Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1586/2014 AI generated

High-risk drug trafficking convictions upheld on appeal; appeals dismissed as the old law's lower sentencing minimum was deemed more favorable than the new law's reduced maximum.

Case Number Decizia nr. 1586/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of three defendants, upholding the lower courts' convictions for high-risk drug trafficking (heroin) in continued form, while correcting a material error regarding one defendant's recidivist status; the operative sentences of six years, five years, and five years and six months of imprisonment, respectively, remain in force. The dispute centered on whether the application of the "more favorable criminal law" principle under Article 5 of the Penal Code required a reduction of penalties after the entry into force of Law No. 187/2012, which lowered the statutory prison limits for heroin trafficking from 10–20 years to 5–12 years, and whether the procedural simplification of guilty pleas under Article 3201 of the Code of Criminal Procedure could be combined with other mitigating circumstances. The majority held that the old law was more favorable because it allowed sentencing below the special minimum via mitigating circumstances (Article 76 of the old Penal Code), whereas the new law only reduced the statutory limits by one-third, resulting in a higher effective minimum; however, a separate opinion argued that the new law was more favorable due to its lower maximum limit, advocating for a reduced sentence for one defendant based on an in concreto comparison of the applicable legal frameworks.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. pen, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 3201 alin. (7) C. pen, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 76 C. pen; High-risk drug trafficking convictions upheld on appeal; appeals dismissed as the old law's lower sentencing minimum was deemed more favorable than the new law's reduced maximum: The dispute centered on whether the application of the "more favorable criminal law" principle under Article 5 of the Penal Code required a reduction of penalties after the entry into force of Law No. 187/2012, which lowered the statutory prison limits for heroin trafficking from 10–20 years to 5–12 years, and whether the procedural simplification of guilty pleas under Article 3201 of the Code of Criminal Procedure could be combined with other mitigating circumstances. The majority held that the old law was more favorable because it allowed sentencing below the special minimum via mitigating circumstances (Article 76 of the old Penal Code), whereas the new law only reduced the statutory limits by one-third, resulting in a higher effective minimum; however, a separate opinion argued that the new law was more favorable due to its lower maximum limit, advocating for a reduced sentence for one defendant based on an in concreto comparison of the applicable legal frameworks.

Keywords

AI generated
drug trafficking sentencing minimum sentence pleas in law code of criminal procedure legal opinion maximum penalty

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. pen
143/2000 ce constituie textul incriminatoriu cadru al infracțiunii respective, sens în care a proceda în condițiile art. 334 C. pen.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.
art. 3201 alin. (7) C. pen
pen., art. 3201 alin. (7) C. pen.
art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen
și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 76 C. pen
rap la art. 76 C. pen a condamnat pe inculpata I.E.
art. 65 alin. (2) C. pen
În baza art. 65 alin. (2) C. pen.
art. 88 C.pen
Conform art. 88 C.pen a computat din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la zi.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 264 din data de 22 martie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul disp. art. 334 C. pen. pen. a admis cererea procurorului de ședință și a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpații I.J., I.E. și A.D.A. prin rechizitoriul parchetului, din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) Cpen în infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen.

În temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. pen. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpata I.J., necunoscută cu antecedente penale, la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71- 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C.pen a computat din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la zi.

În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei.

În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen, art. 3201 alin 7 C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap la art. 76 C. pen a condamnat pe inculpata I.E. - zisă „L.”, cetățean român, fără studii, fără ocupație, necăsătorită, necunoscută cu antecedente penale, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

A făcut aplicarea art. 71- 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C.pen a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțată perioada reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la zi.

În temeiul disp. art. 350 C. pen. pen. a menținut starea de arest a inculpatei.

În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul A.D.A. - zis C,, recidivist, la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen pe o durată de 2 ani și 6 luni după executarea pedepsei principale.

A făcut aplic. art. 71- 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C.pen a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțată perioada reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a următoarelor cantități de droguri.

- 0,29 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă la camera corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 03 decembrie 2012;

- 5,00 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol reținută drept contraprobă precum și respectiv 39,47 grame care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol rămasă după efectuarea analizelor de laborator împreună cu ambalajele probei cu urme de heroină (0,92 grame) depuse la camera corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 11 ianuarie 2013.

În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea următoarelor sume obținute în urma acțiunilor ilicite de trafic:

- 60 lei din suma de 530 lei ridicată de la inculpata I.E., consemnată la C.E.C. conform recipisei din data de 21 ianuarie 2013.

- 470 lei de către inculpata I.J., obținută din comercializarea de droguri de mare risc;

- 40 lei de la inculpatul A.D.A., obținută de acesta din activități de intermediere - comercializare heroină.

În temeiul disp. art. 109 alin. (4) C. proc. pen. dispune restituirea, ca neavând legătură cu cauza și nefiind supuse confiscării a următoarelor bunuri:

- 460 lei către I.E., din suma de 530 lei ridicata de la aceasta și consemnata la C.E.C. conform recipisei din data de 21 ianuarie 2013;

- un telefon mobil ridicat de la inculpata I.E., utilizat în activitatea infracțională, depus la camera corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 21 ianuarie 2013;

- un număr de trei telefoane ridicate de la locuința inculpatei I.J., depuse la camera corpuri delicte a D.G.P. a Mun București, conform dovezilor din data de 21 ianuarie 2013.

Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații la câte 1300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București emis la data de 23 ianuarie 2013 în Dosar nr. 2796/D/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților I.J., I.E., A.D.A. și S.C. pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se, în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș.C. și incidența disp. art. 37 lit. a) C. pen.

Ca situație de fapt, în actul de sesizare a instanței, au fost reținute următoarele:

În ceea ce o privește pe inculpata I.J., aceea că în datele de 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 a distribuit, în vederea comercializării, către A.D.A. mai multe cantități de heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei totale de 480 lei, precum și aceea că la data de 23 noiembrie 2012 a fost depistată ca deținând cantitatea de aproximativ 44,70 gr. heroină în amestec cu cofeină și paracetamol destinată comercializării.

În ceea ce o privește pe inculpata I.E., s-a reținut că a distribuit, la data de 16 octombrie 2012, în vederea comercializării către A.D.A. cantitatea de 0,09 gr. substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 60 lei, precum și aceea că a comercializat la data de 13 noiembrie 2012 heroină către A.D.A. și la data de 01 noiembrie 2012 aceeași substanță către D.A.F.

În cazul inculpatului A.D.A. s-a reținut că la data de 16 octombrie 2012 a intermediat comercializarea cantității de 0,09 gr heroină în amestec cu cofeină și paracetamol către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 60 lei, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de către I.E., că la data de 5 noiembrie 2012 a intermediat comercializarea cantității de 0,20 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu Ș.C. către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 140 lei, din care suma de 20 lei a reprezentat comision, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de I.J., că a intermediat la data de 13 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,12 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu Ș.C., în schimbul sumei de 130 lei, din care suma de 10 lei a reprezentat comision, drogurile fiindu-i, de asemenea, distribuite în vederea comercializării de I.J. și că a intermediat la 15 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,36 gr. heroină în amestec cu cofeină către colaboratorul A.R., în schimbul sumei de 240 lei, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării tot de către I.J.

Situația de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: denunț proces verbal de sesizare din oficiu; proces verbal redare declarație consimțământ colaborator; procese verbale redare declarații colaborator; rapoarte de constatare tehnico - științifică; procese verbale de redare a convorbirilor directe; planșe foto; procese verbale de redare a proceselor verbale întocmite de investigatorul sub acoperire; procese verbale de redare convorbiri și comunicări telefonice, procese verbale de constatare a infracțiunii flagrante, procese verbale de percheziții domiciliare, declarații martori; declarații inculpați I.J., I.E., Ș.C. și A.D.A., dovezi predare la camera de corpuri delicte; dovezi restituire bunuri, dovezi consemnare sume de bani.

Fiind sesizată cu judecarea cauzei, înainte de a începe cercetarea judecătorească, instanța a admis cererile inculpaților I.J., I.E. și A.D.A. de a beneficia de dispozițiile art. 3201 C. pen. pen. și de soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate reglementată de textul de lege anterior menționat.

În acest sens, instanța a avut în vedere manifestarea expresă de voință a celor trei inculpați care au recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu au solicitat administrarea de probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au declarat că le cunosc și pe care și le însușesc.

Constatând totodată că aceste probe existente la dosar prezintă elemente suficiente în baza cărora să se poată stabili existența faptelor și a vinovăției inculpaților, Tribunalul a reținut, în baza respectivului material probator, următoarele:

În data de 17 septembrie 2012 numitul B.C., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a formulat, în prezența organelor de politie, un denunț împotriva persoanei cunoscută sub apelativul de E., despre care a precizat că este implicată în traficul ilicit de heroină, la prețul de 40-50 lei doza și 150-200 lei gramul, în zona C., drogurile de mare risc supuse comercializării fiind procurate de la o persoană de sex feminin din zona D-na G.

Denunțătorul a indicat totodată organelor de politie identitatea altor persoane care la rândul lor cunoșteau activitatea infracțională desfășurată de persoana denunțată.

În raport de rezultatul investigațiilor preliminare desfășurate în baza denunțului formulat de persoana susmenționată, la data de 26 septembrie 2012 D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a dispus înregistrarea lucrării ca dosar penal și efectuarea de către organele de poliție de acte premergătoare în cauză.

La data de 26 septembrie 2012, lucrători din cadrul B.C.C.O. București - Biroul Zonal 2 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoana cunoscută sub apelativul de E. execută activități de comercializare de heroină în zona C., heroina supusă comercializării fiind procurată de la o persoană de sex feminin care domiciliază într-un imobil situat în sector 2.

Rezultatul investigațiilor s-a concretizat și în stabilirea identității persoanei cunoscută sub apelativul de E. ca fiind A.D.A.

Prin Ordonanța nr. 73/A din data de 28 septembrie 2012, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a admis cererea formulată de organele de poliție la data de 26 septembrie 2012 și a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire B.F. și a colaboratorului A.R. precum și cumpărarea de la A.D.A. sau alte persoane implicate alături de acesta în activitatea infracțională, de către investigatorul sub acoperire direct sau prin intermediul colaboratorului A.R. a cantității maxime de 10 grame heroină, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 28 septembrie 2012 până la data de 27 octombrie 2012, autorizația fiind prelungită până la data de 26 noiembrie 2012.

