducă la înlăturarea mijloacelor de probă administrate în cauză. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de provocare a săvârșirii unei infracțiuni este legat de o acțiune a organelor statului sau a unor persoane care acționează sub coordonarea acestora, interpretarea fiind diferită în condițiile în care această provocare provine din partea unui particular (a se vedea, în acest sens, decizia din cauza Shannon împotriva Regatului Unit, cauza nr. 67537/01).

În cauze similare celei de față, când organele statului au intervenit ca urmare a sesizării unui particular cu privire la posibila săvârșire a unei infracțiuni de luare de mită, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că nu a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil și că probele obținute în aceste condiții respectă cerințele art. 6 din Convenție. Menționăm în acest sens cauza Miliniene împotriva Lituaniei (hotărârea din 24 iunie 2008), unde confruntată cu o situație aproape identică, Curtea a arătat că, prin intervenția lor, organele de urmărire penală și-au respectat doar obligația de a investiga plângerile penale referitoare la săvârșirea de infracțiuni de corupție și că rolul lor nu a fost unul esențial, rolul principal avându-l denunțătorul și persoana acuzată de săvârșirea faptelor de corupție. S-a mai arătat că în aceste împrejurări se poate considera că poliția nu a inițiat activitatea infracțională, ci, mai degrabă, s-a „alăturat” unei activități în desfășurare.

În drept, fapta inculpaților C.M.A., G.A. și D.G.D., care în calitate de polițiști locali cu atribuții de control în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală - Direcția Generală, Serviciul Control și Monitorizare a Stării Mediului și Salubrizare, nu au refuzat la data de 12 aprilie 2011 și au acceptat la data de 15 aprilie 2011 de la numitul A.M.C., director administrativ al SC A. SRL, o sumă de bani (ce a fost și remisă inculpatului D.G.D.) pentru a nu aplica o sancțiune contravențională pentru nerespectarea normelor în domeniul protecției mediului și gestionării deșeurilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 eu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. Elementele laturii obiective a infracțiunii rezultă din situația de fapt reținută mai sus, iar, în ceea ce privește latura subiectivă, Tribunalul a apreciat că inculpații au acționat cu intenție, dându-și seama de urmăririle acțiunii lor și urmărind producerea acestora.

Față de calitatea inculpaților și de atribuțiile de serviciu ale acestora este justificată reținerea incidenței art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și a alin. (2) al art. 254 C. pen., iar săvârșirea faptei de către cei trei inculpați împreună atrage și incidența circumstanței agravante legale prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen.

Față de cele arătate, constatând că fapta există și a fost săvârșită de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, Tribunalul a pronunțat o hotărâre de condamnare a acestora.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere, în condițiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dar și circumstanțele personale ale inculpaților.

Sub aspectul gradului de pericol social, instanța de fond a apreciat că acesta este unul mediu spre redus, prin raportare la circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta și la urmăririle ce s-ar fi putut produce dacă aceasta nu ar fi fost descoperită. Se constată astfel că în ciuda acceptării de către inculpați a sumei totale de 900 RON pentru a nu proceda la sancționarea contravențională a SC A. SRL, aceștia au insistat pentru remedierea deficiențelor constatate în cadrul societății și pentru respectarea de către aceasta a dispozițiilor legale. Practic, în schimbul sumei de bani, inculpații au convenit doar să nu aplice amenda contravențională la momentul respectiv, lăsând un interval de timp societății pentru a intra în legalitate.

Totodată, deși circumstanțele personale ale inculpaților nu sunt suficiente pentru a duce la coborârea pedepsei sub minimul special, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere specificul funcției exercitate de aceștia (care impune lipsa antecedentelor penale și obținerea anumitor calificative), acestea nu pot fi ignorate la individualizarea pedepsei. Sub acest aspect, se remarcă faptul că inculpații au avut o conduită anterioară bună, fiind apreciați din punct de vedere profesional, dar și uman, au un nivel de educație peste medie, elemente de natură să contribuie la reeducarea acestora.

Raportat la aceste elemente, Tribunalul a apreciat că aplicarea unor pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special este suficientă pentru îndeplinirea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., la stabilirea în concret a pedepselor urmând a fi avută în vedere și atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului D.G.D., chiar dacă nu în modalitatea descrisă de Parchet, și atitudinea nesinceră a celorlalte două inculpate, care justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai ridicat.

În consecință, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatelor C.M.A. și G.A. la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, precum și condamnarea inculpatului D.G.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., instanța de fond a interzis inculpaților cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) și c) C. pen., apreciind că săvârșirea infracțiunii îi face pe aceștia nedemni de ocuparea unei funcții elective publice, a unei funcții implicând exercițiul autorității de stat sau a unei funcții ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor.

Pentru aceleași considerente, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., prima instanță a aplicat inculpaților pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., după executarea pedepsei principale, pe o durată de 3 ani în cazul inculpatelor C.M.A. și G.A. și 2 ani în cazul inculpatului D.G.D.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea, gradul de pericol social concret al acesteia, elementele favorabile ce caracterizează inculpații, instanța de fond a apreciat că scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse și prin suspendarea sub supraveghere a executării. Această modalitate de executare, împreună cu pierderea de către inculpați a funcției publice pe care au exercitat-o, este suficientă pentru a evita săvârșirea de noi fapte penale în viitor, pentru a asigura reeducarea acestora, conținând și suficiente elemente de constrângere prin obligațiile ce vor fi impuse. Pedepsele aplicate și modalitatea de executare apar ca suficiente și pentru atenționarea altor persoane aflate în poziții similare inculpaților și tentate să săvârșească fapte de luare de mită.

În consecință, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate pe un termen de încercare de 5 ani în cazul inculpatului D.G.D. și 6 ani în cazul inculpatelor C.M.A. și G.A., urmând a le fi impuse și obligațiile stabilite de art. 863 alin. (1) C. pen. și a fi atrasă atenția acestora asupra cauzelor de revocare a suspendării acordate.

Totodată, instanța de fond a constatat că inculpatele C.M.A. și G.A. au fost reținute și arestate preventiv în cauză de la data de 15 aprilie 2011 la data de 13 mai 2011 și că față de acestea subzistă liberarea provizorie sub control judiciar dispusă prin decizia penală nr. 1100/R din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. De asemenea, s-a constatat faptul că față de inculpatul D.G.D. subzistă măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea de ședință din data de 09 mai 2011.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații D.G.D., C.M.A. și G.A.

Prin decizia penală nr. 35/A din 09 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul inculpatului D.G.D., a desființat, în parte, sentința penală nr. 912 din 15 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și, în fond, rejudecând:

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art 3201 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor).

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv o funcție ce implică atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor), pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

în baza art. 861 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, iar în baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. cu eferire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele C.M.A. și G.A.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a reținut următoarele:

Instanța de fond, în urma unei riguroase și coroborate analize a ansamblului probator, a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpaților. Astfel, au fost avute în vedere declarațiile de recunoaștere ale inculpatului D.G.D., declarațiile martorului denunțător A.M.C., ale martorului ocular M.A., aceștia din urmă menținându-și declarațiile inițiale și în fața instanței de fond.

Martorul indirect P.T., audiat și în fața instanței de fond, a avut, de asemenea, o poziție constantă susținând cele relatate și în faza de urmărire penală și cunoscute de la martorul denunțător și de la martorul ocular.

Aceste aspecte constant relatate de inculpatul menționat și martori se coroborează și cu cele consemnate în procesul-verbal de redare a înregistrărilor, de altfel recunoscute de inculpatul D.G.D. și în parte de inculpata C.M.A. Ca urmare, în baza art. 69 C. proc. pen. și având în vedere caracterul divizibil al declarațiilor, în mod corect au fost îndepărtate din ansamblul probator, aspectele din declarații ce conțin poziția de negare a coinculpatelor C.M.A. și G.A., întrucât aceste elemente nu se coroborează cu datele și informațiile ce rezultă din probatoriul administrat.

Referitor la aspectele privind nulitatea actului de sesizare și noțiunea de acuzație în materie penală, Curte a reținut următoarele:

Potrivit art 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Curtea a constatat că prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2011, prima instanță a pus în discuție regularitatea actului de sesizare, iar părțile prezente și asistate de apărători aleși și reprezentantul Ministerului Public nu au avut excepții sau cereri de invocat. Ca urmare, prima instanță a constatat regularitatea actului de sesizare și apoi a procedat la prezentarea rechizitoriului.

