Reclassification of attempted qualified homicide to simple homicide and sentence reduction under the new Penal Code based on more favorable law.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 202 din data de 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 7521/86/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., formulată de inculpat.

Totodată, prin aceeași hotărâre, a fost condamnat inculpatul M.S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea 21 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală.

În temeiul art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 13 iunie 2013 la zi.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.S.A.

Cu privire la inculpatul minor G.P.P., prin aceeași hotărâre, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., formulată inculpat.

Totodată, a fost condamnat inculpatul minor G.P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 21 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și art. 320 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) și alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu vârsta de 18 ani.

În temeiul art. 1101 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu art. 110 C. pen.

În temeiul art. 110 cu trimitere la art. 103 C. pen., s-a încredințat supravegherea inculpatului minor G.P.P. Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, pe durata termenului de încercare dar până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În temeiul art. 110 cu trimitere la art. 86 C. pen., s-a dispus ca, după împlinirea vârstei de 18 ani și până la împlinirea termenului de încercare, inculpatul minor G.P.P. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate conform programului ce urmează a-i fi stabilit;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicabile începând cu vârsta de 18 ani.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 864 alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 864 alin. (2) C. pen. (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere).

S-a luat act că partea vătămată G.C. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților, declarând că nu are pretenții de natură civilă.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri:

- către partea vătămată G.C., a obiectelor de îmbrăcăminte constând în: una pereche pantalon tip jeans de culoare neagră, una curea de culoare neagră, una pereche de ciorapi de culoare albastru închis, un pantof culoare neagră aferent piciorului stâng și un pantof culoare neagră aferent piciorului drept, incluse în coletul aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava;

- către inculpatul M.S.A., a obiectelor de îmbrăcăminte constând în: una geacă de fâș, cu dungi subțiri de culoare gri cu negru, unu pantalon din tercot, de culoare neagră, un pulover din PNA, cu mâneci lungi, la baza gâtului, cu dungi orizontale alb cu negru, una pereche pantofi sport de culoare gri, mărimea 45, incluse în coletul aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava;

- către inculpatul minor G.P.P., a obiectelor de îmbrăcăminte constând în: una cămașă bărbătească, din material sintetic de culoare neagră, cu dungi subțiri de culoare albastră și mov, una pereche de pantaloni tip jeans, de culoare albastru deschis, prespălat, una pereche de pantofi tip sport de culoare neagră, din pânză, mărimea 45, incluse în coletul aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava.

În baza art. 14 alin. (1), art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, art. 1357, art. 1372, art. 1381 și art. 1382 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava și pe cale de consecință au fost obligați în solidar inculpații M.S.A. și G.P.P., iar pe acesta din urmă in solidum cu partea responsabilă civilmente L.P., la plata sumei de 3.577,51 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate G.C.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86 alin. (1) cu trimitere la art. 84 C. pen. (neîndeplinirea, cu rea credință, a obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 299/P/2013 întocmit la data de 8 iulie 2013, au fost trimiși în judecată inculpații:

- (major) M.S.A., pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., acuzele aduse fiind în sensul că, la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului D., județul Suceava, împreună cu coinculpatul minor, a exercitat cu intenție acte de violență de intensitate ridicată, cu mijloace contondente dure, asupra victimei G.C., producându-i leziuni grave, în zone vitale, care i-au pus viața în primejdie și (minor) G.P.P., sub aspectul săvârșirii unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului D., județ Suceava, împreună cu coinculpatul major, a exercitat acte de violență asupra victimei G.C. (actele sale fiind de intensitate redusă), cu consecința producerii unor leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

În fapt, s-a reținut că victima G.C. (persoană născută în anul 1961) locuiește în satul G. împreună cu fiul său, martorul G.C.P. În cursul zilei de marți, 11 iunie 2013, victima și fiul său s-au deplasat pe raza orașului D., fiecare având de rezolvat diverse probleme. În jurul orelor 15:00-16:00 cu aproximație, cei doi s-au întâlnit în apropierea gării orașului D., după care s-au deplasat la localul situat pe peronul gării și au început să consume băuturi alcoolice.

În jurul orelor 23:00 cu aproximație, în același local au intrat inculpatul major M.S.A., inculpatul minor G.P.P., împreună cu martorii F.D.C. și J.I.I. Anterior, cei patru tineri (toți având biciclete) consumaseră băuturi alcoolice la barul denumit „S.”, situat la circa 2 km de gara D. După ce au intrat în local, cei patru tineri și-au comandat noi cantități de băuturi alcoolice.

Din cauza stării avansate de ebrietate în care se aflau, victima și fiul său purtau discuții pe un ton ridicat. Cum acest lucru l-a deranjat pe inculpatul M.S.A., acesta i-a solicitat de câteva ori victimei să vorbească mai încet, proferând și expresii neprincipiale la adresa ei. Nici insultele, dar nici solicitarea inculpatului nu au fost auzite de către victimă, în special datorită stării avansate de ebrietate în care se afla.