La data de 28 septembrie 2012 colaboratorul „A.R.” și-a exprimat consimțământul de a efectua cumpărări supravegheate de la inculpatul A.D.A.

La solicitarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, Tribunalul București a emis autorizația din 02 octombrie 2012, prin care a autorizat interceptarea și înregistrarea audio în mediul ambiental a convorbirilor directe purtate între investigatorul sub acoperire și colaboratorul „A.R.” pe de o parte și A.D.A. sau alte persoane folosite de acesta în activitatea infracțională pe de altă parte și înregistrarea de imagini video în mediul ambiental pe suport de stocare a datelor informatice - CD, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 02 octombrie 2012 până la data de 28 octombrie 2012, autorizația fiind reînnoită până la data de 17 noiembrie 2012.

Cumpărările de droguri de mare risc, efectuate de colaboratorul „A.R.” sub stricta supraveghere a investigatorului sub acoperire s-au realizat în perioada 16 octombrie 2012 - 15 noiembrie 2012 activitatea infracțională desfășurată de inculpații A.D.A. și Ș.C. fiind înregistrată cu tehnică audio/video.

Instanța penală, la solicitarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a autorizat interceptarea convorbirilor și comunicărilor efectuate de la postul telefonic utilizat de inc. I.J. pe o perioadă de 10 zile cu începere de la data de 19 octombrie 2012 până la data de 28 octombrie 2012. Autorizația a fost reînnoită de instanța penală până la data de 03 decembrie 2012.

Prin autorizația emisă de Tribunalul București s-a autorizat interceptarea convorbirilor și comunicărilor efectuate de la postul telefonic utilizat de inc. I.E. pe o perioadă de 20 zile cu începere de la data de 30 octombrie 2012 până la data de 18 noiembrie 2012, autorizația fiind reînnoită până la data de 03 decembrie 2012.

În urma derulării acestor activități au rezultat următoarele:

1. La data de 16 octombrie 2012, în jurul orei 17:00, investigatorul sub acoperire,,B.F.,, și colaboratorul acestuia „A.R.” s-au întâlnit în zona Colentina. După percheziționarea corporală a colaboratorului și stabilirea faptului că acesta nu deține asupra sa substanțe interzise la deținere ori sume de bani, i s-a înmânat suma de 60 lei, urmând ca această sumă să fie folosită pentru cumpărarea de heroină de la A.D.A. zis E. sau alte persoane implicate alături de acesta în activități infracționale. Colaboratorul sub directa supraveghere a organelor de poliție s-a deplasat la adresa situată în București, sector 2, adresă unde figurează cu domiciliul inculpatului A.D.A.

Ulterior colaboratorul „A.R.” l-a contactat telefonic pe inculpatul A.D.A., solicitându-i procurarea de heroină. Pe parcursul convorbirii telefonice colaboratorului, i s-a transmis de către inculpat să rămână în așteptare, în fața scării de bloc. La aproximativ 10 minute, după finalizarea discuției telefonice, inculpatul A.D.A. s-a întâlnit cu colaboratorul în fața scării blocului 6, după care împreună s-au deplasat în direcția străzii T.D.

Pe parcursul deplasării colaboratorul A.R. a înmânat inculpatului A.D.A. suma de 60 lei destinată achiziționării unei doze de heroină. De asemenea pe parcursul deplasării inculpatul A.D.A. folosind postul telefonic al colaboratorului, discutând cu o persoană căreia i-a adresat întrebarea dacă este acasă.

La intersecția cu Bld. Lacul Tei, inculpatul A.D.A. a intrat în interiorul a două magazine pentru schimbarea sumei de bani primită de la colaborator și ulterior în incinta unei farmacii de unde a achiziționat o seringă. După executarea acestor activități colaboratorul și inculpatul și-au continuat deplasarea pe str. T.D. până în apropierea imobilului, locație în care s-au despărțit, inculpatul A.D.A. intrând în incinta scării de bloc iar colaboratorul la indicația inculpatului a rămas în așteptare vis-a-vis de această locație.

La scurt timp, inculpatul A.D.A. a revenit în locul în care era așteptat de colaborator comunicându-i acestuia că nu poate să îi remită în acel moment doza de heroină achiziționată întrucât ,,e pusă bine,,.

Doza de heroină achiziționată de inculpat A.D.A. în schimbul sumei de 60 lei pentru colaboratorul A.R. a fost predată acestuia în interiorul locuinței inculpatului unde acesta s-a deplasat împreună cu colaboratorul. Drogurile de risc au fost ascunse de inculpat ulterior achiziționării în capacul ceasului de mână.

Pe tot parcursul deplasării colaboratorul și inculpatul au fost supravegheați în permanență de investigatorul sub acoperire.

După ce a părăsit locuința inculpatului A.D.A., colaboratorul A.R. s-a deplasat la locul de întâlnire stabilit cu investigatorul B.F. căruia i-a predat a predat investigatorului sub acoperire o punguță din material plastic răsucită la un capăt și lipită prin ardere care conținea o substanță pulverulentă, despre care a precizat că reprezintă doza de heroină achiziționată prin intermediul inculpatului A.D.A.

Punguța predată de colaborator a fost sigilată cu sigiliul M.A.I. și ulterior predată spre expertizare.

Asupra colaboratorului s-a efectuat o nouă percheziție corporală, ocazie cu care nu au fost depistate substanțe interzise la deținere sau sume de bani.

Potrivit raportului de constatare tehnico - științifică din 25 octombrie 2012 s-a stabilit faptul că proba supusă expertizării este constituită din cantitatea de 0,09 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Heroina face parte din tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că drogurile de mare risc supuse comercializării sub forma intermedierii la data de 16 octombrie 2012 de către inculpatul A.D.A. au fost procurate de către acesta de la inculpata I.E., persoană care a executat activitățile infracționale în locuința sa situată în București, sector 2.

Examinând conținutul convorbirilor directe purtate între colaboratorul „A.R.” și inculpatul A.D.A. redate de organele de poliție în cuprinsul unui proces verbal, certificat pentru autenticitate de procuror, se constată că aceste convorbiri confirmă executarea de activități de comercializare de heroină de către inculpatul A.D.A. sub forma intermedierii precum și faptul că acestea au fost procurate de la inc. I.E., cunoscută și sub apelativul de B.

Conținutul convorbirilor directe se coroborează cu imaginile video înregistrate în mediul ambiental pe suport de stocare date informatice, prezentate în dosarul cauzei sub formă de planșă foto.

Aceste mijloace de probă se coroborează cu depozițiile colaboratorului „A.R.” și cu mențiunile din cuprinsul procesului verbal încheiat de investigatorul sub acoperire,,B.F.,,

2. La data de 05 noiembrie 2012, în jurul orei 15:00, investigatorul sub acoperire,,B.F.,, și colaboratorul acestuia „A.R.” s-au întâlnit în zona Doamna G. După percheziționarea corporală a colaboratorului și stabilirea faptului că acesta nu deține asupra sa substanțe interzise la deținere ori sume de bani, i s-a înmânat suma de 140 lei, urmând ca această sumă să fie folosită pentru achiziționarea a două doze de heroină de la A.D.A. zis E. sau alte persoane implicate alături de acesta în activități infracționale.

După executarea acestor activități colaboratorul A.R. l-a contactat telefonic pe inculpatul A.D.A., stabilind cu acesta o întâlnire în jurul orei 15,30, în zona Bucur O.

Colaboratorul A.R. sub directa supraveghere a organelor de poliție s-a deplasat pe jos în fața restaurantului M.D. situat la intersecția Șos. Ș.M. cu Șos. C. și Calea M. la adresa situată în B., adresă unde figurează cu domiciliul inculpatului A.D.A.

Inc. A.D.A. s-a deplasat la locul de întâlnire stabilit anterior cu colaboratorul, însoțit de inculpatul Ș.C. zis C. În aceste împrejurări inculpatul A.D.A. a comunicat colaboratorului faptul că persoana de la care procura în mod obișnuit heroina nu se află în acel moment la domiciliu ci într-o altă locație situată în zona T., motiv pentru care aveau alternativa să aștepte revenirea acestei persoane la domiciliu sau să se deplaseze în zona T. De comun acord s-a hotărât deplasarea în zona T.

Mijlocul de transport folosit de inculpații A.D.A. și Ș.C. și colaborator a fost metroul, destinația finală fiind stația 1 Decembrie.

În timpul staționării în stația de metrou colaboratorul a înmânat inculpatului A.D.A. suma de 120 lei destinată achiziționării a două doze de heroină. Imediat după preluarea sumei de bani de la colaborator, inculpatul A.D.A. a părăsit incinta stației deplasându-se într-o direcție necunoscută, în timp ce inculpatul Ș.C. și colaboratorul au rămas în așteptare.

Inculpatul A.D.A. a revenit după aproximativ 20 minute, iar la solicitarea colaboratorului de a-i preda cele două doze de heroină acesta din urmă a adresat colaboratorului întrebarea dacă nu îl însoțește la domiciliul său pentru a consuma împreună drogurile de mare risc achiziționate și totodată a înmânat către inculpatul Ș.C. două doze de heroină.

Întrucât activitatea de intermediere executată de inculpatul A.D.A. presupunea în mod evident un comision ce trebuia încasat de acesta respectiv parte din marfă sau bani, colaboratorul i-a adresat acestuia întrebarea dacă dorește parte din marfă sau bani acesta din urmă optând pentru primirea sumei de 20 lei. Această sumă de bani a fost înmânată de către colaborator inculpatului A.D.A.

Cei doi inculpați și colaboratorul s-au deplasat împreună cu metroul în zona D., locație în care inculpatul Ș.C. s-a deplasat în fugă, pe scări pentru a traversa pasajul subteran către zona D., urcând într-un vagon și așezându-se în dreptul ușilor cu scopul de a le bloca, concomitent solicitându-i colaboratorului să vină să preia dozele de heroină. Inculpatul A.D.A. a urcat în rândul său în același metrou cu inculpatul Ș.C., dar într-un alt vagon.