S-a reținut că rechizitoriul poartă viza „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei” și întrunește exigențele art 264 C. proc. pen. Mai mult decât atât faptele descrise și caracterizate în drept, reținute în sarcina fiecărui inculpat, au fost evidențiate în cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii sau inculpării, în rezoluția de începere a urmăririi penale, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Astfel, prin rezoluția din data de 15 aprilie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de: D.G.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen., constând în aceea că în datele de 12 aprilie 2011 și 15 aprilie 2011, împreună cu C.M.A. și G.A., a pretins de la numitul A.M.C. o sumă de bani pentru a nu aplica o sancțiune contravențională pentru nerespectarea normelor în domeniul protecției mediului și gestionării deșeurilor societății SC A. SRL, societate în care A.M.C. are calitatea de director executiv, iar în data de 15 aprilie 2011 a primit, pentru sine și pentru C.M.A. și G.A., suma de 900 RON în scopul arătat anterior; C.M.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin.(1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen., constând în aceea că în datele de 12 aprilie 2011 și 15 aprilie 2011, împreună cu D.G.D. și G.A., a pretins de la numitul A.M.C. o sumă de bani pentru a nu aplica o sancțiune contravențională pentru nerespectarea normelor în domeniul protecției mediului și gestionării deșeurilor societății SC A. SRL, societate în care A.M.C. are calitatea de director executiv, iar în data de 15 aprilie 2011, după ce a fost de acord cu cuantumul acesteia, respectiv 300 RON pentru fiecare funcționar public, a convenit cu colegii săi și cu A.M.C. ca acesta să se întâlnească cu D.G.D. pentru remiterea sumei solicitate; G.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin.(1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen., constând în aceea că în datele de 12 aprilie 2011 și 15 aprilie 2011, împreună cu D.G.D. și C.M.A., a pretins de la numitul A.M.C. o sumă de bani pentru a nu aplica o sancțiune contravențională pentru nerespectarea normelor în domeniul protecției mediului și gestionării deșeurilor societății SC A. SRL, societate în care A.M.C. are calitatea de director executiv, iar în data de 15 aprilie 2011, după ce a fost de acord cu cuantumul acesteia, respectiv 300 RON pentru fiecare funcționar public, a convenit cu colegii săi și cu A.M.C. ca acesta din urmă să se întâlnească cu D.G.D. pentru remiterea sumei solicitate.

Ulterior, prin ordonanța din 15 aprilie 2011 s-a dispus, față de inculpatele C.M.A. și G.A., punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceleași fapte descrise și încadrate juridic, astfel cum anterior se reținuseră că în actul de începere a urmăririi penale.

Față de toți inculpații s-au întocmit procese-verbale de aducere la cunoștință a acuzației, respectiv a învinuirii sau inculpării.

Atribuțiile de serviciu ale celor trei inculpați rezultă din deciziile de numire în funcția publică de execuție și din fișele posturilor și constau în esență în desfășurarea de activități în temeiul atribuțiilor stabilite autorității publice locale prin legea cadru, respectiv prevenirea, prin verificare și control, a activităților cu impact asupra mediului înconjurător și sancționarea contravențională a abaterilor de la normele legale în vigoare, elaborarea de acte și documente ce decurg din planurile și programele în domeniul protecției mediului la care autoritatea local fac parte și dezvoltarea de parteneriate pentru elaborarea de programe în domeniul specific, acțiuni de educație eco-civică. În aceste condiții, Curtea de apel a reținut că constatarea și sancționarea contravențională în urma operațiunilor de verificare a SC A. SRL, intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale celor trei inculpați, care de altfel au întocmit și semnat nota de constatare din 12 aprilie 2011.

Ca urmare, Curtea a apreciat că acuzația în materie penală a fost adusă la cunoștința inculpaților și a fost coerent descrisă în actul de sesizare, inculpații având posibilitatea să-și organizeze apărarea în mod eficient încă de la momentul declanșării prezentului proces penal.

Referitor la cererea de restituirea a cauzei la procuror, nulitate a urmăririi penale pe motivul incidenței art. 68 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

Pentru restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale trebuie să se constate incidența unui motiv de nulitate absolută ce afectează această fază a procesului penal. Nu se poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se caracterul ilegal al mijloacelor de probă pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât instanța se pronunță asupra caracterului ilegal al mijloacelor de probă prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 13 din 08 ianuarie 2007.

Dispozițiile art. 68 alin. (1), (2) C. proc. pen. se referă la faptul că în condițiile strângerii și administrării probatoriilor este oprit a se întrebuința violențe, amenințări, alte forme de constrângere, promisiuni și îndemnuri în scopul de a obține probe sau în scopul de a determina o persoană să continue săvârșirea unei fapte penale în vederea obținerii unei probe.

Curtea a aprecit că art. 68 alin. (1), (2) C. proc. pen. nu este incident în cauză, organul de urmărire penală obținând și administrând probele cu respectarea dispozițiilor legale specifice.

Astfel, denunțătorul A.M.C. la data de 14 aprilie 2011 a arătat în sesizarea sa olografă: „Sunt director administrator la SC A. SRL din februarie 2008.

La data de 12 aprilie 2011, in jurul orei 15.00, la punctul de lucru al societății s-au prezentat trei inspectori de la Direcția Generală de Poliție Locală - Serviciul Control și Monitorizare a Stării Mediului și Salubrizare (un bărbat și două femei) pentru efectuarea unui conirol pe linia respectării legislației protecției mediului și colectării deșeurilor.

Unul dintre inspectori a prezentat o legitimație și s-au recomandat a fi „de la sediu”, fără să indice exact instituția.

I-am invitat într-un birou și au cerut documente privind colectarea deșeurilor și salubritatea. Le-am pus la dispoziție toate documentele solicitate și, totodată, le-am cerut să menționeze în Registrul Unic de Control faptul că efectuează acest control.

Precizez că inspectorii nu au solicitat acest registru și, știind că până atunci la orice control s-a efectuat la societate organele abilitate de control cereau în primul rând acest registru, I-am dus eu inspectorilor din proprie inițiativă și am insistat să consemneze controlul.

După ce au verificat documentele puse la dispoziție, unul dintre inspectori a început să completeze o notă de constatare, ocazie cu care am observat că sunt de la Consiliul Local Sector 6. În timpul întocmirii notei, inspectorii făceau tot felul de afirmații în sensul că ar exista unele nereguli referitoare la raportările privind deșeurile, la lipsa unui contract privind dezinsecția și deratizarea, la inexistența unui raport de analiză a emisiilor și la colectarea selectivă a deșeurilor.

După ce au întocmit nota de constatare, fără ca aceasta să fie completată la ultimul paragraf care privește invitația la sediul Primăriei Sector 6 București pentru a prezenta eventuale documente ce erau lipsă la momentul controlului, au afirmat că s-a încheiat controlul și mi-au dat nota de constatare pentru a face o copie.

Apoi femeia care a scris nota de constatare a afirmat că urmează să fim amendați și să alegem noi una dintre cele patru nereguli pentru care să aplice amenda, spunând totodată că amenda este cuprinsă între 30.000 și 100.000 RON.

Mi s-a părut o glumă, mai ales că știam foarte bine că societatea respectă legislația privind protecția mediului și cea privind deșeurile, având toate avizele necesare și toate contractele încheiate în acest scop. Precizez că societatea a făcut demersuri pentru protecția mediului chiar mai mult decât prevede legea.

Le-am mai spus că sunt totuși pentru prima dată în control la noi, că ar putea să ne lase totuși un termen pentru îndreptarea neregulilor și că dacă chiar vor să aplice o sancțiune ar putea da un avertisment.

Precizez că după ce am fotocopiat nota de constatare, am restituit originalul inspectorilor, iar doamna care a completat-o, urmare a acelor discuții, a mai adăugat, fără să îmi spună ceva, în notă termene pentru îndreptare neregulilor de la punctele 1-4 de la capitolul Concluzii din nota de constatare.

Unul dintre inspectori, probabil bărbatul, a solicitat o pauză de o țigară și să mergem afară să discutăm amiabil. Am mers împreună la locul de fumat, unde bărbatul tot insista că sunt nereguli și că ar dori totuși să ne amendeze, dar nu a avut o atitudine fermă în acest sens, făcându-ne să înțelegem că ar putea „închide ochii” în schimbul a ceva. Nu le-am făcut nici un fel de ofertă pentru a nu ne sancționa.

Arăt faptul că anterior ieșirii la fumoar, bărbatul, însoțit de colegul meu M.A., au făcut o verificare în curtea punctului de lucru, în magazin și în depozit, inspectorul efectuând și fotografii. La întoarcerea din acest control ne-a reproșat că suntem în neregulă, că depozităm deșeurile în containere neomologate, că nu depozităm deșeurile selectiv - referindu-se la faptul că o folie de plastic era depozitată la un loc cu hârtia.