În jurul orei 00:10 (dimineața zilei de 12 iunie 2013), martorul G.C.P. a părăsit singur localul, deplasându-se spre domiciliul din satul G., în pofida insistențelor sale victima preferând să mai rămână în local pentru a mai consuma băuturi alcoolice. La scurt timp după plecarea fiului său și victima a părăsit localul, deplasându-se pe jos, pe șosea, spre satul G.

La scurt timp de la acest moment cei patru tineri au părăsit localul cu intenția de a-l conduce pe inculpatul M.S.A. până la ieșirea din orașul D. După ce au părăsit zona căii ferate, cei doi martori au constatat că au probleme cu cauciucurile de la biciclete, astfel că au revenit la localul din gară, inculpatul G.P.P. acceptând să-l conducă o parte din drum pe inculpatul M.S.A.

După parcurgerea unei distanțe de circa 500 m, cei doi inculpați au observat victima așezată pe marginea unui șanț, zona centrală a orașului D. Aflat în stare avansată de ebrietate și „amintindu-și” că în urmă cu mai mult timp a avut un incident cu victima (declarând că „în timp ce mergea pe drum m-a înjurat”), inculpatul M.S.A. și-a întrerupt deplasarea cu bicicleta, s-a îndreptat spre aceasta și a început să-i aplice multiple lovituri cu picioarele și pumnii în toate zonele corpului. Aceste lovituri au condus la căderea victimei în șanț dar, cu toate acestea, inculpatul M.S.A. a continuat să-i aplice noi lovituri cu picioarele, cu intensitate mare. Datorită intensității loviturilor, inculpatului i-a sărit din picioare un pantof. Ca și cum violențele sale nu ar fi fost suficiente, inculpatul M.S.A. i-a solicitat și coinculpatului minor să se apropie de victimă și să-i aplice și el lovituri. Dacă inițial inculpatul G.P.P. a refuzat, ulterior s-a conformat solicitării coinculpatului major („m-a înjurat și mi-a spus că o să mă bată pe mine dacă nu îl lovesc”), s-a apropiat de aceasta și, la adăpostul întunericului, pentru a nu fi văzut de M.S.A., i-a aplicat câteva lovituri ușoare cu pumnii în spate.

Constatând că victima a rămas în stare de inconștiență în șanț, cei doi inculpați și-au luat bicicletele și au revenit la localul din gară. Inculpatul M.S.A., considerând că a realizat un lucru deosebit, a început să le povestească martorilor F.D.C. și J.I.I. modul în care a lovit victima și aceasta a căzut în șanț. În momentul în care M.S.A. i-a cerut coinculpatului să confirme realitatea celor spuse de el, inculpatul minor a recunoscut că și el a lovit victima.

După circa 30 minute, timp în care au continuat să consume bere în local, inculpatul M.S.A. i-a invitat pe coinculpat și pe cei doi martori să-l însoțească la locul unde au abandonat victima, spunându-le că aceasta ar fi avut telefon mobil, vor merge să caute telefonul, ulterior îl vor vinde și cu banii obținuți își vor cumpăra o nouă cantitate de băuturi alcoolice. Cei doi martori au refuzat să-l însoțească pe M.S.A., această invitație fiind acceptată doar de coinculpatul minor.

Așa fiind, cei doi inculpați s-au deplasat din nou cu bicicletele, identificând victima în locul în care o lăsaseră anterior. Întrucât victima gemea în șanțul în care a fost lăsată, inculpatul M.S.A. s-a apropiat de aceasta și i-a aplicat noi lovituri cu picioarele, de intensitate ridicată și, pentru ca aceasta să nu se ridice din șanț, a călcat-o cu piciorul peste zona cranio-cerebrală și peste torace. Totodată, i-a solicitat coinculpatului minor să caute telefonul în iarbă.

Întrucât inculpatul G.P.P. nu a găsit telefonul, i-a comunicat acest lucru coinculpatului major. Inculpatul M.S.A. l-a apelat, conform listing-ului furnizat de companiile de telefonie mobilă la ora 2:11, pe martorul J.I.I., solicitându-i să vină împreună cu F.D.C. ca să-l caute împreună. Probabil deranjat de refuzul celor doi prieteni dar, totodată, și de faptul că nu găsește telefonul, inculpatul M.S.A. a aplicat noi lovituri victimei, după care i-a solicitat coinculpatului minor să o caute prin buzunare după bani. Inculpatul minor s-a conformat și a luat din buzunarele victimei suma de 1 RON și 20 bani.

Pentru ca „răzbunarea” sa pentru afronturile anterioare să fie deplină, inculpatul M.S.A. i-a solicitat coinculpatului minor să ia încălțămintea victimei. G.P.P. a descălțat victima, i-a aruncat un pantof în șanț, iar celălalt pantof l-a luat cu sine, ducându-l până la gara D. și aruncându-l lângă tomberonul de gunoi.

Cei doi inculpați au revenit la gară, din nou inculpatul M.S.A. a povestit celor doi martori modul în care a lovit victima și, pentru ca povestea sa să fie credibilă, le-a arătat acestora și pantoful pe care îl adusese G.P.P.

