Influence trafficking to secure clemency for a prisoner: sufficiency of intercepted communications proving claimed access to high-ranking officials

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și de inculpații S.E., A.C., P.R., F.F., C.D. și C.G. împotriva deciziei penale nr. 29 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, constată următoarele:

1. Prin sentința penală nr. 140 din 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 50635/3/2009, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata S.E. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 862 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

2. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 862 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

3. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata P.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 205 din 06 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1369 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, pedeapsă ce se execută în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatei.

4. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata F.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 915 din 05 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1073/2005 a Curții de Apel Ploiești, pedeapsă ce se execută în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatei.

5. În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpata C.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 862 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

6. În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpatul C.G. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 129 din 29 martie 2007 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 960 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, pedeapsă ce este executată alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa de 20 ani aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv 7 ani, 8 luni și 2 zile închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentință, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 7 ani, 8 luni și 2 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 iunie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 19 și art. 61 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 70.000 euro de la inculpații C.D. și C.G.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției nr. 11/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

2. S.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

3. P.R. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr 78/2000;

4. F.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

5. C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prevăzută de art. 61 din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

6. C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt, și anume aceea că:

La data de 28 ianuarie 2009 s-a înregistrat la D.N.A. sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București cu privire la comiterea unor infracțiuni de corupție.

Pe baza autorizației de interceptare din 03 noiembrie 2008 emisă de Judecătoria sectorului 4 București și prelungită prin încheierile din 27 noiembrie 2008 și 23 decembrie 2008 s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirii telefonice purtate între C.D. și P.R. la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:58:24, convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că P.R. urmează să intervină prin intermediul a două persoane, respectiv o anume „F.”, și un anume „H.” la Curtea Supremă de Justiție la o doamnă judecător pentru a obține punerea în libertate a soțului numitei C.D., C.G. condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

P.R. menționează referindu-se la „F.” că „(...) poate să rezolve ea cu relațiile ei și știm și procedură și tot și nu vrea nici un leu înainte” și că „a garantat că problema se rezolvă foarte rapid, dar nu se discută la telefon.”

Cu privire la bani din conversație a reieșit că ar fi vorba de 70.000 euro, bani pe care ar urma să-i încaseze P.R. și să-i dea mai departe pentru punerea în libertate a numitului C.G.

În finalul conversației, după ce menționează că nu are 70, dar dispune totuși de 60, C.D. spune: „Pe care pot să îi iau de acolo și să îi transmit dincolo, nu mă interesează pe mine cum se face și nu mă interesează care este procedura, eu nu vreau decât să îmi iasă pe poartă, atât și cu cât mai repede, cu atât mai bine”.

Prin ordonanța D.N.A. din 28 ianuarie 2009 s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de numitele C.D. și P.R., emițându-se autorizația provizorie.

Urmare a cererii formulate de D.N.A., prin încheierea din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului București - Cabinetul Președintelui, s-a dispus confirmarea ordonanței nr. 17/P/2009 emise de procuror la 28 ianuarie 2009 în baza căreia a fost întocmită autorizația provizorie din 28 ianuarie 2009 și s-a emis autorizația pentru o perioadă de 28 de zile privind interceptarea și înregistrarea audio și video a convorbirilor telefonice și a celor ambientale purtate de numitele C.D. și P.R.

Autorizația sus-menționată a fost prelungită în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege, iar în urma exploatării acesteia a fost stabilită activitatea infracțională a învinuitelor C.D. și P.R., precum și a altor persoane implicate care au fost identificate pe parcurs, stabilindu-se modalitatea concretă în care s-au petrecut faptele.

Din verificările efectuate cu privire la situația juridică a învinuitului C.G. deținut în Penitenciarul Giurgiu, iar în prezent transferat în Penitenciarul Jilava au rezultat următoarele:

Prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 1783/2000, C.G. a fost condamnat în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. la 18 ani închisoare, iar în baza art. 65 din Legea nr. 56/1992 la 2 ani închisoare, reținându-se în esență că în noaptea de 25/26 septembrie 1998, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan declanșat în public, i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure victimei M.F. care a decedat ca urmare a leziunilor produse.

Prin decizia penală nr. 674 din 21 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București s-a admis apelul Parchetului și s-a majorat pedeapsa inculpatului C.G. la 25 de ani închisoare cu aplicarea pedepsei complementare de 7 ani după executarea pedepsei principale, precum și degradarea militară, fiind respinse apelurile inculpaților.

Inculpații au declarat recurs, iar prin decizia nr. 2789 din 31 mai 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 103/2002 s-a admis recursul și s-a redus pedeapsa inculpatului C.G. la 20 de ani închisoare.

Condamnatul C.G. a formulat două cereri de revizuire care i-au fost respinse prin sentințele penale nr. 1284 din 13 octombrie 2004 și nr. 738 din 22 iunie 2006 pronunțate de Tribunalul București, secția a ll-a penală.

Cu toate acestea, la data de 02 decembrie 2008 C.D., soția condamnatului, a formulat a treia cerere de revizuire respinsă din nou prin sentința penală nr. 518 din 06 mai 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din Dosarul nr. 6793/3/2008.

Împotriva sentinței menționate, C.G. a formulat apel care a fost de asemenea respins ca nefondat prin decizia penală nr. 238/A din 03 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția l penală.

C.G. a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Din convorbirile telefonice interceptate și înregistrate pe baza autorizației emisă de Tribunalului București - Cabinetul Președintelui coroborate cu declarațiile învinuiților și ale martorilor s-a stabilit următoarea situație de fapt:

În perioada 2004 - 2009 C.D. a făcut numeroase demersuri pentru reducerea pedepsei soțului său C.G. condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Astfel, după cum a rezultat din declarațiile acesteia și din cele ale martorelor O.V., R.M. și F.S.P., C.D. a prezentat cazul soțului său C.G. la mai mulți avocați și instituții, încercând să demonstreze că acesta nu a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat și să obțină punerea sa în libertate.

Toate încercările sale, respectiv cererile de revizuire formulate, prezentarea dosarului la diferiți avocați cărora Ie-a solicitat să-l reprezinte pe C.G. și să obțină admiterea cererii de revizuire de către instanță, precum și memoriul adresat Administrației Prezidențiale prin care a solicitat grațierea acestuia, s-au soldat cu eșecuri, ceea ce a determinat-o pe C.D. să se gândească la căi ilicite pentru a realiza faptul pe care și-l dorea cu orice preț: punerea în libertate a soțului său înainte de executarea integrală a pedepsei la care fusese condamnat.

În perioada în care începuse să se gândească serios la varianta identificării unei persoane influente care să o ajute pentru a-l pune în libertate pe C.G. în anturajul inculpatei C.D. se aflau persoane de o moralitate îndoielnică și care, deși afișau o prietenie sinceră, nu s-au dat înapoi de la exploatarea stării de disperare în care se afla aceasta.

Astfel, A.C. și P.R. a căror îndeletnicire de bază o reprezenta obținerea de câștiguri substanțiale în mod facil și ilicit au profitat de disperarea și de naivitatea inculpatei C.D. și s-au oferit succesiv să o ajute cu relațiile de care dispuneau printre persoane „sus-puse” pentru a-l elibera pe C.G.

Cele două inculpate nu au acționat însă pe cont propriu, ci în colaborare cu alte persoane de aceeași factură, A.C. oferindu-se „să rezolve problema” împreună cu prietena sa „C.” identificată în persoana inculpatei S.E., iar P.R. urmând „să o ajute” pe C.D. prin intermediul „F.” identificată în persoana inculpatei F.F.

Toate inculpatele implicate în traficul de influență au susținut că dispun de relații la cel mai înalt nivel, cunoscând persoane cu putere de decizie pentru eliberarea deținutului C.G., convingând-o în acest fel pe C.D. să dea sume importante de bani.

A.C. a susținut că atât ea, cât și S.E. ar cunoaște mai multe persoane din cadrul Administrației Prezidențiale - Compartimentul probleme cetățenești - care au competența de a soluționa cererea de grațiere formulată de C.D. pentru soțul său C.G., referindu-se la „Comisia de grațiere” unde fiecare dintre cele două ar avea relații la o parte dintre componenții respectivei „Comisii” pe care ar fi urmat să-i corupă cu bani pentru a „da semnăturile” necesare.

Potrivit structurii de organizare a Administrației Prezidențiale în cadrul Departamentului pentru relația cu autoritățile publice și societatea civilă se află Compartimentul probleme cetățenești care are printre atribuțiile sale „primirea și înregistrarea cererilor de grațiere, obținerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiției și transmiterea răspunsurilor către petenți în conformitate cu prevederile Legii nr. 546/2002 privind grațierea”.

În cadrul acestui compartiment au pretins că ar avea relații inculpatele A.C. și S.E., numind-o „Comisia de grațiere” ai căror membrii le-ar fi fost cunoscuți. Inculpatele nu i-au prezentat C.D. întreaga structură la care s-a făcut referire anterior și nici nu ar fi fost necesar deoarece au susținut în permanență că îi cunosc pe cei care urmează să aprobe în mod direct cererea de grațiere formulată, folosind expresia „luare de semnături” prin care se refereau la aprobarea cererii.

La rândul său, P.R. a pretins că ar putea ajunge la o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul numitului P.D., cunoscut al inculpatei F.F., urmând ca în schimbul unei sume de bani considerabile respectiva doamnă judecător să dea o soluție favorabilă cererii de revizuire formulate de C.D. pentru soțul său C.G.

Concret, în toamna anului 2008 inculpata A.C. a început să o convingă treptat pe C.D. că dispune de relațiile necesare pentru a o ajuta în demersurile de punere în libertate a soțului său C.G., eludând dispozițiile legale.

Pentru ca imaginea de persoană influentă pe care și-o crease în fața C.D. să fie mai credibilă, inculpata A.C. a susținut că lucrează la S.R.I. sub acoperire, prezentându-l pe numitul „V.” rămas neidentificat până în prezent ca fiind șeful său care ar cunoaște persoane „sus-puse” la care ar putea interveni în favoarea condamnatului C.G.

Pe baza acestor afirmații, inculpata A.C. a determinat-o pe inculpata C.D. să-i remită la data de 04 noiembrie 2008 suma de 3.000 euro pentru a o ajuta, bani care nu au fost recuperați până în prezent.

Ulterior, în cursul lunii decembrie 2008 A.C. i-a spus C.D. că a găsit pe cineva care face parte din Comisia de grațiere care i-a spus că memoriul formulat pentru deținutul C.G. nu corespunde din punct de vedere al conținutului, dar că persoana respectivă ar putea să întocmească personal un alt memoriu cu condiția să i se pună la dispoziție documentele necesare. A.C. i-a cerut suma de 200 euro pentru a achita taxa de depunere a memoriului la Administrația Prezidențială, precum și „o masă” la restaurant cu persoana la care urma să apeleze.

La jumătatea lunii decembrie 2008 inculpata A.C. i-a spus direct C.D. că pentru a o ajuta în vederea admiterii cererii de grațiere pe care o formulase pentru soțul său C.G. la Administrația Prezidențială este necesar să dea 70.000 euro.

Pentru ca suma pretinsă inculpatei C.D. să nu pară exagerat de mare, A.C. i-a spus acesteia că inițial persoanele „sus-puse” care urmau să intervină în favoarea soțului său i-ar fi cerut 150.000 euro și că după negocieri ar fi reușit să reducă suma la 70.000 euro, afirmând că C.G. îi este văr.

