Inadmissibility of cassation appeal against irrevocable cancellation contestation decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Suceava Court of Appeal’s decision which had previously rejected the challenger’s cancellation contestation. The dispute concerned the procedural admissibility of a cassation appeal filed against a decision rendered on a cancellation contestation, specifically where the underlying appealed decision was already irrevocable. The court held that under Articles 320(3) and 377(2)(5) of the Code of Civil Procedure, a decision resolving a cancellation contestation is irrevocable and not subject to further appeal if the judgment it contests was itself irrevocable; consequently, filing such an appeal violated the principle of legality and the specific admissibility conditions for cassation, rendering the recourse inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against irrevocable cancellation contestation decision: Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de L.E. împotriva Deciziei civile nr. 1400 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava (Dosar nr. 1472/86/2013).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea L.E.
Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Or, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr. 4 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 1400 din 26 noiembrie 2013 a aceleiași instanțe.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Se reține că hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 1400 din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava este o decizie irevocabilă, pronunțată în recurs, fiind deci, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.
Astfel, decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatoarea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul contestatoarei se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea L.E. împotriva Deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2014.
Procesat de GGC - LM