Victima nu a avut asupra sa niciun telefon mobil. Examinarea criminalistică a încălțămintei purtate de autori la data incidentului a pus în evidență multiple pete de culoare brun-roșcat, cu aspect de sânge, mai multe fiind identificate pe pantofii inculpatului M.S.A., comparativ cu cei ai coinculpatului.

În dimineața zilei de 12 iunie 2013, în jurul orelor 6:00, victima a fost descoperită întâmplător de martorul M.I., ulterior deplasându-se la fața locului un echipaj al ambulanței precum și un echipaj din cadrul Poliției orașului D. A fost transportată și internată în Spitalul județean de urgență „S.I.N.” Suceava până la data de 21 iunie 2013.

Potrivit concluziilor cuprinse în raportul întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat politraumatism cu echimoze, plăgi confuze, fracturi frontală stângă și de masiv facial stâng, fracturi costale drepte și stângi cu hemopneumotorax stâng, ruptură splenică cu hemoperitoneu și contuzie renală stângă cu hematom perirenal stâng. Leziunile s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente și posibil prin comprimare toraco-abdominală sub corp greu.

Leziunile cranio-faciale s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente. Prezența fracturilor costale bilateral cu mărci traumatice doar pe partea stângă pledează pentru producerea lor prin loviri active și prin comprimare sub corp greu, posibil și prin loviri active cu picioarele (victima fiind căzută). Leziunile abdominale splenice și renale stângi cu hemoperitoneu s-au putut produce în același mod, posibil concomitent cu leziunile toracice stângi. Fiecare dintre leziunile cranio-faciale, leziunile toracice și leziunile abdominale pot necesita câte 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Opinia de specialitate este în sensul că atât leziunile toracice cu fracturi costale și hemotorax, cât și leziunile abdominale cu ruptură splenică și hemoperitoneu au fost de natură a pune în primejdie viața victimei. Având în vedere splenectomia de necesitate, se apreciază că leziunile abdominale cu ruptură splenică și hemoperitoneu au determinat pierdere de organ.

La data de 13 iunie 2013, inculpatul M.S.A. a fost reținut pe o durată de 24 de ore, fiind ulterior arestat preventiv pe o durată de 29 de zile de către Tribunalul Suceava, prin încheierea nr. 194 din data de 14 iunie 2013.

S-a reținut de către instanța de fond că fapta și vinovăția inculpaților se probează cu: procese-verbale de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, raport de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Suceava, procese-verbale de examinare criminalistică și planșele fotografice aferente, procese-verbale de prelevare probe biologice, adresa Spitalului Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava, CD conținând imagini ale camerei video de la SC H. SRL, proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video de la SC H. SRL, declarațiile victimei G.C., declarațiile martorilor M.I., S.I., G.C.P., B.A.M., B.C.M., F.D.C., J.I.I., B.P.G., R.M.N., N.I., M.P.C., B.D.P., F.C., mijloace materiale de probă, coroborate cu declarațiile acestora.

Măsura arestării preventive a inculpatului M.S.A. a fost menținută pe tot parcursul judecării cauzei pe fond.

Ambii inculpați care au învederat că doresc să urmeze procedura simplificată în concordanță cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., cereri admise de instanță.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere și regret a faptelor din partea inculpaților date în fața instanței de judecată, prin raportare la dispozițiile legale mai sus enunțate, a reținut tribunalul aceeași situație de fapt.

În drept, fapta inculpatului M.S.A. care, la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului D., județul Suceava, împreună cu coinculpatul minor, a exercitat cu intenție acte de violență de intensitate ridicată, cu mijloace contondente dure, asupra victimei G.C., producându-i leziuni grave în zone vitale și care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Fapta inculpatului G.P.P. care, la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului D., județ Suceava, împreună cu coinculpatul major, a exercitat acte de violență asupra victimei G.C. (actele sale fiind de intensitate redusă), cu consecința producerii unor leziuni ce i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul schimbării de încadrare juridică solicitată de inculpați, instanța de fond a reținut că esențial pentru încadrarea juridică a faptei, după caz, în tentativă la omor calificat [art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală gravă [art. 182 alin. (2) C. pen.], este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a fost săvârșită.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție” (intenție depășită).

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, s-a arătat că poziția psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, instrumentul folosit de făptuitor (instrument apt sau nu de a produce moartea), cu regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), cu numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe, aplicate cu mare intensitate), cu raporturile dintre infractor și victimă anterioare săvârșirii faptei (de dușmănie sau de prietenie etc), atitudinea infractorului după săvârșirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o).