La revenirea în birou, doamna care a completat nota de constatare, a pus pe masă un carnet format A5 având ca antet sigla Consiliului Local Sector 6 sau a Primăriei Sector 6, afirmând că trebuie să ne amendeze. Având în vedere atitudinea anterioară constatată la cei trei inspectori, i-am întrebat dacă nu putem rezolva și altfel. Au spus că este OK, dar să ne hotărâm noi cu privire la cuantumul sumei. Precizez că eu l-am întrebat totuși pe bărbat cât doresc, însă acesta a spus că rămâne la latitudinea noastră. Le-am spus că nu dispunem de un fond de protocol în firmă și că trebuie să discut cu directorul de zonă cu privire la sumă. Am mers în biroul șefului de zonă, P.T., i-am spus că inspectorii au constatat unele nereguli, că amenda este între 30.000 și 100.000 RON și că pentru a nu ne amenda doresc șpagă. P.T. a devenit nervos, dar într-un final am considerat că ar fi suficientă suma de 300 RON. Precizez că biroul lui P.T. este situat lângă cel în care se aflau inspectorii, despărțit de un geam.

Am revenit la cei trei inspectori și le-am spus că suntem dispuși să le dăm suma de 300 RON. Bărbatul, auzind această sumă, a devenit nervos și mi-a spus că ne lasă termen de gândire până a doua zi când trebuia să mergem noi la ei la birou. Atunci doamna care scrisese nota de constatare a mai adăugat în notă, la ultimul paragraf, data și camera la care trebuia să ne prezentăm.

Doamna inspector care a scris nota de constatare mi-a înmânat un exemplar al acesteia, cu toate adăugirile ulterioare, și au plecat”.

Aspectele conținute în sesizarea denunțătorului sunt susținute și de conținutul notei de constatare.

După data de 12 aprilie 2011, ziua controlului efectuat de inculpați și întâlnirea din 15 aprilie 2011 de la sediul Direcția Generală de Poliție Locală - Serviciul Control și Monitorizare a Stării Mediului și Salubrizare dintre denunțător și inculpați, urma a se stabili o nouă întâlnire între martorul-denunțător și inculpatul D.G.D. pentru remiterea sumei de 900 RON de către primul menționat.

În acest context, la data de 15 aprilie 2011, s-a întocmit procesul-verbal de prindere în flagrant care atestă că în ziua menționată, în jurul orei 11.00, martorul denunțător s-a întâlnit cu inculpatul D.G.D., i-a remis acestuia o sumă de bani pe care inculpatul a introdus-o într-un buzunar, de altfel această sumă fiind găsită la percheziția corporală efectuată în prezența martorului asistent M.A. Bancnotele găsite asupra inculpatului au fost comparate cu cele consemnate în procesul-verbal din 15 aprilie 2011, constatându-se că seriile corespund.

Această activitate a organului judiciar de surprindere în flagrant a fost de altfel înregistrată, fiind depuse la dosar planșe foto.

La data de 15 aprilie 2011, martorul denunțător A.M.C. a precizat că înțelege să mențină denunțul formulat astfel:

„D.G.D., însoțit de colegul meu M.A., au făcut o verificare în curtea punctului de lucru, în magazin și în depozit, inspectorul efectuând și fotografii. La întoarcerea din acest control ne-a reproșat că suntem în neregulă, că depozităm deșeurile în containere neomologate, că nu depozităm deșeurile selectiv - referindu-se la faptul că o folie de plastic era depozitată la un loc cu hârtia.

La revenirea în birou, C.M.A. a pus pe masă un carnet format A5 având ca antet sigla Consiliului Local Sector 6 sau a Primăriei Sector 6, afirmând că trebuie să ne amendeze, însă nu a dat nici un semn că ar vrea să alegem pentru care dintre nereguli să ne sancționeze, mi-au întărit convingerea că ar dori să le oferim ceva pentru a nu aplica o eventuală sancțiune. Având în vedere această atitudine a inspectorilor, i-am întrebat dacă nu putem rezolva și altfel. Au spus că este OK, dar să ne hotărâm noi cu privire la cuantumul sumei. Precizez că eu l-am întrebat totuși pe D.G.D. cât doresc, însă acesta a spus că rămâne la latitudinea noastră. Le-am spus că nu dispunem de un fond de protocol în firmă și că trebuie să discut cu directorul de zonă cu privire la sumă. Am mers în biroul șefului de zonă, P.T., i-am spus că inspectorii au constatat unele nereguli, că amenda este între 30.000 și 100.000 RON și că pentru a nu ne amenda doresc șpagă. P.T. a devenit nervos, dar într-un final am considerat că ar fi suficientă suma de 300 RON. Precizez că biroul lui P.T. este situat lângă cel în care se aflau inspectorii, despărțit de un geam.

Am revenit la cei trei inspectori și le-a spus că suntem dispuși să le dăm suma de 300 RON. D.G.D., auzind această sumă, a devenit nervos și mi-a spus că ne lasă termen de gândire până a doua zi când trebuia să mergem noi la ei la birou. Atunci doamna care scrisese nota de constatare a mai adăugat în notă, la ultimul paragraf, data și camera la care trebuia să ne prezentăm.

C.M.A. mi-a înmânat un exemplar al notei de constatare și au plecat, aceasta întâmplându-se în jurul orei 17.00.

Precizez că am fost profund indignat de atitudinea acestora, respectiv de faptul că au negociat practic aplicarea amenzii, fiind dispuși să primească șpagă pentru a nu ne sancționa.

La data de 14 aprilie 2011, în jurul orei 13.00, având în vedere că nu dădusem curs invitației menționată în nota de constatare, am sunat de pe telefonul meu la Poliția Locală Sector 6 pentru a discuta cu D.G.D. cu privire la un nou termen la care să mă prezint. Am vorbit cu un bărbat care mi-a spus că D.G.D. este pe teren și să merg în următoarea zi în jurul orei 09.00 la biroul acestuia.

La data de 15 aprilie 2011, având în vedere toate acestea, m-am prezentat la sediul Direcției Național Anticorupție unde am fost echipat cu tehnică specială de înregistrare, după care am plecat către biroul celor trei inspectori. Am ajuns la sediul Poliției Locale Sector 6, situat în vecinătatea Primăriei Sector 6, în jurul orei 10.00-10.30. Am întrebat funcționarul de la acces unde este camera 68 și mi-a indicat să cobor la demisol. Am intrat în camera respectivă și în prima cameră din dreapta am observat-o pe C.M.A. M-a observat și aceasta și imediat au apărut și D.G.D. și G.A.

D.G.D. a spus să mergem într-un alt birou, unde se aflau mai multe persoane. Unele au ieșit și am rămas eu și cei trei inspectori. A mai rămas în acea încăpere și o altă persoană, dar la distanță față de noi.

Ne-am așezat cu toții la o masă. C.M.A. avea asupra sa exemplarul notei pe care o întocmise la 12 aprilie 2011, am avut unele discuții cu privire la acele nereguli. M-a întrebat dacă am adus documente și i-am spus că da, respectiv aceleași pe care le mai văzuseră cu ocazia controlului. Am purtat unele discuții contradictorii cu aceștia referitoare la nereguli. C.M.A. a continuat să afirme că poate să mă amendeze, iar la un moment dat D.G.D. a spus „hai să mergem”, făcând și semn în acest sens, deplasându-ne la locul de fumat din instituție, unde se mai aflau unele persoane, care au plecat imediat ce am ajuns noi. Am înțeles astfel că se va reitera discuția referitoare la mita pe care trebuia să le-o dau pentru a nu sancționa societatea pentru acele nereguli.

D.G.D., de față fiind și C.M.A. și G.A., a spus „hai să rămânem prieteni și să procedăm cum am stabilit anterior”, înțelegând fără dubiu că era vorba de banii ce ar trebui să îi dau ca mită. l-am întrebat ce sumă vor, însă D.G.D. a spus că lasă la aprecierea mea. Având în vedere acestea, și faptul că suma de 100 RON de fiecare oferită anterior nu a fost acceptată de către cei trei, i-am întrebat dacă 300 RON pentru fiecare este bine. Au fost de acord cu această ofertă și le-am spus că o să Ie-o dau în cursul acestei zile, întrucât nu am bani la mine. D.G.D. mi-a furnizat numărul său de telefon și am stabilit ca atunci când voi avea banii să îl sun și să ne întâlnim.

