Validity of unsigned commercial invoices as proof of contractual sales obligation

Asupra recursului de față,

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 43/2012 de la 10 aprilie 2012 a respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de pârâta SC B. SA și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL și însușită de reclamantul P.I. prin cumpărarea dreptului litigios în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, cu motivarea că reclamanta a realizat procedura de conciliere cu pârâta, între părți nu s-a încheiat un contract, nu sunt dovezi că s-ar fi realizat un acord de voință între părți cu privire la achiziționarea de materiale de către pârâtă de la reclamantă, iar reclamantul însuși prin reprezentant a recunoscut inexistența contractului sau a unei înțelegeri anterioare între părți.

Prin decizia nr. 142/2012 de la 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.I., reținând că pe niciunul dintre exemplarele originale ale facturii litigioase nu există semnătura sau parafa pârâtei, marfa nu aparținea SC M. SRL, iar SC B. SA nu a înțeles să o cumpere, evidențierea operațiunii în documentele contabile și fiscale ale SC M. SRL nefiind opozabilă pârâtei.

Împotriva acestei decizii, reclamantul P.I. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recus, s-a învedereat că, potrivit art. 1909 C. civ., în materia bunurilor mobile, posesiunea de bună credință valorează titlu de proprietate, astfel încât motivarea instanței de apel în sensul că nu erau proprietarii mărfii este nefondată, iar înțelegerea părților asupra mărfii și asupra prețului a existat din moment ce denumirea acesteia - scule pentru prelucrări - a fost înscrisă în factură și livrată efectiv și prețul a fost, de asemenea, menționat.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, respectiv a art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Raportat la situația de fapt stabilită, instanța de apel, în mod judicios, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1294 și 1295 C. civ., între părți neexistând niciun contract având ca obiect livrare marfă, contract care să constituie izvor al unei obligații de plată din partea SC B. SA ori vreo comandă sau orice alt înscris din partea acesteia din care să rezulte că s-ar fi solicitat livrarea unei anumite cantități de marfă și din care să rezulte intenția neechivocă a intimatei-pârâte de a stabili raporturi juridice cu reclamanta.

Recurentele din prezenta cauză, în calitate de moștenitoare ale reclamantului P.I., decedat, nu a făcut dovada niciunui drept real sau de creanță opozabil SC B. SA, de natură a angaja răspunderea contractuală sau delictuală a intimatei-pârâte de a stabili raporturi juridice cu reclamanta.

Este adevărat că, potrivit art. 46 C. com., facturile acceptate reprezintă probe în raporturile dintre comercianți, însă factura din 04 aprilie 2007 nu este semnată și ștampliată de persoane apte să angajeze intimata-pârâtă din punct de vedere juridic, nefiind un document justificativ acceptat la plată în conformitate cu disp. art. anterior menționat.

Critica privind reanalizarea probatoriului administrat în cauză (înscrisuri și martori) vizează netemeinicia deciziei recurate și nu nelegalitatea acesteia, or, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Raportat la calitatea de profesioniști a părților din litigiu, lipsa de diligență a autorului recurentelor nu îl poate absolvi de culpa de a nu respecta condițiile imperative prevăzute cu privire la întocmirea înscrisurilor ce pot face dovada raporturilor contractuale, aceasta având posibilitatea prevederii și evitării situațiilor de fapt constatate de instanțele de fond și de apel.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Z.S.D. și P.E. împotriva deciziei nr. 142/2012 din 11 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință public, astăzi, 07 noiembrie 2013.