Prin raportare la probele mai sus analizate s-a confirmat fără putință de tăgadă modalitatea de desfășurare a agresiunii ca fiind: în primul episod multiple lovituri cu pumnii și picioarele, îndreptate inițial asupra victimei de către inculpatul M.S.A. în toate zonele corpului (cap, torace, abdomen), vizând așadar inclusiv zone vitale, aplicate cu mare intensitate astfel încât i-a și sărit încălțămintea din picior, chiar și după ce G.C. era doborât la pământ, la care s-a adăugat și acțiunea concertată a inculpatului minor G.P.P. ce a exercitat, la rândul său acte de violență cu pumnii în zona spatelui, real că mai reduse numeric și ca intensitate, dar care au contribuit, de asemenea, la producerea rezultatului socialmente periculos, ca apoi, în a doua etapă, cei doi să revină la locul faptei, cel dintâi lovind din nou victima cu picioarele și călcând-o cu piciorul peste zona cranio-cerebrală și toracică, imobilizând-o pentru a nu se ridica din șanț în timpul căutării de către minor a telefonului ce intenționa să-l sustragă (ce s-a dovedit în urma cercetărilor efectuate că nu a existat). Așadar, G.C. a fost pus într-un raport inferior de forțe, decurgând din diferența de vârstă și ascendentul fizic ce-l aveau inculpații asupra sa, ei dominând numeric victima, conjunctură în care posibilitățile acesteia de se apăra cu fost diminuate semnificativ, mai ales că se afla și în stare de ebrietate.

Chiar în lipsa intenției directe de a omorî victima, a fost prezentă în mintea și voința celor doi inculpați intenția indirectă de a ucide, ei adoptând în mod vădit o atitudine de indiferență față de acest rezultat. Demonstrează intenția indirectă de ucidere: perseverența cu care inculpații au aplicat victimei numeroase lovituri cu mijloace contondente (pumni, picioare) apte de a produce moartea, date fiind intensitatea actelor de violență exercitate, multitudinea acestora, locul în care au fost îndreptate (zona cranio-cerebrală, precum și toraco-abdominală), unele interesând zone vitale ale corpului, repetarea agresiunii în două reprize, lăsarea victimei la o oră târzie din noapte în șanț, când posibilitățile de a fi descoperită și salvată erau reduse, aproape inexistente, fără să le pese de consecințele grave ale faptelor comise și ignorând astfel situația critică în care au plasat-o. Cu toate că puteau să prevadă că leziunile provocate îi puneau viața în pericol, au decis să părăsească de fiecare dată câmpul infracțional, reîntorcându-se liniștiți în bar, la preocuparea de a consuma băuturi alcoolice, în condițiile în care starea acesteia reclama cu siguranță un ajutor medical imediat de specialitate. Rezultatul acceptat al acțiunii lor agresive nu s-a produs din motive independente de voința lor, victima fiind găsită întâmplător, abia spre dimineață, de martorul M.I. iar la apelul martorului S.I. a sosit un echipaj al ambulanței, care a transportat-o la spital unde a fost internată într-o stare foarte gravă, comatoasă, ceea ce scoate în evidență faptul că în urma agresiunii, a fost adusă de inculpați într-o situație critică, ce a reclamat practicarea de urgență a unei intervenții chirurgicale și doar primind îngrijirile medicale corespunzătoare a fost salvată viața acesteia.

Tocmai faptul că a aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace, abdomen).

Așa fiind, instanța, reținând vinovăția inculpaților, a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, individualizate în raport de criteriile generale prevăzute art. 72 C. pen.

Elementelor de ordin personal ce caracterizează pozitiv inculpatul M.S.A. nu li s-au atribuit caracter de circumstanțe atenuante, găsindu-și valorificarea doar în stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de fond oprindu-se în considerarea acestora la minimul special obținut ca urmare a reducerilor consecutive ce au operat în speță.

Tribunalul a avut în vedere, pentru a proceda astfel, că inculpatului M.S.A. i-a aparținut inițiativa de a agresa victima, că este stăpânit de o violență latentă, care se manifestă activ pe fondul consumului de băuturi alcoolice, contribuția acestuia la săvârșirea faptei, că atitudinea sa procesuală adoptată inițial a fost de negare a oricărei implicări în agresarea victimei, ca ulterior, pe parcursul urmăririi penale să fie doar parțial sincer, cu ocazia audierii încercând să contureze o contribuție mai mare a inculpatului minor și o minimalizare a celei proprii. În aceeași măsură s-a considerat că stăruința depusă ulterior de către părinți pentru a repara paguba pricinuită prin acordarea unor sume de bani victimei, iar nu de el însuși pentru a înlătura rezultatul infracțiunii (el părăsind câmpul infracțional lăsând-o într-o stare critică) și conduita bună manifestată anterior datei de referință pălesc în fața celorlalte circumstanțe reale.

În temeiul art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., inculpatului i s-a aplicat și pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen., inculpatul a fost privat de exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

Față de natura faptei săvârșite, fiind în prezența unei tentative la infracțiunea de omor, fapta rămânând în formă tentantă nu datorită voinței și acțiunii inculpatului ci unor împrejurări exterioare acestuia (găsirea victimei de o altă persoană, anunțarea unui echipaj al ambulanței și primirea îngrijirilor de specialitate, inclusiv practicarea unei intervenții chirurgicale de urgență), instanța a apreciat că numai executarea pedepsei în mediu penitenciar poate duce la atingerea scopurilor de prevenție generală și specială, de reeducare și constrângere a inculpatului, o eventuală suspendare a executării acesteia nefiind nici posibilă din punct de vedere legal și nici oportună.