În jurul orei 11.45, după ce in prealabil organul judiciar mi-a pus la poziție suma de 900 RON. l-am sunat pe D.G.D. la numărul de telefon menționat și am stabilit să ne întâlnim la benzinăria de lângă Primăria Sector 6.

Având asupra mea tehnica specială de înregistrare cu care am fost echipat de organul judiciar, m-am întâlnit cu D.G.D. pe trotuarul situat la intrarea în incinta SC B. SA. Am înmânat acestuia suma de bani și m-a asigurat că totul este OK, să nu îmi fac griji. De asemenea, m-a asigurat că suma respectivă o s-o împartă cu colegele sale.”

S-a constatat, din cuprinsul acestei declarații, că sesizarea organului judiciar și ulterior participarea denunțătorului la procedura flagrantului s-a realizat în cunoștință de cauză, acesta hotărând personal să sesizeze organul competent cu activitatea ilicită desfășurată de inculpați. Organul judiciar nu a influențat ori determinat formarea manifestării de voință a denunțătorului de a sesiza activitatea ilicit penală. Curtea a învederat că toate aceste aspecte relatate anterior sunt susținute și de declarațiile martorului M.A.

Ca atare, s-a arătat că, în mod corect prima instanță a apreciat că organul judiciar a înregistrat sesizarea denunțătorului, iar ulterior a „sprijinit” demersul acestuia în procedura flagrantului, iar nu a „inițiat” activitatea inculpaților. S-a subliniat că această conduită ilicit penală a inculpaților s-a desfășurat suficient de conturat și anterior sesizării organului judiciar din data de 15 aprilie 2011. respectiv la data efectuării controlului 12 aprilie 2011, aspecte din care rezultă existența unei rezoluții infracționale deja formate în sarcina celor trei inculpate. Aceste aprecieri ale primei instanțe au avut în vedere și principiile ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv din hotărârea din 24 iunie 2008 pronunțată în cauza Miliniene c. Lituaniei, parag. 38, și din hotărârea din 05 februarie 2008 pronunțată în cauza Ramanauskas c. Lituaniei, parag. 55.

Curtea de Apel a făcut referire și la jurisprudența Înaltei Curți care a statuat prin decizia nr. 5169 din 12 noiembrie 2003 faptul că folosirea unui investigator sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict a făptuitorului nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe. În aceeași decizie s-a arătat că nu agentul sub acoperire este cel care determină săvârșirea sau continuarea săvârșirii acestora, dacă rezoluția infracțională este luată anterior de făptuitor. În atare caz, investigatorul acoperit acționează, numai în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor, între care și prin participarea sa la surprinderea acestora în flagrant delict.

Având în vedere aceeași problematică, prin decizia penală nr. 336 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 753/64/2007, s-a arătat că organizarea și desfășurarea flagrantului s-a realizat cu respectarea dispozițiilor procedurale și nu există indicii de alterare a probelor, iar vinovăția inculpatului s-a stabilit pe baza declarațiilor denunțătorului, coroborate cu conținutul înregistrărilor audio-video autorizate ale convorbirilor dintre inculpat și denunțător, din care reiese, cu certitudine, că inculpatul a pretins denunțătorului suma de 300 euro.

În raport de considerentele anterioare, instanța de apel a concluzionat că în cauză nu este incident art. 68 alin. (2) C. proc. pen., probatoriile în procedura flagrantului fiind obținute în limitele dispozițiilor legale aplicabile.

Referitor la motivul de apel privind nulitatea procesului-verbal de transcriere a convorbirilor și a declarațiilor inculpaților din data de 14 aprilie pe motiv că au fost redate „trunchiat”, Curtea a constatat că la data de 15 aprilie 2011 în intervalul orar 09:55:08 - 10:17:44 și 11:50:33 - 11:51:08 s-a procedat la înregistrarea ambientală audio-video a dialogului purtat de denunțător și inculpați în sediul Primăriei Sectorului 6 București.

Procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din 15 aprilie 2011 atestă desfășurarea activității infracționale descrise anterior.

În ceea ce privește aspectele de legalitate referitoare la obținerea și administrarea acestui probatoriu, la dosar a fost depusă autorizația emisă de procuror, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore, de la 15 aprilie 2011, la 17 aprilie 2011 referitoare la convorbirile telefonice și ambientale purtate de denunțător și inculpații din prezenta cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Cabinetul Președintelui, s-a dispus admiterea cererii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu nr. 159/P/2011 din 18 aprilie 2011 și s-a confirmat ordonanța nr. 159/P/2011 din data de 15 aprilie 2011 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București prin care s-a dispus autorizarea cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu 15 aprilie 2011, ora 09.30, până la data de 17 aprilie 2011, ora 09.30, a interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de A.M.C., de la postul telefonic mobilutilizat de către acesta; autorizarea cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu 15 aprilie 2011, ora 09.30, până la data de 17 aprilie 2011, ora 09.30, a interceptării și înregistrării audio și video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către A.M.C., C.M.A., G.A. și D.G.D., între ei și orice alte persoane în legătură cu obiectul cauzei, precum și între orice alte persoane în legătură cu obiectul cauzei; autorizarea cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu 15 aprilie 2011 ora 09.30, până la data de 17 aprilie 2011, ora 09.30, a localizării sau/și urmăririi prin GPS ori alte mijloace electronice de supraveghere.

Ca urmare, Curtea a constatat că sunt respectate dispozițiile legale în vigoare referitoare la autorizarea înregistrărilor utile cauzei, respectiv art. 91 alin. (2), (3) C. proc. pen.

În cursul urmăririi penale, dar și în cursul judecății, inculpatul D.G.D. a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa și a descris riguros activitatea infracțională și participația ori contribuția coinculpaților.

S-a constatat că în faza prezentării materialului de urmărire penală niciunul din cei trei inculpați nu a avut de formulat cereri de probatorii și în consecință nu au contestat nici autenticitatea înregistrărilor audio și în mediu ambiental, iar nici conținutul transcrierilor.

În plus, declarațiile martorului denunțător A.M.C., ale martorului ocular M.A., ale inculpatului D.G.D., date în cursul judecății în fond, susțin activitatea infracțională astfel cum aceasta a fost reținută în sarcina inculpaților și nu conțin elemente contrare aspectelor rezultate din transcrierea convorbirilor purtate între participanți.

De altfel, inculpata C.M.A. a recunoscut, parțial, activitatea infracțională, în declarația dată în cursul judecății și în faza propunerii de luare a măsurii arestării preventive. Astfel, aceasta a arătat că nu a refuzat „atenția” pe care înțelesese că denunțătorul arătase că i-o va remite deoarece „controlul se finalizase” și nu a considerat că propunerea se va „materializa” și oricum nu „scria amenzi în săptămâna mare”. În cursul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive aceeași inculpată a declarat că „în discuția pe care am purtat-o cu domnul A. pe hol, am realizat că acesta îmi sugera să primesc de la el eventuale foloase pentru a nu duce la capăt demersul în sancționarea firmei, deși controlul se încheiase și nu mai depindea de mine continuarea demersurilor în vederea eventualei sancționări a firmei dacă aceasta nu își îndeplinea obligațiile din nota de constatare”. Această inculpată a precizat expres în cursul judecății în fond că recunoaște convorbirea.

Ca urmare, din perspectiva conținutului înregistrărilor acestea au fost susținute de inculpații și martorii evidențiați anterior în cuprinsul declarațiilor date de-a lungul procesului penal și, de asemenea, au fost susținute de planșele fotografice depuse la dosarul de urmărire penală.

Inculpații au dat, în cursul urmăririi penale, declarații după momentul formulării denunțului (14 aprilie 2011), respectiv imediat după parcurgerea procedurii flagrantului din data de 15 aprilie 2011, după aducerea la cunoștință a învinuirii și inculpării din aceeași dată (procesul-verbal din 15 aprilie 2011, ora 14.30) și în procedura luării măsurii arestării preventive la data de 16 aprilie 2011, iar nu la data de 14 aprilie, cum susține apărarea.

Pe de altă parte, apărarea nu a precizat ce elemente lipsesc din transcrierea înregistrărilor sau din declarațiile date care să conducă la aprecierea acestora ca „trunchiate”.

Ca urmare, Curtea a apreciat că nu se poate constata nici o viciere a obținerii ori administrării mijloacelor de probă invocate de apărare.

Referitor la încadrarea juridică dată faptei, s-a reținut că latura obiectivă a infracțiunii a fost realizată în variantele normative alternative arătate în actul de inculpare și hotărârea de condamnare, dovedite de ansamblul probator administrat și analizat anterior.