A.C. a susținut că ar cunoaște personal o parte dintre funcționarii care urmează să examineze și să aprobe cererea de grațiere, făcând referire în acest sens la „Comisia de grațiere”. Deasemenea, a afirmat că prietena sa „C.” identificată în persoana inculpatei S.E. ar cunoaște la rândul său alte persoane din aceeași „Comisie de grațiere”, astfel că împreună ar putea să contribuie la influențarea deciziilor respectivelor persoane în sensul admiterii cererii de grațiere, expresia folosită fiind „obținerea de semnături”.

Potrivit afirmațiilor inculpatei A.C. banii solicitați urmau să fie împărțiți între aceasta și inculpata S.E., iar apoi să fie dați mai departe celor la care se efectuau intervențiile.

A.C. i-a cerut o sumă de bani exorbitantă C.D. deoarece cunoștea faptul că aceasta din urmă ar fi fost dispusă la orice sacrificiu pentru a-și elibera soțul din închisoare, precum și faptul că dispunea de bani întrucât vânduse de curând un apartament. C.D. a fost de acord să dea bani, dar i-a spus inculpatei A.C. că nu dispune decât de 60.000 euro, aceasta oferindu-se să-i împrumute chiar ea diferența de 10.000 euro.

S-a făcut precizarea că între cele două se statornicise de câteva luni o relație de prietenie destul de apropiată, vizitându-se reciproc în mod frecvent și vorbind zilnic la telefon.

În acest context, C.D. nici nu a bănuit că prietena sa ar putea să-i prezinte un scenariu fals și să pretindă că are relații pe care nu le avea în realitate pentru a obține în acest fel bani în interesul său personal.

Așa s-a explicat faptul că a acceptat să dea suma totală de 70.000 euro, având convingerea că prin relațiile inculpatei A.C. și ale prietenei acesteia S.E., soțul său va fi pus în libertate.

A.C. a cerut ca întreaga sumă de bani să-i fie dată anterior efectuării intervenției pentru a o da mai departe persoanelor ce urmau să se ocupe de admiterea cererii de grațiere.

C.D. i-a prezentat situația soțului său C.G., iar acesta nu a fost de acord să dea întreaga sumă de bani, sfătuind-o să remită doar jumătate din bani, urmând ca cea de-a doua parte să fie remiși după admiterea cererii de grațiere și punerea sa în libertate.

A.C. a fost de acord cu această modalitate de a proceda iar pe data de 23 decembrie 2008 C.D. s-a deplasat împreună cu mama sa R.M. la domiciliul inculpatei A.C. și i-a remis acesteia suma de 35.000 euro. Pentru a fi convingătoare cu privire la intervențiile pe care ar fi urmat să le efectueze, A.C. i-a solicitat C.D. în ziua respectivă să o ducă la muzeul de istorie cu autoturismul unde s-a întâlnit cu prietena sa „C.” (S.E.) având banii asupra sa și susținând că se va duce împreună cu „C.” să ducă banii persoanelor care urmau să se ocupe de admiterea cererii de grațiere.

Pentru a avea o garanție cu privire la suma de bani remisă C.D. i-a cerut inculpatei A.C. să întocmească un act doveditor autentificat la notariat dar aceasta a refuzat, pretinzând că prietena sa „C.” nu ar fi fost de acord să semneze vreun act deoarece nu o cunoștea suficient de bine pe C.D. și că, având în vedere intervențiile ce urmau să se realizeze în favoarea soțului său, nu ar fi fost indicat să le apară numele în acte.

Pentru a avea totuși o garanție, C.D. i-a cerut inculpatei A.C. să întocmească ea un document autentificat cu prietena sa „C.”, având încredere că dacă lucrurile nu vor ieși bine își va recupera banii de la A.C.

Astfel, la data de 24 decembrie 2008, a doua zi după remiterea primei tranșe din bani s-a întocmit un contract de împrumut autentificat la Biroul Notarului Public S.M., contract încheiat între A.C. în calitate de împrumutător și S.E. în calitate de împrumutat pentru suma de 35.000 euro, la rubrica martori semnând C.D. și Z.G.

Întocmind acest contract de împrumut fals care în fapt acoperea traficul de influență, inculpatele A.C. și S.E. s-au asigurat că orice s-ar întâmpla C.D. nu va avea nici o posibilitate legală de a le trage la răspundere și de a-și recupera banii remiși. Au încercat totodată să evite asocierea numelui lor cu cel al C.D., ceea ce însă nu Ie-a reușit deoarece aceasta a semnat contractul în calitate de martoră alături de Z.G., prietena sa care nu avea nici o legătură personală cu cele două.

A.C. i-a spus C.D. că i-a dat cei 35.000 euro inculpatei S.E., iar aceasta la rândul său a dat banii mai departe celor care urmau să aprobe cererea de grațiere a condamnatului C.G.

Cu privire la „relațiile sale” A.C. a afirmat că este necesar doar să le arate banii pentru a le dovedi că cei care solicită intervenția dispun de o asemenea sumă de bani, după care vor fi restituiți, urmând să fie remiși efectiv după rezolvarea problemei.

C.D. s-a sfătuit la telefon cu soțul său C.G. și au căzut de acord să prezinte și cea de-a doua parte din bani „pentru poză”, urmând să-i ia înapoi și să-i dea efectiv după ce va fi pus în libertate.

La începutul lunii ianuarie 2009 C.D. s-a deplasat la domiciliul inculpatei A.C. și i-a mai dus 35.000 euro pentru a-i arăta „la lume”, iar după câteva zile i-a luat înapoi, A.C. arătându-se generoasă și spunându-i că cei la care a intervenit ea vor lua banii doar după rezolvarea problemei.

Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat cu certitudine în ziua de 20 ianuarie 2009, lipsa de scrupule și îndrăzneala inculpatei A.C. mergând atât de departe încât chiar i-a cerut C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G.

În naivitatea sa și bazându-se pe relația închipuită de sinceră prietenie pe care o avea cu A.C., C.D. nu a avut nici un dubiu că soțul său va fi pus în libertate și a trimis în ziua respectivă un autoturism la penitenciar. Mai mult, vorbind în cursul zilei de 20 ianuarie 2009, în jurul orei 15.00, cu A.C. aceasta i-a dat din nou asigurări că soțul său va fi eliberat, dar puțin mai târziu.

Văzând că soțul său nu a fost pus în libertate, atât C.D., cât și C.G. au început să-i ceară explicații inculpatei A.C.

A.C. a susținut că persoanele la care a intervenit ea „și-au făcut treaba”, deși nu încasaseră nici un ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. și spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deși au luat deja banii.

În aceste condiții i s-au cerut explicații inculpatei S.E. care a încercat să se scuze, susținând că C.G. ar fi fost indiscret și ar fi vorbit la penitenciar cu ceilalți deținuți despre faptul că urma să fie pus în libertate, iar persoanele la care a intervenit ea nu au mai vrut să se implice în aceste condiții în rezolvarea problemei.

După numeroase discuții, certuri și amenințări, la sfârșitul lunii februarie - începutul lunii martie 2009 C.D. a reușit să o determine pe A.C. să recupereze cei 35.000 euro de la S.E. și să-i restituie.

După data de 20 ianuarie 2009 și până când i-a restituit banii, A.C. a mai încercat să o ducă cu vorba pe C.D., vehiculând nume ca A.B., T.S. și D., persoane pe care a pretins că le-ar cunoaște personal și făcând referire la un personaj misterios numit „D.”, care ar fi pus-o în legătură cu un anume „M.”, comisar parlamentar.

Reprezentativă în acest sens este convorbirea purtată de A.C. cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09, discuție redată în procesul-verbal întocmit și care se regăsesc în dosarul de urmărire penală.

Discuția s-a purtat în autoturismul C.D., fiind interceptată și înregistrată prin telefonul mobil al acesteia care îl lăsase deschis pentru a fi auzită de soțul său C.G.

Față de convorbirile telefonice, conversația din autoturism s-a purtat într-un mediu în care inculpata A.C. s-a simțit mai protejată, considerând că nu o poate auzi nimeni în afară de C.D., astfel că a vorbit liber și direct, fără ocolișuri și subînțelesuri.

Această discuție este relevantă în privința modului în care a procedat A.C. pentru a câștiga încrederea C.D. și a o determina pe aceasta să-i remită bani. Astfel, A.C. i-a relatat amănunțit în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante și sus-puse și că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitați să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G. În plus, A.C. a simulat foarte bine o prietenie sinceră și apropiată cu C.D., făcându-i acesteia confidențe și oferindu-se chiar să o ajute cu împrumuturi în bani.

Cu toate încercările făcute de A.C. de a amâna restituirea banilor și de a o face să creadă pe C.D. că șansele de punere în libertate a soțului său prin grațiere nu s-au epuizat, aceasta din urmă, influențată și de discuțiile avute cu C.G. nu i-a mai acordat încredere și a trecut la amenințări, convingând-o pe A.C. în cele din urmă să recupereze banii de la S.E. și să-i returneze.

După eșecul așa-ziselor intervenții efectuate de A.C. și S.E. la Administrația Prezidențială, un alt personaj cu o moralitate la fel de îndoielnică din anturajul C.D., o altă prietenă „săritoare”, P.R., s-a oferit să o ajute, arătându-se indignată de suma exorbitantă cerută de cele două pentru rezolvarea problemei, precum și de faptul că nu-și respectaseră promisiunile.

C.D., fiind într-o stare de disperare în care ar fi fost dispusă la orice pentru a rezolva eterna problemă a eliberării soțului său a fost și de această dată receptivă la poveștile prezentate în mod credibil de P.R., care, asemenea inculpatei A.C., a încercat să obțină bani pentru ea și pentru prietena sa intimă „F.”, identificată în persoana inculpatei F.F.

Inculpata F.F. avea relații apropiate cu numitul P.D. pe care îl cunoscuse în calitate de partener de afaceri și cunoștea faptul că într-un apartament proprietatea acestuia locuise în calitate de chiriașă o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pornind de la această informație F.F. i-a spus lui P.R. că prietenul său P.D. cunoaște o judecătoare la Înalta Curte de Casație și Justiție și că ar putea interveni la aceasta pentru admiterea recursului la revizuire făcut de condamnatul C.G.

P.R. a preluat imediat și a transmis mai departe susținerile inculpatei F.F., adăugându-le anumite elemente necesare pentru a o determina pe C.D. să creadă că soțul său va fi pus în libertate.

Astfel, la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:54:03, între P.R. și F.F. s-a purtat o convorbire, interceptată, convorbire care a fost de asemenea redată în procesul-verbal întocmit și care este depusă în dosarul de urmărire penală.

La aceeași dată, la ora 19.58.24, P.R. a luat legătura cu C.D. și a purtat o altă conversație care a stat la baza sesizării în prezenta cauză și care a fost redată în procesul-verbal întocmit.

Din convorbirile menționate anterior a rezultat că F.F. a pretins față de P.R. că ar avea posibilitatea de a interveni prin intermediul unui prieten identificat în persoana numitului P.D. la Înalta Curte de Casație și Justiție la o judecătoare pentru admiterea recursului la revizuire formulat de condamnatul C.G.

La rândul său P.R. a preluat imediat această informație și i-a transmis-o la interval de câteva minute C.D., făcând-o să creadă că se poate interveni la cel mai înalt nivel în favoarea soțului său și determinând-o pe aceasta să afirme că ar fi dispusă să dea 60.000 euro pentru o astfel de intervenție. Pentru a-i câștiga încrederea și cunoscând faptul că anterior C.D. mai plătise în zadar pentru punerea în libertate a soțului său, P.R. i-a repetat că oamenii sunt super serioși și nu vor nici un ban înainte.