Este de luat în considerare că, deși inculpatul provine dintr-o familie organizată, mediul familial stabil și studiile efectuate până în prezent (el fiind elev în ultimul an de liceu) s-au dovedit insuficiente pentru ca acesta să conștientizeze în mod efectiv importanța adaptării conduitei sale la normele de drept.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 13 iunie 2013 la zi.

În considerarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen., pentru toate argumentele care au dus la pronunțarea soluției de condamnare la pedeapsa cu închisoare în regim de detenție, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.S.A.

În favoarea inculpatului G.P.P., minor la momentul săvârșirii faptei, instanța a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) și alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu vârsta de 18 ani.

Pentru a proceda astfel, a reținut instanța de fond că minorul a avut o contribuție mai redusă în agresarea victimei, aplicându-i lovituri mai puține, orientarea antisocială fiindu-i imprimată de inculpatul major, inițiator al actelor agresiv-intenționale. Anterior comiterii faptei, el a avut o bună conduită în familie și societate. A adoptat o poziție procesuală corectă, de recunoaștere și regret a faptei comise încă din faza de urmărire penală, a colaborat cu organele judiciare contribuind la aflarea adevărului judiciar, dând detalii ample și sincere cu privire la contribuția sa și a inculpatului major M.S.A. la agresarea victimei, susținerile acestuia fiind confirmate de celelalte probe administrate în cauză.

Fiind întrunite condițiile obiective (relativ la condamnare) și subiective (privind persoana inculpatului), în baza art. 1101 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în conformitate cu art. 110 C. pen.

În baza art. 1101 cu trimitere la art. 103 C. pen., a încredințat supravegherea acestuia Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În temeiul art. 1101 cu trimitere la art. 86 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani și până la împlinirea termenului de încercare, a stabilit ca inculpatul minor să se supună măsurilor de supraveghere acolo prevăzute.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicabile începând cu vârsta de 18 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzută de art. 864 alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 864 alin. (2) C. pen. (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere).

În latura civilă a cauzei, a reținut tribunalul că la termenul de judecată din data de 4 septembrie 2013, partea vătămată G.C. a precizat că nu înțelege să emită pretenții bănești împotriva inculpaților, astfel că a luat act de această manifestare de voință.

Spitalul Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava și-a valorificat dreptul de a alătura acțiunea civilă celei penale, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 3.577,51 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate G.C. în perioada 12 iunie 2013-21 iunie 2013.

Constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, date fiind și prevederile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în baza art. 14 alin. (1), art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1372, art. 1381 și art. 1382 C. civ., instanța a admis acțiunea civilă formulată Spitalul Județean de Urgență „S.I.N.” Suceava și a obligat în solidar pe inculpații M.S.A. și G.P.P., precum și pe acesta din urmă in solidum cu partea responsabilă civilmente L.P., la plata despăgubirilor solicitate.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului minor G.P.P. asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzută de art. 86 alin. (1) cu trimitere la art. 84 C. pen. (neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.S.A.

Prin decizia penală nr. 157 din data de 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul M.S.A. și a fost desființată în parte sentința penală.

Rejudecând cauza instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului M.S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare), cu titlu de pedeapsă principală.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În conformitate cu dispozițiile art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive de la data de 23 octombrie 2013 la zi.

În temeiul art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.S.A., apreciind că temeiurile ce au stat la baza luării, respectiv menținerii acestei măsuri subzistă.

Analizând apelul inculpatului, Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, a apreciat că apelantul inculpat a comis fapta (pe care de altfel a recunoscut-o, beneficiind de prevederile art. 3201 C. proc. pen., dar care rezultă în mod indubitabil și din analiza probelor administrate, amplu evidențiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate și pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.

Sub aspectul situației de fapt a reținut că la data de 12 iunie 2013, pe timp de noapte, într-un loc public situat pe raza orașului D., județul Suceava, inculpatul M.S.A. împreună cu coinculpatul minor G.P.P., a exercitat cu intenție acte de violență de intensitate ridicată, cu mijloace contondente dure, asupra părții vătămate G.C., producându-i leziuni grave, în zone vitale, care i-au pus viața în primejdie.

Analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța de apel a apreciat că susținerile inculpatului apelant, potrivit cărora decesul victimei ar constitui rezultatul și a unor lovituri aplicate acesteia de către alte persoane ori rezultate din căderea cauzată de starea de ebrietate frecventă în care se afla, nu au fost probate în cauză. În acest sens a menționat concluziile raportului de constatare medico-legală din care rezultă că „leziunile s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente, posibil prin comprimare toraco-abdominală sub corp greu, în funcție de datele de anchetă (...), și nu exclusiv prin cădere”.