După despărțirea de cei doi inculpați, colaboratorul A.R. a predat investigatorului sub acoperire, două pungulițe din plastic răsucite la capete și lipite prin ardere ce conțineau o substanță pulverulentă despre care a precizat că reprezintă heroina procurată prin intermediul inculpatului A.D.A. în schimbul sumei totale de 140 lei din care 20 lei comision încasat de inculpat și înmânată de inculpatul Ș.C.

Pe tot parcursul deplasării colaboratorul și inculpații au fost supravegheați în permanență de investigatorul sub acoperire, cu excepția perioadei în care inculpatul A.D.A. s-a deplasat într-o locație necunoscută pentru procurarea a două doze de heroină.

Cele două punguțe predate de colaborator a fost sigilată cu sigiliul M.A.I. și ulterior predată spre expertizare.

Asupra colaboratorului s-a efectuat o nouă percheziție corporală, ocazie cu care nu au fost depistate substanțe interzise la deținere sau sume de bani.

Potrivit raportului de constatare tehnico - științifică din 07 noiembrie 2012 s-a stabilit faptul că proba supusă expertizării este constituită din cantitatea de 0,20 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Heroina face parte din tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că drogurile de risc supuse comercializării sub forma intermedierii la data de 05 noiembrie 2012 de către inculpatul A.D.A. au fost procurate de către acesta de la inculpata I.J., persoană care a executat activitățile infracționale în locuința unde domicilia fără forme legale situată în B.

Examinând conținutul convorbirilor directe purtate între colaboratorul „A.R.” și inculpatul A.D.A. redate de organele de poliție în cuprinsul unui proces verbal, certificat pentru autenticitate de procuror, se constată că aceste convorbiri confirmă executarea de activități de comercializare de heroină de către inculpatul A.D.A. sub forma intermedierii.

Conținutul convorbirilor directe se coroborează cu imaginile video înregistrate în mediul ambiental pe suport de stocare date informatice, prezentate în dosarul cauzei sub formă de planșă foto.

Imaginile video înregistrate în mediul ambiental au confirmat la rândul lor atât activitatea de predare a celor două doze de heroină de către inculpatul A.D.A. către inculpatul Ș.C. în incinta stației de metrou cât și predarea celor două doze de heroină de către inculpatul Ș.C. către colaborator.

Aceste mijloace de probă se coroborează cu depozițiile colaboratorului „A.R.” și cu mențiunile din cuprinsul procesului verbal încheiat de investigatorul sub acoperire,,B.F.”.

3. La data de 13 noiembrie 2012, în jurul orei 15:00, investigatorul sub acoperire,,B.F.,, și colaboratorul acestuia „A.R.” s-au întâlnit în zona D.G., sector 2 București. După percheziționarea corporală a colaboratorului și stabilirea faptului că acesta nu deține asupra sa substanțe interzise la deținere ori sume de bani, i s-a înmânat suma de 130 lei, urmând ca această sumă să fie folosită pentru achiziționarea a două doze de heroină de la A.D.A. zis E. sau alte persoane implicate alături de acesta în activități infracționale.

După executarea acestor activități, colaboratorul A.R. sub directa supraveghere a organelor de poliție s-a deplasat pe Șos. C., locul de domiciliu al inculpatului A.D.A. zis E. locație stabilită ca loc de întâlnire pe parcursul unei convorbiri telefonice anterioare. Colaboratorul constatând faptul că inculpatul întârzia s-a deplasat la locuința acestuia, după care împreună cu inculpatul a părăsit acest imobil deplasându-se către Piața O. și de aici cu metroul în stația 1 Decembrie 1918, sector 3.

Destinația spre care s-au îndreptat ulterior colaboratorul și inculpatul A.D.A. zis E. a fost un imobil situat pe str. Trapezului, loc unde colaboratorul A.R. a înmânat inc. A.D.A. zis E. suma de 120 lei destinată achiziționării a două doze de heroină. În timp ce colaboratorul a rămas în așteptare, inculpatul A.D.A. zis E. s-a deplasat pe str. P.

La scurt timp după plecarea inculpatului, colaboratorul a fost interpelat de inculpatul Ș.C. zis C. persoană care a făcut reproșuri față de împrejurarea că nu a fost așteptat de cei doi. După această discuție scurtă pe care a purtat-o cu colaboratorul inculpatul Ș.C. s-a deplasat în aceeași direcție ca și inculpatul A.D.A. zis E., iar după un interval de circa 10-15 minute a revenit în locul unde se afla colaboratorul având asupra sa două doze de heroină. Solicitarea colaboratorului A.R. adresată inculpatului Ș.C. de a-i preda cele două doze de heroină a fost respinsă de inculpat cu motivarea că nu știe sigur pentru cine sunt dozele și nici numărul exact al acestora.

În momentul în care în locul de așteptare a revenit inculpatul A.D.A. zis E., acesta din urmă i-a confirmat inculpatului Ș.C. faptul că cele două doze de heroină trebuiau date colaboratorului, astfel că inculpatul Ș.C. s-a conformat iar inculpatul A.D.A. zis E. a primit de la colaborator suma de 10 lei cu titlu de comision. După ce colaboratorului i s-a atras atenția de către inculpatul A.D.A. zis E. să aibă grijă, cele trei persoane s-au despărțit.

Colaboratorul A.R. s-a îndreptat către locul de întâlnire stabilit cu investigatorul B.F. căruia i-a predat două pungulițe din plastic răsucite la capete și lipite prin ardere ce conțineau o substanță pulverulentă despre care a precizat că reprezintă heroina procurată prin intermediul inculpatului A.D.A. în schimbul sumei totale de 130 lei din care 10 lei comision încasat de inculpat și înmânată de inc. Ș.C.

Pe tot parcursul deplasării colaboratorul și inculpații au fost supravegheați în permanență de investigatorul sub acoperire, cu excepția perioadei în care inculpatul A.D.A. s-a deplasat într-o locație necunoscută situată pe str. P., pentru procurarea a două doze de heroină.

Asupra colaboratorului s-a efectuat o nouă percheziție corporală, ocazie cu care nu au fost depistate substanțe interzise la deținere sau sume de bani.

Potrivit raportului de constatare tehnico - științifică din 22 noiembrie 2012 s-a stabilit faptul că proba supusă expertizării este constituită din cantitatea de 0,12 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Heroina face parte din tabelul Anexă nr. I la Legea nr. 143/2000.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că drogurile de risc supuse comercializării sub forma intermedierii la data de 13 noiembrie 2012 de către inculpatul A.D.A. au fost procurate de către acesta de la inculpata I.J., persoană care a executat activitățile infracționale în locuința unde domicilia fără forme legale situată în B.

Examinând conținutul convorbirilor directe purtate între colaboratorul „A.R.” pe de o parte și inculpații A.D.A. și Ș.C., pe de altă parte, redate de organele de poliție în cuprinsul unui proces verbal, certificat pentru autenticitate de procuror, se constată că aceste convorbiri confirmă executarea de activități de comercializare de heroină de către inculpatul A.D.A. sub forma intermedierii.

Conținutul convorbirilor directe se coroborează cu imaginile video înregistrate în mediul ambiental pe suport de stocare date informatice, prezentate în dosarul cauzei sub formă de planșă foto.

Aceste mijloace de probă se coroborează cu depozițiile colaboratorului „A.R.” și cu mențiunile din cuprinsul procesului verbal încheiat de investigatorul sub acoperire ,,B.F.,,

4. La data de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 15:00, investigatorul sub acoperire ,,B.F.,, și colaboratorul acestuia „A.R.” s-au întâlnit în zona Doamna G., sector 2 București. După percheziționarea corporală a colaboratorului și stabilirea faptului că acesta nu deține asupra sa substanțe interzise la deținere ori sume de bani, i s-a înmânat suma de 240 lei, urmând ca această sumă să fie folosită pentru achiziționarea a 4 doze de heroină de la A.D.A. zis E. sau alte persoane implicate alături de acesta în activități infracționale.

După executarea acestor activități colaboratorul A.R. s-a deplasat la locul de domiciliu al inculpatului A.D.A. zis E. locație unde a staționat aprox. 15 minute timp în care i-a remis acestuia suma de 240 lei în scopul procurării cantității de 4 doze heroină.

Ulterior colaboratorul împreună cu inculpatul A.D.A. s-au deplasat în zona Piața T. utilizând servicii de taximetrie. Ajunși în această locație, colaboratorul a rămas în așteptare în stația de metrou 1 Decembrie 1918 în timp ce inculpatul A.D.A. s-a deplasat pe str. P.

După o perioadă de aproximativ 15-20 minute inculpatul A.D.A. a revenit în locul unde era așteptat de colaborator și i-a predat acestuia 3 doze de heroină cu precizarea că inculpata I.J.,,i-a pus 3 doze mai mari în loc de 4 doze mai mici,,.

Ulterior preluării celor 3 doze de heroină colaboratorul A.R. s-a despărțit de inculpatul A.D.A. și a predat investigatorului sub acoperire, trei pungulițe din plastic răsucite la capete și lipite prin ardere ce conțineau o substanță pulverulentă despre care a precizat că reprezintă heroina procurată prin intermediul inculpatului A.D.A. în schimbul sumei totale de 240 lei din care 10 lei comision încasat de inculpat.

Pe tot parcursul deplasării colaboratorul și inculpatul A.D.A. au fost supravegheați în permanență de investigatorul sub acoperire și lucrători de poliție, cu excepția perioadei în care inculpatul A.D.A. a staționat în incinta locuinței inc. I.J.

Asupra colaboratorului s-a efectuat o nouă percheziție corporală, ocazie cu care nu au fost depistate substanțe interzise la deținere sau sume de bani.

Potrivit raportului de constatare tehnico - științifică din 23 noiembrie 2012 s-a stabilit faptul că proba supusă expertizării este constituită din cantitatea de 0,36 grame substanță pulverulentă care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol cu o concentrație în heroină de 9,08%.

Cantitatea de 0,29 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol rămasă după efectuarea analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 03 decembrie 2012.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că drogurile de risc supuse comercializării sub forma intermedierii la data de 15 noiembrie 2012 de către inculpatul A.D.A. au fost procurate de către acesta de la inculpata I.J., persoană care a executat activitățile infracționale în locuința unde domicilia fără forme legale situată în B.