Nici această intervenție nu s-a concretizat deoarece influența pe care F.F. a pretins că ar avea-o prin intermediul prietenului său P.D. nu era reală. Nu s-au încasat nici bani de către P.R. și F.F. pentru realizarea intervenției dar acest aspect nu a prezentat relevanță decât cu privire la stabilirea gradului concret de pericol social al faptelor și cu privire la individualizarea eventualelor pedepse, neavând importanță în privința laturii obiective a infracțiunii care s-a realizat în modalitățile normative ale „pretinderii” și „acceptării de promisiuni” în mod direct în cazul învinuitei P.R. și în mod indirect în cazul inculpatei F.F.

P.R. nu i-a pretins C.D. o sumă de bani determinată, dar din conținutul convorbirii a rezultat clar că urmează să ia bani pentru realizarea intervenției, spunând: „în momentul în care este Ok și în momentul în care este cineva, îl ia, tu ești cu banii acolo unde trebuie la ora (...)”.

De asemenea, P.R. a acceptat în mod direct promisiunea C.D. de a-i da bani pentru realizarea intervenției, iar F.F. a pretins bani și a acceptat promisiunea banilor de la C.D. în mod indirect, prin intermediul P.R.

După eșecul intervenției la care s-a făcut referire anterior, P.R. și F.F. au încercat în continuare să realizeze o intervenție de această dată la Parchet, condamnatul C.G. retrăgându-și recursul la revizuire la termenul din 30 ianuarie 2009.

Din discuțiile purtate între cele două sub acest aspect, a rezultat că F.F. a determinat-o pe P.R. să creadă că poate interveni prin tot felul de persoane influente la diferite instituții în favoarea lui C.G., iar P.R. la rândul său a preluat fără nici o reținere afirmațiile acesteia pe care Ie-a prelucrat și comunicat pentru a fi mai credibile după care Ie-a prezentat C.D., traficul de influență fiind realizat de cele două de la una la alta, completându-se și sprijinindu-se reciproc.

Un fragment din convorbirea purtată de cele două la data de 01 februarie 2009, ora 12:32:45, P.R. și F.F., redat în procesul-verbal întocmit și care se regăsește în dosarul de urmărire penală, este relevant în această privință.

Profitând de dorința C.D. de a găsi o relație pentru a-și pune soțul în libertate, precum și de încrederea pe care i-a acordat-o în virtutea prieteniei, P.R. a împrumutat în mod repetat bani de la aceasta și chiar bijuterii pentru a le amaneta, fără a mai restitui banii sau bijuteriile. Prejudiciul produs C.D. reprezentând contravaloarea bijuteriilor și ale împrumuturilor succesive se ridică la suma totală de aproximativ 9.000 euro.

Deși împrumuturile i-au fost acordate P.R. în contextul în care C.D. spera să o ajute cu relațiile ei pentru a-și elibera soțul din închisoare, încasarea respectivelor sume de bani nu constituie infracțiunea de trafic de influență deoarece remiterea împrumuturilor nu a fost condiționată de efectuarea unei intervenții de către P.R. în baza influenței reale sau imaginare asupra vreunui funcționar competent de a dispune cu privire la situația juridică a condamnatului C.G.

Situația de fapt prezentată în actul de sesizare al instanței a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. și P.R. la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:58:24; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. și P.R. la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:54:03; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. și P.R. la data de 01 februarie 2009, ora 12:32:45; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. și P.R. la data de 06 februarie 2009, orele 15:26:33; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D.

și P.R. la următoarele date: 29 ianuarie 2009, orele 18:57:51, și 29 ianuarie 2009, ora 23:12; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și P.R. la data de 03 februarie 2009, ora 10:30:03, de C.G. cu C.D. la data de 03 februarie 2009, orele 17:02:13, 17:49:55 și 21:06:11, și C.D. cu A.C. la 03 februarie 2009, ora 22:02:03; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de A.C. cu C.D. la data de 04 februarie 2009, ora 13:21:29; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G. și C.D. la data de 04 februarie 2009, ora 17:52:44; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu C.G. la data de 04 februarie 2009, ora 18:34:29; proces-verba! de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu C.G. la data de 17 februarie 2009, ora 17:03:05; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D.

și C.G. la data de 20 februarie 2009, orele 20:15:49 și 21:33:11; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și C.G. la următoarele date 03 februarie 2009, ora 21:06:11, 09 februarie 2009, ora 21:38:19, 10 februarie 2009, ora 20:18:25, 14 februarie 2009, ora 19:24:45, 15 februarie 2009, ora 11:25:04, 15 februarie 2009, ora 11:27:51, 17 februarie 2009, ora 16:39:24, 07 martie 2009, 18:58:29; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și C.G. la următoarele date 04 februarie 2009, ora 16:31:18, 04 februarie 2009, ora 17:52:44, 04 februarie 2009, ora 18:34:29, 07 februarie 2009, ora 12:57:52, 09 februarie 2009, ora 16:55:29, 11 februarie 2009, ora 21:03:35, 15 februarie 2009, ora 17:23:02, 17 februarie 2009, 17:03:05, 17 februarie 2009, orele 21:59:09 și 22:28:30, 20 februarie 2009, ora 20:15:49 și 21:33:11; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G.

și C.D. la data de 14 februarie 2009, ora 14:58:11; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G., C.D., A.C. și P.R. în sistem „conferință” la data de 01 iulie 2009, ora 23:44:15; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu S.E. la data de 02 iulie 2009, ora 21:41:17; cererea de revizuire formulată de C.D. pentru C.G. și referatul procurorului; cererea de revizuire formulată de C.G.; extras al listei de ședință din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; decizia penală nr. 333 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; numerele de înregistrare a cererilor de revizuire și grațiere formulate de C.G.

și de C.D.; adresa din 04 decembrie 2009 emisă de Președintele României - Probleme Cetățenești; contract de împrumut din 24 decembrie 2009 autentificat la Biroul Notarului Public S.M.; adresa din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3; proces-verbal de audiere a învinuitului C.G.; declarații inculpat C.G.; proces-verbal de audiere a inculpatei C.D.; declarații inculpata C.D.; proces-verbal de audiere a inculpatei A.C.; declarații inculpata A.C.; proces-verbal de audiere a inculpatei S.E.; declarație inculpată S.E.; proces-verbal de audiere a inculpatei P.R.; declarații inculpată P.R.; proces-verbal de audiere a inculpatei F.F.; declarații inculpata F.F.; proces-verbal de audiere a martorei O.V.; declarație martoră O.V.; proces-verbal de audiere a martorei Z.G.; declarație martoră Z.G.; proces-verbal de audiere a martorei R.M.; declarație martoră R.M.; proces-verbal de audiere a martorului P.D.; declarație martor P.D.; declarație martoră F.S.P.; declarație martor C.E.; proces-verbal de confruntare între inculpatele P.R.

și F.F.; proces-verbal de confruntare între inculpații C.G. și S.E.; proces-verbal de confruntare între inculpații C.G. și A.C.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. și S.E.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. și A.C.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. și P.R.

Împotriva sentințe penale nr. 140 din 17 februarie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 50635/3/2009, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații S.E., A.C., P.R., F.F. și C.G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - D.N.A. a criticat sentința penală apelată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, sub aspectul nelegalității, primul motiv de apel a vizat nelegalitatea pedepsei aplicată inculpatului C.G., sens în care s-a apreciat că infracțiunea din prezenta cauză, fiind săvârșită în timpul executării unei alte pedepse, se impunea contopirea pedepsei rămase neexecutate cu pedeapsa din prezenta cauză, fără a se aplica o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât restul rămas neexecutat.

Cel de-al doilea motiv de apel a vizat greșita reținere și aplicare a dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, pentru inculpații C.G. și C.D., în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă ale denunțului.

Al treilea motiv de apel, a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., referitor la inculpatele F.F. și P.R., având în vedere că, referitor la cele două, nu s-a discutat despre luarea unei măsuri preventive, sens în care s-a solicitat înlăturarea acestor dispoziții.

În ceea ce privește netemeinicia hotărârii apelate, apelul Parchetului a vizat greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, raportat la persoana și comportamentul procesual al acestora, la pericolul social al faptei și la circumstanțele săvârșirii, la încadrarea juridică a faptei pentru fiecare inculpat în parte, la valoarea ridicată a sumei de bani pretinse și remise, la perseverența infracțională a inculpatelor S.E. și A.C., la modalitatea de concepere a activității infracționale și la perioada îndelungată de desfășurare, sens în care s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor și înlăturarea dispozițiilor art. 861 C. pen., pentru inculpatele S.E., A.C. și C.D.

Nu în ultimul rând, s-a criticat hotărârea apelată sub aspectul greșitei confiscări de la inculpații C.D. și C.G. a sumei de 70.000 euro, în valută și nu în echivalentul în RON.

În altă ordine de idei, s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea reținută prin actul de sesizare a instanței.

Apelanta-inculpată A.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind elementul material.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1584 C. civ., contractul de împrumut încheiat de inculpată îndeplinește toate condițiile de fond și de formă, având un obiect determinat și nu în scopul exercitării influenței asupra unui funcționar. Mai mult, suma prevăzută în contract a și fost restituită.

În același sens, influența, pe care o are sau a lăsat inculpata să creadă că o are, trebuie să privească un funcționar cu atribuții în soluționarea cererii de grațiere, însă, în înregistrările convorbirilor telefonice nu se face referire la o asemenea persoană. De asemenea, potrivit art. 94 lit. d) din Constituția României, președintele țării are competență exclusivă în acest sens.

Nu în ultimul rând, s-a solicitat înlăturarea tuturor convorbirilor telefonice, folosite ca mijloc de probă și avute în vedere de instanța de fond, apreciind că au fost obținute în mod nelegal, prin încălcarea dispozițiilor art. 911 C. proc. pen. cu referire la art. 26 din Constituția României, sens în care, s-a arătat că, deși urmărirea penală a fost începută la data de 12 octombrie 2009, convorbirile au fost interceptate anterior.

Apelanta-inculpată S.E. a arătat că achiesează la concluziile apelantei-inculpate A.C., referitor la nelegala interceptare a convorbirilor telefonice, în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei, întrucât fapta pentru care a fost condamnată nu există.

Astfel, nu se precizează modalitatea în care se presupune că a fost săvârșită infracțiunea de fals, cu atât mai mult cu cât contractul încheiat de inculpate îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind încheiat la notariat.

De asemenea, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata ar fi promis că va interveni pe lângă un funcționar cu atribuții de soluționare a cererii de grațiere.

Apelanta-inculpată P.R. a solicitat desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite, cumulativ, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, lipsind intenția.

Astfel, în fapt, inculpata a fost condamnată pentru o altă faptă decât cea reținută prin actul de sesizare a instanței. În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata a pretins suma de 70.000 euro ori că a acceptat propunerea coinculpatei C.D. să-i plătească suma de 60.000 RON. Mai mult, din declarațiile coinculpaților C., nu rezultă că relațiile acestora cu inculpata P. au existat doar în vederea desfășurării unei activități infracționale.

De asemenea, din convorbirilor telefonice, înregistrate nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă o simplă discuție, fără referiri concrete la vreo intervenție pe lângă vreun magistrat de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar la plata onorariului de avocat.

În subsidiar, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatei este prea mare, raportat la pericolul social redus al faptei și al inculpatei, determinat de vârsta acesteia, de lipsa antecedentelor penale și de studiile superioare ale acesteia, s-a solicitat redozarea pedepsei, cu reținerea dispozițiilor art. 40 C. pen. și înlăturarea dispozițiilor art. 83 C. pen., precizându-se că, deși în rechizitoriu nu se reține, totuși, instanța a avut în vedere starea de recidivă.