Elementul material, indiferent de varianta alternativă avută în vedere, a fost săvârșit înaintea efectuării complete a actului de serviciu, respectiv a sancționării și, implicit, a stabilirii contravențiilor.

Folosul ilicit, respectiv suma de 900 RON este și remis la data de 15 aprilie 2012, prin intermediul inculpatului D.G.D.

În această cauză, consumarea infracțiunii unice naturale reținute prin actele de inculpare în sarcina inculpaților s-a produs la momentul remiterii sumei de 900 RON, câte 300 RON pentru fiecare inculpat.

S-a subliniat că remiterea sumei de câte 300 RON către inculpatele C.M.A. și G.A., prin intermediar, respectiv prin coinculpatul D.G.D., nu generează o participare mai puțin caracterizată a acestora la săvârșirea infracțiunii.

Nu a fost de neglijată nici atitudinea anterioară a inculpaților care, pe fondul creării unei presiuni pentru care, conform celor relatate de aceeași inculpați, amenda era între 30.000 - 100.000 RON au acceptat, ori nu au refuzat primirea unui folos injust, cu scopul de a „îndulci” procesul-verbal constatator („dă-i și tu o sancțiune pe una din ele și vedem dacă prevede în instanță și gata...”).

În ceea ce privește varianta normativă a pretinderii reținută în actul de inculpare, Curtea a apreciat că aceasta semnifică o cerere exprimată fără dubiu de către subiectul activ.

Curtea, în consens cu organul de urmărire penală, a constatat că modul de operare dovedit, posibilitatea dată de inculpați denunțătorului de a-și alege contravenția pentru care urma a fi sancționat, lăsarea timpului necesar pentru ca denunțătorul să stabilească suma și să se gândească asupra acestei modalități de rezolvare a problemei, refuzarea ofertei de 300 RON (100 RON pentru fiecare inculpat), ca insuficientă, demonstrează varianta normativă alternativă a pretinderii.

Martorul M.A., susținând cele relatate de martorul denunțător a arătat: „niciunul din cei trei membrii nu au pretins o sumă fixă de bani, însă, prin atitudinea, comportamentul și gesturile lor au lăsat să se înțeleagă că sunt nemulțumiți de cei 300 RON oferiți și că va trebui remisă o sumă mai mare”.

Ulterior, în legătură cu remiterea sumei de 900 RON, inculpatul D.G.D. a afirmat: „cum ați spus dumneavoastră, atâta este... suntem oameni și noi și dvs. la fel...”; inculpata C.M.A. a afirmat: „cum vreți dvs. e OK” „e bine, e perfect”, iar inculpata G.A.: „ne sunați și... sau cum?” pentru ca apoi I.D. să le spună coinculpatelor „Hai, mergeți la ședință că stabilesc eu cu dânsul cum facem”, înțelegând prin aceasta stabilirea modalității de remitere a folosului injust.

Cu alte cuvinte inculpații au pretins fără dubiu remiterea unei sume de bani, orientând și cuantumul acesteia prin refuzul unei sume insuficiente și acceptarea sumei de 900 RON, primind ulterior, prin inculpatul D.G.D., suma apreciată ca fiind suficiente pentru crearea unui tratament contravențional sancționator, de favoare, martorului denunțător.

Referitor la cererea inculpatelor C.M.A. și G.A., în temeiul art. 10 lit. d), respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită, s-a arătat că cei trei inculpați au acționat, conjugându-și eforturile în scopul obținerii folosului injust, respectiv a sumei de 900 RON, de la martorul denunțător.

Astfel, sub amenințarea aplicării unei amenzi, de altfel apreciate de denunțător ca neîntemeiate, inculpații au „pretins remiterea” unei sume de bani și ulterior au „primit” 900 RON, probatoriile administrate demonstrând de altfel și existența unei minime negocieri pe aspectul cuantumului.

Prezența celor trei inculpați la sediul societății în care martorul denunțător își desfășoară activitatea ca director administrativ, modalitatea în care s-a desfășurat controlul, cerându-i-se contravenientului să-și aleagă contravenția pentru care va fi sancționat și implicit cuantumul amenzii, dându-i-se timpul necesar pentru a se gândi cu privire la această oferă, discuțiile în legătură cu remiterea unei sume de bani și stabilirea cuantumului acesteia, justifică întrutotul concluzia că inculpații au prevăzut și urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, acționând cu vinovăție sub forma intenției directe.

Faptele de luare de mită prevăzute de art. 254 alin.(1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prezintă gradul de pericol specific al unei infracțiuni, neputând fi incidente în cauză dispozițiile art. 18 C. pen.

Potrivit art. 181 alin. (1) și (2) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penala, dacă prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsita în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Folosind analiza criteriilor arătate în alin. (2), Curtea a arătat că nu se poate conchide în sensul lipsei pericolului social concret, fapta de corupție constituind infracțiune și prezentând gradul de pericol social al ilicitului penal.

De altfel, s-a constatat că apărarea nu a indicat criteriile pe baza cărora se poate reține incidența art. 181 C. pen. și care ar conduce la concluzia că faptele săvârșite de inculpați ar fi lipsite în mod vădit de importanță.

S-a constatat că jurisprudența anterioară, avută în vedere de ghidul referitor la Recomandările privind individualizarea pedepselor pentru infracțiunile de corupție și Studiul semestrial privind individualizarea pedepselor în cauzele referitoare la infracțiuni de corupție și în lucrarea Fișe de individualizare a pedepsei (Ed. U.J., 2010, p. 151-152), nu atestă sume de 900 RON ca fiind „derizorii” sau „ridicole”, cum susține apărarea și nu justifică în aceste condiții, folosind exclusiv criteriul cuantumului sumei, concluzia incidenței art. 181 C. pen.

Acțiunea concertată a celor trei inculpați, presiunea creată asupra denunțătorului în sensul remiterii unei sume de bani în schimbul unei permisibiliăți a organului de control (amendare pentru o singură contravenție din cele patru constatate), persistența în rezoluția infracțională, conduc la dovedirea unui grad relativ sporit de periculozitate a făptuitorilor. Acesta este dovedit și de conținutul dialogurilor între cei trei inculpați și denunțător din care nu rezultă vreo minimă reținere sub aspectul trecerii la act.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei și modalității de executare, s-a arătat de către instanța de apel că jurisprudența analizează cumulativ o serie de elemente pentru a determina gradul de pericol concret cu relevanța pe aspectul individualizării judiciare: funcția deținută de autorul infracțiunii, natura faptelor în vederea cărora se comite infracțiunea, consecințele infracțiunii, recunoașterea faptei, sumele pretinse.

Pretinderea unor sume în cuantum redus, ca și lipsa antecedentelor penale pot conduce la aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, în raport și de circumstanțele personale.

Pentru inculpatul D.G.D. s-a reținut o conduită sinceră de-a lungul procesului penal însă pentru inculpatele C.M.A. și G.A., Curtea a avut în vedere conduita de negare a activității infracționale, în general, sau a unor aspecte esențiale. Această conduită a fost reținută de instanța de fond ca impunând o distincție pe aspectul cuantumului pedepselor principale, dar și al cuantumului termenului de încercare stabilit în condițiile art. 861, art. 862 C. pen.

În concluzie, Curtea a apreciat că analiza cumulativă a tuturor criteriilor enumerate de art. 72 C. pen. și explicitate anterior de jurisprudența, au condus la stabilirea unor pedepse și modalității de executare, pentru inculpatele C.M.A. și G.A., apte să atingă scopul preventiv sau educativ al sancțiunii, astfel întrucât nu se impune reindividualizarea (nici a pedepsei, iar nici a modalității de executare).

În ceea ce-l privește pe inculpatul D.G.D., criteriile de individualizare utilizate sunt similare cu distincție asupra conduite sale sincere de-a lungul întregului proces penal.

Referitor la incidența art. 3201 C. proc. pen. față de inculpatul D.G.D., Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește conduita inculpatului s-a constatat că, atât în cursul urmăririi penale și în cursul judecății în primă instanță, cât și în fața instanței de apel (în ultimul cuvânt) a avut o atitudine sinceră, constând în recunoașterea și regretarea faptei comise, colaborând cu organele judiciare și evidențiind contribuția sa, dar și modul general de operare al celor trei participanți.

Curtea a reținut că, în fața instanței de fond. la data de 16 iunie 2011 inculpatul a invocat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le-a însușit.

Prin încheierea de ședință din 08 septembrie 2011, după schimbarea componenței completului de fond, instanța a admis și apoi a procedat la reaudierea inculpatului D.G.D., pentru ca ulterior, în etapa deliberării, să aprecieze că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., doar în mod formal, motiv pentru care nu poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de același text.