Examinând conținutul convorbirilor directe purtate între colaboratorul „A.R.” și inculpatul A.D.A. redate de organele de poliție în cuprinsul unui proces verbal, certificat pentru autenticitate de procuror, se constată că aceste convorbiri confirmă executarea de activități de comercializare de heroină de către inculpatul A.D.A. sub forma intermedierii precum și activitatea de distribuire de heroină de către inculpata I.J. în vederea comercializării către inculpatul A.D.A.

Pe parcursul convorbirilor directe purtate între colaboratorul „A.R.” și inculpatul A.D.A., acesta din urmă făcând referiri exprese la modul de derulare a activităților infracționale desfășurate de inc. I.J. respectiv la faptul că aceasta este implicată în traficul de droguri de mare risc de o perioadă de 5 ani, faptul că nu comercializează heroină decât unor persoane de încredere, faptul că inculpatul A.D.A. era persoana care proba calitatea heroinei înainte de achiziționare. În același context s-a făcut referire și la motivul pentru care inculpatul A.D.A. evită să procure heroină, motivul fiind prezența lucrătorilor de poliție și jandarmi în zonă.

Conținutul convorbirilor directe se coroborează cu imaginile video înregistrate în mediul ambiental pe suport de stocare date informatice, prezentate în dosarul cauzei sub formă de planșă foto.

Aceste mijloace de probă se coroborează cu depozițiile colaboratorului „A.R.” și cu mențiunile din cuprinsul procesului verbal încheiat de investigatorul sub acoperire,,B.F.”

5. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că inculpata I.E. a comercializat la data de 01 noiembrie 2012, heroină către numita D.A. cunoscută sub apelativul de B. Pentru confirmarea tranzacției, inculpata I.E. a fost contactată telefonic comunicându-i-se faptul că la domiciliul său se va prezenta B. și E. Inculpata I.E. a comunicat la rândul faptul că nu are heroină decât pentru B.

Martora D.A. a fost găsită la data de 28 noiembrie 2012 de către organele de poliție în locuința inculpatei I.E. Fiind audiată pe parcursul urmăririi penale martora a declarat că fiind consumatoare de heroină și-a procurat de câteva ori drogurile necesare pentru consum propriu de la inculpata I.E., persoană pe care o cunoștea întrucât în urmă cu 10 zile a fost prietena fiului acesteia. Din declarațiile martorei a rezultat totodată faptul că pentru achiziționarea de heroină de la inculpata I.E. o folosea ca intermediar pe inculpata I.J., persoană care discuta telefonic cu mama sa I.E. și îi aducea la cunoștință că martora urmează să se deplaseze la domiciliul său.

Inculpata I.J. a confirmat prin depozițiile aceste aspecte precizând că în câteva rânduri a transportat în locuința mamei sale heroină porționată la doze, în scopul comercializării.

Inculpatul A.D.A. în cuprinsul declarațiilor date a confirmat împrejurarea că martora D.A. a fost văzută de către acesta în locuințele inculpatelor I.J. și I.E., motivul fiind procurarea de heroină.

Totodată din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 13 noiembrie 2012 în jurul orei 18:47, A.D.A. zis E. a achiziționat heroină de la inculpata I.E., tranzacția fiind intermediată de inculpata I.J. persoană care a anunțat-o pe mama sa despre faptul că E. urmează să îi facă o vizită.

Din conținutul convorbirii telefonice purtată între A.D.A. și inculpata I.J. a rezultat faptul că motivul pentru care aceasta din urmă l-a îndrumat pe E. să se deplaseze la mama sa a fost acela că nu se afla la domiciliu, urmând să revină în circa o oră.

Conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpatele I.J. și I.E. pe de o parte și inculpații I.J. și A.D.A. pe de altă parte a fost confirmat de depozițiile date pe parcursul urmăririi penale de I.J. potrivit cărora atunci când nu se afla la domiciliu transporta în locuința mamei sale diferite cantități de droguri pe care aceasta urma să le comercializeze către clienții frecvenți respectiv:M., Z., E. și B.

La data de 27 noiembrie 2012 Tribunalul București, secția I penală la solicitarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a emis autorizația de percheziție, prin care a autorizat efectuarea unei percheziții domiciliare la adresa situată în B., locul de domiciliu al inculpatei I.E. precum și autorizația nr. 669, prin care a autorizat efectuarea unei percheziții domiciliare la adresa situată în B., locul de domiciliu fără forme legale al inculpatei I.J.

În baza ordonanței emisă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. București - Biroul Zonal 2 au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la data de 28 noiembrie 2012 în prezența martorului asistent B.V., la imobilul situat în B.

În momentul descinderii organelor de poliție, în locuință au fost găsite un număr de 4 persoane respectiv inculpata I.E. și martorele D.A.F., G.I. și I.C.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, în sufrageria imobilului în buzunarul unei haine s-au găsit 10 comprimate ambalate într-un blister inscripționat Tramadol Retard 100 mg.

Cele 10 comprimate Tramadol au fost ridicate de organele de poliție, introduse într-un plic sigilat cu sigiliul MI nr. 52395 și predat în vederea expertizării. Percheziția corporală efectuată asupra inc. I.E. a condus la identificarea în obiectele de îmbrăcăminte a sumei de 530 lei precum și a unui număr de 3 telefoane mobile, respectiv un telefon, un telefon marca S. și un telefon mobil marca N.

Telefoanele mobil marca N. și N. au fost restituite către membrii familiei inculpatei I.E., întrucât din materialul probator administrat în cauză nu au rezultat date și indicii temeinice în sensul utilizării în activitatea infracțională.

Telefonul mobil, a fost depus la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 21 ianuarie 2013.

Suma de 530 lei a fost consemnată la C.E.C. conform recipisei din data de 21 ianuarie 2013.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 15 ianuarie 2013 s-a stabilit că probele supuse expertizării respectiv 10 comprimate ovale de culoare albă nu conțin substanțe supuse controlului conform Legii nr. 143/2000.

Cantitatea de 8 comprimate care conțin ca substanță activă tramadol a fost distrusă de organele de poliție, cu luarea în considerare a faptului că inculpata I.E. se află în stare de deținere și în raport de mențiunile din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică potrivit cărora utilizarea prelungită a acestui analgezic produce dependență.

La data de 28 noiembrie 2012 lucrători de poliție din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. Biroul Zonal 2 în prezența martorilor asistenți A.M., I.P. și S.L.J. au efectuat o percheziție domiciliară la adresa situată în B. În momentul descinderii în locuință a fost găsită inculpata I.J., persoană care se afla în grupul sanitar cu care era prevăzut imobilul iar în momentul imobilizării aceasta a lăsat să cadă pe podeaua încăperii o șosetă de culoare albă împachetată. În incinta locuinței a fost găsit și P.P.Ș., fiul inculpatei I.J.

În prezența martorilor asistenți, a inculpatei și a numitului P.P.Ș. s-a procedat la verificarea șosetei de culoare albă, abandonată de inculpata I.J., ocazie cu care în interiorul acesteia s-a găsit o punguță din material plastic de culoare albă cu diametrul de aproximativ 10-12 cm, care conținea o substanță pulverulentă.

Din declarația verbală a inculpatei I.J., a rezultat că în punguță se află cantitatea de aproximativ 30 grame de heroină, pe care aceasta intenționa să o arunce în vasul de toaletă, întrucât s-a speriat.

Punguța conținând o substanță pulverulentă, a fost introdusă într-un plic, sigilat cu sigiliul M.I. și ulterior predată spre expertizare.

În cele două dormitoare ale imobilului, s-au găsit un număr de trei telefoane mobile, respectiv telefon marca Samsung de culoare neagră, telefon de culoare gri și un telefon de culoare gri.

Telefoanele ridicate din locuința inculpatei I.J. au fost depuse la camera de corpuri delicte a D.G.P. a Municipiului București conform dovezilor din data de 21 ianuarie 2013.

Potrivit raportului de constatare tehnico științifică din 28 noiembrie 2012 s-a stabilit că substanța pulverulentă introdusă în două folii succesive din material plastic lipite la capăt prin ardere este constituită din cantitatea totală de 44,70 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, cu o concentrație în heroină de 7,2%.

Cantitățile de 5,00 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol reținută drept contraprobă precum și respectiv 39,47 grame care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol rămasă după efectuarea analizelor de laborator împreună cu ambalajele probei cu urme de heroină (0,92 grame) au fost restituite lucrătorilor de poliție, sigilate cu sigiliul M.I. și ulterior depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 11 ianuarie 2013.

Heroina face parte din Tabelul nr. I Anexă la Legea nr. 143/2000.

În legătură cu percheziția domiciliară efectuată în locuința sa, la data de 28 noiembrie 2012, de către organele de poliție, inculpata I.J. a menționat că heroina găsită la baie îi aparținea precum și faptul că intenționa să o arunce.

S-a mai reținut că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul A.D.A. constând în intermedierea comercializării cantității totale de 0,77 grame heroină, la data de 16 octombrie 2012, 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 este confirmată de conținutul convorbirilor directe purtate cu colaboratorul A.R., de imaginile video înregistrate în mediul ambiental, de declarațiile inculpatului Ș.C., de declarațiile inculpatei I.J., de declarațiile inculpatei I.E., de declarațiile colaboratorului și mențiunile din cuprinsul proceselor verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, de declarațiile martorei D.A., de datele rezultate din interceptarea convorbirilor telefonice, de concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifice, mijloace de probă care se coroborează cu declarația de recunoaștere dată de inculpat.

Examinându-se conținutul convorbirilor directe purtate între inc. A.D.A. și colaboratorul A.R. la data de 16 octombrie 2012 s-a stabilit că în cuprinsul acestora s-a făcut referire la calitatea drogurilor de risc și la persoana de la care inculpatul urma să procure heroina. Relevantă pentru fondul cauzei este împrejurarea că inculpatul A.D.A. în derularea activităților infracționale acționa cu precauție în scopul de a evita atât depistarea sa de către organele de poliție cât și depistarea inc. I.E., în acest sens trasând colaboratorului solicitarea de a-l aștepta la distanță în raport cu locul de unde se procurau drogurile și ulterior prin ascunderea drogurilor de risc în capacul de la ceasul de la mână pe care îl purta până în momentul ajungerii în locuința sa unde a predat doza de heroină către colaborator.

