Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 74/2010 AI generated

Pension claimant's appeal against suspension pending constitutional review held inadmissible.

Case Number Decizia nr. 74/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The court dismissed as inadmissible the claimant's appeal against the lower court's interlocutory order that had suspended proceedings and referred a constitutional exception to the Constitutional Court. The claimant had challenged a pension decision, seeking annulment under both the Pension Law and a later special law, and raised a constitutional objection to the latter's application; the appellate court stayed the case pending the constitutional ruling. The High Court held that under Article 29(6) of Law No. 47/1992, only an order *rejecting* a request to refer a constitutional exception to the Constitutional Court is appealable, and, *a contrario*, an order granting the referral and suspending the case is not subject to any appeal; therefore, the appeal against the suspensive order was procedurally barred and dismissed as inadmissible, leaving the suspension in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, 37 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954; Pension claimant's appeal against suspension pending constitutional review held inadmissible: The claimant had challenged a pension decision, seeking annulment under both the Pension Law and a later special law, and raised a constitutional objection to the latter's application; the appellate court stayed the case pending the constitutional ruling. The High Court held that under Article 29(6) of Law No. 47/1992, only an order *rejecting* a request to refer a constitutional exception to the Constitutional Court is appealable, and, *a contrario*, an order granting the referral and suspending the case is not subject to any appeal; therefore, the appeal against the suspensive order was procedurally barred and dismissed as inadmissible, leaving the suspension in force.

Keywords

AI generated
suspension of pension appealable interlocutory decision stay of proceedings annulment proceedings referral order constitutional invalidity

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Interprets the provision to show that only the rejection of the suspension request is appealable, not the admission, thus supporting the inadmissibility of the appeal.
37 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954
Declares the appeal inadmissible, as the challenged interlocutory decision is not subject to appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
37 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954

Declares the appeal inadmissible, as the challenged interlocutory decision is not subject to appeal.

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

Interprets the provision to show that only the rejection of the suspension request is appealable, not the admission, thus supporting the inadmissibility of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul M.M. a chemat în judecată pârâta C.J.P. Dolj, solicitând în temeiul Legii nr. 19/2000,anularea Deciziei sale de pensionare nr. 294.888 din 9 septembrie 2009 emisă de pârâtă.

Ulterior, în pricina ce formează obiectul Dosarului nr. 16946/63/2008, introdusă la data de 13 octombrie 2008, același reclamant a chemat în judecată pârâta C.J.P. Dolj, solicitând anularea aceleiași decizii, invocând în drept dispozițiile Legii nr. 226/2006.

Prin sentința civilă nr. 569 din 16 februarie 2009, Tribunalul Dolj a admis în parte, contestația formulată de M.M. în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dolj, a anulat Decizia nr. 294.888 din 9 septembrie 2008, emisă de intimată, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a adeverinței din 2006 emisă de R.T.F. Călători Craiova, cu privire la sporurile cu caracter permanent și să-i plătească drepturile bănești.

A respins capătul II din cerere, cu privire la contestarea aceleiași decizii, prin care a cerut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 226/2006, în urma conexării dosarelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul M.M. și pârâta C.J.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate.

În recurs, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 226/2006.

În motivarea excepției s-a arătat că este neconstituțională aplicarea abuzivă a unei legi ordinare, Legea nr. 226/2006, în raport cu legea organică nr. 19/2000, respectiv prevederile anexei 4 la această lege și este neconstituțional pct. 14 lit. a) din Normele de aplicare a actului normativ menționat.

Prin încheierea din 7 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a suspendat judecata cauzei, pricina fiind înaintată Curții Constituționale pentru a soluționa excepția de neconstituționalitate.invocată de reclamant.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, reclamantul M.M.

Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 29. alin (1 )din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea dispozițiilor mai sus redate, respectiv art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 rezultă, per a contrario, că împotriva măsurii prin care s-a admis suspendarea judecății cauzei nu se exercită nicio cale de atac, fiind supusă recursului doar măsura respingerii cererii de suspendare, legea reglementând expres calea de atac a recursului, numai atunci când se respinge cererea de suspendare.

Așa fiind, cum dispozițiile legale evocate sunt de strictă interpretare, instanța va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva încheierii din 7 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.