În cea de-a doua declarație dată în cursul judecății în fond inculpatul D.G.D. a arătat că „pe timpul controlului nici eu, nici colegele mele nu am solicitat acordarea unei sume de bani, denunțătorul fiind cel care ne-a oferit suma de 300 RON, sumă pe care noi nu am acceptat-o. I-am spus denunțătorului să ne prezinte actele, menționate că era vorba de unele documente pe care acesta putea să facă rost într-un termen scurt, documente care să ateste achiziția pubelelor, încheierea unui contract de deratizare și o fișă de evidență a gestiunii deșeurilor pe care putea să o completeze pe calculator. Fiind în apropierea sărbătorilor de Paști nu aveam intenția de a aplica sancțiuni contravenționale.

Denunțătorul nu a venit la sediul primăriei a doua zi, venind pe data de 15 aprilie 2011 fără a avea asupra sa actele. I-am explicat acestuia dispozițiile legale și obligațiile pe care le are, iar după finalizarea controlului când eu și colegele mele îl conduceam pe denunțător spre ieșire acesta ne-a întrebat dacă e bine 900 RON, noi nespunând nici da, nici nu.

În momentul în care ni s-a oferit suma de bani controlul fusese deja finalizat, nu mai puteam să aplicăm sancțiuni contravenționale, probabil denunțătorul ne-a oferit suma de bani pentru că am fost buni cu el sau pentru a fi arestați.

Precizez faptul că, în mod normal notele de constatare se semnează de către membrii echipei de control la finalul controlului. Nu am o explicație referitoare la motivul pentru care în acest caz nota de constatare a fost semnată înainte de trecerea termenelor de remediere. Nu era obligatoriu ca, în cazul în care se găseau nereguli, să se aplice imediat amenda, putându-se stabili un termen de remediere. Deși am stabilit termene de remediere de 20-30 de zile, având în vedere că denunțătorul ne-a spus că are evidența gestiunii deșeurilor, doar că nu o găsește în calculator, am stabilit ca acesta să se prezinte a doua zi având posibilitatea de a aduce și celelalte documente.

Când denunțătorul ne-a oferit pe data de 12 aprilie 2011 suma de bani nu am refuzat expres primirea acesteia, ci am spus să se prezinte a doua zi la primărie cu actele. I-am spus dlui A. că transformăm nota de constatare în invitație pentru ca el să vină la primărie cu actele pe care i le-am cerut. I-am mai spus și că în momentul în care vine la primărie vom verifica actele și că nu îi aplicăm sancțiune pe loc.

S-a întâmplat ca în cazul în care o persoană nu se prezenta cu actele solicitate la data stabilită în invitație să nu procedăm la aplicarea unei sancțiuni contravenționale, ci să așteptăm până la împlinirea termenelor stabilite pentru remedierea neregulilor.

În data de 15 aprilie 2011 când A. a venit la sediu am discutat aproape o oră pe marginea notei de constatare, A. spunând că nu am avea dreptul să îi impunem prezentarea actelor, noi încercând să îl convingem că avem acest drept, în acest scop i-am și spus că putem să îl amendăm numai să îi arătăm că avem dreptul, dar nu l-am amendat. Când a plecat astfel cum am arătat, acesta ne-a spus dacă e bine 900 RON și că nu are banii asupra sa, urmând să îi scoată de la un bancomat. O colegă a stabilit cum să ne întâlnim, dar nu mai țin minte care, iar eu i-am dat numărul meu de telefon urmând să ne întâlnim.

Nota de constatare se întocmește la momentul efectuării controlului. Dacă societatea nu are la dispoziție actele la acel moment se face invitație. În toate notele de constatare pe care le-am întocmit am stabilit termen de remediere ce pot fi consemnate și după semnarea notei de constatare.

În ceea ce privește afirmația din declarația de la urmărirea penală în care am arătat că i-am spus lui A. că transformăm nota de constatare în invitație ca să nu îi aplicăm pe loc sancțiune. Arăt că nu puteam să îi spus că, având în vedere că e perioada Paștelui, nu urma să îi aplicăm o sancțiune contravențională. În ipoteza în care A. s-ar fi comportat urât i-am fi aplicat o sancțiune pentru neregulile constatate. Deși era perioada Paștelui am efectuat totuși controale pentru a asigura respectarea legislației de mediu.

Când mă refeream la intervenția anumitor persoane pentru a nu se aplica sancțiuni contravenționale sau pentru a da o sancțiune mai mică aveam în vedere faptul că erau unele persoane care puteau să sune și să spună că societatea și-a remediat problema.

La controlul din 12 aprilie 2011 denunțătorul a întrebat dacă îl sancționăm pentru toate contravențiile, iar noi i-am spus că nu, că îl sancționăm doar pentru o contravenție și că poate să și-o aleagă el.

Nu țin minte dacă dl A. a întrebat dacă există posibilitatea să ne înțelegem altfel, dar acesta a venit și ne-a spus că poate să ne ofere suma de 300 RON.

La momentul controlului i s-a spus denunțătorului că trebuie să i se aplice o amendă. I-am mai spus denunțătorului că este pasibil de 4 sancțiuni, dar că îi aplicăm o sancțiune doar pentru una dintre ele. Nu am discutat înainte de efectuarea controlului referitor la faptul că nu vom aplica sancțiuni pentru că era Paștele, dar cred că era în capul tuturor.

În ceea ce privește acceptarea sumei de 900 RON propusă de denunțător țin minte că o colegă a spus „da, e OK, cum spuneți dvs.”, și tot o colegă mi-a spus să dau numărul meu de telefon denunțătorului. Nu țin minte dacă era aceeași persoană.

Dl. A. a spus clar că urma să primim fiecare câte 300 RON, întrebând dacă e bine 900 RON, câte 300 RON fiecare, iar noi am acceptat. Și coinculpatele știau că urma să primească câte 300 RON.

Nu eram membru obișnuit în echipa de control cu inculpatele, dar am mai participat cu acestea la diferite operațiuni de nenumărate ori.

După ce ni s-a oferit suma de 300 RON nu am discutat cu colegele despre oferta primită. Suma de 900 RON ne-a fost oferită în timp ce eram Ia fumat, am schimbat priviri împreună cu colegele mele și restul s-a întâmplat așa cum am declarat.

Colegele mele au fost de față în momentul în care A. a spus că urma să primim 300 pentru fiecare.

Pe 15 aprilie 2011 l-am întrebat pe domnul A. de ce nu a venit în ziua stabilită, iar acesta a spus că a informat pe cineva de la primărie care însă nu ne-a comunicat. Neregulile constatate erau reale.”

Curtea a reținut că poziția inculpatului trebuie apreciată ca fiind de recunoaștere, ca și în declarațiile anterioare, astfel încât este riguroasă solicitarea sa de a se reține incidența art. 3201 C. proc. pen. S-a arătat că eroarea instanței de fond nu trebuie să conducă la înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., care reglementează o cauză legală de reducere a pedepsei, ce până la rămânerea definitivă a hotărârii s-ar putea cumula cu circumstanțele atenuante, acest cumul fiind favorabil din perspectiva tratamentului sancționator.

Pe tărâmul individualizării judiciare a pedepsei s-a avut în vedere cauza legală de reducere a pedepsei, coborând pedeapsa până la minimul special astfel stabilit, respectiv 2 ani, reținându-se și faptul că, până în prezent inculpatul nu a făcut dovada unor împrejurări care să impună reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Curtea a apreciat că această modalitate de individualizare a pedepsei principale este aptă a atinge scopurile sancțiunii, educative și preventive.

În concluzie, pentru toți inculpații s-a menținut modalitatea de executare stabilită de prima instanță, respectiv suspendarea sub supraveghere, pentru inculpatul D.G.D. urmând a se stabili termenul de încercare conform art. 861 și art. 82 C. pen., Curtea adăugând un interval de 2 ani la pedeapsa aplicată, în total termenul de încercare fiind de 4 ani. Curtea a mai constatat că, în mod corect Tribunalul a fost interzis inculpaților, atât ca pedeapsă accesorie, cât și complementară interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau a exercita o profesie de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, săvârșirea faptelor de luare de mită în contextul pretinderii, primirii ori acceptării unor foloase materiale pentru a nu aplica o sancțiune contravențională ori pentru a stabili un cuantum redus al amenzii de către inculpați, în exercițiul atribuțiilor acestora de polițiști locali cu atribuții de control în cadrul D.G.P.L. - D.I.G., Serviciul de Control și Monitorizare a Stării Mediului și Salubrizare, generează o nedemnitate în exercitarea acestui drept.