De asemenea din convorbirile directe înregistrate la data de 05 noiembrie 2012 purtate între colaborator și inculpatul A.D.A. a rezultat pe de o parte faptul că inculpatul îl asigura pe colaborator că,,marfa este de calitate foarte bună ,,, faptul că motivul pentru care s-au deplasat în zona Trapezului este că persoana de la care urma să procure heroină se afla momentan în acea zonă, faptul că acea dată a venit la întâlnirea cu colaboratorul însoțit de inculpatul Ș.C. zis C., faptul că a indicat colaboratorului și coinculpatului locul unde urma să fie așteptat precum și faptul că a primit de la colaborator în schimbul procurării de heroină suma 20 lei.

Imaginile video înregistrate în mediul ambiental au confirmat la rândul lor faptul că după procurarea heroinei, în incinta stației de metrou Dristor, inculpatul A.D.A. a remis către inculpatul Ș.C. două doze de heroină, drogurile de risc fiind înmânate de acesta din urmă către colaborator.

Din cuprinsul convorbirilor directe înregistrate la data de 13 noiembrie 2012, purtate între colaborator și inculpatul A.D.A. pe de o parte, între colaborator și inculpatul Ș.C. pe de altă parte precum și între cei doi inculpați, s-a confirmat împrejurarea că inculpatul A.D.A. a primit de la colaborator suma de 120 lei în scopul procurării de heroină, faptul că în schimbul acestei activități a încasat suma de 10 lei cu titlu de comision precum și faptul că drogurile de risc procurate pentru colaborator au fost predate inculpatului Ș.C. în locuința inculpatei I.J. pentru a fi transportate în locația unde aștepta colaboratorul. Din discuțiile purtate între cei doi inculpați în prezența colaboratorului a reieșit faptul că remiterea către colaborator a celor două doze de heroină s-a realizat de către inculpatul Ș.C. numai după obținerea aprobării din partea inculpatului A.D.A.

Împrejurarea că la data de 13 noiembrie 2012 în jurul orei 15,30 inculpatul A.D.A. s-a deplasat în locuința inculpatei I.J. în scopul procurării de heroină a fost confirmată atât de datele obținute urmare a interceptării postului telefonic utilizat de inculpatul I.J. potrivit cărora în jurul orei 14:34 aceasta din urmă a fost contactată, de inculpatul A.D.A. cât și de precizările făcute de inculpatul Ș.C. pe parcursul discuțiilor purtate cu colaboratorul conform cărora dozele de heroină care se aflau asupra sa i-au fost predate de inculpatul A.D.A., în locuința inculpatei I.J., cunoscută sub apelativul de J. sau J.

Faptul că la data de 13 noiembrie 2012 cei doi inculpați s-au deplasat în locuința inculpatei I.J. situată în București, a fost confirmat și de mențiunile din cuprinsul procesului verbal de supraveghere operativă a inculpatului A.D.A., întocmit de organele de poliție.

În ceea ce privește activitățile infracționale executate de inculpatul A.D.A. la data de 15 noiembrie 2012 din convorbirile directe purtate între acesta și colaborator s-a confirmat primirea sume de 240 lei de către inculpat, în scopul procurării de heroină de la inculpata I.J., faptul că persoana care îi distribuia heroina era implicată în activități de acest gen de aprox. 5 ani, faptul că înainte de procurarea de cantități de heroină inculpatul A.D.A. era solicitat pentru a proba ,,marfa,,, precum și faptul că măsurile de precauție luate de această persoană pe parcursul implicării în activități de trafic de droguri constând în comercializarea de heroină doar către anumite persoane care prezentau garanție materială și morală i-au asigurat acesteia sustragerea de la răspundere penală pentru o perioadă lungă de timp.

Imaginile video înregistrate în mediul ambiental au confirmat la rândul lor primirea de către inculpatul A.D.A. a sumei de 240 lei.

Împrejurarea că la data de 15 noiembrie 2012 inculpatul A.D.A. a procurat heroină de la inc. I.J. a fost confirmată de datele și informațiile obținute din interceptarea convorbirilor telefonice purtate de I.J. de la un post telefonic apelat de inculpatul A.D.A., potrivit cărora potrivit cărora inculpatul A.D.A. s-a interesat dacă inculpata se află la domiciliu anunțând-o totodată despre sosirea sa într-un interval de circa 30 minute.

Faptul că la data de 15 noiembrie 2012 inculpatul A.D.A. s-a deplasat în locuința inculpatei I.J. situată în București, a fost confirmat și de mențiunile din cuprinsul procesului verbal de supraveghere operativă a inculpatului A.D.A., întocmit de organele de poliție.

Din declarațiile colaboratorului și procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire a rezultat de asemenea faptul că inculpatul A.D.A. la data de 16 octombrie 2012, 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 a executat activități de procurare de heroină precum și faptul că pentru aceste activități a încasat comision la data de 05 noiembrie 2012 și 13 noiembrie 2012, în sumă totală de 30 lei.

La rândul lor inculpatele I.J. și I.E. au recunoscut faptul că în mai multe rânduri au comercializat heroină către A.D.A.

S-a reținut că activitățile infracționale executate de inculpata I.J. la data de 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 constând în distribuirea cantității totale de 0,68 grame heroină în vederea comercializării către inculpatul A.D.A. sunt confirmate de materialul probator administrat în cauză constituit din: declarațiile inculpatei I.E., declarațiile inculpatului A.D.A., declarațiile inculpatului Ș.C., conținutul convorbirilor directe purtate la data de 13 noiembrie 2012 între inculpatul Ș.C. și colaborator, conținutul convorbirilor purtate la data de 15 noiembrie 2012 între colaborator și inculpatul A.D.A., de datele și informațiile obținute din interceptarea postului telefonic folosit de inculpată, de declarațiile martorei D.A., de rezultatul percheziției domiciliare efectuată în locuința inculpatei, soldată cu găsirea cantității de 44,70 grame heroină cu o concentrație de 7,8%, de declarațiile înv. P.P.Ș., de mențiunile din cuprinsul proceselor verbale de supraveghere încheiate de organele de poliție la data de 13 noiembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 cu ocazia supravegherii operative a imobilului locuit de inculpată,de rezultatul rapoartelor de constatare tehnico-științifică, mijloace de probă care se coroborează cu declarația de recunoaștere făcută de inculpată.

Din probele la care s-a făcut referire anterior a rezultat fără putere de tăgadă faptul că inculpata I.J. comercializa droguri de mare risc unui număr restrâns de persoane, care prezentau garanții materiale și morale, faptul că anterior vizitării locuinței sale era contactată telefonic, faptul că în cazul în care aceasta nu se afla la domiciliu îi îndruma pe clienți către domiciliul mamei sale I.E., persoană căreia îi comunica de asemenea telefonic numele persoanelor care urmau să vină pentru procurarea de heroină și căreia îi remitea diferite cantități de heroină porționate la doză,faptul că inculpatul A.D.A. era una dintre persoanele care se aprovizionau în mod frecvent cu heroină de la inculpată, faptul că a deținut în locuință în vederea comercializării la data de 28 noiembrie 2012 cantitatea de 44,70 grame heroină.

Rapoartele de constatare tehnico-științifică au concluzionat în sensul că drogurile de mare risc suspuse comercializării de către inculpată aveau o concentrație mare în heroină, în procent de 7,8% și respectiv 9,08%.

Totodată s-a stabilit că activitățile de comercializare de heroină erau executate de inculpată cu titlu de obișnuință în scopul obținerii de foloase materiale ilicite, aceste activități fiind singura sursă de câștig.

S-a apreciat că activitățile infracționale executate de inculpata I.E. la data de 16 octombrie 2012, 01 noiembrie 2012 și 13 decembrie 2012 sunt confirmate de actele de urmărire penală efectuate în cauză constând în: declarații martor D.A., declarații inculpatului A.D.A., declarații inculpatului Ș.C., declarații inculpatei I.J., datele și informațiile obținute urmare a interceptării convorbirilor purtate de la postul telefonic, deținut de inculpată și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare, de rezultatul percheziției domiciliare soldată cu găsirea de sume de bani care exced veniturilor legale obținute de aceasta, declarațiile colaboratorului A.R., procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire la data de 16 octombrie 2012, mijloace de probă care se coroborează cu declarația de recunoaștere dată de inculpată la data de 22 ianuarie 2013.

Raportat la situația de fapt anterior expusă, instanța a apreciat ca fiind pe deplin dovedită atât existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I.E., I.J. și A.D.A., cât și a vinovatei acestora sub forma intenției directe, în comiterea respectivelor infracțiuni.

Sub aspectul încadrării juridice a acestor fapte, s-au constatat următoarele:

În drept, faptele inculpatei I.J. de a distribui la data de 05 noiembrie 2012 în vederea comercializării către A.D.A. zis E. cantitatea de 0,20 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 120 lei, de a distribui la data de 13 noiembrie 2012 în vederea comercializării către A.D.A. zis E. cantitatea de 0,12 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 120 lei, de a distribui la data de 15 noiembrie 2012 în vederea comercializării către A.D.A. zis E. cantitatea de 0,36 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină, în schimbul sumei de 240 lei, de a deține fără drept la data de 28 noiembrie 2012 cantitatea de aprox 44,70 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol destinată comercializării, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, faptele inculpatei I.E. de a distribui la data de 16 octombrie 2012 în vederea comercializării către A.D.A. zis E. cantitatea de 0,09 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 60 lei, de a comercializa la data de 13 noiembrie 2012 heroină către A.D.A. zis E., de a comercializa la data de 01 noiembrie 2012 heroină către D.A.F. zisă B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, faptele inculpatului A.D.A. de a intermedia la data de 16 octombrie 2012 comercializarea cantității de 0,09 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 60 lei, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării de I.E., de a intermedia la data de 05 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,20 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu Ș.C. zis C. către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 140 lei din care suma de 20 lei a reprezentat comision, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării de I.J., de a intermedia la data de 13 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,12 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu Ș.C. zis C. în schimbul sumei de 130 lei, din care suma de 10 lei a reprezentat comision, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării de I.J., de a intermedia la data de 15 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,36 grame heroină în amestec cu cofeină către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 240 lei, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării de I.J., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

Tribunalul a reținut și disp. alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 ce constituie textul incriminatoriu cadru al infracțiunii respective, sens în care a proceda în condițiile art. 334 C. pen. pen., la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriul parchetului, dispunând astfel admiterea cererii procurorului de ședință, având un astfel de obiect.