Totodată, a reținut că din mijloacele de probă administrate rezultă că după primele lovituri aplicate, victima a căzut în șanț, inculpatul apelant continuând să o lovească cu intensitate, până la aducerea ei în stare de inconștiență. După ce a revenit la locul faptei, a continuat să se manifeste agresiv, călcând-o cu piciorul peste zona cranio-cerebrală și peste torace. De altfel, această situație de fapt vizând modul concret de acțiune, prezentată în actul de sesizare a instanței, a fost însușită fără obiecții de către inculpat.

Ca atare, a concluzionat că loviturile aplicate de către cei doi participanți la activitatea ilicită au determinat producerea rezultatului socialmente periculos și că eventuala prezență a unor vătămări anterioare ar putea constitui cel mult un factor favorizator, și care nu îl exonerează pe inculpat de răspundere pentru fapta comisă, în condițiile în care între activitatea sa ilicită și rezultatul socialmente periculos produs există legătură directă de cauzalitate.

A solicitat inculpatul apelant schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de tentativă la omor calificat în cea de vătămare corporală gravă. Or, o asemenea cerere nu poate fi primită.

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei, după caz, în tentativă de omor calificat [art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală gravă [art. 182 alin. (2) C. pen.] este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit-o.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție” (intenție depășită).

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Relaționând la cazul în speță, instanța de apel a reținut că fapta s-a produs pe fondul unui conflict minor ce a avut loc anterior între inculpatul major și victimă și s-a concretizat în aplicarea unei multitudini de lovituri cu picioarele, care au vizat cu predilecție zone anatomice vitale (cap, torace, abdomen). Mai mult, manifestarea violentă a celor doi inculpați a avut loc în două etape, agravând astfel starea victimei, aflată în stare de ebrietate și căzută în șanț.

În speță, actele agresive au fost de o mare intensitate, producând consecințe grave (fracturi frontală stângă și de masiv facial stâng, fracturi costale drepte și stângi cu hemopneumotorax stâng, ruptură splenică cu hemoperitoneu și contuzie renală stângă cu hematom perirenal stâng ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență), lor adăugându-li-se atitudinea inculpaților imediat după săvârșirea faptei (abandonarea victimei în șanț, pe timp de noapte, fiind găsită întâmplător, abia spre dimineață, de martorul M.I.).

Între momentul luării rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia a existat o perioadă suficientă de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu potențial letal ale respectivelor acte agresive.

Așadar, chiar dacă inculpații nu au urmărit moartea victimei, au acceptat posibilitatea survenirii ei, forma de vinovăție în comiterea faptei fiind cea a intenției indirecte.

Totodată, instanța de apel a reținut că apelantul inculpat este o persoană tânără, cu certe posibilități de reeducare și care a manifestat un comportament adecvat în familie și societate anterior comiterii faptei, iar ulterior, o atitudine procesuală sinceră, de recunoaștere și regret. Pentru aceste motive, a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) C. pen., cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.

Așa fiind, o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare efectivă, s-a apreciat că este necesară, dar totodată și suficientă pentru a asigura atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Aceasta este de natură a determina atingerea finalității pentru care a fost dispusă și a produce o schimbare a comportamentului inculpatului, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de comunitatea în care acesta trăiește.

Date fiind modul și mijloacele de comitere a faptei, gravitatea acesteia, și nu în ultimul rând importanța valorii sociale ocrotite de lege și căreia i s-a adus atingere, executarea în regim privativ de libertate a sancțiunii și în cuantumul stabilit este singura de natură a determina atingerea scopului ei educativ-preventiv și a produce o schimbare a comportamentului inculpatului, începând cu atitudinea lui față de valorile sociale și morale pe care le-a negat prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.

Cât privește suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei astfel cum a solicitat inculpatul M.S.A., instanța de apel, în baza acelorași argumente, a apreciat că nu se justifică a fi dispusă.

Pentru considerentele arătate, curtea de apel, constatând întemeiat apelul declarat de inculpatul M.S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a admis și a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 5 ani la 4 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.S.A.

Prin motivele scrise de recurs, depuse cu respectarea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, la data de 3 februarie 2014, inculpatul M.S.A., prin apărător ales, a criticat hotărârile pronunțate în cauză, prin invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Potrivit motivelor de recurs, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă și anume schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în tentativă la omor simplu, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 C. pen. De asemenea, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. corespunzătoare dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. anterior.

Sub aspectul individualizării pedepsei a cerut menținerea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de apel, prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. anterior care chiar dacă nu au corespondent în noul C. pen. reprezintă un drept câștigat.

Totodată, s-a solicitat reducerea pedepsei principale aplicate prin luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă și suspendare sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului și să se dispună casarea hotărârii întrucât a intervenit o lege penală mai favorabilă, în sensul că nu se mai prevede ca circumstanță agravantă a omorului calificat săvârșirea faptei în public și, pe cale de consecință, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat săvârșită în public în tentativă la omor simplu, adică din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 32 raportat la art. 188 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen.

Sub aspectul limitelor de pedeapsă a învederat că este mai favorabil sancționat omor prevăzut de art. 188 noul C. pen. întrucât, pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, câtă vreme la omorul calificat din vechiul cod, limitele de pedeapsă erau detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 20 ani.