În ceea ce privește reținerea circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., atrasă de săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, Curtea a reținut că natura infracțiunii de luare de mită nu exclude participația penală, respectiv în cauză coautoratul întrucât desfășurarea activității ori atribuțiilor de serviciu prin intermediul căreia s-a produs urmarea socialmente periculoasă a depins de executarea competenței tuturor celor trei participanți, care fiecare în parte avea calitatea necesară din perspectiva subiectului activ (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, deczia penală nr. 3666/2004 în „C. pen. adnotat”, Ed. CH Beck, cu notă, p. 264).

Instanța de apel a mai constatat că până la rămânerea definitivă a hotărârii, este întemeiată menținerea unei măsuri preventive restrictive de libertate, părțile nefăcând dovada unei necesități ce reclamă ori impune schimbarea măsurilor de supraveghere sau conținutului acestora.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatele C.M.A. și G.A.

Criticile formulate de către Parchet s-au circumscris condițiilor cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., considerându-se că instanța de apel în mod greșit a reținut incidența dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. cu privire la inculpatul D.G.D., în condițiile în care acesta nu a recunoscut faptele așa cum au fost descrise în actul de sesizare, negând faptul că suma de bani a fost acceptată de toți inculpații pentru a nu se proceda la sancționarea contravențională a societății, nerecunoscând astfel o acuzație esențială din actul de sesizare. De asemenea, s-a arătat că inculpatul a negat faptul că atitudinea sa și a inculpatelor avută cu ocazia întâlnirii din 12 aprilie 2011 ar fi fost una de natură să sugereze că neregulile constatate ar fi putut fi înlăturate prin obținerea unor foloase.

Recurenta inculpată C.M.A. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 14 teza I C. proc. pen. În principal s-a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. arătându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, nici sub aspectul laturii obiective, întrucât nimic din activitatea sa nu putea fi calificată ca o acțiune de pretindere a unei sume de bani, și nici sub aspectul laturii subiective, întrucât la data la care nu a respins propunerea de primire a sumei de 300 RON, controlul se efectuase. În subsidiar, s-a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen. arătându-se că fapta, prin conținutul său concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar într-un ultim subsidiar s-au pus concluzii de reducere a cuantumului pedepsei și de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen.

În ceea ce o privește pe recurenta inculpată G.A., prin motivele de recurs depuse la dosar, aceasta a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen. În acest sens, s-a arătat că, deși în apel s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen., instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri care are natura unei cereri esențiale pentru inculpată. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. s-a arătat că instanțele au reținut o situație de fapt greșită, și, pe cale de consecință, încadrarea juridică dată faptei este greșită, încadrarea corectă fiind cea prev. de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a arătat faptul că, la momentul la care au avut loc discuțiile cu privire la suma de 900 RON, controlul era finalizat, și oricum nu cunoștea faptul că inculpatul D.G.D. primește bani în numele său. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare în care se încadrează aceste critici, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin care se invocă incidența cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. de către instanța de apel, în condițiile în care poziția inculpatului nu ar fi fost una de recunoaștere a faptei, Înalta Curte reține următoarele:

Înainte de începerea cercetării judecătorești la termenul din 16 iunie 2011 inculpatul D.G.D. a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și solicită ca judecarea sa să se facă pe baza proubelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le însușește. Instanța a luat act de această poziție procesuală, însă nu a dispus disjungerea cauzei, procedând ulterior la audierea acestuia, în ședința publică din data de 08 septembrie 2011.

Analizând declarația acestuia, Înalta Curte constată că în mod corect în apel s-a dat eficiență dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. situația de fapt prezentată de către inculpat nefiind contrară celei reținute în actul de sesizare. În mod evident, cu ocazia ascultării sale în fața organului judiciar, fiecare persoană relatează faptele astfel cum le-a perceput, poziția sa procesuală de recunoaștere sau nu trebuind să fie analizată în raport de toate explicațiile pe care aceasta le oferă. Parchetul, ca de altfel și prima instanță, nu s-a raportat la întreaga declarație a inculpatului, ci a procedat la interpretare doar a unora din afirmațiile inculpatului, fără să se observe că, prin explicațiile ulterioare, poziția acestuia era în totală concordanță cu situația de fapt din rechizitoriu.

Astfel, se invocă împrejurarea că inculpatul D.G.D. a negat faptul că atitudinea sa și a inculpatelor avută cu ocazia întâlnirii din 12 aprilie 2011 ar fi fost una de natură să sugereze că neregulile constatate ar fi putut fi înlăturate prin obținerea unor foloase. Înalta Curte constată că nu se poate reține o atare concluzie, în depoziția sa din fața instanței, cu privire la întâlnirea din data de 12 aprilie 2011, inculpatul arătând următoarele: „pe timpul controlului nici eu, nici colegele mele nu am solicitat acordarea unei sume de bani, denunțătorul fiind cel care ne-a oferit suma de 300 RON, sumă pe care noi nu am acceptat-o... Când denunțătorul ne-a oferit pe data de 12 aprilie 2011 suma de bani nu am refuzat expres primirea acesteia, ci am spus să se prezinte a doua zi la primărie cu actele... . La controlul din 12 aprilie 2011 denunțătorul a întrebat dacă îl sancționăm pentru toate contravențiile, iar noi i-am spus că nu, că îl sancționăm doar pentru o contravenție și că poate să și-o aleagă el. La momentul controlului i s-a spus denunțătorului că trebuie să i se aplice o amendă. I-am mai spus denunțătorului că este pasibil de 4 sancțiuni, dar că îi aplicăm o sancțiune doar pentru una dintre ele.”

Nici susținerea că inculpatul nu ar fi recunoscut că suma de bani a fost acceptată de toți inculpații pentru a nu se proceda la sancționarea contravențională a societății nu este în concordanță cu aspectele ce rezultă din declarația inculpatului, acesta precizând că „în data de 15 aprilie 2011 când A. a venit la sediu am discutat aproape o oră pe marginea notei de constatare, A. spunând că nu am avea dreptul să îi impunem prezentarea actelor, noi încercând să îl convingem că avem acest drept, în acest scop i-am și spus că putem să îl amendăm numai să îi arătăm că avem dreptul, dar nu l-am amendat.

Când a plecat astfel cum am arătat, acesta ne-a spus dacă e bine 900 RON și că nu are banii asupra sa, urmând să îi scoată de la un bancomat. O colegă a stabilit cum să ne întâlnim, dar nu mai țin minte care, iar eu i-am dat numărul meu de telefon urmând să ne întâlnim În ceea ce privește acceptarea sumei de 900 RON propusă de denunțător țin minte că o colegă a spus „da, e ok, cum spuneți dvs.”, și tot o colegă mi-a spus să dau numărul meu de telefon denunțătorului. Nu țin minte dacă era aceeași persoană.

Dl. A. a spus clar că urma să primim fiecare câte 300 RON, întrebând dacă e bine 900 RON, câte 300 RON fiecare, iar noi am acceptat. Și coincidpatele știau că urma să primească câte 300 RON.”

Ca atare, Înalta Curte constată total neîntemeiate criticile Parchetului, poziția procesuală a inculpatului cu ocazia ascultării sale la termenul din 08 septembrie 2011 nefiind contrară celei din data de 16 iunie 2011, când acesta a solicitat ca judecarea sa să se facă în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., astfel că în mod corect instanța de apel a înlăturat nelegalitatea hotărârii, făcând aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În raport de cele anterior reținute, nefiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., urmează a se dispune respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție ca nefondat.

Asupra recursului declarat de inculpata C.M.A.

Astfel cum s-a arătat anterior, recurenta a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 14 teza I C. proc. pen., solicitându-se în principal achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 10 lit. d) C. proc. pen. sau art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, deși se solicită pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată de dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., recurenta nu arată care sunt probele al căror conținut ar fi fost denaturat și care ar fi influențat în acest fel soluția în cauză. Instanța de recurs reține că situația de fapt stabilită de instanța de fond, la care a achiesat și Curtea de Apel, are susținere totală în probatoriul administrat, și în acest sens se au în vedere declarațiile constante de recunoaștere a faptelor ale inculpatului D.G.D., declarațiile martorului denunțător A.M.C., ale martorilor M.A. și P.T., precum și procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate în mediu ambiental. Întrucât ambele instanțe au expus pe larg conținutul acestor probe și le-au apreciat în mod coroborat, iar în recurs cererea inculpatei C.M.A. de achitarea întemeiată de art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu este motivată în nici un fel, fiind chiar contrară propriilor concluzii formulate în susținerea împrejurării că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune o nouă analiză, criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate.

Și cererea de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. este neîntemeiată.