Pentru a dispune în acest sens tribunalul a avut în vedere aceea că forma de bază (tipică) a infracțiunii de trafic de droguri este cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în mai multe modalități normative: ”cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea (…) ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, limitele de pedeapsă sunt mai ridicate dacă faptele menționate au ca obiect droguri de mare risc, fiind, prin urmare, avută în vedere această împrejurare ca o modalitate agravantă.

Pentru aceste fapte, instanța a dispus condamnarea inculpaților la pedepse individualizate corespunzător criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., urmând a avea în vedere sub acest aspect limitele speciale de pedeapsă, astfel cum au fost reduse prin aplicarea art. 3201 C. pen. pen., gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor (cu implicații majore asupra stării de sănătate publică), împrejurările în care aceste fapte au fost comise, ce denotă implicarea inculpaților în activitatea infracțională desfășurată, rolul fiecăruia dintre infractori, caracterul repetat și relativ organizat al acțiunilor întreprinse, faptul că aceste activități ilicite constituiau o sursă constantă de venit și chiar un mod de viață, inculpatele I.E. și I.J. ignorând în mod deliberat consecințele nefaste asupra sănătății și chiar vieții „clienților” lor.

Instanța a mai avut în vedere totodată cantitățile de droguri traficate, natura acestora, atitudinea pozitivă a inculpaților de recunoaștere a faptelor, împrejurarea că inculpatele I.E. și I.J. nu sunt cunoscute cu antecedente penale, iar inculpatul A.D.A. a fost anterior sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri.

În cazul inculpatei I.J. instanța a constatat că a adoptat încă de la început o atitudine sinceră, recunoscând integral săvârșirea faptelor și prezentând date și împrejurări necesare stabilirii adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele atât în ceea ce privește activitatea sa infracțională, dar și a celorlalți inculpați. Totodată, pe parcursul urmăririi penale a formulat mai multe denunțuri împotriva altor persoane implicate în traficul ilicit de droguri de mare risc, cercetările în cauzele formate în baza acestora (Dosarul nr. 313/D/P/2013 ) nefiind însă finalizate.

Și în cazul inculpatului A.D.A. s-a reținut o conduită sinceră, acesta recunoscând faptele pentru care este cercetat și dând declarații ce au contribuit la buna desfășurare a procesului penal, împrejurări ce constituie un prim pas în procesul său de reabilitare și evidențiază, ca și în cazul inculpatei I.J., o periculozitate mai mică și posibilitatea reeducării cu ajutorul unei pedepse mai reduse.

Aceeași concluzie a îmbrățișat instanța și în cazul inculpatei I.E., raportat la vârsta acesteia, conduita sa anterioară săvârșirii faptei, comportarea corectă de până la debutul activității infracționale, circumstanțe care, raportat la acțiunile infracționale concrete ale acestei inculpate, contextul comiterii faptelor și premisele ce au generat comportamentul său infracțional, își produc efectele corespunzătoare, prevăzute de lege.

Prin urmare au fost aplicate celor trei inculpați pedepse cu închisoarea sub limitele prevăzute de lege (inclusiv de disp. art. 3201 alin. (7) C. pen. pen.), cu executare în regim de detenție, apreciind că numai o astfel de individualizare a duratei pedepsei și a modalității de executare este aptă să realizeze un maxim de efect preventiv în ceea ce-i privește pe infractori, dar, în mod corespunzător, indirect, și un efect preventiv adecvat în raport cu ceilalți membri ai colectivității.

Față de natura faptelor și de maniera concretă în care s-au desfășurat, instanța a constatat ca fiind incidente și dispozițiile legale privitoare la confiscarea cantităților de drog ce au format obiectul infracțiunilor și a sumelor de bani obținute în urma desfășurării acestor activități ilicite.

În ceea ce privește sumele de bani, instanța a dispus confiscarea exclusiv a acelor sume ce au rezultat în urma acțiunilor ilicite ce formează obiectul prezentei cauze și privitor la care există certitudinea provenienței lor, fără a extinde efectele măsurii, pe baza unor presupuneri formulate de către organele de urmărire penală, asupra întregii sume de bani ridicată de la inculpata I.E.

Totodată, și în ceea ce privește telefoanele ridicate de la inculpați, a căror confiscare se solicită de către parchet, în opinia instanței de fond nu este realizată cerința textului de lege (art. 118 lit. b) pentru a putea fi luată o astfel de măsură de siguranță, apreciind că respectivele telefoane nu pot fi considerate că au servit efectiv la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

În consecință, privitor la aceste bunuri asupra cărora instanța a apreciat că nu au legătură cu obiectul prezentei cauze și nu sunt supuse confiscării, s-a dispus restituirea către persoanele cărora le aparțin, în condițiile art. 109 alin. (4) C. pen. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații I.J., I.E. și A.D.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința sub aspecte de legalitate privind greșita confiscare a sumei de 470 lei de la inculpata I.J. și a sumei de 40 lei de la inculpatului A.D.A. precum și cu privire la greșita restituire a sumei de 460 lei către inculpata I.E. De asemenea, s-a arătat că sentința penală este netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatelor I.J. și I.E.

În susținerea orală a recursului Ministerul Public a solicitat confiscarea sumei de 160 lei de la inculpata I.E. întrucât aceasta a săvârșit trei acte materiale și vindea drogurile cu 50 lei/doza.

Inculpații I.J., I.E. și A.D.A. au solicitat instanței de apel reducerea pedepselor având în vedere atitudinea acestora de recunoaștere a săvârșirii faptelor și de colaborare cu organele judiciare.

Curtea de Apel București, examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații I.E. și A.D.A. sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:

În primul rând a apreciat că instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (declarațiile de recunoaștere ale inculpaților I.J., I.E. și A.D.A. care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv cu: denunțul numitului Bamfi Cristian, procesul verbal de sesizare din oficiu; procesul verbal de redare declarație consimțământ colaborator; procese verbale de redare declarații colaborator; rapoartele de constatare tehnico - științifică; procesele verbale de redare a convorbirilor directe; planșele foto; procesele verbale de redare a proceselor verbale întocmite de investigatorul sub acoperire; procesele verbale de redare convorbiri și comunicări telefonice, procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de percheziții domiciliare, declarațiile martorilor, dovezile de predare la camera de corpuri delicte, dovezile de restituire bunuri, dovezile de consemnare sume de bani), constând în:

În ceea ce o privește pe inculpata I.J., în aceea că în datele de 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie 2012 și 15 noiembrie 2012 a distribuit, în vederea comercializării, către A.D.A. mai multe cantități de heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei totale de 480 lei, precum și aceea că la data de 23 noiembrie 2012 a fost depistată ca deținând cantitatea de aproximativ 44,70 gr. heroină în amestec cu cofeină și paracetamol destinată comercializării.

În ceea ce o privește pe inculpata I.E., în aceea că a distribuit, la data de 16 octombrie 2012, în vederea comercializării către A.D.A. cantitatea de 0,09 gr. substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 60 lei, precum și aceea că a comercializat la data de 13 noiembrie 2012 heroină către A.D.A. și la data de 01 noiembrie 2012 aceeași substanță către D.A.F.

În cazul inculpatului A.D.A., în aceea că la data de 16 octombrie 2012 a intermediat comercializarea cantității de 0,09 gr heroină în amestec cu cofeină și paracetamol către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 60 lei, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de către I.E., că la data de 5 noiembrie 2012 a intermediat comercializarea cantității de 0,20 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu Ș.C. către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 140 lei, din care suma de 20 lei a reprezentat comision, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de I.J., că a intermediat la data de 13 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,12 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu Ș.C., în schimbul sumei de 130 lei, din care suma de 10 lei a reprezentat comision, drogurile fiindu-i, de asemenea, distribuite în vederea comercializării de I.J. și că a intermediat la 15 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,36 gr. heroină în amestec cu cofeină către colaboratorul A.R., în schimbul sumei de 240 lei, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării tot de către I.J.

Inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

A arătat că prima instanță, reținând vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor descrise mai sus, a dat o corectă încadrare juridică, stabilind că faptele comise de inculpata I.J. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cele comise de inculpata I.E. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. iar cele săvârșite de inculpatul A.D.A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în mod corect au fost avute în vedere, la individualizarea pedepsei, criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor comise (dedus din modul de operare, din împrejurările în care au acționat inculpații, numărul actelor materiale reținute în sarcina acestora, cantitatea și felul drogurilor traficate precum și sumele de bani obținute din vânzarea acestora, prin acțiunile lor inculpații aducând atingere unor valori sociale deosebit de importante respectiv sănătatea publică în general și a clienților, în special), cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților, așa cum au fost reținute și de prima instanță și care impun reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru inculpatele I.J. și I.E. și respectiv a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru inculpatul A.D.A.

Cu privire la atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpaților, Curtea a apreciat că aceasta nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică. Instituția recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 3201 C. proc. pen. este o instituție cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfășurarea simplificată a procesului), cât și pe plan substanțial, producându-se o micșorare a limitelor de pedeapsă. În raport de efectele produse pe plan substanțial recunoașterea inculpaților poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică aplicarea altor circumstanțe atenuante, sub condiția de a nu avea același conținut. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, constituie o dispoziție specială în raport de circumstanța legală de atenuare prev. de art. 74 lit. c) C. pen., „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului” și nu pot fi aplicate concomitent, având același conținut.