Apelanta-inculpată F.F. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat ia art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa. Astfel, s-a criticat modalitatea de analizare a probelor administrate în cauză, întrucât, din actele dosarului nu rezultă că ar fi existat o înțelegere între inculpatele F. și P. pentru efectuarea traficului de influență, ci doar simple supoziții, bazate pe două convorbiri telefonice, dar care nu duc la concluzia săvârșirii faptei. Sub acest aspect, s-a arătat că singura contribuție a inculpatei F. a fost aceea de a recomanda un avocat, despre care știa că, anterior, fusese judecător sau procuror.

S-a apreciat că neîncrederea manifestată de inculpatul C. în demersurile inculpatei P. atrage nevinovăția inculpatei F.

Apelantul-inculpat C.G. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, ca netemeinică sub aspectul greșitei contopiri a pedepsei și, pe fond, înlăturarea dispozițiilor art. 41 C. pen.

Prin decizia penală nr. 29 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 140 din data de 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală.

Curtea a înlăturat aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privința inculpaților C.G. și C.D. și a reținut, în favoarea acestora, prevederile art. 74 alin. (2) C. pen.

A înlăturat aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. și a reținut incidența dispozițiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privința inculpatului C.G. și, pe cale de consecință:

În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. Curtea a condamnat-o pe inculpata C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen., Curtea l-a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a constata că infracțiunea pentru care s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., Curtea a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și 20 de ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat următoarele:

În mod corect, instanța de fond a stabilit situația de fapt, constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2008, inculpata C.D. Ie-a dat inculpatelor A.C. și S.E. suma totală de 70.000 euro pentru ca acestea din urmă să facă demersuri la Administrația Prezidențială, la persoanele care, potrivit atribuțiilor de serviciu erau abilitate să se pronunțe cu privire la cererile de grațiere, în vederea admiterii cererii de grațiere a soțului său, inculpatul C.G., condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.

Aceeași inculpată, în cursul lunii ianuarie a anului 2009, i-a oferit inculpatei P.R. suma de 60.000 euro pentru a interveni, prin intermediul relațiilor sale, la un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea punerii în libertate a soțului său C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire formulat de acesta.

În privința criticilor de nelegalitate invocate de către apelantele inculpate A.C. și P.R. și însușite de către inculpata S.E., critici vizând încălcarea dispozițiilor art. 911 și urm. C. proc. pen., Curtea Ie-a apreciat ca fiind nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

În baza autorizației de interceptare din 03 noiembrie 2008 emisă, în condițiile legii, de Judecătoria sectorului 4 București și prelungită, în mod succesiv, de către judecător, prin încheierile din datele de 27 noiembrie 2008 și 23 decembrie 2008, s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirii telefonice purtată între C.D. și P.R., la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:58:24, convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că P.R. urma să intervină, prin intermediul unor anume „F.” și „H.”, la un judecător din cadrul Curții Supreme de Justiție, pentru a obține punerea în libertate a soțului numitei C.D., anume C.G., condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

Prin ordonanța nr. 17/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., la data de 28 ianuarie 2009, s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de C.D. și P.R., emițându-se autorizația provizorie din 28 ianuarie 2009.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2009, Tribunalul București - Cabinetul Președintelui a dispus confirmarea ordonanței sus menționate și a emis autorizația pe o durată de 28 de zile, privind interceptarea și înregistrarea audio și video a convorbirilor telefonice și ambientale purtate de numitele C.D. și P.R.

Autorizația respectivă a fost prelungită, în conformitate cu dispozițiile legii procesual penale, în urma interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice stabilindu-se situația de fapt în cauză.

Astfel, Curtea a constatat că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 911 C. proc. pen., care stabilesc condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpata A.C., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata A.C. a susținut că, atât ea, cât și inculpata S.E., ar cunoaște mai multe persoane din cadrul Administrației Prezidențiale - Compartimentul probleme cetățenești - care au competența de a soluționa cererea de grațiere formulată de C.D. pentru soțul său C.G., referindu-se la „Comisia de grațiere” unde fiecare dintre cele două ar avea relații la o parte dintre componenții respectivei „Comisii” pe care ar fi urmat să-i corupă cu bani pentru a „da semnăturile” necesare.

Potrivit propriilor afirmații ale inculpatei A.C., suma de bani solicitată urma să fie împărțită între aceasta și inculpata S.E., iar apoi să fie dată, mai departe, celor la care se făceau intervențiile.

Inculpata C.D. s-a sfătuit la telefon cu soțul său C.G. și au căzut de acord să prezinte și cea de-a doua parte din bani „pentru poză”, urmând să-i ia înapoi și să-i dea efectiv după ce va fi pus în libertate.

Așa fiind, la începutul lunii ianuarie, a anului 2009, C.D. s-a deplasat la domiciliul inculpatei A.C. și i-a mai dus 35.000 euro pentru a-i arăta „la lume”, iar după câteva zile i-a luat înapoi, A.C. arătându-se generoasă și spunându-i că cei la care a intervenit ea vor lua banii doar după rezolvarea problemei.

Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat, cu certitudine, în ziua de 20 ianuarie 2009, cerându-i C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G.

Vorbind în cursul zilei de 20 ianuarie 2009, în jurul orei 15.00, cu A.C. aceasta i-a dat, din nou, asigurări inculpatei C.D. că soțul său va fi eliberat, dar puțin mai târziu.

Văzând că soțul său nu a fost pus în libertate atât C.D., cât și C.G. au început să-i ceară explicații inculpatei A.C.

A.C. a susținut că persoanele la care a intervenit ea „și-au făcut treaba”, deși nu încasaseră niciun ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. și spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deși au luat deja banii.

În aceste condiții, i s-au cerut explicații inculpatei S.E. care a încercat să se scuze, susținând că C.G. ar fi fost indiscret și ar fi vorbit la penitenciar cu ceilalți deținuți despre faptul că urma să fie pus în libertate, iar persoanele la care a intervenit ea nu au mai vrut să se implice în aceste condiții în rezolvarea problemei.

După numeroase discuții, certuri și amenințări, la sfârșitul lunii februarie - începutul lunii martie 2009, C.D. a reușit să o determine pe A.C. să recupereze cei 35.000 euro de la S.E. și să-i restituie.

Relevantă în dovedirea vinovăției inculpatei A.C. este și convorbirea purtată de aceasta cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09. În discuția respectivă inculpata A.C. descrie în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante și sus-puse și că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitați, să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G.

Curtea a reținut că, într-adevăr, nu constituie infracțiunea de trafic de influență, putând întruni, însă, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, afirmația făcută de inculpată asupra unor activități ce intră în sfera atribuțiilor legale ale altor organe.

Or, în cauză, contrar susținerilor apărării, s-a reținut că inculpata A.C. a pretins de la inculpata C.D. suma de 70.000 euro, susținând că, în schimbul respectivei sume de bani, atât ea, cât și prietena sa, inculpata S.E., vor face demersuri la Administrația Prezidențială, la persoanele abilitate să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererilor de grațiere, pentru a obține eliberarea, prin grațiere, a deținutului C.G., condamnat la 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

De asemenea, la data de 23 decembrie 2009, inculpata A.C. a primit de la inculpata C.D. suma de 35.000 euro, bani pe care i-a dat inculpatei S.E., urmând ca aceasta să-i remită persoanelor la care efectua intervenții.

Potrivit structurii de organizare a Administrației Prezidențiale, în cadrul Departamentului pentru relația cu autoritățile publice și societatea civilă, se află „Compartimentul probleme cetățenești” care are, printre atribuțiile sale, „primirea și înregistrarea cererilor de grațiere, obținerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiției și transmiterea răspunsurilor către petenți în conformitate cu prevederile Legii nr. 546/2002 privind grațierea”.

În cadrul acestui compartiment inculpatele A.C. și S.E. au pretins că ar avea relații, afirmând că membrii „Comisiei de grațiere”, le-ar fi fost cunoscuți.

În consecință, în drept, fapta săvârșită de inculpata A.C. a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpata S.E., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea a apreciat că din depozițiile inculpaților C.G. și C.D., ale inculpatei P.R. și ale martorelor O.V., R.M. și F.S.P. a rezultat, fără dubiu, participarea inculpatei S.E. la comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Curtea a considerat că explicațiile pe care le-au dat inculpatele A.C. și S.E. cu privire la încheierea contractului de împrumut nu sunt credibile, în condițiile în care, dacă, într-adevăr, ar fi existat încredere între părți, așa cum au afirmat cele două, nu s-ar fi încheiat un contract de împrumut autentificat la notariat care să ateste acordarea împrumutului, iar dacă inculpata A.C., în calitate de împrumutător, ar fi solicitat încheierea unui astfel de act, în mod firesc și inculpata S.E., ca împrumutat, ar fi solicitat cel puțin o chitanță de mână care să dovedească restituirea banilor.

Mai mult, contractul de împrumut a fost încheiat la data de 24 decembrie 2009, a doua zi după data la care C.D. i-a remis inculpatei A.C. suma de 35.000 euro, în contractul de împrumut întocmit fiind înscrisă exact această sumă, iar inculpata C.D. a participat la încheierea actului oficial, în calitate de martor, în condițiile în care inculpatele A.C. și S.E. au susținut că nu au nicio relație și nicio legătură cu aceasta. Cea de-a doua martoră la încheierea contractului de împrumut a fost numita Z.G. pe care inculpatele A.C. și S.E. nu o cunoșteau și care era prietenă cu C.D.

Așa fiind, Curtea a apreciat că fapta săvârșită de inculpata S.E. întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește apelurile declarate de inculpatele P.R. și F.F., Curtea Ie-a apreciat ca fiind nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Curtea a reținut că inculpata F.F., prietenă cu inculpata P.R., avea relații apropiate cu martorul P.D. pe care îl cunoscuse în calitate de partener de afaceri și cunoștea faptul că, într-un apartament proprietatea acestuia din urmă, locuise, în calitate de chiriaș, o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, inculpata F.F. i-a spus P.R. că prietenul său P.D. cunoaște un judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și că ar putea interveni la acesta din urmă pentru admiterea recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de revizuire, cale de atac exercitată de condamnatul C.G. Inculpata P.R., „prietenă” cu C.D., i-a transmis acesteia susținerile inculpatei F.F. Astfel, din convorbirile purtate la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:54:03, între P.R. și F.F. și, la aceeași dată, ora 19.58.24, între P.R. și C.D., a rezultat că inculpata F.F. a pretins față de P.R. că ar avea posibilitatea de a interveni prin intermediul unui prieten identificat în persoana numitului P.D. la Înalta Curte de Casație și Justiție la o judecătoare pentru admiterea recursului la revizuire formulat de condamnatul C.G.

La rândul ei, inculpata P.R. a preluat imediat această informație și i-a transmis-o la interval de câteva minute C.D., făcând-o să creadă că se poate interveni la cel mai înalt nivel în favoarea soțului său și determinând-o pe aceasta să afirme că ar fi dispusă să dea 60.000 euro pentru o astfel de intervenție.

Pentru a-i câștiga încrederea și cunoscând faptul că, anterior, inculpata C.D. mai plătise în zadar pentru punerea în libertate a soțului său, P.R. i-a repetat că oamenii sunt serioși și nu vor niciun ban înainte.

Intervenția nu s-a concretizat deoarece influența pe care F.F. a pretins că ar avea-o prin intermediul prietenului său P.D. nu era reală.

Elementul material al infracțiunii s-a realizat, așadar, în modalitatea normativă a „acceptării de promisiuni”, în mod direct, în cazul inculpatei P.R., respectiv, în mod indirect, prin intermediul primei inculpate, în cazul inculpatei F.F.

Deși inculpata P.R. nu i-a pretins C.D. o sumă de bani determinată, din conținutul convorbirii telefonice interceptate a rezultat, fără dubiu, că urmează să ia bani pentru realizarea intervenției, spunând: „în momentul în care este ok și în momentul în care este cineva, îl ia, tu ești cu banii acolo unde trebuie la ora (...)”.