În sarcina inculpatei s-a reținut că a pretins și ulterior primit, prin intermediul inculpatului D.G.D., suma de 300 RON, în vederea aplicării unui tratament contravențional sancționator de favoare martorului denunțător A.M.C.

Apărarea acesteia din recurs vizează împrejurarea că, la data de 12 aprilie 2011 niciunul dintre cei trei inculpați nu au pretins vreo sumă de bani martorului A.M.C., iar ulterior, la data de 15 aprilie 2011, la momentul în care se susține că nu au respins promisiunea făcută de același martor, controlul vizând SC A. SA se încheiase.

Înalta Curte constată că problema ridicată, respectiv împrejurarea că suma de bani a fost primită ulterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., ci, eventual, dacă fi întemeiată, la schimbării încadrării juridice în infracțiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., astfel că va analiza acest motiv de recurs prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Criticile formulate sunt total nefondate, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 chiar și în varianta în care, astfel cum susțin inculpații, la momentul primirii sumei de bani controlul la societatea comercială se finalizase și nu mai exista posibilitatea aplicării vreunei sancțiuni, având în vedere că suma de bani fusese pretinsă de inculpați la data de 12 aprilie 2011, cu ocazia controlului făcut la sediul SC A. SA.

Înalta Curte reține că „pretinderea” ca variantă alternativă a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită se poate realiza în orice mod, fie printr-o solicitare expresă, fie printr-o atitudine aluzivă, dar neechivocă, prin care funcționarul lasă să se înțeleagă că nu își va îndeplini corespunzător obligațiile de serviciu în ipoteza în care i se vor oferi bani, bunuri sau alte foloase.

Astfel cum a rezultat din materialului probator administrat în cauză, prin comportamentul lor cu ocazia controlului efectuat la data de 12 aprilie 2011, inculpații au lăsat să se înțeleagă, fără echivoc, faptul că este posibilă aplicarea unei singure sancțiuni sau chiar nesancționarea societății, în ipoteza în care li s-ar fi oferit o sumă de bani. Afirmațiile inculpaților referitoare la cuantumul mare al sancțiunilor care puteau fi aplicate - cuprinse între 30.000 și 100.000 RON, la împrejurarea că societatea este pasibilă de 4 sancțiuni contravenționale, dar martorul este „invitat” să își aleagă una dintre acestea, la faptul că problema poate fi rezolvată și în alt fel, refuzarea ofertei de 300 RON și lăsarea timpului necesar pentru ca denunțătorul să se gândească asupra modului de rezolvare a problemei, susțin această concluzie. În acest sens a fost și înțeleasă atitudinea inculpaților de martorii A.M.C. și M.A., iar comportamentul acestora la întâlnirea cu denunțătorul din 15 aprilie 2011, inculpatul D.G.D. afirmând „Chiar ne întrebam: ce ne facem, trimitem sancțiunea sau să n-o mai trimitem?”, confirmă concluzia anterioară.

Concluzionând, Înalta Curte consideră că și în varianta expusă de apărare prin motivele de recurs, încadrarea juridică dată faptei de către prima instanță, menținută în apel, este corectă, primirea banilor după finalizarea controlului fiind precedată de o pretindere a acestora, anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește solicitarea inculpatei de achitare în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen., analizată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține că în evaluarea gradului de pericol social concret al faptelor instanțele ar fi comis o gravă eroare de fapt.

Constatările instanțelor în analiza criteriilor de evaluare prevăzute de dispozițiile art. 18 alin. (2) C. pen. sunt în concordanță cu probatoriul administrat, apărarea neindicând care sunt împrejurările ignorate sau denaturate și care conduceau la concluzia că fapta recurentei nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Înalta Curte reține că prin săvârșirea faptei nu s-a adus nicidecum o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, ci dimpotrivă, infracțiunea de corupție comisă de inculpată în exercitarea atribuțiilor sale de polițist local din cadrul Direcției de Control și Monitorizare a Stării Mediului și Salubrizare a lezat autoritatea și credibilitatea instituției la care era angajată, astfel că ar fi fost în mod vădit lipsită de importanță.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că în cauză s-a făcut o justă individualizare a sancțiunii penale, în raport de toate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, orientată ușor peste minimul prevăzut de lege (pentru a se realiza o diferență de tratament sancționator față de inculpatul D.G.D., care a avut o poziție procesuală sinceră), fiind proporțională cu gravitatea faptei și datele care caracterizează favorabil persoana inculpatei.

Circumstanțele personale favorabile pe care acestea le-a invocat pe tot parcursul procesului penal, precum și în fața instanței de recurs au fost valorificate în procesul de individualizare a modalității de executare, prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Nu se impune reținerea acelorași aspecte și ca circumstanțe atenuante judiciare conform art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile în care comportamentul bun în societate și lipsa antecedentelor penale erau obligatorii atât pentru numirea, cât și pentru menținerea în funcția în exercitarea căreia inculpata a comis infracțiunea.

În raport de cuantumul pedepsei dispuse se constată că nu există posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen.

Fată de considerentele anterioare, constatând neîntemeiate critieile formulate și având în vedere că, din oficiu nu se poate reține incidența niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (6) C. proc. pen. va respinge recursul inculpatei C.M.A. ca nefondat.

Asupra recursului formulat de inculpata G.A.

Motivele de recurs formulate de inculpată au fost încadrate în cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen.

Din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 proc.pen., recurenta a invocat nepronuntarea de către instanța de apel asupra unei cereri esențiale, respectiv asupra motivului de apel prin care solicita achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a răspuns la această critică formulată în apel, decizia fund amplu motivată sub acest aspect, Curtea făcând o analiză a infracțiunii reținută în sarcina inculpaților atât sub aspectul laturii obiective cât și în privința laturii subiective, concluzionând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen.

Ca atare, în cauză nu se poate reține incidența cazului de casare analizat, critieile formulate sub acest aspect fiind în mod vădit neîntemeiate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., motivul de recurs se referă la nereținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în opinia apărării fapta inculpatei fiind comisă în formă continuată.

Pe lângă faptul că susținerile sunt total nefondate, infracțiunea de luare de mită consumându-se la momentul pretinderii sumei de bani (nu la momentul primirii astfel cum a concluzionat instanța de apel) împrejurarea că aceasta a fost remisă ulterior neechivalând cu un nou act material, chiar și în ipoteza în care critica ar fi fost întemeiată, dispozițiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen. împiedicau casarea hotărârii sub acest aspect, reținerea formei continuate reprezentând o îngreunare a situației recurentei în propria cale de atac.

Tot prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurenta solicită pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., învederând faptul că în momentul în care denunțătorul a oferit suma de bani, controlul era finalizat, astfel că nu mai avea nimic de făcut din punct de vedere al atribuțiilor de serviciu.

Argumentele anterior expuse în analiza acestui motiv de casare invocat în recursul coinculpatei C.M.A. sunt pe deplin incidente, Înalta Curte apreciind că nu se mai impune reluarea acestora. În esență este de menționat faptul că apărările inculpatei nu puteau conduce la pronunțarea unei soluții de achitare, ci eventual de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 256 C. pen., însă situația de fapt reținută exclude aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. în condițiile în care pretinderea sumei de bani a fost anterioară exercitării atribuțiilor de serviciu.

În fine, Înalta Curte constată că nu se poate reține nici cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatei, de 3 ani și 6 luni închisoare, orientată către minimul stabilit de lege, corespunzând tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., fiind aptă atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, să conducă la atingerea scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Ca și în cazul inculpatei C.M.A., instanța de recurs, în acord cu Tribunalul și Curtea de Apel, apreciază că nu se impune valorificarea ca și circumstanțe atenuante a datelor care caracterizează favorabil persoana inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor penale și comportamentul bun în societate și la locul de muncă anterior săvârșirii faptei, având în vedere că acestea erau condițiile pentru ca inculpata să fie numită și menținută în funcția de polițist. Toate aceste împrejurări au fost avute în vedere la individualizarea modalității de executare a pedepsei, prin suspendarea executării sub supraveghere, aceasta fiind, în raport de cuantumul pedepsei, singura posibilitate prevăzută de lege.

Față de considerentele anterioare, constatând neîntemeiate critici le formulate și, având în vedere că din oficiu, nu se reține incidența niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C .proc.pen., Înalta Curte va respinge și recursul inculpatei G.A. ca nefondat, urmând ca aceasta să fie obligată și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie și inculpatele C.M.A. și G.A. împotriva deciziei penale nr. 35/A din 09 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentele inculpate la plata sumelor de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat D.G.D., în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 02 octombrie 2012.