Prin urmare fapta săvârșită de inculpat fiind rămasă în forma tentativei are ca limite de pedeapsă, potrivit noului C. pen., de la 5 la 10 ani închisoare.

Totodată, a solicitat să se țină seama de faptul că inculpatul a cerut judecarea cauzei în procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. anterior, text de lege ce are corespondent în dispozițiile art. 375 noul C. proc. pen., limitele de pedeapsă reducându-se tot cu o treime, prin urmare limitele speciale fiind în prezent de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni închisoare.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate s-a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 91 noul C. pen. S-a invocat existența circumstanțelor atenuante cât și faptul că inculpatul este dispus să presteze o muncă în folosul comunității. Pe de altă parte, din rațiuni de echitate s-a invocat faptul că între inculpat și coinculpatul minor există o diferență de vârstă, cuantificată la mai puțin de un an, ceea ce nu poate să-i creeze o situație vădit disproporționată sub aspectul tratamentului penale.

În cauză, recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 ianuarie 2014 și s-a stabilit termen de judecată a recursului la data de 16 mai 2014. Prin încheierea din 7 februarie 2014 termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 21 martie 2014, având în vedere poziția procesuală a inculpatului care a solicitat judecarea în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Având în vedere că la data judecării cauzei era în vigoare noul C. proc. pen. a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac și sub aspectul competenței funcționale a acestei instanțe de a judeca recursul, dat fiind că dispozițiile procedură penală sunt de imediată aplicare.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.”

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Examinând recursul formulat de inculpatul M.S.A. conform dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele motive:

Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnarea va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi.

În cauză, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior solicitând să se facă aplicarea legii mai favorabile, în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea termenului din 21 martie 2014, în condițiile în care noul C. pen. a intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în opinia instanței, alegerea legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condițiilor de incriminare, a cerințelor privind tragerea la răspundere penală și a condițiilor de sancționare. În etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.

Alegerea legii penale mai blânde cu privire la celelalte norme penale care, în speță, vizează individualizarea pedepsei se va face separat.

Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu într-o manieră globală, se întemeiază pe interpretarea atât a dispozițiilor legale [art. 5 alin. (2) și art. 173 C. pen. care demonstrează că noțiunea de „lege penală” se referă la norme de drept cu caracter individual și nu lege în integralitatea ei] cât și a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralității de infracțiuni, a pedepselor complementare și accesorii, a suspendării condiționate a executării pedepsei și a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 și art. 16 din Legea nr. 187/2012).

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă, cu suficientă evidență, voința legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

De altfel, această manieră de interpretare este majoritară în doctrină, fiind exprimată în mod constant din 1923 și până în prezent în lucrări de referință ale unor autori cum ar fi: T.P., V.D., G.A., T.V., C.B. și F.S.

În legătură cu mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, o precizare se impune în legătură cu opinia, exprimată de V.D., potrivit căreia „dintre legile succesive urmează să se aplice numai una dintre ele, cu exclusivitate” ceea ce ar conduce la concluzia unei aplicări globale a legii penale mai blânde. Examinând contextul unei asemenea aserțiuni, se constată că se referă la etapa în care este necesar a se stabili „care lege, dintre cele succesive, prevede o sancțiune mai ușoară”, când, potrivit aceluiași autor, „trebuie să se țină seama de pedeapsa care, în cazul concret și în raport cu toate agravările și atenuările prevăzute de lege, poate fi aplicată potrivit fiecăreia dintre legile penale succesive”. În continuare este analizat separat modul de determinare a legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor continue, continuate și de obișnuință, al pedepselor complementare, al legilor intermediare și temporare precum și al măsurilor de siguranță și educative. În situația acestora din urmă autorul menționat arată că au o natură juridica diferită de cea a pedepselor, așa încât și determinarea legii mai favorabile implică aspecte deosebite.

Prin urmare, natura juridică diferită a unor instituții de drept penal substanțial poate conduce la abordări diferite în ceea ce privește determinarea legii penale mai favorabile.

Totodată, practica judiciară din perioada interbelică a Curții de Casație, dar și cea ulterioară, a fostului Tribunal Suprem au pus în evidență o astfel de interpretare în sensul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Curtea Constituțională, cu referire la aplicarea art. 15 alin. (2) din Constituție și a dispozițiilor art. 13 C. pen. anterior, a statuat că aceste dispoziții legale „care consacră principiul legii penale mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii (...) privesc atât legea, în ansamblul său, cât și flecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate” (decizia nr. 214 din 16 iunie 1997).

Jurisprudența anterior menționată are, de asemenea, rolul de a face previzibilă interpretarea cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Ca atare, determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță.