După eșecul acestei „intervenții”, inculpatele P.R. și F.F. au încercat, în continuare, să realizeze o intervenție, de această dată la Parchet, condamnatul C.G. retrăgându-și recursul la termenul din 30 ianuarie 2009.

Astfel, din discuțiile purtate între cele două, Curtea a apreciat că inculpata F.F. a determinat-o pe inculpata P.R. să creadă că poate interveni prin tot felul de persoane influențe la diferite instituții în favoarea lui C.G., iar aceasta din urmă a preluat, fără nicio reținere, afirmațiile inculpatei F.F., pe care le-a prelucrat, pentru a fi mai credibile, după care, Ie-a prezentat C.D.

Totodată, Curtea a reținut că, deși referirile la inculpata F.F. sunt vagi în declarațiile persoanelor audiate în cauză, vinovăția acesteia a fost susținută de declarațiile inculpatelor C.D. și P.R. și de convorbirile telefonice purtate între P.R. și F.F., rezultând, în mod cert, comiterea, de către aceasta din urmă, a infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, împrejurarea că martorul P.D., prieten al inculpatei F.F., a închiriat o locuință, pentru o perioadă de aproximativ un an, unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție și tot acest martor îl cunoștea pe avocatul C.E., fost procuror, au fost informații pe care inculpata F.F. le-a cunoscut și Ie-a folosit în favoarea sa și a prietenei sale P.R.

Totodată, din convorbirile telefonice purtate între inculpatele P.R. și F.F., a rezultat că avocatul C.E. ar fi un personaj influent, care urma să intervină la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar fi pronunțat asupra recursului la revizuire.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea a reținut că, în drept, fapta săvârșită de inculpata P.R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, Curtea a apreciat că în drept, fapta inculpatei F.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpata F.F. derivă din condamnarea la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin sentința penală nr. 915 din 05 aprilie 2005 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1073 din 05 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

În ceea ce o privește pe inculpata P.R., Curtea a reținut că solicitările acesteia, privind reținerea dispozițiilor art. 40 C. pen. și înlăturarea dispozițiilor art. 83 C. pen., sunt neîntemeiate, pentru următoarele argumente:

Inculpata P.R. a mai fost condamnată, anterior săvârșirii faptei din prezenta cauză, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., conform sentinței penale nr. 205 din 06 februarie 2008 a Judecătoriei sectorului 4 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1369 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Astfel, Curtea de Apel a apreciat că, în mod legal, instanța de fond nu a reținut incidența stării de recidivă postcondamnatorie, nefiind întrunită cerința cuantumului pedepsei anterioare (primul termen al recidivei), însă, aplicarea prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen. fiind obligatorie.

De asemenea, Curtea a apreciat că instituția pluralității intermediare de infracțiuni, reglementată de dispozițiile art. 40 C. pen., are în vedere cu totul alte situații decât cea din cazul de față, anume, presupune existența unei condamnări definitive și săvârșirea din nou a unei infracțiuni, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, dar nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie, ori cu privire la forma de vinovăție a infracțiunilor, ori cu privire la gravitatea acestora.

De asemenea, în ceea ce le privește pe apelantele inculpate A.C., S.E., P.R. și F.F., Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Curtea a avut în vedere dispozițiile părții generale ale C. pen. incidente în cauza dedusă judecății, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, activitatea infracțională anterioară a inculpatelor P.R. și F.F., persoana inculpatelor, poziția lor procesuală de îngreunare a cercetărilor, mergând de la nerecunoașterea faptelor și poziții oscilante până la alibiuri false și atitudini de zădărnicire a aflării adevărului, dar și conduita bună a inculpatelor A.C. și S.E. înainte de săvârșirea faptelor.

Astfel, Curtea a apreciat că, în mod temeinic, instanța de fond a considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatele P.R. și F.F., a considerat că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen.

Pentru inculpatele S.E. și A.C., apreciind atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, dar mai ales gradul de participație la săvârșirea faptelor, în sensul că s-a reținut în sarcina lor o singură faptă, Curtea a apreciat că tribunalul a considerat, în mod corect, că pronunțarea unei condamnări constituie avertisment și chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care, s-a făcut aplicarea art. 861 C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 862 C. pen., acestea să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, în sensul micșorării (astfel cum a solicitat inculpata P.R.) ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalității de executare a pedepselor aplicate (conform solicitării Parchetului), nu se impune.

Curtea a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul C.G. sunt fondate, pentru următoarele argumente:

În primul rând, încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului C.G. este greșită, în condițiile în care, prin actul de sesizare a instanței s-a dispus trimiterea acestuia în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar instanța de fond nu a procedat, în condițiile art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina acestuia, dispunând, direct, condamnarea inculpatului C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. De altfel, fapta inculpatului C.G. care, în cursul lunii decembrie a anului 2008, a încurajat-o și a sfătuit-o pe soția sa, inculpata C.D. să le dea inculpatelor A.C. și S.E. suma totală de 70.000 euro (din care 25.000 euro au fost împrumutați de el personal de la cămătari), pentru ca acestea din urmă să facă demersuri la Administrația Prezidențială, la persoanele care potrivit atribuțiilor de serviciu erau abilitate să se pronunțe cu privire la cererile de grațiere, în vederea admiterii cererii sale de grațiere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Astfel, Curtea a procedat la înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. și reținând incidența dispozițiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privința inculpatului C.G.

De asemenea, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului C.G. este nelegală, în condițiile în care starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în care se află acesta, derivă din condamnarea la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 2789 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, pedeapsă în executarea căreia se afla la data comiterii prezentei fapte, așa încât sunt incidente prevederile art. 39 alin. (2) C. pen.

Conform acestor prevederi legale, când noua infracțiune se săvârșește în timpul executării pedepsei, deci după ce condamnatul a executat deja o parte din pedeapsa pronunțată pentru infracțiunea anterioară, contopirea are loc între pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune și restul de pedeapsă neexecutat din condamnarea anterioară.

Calcularea restului de pedeapsă ce mai era de executat se face de la data comiterii noii infracțiuni și nu de la data hotărârii de condamnare pentru această infracțiune.

Partea din pedeapsă ce se execută după data săvârșirii noii infracțiuni până la data hotărârii definitive de condamnare pentru această infracțiune reprezintă o executare anticipată a pedepsei ce va rezulta din contopire, astfel că această parte din pedeapsă executată se va deduce din pedeapsa rezultantă.

În consecință, Curtea a constatat că inculpatul C.G. a fost arestat la data de 20 octombrie 2008, în vederea executării pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, iar până la momentul săvârșirii infracțiunii în cauză - data consumării faptei de cumpărare de influență, la săvârșirea căreia s-a reținut contribuția inculpatului, în calitate de complice, fiind 23 decembrie 2008 (ziua remiterii primei tranșe de bani, de 35.000 euro din suma totală de 70.000 euro, de către inculpata C.D. către inculpata A.C.) - inculpatul C.G. executase 10 ani, 2 luni și 4 zile închisoare, rămânându-i un rest de 9 ani, 9 luni și 26 zile închisoare până la considerarea ca executată a pedepsei anterioare (19 octombrie 2018).

Curtea a constatat că Tribunalul, dispunând revocarea beneficiului grațierii condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului C.G. prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, trebuia să constate că această pedeapsă a devenit executabilă.

În același timp, Curtea a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

Astfel, Curtea a dispus contopirea celor două pedepse sus menționate, conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

După această operațiune juridică, Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen. și a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa de 20 ani aplicată prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv 9 ani, 9 luni și 26 zile închisoare, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani, 9 luni și 26 zile închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, aplicată în condițiile art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, Curtea a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală, sub aspectul reținerii dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, în cazul inculpaților C.D. și C.G.

Astfel, în privința aplicabilității dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Curtea a reținut că identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpatelor A.C., S.E., P.R. și F.F. nu a fost rezultatul exclusiv al inculpaților C.D. și C.G., iar contribuția acestora la clarificarea faptei nu a echivalat cu poziția avută în vedere de textul invocat, întrucât, dispozițiile legale impun îndeplinirea, în mod cumulativ, a două condiții: denunțarea (situație ce nu se regăsește în cauză) și facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane. Motiv pentru care, Curtea a înlăturat aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privința inculpaților C.G. și C.D.

De asemenea, Curtea a apreciat că, în mod nelegal, instanța de fond a dispus confiscarea sumei de 70.000 euro, de la inculpații C.G. și C.D., deși trebuia să dispună confiscarea contravalorii în echivalent în RON a acestei sume, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (2) teza l din Constituția României, moneda națională este leul.

Cu privire la apelantul inculpat C.G., Curtea a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, deși acesta a negat participarea sa la comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, în calitate de complice, din ansamblul probator administrat în cauză - declarațiile inculpatului coroborate cu convorbirile interceptate, purtate de acesta, atât cu soția sa, cât și cu inculpata A.C. - a rezultat că inculpatul a contribuit, în mod substanțial, la cumpărarea de influență efectuată de soția sa, inculpata C.D., prin acte clare de complicitate materială și morală constând în sfaturi, încurajări și împrumutarea unei părți din sumele de bani ce urmau a fi remise pentru eliberarea sa.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților C.G. și C.D., Curtea a apreciat că se pot reține, în favoarea acestora, circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere că de la începutul cercetărilor aceștia au avut o atitudine constant sinceră și cooperantă, participând la identificarea și facilitarea tragerii la răspundere penală a celorlalți inculpați și contribuind, în mod substanțial, la stabilirea situației de fapt.

Curtea a avut în vedere și elementele reținute de instanța de fond la individualizarea judiciară a pedepselor-dispozițiile părții generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecății, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, poziția lor procesuală, dar și conduita bună a inculpatei C.D. înainte de săvârșirea faptelor.

Curtea a apreciat că, în mod temeinic, instanța de fond a considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatul C.G., a considerat că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, Curtea a reținut că pentru inculpata C.D., apreciind atitudinea procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, Tribunalul a apreciat, în mod corect, că, pronunțarea unei condamnări constituie avertisment și chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 861 C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 862 C. pen., acestea să se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților C.G. și C.D., în sensul micșorării ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalității de executare, nu se impune.

Împotriva deciziei penale nr. 29/A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații P.R., F.F., A.C., S.E., C.G. și C.D.

În recursul declarat de către Ministerului Public s-a solicitat casarea deciziei penale și rejudecând să se procedeze la o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate inculpaților A.C., P.R., F.F., C.G. și C.D. cărora instanțele anterioare le-a aplicat pedepse greșit individualizate, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Totodată, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și încetarea procesului penal față de inculpata S.E., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., ca urmare a decesului acesteia.

S-a arătat că în raport de gravitatea infracțiunilor, modalitatea de săvârșire a faptelor, cuantumul ridicat al sumei ce a făcut obiectul material al infracțiunii de corupție, atitudinea procesuală a inculpaților, de împrejurarea că s-a pretins că există influență asupra magistraților Înaltei Curți și asupra unor funcționari ai Administrației Prezidențiale, pedepsele aplicate fiind mult prea blânde. Ca atare s-a solicitat majorarea pedepselor până la jumătatea limitelor speciale prevăzute de legiuitor cu executarea efectivă.

În recursul inculpatei F.F. s-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând, să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Apărarea a susținut că la dosar nu există probe certe de vinovăție astfel că nu este justificată majorarea pedepsei. În susținerea acestei apărări s-a prezentat starea de fapt concluzionându-se că prin probatoriul administrat la dosar nu sunt conturate laturile subiectivă și obiectivă și nici urmarea imediată, elemente ce definesc infracțiunea de luare de mită.