Raportat la cele expuse, în cauză în mod corect, instanța de fond a aplicat inculpatei I.J. o pedeapsă de 6 ani închisoare, inculpatei I.E. o pedeapsă de 5 ani închisoare și respectiv inculpatului A.D.A. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, fiind vorba de pedepse stabilite sub minimul special prevăzut de lege după reducerea acestor limite cu o treime conform dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

De asemenea, a mai reținut că, în mod judicios a dispus prima instanță în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 confiscarea, în vederea distrugerii, a următoarelor cantități de droguri:

- 0,29 gr heroină în amestec cu cofeină și paracetamol rămasă după efectuarea analizelor de laborator și depusă la camera corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 03 decembrie 2012;

- 5,00 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol reținută drept contraprobă precum și respectiv 39,47 grame care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol rămasă după efectuarea analizelor de laborator împreună cu ambalajele probei cu urme de heroină (0,92 grame) depuse la camera corpuri delicte a I.G.P.R. .- D.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 11 ianuarie 2013.

S-a constatat însă că în mod greșit s-a dispus, în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 confiscarea următoarelor sume: 60 lei de la inculpata I.E., 470 lei de la inculpata I.J., 40 lei de la inculpatul A.D.A., întrucât din probele de la dosarul cauzei rezultă că I.J. a obținut din comercializarea de droguri de mare risc suma de 480 lei (120 de lei obținută din vânzarea la data de 05 noiembrie 2012 a cantității de 0,20 g heroină în amestec cu cafeină și paracetamol către colaboratorul A.R., 120 lei primită la data de 13 noiembrie 2012 în schimbul cantității de 0,12 gr heroină în amestec cu cafeină și paracetamol iar 240 lei obținută la data de 15 noiembrie 2012 din vânzarea a 0, 36 gr heroină în amestec cu cofeină) în timp ce inculpata I.E. a beneficiat de suma de 110 lei (reprezentând 60 lei primiți la data 16 octombrie 2012 de la inculpatul A.D.A. pentru 0,09 gr heroină în amestec cu cafeină și paracetamol și 50 lei contravaloarea unei doze de heroină comercializată la data de 01 noiembrie 2012 către D.A. - aceasta fiind contravaloarea unei doze așa cum rezultă și din declarația coinculpatului A.D.A., iar la data de 13 noiembrie 2012 drogurile au fost cumpărate de la inculpata I.J.), iar inculpatul A.D.A. a obținut suma de 30 de lei din activitățile de intermediere a vânzărilor de droguri (20 de lei la tranzacția din data de 05 noiembrie 2012 și 10 lei la tranzacția din data de 13 noiembrie 2012), sume care se impun a fi confiscate în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin urmare, în cauză s-a dispus restituirea ca neavând legătură cu cauza și nefiind supuse confiscării pe lângă telefonul mobil ridicat de la inculpata I.E., utilizat în activitatea infracțională, depus la camera corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 21 ianuarie 2013, și un număr de trei telefoane ridicate de la locuința inculpatei I.J., depuse la camera corpuri delicte a D.G.P. a Mun. București, conform dovezilor din data de 21 ianuarie 2013 și a sumei de 420 lei către I.E. din suma de 530 lei ridicată de la aceasta și consemnată la C.E.C. conform recipisei din data de 21 ianuarie 2013 (obținută după scăderea sumei de 110 lei).

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel București, pe calea Deciziei penale nr. 341/A din 18 noiembrie 2013 a dispus:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații I.E. și A.D.A. împotriva sentinței penale nr. 264 din 22 martie 213 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:

În baza disp. art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea următoarelor sume obținute în urma acțiunilor ilicite de trafic:

- 480 lei de la inculpata I.J., obținută din comercializarea de droguri de mare risc;

- 110 lei, de la inculpata I.E., obținută din comercializarea de droguri de mare risc.

- 30 lei de la inculpatul A.D.A., obținută de acesta din activități de intermediere - comercializare heroină.

În temeiul disp. art. 109 alin. (4) C. pen. pen. a dispus restituirea, ca neavând legătură cu cauza și nefiind supuse confiscării a următoarelor bunuri:

- 420 lei către I.E. din suma de 530 lei ridicată de la aceasta și consemnată la C.E.C. conform recipisei din data de 21 ianuarie 2013.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A menținut starea de arest a inculpaților.

Conform art. 88 C.pen a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțată perioada reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la zi.

A respins ce nefondat apelul declarat de inculpata I.J., pe care a obligat-o la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei va fi avansat din fondurile M.I.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei trei inculpați, A.D.A., I.J. și I.E.

Fiecare dintre recurenți au solicitat redozarea pedepselor aplicate ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, în funcție de limitele de pedeapsă mai reduse prevăzute de legea nouă. S-a solicitat a se avea în vedere atitudinea de recunoaștere și cantitatea mică de droguri ce a făcut obiectul actelor materiale.

Recurentul A.D.A. a solicitat și îndreptarea erorii materiale vizând starea de recidivă reținută în sarcina sa.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, ca aspect juridic prioritar că, în contextul în care hotărârea atacată, respectiv Decizia penală nr. 341/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, care cantonează controlul judiciar realizat de instanța supremă pe calea recursului ordinar la sfera chestiunilor de drept, critica principală a recurenților, circumscrisă practic vechiului art. 3859 pct. 14 în partea vizând “când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.” nu mai poate fi primită, nemaifiind de actualitate.

De asemenea, este de făcut trimitere și la cadrul juridic limitat de dezbatere în cauză, solicitarea inculpaților de aplicare a dispozițiilor articolului 3201 C. proc. pen. a fost acceptată de către instanța de fond, aspect juridic ce a implicat în o judecată care a avut loc numai în funcție de probele administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, faptele reținute în sarcina acestora fiind recunoscute în totalitate.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpații recurenți face trimitere la împrejurarea că instanța de recurs este investită și în același timp obligată în a realiza o analiză a speței și din perspectiva regulii constituționale a „aplicării legii penale mai favorabile” - art. 5 actual C. pen.

În situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeași faptă dar modifică tratamentul sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Din această perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este de constatat că fapta adiacentă era pedepsită, la momentul comiterii sale, cu pedeapsa principală a închisorii de la 10 la 20 de ani, pentru ca, pe parcursul derulării procesului penal să intervină Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., care pentru aceeași faptă și încadrare juridică să se prevadă pedeapsa principală a închisorii de la 5 la 12 ani.

În același timp, sunt de făcut trimitere la dispozițiile art. 374-396 C. proc. pen., sau vechiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ce vizează aceleași reducție de pedeapsă în cazul închisorii, în sensul reducerii limitelor cu o treime. În cauză este incidentă instituția juridică de la art. 36 alin. (1) C. pen., vizând infracțiunea continuată, respectiv art. 41 alin. (2) din Vechiul C. pen.

O atenție aparte trebuie alocată instituției “circumstanțelor atenuante”, în speță fiind aplicate inculpaților disp. art. 74 alin. (1) lit. “a)” și respectiv “c” din vechiul C. pen.

Într-o prezentare formală a disp. art. 74 alin. (1) lit. “a)” și respectiv “c)” Vechiul C. pen., respectiv aspectele ce țin de “conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii” și “atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”, se constată o lipsă a regăsirii lor în cadrul art. 75 Nou C. pen.

Iar dacă se face trimitere la cadrul normativ privind efectele circumstanțelor atenuante, lesne se poate constata că prev. art. 76 Vechiul C. pen. sunt mult favorabile persoanelor condamnate atâta vreme cât fac trimitere la necesitatea „coborârii sub minimul special legal”, comparativ cu prev. art. 76 din Noul C. pen. care stipulează că “limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime”.

Chiar acceptând în plan teoretic posibilitatea combinării unor dispoziții mai favorabile cuprinse în legi diferite, atunci când acestea privesc instituții susceptibile de a fi aplicate autonom, problematica este circumscrisă abordării unitare a respectivei instituții juridice - reținerea circumstanțelor atenuante ce sunt reglementate de un anumit act normativ se vor raporta la pedeapsa și efectele circumstanțelor din aceeași lege penală - o regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile constituind-o interdicția creării pe cale judiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.

Așadar, luând în considerare limitele de pedeapsă principală a închisorii de la 10 la 20 de ani prev. de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (Legea veche) este de constatat că, făcând trimitere la dispozițiile art. 374-396 C. proc. pen., sau vechiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. ce vizează aceeași reducere a limitelor cu o treime, respectiv de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și jumătate, cu reținerea circumstanțelor atenuante menționate și a efectelor lor de la art. 76 lit. b) Vechiul C. pen., limitele legale vor fi circumscrise între 1 an și 6 ani și 8 luni închisoare.

În alt plan, luând în considerare limitele reduse de pedeapsă principală a închisorii de la 5 la 12 ani prev. de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu luarea în considerare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. (legea nouă), făcând trimitere la dispozițiile art. 374-396 C. proc. pen., sau vechiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ce vizează reducerea limitelor cu o treime, respectiv de la 3 ani și 4 luni la 8 ani închisoare, chiar reținând ipotetic circumstanțe atenuante și efectele lor de la art. 76 alin. (1) Nou C. pen., limita minimă legală va fi cu certitudine una superioară celei anterior descrise de 1 an închisoare.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezentul recurs, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării incidenței vreunui caz de casare de la art. 3859 C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituționale a „aplicării legii penale mai favorabile” - art. 5 actual C. pen., constatată o deplină legalitate în formula sancționatorie propusă de instanțele ierarhic inferioare în funcție de dispozițiile legii penale vechi - s-a aplicat inculpatei I.J. o pedeapsă de 6 ani închisoare, inculpatei I.E. o pedeapsă de 5 ani închisoare și respectiv inculpatului A.D.A. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare -, fapt ce va atrage respingea, pe coordonatele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a recursurile formulate de inculpați ca nefondate, cu deducerea perioadelor executate.

Este de acceptat cadrul de dezbatere în formula „erorii materiale” vizând starea de recidivă reținută în sarcina inculpatului recurent A.D.A., căruia din greșeală i s-a reținut acest statut, deși în plan juridic, la încadrarea în drept a infracțiunii, nu s-au evidențiat astfel de mențiuni.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A.D.A., I.J. și I.E. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților A.D.A., I.J. și I.E., durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 09 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat A.D.A. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele inculpate I.J. și I.E. la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 mai 2014.

