Supreme Court quashes audit decisions for lack of jurisdiction; salary recovery claim remitted to labor court.
Legislator summary
AI generatedRecursul a fost admis: instanța supremă a casat atât decizia nr. 59 din 31 ianuarie 2003 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi, cât și sentința nr. 69 din 24 octombrie 2002 a Colegiului Jurisdicțional Sibiu, trimițând cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Sibiu, Secția conflicte și litigii de muncă. Litigiul viza decizia de imputare nr. 7 din 6 iulie 2002, emisă de lichidatorul judiciar împotriva foștilor directori economic și general ai unei societăți comerciale, pentru recuperarea unui prejudiciu de 53.372.829 lei reprezentând salarii și sporuri încasate necuvenit. Instanța a reținut că prejudiciul nu a fost stabilit printr-un control al Curții de Conturi, ci de organul de control propriu al societății, astfel că, potrivit art. 18 din Legea nr. 94/1992, contestațiile nu intrau în competența Colegiului Jurisdicțional, ci constituiau un litigiu de muncă, întemeiat pe Codul muncii, de competența instanței de muncă (art. 70, 73 și urm. din Legea nr. 168/1999).
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din Legea nr. 94/1992, art. 313 C. proc. civ; Supreme Court quashes audit decisions for lack of jurisdiction; salary recovery claim remitted to labor court: Rezultă așadar, că existența și întinderea prejudiciului produs în patrimoniul societății comerciale nu a fost stabilită ca efect al unui control efectuat de organele Curții de Conturi, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 94/1992, în vigoare la acea dată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 69 din 24 octombrie 2002, Colegiul Jurisdicțional Sibiu al Curții de Conturi a admis contestațiile formulate de B.D., fost director economic al Societății comerciale „H” SA și I.D., fost director general al aceleiași societăți și în consecință a anulat decizia de imputare nr .7 din 6 iulie 2002, emisă în sarcina lor de către administratorul judiciar lichidator S.M. pentru recuperarea prejudiciului în valoare totală de 53.372.829 lei.
Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi prin decizia nr. 59 din 31 ianuarie 2003 a respins recursul jurisdicțional declarat în cauză de societatea comercială menționată mai sus, ca tardiv.
Și această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către Societatea comercială „H.” SA .
Recurenta a cerut casarea ambelor hotărâri pronunțate de organele Curții de Conturi și în fond, respingerea contestațiilor formulate de B.D. și I.D. ca neîntemeiate.
Recursul este admisibil, dar nu pentru considerentele invocate de recurentă, ci pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Cum deja s-a arătat, obiectul contestațiilor formulate de B.D., fost director economic al Societății comerciale „H” SA și respectiv I.D., fost director general, îl constituie decizia de imputare nr. 7 din 6 iulie 2002, emisă în sarcina acestora de către administratorul judiciar lichidator S.M. pentru recuperarea unui prejudiciu în valoare totală de 53.372.829 lei, reprezentând salarii și sporuri înscrise nelegal în statele de salarii și încasate necuvenit.
Angajarea răspunderii materiale a celor două contestatoare s-a făcut în baza prevederilor Codului muncii, ca urmare a unor verificări efectuate de organul de control propriu și consemnate în actul menționat în preambulul deciziei.
Rezultă așadar, că existența și întinderea prejudiciului produs în patrimoniul societății comerciale nu a fost stabilită ca efect al unui control efectuat de organele Curții de Conturi, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 94/1992, în vigoare la acea dată.
Ca atare, s-a apreciat în mod greșit că, Colegiul Jurisdicțional Sibiu este competent să soluționeze, în primă instanță, contestațiile fostelor salariate B.D. și I.D. potrivit art. 41 din aceeași lege.
La rândul său, Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi a ignorat normele legale privitoare la competența materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra recursului (cu o motivare ce contrazice flagrant dispozitivul) și a menținut sentința nr.69 din 24 octombrie 2002.
Ținând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul și a se dispune casarea ambelor hotărâri pronunțate de organele Curții de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă, spre competentă soluționare la Tribunalul Sibiu, Secția conflicte și litigii de muncă.
Văzând și prevederile art. 2 pct.1 lit. b1), art. 313 C. proc. civ., cu referire la art. 70, 73 și următoarele din Legea nr.168/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C.”H.” SA, județul Sibiu, împotriva deciziei nr. 59 din 31 ianuarie 2003 a Curții de Conturi, secția Jurisdicțională.
Casează Decizia Curții de Conturi nr. 59 din 31 ianuarie 2003 a Secției Jurisdicționale și sentința nr. 69 din 24 octombrie 2002 a Colegiului Jurisdicțional Sibiu și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Sibiu, secția litigii și conflicte de muncă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2004.