S-a mai arătat că inculpatei i-a fost aplicate o pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, instanțele anterioare apreciind că ar fi săvârșit fapta în condițiile recidivei postexecutorii astfel că a fost revocat beneficiul suspendării și cumulate aritmetic cele două pedepse.

În recursul inculpatei A.C. au fost susținute trei motive de recurs și anume:

- neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în modalitatea reținută prin hotărârile atacate, și anume elementul material ai laturii obiective, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.;

- greșita aplicare a legii prin folosirea mijloacelor de probă în acuzare, obținute ilegal cu încălcarea dispozițiile art. 911 alin. (1) C. proc. pen. motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.;

- motivația instanței de apel contrazice dispozitivul hotărârii, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

În susținerea primului caz de casare s-a menționat că suma de bani reținută ca fiind obiectul traficului de influență a reprezentat în realitate un împrumut. Nu se poate reține că acest contract de împrumut ar fi un fals deoarece contractul îndeplinește toate condițiile de validitate cerute de lege, și anume: capacitatea părților, consimțământul lor și obiectul. În cauză a existat și principala obligație a împrumutatului de a restitui la expirarea contractului suma de bani (art. 1584 C. civ.).

Prevalându-se de o influență presupusă asupra funcționarului, inculpata S.E. trebuia să promită sau să lase impresia că va interveni la acel funcționar și nu să recurgă la încheierea unui contract de împrumut. Din probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească nu a rezultat implicarea inculpatei S.E. în vreo activitate infracțională. Obiectul determinant al convenției l-a constituit împrumutul și nicidecum influența reală sau presupusă a inculpatei S.E. față de un funcționar.

Inculpatei-recurente A.C. i s-a restituit suma de bani dată cu titlu de împrumut nu în schimbul promisiunii că ar interveni pe lângă persoane ce urmau să se ocupe de admiterea cererii de grațiere. Pentru ca acest împrumut să constituie un folos, obiect al infracțiunii de trafic de influență, este necesar ca el să fie solicitat și acordat în scopul influențării unui funcționar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Acest scop trebuie să rezulte fără îndoială din materialul probator administrat în cauză.

Apărarea a precizat că era necesar ca inculpata A.C. să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Ca atare actu! pentru care se promite intervenția trebuia să fie un act care intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului. Dacă actul pentru care se promite intervenția nu face parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarului, fapta nu constituie infracțiunea de trafic de influență.

În condițiile în care prin decizia atacată se afirmă că inculpatele A.C. și S.E. ar fi pretins că ar avea relații la o „Comisie de grațiere” autoritate inexistentă la momentul presupusei săvârșiri a infracțiunii de trafic de influență, precum și la persoane care poarta numele și prenumele de A.B., T.S., D. sau denumiri de „D.” și „M.” - comisar parlamentar, s-a apreciat că cerința legii nu este îndeplinită în privința întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. Asemenea personaje nu aveau calitatea să soluționeze vreo cerere privitoare la grațierea inculpatului C.G.

Inculpata A.C. ca de altfel și coinculpata S.E. nu au făcut vorbire de competențele Ministerului Justiției care prin intermediul serviciului de resort trebuia obligatoriu să-și dea avizul consultativ conform Legii nr. 546/2002 privind grațierea. Potrivit dispozițiilor art. 94 lit. d) din Constituția României numai Președintele României îndeplinește atribuția de acordare a grațierii individuale, ambele inculpate nefăcând nici o referire la această demnitate. Legea nr. 546/2002 privind grațierea se referă la Compartimentul probleme cetățenești din cadrul Administrației Prezidențiale care nu are nici o competență în sensul aprobării vreunei cereri de grațiere, ci doar de primire și înregistrarea cererilor de grațiere și transmiterea răspunsurilor către petenți.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că la din dosarul de urmărire penală se află rezoluția nr. 17/P/2009 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpata A.C. din cuprinsul căreia rezultă că urmărirea penală a fost începută la data de 23 octombrie 2009, ora 09.00, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Dispozițiile art. 911 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice prevăd condițiile prevăzute de lege și cazurile de interceptare și anume cu autorizarea motivată a judecătorului la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în condițiile prevăzute de lege.

În raport de aspectele menționate, raportându-se la datele cauzei pendinte, apărarea a susținut că înregistrările ambientale redate au fost înregistrate și interceptate înainte de începerea urmăririi penale în cauza dedusă judecății. În acest context s-a apreciat că potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat dreptul la viața privată a inculpatei deoarece „amestecul unei autorități publice nu este admis decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și dacă este o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru securitatea națională, siguranță publică.” De altfel, Constituția României dispune în art. 26 că „autoritățile publice respectă și ocrotesc viata intimă, familială și privată”. În art. 28 se prevede ca secretul „convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. În consecință s-a cerut înlăturarea convorbirilor telefonice și să se pronunțe o hotărâre prin prisma celorlalte probe administrate.

În susținerea celui de la treilea motiv de recurs s-a arătat că în decizia instanței de apel se precizează că „(...) într-adevăr nu constituie infracțiunea de trafic de influență putând întruni însă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune”. Menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale prin respingerea apelului s-a creat contradicție între considerente și dispozitivul hotărârii. Ca atare s-a solicitat admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare instanței de apel pentru a se analiza dacă se impune menținerea dispozițiilor primei instanțe.

În recursul inculpatului C.G. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost comisă de acesta. Apărarea a mai susținut că singura infracțiune despre care s-ar putea vorbi în prezenta cauză ar fi cea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.. în acord cu antevorbitorii săi, a susținut faptul că nu există probe care să ducă la concluzia că au fost comise fapte de corupție.

În recursul inculpatei C.D. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., iar în subsidiar, să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii ei astfel încât modalitatea de executare să nu fie privativă de libertate, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În recursul inculpatei P.R. s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și rejudecând să se dispună achitarea acesteia în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență, respectiv intenția, iar în subsidiar, să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii ei având în vedere pericolul social redus al faptei. Cazurile de casare invocate sunt cele prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În recursul inculpatei decedate S.E., s-a solicitat admiterea recursului și, în parte, al Ministerului Public, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și S.E. găsind fondat considerentul referitor la încetarea procesului penal, și va respinge celelalte recursuri declarate în cauză apreciind criticile ca nefondate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărătorii inculpaților A.C., P.R., F.F., C.D. și C.G., instanța reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenții invocă eroarea de fapt în ceea ce privește greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați.

P.R. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. a lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență, respectiv intenția. C.D. s solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. C.G. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost comisă de acesta. Apărarea a mai susținut că singura infracțiune despre care s-ar putea vorbi în prezenta cauză ar fi cea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. F.F. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există.

Instanța de recurs găsește criticile nefondate. Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.) sau din interpretarea unor probe, astfel cum invocă recurenții.

Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Instanța de apel, a cărei hotărâre este criticată în motivele de recurs, a analizat infracțiunile pentru care sunt acuzați inculpații conform rechizitoriului, dar și apărarea inculpaților referitoare la inexistența infracțiunii.

Poziția recurenților de nerecunoaștere a faptelor nu este susținută de nicio probă în apărare. Fiind vorba doar despre afirmațiile unora dintre inculpați infirmate de declarațiile martorilor și de declarațiile celorlalți inculpați, instanța găsește cazul de casare vădit nefondat.

În ceea ce o privește pe inculpata F.F. reprezentantul Ministerului Public a susținut că aceasta a pretins indirect că are influență pe lângă magistrații Înaltei Curți.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanțele anterioare au stabilit situația de fapt, constând în aceea că, în cursul lunii decembrie 2008, inculpata C.D. Ie-a dat inculpatelor A.C. și S.E. suma totală de 70.000 euro pentru ca acestea din urmă să facă demersuri la Administrația Prezidențială, la persoanele care, potrivit atribuțiilor de serviciu erau abilitate să se pronunțe cu privire la cererile de grațiere, în vederea admiterii cererii de grațiere a soțului său, inculpatul C.G., condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.

În apărarea sa inculpata A.C. susține că nu a primit suma de 35.000 euro în schimbul promisiunii că ar interveni pe lângă persoane ce urmează să se ocupe de admiterea cererii de grațiere, ci doar cu titlu de împrumut, dovadă stând contractul de împrumut încheiat la notar între aceasta și inculpata S.E.

Înalta Curte nu poate reține această susținere deoarece din probatoriul administrat rezultă că acel contract de împrumut a fost încheiat în scopul garantării recuperării sumei de bani remisă în cazul în care inculpatul C.G. nu va fi grațiat.

Interceptarea convorbirilor telefonice susține interpretarea dată faptelor de către instanța de fond și cea de apel:

A.C.: Așa, i-am explicat situația, i-am spus cum stau lucrurile, i-am povestit așa dosaru' în mare nu știu ce până iau legătura cu ăștia. Am legătura cu oamenii, am luat legătura cu ăsta a Iu' „C.”. Așa, acesta deci, n-au căzut la înțelegere. De ce? Că omu' vrea să păstreze el zece mii iar eu n-am fost de acord. Adică pe bune, chiar nu am fost de acord.

C.D.: Păi, de ce să păstreze el zece mii?

A.C.: Nu, deci, n-am fost de acord.

C.D.: Păi nu înțeleg de ce să păstreze el zece mii că eu n-am înțeles?

A.C.: Nu, i-am spus chiar nu! Și a zis așa: „Să le dai răgaz că trebuie să o luăm de la început. Să le dai răgaz o săptămână, de ce? Să vadă exact ce și cum.” Adică să vorbească acolo, da ori ba și-mi spun oamenii. Și după aceea îmi spun așa în felul următor: „Astea-s condițiile, deci, banii se blochează.” A zis: „Fără supărare doamna C., că vă cunoaște domnu' doctor că nu știu ce e adevărat dar nu, una...” Zice, ei zic: „Dar ce rugăminte am la dumneavoastră? Sunt de acord se blochează banii ca să beneficieze, zic, că și așa pentru vreo dobândă cât de cât că și așa e, mare lucru nu e. Dar totuși să nu stea pe loc banii, una. Dar rugămintea mea e să-mi spuneți un termen. Deci, după ce vedeți dosaru' și astea rugămintea mea e să-mi spuneți un termen.”

C.D.: Să vedem ce spune și G.

A.C.: Acuma...

C.D.: Cum zice și el, băi, eu sinceră să fiu mai pot să mai iau de acolo puțin, de colo puțin, de colo puțin, de la tine puțin, de la nașu'..

A.C.; Deci, el a zis așa: „Da' știi de ce n-a venit ălălalt? Că celălalt e plecat și ălălalt?” Ai înțeles?

C.D.: Da.

A.C.: Și a zis așa, deci, ăla, da' știi cine e de fapt? E fiu-său. Da' doctoru' a zis: „Să nu ăă... eu v-am spus acum că s-a dus și el la toaletă da' nu-i zici!” Deci, sunt amândoi pe poziție, tu gândește-te. Deci, nu-i, tu nu știi nimic.

C.D.: Aha.

A.C.: Dar, zice: „Nu a putut să vină că este plecat.” „Păi și când apare?” „Marți apare celălalt.” Că zice: „Până nu se consultă tot și astea...”

C.D.: Adică, adică ăla tânăr e fiu-său?

A.C.: Ăla tânăr e fiu-său, ai înțeles? Deci, ăla tânăr e fiu-său.

C.D.: Alu' doctoru', băiatu' Iu doctoru'?

A.C.: Nu băiatu' Iu' doctoru' iubita, băiatu Iu' ăsta care a venit.

C.D.: A, aha.

A.C.: ...(neinteligibil)... este europarlamentar. Ce înseamnă europarlamentar, că parlamentar știu ce e dă-mă-n c.at, da' europarlamentar?