Cu opinia separată a domnului judecător S.L.M. în sensul admiterii recursului declarat de inculpata I.J. împotriva Deciziei penale nr. 341/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, casării în parte a deciziei penale atacate și a sentinței penale nr. 264 din 22 martie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, dispunerii rejudecării, făcând aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. față de inculpată, reducerii pedepsei principale aplicată inculpatei de la 6 ani închisoare pentru încălcarea disp. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 C. proc. pen. și art. 75 alin. (2) rap. la art. 76 C. pen. la 5 ani și 6 luni închisoare, cu menținerea restului dispozițiile hotărârilor, ce nu sunt contrare prezentei.

OPINIE SEPARATĂ

În funcție de dispozițiile minutei prezentei decizii, judecătorul opiniei minoritare a achiesat la soluția de respingere a recursurilor formulate de inculpații A.D.A. și I.E., precum și la considerarea ca fiind nefondate criticile tuturor inculpaților vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate, cu motivările adiacente corespunzătoare.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în contextul în care hotărârea atacată, respectiv Decizia penală nr. 341/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, care cantonează controlul judiciar realizat de instanța supremă pe calea recursului ordinar la sfera chestiunilor de drept, critica principală a recurenților, circumscrisă vechiului art. 3859 pct. 14 în partea vizând “când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.” nu mai poate fi primită.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpații recurenți, în cadrul căreia se manifestă anumite divergențe (cu trimitere finală la situația inculpatei I.J.), derivă din analiza „aplicării legii penale mai favorabile” - art. 5 actual C. pen.

Din această perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpații recurenți, este de constatat că fapta adiacentă era pedepsită, la momentul comiterii sale, cu pedeapsa principală a închisorii de la 10 la 20 de ani, pentru ca, pe parcursul derulării procesului penal să intervină Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., care pentru aceeași faptă și încadrare juridică să se prevadă pedeapsa principală a închisorii mult redusă, de la 5 la 12 ani.

În același cadru fiind, sunt de făcut trimitere la dispozițiile art. 374-396 C. proc. pen., sau vechiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., privind reducerea limitelor pedepsei cu o treime. În cauză este incidentă și instituția juridică vizând infracțiunea continuată.

O atenție juridică aparte trebuie alocată circumstanțelor atenuante:

Astfel, instanța de fond, pentru faptele și încadrarea juridică expuse în considerentele prezentei hotărâri, a dispus condamnarea inculpaților la pedepse individualizate corespunzător criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., „urmând a avea în vedere sub acest aspect limitele speciale de pedeapsă, astfel cum au fost reduse prin aplicarea art. 3201 C. pen. pen., gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor (cu implicații majore asupra stării de sănătate publică), împrejurările în care aceste fapte au fost comise, ce denotă implicarea inculpaților în activitatea infracțională desfășurată, rolul fiecăruia dintre infractori, caracterul repetat și relativ organizat al acțiunilor întreprinse, faptul că aceste activități ilicite constituiau o sursă constantă de venit și chiar un mod de viață, inculpatele I.E. și I.J. ignorând în mod deliberat consecințele nefaste asupra sănătății și chiar vieții „clienților” lor.

Instanța a mai avut în vedere totodată cantitățile de droguri traficate, natura acestora, atitudinea pozitivă a inculpaților de recunoaștere a faptelor, împrejurarea că inculpatele I.E. și I.J. nu sunt cunoscute cu antecedente penale, iar inculpatul A.D.A. a fost anterior sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de consum de droguri.

În cazul inculpatei I.J. instanța a constatat că a adoptat încă de la început o atitudine sinceră, recunoscând integral săvârșirea faptelor și prezentând date și împrejurări necesare stabilirii adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele atât în ceea ce privește activitatea sa infracțională, dar și a celorlalți inculpați. Totodată, pe parcursul urmăririi penale a formulat mai multe denunțuri împotriva altor persoane implicate în traficul ilicit de droguri de mare risc, cercetările în cauzele formate în baza acestora (Dosarul nr. 313/D/P/2013 ) nefiind însă finalizate.

Și în cazul inculpatului A.D.A. s-a reținut o conduită sinceră, acesta recunoscând faptele pentru care este cercetat și dând declarații ce au contribuit la buna desfășurare a procesului penal, împrejurări ce constituie un prim pas în procesul său de reabilitare și evidențiază, ca și în cazul inculpatei I.J., o periculozitate mai mică și posibilitatea reeducării cu ajutorul unei pedepse mai reduse.

Aceeași concluzie a îmbrățișat instanța și în cazul inculpatei I.E., raportat la vârsta acesteia, conduita sa anterioară săvârșirii faptei, comportarea corectă de până la debutul activității infracționale, circumstanțe care, raportat la acțiunile infracționale concrete ale acestei inculpate, contextul comiterii faptelor și premisele ce au generat comportamentul său infracțional, își produc efectele corespunzătoare, prevăzute de lege”.

Or, cu toate că s-a evidențiat în rândurile anterioare un ansamblu de împrejurări pozitive pentru inculpați, prima instanță a consemnat reținerea formală doar a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. „a)” și respectiv „c)” C. pen.

O astfel de împrejurare a născut anumite disfuncționalități în cauză, deoarece instanța de prim control judiciar, Curtea de Apel, cu privire la atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpaților, a apreciat că aceasta nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică. Instituția recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 3201 C. proc. pen. este o instituție cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfășurarea simplificată a procesului), cât și pe plan substanțial, producându-se o micșorare a limitelor de pedeapsă. În raport de efectele produse pe plan substanțial recunoașterea inculpaților poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică aplicarea altor circumstanțe atenuante, sub condiția de a nu avea același conținut. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen. constând în atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, constituie o dispoziție specială în raport de circumstanța legală de atenuare prev. de art. 74 lit. c) C. pen., „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului” și nu pot fi aplicate concomitent, având același conținut.

Cu toate aceste argumentații juridice, practic în ideea de recunoaștere implicită de către instanța de apel a celorlalte împrejurări pozitive pentru inculpați, plasate în afara circumstanței legale de atenuare prev. de art. 74 lit. c) C. pen., vizând „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului” (însă fără o acoperire juridică auxiliară și în cuprinsul minutei deciziei ce a fost pronunțată), Curtea de Apel concluzionează că, „raportat la cele expuse, în cauză în mod corect, instanța de fond a aplicat inculpatei I.J. o pedeapsă de 6 ani închisoare, inculpatei I.E. o pedeapsă de 5 ani închisoare și respectiv inculpatului A.D.A. o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, fiind vorba de pedepse stabilite sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reținerii de circumstanțe și după reducerea limitelor cu o treime conform dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.”.

În aceste condiții judecătorul opiniei separate de față apreciază că spațiul juridic de reținere și motivare a circumstanțelor atenuante în cauză este unul deschis, și nu limitat. Or, făcând trimitere la chiar cele expres invocate de instanța de fond pe acest palier, respectiv că s-a „avut în vedere totodată cantitățile mici de droguri traficate, natura acestora”, lesne aceste împrejurări pot fi înglobate în prev. art. 75 alin. (2) lit. b) Nou C. pen. respectiv, în „împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”.

Evident, problematica va fi circumscrisă abordării unitare a respectivei instituții juridice, a circumstanței atenuante, o regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile constituind-o interdicția creării pe cale judiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.

Așadar, luând în considerare limitele micșorate de pedeapsă principală a închisorii de la 5 la 12 ani prev. de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (legea nouă) este de constatat că, făcând trimitere la dispozițiile art. 374-396 C. proc. pen., sau vechiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ce vizează aceeași reducere a limitelor cu o treime, respectiv de la 3 ani și 4 luni la 8 ani, dar și cu reținerea circumstanțelor atenuante menționate de la art. 75 alin. (2) C. pen. și a efectelor lor de la art. 76 C. pen., limitele legale vor fi circumscrise între cca. 2 ani și 5 ani și 6 luni închisoare.

Comparativ, luând în considerare limitele de pedeapsă principală a închisorii de la 10 la 20 de ani prev. de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (legea veche), făcând trimitere la dispozițiile art. 374-396 C. proc. pen., sau vechiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ce vizează aceeași reducere a limitelor cu o treime, respectiv de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și jumătate, cu reținerea circumstanțelor atenuante menționate și a efectelor lor de la art. 76 lit. b) C. pen., limitele legale sunt circumscrise între 1 an și 6 ani și 8 luni închisoare.

Având de confruntat aceste limite legale la care se poate ajunge, respectiv, pe de o parte, între 2 ani și 5 ani și 6 luni închisoare în funcție de prevederile legii noi, sau între 1 an și 6 ani și 8 luni închisoare potrivit legii vechi, judecătorul opiniei minoritare utilizează criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile.

Aceasta înseamnă că nu este suficientă compararea in abstracto a situației date, cu o concentrare pe subiectul minimului special legal, ce în mod evident este dat de legea penală veche (1 an închisoare), ci trebuie comparate efectele produse la cazul dat, cu privire la situația concretă a inculpatului.

Or, pentru faptele comise, prima instanță (aspect preluat și de instanța de apel) a dispus condamnarea inculpaților la pedepse individualizate corespunzător și îndreptate spre limitele superioare de pedeapsă (maxim legal), chiar în contextul reținerii de circumstanțe atenuante care au reclamat plasarea pedepsei concrete sub minimul special legal calculat la 6 ani și 8 luni închisoare, după cum s-a explicitat.

Într-o astfel de situație concretă, fiind obligați a manifesta aceeași orientare juridică, în mod facil se poate constata că între 2 ani, limita minimă, și 5 ani și 6 luni închisoare, limita maximă, în funcție de prevederile legii noi, sau între 1 an, limita minimă și 6 ani și 8 luni închisoare, limita maximă, potrivit legii vechi, în mod cert legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, atâta vreme cât prevede un maxim legal mai redus.

Juxtapunând această limită superioară pedepselor concret aplicate fiecărui inculpat, este de evidențiat că doar recurenta I.J. se pliază pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. vizând “pedepse aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege” în contextual în care i s-a aplicat o pedeapsă de 6 ani închisoare.

Pentru motivele expuse, opinia separată de față converge spre soluția de admitere potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. doar a recursului acestei recurente și îndreptarea nelegalității sancționatorii produse, în sensul reducerii pedepsei principale aplicate de 6 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a incidenței în formula descrisă a dispozițiile art. art. 5 Nou C. pen.