În concret, aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome în cazul inculpatului M.S.A. presupune compararea dispozițiilor din legile succesive incidente sub aspectul soluționării laturii penale, stabilirea legii penale mai favorabile pentru fiecare dintre instituțiile autonome și aplicarea acestor norme mai blânde care prin efectele lor să conducă la crearea unei situații mai ușoare pentru recurentul-inculpat.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitoriu care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că infracțiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

La momentul comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancționată cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracțiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanțial agravant influențează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reținută infracțiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prevăzută de art. 188 C. pen. și nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

Deși Iegea penală mai favorabilă se aplică ope legis, în cauză, aceasta presupune, în prealabil, schimbarea de încadrare juridică din forma calificată a infracțiunii în forma de bază.

În ceea ce privește condițiile de existență a tentativei și cele privind tratamentul sancționator, dar și dispozițiile de drept penal material care prevăd reducerea cu ⅓ a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, cu aplicabilitate în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe în art. 32 și art. 33 noul C. pen. și respectiv, în art. 396 alin. (10) noul C. proc. pen., astfel că nu se impune alegerea legii penale mai favorabile cu privire la aceste instituții autonome.

În favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen. anterior, fiind valorificate exclusiv datele ce vizau persoana inculpatului, respectiv faptul că este o persoană tânără, cu certe posibilități de reeducare, cu un comportament adecvat în familie și societate anterior comiterii faptei.

Potrivit legii noi, asemenea circumstanțe atenuante referitoare la persoana inculpatului nu mai pot fi reținute, legea nouă prevăzând doar circumstanțe atenuante legate de fapta comisă.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Pe de altă parte, circumstanțele atenuante judiciare nu au un caracter autonom și nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică și sancțiune. Prin urmare, faptul că prin hotărârile atacate s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. anterior, urmează să fie avut în vedere doar în ceea ce privește încadrarea dată faptei potrivit legii vechi, în vigoare la data comiterii faptei.

În acest context, solicitarea apărătorului inculpatului de a se reține aceste circumstanțe atenuante, ca fiind un drept câștigat, pe lângă încadrarea din legea nouă este neîntemeiată.

În ceea ce-l privește pe inculpat a fost reținută circumstanța agravantă constând în comiterea faptei de către un major împreună cu un minor, prevăzută în art. 75 lit. c) C. pen. anterior, preluată cu același conținut în legea nouă în art. 77 lit. d) C. pen.

Sub acest aspect, se impune precizarea că circumstanțele agravante nu au un caracter autonom și nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică și sancțiune.

Concluzionând, Înalta Curte reține că potrivit legii vechi, fapta comisă de inculpat era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, sancțiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 21 C. pen. anterior și art. 3201 C. proc. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 5 ani și 8 ani și 4 luni închisoare; pedeapsa aplicată pentru această infracțiune a fost de 4 ani închisoare ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante, fiind stabilită sub minimul special, în conformitate cu art. art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 33 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ordinea prevăzută de art. 79 alin. (1) C. pen. limitele de pedeapsă sunt de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni și interzicerea exercitării unor drepturi.

În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formei calificate a comiterii faptei în loc public dar și reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce privește minimul cât și maximul sancțiunii, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l privește pe inculpatul M.S.A.

În speță, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. anterior, instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, situată sub minimul special, așa încât, în condițiile în care, potrivit legii noi, aceste circumstanțe atenuante nu mai pot fi reținute, urmează ca instanța de recurs să aplice o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă, de 3 ani și 4 luni închisoare.

Dacă ar menține pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanța de apel, astfel cum a solicitat procurorul prin concluziile sale, instanța de recurs ar realiza o reindividualizare a pedepsei în recurs ceea ce nu este posibil, neexistând un caz de casare care să permită o reapreciere asupra cuantumului sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, din moment ce inculpatului i s-a aplicat de către instanța de fond o pedeapsă de 5 ani închisoare reprezentând minimul special prevăzut de lege, redusă în apelul inculpatului la 4 ani închisoare ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante, a menține în recursul inculpatului această pedeapsă, cu 8 luni mai mare față de noul minim de 3 ani și 4 luni închisoare, ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.

Ca atare, instanța de recurs nu are posibilitatea de a realiza o individualizare a pedepsei între noile limite fiind necesar să respecte principiul proporționalizării sancțiunii, mai precis să respecte modul în care pedeapsa a fost individualizată de către instanța de fond și de către instanța de apel.

Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speță va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de fond și instanța de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

Ținând seama de principiile anterior menționate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor, reprezentând minimul special prevăzut de legea nouă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte nu poate schimba modalitatea de executare a pedepsei, fiind obligată să respecte modul în care pedeapsa a fost individualizată de către instanța de fond și de către instanța de apel.

Instanța de recurs va aplica principiul proporționalizării și cu privire la pedepsele complementare și accesorii, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că „se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, urmând a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi.

Prin urmare, va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de inculpat este fondat și, în consecință, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, îl va admite, va casa, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 202 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, va face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. îl va condamna pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Va aplică recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. anterior, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 iunie 2013 la 21 martie 2014.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., dispoziții de imediată aplicare în absența unor norme tranzitorii, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpatul M.S.A. împotriva deciziei penale nr. 157 din data de 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată și sentința penală nr. 202 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava și, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Aplică recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 iunie 2013 la 21 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2014.