C.D.: Că face parte din persoanele care au fost delegate, după mintea mea...

A.C.: A?

C.D.: Care sunt parlamentari aici, dar sunt aleși de către parlament ca să reprezinte...

A.C.: Și-n partea cealaltă interesele.

C.D.: Da, interesele României în partea cealaltă.

A.C.: Că d-aia cred că rezolvă și cu Strasbourg-u' la ... (neinteligibil)...

C.D.: Deci...

A.C.: Înțelegi?

C.D.: Ți-am spus după mintea mea ce înseamnă.

A.C.: Da.

C.D.: Europarlamentar, adică omu' e parlamentar aici, dar în partea ailaltă reprezintă interesele Parlamentului românesc.

A.C.: Da.

C.D.: României, să zic așa, că nu e greu. Dacă-ți pui puțin mintea la contribuție îți dai seama că europarlamentar asta înseamnă.

A.C.: Da, da, da.

C.D.: Mai ales dacă e de-al nostru de-aici, parlamentar e parlamentar.

A.C.: Fă, eu i-am zis: „Ar fi bine să ajungeți la o înțelegere cu omu' respectiv, una, că dosaru' a fost dat la juridic și s-a studiat, se știe despre ce este vorba în dosar plus că sunt alea luate. Zic, poate cădeți și dumneavoastră la o înțelegere cu... persoana respectivă în mâna căreia este dosaru'.”

C.D.: Aha.

A.C.: A zis: „Doamnă indiferent, dacă vă spunem da, chiar dacă o luăm de la început, nu este început... (neinteligibil)... tocmai dumneavoastră vă bazați în partea astalaltă în sensul că luați?” A zis: „Din partea mea n-ar trebui să mă consult, dar nu vă dau un răspuns până nu ne strângem toți să discutăm.”

Interpretarea dată faptelor rezultă și din discuțiile dintre C.G. și C.D.:

C.G.: Mda! Am vorbit tată, e aceeași vrăjeală, nu, e vrăjeală multă!

C.D.. A, păi stai un pic că... ea mâine dimineață, vine ea Carmen, că vrea neapărat să vorbească!

C.G.: „Tați, că face vineri, poate află!” Păi zic: „Doamnă!” zic: „Hai să vă spun ceva! Am dat un sac de bani pentru doi ani și șase luni pe care îi mai am de executat!”

C.D.: Aha!

C.G.: „Păi cum, că în martie făceai unșpe ani!” Zic: „Doamnă, zic, probabil că dumneavoastră nu știți să faceți calculele, sau lumea care a spus că face sau ce face, nu știe despre ce e vorba!”

C.D.: Aha!

C.G.: „Păi, zic pentru doi ani și șase luni, mi-ați cerut șapt... un sac mare de... căcat și acum ce facem?”

C.D.: Îhî!

C.G.: Ă, o amânăm după o lună pe alta, mi-ați spus că durează o oră sau o săptămână. Acum, după o săptămână mai durează iar o săptămână și iar o săptămână.

C.D.: Aha.

C.G.: „Că în fă... în momentul când știu...” Păi ce dracu' să ș... mai știm, că e vrăjeală, numai... E vrăjeală, îți spun eu sigur! Nu s-a făcut nimic și poate dacă acum, de abia, poate de abia acum se vorbește ceva pe undeva!

C.D.: Da, deci, nu, eu nu-i mai spun nimica, nici bărbatu-meu... eu nu-s ...(neinteligibil)...

C.G.: Îi spunșmecherește: ..Băi, prietene, uite care e problema, s-a dat șaptezeci de mii de euro pentru trei ani, că face nevastă-ta, că drege nevastă-ta. Nu-mi dați banii la dobândă șaptezeci, fă calculul cât e. Sunt paisprezece mii dobânda la bani care o... eu de unde dau dobânda asta? Mi-o dai tu? Mie dați-mi dobânda la bani, dați-mi banii, dacă nu, apelăm la altă variantă.”

C.D.: Deci, gata tati, dacă află S. de lucrul ăsta, că eu bineînțeles n-am să-i spun, C. nici atât nu-i spune, aia nici atât nu vorbește.

C.G.: Nu, da-i spui: „Fă, ăla când vine acasă stă de vorbă direct cu bărbatu-tău și cu lumea care ai dat banii.”

C.D.: Dacă vrei să-i spun îi spun.

C.G.: Nu, lăsați-o să vedem ce zice, poate să-i spună C. ..Omu', așteaptă până când vine în permisie și după aia... te caută el.”

Un alt element pe care recurenții îl apreciază a fi fost reținut incorect de către instanțele de fond și apel se referă la lipsa atribuțiilor de grațiere pentru funcționarul față de care se promitea traficarea influenței. Instanțele au reținut corect că în cadrul Departamentului pentru relația cu autoritățile publice și societatea civilă, se află Compartimentul probleme cetățenești care are, printre atribuțiile sale, „primirea și înregistrarea cererilor de grațiere, obținerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiției și transmiterea răspunsurilor către petenți în conformitate cu prevederile Legii nr 546/2002 privind grațierea”. Având în vedere existența unei structuri cu atribuții legate de soluționarea cererii de grațiere, fapta inculpatelor A.C. și S.E., care au pretins că ar avea relații la această „Comisie de grațiere”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește inexistența faptei comise de F.F., în mod corect instanțele au reținut că în luna ianuarie a anului 2009, inculpata P.R. a acceptat promisiunea inculpatei C.D. de a-i oferi bani pentru a interveni, prin intermediul inculpatei F.F. și a martorului P.D., la un judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea punerii în libertate a condamnatului C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire, cu termen la data de 30 ianuarie 2009. Inculpata F.F. a acceptat promisiunea de a obține bani de la C.D., prin intermediul inculpatei P.R., pentru a interveni, prin cunoștința sa P.D., la un judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul punerii în libertate a condamnatului C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire.

Înalta Curte va respinge ca nefondată apărarea inculpatei F.F. care susține că fapta acesteia nu există, deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpata în mod indirect a pretins că ar avea influență pe lângă un magistrat de la Înalta Curte. Astfel, aceasta a luat legătura cu martorul P.D., despre care știa că are în chirie un magistrat de la Înalta Curte, în scopul punerii în libertate a condamnatului C.G. cu ocazia judecării recursului la revizuire.

Interceptările convorbirilor telefonice susțin interpretarea dată faptelor de către instanța de fond și cea de apel:

P.R.: Ce faci doamnă?

F.F.: Uite, eram la întâlnirea cu P. și am avut telefonul în mașină.

P.R.: Aha, am înțeles! Ce zice P., vrea bani?

F.F.: Dacă-i aduc niște documente să vadă concret despre ce este vorba, are o judecătoare la Curtea Supremă.

P.R.: Aha!

F.F.: Mă rog, la cel mai înalt, dar nu ia nimic până nu rezolvă.

P.R.: Ok.

F.F.: Aha, știi?

P.R.: Păi, poate mă scoți și pe mine cu banii ăștia cu el! Cu ce iau de la ăștia.

F.F.: Ai văzut!

P.R.: Vreau și revizuirea la al meu, care e acum, eu am dreptul un an de zile să fac revizuirea, pe bune.

F.F.: Ai văzut!

La aceeași dată, la ora 19.58.24, P.R. a luat legătura cu C.D. și poartă următoarea conversație care a stat la baza sesizării în prezenta cauză:

C.D.: Dar de unde vii?

P.R.: M-am oprit și mă întâlnesc cu F. un pic, că de aia te-am și sunat, că a vorbit cu H. la Curtea Supremă cu o judecătoare.

C.D.: Nu are legătură!

P.R.: Nu, dar poate să rezolve ea cu relațiile ei și știm și procedură și tot și nu vrea nici un leu înainte.

C.D.: Am înțeles.

P.R.: Deci în ora și în ziua în care a spus că e Ok...!

C.D.: Deci eu am dosarul pregătit, dacă vrea mâine i-l dau.

P.R.: Eu mă duc acum că vrea F. să vorbească întâi cu mine și indiferent cât de târziu, că s-ar putea să dureze o oră cu F., vin la tine.

C.D.: Bine.

P.R.: Oamenii nu vor un leu înainte.

C.D.: Bine.

P.R.: În momentul în care este Ok și în momentul în care este cineva, îl ia, tu ești cu banii acolo unde trebuie la ora...

C.D.: Nu sunt eu, este cine vrea ea, nu eu.

P.R.: Deci oamenii sunt super serioși, nu vor un leu înainte.

C.D.: Ok.

P.R.: Și a garantat că problema se rezolvă foarte rapid, dar nu se discută la telefon! Întâi vorbesc eu acum cu F., vor și ei să vadă ... ceva, un dosar, și îmi spun exact ce și cum. C. al meu, mi-a zis F.: Fă, dacă știam, că a vorbit și de al meu cu revizuirea! A revizuire, dă-l încoace, că i-l facem și pe loc i-l aprobăm.

C.D.: Și G. mai are pe 29 acolo. Dacă tot te duci, spune-i să se uite pe data de 29 sau 30, 29 mi se pare.

P.R.: Cu atât mai mult, le vorbesc pe toate și indiferent..., sunt la tine.

C.D.: Deci are dosarul de revizuire la Curte, dacă nu face nimic pe partea asta și consideră că este mai ușor acolo, e un dosar de revizuire și eu vin cu temele făcute, iar înainte de asta depun și îți arăt ce depun și Curtea poate să hotărască pentru că ea este cea mai înaltă și chiar dacă celelalte au admis ca... mă rog, eu aduc probele necesare acolo și dacă spune acolo: Cineva sus te iubește, în secunda doi spune: Gata, rămâne la pedeapsa executată.

P.R.: Ai înțeles?

C.D.: Deci eu ți-am zis, are și acolo pe 29 sau 30, nu mai știu exact.

P.R.: Da, eu știu cu cine vorbesc și în astfel de chestii, eu i-am spus F.

C.D.: Nu știu exact că e pe 29 sau că e pe 30, eu știu că e 29, C. m-a contrazis, a zis că e 30, eu știu că e 29. Dar acolo poate să vadă, că intră în aia și găsește C.G., vede dacă e pe 29 sau 30, că e revizuire, nu e nimic altceva.

P.R.: Da.

C.D.: Și nu are cum să fie zece C.

P.R.: Da. Hai că acum în 10-15 minute mă întâlnesc cu F. și după aceea o să dureze, la orice oră din seara asta vin la tine.

C.D.: Deci dacă madam F. o cunoaște și spune că este super ușor, poate e mai super ușor acolo.

P.R.: Da. Oamenii nu vor nici un leu înainte.

C.D.: Da.

P.R.: Pentru că la astfel de chestii nu se iau banii înainte, dar... mă rog.

C.D.: Deci tu ai auzit și ai văzut, când mi s-a spus: Hau, bau! Poate poți să garantezi pentru mine.

P.R.: Doamne ferește, altfel nici nu..., tu ai văzut, m-am băgat și mă bag acum că eu în momentul acesta nu vreau... și m-a durut ce ai spus azi, că dacă nu știu niște lucruri la timp și un punct de lucru nu înseamnă că eu mint. Dar eu nu fac din astea la prieteni, o dată, în al doilea rând, eu în ceea ce privește aceste două persoane mi-am format părerea.

C.D.: Și pe mine nu mă interesează.

P.R.: Acum chiar știu că asta e rezolvată pentru că e vorba de sufletul unui om.

C.D.: Deci tu acum ascultă-mă bine.

P.R.: Vezi, dacă rămân fără baterie, să nu te sperii.

C.D.: Eu nu am 70, dar 60 sunt ai mei, înțelegi?

P.R.: Da.

C.D.: Pe care pot să îi iau de acolo și să îi transmit dincolo, nu mă interesează pe mine cum se face și nu mă interesează care este procedura, eu nu vreau decât să îmi iasă pe poartă, atât și cu cât mai repede, cu atât mai bine. (...)

Într-o altă convorbire F.F. arată:

F.F.: Ai mai vorbit cu C.?

P.R.: Nu, a vorbit D. cu el, că a zis să o sune ...neinteligibil... și ea l-a sunat să-i zică că și-a retras cererea de la judecătorie.

F.F.: Ea?

P.R.: Da, el a retras-o, ca să meargă pe Parchet. Da aicea trebuie să vedem, să vorbim noi.

F.F.: Da.

P.R.: Înțelegi?

F.F.: Da, da! Deci sunt de acord cu varianta noastră, aia?

P.R.: Îhî, îhî. Păi nu au ce să facă, păi da, păi să vedem cât de tare, eu nu m-aș baza pe C. foarte tare, adică trebuie discutat cu...

F.F.: Da mă, știi de ce merge pe varianta Parchetului, R., pentru că acolo sunt relațiile lui! Eu ți-am zis, unul are, unul are Judecătoria, unul are Parchetul, de aceea insistă pe varianta aceea.

P.R.: Da.

F.F.: Că acolo e bazat.

Situația de fapt a fost stabilită de instanțele anterioare în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în ambele faze procesuale: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați; înscrisurile depuse, în xerocopie, la dosarul de urmărire penală, respectiv, cererea de revizuire formulată de C.D. pentru C.G. și referatul procurorului, cererea de revizuire formulată de C.G., extras al listei de ședință din data de 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia penală nr. 333 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, numerele de înregistrare a cererilor de revizuire și grațiere formulate de C.G. și de C.D.; adresa din 04 decembrie 2009 emisă de Președintele României - Probleme Cetățenești; contractul de împrumut din 24 decembrie 2009 autentificat la Biroul Notarului Public S.M.; adresa din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3; declarațiile inculpaților și ale martorilor O.V., Z.G., R.M., P.D., F.S.P. și C.E., precum și procesele-verbale de confruntare între inculpați.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocat de către apărare pentru inculpata A.C., acesta este nefondat.

Încălcarea legii a fost invocată în legătură cu modul de interceptare a convorbirilor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a fost sesizat, la data de 28 ianuarie 2009, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

În baza autorizației de interceptare din 03 noiembrie 2008 emisă, în condițiile legii, de Judecătoria sectorului 4 București și prelungită, în mod succesiv, de către judecător, prin încheierile din datele de 27 noiembrie 2008 și 23 decembrie 2008, s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirii telefonice purtată între C.D. și P.R., la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:58:24, convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că P.R. urma să intervină, prin intermediul unor anume „F.” și „H.”, la un judecător din cadrul Curții Supreme de Justiție, pentru a obține punerea în libertate a soțului numitei C.D., anume C.G., condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

Prin ordonanța nr. 17/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., la data de 28 ianuarie 2009, s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de C.D. și P.R., emițându-se autorizația provizorie din 28 ianuarie 2009.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2009, Tribunalul București - Cabinetul Președintelui a dispus confirmarea ordonanței sus-menționate și a emis autorizația pe o durată de 28 de zile, privind interceptarea și înregistrarea audio și video a convorbirilor telefonice și ambientale purtate de numitele C.D. și P.R.

Autorizația respectivă a fost prelungită, în conformitate cu dispozițiile legii procesual penale, în urma interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice stabilindu-se situația de fapt în cauză.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 911 C. proc. pen., care stabilesc condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon.

Astfel, potrivit alin. (1) și (2) ale acestui articol, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului competent, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, la cererea procurorului care efectuează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege, invocat de către apărare pentru inculpata A.C., acesta este nefondat.

Hotărârea Curții de Apel respectă dispozițiile legale atât ca formă, cât și ca fond, iar criticile formulate cu privire la modul de redactare hotărârii și cele referitoare la evaluarea probelor sunt neîntemeiate.

Decizia pronunțată cuprinde atât acuzațiile formulate de către Ministerul Public, cât și faptele, respectiv probele pe care instanța își întemeiază soluția. Curtea a menționat susținerile instanței de fond în considerentele expuse, analiza conținutului infracțiunilor, sancțiunea. Având în vedere motivarea instanței de fond și a celei de apel cu privire la fiecare dintre aspectele de fapt și de drept cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, critica formulată în recurs apare ca lipsită de fundament.

În evaluarea caracterului echitabil al procedurii desfășurate în fața instanței de fond și a celei de apel se are în vedere existența unei motivări a instanței pentru fiecare dintre problemele supuse judecății, cu privire la probele pe care le reține și pe care le înlătură cu privire la consecința probatoriului asupra vinovăției, cu privire la cuantumul sancțiunii pe care urmează să o aplice în cazul în care reține vinovăția persoanei acuzate. În cauză există aprecierea proprie a instanței de fond cu privire la acuzație, iar motivarea concluziei la care ajunge curtea de apel este consecventă cu probele administrate.

Înalta Curte nu poate reține ca fiind temeinică afirmația inculpatei care susține că între considerentele și dispozitivul deciziei atacate există elemente de contrazicere, deoarece acel pasaj citat este scos din context.

Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385° alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. susținut de A.C. este nefondat.

Apărarea a invocat lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în modalitatea reținută prin hotărârile atacate, și anume elementul material al laturii obiective. Inculpata A.C. a pretins de la inculpata C.D. suma de 70.000 euro, susținând că, în schimbul respectivei sume de bani, atât ea, cât și prietena sa, inculpata S.E., vor face demersuri la Administrația Prezidențială, la persoanele abilitate să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererilor de grațiere, pentru a obține eliberarea, prin grațiere, a deținutului C.G., condamnat la 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat, cu certitudine, în ziua de 20 ianuarie 2009, A.C. cerându-i C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G. Față de faptul că nu a fost pus în libertate, atât C.D., cât și C.G. au început să-i ceară explicații inculpatei A.C. A.C. a dat asigurări inculpatei C.D. că soțul său va fi eliberat, dar puțin mai târziu. A.C. a susținut că persoanele la care a intervenit ea „și-au făcut treaba”, deși nu încasaseră niciun ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. și spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deși au luat deja banii. Convorbirea purtată de A.C. cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09, subliniază existența faptei și vinovăția inculpatei A,C. A.C. descrie în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante și sus-puse și că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitați, să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, invocat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de recurs găsește criticile formulate de Ministerul Public ca fiind nefondate în ceea ce privește individualizarea pedepselor. Reprezentantul Ministerului Public a susținut că instanțele anterioare Ie-a aplicat inculpaților A.C., P.R., F.F., C.G. și C.D. pedpese greșit individualiza-te în raport de gravitatea infracțiunilor, modalitatea de săvârșire a faptelor, cuantumul ridicat al sumei ce a făcut obiectul material al infracțiunii de corupție, atitudinea procesuală a inculpaților, de împrejurarea că s-a pretins că există influență asupra magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție și Administrației Prezidențiale, considerându-le ca fiind prea blânde, motiv pentru care s-a solicitat majorarea acestora.

Instanța de recurs apreciază că sancțiunile ce au fost aplicate trebuie să reflecte gravitatea faptei (astfel cum decurge din limitele de pedeapsă).

De asemenea, în ceea ce le privește pe recurentele inculpate A.C., P.R. și F.F., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere dispozițiile părții generale ale C. pen. incidente în cauza dedusă judecății, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, activitatea infracțională anterioară a inculpatelor P.R. și F.F., persoana inculpatelor, poziția lor procesuală de îngreunare a cercetărilor, mergând de la nerecunoașterea faptelor și poziții oscilante până la alibiuri false și atitudini de zădărnicire a aflării adevărului, dar și conduita bună a inculpatei A.C. înainte de săvârșirea faptelor. Aceste elemente de individualizare au fost valorificate de către instanța de fond la stabilirea modalității de executare a sancțiunii, prin privarea de liberate a inculpatelor.

În mod temeinic, instanțele au apreciat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatele P.R. și F.F., a considerat că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Pentru inculpata A.C., considerând atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, dar mai ales gradul de participație la săvârșirea faptelor, în sensul că s-a reținut în sarcina ei o singură faptă, instanțele anterioare au ajuns la concluzia, în mod corect, că, pronunțarea unei condamnări constituie avertisment și chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care, s-a făcut aplicarea art. 861 C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 862 C. pen., acestea să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, în sensul micșorării (astfel cum au solicitat inculpatele P.R. și C.D.) ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalității de executare a pedepselor aplicate (conform solicitării Parchetului), nu se impune.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților C.G. și C.D., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanțele anterioare au făcut, în mod legal și temeinic, aplicarea dispozițiilor privind adaptarea pedepsei la situația de fapt. Astfel, instanțele anterioare au reținut, în mod corect, în favoarea celor doi inculpați, circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere că, de la începutul cercetărilor aceștia au avut o atitudine constant sinceră și cooperantă, participând la identificarea și facilitarea tragerii la răspundere penală a celorlalți inculpați și contribuind, în mod substanțial, la stabilirea situației de fapt.

De asemenea, Curtea consideră că instanțele anterioare au avut în vedere, în mod corect, elementele de individualizarea judiciară a pedepselor - dispozițiile părții generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecății, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, poziția lor procesuală, dar și conduita bună a inculpatei C.D. înainte de săvârșirea faptelor, lipsa antecedentelor penale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.G., Curtea apreciază că, în mod temeinic, instanțele anterioare au considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea. De asemenea, Curtea consideră că instanțele anterioare au procedat, în mod temeinic, atunci când au stabilit modalitatea de executare a acestor pedepse, pentru inculpatul C.G., considerând că se impune, pentru satisfacerea scopului represiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., având în vedere condamnările anterioare față de acesta.

Pentru inculpata C.D., apreciind atitudinea procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, instanțele anterioare au apreciat, în mod corect, că pronunțarea unei condamnări constituie avertisment și chiar fără executarea pedepsei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 861 C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 862 C. pen., acestea să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților C.G. și C.D., în sensul micșorării ori majorării cuantumului acestora sau schimbării modalității de executare, nu se impune.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., când a intervenit decesul inculpatului, invocat de Ministerul Public, de apărare pentru inculpata S.E., instanța de recurs apreciază critica întemeiată.

Pentru a fi incident cazul de casare trebuie să fim în prezența unui deces care privește inculpatul din cauză.

Având în vedere că în data de 13 februarie 2012 inculpata S.E. a decedat, așa cum rezultă din certificatul de deces eliberat în data de 15 februarie 2012, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. față de inculpata S.E.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpata S.E. împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a lI-a penală.

Va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 140 din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va înceta procesul penal față de inculpata S.E. ca urmare a intervenirii decesului acesteia cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei recurate în ceea ce o privește.

Va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.R., F.F., A.C., C.G. și C.D. împotriva aceleiași decizii.

Va constata că inculpatul C.G. este arestat în altă cauză.

Va obliga recurenții intimați inculpați P.R. și C.D. la plata sumelor de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurenții intimați inculpați F.F., A.C. și C.G. la plata sumelor de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.E., în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpata S.E. împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a lI-a penală.

Casează în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 140 din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și rejudecând:

În temeiul art. 11 pct 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal față de inculpata S.E. ca urmare a intervenirii decesului acesteia cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei recurate în ceea ce o privește.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.R., F.F., A.C., C.G. și C.D. împotriva aceleiași decizii.

Constată că inculpatul C.G. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții intimați inculpați P.R. și C.D. la plata sumelor de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții intimați inculpați F.F., A.C. și C.G. la plata sumelor de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.E., în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 02 octombrie 2012.